Civilizaţia Harappa + război nuclear în vechime
Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea deceniu al secolului trecut. Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.
Priveliste macabra
Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.
Sute de schelete
Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost gasite sute de schelete.
Civilizatie avansata
Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase, nu se stie.
Nivel ridicat de radioactivitate
In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa. Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.
O alta marturie
Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.
Sticla verde
Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.
Unelte si podoabe
Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.
Nici o explicatie
Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare ramasa pina astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a o combate. (B. F.)
„Radacinile“ de sticla
Experimentele atomice din New Mexico, de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla. Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.
Misterul tectitelor
Dezbaterile nascute in sinul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul articolului.
Secretul lui Oppenheimer
Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.
O civilizatie disparuta
Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sint cei ce au construit aceste orase, dar incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept „Civilizatia Vaii Indusului“) au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr. Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai rezistente forturi
________________

Imperiul Rama situat in nordul Indiei si Pakistan s-a dezvoltat cu cel putin 15 000 de ani in urma si a fost un imperiu cu multe orase mari si sofisticate, multe dintre ele gasindu-se in deserturile Pakistanului si in nordul si vestul Indiei. Imperiul Rama a existat in paralel cu Atlantida in mijlocul Oceanului Atlantic.
In Mahabharata, razboiul atomic este descris astfel:
Nota! Ca sa nu se poata interpreta versurile, ca au fost gresit traduse, rămân lăsate in engleza, chiar daca si asta e deja o traducere.
"...(the weapon was) a single projectile
charged with all the power of the Universe.
An incandescent column of smoke and flame
As bright as the thousand suns rose in all its splendor...
An iron thunderbolt,
A gigantic messenger of death,
Which reduced to ashes
The entire race of the Vrishnis
And the Andhakas.
... the corpses were so burned
As to be unrecognizable.
The hair and nails fell out;
Pottery broke without apparent cause,
And the birds turned white.
... After a few hours
All foodstuffs were infected...
... to escape from this fire
The soldiers threw themselves in streams
To wash themselves and their equipment...
"
Mahabharata vorbeste despre o explozie atomica si efectul acesteia asupra populatiei. Intr-adevar, in urma sapaturilor arheologice s-au gasit in ruinele orasului Mohenjo Daro schelete umane al caror indice de radioactivitate este unul dintre cele mai mari descoperite vreodata pe Pamant, ajungand la paritate numai cu cel al scheletelor de la Hiroshima si Nagasaki. Alte orase antice ale caror ziduri atesta urma unor explozii atomice, s-au gasit pe teritoriile de astazi ale Indiei, Irlandei si Scotiei, Frantei si Turciei. Interesant este ca si pe teritoriul Orientului apropiat(Turcia, Liban) si chiar si in Europa sunt urme de radioactivitate.
_____________

Tinand cont ca se stie deja ca foarte multe popoare au avut o dezvoltare impresionanta si ca multi foloseau tehnici impresionante inca dinaintea erei noastre, putem considera ca si aceasta civilizatie a ajuns la un nivel asemanator nivelului nostru. Nu este imposibil, de exemplu bateriile descoperite in nisip. Putem inclina spre mai multe explicatii; pot fi oameni care ajunsi la un anumit nivel de civilizatie/cunostinte s-au autodistrus intr-un razboi care a cuprins planeta sau anumite locuri (deci nu ar mai exista niciun fel de urme ale fabricilor respective, iar daca au rezistat exploziilor, au fost destule "megacutremure" pe pamant ca sa le darame); sunt totusi ramasite si texte care atesta acest lucru.
"In cursul diferitelor epoci s-a semnalat dispariţia multor regiuni, apariţia altora, iar unele au dispărut şi au reapărut de-a lungul veacu*rilor, în vremurile acelea, existau numai pământurile denumite de noi Sahara, Tibet, Mongolia, Caucazşi Norvegia, cuprinse în Asia, Europa, Africa, America de Nord şi America de Sud, Peru, Anzii Cordilieri, Mexic, câmpiile din Utah şi Arizona...
Oamenii se stabiliseră atunci în Sahara şi în regiunile superioare ale Nilului, care se vărsa în Oceanul Atlantic, la vest; fluviile Tibetului şi ale Caucazului se vărsau în Marea Nordului, cele ale Mongoliei, în Pacific, iar fluviile din platourile înalte se vărsau în Oceanul îngheţat... O sută treizeci şi trei de milioane de suflete populau atunci Terra. Epoca respectivă poate fi datată: acum zece milioane cinci sute de mii de ani
."
Pe plan geografic, marele savant american Robert Dunbar, în lucrarea intitulată Istoria geologica, sustine teza lui Cayce, adăugând precizarea că Noul Mexic ascunde grote datând de o sută de mii de secole; se presupune că tara nu a suferit nici o transformare geologică importantă. Viziunea lui Cayce cu privire la vechimea omu*lui pe Terra (10.500.000 de ani) este în dezacord total cu ideile vehiculate în 1925 — conform cărora omul nu există decât de câteva mii de ani. Descoperirile recente ale ştiinţei, care au situat data apariţiei omului în vremuri străvechi, foarte îndepărtate, au justificat afirmaţiile lui Cayce.
în 1872, un paleontolog francez a găsit frag*mente de fosile ale unei fiinţe umanoide într-o regi*une minieră din Toscana. Lumea a crezut că sunt osemintele unei maimuţe.
în 1933, profesorul Huerzeler, de la universi*tatea din Basel, studiază aceste fosile şi după ce examinează maxilarul afirmă că nu este câtuşi de puţin vorba despre o maimuţă. După cercetări minuţioase şi studii îndelungate publică un articol, în revista ilustrată Life, în care istoriseşte cum s-a descoperit Omul de Java, apreciindu-i-se vârsta la 500.000 de ani, considerându-l, aşadar, omul cel mai bătrân din lume.
în 1956, profesorul Huerzeler prezintă rezul*tatele studiilor sale antropologice. Doi ani mai târ*ziu, la 10 august 1958, New York Times publică la rubrica ştiinţifică un articol intitulat: în Italia s-a descoperit un schelet uman, considerat strămoşul nostru cel mai îndepărtat, datând din vremuri străvechi. Descoperirea profesorului Huerzeler de la universitatea din Basel este relatată detaliat: a extras dintr-o mină de cărbuni din Italia, de la o adâncime de o sută de metri, un schelet umanoid şi rămăşiţe deosebit de bine conservate ale unor ani*male şi Plante — un castor, un animal carnivor mare, o antilopă, un porc, un mastodont, precum şi stejari, dafini, eucalipţi fosilizaţi. Analizele efectuate au indicat vârsta scheletu*lui: zece milioane de ani. Profesorul Huerzeler susţine că sunt rămăşiţele unui umanoid, nu ale unei maimuţe mari.
Faţa este scurtă, spre deosebire de botul alungit al unei maimuţe; nu prezintă breşa specifică maimuţelor, adică spaţiul dintre incisivi şi canini; in*cisivii lui sunt înfipţi vertical, cei ai maimuţelor sunt înclinaţi spre exterior, caninii sunt mai mici decât „colţii'' maimuţelor; bărbia este rotunjită, nu ascuţită; nările sunt înguste, nu turtite; cei trei mo*lari ai maxilarului inferior sunt caracteristici pentru om, nu pentru maimuţă, şi se mai găseşte un orifi*ciu prin care trece un nerv specific uman."
în 1960, Cleveland Plain Dealer făcea cunoscută descoperirea celebrului antropolog american, Leakey, şi anume „Zinjantropul", un schelet uman de 600.000 de ani, găsit în cheile Olduvaiului, în Tanganica.
In 1964, testele cu carbon 14 dau un rezultat mult mai precis, osemintele datând de acum 1.850.000 de ani.
în 1965, Leakey, în cadrul unei conferinţe asu*pra originii omului, anunţă descoperirea unui alt hominid.
La 15 ianuarie 1967, Virginian Pilot anunţa des*coperirea lui „Kenyapithecus Africanus", a cărui vârstă este apreciată de la paisprezece la douăzeci de milioane de ani.
în acelaşi an, în capitala Ungariei, arheologul Laszlo Verkes descoperă un craniu vechi de 500.000 de ani, botezat „Budapesta". Este cel al lui Homo sapiens.
_______________

a ) CARTEA LUI DZYAN
o cronica a indiei vechi, cunoscuta si sub numele de "Cartea lui Dzyan", constituie un document unic, ea reprezentand o culegere de legende adunate de invatatii timpului, care le-au pastrat pentru posteritate; este prima relatare cunoscuta despre o nava extraterestra; legenda mai circula si azi in anumite zone din Tibet si India; manuscrisele au o vechime de 2.400 de ani, insa evenimentele s-au derulat dupa unele aproximari, acum 6000 ani. Experti in lingvististica, istori, antropologie si cazuistica fenomenelor ozn au analizat atent documentul, gasind cu uimire o similitudine cu exploziile nucleare. Primele cronici relateaza despre un mic grup de fiinte coborate pe pamant la bordul unei nave care, inainte de a ateriza, a inconjurat planeta noastra de mai multe ori. "aceste fiinte traiau organizate intr-o casta separata si erau venerate. Cu timpul, aceste fiinte s-au divizat, o parte stabilindu-se intr-o asezare omeneasca, unde au fost recunoscute imediat drept carmuitori" - spun traducerile acestei cronici.
"Este clar ca cele intamplate atunci au marcat definitiv evolutia omenirii. Fara indoiala, evenimentele acelor timpuri au fost foarte importante si revelatoare; oamenii au facut eforturi substantiale ca ele sa fie transmise din generatie in generatie. Toti cercetatorii au ajuns la aceasta concluzie si sustin personal acest punct de vedere. Aceste manuscrise reprezinta relatarea unor fapte unice, strict autentice, din istoria omenirii" - a declarat Dorian Butler, cercetator la Univ. statului Wisconson.
"Separarea nu aduse insa pacea si, pana la urma, se declansa razboiul. Cativa luptatori se urcara pe uriasa pasare de argint. Ei aruncara o lance de foc ce se deplasa pe o raza de lumina. Un imens glob de foc se urca pana la cer, aproape pana la stele. Ziua se transforma in noapte; toti cei aflati in oras au disparut si chiar si aceia care nu se gaseau acolo au fost arsi de vii. Cei care s-au uitat la lance si la mingea de foc au orbit pentru totdeauna; localitatea se sfaramita in pulbere si a fost uitata. Carmuitorul se retrase si refuza sa mai vada vreodata pe cineva. Şi nu s-a mai intors niciodata" (chiar si dupa catastrofa, cei care s-au intors in oras s-au imbolnavit si au murit, aerul, apa si mancarea erau "otravite")
"Paradoxal, exact cei care trebuiau sa conteste veridicitatea cartii lui Dzyan, ii acorda acum atributele veridicitatii. Expertii in fizica atomica afirma ca evenimentul a reprezentat de fapt prima explozie nucleara de pe suprafata terrei: "in manuscrisele lui Dzyan, gasim o relatare despre o explozie nucleara. Faptul ca oamenii si extraterestrii au fost arsi, radiatia luminoasa de o intensitate extraordinara, ca si celelalte detalii nu fac decat sa intareasca aceasta teorie. Cred ca nu mai avem nevoie de alte dovezi si trebuie sa acceptam ca cele relatate de aceste manuscrise atat de vechi descriu cu exactitate prima explozie nucleara care a avut loc acum cateva mii de ani" - a declarat expertul in fizica atomica Manfred Thomson de la univ. Princeton.
b ) tot textele stravechi sunt cele care ofera cateva indicii despre cei care au dezlantuit iadul pe pamant, catastrofa fiind obsesiv pusa pe seama unor fiinte nepamantene, in general zei, pe care multi comentatori moderni inclina sa ii considere extraterestri; astfel, o alta descoperire care a starnit valva despre razboaiele zeilor - razboaie nucleare - a fost un poem indian, MAHABHARATA; iata un scurt fragment: "...un singur proiectil, incarcat cu toata puterea din univers. O coloana incandescenta de fum si flacara, luminoasa ca o mie de sori, s-a ridicat in toata splendoarea ei... o explozie perpendiculara cu nori de fum involburati.. norul de fum ridicat de prima explozie s-a intins in cercuri tot mai largi asa cum se deschide o uriasa umbrela.. era o arma necunoscuta, un fulger de fier, un gigant mesager al mortii, ce a transformat in cenusa intreaga rasa a lui vrishnis si andhaka.. trupurile erau atat de arse incat nu mai puteau fi recunoscute.. parul si unghiile le-au cazut, vasele s-au spart fara motiv, iar pasarile au devenit albe. Dupa cateva ore, toata mancarea era infectata.. pentru a scapa, soldatii se aruncau in rauri pentru a se spala, ei si armele lor"
Pana in 1945, aceasta poveste infricosatoare ar fi fost greu de inteles, dar dupa cele petrecute la Nagasaki si Hiroshima dau o semnificatie cutremuratoare anticelor versuri. Ce altfel de catastrofa decat o explozie nucleara i-ar fi putut face pe necunoscutii autori sa vorbeasca despre o coloana uriasa de fum asemanatoare unei umbrele, mai familiara insa noua drept "ciuperca", sau despre caderea parului si unghiilor, cunoscute efecte ale radiatiilor? Se stie de asemenea ca scufundarea in apa usureaza durerile celor atinsi de radiatii, cu toate ca e doar un efect trecator si nu o cale de vindecare. La fel si contaminarea alimentelor si a culturilor, fenomene constatate dupa explozia de la Cernobîl. Tot in Mahabharata, se pomeneste despre un om numit Arjun care a primit o "arma celesta" cu indicatia precisa de a o folosi impotriva unui dusman care "nu este om"; altfel spus, oamenii s-au trezit implicati in razboiul in care se confruntau doua rase extraterestre (exista o teorie, imposibil de dovedit, care spune ca distrugerea civilizatiei de pe subcontinentul indian a survenit in urma conflictului izbucnit intre imperiile Rama si Atlantis, ambele create dupa scindarea civilizatiei Lemuriene in doua tabere adverse.)
c ) acest gen de razboi al zeilor este frecvent mentionat si in textele sumeriene, unde se explica din ce pricina au aparut animozitatile intre extraterestri, asa-numitii Anunnaki, aflati sub conducerea lui Enki, veniti de pe a 10-a planeta a sistemului solar, pentru a extrage minerale. Dupa cele doua razboaie ale piramidelor, desfasurate in 6.970 i.c. si 6.670 i.c., intre urmasii lui Enki si rivalul acestuia, Enlil, urmeaza o perioada de acalmie, dupa care conflictul reizbucneste cu si mai mare violenta in 2024 i.c. Marduk - Ra, fiul lui Enki, isi conduce ostile din Egipt in Mesopotamia si se incoroneaza la Babilon, iar fiul sau, Nabu, incearca ocuparea statiei spatiale din Canaan. Furiosi, cei din tabara lui Enlil se plang marelui Anunnaki, conducatorul de pe Nibiru si obtin aprobarea acestuia de a utiliza arme nucleare cu scopul de a distruge statia spatiala. Norul radioactiv aduce moarte in intreg Sumerul, oameni si animale mor pe capete, pamantul devine sterp si apa otravita. O dovada a acestei catastrofe este, potrivit cercetatorului Zecharia Sitchin, existenta unui urias crater in centru peninsulei Sinai, inconjurat de o zona acoperita cu pietre innegrite unde se constata un nivel crescut de radioactivitate; Sitchin afirma ca abia dupa 70 de ani de la razboi conditiile din Sumer au devenit din nou prielnice vietii; trebuie mentionat ca exista o serie de autori care considera ca aceasta explozie ar fi fost cea care a distrus orasele biblice Sodoma si Gomora.