REFERENDUM PLANETAR - Sufletul ce spune - asculta-ti sufletul!
“DOREŞTI CA NOI SĂ APĂREM PE CERUL PLANETEI TALE?”
Următorul mesaj a apărut pe internet. Nu se
ştie
cine este autorul, şi nici cum a apărut, dar nici nu contează.
Important este conţinutul mesajului, de o claritate şi bun-simţ aproape
desăvârşite. Mesajul ne îndeamnă să ne gândim cu seriozitate şi
deschidere la viitorul foarte apropiat.
În cele ce urmează vă invităm să citiţi cu răbdare şi curiozitate
traducerea acestui mesaj, iar în final să luaţi o decizie personală, aşa
cum vă îndeamnă autorul.
———————————————–
REFERENDUM PLANETAR
Schimbă lumea! Hotărăşte-te dacă vrei să apărem!
Autorul acestui mesaj nu este important, şi acest mesaj ar trebui să
rămână anonim în conştiinţa ta.
Ceea ce contează este ce vei face cu acest mesaj!
Fiecare dintre voi doreşte să-şi exercite liberul arbitru şi să fie
fericit.
Acestea sunt adevăruri care ne-au fost arătate şi la care noi avem acum
acces. Liberul tău arbitru depinde de cunoaşterea şi conştientizarea
propriei tale puteri. Fericirea ta depinde de iubirea pe care o dai şi o
primeşti.
La fel ca toate fiinţele conştiente aflate în acest stadiu de evoluţie,
te simţi izolat pe planeta ta. Această impresie te face să fii sigur de
destinul tău. Şi totuşi, te afli la începutul unor mari transformări de
care doar o mică minoritate este conştientă.
Nu este responsabilitatea noastră să modificăm propriul tău viitor fără
ca tu însuţi să alegi asta.
Consideră acest mesaj ca un referendum planetar! Consideră răspunsul tău
ca un vot!
Cine suntem noi?
Nici oamenii voştri de ştiinţă şi nici reprezentanţii voştri religioşi
nu pot vorbi unanim despre evenimentele celeste la care omenirea a fost
martor timp de mii de ani. Ca să cunoşti adevărul trebuie să îl priveşti
drept în faţă fără a-l filtra prin credinţele personale, oricât de
respectabile ar fi ele.
Un număr din ce în ce mai mare dintre cercetătorii voştri anonimi
descoperă şi explorează noi căi de cunoaştere şi ajung astfel foarte
aproape de realitate. Azi, civilizaţia voastră este inundată de un ocean
de informaţii din care numai o foarte mică parte, cea mai puţin
deranjantă, este difuzată pe larg.
Ceea ce de-a lungul istoriei voastre părea ridicol sau improbabil adesea
a devenit posibil, şi apoi chiar realizat, mai ales în ultimii 50 de
ani. Fii conştient că viitorul va fi chiar şi mai surprinzător. Veţi fi
martorii a ceea ce este mai rău, dar şi a ceea ce este mai bun.
La fel ca şi alte miliarde de fraţi şi surori din această galaxie, noi
suntem fiinţe conştiente pe care unii dintre voi le numesc
“extra-terestre”, deşi realitatea este mai subtilă.
Între noi şi voi nu este nicio diferenţă fundamentală, în afara unei
experienţe din anumite stadii ale evoluţiei. Ca în orice structură
organizată, există o ierarhie în relaţiile dintre noi. A noastră e
bazată pe înţelepciunea mai multor rase. Cu aprobarea acestei ierahii
superioare, ne adesăm acum vouă.
Ca mulţi dintre voi, noi căutăm Fiinţa Supremă. De aceea, noi nu suntem
nici zei şi nici semi-zei, ci egalii voştri în Fraternitatea Cosmică.
Fizic, noi suntem cumva diferiţi de voi, dar majoritatea dintre noi avem
formă umanoidă.
Existenţa noastră este reală, dar majoritatea dintre voi nu o percep.
Noi nu suntem doar simple apariţii, observaţii, experienţe, ci suntem
constiinţă ca şi voi. Nu ne puteţi simţi pentru că noi rămânem
invizibili şi indetectabili simţurilor şi instrumentelor voastre, de
cele mai multe ori.
Noi dorim să umplem acest gol care este în istoria voastră. Noi am luat
această decizie colectivă dar asta nu este de ajuns. E nevoie şi de
decizia voastră. Prin acest mesaj, fiecare dintre voi deveniţi factori
de decizie! Chiar tu personal.
Noi nu avem niciun reprezentant uman pe Pământ care ar putea să-ţi
ghideze decizia.
De ce nu suntem noi vizibili?
În anumite stadii ale evoluţiei, “umanităţile” cosmice descoperă noi
forme de ştiinţă care trec dincolo de controlul aparent al materiei.
Dematerializarea şi materializarea structurată fac parte dintre acestea.
Umanitatea voastră a atins deja aceste stadii în cateva laboratoare, în
stransă colaborare cu alte fiinţe “extra-terestre” cu preţul unor
compromisuri hazardate care rămân în continuare în mod intenţionat
ascunse vouă de către unii dintre reprezentanţii voştri.
Dincolo de obiectele sau fenomenele aeriene sau spaţiale pe care
comunitatea voastră ştiinţifică le cunoaşte, numite OZN-uri, există şi
nave spaţiale construite multidimensional care folosesc aceste
capacităţi.
Multe fiinţe umane au avut contact vizual, auditiv, tactil sau fizic cu
astfel de nave, unele dintre ele aflându-se în slujba unor puteri oculte
care vă “guverneză”. Lipsa acestor observaţii se datorează
extraordinarelor avantaje pe care le are starea dematerializată a
acestor nave.
Dar fiindcă nu le vedeţi, nu puteţi crede în existenţa lor. Noi
înţelegem foarte bine asta.
Majoritatea acestor observaţii sunt de factură individuală, fiind
destinate să atingă sufletul, nu să modifice vreun sistem organizat.
Asta este realizat în mod deliberat de catre rasele care se află în
jurul vostru, dar acţionează fiecare pentru diferite motive şi
rezultate.
Fiinţele multidimensionale negative care joacă un rol în exercitarea
puterii din umbra oligarhiei umane îşi motivează discretia prin voinţa
lor de a îşi păstra ascunsă existenţa şi stăpânirea.
Pentru noi, discreţia este motivată de respectul pentru liberul arbitru
al fiecărei fiinţe umane pe care oamenii îl pot folosi pentru a atinge
prin propriile forţe maturitatea tehnică şi spirituală. Intrarea
umanităţii în familia civilizaţiilor galactice este intens aşteptată.
Noi putem să ne facem văzuţi la lumina zilei şi să vă ajutam să
realizaţi această uniune. Nu am făcut-o până acum, pentru că un numar
prea mic dintre voi au dorit-o cu adevărat, datorită ignoranţei,
indiferenţei sau fricii, şi pentru că nu a existat o situaţie de urgenţă
care să o justifice.
Mulţi dintre cei care studiază apariţiile noastre numără luminile de pe
cerul nopţii fără a-ţi lumina calea. Adeseori ei se gândesc la acestea
ca la obiecte, când de fapt este vorba de fiinţe conştiente.
Cine sunteţi voi?
Voi sunteţi rezultatul a mai multor tradiţii care de-a lungul timpului
au fost îmbogăţite de contribuţiile celorlalţi. Acelaşi lucru se poate
spune despre rasele de pe suprafaţa Pământului. Scopul vostru este să vă
uniţi respectând aceste tradiţii pentru a realiza un proiect comun.
Aparenţa culturilor voastre se pare că vă menţine separaţi pentru că o
puneţi în locul fiinţei interioare. Forma este pentru voi acum mai
importantă decât esenţa naturii voastre subtile. Pentru puterile
actuale, prevalenţa formei constituie un zid de apărare împotriva
oricărei forme de pericol.
Sunteti acum chemaţi să treceţi dincolo de formă, respectând-o însă în
continuare pentru bogăţia şi frumuseţea ei. Înţelegând conştiinţa
formei, ne face să iubim oamenii în diversitatea lor. Pacea nu înseamnă
să nu mai fie război, ci înseamnă să deveniţi ceea ce sunteţi în
realitate: o Fraternitate.
Pentru a înţelege asta, numărul de soluţii care vă sunt la îndemână este
în continuă scădere. Una dintre ele este să intraţi în contact cu o
altă civilizaţie care să vă arate imaginea a ceea ce sunteţi cu
adevărat.
Care este situaţia voastră?
Cu excepţia unor rare ocazii, intervenţiile noastre au avut o incidenţă
foarte mică în capacitatea voastră de a lua decizii colective sau
individuale în ceea ce priveşte viitorul. Asta este motivat de
cunoştinţele noastre despre mecanismele psihologiei umane.
Am ajuns la concluzia că libertatea se construieşte în fiecare zi pe
măsură ce fiinţa devine conştientă de ea însăşi şi de mediul în care
trăieşte, renunţând progesiv la constrângeri şi inerţii, oricare ar fi
ele. În ciuda numeroaselor şi curajoaselor conştiinţe umane, aceste
inerţii sunt menţinute în mod artificial pentru profitul unei puteri
centrale din ce în ce mai mare.
Până de curând, omenirea avea un control satisfăcător asupra propriilor
decizii. Dar pierde din ce în ce mai mult controlul asupra propriului
destin din cauza folosirii pe scară din ce în ce mai largă a
tehnologiilor avansate, ale căror consecinţe letale asupra ecosistemelor
planetare şi umane devin ireversibile.
Pierdeţi încet dar sigur din capacitatea extraordinară de a face viaţa
plăcută. Rezistenţa voastră va scădea artificial, independent de voinţa
fiecăruia. Există asemenea tehnologii care vă afecteaza corpul şi
mintea. Aceste planuri sunt în curs de aplicare.
Asta se poate schimba atâta timp cât menţineţi în voi această putere
creatoare, chiar dacă lasă loc intenţiilor întunecate ale stăpânilor
voştri. De aceea noi rămânem invizibili. Această putere individuală a
fiecăruia dintre voi este însă în pericol de a dispare dacă nu apare o
reacţie colectivă de o asemenea magnitudine. Perioada care urmează este
aceea a rupturii, de orice fel ar fi aceasta.
Dar oare ar trebui să aştepţi chiar ultimul moment pentru a găsi
soluţii? Ar trebui oare să anticipezi sau chiar să accepţi durerea?
Istoria voastră nu a încetat să fie marcată de întâlniri între popoare
care s-au cunoscut unele pe altele în condiţii adesea conflictuale.
Cuceririle adesea s-au desfăşurat în detrimentul unora. Pământul a
devenit acum un sat în care fiecare cunoaşte pe celălalt dar conflictele
încă persistă iar ameninţări de tot felul cresc în intensitate şi
durată.
Fiinţa umana ca individ, deşi are o mulţime de capacităţi potenţiale, nu
le poate exercita cu demnitate. Acesta este cazul marii majorităţi a
oamenilor, şi asta este din motive esenţial geo-politice.
Sunteţi miliarde. Educarea copiilor şi condiţiile de viaţă, ca şi
condiţiile numeroaselor specii de plante şi animale sunt fără îndoială
la cheremul unui foarte mic număr de reprezentanţi politici, financiari,
militari şi religioşi.
Gândurile şi credinţele voastre sunt modelate şi formate ca să servească
interese partizane şi să vă transforme în sclavi şi în acelaşi timp să
vă dea iluzia că sunteţi în deplin control al propriului destin, care în
esenta este realitatea.
Dar este un drum lung între dorinţă şi faptă atunci când adevăratele
reguli ale jocului nu sunt cunoscute. De această data, nu sunteţi voi
cuceritorii. Polarizarea informaţiei este o strategie milenară a
fiinţelor umane. Inducerea unor gânduri, emoţii sau organisme care nu
fac parte din voi folosind tehnologii ad-hoc este o strategie şi mai
veche.
Minunate ocazii de progres sunt acum alături de imense ameninţări de
distrugere şi sclavie. Aceste pericole şi ocazii există acum şi sunt
reale. Cu toate acestea, puteţi percepe numai ceea ce vi se arată.
Terminarea resurselor naturale este programată, în timp ce niciun
proiect colectiv de lungă durată nu a fost lansat.
Mecanismele de secătuire a ecosistemelor au depăşit limitele
ireversibilităţii. Dispariţia resurselor şi distribuţia lor nedreaptă –
resurse ale căror preţ creşte în fiecare zi – va duce la lupte
fratricide pe scară largă, dar chiar şi în inima oraşelor şi a satelor.
Ura creşte din ce în ce mai mult, dar şi iubirea. Aceasta vă menţine
încrezători în capacitatea voastră de a găsi soluţii. Dar masa critică
este insuficientă şi în prezent se desfăşoara acţiuni de sabotare
inteligentă.
Comportamentul uman, format de obisnuinţele vechi, are o asemenea
inerţie încât această perspectivă vă conduce la un drum fără ieşire. Vă
încredinţaţi aceste probleme reprezentanţilor voştri, a căror conştiinţă
a binelui comun dispare în faţa intereselor corporatiste. Ei fac
totdeauna dezbateri asupra formei, dar rareori asupra conţinutului.
Exact la momentul acţiunii, vor apare întârzieri aşa încât va trebui să
cedaţi în loc să alegeţi. Acesta este motivul pentru care, mai mult ca
niciodată în istoria voastră, deciziile voastre de azi vor avea un
impact direct şi semnificativ asupra supravieţuirii voastre de mâine.
Ce eveniment ar putea să schimbe radical această inerţie care este
tipică oricărei civilizaţii? De unde va veni această trezire colectivă
unificatoare, care va pune capăt acestei curse oarbe?
Triburile, populaţiile şi naţiunile umane s-au întâlnit totdeauna şi au
interacţionat unele cu altele. În faţa unor ameninţări atât de serioase,
poate este timpul ca să aiba loc o mai largă interacţiune.
Un mare val este pe cale să se producă. În el sunt aspecte foarte
pozitive dar şi foarte negative.
Cine este “a treia parte”?
Există două moduri de a stabili un contact cosmic cu o altă civilizaţie:
prin reprezentanţii săi, sau direct, individual, prin fiecare fiinţă,
fără distinctie. Prima cale dă naştere la lupte de interese, a doua dă
naştere la conştiinţă.
Prima cale a fost aleasă de un grup de rase motivate de a ţine omenirea
în sclavie, controlând astfel resursele planetare, diversitatea genetică
şi energia emoţională umană.
A doua cale a fost aleasă de către un grup de rase aliate serviciului
Spiritual. Noi, la rândul nostru, am subscris la această cauză
dezinteresată şi ne-am prezentat în urmă cu câţiva ani în faţa
reprezentanţilor vostri care însă au refuzat mâna noastră întinsă, sub
pretextul intereselor incompatibile cu viziunile lor strategice.
De aceea, azi voi trebuie să alegeţi fiecare pentru el, fără ca vreun
reprezentant să intervină. Ceea ce le-am propus mai înainte acelora care
am crezut că au capacitatea de a contribui la fericirea voastră, vă
propunem acum… vouă!
Majoritatea dintre voi ignoră faptul că fiinţe non-umane joacă un rol în
exerciţiul acelora care centralizează puteri, fără ca ei să fie
suspectaţi sau percepuţi de către simţurile voastre. Aceasta este atât
de adevărat încât ei aproape au preluat controlul, în mod subtil.
Ei nu se mainfestă în planul vostru material, şi asta îi face să fie
extrem de eficienţi şi ameninţători în viitorul apropiat. Totuşi,
trebuie să ştiţi că un anumit număr de reprezentanţi ai voştri luptă
împotriva acestui pericol! Fiţi conştienţi că nu toate răpirile sunt
făcute împotriva voastră! Este dificil de recunoscut adevărul!
În aceste condiţii, cum îţi vei putea exercita liberul arbitru, cu atât
de multă manipulare? Cât de liber eşti?
Pacea şi reunificarea popoarelor voastre ar fi un prim pas către armonia
cu alte civilizaţii din afara voastră. Asta este exact ceea ce vor să
evite cei care vă manipulează din spatele scenei, cu orice preţ.
Pentru că, prin divizare, ei conduc! Ei îi conduc de asemenea şi pe cei
care vă guvernează. Puterea lor stă în capacitatea lor de a răspândi
neîncrederea şi frica în fiecare dintre voi. Asta răneşte însă foarte
mult natura voastră cosmică.
Acest mesaj nu ar prezenta niciun interes dacă manipulatorii voştri nu
ar fi atins un maxim, şi dacă criminalele lor planuri de dezinformare nu
se vor materializa în câţiva ani de acum încolo. Termenele lor limită
se apropie, iar omenirea va trece prin chinuri neimaîntâlnite în
următorii zece ani.
Pentru a vă apăra singuri de aceasta agresiune care nu are faţă, trebuie
ca măcar să dispuneţi de suficiente informaţii pentru a găsi soluţia.
Aşa cum este cazul întotdeauna cu oamenii, există rezistenţă în cadrul
raselor dominante. Din nou, aparenţa nu va fi de ajuns pentru a discerne
între dominator şi aliat. La nivelul actual de percepţii
extrasenzoriale, este extrem de dificil pentru voi să discerneţi între
ei. În plus faţă de intuiţia voastră, este necesar un antrenament atunci
când va veni timpul.
Fiind conştienţi de valoarea nepreţuită a liberului arbitru, vă invităm
la o alternativă.
Ce oferim noi?
Noi vă putem oferi o viziune mai integratoare a universului şi a vieţii,
interacţiuni constructive, experienţa relaţiilor sincere şi fraterne,
eliberarea cunoştinţelor tehnice, eradicarea suferinţei, exerciţiul
controlat al puterilor individuale, accesul la noi forme de energie şi,
în final, o mai bună înţelegere a conştiinţei.
Nu vă putem ajuta să vă depăşiţi fricile individuale şi colective, nici
să vă aducem legi pe care nu le-aţi ales, nu putem să lucrăm noi asupra
voastră în locul vostru, nu vă putem aduce efortul individual sau
colectiv pe care trebuie să-l depuneţi pentru a construi lumea pe care o
doriţi, şi nici spiritul de curiozitate în descoperirea unor noi zări.
Ce primim noi?
Dacă veţi decide că un astfel de contact să aibă loc, ne vom bucura
foarte mult că am reuşit să aducem un echilibru fratern în această
regiune a universului, vom câştiga schimburi diplomatice fructuoase şi
imensa bucurie de a vă şti uniţi în a obţine ceea ce sunteţi capabili să
aveţi. Starea de bucurie este intens căutată în univers pentru că
energia sa este divină.
Care este întrebarea la care trebuie să răspundeţi?
Întrebarea este: “DORIŢI ÎNTRADEVĂR SĂ APĂREM PE CERUL PLANETEI
VOASTRE?”
Cum puteţi răspunde la această întrebare?
Adevărul sufletului poate fi văzut prin telepatie. Tot ceea ce trebuie
să faci este să îţi pui interior singur, în mod clar, această întrebare
şi să răspunzi tot interior, de unul singur, sau în grup, după cum
doreşti.
Fie că te afli în inima oraşului sau în deşert, nu are importanţă asupra
eficienţei răspunsului tău, care poate sa fie DA sau NU, imediat după
ce ai pus întrebarea. Fă-o ca şi cum ai vorbi către tine însuţi,
gândindu-te serios asupra mesajului.
Aceasta este o întrebare universală, iar aceste câteva cuvinte, puse în
context, au o însemnătate puternică. Ezitarea nu are ce căuta aici. De
aceea cel mai bine este să te gândeşti dinainte serios la toate astea,
în linişte. Pentru ca răspunsul tău să fie asociat cu întrebarea, este
recomandat ca să răspunzi clar şi liber, după ce ai pus întrebarea.
Nu te grăbi să răspunzi. Respiră calm şi imaginează-ţi că odata cu aerul
pe care-l inspiri, în tine creşte şi puterea liberului arbitru care
difuzeaza gradat în toată fiinţa ta. Fii mândru de ceea ce eşti.
Uită de toate problemele pe care le ai, măcar pentru câteva minute, şi
fii tu însuţi! Simte puterea care creşte gradat în tine, calm şi
liniştit. Simte cum tu decizi asupra ta!
Un singur gând, un singur răspuns poate schimba drastic viitorul
apropiat, întrun fel sau în celălalt.
Decizia ta pesonală de a-ţi întreba sufletul dacă vrei ca noi să aparem
fizic în planul material la lumina zilei este foarte importantă pentru
noi, şi esenţială.
Cu toate că tu poţi alege modul în care vei răspunde, ritualurile sunt
fără valoare. O cerere sinceră făcută din toată inima şi din propria
voinţă liberă va fi întotdeauna percepută imediat de către aceia dintre
noi cărora le este destinată.
În cabina secretă de vot a voinţei tale, tu vei determina viitorul.
Care este efectul de pârghie?
Această decizie va trebui să fie luată de un număr cât mai mare dintre
voi, chiar dacă asta ar părea doar o minoritate. Este recomandat să
răspândiţi acest mesaj, în toate modurile posibile, în mai multe limbi,
către cei din jurul vostru, indiferent dacă ei par a fi sau nu receptivi
la această nouă viziune asupra viitorului.
Dacă asta te poate ajuta, fă-o cu un ton umoristic sau în derâdere. Poţi
chiar să râzi de asta, chiar şi public, dacă asta te face să te simţi
mai bine, dar nu fii indiferent pentru că în felul acesta îţi exerciţi
liberul arbitru.
Uită de falşii profeţi şi de credinţele care ţi-au fost transmise despre
noi. Această cerere este una dintre cele mai personale şi intime.
Luarea unei decizii pentru tine personal, ca individ, este dreptul şi
responsabilitatea ta!
Pasivitatea duce doar la absenţa libertăţii. De asemenea, indecizia nu
este niciodată eficientă. Dacă vrei să rămâi la credinţele tale, ceea ce
înţelegem, mai bine spune NU. Dacă nu ştii ce să alegi, nu spune DA
doar din curiozitate. Ăsta nu e un spectacol, este viaţă adevărată, NOI
SUNTEM FIINŢE VII! Trăim!
Istoria voastră are numeroase episoade când bărbaţi şi femei hotărâţi au
putut influenţa viitorul majorităţii; un număr mic dintre voi puteţi
schimba radical soarta voastră ca răspuns la atât de multă inerţie.
Puteţi uşura naşterea umanităţii ca Frăţie.
Unul dintre gânditorii voştri spunea: “Daţi-mi un punct de sprijin şi
voi ridica Pământul.” Răspândirea acestui mesaj este un sui-generis
punct de sprijin, noi vom fi pârghia lungă de ani-lumină, iar voi veţi
fi lucrătorii care … vor ridica Pământul ca urmare a venirii noastre.
Ce consecinţe ar avea o decizie pozitivă?
Pentru noi, consecinţa imediată a unei decizii colective favorabile va
fi materializarea a multe din navele noastre pe cerul vostru şi pe
Pământ.
Pentru voi, efectul direct va fi abandonarea multor certitudini şi
credinţe.
Un simplu contact vizual de netăgăduit ar avea influenţe uriaşe asupra
viitorului vostru. Foarte multe cunoştinţe vor suferi schimbări
definitive. Organizarea societăţii vostre va evolua foarte mult în toate
sferele de activitate. Puterea va deveni individuală pentru că aţi
vedea voi înşivă că noi suntem reali. În mod concret, vă veţi schimba
scara valorilor!
Cel mai important lucru pentru noi este că omenirea va forma o singură
familie în faţa acestui “necunoscut” pe care noi l-am reprezenta!
Pericolele vor dispare treptat din căminele voastre pentru că voi veţi
forţa pe cei indezirabili, aceia pe care noi îi numim “a treia parte”,
să se arate şi să plece. Cu toţii veţi avea acelaşi nume şi aceleaşi
rădăcini: Omenirea!
Mai târziu, schimburi paşnice şi respectuoase vor fi posibile dacă
aceasta va fi şi dorinţa voastră. Acum, cel care e flămand nu poate
surâde, cel care e înfricoşat nu ne poate accepta. Suntem întristaţi să
vedem bărbaţi, femei şi copii suferind aşa de mult atât în corpul fizic
cât şi în inima lor, cu toate că dispun de o lumină interioară.
Această lumină poate fi viitorul vostru. Relaţiile noastre pot fi
progresive. Mai multe stadii de câţiva ani sau zeci de ani vor fi
necesare: apariţia demonstrativă a navelor noastre, apariţia fizică
lângă fiinţele umane, colaborarea în evoluţia tehnică şi spirituală,
descoperirea a noi părţi din galaxie.
De fiecare dată, vă vor fi oferite noi posibilităţi de alegere. Atunci
veţi putea decide pentru voi înşivă să treceţi la stadii superioare dacă
consideraţi asta necesar pentru bunăstarea voastră exterioară şi
interioară. Nu va exista nicio interferenţă decisă unilateral. Vom pleca
de îndată ce veţi decide colectiv să facem asta.
În funcţie de viteza cu care acest mesaj se va răspândi în lumea
voastră, vor fi necesare câteva săptămâni sau câteva luni înainte de
“apariţia noastră măreaţă”, dacă asta va fi decizia luată de majoritatea
celor care îşi vor folosi capacitatea de a alege, şi dacă acest mesaj
găseste un suport suficient.
Principala diferenţă între rugăciunile voastre zilnice îndreptate spre
entităţi de natură strict spirituală şi această decizie este extrem de
simplă:
NOI SUNTEM PERFECT ECHIPAŢI TEHNIC PENTRU A NE MATERIALIZA!
De ce există această dilema istorică?
Noi ştim că “străinii” sunt consideraţi inamici atâta timp cât ei poartă
pecetea “necunoscutului”. Ca un prim pas, emoţia creată de apariţia
noastră va intensifica relaţiile dintre voi la scara întregii voastre
lumi.
De unde aţi putea şti că venirea noastră este consecinţa alegerii
voastre colective? Pentru simplul motiv că altfel deja am fi fost
vizibili aici de mult timp, la nivelul vostru de existenţă! Încă nu ne
vedeţi aici pentru că nu aţi luat o decizie explicită în acest sens.
Unii dintre voi aţi putea gândi că v-am face să credeţi într-o alegere
deliberată din partea voastră doar pentru a ne legitima venirea, dar
asta nu ar fi deloc adevărat. Ce interes am avea să vă oferim în mod
deschis ceea ce înca nu aveţi, şi asta în beneficiul celor mai mulţi
dintre voi?
Cum aţi putea fi siguri că asta nu este încă una dintre manevrele
subtile ale “celei de a treia părţi” pentru a vă înrobi şi mai mult?
Pentru că totdeauna lupta împotriva unui inamic vizibil este mult mai
uşoară decât atunci când inamicul nu este vizibil. Oare terorismul care
vă macină nu este un exemplu perfect?
Cu toate acestea, tu eşti singurul judecător în inima şi în sufletul
tău. Oricare ar fi alegerea ta, aceasta trebuie şi va fi respectată! În
absenţa reprezentanţilor umani care vă pot induce în eroare cu privire
la intenţiile noastre ca să ignorati toate faptele despre noi ca şi
despre cei care vă manipulează fără acordul vostru.
În situaţia voastră, principiul prevăzător care constă în a nu încerca
să ne descoperiţi, nu mai poate prevala. Deja vă aflaţi în cutia
Pandorei pe care “a treia parte” a creat-o în jurul vostru. Oricare ar
fi decizia voastră, va trebui să iesiţi din ea.
În faţa unei astfel de dileme, o ignoranţă împotriva alteia, va trebui
să vă întrebati intuiţia. Vreţi voi oare să ne vedeţi cu proprii voştri
ochi, sau continuaţi să credeţi ceea ce spun formatorii voştri de
opinie? Asta este adevărata întrebare!După mii de ani, întro zi această
alegere se anunţa ca inevitabilă: alegerea între două necunoscute.
De ce să răspândiţi un astfel de mesaj printre voi?
Traduceţi şi răspândiţi acest mesaj cât mai larg posibil. Această
acţiune vă va modifica viitorul întrun mod ireversibil şi istoric la
scară de mii de ani, altfel, va amâna o nouă ocazie de a alege cu cel
puţin câţiva ani mai tarziu, cel puţin cu o generaţie, dacă va
supravieţui.
A nu alege înseamnă a accepta alegerea altora. A nu-i informa pe alţii
înseamnă a accepta riscul de a obţine un rezultat contrar aşteptărilor. A
rămane indiferent înseamnă a renunţa la liberul arbitru.
Este vorba despre viitorul tău. Este vorba despre evoluţia ta.
Este posibil ca această invitaţie să nu primească asentimentul colectiv
şi, datorită lipsei de informare, va fi ignorat. Cu toate acestea, să
ştiţi că nicio decizie individuală nu este trecută cu vederea în
univers.
Imaginează-ţi sosirea noastră chiar mâine. Mii de nave. Un şoc cultural
unic în istoria de azi a umanităţii. Atunci va fi însă prea târziu să
regreti că nu ai ales şi că nu ai răspândit acest mesaj pentru că
această descoperire este ireversibilă.
Insistam ca să nu te grăbeşti, dar gândeşte-te! Şi decide!
Marile corporaţii mass-media nu vor fi interesate în a răspandi acest
mesaj. De aceea, este responsabilitatea ta, ca simplu anonim dar şi ca
fiinţă iubitoare şi gânditoare, să îl transmiţi.
Încă va puteţi construi propriul destin…
“DOREŞTI CA NOI SĂ APĂREM PE CERUL PLANETEI TALE?”
Concluzii
Mesajul de mai sus nu a fost deloc modificat prin traducere, el fiind în
acceaşi formă şi conţinut ca cel original.
Importanţa lui este deosebită, mai ales acum, şi ar trebui tratat cu
toată seriozitatea. Trăim vremuri istorice, şi fiecare dintre noi, chiar
şi tu, avem ceva de făcut pentru o lume mai bună. Mesajul spune foarte
clar ce poţi face: răspunde sincer, interior, cu o mare putere, la
întrebarea pusă în mesaj. Răspunsul tău, alături de celelalte, va
determina evenimentele ce vor urma.
Póka Monica Luminița
http://www.ditrianum.org/english/articles/extraterrestrials/0006.htm
Primit de la, Ecaterina Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.