Sanatate pentru ochi
Peste jumatate din populatia globului sufera de boli oculare. In loc sa ingrosam cozile la cabinetele medicale, mai bine sa invatam sa ne protejam.
Conexiunea dintre noi si lume se face in
principal prin intermediul ochilor, peste trei sferturi dintre
perceptiile si amintirile unei fiinte umane fiind de natura vizuala. De
sanatatea acestor ochi depinde astfel intreaga noastra relatie cu ceea
ce se afla in jurul nostru. Iar din pacate, foarte multi dintre noi nu
suntem constienti de acest lucru si, mai mult, nu stim ce pericole
prezinta, pentru aceasta functie extrem de delicata a vederii, stilul de
viata modern. Peste jumatate din populatia planetei a ajuns sa aiba
probleme oculare mai mult sau mai putin grave, cauzate de factorii
nocivi pe care-i intalnim la tot pasul. Care sunt acestia? Privitul
indelungat la televizor sau in ecranul calculatoarelor, inlocuirea
luminii naturale cu lumina electrica, alimentatia deficitara, saraca in
minerale si vitamine naturale, poluarea chimica, fortarea vederii in
timpul efortului intelectual prelungit, si lista ar putea continua.
Interesant si totodata ingrijorator este faptul ca problemele oculare,
cele mai multe dintre ele grave, apar de la varste tot mai fragede, asa
incat un procentaj tot mai mare de copii au nevoie de tratamente de
specialitate. Din acest motiv, unii specialisti si-au pus problema: oare
nu este mai usor sa prevenim aceste deficiente din timp si, eventual,
sa le tratam pe cale naturala, decat sa incercam ulterior sa gasim
paleative sofisticate? Remediile naturale care urmeaza constituie
raspunsul la aceasta intrebare:
Palmingul
Este o metoda de tratament ocular
descoperita de catre doctorul britanic William Bates, absolut din
intamplare. Intr-o zi, simtindu-se peste masura de obosit si cu vederea
incetosata, si-a asezat in mod reflex ambele palme deasupra ochilor. A
ramas astfel vreme de cateva minute, pentru a observa apoi cu
surprindere ca vederea i se clarificase brusc, durerea de cap ii
disparuse, iar oboseala se estompase simtitor. Dr. Bates, de profesie
oculist, si-a dat seama ca fara sa vrea a facut o descoperire
exceptionala si a recomandat din acel moment pacientilor sai cu diferite
boli oculare sa faca acest exercitiu, pe care l-a numit "palming". Cu
ajutorul palmingului efectuat consecvent vreme de cateva luni, a obtinut
rezultate mai bune decat cu cele mai sofisticate metode chirurgicale si
tratamente oftalmologice, in tratarea hipermetropiei, a miopiei, a
strabismului, a blefarospasmului, si chiar in anumite tulburari de
irigare oculara sau in degenerescenta oculara.
Iata in detaliu cum se face acest exercitiu:
Ne
asezam comod, cu spatele drept pe un scaun, apoi ne frecam vreme de
20-30 de secunde palmele intre ele, ca si cum am vrea sa le incalzim. Ne
punem apoi palmele cu degetele usor stranse in caus deasupra ochilor si
cautam sa simtim caldura binefacatoare si energia emanata de maini.
Ramanem asa vreme de 2-5 minute, cat mai relaxati, urmarind sa simtim
transferul de energie dinspre palme spre ochii intredeschisi si efectele
benefice ale acestui transfer (starea de detensionare, de regenerare).
La sfarsit, luam palmele de deasupra ochilor, clipim de cateva ori si
cautam sa sesizam transformarile petrecute in urma acestui exercitiu:
vedere mai clara, disparitia sau estomparea starii de tensiune psihica,
relaxarea corpului si a mintii. Mai ales cei care lucreaza mult pe
calculator sau cu ecrane fluorescente, care au multa munca de birou sau
care au o activitate ce necesita precizie si un grad ridicat de
incordare a vederii este bine sa faca de minimum doua ori pe zi acest
exercitiu. Este o metoda simpla, dar care ne scuteste de multe neplaceri
legate de ochi si care, facuta des, de 4-5 ori pe zi, cate cinci
minute, poate vindeca sau ameliora o lista impresionanta de boli, pe
care le-am enumerat mai sus.
Spalatul cu apa rece
Este o straveche aplicatie de medicina
traditionala, care presupune ca atunci cand ne facem toaleta de
dimineata sa ne aruncam vreme de 1-2 minute cu apa pe ochii
intredeschisi. Aceasta metoda va produce temporar o usoara iritatie (din
cauza diferentei de presiune osmotica), inrosindu-ne corneea, insa
totodata va creste de cateva ori afluxul de sange din zona ochilor, va
produce o curatare a acestei zone, precum si o inviorare a intregii
fiinte. Persoanele care se simt obosite, care au tulburari de
concentrare si de focalizare a privirii (le "fuge" imaginea) ori care se
confrunta cu probleme oculare specifice varstei inaintate trebuie sa
faca in mod special aceasta aplicatie. De altfel, aceasta tehnica simpla
este si un mijloc rapid de energizare si de revigorare psihica, precum
si de eliminare a stresului si a oboselii mentale, putand fi facut nu
numai dimineata, ci si in timpul zilei.
Clipitul voluntar
Mica miscare de inchidere si de deschidere a
pleoapelor pe care o numim clipit este un mijloc de protectie naturala
foarte important pentru ochi, care permite ferirea lor de corpi straini
si mentinerea peliculei umede de lacrima care creeaza un mediu propice
pentru acest organ senzorial. Pornindu-se de la acest fapt, s-a pus
problema: ce se intampla daca pentru o perioada de timp de cateva
minute, clipim mai des decat de obicei, si cu putere? Oare nu pot fi
obtinute in acest mod efecte curative? Astfel a fost pus la punct un
exercitiu care presupune sa inchidem ochii, cat de strans se poate,
vreme de 3 secunde (numarand in gand: 3, 2, 1), si sa-i deschidem apoi
la maximum vreme de alte trei secunde s.a.m.d., vreme de doua-trei
minute incontinuu pe zi. S-a constatat ca, repetat zilnic, vreme de mai
multe luni, acest exercitiu duce la rezultate exceptionale, in cateva
afectiuni cum ar fi: miopia (prin echilibrarea presiunii la nivelul
globilor oculari), hiposecretia lacrimara, anumite forme de
conjunctivita si blefarita (prin intensificarea circulatiei la acest
nivel).
Lacrimatul voluntar
De ce lacrimam? Iata o intrebare la care
este dificil de raspuns. In aparenta, lacrimarea este un proces menit sa
elimine orice corp strain sau substanta iritanta care ajunge in contact
cu ochii. Dar lacrimatul nu apare doar atunci cand ochii trebuie feriti
de vreun pericol, ci si atunci cand suntem foarte tensionati psihic,
atunci cand suntem deprimati, emotionati, sau chiar atunci cand suntem
foarte fericiti. Astfel, lacrimatul are - se pare - si o functie de
eliminare a stresului, a emotiilor foarte puternice, care altfel ne-ar
perturba. Din acest motiv, in medicina traditionala, lacrimatului i se
acorda un loc foarte important. El era provocat vreme de cateva minute
cu ajutorul unor substante iritante continute de ceapa sau hrean,
substante care erau eliberate prin raderea acestor legume. Se punea unul
din aceste ingrediente rase in apropierea ochilor, ceea ce provoca un
lacrimat de 3-4 minute, cu efecte terapeutice foarte intense: elimina
durerile de ochi produse de concentrarea excesiva a privirii sau de
expunerea indelungata la lumina prea puternica, ameliora blefaritele si
conjunctivitele alergice, facea sa dispara durerile de cap aparute pe
fondul starilor de tensiune psihica, elimina mancarimile de ochi. In
unele cazuri, lacrimatul era folosit si ca remediu de prim ajutor pentru
eliminarea spanului sau a aschiilor de lemn sarite accidental in ochi.
In
medicina magica, lacrimatul era provocat pentru a scapa de blesteme, de
posesiunea duhurilor rele si a diverselor entitati negative care
impietreau mintea si sufletul.
Plantele vederii
Se folosesc pentru uz extern, de regula sub
forma infuziei combinate, avand efecte antiinflamatoare oculare,
antialergice, antiinfectioase. Unele dintre aceste plante, de exemplu
frunzele de corn, sunt creditate chiar cu o misterioasa proprietate de a
vindeca boli cum ar fi miopia sau astigmatismul. Aceasta, in timp ce
silurul a fost folosit, cu succes in unele cazuri, pentru tratarea
cancerului localizat in apropierea ochilor, a tulburarilor de vedere
care apar odata cu varsta si chiar pentru ameliorarea complicatiilor
oculare grave ale unor boli cum ar fi diabetul sau scleroza multipla.
Iata in continuare cateva elemente despre folosirea acestor plante:
Prepararea
infuziei combinate se face simplu, punand 1-2 lingurite de pulbere de
planta uscata la macerat, in jumatate de pahar de apa, de seara pana
dimineata, cand se filtreaza. Maceratul obtinut astfel se pune deoparte,
iar planta ramasa se opareste cu o jumatate de pahar de apa clocotita
si se lasa sa se raceasca, dupa care se strecoara.
In
final se combina cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un pahar
de infuzie combinata, care se foloseste pentru comprese si pentru
spalaturi oculare.
Silurul (Euphrasia rostkoviana) - se
umezeste un tifon cu infuzie combinata de silur (2 lingurite la jumatate
de pahar de apa) si se aplica pe pleoape vreme de o ora. Aplicatia se
repeta zilnic si este folosita contra bolilor tumorale cu localizare in
zona oculara, contra afectiunilor degenerative ale ochilor, contra
conjunctivitelor si blefaritelor de natura infectioasa.
Albastrelele (Centaurea cyanus) - se face
dupa reteta prezentata mai sus o infuzie combinata din flori de
albastrele, la care se adauga apoi o lingurita rasa de sare. Cu acest
preparat se fac spalaturi ale ochilor contra infectiilor oculare, pentru
incetinirea ritmului de evolutie a cataractei, pentru ameliorarea
vederii in cazul diabetului. Este un remediu cu o eficienta dovedita
pentru incetinirea ritmului de evolutie a hipermetropiei.
Cornul (Cornus mas) - se prepara o infuzie
combinata din doua lingurite de frunze uscate la un pahar cu apa,
infuzie la care se adauga o lingurita de sare. Se fac spalaturi oculare
zilnice cu acest preparat, tratamentul durand minimum doua luni.
Indicatia majora este tratamentul miopiei, inclusiv al miopiei
progresive.
Musetelul (Matricaria chamomilla) - florile
sale sunt un puternic antialergic. Se aplica sub forma de comprese pe
pleoape, contra blefaritei si a conjunctivitei alergice. Este eficient
si ca adjuvant contra infectiilor oculare de natura bacteriana (se
foloseste infuzia combinata, preparata din 3 lingurite la un pahar de
apa), precum si pentru atenuarea simptomelor herpesului ocular (se
foloseste impreuna cu infuzia combinata de napraznic). De asemenea,
compresele cu musetel sunt eficiente contra ochilor obositi, contra
durerilor de cap si de ochi produse de suprasolicitarea intelectuala.
Ochii si alimentele
Asa cum este bine cunoscut in medicina
naturista, nu putem insanatosi cu adevarat un organ sau un sistem daca
nu avem in vedere starea de armonie a intregului corp. In acest context,
practic orice afectiune oculara, cu exceptia celor traumatice, are o
cauza interna, o disfunctie la nivelul intregului organism, care trebuie
corectata. Din acest motiv, trebuie avute in vedere in tratamentul
bolilor de ochi nu doar terapiile locale, ci si cele care se adreseaza
intregului organism. Iar in acest sens, dietoterapia este de prima
importanta, existand cateva alimente medicament foarte utile pentru
tratarea afectiunilor oculare.
Catina - este campioana vitaminei A,
vitamina numita si "retinol", pentru ca are un rol decisiv in procesele
de hranire si de regenerare care se desfasoara la nivelul ochilor.
Pentru a preveni si a combate afectiunile oculare se consuma fructe de
catina crude, amestecate cu miere, cate 20-30 de grame pe zi. Efecte
vitaminizante au si anumite legume consumate crude, cum ar fi: morcovii,
patrunjelul, soia (germenii), nautul.
Afinele, murele, coacazele negre - toate
aceste fructe contin antociani, substante care protejeaza ochii de
procesele de imbatranire, ajuta la mentinerea elasticitatii tesuturilor
la acest nivel, imbunatatesc vederea nocturna. De asemenea, aceste
fructe ajuta la mentinerea glicemiei la valorile normale, prevenind
diabetul - o maladie care provoaca probleme oculare majore.
Polenul de albine - contine aminoacizi
esentiali, cu un rol extrem de important in procesele trofice care se
desfasoara la nivelul ochilor. O lingurita de polen consumata zilnic
asigura necesarul din acesti aminoacizi, fiind un mijloc de prevenire si
combatere a afectiunilor oculare care apar odata cu varsta, precum si a
celor care apar la copii.
Primit pe mail
Medicina
Cum ne protejăm de radiaţiile telefonului mobil 5 noiembrie 2011, 11:32 | Autor: Adina Radu | 1197 afişări Cuvinte cheie: radiatii, telefon mobil, weekend sanatate, sfaturi, Weekend Adevărul, 3 Comentează0 text Tipareste Pentru a reduce expunerea la radiaţiile electromagnetice, foloseşte mobilul mai mult pentru SMS-uri Foto: Shutterstock Pentru a reduce expunerea la radiaţiile electromagnetice, foloseşte mobilul mai mult pentru SMS-uri Avertismentele sunt tot mai sumbre în ceea ce priveşte efectele radiaţiilor emise de telefonul mobil. Griji ar trebui să-şi facă mai ales cei care le folosesc multe ore zi de zi. Totuşi, există câteva măsuri care te vor proteja atunci când îl foloseşti. Potrivit unui raport al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, 77% din românii cu vârste de peste 15 ani folosesc telefonul mobil în mod curent. Citeşte şi: Studiu: Telefonul mobil nu favorizează apariţia cancerului Obicei destul de riscant dacă ne gândim că, nu mai devreme de vara acestui an, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au clasificat radiaţiile emise de celulare în categoria celor posibil cancerigene, fiind asociate în special cu apariţia tumorilor cerebrale. Desigur, există şi studii care contrazic această ipoteză, dar şi altele care asociază expunerea repetată la radiaţiile emise de telefonul mobil şi cu alte probleme, precum dureri de cap, hipertensiune arterială sau demenţă de tip Alzheimer. Cel mai precaut este să încerci să reduci efectele radiaţiilor emise de telefonul mobil la minimum. 1 Ţine-l cât mai departe de corp Evită să ţii celularul în buzunarul pantalonilor sau la „centură". Aceasta deoarece pielea umană este un bun conductor şi absoarbe undele electromagnetice rapid. De exemplu, dacă se cumulează în partea de jos a corpului pot afecta potenţa bărbaţilor, spun specialiştii. De aceea, este bine să ţii telefonul pe birou sau într-o geantă atunci când nu-l foloseşti. În plus, nu este indicat să dormi cu telefonul mobil în pat sau pe noptieră. Totuşi, dacă doreşti să-l foloseşti pentru a te trezi dimineaţa, este indicat să-l ţii pe profilul „avion" pe durata nopţii. 2 Evită să vorbeşti la celular în maşină Nu este indicat să vorbeşti la telefon în spaţii metalice închise, cum sunt automobilele sau liftul, susţin specialiştii. Aceasta deoarece, într-o astfel de incintă, intensitatea undelor electromagnetice emise creşte, iar efectele sunt mai nocive. 3 Nu-l folosi când are semnal slab O atenţie specială se impune şi atunci când telefonul are semnal slab. Astfel, cu cât celularul are mai puţine „liniuţe" în dreptul indicatorului pentru semnal, cu atât emite mai multe radiaţii pentru a capta undele de transmisie de la stâlpii-antenă. De aceea, este recomandat să vorbeşti la mobil doar atunci când semnalul este maxim. În plus, specialiştii spun că este bine să aştepţi ca apelul să se producă înainte de a pune telefonul la ureche. 4 Cumpără-ţi o husă antiradiaţii O altă metodă eficientă de a te feri de efectele undelor electromagnetice este să îţi ţii telefonul într-o husă specială ce reduce nivelul de radiaţii cu două treimi, după cum estimează experţii. Astfel de huse pot fi cumpărate de pe internet şi costă între 30 şi 50 de dolari. 5 Foloseşte-l doar pe durate scurte Chiar şi o convorbire de două-trei minute la celular alterează activitatea electrică naturală a creierului timp de până la patru ore, estimează experţii. De aceea, ei spun că cea mai simplă şi mai bună metodă de a limita expunerea la radiaţiile electromagnetice emise de telefonul mobil este să reduci timpul pe care-l aloci convorbirilor la celular. În cazul în care acest lucru nu este posibil, o soluţie ar fi să foloseşti dispozitivele de tip hands-free sau bluetooth. De asemenea, SMS-urile sunt o opţiune mai puţin periculoasă. Precauţii în cazul copiilor Radiaţiile emise de telefonul mobil sunt cu atât mai periculoase în cazul copiilor, deoarece organismul lor se află în plină dezvoltare şi este mai sensibil la acţiunea câmpului electromagnetic. Astfel, cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, atrag atenţia asupra faptului că tinerii de până în 20 de ani care folosesc zilnic mobilul prezintă un risc de cinci ori mai mare să dezvolte tumori cerebrale decât cei care folosesc mai rar celularul. De aceea, potrivit experţilor, copiii ar trebui să evite folosirea telefoanelor mobile, cel puţin până la vârsta pubertăţii. Specialistul nostru Dr. Radu Braga cercetător în neuroştiinţe Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe,Universitatea de Medicină „Carol Davila", Bucureşti Telefoanele mobile (GSM-2G, 3G) utilizează unde electromagnetice din spectrul microundelor. Efectele imediate observate la utilizarea telefonului mobil sunt supraîncălzirea ţesuturilor din proximitatea telefonului angajat într-un apel. Studiile efectuate până în acest moment sunt controversate - unele care nu au descris riscuri sau efecte secundare pe termen lung, altele care au identificat o creştere a riscului de apariţie a tumorilor cerebrale pe partea capului unde se foloseşte preponderent telefonul pe durate mai lungi de o oră pe zi. Numeroase studii asociază stâlpii-antenă cu apariţia oboselii, a durerilor de cap, a tulburărilor de memorie şi de somn. Experţii recomandă ca aceste antene să nu fie amplasate la mai puţin de 100 m de clădirile rezidenţiale. Efect O discuţie de două-trei minute la celular alterează activitatea electrică a creierului timp de până la patru ore.
COLESTEROLUL - CEA MAI MARE INSELACIUNE A SECOLULUI ?
Colesterolul, o problema ?
Mijloacele media au introdus o adevarata anxietate generala: teama de colesterol.
Oameni de o splendida sanatate telefoneaza la cabinet si cer, cu o voce tremuranda programare pentru "colesterol". Buletinul de analize le adanceste angoasa, aducandu-i pe marginea disperarii. "Am doua sute. E grav, dom' doctor ?"
Raspundem: nu, nu este grav.
Valoarea normala a colesterolului in Romania este 280 mg la 100 de ml de sange.
Daca este asa, cum s-a ajuns totusi ca marea majoritate a laboratoarelor tiparesc buletine de analize pe care deja valori de 181 de mg % sunt trecute ca anormal de mari ?
Ei bine, aici este o alta poveste. Una discret rusinoasa pentru tagma noastra medicala, dar care totusi trebuie spusa.
Pacientii sunt rugati sa nu mai spuna nimanui ca au aflat de la mine cele ce urmeaza.
Daca totusi vor spune, atunci sa nu scrie, iar daca vor scrie, sa nu semneze.
Daca, totusi, nesocotind acest sfat, vor semna, eu declar de pe acum ca nu stiu nimic si ca sunt cu totul strain de cele scrise mai jos.
Secretul este ca scaderea valorii normale a colesterolului in sange a urmat o curba paralela si cu putin ulterioara descoperirii unor medicamente care au proprietatea de a scadea colesterolul.
Astfel, in anii '80, singurul medicament cu aceasta proprietate principala era acidul nicotinic.
Acesta era foarte ieftin si, dealtfel, avea reactii adverse importante, care il faceau de utilitate atat de restransa, incat era departe de a trezi interesul firmelor de medicamente. De aceea, cei care vor deschide orice carte de medicina anterioara anului 1980, vor citi acolo valoarea normala a colesterolului, care este de 280 mg %, asa cum am spus. Intervalul 260-280 mg % impunea atentie si regim, dar nu tratament medicamentos.
Odata cu descoperirea unor medicamente mai specifice, care scad colesterolul in mod mai eficient, mai scumpe si aflate sub patent, interesul firmelor de medicamente pentru aceasta clasa a crescut enorm. Cum numarul pacientilor cu hipercolesterolemie reala era mic, specialistii in marketing au facut diferite socoteli, din care a reiesit ca, daca valoarea normala ar cobori de la 280 la 260 si medicilor li s-ar induce ideea ca este neaparat nevoie de tratament medicamentos cronic peste aceasta valoare, firmele producatoare ar avea numai de castigat. Cum, cel putin oficial, valorile normale din fiziologie nu sunt stabilite de firmele de medicamente, ci de medici in baza unor studii, au inceput a se intruni "varfurile cercetarii medicale", mai intai in congrese o data la doi ani prin capitale europene, mai nou in congrese anuale prin locatii mult mai exotice.
La astfel de "intruniri stiintifice mondiale", de regula insotite de un bogat program cultural-artistic (de la degustari de licori la safari) exista deja obiceiul ca medicii participanti sa prezinte lucrari "stiintifice", in care se pretinde, folosindu-se cu multa maiestrie posibilitatile largi ale statisticii, ca valorile normale sunt mai mici decat se credea, ca exista riscuri serioase pentru sanatate la valori care ar fi fost O.K. inainte de congres, ca aceste date noi ridica serioase probleme de sanatate publica etc.
Sa mai observam ca ceea ce este valabil pentru colesterol este valabil si pentru valoarea normala a tensiunii arteriale si (in masura ceva mai mica) pentru glicemie.
Extrapoland, putem prevedea inca de pe acum ca, daca maine va aparea un medicament care sa modifice grupa sangvina, poimaine o mare parte dintre cititorii acestei pagini vor afla ca sufera de o grupa sangvina de-a dreptul toxica.
Tratamentul hipercolesterolemiei
Daca valoarea colesterolului este pana la 260 mg %, nu este necesar nici un tratament, asa cum am spus mai sus, deoarece nu putem vorbi de hipercolesterolemie in aceasta situatie.
Daca valoarea colesterolului este intre 260 si 279 mg %, este recomandabila tinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, impreuna cu repetarea determinarii colesterolului si a fractiilor sale (raportul HDL versus LDL, daca nu a fost facut)
Daca valoarea colesterolului este intre 280 si 299 mg % este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smantanei, untului, laptelui gras, carnii grase si cu limitarea numarului de galbenusuri la 4 pe saptamana (albusurile nu contin colesterol).
Se recomanda un regim bogat in peste (minimum 2 kg pe saptamana) si folosirea cu generozitate a cimbrului si usturoiului.
Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupa primul loc in aceasta privinta.
Din 6 in 6 luni se face evaluarea rezultatelor regimului, dozandu-se atat colesterolul total, cat si fractiile lui.
Daca valoarea colesterolului este de 300 mg % sau peste, recomand tratament medicamentos.
De regula cu Vasilip o tableta de 10 mg pe zi imediat inainte de masa principala, sau o alta schema in functie de datele culese la consultul medical.
Reevaluare dupa 3 luni, pentru a vedea daca dozele sunt eficiente.
Tipuri de intrebari frecvente:
Am colesterolul 245, buletinul de analiza imi da aceasta valoare in chenar negru si in dreptul ei scrie: "above normal range". Sefa laboratorului, cand mi-a inmanat buletinul de analiza, m-a rugat sa stau jos. Vecinii si cei din familie sunt ingroziti de cat de mult colesterol am, iar medicul cardiolog mi-a prescris sa iau 6 tablete de Sortis pe zi, spunandu-mi ca in caz contrar am sa fac infarct.
Ce este de facut ?
Raspuns: daca inca nu ati citit articolul acesta, cititi-l.
Laboratorul da valorile normale in functie de ce valori normale se introduc cu ajutorul tastaturii, nu in functie de valorile medii a unui grup de 85, 90 sau 95 % dintr-un esantion considerat sanatos, asa cum ar trebui, potrivit unei definitii stiintifice a "normalului".
Vecinii si cei din familie sunt victimele campaniilor media, iar cardiologul ar vrea sa primeasca invitatie si sponsorizare si la congresul de anul viitor de la Ouagadougou.
Daca nu credeti toate acestea, intrati in primul anticariat si uitati-va in orice carte de medicina anterioara anului 1980 si vedeti cat este colesterolul normal.
Am auzit ca uleiul de porumb nu contine colesterol, e adevarat ?
Raspuns: nici un ulei nu contine colesterol, deoarece plantele nu sunt capabile sa sintetizeze colesterol ca atare. Deci, orice fruct sau leguma sau cereala este la fel de buna din punctul de vedere al regimului in cazul unei hipercolesterolemii, iar un numar mic de plante sunt in mod deosebit indicate, de exemplu: merele, usturoiul, cimbrul.
Este esential sa nu mancati de loc: carne grasa si smantana si sa mancati cat mai putine galbenusuri de ou, care sunt saci cu colesterol. Dimpotriva, pestele este foarte indicat. Orice fel de peste si cu precadere, in mod paradoxal, pestele gras. Desi laptele si multe branzeturi contin colesterol, ele nu cresc in mod semnificativ colesterolul daca sunt folosite in cantitati prudente.
Tratamentul medicamentos al colesterolului are reactii adverse ?
Raspuns: Orice medicament, incepand cu banala aspirina, are reactii adverse.
Cu deosebire un tratament cronic, care se ia cu lunile si anii, are posibile riscuri. Aceasta nu inseamna sa nu luam medicamente de loc, ci sa o facem atunci cand, in urma unui rationament medical, medicul nostru considera ca beneficiul scontat este mai mare decat riscul potential.
Urmez un regim strict vegetarian, si totusi colesterolul meu nu scade sub valoarea de 280 mg %.
De unde atata colesterol, daca eu in ultimele saptamani am mancat numai urzici si mere ?
Raspuns: Aceasta situatie (relativ rara) in care va aflati se explica printr-o tulburare reala de metabolism. Asa cum spuneam, celulele animale sintetizeaza colesterol, iar cele umane nu fac exceptie. Uneori aceasta sinteza este in exces. Va trebui sa urmati un tratament medicamentos, in principiu toata viata, tratament in lipsa caruia exista un mare risc sa suferiti de una sau mai multe din numeroasele boli favorizate de excesul de colesterol: cardiopatia ischemica, accidentul vascular cerebral, etc..
Am colesterolul marit, dar nu suport sa mananc peste, iar usturoiul imi face rau.
Ce este de facut ?
Raspuns: In loc de peste, puteti folosi numeroasele suplimente alimentare care contin acizi omega-nesaturati, iar in loc de usturoi, incercati tablete de usturoi de la farmacie.
De asemenea, la farmacie sau la plafar mai puteti gasi combinatii din plante pentru ceaiuri hipolipemiante.
Colesterolul meu total este normal, dar raportul HDL-LDL nu este bun. Ce trebuie sa fac ?
Raspuns: afectarea raportului dintre "colesterolul bun", adica HDL si "colesterolul rau", adica LDL are importanta mai ales in cazurile in care colesterolul normal este crescut sau are valori la limita.
Deci, in cazul dv nu se poate vorbi de hipercolesterolemie.
O importanta mai mare acordata pestelui in alimentatie ar fi indicata, totusi.
Mereu aud despre marea problema a colesterolului crescut. Dar eu am colesterol scazut, sub limita normala. E vreo problema ?
Raspuns: nu, deoarece nu exista boli care sa fie declasate de prea putin colesterol, asa cum exista in cazul invers. Totusi, unele studii sugereaza o legatura intre colesterolul scazut (sau la limita inferioara) si depresie, fara a se putea preciza daca e vorba de o legatura de tip cauza-efect sau de o corelare de alta natura.
Dr Mihnea DRAGOMIR
Bucuresti, 16 iulie 2008
Completare- imi apartine-toti bolnavii care au murit de inima in ultima vreme au murit cu colesterolul foarte mic. E un adevar dovedit statistic.Colesterolul marit nu produce moartea
Bomba" ultimului Congres Mondial al Cancerului !!!(1)
E atat de logic si la indemana noastra!
Congresul cancerului tinut recent la Paris a confirmat capacitatea exceptionala a fructelor si legumelor de a preveni si vindeca tumorile ucigatoare !!!
"Bomba" ultimului congres mondial al cancerului tinut la Paris a fost victoria morcovului si a rubedeniilor lui impotriva bolilor oncologice.. Fructele si legumele au triumfat. Un studiu mamut, intins pe o durata de 35 de ani si efectuat pe 500.000 de subiecti, a dovedit fara drept de apel ca alimentatia vegetariana reduce drastic aparitia cancerului. Practicantii terapiilor naturiste au avut dreptate.. Cand Dumnezeu a lasat boala a lasat si leacurile care o pot vindeca.
"De necrezut", a exclamat profesorul francez Michel Boiron, presedintele fondator al congresului international al cancerului. "Scepticismul nostru este invins. Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigatia europeana prospectiva privind cancerul si alimentatia) sunt de necombatut. Legatura dintre cancer si alimentatie este edificata."
Desi nu e noua, ideea ca hrana joaca un rol decisiv in stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multa vreme respinsa, minimalizata sau privita cu scepticism de lumea medicala occidentala. Cancerul era interpretat ca o boala in sine, declansata prin dereglarea necontrolata a unor celule. Un soi de "nebunie" organica. Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare ancheta realizata vreodata asupra relatiei dintre nutritie si cancer.. Studiile efectuate compara alimentatia si modul de viata a 500.000 de indivizi din tarile nordice si sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt si de carnuri grase, ceilalti - consumatori de legume, fructe si untdelemn de masline. Incepand cu anul 1970, majoritatea subiectilor au fost urmariti fiecare in parte, in medie timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate in iunie 2005 si comunicate oficial la congresul de la Paris . A fost primul studiu combinat si cu
prelevari de sange si ADN, stocate in banci biologice, pentru cercetarea indicilor nutritionali. Concluzia e clara: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecventa cancerului.. Iata si cateva prescriptii importante rezultate din studiul EPIC..
Consumati cat mai multe fructe si legume
Persoanele care consuma in medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (sapte portii de fructe si de legume mancate pe intinderea unei zile) reduc riscul imbolnavirii de cancer cu 40%. Cifra creste, daca pe langa alimentatia vegetariana, veti fi atenti sa va si miscati. Mai ales cancerul intestinal si cel de colon sunt tinute in frau printr-o alimentatie adecvata combinata cu sport. "Marele progres al acestui studiu consta in faptul de-a arata ca riscul cancerului poate fi drastic redus prin cresterea consumului de fructe si de legume, principalele surse de fibre alimentare", spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial in probleme de nutritie si cancer.
Vegetalele: bariera impotriva cancerului de colon
Includeti in fiecare din mesele dvs. o leguma sau o salata si un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele contin combinatii de substante protectoare.. Pentru a beneficia de ele, variati culorile: dupa ce mancati un mar rosu, gustati o para aurie sau un strugure negru. La fel si in cazul legumelor: dupa o tomata rosie, consumati un broccoli verde sau o ridiche neagra. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar in colorantii din plante. Eficienta lor a fost constatata nu doar in cancerul de colon, ci si in cel de prostata, pancreas, plamani, esofag. Uitati carnea, mancati peste.
Se banuia de multa vreme ca excesul de carne nu este sanatos.. Studiul EPIC confirma si aceasta realitate. Analiza efectuata a grupat carnea in trei categorii: carne rosie, mezeluri si carne de pasare. Din prima grupa fac parte carnea de vita, vitel, porc, proaspata, tocata sau congelata. Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau vita, conservate in saramura, cu sau fara nitrati, afumaturile, carnea uscata sau conservata prin fierbere: jambonul, carnatii, pateul de ficat, crenvurstii etc... Pasarile au fost reprezentate de gasca si pui. Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne si mezeluri. In schimb, nu exista nici o problema cu carnea de pasare, cu conditia sa nu fie din crescatorii. Ca solutie alternativa pentru carne se recomanda pestele, desi efectul lui protector n-a putut fi explicat pe deplin. Se presupune ca anumiti acizi grasi, prezenti in mare cantitate in uleiul de peste, inhiba
dezvoltarea tumorilor canceroase.
Leguminoase si cereale complete:
Grau, orz, ovaz, mei, secara, linte, fasole, soia, seminte de in si susan - "E timpul sa redescoperim cerealele si leguminoasele", ne indeamna studiul EPIC. "Bogatia lor in fibre participa, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. In sensul acesta, ar fi bine ca painea cotidiana sa fie inlocuita de sase portii de grau incoltit, consumat pe durata unei zile."
Unele leguminoase (mai ales soia) prezinta un alt atu: continutul lor bogat in fito-estrogeni. Femeile asiatice, care consuma multe leguminoase inca de la varsta copilariei, sunt mult mai putin atinse de cancerul de san. Ipoteza avansata: acesti micro-constituenti sunt capabili sa blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. In schimb, o posibila cauza de aparitie a cancerului de san poate fi excesul de kilograme acumulate dupa menopauza...
In concluzie, puneti linte in toate salatele, mancati cu incredere soia, mancati cereale complete. Protejati-va intestinul si controlati-va greutatea..
Optati pentru o alimentatie variata
Decat sa mananci un anume aliment, mai bine consumi cate putin din toate... Si reduceti consumul de alcool. De fapt, ideea generala care s-a desprins la congresul de la Paris a fost ca nu exista atat alimente protectoare, cat un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. Si anume: legume stropite din belsug cu ulei de masline..
Un alt principiu recomandat priveste alimentele proaspete si crude, netrecute prin foc. Favorizati, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, si fructe de toate gusturile si culorile. Activitatea fizica reduce riscul cancerului de san
O a doua surpriza a congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidentei deosebite pe care sportul, miscarea, o are in stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialistii recomanda includerea lor in viata cotidiana. Nici o zi fara plimbare in aer liber, fara cateva minute de gimnastica sau de alergat. Miscarea reduce in proportie de 40% incidenta cancerului, mai ales de san si colon, de prostata, plamani si uter. Diminuarea riscurilor apare si la persoanele subtiri, care fac constant miscare. De unde ideea ca nici cei ce au o greutate normala nu sunt feriti de teribila maladie.
"Un studiu american a demonstrat ca densitatea sanului la mamografie se modifica radical dupa o ora de exercitiu fizic." Ti la fel, intreaga structura corporala. RODICA DEMIAN
Intrebari pe adresa medicului specialist
Dr.. CRISTIAN BOERESCU
- Cum se explica efectul protector al vegetalelor?
- Omul a aparut intr-un anumit cadru natural, iar de la facerea lumii, Dumnezeu i-a dat acestuia ca hrana "toata iarba ce are samanta... si tot pomul ce are rod in el"... Din pacate, foarte putine vegetale din cele pe care le mancam sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt cel mai ades prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislatia actuala este mult prea permisiva cu aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar, in fiecare an, sute si chiar mii de coloranti alimentari spune multe despre deficientele si fraudele grave ale sistemului actual. "Galbenul de unt" (paradimetil - azobenzenul), ca sa dau numai un singur exemplu, intrebuintat pana nu de mult pe scara larga, produce experimental la animalele de laborator cancerul ficatului (hepatomul malign).. Iata pe scurt o demonstratie inversa pentru intrebarea dvs. si o pledoarie fierbinte pentru consumul produselor vegetale proaspete.
Semnalul de alarma a fost tras de specialisti de mai multi ani, iar presa tine sus steagul schimbarii pentru opinia publica. La astfel de presiuni, agricultura si alimentatia biologica tind sa se afirme tot mai mult, iar prin cercetari de ultima ora, nutritia se contureaza ca o perspectiva reala a unei noi terapii in boala canceroasa.
Produsele vegetale cultivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate. De aceea realizeaza un inter-schimb firesc cu mediul intern celular si nu blocheaza deloc filtrele biologice ale organismului. Dimpotriva, multi microconstituenti naturali din legume, fructe, cereale, dar si din plante si-au dovedit deja rolul lor anticancerigen, in diverse colturi ale lumii. In paginile " Formulei AS " s-a scris si se va mai scrie inca mult despre potentialul de vindecare al fibrelor vegetale, antioxidantilor naturali, retinoizilor antitumorali, betacianinelor etc., despre usturoi, patrunjel, morcovi, grau, catina sau condimente, iar cazurile spectaculoase de vindecari prezentate de dvs. de-a lungul timpului au produs stupefactia lumii medicale de la noi si ii sustin cu o raza de speranta si optimism pe cei aflati in suferinta...
- De ce sa consumam legume nefierte?
- Acum 100 de ani, in orasul Zurich din Elvetia, doctorul Bircher-Benner demonstra colegilor sai ca "vegetalele in stare cruda si proaspete" au o mare putere de vindecare si reprezinta pentru oameni o hrana vie de cea mai buna calitate... Argumentatia se baza pe numeroase cazuri vindecate in clinica sa, dotata cu cele mai moderne laboratoare din acea vreme. Si nu se descoperisera inca vitaminele, enzimele, imunostimulatorii sau agentii antitumorali naturali.. De-a lungul timpului, aceste adevaruri au fost afirmate raspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss, Robert Jackson, Kristine Nolfi si multi altii, dar din nefericire medicina actuala merge parca prea obsesiv intr-o directie gresita. Pentru a intelege rolul cruditatilor in prevenirea si tratarea cancerului, sa observam ca cea mai mare frecventa a bolii este intalnita la persoane in varsta de peste 50 - 60 de ani, la care componentele tisulare intra in procese lente de degenerare, iar astfel organele
nu
mai fac fata asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai devreme... Intuim acum usor de ce curele de cruditati, posturile cu sucuri de legume si fructe, hrana vie sunt o speranta pentru cei disperati si sunt confirmate din ce in ce mai mult de ultimele comunicari stiintifice.
- Legumele si fructele de pe piata romaneasca au calitatea de medicament anticancer sau au suferit modificari genetice care le-au mortificat?
- Puneti aceasta intrebare la granita de vest a tarii si veti auzi un "da" pe sute de mii de voci din piepturile romanilor care vin de la munca din strainatate. Veti putea aduna relatari amanuntite despre parfumul, gustul, vitalitatea si savoarea fructelor si legumelor de la noi... Veritabile declaratii de dragoste pentru mere, prune, gutui, rosii, ardei etc.. Personal, cunosc multi oameni bine situati in Occident care vin special in Romania sa faca o cura cu cruditati. Daca ministrul agriculturii ar avea inspiratia sa-i pregateasca pe taranii romani sa intre pe pietele europene ale produselor biologice, Romania ar mai deveni o data in istorie granarul (bio) al Europei, iar plugul, coasa si caruta trasa de cai nu ar mai fi atat de mult si inutil blamate. In Franta, doar 7% din agricultura este biologica, in Germania si Austria 13-16%, in Elvetia 23%, iar pretul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decat la celelalte. La noi, mai mult de 50-60%
din agricultura depinde doar de ciclurile naturale de productie si de aceea cred ca daca am avea azi autostrazi, turismul rural ar relansa economia. Intr-o societate bazata pe adevar si intelepciune, cercetarile care demonstreaza potentialul vindecator al dietei anticancer ar trebui utilizate la maximum in folosul bolnavilor, iar procesul de producere, preparare si comercializare al hranei sa fie coordonat cu mai mare grija.
Alimentatia anticancer
- Medicina oficiala accepta, in sfarsit, o realitate pe care naturismul o sustine de mult: alimentatia corecta poate sa impiedice aparitia tumorilor. Fructele, zarzavatul, leguminoasele, cerealele integrale si ierburile aromate contin substante active care pot preveni imbolnavirea de cancer.
Bomba" ultimului Congres Mondial al Cancerului !!!(2)
O terapie cu gust delicios! -
"Rezultatele cercetarilor noastre trebuie sa-si gaseasca drumul spre farfurii!"
La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a tinut un congres la care au participat cercetatori de pe toate meridianele globului. Tema conferintei: alimentatia si cancerul. Concluzia unanima: cele mai eficiente remedii pentru stoparea acestei boli cumplite se gasesc in ..... farfurie! Unul din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o alimentatie sanatoasa. Nu numai fructele si legumele contin substante bioactive, ci si cerealele, mirodeniile etc. Ele ne pot ajuta sa traim mai mult, in deplina sanatate. Va prezentam interviul acordat pe aceasta tema de prof.. dr. S. Knasm?ller, unul dintre marii cancerologi germani, prezent la lucrarile conferintei.
Meniul oferit participantilor la conferinta de la Viena a fost de-a dreptul bizar: rulouri de salata verde cu sfecla, salata de andive cu radacina de tataneasa, fileuri de peste cu rozmarin, sarlota de lamaie cu sos de soc etc. Nu suna mai degraba a Plafar?
Bucatarul a transpus in realitate in mod exemplar rezultatele cercetarilor noastre.. Multe din ingredientele folosite au proprietati anticancerigene. Meniul demonstreaza ca alimentatia anticancer poate fi extrem de gustoasa.
Si care sunt efectele ei?
Concluzia dupa ani indelungati de cercetare este ca un bolnav incurabil din doi (sau din trei) ar putea fi salvat.
Stim de mult ca broccoli, dar si alte legume pot preveni aparitia cancerului. Aveti noutati?
Acum stim cum actioneaza ele. Anihileaza, de exemplu, efectul cancerigenelor, adica al substantelor chimice din mediul inconjurator si al conservantilor alimentari. Substantele existente in crucifere (varza, conopida, broccoli etc.) si cele din usturoi pot sa impiedice acest proces.
Stim ca a fost studiat efectul anticancerigen al verzei rosii si al celei de Bruxelles. Este efectul acesta benefic doar pe soareci?
Nu. Recent s-a constatat ca aceste legume din familia cruciferelor pot activa si la om o anumita enzima din ficat, care il protejeaza impotriva cancerului. Numele ei prescurtat este GST..
Este suficient doar sa mancam cat mai multe legume pentru a ne apara de cancer?
Nu. Ar trebui sa consumati si mai multe cereale, mai ales soia. In cereale ca: ovaz, grau, mei etc. exista o multitudine de substante anticancerigene. Mai cu seama in produsele din cereale integrale (uruiala si tarate nerafinate). In ceea ce priveste soia, ea contine hormoni naturali, care sunt o mare speranta pentru prevenirea cancerului de san...
Cum actioneaza acesti hormoni vegetali?
Reduc efectul estrogenilor proprii organismului.. Ei impiedica celulele din tesuturile hormonodependente (de exemplu, din sani sau prostata) sa se transforme in celule canceroase.
Unele soiuri de cereale au un efect mai deosebit?
Produsele integrale, da. (In nici un caz faina alba.) O mare parte a substantelor active se afla in invelisul exterior al boabelor. Acestea stopeaza cancerul de colon.
Dar mirodeniile? Care e contributia lor la prevenirea cancerului?
In aceasta privinta s-au efectuat studii foarte interesante. Mirodeniile ajuta de fapt la "repararea" defectelor ereditare. Printre candidatii cu perspective stralucite se numara: vinarita, vanilia si scortisoara.
Exista si substante care provoaca "moartea" celulelor canceroase?
Resveratrolul din struguri si, in special, din vinul rosu poate declansa apoptoza celulei canceroase. In laborator s-a descoperit ca acelasi efect il are si varza de Bruxelles.
Deci un pahar cu vin rosu pe zi ne apara de cancer. Dar ce rol are radacina de tataneasa in meniul anticancer?
Radacina de tataneasa se compune in proportie de 30% din inulina, o fibra care fixeaza substantele cancerigene si le "impinge" spre canale, reducand astfel riscul imbolnavirii de cancer la colon. Conform unor studii canadiene, cresterea consumului zilnic de fibre cu 13 g ar fi suficienta pentru a reduce la jumatate riscul cancerului de colon. Eficiente sunt, de asemenea, cerealele si morcovii.
Un alt medicament "gustos" impotriva cancerului este iaurtul...
Bacilii lactici din alimentele fermentate: varza acra, branza, iaurtul pot fixa si ei substantele toxice din intestin, care sunt, astfel, eliminate.
Ce parere aveti despre tabletele cu fibre din farmacii?
Nici una. Alimentele bogate in fibre contin si fenoli, care protejeaza membrana celulei. Acestia se gasesc mai ales in cerealele integrale si in tarate. Fibrelor tratate chimic le lipseste aceasta componenta, de aceea efectul lor este nul.
Cum s-a descoperit, de fapt, ca alimentatia influenteaza aparitia cancerului?
Prin studiile efectuate pe emigranti. In tara lor, barbatii japonezi sufera foarte rar de cancer la prostata, iar femeile japoneze nu prea fac cancer la san... La inceput, oamenii de stiinta au crezut ca acest fapt ar avea legatura cu genele. Dar studiind emigrantii japonezi din SUA, ei au constatat ca numarul celor bolnavi de cancer la prostata (este vorba de cea de-a doua generatie) este egal cu numarul americanilor bolnavi. Japonezii eliminasera din alimentatia lor pestele crud, branza de soia si orezul, inlocuindu-le cu carne de vita si cartofi prajiti..
Studiile arata ca numarul vegetarienilor cu cancer digestiv este cu 50% mai scazut decat cel al consumatorilor de carne. Sa devenim, oare, vegetarieni?
Din cercetari nu rezulta ca boala ar fi produsa de carnea in sine. Valabil este urmatorul principiu: carnea de porc este nociva daca o consumam grasa si in cantitate mare.. Supragreutatea sporeste si ea riscul imbolnavirii. Recomandarea din clipa de fata este: cu cat mai putina carne, cu-atat mai bine. Maximum 80 g pe zi.
Ar trebui sa fim mai atenti si la tigaie?
Prajitul la peste 200 grade Celsius este tabu, pentru ca in suprafa
ta maronie a carnii se formeaza substante cancerigene: carburile policiclice. In experimentele facute pe animale s-a observat ca aceste substante produc cancerul hepatic si cancerul glandelor intestinale si mamare.
Dar ele pot fi anihilate prin consumul de mirodenii?
Da. Condimentand cele 80 g de carne cu rozmarin, cimbru, salvie sau usturoi. Marinatele preparate cu ulei de masline, otet de mere, zeama de lamaie, usturoi, mustar, sare si zahar brun pot impiedica in proportie de 90% formarea combinatiilor nocive. Recomandarea mea: o felie subtire de gratar + cereale sau orez natural + legume verzi. Acestea contin clorofila o substanta anticancerigena.
Un studiu efectuat recent in China arata ca un consum regulat de varza (de crucifere, in general) reduce riscul cancerului pulmonar cu 38%. Putem sa fumam, daca mancam varza?
Un pachet de tigari pe zi inseamna un risc mult mai mare. Doar nefumand putem profita de efectul anticancerigen al acestor legume.
Exista o planta anume pe care o preferati?
Eu recomand cu caldura ceaiul verde (mult), care ne protejeaza de cancer pe mai multe planuri.
Cercetatorii americani au descoperit faptul ca o substanta componenta a ceaiului verde poate "nimici" tumorile, privandu-le de hrana.
Da. Numele ei prescurtat este GCG. Ea inhiba dezvoltarea de noi vase sanguine. Nemaifiind alimentata cu sange, tumora moare. Dar rezultatele acestor studii indeamna la continuarea cercetarilor. De la experientele in eprubeta sau pe animale pana la studiile efectuate pe oameni e cale lunga.
Care este urmatorul dvs. obiectiv?
Rezultatele cercetarilor noastre trebuie sa-si gaseasca drumul spre farfuriile dvs.!
Farmacia naturii: Ucigasii cancerului
- Varza
(si, in general, cruciferele)
Glucosinolatele, adevarate "pesticide naturale" protejeaza varza de agentii nocivi (bacterii, ciuperci). La oameni, ele activeaza enzima care previne cancerul (GTS). Fierbeti varza! In felul acesta, substantele protectoare sunt mai bine valorificate de organism.
- Strugurii
Resveratrol se numeste "medicamentul" anticancer din struguri, din zeama de struguri si din vin. Aceasta substanta stopeaza producerea infectiilor si calcifierea arterelor. Pentru frumusete: samburii (semintele) de struguri impiedica aparitia petelor de batranete.
- Rosiile
Licopenul este "multimedicamentul" natural pe care-l contin acestea. Un antioxidant care impiedica aparitia cancerului de pancreas, de intestin, de prostata, de plamani. Efectul este mai puternic daca rosiile sunt fierte.
- Cerealele
Seleniul este microelementul care mentine la "turatie maxima" o enzima ce impiedica dezvoltarea tumorilor. Se gaseste in graul si in grisul nerafinate industrial..
- Citricele
Vitamina C previne cancerul.. Cei care combina, de exemplu la micul dejun, felia de sunca cu un grapefruit pot preveni formarea nitrosaminelor cancerigene. In pielita alba a citricelor se gasesc bioflavonoidele care sporesc de 30 de ori efectul vitaminei C.
Inapoi la natura!
Fiecare om se poate apara si singur de cancer, dar trebuie sa o faca imediat.. Iata ce recomanda specialistii:
Alcool cu masura:
- barbatii: maximum 2 pahare/zi;
- femeile: maximum 1 pahar/zi. Ideal: vinul rosu care contine resveratrol.
Carne putina: nu mai mult de 80 g/zi. Mai multa carne de pui sau peste, decat carne de miel sau de vita.. Carnea nu trebuie prajita prea tare si se consuma bucatile mai slabe.. Ideal: somonul, care contine acizi grasi Omega 3 si vitamina D.
Fara grasimi animale: inlocuiti-le cu grasimi vegetale, mai ales cu ulei de masline.. El contine acizi grasi nesaturati si vitamina E, care ne protejeaza de cancer.
Sare, cu economie: maximum 6 g/zi. Inlocuiti-o cu mirodenii si verdeturi, bogate in substante anticancerigene.
Multe cereale si leguminoase: expertii recomanda 600-800 g/zi, impartite in 7 sau mai multe portii. Optati pentru produsele integrale. Consumati zilnic produse din soia: lapte, branza (tofu), iaurt etc...
Multe legume si fructe: zilnic, intre 400-800 g, impartite in 5-10 portii.... Substante bioactive se gasesc mai ales in crucifere (varza, conopida, broccoli, gulie etc.) si in usturoi. Citricele contin vitamina C, la fel si merele (soiurile vechi), afinele, socul, caisele, morcovii.
Ceaiul verde: bautura ideala..
Zahar, aproape deloc: pentru ca ingrasa, iar supragreutatea sporeste riscul imbolnavirii de cancer... Inlocuiti-l cu miere!
Te poți lăsa de fumat
Azi, colegul meu A mi-a spus că s-a lăsat de fumat de 120 zile. Deși soția lui e medic și a încercat cu tot felul de imagini cu bolnavi de cancer și alte metode să îl convingă să renunțe la fumat, nu a reușit. Pe lângă el, s-au lăsat de fumat încă doi colegi, tot bărbați.
A mi-a spus că a descoperit un progrămel pe internet, care l-a convins să renunțe. Progrămelul e un fel de asistent-antrenor, care te însoțește în această "luptă", îți acordă un oarecare sprijin mental și îți arată zilnic (probabil statistic, pentru că nu e un control medical adevărat) comparația dintre funcțiile vitale și nu numai, ale unui fumător cu ale unui nefumător și cum se îmbunătățesc acestea dupa ce renunți la fumat:
- tensiunea arterială;
- nivelul oxigenului din sânge;
- nivelul monoxidului de carbon din sânge;
- simțul gustului și al mirosului;
- nivelul energiei fizice;
10 obiceiuri proaste care iti afecteaza inima
Distribuie132 Luni, 05/12/2011 de Ioana Budeanu
Cu totii ne dorim o inima sanatoasa, care sa ne ajute sa ajungem cu bine la varste inaintate, sa ne tinem in brate nepotii si sa fim activi. Insa, de cele mai multe, gesturile mici de omoara. Si daca nu la propriu, tot au un rol important in dezvoltarea bolilor care duc, in cele din urma, la moarte timpurie. "Obiceiurile proaste ne fac sclavi", sustine un medic, si inclinam sa-i dam dreptate. Daca fumezi, bei un pahar de vin cu prietenii sau te uiti la televizor, nu te astepti ca inima ta sa fie afectata, nu? Si este atat de bine pe canapea dupa o zi de munca... Insa dusmanii ascunsi ai sanatatii noastre se afla in cele mai simple tabieturi!
Iata mai jos 10 obiceiuri proaste care iti afecteaza inima:
1. Privitul la televizor creste riscul de a face un
atac de cord sau un atac cerebral, sustin medicii. Chiar daca faci sport
sau miscare o ora zilnic, aceasta nu este suficienta si nu compenseaza
timpul petrecut pe canapea, le televizor. Lipsa de miscare, chiar si in
cele mai mici forme ale ei, afecteaza nivelul de zahar si grasimi din
sange, crescandu-l pana la valori periculoase. Doctorii ne indica sa
mergem constant, sa ne miscam chiar si prin casa sau sa vorbim la
telefon stand in picioare. Renunta la televizor pentru o scurta
plimbare!
2. Depresia si mai ales netratarea acesteia poate duce
la boli grave de inima. Te simti deprimata, posaca, lipsita de chef,
strasata? Invata sa tratezi aceste simptome si sa afli excat ce le
provoaca. Nu lasa o depresie, fie ea si de scurta durata, fara
rezolvare! Cei care au parte de stres si il lasa sa se aseze confortabil
in viata lor sau cei care nu comunica si sunt interiorizati vor avea
cele mai mari probleme cu inima. Medicii recomanda sa razi, sa te
distrezi, sa vorbesti cu prietenii sau cu un specialist despre
problemele tale!
3. Sforaitul este un obicei de-al tau? Chiar daca nu
este constient si deranjeaza prea putin, sforaitul poate fi consecinta
unor boli mai grave, care in timp afecteaza inima. Intreruperea
respiratiei in timpul somnului poate cauza nu doar sforait, ci si
presiune mare a sangelui in creier. Persoanele obeze au un risc crescut de apnee , sforaie si se trezesc obositi. Cel mai bine ar fi sa mergeti la un control periodic.
4. Specialistii au indicat ca exista o legatura directa intre lipsa de igiena a danturii
si bolile de inima. Se pare ca una dintre miile de bacterii care se
dezvolta in gura poate afecta buna functionare a inimii. De aceea este
recomandat sa folosesti periuta si pasta, apa de gura si ata dentara.
5. Mersul la sala este sanatos si recomandat de toti
medicii! Insa acestia sustin ca vad mult prea des persoane de 30-40 de
ani care merg la sala cu bune intentii, exerseaza prea mult, se lovesc
si apoi intrerup brusc orice forma de antrenament. Cel mai important
este sa incepi usor si sa faci miscare regulat, nu sa dai tot ce poti
intr-o singura sedinta, pentru ca inima ta va fi afectata in timp.
6. Bautul social si fumatul - deja stiai ca bautura si tigarile nu-ti fac bine la inima, nu?! Multe studii sustin ca un pahar de vin este bun, insa bautul social te face dependent. Da, daca esti obisnuita sa iesi cu amicile zilnic la un pahar, chiar daca nu ti se pare ca tu consumi mult alcool, de fapt, chiar o faci! Mai mult de un pahar mic de vin pe zi, combinat si cu tigari, poate duce la boli grave si chiar la deces.
7. Mancatul excesiv - prea multa mancare strica! A fi
supraponderal sau obez reprezinta un factor mare de risc pentru bolile
de inima. Mananca mai putin, scade portiile si mai ales cantitatile de
carbohidrati si bauturile dulci. Mananca doar atat cat sa te simti
aproape satul!
8. Sustii ca tu nu esti in pericol! A sustine ca esti
perfect sanatos si ca nu exista sanse sa dezvolti o boala de inima este
un obicei prost si periculos. Bolile cardiovasculare, atacul de cord,
infarctul si altele iau mai multe vieti chiar si decat cancerul . Hipertensiunea, colesterolul, diabetul , kilogramele in plus, fumatul - sunt factori de risc pe care ar trebui sa-i iei in calcul.
9. Sa iei medicamente fara prescriptie sau sa intrerupi
un anumit tratament pentru ca te simti bine sunt obiceiuri proaste!
Medicamentele pot avea efecte secundare, chiar daca le-ai mai luat si
te-ai simtit in regula. Daca urmezi un tratament specific, cum ar fi
tratarea hipertensiunii, nu-l intrerupe daca te simti mai bine. Medicii
stiu ce iti recomanda.
10. Obisnuiesti sa mananci alimente sarate, supra-procesate, sa iei masa la restaurant sau sa ignori fructele si legumele de pe masa? Este o mare greseala!Toate alimentele foarte sarate si procesate duc la cresterea presiunii sangelui si la boli grave de inima. Cei care consuma la fiecare masa fructe si legume proaspete au sanse cu pana la 50% mai mici sa dezvolte boli ale inimii.
Alte subiecte care te-ar putea interesa:
|
Amor periculos cu droguri psiho-sexuale
Varietatea rafinată a "beţiei" de dinaintea orgiei: antidepresive şi simpatomimetice pentru erecţii maximale şi anorgasmie.
Sursa: SHUTTERSTOCK
Flumitrazepam, Sertralină, Paroxetină, Trazodonă, Ketamină sunt denumirile generice ale "drogurilor psiho-sexuale". Dacă până acum doar bărbaţii luau Viagra sau Cialis pentru îmbuntăţirea performanţelor sexuale, unele substanţe au început să fie luate şi de femei.
Calitatea actului sexual creşte. Culmea, "droguri psiho-sexuale" nu se găsesc numai în "magazinele de vise", ci şi în farmacii. Deşi vânzarea lor cere o reţetă, medicamentele sunt eliberate, des, fără recomandarea medicului. Rezultatele sunt devastatoare pentru sănătatea celor care le consumă după ureche.
"Problemele sexuale vin din cap!"
"Un act sexual începe din cap!", e tranşant dr. Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica MindCare. "Acolo e sursa problemelor. Între creier şi organul sexual continuitatea e nervul. Impulsul sexual nu e wireless. E rezonabil că unele substanţe influenţează sexualitatea. În creier are loc, abstract, actul sexual. Sexul e perceput ca un lucru plăcut, nu doar util reproducerii. Descarcă dopamină, "hormonul plăcerii", şi opioide endogene - "morfina creierului"", e la obiect medicul.
Psihiatrul susţine că majoritatea oamenilor au probleme sexuale din
cauze psihologice. La bărbaţi, dis funcţia erectilă e o problemă
psihologică. "La fel şi ejacularea precoce. La femei, frecventă e
anorgasmia, lipsa orgasmului. Pe doi e dipareunia, durerea la contact
sexual. Aceeaşi cauză! Reprezintă 80%, dacă nu mai bine, din problemele
sexuale ale omenirii! Pe cât de frecvente, pe atât de rar tratate!".
"Adevăratele drame sunt la femei"
"De ce? Sunt tabu! Oamenii caută remedii fără ajutorul psihiatrului, urologului sau ginecologului. Bărbaţii vor erecţii maximale, cu orgasm când vor ei. Femeile, puţin cunoscut, vor să experimenteze rapid starea de disponibilitate sexuală, fără preludiu. Vorbim despre femeile cu anorgasmie şi cu dureri la contact sexual. Vor un anestezic afrodisiac. Să nu doară şi să placă! Asta e «oglinda», ce ar trebui să facă acele substanţe!", spune pe şleau psihiatrul.
"Adevăratele drame sunt ale femeilor, dar cele «zgomotoase» sunt la bărbaţi! Se dezvoltă fobii ale schemei corporale".
Alcoolul şi "cocaină murdară"
"Li se pare că sunt diformi. Am un pacient cât uşa. Mi-a zis că are penisul mic. A trebuit să-l conving că el e mare, nu «ea» e mică! În spatele convingerii lui era o incompatibilitate sexuală. Începuse să bea, dar ştia că, dependent, va fi greu să facă sex fără băutură. Următoarea oprire a fost la etnobotanice. Covârşitor, sunt extracte de plante cu conţinut mare de «simpatomimetice», din familia arborelui de Coca din care se face cocaina", detaliază dr. Diaconu.
Efedrina şi mephedrona cu derivaţii lor. Un puşti de 17 ani, după ce a ajuns de la 75 de kile la 50, după o "cură" de etnobotanice, a mărturisit că se vând amestecuri de mephedronă cu amfetamine de sinteză: "Inclusiv cocaină «murdară», impură, rămasă din traficul mainstream, de cocaină pură".
Substanţe "controlate" fără reţetă
Oamenii cumpără "minunile" să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală. "E o stratosferă de bărbaţi tineri, din părinţi cu bani, care prizează cocaină de 3-4 ori pe săptămână", îi descrie doctorul pe clienţii drogurilor scumpe. În multe farmacii, oamenii cumpără Viagra, Cialis şi antidepresive, fără reţetă.
Cer o pilulă, pe motiv că sunt pe tratament şi că au rămas fără medicamente. "Vorbim de antidepresive şi de benzodiazepine. Medicamente relaxante şi euforizante. Un fel de «băutură» fără băutură! Drama e că unii vânzători din farmacii habar n-au ce vând şi dau substanţe «controlate» fără reţetă!".
Un leu, noaptea de amor!
O pacientă a relatat cum, la un chef, s-a comportat dezinhibat, foarte intim, cu un necunoscut. "A doua zi nu-şi amintea dacă a făcut sex. Am găsit în urină Flumitrazepam (Romhipnol), un medicament încă recomandat de unii pentru insomnii. Din fericire n-a fost un viol, ci o farsă!".
Alt drog psiho-sexual e la îndemâna veterinarilor sau anesteziştilor: Ketamina, dar într-un regim mai strict. "Din farmacii se poate procura facil Sertralină, Paroxetină, Trazodonă, substanţe care scad anxietatea şi despre care se ştie că sunt utile în ejacularea precoce. Preţurile sunt modice. Şi pentru o noapte de amor e suficientă o pastilă de un leu! Unii farmacişti vând cantităţi mici, fără reţetă!".
RISC
Problema e în pantaloni!
Dacă iei anapoda astfel de pastile poţi avea manifestări extrem de neplăcute. "Unele persoane sensibile pot face alergii sau chiar şoc anafilactic, palpitaţii sau infarct! Unii cred că dacă au luat o bulină şi nu merge, poate le iese cu două. Această «băutură fără băutură» sunt drogurile psiho-sexuale, o varietate rafinată a beţiei de dinaintea orgiei!", tranşează problema psihiatrul.
La noi, piaţa a început să se dezvolte de doi ani: "Oamenii îşi mint medicul! Nu vorbesc de disfuncţiile sexuale. Spun că nu dorm, iar medicul pompează în ei cu anxioloitice, antidepresive şi somnifere. Atunci când problema e în pantaloni!". Şi în cap.
7 TRUCURI PENTRU FOLOSIREA MAI EFICIENTA A MINTII
Constientul emite rationamente si subconstientul produce;
constientul alege si subconstientul livreaza marfa. Va prezentam cateva
trucuri. Este de la sine inteles ca puteti adauga cele care corespund
asteptarilor, nevoilor sau dorintelor voastre.
1. Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune. In schimb, contrariul e tot atat de adevarat.
2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti. Daca va
ganditi ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit, daca
va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti deveni bolnav. Daca va
simtiti neadaptat, veti da gres peste tot.
3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu
argumenteaza niciodata. El accepta simplu si fara justificare ideile sau
rationamentele constientului, oricare ar fi ele. Puteti sa va
convingeti subconstientul ca pamantul e plat, ca apa imbolnaveste de
cancer sau altceva tot atat de absurd. Deci mare atentie la ce spuneti
subconstientului vostru.
4. Aveti libertatea de a alege. Toata existenta
noastra e bazata pe liberul arbitru. Aveti posibilitatea de a alege,
atunci de ce nu ati alege fericirea, sanatatea si prosperitatea?
5. Rolul principal al subconstientului vostru
este de a ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu fie
coplesit de impresii false sau eronate. Dar - atentie! - constientul
este cel care alege natura convingerilor voastre; precizati cele care va
apartin in mod exclusiv.
6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o
putere asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care hotarati
in alt fel - ceilalti nu pot comunica cu subconstientul vostru.
Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul in care spiritul
constient le repeta de mii de ori, pana cand reuseste sa convinga
subconstientul de adevarul lor.
7. Fiti atenti la ce rostiti. Daca va petreceti
timpul repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru va va lua in
serios. Am spus-o de nenumarate ori: el nu face deosebirea intre
realitate si imaginar, el crede cu sfintenie tot ce-i relateaza
constientul, in masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe ori.
Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti "nu pot" spuneti mai
curand "pot". Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si
acest lucru se va implini.
Pozitia in care dormi si bolile de care poti suferi.
Oamenii petrec o treime din viaţă dormind şi, deşi se ştie că somnul este benefic pentru sănătate, mulţi nu ştiu că nu calitatea sau cantitatea somnului contează, ci poziţia în care se doarme.
Aproximativ 95%din populaţie doarme în aceeaşi poziţie pe parcursul întregii nopţi, scrie dailymail.co.uk. Experţii au analizat poziţiile de somn şi au dezvăluit avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Dormitul pe o parte
Benefic pentru: refluxul de acizi gastrici
Neplăceri: riduriCe spun experţii: Această poziţie poate reduce refluxul de acizi şi indigestia, spune profesorul Jim Horne de la Centrul de Cercetare a Somnului de la Universitatea Loughboroug. Afecţiunea se numeşte reflux gastro-esofagian şi are loc atunci când acidul din stomac ajunge în esofag. Aciditatea de reflux se produce din cauza slăbirii sfincterului esofagian inferior şi provoacă durere şi arsuri. Rezolvarea acestei probleme este dormitul pe partea stângă a corpului.
Deşi dormitul pe o parte a corpului poate vindeca durerile de stomac, acesta poate adânci ridurile. Această poziţie în somn pune presiune pe cutele care merg de la nas la gură. În funcţie de partea pe care se doarme, acestea sunt mai adânci şi mai pronunţate din cauză că faţa este strivită de pernă.
Rezolvarea problemei: Dacă dormitul pe partea stângă nu ajută la vindecarea arsurilor stomacale şi a indigestiei, ridicaţi capul pe pernă astfel încât partea superioară a corpului să fie mai sus decât stomacul. Acest lucru reduce refluxul gastric în timpul somnului, deoarece gravitaţia menţine acizii în stomac.
Dormitul pe spate
Benefic pentru: artrită
Neplăceri: astm, sforăit, apnee, sănătatea inimii
Ce spun experţii: Dormitul pe spate este benefic pentru cei care suferă de artrită şi dureri ale articulaţiilor, deoarece greutatea corpului este distribuită egal. Totuşi, această poziţie agravează sforăitul, mai ales în cazul persoanelor supraponderale, la care surplusul de grăsime din partea frontală a gâtului va apăsa prea mult pe gât.
Oamenii care dorm pe spate respiră mai repede decât în oricare altă poziţie, iar ţesuturile din corp rămân neoxigenate. Acest lucru poate accentua problemele respiratorii şi de circulaţie, inclusiv astmul şi bolile inimii.
Rezolvarea problemei: Pentru a dormi în această poziţie, aveţi nevoie de o pernă tare, iar pentru persoanele care sforăie doar când dorm pe spate, plasarea unei perne sub spate le va face să îşi schimbe poziţia.
Dormitul pe lateral ghemuit (poziţia fetusului)
Benefic pentru: durerea din partea de jos a spatelui
Neplăceri: dureri de gât, dureri de cap
Ce spun experţii: În timpul zilei şira spinării este supusă forţelor gravitaţionale, care pun multă presiune pe discurile coloanei. Dormitul în această poziţie este ideal, deoarece curbarea corpului spre interior deschide spatele, reducând presiunea pe discurile coloanei vertebrale şi ajutând la diminuarea durerii.
Totuşi, este important ca gâtul să fie aliniat cu restul corpului. Cu alte cuvinte, asiguraţi-vă că perna nu este nici prea înaltă nici prea joasă, deoarece muşchii şi nervii gâtului pot fi surmenaţi, ducând la dureri de gât şi cap.
Rezolvarea problemei: Găsirea unei perne care umple corect spaţiul dintre umeri şi gât va preveni orice durere, iar o pernă ţinută între genunchi va menţine coloana vertebrală aliniată.
Dormitul în poziţia lingurii
Benefic pentru: reducerea stresului
Neplăceri: dureri
Ce spun experţii: Atingerea fizică dintre parteneri reduce stresul atât la bărbaţi cât şi la femei. Totuşi, corpul este forţat să stea într-o poziţie care amplifică durerile existente în articulaţii şi muşchi. Această poziţie poate provoca dureri de spate şi de umeri, în timp ce dormitul pe pieptul sau în braţele partenerului poate provoca dureri ale gâtului.
Rezolvarea problemei: Găsiţi o poziţie confortabilă pentru ambii parteneri, chiar dacă asta înseamnă să păstraţi distanţa unul faţă de celălalt.
Dormitul pe burtă
Benefic pentru: reducerea sforăitului
Neplăceri: măcinarea dinţilor, amorţeală şi durere la mâini
Ce spun experţii: Dormitul pe burtă previne sforăitul, deoarece muşchii nu apasă pe gât din cauza gravitaţiei. Totuşi, această poziţie poate provoca măcinarea dinţilor, deoarece falca inferioară este poziţionată mai în faţă decât în mod normal. Această poziţie poate cauza probleme ale nervilor în partea superioară a corpului. De asemenea, persoana trebuie să îşi rotească gâtul într-o parte, ceea ce provoacă încordare.
Rezolvarea problemei: Medicii recomandă o saltea din spumă, care se va mula pe forma corpului şi va susţine mai bine coloana vertebrală. De asemenea, dormitul pe o pernă plasată de la stomac până la umeri poate ajuta la reducerea arcuirii spatelui.
Oameni care traiesc fara mancare si fara apa.-AUTOTROFII
In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti “autotrofi”, o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc.
Un articol publicat in Formula-as.ro.
Zeita Amba si hrana divina
Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mancat si nu a mai baut nimic de la varsta de 8 ani, cand, spune el, a fost binecuvantat de Zeita Amba. Jani este numit Mataji – un adept al Zeitei Mama a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populara in Gujarat, locul lui natal. Zeita este o aparatoare a razboinicilor, dar cea mai importanta functie a ei este de a aduce si de a mentine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvantata care uda ogoarele, hranind pamantul. De aceea si Mataji Jani este convins ca pe el il hraneste Amba cu apa divina, tinandu-l in viata.
In 2010, Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipa formata din 30 de medici specialisti i-au monitorizat functiile vitale. Rezultatele i-au naucit, desi in India sunt multi yoghini care fac tot felul de demonstratii ce anuleaza legile fizicii, dar si pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis sa faca baie, stiut fiind ca apa hidrateaza si prin piele. Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicatie. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma in vezica, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbita ulterior de peretii vezicii. Cat a durat experimentul, Jani nu a mancat, nu a baut si nici nu a avut necesitati fiziologice.
Insa functiile organelor interne nu s-au modificat in nici un fel si nu a manifestat nici o afectiune. Prahlad Jani este un om sfant, care traieste ca un pustnic, intr-o pestera, de la varsta de 8 ani, cand i s-a aratat Zeita Amba. El sustine ca este hranit cu apa divina printr-o gaura in bolta pesterii, si ca nu a simtit niciodata nevoia de a manca, de a urina sau defeca. Nu incearca sa explice in nici un fel conditia sa, lasandu-se total in grija zeitei protectoare, pe care o slujeste cu rugile sale si meditatii zilnice. Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apararii Nationale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu intelege cum un om poate supravietui in intregime ca o planta. “Pare evident ca mai exista o sursa de energie care poate fi procesata de corpul uman, in afara caloriei, dar va dura pana o vom descoperi”.
“Fenomenul HRM”
Hira Ratan Manek, in varsta de 67 de ani, este tot din India. Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.
Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit “fenomenul HRM”, de la initialele subiectului.
Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. “In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca”, spune sotia sa, Vimla. “Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide”. Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. “Si creierul se simte mai bine astfel hranit”, spune Ratan. “Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific”.
Mic dejun cu soare
Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de “British Royal Medical Institution”, s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica. “Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara”, este de parere Ratan. “Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa”. Metoda lui Ratan de a “gati” energia solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane. O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca “bateriile” umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.
Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat si pe Jani, si pe Ratan, in cursul unui experiment ce a implicat mai multi subiecti, desfasurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicatie stiintifica fenomenului. “I-as spune, mai degraba, “adaptarea cronica” a unui organism la conditii vitrege impuse. Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post a ascetilor. Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme in 200 de zile, dar, in ciuda asteptarilor medicilor, nu se observa nici o dereglare a functiilor vitale. Dupa acest “hop”, organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare”.
Ratan, practicant jainist, este ferm convins ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.
Organismul uman este dotat ca si plantele
In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare.
Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special. Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.
Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12. Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.
A renuntat la pizza pentru… nimic
Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca destul de consistent, el bea doar o cafea.
La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.
Asa si este, doar ca Angelica nu trebuie sa gateasca pentru Michael. Deloc. Michael Werner n-a mai consumat hrana solida de la Revelionul din 2001, cand a mancat o uriasa portie de salata de cartofi si o bucata mare de tort, dupa care i s-a facut rau. A fost doar o indigestie, dar Michael, doctor in chimie, s-a hotarat sa renunte la mancare. A citit, s-a informat, dar ideea i-a dat-o o prietena de familie care experimenta hrana solara, renuntand la mancarea solida. Treptat, Michael a trecut si el pe hrana solara. I-au trebuit doar trei saptamani sa se adapteze la noua conditie, care ii confera infinit mai multa vitalitate. “E prana din textele sfinte, ki-ul cosmic, energia ideala!”, spune Werner. Dieta lui zilnica este formata din patru cesti de cafea si doua sucuri de fructe naturale, plus, ocazional, un pahar de vin. In rest, …soarele diminetii. “Sunt o persoana absolut normala, fericita si in deplinatatea sanatatii”, spune Werner. “Inainte eram dependent de pizza, eram supraponderal si ma simteam epuizat dupa o zi de munca. Multi colegi doctori mi-au spus ca e o nebunie ceea ce incerc sa fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat sa vorbesc cu un psiholog”.
Foamea din minte
Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de “pruna uscata” al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. “Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte”, spune Werner. Ca specialist in reactii chimice, a observat ca organismul capata o rezistenta uluitoare si o putere de regenerare mult mai mare decat inainte, fapte dovedite de el prin analize si radiografii. Sistemul imunitar pare o reduta de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cat sa se odihneasca pe deplin. O alta functie care a suferit modificari considerabile este memoria, care acum pare un “stick” modern, cu o capacitate de stocare uriasa. Cand reporterii l-au intrebat daca dieta sa nu e cumva o forma de anorexie, dr. Werner a raspuns prompt: “Eu nu mananc, pentru ca imi iubesc corpul, nu pentru ca-l urasc! Si asta schimba toate reactiile din organism, fiind un catalizator”.
Dr. Werner nu lipseste de la mesele copioase date de prietenii de familie, desi nu simte nevoia sa consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relatie cu hrana solida. Corespondeaza cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiasi regim. Foarte invocat este si numele lui Wiley Brooks, cel care in 1983 a infiintat, in America, “Institutul Celor ce se Hranesc cu Aer”. Din pacate, a fost surprins cand tocmai ingurgita o placinta de pui, dupa ce sustinuse in public ca nu consumase hrana solida de 19 ani! De atunci, multi dintre cei care traiesc cu aer sunt supusi unor teste de control. In 1999, o alta adepta renumita a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, dupa numai patru zile de hrana solara. Sanatatea ei s-a deteriorat atat de sever, incat medicii au pus capat testarii. Dr. Werner a participat insa la doua experimente, de cate zece zile fiecare, si a reusit cu succes sa demonstreze ca prana este hrana ideala.
De ce exista foamete in Africa?!
Problema pe care o ridica acesti oameni nu este una usoara. Cum reusesc ei sa traiasca si sa fie sanatosi, cand in lume exista tari unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales in Africa, unde, se spune, soarele este mai stralucitor?! Si pentru aceasta problema, dr. Werner are un raspuns, dar nu o explicatie: “Mor de foame, pentru ca sunt convinsi ca asta se intampla daca nu mananca. A trai cu energie solara este un concept pe care creierul, in primul rand, trebuie sa si-l insuseasca. Sunt convins ca metoda folosita de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred ca omenirea este gata sa treaca la acest mod de viata, care este foarte spiritual. Eu, personal, n-as indrazni sa sfatuiesc pe nimeni sa faca ceea ce fac eu”. Chiar si el, care si-a “calit” creierul, mai pofteste uneori la pizza si ciocolata. Si chiar vrea sa-si satisfaca pofta, dar imbucatura i se opreste in gat. “Mentalitatea omului guverneaza. E cel mai aprig razboi s-o invingi!”.
Expertii nutritionisti nu accepta aceasta idee si au si ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, sa convingi copiii ca pot trai cu soare si aer?! “Poti sa tii un bebelus in soarele diminetii cat vrei, dar, daca nu-l hranesti, va muri”, spune dr. Helmut Oberritter. “Numai plantele traiesc cu hrana sintetizata din energia solara, dar vorbim de alt regn”. Admite, totusi, ca cei care se hranesc ca dr. Werner au o mentalitate aparte, dar cum poate aceasta mentalitate sa-i tina sanatosi, fara sa se hraneasca cu mancare solida, nu poate explica stiintific. “Sunt inclinat sa cred ca acesti oameni fac parte dintr-o alta rasa umana, foarte restrictiva, care a fost in trecut si a lasat mostenire anumite gene, pe care, cu metodele din prezent, inca nu le-am detectat”, spune dr. Oberritter, mai in gluma, mai in serios. “In orice caz, sistemul prin care autotrofii umani supravietuiesc este prea complicat sa se fi dezvoltat intr-o scurta perioada de timp”.
Alaptare pana la 7 ani, apoi… soare
Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de “fotosinteza” autotrofilor. Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova.Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi. “Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof”, spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. “Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani”. Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani. “Organele ei parca s-au regenerat”, a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna.
Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!
MORFOLOGIA TULBURĂRILOR DE METABOLISM - DISTROFII
Distrofiile (procese degenerative) sunt tulburari ale metabolismului celular si tisular caracterizate prin excesul, insuficienta sau absenta unor metaboliti normali, precum si acumularea unor metaboliti intermediari sau a unora inexistenti în organism.
Terminologia distrofiilor se construieste în functie de localizare sau tipul de metabolit implicat. Astfel, atunci când se face referire la organul afectat, la denumirea stiintifica a acestuia se adauga sufixul - oza (hepatoza, nefroza, lienoza etc); când termenul se refera la metabolit, la denumirea lui se adauga sufixul - oza (melanoza, hemosideroza, antracoza etc). Exista si exceptii de la aceste reguli: icter, porfirie, guta.
Se cunosc mai multe criterii de clasificare a proceselor distrofice.
Localizare:
ü distrofii intracelulare;
ü distrofii extracelulare.
Gravitatea procesului:
ü reversibile;
ü ireversibile.
Organul afectat:
ü hepatoze;
ü nefroze;
ü lienoze
ü miocardoze etc
Provenienta metabolitului:
ü endogene;
ü exogene.
Tipul de metabolit implicat:
ü melanoza;
ü glicogenoza;
ü hemosideroza.
Principalele categorii de distrofii care vor fi parcurse în acest capitol sunt urmatoarele: distrofii hidroprotidice, protidice, nucleotidice, lipidice, glucidice, pigmentare, minerale.
1. Distrofii hidroprotidice
Se caracterizeaza prin acumulare în exces de apa în celule, leziunea putându-se denumi si edem celular. Cauzele care duc la instalarea distrofiilor hidroprotidice sunt deosebit de variate, însa cea mai importanta este hipoxia. La aceasta se adauga diferite toxice si unele virusuri.
Se cunosc trei tipuri de distrofii hidroprotidice, acestea reprezentând diferite grade de hiperhidratare ale celulelor: distrofia granulara, vacuolara, balonizanta.
Distrofia granulara
Afecteaza mai ales organele parenchimatoase: ficat, rinichi, unele glande, fibrele musculare netede si cardiace. În aceasta situatie, celulele afectate cun 20420n1310u osc un stadiu incipient de hiperhidratare, fapt pentru care leziunile sunt reversibile atunci când actiunea agentului patogen înceteaza. Frecvent, leziunile macroscopice nu sunt remarcate; în cazuri mai grave se poate observa o usoara crestere de volum a organelor, consistenta scazuta fata de normal pâna la friabilitate, uscate pe sectiune si culoare cenusie, amintind de carnea fiarta. Denumirea distrofiei este data de imaginea sectiunii histologice a organelor cu distrofie granulara, citoplasma celulelor prezentand numeroase granule care dau citoplasmei aspect tulbure.
Distrofia vacuolara
Are aceleasi cauze si afecteaza aceleasi organe, la care se adauga si creierul. Frecvent, se asociaza cu distrofia granulara (distrofie granulo-vacuolara), ceea ce reflecta o cauza care a actionat pe o perioada mai lunga si cu agresivitate mai mare. Aspectele macroscopice nu sunt întotdeauna prezente sau sunt asemanatoare cu cele ale distrofiei granulare (aspect de organe fierte). Diagnosticul de certitudine se stabileste numai prin examen microscopic, celulele afectate au în citoplasma spatii goale rotunde sau ovalare (vacuole). Aceasta leziune are o importanta practica deosebita. In boala vacii nebune (encefalopatia spongiforma bovina) se formeaza în citoplasma neuronilor vacuole ca dau aspect de burete (spongios) substantei nervoase.
Distrofia balonizanta
Reprezinta gradul cel mai avansat de hiperhidratare al celulelor implicate; este o leziune ireversibila, conducând la moartea celulei. Este caracteristica pielii, mucoaselor, la care se observa macroscopic formarea unor colectii de lichid, bine delimitate, proeminente denumite vezicule. Aceasta leziune are o importanta practica deosebita, deoarece apare în febra aftoasa.
2. Distrofiile protidice
Sunt reprezentate aproape în exlusivitate de acumulare în diferite tesuturi si organe a unor structuri protidice pe care organismul nu le sintetizeaza în mod obisnuit. Aceste molecule rezulta la rândul lor dintr-o sinteza perturbata (cauze genetice), sau datorita unor carente (vitamine si minerale).
Distrofia hialina - hialinoza
Se defineste prin acumularea intracelulara sau extracelulara a unei structuri protidice care nu exista în mod normal în organism, denumita hialin. Aparitia lui în organism este rezultatul metabolizarii anormale a proteinelor din celula, din sânge si din spatiul extracelular. În functie de localizarea hialinului se cunosc:
ü hialinoza intracelulara
ü hialinoza extracelulara.
Hialinoza intracelulara se caracterizeaza prin acumulare de hialin în ficat, rinichi, în fibrele musculare scheletice, cardiace si netede. Hialinoza fibrelor musculare prezinta importanta practica cea mai mare si are drept cauza carenta de vitamina E si seleniu (boala muschilor albi). Musculatura va prezenta macroscopic striuri sau pete cenusiu-galbui, are consistenta flasca, rigiditatea postmortem fiind slab exprimata. Cordul prezinta o alternanta de benzi decolorate, albicioase cu cele cu aspect normal (cord tigrat).
Hialinoza extracelulara afecteaza tesutul conjunctiv si peretii vaselor de sânge. Hialinoza tesutului conjunctiv se regaseste în tendoane si ligamente, fiind specifica animalelor senile. Dintre vase, cele mai afectate sunt arterele. Acumularea hialinului în peretii arteriali va genera o crestere a permeabilitatii vasculare, cu producere secundara de edem si hemoragie. În alte situatii, îngrosarea peretelui arterial va bloca lumenul, având drept consecinta instalarea ischemiei sau a infarctului.
Distrofia amiloida - amiloidoza
Este caracterizata prin depunerea în spatiul extracelular a unui compus protidic, care nu se sintetizeaza în mod fiziologic în organism, denumit amiloid. Localizarea amiloidului variaza mult în functie de cauza si specia implicata. Cel mai frecvent sunt afectate ficatul, rinichiul, splina si encefalul.
În ficat depunerile au loc în peretii vaselor de sânge. Leziunea apare frecvent la cai si pasari. Ficatul este marit în volum, fiind frecventa hepatomegalia (marire exagerata a volumului hepatic), de culoare cenusie-bruna, iar consistenta este casanta, asemanatoare unui bloc de ceara. Datorita rezistentei scazute, este frecventa ruptura hepatica.
Amiloidoza splenica îmbraca doua aspecte distincte. Forma localizata sau nodulara (splina sago) se caracterizeaza macroscopic prin prezenta unor noduli albiciosi, cu aspect sticlos, asemanatori amidonului oparit. În forma difuza (splina lardacee sau splina sunca) amiloidul se depune în toata masa splenica. Splina este mult marita în volum (splenomegalie), iar pe sectiune se aseamana unei bucati de sunca.
În sistemul nervos central amiloidul se depune sub forma unor placi identificate numai la examenul microscopic.
3. Discheratozele - distrofiile cornoase
Discheratozele sau distrofiile cornoase apar ca rezultat al dereglarilor care apar în procesul de sinteza a cheratinei si a precursorilor acesteia. Cheratina este o scleroproteina sintetizata de celulele epiteliale din epiteliile stratificate, cu rol de protectie împotriva factorilor externi. Cele mai importante distrofii cornoase sunt cele în care apare un exces de:
ü cheratina normala - hipercheratoza;
ü cheratina anormala - paracheratoza.
Hipercheratoza este reprezentata de productia excesiva de cheratina normala. Leziunile, indiferent de cauza care duce la instalarea acestei distrofii sunt localizate pe piele. Din punct de vedere al cauzei, se cunoaste hipercheratoza congenitala si dobândita; în functie de extinderea leziunii, aceasta distrofie poate avea un caracter localizat sau generalizat.
Hipercheratoza congenitala (ichtioza) poate avea un caracter localizat sau generalizat. Afecteaza viteii, pielea fiind lipsita de par si acoperita cu cruste groase dispuse sub forma unor solzi de peste.
Hipercheratoza dobândita generalizata poate avea diverse cauze: metabolice (carenta în vitamina A, în acizi grasi esentiali), toxice (mai ales cele care blocheaza functiile vitaminei A), paraziti (scabie). Piele este uscata, îngrosata, depilata, acoperita cu cruste groase, uscate.
Hipercheratozele localizate se pot exprima sub forma calozitatilor (bataturi), care apar pe regiunile cutanate supuse în mod sustinut unei forte de compresie sau de frecare.
Paracheratoza este o distrofie cornoasa caracterizata prin productie de cheratina anormala (imatura). Paracheratoza este o discheratoza cu etiologie carentiala (carenta în zinc) si apare mai frecvent la suine si taurine. La porc leziunile sunt localizate pe pielea capului, membrelor, abdomenlui, mucoasa esofagiana si mucoasa gastrica de tip esofagian. Zonele afectate sunt acoperite cu cruste brune, moi, unsuroase, fragile, care creaza posibilitatea aparitiei unor fisuri (crevase). La taurine sunt afectate mai frecvent regiunile mandibulara, fata interna a coapselor, mucoasa bucala si ruminala. Pe suprafata rumenului apar placi de culoare brun-negricioase, ferme la palpatie, brazdate de crevase.
De remarcat ete faptul ca diferentele macroscopice între hipercheratoza si paracheratoza nu sunt întotdeauna evidente, fapt ce impune folosirea examenului microscopic.
4. Distrofiile nucleotidice
Distrofiile nucleotidice sunt rezultatul degradarii excesive a bazelor purinice, având drept urmare cresterea concentratiei sanguine a produsilor care rezulta în urma acestei degradari. Bazele purinice si pirimidinice rezulta din procesul de denaturare a acizilor nucleici. Metabolizare bazelor pirimidinice se finalizeaza prin obtinere de uree, dioxid de carbon si amoniac, iar a celor purinice prin formare de acid uric. Acesta la rândul sau se va descompune pâna la obtinere de alantoina. Distrofiile nucleotidice sunt practic acumulari excesive de acid uric, urati sau precursori ai acestuia si sunt denumite cu termenul de guta. Aceasta categorie de distrofii difera ca morfologie si mecanism de producere în functie de specie.
Guta aviara este o situatie frecventa în patologia galinaceelor si se manifesta prin depozite masive de acid uric si urati cu diverse localizari:
ü în organe si pe seroasele acestora - guta viscerala; guta viscerala debuteaza în aparatul excretor prin aparitia de striuri sau puncte albicioase în rinichi si depozite solide sau semisolide, cretoase în lumenul ureterelor. Leziunile se extind ulterior pe seroase (pericard, seroasa cavitatii toracoabdominale, capsula hepatica) acestea având un aspect varuit, urmând ca depozitele de acid uric si urati sa cuprinda si organele parenchimatoase (ficat, miocard, splina pulmon).
ü în articulatii - guta articulara; în cadrul gutei articulare sunt afectate mai ales articulatiile degetelor. Depozitele de acid uric se pot observa în cavitatile articulare si capsule, urmând sa se extinda si la tendoanele muschilor din regiunea gambei. Indiferent de forma de guta, la locul de acumulare a cristalelor de acid uric si urati se produc distructii tisulare, care sunt însotite de inflamatie cronica. Aceste structuri patologice inflamatorii poarta denumirea de tofi gutosi.
Guta mamiferelor este mai rar întâlnita si poate fi expresia depozitelor de acid uric si urati sau a precursorilor acidului uric. Ea poate fi întâlnita la purceii nou nascuti sub forma unor depozite albicioase renale în medulara si în bazinet.
5. Distrofiile pigmentare
Pigmenti endogeni hemoglobinici cu fier
Hemosideroza
Este distrofia care rezulta în urma acumularii excesive de hemosiderina în organele în care nu se gaseste în mod fiziologic la specia afectata. Cantitatea de hemosiderina din organism este direct proportionala cu numarul de eritrocite distruse.
Cauzele cele mai frecvente care induc secundar hemosideroza sunt cele în care hemoliza este accentuata:
ü distrugere masiva de eritrocite prin interventia unor bacterii, virusuri, paraziti;
ü staza sanguina prelungita va determina hipoxie si consecutiv acesteia liza hematiilor;
ü hemoragiile produse în diferite teritorii;
ü administrare de produse medicamentoase pe baza de fier pentru tratarea anemiilor.
În functie de extinderea procesului distrofic, depozitele de hemosiderina pot avea un caracter localizat sau generalizat.
Hemosideroza localizata este consecinta degradarii eritrocitelor din teritoriile cu hemoragii sau cu staza. În urma lizei eritrocitelor este pusa în libertate hemosiderina, care ulterior este fagocitata de macrofagele locale. Acestea ajung pe cale limfatica în limfocentrul regional, caruia în confera o culoare bruna.
Hemosideroza generalizata însoteste diatezele hemoragice si anemiile hemolitice (cele produse de bacterii, virusuri, paraziti). Datorita cantitatii masive de hemosiderina rezultata din distrugerea masiva a hematiilor, aceasta va fi preluata atât de macrofagele din tesuturi cât si de cele din circulatia sanguina. Ficatul, splina, rinichii, limfonodurile vor fi colorate în brun-roscat.
Pigmenti endogeni hemoglobinici fara fier
Icterul
Este o distrofie pigmentara care se caracterizeaza prin acumulare excesiva de pigmenti biliari în sânge si colorare în diferite nuante de galben a tesuturilor si organelor. Este de retinut faptul ca aceasta pigmentatie nu este relevata în mod egal, culoarea galbena fiind mai intensa în cazul organelor care în mod obisnuit au o culoare mai deschisa (roz sau alba). Cresterea concentratiei bilirubinei în sânge se poate realiza prin mai multe mecanisme, pe baza acestora existând mai multe tipuri de icter.
Cele mai cunoscute situatii descrise în practica sunt urmatoarele:
ü obstacole care blocheaza drenarea bilei de la vezica biliara spre duoden (paraziti, calculi, tumori);
ü leziuni ale ficatului de tipul unor inflamatii care se fac responsabile pentru diminuarea activitatii hepatice;
ü distrugerea masiva a hematiilor, care va genera ulterior acumulari masive de bilirubina în sânge peste capacitatea de metabolizare a ficatului
Indiferent de mecanismul de producere, macroscopic organele care în mod obisnuit au culoare alba sau alb-roz vor manifesta diferite grade de colorare uniforma în galben: pielea nepigmentata si mucoasele, sclera, tesutul conjunctiv subcutanat, tesutul adipos, tendoanele si seroasele.
Pigmentii endogeni anhemoglobinici
Melanozele
Melaninele reprezinta grupul de pigmenti care coloreaza diferitele structuri ale organismului (piele, fanere, iris) în diferite culori: neagra, bruna, roscata, galbena. Rolul melaninelor este acela de a proteja structurile amintite împotriva radiatiilor solare, în special a celor ultraviolete. Cea mai mare cantitate de pigment este sintetizata în piele de catre melanocite; dupa sinteza, pigmentul este transmis prin contact direct celorlalte celule epiteliale din epiderm.
Melanozele sunt distrofii pigmentare caracterizate prin lipsa sau excesul de melanina. În functie de acest criteriu se cunosc doua categorii de melanoze:
ü hipermelanozele
ü hipomelanozele.
Hipermelanozele sunt consecinta excesului de melanina în diferite organe în care nu se gaseste în mod obisnuit la specia afectata. Aceasta categorie de distrofii apare de obicei la tineret (vitei, miei), fiind tranzitorie si persistând numai în primul an de viata. Leziunile pot îmbraca un caracter localizat, sub forma de pete de forme si dimensiuni variabile în ficat, pulmon, miocard, rinichi, encefal (melanoza maculata). Pulmonul prezinta un aspect caracteristic, asemanator tablei de sah, deoarece se produce o alternanta de lobuli pigmentati si nepigmentati. În alte situatii distributia melaninei se face în mod difuz în toata masa organului (melanoza difuza). Indiferent de forma de exprimare macroscopica, organele afectate sunt colorate în nuante de brun închis sau negru, fara modificari esentiale de volum si consistenta. La sectionare instrumentele folosite sunt murdare de pigment negru. Prin folosirea unor substante decolorante (apa oxigenata) petele de culoare se atenueaza sau dispar.
Hipomelanozele se caracterizeaza prin lipsa pigmentului melanic din structurile care îl contin în mod fiziologic. În functie de cauza, hipomelanozele pot fi congenitale si dobândite; în functie de teritoriul afectat, partiale sau totale; în functie de persistenta leziunii, permanente si temporare. Cele mai importante hipomelanoze sunt:
ü albinismul, care reprezinta o hipomelanoza congenitala, permanenta si totala ce se instaleaza ca urmare a lipsei unei enzime implicate în sinteza de melanina; indivizii afectati prezinta pielea, parul, penele de culoare alba, iar irisul este rosu;
ü leucodermia, caracterizata prin depimentarea localizata a pielii; este o leziune dobândita, cu caracter localizat ca urmare a interventiei unor factori fizici care au dus la distrugerea melanocitelor din acea zona (traumatisme, cicatrice, arsuri, iradiere, criomarcare); leziunile pot fi permanente sau temporare;
ü leucotrichie, albirea parului din zonele cu leucodermie.
Lipofuscinoza
Lipofuscina este un pigment cu localizare intracelulara, colorat în nuante de galben-brun si care se acumuleaza de obicei în celulele îmbatrânite si cu grad mare de uzura. Fiziologic, se acumuleaza în celulele cu rata scazuta de înlocuire în organism (encefal, ficat, musculatura scheletica si cardiaca). Musculatura releva aspectele macroscopice cele mai evidente, aceasta colorându-se în diferite nuante de brun. În situatii patologice, cantitatea de lipofuscina creste în cursul bolilor cu evolutie cronica si la animalele cu stare de întretinere foarte proasta (cahexie) etc.
Pigmentatii exogene
Antracoza
Antracoza reprezinta depozitarea pulberilor de carbon în unele celule. Patrunderea lor în organism se realizeaza odata cu inhalarea sau prin ingestie. În pulmon patrund pulberile cu diametre foarte mici (5-10 microni) care sunt captate de celulele pulmonare, iar de aici sunt transportate pe cale limfatica în limfocentrii regionali (traheobrosic si mediastinali). Pulmonul prezinta puncte de culoare neagra, la limita vizibilitatii, localizate mai ales sub pleura (pulmon stropit cu tus). Aceleasi aspecte sunt observate si în limfocentri regionali.
Antracoza poate fi întâlnita si în intestin si limfocentrul mezenteric la animalele care au fost hranite cu furaje bogate în pulberi sau la cele carora li s-a administrat carbune medicinal.
6. Distrofii lipidice
Lipidele sunt molecule care rezulta în urma reactiei de esterificare a acizilor grasi cu alcoolii. În functie de complexitatea moleculei lipidele pot fi simple si complexe. Din categoria lipidelor simple fac parte: trigliceridele (triacilgliceroli) si colesteridele. Din categoria lipidelor complexe mentionam: sfingolipidele gligerofosfolipidele. În functie de utilizarea lor în organism, lipidele se regasesc în tesutul adipos sub forma de lipide de rezerva (trigliceride) sau intra în structura unor componente celulare ca lipide de constitutie.
Cele mai importante categorii de distrofii lipidice sunt: trigliceridozele, colesteatozele si distrofiile lipidelor complexe.
Trigliceridozele
Trigliceridozele apar ca urmare a acumularii trigliceridelor în organe si tesuturi în care nu se întâlnesc în mod fiziologic sau prin exces în tesutul adipos. Cele mai importante trigliceridoze sunt: steatoza, obezitatea si cahexia.
Steatoza se caracterizeaza prin acumulare de trigliceride în citoplasma celulelor parenchimatoase care nu contin fiziologic acesti compusi. Principalele cauze care determina steatoza sunt: aportul alimentar cu exces de lipide, mobilizarea rapida a lipidelor din tesuturile de rezerva în scopul folosirii lor ca sursa de energie, toxice care intervin mai ales în blocarea metabolizarii trigliceridelor în ficat etc. Cele mai frecvente localizari ale steatozei sunt ficatul, rinichiul si miocardul.
Steatoza hepatica se manifesta prin marire de volum (hepatomegalie), culoare galben-lutoasa si consistenta friabila. La sectionare, instrumentele folosite ramân unsuroase. În cazurile grave, fragmentele de tesut scufundate în apa plutesc.
Steatoza renala se manifesta prin cresterea volumului, aspect decolorat, consistenta scazuta.
Steatoza miocardica nu prezinta aspecte macroscopice diferite fata de cele descrise în cazul ficatului si rinichiului. Cauzele care duc la instalarea ei sunt de natura toxica sau hipoxica.
Obezitatea reprezinta un fenomen generalizat de acumulare excesiva de trigliceride în teritoriile de stocare a lipidelor de rezerva. Indivizii afectati vor prezenta o dezvoltare excesiva a tesutului adipos subcutanat, din epiploon, mediastin, loja renala, baza cordului. Cauzele cele mai frecvente care duc la instalarea obezitatii sunt: aportul alimentar excesiv de lipide si glucide si dereglarile hormonale (deficitul de hormoni sexuali care intervine ulterior castrarii sau excesul de glucocorticoizi).
Cahexia este fenomenul opus obezitatii, manifestat prin disparitia tesutului adipos de rezerva, acesta fiind înlocuit de o masa gelatinoasa, de culoare galbuie. Aparitia sa este corelata cu subnutritia, absorbtia deficitara consecutiva unor leziuni intestinale sau altor boli cu evolutie cronica. Fenomenul disparitiei tesutului adipos se coreleaza cu diminuarea volumului maselor musculare si a organelor interne.
Distrofiile lipidelor complexe
Se refera la acumularea patologica a acestor molecule sau a produsilor rezultati din catabolismul lor si la lipsa acelora care participa la realizarea unor structuri sau functii.
Deficitul de surfactant se traduce prin lipsa filmului lipidic care îmbraca suprafata alveolelor pulmonare, lipsa care va genera colabarea lor. Fenomenul se constata la fetusii neviabili, care provin din mame carentate pe perioada gestatiei. Lipsa de destindere a alveolelor pulmonare si absenta aerului din lumen poarta denumirea de atelectazie pulmonara.
7. Distrofiile minerale
Calcificarea patologica
Se defineste ca o depunere patologica a ionilor de calciu în alte tesuturi decât cel osos. Formarea acestor depozite poate avea doua categorii de cauze:
- crearea unor conditii locale care sa determine precipitarea ionilor de calciu din sânge (calcificarea distrofica);
- cresterea concentratiei ionilor de calciu din sânge (hipercalcemie), datorita unor cauze generale si depozitare în diferite organe (calcificarea metastatica).
Calcificarea distrofica se caracterizeaza prin precipitarea ionilor de calciu în tesuturi care au suferit initial diverse tipuri de procese patologice (necroze, distrofii). În aceste conditii concentratia ionilor de calciu din sânge este normala. În teritoriile afectate are loc o scadere a pH-ului, aciditatea locala ducând la cresterea concentratiei ionilor de calciu. Instalarea necrozei va determina alcalinizarea mediului, fapt ce va crea conditii pentru precipitarea ionilor de calciu sub forma de compusi insolubili. Cele mai frecvente situatii de calcificare distrofica sunt reprezentate de zonele musculare care au suferit anterior procese de distrofie hialina si necroza Zenker, teritoriile din peretii unor artere cu leziuni distrofice, trombii sanguini, focarele de necroza de cazeificare de la mamifere, fetusii morti în uter. Zonele afectate sunt de culoare alba-cenusie, cu aspect amorf, la sectionare fiind rezistente si percepându-se un zgomot caracteristic de cutit trecut prin nisip.
Calcificarea metastatica se instaleaza consecutiv hipercalcemiei. Cresterea concentratiei sanguine a ionilor de calciu este produsa prin aport alimentar si medicamentos (calciu si vitamina D) sau prin exces de parathormon (determina decalcificarea oaselor). Depunerile de calciu se realizeaza îndeosebi în organele care secreta produsi acizi (stomac, rinichi), în piele, endocard, miocard, septumurile interlobulare din pulmon, tendoane si fascii.
Litiaza (calculoza)
Este o distrofie minerala care rezulta în urma depunerii sarurilor minerale în lumenul unor organe cavitare, în canalele de excretie ale unor glande sau în parenchimul unor glande. Formatiunile care rezulta poarta denumirea de calculi. Aspectul macroscopic si compozitia chimica a calculilor variaza foarte mult. Dimensiunile lor pot fi foarte mici, asemanatoare nisipului (sedimentoza) sau cu diametre pâna la câtiva centimetri, cu forme rotunde sau neregulate. Calculii unici au de obicei suprafata rugoasa, cei multipli au aspect neted si lucios. Cauzele care duc la aparitia calculozei sunt reprezentate de: prezenta în lichidele organice a unor concentratii mari de saruri minerale si existenta locala a unor nuclee de precipitare (fibrina, picaturi de puroi, grupuri de celule descuamate). În jurul acestora se produce o precipitare continua, cu formare initiala a unui calcul microscopic, dupa care dimensiunile sale cresc progresiv.
Litiaza salivara se manifesta sub forma de calculi localizati în canalele de excretie ale parotidei si glandei mandibulare (sialolite).
Litiaza intestinala se întâlneste la cal, sub forma unor calculi unici sau multipli localizati în colon si care pot atinge diametre foarte mari (enterolite).
Litiaza urinara afecteaza toate speciile, frecventa cea mai mare fiind la rumegatoare. Calculii se pot forma pe tot parcursul cailor urinare, pornind de la bazinet si ajungând la uretra.
Litiaza pancreatica si biliara este mai rar întâlnita la animale.
Indiferent de localizare, calculii determina blocarea tranzitului diferitelor fluide secretate si fenomene de compresiune urmate de atrofie.
Concremente
Reprezinta aglomerari de material organic care a suferit ulterior un proces de mineralizare partiala sau totala. Materialul mineralizat poate fi de origine endogena:
- acumulari de puroi în pungile guturale la cal (doua structuri cavitare asezate de o parte si de alta a faringelui, specifice cabalinelor, acumularile denumindu-se guturolite);
- trombi arteriali sau venosi (arteriolite si flebolite);
Atunci când materialul mineralizat este de origine exogena, concrementele se formeaza în tubul digestiv si poarta denumirea de bezoare. Ele pot fi reprezentate de:
- aglomerari de plante (fitobezoare);
- aglomerari de par (trichobezoare);
- aglomerari de lâna (lanobezoare);
- aglomerari de pene (plumobezoare).
Indiferent de natura nucleului mineralizat, bezoarele sunt formatiuni sferice, cu diametre variabile si suprafata lucioasa datorita impregnarii superficiale cu saruri minerale.
Pseudoconcremente
Sunt aglomerari de material organic, endogen, partial deshidratat, care nu sufera mineralizare. Pseudoconcrementele sunt localizate în organele cavitare, asa cum se întâmpla în oviductul de pasare. La gainile ouatoare, ca urmare a unor procese inflamatorii care deregleaza procesul de formare a oului si tranzitul acestuia, în lumenul oviductului se acumuleaza mase nodulare, amorfe, de culoare galbui (pseudoconcremente de ou).
Sindromul Wolf-Parkinson-White (WPW) - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Duminica, 15/01/2012 de Chiriac Iulia
Ce este sindromul Wolf-Parkinson-White?
Inima este organul care functioneaza continuu. Ritmul inimii este dat si mentinut de un tesut special, numit excito-conductor, care este situat in peretii inimii si este format din nodulul sino-atrial (care determina ritmul cordului), nodulul atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje.
Impulsul sau excitatia porneste de la nodulul sinoatrial, se distribuie la miocardul atrial (tesutul muscular al inimii), apoi ajunge la nodulul atrioventricular unde are loc intarzierea fiziologica a impulsului, si, de aici, prin intermediul fasciculului Hiss si a retelei Purkinje, se distribuie miocardului ventricular pe care-l depolarizeaza.
Sindromurile de preexcitatie ventriculara, din care face parte si sindromul Wolf-Parkinson-White, se numesc astfel deoarece o zona de marime variabila din miocardul ventricular este depolarizata precoce, prin intermediul unor cai accesorii, inainte ca stimulul transmis pe cale fiziologica sa ajunga la ventriculi.
Consecinta este faptul ca miocardul ventricular este activat in parte precoce, pe o cale accesorie, in parte pe cale fiziologica.
In sindromul Wolf-Parkinson-White calea accesorie este reprezentata de fasciculul Paladino-Kent care uneste miocardul atrial cu o zona din miocardul ventricular, ocolind nodulul atrioventricular.
Sindromul Wolf-Parkinson-White este transmis congenital si se asociaza uneori cu boala Ebstein , defectul septal atrial sau scleroza tuberoasa.
Semnele si simptomele sindromului Wolf-Parkinson-White
Uneori sindromul Wolf-Parkinson-White este asimptomatic de-a lungul intregii vieti si este diagnosticat in urma efectuarii unei electrocardiograme de rutina. Frecvent se asociaza cu tahicardie paroxistica supraventriculara sau fibrilatie atriala . Alteori poate prezenta urmatoarele semne si simptome:
- palpitatii (batai neregulate si mai accelerate ale inimii) aparute secundar fibrilatiei atriale;- ameteli;- cefalee;- sincopa (pierderea constientei);- dispnee (dificultate in respiratie);- anxietate;- tahicardie (cresterea frecventei cardiace);- durere toracica.Cea mai severa complicatie a sindromului Wolf-Parkinson-White o constituie moartea subita, cauzata cel mai probabil de excitatia precoce ventriculara. |
Diagnosticul sindromului Wolf-Parkinson-White
Palpitatiile, cefaleea, tahicardia sau anxietatea sunt semne care trebuie sa determine persoana afectata sa mearga la un consult medical. Pentru stabilirea diagnosticului de sindrom Wolf-Parkinson-White si pentru a exclude alte afectiuni care se manifesta asemanator sunt necesare atat examinarea clinica cat si teste paraclinice.
Testele paraclinice care trebuie efectuate sunt:
- electrocardiograma (EKG) reprezinta examenul paraclinic de elective pentru stabilirea diagnosticului de sindrom WPW prin inregistrarea modificarilor specifice (ritm sinusal, prezenta undei delta);
- electrocardiograma Holter care monitorizeaza ritmul cordului pe durata a 24 de ore;
- ecografia cardiaca, pentru a exclude cauzele organice ale semnelor si simptomelor;
- radiografia toracica.
Tratamentul sindromului Wolf-Parkinson-White
Excitatia ventriculara precoce este unoeri asimptomatica pe tot parcursul vietii. In cazul in care este diagnosticata intamplator sau cand este simptomatica, beneficiaza de tratament farmacologic si non-farmacologic.
Tratamentul farmacologic al sindromului WPW si al fibrilatiei asociate cuprinde antiaritmice de tipul Amiodarona, Flecainida, Propafenona.
Tratamentul de electie al fibrilatiei atriale din cadrul WPW il constituie cardioversia electrica prin care fibrilatia se reduce si reintra ritmul sinusal.
Aritmiile (fibrilatie, tahicardie paroxistica supraventriculara) pot fi prevenite farmacologic, cu unul dintre antiaritmicele enumerate sau prin extirpare prin cateter cu radiofrecventa.
Important de retinut este faptul ca administrarea Digoxinului este contraindicata in sindromul WPW deoarece poate agrava aritmiile atriale.
Palpitatii: cauze, diagnostic, tratament
Distribuie Vineri, 16/03/2012 de Farima Maria
Afectiunile
cardiovasculare sunt cele mai frecvente patologii in
societatea noastra. Acestea pot avea manifestari severe care impun
tratament de urgenta, dar pot sa se manifeste si printr-o forma mai
usoara, prin palpitatii.
Ce sunt palpitatiile?
Palpitatiile semnifica
perceptia batailor inimii, de tip exact
daca sunt date de extrasistole, sau in mod repetitiv si sustinut daca au la
baza o tahicardie.
|
Toate aceste
afectiuni produc palpitatii, dar prin diferite tulburari de ritm:
1.Tahicardia sinusala:
-este
regulata;
-frecventa
cardiaca este variabila;
-toleranta
este buna;
-este
data de emotii, frig, efort, insuficienta cardiaca, anemie, afectiuni
tiroidiene, suprarenale sau diferite medicamente (vasodilatatoare, hormoni tiroidieni).
2.Tulburari de ritm
atrial:
-extrasistolele
atriale se caracterizeaza prin existenta unui focar ectopic de impulsuri
electrice care genereaza contractie atriala;
-fibrilatii
atriale determinate de multiple focare ectopice cu reintrare atriala;
-fibrilatie arteriala care este o tahicardie regulata;
-tahicardie
atriala regulata data de un focar de automatism atrial.
3.Tulburari de ritm
jonctional:
-care
sunt reprezentate de tahicardii regulate.
4.Tulburari de ritm
ventricular:
-extrasistolele
ventriculare: focarul ectopic este la nivel ventricular si determina contractii
ventriculare independente;
-tahicardie
ventriculara: gruparea a peste 3 extrasistole ventriculare.
Diagnosticul palpitatiilor
In
diagnosticul palpitatiilor se pune
de fapt accent pe diagnosticarea
afectiunilor care determina astfel de simptome si se are in vedere:
1. Anamneza:
-verificam
daca este vorba intr-adevar de palpitatii;
-incercam
sa diferentiem tahicardia de extrasistole prin caracterul neregulat al
fibrilatiei;
-apreciem
modalitatea de debut si de oprire, adica factorii agravanti sau calmanti;
-toleranta
pacientului la palpitatii: daca se asociaza cu pierderi de cunostinta,
dificultati de respiratie;
-semne
care sa sugereze o patologie cardiaca;
-consulturi
anterioare si tratamente.
2. Examenul clinic:
-putin
util.
3. Explorari
complementare:
-electrocardiograma
care sa evidentieze natura palpitatiilor, semne de ischemie, hipertrofie sau
dilatatie, alte anomalii ritmice;
-electrocardiograma la efort;
-teste farmacologice;
-angiografie de ventricul
drept, RMN sau scintigrafie de ventricular drept
pentru aritmiile maligne;
-inregistrare Holter-ECG
care este o inregistrare pe 24 ore a activitatii electrice a inimii si care
este utilizata atunci cand palpitatiile sunt rare si pe perioade scurte de timp;
-ecografie cardiaca
pentru a vedea modificarile organice si functionale ale cordului;
-determinari hormonale;
Pentru
ca o extrasistola sa fie considerata
maligna si deci cu un prognostic prost,
ea trebuie sa indeplinesca urmatoarele
conditii:
-sa
fie asociata unei cardiopatii;
-sa
determine pierderi ale cunostintei;
-antecedente
familiale;
-sa
se agraveze la efort;
-traseul
ECG sa evidentieze si alte afectiuni cardiace;
-sa
fie multiple, din focare diferite, repetitive.
Tratamentul palpitatiilor
Tratamentul palpitatiilor
depinde de documentarea lor, frecventa si toleranta pacientului:
1. Daca
toleranta este buna, palpitatiile nu sunt documentate, sunt rare si nu sunt asociate
unei cardiopatii. Tratamentul consta doar in masuri igieno-dietetice:
-evitarea
cafelei;
-evitarea
alcoolului;
-evitarea
tutunului.
2. Daca
palpitatiile sunt documentate prin ECG
sau Holter si sunt date de:
-tulburari
de ritm atrial; in acest caz prognosticul este bun;
-tulburari
de ritm jonctional; in acest caz prognosticul este de asemenea bun;
-tulburari
de ritm ventricular; acestea necesita spitalizare si monitorizare clinica.
3. Daca
palpitatiile nu sunt documentate, dar se
descopera alte tulburari de ritm ventricular, precum cardiopatiile sau daca toleranta este
proasta si pacientul prezinta factori de risc, tratamentul cuprinde:
-antiaritmice (cel mai folosit este amiodarona);
-tratamentul
cardiopatiei de fond;
-urmarire
periodica prin ECG, ecografie cardiaca etc.
Prin
caracterul lor comun, palpitatiile sunt un simptom deseori
neglijat de pacienti. Insa, recomandarea cardiologilor este ca orice forma a palpitatiilor
sa nu ramana neinvestigata pentru a se putea aplica un tratament
corespunzator atunci cand este cazul!
Toxicitatea la digitalice - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Marti, 13/03/2012 de Chiriac Iulia
Ce este toxicitatea la digitalice?
Digitalicele sau glicozidele cardiace sunt un grup de medicamente derivate ale plantelor Digitalis lanata si Digitalis purpurea.
Reprezinta o categorie de compusi similari chimici (Digoxin si Digitoxin) care cresc contractibilitatea muschiului cardiac, fiind utilizate in tratamentul insuficientei cardiace si a tulburarilor de ritm atriale.
Administrarea digitalicelor se realizeaza conform unei scheme terapeutice bine stabilite de catre medic, intrucat cresterea concentratiei digitalicelor in sange peste nivelul terapeutic are efecte toxice.
Diferenta intre doza terapeutica (cantitatea de substanta necesara pentru a produce efectul terapeutic dorit) de digoxin si cea toxica este foarte mica asa incat de multe ori apare toxicitatea la digitalice.
Factorii care favorizeaza aparitia efectelor toxice ale digitalicelor si cauzele digitalicelor
|
- modificari ale echilibrului hidro-electrolitic si acidobazic: cresterea calciului in sange (hipercalcemia), scaderea nivelului magneziului si a potasiului;
- interactiunea cu alte medicamente: diuretice, corticosteroizi, Chinidina (medicament antiaritmic).
Semnele si simptomele intoxicatiei cu digitalice
Toxicitatea la digitalice se poate manifesta prin urmatoarele semne si simptome:
- cefalee;
- greturi;
- varsaturi;
- inapetenta sau scaderea poftei de mancare;
- diaree;
- dureri abdominale;
- astenie;
- diplopie (perceperea dubla a imaginii unui obiect);
- confuzie care poate evolua catre delir;
- parestezii (furnicaturi);
- depresie;
- palpitatii;
- vederea de halouri galbene in jurul obiectelor intunecate.
La nivelul cordului, toxicitatea digitalica se poate manifesta cu brahicardie sau tahicardie sinusala, tahicardie sau fibrilatie ventriculara modificari care pot agrava starea de sanatate a persoanei afectate.
Tratamentul intoxicatiei cu digitalice
Prima masura terapeutica pentru intoxicatia cu digitalice este intreruperea administrarii medicamentului.
Supradozarea cu manifestari usoare (exclusiv extracardiace) necesita doar oprirea temporara a administrarii glicozidului cardiac si reluarea ulterioara a tratamentului cu doze mai mici.
In cazul in care intoxicatia cu digitalice este favorizata de hipopotasemie, se administreaza potasiu sub forma clorurii de potasiu sub atenta supraveghere a medicului.
Pentru tratarea aritmiilor cardiace produse de toxicitatea digitalicelor, se folosesc antiarimice precum Xilina, Fenitoin.
In intoxicatiile grave cu digitalice tratamentul optim este administrarea de anticorpi anti-digitalici.
In absenta anticorpilor antidigitalici, se poate realiza dializa extracorporala.
Sindromul de sinus bolnav - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Marti, 13/03/2012 de Chiriac Iulia
Ce este sindromul de sinus bolnav?
Inima este organul care functioneaza fara incetare, zi si noapte si nu se opreste decat o singura data. Acest lucru este posibil datorita unui tesut special prezent in inima, cunoscut sub denumirea de tesut excite-conductor, alcatuit din nodulul sinusal (localizat la nivelul atriului drept), nodulul atrioventricular, fascicolul Hiss si reteaua Purkinje.
La orice om, la nivelul nodulului sinusal se produce automat un impuls electric care este transmis atriilor si de aici, prin intermediul celorlalte componente, la nivelul ventriculilor asigurand astfel buna functionare a inimii.
La un om normal frecventa de descarcare a impulsurilor electrice de la nivelul nodulului sinusal este de 70-90 pe minut.
Boala nodulului sinusal sau sindromul de sinus bolnav reprezinta o tulburare in generarea impulsului electric de catre nodulul sinusal sau o tulburare in conducerea sino-atriala (de la nodulul sinusal catre atrii).
Poate avea ca rezultat bradicardie sinusala (incetinirea activitatii inimii), bloc sino-atrial, oprire sinusala si uneori tulburari de ritm de origine supraventriculara.
Cauzele sindromului de sinus bolnav
Tulburarea generarii sau transmiterii impulsurilor sinusale poate fi acuta sau cronica.
Cauzele disfunctiei acute sinusale sunt:
- infarct acut de miocard (IMA);
- angina pectorala instabila;
- boli infectioase (pneumonii, hepatita, toxiinfectii alimentare, infectii ale cailor respiratorii etc);
- diabet zaharat;
- interventie chirurgicala pe cord;
- dupa conversia electrica a unei fibrilatii atriale.
Afectarea cronica a nodulului sinusal apare mai frecvent la persoanele in varsta si este cauzata de:
- afectiuni valvulare (stenoza aortica, stenoza mitrala, insuficienta mitrala etc);
- angina pectorala;
- amiloidoza;
- lupus eritematos, sclerodermia;
- hemocromatoza;
- boala Lev (consta in calcifierea si sclerozarea tesutului cardiac fibros, afectand frecvent valva aortica si mitrala);
- boala Lenegre apare ca urmare a degenerarii primare a tesutului excitoconductor.
Aceasta afectare cronica a nodulului sinusal poate fi demascata de utilizarea de digitalice (Digoxin) sau medicamente antiaritmice.
Care sunt semnele si simptomele sindromului de sinus bolnavIntrucat afecteaza principalul organ care ne mentine in viata, boala nodului sinusal se manifesta prin semne si simptome care nu pot fi trecute cu vederea:- sincope (pierderea brusca a cunostintei cu intreruperea activitatii cordului);- lipotimie/lesin - pierderea brusca a cunostintei, fara oprirea cordului sau a respiratiei;- vertij, ameteli;- palpitatii;- astenie; |
- iritabilitate;
- dificultate de concentrare;
- scaderea memoriei;
- durere toracica;
- semne de insuficienta cardiaca: dispnee (senzatia de lipsa de aer), oboseala, tuse uscata, tegumente palide.
Diagnosticul de sindrom de sinus bolnav
Boala nodulului sinusal se poate banui la o persoana in varsta care ameteste, isi pierde cunostinta adesea, este mai iritabila, are dificultati de a se concentra.
Pentru confirmarea diagnosticului de sindrom de sinus bolnav sunt necesare atat examinarea clinica cat si examene paraclinice.
Examinarea clinica releva de cele mai multe ori bradicardie sinusala, chiar in absenta unui tratament care ar putea sa explice aceasta modificare a frecventei cordului (digitalice, beta-blocante, verapamil).
Examenele paraclinice necesare investigarii bolii nodulului sinusal sunt:
- electrocardiograma (EKG);
- testul cu atropina prin care se diferentiaza boala nodulului sinusal de alte afectiuni ale inimii;
- investigatii electrofiziologice prin inregistrari intracavitare si stimulare endoatriala sunt examinarile care confirma diagnosticul de boala a nodulului sinusal.
Tratamentul sindromului de sinus bolnav
Terapia sindromului de sinus bolnav are drept scop tratarea bradicardiei si normalizarea ritmului cardiac pentru o buna functionare a inimii.
Acest lucru se poate realiza cu ajutorul medicamentelor (Hipopresol, luat de 3 ori pe zi) sau prin implantare de pacemaker.
Pacemakerul este un dispozitiv introdus la nivelul inimii care inlocuieste functia nodulului sinusal. Este indicat sa se implanteze in cazurile de bradicardie severa simptomatica (sincopa, lipotimie, vertij).
Boala Ebstein - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Marti, 13/03/2012 de Chiriac Iulia
Ce este boala Ebstein?
Bolile cardiace congenitale sunt anomalii structurale si functionale ale inimii, prezente inca de la nastere.
Pot fi cianogene, cand apare coloratia albastruie a tegumentelor (cianoza) sau necianogene.
Cele mai cunoscute malformatii congenitale cianogene sunt: defectul septal ventricular, persistenta canalului arterial, trilogia si tetralogia Fallot.
Alaturi de coarctatia de aorta, boala Ebstein reprezinta una dintre cele mai cunoscute si frecvente boli cardiace congenitale necianogene.
Boala Ebstein se caracterizeaza prin insertia mai joasa, mai apropiata de apexul (varful) ventriculului drept al valvei tricuspide, impartind astfel ventriculul drept intr-o portiune atrializata si cavitatea ventriculara propriu-zisa, mai mica decat in mod normal.
Se asociaza cu alte malformatii cardiace, cea mai frecventa asociere fiind boala Ebstein-defect septal atrial.
Utilizarea de benzodiazepine (Diazepam, Clonazepan) si preparate de litiu in primul trimestru de sarcina sunt responsabile de aparitia bolii Ebstein la nou-nascut.
Semnele si simptomele bolii Ebstein
Formele usoare de boala Ebstein sunt asimptomatice pana la varsta de 30-40 de ani. Simptomele si semnele care apar la aceasta varsta sunt:
- dispneea (dificultate in respiratie);
- oboseala la efort;
- palpitatii;
- sincopa sau pierderea constientei se datoreaza tulburarilor de ritm;
- cianoza (coloratia albastruie a tegumentelor si mucoaselor);
- astenie;
- edeme la nivelul membrelor inferioare;
- hepatomegalie (marirea in volum a ficatului) asociata cu durere;
- splenomegalie (marirea in volum a splinei).
Formele severe de boala Ebstein au o evolutie scurta, decesul survenind in primul an de viata.
Complicatiile bolii EbsteinUn ventricul drept mai mic decat in mod normal din cauza implantarii anormale a valvei tricuspide va pompa o cantitate insuficienta de sange catre plamani. Ca urmare, complicatiile care pot sa apara sunt:- sincope frecvente;- insuficienta cardiaca congestiva;- endocardita infectioasa- infectia bacteriana a valvelor inimii;- emboli paradoxale care pot produce atac vascular cerebral, infarct miocardic;- abcese cerebrale;- moarte subita. |
Diagnosticul de boala Ebstein
Oboseala la efort, cianoza, sincopa si dispneea constituie motive intemeiate pentru a merge la un consult medical.
Pentru stabilirea diagnosticului de boala Ebstein este necesar atat examenul clinic cat si examinari de laborator.
Examinarea clinica ofera informatii utile pentru orientarea diagnosticului de afectiune cardiaca: prezenta de sufluri cardiace, asimetrie precordiala, modificarea zgomotelor cordului.
Pentru confirmarea diagnosticului de boala Ebstein, se realizeaza urmatoarele examene paraclinice:
- electrocardiograma (EKG);
- radiografie toracica, pe care se constata marirea dimensiunilor cordului (cardiomegalie);
- ecocardiografia este metoda de electie pentru stabilirea diagnosticului de boala Ebstein si evidentiaza un ventricul drept mic, miscarea anormala a valcei tricuspide, anomalii asociate;
- ecocardiografia transesofagiana si RMN, in cazurile in care imaginile la ecocardiografie nu sunt concludente.
Tratamentul bolii Ebstein
Boala Ebstein beneficiaza atat de tratament medical cat si de tratament chirurgical.
Tratamentul medical vizeaza tratarea simptomelor si a semnelor si prevenirea complicatiilor. El include:
- profilaxia endocarditei infectioase conform unei scheme de tratament prestabilita de catre medic;
- medicamente digitalice (Dopamina), diuretice (Furosemid) si inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei (Enap, Captopril) pentru tratarea insuficientei cardiace;
- antiaritmice: beta-blocante (Propranolo) sau anticalcice (Nifedipin, Amlodipin);
- aspirina si anticoagulante - previn embolia.
Tratamentul chirurgical consta in plastia valvei tricuspide cu reconstructia cavitatilor drepte ale cordului.
Daca nu este posibila plastia valvulara, se inlocuieste valva tricuspida cu proteza valvulara mecanica sau cu cea biologica.
Cardiomiopatia Takotsubo - sindromul inimii frante
Distribuie Marti, 28/02/2012 de Georgiana-Daniela Andron
Cardiomiopatia Takotsubo este o afectiune cardiaca temporara, cauzata de evenimente stresante, cum ar fi moartea unei persoane dragi sau o despartire. De aceea, este cunoscuta si ca sindromul inimii frante, dar poti citi despre aceasta boala si sub numele de sindrom de disfunctie regionala tranzitorie a ventriculului stang, sindrom de balonizare apicala a ventriculului stang, cardiomiopatia indusa de stres ori sindromul Gebrochenes-Herz. Durerea asociata acestei patologii mimeaza infarctul de miocard (atacul de cord) si poate duce la afectarea permanenta a inimii.
Cum se manifesta cardiomiopatia Takotsubo?
Avand o predilectie fata de sexul feminin la care s-a instalat menopauza, trebuie sa stii ca boala se manifesta prin:
-durere toracica;
|
Cauzele sindromului inimii frante
Cardiomiopatia indusa de stres apare dupa evenimente intense fizic sau psihic legate de: vestea mortii unei persoane dragi, un diagnostic medical infricosator, violenta domestica, pierderea unei sume importante de bani, o petrecere surpriza, un moment in fata unui public sau un stresor fizic (atac astmatic, infectie, accident rutier, operatie majora). Totusi, exista bolnavi la care criza apare fara a fi precedata de vreun incident stresant.
Nu se cunoaste cauza exacta a sindromului, dar se considera ca ar avea legatura cu schimbari hormonale (in special ale adrenalinei) sau o ingustare temporara a arterelor inimii. Acestea duc la o lipsa de sange care ar trebui sa vascularizeze organul principal al organismului.
Complicatiile cardiomiopatiei Takotsubo
Desi criza dureroasa poate fi destul de violenta, sindromul Gebrochenes-Herz are un prognostic bun, fara complicatii sau deces. Vindecarea survine undeva intre doua saptamani si cateva luni.
Rar, poate determina:
-aritmii (dereglari
ale ritmului normal al inimii);
-edem pulmonar (exces
de lichid in plamani);
-deces;
-recidiva asociata
cu repetarea evenimentului declansator.
Diagnosticul cardiomiopatiei indusa de stres
In timpul anamnezei, medicul specialist intreaba pacientul ce l-a adus la spital si ce alte suferinte a avut. In general, bolnavii cu sindromul inimii frante nu au alte boli cardiace in antecedente, dar povestesc un episod de stres major recent.
Radiografia toracica poate evidentia forma anormala a cordului in cazul acestui sindrom.
Angiogragia permite vizualizarea vaselor si a inimii cu ajutorul razelor X. Varful inimii apare dilatat in forma clasica a bolii. Variatii ale bolii prezinta dilatarea portiunii mijlocii a ventriculului sau in alte zone ale cordului.
Ecocardiograma arata imagini ale structurii si functiei cardiace cu ajutorul ultrasunetelor. La bolnavul cu sindromul inimii frante, baza ventriculului stang se contracta normal sau este hiperkinetica (se contracta excesiv), in timp ce restul ventriculului este akinetic sau diskinetic (diferite segmente se contracta asincron).
Biopsia cardiaca releva distructia celulelor miocardice.
Tratamentul miocarditei Takotsubo
Nu este un tratament standard pentru aceasta boala. Majoritatea pacientilor sunt tratati pentru un infarct miocardic pana cand se stabileste adevaratul diagnostic.
Tratamentul medicamentos este inotrop negativ (scade contractia muschiului cardiac), pentru a nu obosi inima si a preveni alte atacuri. Fluidele ajuta si uneori este folosita angioplastia coronariana transluminala percutana (largirea unei artere cu ajutorul unui stent).
In medie, pacientii se recupereaza total in aproximativ doua luni, dar unii trebuie sa ia medicamente si dupa depasirea acestei perioade. Pentru a nu avea inima franta la propriu, incearca sa te relaxezi si nu lasa emotiile negative sa puna stapanire pe corpul tau.
Bibliografie:
- http://en.wikipedia.org/wiki/Takotsubo_cardiomyopathy
;
- http://www.mayoclinic.com/health/broken-heart-syndrome/DS01135
;
- http://www.medicinamoderna.ro/arhiva/2008/04/art_03.pdf
.
indromul Wolf-Parkinson-White (WPW) - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Duminica, 15/01/2012 de Chiriac Iulia
Ce este sindromul Wolf-Parkinson-White?
Inima este organul care functioneaza continuu. Ritmul inimii este dat si mentinut de un tesut special, numit excito-conductor, care este situat in peretii inimii si este format din nodulul sino-atrial (care determina ritmul cordului), nodulul atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje.
Impulsul sau excitatia porneste de la nodulul sinoatrial, se distribuie la miocardul atrial (tesutul muscular al inimii), apoi ajunge la nodulul atrioventricular unde are loc intarzierea fiziologica a impulsului, si, de aici, prin intermediul fasciculului Hiss si a retelei Purkinje, se distribuie miocardului ventricular pe care-l depolarizeaza.
Sindromurile de preexcitatie ventriculara, din care face parte si sindromul Wolf-Parkinson-White, se numesc astfel deoarece o zona de marime variabila din miocardul ventricular este depolarizata precoce, prin intermediul unor cai accesorii, inainte ca stimulul transmis pe cale fiziologica sa ajunga la ventriculi.
Consecinta este faptul ca miocardul ventricular este activat in parte precoce, pe o cale accesorie, in parte pe cale fiziologica.
In sindromul Wolf-Parkinson-White calea accesorie este reprezentata de fasciculul Paladino-Kent care uneste miocardul atrial cu o zona din miocardul ventricular, ocolind nodulul atrioventricular.
Sindromul Wolf-Parkinson-White este transmis congenital si se asociaza uneori cu boala Ebstein , defectul septal atrial sau scleroza tuberoasa.
Semnele si simptomele sindromului Wolf-Parkinson-White
Uneori sindromul Wolf-Parkinson-White este asimptomatic de-a lungul intregii vieti si este diagnosticat in urma efectuarii unei electrocardiograme de rutina. Frecvent se asociaza cu tahicardie paroxistica supraventriculara sau fibrilatie atriala . Alteori poate prezenta urmatoarele semne si simptome:
- palpitatii (batai neregulate si mai accelerate ale inimii) aparute secundar fibrilatiei atriale;- ameteli;- cefalee;- sincopa (pierderea constientei);- dispnee (dificultate in respiratie);- anxietate;- tahicardie (cresterea frecventei cardiace);- durere toracica.Cea mai severa complicatie a sindromului Wolf-Parkinson-White o constituie moartea subita, cauzata cel mai probabil de excitatia precoce ventriculara. |
Diagnosticul sindromului Wolf-Parkinson-White
Palpitatiile, cefaleea, tahicardia sau anxietatea sunt semne care trebuie sa determine persoana afectata sa mearga la un consult medical. Pentru stabilirea diagnosticului de sindrom Wolf-Parkinson-White si pentru a exclude alte afectiuni care se manifesta asemanator sunt necesare atat examinarea clinica cat si teste paraclinice.
Testele paraclinice care trebuie efectuate sunt:
- electrocardiograma (EKG) reprezinta examenul paraclinic de elective pentru stabilirea diagnosticului de sindrom WPW prin inregistrarea modificarilor specifice (ritm sinusal, prezenta undei delta);
- electrocardiograma Holter care monitorizeaza ritmul cordului pe durata a 24 de ore;
- ecografia cardiaca, pentru a exclude cauzele organice ale semnelor si simptomelor;
- radiografia toracica.
Tratamentul sindromului Wolf-Parkinson-White
Excitatia ventriculara precoce este unoeri asimptomatica pe tot parcursul vietii. In cazul in care este diagnosticata intamplator sau cand este simptomatica, beneficiaza de tratament farmacologic si non-farmacologic.
Tratamentul farmacologic al sindromului WPW si al fibrilatiei asociate cuprinde antiaritmice de tipul Amiodarona, Flecainida, Propafenona.
Tratamentul de electie al fibrilatiei atriale din cadrul WPW il constituie cardioversia electrica prin care fibrilatia se reduce si reintra ritmul sinusal.
Aritmiile (fibrilatie, tahicardie paroxistica supraventriculara) pot fi prevenite farmacologic, cu unul dintre antiaritmicele enumerate sau prin extirpare prin cateter cu radiofrecventa.
Important de retinut este faptul ca administrarea Digoxinului este contraindicata in sindromul WPW deoarece poate agrava aritmiile atriale.
Varicele - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Duminica, 08/01/2012 de Zlavog Maria Cristina
Varicele sau boala varicoasa - este cea mai frecventa afectiune a venelor si se caracterizeaza prin dilatari segmentare si permanente ale acestora.
Varicele sunt cordoane proeminente , albastrui, situate imediat sub suprafata pielii. Ele pot aparea oriunde pe corp, insa afecteaza cel mai des membrele inferioare.
Venele vizibile, dilatate si rasucite, inconjurate de placi de capilare cu aspect de panza de paianjen sunt varice superficiale. Chiar daca sunt dureroase si inestetice, ele sunt de obicei inofensive.
Varicele profunde nu sunt vizibile, insa pot provoca inflamatie si dureri surde pe toata lungimea membrului.
Varicele se pot mosteni genetic, iar femeile au o probabilitate de 2 ori mai mare decat barbatii de a suferi de varice.
Simptomele varicelor
Semnele varicelor sunt:
- dureri surde;
- sensibilitate la palpare;
- senzatie de greutate a picioarelor;
- umflarea gleznelor si picioarelor dupa statul in picioare o perioada mai lunga de timp;
- vene proeminente, cu aspect de cordon, de culoare albastruie, acestea indica varicele superficiale;
- durerile surde si greutate intr-un membru, uneori si inflamare, fara vreo vena proeminenta sau vizibila de culoare albastruie, semnaleaza varice profunde;
- descuamarea si modificarea culorii pielii;
- ulceratii ale pielii si dureri constante - indica varice severe.
Cauzele varicelor
Principala cauza a aparitiei varicelor este presiunea excesiva asupra abdomenului si membrelor inferioare:
- sarcina;
- obezitatea;
- statul in picioare lungi perioade de timp;
- constipatia cronica;
- tumori intraabdominale;
- sedentarismul - muschii sunt slabiti si nu mai ajuta la pomparea sangelui venos;
- o data cu inaintarea in varsta - venele isi pierd din tonicitate.
Evolutia varicelor
Varicele membrelor inferioare evolueaza spre forme mai complicate:
1. Tromboza venoasa superficiala consta in coagularea intravasculara a sangelui din interiorul unui pachet varicos sau a trunchiului venos principal dilatat excesiv;
2. Tulburarile trofice cutanate se instaleaza treptat si cuprind:
- modificarea culorii pielii (de la roz-rosu la brun maroniu);
- umflaturi care provoaca mancarimi;
- gamba capata un aspect dur;
- ulcer de gamba care evolueaza cu infectie.3. Fistula venoasa interna inseamna ruptura unui pachet varicos, determinand o hemoragie masiva. Singura solutie in acest caz este interventia chirurgicala.
Tratamentul varicelor
Varicele superficiale nu necesita in mod normal atentie medicala, insa se pot folosi ciorapi elastici de sustinere. Acestia ajuta muschii gambei sa impinga sangele in sus.
Pentru ameliorarea edemului si durerilor ocazionale poti folosi aspirina sau ibuprofen.
Venele in panza de paianjen pot fi eliminate cu laserul. Formele usoare de varice superficiale pot fi tratate prin scleroterapie: o substanta chimica numita agent sclerozant este injectata in vena pentru a-i lipi peretii, astfel incat sa nu mai poata transporta sange.
Cazurile mai severe se pot extirpa chirurgical, sau pot beneficia de "stripping" (interventie chirurgicala de smulgere a venelor).
Medicina alternativa recomanda:
- masajul;
- reflexologia;
- yoga;
- presopunctura;Ginkgo biloba, paducelul si afinul sunt cunoscute pentru faptul ca intaresc circulatia periferica.
SFATURI ESENTIALE SI PREVENIRE
Aplicarea de apa rece pe gambe amelioreaza durerile si disconfortul provocate de varicele superficiale.
Alternanta bailor fierbinti cu cele reci incetineste progresia varicelor.
Fa gimnastica in mod regulat! 30 de minute pe zi de gimnastica aerobica vor ajuta la intarirea venelor.
Lasa-te de fumat!
Daca esti insarcinata, dormi pe partea stanga si nu pe spate.
Cand dormi, tine picioarele mai ridicate decat trunchiul. Cateva perne sub picioare sunt suficiente daca nu ai un pat ajustabil.
Mentine greutatea sub control si adopta o dieta saraca in grasimi, sare si zahar, dar bogata in fibre.
BIBLIOGRAFIE
Principiile medicinei interne, Harisson
-
Regurgitarea pulmonara - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Sambata, 10/12/2011 de Chiriac Iulia
Ce este regurgitarea pulmonara?
Inima este alcatuita din doua atrii si doua ventricule. Atriul drept comunica cu ventriculul drept prin valva tricuspida si atriul stang comunica cu ventriculul stang prin valva mitrala.
Din atriul drept, sangele este trimis catre plamani prin artera pulmonara, prevazuta cu valvele pulmonare, valve care nu permit sangelui sa se intoarca in ventriculul drept. Din ventriculul stang porneste aorta, prevazuta cu valva aortica.
Regurgitarea pulmonara este caracterizata prin inchiderea incompleta a valvelor pulmonare si refluxul unei cantitati de sange din artera pulmonara in ventriculul drept in timpul sistolei.
Regurgitarea pulmonara poate fi congenitala, cand este prezenta inca de la nastere, sau dobandita in timpul vietii.
Regurgitarea pulmonara congenitala poate fi izoala sau asociata cu alte anomalii (tetralogie Fallot , defect septal ventricular , stenoza arterei pulmonare ).
Tetralogia Fallot este o malformatie congenitala caracterizata de patru elemente: defect septal ventricular, stenoza de artera pulmonara, dextropozitia aortei si hipertrofia ventriculului drept.
Cauzele cele mai frecvente de aparitie a regurgitarii pulmonare dobandite sunt secundare rezolvarii chirurgicale a stenozei pulmonare congenitale sau a tetralogie Fallot, traumatismele, sindromul carcinoid, endocardita infectioasa, reumatismul articular.
Semnele si simptomele regurgitarii pulmonare
Regurgitarea pulmonara izolata este asimptomatica o perioada lunga de timp, in cazul in care nu se asociaza cu hipertensiunea pulmonara.
La persoanele cu regurgitare pulmonara izolata, semnele si simptomele pot sa apara in jurul varstei de 30-40 de ani, in timp ce la cei care au asociata tetralogia Fallot, semnele si simptomele apar mai precoce.
Semnele si simptomele prezente in cadrul regurgitarii pulmonare sunt:
- scaderea tolerantei la efort;
- dispnee sau dificultate in respiratie;
- fatigabilitate;
- palpitatii.
Daca regurgitarea pulmonara este insotita de hipertensiune pulmonara, semnele si simptomele mai includ:
- cianoza si edemul extremitatilor;
- astenie si starea de slabiciune;
- scaderea poftei de mancare;
- durerea toracica de tipul anginei de efort;
- pierderea brusca a constientei in timpul unui efort (sincopa de efort).
Diagnosticul de regurgitare pulmonara
Semnele si simptomele prezente (dispnee, slabiciune, sincopa etc.), diminueaza calitatea vietii si deranjeaza, asa incat determina persoana sa mearga la un consult medical. Pentru a stabili diagnosticul de regurgitare pulmonara sunt necesare, pe langa examinarea clinica, si o serie de analize si examene de laborator:
- electrocardiograma (EKG);
- radiografia cardiopulmonara;
- ecocardiografia si examenul Doppler stabilesc diagnosticul si ofera indicii privind severitatea regurgitarii pulmonare;
- imagistica prin rezonanta magentica (RMN);
- cateterismul cardiac se foloseste ca metoda de diagnostic doar in cazuri rare, cand celelalte metode neinvazive nu pot fi utilizate;
- testul de efort.
Tratamentul reugurgitarii pulmonare
Regurgitarea pulmonara este de doua tipuri: asimptomatica si simptomatica, atunci cand apar semnele si simptomele. Regurgitarea pulmonara asimptomatica nu necesita tratament medical specific.
Tratamentul de electie a regurgitarii pulmonare este chirurgical si consta in inlocuirea in timpul interventiei chirurgicale a valvei pulmonare. Se prefera pentru inlocuirea valvei pulmonare protezele biologice (provenite de la porcine sau homograft) intrucat complicatiile sunt mai reduse.
0 obiceiuri proaste care iti afecteaza inima
Distribuie132 Luni, 05/12/2011 de Ioana Budeanu
Cu totii ne dorim o inima sanatoasa, care sa ne ajute sa ajungem cu bine la varste inaintate, sa ne tinem in brate nepotii si sa fim activi. Insa, de cele mai multe, gesturile mici de omoara. Si daca nu la propriu, tot au un rol important in dezvoltarea bolilor care duc, in cele din urma, la moarte timpurie. "Obiceiurile proaste ne fac sclavi", sustine un medic, si inclinam sa-i dam dreptate. Daca fumezi, bei un pahar de vin cu prietenii sau te uiti la televizor, nu te astepti ca inima ta sa fie afectata, nu? Si este atat de bine pe canapea dupa o zi de munca... Insa dusmanii ascunsi ai sanatatii noastre se afla in cele mai simple tabieturi!
Iata mai jos 10 obiceiuri proaste care iti afecteaza inima:
1. Privitul la televizor creste riscul de a face un atac de cord sau un atac cerebral, sustin medicii. Chiar daca faci sport sau miscare o ora zilnic, aceasta nu este suficienta si nu compenseaza timpul petrecut pe canapea, le televizor. Lipsa de miscare, chiar si in cele mai mici forme ale ei, afecteaza nivelul de zahar si grasimi din sange, crescandu-l pana la valori periculoase. Doctorii ne indica sa mergem constant, sa ne miscam chiar si prin casa sau sa vorbim la telefon stand in picioare. Renunta la televizor pentru o scurta plimbare!
2. Depresia si mai ales netratarea acesteia poate duce la boli grave de inima. Te simti deprimata, posaca, lipsita de chef, strasata? Invata sa tratezi aceste simptome si sa afli excat ce le provoaca. Nu lasa o depresie, fie ea si de scurta durata, fara rezolvare! Cei care au parte de stres si il lasa sa se aseze confortabil in viata lor sau cei care nu comunica si sunt interiorizati vor avea cele mai mari probleme cu inima. Medicii recomanda sa razi, sa te distrezi, sa vorbesti cu prietenii sau cu un specialist despre problemele tale!
3. Sforaitul este un obicei de-al tau? Chiar daca nu este constient si deranjeaza prea putin, sforaitul poate fi consecinta unor boli mai grave, care in timp afecteaza inima. Intreruperea respiratiei in timpul somnului poate cauza nu doar sforait, ci si presiune mare a sangelui in creier. Persoanele obeze au un risc crescut de apnee , sforaie si se trezesc obositi. Cel mai bine ar fi sa mergeti la un control periodic.
4. Specialistii au indicat ca exista o legatura directa intre lipsa de igiena a danturii si bolile de inima. Se pare ca una dintre miile de bacterii care se dezvolta in gura poate afecta buna functionare a inimii. De aceea este recomandat sa folosesti periuta si pasta, apa de gura si ata dentara.
5. Mersul la sala este sanatos si recomandat de toti medicii! Insa acestia sustin ca vad mult prea des persoane de 30-40 de ani care merg la sala cu bune intentii, exerseaza prea mult, se lovesc si apoi intrerup brusc orice forma de antrenament. Cel mai important este sa incepi usor si sa faci miscare regulat, nu sa dai tot ce poti intr-o singura sedinta, pentru ca inima ta va fi afectata in timp.6. Bautul social si fumatul - deja stiai ca bautura si tigarile nu-ti fac bine la inima, nu?! Multe studii sustin ca un pahar de vin este bun, insa bautul social te face dependent. Da, daca esti obisnuita sa iesi cu amicile zilnic la un pahar, chiar daca nu ti se pare ca tu consumi mult alcool, de fapt, chiar o faci! Mai mult de un pahar mic de vin pe zi, combinat si cu tigari, poate duce la boli grave si chiar la deces.
7. Mancatul excesiv - prea multa mancare strica! A fi supraponderal sau obez reprezinta un factor mare de risc pentru bolile de inima. Mananca mai putin, scade portiile si mai ales cantitatile de carbohidrati si bauturile dulci. Mananca doar atat cat sa te simti aproape satul!
8. Sustii ca tu nu esti in pericol! A sustine ca esti perfect sanatos si ca nu exista sanse sa dezvolti o boala de inima este un obicei prost si periculos. Bolile cardiovasculare, atacul de cord, infarctul si altele iau mai multe vieti chiar si decat cancerul . Hipertensiunea, colesterolul, diabetul , kilogramele in plus, fumatul - sunt factori de risc pe care ar trebui sa-i iei in calcul.
9. Sa iei medicamente fara prescriptie sau sa intrerupi un anumit tratament pentru ca te simti bine sunt obiceiuri proaste! Medicamentele pot avea efecte secundare, chiar daca le-ai mai luat si te-ai simtit in regula. Daca urmezi un tratament specific, cum ar fi tratarea hipertensiunii, nu-l intrerupe daca te simti mai bine. Medicii stiu ce iti recomanda.10. Obisnuiesti sa mananci alimente sarate, supra-procesate, sa iei masa la restaurant sau sa ignori fructele si legumele de pe masa? Este o mare greseala!Toate alimentele foarte sarate si procesate duc la cresterea presiunii sangelui si la boli grave de inima. Cei care consuma la fiecare masa fructe si legume proaspete au sanse cu pana la 50% mai mici sa dezvolte boli ale inimii.
Alte subiecte care te-ar putea interesa:
Cum poti ajuta o persoana depresivaInsuficienta cardiaca congestiva- simptome, diagnostic, tratament
Hipertiroidia hipofizara indusa de TSH-simptome, diagnostic, tratament
Subiecte de pe forum:
Caderea parului in excesLentilele de contact
Sanatate, sport si sarbatori
Ciroza cardiaca: simptome, diagnostic, tratament
Distribuie Duminica, 27/11/2011 de Farima Maria
Afectiunile cardiovasculare sunt printre cele mai frecvente patologii ale ultimilor ani. Aproape nu exista familie care sa nu aiba macar un membru cu o boala cardiaca, iar tratamentele existente sunt rar curative si mai frecvent, paleative. Ciroza cardiaca este o repercursiune a evolutiei bolilor cardiace!
Ciroza cardiaca
Ciroza cardiaca reprezinta totalitatea alterarilor functiilor hepatice care au la baza insuficienta cardiaca dreapta. Asadar, procesul se manifesta hepatic, dar cauza este cardiaca.
Mecanismul de baza consta in:
-cresterea initiala a presiunii venoase centrale;
-transmiterea acestei presiuni ficatului prin vena cava inferioara si venele hepatice;
-consecintele hepatice ale acestei presiuni sunt fibroza centrala, atrofia hepatocitelor, distensia sinusoidelor si tromboza sinusoidala, ducand astfel la ischemie.
Cauzele cirozei cardiace
Principalele afectiuni asociate cu ciroza cardiaca sunt:
- Boala coronariana arteriala;
- Infarctul miocardic si, in general, cardiopatia ishemica;
- Boala cardiaca valvulara;
- Consumul excesiv de alcool;
- Hipertensiunea arteriala;
- Pericardita constrictiva;
- Boala reumatismala cardiaca;
- Bolile pulmonare obstructive cronice;
- Hipertensiunea pulmonara;
- Cardiomiopatiile .
Simptomele cirozei cardiace
Simptomele cirozei cardiace se impart in:
1.Simptome hepatice ale cirozei cardiace:
-adesea, pacientii pot fi asimptomatici;
-pot prezenta icter (coloratie galbena a tegumentelor si mucoaselor);
-discomfort in hipocondrul drept (sub rebordul costal drept).
2.Simptome ale cirozei cardiace determinate de insuficineta cardiaca dreapta:
-edeme periferice (umflarea extremitatilor, cel mai adesea ale picioarelor);
-urinari frecvente, in special noaptea;
-oboseala si slabiciune musculara;
-greata, varsaturi;
-umflarea abdomenului pe seama acumularii de ascita;
-venele jugulare devin proeminente la nivel cervical.3.Simptome ale cirozei cardiace determinate de insuficienta cardiaca globala:
-dificultati in respiratie care apar in special noaptea;
-wheezing (respiratie suieratoare);
-tuse;
-palpitatii.
Diagnosticul cirozei cardiace
O persoana care suspecteaza ca sufera de ciroza cardiaca este recomandabil sa se prezinte la medicul cardiolog. Diagnosticul de ciroza cardiaca se pune pe:
1.Anamneza (discutia cu pacientul) din care reiese:
-prezenta unei afectiuni care poate determina ciroza cardiaca;
-relatarea simptomelor hepatice, debutul lor si severitatea.
2.Examenul fizic evidentiaza:
-edemele si caracteristicele lor;
-presiuna venoasa crescuta;
-ascultatia pulmonara modificata;
-ascultatie cardiaca patologica;
-palparea ficatului indica marirea de volum a acestuia;
-ficatul este dur, ferm;
-prezenta ascitei;
-eventual, marirea splinei;
-lipsa poftei de mancare, scaderea marcata in greutate si manutritie in cazurile severe.
3.Examenele de laborator indica:
-teste hepatice modificate: transaminaze, fosfataza alcalina, bilirubina crescute;
-hemoleucograma;
-dozarea electrolitilor in urina si sange;
-sumar de urina;
-dozarea enzimelor cardiace;
-evaluarea hormonilor tiroidieni.
4.Examene imagistice:
-radiografia toracica;
-electrocardiograma;
-ecocardiograma;
-ecocardiograma transtoracica Doppler;
-tomografie computerizata;
-rezonanta magnetic nucleara;
-ecografie abdominala.
5.Se mai pot practica:
-paracenteza diagnostica in vederea excluderii altor cauze de ascita;
-cateterizarea cardiaca;
-coronarografie.
Tratamentul cirozei cardiace
Tratamentul cirozei cardiace abordeaza mai multe optiuni terapeutice:
1.Tratamentul medicamentos al insuficientei cardiace drepte, cauza de ciroza cardiaca:
-utilizarea diureticelor de tipul furosemidului si spironolactonei;
-furosemidul determina pierderi urinare de potasiu, motiv pentru care se asociaza frecvent cu spironolactona;
-tratamentul are drept scop mentinerea la valori normale a greutatii pacientului.
2.Tratamentul chirurgical:
-se utilizeaza cand cauza insuficientei cardiace este o leziune structurala sau anatomica;
-poate consta in bypass coronarian;
-tratamentul chirurgical al leziunilor de valva tricuspide.
3.Dieta si regim de viata:
-cantitatea de sare consumata zilnic nu trebuie sa depaseasca 2g;
-evitarea alcoolului si renuntarea la fumat;
-efort fizic moderat;
-alimentatie care sa tina cont de suferinta hepatica.
Asadar, gravitatea afectiunilor cardiace consta nu doar in procesele de la nivelul inimii, ci si a celor produse la nivelul altor organe ca repercursiune a evolutiei bolii. In acest context, devine extrem de important un tratament urmat corect si instituit la timp!Sindromul de vena cava superioara- simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Joi, 17/11/2011 de Tiganasu Olivia
Vena cava superioara este o vena mare care colecteaza sangele de la nivelul capului si al membrelor si il aduce la inima. Sindromul de vena cava superioara reprezinta obstructia fluxului de sange prin aceasta vena.
Sindromul este considerat o urgenta medicala si se manifesta cel mai frecvent la pacientii cu procese maligne ale toracelui. Pacientul cu sindrom de vena cava superioara necesita evaluare si terapie medicala imediata. Simptomele includ umflarea fetei si a bratelor asociate cu dificultati de respiratie. Tratamentul este directionat catre cauza de baza si consta din diverse masuri care vizeaza scaderea severitatii obstructiei.
Cauzele sindromului de vena cava superioara
Datorita faptului ca vena cava superioara, la fel ca toate venele, are un perete subtire si nu exista presiune in interiorul ei, poate fi usor comprimata de structurile adiacente.
Cea mai frecventa cauza a sindromului de vena cava superioara este cancerul. Cancerul primar sau metastatic in lobul superior al plamanului drept poate comprima vena cava superioara. Limfomul sau alte tumori localizate in mediastin pot provoca, de asemenea, compresia acestei vene.
Alte cauze ale sindromului de vena cava superioara sunt reprezentate de diverse infectii precum sifilis sau tuberculoza . Sarcoidoza- o boala care duce la formarea de mase de tesut inflamat, poate provoca, de asemenea, acest sindrom.
Simptomele sindromului de vena cava superioara
Manifestarile clinice ale sindromului de vena cava superioara depind mai ales de severitatea obstructiei venei. In obstructia progresiva, lenta, drenajul colateral adecvat se poate dezvolta, iar pacientii pot sa nu prezinte simptome sau acestea sa fie moderate. In obstructia acuta, caile colaterale nu au timp sa se dezvolte, iar pacientii sunt mai simptomatici.
In evolutia simptomelor sindromului de vena cava superioara, manifestarile clasice devin tot mai evidente si avanseaza spre obstructie completa. Dispneea (senzatie de lipsa de aer si dificultati in respiratie) este cel mai comun simptom al acestui sindrom si este observata la 63% dintre bolnavi.Alte simptome ale sindromului de vena cava superioara cuprind:
-edemul facial (umflarea fetei)
-tuse
-edemul bratelor
-durere toracica
-tulburarea vederii
-cefalee
-greata
-respiratie zgomotoasaDiagnosticul sindromului de vena cava superioara
Datorita faptului ca majoritatea sindroamelor de vena cava superioara sunt cauzate de carcinomul bronhogenic, varsta de aparitie este majoritara la pacientii in varsta.
Sindromul de vena cava superioara este asociat mai ales cu neoplasmele. Peste 90% dintre pacientii cu sindrom de vena cava superioara au un neoplasm drept cauza.
In stabilirea diagnosticului de sindrom de vena cava superioara, computer tomografia are avantajul de a dispune de informatii mai exacte asupra localizarii obstructiei si poate ghida biopsia prin mediastinoscopie, bronhoscopie sau aspiratie percutana pe ac fin. Permite, de asemenea, evaluarea altor structuri critice, cum sunt corzile vocale sau bronhiile.
Tratamentul sindromului de vena cava superioara
Tratamentul in sindromul de vena cava superioara cuprinde remiterea simptomelor si incercarea de a vindeca procesul malign primitiv. Un procent mic de pacienti cu instalarea rapida a sindromului sunt la risc de complicatii amenintatoare de viata.
Pacientii cu sindrom de vena cava superioara, ating o amelioarare simptomatica semnificativa prin masuri terapeutice conservative, incluzand ridicarea planului capului si toracelui de pe pat si suplimentarea cu oxigen.
Tratamentul de urgenta in sindromul de vena cava superioara este indicat in edemul cerebral, scaderea debitului cardiac sau edem al cailor aeriene superioare.
Radioterapia este acceptata drept tratament standard in sindromul de vena cava superioara pentru cei mai multi pacienti cu aceasta afectiune. Chimioterapia este de preferat la pacientii cu tumori chimiosensibile.
Terapia chirurgicala cuprinde bypass-ul venei cave superioare. Stentarea ei poate aduce o ameliorare rapida simptomatica la cei mai multi pacienti.
Supravietuirea pacientilor cu sindrom de vena cava superioara depinde in principal de evolutia bolii de baza. Mortalitatea nu rezulta direct prin congestia venoasa. La pacientii cu sindrom de vena cava superioara printr-un proces benign, speranta de viata este nemodificata.
ardiomiopatia la cocaina-simptome, diagnostic, tratament
Distribuie Miercuri, 26/10/2011 de Bulgaru Cristina
Cardiomiopatiile sunt caracterizate de interesarea primara, exclusiva sau predominanta a miocardului. Din acest grup sunt excluse tulburarile morfofunctionale ale miocardului secundare altor boli cardiovasculare (cardiopatia ischemica, valvulopatiile reumatice, cardiopatiile congenitale, pericardita constrictiva , cordul hipertensiv).
Cardiomiopatiile pot fi:-primitive sau idiopatice, de cauza necunoscuta
-secundare, determinate de o serie de afectiuni sau de toxine (asa cum este si cocaina)
Consumul de cocaina este responsabil de aparitia cardiomiopatiei dilatative sau cu dilatatie, afectiune caracterizata de insuficienta contractila primara si dilatatia cardiaca secundara ei.
Cocaina (benzoil-metil- ecgonina),un stimulant al sistemului nervos central, este un alcaloid, ester al acidului benzoic, obtinut din Erythroxylon coca,arbore cu origine in America Latina, cunoscut inca din perioada incasa.
Cocaina este utilizata si in medicina, insa cu utilizari restranse in scop terapeutic. Ea este folosita ca vasoconstrictor local si anestezic local in sfera ORL, pentru chirurgia nazala si rinoplastii.Doza terapeutica topica este de 100-200 mg ( 2 ml de solutie 5-10%).
Cocaina se poate administra pe cale i.v. (intravenoasa), se poate aspira pe cale nazala sau pulmonara (fumat, prizat) sau pe cale orala (inghitita). Dupa administrare se metabolizeaza hepatic si apoi este eliminata renal.
Printre efectele cocainei se numara:-tulburari de ritm cardiac
-cresterea tensiunii arteriale
-vasoconstrictie
-tahicardie
-cresterea temperaturii corporale
-inhibitor al dopaminei, serotoninei, noradrenalina
-senzatie subiectiva de crestere a performantelor
-scaderea poftei de mancare
-dilatarea pupilelor
-senzatie de euforie
-hipersensibilitate la stimuli auditivi si vizuali
-provoaca dependenta
-imbunatateste performantele intelectuale
Cauzele cardiomiopatiei la cocaina
Nu se cunoaste exact mecanismul prin care cocaina determina aparitia cardiomiopatiei.
Se cunoaste faptul ca consumul de cocaina determina :
-cresterea masei miocardice a ventriculului stang-vasoconstrictie coronara ce determina aparitia ischemiei
-vasoconstrictie sistemica responsabila de cresterea tensiunii arteriale, dar si de ischemie
-interfera cu recaptarea dopaminei si noradrenalinei, ceea ce determina cresterea frecventei cardiace si a presiunii sanguine
-inhiba influxul de sodiu la nivelul membranei celulare
-scade concentratia de calciu, ceea ce favorizeaza depresia functiei miocardice
-anestezia locala scade contractilitatea miocardului
-creste agregarea plachetara, favorizand formarea de trombi
Toate aceste mecanisme actioneaza asupra miocardului ducand la aparitia cardiomiopatiei.
Simptomele cardiomiopatiei la cocaina
Printre simptomele cardiomiopatiei la cocaina se numara:
-durere precordiala
-hipertensiune
-dispnee (dificultate in respiratie)
-cefalee
-greata
-varsaturi
Este foarte important sa indrumati la medic un consumator de cocaina daca prezinta oricare din simptomele enumerate.
In functie de gradul de afectare al cordului, pacientul poate sa prezinte semne de insuficienta cardiaca, de infarct miocardic, de atac cerebral, ischemie cerebrala, de fibrilatie atriala , de extrasistole ventriculare .Diagnosticul cardiomiopatiei la cocaina
Printre investigatiile paraclinice recomandate pentru stabilirea diagnosticului de cardiomiopatie la cocaina se numara:
-analize de sange
-electrocardiograma
-examenul radiologic
-ecocardiografia
-scintigrama
-cateterism cardiac
-CT
-RMN
Medicul va recomanda cele mai utile investigatii in functie de simptomele pacientului si de constatarile examenului fizic.
Tratamentul cardiomiopatiei la cocaina
Tratamentul trebuie sa vizeze indepartarea toxicului (cocaina) responsabil de aparitia bolii, existand numeroase cazuri in care afectiunea fie s-a ameliorat semnificativ, fie s-a vindecat.
Asadar renuntarea la cocaina este metoda cea mai buna de tratare a acestei afectiuni.
Atunci cand disfunctia ventriculara este simptomatica si au aparut semne de insuficienta cardiaca, aceasta trebuie tratata in raport cu severitatea sa. Pacientului i se pot administra :
-diuretice
-vasodilatatoare
-medicatie inotropa
In cazul in care sunt prezente hipertensiunea arteriala sau ischemia miocardica, acestea vor fi tratate in functie de gravitate.
Consumul de cocaina este periculos nu doar din cauza afectiunilor pe care le poate produce, cat si datorita afectarii vietii consumatorului, consumator care de obicei este tanar si la care consumul de cocaina creste riscul de suicid.Angina Prinzmetal: simptome, diagnostic, tratament
Distribuie Joi, 22/09/2011 de Farima Maria
Durerile in piept sau asa-numita angina sunt de cele mai multe ori asociate unei afectiuni cardiace. Cauza cardiaca poate avea insa la baza o serie intreaga de fenomene, ceea ce diferentiaza anginele. Un tip particular de angina este angina Prinzmetal.
Ce este angina Prinzmetal?
Angina Prinzmetal reprezinta o durere in piept, o senzatie de presiune care este determinata de spasmul arterelor care iriga cordul, adica arterele coronare. In clasificarea medicala a anginelor, angina Prinzmetal este una instabila, ceea ce inseamna ca apare in repaus si fara vreun element determinant.
O caracteristica a acestei angine este ca apare o perioada de timp, dupa care pot fi saptamani intregi, chiar luni, in care dispare. Cel mai adesea se manifesta noaptea, intre orele 12 si 8 dimineata.
Cauzele anginei Prinzmetal
Principalul fenomen care sta la baza anginei Prinzmetal este spasmul arterelor coronare. Acesta se refera la o contractie involuntara si anormala a structurilor musculare din peretele arterelor. In acest fel, diametrul lor se micsoreaza si restrictioneaza aportul de sange care ajunge la segmentul cardiac irigat de artera in cauza. Rar, daca spasmul dureaza mai mult, el poate duce la infarct.
Factorii favorizanti pentru angina Prinzmetal
Angina Prinzmetal este o afectiune relativ rara. Factorii favorizanti sunt:
-sexul masculin;
-varsta intre 51-57 ani;
-absenta unor factori majori ce pot favoriza bolile cardiovasculare;
-fumatorii.
Cei mai multi dintre pacientii cu angina Prinzmetal asociaza insa si ateroscleroza, ceea ce creste considerabil riscul unui infarct.Simptomele anginei Prinzmetal
Angina Prinzmetal este o durere in piept cu urmatoarele caracteristici:
-este localizata sub stern;
-are caracter constrictiv, de presiune;
-apare cel mai frecvent in repaus;
-poate aparea in fiecare zi in jurul aceleiasi ore;
-dureaza intre 5 si 30 minute;
-cedeaza la nitroglicerina sublinguala;
-poate duce la lesin.
Diagnosticul de angina Prinzmetal
Cel mai frecvent, diagnosticul de angina Prinzmetal se pune in cadrul unui ECG efectuat in timpul durerii toracice. Elementul definitoriu este ascensionarea segmentului ST pe traseul electrocardiografic, dar interpretarea lui ca angina Prinzmetal se face doar in conditiile absentei unei afectiuni cardiace preexistente. Altfel, se considera a fi semn de infarct.
Dupa criza dureroasa, pot aparea tulburari de conducere sau de ritm cardiac:
-extrasistole ventriculare;
-tahicardie ventricualra;
-bloc atrio-ventricular.
Monitorizarea Holter poate fi foarte utila, daca pacientul nu are angina in momentul prezentarii la medic si se doreste monitorizarea lui pe 24 de ore.
Exista si teste de provocare:
-proba de efort;
-testul la ergonovina;
-testul de hiperventilatie.
Metoda de aur in stabilirea diagnosticului de angina Prinzmetal este angiograma. Se administreaza anterior o substanta ce poate induce spasm coronarian, spasm vizualizat apoi pe angiograma.
Tratamentul anginei Prinzmetal
Tratamentul anginei Prinzmetal este medicamentos si cuprinde:
-nitrati al caror efect vasodilatator este benefic atat in criza cand se poate administra nitroglicerian sublinguala, cat si in preventie;
-blocantii de calciu care sunt cei mai utili;
-se evita aspirina care este prescrisa deseori in bolile de inima, pentru ca in acest caz, ea favorizeaza aparitia spasmului coronarian.
Angina Prinzmetal are rareori o evolutie letala, dar sperie pacientul prin intensitatea durerii. In acelasi timp, e important ca o astfel de afectiune sa fie suficient investigata pentru a nu ascunde o boala cardiaca mult mai importanta!Endocardita infectioasa: simptome, diagnostic, tratament
Distribuie Luni, 11/04/2011 de Farima Maria
"Buturuga mica rastoarna carul mare" este un proverb care isi gaseste din ce in ce mai mult echivalentul in medicina. Bacterii microscopice determina afectiuni severe cu repercursiuni de multe ori ireversibile asupra intregului organism. O astfel de boala este endocardita infectioasa!
Ce este endocardita infectioasa?
Endocardita infectioasa se refera la o infectie bacteriana a structurilor cardiovasculare, putand fi localizata la nivelul:
- valvelor inimii;
- a vaselor mari intratoracice;
- a protezelor valvulare sau vasculare;
- rar, a pacemakerurilor.
Exista o serie de pacienti vulnerabili al caror risc de a dezvolta endocardita infectioasa este mai mare datorita unor afectiuni preexistente.
1.pacienti cu risc inalt de endocardita infectioasa:
- purtatori de proteze valvulare;
- insuficienta sau stenoza aortica;
- insuficienta mitrala ;
- defectul septal ventricular ;
- persistenta de canal arterial;2.pacienti cu risc mediu de endcardita infectioasa:
- prolap de valva mitrala cu insuficienta mitrala;
- stenoza mitrala si stenoza pulmonara;
- insuficienta/stenoza tricuspidiana;3.pacienti cu risc minim de endocardita infectioasa:
- prolaps de valva mitrala fara insuficienta mitrala;
- defect septal atrial;
- ateroscleroza;
- pacemaker;Endocardita infectioasa poate fi determinata de un numar mare de bacterii, dar cele mai frecvent implicate sunt:
- streptococul viridans (35% din cazuri);
- enterococul;
- stafilococul auriu (in special la cei protezati valvular);
- stafilococul epidermidis;
- grupul HACEK (Haemophilus, Actinobacillus, Cardiobacterium hominis, Eikenella, Kingella).
Simptomele endocarditei infectioase
Endocardita infectioasa poate asocia manifestari clinice foarte variate care fac dificil un diagnostic precoce al afectiunii. Cel mai adesea, pacientii prezinta urmatoarele simptome:
- febra care constituie un element esential, fiind prezent in peste 90% din cazuri si avand, deseori, caracter ondulant;
- frisoane mici si repetate;
- transpiratii si astenie;
- paloare.
Endocardita determinata de stafilococ, poate debuta printr-o complicatie embolica sau prin sepsis.
Diagnosticul endocarditei infectioase
Cand suspectam o endocardita infectioasa, este important sa facem un control cardiologic. La examenul clinic, se pot evidentia:
- la ascultatia cordului, sufluri determinate de leziunea valvulara care a favorizat producerea endocarditei infectioase sau de afectiunea congenitala pe care aceasta s-a grefat;
- poate asocia splenomegalie (cresterea in volum a splinei), modificari la nivelul pielii si paloare.Confirmarea diagnosticului de endocardita infectioasa se face prin:
1.Hemocultura:
- este pozitiva daca se izoleaza acelasi germen in 2 hemoculturi recoltate la 12 ore interval;
- sau 3-4 hemoculturi recoltate la o ora interval;2.Ecocardiografia:
- evidentiaza vegetatii atasate valvelor, protezelor sau pe alte structuri cadiace;
- permite vizualizarea afectiunilor preexistente ce au favorizat boala;
- apreciaza dilatarea cavitatilor;
- evalueaza functia sistolica a inimii;
- poate indica/ contraindica momentul operator.3.Electrocardiograma:
- cavitatile sunt suprasolicitate;
- apar tulburari de ritm si conducere.4.Radiografia toracica pentru:
- cardiomegalie;
- modificari pulmonare.5.Examenul sangelui:
- evidentiaza inflamatia;
- anemie;
- afectare renala.6.Examenul urinii:
- albuminurie;
- hematurie.
Complicatiile endocarditei infectioase
Endocardita infectioasa determina complicatii atat la nivelul inimii, cat si a celoralte organe.
1.Complicatii cardiace:
- insuficienta cardiaca;
- tulburari de ritm;2.complicatii extracardiace:
- renale: insuficienta renala, glomerulonefrita;
- embolice: infarctul diferitelor organe, inclusiv la nivel cerebral;
- neurologice: abces cerebral, meningoencefalita, homoragie cerebrala;
- hematologice: anemie, trombocitopenie.Tratamentul endocarditei infectioase
Tratamentul endocarditei infectioase este medicamentos sau chirurgical.
1.Tratamentul medicamentos este un tratament antiinfectios si un tratament al complicatiilor:
- tratamentul antiinfectios se face cu antibiotic administrat in doze mari, preferabil intravenos, in perfuzii scurte de 15-20 minute, din 6 in 6 ore. Medicamentul de electie pentru majoritatea agentilor etiologici este Penicilina G, deseori asociata cu Gentamicina. Tratamentul se mentine in jur de 4 saptamani.Eficienta tratamentului antiinfectios este apreciata prin:
- disparitia febrei dupa 48 ore;
- scaderea markerilor de inflamatie din sange;
- negativarea homoculturilor.Tratamentul complicatiilor se adapteaza situatiilor: insuficienta cardiaca, insuficienta renala, embolii sistemice, putand include in acest ultim caz, tratament anticoagulant.
2.Tratamentul chirurgical se recomanda in anumite situatii clare:
- prezenta vegetatiilor de peste 10 mm, mobile;
- episoade tromembolice;
- sepsis sub tratament antiinfectios corect;
- disfunctie de proteza;
- insuficienta cardiaca greu de tratat medicamentos;
- insuficienta renala acuta.
Preventia endocarditei infectioase
La persoanele cu risc de endocardita infectioasa, ea poate fi prevenita printr-o serie de masuri adoptate inaintea procedeelor:
- dentare;
- orale;
- respiratorii;
- genito-urinare;
- gastrointestinale.
Tratamentul profilactic se face cu Amoxicilina sau Ampicilina in doze variabile in functie de riscul de endocardita infectioasa pe care il are pacientul. Infectiile trebuiesc tratate intodeauna, mai ales daca ele se localizeaza la nivelul cordului. Masuri simple te pot tine departe de endocardita infectioasa si de complicatiile ei de temut!Torsada varfurilor - cauze, diagnostic, tratament
Distribuie Joi, 16/06/2011 de Chiriac Iulia
Bolile cardiace constituie o problema majora de sanatate, avand in vedere complicatiile frecvente ale acestora:angina pectorala , infarct miocardic, aritmiile cardiace, atriale si ventriculare, uneori chiar decesul.
Ce este torsada varfurilor?
Aritmiile (tulburari de ritm) ventriculare pot sa apara cel mai frecvent la persoane cu afectiuni cardiace preexistente: boli valvulare, insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala. Sunt diagnosticate pe baza efectuarii unei electrocardiograme care va decela modificari ale complexului QRS. Complexul QRS corespunde contractiei ventriculare.
Torsada varfurilor ("torsade de pointes" sau "twisting of the points") reprezinta o tulburare grava de ritm, caracterizata electrocardiografic prin modificari ale complexului QRR, care pare ca se rasuceste in jurul liniei izoelectrice, se opreste adesea si se reia cu aspect repetitiv, asemenea unui fus (de unde vine si denumirea de torsada a varfurilor).
Se poate reduce spontan sau poate degenera in fibrilatie ventriculara, o aritmie mai grava care constituie o urgenta de tratament.
Cauza aparitiei torsadei varfurilor
Modificari in transmiterea excitatiei la nivelul ventriculilor determina aparitia aritmiilor ventriculare, care uneori apar fara o cauza anume, alteori pot sa apara ca urmare a prezentei unor factori favorizanti:
- unele medicamente anti-aritmice (Chinidina, Procainamida), droguri psihotrope;
- bradicardiile cronice majore (blocul atrio-ventricular complet, bloc sino-atrial- excitatia de la nivelului nodului sinusal este blocata si nu poate fi transmisa la nivelul atriilor);
- infarctul miocardic acut;
- boli valvulare: prolapsul de valva mitrala;
- hipertiroidia;
- tulburari hidroelectrolitice (hipokaliemia, hipomagnezemia);
- hemoragii subarahnoidiene;
- electrostimularea locala cu pace-maker.
Semnele si simptomele torsadei varfurilor
Aritmiile ventriculare pot fi uneori asimptomatice, mai ales daca au durata scurta de evolutie. Persistenta torsadei varfurilor se poate insoti de:
- palpitatii,
- durere toracica,
- ameteli,
- anxietate;
- spasme musculare;
- alterarea starii generale;
- scaderea tensiunii arteriale;
- uneori pierderea constientei.
Diagnosticul de torsada a varfurilor
Alterarea starii generale, insotita de anxietate, durere toracica, ameteli, palpitatii, orienteaza diagnosticul catre o leziune localizata la nivelul inimii. Diagnosticul de de torsada varfurilor se stabileste in urma efectuarii unei electrocardiograme (EKG) care va releva modificarile specifice:
- debut marcat prin aparitia unei extrasistole ventriculare;
- succesiunea de complexe ventriculare cu aspect fusiform constituite dintr-o faza rapida cu varful ascutit si o faza lenta, de sens invers cu varful rotunjit;
- reducerea progresiva a amplitudinii complexelor ventriculare cu inversarea sensului (torsada varfurilor);
- prezenta disociatiei atrio-ventriculare (atriille si ventriculele prezinta propriul ritm);
Tratamentul torsadei varfurilor
Torsada varfurilor se poate reduce spontan, in absenta oricarui tratament. Insa de cele mai multe ori exista tendinta la recidiva, care necesita tratament medicamentos. Se poate administra sulfat de magneziu intravenos sau antiaritmice de tip Lidocaina, beta-blocante.
Prognosticul este conditionat de boala de baza (HTA, valvulopatii) precum si de cauzele care au determinat aparitia torsadei varfurilor .
Fibrilatia atriala - simptome, diagnostic si tratament
Distribuie Miercuri, 22/12/2010 de Tiganasu Olivia
In mod normal bataile inimii sunt ritmice. In situatia in care atriile se contracta foarte rapid si incep sa fibrileze (sa tremure), sangele nu mai este pompat normal spre ventriculi- aceasta situatie poarta numele de fibrilatie atriala.
Inima in fibrilatie face ca sangele sa se acumuleze la nivelul atriilor, cu formarea frecventa de cheaguri. Atunci cand unul din aceste cheaguri este pompat in circulatie si ajunge la nivelul creierului poate determina producerea unui accident vascular cerebral . Fibrilatia atriala este cea mai frecventa aritmie intilnita in practica clinica- afectand peste 5% din populatia peste 69 de ani.
Factorii de risc si cauzele fibrilatiei atriale
Fibrilatia atriala se caracterizeaza prin batai neregulate ale inimii, mult mai rapide decat in mod normal. Boli care afecteaza miocardul (muschiul inimii) sau suprasolicita inima, frecvent determina aparitia fibrilatiei atriale:
- hipertensiunea arteriala, este cauza cea mai frecventa; cresterea presiunii in interiorul atriilor determina modificari structurale si electrice care predispun la fibrilatie atriala
- afectiuni ale valvelor inimii (valva mitrala, valva tricuspida);apar atunci cand valva e deteriorata sau ingustata si nu mai poate controla eficient fluxul de sange
- afectiuni ale arterelor coronare; acestea iriga miocardul si cel mai frecvent prezinta placi de ateroscleroza (depozite de lipide in peretele vasului)- miocardita si pericardita; sunt afectiuni inflamatorii care pot apare dupa infectii virale, fungice sau alte infectii ca difteria , reumatismul articular acut sau tuberculoza
- boli congenitale ale inimii; modificari ale structurii inimii prezente de la nastere
- consumul unor substante; stimulante ale activitatii cardiace, alcoolul, cocaina, metamfetamine, exces de nicotina si cafeina
Aceasta afectiune survine deseori la persoanele care sufera sau au suferit de boli coronariene, infarct miocardic sau insuficienta cardiaca. Alti factori de risc pentru fibrilatia atriala sunt varsta, peste 60 de ani si sexul. Barbatii au un risc mai crescut, insa femeile diagnosticate cu aceasta afectiune prezinta un risc mai mare de moarte prematura.
Simptomele fibrilatiei atrialeSimptomele fibilatiei atriale depind de viteza de contractie a atriilor. In multe cazuri, pacientii nu acuza nici o durere. Daca ritmul de contractie depaseste 120 de batai pe minut, pacientul va resimti palpitatii (senzatia de bataie a inimii mult mai repede si mai neregulat decat de obicei) si discomfort precordial.
Fibrilatia atriala poate debuta cu simptome usoare, care se pot agrava rapid sau in cursul zilelor urmatoare, dintre acestea mentionam: dispnee (respiratie dificila care apare mai ales in timpul efortului fizic), puls neregulat, ameteli, senzatie de cap usor sau lesin, oboseala, dureri toracice (angina).
Diagnosticul fibrilatiei atriale
Diagnosticul fibrilatiei atriale se face frecvent in cursul unor investigatii de rutina, deoarece multi dintre pacienti sunt asimptomatici. Din nefericire, unele complicatii grave precum: accidente vasculare cerebrale, insuficienta cardiaca si infarctul miocardic, pot apare inaintea diagnosticarii fibrilatiei atriale.
Cea mai eficienta metoda de diagnostic in fibrilatia atriala este inregistrarea activitatii electrice a inimii- electrocardiograma (ECG). Este important de evaluat durata, tipul si frecventa simptomelor, prezenta unor boli cardiace asociate precum si valoarea tensiunii arteriale.
Monitorizarea Holter consta in inregistrarea ritmului cardiac continuu, de obicei pe o perioada de 24 ore. Este necesara la pacientii cu fibrilatie atriala episodica si care nu este evidenta la prezentarea la medic.
Tratamentul fibrilatiei atriale
Tratamentul fibrilatiei atriale este important datorita complicatiilor care pot aparea (infarct miocardic, accident vascular cerebral). In cazul in care simptomele nu sunt severe, se indica administrarea medicamentelor anticoagulante pentru a evita formarea cheagurilor.
O metoda folosita pentru revenirea la ritmul cardiac normal este cardioversia care se poate efectua fie cu medicamente, fie cu socuri electrice cu voltaj scazut.
In cazul in care fibrilatia atriala are un ritm rapid, determina o scadere importanta a tensiunii arteriale sau simptomatologia este severa, bolnavul va fi internat pentru tratament de specialitate.
Pentru a preveni riscul de recurenta al fibrilatiei atriale, se administreaza medicamente care controleaza ritmul cardiac (antiaritmice) sau frecventa cardiaca (beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu si digitalice).
Masurile de preventie ale fibrilatiei atriale
Aproximativ 15-25% din infarctele miocardice pot fi atribuite fibrilatiei atriale. Pacientii cu antecedente de fibrilatie atriala sau alte boli cardiace trebuie sa evite factorii de risc pentru aceasta afectiune. Un stil de viata sanatos, diete echilibrate bogate in fibre si vitamine, precum si un consum adecvat de lichide sunt masuri de preventie in fibrilatia atriala.
O alta recomandare este evitarea medicamentelor, a alcoolului, a cofeinei, nicotinei, inlaturarea stresului si a eforturilor fizice mari, urmarea riguroasa a tratamentului prescris. Avand in vedere ca aceasta afectiune este de multe ori asimptomatica, specialistii recomanda ca toti bolnavii in special cei peste 55 ani si cei cu factori de risc pentru accidente vasculare cerebrale, sa efectueze controale periodice ale frecventei cardiace si tensiunii arteriale
Hipertensiunea arteriala (HTA) - simptome, diagnostic, tratament
Distribuie Sambata, 05/02/2011 de Chiriac Iulia
Va doare capul dimineata? Ametiti brusc si simtiti nevoia unui punct de sprijin? Auziti zgomote de fond ascutite si vedeti in ceata? Aceste simptome pot constitui tabloul tipic hipertensiunii arteriale. Cand v-ati masurat ultima data tensiunea?
Ce este hipertensiunea arteriala?
Alaturi de cancer si diabet zaharat, hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o problema de sanatate publica, atat prin frecventa crescuta in randul populatiei cat si prin complicatiile redutabile (AVC, Infarct miocardic).
Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere permanenta a tensiunii arteriale si apare atunci cand tensiunea arteriala depaseste 150/90 mmHg.
HTA este de doua tipuri: hipertensiune arteriala primara, careia nu i se cunoaste cauza aparitiei si hipertensiune arteriala secundara, se manifesta secundar altei boli (hipertiroidie, feocromocitom , boli renale, boli ale inimii). Tratarea bolii duce la vindecarea hipertensiunii secundare.
Varsta medie de aparitie a HTA primare este de 40 de ani.
Cauzele hipertensiunii arteriale
Medicii nu cunosc exact cauza hipertensiunii arteriale primare, deoarece aceasta afectiune poate fi provocata de un complex de factori care afecteaza corpul in acelasi timp.
Cauzele aparitiei HTA includ:
- obezitatea (apare cand greutatea depaseste cu 20% greutatea normala in functie de inaltime si sex);
- fumatul;
- consumul de alcool;
- stresul;
-concentratia crescuta de grasimi din sange, in special colesterol;
- sedentarismul;
- rasa (HTA este mai frecventa la negri fata de albi);
- varsta (riscul de aparitie creste odata cu varsta intrucat vasele de sange devin mai rigide pe masura ce inaintam in varsta);
- sexul (pana la varsta de 50 de ani barbatii sunt mai afectati de HTA, dupa 50 de ani femeile ajung la menopauza si cantitatea hormonilor protectori scade, moment in care HTA apare mai frecvent la femei). Pentru toate varstele si pentru toate rasele, femeile cu hipertensiune evolueaza mai bine decat barbatii.- factorul familial (daca in familia dvs exista cazuri de HTA, sansele sa faceti aceasta boala sunt crescute);
De asemenea, HTA poate sa apara si in timpul graviditatii. Debuteaza in semestrul al 2-lea de sarcina si se vindeca in primele 3 luni de la nastere. Daca sunteti proaspata mamica si aveti tensiunea crescuta dupa aceasta perioada este indicat sa consultati medicul de familie, pentru ca exista riscul sa fi dezvoltat HTA!
HTA secundara mai apare si datorita administrarii de medicamente (anticonceptionale orale).
Simptomele hipertensiunii arteriale
De multe ori HTA poate fi asimptomatica, atunci cand nu sesizam niciun discomfort in modul de viata, nici modificari in realizarea activitatilor zilnice.
Cel mai important simptom al HTA este cefaleea fronto-occipitala. Este o durere sacaitoare, care cuprinde fruntea si se intinde pana in zona cefei. Apare dimineata si este ameliorata de o ceasca de cafea sau de un medicament contra durerii. Cefaleea poate disparea si spontan dupa cateva ore.
Resimtite pe termen lung, simptomele HTA cuprind:
- ameteli;
- vertij (senzatie de lipsa de echilibru in spatiu);
- durere in piept;
- transpiratii;
- tulburari de vedere (vedere in ceata, neclara, uneori "stelute verzi");
- tiuituri in urechi;
- confuzie;
- constientizarea respiratiei (dispnee);
- palpitatii (constientizarea batailor inimii).Daca ati intampinat pana acum astfel de probleme este indicat sa consultati medicul de familie, care va poate indruma la un cardiolog sau internist pentru investigatii.
Diagnosticul hipertensiunii arteriale
Cresterea tensiunii arteriale nu este o boala cu manifestari specifice care sa orienteze diagnosticul. Numita si "ucigasul silentios", descoperirea este intamplatoare la un consult obisnuit la cabinetul medicului de familie.
Hipertensiunea arteriala "de cabinet" sau de "halat alb" se refera la tensiunea care este crescuta constant la cabinetul medicului, dar care, masurata acasa este normala.
Teste necesare pentru diagnosticarea HTA, (depistarea cauzei sau complicatiilor): analiza completa a sangelui, examenul urinii, electrocardiograma, ecocardiografia.
Alte teste utile pentru stabilirea diagnosticului de HTA sunt: monitorizarea ambulatorie (care nu necesita spitalizare) a tensiunii arteriale, scintigrafia renala, radiografia toracica, teste screening pentru feocromocitom (tumora a glandei suprarenale care secreta adrenalina, hormon ce determina cresterea tensiunii arteriale).
Complicatiile hipertensiunii arteriale
Cresterea tensiunii arteriale este ani la rand asimptomatica, uneori complicatiile HTA fiind singurul mod de manifestare. Ametelile, durerea de inima, tulburarile de vedere sunt simptome care insotesc hipertensiunea arteriala.
Pe termen lung, cresterea tensiunii arteriale determina modificari la nivelul peretelui arterelor: ingustarea lumenului sau subtierea peretelui.
Cresterea brusca a tensiunii arteriale, asociata cu o modificare a peretelui vasului, poate determina afectari cardiovasculare: infarct miocardic acut (IMA) si cerebrovasculare: accident vascular cerebral (AVC), accident ischemic tranzitoriu (AIT).
Pe termen lung, HTA poate avea consecinte asupra tuturor organelor: retinopatie hipertensiva, encefalopatia hipertensiva, insuficienta renala sau disectie de aorta.
Tratamentul hipertensiunii arteriale
Intrucat cauza HTA primara nu este cunoscuta, nu exista tratament curativ. Terapia HTA (tratament medicamentos si igieno-dietetic) modifica evolutia acesteia si intarzie aparitia complicatiilor. HTA netratata este asociata cu un risc crescut cerebro si cardio-vascular.
Tratamentul prescris de medic include medicamente diuretice (Indapamid),vasodilatatoare, cardioinhibitoare, precum si medicamente anti-calcice (Nifedipina, Amlodipina), inhibitori ai enzimei de conversie (Enalapril), inhibitori ai receptorilor de angiotensina (sartani). Tratamentul medicamentos necesita ajustari periodice, modificari facute doar la recomandarea medicului.
Regimul igieno-dietetic are un rol major in scaderea si mentinerea tensiunii arteriale in limite normale. Ai grija la greutatea corporala! Scaderea si atingerea unei greutati optime te poate ajuta in vindecarea HTA.
Mananca cat mai putin sarat! Evita alimentele foarte sarate (muraturi, saramuri) si elimina toate suplimentele de sare pe care le adaugi la gatit!
Fa zilnic cateva exercitii fizice! Danseaza cateva minute, ocoleste liftul si alege scarile, plimba-te putin pe jos, iesi cu copiii si jucati-va in parc. Schimbarea decorului, oxigenarea tesuturilor te va ajuta la schimbarea starii de spirit si la eliberarea stresului! Miscarea timp de minim 30 deminute pe zi este regula de baza in tratamentul oricarei afectiuni cardiovasculare.
Renunta la fumat! Fumatul determina cresterea tensiunii arteriale, creste glicemia si pulsul!Incearca sa mananci sanatos: un regim bogat in fibre, fructe, legume, precum si lapte, oua si cantitati crescute de acizi grasi omega 3 din ulei de peste! Se spune ca pentru a avea un trai sanatos trebuie sa ai 5 mese de fructe si legume pe zi.
Bibliografie:
Gherasim- Medicina interna
Harrison - Principiile medicinei interne.
Manualul Merck, editia XVII
miercuri, 23 mai 2012
LECŢIA DOCTORULUI Joel Wallach
LECŢIA DOCTORULUI Joel Wallach
Dr. Joel Wallach este vestit la ora actuală in America. In anul 1991 a fost promovat pentru acordarea premiului Nobel.
Ceea ce o să aflaţi din aceasta broşura vă poate schimba total părerile despre medicina actuală si astfel va poate schimba radical soarta, la fel si celor apropiaţi.
Textul e tradus in limba romana si tipărit de pe fonograma.
Sunt foarte bucuros ca ne-am întâlnit astăzi.
Eu am crescut la o ferma, la sud de Saint–Louis. In anii 50 am inceput cu creşterea vitelor pentru carne. Daca sunteţi in domeniu in ceea ce priveşte creşterea si inmultirea bovinelor, atunci, probabil stiti ca singura cale de a castiga bani la tara este de a cultiva singuri hrana. Noi tocam porumbul, boabele si faina la moara si adăugam in acest conţinut vitamine si minerale. Aşa preparam noi hrana bovinelor. Deja după 6 luni aceste vite puteau fi expuse la piaţa si vândute. Noi efectuam o selecţie păstrând cele mai mari cornute. Si ce-i interesant, făcând acest lucru pentru vite, noi insine, va imaginaţi, nu foloseam nici un fel de minerale si vitamine, insa eram tineri si doream sa trăim pana la vârsta de 100 de ani fara nici un fel de boli si neajunsuri. Acest lucru m-a frământat foarte mult si l-am întrebat pe taica-meu :”Tata, spune-mi de ce nu faci si pentru noi acelaşi lucru pe care-l faci pentru vite ?”. Atunci tata m-a făcut sa gândesc corect, spunându-mi:”Mai bine taci; tu trebuie sa pretuiesti faptul ca zilnic mănânci produse proaspete de la ferma, sper ca intelegi acest lucru? „ Eu desigur n-am mai întrebat nimic pentru ca nu voiam sa mă lipsesc de prânz sau de masa de seara. Mai târziu am intrat la Şcoala Agricola si primind un nivel stiintific, o diploma, m-am specializat in domeniul zootehniei, culturilor de câmp si a solului. Ulterior am plecat pentru 2 ani in Africa. Acolo mi-am realizat visul din copilărie de a lucra cu Maur Parkins. Mulţi dintre voi il tineti minte după cartea sa. Este un om extraordinar. După 2 ani am primit o telegrama si o invitaţie de a lucra la Gradina Zoologica din Saint–Louis. Institutul Naţional al Sanatatii a oferit Grădinii Zoologice o suma in valoare de 78.000 $ si ei aveau nevoie de un veterinar care sa facă autopsii animalelor ce mureau de moarte naturala. Eu am fost de acord, dar desigur eram nevoit sa fac autopsii la animalele care mureau nu numai in aceasta gradina zoologica ci si in grădinile zoologice din Brukuds, Chicago, New-York etc. Sub răspunderea mea era nu numai autopsia animalelor decedate pe cale naturala, ci si sa găsesc si sa urmăresc speciile (exemplarele) suprasensibile la poluarea mediului înconjurător, deoarece la începutul anilor 60 nimeni nu ştia nimic sigur despre problemele ecologice si despre catastrofe.
Urmărind cauzele deceselor oamenilor si ale animalelor eu am efectuat 17.500 autopsii si am ajuns la următoarea concluzie :”Fiecare om sau animal decedat pe cale naturala a murit din cauza hranei sărace, adică din cauza deficientei substanţelor nutritive”.
Rezultatele analizelor chimice si biochimice cu exactitate documentara (informativa) arătau ca moartea pe cale naturala este cauzata de alimentaţia incorecta, si acest lucru ne-a uimit atât de mult incat m-am întors la istorioara cu vitele.
Am scris 75 de articole si teze, 8 manuale in colaborare cu mai mulţi autori si o carte singur. Cartea a fost vânduta cu 140 $ studenţilor de la medicina. Mi-am tipărit tezele in 1700 de ziare si reviste, am participat la câteva emisiuni TV, etc. Dar in aceasta perioada lucrările mele referitoare la nutriţie ii interesa pe foarte putini. Ce-mi rămânea de făcut?
Am fost nevoit sa mă întorc la invatatura si sa devin medic, iar acest lucru mi-a permis sa folosesc toate cunostintele despre nutriţie acumulate si din sfera veterinara. Si acum, nu-i de mirare, totul a început sa funcţioneze. Am petrecut 15 ani la Torekmint, Statul Oregon si mă ocupam cu practica medicala clasica.
Astăzi vreau sa va împartasesc si dvs. cunostintele capatate, deductiile si rezultatele la care am ajuns in aceşti 10-12 ani si, daca luaţi din aceasta lecţie măcar 10% din ceea ce o sa citiţi, o sa va puteţi păzi de multe neplăceri, suferinţe, o sa economisiţi o grămada de bani si o sa va prelungiţi cu mulţi ani viata. Voi n-o sa reusiti acest lucru, adică n-o sa castigati aceşti ani suplimentari, n-o sa atingeţi potenţialul dvs. genetic fara nici o straduinta din partea dvs.
Acum vreau sa va spun ceva foarte important:
POTENTIALUL GENETIC AL LONGEVITATII VIETII ESTE DE 120 -140 DE ANI.
In momentul actual putem enumera doar 5 naţii, reprezentanţii cărora trăiesc pana la vârsta de 120-140 de ani: in Orient, in Tibet si in China de Sud. Aceşti oameni au fost enumeraţi inca in anul 1964 de către Djemson Hilton care a scris cartea „Orizontul pierdut”. Cel mai bătrân om, conform datelor acelei carti (deşi nu neg ideea unei exagerări), era doctorul Li din China, născut in Tibet. La vârsta de 150 de ani a primit de la conducerea Chinei un act care adeverea faptul ca avea acea vârsta si ca s-a născut in anul 1677. Când a împlinit vârsta de 200 de ani el a primit al doilea Certificat. Acest act adevereşte faptul ca el a decedat la vârsta de 256 de ani, in anul 1933, despre acest lucru scriindu-se in „New-York Times” si „London Times” unde totul era foarte bine argumentat si demonstrat prin acte.
In Pakistanul oriental locuia un grup de oameni care erau numiţi Bogazi. Aceşti oameni erau vestiţi prin longevitatea vieţii lor. Ei trăiau 120-140 ani.
In anul 1973, in numărul din ianuarie al revistei „National Geographic” s-a tipărit un articol aparte despre oamenii care au trăit peste 100 de ani. Aceste materiale erau insotite de fotografii extraordinare prin calitatea cărora era vestita acea vârsta. Din acea multitudine de fotografii am memorat 3 din ele. Pe una din ele era ilustrata o femeie de 136 de ani. Ea şedea in fotoliu si fuma o ţigara cubaneza, bea vodca si lua parte la o petrecere. Se distra de minune fara a fi legata la pat intr-unul din acele aziluri pentru bătrâni unde trebuia sa platesti 2000$ din contul tău bancar. Ea se bucura de viata la cei 136 de ani. In alta fotografie erau ilustrate doua cupluri sărbătorind 100 si respectiv 115 ani de la casatorie. Pe a treia fotografie era arătat un bărbat care culegea ceai in munţii Armeniei ascultând un mic aparat de radio. Conform mărturiei lui si ale inscrisurilor datelor de naştere ale copiilor lui, el avea vârsta de 167 de ani – fiind cel mai bătrân om de pe planeta in acea perioada.
In emisfera de sud indienii sunt recunoscuţi prin longevitatea oamenilor săi fiind vestiţi printre oamenii Ecuatorului care au locuit in Anzi, la sud-est de Peru, la fel sunt vestite si teritoriile Titi-Kaka si Maciu-Piciu. Reprezentanţii celui mai vechi trib Titi-Kaka trăiesc 120 de ani.
Margaret Pich, de origine americana din statul Virginia, este înscrisa in cartea recordurilor „GUINESS BOOK” ca fiind cea mai bătrâna americanca. Ea a decedat la vârsta de 115 ani din cauza alimentaţiei insuficiente. Mai exact ea a murit in urma unei căderi. Care din voi îmi va spune din ce cauza putea ea sa moara? Corect, din cauza osteoporozei. Femeia a murit din cauza deficientei de calciu in organism. Ea nu era bolnava de vreo boala cardiovasculara si nici de cancer si nici de diabet. Ea a murit la 3 saptamani după cădere deoarece in organismul ei nu era suficient calciu. Fiica ei ne-a spus un lucru foarte interesant: înainte sa moara M. Pich avea o insistenta atracţie fata de dulciuri. Aceasta boala este cunoscuta sub numele de Panica. Despre acest lucru vom vorbi un pic mai târziu. Dar de obicei daca va rasfatati prea mult cu ciocolata sau dulciuri, aceasta înseamnă ca organismului dvs. nu-i ajunge Cromul si Vanadiul. In una din tarile lumii a treia, in Nigeria, conducătorul tribului Baule a decedat la vârsta de 126 de ani. La înmormântare una din soţiile sale se lauda ca, atunci când i-a murit soţul, el avea toţi dinţii la locul lor si toţi erau dinţii proprii, nici unul nefiind schimbat iar aceasta a fost posibil datorita faptului ca si celelalte organe isi îndeplineau funcţiile in limitele normale.
Un bărbat din Siria a decedat la vârsta de 133 de ani in iulie 1993. El a fost înscris in cartea recordurilor „Guiness Book” nu datorita vârstei si nici pentru ca la vârsta de 80 de ani s-a casatorit pentru a patra oara, ci pentru ca incepand cu acea varsta a devenit tata a 9 copii. Daca o sa calculaţi ca pentru fiecare copil e nevoie de 9 luni plus un an pentru alăptare si inca un an pana la urmatoarea sarcina, o sa rezulte ca acest barbat a devenit tata si după vârsta de 100 de ani. Acesta a fost motivul pentru care a fost înscris in cartea recordurilor „Guiness Book”.
Aşa ca sa nu va scadă moralul baieti deoarece mai este o speranţa !
Iar acum putina stiinta !
In noiembrie 1993, in Arizona, s-a efectuat un experiment foarte interesant. Trei cupluri au petrecut 3 ani in izolare unde se hrăneau cu alimente si hrana sănătoasa, inspirau aer curat si beau apa curata fara impuritati. Când s-a încheiat experimentul, au fost examinaţi de medicii gerontologi din Universitatea Californiana din Los Angeles. Toate datele analizelor sângelui si a altor funcţii vitale ale organismului au fost introduse in computerul Universitatii din Los Angeles. Prognoza computerului a fost următoarea: daca aceşti oameni ar continua sa trăiască in acest regim, atunci ei ar putea trai pana la vârsta de 165 de ani. Si toate acestea demonstrează ca sa traiesti 120-140 de ani e posibil. Astăzi longevitatea medie a oamenilor este de 75,5 ani iar longevitatea medie a unui magistru sau medic este de doar 58 de ani. Aşa ca, daca doriţi sa castigati de la viata inca 20 de ani (statistic vorbind), nu intraţi la facultatea de medicina.
Sunt doua lucruri esenţiale care trebuie urmărite pentru a face parte dintre longevivi. Daca intr-adevăr doriţi sa ajungeţi pana la vârsta de 100-140 de ani este foarte important sa:
- In primul rând trebuie sa va feriţi de pericole, sa nu calcati pe „grenade”, adică sa va feriţi de pericolele pentru care nu merita sa riscaţi. Desigur, daca jucaţi ruleta ruseasca, fumaţi, beţi, va avantati spre mijlocul autostrăzii cu mare viteza in timpul orei de vârf, atunci puţine şanse aveţi sa ajungeţi la vârsta de 120 de ani. Toate acestea suna hazliu caci nici nu va imaginaţi ca mii de oameni mor din aceasta cauza anual. Si eu vreau ca voi sa va ganditi asupra acestui lucru. Cu alte cuvinte, daca aveţi ocazia sa preintampinati boala, in special aceea incurabila, trebuie neapărat sa va folosiţi de ea.
- In al doilea rând voi trebuie sa faceţi numai acele lucruri care va fac bine. Organismului dvs. le sunt necesare 90 suplimente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine, 12 aminoacizi de baza si proteine si 3 acizi graşi. In total 90 suplimente in dieta zilnica. In caz contrar, in organismul dvs, vor apărea bolile cauzate de insuficienta acestora. Astăzi despre aceste lucruri scrie in ziare, se vorbeşte la TV si la posturile de radio. Medicii discuta permanent cu noi despre aceste lucruri numai ca nu datorita obligaţiei profesionale ca medic. Sa nu credeţi ca medicii sunt aceia care cer revistelor sa publice aceste materiale, nu. Acest lucru se întâmpla deoarece aceasta informaţie contribuie la vânzarea revistelor.
Articolul meu preferat a apărut in revista „Times” in data de 06.04.1992 si daca nu l-aţi citit va recomand insistent sa faceţi rost de acest articol din orice biblioteca, sa faceţi câteva xerox-uri si sa le atarnati pe uşi, pe frigider si la baie. In acest atotcuprinzător reportaj se spune ca vitaminele sunt in stare sa stagneze cancerul, bolile cardiovasculare si acţiunea distrugătoare – imbatranirea. In acest articol de 6 pagini este doar o singura fraza negativa spusa de medicul căruia autorul reportajului i-a adresat următoarea întrebare: ”Ce părere aveţi despre vitamine si minerale, ca suplimente alimentare pentru hrana noastră ?” Si iată ce răspunde acest medic: „Folosirea vitaminelor nu aduce nici un folos”- părerea medicului Victor Huby- profesor al Scoliii de Medicina Manksinai, „...toate vitaminele si mineralele ca suplimente fac doar ca urina noastră sa fie mai scumpa” Daca am traduce aceste cuvinte pe intelesul tuturor atunci rezulta ca noi mergem afara (urinam) dolari, adică cheltuim dolarii fara nici un folos. Si daca aceasta s-a publicat înseamnă ca este ceva. Dar iată ce aş vrea sa spun referitor la acest lucru după ce am efectuat 17.500 de autopsii la 14.500 de diferite animale din toata lumea si la 3.000 de oameni care intotdeuna doreau sa fie sanatosi, personal avand copii si nepoţi: „Daca nu investeşti in tine însuti minerale si vitamine atunci vei investi in bunăstarea oamenilor din domeniul medicinei”
Eu sunt ferm convins de faptul ca noi contribuim la imbogatirea medicilor. In perioada dintre anul 1776 si cel de-al doilea război mondial, SUA a cheltuit aproape 8 miliarde $ pentru menţinerea sanatatii, pentru cercetările stiintifice din domeniul sanatatii. Acum insa pentru studiile in domeniul sanatatii se cheltuiesc 1,2 miliarde $ anual si tot nu e suficient. Si fiecare vrea ca asistenta medicala sa fie gratuita.
Eu vreau sa va spun ca daca noi am folosi in gospodăriile agricole, mai concret in fermele pentru creşterea si inmultirea animalelor, sistemul din medicina de tip uman, piftelele dvs. va vor costa 275 $ pentru 0,5 kg de piftele, iar daca dvs. va veţi folosi de sistemul gospodăriilor agricole care la noi foloseşte in zootehnie asigurarea unei familii de 5 persoane ar fi de 10 $ pe luna. Aşadar puteţi sa faceţi alegerea. Eu sunt sigur ca, deoarece noi contribuim la imbogatirea medicilor prin intermediul asigurărilor, taxelor guvernamentale, la fel si ei noua ne datorează cate ceva. Ei ar trebui sa ne trimită măcar scrisori cu caracter informaţional despre rezultatele ultimelor cercetări (descoperiri) medicale. Măcar unul dintre dvs. prezenţi aici in sala a primit vreodată o asemenea informaţie de la medicul sau? Nu. Interesant, nu-i aşa? Insa eu am o cantitate mare de informaţii pe care ati putea s-o primiti. Vreau s-o împart cu dvs.
1.Prima informaţie: ULCERUL GASTRIC. Unii dintre dvs. au auzit ca ulcerul gastric este cauzat de stress, insa cu 50 de ani in urma noi medicii veterinari ştiam ca ulcerul gastric la porci apare din cauza bacteriilor.
Noi nu ne putem permite o operaţie costisitoare la stomacul porcului si chiar daca ne-am fi permis atunci cotletele dvs. de porc v-ar fi costat 275 $ / 0,5 kg. Cu ajutorul medicamentului Bizmar noi am putut preîntâmpina si trata ulcerul gastric la porci fara nici o implicaţie chirurgicala.
Noi aşa am si făcut si tratamentul ne costa aproximativ 5$ pentru un porc. Este o tratare cu ajutorul Bizmarului, a altor minerale si Tetraciclinei. Instituţiile naţionale au declarat doar din februarie 1994 ca ulcerul gastric este cauzat de bacterii si nu de stresuri si ca poate fi tratat. Insa cercetătorii de medicina de obicei spuneau „ne arata un rezultat promitator care ar putea fi benefic”, iar acum institutele naţionale folosesc anume cuvântul „tratare” fara subantelesuri. Ei spun „tratata” prin metoda combinării mineralului Bizmar si Tetraciclinei. Celor care nu ştiu ce inseamna Bizmar e suficient sa intre in orice magazin alimentar sau farmacie si sa cumpere cu 2 $ o sticluţa cu un conţinut de culoare roz. Acest produs se numeşte Peptobizmar. Aşadar folosind mineralul denumit mai sus puteţi trata ulcerul gastric. Si iarasi aveţi in fata o alegere: sa va trataţi cu 5 $ sau permiteţi sa va taie. Alegerea va aparţine.
2. In continuare, care-i a doua cauza a mortalitatii la americani? Da, este o boala inspaimantatoare: CANCERUL
In septembrie 1933 la Institutul Naţional Oncologic al Scolii de Medicina din Boston in urma urmăririlor bolnavilor de cancer s-a înaintat o declaraţie despre descoperirea dietei antimicotice. Deducerile au rezultat pe baza cercetarilor care se efectuează in CHINA. Ca regiune de cercetare a fost aleasa provincia chineza Xinai deoarece acolo s-a înregistrat cel mai înalt nivel de îmbolnăviri de cancer. Timp de 5 ani au fost cercetaţi 29.000 de oameni. Li se administrau vitamine si minerale in doze de doua ori mai mari decât normele recomandate la americani, adică, daca doza zilnica recomandata de Vitamina C era de 60 mg, bolnavii primeau 120 mg.
Alan Poll - omul căruia i s-au acordat 2 premii Nobel, spunea ca, daca vreţi sa preintampinati bolile cancerigene cu ajutorul Vitaminei C, atunci trebuie sa folosiţi 100 mg zilnic. Si iată rezultatele: Medicii care se opuneau acestei idei nu erau de acord cu Allan Poll sunt deja pe lumea cealaltă (sa le fie tarana uşoara!), iar Alan Poll traieste si petrece. El are 96 de ani, lucrează cate 14 ore/zi, 7 zile/saptamana, locuieşte la o ferma in California si preda la Universitatea californiana din San Francisco. Dvs. va ramane sa alegeţi: sa ascultaţi de sfatul medicilor decedaţi sau sa tineti cont de părerea dr. Poll. Aşadar e normal sa primeşti Vitamina C in cantitate dubla, Vitamina A in cantitate dubla. Nu se întâmpla nimic rău. La fel de important e sa primeşti si Zinc, Riboflavina, Molibden, Calciu, etc.
Insa o grupa de substanţe este extrem de importanta: Vitamina E, Beta-carotenul si Seleniul. Aceste 3 elemente trebuie primite in doza dubla zilnic. Daca prin aceasta o sa aveţi numai 50 % beneficii, deja e bine. In grupul pacienţilor cărora li se administrau vitamina E, Beta-carotenul si Seleniul timp de 5 ani mortalitatea in toate cazurile a scăzut cu 10%, adică 10 oameni din fiecare 100 de bolnavi care erau condamnaţi la moarte au supravieţuit, iar in situatia bolnavilor de cancer care urmau sa moara si au primit aceste 3 componente, 13 din 100 au supravieţuit.
In provincia Xinai predominau bolile de cancer stomacal si al tractului digestiv. Dintre bolnavii care au luat parte la experiment au supravieţuit 21 de oameni din 100.
Si in acest caz medicul dvs trebuia sa va trimită aceasta informaţie, daca nu dorea sa-si asume răspunderea atunci putea măcar sa va informeze ca sa puteţi alege singuri. Din acest motiv un asemenea comportament fata de pacienţi mi se pare pur si simplu ridicol, iar pe de alta parte este o dovada a indiferentei din partea lor.
3. In continuare ARTRITA
Din septembrie 1993 in Institutul de medicina Harward si in Spitalul din Boston s-au efectuat tratamente cu proteine de găina asupra bolnavilor cu articulaţiile tumefiate in urma artritei. Erau selectaţi bolnavii cei a caror stare nu se imbunatatea in urma tratamentului medicamentos. Acestor bolnavi li se administrau injecţii de aspirina, mezotrixida, prednisolon, cortizon, diferite metode ale fizioterapiei. Unicul lucru care rămânea de făcut era intervenţia chirurgicala pentru înlocuirea articulaţiei. Atunci eu am spus ”Asculta-mă un pic, aceşti oameni au suportat dureri atât de mult timp si daca ei vor fi de acord sa sufere inca 90 de zile, doar 3 luni, eu voi face un mic experiment care ar putea sa-i ajute” Au fost de acord 29 de oameni. Aceşti 29 de oameni pentru care toate posibilitatile au fost epuizate, au fost supuşi următorului tratament: li se dădea in fiecare dimineaţa cate o linguriţa plina cu cartilaj de găina, maruntit, amestecat cu suc de portocale.
Toţi pacienţii erau sub urmărirea Scolii de medicina Harward. După 10 zile toate durerile si simptomele au dispărut; după 30 de zile ei isi permiteau deja cate ceva, iar după 3 luni funcţiile articulaţiilor s-au restabilit total.
Iar acum o sa radeţi un pic. Partea comica este legata de părerile doctorului care efectua aceste cercetări in şcoala de medicina din Harward. El a numit cartilajul de găina medicament deoarece o anumita premisa ajuta la tratarea bolii si ar trebui sa fie prescris de către medici.
Se putea observa cu ochiul liber ca creierul lui începea sa numere obsedant „….300 $ capsula si doar 25 de pacienţi ….” s.a.m.d.
Dar daca nu aveţi chef sa va complicaţi cu toate astea puteţi merge la farmacie sa cumparati direct produsul pe baza de cartilaj. Femeile cunosc foarte bine acest produs. Este folosit pentru întărirea unghiilor si a parului. Componentul de baza este cartilajul de vita, care la rândul sau este substanţa care imbunatateste si intareste considerabil cartilajul si oasele. Preparatul este compus din cartilajul si ligamentele cornutelor si daca dvs. o sa folosiţi cate o jumătate de linguriţa zilnic cu suc de portocale in corelaţie cu MINERALE COLOIDALE, pai sa stiti ca data viitoare când voi veni aici, veti urca pe scara si veti incepe sa mă pupaţi si sa ma strangeti in braţe, daca cumva va veti mai aminti de artrita.
4. Cine dintre voi a auzit de boala ALZHEIMER ? (dementa senila – cu pierderea memoriei). Acum toţi ştim de ea dar când eu eram copil aceasta boala pur si simplu nu exista.
Insa acum este una din bolile răspândite care apare la 1 om din 2. Datele sunt suficient de inspaimantatoare. Cum sa depistam si sa tratam boala Alzheimer in stadiu incipient la animale?
Imaginaţi-va ce pierderi ar avea fermierii daca scroafa ar uita de ce s-a apropiat de troaca? Din acest motiv in zootehnie de aceasta problema au început sa se ocupe inca cu 50 de ani in urma. Iar acest lucru il făceau cu ajutorul dozelor mari de vitamina E. Voi trebuia sa primiţi o scrisoare de la medicul dvs. in iulie 1992, deoarece Şcoala Californiana de Cercetare Stiintifica a Universitatii San Diego a inaintat un anunţ in 1992 precum ca vitamina E incetineste pierderea memoriei in cazul bolii Alzheimer. Si in aceasta problema ei au rămas cu 50 de ani in urma fata de medicina veterinara.
Poate de aceea ar fi mai bine sa mergeţi la un veterinar.
5. Iar acum spuneţi-mi va rog, cine dintre dvs. a avut aşa o problema neplăcuta ca PIETRELE LA RINICHI? Da, iată ca vad câteva mâini ridicate. Bine. Spuneţi-mi de ce anume v-a spus medicul sa va feriţi in dieta dvs. in primul rând? De calciu si de orice fel de produse lactate ce conţin calciu, pentru ca exista credibilitatea ca anume, calciul depus in rinichi provine din calciul din „produsele care le foloseşti in alimentaţie”. De fapt calciul din rinichi apare din propriile dvs. oase. Când simţiţi deficitul de calciu chiar atunci se formează pietrele la rinichi. Cu 100 de ani in urma noi ştiam deja ca pentru a preîntâmpina apariţia pietrelor la rinichi la animalele domestice era necesar sa le dam cat mai mult calciu, magneziu si bor. Taurii, berbecii, bovinele pentru lapte au o astfel de anatomie ca atunci când se îmbolnăvesc de aceasta boala mor imediat. Insa la noi când apar pietrele la rinichi iţi vine sa mori de durere.
Noi ştim cum sa preîntâmpinam aceasta boala. Voi trebuia sa primiţi de la medicul dvs. o scrisoare inca din anul 1993 si in acea scrisoare trebuie sa se vorbească despre faptul ca, CALCIUL MICSOREAZA RISCUL DE FORMARE A PIETRELOR LA RINICHI.
Au fost studiaţi aproape 4.000 de pacienţi, impartiti in 5 categorii. In grupul care primeau cea mai mare cantitate de calciu nu s-a înregistrat nici un caz de pietre la rinichi. Mai tineti minte, eu va spuneam ca medicii trăiesc pana la 58 de ani, iar noi oamenii de rând (pacienţii) pana la 75,5. Deci grupul de oameni profesionisti care va spun cum sa traiti si susţin ca voi nu trebuie sa folosiţi sare, cofeina, sa nu mancati unt, ci margarina, sa nu faceţi diferite prostii, mor la vârsta de 58 de ani, in timp ce oamenii in varsta de 120-140 de ani isi pun in cana de ceai o bucata de piatra de sare si beau cate 4 căni zilnic, adică folosesc cate 4 bucati de sare/zi, prepara mâncarea in unt topit in loc de ulei de măsline si trăiesc pana la 120 de ani. Oare voi o sa-i credeţi pe cei care trăiesc pana la 58 de ani? E alegerea voastră!
6. Si cu atât mai mult eu ii respect pe unii dintre ei. Intre aceşti oameni e doctorul Stupre Cartred. El are 38 de ani, este medic de familie si se ocupa de problema anevrismului. Aceasta e tumefierea arterei slăbite din cauza pierderii elasticitatii ţesutului. In anul 1957 noi am aflat ca motivul aparitiei anevrismului este insuficienta de Cupru in organism. Noi atunci lucram asupra proiectului unde urmăream 200 mii de curci. Acestora li se dădea o raţie speciala in care erau incluse 90 de substanţe nutritive, in primele 13 saptamani murind exact jumătate. Mărind de 2 ori doza de Cupru in raţia alimentara, fermierii au crescut 500 mii de curci si nici una nu a murit din cauza anevrismului. Acest experiment a fost efectuat pe cobai pisici, câini, porci si alte animale. Si noi am ajuns la concluzia ca deficienta de cupru este motivul aparitiei acestei boli.
CHELIA timpurie este primul simptom al faptului ca aveţi INSUFICIENTA DE CUPRU IN ORGANISM. Pielea devine mai ridata deoarece se dereglează elasticitatea ţesuturilor. Apar cearcăne la ochi, linii pe fata si incepeti sa semanati cu o pruna uscata. In afara de aceasta exista inca o problema cum ar fi dilatarea varicoasa a venelor, acest fapt datorindu-se dereglarii elasticitatii ţesuturilor, tot organismul începand sa atârne pe mâini, piept, burta, obraji. Si voi mergeţi la cosmetician ajungând la operaţie plastica. De fapt mai practic si mai sigur ar fi sa primiţi minerale coloidale.
Iar acum o sa va fac cunostinta cu un alt medic – Martin Carter. El a decedat la varsta de 57 de ani. El a primit titlul de vraci in Şcoala de medicina Harward si titlul de doctor in medicina in Yale. Când i-au făcut autopsia s-a dovedit ca moartea i-a fost cauzata de anevrismul aortei, el murind din cauza unui deficit de cupru. Si acesta avea urina nu prea „scumpa”.
Iată un alt exemplu: Un avocat foarte vestit din Detroit, Elen Djoree a murit la 44 de ani. Ea frecventa unul din cele mai moderne cluburi sportive (stiti acum toate femeile doresc sa aibă oasele cele mai rezistente cu puţine cheltuieli). Cu toate acestea ea tot a decedat din cauza anevrismului. După rezultatul autopsiei, simptomele aduceau aminte de paralizii sau hemoragii. Cauza acesteia este tot deficitul de Cupru. Si ea avea urina „ieftina”.
7. Sora este una din cele mai vestite personalitati ale medicinei din Boston. Cartile lui conţin diete pentru scăderea in greutate. El a scris aceste carti pentru cei in vârsta de 20 de ani si mai mici, insa el a murit la vârsta de 40 de ani. Aţi dori oare sa urmaţi exemplul si dieta acestui om? El a murit la vârsta de 40 de ani din cauza cardiomiopatiei, boala aparuta datorita deficitului de Seleniu. Unii fermieri vin pur si simplu la magazinul unde se vinde hrana pentru animale si cumpăra Seleniu injectabil sau pastile pentru animale ca sa preîntâmpine aceasta boala. Doctorul Stuart Burker, omul care a scris 5 carti despre produsele alimentare, a murit la vârsta de 40 de ani din cauza deficitului de Seleniu din hrana sa. Si el avea urina „ieftina”. Credeti-ma, voi puteţi sa preintampinati cardiomiopatia doar cu 10 cenţi/zi si daca nu stiti acest lucru sunteţi pur si simplu nişte prostuţi. Ce fel de oameni sunteţi voi daca nu doriti sa primiţi seleniu de 10 cenţi/zi ca sa va salvaţi propria viata?
Mulţi dintre voi poate o cunosc pe aceasta doamna ce se numeste Iheil Clark, in vârsta de 47 de ani, ea fiind cardiologul general al ţinutului Saint Louise. Ia ghiciţi din ce cauza a murit? A murit de la un atac cardiomiopatic. Si voi, cu siguranţa, aţi văzut nu o data, cum vacile care dau lapte pierd intens o cantitate mare de calciu, ling pietrele, oasele, se străduiesc sa rumege lucrurile străine, acoperişul grajdurilor. Aceasta se numeşte Panica. Unui fermier bun ii e necesar sa asigure raţia animalelor cu minerale, in caz contrar, ele pot sa mănânce întregul grajd. La oameni acest fenomen se intalneste des. Femeile gravide se diferenteaza, cum ştim cu toţii, prin aceea ca ele tot timpul doresc ceva. Inghiontindu-si soţii ele spun: ”Trezeşte-te, vreau inghetata cu castravete murat”. Acest fapt se întâmpla deoarece pruncul ia din organismul mamei mineralele de care el are nevoie.
Un mic sfat: uitaţi-va la mâinile dvs. si daca o sa vedeti pe ele pete de culoare roz aceasta denota deficitul timpuriu de seleniu. In cazul dereglării incepeti sa primiţi seleniu COLOIDAL timp de 6 luni. Totul va disparea. In acest timp de 6 luni o sa scapati definitiv de aceasta afecţiune. Daca petele vor disparea de pe exteriorul pielii înseamnă ca vor disparea si de pe organele interioare, creier, inima, ficat si rinichi.
8. Dar la care dintre voi este coborÂt nivelul de zahar din sânge cu aproximativ 10%?. Probabil aţi avut ocazia sa vedeţi copii care sunt innebuniti dupa dulciuri. Deficitul de crom si vanadiu duce la conţinutul scăzut de zahar in sânge. Daca nu vom acorda atenţie acestui fapt, atunci vor exista toate premisele pentru a se dezvolta boala cunoscuta de toţi sub numele de diabet. In ceea ce priveşte deficitul de minerale din organism acesta se manifesta intr-un sir de cazuri (inclusiv de chelie la barbati) chiar la mulţi dintre cei prezenţi datorita deficitului de Plumb. Iar daca nu suplimentaţi acest deficit atunci începe sa cedeze timpanul urechii.
9. Urmează deficitul de Bor in organism. Femeile trebuie sa respecte si sa cunoască Borul. El ajuta la menţinerea in oase a calciului utilizat, preintimpina osteoporoza. Borul ajuta la secreţia estrogenului, iar barbatilor la prelucrarea testosteronului. Daca nu utilizaţi o cantitate suficienta de Bor, voi doamnelor veti suferi foarte mult in timpul menopauzei, suportând toate consecinţele neplăcute ale acestei perioade. Iar barbatii in cazul neajunsului de testosteron, in genere, vor da de dracu’ deoarece ii paste impotenta timpurie.
10. Primul simptom al insuficientei de Zinc in organism se manifesta prin pierderea simtului olfactiv si simtului gustativ, când barbatilor nu le place hrana preparata de soţie si se plang ca nu-i simt gustul: „Cum, eu am petrecut toata ziua la bucătărie ca sa prepar un prânz delicios si nici măcar nu mă saruti pentru asta?”, „Interesant, eu am intrat in bucătărie si nu am simţit nimic”. Aceasta se produce datorita insuficientei de Zinc.
In experimentele de laborator asupra animalelor s-a dovedit ca sunt necesare aproximativ 7 minerale pentru mărirea de 2 ori a longevitatii lor. Mai tineti minte ca eu va spuneam ca noi avem nevoie de 90 de elemente nutritive: 60 minerale, 15 vitamine, 12 aminoacizi si 3 acizi graşi? Noi avem un noroc extraordinar deoarece plantele au capacitatea de a produce aminoacizii, vitaminele si acizii graşi de care avem nevoie. Plantele sunt in stare sa facă acest lucru. Noi trebuie sa folosim in hrana noastră 15-20 de componenţi de provenienţa vegetala zilnic, in proporţii echilibrate, corecte, pentru ca sa primim aceste 90 de elemente. Teoretic e posibil, insa majoritatea americanilor nu fac acest lucru. Americanul mediu socoate ca daca el a mâncat putini cartofi in forma de cips-uri, el a umplut norma leguminoasa zilnica. E necesar sa facem acest lucru corect. Aşadar neluand in seama faptul ca e posibil teoretic, practic, putini dintre noi primesc cantitatea necesara de vitamine, aminoacizi, acizi graşi in corelaţia necesara, in dieta noastră. Si de aceea, daca va e scumpa viata aşa cum e a mea pentru mine, a copiilor, a nepoţilor si voi trebuie, singuri, sa aveţi grija sa primiţi cantitatea necesara de vitamine, aminoacizi, acizi graşi. In caz contrar, daca nu veti face acest lucru, eu nu garantez ca veti trai pana la 120-140 de ani.
O alta istorie o constituie mineralele. Cu acestea e o istorie tragica deoarece vegetaţia deja nu mai conţine minerale sub nici o forma. Ele nu mai sunt de găsit in sol si nici in plante. Noi am pregătit pentru dvs. o copie a actului Senatului SUA, actul 264 din cea de-a doua serie al celui de-al 74-lea Congres. In el se spune ca, conţinutul de minerale in solul fermelor noastre este total sărăcit si de aceea roadele strânse de pe câmp, fie ele cereale, legume, fructe, nuci, etc., nu conţin minerale. Oamenii care nu folosesc aceste produse, capata automat bolile legate de insuficienta mineralelor si unica metoda de a preîntâmpina si trata- este aceea de a folosi in hrana suplimentele minerale. Aceasta se spune in actele semnate de Congresul SUA in anul 1936. S-a schimbat oare situaţia de astăzi spre bine? Nu. Nu e mai bine. Din păcate e mai grav. Iar cauza este in aceea ca fermierii imbogatesc solul numai cu natriu, fosfor si calciu. Trei componenţi in diferite corelaţii si echilibre. Si nimeni nu-l va obliga pe fermier sa adauge acolo 60 de minerale deoarece de ele nu depinde cantitatea roadei. De aceea, de fiecare data, când strângem roada, adică plantele care absorb din sol mineralele, din mulţi „founds” la fiecare acru vor lipsi aceste minerale din sol. Si daca voi puneţi înapoi 3 minerale dar luaţi 60 situaţia ne aduce aminte de contul dvs. din banca când puneţi lunar in cont 3 $ si luaţi 60 $. Va puteţi imagina ce se va intampla cu contul dvs.!
Eu va pot spune ca sănătatea voastră si a noastră este pe marginea prăpastiei, catastrofei, deoarece nu mai sunt minerale in solul nostru si de aceea: noi împreuna si fiecare in parte e răspunzător de sănătatea sa si de utilizarea mineralelor.
De multe ori sunt întrebat : „Dar ce făceau oamenii acum 1.000 de ani când neavand ingrasaminte cu toate acestea trăiau mai mulţi ani? Si ce părere aveti despre egipteni, chinezi si hinduşi? Ei trăiau in jurul celor mai mari fluvii: Nil, Gange, Fluviul Galben (China) care practic se revărsa anual si inunda totul in jur. Si ghiciţi ce se întâmpla de fiecare data in timpul inundaţiilor? Apa aducea mal si nisip din munţi pe distante de mii de mile iar oamenii se rugau la Dumnezeu mulţumindu-le pentru inundaţii.
Regele Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare s-a casatorit cu o fetita de 12 ani, regina Cleopatra. Ea nici pe departe nu era o Elizabeth Taylor folosind cosmetica si ţoale scumpe. Era o creatura cu sanii plaţi, slaba, care nu se evidenţia prin sexualitate, senzualitate. De ce oare regele s-a casatorit cu ea? Deoarece in ţinuturile ei erau cele mai bune pământuri pentru cereale. Toţi ştiau ca soluri mai bune pentru cereale nu se găseau nicăieri in afara de Egipt, iar armata gigantica in frunte cu Alexandru cel Mare aveau de gând sa cucerească lumea. Era nevoie de faina extraordinara calitativ pentru ca soldaţii sa poată parcurge 20 de ore, sa lupte 6 ore si sa castige. Daca ei ar fi folosit cereale din soluri sărace in minerale, ei n-ar fi rezistat nici măcar 20 de minute si ar fi strigat :”Mama, ia-mă acasă!” Ei ştiau ca Egiptul este cel mai bun loc unde se pot găsi culturi de cereale. Inundaţiile asigurau solul cu minerale extraordinare si toate culturile mondiale au dat lumii aceasta arta si tehnologii care provin din aceste locuri. Ei mânuiau cu un mare potenţial mental datorita faptului ca hrana pe care o cultivau era bogata in conţinutul mineralelor .
Acum o sa fac următorul lucru: am sa iau câteva minerale. Doar câteva, ca voi sa aveţi idee despre aceasta, dar ceea ce spun se refera la toate mineralele, fara excepţie. Haide sa luam cel mai răspândit mineral: CALCIUL. Deficitul de calciu este cauza a 147 de boli diferite. Uneori aceste boli sunt denumite după numele oamenilor. Exemplu: Bill Spolzi – se intampla atunci când o parte a fetei dvs. se strâmba. Aceasta nu-i paralizie. Este doar pareza nervului facial. Aceasta stare este cauzata de deficitul Calciului in organism.
OSTEOPOROZA este boala care ocupa locul 10 ca mortalitate la populaţia in vârsta, aceasta boala fiind foarte costisitoare. Operaţia pentru înlocuirea colului femural sau articulaţiei coxo-femurala costa 35.000 $ si daca este nevoie pentru ambele solduri, atunci costul ajunge la 70.000 $. Este bine daca aveţi asigurare si nu va costa nimic.
Margaret Pich din Redford care a decedat la vârsta de 115 ani, daca tineti minte, a murit din cauza complicaţiei care a apărut in urma căderii. Animalele, din cate ştiu eu, nu au osteoporoza. Exemplu: aveţi in cireada 100 de vaci si in acest an nu aveţi nici un vitelus ca sa acoperiţi toate cheltuielile curente. Va deranjează acest lucru deoarece trebuie sa platiti pentru repararea gardului s.a.m.d. Nu aveţi vitelus ca vânzându-l sa primiţi bani gheata pentru a va acoperi cheltuielile. Sunaţi veterinarul si-i spuneţi: ”Ce se întâmpla? N-ar fi cazul sa scap de aceste vaci?”. Vine veterinarul si cercetează vacile si va informează ca vacile nu sunt de vina. Ulterior controlează taurul si trage o concluzie: „Problema e clara, taurul are osteoporoza. Cu aceasta articulaţie coxofemurala ii este complicat sa „discute” cu vacile”. Dar ca sa preîntâmpinam aceasta boala periculoasa trebuie sa-i dam fiecărui vitelus născut calciu de 10 cenţi zilnic si el niciodată n-o sa aibă osteoporoza.
Pentru profilaxia PARADONTOZEI si INFLAMAREA GINGIILOR dentiştii paradontologi va sfătuiesc sa spalati dinţii după fiecare masa.
Ca veterinar prin mâinile mele treceau sute de mii de animale, şoareci, şobolani, iepuri, câini, oi, porci, cai, lei, tigri, ursi. Ei nu suferă de bolile gingiilor, ei nu folosesc pasta de dinţi. Au câteodată un miros neplăcut al respiraţiei dar gingiile erau sănătoase. Cauza faptului ca in zootehnie noi nu ne întâlnim cu bolile gingiilor este aceeaşi: nu au deficit de Calciu.
In continuare, problema ARTRITEI. Daca mai tineti minte, noi am vorbit deja despre cartilajul de găina si gelatina. Artrita este cauzata in proportie de 85% de osteoporoza periferiei articulaţiei osoase.
Artrita, osteoartrita, lumbago, reumatismul obişnuit – toate sunt cauzate de osteoporoza periferiei articulaţiei osoase.
In continuare - HIPERTENSIUNEA ARTERIALA. Primul lucru care ni se recomanda de medici este sa scădem conţinutul de sare din dieta noastră. Toţi ştiu acest lucru deoarece tot timpul ne baga in cap aşa ceva. Dar sa ne amintim de vite. Primul lucru pe care-l face fermierul este sa introducă in hrana animalelor o bucata de sare. Nici un fermier n-o sa fie asigurat economic daca n-o sa adauge o bucata de sare in hrana animalelor domestice. El o sa moara pur si simplu când o sa vadă conturile de la veterinar, o sa-si iasă din minţi. Iar noua ni se propune sa credem ca acea cantitate de sare pe care o primim in pâinea de grâu, in salata, ne e suficienta. Nici in asta sa nu credeţi.
Va amintiţi medicul care a trăit pana la 58 de ani, va spunea „sa nu mancati sare, sa nu consumaţi unt”, iar acei care au trăit pana la 120 de ani foloseau si sarea si untul. Incercati sa faceţi alegerea.
Eu am luat un grup de control de 5.000 de oameni cu hipertensiune si am dublat utilizarea de calciu zilnic, iar după 6 saptamani am oprit experimentul deoarece la 85 % din acest grup tensiunea s-a normalizat doar prin dublarea Calciului.
Când aceşti pacienţi care se tratau la medic, veneau la control, medicul spunea: „O, la dvs. tensiunea arteriala e in limita normala. Ce aţi făcut?” „Eu am participat la un experiment: am primit calciu in doze duble”- ii răspundea pacientul.
Următoarea problema: CONVULSIILE, SPASMUL. Va treziţi la miezul nopţii si nu puteţi sa miscati piciorul. Noi toţi am trecut prin aşa ceva. De obicei este deficitul de calciu.
In continuare urmează SINDROMUL POSTMENSTRUAL, o stare fizico-emoţionala, pe care o numim esterioctomie. In Institutul San Diego din California s-a propus sa se dubleze raţia zilnica de calciu si 85 % din simptomele emoţionale si fizice au dispărut de parca nici n-au fost.
Si ultima: DURERI IN REGIUNEA LOMBARA - 85 % din americani suferă de dureri in regiunea lombara, netinand cont de faptul ca lucrează in fata computerului, încarcă maşinile sau conduc autocarele. Este o mare tragedie americana. De fapt durerea lombara este osteoporoza vertebrelor, neavand nici o importanta daca are vreo problema cu discurile coloanei. Daca discul nu are pe ce sa se tina, vertebra se micsoreaza, distrugându-se. Mai ales daca aveţi deficit de calciu si cupru.
Ultimul lucru despre care vreau sa va vorbesc este DIABETUL.
Aceasta problema e ştiuta de fiecare. Este a treia cauza a mortalitatii populaţiei in vârsta in SUA. Aceasta boala da complicaţii serioase - orbire, dereglarea activitatii renale, bolile cardiovasculare de diferite nivele, ceea ce la rândul sau este o cauza a mortalitatii intre americani. Daca suferiţi de diabet longevitatea vieţii in medie este mai mica decât la acei care care nu au diabet.
In anul 1957 noi am aflat in domeniul veterinar ca diabetul poate fi preîntâmpinat si tratat cu ajutorul mineralelor. Aceste date au fost publicate in revista oficiala de prezentare a stiintei in instituţiile naţionale de sănătate unde se spunea: ”Diabetul poate fi preîntâmpinat si tratat cu ajutorul cromului si vanadiului”. Doar Vanadiul, conform datelor Universitatii Vancouver ale Scolii medicinale British Columbian e in stare sa înlocuiască insulina la diabeticii in vârsta. Sigur ca ele nu pot sa înlocuiască deodată insulina. Pentru mulţi oameni, procesul tine 4-6 luni, adică este un proces in etape, in timpul căruia trebuie administrata o cantitate de Crom si Vanadiu adecvata.
Eu personal am văzut cum lucrează acest proces asupra a sute si sute de pacienţi.
Ar fi perfect daca as reuşi sa va conving sa primiţi aceste minerale singuri si sa nu va bazaţi pe faptul ca ele vor intra in organism prin produsele alimentare, cu atât mai mult sa depindeţi de ceea ce este scris pe cutie, pachet sau recipient.
Exista 3 tipuri de minerale pe care ar trebui sa le cunoasteti:
1. MINERALE METALICE – sunt acele minerale care sunt prelucrate din categoria pietrelor. Ele se asimilează doar 8-12 %, iar când ajungeţi la vârsta de 25 – 40 de ani, asimilarea lor scade pana la 3-5 %. Este foarte rău daca voi primiţi ceva de genul calciu lactic in pastile, cate 1.000 mg. Mulţi oameni folosind cate 2 tablete/zi vin la mine si îmi spun : „Doctore, eu am consumat mult calciu. Eu am auzit la emisiunea de la radio despre artrite si am consumat cate 2.000 mg calciu zilnic, dar nu m-a ajutat cu nimic, chiar s-a complicat boala” Atunci il întreb: „Specificati-mi ce fel de calciu ati primit?” Imi răspunde: ”Gluconolactat de calciu sau calciu gluconic” Tocmai aici este greşeala deoarece doar 250 mg din acest calciu este calciu metalic, iar celelalte 750 mg sunt lactoza si zahar lactic. Si daca luam in considerare ca organismul dvs. asimilează doar 10 % din aceasta cantitate, deci 10 % din 250 mg inseamna 25 mg, iar daca ingeraţi 2 tablete voi primiţi nu 2.000 mg ci 50 mg. Rezulta ca pentru a primi cantitatea necesara de calciu trebuie sa consumaţi 90 de tablete zilnic, cate 30 de tablete la fiecare masa. Si nu uitaţi si de celelalte 59 de minerale.
2. In anii 60 in gospodăriile producătorilor alimentari au început sa se folosească MINERALE CHELATIZATE. Aceste minerale sunt minerale metalice chelatizate cu aminoacizi, proteine sau enzime, care înglobează atomul metalic. Acest tip de minerale chelatizate au o putere mai mare de absorbţie, pana la 40 %. Acum, din aceasta cauza, producătorii alimentari s-au aruncat la aceasta idee.
3. A treia forma de minerale, sunt MINERALE COLOIDALE. Ele au cea mai înalta asimilare. Cred ca observaţi ca absorbţia ne interesează cel mai mult. Mineralele coloidale se asimilează in proporţie de 98 %, ceea ce depaseste de 2,5 ori asimilarea mineralelor chelatizate si de 10 ori mai mult decât cele metalice. Mineralele coloidale se găsesc numai in stare lichida si in particule foarte mici, de 7.000 de ori mai mici decât globulele roşii (eritrocitele). Fiecare particula de mineral e încărcata cu sarcina negativa, iar invelisul pereţilor intestinului e încărcat pozitiv, formându-se astfel un câmp electromagnetic care concentrează aceste minerale in jurul pereţilor intestinului. Toate împreuna dau acel procent de 98 % de asimilare.
Plantele joaca un rol foarte interesant in formarea mineralelor coloidale. Ele transforma in ţesuturile lor mineralele metalice in minerale coloidale. Folosind aceste plante, noi aducem aceste minerale in organismul nostru si le folosim (asimilam). Dar aşa cum in sol nu sunt minerale metalice, plantele noastre, roadele noastre nu au in conţinutul lor o cantitate suficienta de minerale.
Toţi longevivii care au trait 120 –140 de ani au multe lucruri in comun intre ei. Ei toti trăiesc la altitudine de 8.000 – 14.000 founds deasupra nivelului apei. Ei au anual doar doua dimineţi de precipitaţii si practic nu ploua, nu ninge de loc. Sunt regiuni foarte uscate. Cum fac ei rost de apa potabila si pentru irigatii? De la zăpezile din munţi care se topesc. Apa care curge de sub aceşti gheţari nu e la fel de curata si transparenta ca o apa arteziana. Daca umplem un pahar si ne uitam la la ea aceasta are o culoare alb-gălbuie sau alb albăstruie. Ea conţine de la 60 pana la 72 de minerale.
Raul Titi-Kaka este supranumit „laptele gheţarilor”. Locuitorii folosesc aceasta apa numai ca apa potabila, primind 8-12 % din capacitatea de asimilare a mineralelor. Dar ceea ce este mai important este faptul ca ei iriga solul cu aceasta apa an de an, recolta după recolta, generaţie după generaţie si nu au diabet, boli cardiovasculare, hipertensiune, artrita, osteoporoza, cancer, cataracta, glaucom, copii nou nascuti cu malformaţii, nu au închisori, nu au narcomani, nu au impozite, nu au medici si ei trăiesc 120-140 de ani fara boli. Ce credeţi despre importanta acestor minerale?
DE FIECARE DATA CAND INTR-O ZI NU PRIMITI ACESTE MINERALE VOI VA SCURTATI VIATA CU CATEVA ORE SI CHIAR CU CATEVA ZILE !!!!!!
Ganditi-va asupra acestei probleme si sa fiţi sanatosi !
Prionii – ucigaşii nevăzuţi din creier
Descoperind paraziţii, ulterior bacteriile, ciupercile patogene şi apoi virusurile, oamenii de ştiinţă au fost convinşi, multă vreme, că o boală infecţioasă nu poate fi provocată decât de asemenea creaturi - entităţi ce purtau în propriul lor genom informaţii, codificate în acizii nucleici, capabile să intervină în mecanismele normale ale organismului infectat şi să le defecteze. Se credea că acolo unde nu există genom şi acid nucleic, nici capacitate infecţioasă nu poate exista. Eroare! Progresul în ştiinţă înseamnă, în primul rând, răsturnarea vechilor concepţii de către noile descoperiri. Aşa s-a întâmplat şi cu sus-menţionata convingere, atunci când au fost descoperiţi prionii, proteine infecţioase care, fără prezenţa niciunui acid nucleic, sunt în stare să producă boli. Şi nu orice boli, ci unele incurabile şi fatale.
Prionii, spune o definiţie seacă, sunt agenţi infecţioşi alcătuiţi din proteine cu o conformaţie spaţială anormală. Aceste molecule proteice sunt capabile să inducă modificări anormale şi moleculelor proteice sănătoase. Spre deosebire de marea majoritate a agenţilor infecţioşi - virusuri, bacterii, ciuperci, paraziţi - prionii sunt alcătuiţi exclusiv din proteine.
Dar de ce sunt atât de uimitori? Ce anume face din ei nişte ciudăţenii, aşa cum au fost priviţi şi cum încă sunt consideraţi adesea?
De fapt, ei nu sunt ciudăţenii; în natură nimic nu e ciudat, totul a apărut ca rezultat al evoluţiei, un proces cu totul firesc, chiar dacă adesea dificil de descifrat pentru noi. Aşa-zisa ciudăţenie a prionilor se leagă de faptul că ne-au contrazis aşteptările, convingerile; ei sunt diferiţi de ceea ce credeam noi că trebuie să fie un agent patogen, se leagă de o concepţie greşită a oamenilor de ştiinţă (şi consecutiv a publicului larg) care a durat multă vreme. Prionii nu sunt ciudaţi decât pentru că sunt altceva decât eram noi obişnuiţi să vedem cu ochii minţii.
Un agent patogen, un microb, cum le zicem adesea în limbajul de toate zilele, era pentru noi o entitate biologică, un organism, în niciun caz o simplă moleculă de... ceva. Infecţia cu un patogen, gândeam noi, însemna invadarea organismului nostru de către un alt organism, o colonizare de către o formă de viaţă dăunătoare nouă. Pătrunderea unor molecule dăunătoare nu însemna infecţie, ci doar o intoxicare - dăunătoare şi aceea, dar nu molipsitoare, nu dătătoare de molime, nu ceea ce numeam boală infecţioasă.
Şi apoi, au venit prionii şi toate aceste delimitări s-au şters, lucrurile au devenit complicate şi confuze, iar categoriile mentale care ne ajutau să păstrăm în ordine cunoaşterea noastră despre lumea vie au trebuit redefinite.
Descoperirea prionilor, consideră unii oameni de ştiinţă, contrazice ceea ce era cunoscut înainte drept dogma centrală a biologiei moleculare. Enunţată de celebrul Francis Crick (unul dintre laureaţii Premiului Nobel, pentru meritul de a fi descoperit structura ADN-ului, una dintre uriaşele izbânzi ştiinţifice ale biologiei), aceasta afirma că informaţia (înţelegându-se prin aceasta informaţia genetică) nu poate fi transmisă decât într-un singur sens: ADN→ARN→proteine.
Adică: pentru a sintetiza o proteină oarecare, informaţia genetică cuprinsă în anumite gene din ADN este copiată de mARN (ARN mesager), prin procesul de transcripţie şi transportată la structurile care se ocupă de sinteza proteinelor; acolo, citind informaţia adusă de mARN (care reprezintă instrucţiunile după care trebuie construită proteina respectivă, prin asamblarea aminoacizilor componenţi într-o anumită ordine), este sintetizată proteina cu pricina, într-un proces numit translaţie. Din tot ceea ce se ştia despre mecanismele celulare până în anii 1970, nimic nu părea să meargă în lumea vie altfel decât conform acestei scheme de bază, de aceea, conceptul respectiv a şi căpătat numele de dogmă, reflectând oarecum caracterul neclintit pe care savanţii vremii îl atribuiau acestei teorii. Şi dacă asta era dogma, a o pune în discuţie, a încerca să o conteşti, era un fel de erezie. Când, în 1982, savantul american Stanley B. Prusiner a anunţat că reuşise să izoleze agentul encefalopatiei spongiforme transmisibile şi că acesta era o proteină, a avut mult de furcă pentru a convinge o mare parte de comunităţii ştiinţifice, foarte ataşată de dogma centrală a biologiei moleculare.
Dar nimic nu stă pe loc în ştiinţă; în acest domeniu de o vastitate şi o complexitate copleşitoare, care este cercetarea lumii vii, ar trebui să folosim cu prudenţă, mai mult ca oriunde, termeni precum niciodată, absolut, categoric sau dogmă.
Ceea ce părea de neclintit, "adevărul" ştiinţific necontestat cuprins în dogma centrală a biologiei moleculare, a fost zgâlţâit zdravăn odată cu descoperirea unor fenomene care făceau praf ceea ce, până atunci, apăruse tuturor ca fiind în afara oricărei discuţii. Începând cu anul 1970, diverse mecanisme celulare care contraziceau dogma au fost descrise.
Mai întâi, s-a descoperit că informaţia poate merge şi invers, de la ARN spre ADN; adică transcrierea se poate face şi în sens opus, proces numit revers-transcriere şi desfăşurat cu participarea esenţială a unei enzime numite revers-transcriptaza. Cazul cel mai cunoscut este cel al ribovirusurilor, cum ar fi HIV. Aceste virusuri nu au ADN, ci doar ARN, care cuprinde informaţia lor genetică; prin urmare, şi să fi vrut, ca să zicem aşa, n-ar fi avut cum să se conformeze schemei ADN→ARN→proteine. În schimb, s-a descoperit că aceste virusuri fac lucrurile pe dos, adică odată intrate în celule, îşi copiază informaţia lor genetică (din ARN-ul propriu) în ADN-ul celulei-gazdă, cu ajutorul revers-transcriptazei, după care îşi fac de cap, folosind mecanismele moleculare ale gazdei pentru a se multiplica. (Virusurile nu au structură celulară şi nu sunt capabile să se înmulţească singure, ci doar inserându-şi genomul lor în genomul unei celule.) Deci, se poate şi altfel decât zicea dogma centrală a biologiei. (Şi, pentru a fi demonstrat că se poate şi altfel, biologii americani Howard Temin, David Baltimore şi Renato Dulbecco au primit Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie, pentru lucrările lor asupra revers-transcriptazei.)
De-a lungul vremii, au mai fost descoperite şi alte procese care contrazic dogma centrală a biologiei moleculare, astfel încât dogma a rămas doar ca un jalon în istoria ştiinţelor biologice, iar savanţii s-au învăţat minte să mai fie atât de categorici când e vorba despre ceva atât de complicat ca mecanismele ce pun în mişcare viaţa.
Una dintre implicaţiile dogmei centrale a biologiei moleculare era convingerea că, pentru a sintetiza o proteină sau a-i modifica structura, ar fi nevoie de un transfer de informaţie genetică, adică de trecerea prin procesul ADN→ARN→proteine. De aceea, descoperirea prionilor, bizarele proteine care modifică alte proteine fără intervenţia niciunui acid nucleic, a fost şi ea o bombă în lumea biologiei. E drept, unii savanţi spun că, din moment ce prionii modifică doar configuraţia spaţială a proteinelor, nu şi secvenţa lor de aminoacizi, ei, tehnic vorbind, n-ar contrazice, de fapt, dogma centrală a biologiei moleculare. O fi, poate lucrurile pot fi privite şi aşa. Dar asta, în fond, e doar o discuţie teoretică. Mult mai important este faptul că, odată cu descoperirea prionilor, s-a descoperit, de fapt, că lumea agenţilor infecţioşi e mult, mult mai complexă decât se credea. Pentru specialişti, faptul că nişte proteine, doar nişte proteine, nişte simple molecule proteice, pot produce infecţii contagioase şi epidemii a fost o lovitură de teatru.
Şi, după constarea că se descoperise ceva ce nici nu se credea că există, a urmat un al doilea şoc, atunci când oamenii de ştiinţă şi-au dat seama ce vătămări produceau aceste nou-descoperite particule infecţioase. Departe de a produce afecţiuni banale, trecătoare ori măcar tratabile, cum sunt foarte multe dintre bolile produse de virusuri, bacterii şi ceilalţi agenţi patogeni "convenţionali", prionii, din ceea ce ştim până acum despre ei, produc doar boli foarte grave, incurabile şi fatale.
E drept, prionii nu se transmit pe cale aeriană, ca multe dintre virusurile şi bacteriile cunoscute (sau nu ştim încă...), ci prin alte mecanisme. De altfel, mecanismul de transmitere misterios a fost una dintre marile dificultăţile legate de studiul prionilor. Odată înţeles acest mecanism, au putut fi luate măsuri care au limitat foarte mult răspîndirea unor boli prionice.
Bolile de acest tip sunt poduse de mutaţii ale genei PRNP. În starea ei normală, această genă codifică sinteza unei proteine numite PrPC , cu anumite roluri în ţesutul nervos. O mutaţie, o alterare în structura genei, determină sinteza unei proteine anormale, numite PrPSc , care are aceeaşi secvenţă de aminoacizi ca şi proteina normală PrPC (adică este alcătuită din aceleaşi subunităţi, aşezate în aceeaşi ordine), dar are o altă conformaţie spaţială: şirul de aminoacizi care formează molecula este înfăşurat, pliat, încolăcit într-o altă formă decât cea normală. În lumea extraordinar de complicată a proteinelor, configuraţia lor tridimensională este la fel de importantă ca şi secvenţa de aminoacizi: o mică schimbare în aranjamentul spaţial al moleculei şi proteina devine alta, comportându-se diferit. În cazul prionilor, diferenţa este practic, echivalentă cu cea dintre viaţă şi moarte: proteina normală are rostul ei în celulele nervoase, în vreme ce proteina "strâmbă", mutantă, le distruge.
Proteina defectă are înspăimântătoarea capacitate de a "defecta" şi moleculele normale ale proteinei PrPC, făcându-le să adopte configuraţia greşită; este modul în care aceste proteine infecţioase se multiplică. Mecanismele moleculare intime ale acestui proces nu sunt cunoscute în detaliu; cercetări intense, desfăşurate în cele mai performante laboratoare ale lumii, urmăresc elucidarea acestor aspecte, deoarece de cunoaşterea acestor amănunte depinde un lucru extrem de important: modul în care trebuie "proiectate" medicamentele care să combată bolile prionice.
La ora actuală, se cunosc numai câteva maladii produse de prioni. Toate atacă sistemul nervos central, provocând moartea celulelor nervoase, distrugând materia cenuşie, care prezintă ulterior, la autopsie, un aspect caracteristic, părând "ciuruită" de nenumărate orificii şi canalicule, întocmai ca un burete, de unde şi atributul de spongiforme asociat acestor encefalopatii (afecţiuni ale creierului).
-
Scrapia este o boală întâlnită la oi şi capre, cunoscută cel puţin din secolul al XVIII (când, bineînţeles, nu se cunoştea agentul patogen, dar fuseseră înregistrate epidemii). Se manifestă prin modificări comportamentale - agitaţie, iritabilitate, agresivitate, sau, dimpotrivă, lentoare - şi prurit (mâncărimi) intens care determină animalul să se scarpine cu furie, producându-şi răni. În cele din urmă, animalele afectate slăbesc şi pier. Boala se transmite de la mame la pui, în cursul fătării, iar alte animale din turmă se pot infecta prin contactul cu fluidele corporale contaminate.
Encefalopatia spongiformă bovină, cunoscută popular ca "boala vacii nebune", a afectat în mai multe rânduri zootehnia, mai ales în Europa; începând din anii 1980, când boala a izbucnit în Marea Britanie, şi continuând cu cazurile descoperite tot în vestul Europei în anii 1990 şi primii ani ai secolului XXI, sute de mii de vite au fost infectate şi numai în Marea Britanie, peste 4 milioane au fost sacrificate în cadrul unui program de eradicare a bolii, ducând la pierderi de miliarde de lire sterline în industria de profil. Prionul care produce această boală poate ajunge şi în organismul uman, prin consumul unor produse infectate, ducând la apariţia bolii numite noua maladie Creutzfeldt-Jacob (vezi mai jos).
CWD (chronic wasting disease) este o encefalopatie spongiformă întâlnită la cervide, descrisă până acum la elan şi alte câteva specii de cerbi.
alte forme de encefalopatii spongiforme au fost descoperite la nurci (transmissible mink encephalopathy -TME), la pisici (feline spongiform encephalopathy - FSE) şi la câteva specii de antilope africane (exotic ungulate encephalopathy - EUE).
La om au fost descrise, de asemenea, un mic număr de encefalopatii spongiforme.
Istoria lor a început cu maladia kuru, observată de savanţii occidentali în anii 1950 la câteva populaţii indigene din Papua Noua Guinee, dar rămasă mult timp o boală misterioasă. Studiile de teren păreau să indice (şi experimentele de laborator au confirmat) că era o boală transmisibilă, însă agentul infecţios nu era cunoscut. În cele din urmă, în anii '70 s-a descoperit că era vorba despre prioni şi că boala se transmitea datorită unor practici canibale rituale, în cadrul cărora localnicii din unele triburi consumau corpurile unor congeneri decedaţi, pentru a readuce "forţa vitală" a fiinţei în grupul social din care făcuse parte. Printre părţile consumate se număra şi creierul, unde concentraţia de prioni era mare. Se crede că la originea bolii ar fi stat consumul cadavrului unui om care dezvoltase spontan o mutaţie ce dusese la apariţia bolii Creutzfeldt-Jacob (vezi mai jos), cea mai răspândită formă de encefalopatie spongiformă umană.
Boala se manifesta prin debilitate, slăbiciune, incapacitatea de a sta în picioare, accese bruşte de râs şi un tremur puternic şi permanent al întregului corp; în cele din urmă, victima deceda, invariabil.
Impunerea de către australieni (care administrau pe atunci regiunea respectivă din insula Papua Noua Guinee) a unei legi care interzicea practicile canibale în cadrul riturilor funerare, împreună cu eforturile în aceeaşi direcţie ale misiunilor creştine din zonă, au dus la declinul treptat al acestor practici şi, în consecinţă, la scăderea incidenţei bolii kuru. Însă, deoarece are o perioadă lungă de incubaţie (uneori zeci de ani), e încă posibil ca persoane contaminate în urmă cu decenii să dezvolte totuşi boala.
Maladia Creutzfeldt-Jacob (CJD - Creutzfeldt-Jacob Disease) este encefalopatia spongiformă cea mai des întâlnită la om. Asta nu înseamnă că e boală frecventă, dimpotrivă: se înregistrează aproximativ un caz la 1 milion de persoane, în fiecare an.
Au fost descrise trei tipuri:
Sporadică - fără o cauză cunoscută şi care nu are caracter epidemic; este probabil datorată unei mutaţii genetice spontane care duce la apariţia proteinei defecte
Familială - transmisă ereditar (se estimează că 10 -15% dintre cazurile cunoscute de CJD ar fi de acest tip)
Forme dobândite - prin contaminare din surse exterioare.
În cadrul acestui din urmă tip, pe de o parte, au fost descrise forme numite iatrogenice, în care agentul infecţios a fost transmis prin electrozi contaminaţi, prin instrumentar chirugical şi stomatologic incorect sterilizat, prin utilizarea de grefe provenite de la cadavre infectate cu prioni sau prin administrarea de hormon de creştere obţinut din glandele hipofizare ale cadavrelor unor pacienţi cu CJD (acest tip de hormon nu se mai foloseşte azi, iar procedurile standard de sterilizare au devenit mult mai riguroase.)
Pe de altă parte, au fost înregistrate cazuri de contaminare prin consumul anumitor produse alimentare provenite de la vite infectate cu boala vacii nebune. În 1996, în Marea Britanie a fost descrisă aşa-numita variantă (nouă) a CJD, care, se consideră, poate apărea prin contaminare interspecifică (între specii diferite), în cazul respectiv de la vacă (infectată cu boala vacii nebune) la om.
Consumul de măduvă a spinării, de creier de vită şi alte organe interne poate fi riscant, deoarece aceste organe pot conţine prioni; prin urmare, comercializarea acestor produse a fost restricţionată în multe zone; consumul de grăsime, muşchi, lapte, în schimb, nu prezintă riscuri, după opinia specialiştilor.
Boala Creutzfeldt-Jacob se manifestă iniţial prin simptome de demenţă - pierderi de memorie, schimbări de personalitate, tulburări cognitive - şi tulburări ale echilibrului şi sensibilităţii. Apar mişcări necontrolate ale membrelor, apoi stări de slăbiciune care progresează rapid, iar în cele din urmă, coma şi moartea. Boala este invariabil fatală, de obicei decesul survenind în cel mult un an de la apariţia simptomelor. Pentru moment nu există niciun tratament eficient.
În afară de boala Creutzfeldt-Jacob, la om a mai fost descris un număr mic de encefalopatii spongiforme, extrem de rare, din care se cunosc doar câteva zeci de cazuri în întreaga lume: insomnia familială fatală şi sindromul Gerstmann-Sträussler-Scheinker. Caracterizate tot prin afectarea sistemului nervos, din cauza distrugerii neuronilor, şi aceste afecţiuni au o mortalitate de 100%.
Dar medicina progresează neîncetat; chiar dacă, pentru moment, nu există un medicament aprobat pentru tratarea acestor maladii, în experimentele de laborator au fost obţinute unele rezultate pe baza cărora, în viitor, ar putea deveni posibilă corectarea erorilor din configuraţia proteinelor prionice. La urma urmelor, în urmă cu 70 de ani nu dispuneam nici de antibiotice, iar medicamentele antivirale sunt încă şi mai noi. Tratamentele anti-prionice vor fi şi ele disponibile cândva, iar până atunci, prevenirea, inclusiv prin mijloace drastice, a epidemiilor şi a transmiterii de la animale la om, rămâne soluţia cea mai eficace.
Transplantul de cap: utopie sau operaţie realizabilă?
În 1925, un autor rus de literatură science-fiction, Alexandr Beleav, a publicat o nuvelă intitulată "Capul profesorului Dowell" - viziune extrem de îndrăzneaţă asupra unui viitor al medicinei ce părea, pe atunci, utopic. Nuvela explora problema menţinerii în viaţă a creierului detaşat de corp şi a transplantului de cap, atingând în treacăt şi ramificaţiile spinoase ale eticii şi deontologiei implicate. Dramatică şi provocatoare, nuvela părea să aducă în scenă o utopie medicală, într-atât de mari păreau dificultăţile unei astfel de operaţii. Cât de mari, reiese limpede din faptul că, decenii mai târziu, în ciuda progreselor enorme ale tehnologiei, medicinei, biologiei, transplantul de cap la om a rămas tot în sfera unei viziuni SF. Dar nu numai din motive strict medicale. Azi, la aproape 80 de ani de la publicarea acelei scrieri, cât de departe suntem de o astfel de reuşită a chirurgiei? Şi, dacă astfel de operaţii ar putea fi realizate, ar fi mai bine sau mai rău pentru specia şi civilizaţia umană?
În anii 1950, problema reanimării unui cap desprins de trup şi a transplantului de cap îi preocupa intens pe oamenii de ştiinţă, mai ales pe cei din blocul ţărilor comuniste, care au efectuat numeroase experimente pe animale şi au publicat lucrări în acest sens. Unul dintre aceşti pionieri a fost savantul sovietic Vladimir Petrovici Demihov (1916 -1998), un remarcabil specialist în domeniul transplanturilor. Lucrând pe animale, el a pus bazele cunoştinţelor privitoare la transplantul de inimă şi de plămâni. Medicul sud-african Christiaan Barnard, autorul primului transplant reuşit de inimă la om (1967), îl considera pe Demihov adevăratul său maestru.
Profesorul Demihov a rămas cunoscut, de asemenea, pentru lucrările sale în domeniul transplantului de cap, realizate pe câini (lucrări ce continuau un experiment realizat - pe nepregătite - de un alt savant rus, A. G. Konevski, de la Universitatea din Volgograd). Aşa cum se vede în fotografia şi videoclipul de mai jos, nu era vorba despre înlocuirea capului unui câine cu capul unui alt exemplar canin, ci despre grefarea unui al doilea cap (al unui căţeluş) pe corpul unui câine adult.
În 1959, China a anunţat că un grup de cercetători ar fi reuşit de două ori să transplanteze capul unui câine pe corpul altuia.
În anii 1960, americanii deveniseră şi ei interesaţi de acest domeniu. Au rămas celebre lucrările profesorului Robert White, un neurochirurg care lucra la Case Western Reserve University, din oraşul Cleveland. El a izbutit să realizeze transplanturi de cap la maimuţe, cu un anume grad de succes: deşi animalele nu au supravieţuit decât pentru scurt timp, simţurile vizual, olfactiv, gustativ, auditiv erau prezente. (Atenţie, imaginile de mai jos pot fi greu de suportat.)Până în prezent, din câte ştim, nu a fost efectuată nicio astfel de operaţie la om. Dar, pe urmele îndrăzneţului scriitor pomenit la început, să încercăm să ne imaginăm...
Ce ar implica un astfel de transplant, în cazul oamenilor?În primul rând, ar fi necesară irigarea permanentă cu sânge a capului, deoarece altfel creierul, extrem de sensibil la lipsa oxigenului, ar muri dacă circulaţia sangvină s-ar întrerupe. De aici, numeroase experimente făcute de-a lungul vremii şi care au vizat menţinerea în viaţă a capului. Există şi imagini filmate ale unor asemenea experimente , la câini (din nou, imaginile sunt dificil de suportat), cum sunt cele din materialul video de mai jos.
În nuvela sa, Beleaev vorbeşte despre o combinaţie secretă de substanţe nutritive care asigura supravieţuirea capetelor detaşate de trup.
Laurent întoarse capul şi deodată văzu ceva care o făcu să tresară de parcă ar fi fost curentată.
O privea un cap de om - un cap fără trup.
Capul era fixat pe o placă pătrată de sticlă, aşezată pe patru picioare metalice înalte şi lucioase. Prin găurile din placă porneau, de la arterele şi venele tăiate, mai multe tuburi, unindu-se perechi-perechi şi comunicând cu nişte baloane. Un tub mai gros ieşea din trahee şi era adaptat la un cilindru mare. Cilindrul şi baloanele erau prevăzute cu o sumedenie de robinete, manometre, termometre, cu diferite dispozitive al căror rost Laurent nu-l înţelegea.
Capul o privea atent şi trist, clipind des. Nu încăpea nicio îndoială: deşi separat de corp, capul avea o viaţă a lui, independentă, conştientă.Şocant, desigur, mai ales că, aşa cum tânăra doctoriţă Marie Laurent avea să afle, profesorul Kern, asistentul profesorului Dowell, menţinea capul acestuia în viaţă pentru a-i exploata inteligenţa şi cunoştinţele în domeniul transplantului de cap. Asta după ce, după cum sugerează autorul, chiar Kern îl ucisese pe profesorul Dowell, reanimându-i apoi capul...
Dincolo de dramatismul naraţiunii, se întrezăreşte preocuparea pentru rezolvarea acestei prime şi foarte dificile probleme a transplantului de cap: menţinerea vieţii în capul desprins de trunchi.
Dar celelalte probleme?Dacă un cap menţinut în viaţă ar fi menit să ajungă pe un nou trup, ar fi nevoie de o "potrivire" generală, ca în cazul oricărui transplant: compatibilitatea între ţesuturile donatorului şi ale receptorului. E o problemă încă dificilă în transplantologie, deoarece lipsa compatibilităţii limitează posibilităţile de transplant. Dar, chiar presupunând că am depăşi acest obstacol, ce ar mai urma?
Evident, ar fi necesară o măiestrie fantastică, stăpânirea unei tehnici chirurgicale de excepţie pentru reataşarea, nerv cu nerv, arteră cu arteră, venă cu venă, muşchi cu muşchi şi ligament cu ligament, a capului de trup. Dar există chirurgi care stăpânesc o asemenea tehnică, dovadă reuşitele profesorului White.
Rămâne însă încă un obstacol major: refacerea conexiunii la nivelul măduvei spinării.Multă vreme s-a considerat că neuronii, odată distruşi, nu se mai pot reface. Totuşi, începînd de la sfârşitul anilor 1990, numeroase experimente au arătat că ţesutul nervos are totuşi capacităţi de regenerare. Însă a reface integritatea funcţională a măduvei secţionate este încă un lucru considerat dincolo de posibilităţile medicale ale vremurilor noastre, ceea ce înseamnă că un animal care a suportat o operaţie de transplant de cap, chiar dacă ar trăi, ar fi, în cel mai bun caz, cvadriplegic, adică ar avea toate cele patru membre paralizate.
Şi totuşi... Experimente recente realizate la Universitatea din Pennsylvania, SUA, au arătat că, utilizând celule stem, s-a putut reface măduva spinării la şoareci, redându-i funcţionalitatea până la un nivel acceptabil (unul dintre multele miracole ale celulelor stem). Să însemne asta că suntem mai aproape de ziua când corpul intact al unui om mort, cu capul zdrobit într-un accident, va putea fi îmbinat cu capul rămas întreg al unui alt om, ucis de un glonţ rătăcit, pătruns în inimă, aşa cum se întâmplă în nuvela lui Beleaev, rezultând o nouă persoană, o fiinţă umană vie, întreagă, în a cărei înfăţişare doar cicatricele bizare de pe gât să amintească de drama acestei renaşteri?
Pe gât cântăreaţa are un colier de o formă bizară, sau mai bine zis nu un colier, ci un de fel de guler cu perle mărunte, lat de cel puţin patru centimetri. [...] Deasupra lui e capul unei femei necunoscute, iar sub el corpul Angelicăi, atât de cunoscut...
Însă, chiar dacă ar fi posibil din punct de vedere medical, ar fi şi de dorit? Desigur, o asemenea intervenţie ar putea deschide perspective uimitoare pentru oamenii suferinzi de o serie de afecţiuni. Capul unui trup afectat de cancer, de o boală cardiacă în stadiu avansat sau chiar de distrofie musculară ar putea primi un trup nou şi ar rezulta astfel o fiinţă umană sănătoasă, a cărei viaţă ar fi prelungită miraculos. Dar cine ar fi acea fiinţă? Identitatea persoanei respective de ce anume ar fi dată? De "vechiul" corp, devenit inutilizabil, sau de capul cel nou?Operaţia de transplant de cap, pe lângă numeroasele probleme chirurgicale aparte, care o disting de celelalte tipuri de transplant, ar avea, la prima vedere, şi această caracteristică: spre deosebire de transplanturile de organe realizate în prezent, nu primitorul, ci donatorul ar impune, cu mare probabilitate, identitatea noii fiinţe. Dacă sediul conştiinţei se găseşte în creier, dacă amintirile, cunoştinţele şi felul de a gândi sunt depozitate acolo, atunci înseamnă că s-ar întâmpla altfel decât în cazurile obişnuite de transplant, când primitorul organelor salvatoare continuă să trăiască datorită acestor "componente" noi şi sănătoase implantate în corpul său. În cazul transplantului de cap, donatorul - cel ce furnizează capul în acestă asociere - ar fi cel care, de fapt, va continua să trăiască, graţie trupului nou care îi va permite să exprime, corporal, tot ceea ce creierul gândeşte.
Dar, oare, numai creierul contează? Un om e acelaşi, psihic, comportamental, atâta vreme cât are acelaşi creier, indiferent de corpul de care ar fi legat acest creier?Un concept asupra căruia oamenii de ştiinţă - psihologi, filosofi, fiziologi, dar şi cercetători ai inteligenţei artificiale - s-au aplecat cu mult interes în ultimele decenii este cel numit embodied cognition, care afirmă că toate aspectele cogniţiei sunt modelate de experienţele corpului, că toate circuitele creierului sunt strâns legate de acele circuite care analizează şi procesează experienţe senzoriale, că funcţiile creierului, inclusiv cele responsabile de gândirea abstractă, sunt indisolubil legate de viaţa trupului.
Cu alte cuvinte, nici nu are rost să vorbim despre psihic şi corp ca despre două lucruri complet diferite şi nici să credem că putem potrivi oricând un cap pe corpul altcuiva, ca şi cum am îmbina două bucăţi de ţeavă, având grijă doar să potrivim bine bucăţile şi să etanşăm îmbinările, după care totul va merge strună. Un creier desprins de corpul în care a trăit nu va mai fi niciodată acelaşi, căci în mare măsură însuşi corpul acela l-a format. Cogniţia umană, aşa cum este ea la un anumit moment al existenţei subiectului, s-a structurat, într-o măsură esenţială, pe seama trupului. Iar imaginea noastră despre lume, despre locul pe care îl ocupăm în ea, despre noi înşine, ca şi despre ceilalţi, nu este creată, aşa cum avem adesea tendinţa să credem, doar de mintea noastră, ci şi de trup.
În nuvela lui Beleaev, Briquet, o frivolă cântăreaţă de cabaret, în vârstă de vreo treizeci de ani, este ucisă de un glonţ în timpul unei încăierări într-un bar; cadavrul ei ajunge în mâinile lui Kern, care îi detaşează capul de trup şi îl reanimează, menţinându-l în această stare timp de câteva luni. Ulterior, cu ajutorul capului profesorului Dowell - tot ce mai rămăsese viu din acest strălucit specialist în transplanturi - imaginează o operaţie prin ataşează capul lui Briquet de un trup procurat de la morgă, trupul splendid al tinerei artiste italiene Angelica Gay. Operaţia reuşeşte şi, timp de câteva luni, Briquet trăieşte miracolul noii ei vieţi. Mai frumoasă ca oricând, cu chipul întinerit de glandele endocrine ale noului ei corp, dar şi cu gesturi graţioase şi abilităţi sportive a căror amintire trupul Angelicăi o păstrase, Briquet încearcă, în plus, o curioasă schimbare a concepţiei de viaţă, venită tot din partea corpului ei nou.Ceva nou intervenise în viaţa ei. [...] Cabareturile, dansul, şansonetele, muşteriii beţi şi gălăgioşi [...], toate acestea dispăruseră undeva departe, pierduseră orice sens, orice valoare. [...] Acesta era poate uimitorul miracol al reîncarnării pe care ea nici nu-l bănuia [...]. Trupul pur, cast, al Angelicăi Gay reuşise nu numai să întinerească capul lui Briquet, dar să-i schimbe şi mentalitatea. Acestă uşuratică cântăreaţă de cabaret se transforma într-o fată cuminte.
În contrast cu ideile filosofice ale lui Descartes, ce susţinea opoziţia între spirit şi materie, între psihic şi trup şi considera gândirea drept bază a conştiinţei propriei identităţi şi existenţe (Cogito, ergo sum), afirmând astfel superioritatea spiritului asupra materiei, filosofii secolului XX şi cei ai secolului actual (dar şi psihologii, neurologii şi şi specialiştii în studiul cogniţiei) tind să "împace" corpul cu mintea, recunoscând legătura indisolubilă dintre ele. Maurice Merleau-Ponty (1908 - 1961), de exemplu, considera că trupul omenesc nu poate fi doar un obiect potenţial de studiu al ştiinţei, ci o condiţie permanentă a experienţei, constituind prima deschidere perceptivă spre lume.Iar astăzi, oamenii de ştiinţă nu se mai îndoiesc că trupul gândeşte, în modul său propriu, luând parte la percepţie şi cogniţie, întregul organism uman - creier şi restul - formând suportul material al acelui lucru imaterial pe care îl numim gândire. Iar asta arată că, dincolo de orice implicaţii medicale, a lipi laolaltă un cap şi un trup provenind de la persoane diferite ar însemna cu mult mai mult decât a realiza o intervenţie chirurgicală de excepţie. Ce anume ar însemna pentru fiinţa umană hibridă care ar renaşte astfel, doar acea fiinţă ar putea să o spună. Şi, deocamdată - poate din fericire - nu există niciun om care să fi trecut prin aşa ceva.
Bizarul accident al lui Phineas Gage
Pe 13 septembrie s-au împlinit 163 de ani de la un eveniment curios, ce avea să rămână în analele medicinei drept prima dovadă a modului în care părţile creierului influenţează personalitatea umană. Ghinionul lui Phineas Gage, protagonistul acestei întâmplări, a rămas cunoscut peste ani, cazul său fiind unul de referinţă în neurologie, psihologie şi în toate celelalte discipline ce studiază creierul uman.
La momentul accidentului, Phineas Gage era un american în vârstă de 25 de ani, maistru într-o echipă de construcţii din Vermont ce săpa în rocă traseul unei viitoare linii de cale ferată. Sarcina lui era să plaseze explozibili în rocile de pe traseu, pentru a le degaja.
În după-amiaza zilei de 13 septembrie 1848, Gage îşi făcea treaba ca de obicei, lucrând la una din stâncile ce urmau să fie degajate din calea viitoarei linii de cale ferată. Trebuia să foreze în stâncă pentru a crea spaţiul necesar explozibilului, să introducă în gaură praf de puşcă, un fitil şi nisip, iar apoi să îndese amestecul format cu ajutorul unei tije, pentru a direcţiona explozia spre interiorul rocii.
Gage realizase operaţiunea de sute de ori şi devenise foarte priceput. Îşi concepuse propriul instrument - o bară de fier cu o lungime de aproximativ un metru, cu diametrul de 3,2 cm într-un capăt şi de 0,6 cm în celălalt, care cântărea puţin peste 6 kilograme.
Un moment de neatenţie ce a intrat în istorie
În jurul orei 16:30, Gage a avut un moment de neatenţie. Nu şi-a dat seama că gaura din stâncă nu conţinea şi nisip şi a început să-şi folosească tija pentru a tasa praful de puşcă. Din senin, în timp ce Phineas compacta amestecul în stâncă, pulberea a explodat, iar suflul exploziei a lansat tija de fier prin obrazul stâng al lui Gage, zdrobindu-i falca, penetrându-i creierul şi ieşind prin partea superioară a craniului. Explozia a fost atât de puternică încât fierul a căzut la 25 de metri distanţă.
În mod curios, Gage nu şi-a pierdut cunoştinţa în timpul nefericitei experienţe. Chiar a insistat să meargă singur până la căruţa ce urma să-l ducă în oraş, unde putea să primească îngrijiri medicale. De-a lungul călătoriei până în Cavendish, un oraş din statul american Vermont aflat la 1,2 kilometri distanţă de locul accidentului, Gage a continuat să vorbească.
Pentru că îşi păstrase luciditatea, primul doctor care a venit să îl examineze nu l-a crezut pe Phineas când acesta a relatat ce s-a petrecut. Doctorul a înţeles gravitatea situaţiei abia după ce Gage a vomitat, în materia expulzată regăsindu-se şi o parte din creierul său - "echivalentul a jumătate de ceaşcă", conform relatărilor vremii.
Un alt doctor a sosit apoi la faţa locului şi a efectuat una din primele operaţii pe creier documentate din istorie. Phineas a supravieţuit, iar în următoarele săptămâni a rămas sub tratament, într-o stare de semi-comă. Prietenii lui nu credeau că va supravieţui şi i-au pregătit coşciugul şi hainele pentru înmormântare. În mod uluitor, însă, el şi-a revenit: la o lună după accident s-a ridicat din pat şi a mers pentru prima dată după operaţie, iar după alte câteva săptămâni se plimba în mod regulat.
Importanţa cazului lui Gage
Iniţial, Gage a devenit celebru pentru faptul că a supravieţuit acestei experienţe traumatizante. Deşi îşi pierduse ochiul stâng, recuperarea sa decurgea într-un ritm uluitor. La două luni după accident, Gage relata că se simte foarte bine şi că nu simte nicio durere în zona capului.
Cu timpul, însă, un alt aspect a dat şi mai multă notorietate cazului: Gage părea cu totul schimbat. Dacă înainte de accident era considerat drept unul dintre cei mai serioşi şi harnici membri ai echipei de muncitori, acum prietenii săi nu-l mai recunoşteau. "Nu mai este cu adevărat Gage", afirmau aceştia. Phineas se comporta într-un mod absolut bizar: înjura ca la uşa cortului - lucru ce nu-i stătea în fire înainte de accident -, avea toane, părea complet lipsit de respect faţă de cei din jur, comportându-se adeseori precum un copil.
Pentru că nu a putut să-şi recapete vechiul loc de muncă, Gage s-a angajat la un grajd din New Hampshire, apoi a fost birjar în Chile, pentru ca în cele din urmă să se întoarcă la rudele sale, în San Francisco. Phineas a murit în 1860, la vârsta de 36 de ani, în urma unei crize de epilepsie.
Phineas Gage nu a fost primul om al cărui craniu a fost străpuns de un proiectil şi nici primul care a reuşit să supravieţuiască unei astfel de încercări. Cazul său a intrat în istorie din alt motiv: pentru prima dată, dovezile empirice sugerau că există o legătură între personalitatea unei persoane şi traumatismele suferite de creierul acesteia.
Până la accidentul lui Phineas Gage, nu se ştia că anumite părţi ale creierului îndeplinesc funcţii diferite. În cazul lui Gage, distrugerea lobului prefrontal a dus la o schimbare radicală a personalităţii sale, cazul său fiind primul indiciu asupra faptului că multe probleme de comportament sunt generate de disfuncţionalităţi ale lobului frontal.
După ce cazul lui Gage a căpătat notorietate, doctorii au început să observe un comportament similar în cazul altor pacienţi ce au suferit traume la nivelul lobului frontal. De-a lungul timpului, specialiştii în neuroştiinţă au ajuns să înţeleagă rolul esenţial pe care lobul frontal îl are în raţiunea umană, în capacitatea de a respecta convenţiile sociale şi în capacitatea de a planifica.
Cortexul prefrontal şi personalitatea umană
În 1994, neurologul Hanna Damasio a realizat o reconstrucţie video a creierului lui Gage, demonstrând că partea cea mai afectată a creierului a fost cea a cortexului prefrontal, explicând astfel de ce personalitatea sa suferise o modificare atât de radicală.
Studii ulterioare, efectuate pe pacienţi ce suferiseră traume în zona prefrontală a creierului, au arătat că aceştia puteau oferi un răspuns corect atunci când erau întrebaţi care este comportamentul potrivit în diferite situaţii sociale, dar când erau nevoiţi să-şi aplice cunoştinţele, aveau un comportament nepotrivit, ce avea ca scop satisfacerea imediată a dorinţelor.
În testele efectuate asupra copiilor, capacitatea de a amâna satisfacerea imediată a dorinţelor s-a dovedit a fi unul dintre cei mai buni indicatori ai performanţei ulterioare. Într-un astfel de test, copiii erau poziţionaţi lângă un aparat ce distribuia o bomboană la fiecare 5 secunde. Li s-a spus că vor putea păstra toate bomboanele care vor ieşi din aparat, dar că în clipa în care le vor lua din tăviţa în care acestea cădeau, maşina se va opri. Urmărind de-a lungul anilor copiii ce au luat parte la aceste teste, cercetătorii au descoperit că aceia care au aşteptat mai mult, acumulând mai multe bomboane, au avut rezultate mai bune la şcoală şi au câştigat mai mulţi bani odată intraţi în câmpul muncii.
Imposibilitatea de a-şi controla impulsurile nu este singurul dezavantaj al persoanelor cu afecţiuni în zona cortexului prefrontal. Un studiu efectuat în 2007 a arătat că traumele suferite în această zonă modifică structura morală a pacienţilor!
Pentru a observa dacă există vreo diferenţă între pacienţii ce au suferit leziuni la nivelul acestei zone a creierului şi cei cu această structură intactă, cercetătorii au selectat mai mai mulţi voluntari, pe care i-au împărţit în două grupuri. Voluntarilor le-a fost prezentat următorul scenariu ipotetic: "Te afli într-o barcă de salvare, după ce ai fost nevoit să abandonezi un vas care se scufunda. Pentru că pe barcă se află prea multe persoane, aceasta se va scufunda înainte ca echipajele de salvare să ajungă la faţa locului. În barcă se află şi o persoană rănită, ce nu mai are nicio şansă de supravieţuire. Dacă vei arunca această persoană peste bord, barca va continua să plutească, iar toată lumea va fi salvată. Ai fi dispus să arunci această persoană peste bord pentru a salva viaţa celorlalte persoane?".
Punând această întrebare participanţilor, cercetătorii au observat o diferenţă majoră între numărul de răspunsuri pozitive oferite de cele două grupuri: 20% dintre persoanele cu cortexul prefrontal intact au spus că ar arunca peste bord persoana rănită, pe când în rândul pacienţilor cu leziuni, procentul era de peste 80%!
Acest studiu, ca şi accidentul suferit de Gage, arată că firea fiecăruia dintre noi - cum gândim, ce acţiuni alegem să întreprindem - este influenţată într-o măsură extraordinară de starea creierului nostru, iar orice traumă, oricât de mică, poate avea efecte nebănuite asupra personalităţii noastre.
Încă din antichitate, una dintre cele mai importante năzuinţe ale filozofilor (şi nu numai) era înţelegerea propriei persoane. Legenda spune că pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delphi era înscris aforismul "cunoaşte-te pe tine însuţi", îndemn adresat tuturor celora ce-i treceau pragul.
Pornind de la accidentul suferit de Phineas Gage, oamenii de ştiinţă reuşesc să desluşească în fiecare zi noi mistere ale creierului uman, ceea ce ne permite tuturor să aprofundăm cunoaşterea propriei persoane.
Independent de misterele pe care creierul ni le ascunde încă, istoria va consemna în paginile sale povestea lui Phineas Gage şi a bizarului său accident ca pe o contribuţie esenţială la efortul înţelegerii personalităţii umane.
-
-
