Construcţiile gigantice de pe fundul mărilor și oceanelor

2 ianuarie 2014 Scrie un comentariu

 

 

 

 

 

 

1 Vote

by M. Grecu

Există construcţii gigantice care au fost descoperite pe fundul oceanelor în mai multe locuri de pe glob şi care, pentru cei mai mulţi oameni, au rămas aproape necunoscute. Acestea sunt foarte asemănătoare construcţiilor similare de pe uscat şi, în mod surprinzător, deşi sunt impresionante, referirile la ele lipsesc din manualele de istorie.

Teoriile oficiale nu reuşesc să ne ofere o explicaţie convingătoare a modului în care au apărut aceste construcţii, mai ales dacă avem în vedere faptul că solul pe care se află este scufundat de cel puţin 10.000 de ani, ceea ce înseamnă că civilizaţia care le-a construit este cu mult mai veche. Mai mulţi cercetători sugerează că toate aceste construcţii subacvatice gigantice ar putea reprezenta urmele legendarelor civilizaţii care au populat Atlantida şi Lemuria.

Drumul din Bimini
Astfel, în anul 1968 a fost descoperită pe fundul Oceanului Atlantic, lângă Insulele Bimini, de către dr. Manson Valentine (profesor al Universităţii din Yale, cunoscut şi ca specialist în civilizaţiile precolumbiene, activând în cadrul Muzeului de Ştiinţe din Miami, Florida), o adevărată şosea subacvatică. Denumită ulterior „Drumul din Bimini” (Bimini Road), această „şosea” este pavată cu sute de lespezi imense de piatră ce cântăresc fiecare între 1 şi 10 tone. În anul 1971 o echipă formată din aproximativ 20 de cercetători, printre care arheologi, biologi marini, cartografi şi geologi, au realizat investigaţii în zona respectivă şi au analizat probe din acel sit. Scafandrii au reperat de asemenea structura unui zid de 70 de m lungime pe aproximativ 10 m lăţime, numit „Zidul de est”. Către vest se poate distinge un alt zid, lung de 500 m şi lat de 10 m.

Mai multe organizaţii ştiinţifice au realizat apoi cercetări în acea zonă: Universitatea din Miami (dr. Emiliani, Guinzburg), muzeul din Juarez, Mexic (Don Pablo Busch Romero), Muzeul Omului din Paris (dr. Lehmann), Laboratorul de geologie dinamică al Facultăţii de Ştinţe din Paris (Harou Tazielf), Congresul Internaţional de Arheologie Submarină etc. În final, ipoteza că ar putea fi vorba despre o formaţiune stâncoasă naturală a fost unanim respinsă.

Estimările realizate cu metoda datării folosind izotopul radioactiv C 14 indică o vârstă de 10.000 de ani. însă cine ar fi putut înălţa aceste structuri impozante într-o epocă în care se consideră că în Europa, omul era incapabil să ridice construcţii?

Profesorul Dimitri Rebikoff, specialist în cercetări subacvatice, afirma: „Suntem nevoiţi să acceptăm că, acum 10.000 de ani insulele Bahamas formau un platou imens, deasupra apelor, pe care puteau locui milioane de oameni. La această concluzie ne duc numeroasele vestigii descoperite. Deocamdată nu ştim absolut nimic despre această civilizaţie.”

Piramida de la Yonaguni
În anul 1987 a fost făcută o altă descoperire uimitoare, pe fundul Oceanului Pacific, lângă insula japoneză Yonaguni: un masiv complex piramidal, de mărimea a două terenuri de fotbal, format din aşezarea suprapusă pe 5 niveluri a unor blocuri ciclopice dreptunghiulare din piatră. Monumentul are 183 m lăţime şi 27 m înălţime, iar pe una dintre laturi prezintă anumite orificii largi, de circa 60 cm, care reprezintă dovezi clare ale amprentei umane străvechi.

Acest complex misterios a fost descris şi analizat de către cercetători de renume precum Graham Hancock, Masaaki Kimura sau David Wilcock, care au arătat că se poate afirma fără niciun dubiu că această construcţie nu este o formaţiune naturală, ci a fost realizată în mod artificial de către o civilizaţie necunoscută nouă. Dovezile geologice evidenţiază că structurile subacvatice de la Yonaguni sunt scufundate de cel puţin 14.000 de ani, adică din perioada topirii gheţarilor, ce a avut loc după ultima glaciaţiune. însă, problema care apare este că istoria oficială afirmă că în acea perioadă oamenii trăiau în peşteri, având un nivel de civilizaţie cu totul rudimentar, ceea ce ar face cu totul improbabilă supoziţia că ei ar fi putut construi un asemenea uriaş edificiu.

Arheologii oficiali se află astfel în imposibilitaea explicării provenienţei acestui complex megalitic. Interesant este şi faptul că piramida de la Yonaguni se află plasată într-o zonă ce a fost denumită „Triunghiul Dragonului” şi care este situată pe exact aceeaşi latitudine cu Triunghiul Bermudelor având şi acelaşi gen de proprietăţi magnetice (legate de scufundarea şi dispariţia a nenumărate nave maritime şi avioane) ca şi acesta.

Orașe străvechi
În anul 2000, în zona Insulelor Bahamas, lângă Cuba, au fost descoperite mari blocuri de piatră şi alte piramide subacvatice. Sunt edificatoare în acest sens cercetările realizate de arheologul rus Paulina Zelitsky. Este vorba despre un sit megalitic pe fundul oceanului, la 700 metri adâncime, lângă coastele vestice ale Cubei. în vara anului 2001, cercetătorii s-au întors să fotografieze ruinele cu ajutorul unui vehicul oceanic robotizat, numit ROV. Fotografiile realizate au pus în evidenţă – anumite structuri ce apar – un gen de clădiri şi drumuri.

Aceste structuri se diferenţiază net de ceea ce ar putea fi găsit în natură, fiind în mod clar artificiale. A putut fi identificată şi fotografiată o piramidă ce are aproape 35 metri deasupra nisipului de pe fundul mării, un cub, alte structuri ce posedă unghiuri de 90 de grade, precum şi suprafeţe perfect rotunjite. în anul 2004 echipa condusă de Paulina Zelitsky (foto) a continuat cercetările.

A mai fost identificată o structură ce are lungimea de 400 metri şi o înălţime de 40 metri, în urma cercetării datelor sonarului, a hărţilor şi fotografiilor, geologul Manuel Iturralde, director de investigaţii la Muzeul de Istorie Naturală din Cuba, a confirmat că formaţiunile sunt cu certitudine artificiale şi a estimat că au o vechime de cel puţin 6.000 de ani. Această datare plasează însă acest ansamblu şi pe cei care l-au construit în afara limitelor istoriei cunoscute şi acceptate oficial. În anul 2001 a fost descoperit un uriaş oraş subacvatic pe fundul Oceanului Indian, în zona Golfului Cambay, lângă India. Conform specialiştilor, acest oraş are o vechime de cel puţin 9.000 de ani.

Recent,a fost descoperit în apropiere de orașul Alexandria (Egipt), ruinele unei așezări vechi, care conform unei unei scrieri pe o placă (stelă) de granit negru este vorba de orașul Tonis. Exploratorii germani care au făcut publică această descoperire au prezentat anul trecut în cadrul unei expoziții un număr de aproximativ 400 de artefacte ce provin din acest oraș scufundat sub ape. [Vezi expoziție]

Piramida de cristal
Recent, exploratorii americani şi francezi au făcut o altă descoperire uimitoare pe fundul oceanului, la aproximativ 2000 metri adâncime, în Triunghiul Bermudelor: o piramidă tetraedrică monumentală ce are o înălţime de aproape 200 metri (mai înaltă decât cele din Egipt), având latura bazei de 300 metri.

Această piramidă fusese deja identificată cu ajutorul sonarului încă din anii ‚60, însă doar de curând unele echipe independente de scafandri francezi şi americani au confirmat existenţa uriaşei construcţii, care este parţial îngropată în nisip. Observaţiile au indicat faptul că piramida este parţial translucidă, ca şi cum ar fi din cristal.

OZN-ul din Marea Baltică
O altă descoperire tulburătoare este cea identificată pe fundul Mării Baltice în vara anului 2011. Este vorba despre un obiect misterios, având mari dimensiuni şi fiind asemănător unei farfurii zburătoare. Obiectul a fost descoperit mai întâi pe baza unei tehnologii superioare a sonarului, apoi, în iunie 2012 echipa de exploratori şi scufundători Ocean X a realizat mai multe explorări succesive ale structurii subacvatice, aducând fotografii uluitoare.

Ceea ce se află acolo depăşeşte cu mult imaginaţia oamenilor de ştiinţă contemporani. Ansamblul construcţiei din acel loc este suficient pentru a anula toate „cunoştinţele” şi „ideile” contemporane despre civilizaţiile antice şi despre istoria omenirii. Aceasta se transformă într-una dintre cele mai uimitoare şi şocante descoperiri din istorie.

Din datele furnizate de către echipa Ocean X s-a putut constata că obiectul găsit pe fundul Mării Baltice este compus dintr-o placă de formă circulară, de 60 metri în diametru, ce este sprijinită pe un pilon gros de 55-57 metri grosime. în interiorul obiectului există un fel de cavităţi, ca un fel de coridoare, precum şi multe ziduri drepte şi netede, dispuse între ele în unghiuri drepte. în partea de sus a obiectului se află o cupolă sferică de 4 metri lăţime. în mai multe interviuri radio şi TV, membrii echipei de scufundare au descris suprafeţele cupolei ca fiind similare cu betonul, atât în ceea ce priveşte textura, cât şi aspectul. Există de asemenea pe partea de sus a obiectului formaţiuni făcute la unghiuri de 90°, ca un fel de scări. Pe placa circulară mai sunt unele cercuri de piatră, dispuse simetric, care arată ca un fel de „şeminee”, de culoare negru închis, ca şi cum rocile respective ar fi fost arse. A mai fost descoperit un tunel de douăzeci şi cinci de centimetri diametru, dar nu se ştie încă unde duce ori dacă există ceva în interiorul lui.

În imaginile sonarului s-a mai putut observa încă de la început o zonă de aproximativ 1.000 de metri care apărea ca un fel de urmă de derapaj, sau în orice caz, o zonă ce părea deranjată pe fundul mării, care ducea la obiect. Potrivit echipei de scufundare, ceea ce se vede acum acolo nu poate fi descris altfel decât ca o „pistă” care este aplatizată, având obiectul la capătul ei. Dennis Asberg, co-fondator al echipei Ocean Explorer, spunea că „Iniţial s-a crezut că era urma impactului cu un meteorit. Dar când am fost acolo şi am văzut pereţii aceia drepţi şi netezi a fost uluitor, ca într-un film de science-fiction”. Conform opiniei generale a membrilor echipei Ocean X, nu există nicio posibilitate ca acest misterios obiect să fi apărut printr-un proces natural.

Cu toate acestea, în toamna anului 2012, oamenii de ştiinţă au oferit populaţiei lumii întregi, care aştepta un verdict asupra acestei descoperiri fascinante, un răspuns cu totul penibil afirmând că structura respectivă nu este un OZN pentru că nu este din metal şi că în realitate ar fi vorba doar despre o simplă structură geologică formată din rocă.

Concluzii
Am putea să ne aşteptăm ca în faţa descoperirilor extraordinare la care ne-am referit mai sus, comunitatea ştiinţifică a arheologilor precum şi mass-media să manifeste o puternică reacţie de mobilizare în vederea continuării cercetărilor. Şi totuşi, dincolo de interesul mai mult sau mai puţin izolat al câtorva jurnalişti, reacţia oficială lipseşte aproape cu desăvârşire, lată ce scria în acest sens ziaristul american Frank Josef în revista Ancient American, în anul 1996, în legătură cu descoperirile subacvatice din zona Yonaguni, Japonia:

„Una dintre cele mai mari descoperiri din istoria arheologiei a fost făcută lângă Japonia. Acolo, răspândite la o adâncime impresionantă (311 metri), pe fundul oceanului, sunt foarte bine conservate rămăşiţele unui oraş antic. Au fost descoperite străzi lungi, bulevarde mari, scări magnifice, blocuri enorme din piatră perfect tăiate şi îmbinate între ele – totul dispus plin de armonie într-o arhitectură cum nu s-a mai văzut. Nimic din toate acestea nu a fost însă menţionat în vreuna dintre publicaţiile arheologice ale altor ţări, exceptând Japonia şi sporadic SUA. Ne-am fi imaginat ca o asemenea descoperire uluitoare să reprezinte cea mai senzaţională ştire la care un arheolog se poate aştepta. în schimb, voalul tăcerii a acoperit toate acestea. De ce? Cum poate să persiste această neglijare îngrozitoare a unei descoperiri de o asemenea magnitudine? Cu riscul de a fi acuzat de paranoia, nu pot decât să concluzionez că suntem dominaţi de o cât se poate de reală conspiraţie a cenzurii informaţiilor.”

Mai categoric şi într-un sens mai larg, scriitorul Robert Charroux afirma în lucrarea sa, „Cartea stăpânilor lumii” că: „Istoria autentică a civilizaţiei este interzisă. Conjuraţii puternice veghează asupra strictei menţineri a unei versiuni alterate, care este singura ce are autorizaţia de a fi exprimată.”