Secrete.

miercuri, 5 martie 2014

Oculta Mondială se foloseşte de “ţânţari-dronă” pentru a vă fura ADN-ul!

Imagine  Un locuitor din Phoenix (Arizona) a trimis site-ului Gossipplug.com o poză absolut uluitoare, care vă va uimi! Acest locuitor, care a dorit să rămână anonim, a povestit cum se afla afară, lângă casa sa, pe o vreme frumoasă (de circa 20 de grade), atunci când a simţit o muşcătură de insectă pe braţul său. S-a uitat şi a observat ca în acel loc braţul a început să-l mănânce. De asemenea, a mai văzut pe braţul său drept un “ţânţar” (acest cuvânt e scris intenţionat cu ghilimele).
Aşa cum ar face mulţi oameni, bărbatul a încercat să plesnească “insecta”, iar aceasta imediat a încercat să zboare. Dar, americanul a reuşit să atingă “ţânţarul” înainte ca acesta să-şi ia zborul, iar acesta a căzut jos. Precum se ştie, atunci când lovim un ţânţar, ori va ţâşni sânge din el, ori aripele sau alte părţi ale trupului său vor fi zdrobite. Ei bine, acest lucru nu s-a întâmplat cu “insecta” noastră. Conform bărbatului “Ţânţarul avea un aspect metalic şi se pare că avea un ac asemănător nasului. Cred că am văzut o cameră video, acolo unde ar fi trebuit să se afle ochii”.
Bărbatul a făcut o poză “ţânţarului” pentru a face dovada spuselor sale…. şi, într-adevăr, trebuie să recunoaştem că acesta nu e un ţânţar natural! Americanul crede că acest ţânţar încerca să-i fure ADN-ului, o teorie a conspiraţiei care i se părea ridicolă până în acel moment.

Imagine  Un mare pericol pentru societatea prezentă: guvernele vor să-şi supravegheze cetăţenii cu micro-drone de dimensiunea unei muşte sau a unui ţânţar! SUA va deveni în scurt timp “patria dronelor”, atât din punct de vedere al producătorilor, cât şi a faptului că în această ţară se folosesc şi se vor folosi în curând extrem de multe drone. Pentru cei care nu cunosc semnificaţia termenului, drona însemna iniţial un avion fără pilot, operat de la distanţă. Însă, cu timpul, tehnologia dronelor se diversifică foarte mult încât dronele au dimensiuni din ce în ce mai mici, fiind aproape invizibile ochiului uman şi fiind, în acelaşi timp, şi din ce în ce mai sofisticate. Iar cu ajutorul dronelor, autorităţile guvernamentale vor avea tehnologia perfectă pentru o supraveghere totală a cetăţenilor.

Dacă în anii 2000, dronele erau folosite doar pe teatrele de operaţiuni militare (Iraq, Afghanistan), ele au început să fie folosite din ce în ce mai mult şi pe teritoriul Statelor Unite. Astfel, se estimează că piaţa dronelor va atinge până în 2020 doar în Statele Unite o valoare de 30 de miliarde de dolari, o sumă cu adevărat exorbitantă! Se preconizează, de asemenea, că dronele vor supraveghea străzile, cartierele şi clădirile din marile oraşe americane, 24 ore din 24, având dimensiuni reduse şi fiind aproape nedetectabile.
Imagine  Există, de exemplu, un tip de tehnologie de drone, Stare Gorgon, care poate urmări o zonă 4 kilometri pătraţi din 12 unghiuri diferite. O altă tehnologie, ARGUS, poate găsi un obiect de doar 15 centimetri lungime, de la o înălţime de 6.000 de metri. O dronă echipată cu acest tip de tehnologie ar putea spiona un oraș întreg dintr-o dată. Poliția din California este pe cale să înceapă utilizarea dronei Qube, care e capabilă să zboare timp de 40 de minute la înălțimi de aproximativ 150 de metri, realizând supravegherea obiectivelor aflate la 1 km distanță.
Dar, autorităţile guvernamentale americane sunt în perioada de dezvoltare a micro-dronelor, ascunse sub forma unor păsări, insecte şi alte animale mici, dispozitive care vor supraveghea o mare parte din teritoriul Statelor Unite. Capabile să decoleze și să aterizeze oriunde, având posibilitatea de a face manevre pe strazile orasului si prin spaţii înguste, aceste micro-drone pot fi dotate cu o serie de arme și senzori, inclusiv arme cu electroşoc (aşa zisele “tasers”), camere video de înaltă rezoluție, senzori în infraroșu, cititoare de numere de înmatriculare a maşinilor şi dispozitive de ascultare. Oricum, să nu credeţi că ele încă nu au apărut. De exemplu, în anul 2007, la un miting anti-război organizat în Washington, deasupra participanţilor şi-a făcut apariţia drone sub formă de libelulă.
Dar nici Israelul, aliatul tradiţional al SUA, nu stă cu mâinile încrucişate. Autorităţile militare israeliene au la dispoziţie din 2012 drone de tip fluture, ce cântăresc doar 20 de grame, nu fac aproape deloc zgomot şi care sunt capabile să intre şi să supravegheze aproape orice clădire de pe teritoriul Israelului.
Imagine  Dronele-ţânţar,sunt alte dispozitive interesante, fiind o minune de tehnologie. Ea ar putea ateriza pe cineva şi, folosindu-se de un foarte fin ac, ar putea extrage ADN-ul victimei sau i-ar putea injecta acesteia droguri sau alte substanţe străine. Sau ar putea introduce în victimă un microcip pentru urmărire. Aceste drone-ţânţar sunt dotate cu microfoane şi aparate foto minuscule.
Care este pericolul acestor tehnologii? Dacă ar fi utilizate doar în lupta împotriva criminalilor şi teroriştilor ar fi OK. Dar, există tentaţia de a putea fi folosite împotriva adversarilor şi criticilor guvernului sau împotriva jurnaliştilor incomozi. De exemplu, dacă un ziarist află nişte secrete guvernamentale…acel ziarist va fi urmărit tot timpul de ţânţarii-dronă, iar, dacă dezvăluirile ce urmează a fi făcute ar fi prea importante, atunci acel ţânţar i-ar putea injecta ziaristului o substanţă mortală…  Surse -

lovendal

lovendal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.