Secrete.

joi, 31 mai 2012

Va avea Romania un nou tanc?

Va avea Romania un nou tanc? Si daca da, cum va arata?!

Va avea Romania un nou tanc? Si daca da, cum va arata?!

Dupa 2000 nu s-a mai discutat la nivel oficial, al MApN si al Departamentului de Inzestrare, despre o eventuala evolutie a TR-85 M1 sau despre introducerea in inzestrarea armatei romane a unui nou tip de tanc.

Si asta dup ace in anii 90 fusese “la moda” discutia despre noul tanc pe care Romania il va produce in cooperare cu Germania – TR 2000:

TR 2000

Nici macar despre numarul total de TR-85 M1 nu se stie mai nimic, datele variind intre 54 si 93  de bucati. Si, din ceea ce arata datele de pe pagina DPA, productia a fost oprita:

http://www.dpa.ro/simapa/programe/1_ob_ft.shtml

TR-85M1

Asta in timp ce Ucraina, cel mai important vecin al nostru, se da de ceasul mortii sa dea de lucru industriei sale prin  modernizarea T55 in formatul AGM, a T64 Bulat si productia T80UD si a noului sau T84 Oplot/Yatagan in uzina Morozov.

http://www.morozov.com.ua/eng/body/oplot.php

T55 AGM

T84 Oplot/Yatagan

De retinuta este ca ambele concepte ucrainene sunt produse si in variante standard NATO, cu tun 120mm si au componente de origine vestica, inclusiv motoarele, Yatagan fiind o varianta propusa Turciei. De asemenea configurarea lor este extrem de flexibila, continand pachete de arme in blocuri interschimbabile, in functie de cerintele campului de lupta.

De asemenea, alte modernizari ale T55 au fost facute in Serbia si Slovenia.

T55 S sloven modernizat

Rusia, si ea, se pregateste de introducerea unui nou tip de tanc, Armata, dupa oprirea, probabil temporara, proiectului T95 Black Eagle.

Armata ?

 Black Eagle


In acest context militar, Romania ar trebui sa reactioneze printr-un program complex de modernizare si pregatire a unui nou model de tanc, prin colaborare cu alte tari partenere in cadrul NATO, Turcia, Coreea, SUA, Franta si Germania fiind exemple de tari cu care avem parteneriate strategice (parteneriatul cu Germania nu este inca parafat, insa au existat colaborari in domeniu)

Potrivit datelor disponibile in Wikipedia, Romania are un parc de tancuri in urmatoarea componenta:

  • 93 de TR-85M1

  • 315 de TR-85

  • 226 deTR-580

  • 560 de T-55AM/2

Aceasta mostenire trebuie gestionata inteligent, astfel ca prin modernizare si modificare sa se asigure un numar suficient de tancuri active in inzestrare iar, pe de alta parte, prin vanzarea la export, sa se asigure macar o fractiune din banii necesari proiectelor viitoare si productiei curente, mentinand astfel un nivel satisfacator de activitate si evolutie tehnologica in industria militara romaneasca.

In acest context, vestea vanzarii de arme i n 2011 in valoare de 127 mil.$ de catre Grupul Romarm, pentru 3 contracte externe, este imbucuratoare si arata ca ceva se misca in aceasta directie:

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/98442/Romania-va-vinde-tehnica-militara-de-127-mil-dolari.html

O posibila strategie in aceasta directie ar putea fi urmatoarea:

  • upgrade-uri la cele 300 de TR-85 la TR-85M1 sau eventual chiar si a celor 93 TR-85/M1 la o varianta TR-85 M2, cu un nou tun de 120 mm, preferabil Rheinmetall L55, un nou motor de minim 1200 daca nu chiar 1500 CP si protectie marita, eventual si schimbarea turelei  cu una sistem GIAT, cu autoincarcare sau apelarea la o turela cu profil redus, asemanator sistemului Falcon, in studiu pentru echiparea Challenger-urilor iordaniene. Aceasta din urma ar permite reducerea greutatii tancului cu aproximativ 10 tone, greutate ce va putea fi folosita ca rezerva pentru adaugarea de blindaj suplimentar.

 

Turela GIAT

Turela Falcon

Turela Falcon este produsa cu componente elvetiene si britanice si incorporeaza un auto-incarcator si tun elvetian RUAG Defense Systems 120-mm / L50 smoothbore superior celui britanic L11 120-mm rifled gun. Auto-incarcatorul, in varianta Falcon1 (AB9C4), este capabil sa traga 8 proiectile/minut, iar primele 3 pot fi trase in 10 secunde si poate adaposti 17 proiectile, restul fiind stocate in corpul tancului. In acest moment exista si varianta Falcon2 a turelei, iar Falcon3 este in pregatire, cu un nou auto-incarcator si capacitate marita de stocare a proiectilelor. Mai multe date pe:

http://www.military-today.com/tanks/falcon_turret.htm

  • acelasi sistem de upgrade pentru cele 200 deTR-580-uri in paralel cu propunerea lor pentru export sau pastrarea lor ca tanc de sprijin. Posibil ca aceasta modernizare nu va costa mai mult de 1  mil$ bucata!

  • upgrade-uri la nivel similar T-55AGM pentru cele 560 T-55AM/2 din dotare pentru export sau folosirea unor parti a lotului respectiv pentru conversia in masini de lupta ale infanteriei sau platforme AA si artilerie de camp, la aceste upgrade-uri putand fi re-folosite motoarele 8VS-A2T2M de 860CP de pe TR-85M1, arhisuficiente pentru greutatea unui T55 cu blindaj suplimentar, cu o eventuala modificare a sasiului.

Concept de upgrade pentru T55

  • Tunurile de 100mm recuperate in urma acestor upgrade-uri, pot fi folosite, prin incadrarea intr-o turela cu profil redus si autoincarcare,  la echiparea unor masini de lupta ale infanteriei sau a noului TBT, dupa modelul  Piranha Stryker MGS (Mobile Gun System) :

Stryker MGS

De asemenea, platforma T55 poate fi transformata intr-un transportor greu de trupe, conform variantelor existente in dotarea armatelor israeliene -Achzarit sau chiar intr-o masina de lupta a infanteriei http://www.primeportal.net/apc/andre_patschke/achzarit/ :

Achzarit

Achzarit -MLI

A existat si un concept rusesc, numit BTR-T, care era tot a modificare a T55:

BTR-T

In varianta AA, au existat de asemenea proiecte, cum este proiectul Marksman_SPAAG :

                Polonia foloseste platforma T55 pentru lansator de rachete SA, SC-125 Newa :

Daca, din cele 760 de tancuri T55 si TR-580 , 500 ar fi vandute la export cu un pret aproximativ de 2 mil. $/bucata, ar fi vorba de 1 mld.$ ce vor putea acoperi costurile de upgrade, dar ar ramane bani si pentru proiecte noi sau pentru productia in vederea inzestrarii armatei romane, in locul suportarii efortului de depozitare si casare.

Abordari similare au avut canadienii, aducand upgrade-uri la nivel c2 pentru Leopard 1, precum si israelienii, care si-au modernizat vechile tancuri M60 Patton la standardul Sabra, concept folosit apoi si pentru modernizarea tancurilor M60 ale Turciei la standardul M60T Sabra III.

Leopard 1C2

M60T_Sabra3

  Transformari si upgrade-uri interesante au fost facute de Irak, cu T55 Enigma, o varianta mai saracacioasa dar cu adaugare de blindaj frontal , dar mai ales de Africa de Sud cu Olifant 2, o dezvoltare aproape de nerecunoscut a tancului britanic Centurion, plecand initial de la upgrade-uri si ajungand la un nou tanc.

 

T55 Enigma

Olifant 2

Experienta acestui blindaj suplimentar pentru T55 poate fi folosita si in cazul TR-85M1, pentru a-i mari gradul de protectie  si rezistenta la lovituri antitanc.

In ceea ce priveste producerea unui nou tanc, este importanta alegerea unei platforme adaptate conditiilor de teren din Romania, o platforma deschisa catre dezvoltari ulterioare. Aceasta platforma poate fi o dezvoltare a sasiului TR-85M1, peste care se vor putea grefa diverse solutii obtinute prin cercetare in tara, joint-venture cu companii straine sau transfer tehnologic. Noua platforma terbuie sa fie cat mai comuna pentru o gama mare de vehicule: transportor greu de trupe, deminor, lansator de rachete sol-aer, lansator rachete sol-sol (Larom) cu raza scurta si medie, artilerie autopropulsata de diferite calibre (obuzier – vezi Krab/PZH2000, mortier greu), anti-aeriana, vanator de tancuri (rachete AT, vezi BMPT), vehicul de cercetare, vehicul de ingineri, tractor de atilerie, vehicul de comanda, vehicul de lansat poduri, etc. Astfel s-ar maximiza returul pe investitia de cercetare si transfer de tehnologie, reducand si costul pe unitatea de vehicul produs

BMPT

 

PZH 2000

In conditiile in care Fortele terestre au nevoie sa echipeze 6-7 batalioane active si inca 2 in rezerva (rezerva care sa permita si rotatia pentru intretinere sau upgrade, pastrand un numar constant de tancuri active in cadrul batalioanelor), ar trebui produse in jur de 450 de tancuri, estimarea celor active fiind de 350.

Deci 450 de tancuri ar fi minimul necesar pentru a sustine o aparare coerenta permanenta, ca frontiera NATO si UE. In conditii de mobilizare, ca sa poti inzestra si rezervistii specializati in arma tancuri probabil ar mai fi necesare inca vreo 350-400 de tancuri pastrate in rezerva, de obicei vehicule mai vechi sau fara anumite upgrade-uri. In acelasi timp, ar fi nevoie de alte cateva sute de sasiuri pentru vehiculele derivate expuse mai sus, ceea ce ar da de lucru pentru cel putin 10 ani grupului de firme Romarm, fara a contabiliza eventuale exporturi.

Cat despre tip, este de preferat un produs indigen in genul platformei tancului Leclerc, mai usor de intretinut, cu mai putin high-tec si cu tehnologie de constructie simplificata, deci un Leclerc mai putin pretentios si cu o rata de disponibilitate operationala cat mai ridicata. In orice caz, ar fi nevoie de un vehicul mai usor, cu profil mai jos decat un M1 Abrams, Leopard 2 sau Challenger 2. Simplitatea in intretinere, pe langa modularitatea componentelor, ar trebui respectata potrivit filozofiei tancului Chieftain (daca imi amintesc bine), despre care se spunea ca cu o singura cheie cu 2 capete se putea desface orice surub de pe respectivul tanc, facandu-l foarte usor de intretinut de catre echipaj si personal cu pregatire sumara.

Leclerc – varianta propus Turciei

Suprafetele exterioare si design-ul turelei trebuie sa permita adaugari viitoare de diferite kit-uri de blindaj modular dupa sistemul folosit pe Leopard 2, masa totala ar trebui sa fie undeva la 50t, iar suspensia, calea de rulare si transmisia trebuie sa fie dimensionate sa sustina o masa cu 25% mai mare, pentru a lasa loc la evolutii in orizontul urmatorilor 20 de ani. Armele, inclusiv tunul, ar trebui instalate si ele modular si usor de inlocuit/interschimbat (exemplu T84 Oplot/T64 BM Bulat), chiar si pe teren, pentru a lasa loc la customizari si upgrade-uri precum si la intretinere facila.

T64 BM Bulat

Module de armament

Ar fi necesar un motor de 1500CP, avand in vedere ca in industria din domeniu se pregatesc de introducere si motoare de 1800CP, probabil cele mai de incredere fiind MTU-rile germane, motor care sa fie capabil sa foloseasca o gama larga de combustibili, pentru a nu fi afectat de penurie in caz de razboi.  Pozitionarea motorului in partea din fata a sasiului este o optiune deloc de neglijat, deoarece ofera maximul de protectie echipajului si elibereaza accesul in spate pentru o grupa de infanterie sau pentru un sistem de autoincarcare de artilerie autopropulsata cum este cazul PZH2000 – a se vedea si sectiunea Merkava.

Tunul Rheinmetall L55 este cea mai interesanta dotare in acest moment, insa am putea oferi si varianta estica, de 125mm, inclusiv pentru export, avantajul fiind ca in caz de conflict cu tari ce detin astfel de tancuri, majoritatea celor din regiune incadrandu-se la aceasta categorie, se pot refolosi stocurile de munitie capturata. Trebuie prevazuta si studiata si optiunea de a instala ulterior tun de 140mm sau electro-termo-chimic fara modificari excesive ale turelei. Echipajul ar putea fi redus la 3 persoane daca se foloseste tun cu autoincarcare, tinand cont de reducerea efectivelor si a bazei de mobilizare a armatei romane. Se poate opta si pentru 4, in functie de rezultatele sistemului de autoincarcare ce va fi accesibil tehnologic, dar aceasta optiune va creste cu cateva tone greutatea vehiculului.

Turela cu profuil redus si autoincarcare – TTB

O alta inovatie interesanta este suspensia hidro-pneumatica, asa cum intalnim pe Rotem K2 si Type 10 japonez, insa trebuie bine puse in balanta avantajele oferite si costul adaugat la costul total/intretinerea unei astfel e suspensii.

Type 10 japonez

Subliniez ca este foarte important sa producem tancul in tara, iar pentru componente sau idei sa colaboram cu tarile cu tehnologii avansate in domeniu, si sa preluam cate ceva de la ei.Eu pledez pentru a incepe un proiect nou sau o continuare a TR2000, iar in urmatorii 3-5 ani pana la finalizarea proiectului, sa facem upgrade in continuare la TR-85M1/2. Pe masura ce productia noului model va livra tancul catre fortele terestre, TR85 pot fi retrase treptat in rezerva.

Interesanta ar fi o colaborare cu Turcia sau Coreea pentru Altay/Rotem K2 Black Panther, unul dintre cele mai moderne tancuri in acest moment iar noi ar trebui sa ne inspiram din asa ceva daca vrem ca in cativa ani sa producem un tanc nou. Mai ales ca Altay este o varianta adaptata regiunii noastre. Sa nu uitam ca Romania are parteneriat strategic, inclusiv militar, cu aceste doua tari, aplicabil si pentru transferuri de tehnologie.

K2 Black Panther

Altay

Problema asimilarii produsului complet este costul licentei: Turcia a platit doar licenta K2 Black Panther cu aproape 600mil. $, deci echivalentul a 100 de tancuri cumparate. Ca sa renteze un asemenea cost, ar fi nevoie de o productie in numar mare, pana la 1000 de tancuri.

O alta varianta pentru studiu este platforma Merkava, Romania avand relatii foarte bune cu Israel, chiar daca acest tanc nu s-a exportat. Merkava, prin pozitia motorului in fata, ofera o protectie maxima echipajului, precum si versatilitate, putand transporta infanterie sau chiar putand fi usor modificat in transportor blindat greu/MLI – Namer. De asemenea, este unul dintre cele mai protejate tancuri, atat pasiv cat si activ, sistemul Trophy fiind deja in curs de instalare, inclusiv prin acord cu General Dynamics. Dezavantajele modelului Trophy sunt incapacitatea de a proteja la 360° cu un singur sistem, ci o singura directie, si lipsa auto-incarcarii, lucruri asigurate de Quick Kill, dar care are o eficacitate mai redusa . Conflictele frecvente reprezinta lectii dure si rapid invatate de catre inginerii israelieni.

Merkava

Namer

Folosirea unei turele cu profil redus ar reduce masa totala a tancului sub 60 de tone ceea ce l-ar apropia de cerintele fortelor terestre romane.

Iata mai jos si un design similar, derivat din Merkava, cu ceea ce s-ar obtine daca s-ar merge in aceasta directie:

Am putea obtine un tanc modificat, mai putin sofisticat si mai usor decat originalul si deci mai ieftin dar totodata adaptat specificului terenului si conditiilor de exploatare de la noi din tara si regiune.

Ar trebui luata in considerarea si colaborarea cu Germania, in special Krauss-Maffei si Rheinmetall, pentru un posibil urmas al TR2000 bazat pe Leopard2. O colaborare a fost semnata la sfarsitul anilor ’90 insa se pare ca a fost “inghetata” in anii urmatori.

Concept TR-2000 derivat din STRV122 Leopard 2

Desi Leopard 2 este un design al anilor ’70, derivat din conceptual comun americano-german MBT-70 – un stramos comun al Leopard2 si al M1 Abrams, evolutiile si upgrade-urile permanente fac din el o platforma matura si inca capabila sa asigure performante si protectie similare tancurilor mai nou aparute.

 

MBT-70

Personal, consider ca pentru Romania ar fi optim un sasiu de talia Leopard1, sau o dezvoltare cu imbunatatirile Leopard 2 aplicate la acest sasiu, care are un tonaj mai redus.

De asemenea, merita mentionat ca Leopard2 a avut si un studiu pentru folosirea unei turele cu profil redus, asemanatoare cu turela Giat a tancului Leclerc despre care am pomenit mai sus:

Concept Leopard 2 cu turela cu profil redus

Nu putem sa ne permitem nici sa dam cu piciorul la oportunitatea unei  donatii de cateva sute de tancuri M1 Abrams din stocurile US Army, dupa modelul Greciei, sau a unor Leopard2, asimiland tehnologia si incercand apoi sa facem upgrade la vehiculele existente pana ce vom reusi sa producem un proiect nou. Aceasta este doar o varianta de tranzit, de luat in considerare doar pentru donatii in numere suficient de mari sau pentru achizitii la pret extrem de redus, cum au fost cazuri rarisime in istorie. Atat Leopard 2 cat si Abrams vor avea in curand noi variante evolutive, atat Germania cat si SUA lucrand actualmente in aceasta directie – Leopard 2A7/NG si Abrams M1A3.

 

M1 A2 Abrams

Leopard 2A4 Revolution

Avantajul Leopard 2 si mai ales M1 Abrams este existenta unui numar mare de tancuri produse si a unor stocuri de piese echivalente. In caz de necesitate de inlocuire a unor pierderi in urma unui conflict sau de cresterea rapida, in cateva luni, a numarului de tancuri disponibile in caz de mobilizare a armatei romane, miile de tancuri M1 Abrams in conservare pot constitui o adevarata mana cereasca. Industria militara romaneasca nu ar putea livra in acest interval mai mult de cateva zeci de tancuri, chiar si in regim de razboi!

Ma opresc aici, cu speranta ca decidentii la nivelului Statului si Armatei Romane vor sti sa ia decizia cea mai potrivita pentru Romania, atat din perspectiva nevoilor de inzestrare cat si din cea a industriei noastre de aparare. Exista zvonuri legate de o posibila continuare a programelor TR2000/ TR-85M2, insa deocamdata nu exista nici o confirmare oficiala.

Reiau poza dintr-un articol mai vechi RomaniaMilitary – posibil proiect romanesc?

 

Sper ca in viitorul apropiat sa auzim numai de bine si dinspre aceasta industrie militara autohtona si sa avem parte de cel putin o surpriza frumoasa!

Marius Zgureanu

sursa:http://rumaniamilitary.wordpress.com/2012/03/31/va-avea-romania-un-nou-tanc-si-daca-da-cum-va-arata/

Bătălia de la Varşovia din 1920

Bătălia de la Varşovia din 1920

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Varșovia

Parte a Războiului polono-sovietic

Polish-soviet war 1920 Aftermath of Battle of Warsaw.jpg

Soldați polonezi prezentând drapelele de luptă sovietice capturate

Informații generale
Perioadă

1325 august 1920

Loc

lângă Varșovia, Polonia

Rezultat

Victoria decisivă a polonezilor

Combatanți

Flag of Poland.svg Polonia

Flag of the Soviet Union.svg RSFS Rusă

Conducători

Józef Piłsudski

Tadeusz Rozwadowski

Władysław Sikorski

Mihail Tuhacevski

Iosif Vissarionovici Stalin

Semion Budionnîi

Efective

113.000

114.000

Pierderi omenești

4.500 morți

22.000 răniți

10.000 dispăruți

15.000 - 25.000 morți, răniți sau dispăruți

65.000 - 66.000 prizonieri

30.000-35.000 internați în Prusia Răsăriteană[1]

Bătălia de la Varșovia (uneori numită și Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătălia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) și a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.

Bătălia de la Varșovia a început pe 13 august și s-a încheiat pe 25 august. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.

Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătalia de la Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au securizat frontierele.

Cuprins

Bătălia

Preludiul bătăliei

Polonezii luptau să-și apere independența proaspăt câștigată, pe care o pierduseră în 1795 după dezmembrarea țării de către vecinii mai puternici: Imperiul Rus, Prusia și Imperiul Habsburgic. S-a încercat și formarea unei noi țări, Federația Międzymorze, pe ruinele fostelor imperii.

Bolșevicii reușiseră să obțină victorii importante în 1919 în războiul civil rus, dând lovituri mortale inamicilor din Armata Albă. Lenin a considerat că Polonia este un pod pe care ideile comuniste trebuie să-l traverseze pentru a ajunge în Europa Centrală și mai departe, în Europa Occidentală. Războiul polono-sovietic părea mijlocul cel mai potrivit să fie testată puterea bolșevicilor. Discursurile revoluționare afirmau că bolșevismul trebuia purtat pe baionetele soldaților sovietici către Europa Occidentală, cea mai scurtă cale către Berlin și Paris fiind cea care trecea prin Varșovia. După retragerile inițiale în fața Poloniei din 1919, ofensiva bolșevică, care a început în primele luni ale anului 1920, a fost un succes copleșitor și, pe la mijlocul anului, toată lumea se aștepta ca în orice clipă Polonia să se predea. Strategia sovietică prevedea un atac masiv către capitala Poloniei. Cucerirea Varșoviei ar fi avut un uriaș efect propagandistic asupra Sovietelor, care așteptau nu numai ca polonezii să fie definitiv demoralizați, dar și ca victoria bolșevică să inițializeze o serie de revolte comuniste internaționale, („revoluția comunistă mondială”), și să deschidă calea Armatei Roșii către inima Germaniei, care se afla în plină revoluție.

Defensiva poloneză la Miłosna, lângă Varşovia.

Armata I de cavalerie sovietică sub comanda lui Semion Budionnîi a străpuns liniile poloneze la mijlocul lui iunie 1920. Acest fapt a condus la prăbușirea fronturilor poloneze din răsărit. Pe 4 iulie 1920, Frontul sovietic de vest comandat de Mihail Tuhacevski, a început un atac masiv din Bielorusia sau Rusia Albă spre râul Berezina, obligând unitățile militare poloneze să se retragă în grabă. Pe 19 iulie Armata Roșie a cucerit Grodno, pe 28 iulie au ajuns la Białystok, iar trei zile mai târziu au cucerit fortăreața Brześć. Retragerea polonezilor din nord-est s-a făcut în dezordine.

Planul de luptă

Planul polonez

Până la începutul lunii august, retragerea poloneză a devenit mai organizată. La început, Józef Piłsudski a încercat să organizeze apărarea pe malul vestic al râului Bug, cu un centru puternic de rezistență la Brest-Litovsk, dar căderea neașteptată a acestor două bariere în fața atacului bolșevic l-a obligat pe generalul polonez să se gândească la o altă soluție. În noaptea de 5-6 august, Piłsudski a conceput un nou plan de acțiune. Acest nou plan propunea retragerea trupelor poloneze peste râul Vistula și apărarea capetele de pod din Varșovia și de peste râul Wieprz. Aproximativ 25% dintre diviziile disponibile urmau să fie concentrate la sud pentru o contraofensivă strategică.

Comandantul polonez: Józef Piłsudski.

Mai apoi, planul cerea ca Frontul Centru format din Armatele I și a II-a, (ceva mai mult de zece divizii), de sub comanda generalului Józef Haller să-și asume un rol defensiv, apărându-se în fața atacului frontal al rușilor executat dinspre est spre Varșovia, urmând să reziste cu orice preț în pozițiile din tranșee. În același timp, Armata a V-a, (cinci divizii și jumătate), aflată sub comanda generalului Władysław Sikorski, subordonat generalului Haller, avea să apere zona de nord și fortăreața Modlin și, când era posibil, trebuia să atace din spatele Varșoviei, împidicând forțele ruse să învăluiască capitala pe această direcție. Mai mult, Armata a V-a trebuia să contraatace, să străpungă frontul rusesc și să ajungă în spatele liniilor Frontului de nord-vest sovietic. O rezervă de 5 divizii avea să apere Varșovia la nord. Armata I a generalului Franciszek Latinik urma să apere direct capitala, iar Armata a II-a trebuia să apere linia frontului de la Góra Kalwaria la Dęblin. Cel mai important rol a fost rezervat însă proaspetei formate Armate de rezervă (cunoscută și ca Grupul de Asalt - Grupa Uderzeniowa), relativ restrânsă numeric (aproximativ 20.00 de oameni), aflată sub comanda nemijlocită a lui Józef Piłsudski. Această armată era formată din cele mai călite și mai dârze unități poloneze, retrase de pe frontul de sud, întărite cu Armata a IV-a a generalului Leonard Skierski și Armata a III-a a generalului Zygmunt Zieliński care, după ce se retrăseseră de pe malul Bugului de Vest, nu s-au mutat direct către Varșovia, ci au taversat râul Wieprz, pierzând contactul cu urmăritorii sovietici. Sarcina Grupului de Asalt era să pornească o ofensivă fulgerătoare spre nord, din triunghiul format de râurile Vistula și Wieprz la sudul capitalei, printr-un punct slab, identificat de serviciile de informații militare poloneze la joncțiunea Fronturilor sovietice de Vest și de Sud. Această ofensiva trebuia să despartă Frontul sovietic de Vest de rezervele sale și să-i dezorganizeze mișcările. În cele din urmă, spațiul dintre Armata a V-a a generalului Sikorski și Armata de Rezervă urma să se închidă lângă frontiera Prusiei Orientale distrugând ofensiva sovietică, "prinsă într-un sac".

Fiind bazat pe informații puțin credibile obținute de spionajul polonez și pe comunicațiile radio sovietice interceptate, planul a fost etichetat drept „amatorist” de cei mai mulți ofițeri de rang înalt și de experții militari, care nu uitau să scoată în evidența lipsa pregătirii militare adecvate a lui Piłsudski. Multe unități poloneze, cu doar o săptămană mai înainte de data planificată pentru începerea contraatacului, mai luptau încă pe fronturi la 150-250 de kilometri depărtare față de punctele lor desemnate pentru concentrare. Toate mișcările de trupe au fost făcute în imediata vecinătate a unităților Armatei Roșii. Un atac hotărât al trupelor ruse ar fi dat peste cap planurile polonezilor. Planul lui Piłsudski a fost criticat viguros de comandanții polonezii și ofițerii Misiunii militare franceze. Piłsudski a admis în memoriile sale că acțiunea era foarte riscantă, iar motivele pentru care a optat pentru punerea lui în aplicație au fost starea sufletească defetistă a politicienilor, care se temeau pentru siguranța capitalei, și sentimentul preponderent că dacă Varșovia va fi pierdută, totul urma să fie pierdut. Numai situația disperată a forțelor poloneze i-a convins pe ceilalți comndanți polonezi să accepte planul, ei dându-și seama că în aceste circumstanțe era singura soluție posibilă să evite o înfrângere catastrofală. În plus, când o copie a planului a căzut "accidental" în mâinile sovieticilor, acesta a fost considerat ori o intoxicare din partea contraspionajului polonez, sau un plan prea prost conceput pentru a fi luat în considerație. Numai câteva zile mai târziu, Armata Roșie a plătit cu vârf și îndesat aceasta greșeală.

Comandantul sovietic, Mihail Tuhacevski.

Planul bolșevic

Mihail Tuhacevski a plănuit să încercuiască Varșovia prin forțarea râului Vistula lângă Włocławek, să prindă de la nord și de la sud capitala în clește și să atace dinspre nord-vest. Cu cele 24 de divizii de sub comanda sa, el a plănuit să repete manevra clasică a lui Ivan Paskievici care, în 1831, în timpul Răscoalei din Noiembrie, a traversat Vistula la Toruń și a ajuns la Varșovia practic fără a întâmpina rezistență. Această mișcare ar fi tăiat legăturile armatei poloneze cu portul Gdańsk, singura poartă maritimă a țării prin care se aduceau din import armamentul, muniția și materialele necesare aprovizionării armatei.

Principala lacună a planului sovietic era slăbiciunea flancului sudic, apărat doar de Mlaștinile Pripet și de Grupul Mozir, în condițiile în care cea mai mare parte a efectivelor Frontului sovietic de Sud-vest era angajată în Bătălia de la Lwów.

Prima fază, 12 august

Între timp, bolșevicii au avansat, Corpurile de cavalerie comandate de Gaik Bjișkin și de Armata a IV-a au traversat râul Wkra și s-au apropiat de orașul Włocławek. Armatele a XV-a și a III-a se îndreptau către fortăreața Modlin și Armata a XVI-a s-a îndreptat direct către Varșovia.

Asaltul final sovietic asupra Varșoviei a început pe 12 august cu atacarea orașului Radzymin (aflat la 23 de kilometri est de capitală). Succesul inițial al atacului sovietic l-a silit pe Piłsudski să grăbească executarea planului său defensiv cu 24 de ore.

Poziţiile la începutul bătăliei.

Prima fază a bătăliei a continuat pe 13 august cu asaltul frontal al Armatei Roșii asupra capului de pod Praga. În cursul unor lupte grele, Radzymin a fost cucerit pe rând de cele două părți în conflict. Diplomații străini, cu excepția ambasadorilor britanic și al Vaticanului, au părăsit în mare grabă Varșovia. Pe 15 august, Radzymin a căzut din nou în mâinile bolșevicilor, liniile Armatei a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski au fost străpunse. Armata a V-a a trebuit să facă față atacului a trei armate sovietice: a III-a, a IV-a și a XV-a. Sectorul Modlin a fost întărit cu rezervele din Brigada Siberiană și cu Divizia a 18-a de infanterie a generalului Franciszek Krajowski – amândouă unități călite în lupte, formate din militari de elită, odihniți – reușindu-se astfel stabilizarea frontului Armatei a V-a până în zorii zilei următoare.

Situația a fost salvată la miezul nopții, când Regimentul de ulani al 203-lea a reușit să străpungă liniile bolșevice și să distrugă stațiile radio ale Armatei a IV-a sovietică a lui A.D. Șuvaiev. Sovieticilor nu le-a mai rămas decât un emițător care folosea o frecvența controlată de contraspionajul polonez. Cum decriptorii polonezi nu voiau ca rușii să afle că le-au fost sparte codurile, dar dorind totuși să le paralizeze transmisiunile radio, un post de radio din Varșovia a început să emită în eter Geneza în poloneză și latină. În felul acesta, polonezii au reușit să bruieze transmiterea ordinelor lui Mihail Tuhacevski de reluare a atacului spre sud, Armata a IV-a sovietică continuând să înainteze către Toruń și Płock. Atacul vijelios al Regimentului de ulani a fost numit mai târziu Miracolul de la Ciechanów.

În același timp, Armata I poloneză de sub conducerea generalului Franciszek Latinik a rezistat atacului frontal a 6 divizii de pușcași ale Armatei Roșii. Lupta pentru controlul asupra orașului Radzymin l-a forțat pe generalul Józef Haller, comandantul Frontului polonez de Nord, să contraatace mai devreme decât era planificat.

În acest timp, în spatele liniilor frontului, Piłsudski își termina planurile pentru contraofensivă. El a decis să conducă personal atacul și, datorită imenselor riscuri implicate, înțelegând primejdiile luptei, înainte de a pleca pe front și-a depus scrisoarea de demisie din toate funcțiile deținute. După care, între 13 și 15 august, a vizitat toate unitățile Armatei a IV-a concentrate lângă Puławy, cam la 100 de kilometri sud de Varșovia. El a încercat să ridice moralul trupei, de vreme ce mulți soldați erau obosiți și demoralizați de numeroșii proaspeți încorporați care dădeau măsura amploarii pierderilor suferite de polonezi în timpul retragerilor recente. Logistica se dovedea un coșmar, artileria poloneză folosea tunuri fabricate în cinci țări, iar infanteria avea în dotare puști fabricate în șase țări, fiecare model folosind un tip diferit de muniție. Mai trebuie adăugat faptul că tot echipamentul se afla în stare foarte proastă. Piłsudski își amintea: "În divizia a 21-a, aproape jumate dintre soldați defilau prin fața mea în picioarele goale." În mod miraculos, Piłsudski a reușit să ridice moralul trupei în doar trei zile și să-i motiveze pentru eforturile foarte mari care aveau să vină. Într-un timp foarte scurt, moralul trupei s-a schimbat de la foarte scăzut la deplină încredere în victoria totală.

A doua fază, 14 august

Divizia a XXVII-a de Infanterie a Armatei Roșii a reușit să cucerească satul Izabelin, la doar 10 kilometri depărtare de capitală, dar astă a fost cel apropiat punct pe care forțele rusești aveau să-l cucerească în preajma Varșoviei. În scurtă vreme, soarta luptelor s-a schimbat.

Poziţiile din jurul Varşoviei, în dimineaţa zilei de 15 august.

Tuhacevski, sigur că totul se desfășoară conform planurilor sale, a căzut până la urmă în capcana lui Piłsudski. Rușii au traversat Vistula în nord și au ajuns într-un vacuum operațional, unde nu se vedeau trupe poloneze demne de luat în seamă. Pe de altă parte, la sud de Varșovia, unde soarta luptei încă nu se decisese, Tuhacevski lăsase numai forțe slabe pentru paza legăturilor dintre Fronturile de Nord-vest și Sud-vest. Grupul Mozir, care avea sarcina să îndeplinească aceste ordine, număra numai opt mii de soldați. O altă eroare a generalilior sovietici, care a influențat sfârșitul războiului, a neutralizat Armata de cavalerie I a lui Semion Budionnîi, o unitate de care se temeau Piłsudski și alți comandanți sovietici. Înaltul Comandament Sovietic, la insistențele lui Tuhacevski, a ordonat Armatei de cavalerie I să mărșăluiască către Varșovia din direcția sud. Semion Budionnîi nu s-a supus acestui ordin datorită ranchiunei existente între comandanții Frontului de Sud-vest, generalii Tuhacevski și Alexandr Egorov. În plus, jocurile politice ale lui Stalin, care era în acea vreme comisar politic al Frontului de Sud-vest, a contribuit și mai mult la insubordonarea lui Egorov și Budionîi. Stalin, în căutarea propriei măriri, dorea să cucerească un centru industrial important, Lwówul, asediat de forțele bolșevice dar încă rezistând atacurilor lor. În cele din urmă, forțele lui Budionîi, care ar fi putut schimba cursul istoriei, au mărșăluit spre Lwów, în loc să atace Varșovia, excluzându-se singuri de la marea bătalie.

A doua fază a bătăliei: contraatacul polonez.

Luptele grele de la Radzymin, ora 13:00, 15 august.

Armata a V-a poloneză a contraatacat pe 14 august, forțând râul Wkra. Au trebuit să facă față forțelor combinate ale Armatelor a III-a și a XV-a sovietice, amândouă superioare numeric și mai bine echipate. Lupta s-a dat la Nasielsk și a durat până pe 15 august și adus la distrugerea aproape completă a orașului. Până în cele din urmă, înaintarea sovietică a fost oprită atât pe direcția Varșovia, cât și pe direcția Modlin, până la sfârșitul zilei, când forțele poloneze au recucerit Radzymin, fapt care a ridicat foarte mult moralul polonezilor.

Din acel moment, atacul Armatei a V-a a generalului generalului Sikorski a continuat cu foarte mare succes, împingând trupele sovietice epuizate din ce în ce mai departe de Varșovia, într-o operație asemănătoare cu blitzkriegul. Trupele lui Sikorski, sprijinite de cele mai multe dintre tancurile poloneze, de mașini blindate și artileria a două trenuri blindate, a înaintat cu o viteză de 13 kilometri pe zi, a distrus repede toate speranțele sovietice pentru încheierea manevrei de "învăluire" din nord.

A treia fază, 16 august

Pe 16 august, Armata de Rezervă comandată de Józef Piłsudski și-a început marșul dinspre râul Wieprz către nord. Polonezii au trebuit să lupte cu Grupul Mozir, care reușiseră să-i învingă pe polonezi în timpul Operațiunii Kiev, cu numai câteva luni mai devreme. Însă, pe durata urmăririi armatelor poloneze în retragere, Grupul Mozir își pierduse cea mai mare parte a forțelor și fusese redusă la numai două divizii care apărau 150 de kilometri în flancul stâng al Armatei a XVI-a sovietică. În prima zi a contraofensivei, numai una dintre cele cinci divizii poloneze a raportat o opoziție oarecare, în timp ce restul de patru divizii, sprijinite de o brigadă de cavalerie, a avansat către nord 45 de kilometri fără probleme. La venirea serii, orașul Włodawa fusese eliberat, și liniile de comunicații și de aprovizionare ale Armatei a XVI-a au fost tăiate. Chiar și Piłsudski era uimit de acest succes de început, când Armata de Rezervă a avansat 70 de kilometri în 36 de ore, rupând în două ofensiva sovietică, fără a întâlni o rezistență semnificativă. S-a dovedit că Grupul Mozir era format în special din soldații Divizia a 57-a, care erau în focul luptei încă din prima zi a operațiunilor. Ca urmare, îndeplinind planul lui Piłsudski, armatele poloneze au găsit o uriașa spărtură între fronturile rusești pe care au exploatat-o, continuând ofensiva către nord cu două armate, lovind neîncetat inamicul surprins și zăpăcit.

Pe 18 august, Mihail Tuhacevski, din cartierul lui general din Minsk la apoximativ 450 de kilometri depărtare de Varșovia, a devenit conștient de amploarea înfrângerii sale și a ordonat rămășițelor armatelor lui să se retragă și să se regrupeze. Intenția lui a fost să întărească linia frontului, să oprească atacul polonez și să recâștige inițiativa tactică, dar ordinele ori au ajuns prea târziu, ori nu au ajuns deloc. Corpul al III-lea de Cavalerie al generalului Gaik Bjișkin a continuat să avanseze spre Pomerania, dar liniile lui au fost puse în primejdie de Armata a V-a poloneză, care în cele din urmă au reușit să pună pe fugă unitățile bolșevice. Divizia I poloneză a Legiunii, pentru a tăia retragerea inamicului, a executat un marș remarcabil din Lubartów spre Białystok – 260 de kilometri în numai 6 zile. Soldații au luptat în două bătălii, au dormit numai câteva ore și au mărșăluit 21 de ore pe zi. Sacrificiile și răbdarea lor a fost răsplătită de victoria de la Białystok asupra Armatei a XVI-a sovietice, ai cărei soldați au fost luați prizonieri.

Armatele sovietice din centrul frontului au intrat în debandadă. Unele divizii au continuat să atace pe direcția Varșovia, în timp ce altele au început să se retragă, rezultatul fiind ruperea coeziunii și panica. Comandamentul suprem sovietic a pierdut contactul cu cea mai mare a forțelor din subordine și toate planurile tactice au fost răsturnate de lipsa de comunicare. Numai Armata a XV-a rusă a rămas o forță bine organizată, care a încercat să se supună ordinelor lui Tuhacevski, apărând retragerea a Armatei a IV-a. Dar ea a fost învinsă de două ori pe 19 și 20 august și s-a alăturat retragerii Armatei Roșii. Tuhacevski nu a avut de ales decât să ordone retragerea generală către Bugul de Vest. Până pe 21 august orice rezistență sovietică organizată a încetat să existe iar, până pe 31 august, Frontul sovietic de Sud-vest era pus pe fugă în totalitate.

Urmări

Deși polonezii au reușit să obțină o victorie importantă și să-i împingă înapoi pe ruși, planul lui Piłsudski de a da peste cap și încercui Armata Roșie nu a avut un succes complet. Patru armate sovietice începuseră marșul către Varșovia pe 4 iulie în cadrul Frontului de Nord-vest. Până pe 4 august, Armatele a IV-a și a XV-a erau înfrânte, resturile lor trecuseră granița Prusiei și fuseseră dezarmate. Totuși, acești militari au fost în scurtă vreme eliberați și au fost reîncadrați în unități care au luptat împotriva polonezilor. Armata a III-a s-a retras așa de repede către est, că polonezii nu au reușit să o ajungă din urmă. De fapt, această armată a avut cele mai mici pierderi. Armata a XVI-a s-a dezintegrat la Białystok și cei mai mulți soldați ai ei au căzut prizonieri. Cea mai mare parte a Corpului al III-lea de cavalerie comandat de Gaik Bjișkin a fost forțată să traverseze granița germană și militarii lui au fost internați în lagăre din Prusia Orientală.

Pierderile sovietice au fost de aproximativ 10.000 de morți, 500 de dispăruți, 10.000 de răniți și aproximativ 65.000 de prizonieri. Prin comparație, pierderile poloneze au fost de 4.500 de morți, 22.000 de răniți și 10.000 de dispăruți. Între 25.000 și 30.000 de soldați sovietici au reușit să treacă granița în Germania. După ce au traversat granița Prusiei Orientale, ei au fost internați în lagăre pentru o scurtă perioadă de timp, după care li s-a permis să se întoarcă în patrie cu tot echipamentul din dotare. Polonia a capturat 231 tunuri și 1.023 mitraliere.

Aripa sudică a forțelor Armatei Roșii a fost pusă pe fugă și nu a mai reprezentat o amenințare pentru polonezi. Armata I de cavalerie a lui Semion Budionîi, care asedia Lwówul, a fost învinsă în Bătălia de la Komarów (31 august 1920) și în Bătălia de la Hrubieszów. Până la mijlocul lunii octombrie, armata poloneză atinsese aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa.

Tuhacevski a reușit să reorganizeze trupele în retargere către est și, în septembrie, a stabilit o nouă linie defensivă lângă Grodno. Polonezii i-au învins din nou pe bolșevici în Bătălia de pe râul Niemen (15 – 21 septembrie), străpungându-le liniile de apărare. După Bătălia de pe râul Szczara, amândouă părțile erau epuizate și, ca urmare a presiunilor conjugate ale Franței și Angliei, a fost semnat o convenție de încetare a focului pe 12 octombrie. Luptele au încetat definitiv până pe 18 octombrie, iar pe 18 martie 1921 s-a semnat Tratatul de pace de la Riga, care a pus capătăt ostilităților.

Mai înainte de bătălia de la Varșovia, propaganda sovietică apreciase ca iminentă căderea capitalei Poloniei, iar victoria în această luptă era privită ca un semnal pentru începerea unei revoluții comuniste pe scară largă în Polonia, Germania și alte țări vest-europene devastate economic de urmările primului război mondial. Înfrângerea sovietică din fața Varșoviei a reprezentat și o înfrângere a unora dintre liderii sovietici (inclusiv a lui Lenin), care visaseră la declanșarea unei revoluții mondiale comuniste în țările zdruncinate de urmările războiului mondial.

Spargerea codurilor sovietice

În conformitate cu documentele istorice aflate la Arhivele Centrale Militare ale Poloniei, decriptorii polonezi reușiseră să spargă codurile radio rusești încă de la începutul lunii septembrie 1919 și cel puțin unele dintre victoriile împotriva sovieticilor, nu doar în timpul Bătaliei pentru Varșovia, dar din timpul întregii campanii militare, au fost datorate acestui fapt. Locotenentul Jan Kowalewski, care a reușit prima decriptare, a fost decorat cu ordinul Virtuti Militari în 1921.

Organizarea pentru luptă

Polonia

Mormintele soldaţilor polonezi căzuţi în Bătalia de la Varşovia, Cimitirul Powązki, Varșovia.

3 Fronturi (Nordic, Central, Sudic), 7 Armate, un total de 32 de divizii: 46.000 infanteriști; 2.000 cavaleriști; 730 mitraliere; 192 piese de artilerie; unități de tancuri, (în principal modelul FT-17).

Armata poloneză

Frontul Nordic
Haller
Frontul Central
Rydz-Śmigły
Frontul Sudic
Iwaszkiewicz

Armata a V-a

Sikorski

Armata a IV-a

Skierski

Armata a VI-a

Jędrzejewski

Armata I

Latinik

Armata a III-a

Zieliński

Armata Ucrainiană

Petlura

Armata a II-a

Roja



Fronturi:

Sovietele

Armata Roșie

Frontul de Nord-vest
Tuhacevski

Armata a IV-a

Șuvaiev

Corpul al III-lea de Cavalerie

Bjișkin

Armata a XV-a

Kork

Armata a III-a

Lazarievici

Armata a XVI-a

Sollohub

Armata de Cavalerie

Budionnîi

Note

  1. ^  Pierderile sovietice se referă la toate operațiunile legate de Bătălia de la Varșovia, de la luptele date pentru avansarea către capitală, urmate de contraofensivă, până la bătăliile de la Białystok și Osowiec. Estimarea efectivelor bolșevice poate fi doar pentru unitățile care s-au aflat în apropierea Varșoviei, fără a pune la socoteală ținute în rezervă și care au luat parte în luptele de mai târziu.

Bibliografie

Legături externe

Vezi și