Vanatoarea pentru „clopotul” nazist

Vanatoarea pentru „clopotul” nazist

După unele surse, au existat două prototipuri de „clopote” naziste la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. Unul dintre acestea se pare că a ajuns în Rusia; datorită faptului că avea o emisie puternic radioactivă, el a fost izolat în mai multe straturi protectoare şi trimis cu un avion pe deasupra Siberiei către Kecksburg (Pennsylvania) – SUA, acolo unde a fost raportat un misterios incident OZN.

„Clopotul” reprezintă unul dintre cele mai enigmatice ansambluri constructive, ce implică o tehnologie necunoscută în prezent pe Pământ; are forma unui clopot (de unde își trage şi numele), măsoară cam 2m înălţime, 2m pe lăţime şi... acestea ar fi cam toate informațiile în legătură cu structura lui. Se cunoaşte, totuşi, că au existat de fapt două astfel de „clopote”. Cel de al doilea este dat „dispărut”, dar se zvoneşte că ar fi ajuns în una dintre ţările Orientului Mijlociu – cel mai probabil în Iran, Iraq sau Siria -, după ce în prealabil a poposit o anumită perioadă în Egipt.
„Clopotul” lipsă pare să fie un model superior celui care actualmente se găseşte în posesia guvernului american, unde face parte din Programul Secret de Cucerire a Spaţiului. Aceasta ar explica lupta nebună a SUA pentru a dobândi şi acest al doilea prototip. În esenţă, despre cele două „clopote” naziste se afirmă că ele posedă tehnologia de alterare a timpului, tehnologia energiei libere şi încă mult mai mult decât atât. Dar, fireşte, toate acestea sunt vehiculate la „bursa zvonurilor”. Aceleaşi „zvonuri” afirmă că „clopotele” naziste conţin secrete ale fizicii cuantice şi ale realităţii multidimensionale, pe care lumea ştiinţifică încearcă să le înţeleagă şi să le descopere de zeci de ani.
Se spune că inventatorul „clopotelor” naziste ar fi fost un savant rus, ceea ce ar explica motivul pentru care primul clopot a poposit mai întâi în Rusia. Nu se cunoaşte însă ce fel de „târg” a fost făcut între guvernul rus şi cel american, pentru ca primul „clopot” să ajungă în SUA, în anul 1965. Nu avem însă nicio îndoială că multe războaie şi, probabil, sume imense de bani au intrat în joc pentru a se intra în posesia celui de al doilea „clopot”, cel care a fost dat „dispărut”. Dacă urmăm „traiectoria” ţărilor invadate de SUA în ultimii 10 ani, ceea ce putem observa este un model care nu face altceva decât să urmeze semnele pentru găsirea „fratelui geamăn” al primului clopot. Ceea ce pare să îngrijoreze cel mai mult guvernul american este ca acest „clopot” lipsă să nu cadă în mâinile unei ţări „duşmane” sau „neprietenoase”, cum ar fi Iran, Siria sau Coreea de Nord, ca să nu mai vorbim de China.
Ricardo Baretzky, care este un analist specializat pe probleme de securitate globală, a menţionat în legătură cu acest al doilea „clopot” că el reprezintă o ameninţare uriaşă pentru omenire, care nu ar trebui subestimată. Dacă acel „clopot” ar intra în posesia uneia dintre ţările menţionate mai sus, tensiunile care ar interveni atunci ar fi colosale, mai ales că ameninţarea ar putea fi convertită în „puterea şantajului” asupra principalelor puteri armate ale lumii.
Ceea ce se vede în fotografie nu reprezintă „clopotul” original, ci mai multe straturi succesive aşezate peste el, pentru a proteja mediul ambiant de radiaţia puternică a structurii interioare. Deşi aici nu se observă cu claritate, se spune că pe marginea acestor învelişuri protectoare sunt gravate nişte semne, care sunt probabil copiate de pe „clopotul” original aflat dedesubt. Ele se aseamănă destul de mult cu scrierea semitică, putând fi de asemenea de origine extraterestră. Această scriere necunoscută are proprietăţile unei holograme, ajutând astfel la schimburile şi transportul din şi într-o altă dimensiune. 
Pe de altă parte, Nick Cook (Hunt for Zero Point) oferă – nu cunoaştem însă sursa – următoarea structură a „clopotelor” naziste: „Ansamblul constă din doi cilindri rotitori, care se mişca în sensuri opuse. Cilindrii au fost aşezaţi unul deasupra celuilalt şi au aproximativ 1m în diametru. În interiorul lor se găseşte mercur adus la starea solidă, la o temperatură foarte joasă. Există de asemenea un miez îngheţat alcătuit dintr-o pastă metalică, ce serveşte ca „material de înaltă permeabilitate” pentru manifestarea câmpului electromagnetic-gravitational.”
Pentru informaţii suplimentare legate de acest subiect se poate urmări interviul luat lui Igor Vitkovski:

Sursa: http://www.edituradaksha.ro