Cronologia Serviciilor Secrete din România
12 noiembrie 1859. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţează Statul
Major General al Armatei Române, în cadrul căruia funcţiona Secţia II
Informaţii.* 1865. Atribuţiile Statului Major General şi, implicit, ale Secţiei II Informaţii sînt preluate de Direcţia I din Ministerul de Război, ofiţerii secţiei fiind dispersaţi în teritoriu.
* 17 martie 1877. Se reconstituie Secţia II Informaţii în cadrul Depozitului General de Război.
* 14 august 1877. Secţia II Informaţii intră în componenţa Marelui Cartier General.
* 1882. Se înfiinţează Marele Stat Major al Armatei Române. Informaţiile comunicaţiile şi transporturile alcătuiesc Secţia II-a din MStM.
* 17 martie 1905. În cadrul Ministerului de Interne, se înfiinţează Serviciul Poliţiei Generale a Statului, destinat, între altele, să supravegheze curentele subversive şi starea de spirit a populaţiei.
* 1908. În aceeaşi subordonare, se înfiinţează Direcţia Siguranţei Generale a Statului.
· Ianuarie 1913. Parlamentul României elaborează şi votează Legea spionajuli în timp de Pace.
* 20 iunie 1913. În urma unei reorganizări a serviciilor Ministerului de Interne se înfiinţează Siguranţa Generală a Statului şi Jandarmeria rurală.
* 5 ianuarie 1915. Se înfiinţează Serviciul supravegherii ştirilor, destinat să controleze presa şi corespondenţa poştală şi telegrafică.
* 27 august 1916. în cadrul unei reorganizări a serviciilor militare, iau fiinţă Biroul II informaţii, pe lîngă Marele Cartier General al Armatei Române, şi Biroul informaţii pe lîngă Marele Stat Major, partea sedentară. În timpul campaniei din primul război mondial, Biroul 5 informaţii funcţionează ca Serviciu Secret al armatei.
* 1917. Se constituie Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei Dunării, şi conducerea lui Mihail Moruzov.
Noiembrie 1918. Începe să funcţioneze Secţia Militară Secretă din Transilvania, organizaţie creată pentru a consolida unirea Transilvaniei cu România.
22 iunie 1919. Sînt reorganizate serviciile Ministerului de Interne.
Se înfiinţează Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, în care este
inclusă şi Direcţia Poliţiei de Siguranţă.
13 martie 1924. Se înfiinţează Consiliul Superior al Apărării ţării, organism prezidat de Rege, destinat să examineze, să coordoneze şi să soluţioneze toate problemele referitoare la apărarea naţională.
1924. Serviciul de Siguranţă al Deltei Dunării şi al Dobrogei, cu reorganizările de rigoare, trece în subordinea Marelui Stat Major, ca Serviciu Secret de Informaţii al Armatei Române. Comanda noului serviciu este încredinţată lui Mihail Moruzov, care îl transformă într-o structură civilă acoperită, dependentă de MStM.
1925. Îşi intră în atribuţii Biroul de Informaţii al Micii înţelegeri, coordonat de şefii serviciilor de siguranţă din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. În acelaşi an, Serviciul de Informaţii al Armatei devine Diviziunea a Il-a din Marele Stat Major.
1 octombrie 1927. Diviziunea a Il-a devine Secţia II informaţii din Marele Stat Major, care acţiona în interiorul ţării prin centre militare de informaţii dispuse pe frontiere şi în exteriorul ţării prin ataşaţi militari.
1927. Eugen Cristescu îl înlocuieşte pe Romulus Voinescu la conducerea Direcţiei Poliţiei de Siguranţă.
3 martie 1929. Prin lege, este reorganizată Jandarmeria rurală, procesul încheindu-se prin adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiei, moment survenit la 2 martie 1931.
1931. Brigăzile centrale ale Direcţiei Poliţiei de Siguranţă se reunesc în Corpul Detectivilor, compus din următoarele grupe: I – organizaţii şi partide de dreapta şi extremă dreaptă; II – brigada mobilă, destinată instrumentării infracţiunilor de drept comun; III – organizaţii şi partide ale minorităţilor naţionale; IV – organizaţii şi partide de stînga şi extremă stîngă; V – filaj; VI – paza familiei regale şi a înalţilor demnitari.
20 aprilie 1934. Intră în vigoare primul regulament care fixează atribuţiile Serviciului Secret de Informaţii al Armatei, aflat iniţial în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
1 februarie 1936. Se înfiinţează Legiunea de jandarmi CFR.
1 ianuarie 1938. Prin ordinul generalului Ion Antonescu, ministru al Apărării Naţionale, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei este trecut în subordinea Marelui Stat Major.
9 octombrie 1939. Printr-o nouă lege de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale, Serviciul Secret al armatei devine Serviciu Special de Informaţii.
5 septembrie 1940. Sosit în ţară de la Veneţia, unde se întîlnise cu Wilhelm Canaris, Mihail Moruzov este arestat şi întemniţat la Jilava. În locul lui, director provizoriu al SSI este numit colonelul Ioan Nicolaide.
7 septembrie 1940. Wilhelm Canaris soseşte la Bucureşti şi stabileşte, împreună cu generalul Ion Antonescu, termenii colaborării dintre Abwehr şi SSL
12 noiembrie 1940. Printr-un decret-lege emis de generalul Ion Antonescu, Serviciul Special de Informaţii este reorganizat şi trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Eugen Cristescu devine noul director general al instituţiei, cu misiunea de a o transforma într-un „corp de elită, total devotat intereselor superioare ale patriei”.
26/27 noiembrie 1940. Mihail Moruzov şi adjunctul său, Nicky Ştefanescu sînt asasinaţi de legionari în celulele Penitenciarului Jilava.
21-22 ianuarie 1941. Declanşînd rebeliunea împotriva ordinii existente în stat, legionarii îşi anunţă intenţia de a-1 lichida pe Eugen Cristescu, directorul SSI, considerîndu-1 francmason, jidovit şi spion al anglo-saxonilor.
22 iunie 1941. O dată cu declanşarea campaniei din răsărit, intră în acţiune eşalonul mobil al SSI, pregătit din timp şi destinat să înainteze cu trupele combatante în teritoriile inamice. Eşalonul, aflat sub comanda locotenent colonelului Vasile Palius, secondat de civilul Nicolae Trohani, dispunea şi de o grupă specială numită Vulturul.
August 1941. SSI anunţă oficial descoperirea reţelei de spionaj condusă de inginerul petrolist Valeriu (Rică) Georgescu, care acţiona în favoarea britanicilor. Principalii ei protagonişti vor fi arestaţi, dar nu vor fi traduşi în faţa justiţiei, fiind eliberaţi din detenţie la 24 august 1944.
13 noiembrie 1941. O lucrare de sinteză a SSI apreciază că 95% din populaţia ţării era împotriva revenirii legionarilor în viaţa politică.
Noiembrie 1941. Eşalonul mobil şi grupa specială Vulturul sînt retrase de pe front şi readuse în ţară. Era un semn că mareşalul Ion Antonescu ezita dacă să mai participe sau nu la campania din răsărit.
Ianuarie 1942. Se procedează la o nouă reorganizare a Serviciului Special de Informaţii, în sensul extinderii atribuţiilor lui şi a personalului, care ajunge să depăşească 1.000 de ofiţeri şi civili. La cererea autorităţilor militare, eşalonul mobil al SSI şi grupa specială Vulturul sînt retrimise pe front. Principala lor misiune constă în interogarea şi exploatarea informativă a prizonierilor sovietici capturaţi în Crimeea.
8 iunie 1942. Un nou sondaj de opinie realizat de subalternii lui Eugen Cristescu constată că sentimentele antilegionare ale populaţiei erau intacte şi că înşişi liderii partidelor din opoziţie considerau că numai mareşalul Ion Antonescu putea să conducă ţara în conjunctura acelui timp.
30 noiembrie 1942. Germanilor le parvin primele sesizări conform cărora Eugen Cristescu ţinea sub o strînsă supraveghere toate serviciile lor de informaţii din România. În schimb, acelaşi Eugen Cristescu îi favoriza pe agenţii britanici din ţară.
Noiembrie 1942. Rapoartele SSI referitoare la apropiata ofensivă sovietică din Cotul Donului intră în contradicţie cu rapoartele similare, nejustificat optimiste, emise de eşaloanele militare române şi germane.
18 decembrie 1942. O sinteză a SSI apreciază că operaţiunile militare din 1942 s-au încheiat printr-un „eşec al planului strategic german”.
10 martie 1943. Un raport al SSI dezvăluie primele contacte dintre SSI şi Serviciile Secrete americane, realizate la Istanbul.
21/22 decembrie 1943. În cadrul operaţiunii Autonomous, sînt paraşutaţi în România Alfred Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, cu misiunea principală oficială de a-i contacta pe Iuliu Maniu şi chiar pe generalul Ion Antonescu, în vederea ieşirii României din alianţa cu Reichul german. Misiunea neoficială de rezervă era aceea de a compromite autorităţile româneşti faţă de germani.
Martie 1944. Cu permisiunea generalului Ion Antonescu, Eugen Cristescu mijloceşte o întîlnire între Alfred Gardyne de Chastelain şi Iuliu Maniu. Ofiţerul britanic constată că preşedintele Partidului Naţional ţărănist nu era partizanul unor acţiuni decisive.
Iunie 1944. Biroul Statistic Militar, în colaborare cu SSI, anihilează reţeaua britanică de spionaj condusă de profesorul Alexander Eck. Acesta e arestat, nu va fi tradus în faţa justiţiei, şi va fi eliberat din detenţie la 24 august 1944.
23 august 1944. Deşi era informat asupra pregătirilor pentru debarcarea mareşalului Ion Antonescu, Eugen Cristescu nu a acţionat împotriva conspiratorilor. Şeful statului nu a luat în consideraţie avertismentele care îi parveneau de la SSI şi instituţia, conform opiniei istoricului Cristian Troncotă, „a reacţionat ca o instituţie de stat şi nu ca o structură a unui regim politic”. În aşteptarea liniştirii lucrurilor, Eugen Cristescu demisionează şi se refugiază, împreună cu generalul de jandarmi Constantin Tobescu, într-o comună din judeţul Muscel.
24 august 1944. Locotenent colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei II contrainformaţii, este numit director provizoriu al SSI.
29 august 1944. Colonelul Victor Siminel este numit director al SSI, o instituţie aflată în curs de demantelare. Datorită incitărilor presei, mulţi ofiţeri erau arestaţi, legăturile externe ale instituţiei erau întrerupte, agentura Frontului de Est era desfiinţată, fiind întărită considerabil agentura Frontului de Vest.
August 1944. Arhivele Serviciului Secret de Informaţii al Armatei, referitoare la perioada 1924-1928, evacuate la Turnu Severin, sînt distruse de bombardamentele anglo-americane.
19 septembrie 1944. Generalul Aurel Aldea, noul ministru de interne, sugerează arestarea tuturor ofiţerilor şi agenţilor SSI, care, în totalitatea lor, ar fi colaborat foarte strîns cu Gestapoul german. Altfel spus, prima lovitură demolatoare aplicată instituţiei nu provenea de la sovietici, ci de la un român „patriot şi democrat”.
20 septembrie 1944. O dată cu numirea colonelului Ioan Lissievici la conducerea SSI se declanşează un proces de reorganizare a instituţiei, continuînd în paralel şi deconspirarea şi arestarea agenţilor din reţeaua informativă.
24 septembrie 1944. Este arestat Eugen Cristescu, în comuna Bughea din judeţul Muscel. Locul în care acesta se refugiase a fost divulgat autorităţilor militare de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, pe care fostul director al SSI îi contactase în secret, rugîndu-i să intervină în favoarea persoanei sale.
27 septembrie 1944. Locotenent colonelul Traian Borcescu afirmă într-un raport adresat autorităţilor superioare că SSI nu a fost niciodată o sucursală a Gestapoului, cum încerca să acrediteze generalul Aurel Aldea.
24 octombrie 1944. Începînd de la această dată, în actele oficiale ale instituţiei, sigla SSI este înlocuită cu SIMR, Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război. Situaţia se va prelungi pînă în martie 1945.
Noiembrie 1944. Eşuează tentativele de colaborare dintre SSI şi Serviciile de Informaţii ale Armatei Române, pe de o parte, şi serviciile de resort sovietice, pe de altă parte. Era vorba despre lansarea unor paraşutişti în spatele frontului inamic.
4 martie 1945. Analistul Nicolae D. Stănescu, angajat în instituţie pe vremea lui Mihail Moruzov, este numit director al SSI Se declanşează o nouă restructurare a serviciului. (Va urma)
MIHAI PELIN – ziartricolorul.ro
13 martie 1924. Se înfiinţează Consiliul Superior al Apărării ţării, organism prezidat de Rege, destinat să examineze, să coordoneze şi să soluţioneze toate problemele referitoare la apărarea naţională.
1924. Serviciul de Siguranţă al Deltei Dunării şi al Dobrogei, cu reorganizările de rigoare, trece în subordinea Marelui Stat Major, ca Serviciu Secret de Informaţii al Armatei Române. Comanda noului serviciu este încredinţată lui Mihail Moruzov, care îl transformă într-o structură civilă acoperită, dependentă de MStM.
1925. Îşi intră în atribuţii Biroul de Informaţii al Micii înţelegeri, coordonat de şefii serviciilor de siguranţă din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. În acelaşi an, Serviciul de Informaţii al Armatei devine Diviziunea a Il-a din Marele Stat Major.
1 octombrie 1927. Diviziunea a Il-a devine Secţia II informaţii din Marele Stat Major, care acţiona în interiorul ţării prin centre militare de informaţii dispuse pe frontiere şi în exteriorul ţării prin ataşaţi militari.
1927. Eugen Cristescu îl înlocuieşte pe Romulus Voinescu la conducerea Direcţiei Poliţiei de Siguranţă.
3 martie 1929. Prin lege, este reorganizată Jandarmeria rurală, procesul încheindu-se prin adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al instituţiei, moment survenit la 2 martie 1931.
1931. Brigăzile centrale ale Direcţiei Poliţiei de Siguranţă se reunesc în Corpul Detectivilor, compus din următoarele grupe: I – organizaţii şi partide de dreapta şi extremă dreaptă; II – brigada mobilă, destinată instrumentării infracţiunilor de drept comun; III – organizaţii şi partide ale minorităţilor naţionale; IV – organizaţii şi partide de stînga şi extremă stîngă; V – filaj; VI – paza familiei regale şi a înalţilor demnitari.
20 aprilie 1934. Intră în vigoare primul regulament care fixează atribuţiile Serviciului Secret de Informaţii al Armatei, aflat iniţial în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
1 februarie 1936. Se înfiinţează Legiunea de jandarmi CFR.
1 ianuarie 1938. Prin ordinul generalului Ion Antonescu, ministru al Apărării Naţionale, Serviciul Secret de Informaţii al Armatei este trecut în subordinea Marelui Stat Major.
9 octombrie 1939. Printr-o nouă lege de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale, Serviciul Secret al armatei devine Serviciu Special de Informaţii.
5 septembrie 1940. Sosit în ţară de la Veneţia, unde se întîlnise cu Wilhelm Canaris, Mihail Moruzov este arestat şi întemniţat la Jilava. În locul lui, director provizoriu al SSI este numit colonelul Ioan Nicolaide.
7 septembrie 1940. Wilhelm Canaris soseşte la Bucureşti şi stabileşte, împreună cu generalul Ion Antonescu, termenii colaborării dintre Abwehr şi SSL
12 noiembrie 1940. Printr-un decret-lege emis de generalul Ion Antonescu, Serviciul Special de Informaţii este reorganizat şi trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Eugen Cristescu devine noul director general al instituţiei, cu misiunea de a o transforma într-un „corp de elită, total devotat intereselor superioare ale patriei”.
26/27 noiembrie 1940. Mihail Moruzov şi adjunctul său, Nicky Ştefanescu sînt asasinaţi de legionari în celulele Penitenciarului Jilava.
21-22 ianuarie 1941. Declanşînd rebeliunea împotriva ordinii existente în stat, legionarii îşi anunţă intenţia de a-1 lichida pe Eugen Cristescu, directorul SSI, considerîndu-1 francmason, jidovit şi spion al anglo-saxonilor.
22 iunie 1941. O dată cu declanşarea campaniei din răsărit, intră în acţiune eşalonul mobil al SSI, pregătit din timp şi destinat să înainteze cu trupele combatante în teritoriile inamice. Eşalonul, aflat sub comanda locotenent colonelului Vasile Palius, secondat de civilul Nicolae Trohani, dispunea şi de o grupă specială numită Vulturul.
August 1941. SSI anunţă oficial descoperirea reţelei de spionaj condusă de inginerul petrolist Valeriu (Rică) Georgescu, care acţiona în favoarea britanicilor. Principalii ei protagonişti vor fi arestaţi, dar nu vor fi traduşi în faţa justiţiei, fiind eliberaţi din detenţie la 24 august 1944.
13 noiembrie 1941. O lucrare de sinteză a SSI apreciază că 95% din populaţia ţării era împotriva revenirii legionarilor în viaţa politică.
Noiembrie 1941. Eşalonul mobil şi grupa specială Vulturul sînt retrase de pe front şi readuse în ţară. Era un semn că mareşalul Ion Antonescu ezita dacă să mai participe sau nu la campania din răsărit.
Ianuarie 1942. Se procedează la o nouă reorganizare a Serviciului Special de Informaţii, în sensul extinderii atribuţiilor lui şi a personalului, care ajunge să depăşească 1.000 de ofiţeri şi civili. La cererea autorităţilor militare, eşalonul mobil al SSI şi grupa specială Vulturul sînt retrimise pe front. Principala lor misiune constă în interogarea şi exploatarea informativă a prizonierilor sovietici capturaţi în Crimeea.
8 iunie 1942. Un nou sondaj de opinie realizat de subalternii lui Eugen Cristescu constată că sentimentele antilegionare ale populaţiei erau intacte şi că înşişi liderii partidelor din opoziţie considerau că numai mareşalul Ion Antonescu putea să conducă ţara în conjunctura acelui timp.
30 noiembrie 1942. Germanilor le parvin primele sesizări conform cărora Eugen Cristescu ţinea sub o strînsă supraveghere toate serviciile lor de informaţii din România. În schimb, acelaşi Eugen Cristescu îi favoriza pe agenţii britanici din ţară.
Noiembrie 1942. Rapoartele SSI referitoare la apropiata ofensivă sovietică din Cotul Donului intră în contradicţie cu rapoartele similare, nejustificat optimiste, emise de eşaloanele militare române şi germane.
18 decembrie 1942. O sinteză a SSI apreciază că operaţiunile militare din 1942 s-au încheiat printr-un „eşec al planului strategic german”.
10 martie 1943. Un raport al SSI dezvăluie primele contacte dintre SSI şi Serviciile Secrete americane, realizate la Istanbul.
21/22 decembrie 1943. În cadrul operaţiunii Autonomous, sînt paraşutaţi în România Alfred Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu, cu misiunea principală oficială de a-i contacta pe Iuliu Maniu şi chiar pe generalul Ion Antonescu, în vederea ieşirii României din alianţa cu Reichul german. Misiunea neoficială de rezervă era aceea de a compromite autorităţile româneşti faţă de germani.
Martie 1944. Cu permisiunea generalului Ion Antonescu, Eugen Cristescu mijloceşte o întîlnire între Alfred Gardyne de Chastelain şi Iuliu Maniu. Ofiţerul britanic constată că preşedintele Partidului Naţional ţărănist nu era partizanul unor acţiuni decisive.
Iunie 1944. Biroul Statistic Militar, în colaborare cu SSI, anihilează reţeaua britanică de spionaj condusă de profesorul Alexander Eck. Acesta e arestat, nu va fi tradus în faţa justiţiei, şi va fi eliberat din detenţie la 24 august 1944.
23 august 1944. Deşi era informat asupra pregătirilor pentru debarcarea mareşalului Ion Antonescu, Eugen Cristescu nu a acţionat împotriva conspiratorilor. Şeful statului nu a luat în consideraţie avertismentele care îi parveneau de la SSI şi instituţia, conform opiniei istoricului Cristian Troncotă, „a reacţionat ca o instituţie de stat şi nu ca o structură a unui regim politic”. În aşteptarea liniştirii lucrurilor, Eugen Cristescu demisionează şi se refugiază, împreună cu generalul de jandarmi Constantin Tobescu, într-o comună din judeţul Muscel.
24 august 1944. Locotenent colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei II contrainformaţii, este numit director provizoriu al SSI.
29 august 1944. Colonelul Victor Siminel este numit director al SSI, o instituţie aflată în curs de demantelare. Datorită incitărilor presei, mulţi ofiţeri erau arestaţi, legăturile externe ale instituţiei erau întrerupte, agentura Frontului de Est era desfiinţată, fiind întărită considerabil agentura Frontului de Vest.
August 1944. Arhivele Serviciului Secret de Informaţii al Armatei, referitoare la perioada 1924-1928, evacuate la Turnu Severin, sînt distruse de bombardamentele anglo-americane.
19 septembrie 1944. Generalul Aurel Aldea, noul ministru de interne, sugerează arestarea tuturor ofiţerilor şi agenţilor SSI, care, în totalitatea lor, ar fi colaborat foarte strîns cu Gestapoul german. Altfel spus, prima lovitură demolatoare aplicată instituţiei nu provenea de la sovietici, ci de la un român „patriot şi democrat”.
20 septembrie 1944. O dată cu numirea colonelului Ioan Lissievici la conducerea SSI se declanşează un proces de reorganizare a instituţiei, continuînd în paralel şi deconspirarea şi arestarea agenţilor din reţeaua informativă.
24 septembrie 1944. Este arestat Eugen Cristescu, în comuna Bughea din judeţul Muscel. Locul în care acesta se refugiase a fost divulgat autorităţilor militare de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, pe care fostul director al SSI îi contactase în secret, rugîndu-i să intervină în favoarea persoanei sale.
27 septembrie 1944. Locotenent colonelul Traian Borcescu afirmă într-un raport adresat autorităţilor superioare că SSI nu a fost niciodată o sucursală a Gestapoului, cum încerca să acrediteze generalul Aurel Aldea.
24 octombrie 1944. Începînd de la această dată, în actele oficiale ale instituţiei, sigla SSI este înlocuită cu SIMR, Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război. Situaţia se va prelungi pînă în martie 1945.
Noiembrie 1944. Eşuează tentativele de colaborare dintre SSI şi Serviciile de Informaţii ale Armatei Române, pe de o parte, şi serviciile de resort sovietice, pe de altă parte. Era vorba despre lansarea unor paraşutişti în spatele frontului inamic.
4 martie 1945. Analistul Nicolae D. Stănescu, angajat în instituţie pe vremea lui Mihail Moruzov, este numit director al SSI Se declanşează o nouă restructurare a serviciului. (Va urma)
MIHAI PELIN – ziartricolorul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.