Spiritualitate
Comana, manastirea cu oseminte de sfinti
La doar 30 de km de Bucuresti, pe malul Neajlovului cel frumos curgator, nu departe de o magnifica padure de tei, se afla una din cele mai vechi manastiri ale sudului romanesc: Comana.
Ctitorie prea putin cunoscuta a lui Vlad Tepes, ale carui oseminte par sa fie ingropate la temelia ei, intre zidurile mancate de vreme isi dorm somnul de veci, domni si boieri munteni, dar si moaste, inca nedezgropate, ale unor mitropoliti si monahi ortodocsi.
Impresionanta prin nobletea vechimii ei, Comana nu isi merita uitarea care o inconjoara si nici ranile sapate in ziduri, care striga dupa ajutor
Legendele Comanei
Drumul dinspre Bucuresti catre Giurgiu alearga ca un suvoi de beton, prin campia ametita de primavara. Demult, mlastini intinse ocroteau satele cocotate pe cate un damb de pamant, ascuns intre perdele de stuf. La vremea aceea, ca sa ajungi la Comana trebuia sa strabati cu corabia, pe apele Neajlovului, asa cum a facut si Paul de Alep, neobositul "reporter" medieval care a calatorit prin Tarile Romanesti.
Aici, intre mlastini, si-a ridicat Vlad Tepes manastirea-cetate de la Comana, si tot aici a fost ucis, in locul numit "Fantana cu nuc". Dupa el, alti domnitori ai Tarii Romanesti au fost atrasi de tarina asta, pe-atunci scufundata trei sferturi in ape: Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu.
Nu departe, la Calugareni, Mihai Viteazu l-a infrant pe Sinan Pasa, intr-o batalie napraznica. Pamantul geme de istorie. Dar nu-l aude mai nimeni. Oamenii locului navigheaza pe o alta istorie, in alte ape, incarcata de noi batalii...
Curtea interioara a manastirii
�
Fireste, simt si ei, cateodata, un duh voievodal plutind precum ceturile campiei, si daca vrei, iti arata fantana unde i s-a taiat capul lui Tepes, iar daca ai rabdare sa-i descosi, le descoperi si un motiv de mandrie: Tepes Voda e ingropat la ei in sat, la manastirea-cetate Comana, cladita de domnitor pe o insula, intre mlastini. "Osemintele lui Tepes sunt la noi si nu la Snagov, cum se zice", spune cu un zambet victorios, atarnat de colturile mustatii, un batran.
Si daca te arati neincrezator, se va gasi un altul care sa-ti spuna o legenda, despre cum Tepes se arata dusmanilor, prin campie, infricosandu-i chiar si mult dupa moartea sa.
Iar cu rabdare vei da si peste vreo batranica invesmantata in haine cernite, de lana aspra, care sa-ti povesteasca ispravile domnitorului "drept si sfant", pe vremea caruia la fiecare fantana se gasea cate un pocal de argint si nimeni nu cuteza sa-l fure. "Dar asta a fost de mult", vor zice toti cu naduf.
De vremurile eroice si cucernice mai aminteste acum doar manastirea Comana. O fortareata din piatra de rau, in pamantul careia isi dorm somnul de veci, alaturi, domnitori, boieri, calugari si osteni. O necropola putin stiuta, adumbrita de rugaciunea neincetata si unde minunile sunt tainuite.
De-a lungul anilor, la Comana au fost facute lucrari de restaurare si sapaturi arheologice care au dat la iveala ramasitele pamantesti ale celor care au vietuit aici. In popor se spune ca manastirea sta pe oase de sfinti, dar nimeni nu poate aduce dovezi.
N-au mai ajuns pana azi vesminte, odoare, inscriptii sau documente, care sa ne spuna cine sunt mortii de la Comana. In planul divin se pare ca e mai de folos sa staruie misterul, care atrage lumea ca un magnet.
Minuni care nu se povestesc
Pe dinafara, manastirea Comana pare parasita. Zidurile, cate au mai ramas, par sa se tina-n picioare doar prin mila cereasca. Poarta arcuita sub un turn clopotnita - candva falnic - da spre o curte modesta, marginita sever de chilii. Ferestrele lor sunt ochi orbi, fara lumina vreunei flori. In mijloc, biserica, simpla si cazona. Si cu toate acestea, in aerul matasos si parfumat de primavara, te simti dintr-o data acasa.
In biserica e curat si ordine. Un cor psaltic iti mangaie inima. Chipurile sfinte de pe pereti iradiaza o altfel de lumina decat aceea cernuta peste vopseluri, prin geamurile inguste. O lumina ca aceea de pe fetele unor bunici dragi, care isi revad nepotii dupa mult timp.
Pelerinii calca pe varfuri, parca sa nu-i deranjeze pe cei ingropati sub pardoseala: domnii Radu Serban si Nicolae Petrascu (fiul lui Mihai Viteazu) si printii Cantacuzini din ramura Draghici. Orice soapta se aude clar, cu o rezonanta de metal nobil, sub batrana bolta.
In toata zidirea se vede stilul brancovenesc
�
Parintele staret Mihail Muscariu ne iese in intampinare. Inalt, trup subtiat in post, ochi de icoana bizantina. Vorbeste calm, profesoral, dar fara afectare. La rastimpuri, mainile sale deseneaza mladios aerul. Parintele nu se supara ca ne miram de tineretea sa surprinzatoare pentru slujirea la care a fost chemat: doar 25 de ani! "Altul e timpul calugarului. Nu se masoara in ani, ci in nevointe" - spune incet, ca pentru sine.
Ne inchinam impreuna la icoana Sfantului Ierarh Nicolae, patronul manastirii. Icoana facatoare de minuni, batrana de 300 de ani. Credinciosi din toata Muntenia vin dinaintea ei sa-si verse oful, amestecat cu lacrimi si rugaciuni. Sunt nenumarate fapte minunate care s-au petrecut dupa inchinaciunea unor bolnavi sau nevoiasi in fata acestei icoane.
Dar le invaluie acelasi mister care inconjoara mormintele. Oamenii cred ca despre minuni nu e bine sa se stie, sa se vorbeasca. Ele trebuie traite si marturisite doar prin felul in care iti schimba viata.
Icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae
�
Parintele Mihail ne spune ca, in cateva randuri, manastirea a trecut peste necazuri numai cu ajutorul Sfantului Nicolae, dupa ce obstea s-a rugat la icoana sa.
La Comana, doar Fecioara Maria este mai venerata decat Sf. Nicolae. In august, la Adormirea Maicii Domnului, curtea manastirii si imprejurimile se umplu de puhoi de lume. Crestinii vin din ajun sa privegheze si, pe cei mai multi, ii gaseste roua dimi-netii in iarba.
Adormirea Maicii Domnului este pentru manastire ca un al doilea hram. O traditie careia nimeni nu-i mai stie radacinile face ca oameni din toata tara sa vina sa o cinsteasca pe Preacurata Fecioara la 15 august. Localnicii au fata de Maica Domnului o dragoste ca pentru mama lor si se gandesc ca la o manastire i se pot ruga mai cu ravna.
Parintele Marian, proaspat preot de mir aflat in practica liturgica la Comana, ne spune ca oamenii vin aici pentru ca simt cum li se raspunde rugaciunilor. Regimul de viata monahala, ca cel de la Muntele Athos, si puterea pe care Dumnezeu o va fi dat moastelor de la Comana fac ca manastirea sa straluceasca, de cel putin doua ori pe an, spre finalul verii si la inceputul iernii, de Sfanta Maria si de Sfantul Nicolae.
Oasele lui Tepes se odihnesc la Comana
Parintele Mihail este staret de doar cateva luni, dar vietuieste la Comana de cand a fost tuns in monahism, in urma cu trei ani. A venit aici dupa ce si-a ispravit un masterat in Teologie la Ierusalim, fermecat de pacea locului.
"Pe cat de zbuciumata e istoria manastirii, pe atat de linistita este zona aceasta. Monahi si pelerini marturisesc laolalta despre pacea pe care o simt aici. Pace care vine din 550 de ani de viata monahala. Rugaciunile si nevointele calugarilor care au trait aici au dat roade duhovnicesti, din care putem sa gustam si noi."
Parintele este preocupat de istoria locului, pe care o stie precis, pe date, nume si fapte. A rascolit arhive, a cercetat batrani duhovnici si a vorbit cu multi oameni despre manastire si primul ei ctitor, Vlad Tepes.
Un staret preocupat de istorie
�
- Parinte, ce se stie cu certitudine despre trecerea lui Vlad Tepes pe aici?
- Vlad Tepes a fost omorat pe drumul ce leaga Bucurestiul de Giurgiu, in 1465, la trei ani dupa ce a construit manastirea Comana, in 1462. Taranii au pastrat pana astazi in memoria colectiva locul unde a fost ucis, numit "Fantana cu nuc" sau "Fantana cu leac".
Conform practicilor din Evul Mediu - domnitorul a fost decapitat, capul fiind dus sultanului, iar trupul urmand a fi inmormantat in cea mai apropiata manastire sau biserica legata de numele sau. Or, singura manastire ctitorita de Vlad Tepes in acest areal este aceasta, de la Comana.
In anii '70, doi cercetatori de prestigiu de atunci, Lia si Adrian Batranu, au facut sapaturi arheologice si au evidentiat locul unde a fost bisericuta de lemn a lui Tepes, langa turnul clopotnita.
Acolo unde trebuia sa fie mormantul ctitorului au gasit un trup decapitat, fara nici un insemn domnesc si fara nici o inscriptie, dar de jur-imprejur cu monede emise in vremea lui Vlad Tepes, ceea ce ne face sa credem ca aici isi va fi gasit odihna marele voievod.
- Ce simt si marturisesc comanenii fata de Tepes: dragoste, evlavie, teama?
- Ei cred ca a fost un mare aparator al neamului si al credintei noastre. Spun despre el ca e "voievodul dreptatii", caci in timpul lui nu se fura si nu se facea rau. Astazi, numai la Sfantul Munte Athos se mai intampla sa se poarte oamenii asa. Acolo lasi o scrisoare pe jos si este dusa la destinatar, fara sa fie deschisa. Deci, vedem ca sub domnia lui Tepes era un duh mai adanc si mai bun decat cel al simplei autoritati.
Frumusete si pace. Comana se mandreste cu 550 de ani de viata monahala
�
In orice caz, la manastirea Comana este pomenit de sute de ani, la fiecare sfanta proscomidie si la fiecare Liturghie, ca prim ctitor. Avem pomelnice foarte vechi in care este trecut. Ne rugam pentru el. Iar localnicii au respect si admiratie pentru numele sau.
- A ridicat Vlad Tepes si alte manastiri?
- Stim doar de manastirea Turnu, din Prahova. Si, desigur, a restaurat manastirea Snagov, care in mod eronat este considerata ctitoria sa, fiind, de fapt, a tatalui sau, Vlad Dracul. Academicianul Constantin Rezachievici a demontat mitul potrivit caruia Tepes ar fi ctitor al Snagovului si ar fi inmormantat acolo. Iar in urma sapaturilor arheologice, mormantul care este cinstit ca loc de odihna al voievodului a fost gasit gol.
- Va fi fost Vlad Tepes un autentic domn crestin, ori a ridicat manastiri ca reflex al unei "mode" a veacului?
- Cred ca expresia "Bizant dupa Bizant" s-a inradacinat in Tarile Romane, imediat dupa caderea Constantinopolelui, in 1453, si ca Vlad Tepes a inteles ca lupta lui impotriva turcilor este mai mult decat una de aparare a poporului sau, ca insasi credinta crestina era periclitata. Faptul ca a ctitorit manastirea aceasta, amplasata strategic, arata, in opinia mea, ca voievodul era un bun crestin, care lupta pentru cruce.
Inflorire
si decadere
Din ctitoria lui Vlad Tepes nu se mai pastreaza nimic. Doar pamantul e martorul acelor timpuri. Mica biserica, turnul clopotnitei si cele cinci chilii ridicate de Tepes erau de lemn si s-au prefacut in pulbere, in 150 de ani. In 1588, boierul Radu Serban, din satul Coiani (astazi, Mironesti), viitor domn, a refacut zidurile de aparare si a reconstruit toata manastirea din piatra.
Terasa boltita sta cu fata catre Neajlov
�
Dupa inca o suta de ani, marele vornic Serban Cantacuzino a restaurat manastirea, in stilul brancovenesc, construind un etaj cu chilii noi peste cele existente si un elegant foisor spre nord. Atunci, manastirea a devenit loc de inhumare a familiei Cantacuzino si mare centru cultural si religios.
La 1640, Mitropolitul Longin al Tarii Romanesti isi avea resedinta la Comana. Tot aici si-a facut ucenicia viitorul mitropolit al Ardealului si marele luptator antiotoman, Sfantul Ierarh si Marturisitor Sava Brancovici (1620 - 1683).
Decaderea Comanei a inceput odata cu domnia Mavrocordatilor.
Nicolae Mavrocordat a inchinat-o Patriarhiei Sfantului Mormant de la Ierusalim, calugarii romani au fost inlocuiti cu monahi greci, iar manastirea si-a pierdut incet, incet toate odoarele si averile. Grecii au administrat-o rau si au trimis peste granita ce avea mai de pret.
In 1863, era de tot saraca si darapanata, biserica fusese inchisa, iar in manastire mai ramasese doar un calugar, care nu stia o boaba romaneste. Cuza Voda a secularizat pamanturile manastirii si a si transformat-o in parohie. Vreme de o suta de ani, biserica a fost parohiala, iar staretia - folosita ca scoala generala. Cuza a poruncit sa fie secate mlastinile.
Satul s-a putut apropia de ea tot mai mult, cum vine cerbul la apa, asa incat azi manastirea este la marginea drumului principal al Comanei. Doar zidurile sale batrane o mai despart de "lume". "Toate manastirile ortodoxe ar trebui sa fie inconjurate de ziduri, ca ele sunt inchise catre lume si deschise sus, catre Cer, catre Dumnezeu", spune parintele Mihail.
Sfintia sa intareste insa ca satul iubeste manastirea, in a carei biserica sute de ani s-au botezat si s-au cununat toti comanenii. Abia acum doi ani a inceput constructia unei biserici de parohie in sat, la initiativa Preasfintitului Ambrozie, Episcopul de Giurgiu.
Cetatea monahala de la Comana a redevenit manastire in 1992, si de 16 ani se zbate in lipsuri, ca sa imbrace haina noua si curata, ca o adevarata mireasa a lui Hristos. Zidurile trebuie reparate, acoperisul - inlocuit, pictura - refacuta, centrala termica - o hardughie improvizata care inghite o caruta de lemne pe noapte, ca abia sa dezghete geamurile in timpul iernii - trebuie schimbata.
Ruina vechiului turn
�
In spatele bisericii exista un mic mausoleu al eroilor necunoscuti, cazuti in primul razboi mondial, in luptele de pe Neajlov, cladit dupa indicatiile lui Nicolae Iorga, in 1932.
In cripte ordonate militareste, pe stanga si pe dreapta, sunt depuse ramasitele pamantesti ale unor eroi, sub lespezi de marmura. In rest, praf adanc, ca un covor, si pereti goi, odinioara albi, de care se sprijina cateva icoane, prapuri si o cruce pe care e pictat Mantuitorul.
In centru, spre capat, o masa de piatra, in chip de altar. "Vrem sa transformam mausoleul intr-un paraclis inchinat Sfintei Ecaterina, de la care avem particele de moaste. Si speram sa reusim sa facem ceva frumos, spre slava lui Dumnezeu si spre bucuria oamenilor, care vin sa se foloseasca in primul rand duhovniceste", ne impartaseste parintele Mihail planurile sfintiei sale.
Cu toate trebuintele manastirii, parintele staret crede ca ele se vor face dupa voia Domnului, la vremea cuvenita. Nu e dispus sa grabeasca lucrurile si sa-i inhame pe cei zece calugari, mai degraba la munca fizica decat la rugaciune.
"E normal ca dupa o intrerupere de o suta de ani, sa fie multe de construit, dar nu suntem aici doar pentru a ridica ziduri. Daca ne pierdem linistea si firescul, daca ne uitam menirea, n-am facut nimic".
Fotografii de ANDREI CHERAN
Minune Dumnezeiasca la biserica Sfantul Pantelimon
Posted in minuni by saccsiv on ianuarie 12, 2012
Iata ce aflam din articolul Minune Dumnezeiască la biserica Sfântul Pantelimon:
O minune s-a petrecut la Biserica Sfântul Pantelimon, după greaua încercare prin care a trecut în noaptea de luni, când lăcașul a fost mistuit de flăcări. A doua zi, enoriaşii au găsit intactă crucea de lemn de pe catapeteasmă, cruce pe care o credeau distrusă în incendiu.
Spre mirarea tuturor celor prezenţi, crucea care a fost antrenată în prăbuşire de cupola în flăcări, a fost scoasă de sub grinzile carbonizate şi este intactă, fără nici cea mai mică zgârietură, neatinsă de foc, de apa folosită la stingerea incendiului sau de la căderea de la cel puţin 8 metri, acolo unde era montată pe catapeteasmă.
Unul din enoriaşii care ajută la repararea bisericii a luat-o pentru a reface instalaţia electrică ce era montată pe marginea acesteia, iar de vineri, 13 ianuarie a.c. ea va din nou pe catapeteasma bisericii şi va lumina rugăciunile credincioşilor, aşa cum o face de peste 100 de ani.
Biserica “Sfântul Pantelimon” a fost cuprinsă de flăcări luni aseară, în jurul orei 20.00, iar turla s-a prăbușit. Pompierii s-au luptat mai multe ore cu focul și au reușit să stingă flăcările aproape de miezul nopții.
Flăcările au pus la pământ turla lăcașului de cult. Din cauza vântului puternic care a întețit flăcările, pompierii au avut nevoie de șapte autospeciale.
Mir de nard autentic, acum si in Romania, la manastirea Petru Voda

Posted on 03/02/2010 by admin

Marturii biblice despre mirul de nard

« Deci Iisus, mai inainte de Pasti cu sase zile a venit in Betania, unde era Lazar cel ce fusese mort, pe care l-a inviat din morti. Si i-au facut lui acolo cina, si Marta slujea, iar Lazar era unul din cei ce sedea impreuna cu dansul. Deci Maria luind o litra cu mir de nard de credinta de mult pret, a uns picioarele lui Iisus, si a sters cu parul sau picioarele Lui; iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci zice unul din ucenicii Lui, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care vrea sa-L vinda pe El: Pentru ce acest mir nu s-a vindut cu trei sute de dinari, si sa se fi dat saracilor? Iar aceasta o a zis, nu ca pentru saraci ii era lui grija, ci pentru ca fur era, si punga avea, si purta ce se punea intr-insa. Si a spus Iisus: Lasa-o pe dinsa; spre ziua ingroparii Mele l-a pastrat pe acesta. Ca pe saraci pururea ii aveti cu voi, iar pe Mine nu ma aveti pururea.» (Ioann 12:1-8)

Sfintul Theofylact al Bulgariei spune ca Maria din Bethania, sora Marthei si a lui Lazar cel inviat a patra zi din morti, cinstindu-L pe Mintuitorul ca pe Dumnezeu cel adevarat, s-a facut plinitoare aievea a cuvintului Psalmistului care zice: «Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tau, cu untdelemn al bucuriei» (Ps. 44:9), caci mirul a fost chip al Duhului Sfint, despre care Prorocul Isaia zice «Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, ca sa binevestesc saracilor» (61:1), adica noua, ca sa ne binevesteasca Patimile si Invierea Sa din morti.

Ce este nardul si unde creste el?

Mirul de nard «de credinta» (πιστικῆς) este mirul de nard autentic, caci si in vechime, ca si astazi, multi se ocupau cu contrafacerea lui, de aceea rareori era de gasit mir autentic, si acela era foarte scump. Mirul de nard se extrage prin distilarea radacinilor de nard (denumirea stiintifica este Nardostachys Jatamansi), o planta care creste pe coastele Muntilor Himalaya, in special in partile Nepalului, la inaltimea de 3000-5000 de metri altitudine. Recoltarea sa se face primavara, pentru a obtine mirul verde, care este cel mai de calitate. In vechime, mirul de nard era adus de catre caravane pe Drumul Matasii, de la mii de kilometri distanta, si aceasta era pricina pentru care era atit de scump.

Proprietati medicinale ale mirului de nard

Motivul recoltarii si utilizarii sale atit in antichitate cit si astazi sint proprietatile sale cu totul si cu totul deosebite, avind efecte puternice impotriva insomniei, epilepsiei, psoriazisului, acneei, tulburarilor aparatului circulator si ale celui respirator, si chiar tulburarilor mentale, stimulind memoria. Administrarea sa se face prin aromaterapie.

Spunind ca «spre ziua ingroparii Mele l-a pastrat pe acesta», Mintuitorul confirma utilizarea mirului de nard impotriva insomniei in antichitate, aratind ca El nu va muri, ci va invia, moartea si ingroparea sa fiind ca un somn profund ce a pregatit invierea Sa cea de a treia zi.

Efectul mirului de nard impotriva posedarii de catre duhuri necurate, numita astazi epilepsie, este iarasi aratat de Evanghelie, care leaga mirosul mirului de tulburarea lui Iuda:

iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci zice unul din ucenicii Lui, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care vrea sa-L vinda pe El: Pentru ce acest mir nu s-a vindut cu trei sute de dinari, si sa se fi dat saracilor?

Argumente

Intrucit de foarte multi ani la mai toate locurile sfinte ale Crestinismului se gasesc de vinzare uleiuri chimicale care au pretentia de a fi „mir de nard”, parintii de la pangar au hotarit, cu binecuvintarea Parintelui Arhimandrit Justin Parvu, sa aducă la Manastire Petru Voda mir de nard autentic, direct de la producatori.

Mirul de nard NU este unul si acelasi lucru cu Sfintul si Marele Mir, folosit in Biserica Ortodoxa doar pentru Taina Mirungerii, fiind tinut in Sfintele Altare pe Sfinta Masa.

Puteti gasi acest mir la pangarul manastirii Petru Voda sau puteti comanda la adresa: Manastirea Petru Voda (pentru pangar), comuna Poiana Teiului, cod 617346, judetul Neamt sau pe email la manastirea@petruvoda.ro. Pretul unei sticlute de esenta de mir de nard este de 20 RON; plata se face la primirea coletului, ramburs.
Trimite mai departe:
Hotararea dogmatica a Sinodului 7 Ecumenic. Afurisenie pentru cei ce nu cinstesc Icoanele

Posted on 03/02/2010 by admin

Hotaram cu toata grija si acrivia: impreuna cu chipul Cinstitei si De-viata-facatoarei Cruci, in sfintele biserici ale lui Dumnezeu sa se puna si: Cinstitele si Sfintele Icoane, pictate sau lucrate in mozaic, sau facute din materii potrivite, pe Sfintele Vase si Vesminte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri!

Sfantul si Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu si datorita hotararii dreptcredinciosilor si iubitorilor de Hristos, imparatii nostri Constantin si mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oara la Niceea, slavita metropola a provinciei Bithinia, in sfanta biserica a lui Dumnezeu numita Sfanta Sofia, urmand predaniei Bisericii Sobornicesti, a hotarat cele ce urmeaza:

Cel care ne-a daruit noua lumina cunostintei Sale si ne-a izbavit din intunericul nebuniei idolesti, Hristos Dumnezeul nostru, dupa ce Si-a facut mireasa Sfanta Sa Biserica Soborniceasca cea fara pata sau zbarcitura (Efes. 5, 27), a fagaduit sa vegheze asupra ei, zicand cu tarie sfintilor Sai ucenici: Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Aceasta fagaduinta nu a facut-o insa numai acelora, ci prin ei [a facut-o] si noua, celor care am crezut prin ei in numele Lui (Ioan 17, 20).

Insa unii oameni, nesocotind acest dar, inaripati de catre vrajmasul cel viclean, s-au indepartat de judecata cea dreapta si, impotrivindu-se predaniei Bisericii Sobornicesti, au pacatuit intru intelegerea adevarului, [si], precum zice proverbul, nu si-au brazdat bine ogorul si mainile lor nu au avut ce culege.

Ei au indraznit sa defaime podoaba bineplacuta lui Dumnezeu a sfintelor asezaminte, numindu-se preoti fara sa [si] fie; despre care Dumnezeu striga prin profeti: multime de pastori au calcat via Mea; calcat-au cu picioarele lor partea Mea… (Ieremia 12, 10). Caci urmand unor oameni nelegiuiti, increzatori in propriile cugete, au clevetit Sfanta Biserica, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, si nu fac deosebire intre curat si necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului si a sfintilor Sai ca pe statuile idolilor diavolesti.

De aceea, intru bunavointa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultator sa fie vatamat de o asemenea ciuma, prin ravna dumnezeiasca si cu aprobarea lui Constantin si a Irinei, preacredinciosii nostri imparati, ne-a chemat de peste tot pe noi, intaistatatorii preotiei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Sobornicesti sa isi regaseasca taria prin hotararea noastra soborniceasca.

Cercetand si examinand cu multa acrivie si avand in vedere scopul adevarului nu inlaturam nimic, nu adaugam nimic, ci pastram neschimbate [toate] cele bune ale Bisericii Sobornicesti; si urmam cele sase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai intai pe cel reunit in stralucita metropola Niceea, [si] impreuna cu el pe cel care a avut loc in cetatea imparateasca de Dumnezeu ocrotita [a Constantinopolei].

(Urmeaza Crezul niceeo-constantinopolitan): Credem…

Ne lepadam si anatemizam: pe Arie si pe cei care cugeta asemenea lui si ii impartasesc nelegiuita credinta; pe Macedonie si pe cei dimpreuna cu el, numiti cu indreptatire luptatori impotriva Duhului Sfant; [noi] marturisim si ca Stapana noastra, Sfanta [Fecioara] Maria, este pe deplin si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca a nascut in trup pe Unul din Sfanta Treime, pe Hristos Dumnezeul nostru, dupa cum a invatat mai intai Sinodul din Efes care a alungat pe necredinciosul Nestorie si pe cei dimpreuna cu el, pentru ca a introdus [invatatura despre] doimea de persoane.

Impreuna cu acestea, marturisim si cele doua firi ale Celui ce S-a intrupat pentru noi din Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, marturisindu-L Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, precum si Sinodul din Calcedon a proclamat, indepartandu-i din curtea dumnezeiasca pe blasfemiatorii Eutihie si Dioscor; si impreuna cu ei pe Sever, Petru si [intreaga] ceata blasfemiatoare; impreuna cu ei dam anatemei si nascocirile lui Origen, Evagrie si Didim, urmand celui de-al cincilea Sinod intrunit la Constantinopol.

Apoi marturisim doua vointe si doua lucrari, dupa insusirea firilor in Hristos, asa cum a proclamat si Sinodul al saselea [Ecumenic] de la Constantinopol, respingand pe Serghie, pe Honorius, Chir, Pyrhus, Macarie, toti [acestia fiind] oameni neiscusiti in dreapta credinta si pe [toti] cei care cugeta asemenea lor.

Si, rezumand, zicem: [noi] pastram neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, incredintate noua [cu sfintenie]. Intre ele se afla si zugravirea Icoanelor, in acord cu relatarea propavaduirii evanghelice, in vederea intaririi credintei in intruparea, adevarata si nu inchipuita, a lui Dumnezeu Cuvantul, [acestea] aducandu-ne bun folos; caci lumina cu care se lumineaza intre ele [propovaduirea si icoana] este spre marirea amandurora .

Asa stand lucrurile, inaintand pe calea imparateasca si urmand invatatura [de Dumnezeu] insuflata a Sfintilor nostri Parinti si a Predaniei Bisericii Sobornicesti, caci noi recunoastem ca ea este a Duhului Sfant Care locuieste intr-insa, hotaram cu toata grija si acrivia: impreuna cu chipul Cinstitei si De-viata-facatoarei Cruci, in sfintele biserici ale lui Dumnezeu sa se puna si: Cinstitele si Sfintele Icoane, pictate sau lucrate in mozaic, sau facute din materii potrivite, pe Sfintele Vase si Vesminte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri; Icoana Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si a Preacuratei Stapanei noastre, Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, ale Cinstitilor Ingeri si ale tuturor Sfintilor si Dreptilor Barbati.

Caci cu cat mai des sunt vazute acestea, prin Icoane, cu atat mai mult cei care privesc la ele sunt adusi a-si aminti si a iubi prototipurile [icoanelor] si a le da cuvenita sarutare si cinstita inchinaciune; nu inchinarea adevarata, care dupa credinta se cuvine numai Dumnezeirii, ci [tot asa] cum se face cu semnul Sfintei si De-viata-facatoarei Cruci, cu Sfintele Evanghelii, si cu toate lucrurile sfinte; intru cinstirea lor se vor face tamaieri si se vor aprinde lumini [candele], dupa evlaviosul obicei al celor de demult. Caci cinstirea [acordata chipului] urca la prototip (cf. Sfantul Vasile cel Mare: Despre Sfantul Duh 18, 45; PG 32, 149), si cel care se inchina la Icoana se inchina persoanei zugravite in ea.

In acest fel se intareste invatatura Sfintilor nostri Parinti, adica Predania Bisericii Sobornicesti, [Biserica] ce a primit Evanghelia de la un capat la altul al pamantului; asa urmam lui Pavel, care a grait in Hristos, [si intregii] cete dumnezeiesti a Apostolilor si sfinteniei Parintilor nostri, tinand cu tarie predaniile pe care le-am primit (cf. II Tes. 2, 15), cantand astfel profetic lauda biruintei Bisericii: bucura-te, fiica a Sionului! Ridica-ti glasul, fiica a Ierusalimului, bucura-te si te veseleste din toata inima. Caci Domnul a inlaturat toate judecatile impotriva ta si te-a izbavit din mana potrivnicilor tai; Domnul este Imparat in mijlocul tau; [tu] nu vei mai vedea nici o nenorocire (Sof. 3, 14) si pacea va fi cu tine totdeauna.

[Iar] cei care cuteaza sa cugete sau sa invete altfel, sau, urmand blestematilor eretici, [indraznesc] sa dispretuiasca predaniile Bisericii, nascocind sau lepadand ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al Crucii, fie Icoana zugravita, fie Sfinte Moaste de Mucenici, sau [indraznesc] sa cugete stramb si viclean pentru a rastalmaci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicesti, inca si [de vor indrazni cu necuviinta] sa foloseasca in chip de obste [profan] sfintitele odoare sau cinstitele manastiri: poruncim ca toti acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie caterisiti, iar daca sunt monahi sau laici, sa fie indepartati de la impartasanie [sa fie afurisiti].

Sfarsit si lui Dumnezeu slava!
„Rugaciunea lui Iisus” – spusa pe respiratie si spusa cu cuvantul launtric pe pulsul inimii

Posted on 01/08/2012 by admin

Introducere:

„Rugaciunea lui Iisus” – spusa pe respiratie (se recomanda a se practica pentru curatirea puterii poftitoare).

Pentru a ne aduna si concentra mai usor, putem asocia aceasta rugaciune launtrica spusa pentru curatirea puterii poftitoare, in ritmul respiratiei, lin, fara a ne forta.

Rostim „Rugaciunea lui Iisus”, cu pocainta[1] coborandu-ne pe directia puterii poftitoare, pe ritmul inspiratiei si a expiratiei[2]. Respiratia (inspiratia si expiratia-actiuni fiziologice involuntare) devine masura in doi timpi in rostirea rugaciunii:

1. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, si inspiram;
2. „miluieste-ma pe mine pacatosul”, si expiram.

II. Puterea manioasa se afla in centrul inimii duhovnicesti[3]. Trimitem pe puterea manioasa gandul cu versetul biblic, sau gandul rugaciunii launtrice: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Rostim rugaciunea launtrica, pana cand observam ca aceasta putere se curateste cu ajutorul Harului Dumnezeisc si gandul rugaciunii intra mai usor in inima duhovniceasca.

Daca observam in noi un duh rau de manie, care ne indeamna sa lovim pe aproapele ori altceva, sa ridicam gandul si cu aceasta putere manioasa sa strigam pe verticala sau in inima duhovniceasca: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine maniosul!

Exemple de versete biblice:

Nu judecati, ca sa nu fiti judecati;
Caci cu judecata cu care judecati veti fi judecati, si cu masura cu care masurati vi se va masura (Matei 7,1).
Nu judecati si nu veti fi judecati;
Nu osanditi si nu veti fi osanditi;
Iertati si veti fi iertati (Luca 6,37).
Cuvantul Tau este adevarul (Ioan 17,17).
Si ne iarta noua gresalele noastre,
precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12).
Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor,
ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc (Matei 3,15).
Celui ce cere de la tine da-i (Matei 5, 42).
Nu va impotriviti celui rau (Matei 5, 39).
Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda (Matei 5, 22).
Iubiti pe vrajmasii vostri,
binecuvantati pe cei ce va blestema,
faceti bine celor ce va urasc si
rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc (Matei 5, 44).
Eu sunt Calea, Adevarul si Viata (Ioan 11,25).

Rostim rugaciunea, pana cand se va consuma aceasta energie manioasa si vor fi alungate duhurile diavolesti. Aceasta energie manioasa se mai poate consuma si intr-o munca fizica binecuvantata.

3. Puterea cuvantatoare a omului „se afla in piept la doua degete orizontale[4], deasupra sanului stang si tine pana aproape de sanul drept”[5].

Dupa ce s-au curatit puterea poftitoare si puterea manioasa, ne indreptam cu gandul curatitor, insotit de versetul biblic sau al rugaciunii lui Iisus in centrul duhovnicesc al fiintei noastre[6] si ne rugam cu cuvantul launtric, cuvantul cu care vorbim tainic, in gand, in inima noastra, cu noi insine.

In acest centru duhovnicesc al inimii noastre spunem cu cuvantul launtric: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Sau repetam tainic in chip de rugaciune versetele biblice[7] fiind atenti la cuvintele rugaciunii.

„Rugaciunea lui Iisus”- spusa cu cuvantul launtric pe pulsul inimii, pentru curatirea puterii rationale

Prin aceasta metoda ne rugam cu cuvantul launtric, in centrul duhovnicesc al inimii, unde se afla si puterea cuvantatoare a sufletului, cu cuvintele rugaciunii batand la usa inimii, mai intai cu glas, apoi in soapta, iar dupa o perioada de timp, o vom putea zice tainic, in gand, accentuat, cu insistenta, in ritmul inimii. In aceasta metoda avem mai multi timpi. Rostim rugaciunea rar, in 7 timpi, fiind accentuat fiecare cuvant (fiecare pas din cei 7): 1. Doamne, 2. Iisuse, 3. Hristoase, 4.Fiul lui Dumnezeu, 5. Miluieste-ma, 6. Pe mine, 7. Pacatosul![8].

Nu este vorba de bataile inimii, ci de bataile cuvantului la poarta inimii, de trairea afectiva-n inima a fiecarui cuvant al rugaciunii.

Cand suntem singuri, se poate retine respiratia, dar fara a ne forta prea mult ca sa apara ameteli[9].

Deci cu cuvantul launtric spunem rugaciunea sau versetul biblic, mintea o fixam la Dumnezeu care se afla inlauntrul inimii noastre duhovnicesti, iar cu duhul ne smerim. Astfel se vor curati si uni cu ajutorul Harului Dumnezeiesc cele trei puteri sufletesti, mintea, cuvantul si duhul, treimea umana, realizand rugaciunea de calitate.

Rugaciunea trebuie spusa lin, fara sfortare, Cand lucram[10], rugaciunea spusa cu cuvantul launtric, in centrul duhovnicesc al fiintei noastre, poate fi scurtata[11], dar repetata des, pentru a impiedica gandurile firesti si diavolesti sa ne capteze atentia.

Exemple de rugaciuni scurte:

Doamne Iisuse!, Doamne ajuta-ma!, Doamne miluieste-ma!, Doamne! Doamne!; Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ma!; Maica Domnului!, Maica Domnului!; Bucura-te, bucuria noastra; acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant!; Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule!; Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare facator de minuni!; Bucura-te, Mare Ierarhe Vasile!; Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult patimitorule!…

In acest fel, batand la usa inimii, cu pocainta, cu cuvantul launtric al rugaciunii, accentuat pe fiecare timp-cuvant (cuvinte), deprindem inima sa se deschida; iar, dupa un timp, vom simti si efectul mai pronuntat, cand inima se incalzeste, ca semn al conlucrarii ratiunii cu inima. La inceput, inima nu ne primeste, pentru ca este impietrita; iar daca vom bate la usa inimii mereu, ea se deschide, ne primeste, da semn, conlucrand si incalzindu-se.

Cu timpul, aceasta simtire a rugaciunii o vom avea cand vom citi si alte rugaciuni cu voce tare sau in gand, dar batand cu cuvintele rugaciunii la poarta inimii – centrul nostru duhovnicesc (cele 7 Laude, Acatiste, Sfanta Liturghie si canonul de rugaciune personal). Deoarece avem rugaciuni de lauda, de multumire si de cerere, pe care astfel le vom realiza de calitate.

Coborandu-ne cu mintea in inima, pentru ca mintea sa spuna cuvintele rugaciunii cu intelegere, inima cu simtire duhovniceasca, iar vointa cu sarguinta, vom realiza calitatea rugaciunii.

Rugandu-ne pe pulsul inimii[12], cu cuvantul launtric, in centrul duhovnicesc al fiintei noastre, pentru a ne putea concentra mai lesne, putem sa retinem cu masura respiratia cat timp spunem o data rugaciunea.

De semnalat este si faptul ca rugaciunea alipita de ritmul inimii are continuitate in toate treptele[13]:
1. In faza incepatoare – ca antrenament si deprindere;
2. In realizarea rugaciunilor multiple de calitate (rugaciuni de cerere, de multumire sau de lauda);
3. In treapta inalta-harisma rugaciunii, care lucreaza in ritmul inimii (ca un ticait de ceas si nu ca un suspin artificial al plamanului). Acest fel de rugaciune este un suspin al inimii miscate de Duhul Sfant, care isi gaseste salas intr-o inima curatita de zgura pacatelor. Astfel avem inima curata in care sa se poata odihni Harul Dumnezeiesc, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ( 1 Cor. 3,16);
4. Rugaciunea cea mai inalta, de unire cu Dumnezeu, care este fara cuvinte; este alipirea de Dumnezeu cu simtirea si caldura duhovniceasca a inimii.

Facand acest exercitiu zilnic, vom realiza calitatea rugaciunii numai cu aceste cuvinte simple: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” Practicand „Rugaciunea lui Iisus”, ne cultivam vointa, primim tarie sufleteasca si simtim lucrarea Harului Dumnezeiesc, care ne incinge cu putere de sus (Ps. 17,35).

Exemple de citate biblice pentru rugaciunea launtrica:

Precum m-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi; ramaneti intru iubirea Mea (Ioan 15,9).
Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa-si puna pentru prietenii sai ( Ioan 15,13).
Acestea va poruncesc: Sa va iubiti unii pe altii (Ioan 15,17).
Eu sunt lumina lumii; cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8,12).
Dumnezeu, celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (Iacob 4,6),
Oricine se inalta pe sine, se va smeri, iar
Cel ce se smereste pe sine se va inalta (Matei 18, 14).

Daca vedem ca mintea are cugete si pofte trupesti trebuie sa reluam curatirea prin rugaciunea launtrica, curatim puterea poftitoare a sufletului.

De asemenea, daca suntem ispititi de la puterea manioasa (ganduri si duhuri de manie, ura, zavistie…), reluam curatia prin rugaciunea launtrica pe aceasta putere sufleteasca.

Daca nu putem sa ne concentram la rugaciune, atunci facem metanii sau lucram fizic, o ascultare, o munca binecuvantata.

parintele Daniel de la Rarau

Parintele Justin despre rugaciunea launtrica

E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea.

E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic la rugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!

Dar nu exista riscul ca in aceste stramtorari si pe fondul unei saracii de proportii, oamenii sa intre in panica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?

Pai tocmai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaciunea launtrica, sa ne putem stapani in aceste situatii si sa nu ne paraseasca harul lui Dumnezeu. Ei asta si urmaresc instaurarea anarhiei, ca astfel sa ia amploare ura si dezbinarea intre oameni, pana si intre crestini.

[1] Sunt multe metode de a cobori mintea in inima, dar calea cea mai usoara este cea a duhului umilit, a pocaintei si a smeritei cugetari.
[2] „Sfantul Grigorie Sinaitul spune: „opreste-ti mintea cea neinfranata, adica aceea care mereu se instraineaza de la sine si este imprastiata de puterea vrajmasului. Si in locul rasuflarii, pune pomenirea lui Dumnezeu”.
[3] Cleopa Ilie Arhim, Ne vorbeste parintele Cleopa, vol. 17, p. 65, Editura Manastirii Sihastria Neamt, 2010.
[4] „Te pui pe un scaunel sau in picioare si concentrezi atentia deasupra inimii, cu barbia in piept, unii chiar tin doua degete acolo pentru atentie (deasupra sanului stang, vezi si icoana cu Sfantul Serafim de Sarov). Parintele Daniil (Sandu Tudor), care a murit in inchisoare, Dumnezeu sa-l ierte, tinea doua degete aici tot timpul ca sa nu piarda atentia in alta parte. Si daca vezi de la o vreme ca atunci cand concentrezi mintea incepe sa te doara inima, ca te doare tare, bine ii face, ca ea e izvorul tuturor rautatilor, ca de acolo izvoraste pacatul. Ca zice Sfantul Nil Ascetul ca mintea, rugandu-se fara raspandire, o necajeste si o smereste pe inima. Bine ca o smereste, ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o ca urgisi”. Cleopa Ilie Arhim., Ne vorbeste parintele Cleopa, vol. 17, pp. 65-66, Editura Manastirii Sihastria Neamt, 2010.
[5] Ibidem, p. 64.
[6] Puterea cuvantatoare isi are locul de petrecere in piept, in partea de sus a inimii, care se gaseste in partea sanului stang, cu doua degete orizontale mai sus de el si tine pana aproape de sanul drept. Deci, pentru a face unirea mintii cu inima, trebuie ca, in vremea rugaciunii, sa tinem luarea-aminte si atentia in aceasta parte, unde este puterea cuvantatoare a inimii. Acest loc al inimii gasit de Sfintii Parinti – mari rugatori, este centru duhovnicesc al fiintei noastre. El se poate afla haric, prin caldura duhovniceasca care apare in timpul practicarii Rugaciunii launtrice. Intr-o icoana, Sfantul Serafim de Sarov, tine mana dreapta in dreptul inimii, in centrul duhovnicesc al fiintei noastre.
[7] Parintele Adrian Fagetean, recomanda sa se foloseasca ca rugaciune launtrica, rugaciunea Domneasca: Tatal nostru.
[8] Notarea cu majuscula scoate in evidenta faptul ca avem 7 timpi. Forma invita la o hotarare, la o angajare.

[9] Pentru ca mintea sau lucrarea mintii (gandurile n. n.) are obisnuinta din tineretea sa sa nu se infraneze pe sine sau sa se risipeasca in lucrurile cele simtite ale lumii din afara, din aceasta pricina, cand ea isi rosteste aceasta rugaciune, tu sa nu ramai asa la nesfarsit, dupa cum din fire esti obisnuit, ci sa-i opresti putin in loc suflul, pana ce cuvantul cel launtric si-a zis o data rugaciunea si numai dupa aceea sa rasufli. Aceasta, dupa cum ne-au invatat dumnezeiestii Parinti”. (Ieroschim. Daniil de la Rarau, Sfintita Rugaciune, Editura Christiana, 2008, p. 68).
[10] Cand ne rugam si lucram, lupta este mai mare, dar si binecuvantarea Harului Dumnezeiesc, pentru ca participa la rugaciune in lupta de curatire si sfintire, atat sufletul cat si trupul.
[11] Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata: „Nu este nevoie sa spunem vorbe fara numar. Ajung cuvintele putine si simple. Raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile noastre nu depinde de multimea cuvintelor pe care le rostim (Matei 6,7), ci de curatia gandului si a inimii noastre.
[12] Se foloseste aceasta concentrare pe pulsul inimii trupesti, pentru ca mai intai se afla inima trupeasca si apoi inima duhovniceasca.
[13] „Aceasta curatire si lucrare launtrica trebuie dusa asa de departe, la adanc, de cealalta parte a inimii, incat sa ajunga sa innoiasca si partea cea dinafara. Aceasta se face prin atingerea principiului intruparii si invierii, in ceea ce are mai profund si adevarat.

Prin urmare, nu se nesocoteste exteriorul, ci se ajunge la el prin launtru, in chip organic si viu, din centru spre afara, din inima cea tainica, spre vileagul vadirii si implinirii desavarsite totale”. (Ieroschim. Daniil de la Rarau, Sfintita Rugaciune, Editura Christiana, 2008, p. 75).
Cititi si:
Datoria drept-credinciosilor de a spune „Rugaciunea lui Iisus”
Rugaciunea lui Iisus: Invataturi practice pentru incepatori
Pr Timotei says:

01/08/2012 la 10:35 PM

SA NU IL UITAM PE STARETUL EFREM VATOPEDINUL IN RUGACIUNILE NOASTRE:

Adevaratele motive pentru arestarea parintelui Efrem sunt lupta impotriva independentei Athosului si impotriva influentei rusesti de acolo, considera seful Fundatiei Prietenilor Vatopedi
Moscova, 30 Decembrie, Interfax – Seful Fundatiei Societatea Prietenilor Manastirii Vatopedi, membru in Camera Publica a Federatiei Ruse, Serghiei Rudov, a dat glas versiunii sale asupra persecutiei judiciare a staretului Vatopedi, arhim. Efrem.
”Credem ca sunt doua principale motive.
Primul este vechea cerinta a Uniunii Europene ca Grecia sa termine cu Athos si sa ii deschida frontierele, sa elimine regimul de vize separat si guvernarea Chinotitei din Sfantul Munte Athos.
Al doilea motiv cred ca este influenta crescanda a rusilor in Athos”, a spus Rudov la un canal TV.
El crede ca acuzatiile impotriva clericului sunt incredibile ”in absurditatea lor”.
”La inceputul sec. 20 multe din proprietatile din Grecia apartineau Bisericii si manastirilor. Dar in 1920-1923, atunci cand grecii au inceput sa se mute din Turcia catre patria-mama, manastirile au dat multe din pamanturile lor oamenilor. Chiar si dupa estimarile facute de cei care se opun Vatopedi-ului, pamantul dat statului costa acum nu mai putin de 8 milioane euro”, a spus Rudos intr-un interviu acordat Komsomolskaya Pravda.
El a fost recent in Grecia, unde s-a intalnit cu parintele Efrem. Seful Fundatiei a mai spus ca acesta este ”un om foarte bolnav”.
”Sederea in friguroasa Rusie a fost o incercare serioasa pentru el. Si cand l-a vizitat pe Patriarhul Ilia al Georgiei, nu a fost departe de moarte. Parintele Efrem are nevoie de atentie medicala constanta.
A fost interogat timp de 30 de ore in Grecia. Si i-au spus in timpul interogatoriului: ai fost in Rusia, ai vorbit cu Putin, cu Medvedev, dar ei nu te vor ajuta,” a spus Rudov. [...]
Ortodocsii rusi se ridica in apararea calugarului arestat de la Vatopedi
Moscova, 29 Decembrie, Interfax – Arestul recent din Grecia al Arhim. Efrem, superiorul Manastirii Vatopedi din Sfantul Munte, pe baza suspiciunilor de frauda si sperjur, a provocat agitatie in comunitatea ortodoxa rusa, care a pus bazele unui comitet pentru a face campanie pentru achitarea sa.
Crearea acestui comitet in apararea parintelui Efrem, numit Aparati Muntele Athos, a fost rezultatul unei intalniri a unui grup ce lucreaza pentru achitarea staretului, a spus Interfax Fundatia Internationala pentru Cultura si Alfabetul Slavon. Intalnirea a fost tintuta la sediul Fundatiei din Moscova.
Comitetul are de gand masuri prin care sa atraga atentia publicului asupra cazului parintelui Efrem si asupra actiunilor prin care guvernul grec incalca drepturile calugarlor din Muntele Athos. Masurile vor include o cercetare a legalitatii internationale a acuzatiilor aduse parintelui Efrem si o cerere catre guvernul rus sa isi “formuleze o pozitie asupra problemei”.
Comitetul planuieste, de asemenea, sa organizeze demonstratii publice in fata Ambasadei Greciei din Moscova. In Comitet sunt reprezentate, pe langa Fundatia Internationala pentru Cultura si Alfabetul Slavon, Consiliul Organizatiilor Publice Ortodoxe, grupul Marsul impotriva Coruptiei, clubul… de motociclisti (?! – n.n.) Lupii de noapte, Uniunea Fratiilor Ortodoxe si Credinta si Valoare, fundatia veteranilor de razboi, alatudi de alta fundatie a veteranilor, Cavalerism.
Răspunde
Myanmar says:

01/08/2012 la 10:41 PM

Lider crestin ortodox din Israel, ucis in timpul unei ceremonii
Gabriel Cadis, liderul Asociatiei Crestinilor Ortodxosi din Jaffa, partea sudica, antica, a orasului israelian Tel Aviv, a fost ucis, in timpul unei ceremonii religioase prilejuite de Nasterea Domnului, dupa calendarul vechi, de catre un atacator imbracat ca Mos Craciun.
Acestea sunt informatiile emise de comunitatea religioasa locala, preluate de Haaretz. Politia a arestat 6 localnici din regiunea locuita, cu preponderenta, de arabi, dar se presupune ca omorul nu este de natura etnica sau religioasa.
Mediile israeliene anunta ca liderul crestin a fost omorat cu un cutit, in timpul ceremoniei religioase, prilejuite de Nasterea Domnului, dupa vechiul calendar. Atacatorul a fugit, ascunzandu-se in multime, fiind imbracat ca Mos Craciun.
Crestinii reprezinta mai putin de 5 la suta din populatia Israelului, o tara a carei principala minoritate religioasa este reprezentata de musulmani. Cadis era arab, ca, de altfel, si cei suspectati de uciderea lui.
http://www.ziare.com/international/israel/lider-crestin-ortodox-din-israel-ucis-in-timpul-unei-ceremonii-1143750
liviu says:

01/09/2012 la 3:46 AM

Parinte si frate Timotei , oare atribuiti postarilor dvoastra o conexiune atat de subtila cu subiectul articolului „Rugaciunea lui Iisus” – incat sa-mi scape cu desavarsire ? Sau considerati ca nu trebuie sa aiba legatura ? Va rog sa nu o luati personal, dar , tocmai pentru ca am o evlavie si un respect atat de mare pentru haina preotiei , poate ca si astept mai multa calitate si traire duhovniceasca de acolo. Pai cum sa sar eu frate , cu mintea si poate si inima-Domnul stie !- de la dumnezeiestile versete biblice mentionate in articol , la gramada aia de informatii dezlanate postate despre parintele Efrem. Oare nu a multumit dreptul Iov , Domnului , pentru necazurile ingaduite spre incercare ? Mucenicii primelor veacuri crestine,si nu numai, urmand lui Hristos, au primit cu bucurie Crucea muceniciei . ” Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea”- o spune chiar parintele Iustin intr-un subtitlu al articolului postat.
“Nu va impotriviti celui rau (Matei 5, 39).
Oricine se manie pe fratele sau, vrednic va fi de osanda (Matei 5, 22).
Iubiti pe vrajmasii vostri,
binecuvantati pe cei ce va blestema,
faceti bine celor ce va urasc si
rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc (Matei 5, 44).
Eu sunt Calea, Adevarul si Viata (Ioan 11,25).”
DOAMNE, IISUSE HRISTOASE, MILUIESTE-MA PE MINE PACATOSUL , SI IN MASURA IN CARE NUMAI TU STII DACA SUNT VREDNIC , INGADUIE SA IAU SI ASUPRA MEA DIN POVARA PARINTELUI EFREM SI SA FIE ACEASTA SPRE IERTAREA PACATELOR MELE CELE MULTE !

Spiritualitate: Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis (I)

Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis
sau
Steaua Tetrahedronică, octagonul şi cultura carpato-danubiană

"Visul pe care îl visezi singur rămâne un vis, visul pe care îl visezi cu alţii devine realitate"
- Scripturile antice Tibetane

Nu am scris niciodată şi nici nu intenţionez să mai scriu vreodată un articol propriu-zis de istorie deoarece nu sunt istoric şi consider că nu am competenţa necesară în acest sens. Pe de altă parte însă, şi straniu în acelaşi timp, datorită preocupării mele de o viaţă cu domeniul aşa-zisului "fenomen paranormal", s-ar putea să ştiu despre istorie mult mai multe lucruri decât ştiu sau ar putea să afle vreodată cei mai străluciţi şi competenţi istorici. O chestiune de percepţie până la urmă, cine o are... înţelege totdeauna mai mult, mai repede şi mai bine.

Vreau să vă arăt ceea ce nu ştiţi poate despre dvs., vreau să vă arăt cine sunteţi şi de unde veniţi, iar unde vă îndreptaţi... din păcate, nu vă pot spune nici eu şi nu vă poate spune nimeni, pentru că locul în care vreţi să ajungeţi depinde de fiecare şi nimeni nu are dreptul să spună cuiva ce să facă.
Cu toate că din păcate, nimeni nu vă poate arăta viitorul, cred însă într-un destin bun al României şi într-un destin bun al celor 23 de milioane de oameni care în ciuda epocilor torţionare ale istoriei prin care au trecut trec sau vor mai trece, rămân aceiaşi oameni inteligenţi, creativi, spirituali, muncitori, cu simţul umorului, răbdători şi buni.
"O, Lo, ascultă şi învaţă, învaţă şi ascultă... pe Pământ nu este nimic mai grandios decât omul, iar în om nu este nimic mai grandios decât mintea" - Maşterii B
Multe părţi din acest articol le-am scris sub îndrumarea directă a unor maşteri Tibetani care spun că "România va fi salvată de spiritualitatea ei".
Maşterii Tibetani spun că toţi oamenii de pe planetă sunt legaţi de pământ prin nişte "fire" invizibile care fac conecţia între energia telurica a Pământului şi forţa vitală a corpului, cea care întreţine viaţă în organism. La rândul lor, aceste "fire" vin direct din centrul galaxiei şi ajung la Pământ filtrate şi focalizate de alte câteva stele şi de Soarele nostru care este tot o stea.
De fapt, energia telurica a Pământului şi forţa vitala a corpului sunt una şi aceeaşi energie, cea pe care maşterii Tibetani o numesc "prana". Există o corespondenţă directă între energia telurică a locurilor în care se naşte şi trăieşte o populaţie şi nivelul ei de spiritualitate. În locurile în care această energie abundă, se dezvoltă de obicei mari civilizaţii creatoare care dau umanităţii mari religii şi mari filozofii, descoperiri ştiinţifice, opere de artă, ş.a.m.d. În aceste locuri indicele de inteligenţă, simţul artistic şi fenomenul ESP (clarviziune, clar-audienţă, telepatie, telekinezie, puterea de a vindeca bolile prin biocurenţi, etc.) sunt de obicei ridicate. Astfel, datorită acestei energii a planetei, oamenii pot comunica telepatic la distanţe mari, şi multe alte lucruri care în realitatea convenţională par pure fantezii. Maşterii Tibetani spun că pământul României abundă în astfel de energie, mai ales în zonele muntoase.
Problema este însă, că nu numai românii, ci toţi oamenii planetei s-au îndepărtat de natura pe care o abuzează cu iresponsabilitate, de legile şi sursele spirituale pe care nu le mai înţeleg. Ori natura se poate întoarce oricând cu furie împotriva oamenilor, iar aceştia nu vor fi capabili să primească ajutor de la sursele spirituale deoarece au încetat să mai comunice cu acestea, nu mai "aud" şi nu mai înţeleg limbajul lor. Maşterii Tibetani spun că întreaga civilizaţie actuală este "săracă" şi debalansată, deoarece se sprijină prea mult pe tehnologie şi ignoră partea spirituală. Dacă mâine s-ar întâmpla un cataclism, oamenii nu ar fi capabili să-l împiedice în ciuda realizărilor ştiinţifice şi tehnologice extraordinare care s-au făcut în ultimul timp. Aceasta, deoarece oricât de mult se străduieşte omul, nu poate depăşi anumite bariere şi nu poate căpăta acces la alte dimensiuni până când nu evoluează spiritual.
Prins între colapsul tehnologic şi lipsa de comunicare spirituală, omul s-ar trezi dintr-odată dezorientat şi mai neajutorat decât un copil, întorcându-se în timp record la stadiul de barbarie şi semi-sălbăticie din care cu mare greutate s-a desprins acum câteva mii de ani. În general vorbind, cu cât omul are la îndemână mai puţină tehnologie, cu atât trebuie să se axeze mai mult pe partea spirituală pentru a putea compensa ceea ce îi lipseşte.
Indiferent însă ce se întâmplă în viaţă omului de zi cu zi, în viaţă popoarelor de la decadă la decadă sau în viaţa întregii omeniri de la secol la secol, mai spun maşterii Tibetani, nu vor pieri niciodată cei care îşi păstrează cele două calităţi care îi conferă omului statutul de om şi în acelaşi timp, de fiinţă Divină - identitatea şi spiritualitatea. Orice s-ar întâmpla, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată credinţa în Spiritul Creator, încrederea în el însuşi şi speranţa într-o zi mai bună care tot va veni odată şi odată, indiferent cât de mult trebuie să o aştepţi.

"ÎNVĂŢAŢI SĂ CONSTRUIŢI VIITORUL PRIVIND ÎN TRECUT" - Proverb chinezesc

Sunt mulţi istoricii care susţin că poporul român a apărut şi el, mai din greşeală, mai din întâmplare, pe câmpiile Carpato-Dunărene la o dată improbabilă, nu se ştie când - în orice caz mai la coadă, după ce toţi ceilalţi înălţaseră civilizaţii monumentale - sau care emit teorii injurioase conform cărora romanii (deşi caracterizaţi printr-o omogenitate etnică pe care şi-ar dori-o şi alte popoare) sunt rezultatul unei amestecaturi de triburi nomade şi rămăşite ale unor imperii în descompunere.
V-aţi întrebat însă vreodată ce este istoria şi cine sunt cei care o scriu?... Se spune că diferenţa dintre Dumnezeu şi istorici este că primul nu poate schimba trecutul, pe când istoricii o fac cu uşurinţă, acesta fiind singurul motiv pentru care Dumnezeu le face o favoare tolerându-le existenţa.
Istoria este, poate, una dintre cele mai arbitrare, cele mai iluzorii ştiinţe şi tocmai de aceea, orice încercare de reconstituire a istoriei oricărui popor constituie o mare responsabilitate pe care un om cu bun simt nu şi-o ia cu uşurinţă. Aşa-zisele dovezi arheologice nu rezistă mai mult decât câteva mii de ani. Oare cât de departe poate să meargă cineva cu demonstraţiile înapoi în timp, şi pe deasupra, să mai fie şi sigur că nu greşeşte?... Sunt ridicole tentativele unora şi altora care încearcă să acrediteze teorii sofisticate, conform cărora ei "au fost cei dintâi", ei "au creat marile culturi", ei "au făcut şi au câştigat toate războaiele" la care alţii erau prea mici şi neînsemnaţi ca să participe, şi în consecinţă, ei sunt cei care au toate drepturile şi mai ales, dreptul de a hotărî identitatea altora. Dacă cineva îşi arogă vreun drept, şi-l arogă în virtutea altor considerente, dar în nici un caz acest drept nu este dat de istorie.
Celor care cred că ei "au fost cei dintâi", le amintesc totuşi că în 1959 o expediţie paleontologică chinezo-rusă condusa de dr. Chu Ming Chen, a descoperit în deşertul Gobi o piatră care s-a dovedit a avea vechimea de un milion de ani şi în care era imprimată talpa unui pantof perfect asemănător pantofilor pe care îi purtăm în ziua de astăzi. Aşa că... e cam greu de spus unde, cine şi care au fost primii.
Ce s-a întâmplat însă, înainte de acele câteva mii de ani, "istorisite" de arheologie sau teoria marilor culturi? Poate cineva să spună care a fost scenariul derulat pe Pământ acum 28 - 52 - 200.000 - 400.000 sau 1 milion de ani?... Poate să spună cineva cu exactitate cum a apărut omul pe Pământ ori dacă ciclopii sau uriaşii din miturile Biblice şi Universale au populat vreodată planeta în realitate?... Care a fost implicaţia civilizaţiilor extraterestre din galaxia Andromeda sau constelaţiile şi sistemele solare Lyra şi Vega, Hyades şi Aldebaran, Sirius, steaua Barnard, Arcturus cu Upsilon Bootes, Draco, Orion şi Alnilam, Zeta Reticula, Pleiade cu Alcyone şi Taygeta (M45) şi altele în evoluţia speciei umane?... Prin ce tehnică au fost înălţate piramidele din Egipt şi statuile colos din Insula Paştelui?... Dezlegarea enigmelor care abundă pe planeta Pământ, de la Poarta Soarelui din Tiahuanaco şi până în Sumer şi Himalaya - aceasta ar fi adevărata istorie a omului.
Aşa cum este, însă, înţeleasă şi mai ales practicată în societatea super-materialistică în care trăim de vreo trei sute şi ceva de ani, istoria este cel mai adesea un mijloc de agresiune, ceva în genul "ieşi tu din casă şi serveşte-mă la masă... şi mai fă-mi şi pantofii". De fapt, nici nu e de mirare că pe o planetă care pe zi ce trece, oferă tot mai puţin confort locuitorilor săi (datorită exploziei demografice, împuţinării resurselor materiale şi mai ales, folosirii exclusive şi intensive a energiilor convenţionale - folosire care va da naştere în curând la dezechilibre ecologice şi climaterice catastrofale), aşa-zisele "istorii" sunt făcute şi contra-făcute în funcţie de interesele teritoriale, nevoia stringentă de hrană şi energie.
Având în vedere aşadar, aceste faţete ale istoriei - definită de satiristul Ambrose Bierce că "o naraţiune (în cea mai mare parte falsă), de evenimente (cele mai multe neimportante), iniţiate de conducători (în marea majoritate escroci) şi duse la capăt de oameni de rând (în cea mai mare parte ignoranţi)", articolul de faţă nu îşi propune "să facă istorie", ci doar să expună unele puncte de vedere care fac o conecţie - zic eu, inedită - între marile culturi ale lumii şi cultura Carpato-Danubiană, şi care în consecinţă ridică interesante semne de întrebare.

CÂTEVA NOŢIUNI SUMARE DE GEOMETRIE SACRĂ PRELUATE DE LA ŞCOALA MISTERELOR EGIPTULUI ANTIC A FARAONULUI AKHUNATON ŞI TEORIA CÂMPURILOR UNIFICATE A LUI ALBERT EINSTEIN

Geometria sacră nu este sinonimă cu configurarea unor linii pe o suprafaţă plană, ci reprezintă structura morfogenetică care se află la baza realităţii şi a matematicii. Cei mai mulţi fizicieni şi matematicieni moderni consideră că numerele reprezintă limbajul realităţii, adevărul este însă că formele sunt cele care generează toate legile fizicii.
Geometria sacră reflecta mişcarea Spiritului în vid, fiind un adevărat "ghid" al mişcărilor necesare pentru a ajunge de la un punct iniţial la lumea tridimensională. Dacă dintr-un punct oarecare (considerat punctul de plecare a Spiritului în vid), se începe mişcarea, singurele direcţii în care se poate deplasa Spiritul sunt în sus, în jos, înainte, înapoi, la stânga şi la dreapta. Cele şase direcţii pot fi conectate iniţial într-un pătrat, apoi într-o piramidă şi încă o piramidă, ceea ce dă naştere la un octahedron (un corp geometric cu 8 feţe triangulare, 6 colţuri şi 12 margini). Prin mişcarea de rotaţie a octahedronului ia naştere o sferă. Dacă sfera astfel formată începe să execute aceeaşi mişcare după cele 6 axe iniţiale (în sus, în jos, înainte, înapoi, la stânga şi la dreapta), în final iau naştere 6 sfere inter-conectate, plus o a 7-a sferă în mijloc. Prin mişcarea de rotaţie a celor 7 sfere încep să ia naştere obiectele tridimensionale.
Urmează alte etape intermediare, foarte importante de altfel (formarea "florii vieţii", etc.), dar a căror descriere nu îşi găseşte locul în articolul de faţă. Cert este că în final rezultă cubul Metatron care încorporează cele 5 solide Platonice (numite astfel după Plato, deşi Pytagoras este cel care le-a descris cu 200 de ani înainte de Plato, numindu-le "solide perfecte" şi deşi în realitate, Pytagoras le-a preluat de la egipteni): cubul sau hexahedronul, tetrahedronul, octahedronul, dodecahedronul şi icosahedronul.

Cele 5 solide Platonice sunt baza lumii materiale. Nu există practic nimic în Universul material, care să încorporeze altceva decât cele 5 solide Platonice. Atomii sunt sfere constituite dintr-un centru în jurul căruia norul electronic se mişcă cu 9/10 din viteza luminii. În diferite cristale, atomii se aliniază în linie dreaptă, în triunghi, într-un tetrahedron, un octahedron, un icosahedron sau un dodecahedron.
În 1973 cercetătorii fostului imperiu sovietic au publicat în "Komsomolskaya Pravda" rezultatul unui studiu conform căruia Pământul nu este o sferă cum ne-am imaginat, ci un imens cristal cu dimensiuni angulare care după milioane şi milioane de ani de mişcare şi eroziune, a căpătat de fapt forma unei mingii. În concordanşă cu cercetătorii sovietici, laturile angulare ale cristalului se află acum sub scoarşa terestră, forma cristalului fiind aceea a unui dodecahedron. Ulterior, alşi cercetători sovietici au elaborat o altă teorie conform căreia Pământul are o grilă energetică constituită dintr-un dodecahedron şi un icosahedron (douăsprezece pentagoane şi douăzeci de triunghiuri echilaterale). De fapt, teoria grilelor Pământului nu este de loc nouă. Se spune că în antichitate Socrate i-ar fi spus elevului său Simmias că "Pământul adevărat privit de sus arată ca o minge alcătuită din douăsprezece bucăşi de piele şesute între ele".
Un studiu al sistemului rusesc a confirmat faptul că de-a lungul laturilor poligoanelor există regiuni cu activitate seismică şi vulcanică mare. Punctele corespunzătoare nodurilor grilei sunt centrele unor schimbări mari în presiunea atmosferică şi în consecinşă, uragane uriaşe se formează în aceste puncte. Curentele atmosferice şi oceanice urmează acelaşi şablon. În aceste puncte se găsesc adeseori zăcăminte bogate de minerale sau petrol. Vortexurile sunt totodată locul unor anomalii magnetice. Unul dintre ele "cade" în Estul Floridei, în aşa-numitul "triunghi al Bermudelor", cunoscut ca un loc de disparişie inexplicabilă a navelor şi avioanelor. La ora actuală, pe întregul glob, se cunosc douăsprezece astfel de arii ale anomaliilor magnetice.
Evoluţia civilizaţiei umane este afectată de energia Pământului. Multe dintre civilizaţiile antice au înflorit în punctele de intersecţie a poligoanelor. În ziua de astăzi există nenumărate aplicaţii practice legate de curentele telurice şi potenţialul electric al atmosferei Pământului, pe care unul dintre marile genii ale secolului XX, sârbul Nikola Testla, le-a intuit de altfel foarte bine. Anumite staţii atomice moderne trebuie construite în locaţii geometrice pentru a funcţiona corespunzător, iar sistemele de comunicaţii ale submarinelor se folosesc de grilele energetice. Însăşi bomba atomică este un dispozitiv geometric care necesită poziţionare geometrică pentru a fi detonată.

O SCURTĂ DIVAGAŢIE
HARTA ROMÂNIEI ÎN DIMENSIUNEA ASTRALĂ

În paranteză fie spus, sistemul grilelor este confirmat nu numai de constatările practice, dar apare şi dacă te uiţi la harta Pământului în dimensiunea astrală cu "ochii minţii" - procedeu numit generic clarviziune. Nu ştiu ce spun calculele super-sofisticate sau tehnologia ultra-avansată, însă pe harta României privită în dimensiunea astrală apar patru mari puncte energetice. Trei apar deosebit de active (ca nişte tulumbe de fum gris, uşor albăstrui), unul în zona Munţii Lotrului - Munţii Retezatului, altul în zona Miercurea Ciuc şi altul la S-V de Constanta şi N-V de Mangalia. Ultimul pare a fi deosebit de important pentru echilibrul energetic al întregului teritoriu (un fel de nod de ghidaj al energiei telurice) şi legat de alte puncte din zona Mării Negre. Acest punct avantajează din punct de vedere energetic Mangalia. În dimensiunea astrală, Marea Neagră arată puţin adâncă în comparaţie cu alte mari (ceea ce pare a fi un inconvenient), iar fundul mării coboară în trepte abrupte. Este ca şi cum ai merge pe o câmpie însorită care coboară iniţial în două - trei trepte line şi apoi aluneci dintr-odată într-un abis întunecos presărat cu caverne pe fundul marii, dar şi pe pereţii laterali stâncoşi şi roşiatici. Cu excepţia petrolului despre care se ştie, probabil că în viitor vor mai fi descoperite alte două zăcăminte, dintre care cel plasat cel mai la S-E va fi exploatat, fiind cel mai mare şi cel mai bun sau în orice caz diferit de exploatările anterioare, apărând mai gras la pipăit. În sfârşit, al patrulea punct energetic, mai puţin activ, apare în zona Braşovului.
Bucureşti-ul apare străbătut de la N-E la S-V de o linie în zig-zag asemenea cifrei 4 stilizată, care împarte oraşul în două zone, cea de N-V mai compactă, cu un pământ negru-roşiatic şi cleios, mai stabilă din punct de vedere tectonic, iar partea de S-E rarefiată, nisipoasă şi vulnerabilă, eventual puternic afectată în cazul unui seism serios. Instalaţiile de gaze par a fi un hazard, nu ţevile care se văd la suprafaţă, ci conductele îngropate în pământ şi care trec pe sub asfalt. Părţile liniare par a fi mai noi, din materiale mai bune, ceva nu e în regulă însă cu părţile de curbură şi mai ales cu joncţiunile care apar vechi şi ruginite, în pericol de a exploda şi a produce foc. Partea de S-E a oraşului apare legată energetic printr-o linie de zona Hârşova - Ţăndărei, iar din aceste puncte porneşte spre munţii Vrancei o altă linie care se întinde de-a lungul unei falii ce seamănă cu o prăjitură Doboş (alcătuită din straturi de pământ galben-argilos care alternează cu câteva straturi de rocă) şi de-a lungul căreia există în interiorul pământului o crevasă, o crăpătură mare care se întinde pe câţiva kilometri buni. Linia energetică care uneşte partea de S-E a Bucureşti-ului cu "falia Doboş" pare a fi sensibilă la energia eclipselor (mai exact a energiilor de după eclipsă), relaţia dintre cele două tipuri de energii fiind aceea dintre un pistol şi un trăgaci. Eclipsa din această vară mi se pare extrem de periculoasă şi în acelaşi timp începutul unui şir de eclipse care se vor întinde pe parcursul următorilor doi-trei ani şi care vor afecta în mod vizibil câmpul electro-magnetic al Pământului, intensificând activitatea seismică şi vulcanică, mai ales a vulcanilor din zonele calde. Astfel mulţi vulcani consideraţi inactivi vor începe să erupă şi alţii noi vor apare în locuri în care nu s-ar fi putut bănui existenta lor, toate acestea concomitent cu schimbări drastice în şabloanele climatice din jurul globului.
Un prieten bun din România pe care sincer îl respect (aşa cum îi respect pe toţi cei care au un standard moral şi sunt devotaţi ţării lor, indiferent care este aceasta şi indiferent de naţionalitatea sau religia lor, cei cărora le datoram cu toţii atât de multe) şi cu care am vorbit la telefon acum câteva luni când i-am trimis spre publicare un interviu cu subiect militar apărut iniţial în ZUM, m-a întrebat "ce cred" despre o anumită situaţie. I-am răspuns că "nu cred nimic". Aceasta însemna că nu se va întâmpla nimic, după cum de fapt nici nu s-a întâmplat. Într-adevăr, vreau să vă spun că asupra României nu planează pericol de război. În plus, în pofida presiunilor extraordinare, a tot felul de stratageme şi trucuri care se folosesc şi a "cererilor" repetate care se fac "cu jalba-n băţ", România nu va fi dezmembrată sub nici o formă, deşi pentru aceasta trebuie să plătească un preţ greu, cu care e obişnuită de altfel. În ciuda dificultăţilor economice care vor mai chinui oamenii încă un an şi jumătate - doi, România va ieşi din impas, în mare parte datorită unor resurse naturale (tot pământul, săracul...) care urmează încă să se descopere şi să fie exploatate. Singurul pericol real este acela al unei mişcări seismice de o violenţă nemaiîntâlnită. Nu vreau să sperii pe nimeni, mai ales că nu pot indica o dată anume. Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că în holograma timpului viitor apare un peisaj de toamnă, este ca şi când ar fi Septembrie, şi deşi mişcările seismice se produc în general seara sau noaptea, în imagine apare ca şi cum ar fi ora prânzului a unei zile calde, însorite.
În dimensiunea astrală, pe harta Bucureşti-ului apar nori negri de fum care la ora actuală sunt concentraţi în special în partea de N-V, ca şi când în acea parte a oraşului ar exista cele mai mari dispute, neînţelegeri, certuri şi ură. Doar v-am explicat mai înainte că energia oamenilor are legătură directă cu energia telurică, precum şi cu grila energetică a Pământului care se află în atmosferă. Tot ceea ce gândesc oamenii şi felul în care vorbesc sau se manifestă se răsfrânge ulterior asupra energiei telurice şi a grilei atmosferice în acelaşi mod în care energia telurică, câmpul electro-magnetic al Pământului se răsfrânge în permanenţă asupra comportamentului uman. Ori de câte ori energia oamenilor devine mult prea negativă, dă naştere la fenomene de nedorit, cum ar fi schimbări catastrofale ale vremii, mişcări tectonice de anvergura, ş.a.m.d. Norii care planează asupra Bucureşti-ului sunt ura şi agresivitatea pe care oamenii o manifestă unii faţă de alţii, violenţa limbajului, crimele şi injusteţea care s-au perpetuat de-a lungul anilor, durerea celor asupriţi şi neputincioşi vis-a-vis de cruzimea şi egoismul celor puternici, ş.a.m.d. Vreau să vă spun că astfel de nori energetici (nori karmici) apar nu numai în acest punct al globului, ci şi în altele în care oamenii au purtat războaie sângeroase, unde au existat convulsii sociale masive însoţite de violenţă sau unde oamenii au suferit peste limita umană. Uneori aceşti nori planează asupra unor astfel de regiuni pentru ani şi ani de zile, de cele mai multe ori pentru zeci sau sute de ani, pentru ca în final să se manifeste în planul fizic sub forma calamităţilor naturale. Din acest punct de vedere proverbul românesc "nu-i mai rabdă pământul" este cât de se poate de adevărat şi înţelept. Nu vreau să mai spun nimic, însă există un continent (slavă Domnului, nu America) care a fost abuzat şi are "înmagazinate" de sute de ani astfel de stocuri de energie karmică şi care, zic eu, va experimenta probleme majore (până la dispariţie în apele oceanului) în primii câţiva zeci de ani ai secolului viitor din aceasta cauză. Nu ştiu ce planuri de jaf şi cotropire mai au oamenii pentru secolul care vine, dar să vedeţi ce planuri de anvergură are Dumnezeu cu oamenii de data aceasta! Tot ceea ce pot să vă spun este că prin fenomenul de procesiune a echinoxurilor, reorientare a stelei polare şi schimbare a câmpului electro-magnetic al Pământului, vor avea loc o "purificare" a planetei şi mai ales, a conştiinţei oamenilor. Tot ceea ce va trece "testul purificării" va continua să existe într-o altă dimensiune, iar pentru toţi ceilalţi acest fenomen Cosmic care "bate la uşă" va fi sfârşitul civilizaţiei lor.
Sunt înspăimântători aceşti nori groşi şi întunecaţi, ca de vată, care se învârtesc deasupra Bucureşti-ului şi dinspre care se aud zgomote care seamănă cu mugetele unor animale rănite. Este ca şi cum cineva ar scrâşni în permanenţă din dinţi, iar din când în când din vortexurile energetice ale norilor se aude venind câte un urlet prelung care seamănă cu urletul unor lupi înfometaţi în nopţile de iarnă - este ca şi cum s-ar auzi un urlet de moarte. După cum am spus mai înainte, norii sunt staţionaţi de mulţi ani asupra părţii de N-V. Important este să nu treacă linia care din punct de vedere energetic desparte oraşul în două, de la N-E la S-V (sos. Afumaţi, Colentina, Calea Rahovei, sos. Alexandriei).
Nu aş fi spus absolut nimic despre acest cutremur, dacă nu aş fi crezut că lucrurile pot fi oarecum schimbate, sau poate chiar oprite din evoluţia lor. Am învăţat de-a lungul anilor că nu are nici un rost să previi pe cineva dacă prin aceasta nu-i poţi schimba soarta. De multe ori, n-are rost să te previi nici chiar pe tine însăţi. Am prevenit atât de mulţi oameni şi până la urmă, aceştia au făcut ce au făcut şi tot acolo au ajuns, astfel încât am ajuns şi eu la concluzia că orice clarviziune este de multe ori inutilă. Explicaţia este dată de legea karmei, cu alte cuvinte, chiar dacă ştii ceva cu precizie, nu poţi totdeauna să împiedici sau să influenţezi desfăşurarea evenimentelor pentru că nimănui nu îi este permis să intervină şi să schimbe karma pe care o au oamenii. În 1988 i-am spus unui prieten, un băiat extrem de capabil şi un om deosebit, că dacă nu este atent, va muri la 42 de ani. Deşi a trăit cu obsesia acestor cuvinte în cap, tot nu a fost atent şi a murit în Iulie 1996, cu 3 luni înainte să împlinească 43 de ani.
Aşadar, v-am spus toate acestea despre harta astrală a Bucureşti-ului, nu ca o prezicere - deoarece ferească Dumnezeu să se împlinească asemenea preziceri şi sper să greşim noi, clairvoyanţii - ci în speranţa că oamenii vor deveni mai toleranţi unii faţă de alţii, iar clasa politică conducătoare mai responsabilă faţă de poporul pe care a fost aleasă să-l conducă, mai îndurătoare şi mai compasionată faţă de cei mulţi şi neputincioşi, în sfârşit în speranţa că oamenii îşi vor întoarce faţă spre Dumnezeu, astfel încât aceşti nori groşi de energie karmică se vor risipi şi nu se va ajunge la un climax catastrofal. Este o mare tristeţe că cei mai mulţi din clasa politică conducătoare a României (cu excepţia câtorva figuri publice şi a altor câţiva care stau în umbră - pentru care oamenii de condiţie de oriunde au respect chiar dacă nu se manifestă) sunt atât de egoişti, rapace şi lipsiţi de clemenţă faţă de oamenii care i-au ales... de altfel în mod foarte democratic, nu-i aşa?

Unde s-a mai pomenit ca într-o ţară Europeană şi într-un oraş considerat odată "micul Paris", femeile să-şi abandoneze ori să-şi vândă copiii fără să le pese unde ajung aceştia sau ce se întâmplă cu ei?... Pentru care motiv bătrânii - care de la Kominternul Anei Pauker până la democraţia originală a lui Zoe Petre, au fost generaţia măcelărită, prostită cu tot felul de sloganuri şi sacrificată fără milă - trebuie să rămână fără case şi să ajungă să cerşească pe străzi?...
Cum este posibil ca oameni amărâţi să ajungă să-şi pună reclama la mica publicitate din ziare despre vânzarea unui rinichi, pentru a-şi putea plăti datoriile ori în speranţă că astfel vor putea asigura un trai mai omenos familiilor lor?... Oare nu vă daţi seama că s-a ajuns deja la anomalii sociale absolut inadmisibile? Cum veţi răspunde pentru toate acestea în fata istoriei?... Oameni buni, în ceasul al doisprezecelea, mai întoarceţi-vă faţa către Dumnezeu, căci veţi vedea ce n-aţi mai văzut de când sunteţi. Ferească Dumnezeu, dacă acest cutremur cataclismic va avea loc, va urca undeva către limitele maxime de intensitate şi va dura îngrozitor de mult. Multe clădiri, precum şi o biserică cu pereţii albi din centrul oraşului se vor scufunda pur şi simplu, iar alte biserici tot din centru vor exploda, prefăcându-se în milioane de cioburi de cărămidă roşie. Nu e niciodată prea târziu să-ti aduci aminte de Dumnezeu. Nu ştiu ce altceva ar mai trebui spus, poate doar încă odată, să se acorde atenţie conductelor subterane de gaze şi a tot ceea ce este inflamabil sau care ar putea exploda (mai ales în centru şi partea de S-E a oraşului), deoarece se văd focuri mari care ies din pământ şi care vor necesita două-trei zile şi eforturi disperate pentru a putea fi stinse.
As putea să vă mai spun multe alte lucruri, dintre care unele "politice" ca să le spunem aşa, care "se văd" în holograma viitorului, însă nu o fac deoarece acesta nu este un articol politic în primul rând şi în al doilea rând, pentru că orice fel de preziceri politice sunt speculate şi mistificate de cei care speră că ei vor fi "aleşii Domnului" pentru scaunele prezidenţiale, regale şi de orice alt fel - nu are importanţă ce fel de scaune, numai scaune de domnie să fie.
Acum zece ani, în Iunie 1989, Doris - o americancă din Florida, clairvoyantă de excepţie când vrea ea şi prietenă bună cu care am colaborat mulţi ani - a prezis cu lux de amănunte căderea lui Ceauşescu, oamenii şi soldaţii care urmau să fie scoşi în stradă şi să moară, şi toate evenimentele pe care astăzi le numim "revoluţie", indicând cu claritate luna Decembrie 1989. Deoarece ziarul meu nu exista la acea vreme, iar în România nu se puteau publica materiale cu subiecte "paranormale", am introdus-o pe Doris la "Universul" domnului Buhoiu pe care l-am îndemnat cu insistenţă să publice prezicerile lui Doris. Era terifiantă şi în acelaşi timp alarmantă viziunea lui Doris în care pe străzile Bucureşti-ului apăreau la sfârşitul anului '89, oameni împuşcaţi plini de sânge căzând în genunchi în zăpadă, aeroportul înconjurat de soldaţi, ş.a.m.d. După câte mi-amintesc, "Universul" a publicat într-adevăr câteva articole.
Ulterior, alte preziceri ale lui Doris au mai apărut în ZUM. O faţetă nostimă a întregii poveşti este că după ce previziunea lui Doris cu privire la Decembrie '89 s-a împlinit, aceasta a fost contactată de intermediari ai unor "persoane" foarte "sus-puse" care jinduiau la conducerea României şi voiau să afle ce le rezervă viitorul. Nu mai ştiu ce aiureli le-a spus Doris, însă "persoanele sus-puse" împreună cu intermediarii lor ar trebui să afle cu aceasta ocazie că Doris, deşi este o clairvoyantă de talie, din păcate nu prea ştie unde se află România pe harta lumii.
În sfârşit, tot ceea ce pot să vă mai spun, este că următoarea schimbare politică va fi adusa de o coaliţie naţionalistă de centru (coaliţie care de fapt, şi din punct de vedere logic este singura formulă care mai poate schimba lucrurile în bine pentru România).
Eclipsa din vara aceasta va modifica multe din istoria şi politica ţării. Iniţial, efectele vor fi negative, însă impactul ulterior va fi pozitiv, marcând o schimbare în bine a conştiinţei oamenilor, un fel de "trezire" dacă vreţi, astfel încât toată lumea va pune mână de la mână pentru redresarea situaţiei generale.
Revenind la punctele energetice, logic este că trebuie să fie cu mult mai multe decât cele patru de care v-am vorbit înainte şi pe care le văd eu, luând în consideraţie numai zona Vrancei, de exemplu. De asemeni, în Transilvania trebuie să se afle astfel de puncte (pe care însă eu nu le discern), având în vedere că în zona Munţilor Apuseni apare o fâşie foarte luminoasă şi rarefiată care trebuie să fie echivalenţa unui zăcământ. Fâşia respectivă este constituită din două potcoave care se află la baza Munţilor Apuseni şi se suprapun în mare parte. Percepţia mea că în această zonă vor fi descoperite în viitor, nu mai mult de doi-trei ani, zăcăminte valoroase ale unui minereu depozitat supraetajat în două pungi aflate la adâncimi diferite. Nu ştiu despre ce minereu poate fi vorba (nu este aur, dar străluceşte puternic sub forma unor raze), însă această descoperire viitoare poate face o mare diferenţă pentru economia României. Cred însă că exploatarea lui va fi la început un motiv de discordie din cauza strategiei şi a mijloacelor de exploatare care se vor dovedi insuficiente sau neadecvate. De asemeni, exploatarea acestui minereu poate crea dezechilibre în curenţii telurici ai zonei, fiind într-un fel contraindicată, iar una dintre cele mai mari nebunii pe care o poate face omul este să se joace cu curenţii telurici.
De asemeni, la Nord de Târgu-Jiu există o zonă vulcanică în formare, respectiv a început de mult timp să se acumuleze o energie care fierbe adânc, care "huruie" la 6 kilometri în interiorul Pământului şi care deocamdată este imperceptibilă, dar care se va manifesta în viitor sub forma unui vulcan tânăr care va erupe, periclitând două masive muntoase şi trei sate aflate în panta pe masivul din dreapta.
Mai sunt multe alte lucruri care se văd pe harta României în dimensiunea astrală. De exemplu, undeva în pădurile de pe dealurile care înconjoară comuna Jariştea de pe lângă Focşani există o mică comoară care a fost îngropată de un mic domnitor, logofăt sau curtean cu un grad foarte înalt, care a fugit ca să-şi salveze viaţa şi a plănuit să se întoarcă într-o bună zi să-şi dezgroape comoara, dar nu a apucat să se mai întoarcă niciodată. Nu pot să-l localizez foarte bine în timp, cred că vorbim de cineva care a trăit în secolele XVII - XVIII, însă în orice caz în pământ se văd două lădiţe mai mari şi una mai mică, în care se găsesc vreo două perechi de paftale de aur uriaşe, podoabe femeieşti din pietre semipreţioase gen chihlimbar sau agate, monezi dintre care unele de aur cu o dimensiune neobişnuit de mare şi unele documente, câteva ceasloave legate în piele care conţin mai mult date administrative şi câteva suluri cu un scris pe care nu pot să-l înţeleg şi care într-adevăr au valoare istorică. Toate acestea vor fi descoperite într-o bună zi din greşeală de ţăranii localnici şi vor intra în patrimoniu. În Marea Neagră, după părerea mea există o zona de formă aproximativ circulara, unde apa este mică şi care apare "moartă", în care viaţa aproape că a încetat să mai existe datorită lipsei de respect a omului faţă de natură, iar alte două asemenea zone mai mici deocamdată, aflate mai la Sud şi la S-E, sunt în formare. Alte lucruri se văd pe fundul mării şi în pereţii laterali, milioane de alte lucruri în scoarţa terestră (cum ar fi zăcăminte de gaze nedescoperite încă), însă descrierea tuturor acestor lucruri nu îşi găseşte locul în articolul de faţă şi de fapt în nici un fel de articol.

Acesta este felul în care văd eu harta României în planul astral şi v-am spus toate acestea numai pentru a înţelege că nu numai oamenii sunt vii - ci planeta este o fiinţă vie, în "venele" căreia curge viaţă care generează toate bogăţiile de care ne folosim şi cu care reuşim să supravieţuim în această dimensiune frustrantă a limitărilor. Este numai în dezavantajul oamenilor că au încetat să înţeleagă ideea de unitate a naturii şi a întregului Univers. Dacă o tratezi cu înţelegere şi respect, natura îţi va oferi ea singura tot ce ai nevoie că să supravieţuieşti. În caz contrar, este atât de uşor şi simplu pentru natură să se descotorosească de prezenţa incomodă a omului încât trebuie să fii de-a dreptul inconştient pentru a sfida pământul care te ţine şi te hrăneşte.
Viaţa din "venele" Pământului este energia descrisă de modelul grilelor al cercetătorilor ruşi. Iar modelul grilelor rusesc nu este nimic altceva decât este energia "chi" descrisă de chinezi, "ki" descrisa de japonezi, "mana" în limba nativilor din Hawaii, "ka" descrisă de egiptenii antici şi "prana" descrisă de hinduşi. Aceeaşi energie "curge" în noi şi ne da viaţă, fiind energia vitală din meridianele corpului pe care medicina tradiţională chineză o "reglează" prin acupunctură şi care în planul astral apare strălucitoare, de un verde-fluorescent intens.
Solidele perfecte descrise cu multe mii de ani în urmă de geometria sacră a faraonului Akhunaton sunt cheia înţelegerii nu numai a energiei telurice a Pământului, ci a multor secrete, printre care şi cheia înţelegerii câmpului magnetic al omului.
Mitoza este procesul de diviziune celulară prin care ia naştere organismul uman. În cursul acesteia, zigotul (rezultat din contopirea ovulului cu spermatozoidul) se divide în 4 celule - care nu sunt altceva decât un tetrahedron înscris într-o sferă - apoi în 8 celule care constituie o stea tetrahedronică. Steaua tetrahedronică din această fază a mitozei va alcătui centrul geometric al viitorului organism, va rămâne situată la baza coloanei vertebrale în zona perineului, toate câmpurile şi grilele energetice ale organismului rămânând centrate pentru restul vieţii în jurul acestei stele. Omul are trei corpuri: fizic, mental şi emoţional. Câmpurile energetice din jurul corpului uman, sunt alcătuite din trei stele tetrahedronice corespunzătoare corpurilor fizic, al celui mental şi al celui emoţional.

O stea tetrahedronică este alcătuită din două tetrahedroane, respectiv două piramide cu feţe triunghiulare întrepătrunse (astfel încât steaua tetrahedronică seamănă cu steaua lui David, numai că este tridimensională şi are opt colţuri). Cele două tetrahedroane reprezintă energia masculină (tetrahedronul cu vârful în sus) şi energia feminină (cel cu vârful în jos) aflate în balanţă.
Câmpul stelei tetrahedronice mentale este de natură electrică, masculină şi se roteşte spre stânga. Câmpul stelei tetrahedronice emoţionale este de natură magnetică, feminină şi se roteşte spre dreapta. Câmpul stelei tetrahedronice a corpului fizic nu se roteşte. Există un tub care străbate organismul şi care uneşte vârfurile celor trei stele tetrahedronale (ale corpurilor mental, emoţional şi fizic). Dacă învăţăm cum să circulăm energia ("prana" sau "ka") prin acest tub (interconectând corpul mental sau mintea, corpul emoţional sau inima şi corpul fizic) printr-o raţie geometrică specifică şi cu o anumită viteză, determinăm şi rotirea stelei tetrahedronice a corpului fizic. Astfel se ajunge la crearea unei "MerKaBa", adică la rotirea în direcţii opuse a câmpului electro-magnetic care încorporează atât corpul fizic, cât şi spiritul.
În egipteana veche "Mer" defineşte câmpurile de energie care se rotesc, "Ka" înseamnă spirit şi "Ba", corp sau realitate, iar în limba ebraica Mercaba se traduce prin "trăsură" (adică vehicul luminos). Câmpurile de lumină ale unei MerKaBa, care se rotesc în direcţii opuse constituie un vehicul care poate călători oriunde în timp şi spaţiu. Dacă cineva ştie să-şi activeze MerKaBa, acesta poate călători instantaneu oriunde în Univers şi se poate transpune instantaneu oriunde în timp, metode - popularizate de altfel ca "ştiinţifico-fantastice" în filmele şi romanele de ficţiune - sub numele de "teleportare" şi "tunelul timpului".
MerKaba este aşadar o metodă de propulsie anti-gravitaţională şi un vehicul de călătorie spaţiu-timp. Aceasta a fost iniţial descrisă la şcoala misterelor faraonului Akhunaton, apoi cunoscută de mentorii spirituali ai religiilor din toate timpurile, maşterii şi yoghinii din Himalaya, transmisă ca "un secret" din generaţie în generaţie în jurul lumii de-a lungul veacurilor şi mileniilor. Desenul lui Leonardo da Vinci arată de exemplu, că acesta avea cunoştinţă de conceptul MerKaBa. În lumea contemporană a fost "redescoperită" de către Einstein prin Teoria Câmpurilor Unificate publicată pentru prima oara în 1925-27.
Având în vedere că depăşirea barierei spaţiu-timp implică nivele de vibraţie foarte înalte, chiar dacă cineva învaţă (prin practica yoghină) să-şi construiască MerKaBa, dacă nu are o dezvoltare spirituală corespunzătoare, nu va reuşi să controleze vibraţiile respective şi nu va reuşi să rămână în dimensiunea în care călătoreşte.
Câmpul electro-magnetic al omului are aşadar o imagine geometrică, a unei stele cu centrul în regiunea perineului la baza coloanei vertebrale care se întinde pe un diametru de 16,80 metri. Vârful tetrahedronului masculin se află totdeauna deasupra capului şi are lungimea unei mâini. Baza tetrahedronului masculin se află deasupra genunchilor dacă staţi în picioare, iar dacă vă aşezaţi, baza se mută în consecinţă, aproape de podea sau pământ. Dacă staţi întins pe pământ, jumătate din tetrahedronul masculin se află în pământ. Baza tetrahedronului feminin se află totdeauna în regiunea plexului solar, fie că staţi în picioare sau pe scaun. Dacă staţi în picioare, vârful tetrahedronului feminin intră (cât lungimea unei mâini) în pământ. Dacă staţi pe un scaun, vârful se muta în jos corespunzător. Dacă staţi întins pe pământ, mai mult de jumătate din tetrahedronul feminin intră în pământ.
Această metodă de propulsie anti-gravitaţională şi vehicul spaţiu-timp a fost folosită de mentorii spirituali sau maşterii tuturor timpurilor. Ceea ce cunoaştem din religie sub numele de ascensiune sau "înălţarea la ceruri" este de fapt, o metodă de a "te muta" în mod conştient dintr-o lume dimensională într-alta, luându-ţi şi corpul fizic cu tine, folosind principiul MerKaBa. Ascensiunea este diferita de resurecţie sau "înviere" care înseamnă să mori şi să-ti refaci corpul de lumină ulterior în altă dimensiune.
Isus din Nazareth, al cărui nume real era de fapt Immanuel, a fost un astfel de maşter, care a trăit mulţi ani în Tibet înainte de a apărea că propovăduitor al religiei creştine în Ierusalim. Nu se ştie prea mult despre viaţă secreta a lui Isus în Tibet (decât câteva date sumare despre trecerea lui pe lângă muntele Everest şi şederea lui la Lasha, locul în care palatul lui Dalai Lama a fost construit în secolul XVII), cert este însă că dacă astăzi el ar trăi pe Pământ, ar fi considerat un yoghin, un sadhu, un maşter sau mahavatar - manifestarea lui Dumnezeu pe Pământ. Exista în jur de 2000 de maşteri care prin fenomenul de ascensiune au ajuns în alte lumi dimensionale ale Pământului şi contribuie în mare măsură la menţinerea echilibrului planetar. Aceştia sunt imortali, pot manifesta oricând un corp fizic apărând din când în când în lumea materială şi trăind veşnic tineri câte două - trei sute de ani, după care dispar nu se ştie unde. Sunt un izvor de învăţături şi înţelepciune, precum şi al unor minuni greu de crezut sau conceput pentru nivelul actual de dezvoltare al minţii umane - trec prin pereţi, levitează, "calcă pe apă", stau nemişcaţi fără să consume absolut nimic câte 45 de zile, stau îngropaţi cu lunile sau cu anii după care revin la viaţă, materializează şi dematerializează obiecte, comunică telepatic cu toţi cei care pot să-i "audă" indiferent unde se află aceştia, răspund la întrebări şi explică, deschid dimensiuni astrale, reversează situaţii şi intervin în legea karmei, vindecă boli, binecuvântează pomi care încep să înflorească continuu în timpul iernii şi alte lucruri care îţi taie răsuflarea.

Stelele tetrahedronice, respectiv câmpurile electro-magnetice, există nu numai în jurul corpului uman, ci şi în jurul tuturor planetelor şi al Soarelui, dovedind încă odată, în acest fel, că planetele au viaţă şi sunt vii ca şi noi. Dacă se înscrie o stea tetrahedronică într-o sferă, cele două baze ale celor două tetrahedroane vor atinge sfera la 19,5 grade Nord şi Sud. Pata roşie a lui Jupiter se află la 19,5 grade latitudine, marea pată întunecată a lui Neptun se află la 19,5 grade, se crede că şi Uranus are o pată întunecată tot la 19,5 grade latitudine Sudică, iar Saturn are două benzi ca doi nori la 19,5 grade latitudine Nordică şi Sudică. Pe Pământ vulcanul Maunakea din Hawaii se află la 19,5 grade latitudine Nordică. Activitatea petelor Solare este cea mai intensă la 19,5 grade latitudine Nordică şi Sudică. Există aşadar, pe orice planetă, o puternică concentrare a energiilor planetare la 19,5 grade latitudine Nordică şi Sudică. În jurul tuturor planetelor există trei stele tetrahedronice care se rotesc şi creează câmpuri electro-magnetice.
Având în vedere că steaua tetrahedronică reprezintă un factor cheie în înţelegerea câmpurilor magnetice ale omului, planetelor şi Soarelui, în înţelegerea vieţii, creaţiei şi evoluţiei în Univers, nici nu e de mirare că steaua lui David (cunoscută în antichitate şi sub numele de "sigiliul lui Solomon") a devenit un simbol atât de important şi de venerat. Steaua lui David cu 6 colţuri nu este altceva decât reprezentarea bidimensională a stelei tetrahedronice tridimensionale cu 8 colţuri.
Continuare aici: Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis (II)

Notă: de Cristina Nicoleta Sprînceană
material preluat de pe http://www.zum.com/stiintaz.html

Spiritualitate: Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis (II)

OCTAGONUL ÎN JURUL LUMII

Aflat într-o vizită în India, în 1868, colonelului englez James Churchward i s-a permis accesul la anumite documente antice religioase secrete, o "bibliotecă" de tăbliţe de piatră scrise în limba Naacal, care dezvăluiau existenţa a unui vast continent în mijlocul Oceanului Pacific.

Documentele atestau că numele respectivului continent era Mu (ceea ce în traducere înseamnă "Pământul-mamă"), acesta găzduind o civilizaţie înfloritoare şi incredibil de avansată pentru o epocă istorică aflată cu zeci şi sute de mii de ani în urmă. Stiinţa locuitorilor continentului Mu era cu mult mai avansată decât ceea ce cunoaştem noi astăzi, printre altele aceştia având abilitatea de a manipula gravitaţia.
În concordanţă cu tăbliţele Naacal, omul a apărut pentru prima oară pe Pământ în continentul Mu, acum 200 de milioane de ani. În cele din urmă continentul Mu (rebotezat ulterior Lemuria de către naturalistul englez Philip Sclater deoarece acesta a considerat că speciile de lemurieni au evoluat iniţial acolo), s-a scufundat în urma unui cataclism provocat de emisii de gaze înmagazinate în caverne uriaşe aflate sub fundul oceanului. Din fostul continent Mu, au rămas până în ziua de astăzi numai Australia şi câteva insule, printre care Hawaii, Tonga şi Insula Paştelui. Este interesant de notat faptul că în limba nativă a locuitorilor din Hawaii se regăseşte şi astăzi numele de "Mu" atribuit legendarului continent din care insulele lor au făcut odată parte. În concordanţă cu cercetările colonelului Churchward, locuitorii continentului erau monoteişti, practicând cultul Soarelui, acesta fiind considerat ca o expresie fizică a Divinităţii (Divinitatea fiind Soarele spiritual care nu se poate vedea).
Soarele era reprezentat printr-o stea cu opt colţuri (care se poate înscrie deci, într-un octagon), cu un cerc în mijloc. Tot după mărturia colonelului Churchward, însuşi blazonul regal al ţării Mu, avea drept simbol steaua cu opt colţuri şi o cruce în interiorul acesteia. Se pare că steaua cu opt colţuri, precursoarea octagonului, descoperită de colonelul James Churchward în arhivele religioase din India, este unul dintre cele mai vechi simboluri Solare din lume, vechimea acestui simbol atestată în documente, fiind de 35.000 de ani B.C.
Este de necontestat faptul că cea mai grandioasă civilizaţie care s-a dezvoltat în emisfera Vestică şi una dintre cele mai măreţe care au evoluat vreodată pe Pământ, a fost cea mayană. Dovezile arheologice şi sursele istorice atestă că aşa-numiţii indieni Maya sunt o populaţie mongoloidă care a părăsit Asia în două valuri, cu 28.000 şi 12.000 de ani în urmă, a traversat strâmtoarea Bering şi continentul Nord American, stabilindu-se în final în America Centrală, pe teritoriul care astăzi este împărţit între Mexic, Honduras, Belize şi El Salvador. În parte aceleaşi surse şi în plus cele oculte, acreditează ideea că aceştia ar fi fost iniţial o populaţie refugiată din Atlantida, continentul scufundat cu 12.000 de ani în urmă în apele oceanului Atlantic. Cert este că mayanii au dezvoltat un sistem de scriere hieroglifică care nici măcar astăzi nu a putut fi descifrat în totalitate, sisteme matematice, astronomice şi astrologice complexe, precum şi un calendar atât de exact, încât acesta poate indica cu precizie orice zi dintr-o perioadă de 370.000 de ani.

De fapt, mayanii (ca şi urmasii acestora, aztecii, ca de altfel întreaga populaţie de amerindieni a Americii Centrale) foloseau două calendare diferite. Un calendar solar după care se orientau cei care se ocupau cu agricultura, legile şi finanţele. Acesta era alcătuit din 18 luni de câte 20 de zile fiecare (însumând aşadar 360 de zile), plus 5 zile la sfârşitul anului, considerate de altfel nenorocoase. Anii bisecţi erau ignoraţi pentru un interval de 52 de ani, la sfârşitul căruia se adăugau 13 zile (recuperându-se astfel zilele ignorate), şi întregul ciclu se relua de la început. Cel de-al doilea calendar, numit "calendarul sacru", era cel după care se desfăşurau evenimentele religioase, festivalurile şi prezicerile, fiind alcătuit din 13 săptămâni a câte 20 de zile fiecare, cu un total deci, de 260 de zile. Atât calendarul civil, cât şi cel religios erau urmate în paralel, ajungându-se ca acestea să aibă aceeaşi poziţie unul faţă de altul la sfârşitul unui interval de 52 de ani.

În 1952 a fost descoperit la Palenque în Mexic, un mormânt (de fapt singurul de acest fel din întreaga Americă Centrală) a cărui construcţie este foarte asemănătoare cu cea a aşa-zisului mormânt al lui Keops aflat în Marea Piramidă de la Giza din Egipt. Se presupune că mormântul este al lui Pacal Votan, despre care legendele mayane povestesc că ar fi fost un iniţiat care a descins în peninsula Yucatan, aducând cu el fantastice cunoştinţe universale. Pe piatra care acoperă sarcofagul se află sculptată o scenă care îl înfăţişează pe eroul mayan în ceea ce pare a fi un vehicul spaţial, asemănător unei cabine de avion sau navete spaţiale din zilele noastre.

Între nenumăratele vestigii mayane s-a mai descoperit un basorelief format din trei cercuri concentrice. Cercul exterior este alcătuit din 20 de hieroglife mayane, iar următorul din 13, cele două reprezentând aşadar calendarul sacru mayan. În sfârşit, cel de-al treilea cerc este alcătuit din opt grupuri de câte trei linii, unele continue, altele discontinue, aranjate sub forma unui octagon. În mijlocul octagonului se găseşte un însemn (asemănător simbolului Yin - Yang chinezesc), simbol numit Hunab Ku şi care tradus înseamnă "Cel care conferă mişcare şi măsură". Hunab Ku este, în simbolistica mayană, centrul galactic, centrul Căii Lactee, de unde este emisă energia care parvine atât Soarelui (steaua centrală a sistemului nostru solar), cât şi Pământului. Termenul de "mişcare" (încorporat în numele simbolului) se referă la propagare, iar cel de "măsură", la ritm şi periodicitate - ştiut fiind faptul că diversele forme de energie se propagă în ritmuri diferite, fenomen care dă naştere la configuraţii energetice variate.
În Muzeul Naţional de Antropologie din Mexico City se află expus un calendar solar aztec, un basorelief sculptat pe o piatră circulară cu un diametru de 3,7 metri şi cu greutatea de 25 tone, care a fost descoperit în zona oraşului respectiv în anul 1790. În partea centrală a calendarului se afla faţa zeului solar Tonatiuh, aceasta fiind înconjurată de 4 dreptunghiuri. În dreptunghiurile respective sunt reprezentate încarnările anterioare ale zeului Soare. În sistemul cosmogonic mayan era acreditată ideea că 4 lumi diferite ar fi existat înaintea celei prezente. Lumile anterioare, împreună cu încarnările zeului Soare, ar fi fost distruse de catastrofe în urma cărora specia umană aproape că a dispărut de pe faţa planetei.
În primul dreptunghi (asociat cu punctul cardinal Vestic) este sculptat capul unui jaguar, deoarece prima lume a fost distrusă de 4 jaguari, jaguarul fiind o reprezentare - în concepţia mayana - a Zeului Creator Tezcatlipoca. Cel de-al doilea dreptunghi (asociat cu Nordul) îl înfăţişează pe Sarpele cu pene, "Zeul celor 4 Vânturi", deoarece a doua civilizaţie a planetei a fost distrusă de uragane cataclismice. Cel de-al treilea dreptunghi (asociat cu Estul) înfăţişează un dragon, "Zeul celor 4 fulgere şi trăsnete" care a distrus a treia civilizaţie umană. Si în sfârşit, al patrulea dreptunghi (asociat cu Sudul) înfăţişează o şopârlă, "Zeul celor 4 ape", deoarece ultima civilizaţie a fost distrusă de un potop cataclismic care a durat 52 de ani şi din care au scăpat doar un bărbat şi o femeie, desigur cu scopul de a continua evoluţia speciei umane. Este interesantă această alegorie a cărei ultima parte aminteşte de legendarul potop al lui Noe descris în Vechiul Testament şi de tragedia locuitorilor continentului Atlantida scufundaţi în apele oceanului acum 12.000 de ani, ai căror urmaşi direcţi, mayanii se pare că au fost.
Cel de-al cincilea Soare, reprezentat în mijlocul calendarului, este "Soarele celor 4 cutremure" şi prevesteşte sfârşitul civilizaţiei actuale în urma unor cutremure cataclismice, atât de puternice cum nu au mai fost vreodată pe această planetă, şi care vor veni de undeva din partea de Vest. Este foarte straniu şi un semn de rău augur, faptul că extrem de precisul calendar mayan care începe numărătoarea anilor prezentului ciclu cu data de 12 August 3113 B.C., se opreşte la data de 21 Decembrie 2012 A.D. Această perioadă însumează 5125 de ani, durata a 13 baktuni sau a unei aşa numite epoci creatoare.
Probabil că există pe undeva o similitudine între mitul celui de-al cincilea Soare mayan şi Apocalipsa lui Ioan din Noul Testament care prevesteşte apariţia, la sfârşitul mileniului al doilea, a "unui cer nou şi unui pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era". Calendarul mayan prezintă 21 Decembrie 2012 ca data la care va avea loc colapsul tehnologic total şi sfârşitul actualei civilizaţii.

Mai sigur este însă faptul că există o similitudine între miturile cosmogonice şi antropologice mayane şi cele Tibetane. Astfel, în Doctrina Secretă Tibetană (păstrată cu mare grijă şi transmisă de mii şi mii de ani din generaţie în generaţie), se atestă existenţa, până la ora actuală, a 5 rase şi civilizaţii umane - primele 4 dispărute, fiecare la rândul ei, în urma unui cataclism devastator. Doctrina Tibetană se află în contradicţie totală cu teoria Darwinistă, conform căreia omul a evoluat din maimuţele antropoide.
Ceea ce susţine aceasta este că omul a apărut pe Pământ în forma lui fizică, materială, cu mult mai multe milioane de ani în urma decât susţin teoriile ştiinţifice contemporane. Primele două rase umane au fost imateriale şi asexuate. Doar a treia rasă a căpătat corp material şi sex diferenţiat, aceasta rasă fiind cea a lemurienilor (locuitorii continentului Mu din Pacific), ai căror urmaşi sunt în ziua de astăzi indigenii aborigeni ai Australiei şi rasele de culoare răspândite pe întreaga suprafaţă a globului.
Cea de-a patra rasă a fost cea a atlantizilor, urmaşii direcţi ai acestora fiind astăzi toate rasele mongoloide (respectiv aşa-zisele "piei roşii", amerindienii din cele două continente americane, eschimoşii, precum şi întreaga populaţie de culoare galbenă din Asia), de asemeni rasele semitice şi cele albe. Datorită erupţiilor vulcanice şi jocului plăcilor tectonice (cauzate de schimbări ale câmpului electro-magnetic al Pământului), continentul Atlantida a suferit de două ori, în ultimii 800.000 de ani, modificări ale formei şi reducerea dimensiunilor, devenind dintr-un continent de mărimea aproximativă a celor două Americi de astăzi, practic o insulă izolată în Oceanul Atlantic. Pentru ca în final, respectiv în anul 9564 B.C., să aibă loc ultimul cataclism în urma căruia acesta s-a scufundat, ducând cu el în adâncuri o populaţie numeroasă, învăţături ezoterice şi realizări tehnologice inimaginabile. Atlantizii au posedat aparate de zbor cu care au călătorit pe uscat, în apă, în aer şi în Cosmos, de asemenea au întrebuinţat sisteme de comunicaţii şi forme de energie care pentru civilizaţia noastră sunt (cel puţin aparent), încă necunoscute, cum ar fi neutralizarea gravitaţiei. Cu ajutorul acestei metode, a fost construită Marea Piramidă de la Gizeh din Egipt, de exemplu, ş.a.m.d.
Piscurile muntoase ale fostului continent Atlantida au devenit ceea ce cunoaştem astăzi sub numele de insulele Azore din dreptul Portugaliei, iar insulele Bimini din apropierea Floridei sunt fostele piscuri muntoase ale insulei Poseidia care a aparţinut cândva continentului Atlantida. În sfârşit, a cincea rasă umană este cea a aryenilor sau caucazienilor, care a apărut tot în Atlantida, acum câteva sute de mii de ani şi s-a răspândit ulterior pe celelalte continente, dând naştere la ceea ce cunoaştem astăzi sub numele de popoarele Indo-Europene şi descendenţii acestora.
Aceasta este pe scurt, foarte pe scurt, povestea zbuciumatei istorii şi a evoluţiei omului pe Pământ - cel puţin în conformitate cu Doctrina Secretă Tibetană. O mare parte a învăţăturilor ezoterice Tibetane mulţi-milenare au fost confirmate - cu o limită oarecare de plus şi minus - de către cercetări ştiinţifice (care atestă, spre exemplu, cel puţin trei schimbări ale polilor magnetici ai Pământului în ultimii 900.000 de ani, cu repercusiuni dramatice asupra scoarţei terestre, climei şi biosferei), descoperiri arheologice şi subacvatice, distribuţia florei şi faunei, mărturii istorice, scrieri ale anticilor (cum ar fi cele ale lui Plato), sute şi mii de legende şi mituri ale popoarelor din jurul lumii, memoria colectivă a oamenilor, învăţăturile ezoterice ale Teosofiştilor, ocultiştilor, mărturiile clairvoyanţilor - printre care şi Edgar Cayce (numit şi "profetul care doarme"), cel mai mare clarvăzător al secolului XX, ş.a.m.d.
Luând în consideraţie ordinea cronologică în care octagonul apare în cultura diferitelor popoare din jurul lumii, următoarea mare civilizaţie care l-a incorporat, a fost şi este cea chinezească. Dacă este să dăm crezare diferitelor surse care susţin că poporul chinez este, aşa cum a fost şi cel mayan, urmaşul direct al celui atlantid, apare pe undeva ca o concluzie de bun simţ că octagonul, împreună cu paternul energetic, cu sistemele astronomice, astrologice şi filozofice adiacente, nu reprezintă vreo "invenţie" recentă, ci este o moştenire preluată direct de la civilizaţia atlantidă.
O veche legendă chinezească povesteşte că în urmă cu aproape 5000 de ani, la începuturile civilizaţiei chineze, Fu Hsi, primul dintre cei cinci împăraţi mitici ai Chinei, a văzut ieşind din apele Râului Galben o broască ţestoasă pe carapacea căreia se aflau semne ciudate, o colecţie de opt hieroglife dispuse într-un cerc în mijlocul căreia se afla o a noua hieroglifă.

Fiecare hieroglifă era alcătuită din trei linii, unele continue, altele discontinue. Cum în acele zile broasca ţestoasă era considerată un simbol sacru, împăratul Fu Hsi a luat în seamă mesajul, l-a descifrat şi astfel octagonul a apărut în cultura chineză. Cele nouă hieroglife au fost asociate, fiecare cu câte un număr, iar octagonul a fost numit "Ba Gua" sau "pătratul magic". Denumirea de "magic" i-a fost atribuită deoarece în orice direcţie se adunau cele nouă numere dispuse octagonal, suma finala era întotdeauna 15.
Între toate sistemele religioase majore ale Chinei antice (Confucianismul preocupat cu societatea umană şi responsabilităţile membrilor ei, Buddhismul - religia salvării şi Taoismul preocupat cu armonia dintre om şi natură) filozofia octagonului şi-a găsit cel mai apropiat corespondent în filozofia Taoistă. Astfel, la sfârşitul dinastiei Chou, în secolul 3 B.C. a fost fondată şcoala Yin - Yang sau "şcoala principiilor opuse", care susţinea că armonia interioară poate fi obţinută numai după ce umanitatea a ajuns la un echilibru între ea însăşi şi forţele naturale, legile Universale. Un alt important set de noţiuni asociate cu şcoala Yin - Yang, a fost cel al celor "5 faze de evoluţie", respectiv apa, focul, metalul, lemnul şi pământul. Rând pe rând, alte corespondenţe au fost găsite şi atribuite macro-Cosmosului şi micro-Cosmosului, respectiv puncte cardinale, direcţii spaţiale, anotimpurile anului, culori, animale, sisteme şi organe din corpul uman, cele cinci simţuri, ş.a.m.d.

Simbolul Yin - Yang care a fost încorporat în centrul octagonului, arăta ca o alta variantă a simbolului Hunab Ku, cel care reprezenta centrul galactic în sistemul astronomic mayan. De-a dreptul ciudată aceasta coincidenţă între două simboluri aparţinând unor culturi aflate la mari distanţe în timp şi spaţiu, nu-i aşa?...
Cele 8 grupuri a câte 3 linii descoperite de Fu Hsi pe carapacea broaştei ţestoase au devenit ulterior baza uneia dintre cele mai vechi şi grandioase cărţi clasice de înţelepciune Orientală, I Ching sau "Cartea schimbărilor". Concepută acum 5000 de ani de acelaşi împărat legendar, I Ching a fost şi este considerată de către filozofi, politicieni, yogini, ocultişti, matematicieni şi oameni de ştiinţă, o înmănunchere a principiilor Universale fundamentale. Ceea ce Fu Hsi a făcut, este practic un set de permutaţii matematice binare din care au rezultat 64 de combinaţii, la care ulterior alţi învăţaţi - printre care unul dintre fondatorii dinastiei Chou şi Confucius - au adăugat versuri, comentarii şi interpretări. I Ching este folosit şi ca oracol, pentru previziunea viitorului şi aflarea răspunsurilor la diferite întrebări.
În anul 1953 a fost descoperit codul genetic, secvenţa bazelor de nitrogen din acidul dezoxiribonucleic (DNA). Secvenţa respectivă conferă instrucţiunile pentru sinteza proteinelor prin determinarea secvenţei amino-acizilor care compun proteinele. În DNA sunt 4 feluri de baze de nitrogen: adenina, guanina, citozina şi timina. Fiecare amino-acid este reprezentat de o serie de trei baze care constituie un codon şi există nici mai mult, nici mai puţin decât 64 de combinaţii posibile de codoni. Codul genetic este universal. În toate formele de viaţă care au fost studiate până acum, de la bacterii până la om, aceiaşi codoni determină aceiaşi amino-acizi.

Ceea ce constituie, însă, surpriza surprizelor este corelaţia care există între codul genetic şi I Ching. Cele 64 de combinaţii elaborate de legendarul împărat chinez acum 5000 de ani sunt identice cu cele 64 de combinaţii de codoni care dictează toate formele de viaţă pe Pământ! În mod similar, în calendarul sacru mayan (care reprezintă şi acesta o permutare a celor 13 numere cu cele 20 de simboluri sacre, din care rezultă 260 de combinaţii), matrixul, unitatea centrală este constituită din 64 de combinaţii şi identică atât cu I Ching-ul, cât şi cu codul genetic. Luând în consideraţie atât calendarul mayan, cât şi octagonul chinezesc cu simbolul Yin - Yang (care ambele încorporează simbolul centrului galactic şi codul genetic planetar), nu putem decât să ajungem la concluzia că atât mayanii, cât şi vechii chinezi cunoşteau faptul că adevărata sursă a vieţii este centrul Căii Lactee aflat la 25.000 de ani lumină de Pământ. Din centrul Căii Lactee sunt transmise prin intermediul Soarelui care acţionează ca punct focal, toate informaţiile care dictează unda vieţii pe Pământ.
Octagonul, I Ching-ul şi filozofia Taoistă au generat un sistem de Astrologie - Numerologie, numit Feng Shui (termen care în traducere înseamnă "vânt" şi "apă"). Astfel, pe baza octagonului, a "pătratului magic" s-a dezvoltat un sistem astrologic - numerologic pe care personal, îl găsesc de o mare fineţe şi o acurateţe incredibilă, calităţi pe care sistemele Vestic şi Hindus nu le au. Diferenţa de acurateţe se explică prin faptul că Astrologia Vestică de exemplu, măsoară numai influenţa corpurilor celeste asupra vieţii pe Pământ, pe când sistemul Feng Shui ia în consideraţie şi energiile globului terestru.
Pe scurt, acesta este principiul sistemului Feng Shui: energia chi generată în centrul galactic (reprezentată prin simbolul Yin - Yang aflat în mijlocul octagonului) ajunge la Soare şi Pământ după ce este "filtrată" de 9 stele: cele 7 stele care alcătuiesc constelaţia Carul Mare, steaua Polaris şi steaua Vega. Cele 9 stele sunt reprezentate, 8 din ele de câte un grup de trei linii dispuse pe laturile octagonului şi una în mijloc.
Vă veţi întreba desigur, de ce tocmai aceste stele din puzderia milioanelor care alcătuiesc Calea Lactee. Răspunsul este destul de simplu şi are la bază o explicaţie Astronomică - Astrologică. Respectiv în fiecare an, în momentul echinoxului de primăvară Pământul nu se regăseşte niciodată în aceeaşi poziţie în care a fost în anul precedent deoarece există o "întârziere" de 50 de secunde pe an. Aceste 50 de secunde fac în 72 de ani un grad, iar în 2160 de ani 30 de grade, ceea ce reprezintă un semn zodiacal. Rezultă astfel că Pământul parcurge cele 12 semne zodiacale în 25.920 de ani (2160 x 12), interval cunoscut sub numele de Marele An, Anul Sideral sau Anul Cosmic. Cele 12 semne zodiacale sau 12 luni (a câte 2160 de ani fiecare) sunt cunoscute sub numele de Marile Luni, intervalele de 72 de ani sunt cunoscute sub numele de Marile Zile, iar fenomenul în sine este cunoscut sub numele de procesiunea echinoxurilor.

În ultimii 2000 de ani Pământul a parcurs semnul zodiacal al Peştilor, iar acum ne apropiem de intrarea în semnul Vărsătorului. De fiecare dată când Pământul traversează un nou semn zodiacal, axa sa se îndreaptă spre o altă stea polară sau constelaţie care îndeplineşte rolul stelei polare. Astfel, în ultimii 2000 de ani, steaua polară a fost Polaris din constelaţia Carul Mic (sau Ursa Minor), iar când vom parcurge epoca Vărsătorului axa Pământului se va îndrepta spre constelaţiile Andromeda şi Perseus. Cu 4000 de ani în urmă, pe când Pământul se află în Berbec, axa sa se îndrepta spre constelaţia Carul Mare, iar în urmă cu 12.000 de ani, tocmai în timpul scufundării continentului Atlantida sau al Biblicului potop al lui Noe, axa Pământului se îndrepta spre steaua Vega din constelaţia Lyra.

Se spune că Astrologia Feng Shui a început să se dezvolte cu nu mai mult de 5000 de ani în urmă, lucru numai pe jumătate adevărat. Da, a fost "reluată" acum 5000 de ani, fapt dovedit de prezenţa între cele 9 stele, a constelaţiei Carul Mare care servea drept stea polară la acea vreme. Pe de altă parte însă, prezenţa stelei Vega care fost steaua polară acum 12.000 de ani, trădează originea şi vechimea acestui sistem astrologic. Astrologia Feng Shui, ca şi octagonul de altfel, sunt mult mai vechi de câteva mii de ani, sunt o minunată zestre lăsată civilizaţiei actuale de către grandioasa civilizaţie atlantidă care a dispărut aproape fără urme şi odihneşte acum pe fundul oceanului Atlantic.

În urmă cu ceva mai mult de patru ani, am primit spre publicare un articol al unui domn care tocmai se întorsese din România şi susţinea că a făcut o descoperire mai mult decât interesantă. Articolul se intitula "Miraculoasa descoperire arheologică de la Şinca Veche, judeţul Braşov" şi a fost publicat în numărul din Octombrie 1994 al ZUM-ului. Domnul respectiv, Gheorghe Moldovan domiciliat în Parispanny, New Jersey, povestea că în ziua de Crăciun a anului 1993 a participat la slujba într-o mănăstire de la Şinca Veche. Cu această ocazie, domnia sa a descoperit o firidă în spatele altarului în care se aflau sculptate cu mare măiestrie steaua lui David, în interiorul acesteia simbolul Yin - Yang şi alături bustul lui Zalmoxis. În sfârşit, cupola lăcaşului care ulterior fusese transformat în mănăstire, avea de fapt forma unei piramide cu vârful tăiat. Domnul Moldovan făcea în articolul respectiv un apel la cititorii ziarului, cerând sprijinul acestora pentru salvarea templului - mănăstire de la Şinca Veche (care se află în stare de degradare) şi în acelaşi timp, făcea diferite supoziţii pe baza celor două simboluri care erau, chiar după spusele dânsului, "străvechi, aparţinând a două civilizaţii diferite".
Ca să fiu sinceră, acum patru ani când am văzut cele două simboluri de la Şinca Veche, am rămas mai mult decât surprinsă şi de atunci m-am gândit mult la istoria antică a românilor. Răspunzând supoziţiilor domnului Moldovan, aş putea spune că aceste două simboluri aparţin astăzi unor civilizaţii diferite. În trecutul îndepărtat însă, ele au aparţinut unei singure civilizaţii, civilizaţia atlantidă.
Ignatius Donnelli, considerat astăzi o autoritate clasică în subiectului Atlantidei, a scris în 1882 o carte interesantă şi foarte documentată, "Atlantis - lumea antedeluviană" în care face câteva dizertaţii asupra fenomenului de migrare din continentul Atlantida. Pe scurt (spune acesta pe baza a nenumărate argumente lingvistice, religioase, mitologice, dovezi de civilizaţie, etc.) în Atlantis s-au dezvoltat trei rase: turaniene (care-i includ pe chinezi, japonezi, mongoli, tătari, finlandezi), semitice şi aryene. Cele trei rase s-au răspândit prima oară atât în Asia, cât şi în Europa, cu mult înainte de scufundarea Atlantidei în scopul colonizării continentelor respective. Un al doilea val de migrare, de data aceasta forţat de evenimente, a avut loc în urma cataclismului final, când oamenii au încercat să se salveze de la moarte prin refugiul pe cele mai apropiate coaste continentale sau bucăţi de uscat.
Aşa se explica, de exemplu, progresul pe care unele civilizaţii antice l-au făcut într-un mod ultrarapid. Spre exemplu, istoria chinezilor susţine că în decursul a numai câteva sute de ani, în timpul celor cinci împăraţi mitici, au fost inventate alfabetul şi scrisul, agricultura, zootehnia, ştiinţele medicale, matematica, astronomia, astrologia, armele, vehiculele de transport pe uscat şi corăbiile, busola, ceasul şi instrumentele muzicale, greutăţile şi cântarul, şcolile, căsătoria monogamă, ş.a.m.d. Ori este imposibil ca toate aceste minuni ale civilizaţiei să fie "inventate" şi implementate în decursul vieţii a cinci oameni. Este clar că ele au fost aduse de undeva. De fapt, mai spune Donnelli, înşişi chinezii, în legendele lor timpurii, spuneau că originea lor este legată de o civilizaţie care a fost distrusă de potop şi că ei au sosit în China, venind din Nord-Estul continentului Asiatic. Rasele turaniene sunt "fiul cel mare al lui Noe" din Vechiul Testament.
În concordanţă cu Donnelli (ca şi cu alţi autori, de altfel), toată lumea antică a fost formată iniţial din colonii ale atlantizilor şi mai târziu, din refugiaţii Atlantidei. Deşi majoritatea autorilor şi istoricilor susţin că piramida lui Keops a fost construită cu câteva mii de ani în urmă, realitatea este că atât aceasta, cât şi Sfinxul au fost construite cu mai mult de 12.000 în urmă, înaintea cataclismului care a scufundat Atlantisul. Sfinxul este cea mai veche construcţie din lume, baza lui indicând clar că acesta a suferit o eroziune masivă provocată de inundaţii.
În mod similar, Donnelli argumentează în mod foarte plauzibil că toţi Zeii Greciei antice erau de fapt, regi, regine şi conducători ai ţării colonizatoare. Mitologia greaca vorbeşte despre o rasă "asemănătoare cu cea a Zeilor care locuieşte în Olympus, marea insulă din mijlocul Oceanului Atlantic" şi povesteşte despre viaţă, legăturile de rudenie, geloziile şi certurile acestora. În realitate, moralul corupt al Zeilor din Olymp nu este nimic altceva decât corupţia clasei politice conducătoare a Atlantisului.
În fiecare an se cheltuiesc tone de hârtie pe care fiecare încearcă să demonstreze că Zeul X nu era "al ălora", ci "al nostru" şi "de-aia am fost noi 'naintea lor", că noi "am inventat ce era de inventat" şi tot aşa. În realitate însă, există un singur patrimoniu Universal, fiecare civilizaţie preluând de la cele anterioare prototipurile clasice şi adăugând eventual acestui patrimoniu elemente proprii. Zeus, de exemplu, a fost unul dintre ultimii regi ai Atlantisului care se pare că a fost îngropat în Creta şi ulterior zeificat. Demeter sau Ceres a fost fiica unui alt rege Atlantean, Cronos, care "a prescris" felul în care trebuie arat pământul şi semănat orzul, un fel de ingineră agronomă, dacă vreţi. A fost ulterior zeificată. Dionysos, ne spun grecii, era nepotul lui Poseidon, alt rege Atlantid, şi a fost trimis să colonizeze India, unde i-a învăţat pe localnici cum să cultive viţa de vie. Viticultura s-a extins peste tot şi atât de mult le-a plăcut oamenilor vinul, încât şi Dyonisus a fost zeificat şi convertit ulterior la romani în Zeul destrăbălat Bacchus. Cât despre tehnologia şi invenţiile care au permis un decalaj atât de mare între civilizaţia Atlantida şi vecinii ei rămaşi în stare de semi-sălbăticie... multe dintre acestea au fost aduse şi preluate de către oameni de la civilizaţii extraterestre care au vizitat planeta în trecut.
În ceea ce-i priveşte pe aryeni, Donnelli (ca şi alţi autori precum respectatul Max Muller, Lenormant şi Chevallier, Winchell, etc.) arată că aceştia au fost o rasă dezvoltată în a doua jumătate a istoriei de 800.000 - 1 milion de ani a atlantizilor, fiind reprezentaţi în Biblie de fiul cel mai mic al lui Noe. Ocupaţia lor principală în Atlantis era agricultura, aceştia fiind prin excelenţă fermieri şi plugari. Numele lor se trage chiar de la ocupaţia pe care o aveau, adică de la plugărit. Ceea ce personal m-a frapat, a fost faptul că în româneşte verbul a plugări se traduce prin "a ara". Ori, ne spune Donnelli, numele rasei aryene s-a tras de la "a ara".
Fiind fermieri prin excelenţă, aryenii au fost trimişi să colonizeze Europa şi Asia. Primul grup a populat Europa, din el desprinzându-se mai târziu popoarele Indo-Europene. Există o legendă foarte veche în rândul popoarelor Nord-Europene care spune că "aryenii au fost forţaţi odată să trăiască într-o ţară în care Soarele verii strălucea numai două luni pe an". Al doilea grup a traversat, ceva mai târziu, Europa şi a populat Persia şi India. Însuşi marele Zeu al hinduşilor, Varuna, nu este nimeni altcineva decât Zeul grecilor Ouranos care de fapt era, unul dintre regii atlantizi şi fondatori ai dinastiei regale din Atlantis.
În cadrul grupului colonizator din Europa, Donnelli şi ceilalţi autori îi citează pe traci. Aruncând o privire sumară asupra celor spuse mai sus, este de presupus că şi Zeul Zalmoxis al geto-dacilor a fost şi el, întocmai ca alţi Zei antici, tot un colonizator Atlantid.
Este absolut normal ca o populaţie indigenă aflată în stare de semi-sălbăticie să creadă că un Zeu a aterizat pe pământul lor, mai ales dacă acesta a sosit într-un vehicul spaţial ca cel al lui Pacal Votan descoperit la Palenque în Mexic. Nenumărate legende şi texte antice vorbesc despre maşinile zburătoare ale civilizaţiilor apuse. Astfel, la Lasha în Tibet, s-au descoperit nu cu mult timp în urmă documente sanscrite ţinute ascunse de-a lungul veacurilor şi mileniilor, care conţin indicaţii referitoare la construirea unor nave spaţiale inter-stelare! Manuscrisele mai tratează alte două mari subiecte şi secrete importante în acelaşi timp: "antima" sau "cum să devii invizibil" şi "garima" sau "cum să devii greu ca un munte de plumb". În concordanţă cu aceste documente, navetele spaţiale numite în sanscrită "astra" puteau efectua zboruri inter-planetare având la bord echipaje de oameni. Este descris totodată planul unei călătorii pe Lună, deşi nu se specifica în final dacă această călătorie a fost făcută sau nu. Un alt epic indian însă, Ramayana, conferă amănunte asupra unei călătorii pe Lună care a fost făcută cu ajutorul maşinilor zburătoare, numite "vimanas". Mai mult decât atât, în Ramayana se povesteşte despre o luptă care a avut loc pe Lună între vimanas şi maşinile zburătoare ale atlantizilor, numite "asvin". Vimanas aveau forma circulară, asemenea farfuriilor zburătoare şi foloseau drept combustibil "un lichid alb-gălbui" (despre care se crede că ar fi fost un produs asemănător benzinei) şi unii compuşi ai mercurului. Ca forţă de propulsie foloseau forţa anti-gravitaţională, acestea ridicându-se vertical de la sol, fiind capabile să staţioneze în aer şi zburând în sus, în jos, în faţă şi înapoi, în lateral, în orice unghi şi direcţie dorea pilotul. Ceea ce apare însă şi mai curios, este faptul că un grup de cercetători ruşi au descoperit nu de mult în peşterile din Turkestan şi desertul Gobi "instrumente din vremuri imemoriale folosite în vehicule pentru navigaţia Cosmică". "Instrumentele" sunt semi-sfere de sticlă sau porţelan care se termină într-un con şi mai păstrează încă picaturi de mercur!
De fapt, Ramayana este istoria imperiului Rama care a înflorit cu 15 - 20.000 de ani în urmă în partea de Nord a Indiei şi pe teritoriul Pakistanului de astăzi. Din relatările epicului indian reiese că ramanii zburau cu vimanas în întreaga Asie, probabil în Atlantida, în America de Sud şi Insula Paştelui. La Mohenjodaro, un oraş care a aparţinut imperiului Rama şi a fost descoperit în urma săpăturilor arheologice de pe teritoriul Pakistanului, s-au găsit scrieri care au rămas până în ziua de astăzi nedescifrate şi care sunt similare celor găsite în Insula Paştelui, numite Rongo-Rongo, rămase şi acestea tot nedescifrate.
Continuare aici: Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis (III)

Notă: de Cristina Nicoleta Sprînceană
material preluat de pe http://www.zum.com/stiintaz.html

Spiritualitate: Ştiinţa pierdută a lui Zalmoxis (III)

Epicul indian mai povesteşte de asemeni, despre războaie îngrozitoare care au avut loc între ramani şi atlantizi. Cei din urmă, ne spune Ramayana, posedau aparate de zbor mult mai sofisticate ca ale ramanilor (numite "vailixi" în limba atlantidă) în forma de ţigară şi care funcţionau atât pe post de submarin, cât şi de avion şi navetă spaţială.

Cu aceste maşini atlantizii au încercat să subjuge lumea, ajungând la confruntări cu populaţiile din alte teritorii sau propriile lor colonii.

Un alt text indian, Mahabharata, vorbeşte despre acelaşi război dintre ramani şi atlantizi, descriind arme teribile care "făceau ca păsările să se albească", "puteau ucide pruncul în pântecele mamei" sau arde oamenii încât aceştia deveneau de nerecunoscut căzându-le unghiile şi părul, iar "pentru a scăpa din acest foc, soldaţii trebuiau să se arunce în apă şi să-şi spele echipamentele". Foarte interesantă este descrierea unei alte arme a atlantizilor care făcea ca oalele să se spargă fără o cauză aparentă!!
În sfârşit, Mahabharata mai vorbeşte despre o explozie atomică şi efectul acesteia asupra populaţiei. Într-adevăr, în urma săpăturilor arheologice s-au găsit în ruinele oraşului Mohenjodaro schelete umane al căror indice de radioactivitate este unul dintre cele mai mari descoperite vreodată pe Pământ, ajungând la paritate numai cu cel al scheletelor de la Hiroshima şi Nagasaki. Alte oraşe antice ale căror ziduri atestă urma unor explozii atomice, s-au găsit pe teritoriile de astăzi ale Indiei, Irlandei şi Scoţiei, Franţei şi Turciei.

Există o altă carte publicată în 1886 de către Frederick S. Oliver, intitulată "Un locuitor pe două planete" şi pe care autorul susţine că ar fi conceput-o cu ajutorul unei metode numită "scris automatic". Cu alte cuvinte, autorul nu a făcut altceva decât să transcrie automat informaţiile pe care le-ar fi primit telepatic din a patra dimensiune, de la o entitate spirituală numită Phylos Tibetanul care ar fi trăit în Atlantis cu multe mii de ani în urmă. Considerată de unii pură ficţiune, cartea lui Oliver demonstrează totuşi calităţile clairvoyante excepţionale ale celui care a scris-o şi conferă o descriere bogată şi foarte interesantă a vieţii din Atlantida. Printre altele, Phylos Tibetanul povesteşte şi el, prin intermediul clairvoyantului Frederick S. Oliver, despre fantasticele maşini vailixi ale atlantizilor care erau capabile de imersie, mişunând pe fundul oceanelor, şi în acelaşi timp zburau în aer cu viteza gândului.
Întocmai ca Donnelli, entitatea spirituală Phylos Tibetanul mai povesteşte despre coloniile Atlantisului din America de Nord şi de Sud, din Africa şi din "rămăşitele continentului scufundat Lemuria din care Australia reprezintă astăzi doar o treime". Colonia atlantidă din continentul Asiatic (care a dat naştere ulterior imperiului Rama) este numită de către acesta în limba atlantidă - Suernis, numele capitalei Suernisului este Ganje (probabil că de la acest nume atlantid se trage numele râului Gange din India zilelor noastre), iar numele Egiptului apare a fi fost Necropan. Despre Necropan spune că a fost "cea mai civilizată naţie" contemporană atlantizilor şi "neaflată sub tutela Poseidiei", cu alte cuvinte Egiptul rămăsese o ţară independentă. În ceea ce priveşte continentul European, Phylos Tibetanul spune că "Atlantis a clădit largi colonii în Europa de Est pe vremea când Europa de Vest nici nu exista".
Există destule argumente care vin în sprijinul conecţiei Atlantis - Zalmoxis - geto-daci. În faza de descompunere a imperiului, atlantizii practicau intens sacrificiile umane, obicei sângeros şi crud preluat şi de către mayani şi azteci. După câte ştim, geto-dacii aveau acelaşi obicei şi aceeaşi credinţă, sacrificând pe cei mai buni dintre ei pentru a îmbuna Zeii.
O altă asemănare pe care am găsit-o ar fi cea între calendarul mayan şi cel dacic. Cu câţiva ani în urmă, deoarece dr. Napoleon Săvescu părea interesat de istoria veche a românilor, i-am dat câteva îndrumări de ordin ezoteric şi l-am îndemnat să se apuce de scris, întărindu-i şi eu convingerea că "noi nu suntem urmaşii Romei". Ulterior, domnia sa şi-a continuat o evoluţie proprie, dovedindu-se un scriitor pasionat şi foarte harnic. În momentul de faţă, dr. Săvescu a înfiinţat societatea "DACIA REVIVAL" ("RENAŞTEREA DACIEI"), o iniţiativă foarte frumoasă şi lăudabilă. Consider că pentru sinceritatea lui şi eforturile pe care le depune, domnului Săvescu trebuie să i se acorde respectul de rigoare.
În urma vizitei pe care a făcut-o în România şi la Sarmizegetusa astă-vară, dr. Săvescu a adus cu sine descrierea unui loc numit "calendarul dacic". Din configuraţia pe care mi-a arătat-o, respectiv trei cercuri concentrice cu o potcoavă în mijloc, am tras concluzia că acest loc era unul de observare astronomică, întocmai cum au avut şi alte civilizaţii antice.
La Stonehenge, în Anglia există un fost templu Druid care este de fapt un observator astronomic sofisticat, un fel de "computer Neolitic" dacă vreţi, înălţat de asemeni într-un punct de intersecţie a curenţilor telurici. Acesta a fost construit cu 3500 de ani în urma pe acelaşi principiu ca cel de la Sarmizegetusa, pentru a prezice eclipsele, pentru calcule astronomice, etc. Aşadar, până aici, nimic deosebit. Ceea ce însă ridică semne de întrebare este similitudinea între calendarul dacic şi cel mayan. Din ceea ce mi-a povestit dr. Săvescu rezultă că dacii aveau întocmai ca mayanii două calendare, iar sistemul de calculare a timpului pare să fi fost foarte asemănător celui mayan. Din păcate însă, nu am suficiente elemente pe care să le pun împreună pentru a alcătui baza unui studiu al calendarului dacic şi pornind de la acesta, un studiu al similitudinii celor două calendare.
Am ajuns să găsesc un alt punct comun între cultura dacică şi cea mayană, tot datorită dr. Săvescu care spunea într-unul din articolele sale că Zalmoxis avea o soră geamană, Artemis. Ori în mitologia mayană, figura centrală a Divinităţii era Quetzalcoatl care avea şi el un frate geamăn, Tezcatlipoca. Povestea celor doi gemeni din religia mayană este lungă şi legată de planeta Venus.
Şi în sfârşit, un ultim cuvânt. Charles Berlitz, un autor respectat preocupat de subiectul Atlantisului şi care a scris multe lucrări pe aceasta temă, a publicat într-una din cărţile sale, "Atlantis, al optulea continent", o hartă modernă a planşeului oceanului Atlantic, pe care o comentează în felul următor: "...insulele oceanice ca Azore, Madeira şi Canare sunt conectate de platouri mari scufundate... ca şi cum ar fi fost munţii Atlantisului, al optulea continent". Ceea ce m-a surprins însă extraordinar a fost că pe harta prezentată de Berlitz, undeva între Tenerife, Canare şi strâmtoarea Gibraltar, mai jos de linia care uneşte Madeira cu oraşul Casablanca din Algeria, există tot un fost masiv muntos dar care la ora actuală se află acoperit de apă, şi al cărui nume este DACIA !!

Întrebarea este, de unde şi până unde numele acesta?... Să fi fost oare acesta un masiv muntos al continentului Atlantida, din zona căruia colonizatorii atlantizi care au sosit în zona Carpato-Danubiană cu mai mult de 12.000 de ani în urmă, să fi provenit?... Să fi fost oare adevărata origine a dacilor un masiv muntos aflat undeva în apropierea coastei de Vest a Africii, lângă insulele Canare?... Iată câteva întrebări foarte interesante al căror răspuns ar trebui căutat. Oricum, Gaia... mari şi nepătrunse sunt misterele tale.

"Niciodată să nu spuneţi aceste cuvinte "Nu ştiu, aşadar este fals". Cineva trebuie să studieze ca să ştie, să ştie ca să înţeleagă, să înţeleagă ca să judece" - Apothegm din Narada

Contrar ideilor propagate de materialismul ştiinţific al ultimelor câteva sute de ani şi dogmelor religioase imuabile din ultimii două mii de ani, Pământul a fost locuit de diverse civilizaţii umane anterioare incredibil de avansate. Omul a apărut pentru prima oară pe Pământ acum 500 de milioane de ani, iar civilizaţiile înălţate de acesta au dispărut rând pe rând datorită cataclismelor succesive cauzate în primul rând de schimbări ale câmpului electro-magnetic al planetei, cât şi de regres spiritual urmat de utilizarea iresponsabilă a formelor de energie de care aceste civilizaţii au dispus la un moment dat. Teoria Darwinistă este un fals, omul nu a evoluat din maimuţele antropoide, ci maimuţele antropoide sunt rude degenerate ale omului. Este un adevăr incontestabil că omul are origine Divină, după cum întregul Univers are origine Divină. În acelaşi timp, Pământul a fost de nenumărate ori vizitat şi locuit de civilizaţii extraterestre atât din galaxia noastră, cât şi din alte galaxii care au intervenit adeseori în evoluţia genetică şi spirituală a speciei umane.
Pe planeta Marte, în trei zone (Cydonia spre polul de Nord, platoul Elysium şi "oraşul Inca" spre polul de Sud) există şi acum construcţii piramidale variate (o piramidă cu cinci feţe, câteva cu patru şi cu trei feţe), precum şi "Faţa", o construcţie cu lungimea de o milă şi înălţimea de o jumătate de milă care seamănă perfect cu Sfinxul egiptean. Acestea au fost lăsate mărturie de civilizaţii extraterestre care au vizitat planeta Marte în mai multe rânduri. Una dintre aceste civilizaţii a sosit dintr-un sistem solar devenit nelocuibil şi a folosit planeta Marte ca bază, după care a descins pe Pământ, aducând cu sine o tehnologie extraordinar de avansată. Piramidele din Egiptul antic, America Centrală şi de Sud, zigurat-urile din fosta Mesopotamie şi piramidele din fosta Atlantidă, toate îşi au originea în zonele Cydonia şi Elysium ale planetei Marte. Atât piramidele de pe Marte, cât şi cele de pe Pământ au fost folosite pentru crearea de MerKaBa sintetice, respectiv pentru călătorii interstelare. Acesta este unul din secretele piramidelor. De aici, obsesia vechilor egipteni din perioada de decădere a Egiptului antic cu credinţa în călătorii celeste post-mortem pentru care trebuiau să se îmbălsămeze şi să fie înmormântaţi în piramide. Multe dintre tehnologiile civilizaţiilor antice au fost preluate de la civilizaţiile extraterestre. De multe ori însă, acestea s-au întors împotriva omului, căci orice fel de tehnologie, oricât de sofisticată, dacă nu este acompaniată de o dezvoltare spirituală adecvată, devine un mijloc sigur de distrugere. Evoluţia are un singur sens, cel al progresului. Nu există evadare din lumea materială numai prin mijloace materiale. Dacă se apelează numai la tehnologie şi se ignoră partea spirituală, lumea materială devine un fel de închisoare oribilă din care, culmea, nu ai unde să fugi. Acesta este singurul adevăr. Natura şi Universul sunt organizate pe principiul holografic dimensional. La ora actuală ne aflăm în dimensiunea a treia şi ne pregătim să trecem (prin intermediul fenomenului de procesiune a echinoxurilor) în dimensiunea a patra. Din punct de vedere al conştiinţei ne aflăm în dimensiunea a doua şi ne pregătim să trecem în dimensiunea a treia. În schema de evoluţie a Pământului există numai cinci nivele, numai cinci dimensiuni ale conştiinţei în care omul îşi desfăşoară existenţa.
Nu există "rase superioare" şi "rase inferioare", există numai lăcomie, narcisism şi dorinţa de a domina. Evoluţia este legea Universală: proştii şi păcătoşii de ieri sunt deştepţii şi sfinţii de mâine, barbaria de ieri este mitocănia de azi şi eleganţa de mâine - toţi, absolut toţi trecem prin aceleaşi faze ale schemei de evoluţie, cu greşelile inerente, perioadele de stagnare şi regres temporare.
Fundamentul actualei civilizaţii este preluat de la civilizaţia atlantidă. Pe acesta, fiecare popor şi naţie şi-au brodat un patern propriu, în funcţie de nivelul de dezvoltare materială şi spirituală proprie, în funcţie de culoarea locală. În mod similar, există un patrimoniu Universal la care au contribuit mai mult sau mai puţin fiecare popor şi naţie care s-au succedat pe Pământ, şi care în consecinţă, aparţine speciei umane ca atare. Din nou, patrimoniul Universal capătă culori locale în funcţie de latitudine şi longitudine.
Deşi nu sunt istoric, în urma interpretării celor două simboluri descoperite de către domnul Gheorghe Moldovan pe pereţii templului dacic de la Şinca Veche, care au ajuns să fie publicate în ZUM acum patru ani dintr-o întâmplare, pot să vă spun că populaţia Carpato-Danubiană a avut cunoştinţe extraordinar de avansate pe care nu avea de unde să le ia din altă parte decât de la civilizaţia atlantidă care a colonizat Sud-Estul Europei cu mai mult de 12.000 de ani în urmă, pe vremea când Europa de Vest nici nu exista. Acestea nu sunt speculaţii mistice, nici exagerări născute dintr-o vanitate ridicolă ori dorinţa de a demonstra cu orice preţ că vezi Doamne, "noi am fost acolo", pentru că în fond şi la urma urmei nu contează cine şi unde este primul. Până la urmă contează ce eşti capabil să faci astăzi şi ce eşti capabil să demonstrezi lumii întregi. Acestea sunt însă, concluziile logice care rezultă din semnificaţia celor două simboluri.
Steaua tetrahedronică cu simbolul Yin - Yang în interiorul ei indică faptul că populaţia Carpato-Danubiană cunoştea conceptul de MerKaBa. Principiul MerKaBa stă la baza fenomenului de materializare, dematerializare, a depăşirii barierei timp-spaţiu şi a călătoriilor interstelare sau intergalactice.
Cu alte cuvinte, omul poate transforma energia sa internă (energia mentală şi emoţională de care dispune), în energie de tipul Yin. Energia Yin accelerează particulele, moleculele şi atomii din care este alcătuit corpul uman, până când viteza acestora devine superioară vitezei luminii, aşadar o viteză tahionică. În acest moment, întregul corp fizic devine invizibil, de fapt un semnal informaţional sub forma unei unde. Astfel omul respectiv poate apare şi dispare instantaneu, poate trece bariere solide - cum ar fi un perete sau un munte, de exemplu - fără să le modifice câtuşi de puţin structura, poate călători în orice punct al Universului, oriunde în trecut sau în viitor. În acest fel este învinsă legea gravitaţiei, curba spaţiu-timp, de fapt dimensiunea a treia cu toate legile ei fizice. În momentul în care omul doreşte să devină din nou vizibil, să-şi înceteze drumul prin obstacolele materiale ori călătoria în spaţiu - timp, nu are decât să înceapă să transforme energia Yin în energie de tip Yang, să decelereze viteza tahionică până sub viteza luminii şi să-şi reconstituie corpul. Aceasta este MerKaBa internă, sinonimă cu "laghima", forţa centrifugală folosită de yoghinii indieni de care aceştia se folosesc pentru a levita. Pe principiul MerKaBa au fost construite vimanas-urile ramanilor şi vailixi-urile atlantizilor cu care aceştia au reuşit să călătorească în Cosmos.
Deci este foarte clar cam ce fel de cunoştinţe aveau cei care au desenat cele două simboluri pe pereţii templului dacic...
În plus, simbolul Yin - Yang ne mai spune ceva. După cum am văzut, acesta reprezintă centrul Căii Lactee care transmite spre Pământ informaţia codului genetic care determină toate formele de viaţă pe Pământ. Alte culturi grandioase (cum ar fi cea mayană şi chineză) au păstrat simbolul Yin - Yang încorporat în centrul octagonului, figura geometrică care are una dintre laturi "ocupată" de steaua Vega. Deoarece Vega a fost steaua spre care se îndrepta polul magnetic al Pământului acum 12.000 de ani, când a avut loc scufundarea continentului Atlantida şi în plus, datorită faptului că Vega a jucat un rol benefic aparte în evoluţia speciei umane pe planeta Pământ, este logică concluzia că civilizaţia Carpato-Danubiană trebuie să fi avut cunoştinţe înalte despre această stea.
Aş fi extraordinar de curioasă să aflu dacă în mitologia sau mistica dacilor, oriunde pe monumentele lăsate de aceştia, apare vreo denumire, un semn, un simbol, în sfârşit, orice fel de referire la această stea frumoasa din constelaţia Lyra, de asemeni dacă există vreo referire la grupul Pleiadelor. Aceste elemente în plus nu ar face decât să completeze teoria mea, conform căreia populaţia Carpato-Danubiană a fost o ramură descinsă direct din civilizaţia atlantidă, venită din Atlantis în Europa de Sud-Est cu mai bine de 12.000 de ani în urmă, cu scopul de a coloniza şi civiliza această parte a lumii.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Dacă mulţi dintre români ar citi cam ceea ce se scrie despre ei şi istoria lor, ar rămâne cu gurile căscate sau ar cădea de-a dreptul trăsniţi. Se spune însă că singurul motiv pentru care oamenii răi reuşesc să-şi ducă planurile la îndeplinire, este faptul că oamenii buni nu fac niciodată nimic ca să-i împiedice.
Cu siguranţă că trebuie să existe în România oameni inteligenţi, pregătiţi, cu acces la arhive, documente şi informaţii care nu sunt la îndemâna oricui, cu alte cuvinte istorici şi minţi rafinate care ar putea să scrie câteva lucrări ca un intelectual, nu ca un patruped scăpat de la grădina zoologică - lucrări de valoare care să fie publicate şi în afară, bine argumentate, fără trivialităţi sau excese sentimentale, lucrări care să inspire respect şi să poată rezista oricăror controverse ulterioare. Nu am înţeles niciodată de ce nimeni nu face lucrul acesta, nu am înţeles niciodată de ce există atâta nepăsare şi delăsare din partea celor care au competenţă, în timp ce mercenarii coalizează cu oponenţii ideologici, contribuind la un fenomen de erodare înceată dar foarte sigură.
Pe de altă parte, este o ironie a soartei că oamenii care au cele mai bune intenţii se lasă şi cel mai uşor cuprinşi de tendinţe extremiste şi exaltare, fiind aidoma unor copii mari şi gălăgioşi. Ori "pentru ţărişoara noastră scumpă" nu e un argument. Dacă la toate acestea se mai adaugă şi o doză de vanitate personală (care de obicei este mare), rezultatul e un produs vulnerabil, care nu poate aduce mari servicii interesului naţional. Şi astfel, cu mare dezolare... "cade" mai rău decât Troia, şi ultima variantă, în care cu singurii oameni cu care s-ar mai fi putut face ceva, până la urmă nu se mai face nimic. Este o mare tristeţe că în ciuda oricăror eforturi, nu poate fi găsit cineva care să stea în două picioare şi conform zicalei americane, să "walk like a man". Şi uite aşa, ce bine era în Kalahari... De fapt, pe acest vid se şi mizează, nu-i aşa? Doar ştiţi proverbul, când pisica nu-i acasă...
Vorbind de istorie, trebuie spus că în contextul acesteia mult mai rea şi mai dăunătoare decât crima este complicitatea. Dacă nu ar exista complicitate, crima nu ar putea avea loc. De fapt, cea mai mare racilă a istoriei nu sunt criminalii, ci complicii. Astfel, după ce că există atâtea categorii care devin complice prin indiferenţă şi tăcere (cei care ştiu cum stau lucrurile dar nu îşi bat capul să schimbe situaţia şi nu protestează niciodată indiferent dacă alţii le transformă capul într-o groapă de gunoi şi dejecţii), prin oportunism (cei care se folosesc de fondurile care eventual se mai alocă în România numai pentru a câştiga un capital politic efemer şi a-şi consolida poziţia personală pentru a putea fura cât mai mult, ei şi toate neamurile lor, inclusiv pisica), mai există şi categoria celor care devin complice prin servitudine. Este vorba de lacheii care pentru o aşchie de ciolan 'zvârlită pe sub masă "mai închid şi ei ochii niţeluş" şi acceptă, de pe poziţiile pe care le au, să contribuie la publicarea în afară a unor adevărate gunoaie, a unor insulte la adresa României şi a poporului român, la adresa noastră, a tuturor - aruncând astfel, cu multă laşitate, o mână de paie la rugul pe care şi aşa sunt perpeliţi şi apăsaţi de necazuri 23 de milioane de oameni.
Totuşi, există o întrebare care se pune lacheilor şi lacheilor lacheilor care îşi petrec toată viaţă cu crema de ghete şi cârpă de lustruit în mână, şi care îşi schimbă ideologiile adoptate de formă în funcţie de cum bate vântul, jucând rând pe rând rolul marilor stalinişti, marilor comunişti, marilor revoluţionari, marilor democraţi şi reformişti: până la urmă şi până la urmă, dacă tot contribuie la asemenea murdării, de ce se mai încurcă cu cifre mari ("prima menţiune a românilor apare în 1160 când valahii..."), când mai uşor de ţinut minte sunt cifrele mici? N-o fi oare mai bine să scriem cu toţii că românii a apărut şi ei acum vreo 200 de ani şi că tăbliţele de la Tartaria e nişte plastografii pe care le-o fi scris ăia care era cu propaganda?...
Iar istoricilor bine intenţionaţi care scriu pentru că "aşa au apucat" şi că "aşa s-a scris şi mai 'nainte", cu toată consideraţia ce le-o acord, nu pot decât să le spun că istoria nu e dogmă bisericească - "crede şi nu cerceta", ci istoria e ştiinţă - "cercetează şi demonstrează".

După ce v-am povestit ceea ce înseamnă, de unde vine şi ce demonstrează inscripţia de la Şinca Veche (practic, este simbolul unei navete spaţiale), gândiţi-vă numai cam ce fel de minte, ce fel de abilităţi şi ce cunoştinţe aveau cei care au desenat MerKaBa şi Yin - Yang / Hunab Ku (octagonul şi steaua Vega) pe pereţii templului dacic de lângă Braşov... Înainte de a scrie orice, aduceţi-vă aminte cine sunteţi şi de unde veniţi.
Experienţa a confirmat faptul că de multe ori adevărul îl găseşti cu totul din întâmplare, acolo unde te aştepţi mai puţin (parcă Fleming se aştepta să descopere penicilina într-o grămadă de mucegai...) şi că adesea ceea ce pare o elucubraţie aberantă este de fapt până la urmă, purul şi singurul adevăr.

"Sunt mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horatio, decât ai visat tu vreodată în filozofia ta"
Hamlet, William Shakespeare

Intenţionez ca într-o bună zi să public o lucrare pe piaţa americană în care să dezbat contribuţia Carpato-Danubienilor şi a poporului român la patrimoniul culturii Universale. Dacă există persoane în România care au interesul să colaboreze şi să furnizeze informaţii din istoria românilor, le invit cu toată curtoazia să mă contacteze, să-mi scrie şi să-mi trimită materiale. Mă interesează în special calendarul dacic, monumentele, alfabetul, inscripţiile, simbolurile şi monedele dacice, tradiţiile religioase şi culturale, legende şi mituri, obiceiuri vestimentare şi culinare, etc. As fi curioasă să ştiu dacă există construcţii piramidale sau orice fel de obiecte piramidale lăsate de populaţia Carpato-Danubiană. Vreau să vă spun că există o ştiinţă aparte care studiază relaţia dintre unde şi materie, numită cimatică. Există un dispozitiv alcătuit dintr-un disc de metal acoperit cu un strat fin de nisip, numit tonoscop şi care transformă sunetul în imagine. Dacă cineva rosteşte "OM" de exemplu, imaginea redată de tonoscop este aceea a unui cerc cu multiple piramide în interiorul lui. Imaginea este aceeaşi cu centrul unei Mantra hinduse antice numita "Sri Yantra Mantra". Această Mantra era şi este folosită pentru a medita şi se spune că prin meditaţie poate fi vizualizat Soarele central, nevăzut altfel, în jurul căruia sistemul nostru solar călătoreşte în decursul Marelui An Cosmic care are durata de 25.920 de ani pământeni. Cu siguranţă că populaţia Carpato-Danubiană trebuie să fi avut cunoştinţe despre proprietăţile deosebite ale formelor piramidale şi alte lucruri legate de acestea.
Mă mai interesează sistemele de Astronomie - Astrologie, divinaţie şi geomancie ale dacilor. Cu siguranţă că aceştia trebuie să fi ştiut să "citească" curenţii telurici şi în funcţie de energia telurică, să descopere zăcăminte, să fie capabili să prezică anumite evenimente şi eventual, să le altereze desfăşurarea - ştiinţă extrem de interesantă practicată de mii de ani în China şi răspândită apoi în întregul Orient, cunoscută sub numele de Feng Shui.
O să vi se pară curios, însă aş dori să mai ştiu dacă există pe undeva referiri la înălţimea Zeului Zalmoxis, a altor Zei sau a populaţiei care a ocupat teritoriul respectiv cu mii de ani în urmă. Supoziţia mea este că aceştia trebuie să fi fost mult mai înalţi decât suntem noi astăzi, de cel puţin trei metri, as zice. Aş fi curioasă să ştiu dacă numele Pelegon vă spune ceva.
Aş vrea să mai ştiu de asemeni, care sunt cuvintele de origine dacă. Eu am găsit de exemplu că "rai", adică cer, provine din limba atlantidă în care însemna "prinţ". Acest termen a fost preluat de egipteni şi atribuit prinţului Soare Ra. Am mai găsit conecţii între cuvinte ale limbii române şi limba Naacal. De exemplu, în Naacal numele fostului continent Mu însemna de fapt "pământul-mamă", ori în anumite regiuni ale României (Oltenia de exemplu), la mama se spune mu-ma. Nu că aceste conecţii ar însemna mare lucru şi nici nu pot constitui un argument care să stea în picioare. Cum însă când ai de-a face cu trecutul, nu se ştie niciodată unde ajungi când începi să tragi de un fir...
Apropo de trasul firului din ghemul istoriei, v-aţi fi putut închipui de exemplu, că Greuceanu din poveştile lui Ispirescu, cel care "creştea într-un an cât alţii în zece", este acelaşi cu uriaşii despre care se povesteşte în Biblie, titanii din mitologia greacă şi care de fapt nu sunt altceva decât o altă rasă umană de natură extraterestră cu o altă garnitură cromozomială, înălţimea de zece metri, un alt nivel de conştiinţă şi altfel de capabilităţi mentale - mentionată în scrierile antice de către Plato, Arisophanes, descrisă în Popol Vuh şi Cartea Dzyan din Tibet - care a populat planeta cu milioane de ani în urmă?...
Este complicat să vă explic acum pentru că această explicaţie nu face subiectul articolului de faţă, însă există un mod de a cerceta trecutul sau istoria numit reconstituire holografică a evenimentelor ori în conformitate cu terminologia Sanscrită, accesarea Recordului Akashic ("înscris" în centura Van Allen din jurul globului terestru). Pentru a accesa Recordul Akashic sau Memoria Universală trebuie să depăşeşti cele trei iluzii care definesc dimensiunea în care evoluăm la ora actuală: spaţiul, timpul şi noţiunea de "eu".
Dacă nu v-aţi născut clairvoyant, puteţi ajunge să cercetaţi aceste dimensiuni practicând yoga. În cazul în care există persoane care cred că acesta ar fi un subiect interesant, îmi pot scrie şi eventual, pot alcătui ulterior în limita timpului disponibil, o rubrică în care să explic tehnica prin care oricine poate să ajungă prin exerciţiu şi cu puţin noroc, să exploreze cu destulă acurateţe alte dimensiuni decât cele tridimensionale. Cei care ajung să stăpânească astfel de tehnici, dezvoltă aşa-numita "vedere la distanţă" care îi ajută "să vadă" oriunde în spaţiu şi în timp (trecut, viitor), în corpul uman, etc. Numai noi în îngustimea minţii noastre educată în acest sens, credem că acestea sunt fenomene "paranormale" sau că cei care "au har" sunt "aleşii Domnului".
De fapt şi de drept, în toate acestea nu este nimic paranormal, iar "aleşii Domnului" nu suntem numai unul sau altul, ci suntem toţi oamenii care trăim pe Pământ, indiferent ce credem şi în ce credem. Există o explicaţie ştiinţifică şi o bază anatomico-fiziologică dacă vreţi, care suportă toate aceste fenomene. Este vorba de câmpul electro-magnetic al omului şi de circularea acelei energii, prana, de care v-am vorbit mai înainte, între coccis - perineu (zona corespunzătoare la bărbaţi cu zona prostatei şi la femei cu zona Grafenberg) şi glanda pineală sau "al treilea ochi" din creier - fenomen pe care hinduşii şi yoghinii îl numesc "trezirea lui kundalini".
Prin intermediul accesării Recordului Akashic pot fi aflate lucruri care nu există în nici un fel de arhive, iar culmea este că foarte multe lucruri contrazic total ceea ce se găseşte scris în documente, arhive sau ceea ce ştim din cărţile de istorie. Recordul Akashic este un domeniu cu totul şi cu totul fascinant deoarece oferă răspunsuri la întrebări rămase fără răspuns, dezleagă mistere a căror dezlegare nu poate fi altfel găsită şi verifica o serie de fenomene. De exemplu, dacă vrei să studiezi gravitaţia, faci un milion de ecuaţii şi crezi că ai înţeles fenomenul. Nu vei înţelege însă ce înseamnă cu adevărat gravitaţia până când nu îţi cade un măr în cap.
Pe de altă parte însă, deoarece este duplicatul a tot ceea ce s-a întâmplat vreodată pe Pământ, Recordul Akashic este adesea o poveste urâtă şi tristă, cu multe crime şi amărăciune, în care cineva complotează totdeauna împotriva altcuiva.
Şi apropo de comploturi şi conspiraţii, ar fi interesant să auziţi ce are de spus un om care a avut de-a face, să spunem, cu istoria României. Dacă te duci de la Sinaia spre Braşov, pe partea stângă a şoselei se face un drum pe care aproape că nici nu-l observi din cauza hăţişului şi care urcă fără prea multe ocolişuri, aproape abrupt pe un munte acoperit de păduri. Sus, în mijlocul unei păduri există o poiană însorită şi în partea stângă a poienii, cu spatele spre pădure, este o casă care priveşte spre Est - Sud-Est. Totul pare destul de izolat. În această hologramă a trecutului, a apărut un om, care mi-a "spus" că acesta era locul unde îi plăcea cel mai mult să se ducă iarna. Într-adevăr peisajul era de iarnă, cu multa zăpadă, atât de însorit şi frumos că nu-ţi mai venea să pleci de acolo. Lângă el a apărut o femeie, mai înaltă ca mine, lată în şolduri şi cu picioare groase, cu părul nevopsit şi ondulat până aproape de umeri, o femeie care părea destul de simplă, dar foarte liniştită. Omul mi-a spus că femeia era ardeleancă şi că este singura pe care a iubit-o vreodată şi singura care i-a dat linişte. Mi-a mai spus că a lăsat în urma o fată la care se gândeşte adesea, apoi a început "să vorbească" şi "a vorbit" timp de patru ore şi jumătate, explicând o mulţime de lucruri care aparent sunt şi vor rămâne pentru totdeauna de neînţeles. Din ce a povestit omul acela, a reieşit cât de adevărat e proverbul românesc "unde dai şi unde crapă", adică ce vrea să facă un om în viaţă lui şi ce iese. Ah, ce durere, ce durere să ajungi să înţelegi ce e de neînţeles... astfel încât ajungi uneori să te gândeşti că e mai bine să nu mai înţelegi niciodată nimic.
Într-o astfel de reconstituire holografică a istoriei sau accesare a Recordului Akashic, un mare voievod român care a domnit acum vreo 500 de ani, "a povestit" că mai toţi domnitorii Ţărilor Româneşti cunoşteau o "metodă de luptă" moştenită de la daci şi care în interpretarea mea, seamănă cu un gen de practică shamana. Domnitorul respectiv "a povestit" că înainte de luptă (este vorba de bătăliile care erau planificate a avea loc în păduri din motive strategico-militare), erau trimise femei cu oale cu apă în pădure pentru a executa un fel de ritual, invocând spiritele naturii şi cerându-le ajutorul în scopul derutării şi înfrângerii inamicului. O astfel de metodă prin care omul fraterniza cu natura, a mai spus marele domnitor, a fost folosită înaintea unor lupte pe care el însuşi le-a dat pe viaţă şi pe moarte în pădurile care înconjurau Vasluiul ca o potcoavă şi care erau în vremea aceea mult mai mari şi mai întinse decât sunt acum. Metoda respectivă s-a pierdut şi nu se mai ştie nimic despre ea în ziua de astăzi, dar există încă păduri în România care au rămas de sute de ani sub influenţa acestor practici de tip shaman şi în care au loc fenomene ciudate, din nou... aparent de neînţeles.
Aşadar, prin coroborarea extraordinar de interesantelor informaţii pe care eu personal le-am obţinut sau le pot obţine oricând din Recordul Akashic (şi care dezleagă multe din misterele trecutului, explicând ceea ce astăzi pare de neînţeles) cu cele istorice locale şi cele din istoria şi cultura altor popoare, se poate creiona oricând un profil cultural al locuitorilor zonei Carpato-Dunărene şi al poporului român care au o tradiţie mulţi-milenară şi nu sunt pripăşiţi prin România din greşeală - aşa cum încearcă să sugereze sau să le atribuie o altă identitate unii şi alţii.
Cu mulţumiri speciale grup Amon şi omni-potenţilor maşteri B. pentru cel puţin unsprezece ani îndelungaţi de trudă, migală, dragoste, protecţie, nenumărate revelaţii şi nepreţuite daruri - C.N.S.

Notă: de Cristina Nicoleta Sprînceană
material preluat de pe http://www.zum.com/stiintaz.html

Link-uri asociate

Popularitate

Opţiuni

Subiecte Asociate

Coranul – cartea sacra a musulmanilor

Koranul este culegerea scrisa a revelatiilor facute treptat profetului printr-un înger, de-a lungul unei perioade de peste 20 de ani. El este, de aceea, documentul religios fundamental pentru islam si o sursa de autoritate inatacabila în toate domeniile doctrinei, practicii si legii.
Numele Koran înseamna ceva ce trebuie recitat, povestit si fiecare din revelatiile separate care formeaza cartea existenta în prezent este numita un Koran. Trebuie reamintit ca porunca data de înger lui Mohammed chiar de la prima viziune a fost „rosteste” (în limba araba „recita”). Una din revelatii vorbeste despre Mohammed care aduce arabilor un Koran în propria lor limba. Sensul cuvântului Koran pare sa indice ca revelatiile vor fi recitate în legatura cu cultul, întocmai cum crestinii si iudeii recita, citesc, povestesc Scripturile lor cu prilejuri religioase. În alte versete, totusi, numele Koran pare sa indice doctrina islamica a profetiei si scripturii, deoarece Koranul consta din cuvinte recitate sau citite de înger dupa cartea cereasca originala care contine cuvântarea vesnica a lui Dumnezeu.
Koranul este aproximativ de aceeasi lungime ca si Noul Testament si este împartit în 114 capitole numite Surah slab sistematizate în ordinea lungimii lor, începând cu cea mai lunga. Totusi, prima dintre toate este o Surah foarte scurta, numita Fatihah (Deschidere). Ea are forma unei rugaciuni catre Dumnezeu, pentru calauzire. Aceste capitol mic este probabil textul cel mai des citat din Koran, fiindca este folosit atât în rugaciunile zilnice, cât si în multe ocazii religioase de diferite feluri. Fiecare Surah are un nume, un fel de parola preluata dupa un cuvânt mentionat în text. Astfel, Surah a 18-a este numita „Pestera” deoarece cuprinde povestea câtorva tineri care s-au adapostit într-o pestera ca sa scape de persecutie. Fiecare Surah, în afara de una, începe cu cuvintele Bismillah al-rahman al-rahim (în numele lui Allah cel milostiv, cel îndurator).

Caracterul literal si extatic al revelatiei Cartii ceresti

Teologia musulmana socoteste Koranul alcatuit din chiar cuvintele lui Dumnezeu. Este important sa se sublinieze caracterul literal al revelatiei, fiindca multe lucruri se explica prin el, atât în gândirea, cât si în viata musulmanilor. Revelatia facuta lui Mohammed ar fi constat din cuvinte spuse într-un fel oarecare în urechea lui (traditia spune ca ele semanau cu sunetul unui clopot tare si clar) de catre un mesager îngeresc. Nici cuprinsul revelatiei, nici forma ei nu ar fi fost inventate de Mohammed; atât una cât si cealalta ar fi fost data de înger iar sarcina lui Mohammed ar fi fost doar sa repete ceea ce auzea. Câteva afirmatii din Koran subliniaza puternic rolul pasiv al profetului. Într-un verset el este prevenit sa nu-si grabeasca limba sa spuna cuvinte, adica sa nu ia nici o initiativa încercând sa ajute revelatia, ci sa lase toate lucrurile în mâinile puterii ceresti. Revelatiile se adreseaza des si profetului personal, ca sa-l înstiinteze, sa-l îmbarbateze si chiar sa-l mustre. Alt indicator al caracterului revelatiei cuvântul Qull (Spune) care se întâlneste des la începutul unui verset. Cu alte cuvinte, îngerul ar fi început lucrarea sa ca un intermediar transmitând la porunca revelatia catre Mohammed, „Spune (dupa cum urmeaza)”.

Desi se stie putin despre starile mentale si fizice al lui Mohammed în timpul receptarii revelatiei, pare clar ca i s-ar fi suspendat starea constienta si functiile ei. Revelatia ar fi fost însotita de stari de transa în care uita de anturajul si ambianta lui. Aceste conditii anormale ar fi fost observate clar de ceilalti. Aparent, revelatia ar fi fost o experienta extatica în timpul careia Mohammed ar fi dat dovada din toate punctele de vedere ca ar fi fost sub influenta unei puteri din afara lui care îl coplesea si îl dobora. Când parea sa-si revina din aceste stari neobisnuite, adesea serios zguduit si slabit, el ar fi transmis însotitorilor sai ceea ce primise. Limba acestor revelatii nu ar fi fost modul sau obisnuit de exprimare, ci ar fi prezentat semnele inconfundabile ale sursei sale extatice.

Mesajele „coborâte” la Mohammed ar fi fost luate dintr-o carte cereasca vesnica, necreata si co-existenta cu Dumnezeu. Cunoscuta ca „Tablita bine pastrata” sau „Mama cartii”, aceasta scriere cereasca ar fi continut vorbirea vesnica a lui Dumnezeu. „Mama cartii” ar fi putut fi privita ca expresia adevarului si vointei imuabile (neschimbatoare) a lui Dumnezeu. Din vreme în vreme, parti din întelepciunea acestei carti au fost distribuite profetilor pentru calauzirea omenirii. Fiecare din cartile date profetilor trecuti, Injil (Evanghelia lui Isus), „Zabur” (Psalmii lui David), „Torah” (Legea lui Moise) ar fi fost extrase din acest depozit ceresc al adevarului si de aceea, fiecare din ele în forma sa originala era cu adevarat o revelatie.

Motivul pentru trimiterea înca unei carti consta partial în nevoia arabilor de un profet care sa li se adreseze clar în propria lor limba iar partial în deformarea de catre crestini si iudei a Scripturilor date lor, Mohammed nu a pretins ca revelatiile care formau Koranul epuizasera scriptura din cer, ci numai ca revelatiile se trageau din acea sursa divina. Koranul ar fi fost acea parte din scriptura cereasca pe care Allah a socotit-o suficienta pentru calauzirea oamenilor si pe care a trimis-o pe pamânt profetului.

Venerarea Koranului

Deoarece se considera ca ar cuprinde cele mai autentice cuvinte ale lui Allah, Koranului i se acorda o veneratie extraordinara peste tot în lumea musulmana. Tratarea si folosirea textului se fac într-un mod potrivit cu caracterul sau sacru. Credinciosii au grija sa nu puna niciodata Koranul pe pamânt si sa nu intre în atingere cu o substanta necurata. Printre cele mai înalte acte de pietate pentru musulmani este sa învete pe de rost întregul Koran si sa-l recite în timpul lunii Ramadanului sau cu alte prilejuri. Unul care stapâneste textul sacru este numit Hafiz.

În lumea islamica exista scoli în care se preda Koranul copiilor, mai ales baietilor. Atât de mare este meritul de a-l învata pe de rost, încât chiar în tarile islamice nearabe mii de musulmani se straduiesc sa memorizeze cuvintele Koranului în araba, desi nu le înteleg deloc. Pentru superstitiosi, un verset sau chiar câteva cuvinte din Koran pot fi folosite ca o amuleta care pazeste de deochi, vindeca boala si altele.

Valoarea religioasa a Koranului este ilustrata si de devotiunea manifestata în a-i prezenta textul în forma cea mai frumoasa cu putinta. Exista mii de exemplare ale Koranului minunat colorate si înfrumusetate, legate artistic de producatorii de carti ai Orientului. Prin traditie, se considera merituos ca un credincios sa copieze Koranul cu propria sa mâna si multi musulmani de seama, inclusiv conducatorii, au practicat ei însisi acest exercitiu cucernic. Versete din Koran într-o caligrafie eleganta si complicata reprezinta forma de decoratie preferata pentru fatadele moscheilor, scolilor religioase, mormintelor si altor cladiri publice în toata lumea islamica.

Venerarea Koranului se manifesta si în refuzul carturarilor musulmani de a autoriza traducerea sa în alte limbi. Deoarece cuvintele spuse lui Mohammed erau arabe, redarea lor în alta limba, oricât de maiestrit, nu este Koran. Cea mai bine cunoscuta traducere engleza, facuta de un convertit la islam, Marmaduke Pickthall, este în conformitate, intitulata „Întelesul gloriosului Koran” iar nu pur si simplu: Koranul. În pofida rezistentei cucernice, un numar de traduceri au fost facute în limbile altor popoare musulmane importante, precum si în alte limbi. În tarile islamice, astfel de traduceri reproduc de obicei textul original arab, de obicei cu litere mari, usor de citit si cu o traducere interliniara. Astfel, traducerile devin un mijloc de a face textul original mai bine cunoscut iar nu de a-l înlocui.

Cea mai înalta autoritate

Pentru musulmani, Koranul este cea mai înalta autoritate în toate domeniile credintei, teologiei si legii. Nu exista probabil nici o alta carte, în istoria lumii, afara de Biblie, care sa fi fost asa de mult citita, meditata si comentata. Într-un sens, întregul corp al scrierilor religioase musulmane poate fi socotit ca un comentariu extins al Koranului dar exista si numeroase comentarii într-un sens tehnic, care dau o explicatie a textului sacru verset cu verset. O astfel de carte este numita un Tafsir. Cel mai bine cunoscut si mai larg folosit Tafsir este cel al autorului clasic al-Tabari (decedat în 923 d.Hr.), o lucrare de mare lungime si enorma eruditie care relateaza parerile profetului si ale însotitorilor sai asupra fiecarei expresii din text. Alte comentarii respectate si des folosite sunt cele ale lui al-Baydawi (decedat în 1292) si al-Zamakhshari (decedat 1144).

Koranul în forma sa actuala a fost cules si ordonat dupa moartea profetului de însotitorii si succesorii sai. Atât timp cât profetul traia, el continua sa primeasca revelatii si astfel nu a putut stabili el însusi ordinea cartii sacre. Totusi, Mohammed a aratat în oarecare masura interes pentru pastrarea si organizarea textului. El a folosit mai multi oameni diferiti în forma sa actuala a fost cules si ordonat dupa moartea profetului de însotitorii si succesorii sai. Atât timp cât profetul traia, el continua sa primeasca revelatii si astfel nu a putut stabili el însusi ordinea cartii sacre. Totusi, Mohammed a aratat în oarecare masura interes pentru pastrarea si organizarea textului. El a folosit mai multi oameni diferiti ca secretari particulari si copisti pentru a înregistra revelatiile si se pare ca elaborase schema de baza a împartirii textului în capitole numite Surah. Nu exista, totusi, nici un mijloc de a cunoaste starea exacta a Koranului la moartea lui Mohammed si toate autoritatile în materie sunt de acord ca lucrarea majora de culegere a revelatiilor si de asezare a lor în ordine s-a facut în vremea primilor trei califi.

Relatarile privind alcatuirea Koranului se contrazic dar sunt unanime în a atribui rolul principal lui Zayd ibn Thabit, un tânar care fusese unul din secretarii lui Mohammed. Fie sub califatul lui Abu Bekr, fie sub cel al lui Omar, se spune ca Zayd a cules relatarile revelatiilor aflate în posesia unor diferiti membri ai comunitatii. Pe unele le-a gasit scrise pe materiale foarte diverse, precum fâsii de piele, pietre, panglici din frunze de palmier si omoplati de animale – mestesugul de a produce hârtie fiind pe atunci necunoscut arabilor. Ba înca alte revelatii le-a cules din inimile oamenilor, adica amintirile însotitorilor profetului. Tot acest material l-a strâns într-un document ordonat care, daca sursele sunt vrednice de crezare, a trecut în posesia particulara a fiicei lui Omar: Hafshah. În timpul domniei celui de-al treilea calif, Othman, o controversa asupra Koranului a amenintat pacea comunitatii. De aceea, Othman a poruncit aceluiasi Zayd ibn Thabit sa elaboreze o versiune oficiala a textului Koranului, dupa documentul aflat în posesia Hafshei, ceea ce s-a realizat. Aceste relatari prezinta unele dificultati însa versiunea Koranului alcatuita la porunca lui Othman a continuat sa fie folosita în comunitatea islamica pâna în zilele noastre.

Scrierile religioase precedente

O problema de mare interes în privinta Koranului, este relatia sa cu scrierile religioase precedente, mai ales cu Scripturile iudaismului si crestinismului. Oricine citeste Koranul recunoaste imediat partea considerabila de material comun din aceste scripturi. Într-adevar, Koranul însusi recunoaste aceasta asemanare, considerându-se el însusi o scriptura în aceeasi traditie cu cea a iudeilor si a crestinilor. Totusi, nu se pune problema dependentei literare, deoarece Koranul nu citeaza Biblia direct iar în multe puncte exista diferente între relatarile evenimentelor dupa Biblie si dupa Koran. Mohammed a fost acuzat ca a obtinut revelatiile sale de la un iudeu învatat, care i-a povestit scripturile iudaismului însa continutul Koranului nu arata o asemanare foarte apropiata cu nimic din Biblie. Ca sa sublinieze autenticitatea si originalitatea revelatiei Koranului, traditia islamica a insistat întotdeauna asupra faptului ca Mohammed era analfabet si deci incapabil sa foloseasca scripturi precedente, chiar daca ar fi avut înclinatia s-o faca.

Încercarea de a urmari originea ideilor Koranului în trecut, într-o sursa mai veche, înseamna poate, a pierde cel mai important lucru despre experienta religioasa a profetului. Desi Mohammed a trait într-un mediu saturat cu cunostinte despre ideile religioase ale iudaismului si crestinismului, Koranul are o inspiratie religioasa originala cu un punct de vedere foarte diferit de acela al scripturilor precedente. Personajele si povestirile biblice au un loc în paginile sale dar scopul pe care îl servesc este de a sprijini o viziune noua si diferita asupra lui Dumnezeu, a oamenilor si a lumii, o viziune completa si de sine statatoare. Sugestia facuta uneori ca Mohammed a fost doar un imitator al predecesorilor sai este inexacta, desi nu se poate ignora fundalul iudaic si crestin al islamului.

sursa: www.descopera.org

Publicat de https://sites.google.com/site/sardarovasite/ la 07:20 Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe Twitter Distribuiţi pe Facebook

Crucea - forme si semnificatii

Crucea - forme si semnificatii

Crucea este simbolul de capatai al crestinismului, reprezentind patima, moartea si invierea Domnului. Indentificata dintru inceput ca fiind „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30), crucea arata calea urmarii lui Hristos (imitatio Christi). Toti martirii au ochii atintiti asupra lui Iisus, Care „a suferit crucea“, marturisind ca nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu fara cruce. Pentru Sf. Ignatie, Biserica isi are radacina in lemnul crucii, crestinii fiind ramurile ei. Sf. Maxim Marturisitorul spunea ca toate creaturile, prin insasi finalitatea existentei lor, „se cer dupa Cruce“. In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei Cruci este nedespartita de lauda Invierii: „Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim“. In luna septembrie, cu prilejul praznicului Inaltarii Sfintei Cruci, magazinul ilustrat Lumea credintei si-a propus sa va prezinte pe scurt, o data cu semnificatiile generice ale crucii, principalele tipuri de cruci consemnate de traditie.
Crucea - Vechi simbol cosmic, dar si instrument de supliciu

Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior aparitiei crestinismului) care reprezenta soarele si armonia contrariilor. Punctul de intretaiere a bratelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 brate indicau cele 4 puncte cardinale. „Cruce“ vine de la cuvantul latin crux,-ucis. Termenii stauros (in greaca) si crux (in latina) inseamnau insa numai stalpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care multi condamnati la moarte erau rastigniti. „Cuvantul grec pentru cruce, stavros, insemna in sens propriu tot un stalp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atarna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a imprejmui o bucata de pamant. (...) Si la romani termenul crux (din care deriva cuvantul «cruce») pare sa fi avut la origine sensul de stalp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda executiei pe cruce de la cartaginezi.

Inca din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumita si crucea Sfantului Antoniu, avea forma literei T; crux immissa, sau crucea latina veche, avea 4 brate (+); crux decussata, sau crucea Sfantului Andrei, avea forma literei X. Mantuitorul a fost rastignit pe o crux immissa. Acest fapt apare si in Sf. Scriptura, unde Matei (27, 37), Marcu (15, 26), Luca (23, 38) si Ioan (19, 19) pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu initialele I.N.R.I. - Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).Crucea - Simbol crestin al mantuirii

Crestinismul a prefacut crucea dintr-un instrument de tortura, aducator de moarte, intr-un obiect sfant, datator de viata. Inchinandu-se Jertfei si Invierii Domnului, crestinii au facut analogia intre forma crucii si pozitia de rugaciune cu bratele intinse, iar stravechiul simbol al victoriei soarelui asupra fortelor intunericului a devenit semn al mantuirii si al biruintei intru Hristos, „Soarele Dreptatii“. Cinstirea Sfintei Cruci a capatat o pondere deosebita mai ales dupa ce Imparateasa Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin insusi adoptase deja crucea ca emblema pentru steagurile si monezile sale, dupa ce la anul 312, cand il infruntase pe rivalul sau Maxentiu, semnul crucii i se aratase pe cer, ca fagada de biruinta (In hoc signo vinces, „Intru acest semn vei invinge“). El a ridicat in inima Romei o cruce impunatoare (prototipul troitelor de mai tarziu).

Sinodul al saptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentand semnul distinctiv si plin de putere al credintei si evlaviei crestine. Bisericile crestine traditionale sunt construite in forma de cruce si poarta crucea in varf, ca semn distinctiv si sfintitor. Semnul crucii se regaseste si in stemele multor tari. Credinciosii obisnuiesc sa poarte crucea la gat, iar mormintele crestine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce sa fie sfintita inainte de a i se da o destinatie sau alta.Peste 400 de forme de cruci

Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care urmatoarele 3 sunt cele mai raspandite:

-Crucea Tau, in forma de T (litera greaca Tau), forma cea mai veche, cu origini in Orientul pagan.

-Crucea latina/catolica (crux immissa), cu 4 brate inegale: (stalpul vertical mai lung). Este forma cea mai raspandita la ora actuala.

-Crucea greaca/ortodoxa, cu 4 brate egale: + (totodata simbolul actual al Crucii Rosii).

In afara de tipurile mentionate mai sus, de o raspandire mai larga se mai bucura:
-Crucea slava/ruseasca (cu 6 brate laterale, cele de la baza fiind inclinate),
-Crucea celtica (cu un cerc in mijloc), Crucea Sfantului Andrei (in forma de X),
-Crucea papala (cu 6 brate laterale, cele din mijloc fiind mai lungi),
-Crucea trilobata (cu extremitatile in forma de trefla),
-Crucea sagitata (cu extremitatilre in forma de sageti), sau crucile unor vechi ordine cavaleresti, precum Crucea de Malta (cu bratele egale si extremitatile mult latite).
-Svastica (vechi simbol pagan) este si ea un fel de cruce (crux gammata).

-Crucifixul - crucea mobila, de obicei manuala, pe care e infatisat Iisus rastignit - a aparut cam prin sec. 10, cunoscand si varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat alaturi de ingeri, de Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si de Sfantul Apostol Ioan).

Florian BICHIR

Razvan CODRESCU
Lumea credintei, anul II, nr. 9(14) sursa: http://www.crestinortodox.ro

Publicat de https://sites.google.com/site/sardarovasite/ la 14:41

Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe Twitter Distribuiţi pe Facebook

Misterul proportiei divine se incearca explicat

Se presupune ca egiptenii au folosit-o in construirea maretelor piramide. De asemenea, arhitectura Atenei antice s-ar fi bizuit pe ea. Simbolistul fictional Robert Langdon a incercat sa ii descifreze misterele in romanul “Codul lui Da Vinci”. Este vorba despre “ratia de aur” (1,61803), o proportie teoretizata ca fiind cea mai placuta estetic, precum si radacina multor mistere seculare.

Acum, un inginer al Universitatii Duke, din SUA, a descoperit ca proportia de aur ar putea fi un liant de unificare a vazului, conceptiei si miscarii sub o lege unica a asamblarii naturale. Propriu-zis, proportia divina descrie un dreptunghi a carui lungime este egala cu o data si jumatate latimea lui. Multi artisti si arhitecti si-au creat operele in jurul acestei proprotii. De exemplu, Partenonul din Atena si "Mona Lisa" lui da Vinci sunt adeasea oferite ca exemple de intrebuintare a ratiei.
Adrian Bejan, profesor de inginerie mecanica in cadrul Scolii Ingineresti Pratt din cadrul Universitatii Duke, crede ca a inteles motivul omniprezentei proportiei divine: anume acela ca ochii analizeaza cel mai rapid o imagine atunci cand ea este structurata dupa acest principiu. "Este bine cunoscut faptul ca ochii primesc mai eficient informatia atunci cand scaneaza de la un capat la celalalt, pe orizontala, si nu pe verticala", sustine Bejan.
Tot profesorul crede ca lumea - fie ca este vorba despre un om care priveste un tablou sau de o gazela aflata in camp deschis si scrutand orizontul - este fundamental orientata pe orizonatala. Pentru gazela, pericolul vine mai ales dimprejur, pe nivelul ei, nu de sus sau de dedesubt, asa incat simtul sau oftalmic a evoluat specializat pe vederea panoramica. Pe masura ce vazul s-a dezvoltat, animalele au devenit mai iscusite, observand mai bine si miscandu-se mai repede si mai sigur.

Pentru Bejan, vazul si cognitia au evoluat impreuna si coincid, ca natura, cu locomotia. Eficienta crescuta a fluxului de informatie din mediul inconjurator prin ochi spre creier corespunde transmiterii acestei informatii prin arhitectura ramificata a nervilor si a creierului. "Este unicitatea vazului, a cognitiei si a locomotiei cea care defineste natura miscarii tuturor animalelor de pe Pamant. Fenomenul proportiei divine contribuie la aceasta prin intelegerea ideii ca tiparul si diversitatea coexista ca trasaturi integrale si necesare pentru arhitectura evolutionista a naturii", spune cercetatorul.

Sursa: Escience

Publicat de https://sites.google.com/site/sardarovasite/ la 10:51

Trimiteţi prin e-mail Postaţi pe blog!Distribuiţi pe Twitter Distribuiţi pe Facebook

SECRETELE BIBLIEI: Psalmii si efectele lor terapeutice vindecatoare !

Daca iti place acest blog,ajuta la popularizarea lui trimitand linkuri catre prieteni,apropiati etc..
Pentru parcurgerea blogului,mergeti in partea superioara a paginii principale pentru a alege temele abordate de siteul nostru.Deasemenea puteti accesa Arhiva site-ului mergand in partea drapta-jos a pagini principale.
Daca doriti sa va abonati la blogul nostru,adaugati in lista de messenger idul secretele.sistemului sau trimiteti un mail la adresa secretele.sistemului@yahoo.com.Va multumim!

"Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu acestea părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ. Că cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei."

(arhim. Ioanichie BĂLAN, Convorbiri duhoviceşti, cu pr. Paisie Olaru)

10 Psalmi cu efecte terapeutice particulare

S-a constatat că citirea consecventă a unor texte biblice îmbunătăţeşte climatul psihic, făcându-l favorabil restabilirii sănătăţii. Am auzit despre medici care şi-au selectat un „repertoriu“ de texte biblice, pe care le rostesc atât pentru spiritualizarea actului medical clasic, cât şi ca terapie autonomă. De exemplu, ştiu că un medic foloseşte sistematic Psalmul 22 (23) pentru echilibrarea endocrină. Lectura Psalmilor se recomandă şi în profilaxia degenerării. Iată motive pentru care propunem să se facă o corelaţie între Psalmi şi vindecare.
Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinţă psihosomatică va fi citit, cel puţin în şapte zile la rând, fie de către terapeut (care cunoaşte modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicală), fie de pacient sau de penitent însuşi. Citirea lui se face într-o stare de destindere, de linişte lăuntrică, cu uitare de sine, trăind profund fiecare cuvânt al Psalmului.
Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca prioritari în împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii. Pe aceştia î-am împărţit în patru mari categorii:
1. Psalmi cere se citesc în caz de boală, poticnire, stres de abandon, depresie anagapică, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;
3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării;
4. Psalmii perfecţiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.

I. Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi“ („Domnul este păstorul meu“) se citeşte pentru orice fel de „poticnire“ maladivă, psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii“ stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul tău şi varga ta, acestea m-au mângâiat… “; lovirea sorţii este resimţită ca operaţie psihică de întărire.
Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrana, apa), continuând cu cea energetică („...Sufletul meu l-a întors“) şi terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului... “). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.

Psalmul 102 (103) începe cu versetul: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul… “. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mintal — condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

PSALMUL 22

1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.
3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui.
4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.
5. Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.
6. Gătit-ai masa înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.
7. Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

PSALMUL 102

1. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viata ta, pe Cel ce te încununează cu mila şi cu îndurări;
5. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecata tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung–răbdător şi mult-milostiv.
9. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11. Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18. Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19. Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Sau şi împărăţia Lui peste toti stăpâneşte.
20. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

II. Psalmii profilactici: 6 şi 38

Psalmul 6 începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi… “. Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boală. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lasă păcatul să se încuibe până ajunge boală, ci-l stopează.
Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a implantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însă întru restabilirea legii.

Psalmul 38 (39) care începe cu «Zis-am: „Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea… “» («Zis-am: "Voi veghe asupra căilor mele… “»). Este un Psalm care ne trezeşte pulsiunile morţii: prin luarea de cunoştinţă a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers… (În alt Psalm găsim o idee care ar părea şocantă prin paradoxul ei: „minciună sunt fiii oamenilor“, ca o traumă de trezire spre Duh, spre salvare spirituală).

PSALMUL 6

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lauda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.

PSALMUL 38

1. Zis-am: "Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea;
2. Pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea".
3. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
4. Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârşitul meu,
6. Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu ce-mi lipseşte".
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele ş i statul meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deşi ca o umbra trece omul, dar în zadar se tulbura.
10. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
11. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă; ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15. Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.
16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei.
18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.

III. Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50, 141

Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale sau achiziţionate şi restabilirea comunităţii cu armonia divină.

Psalmul 21 (22) începe cu „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit?“ („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?“). Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea sa, rostind acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani?“ (Mat. 27:46). Nu-i vorba, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenţă pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment El îi îndeplineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi“. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizăm penitenţa lui Hristos însuşi.

Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…“ („Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteşte greşala“).
Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însă întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite“? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest Psalm, dar şi din observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însă de următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi micşorat, suportând însă toate inconvenientele micşorării tale: marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos(!), cu condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, ca micşorarea să nu devină nimicire.

Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta… (…) Întoarce faţa Ta de la păcatele mele…“. Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui Psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultima şansă a purificării.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.“ („Cu glasul meu strig către Domnul…“). Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

PSALMUL 21

1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele.
2. Dumnezeul meu, striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.
3. Iar Tu întru cele sfinte locuieşti, laudă lui Israel.
4. În Tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au în Tine şi i-ai izbăvit pe ei.
5. Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat.
6. Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
7. Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
8. "Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el".
9. Că Tu eşti Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
10. Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu eşti Tu.
11. Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-mi ajute.
12. Înconjuratu-m-au viţei mulţi, tauri graşi m-au împresurat.
13. Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
14. Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele.
15. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.
16. Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât.
17. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
18. Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.
19. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.
20. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi.
21. Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
22. Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.
23. Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea.
24. Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lauda, zicând:
25. Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată seminţia lui Iacob slăviţi-L pe El!
26. Să se teama de Dânsul toată seminţia lui Israel.
27. Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
28. Nici n-a întors fala Lui de la mine şi când am strigat către Dansul, m-a auzit.
29. De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
30. Mânca-vor săracii şi se vor satura şi vor lauda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dansul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
31. Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
32. Şi se vor închina înaintea Lui toate seminţiile neamurilor.
33. Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.
34. Mâncat-au şi s-au închinat toţi graşii pământului, înaintea Lui vor cădea toţi cei ce se coboară în pământ.
35. Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.
36. Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Şi vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naşte şi ce a făcut Domnul.

PSALMUL 31

l. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţa când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.

PSALMUL 50

l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfa, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

PSALMUL 141

l. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
2. Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
3. Când lipsea dintru mine duhul meu, Tu ai cunoscut cărările mele. În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursa mie.
4. Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască. Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.
5. Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: „Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii“.
6. Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte. Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.
7. Scoate din temniţa sufletul meu, ca să laude numele Tău, Doamne. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

IV. Psalmii desăvârşirii: 45 şi 118. Litania Legii

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.“ („Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…“). Este un Psalm al practicii spirituale. Adevărata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească. De aici reiese şi importanţa acestui Psalm al ascezei, unde găsim scris: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu…“ („Opreşte-te şi cunoaşte…“) (45:10). Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizării.

Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.“ („Ferice de cei fără prihană în calea lor…“). Psalmul acesta îi „încununează“ pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului — interiorizarea Legii revelate — şi cauza bolilor — încălcarea legilor universale. Cele mai importante legi universale pe care le încalcă omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie, vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.
Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter, „complexul Cain“: tendinţa omului de-şi elimina semenul. Această tendinţă — adesea tradusă în practică — are ca urmare şi ca avertisment o îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică. Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii universale. Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor continuă, întru deplina sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.
Nota Bene. Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci toţi ceilalţi, au o energie benefică salvării noastre. Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni. Regăsirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare dată răsplătit.

PSALMUL 45

1. Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.
2. Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
3. Venit-au şi s-au tulburat apele lor, cutremuratu-s-au munţii de tăria lui.
4. Apele râurilor veselesc cetatea lui Dumnezeu; Cel Preaînalt a sfinţit locaşul Lui.
5. Dumnezeu este în mijlocul cetăţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă.
6. Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile; dat-a Cel Preaînalt glasul Lui, cutremuratu-s-a pământul.
7. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.
8. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ.
9. Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde.
10. Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ.
11. Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob.

PSALMUL 118

1. Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.
2. Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor,
3. Că n-au umblat în căile Lui cei ce lucrează fărădelegea.
4. Tu ai poruncit ca poruncile Tale să fie păzite foarte.
5. O, de s-ar îndrepta căile mele, ca să păzesc poruncile Tale!
6. Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale.
7. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca sa învăţ judecăţile dreptăţii Tale.
8. Îndreptările Tale voi păzi; nu mă părăsi până în sfârşit.
9. Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale.
10. Cu toată inima Te-am căutat pe Tine; să nu mă lepezi de la poruncile Tale.
11. În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc ţie.
12. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
13. Cu buzele am rostit toate judecăţile gurii Tale.
14. În calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăţia.
15. La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale.
16. La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.
17. Răsplăteşte robului Tău! Voi trăi şi voi păzi poruncile Tale.
18. Deschide ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta.
19. Străin sunt eu pe pământ, să nu ascunzi de la mine poruncile Tale.
20. Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.
21. Certat-ai pe cei mândri; blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale.
22. Ia de la mine ocara şi defăimarea, că mărturiile Tale am păzit.
23. Pentru că au şezut căpeteniile şi pe mine mă cleveteau, iar robul Tău cugeta la îndreptările Tale.
24. Că mărturiile Tale sunt cugetarea mea, iar îndreptările Tale, sfatul meu.
25. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu; viază-mă, după cuvântul Tău.
26. Vestit-am căile mele şi m-ai auzit; învaţă-mă îndreptările Tale.
27. Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.
28. Istovitu-s-a sufletul meu de supărare; întăreşte-mă întru cuvintele Tale.
29. Depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.
30. Calea adevărului am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.
31. Lipitu-m-am de mărturiile Tale, Doamne, să nu mă ruţinezi.
32. Pe calea poruncilor Tale am alergat când ai lărgit inima mea.
33. Lege pune mie, Doamne, calea îndreptărilor Tale şi o voi păzi pururea.
34. Înţelepţeşte-mă şi voi căuta legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.
35. Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, că aceasta am voit.
36. Pleacă inima mea la mărturiile Tale şi nu la lăcomie.
37. Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea; în calea Ta viază-mă.
38. Împlineşte robului Tău cuvântul Tău, care este pentru cei ce se tem de Tine.
39. Îndepărtează ocară, de care mă tem, căci judecăţile Tale sunt bune.
40. Iată, am dorit poruncile Tale; întru dreptatea Ta viază-mă.
41. Să vină peste mine mila Ta, Doamne, mântuirea Ta, după cuvântul Tău,
42. Şi voi răspunde cuvânt celor ce mă ocărăsc, că am nădăjduit în cuvintele Tale.
43. Să nu îndepărtezi din gura mea cuvântul adevărului, până în sfârşit, că întru judecăţile Tale am nădăjduit,
44. Şi voi păzi legea Ta pururea, în veac şi în veacul veacului.
45. Am umblat întru lărgime, că poruncile Tale am căutat.
46. Am vorbit despre mărturiile Tale, înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat.
47. Am cugetat la poruncile Tale pe care le-am iubit foarte.
48. Am ridicat mâinile mele la poruncile Tale, pe care le-am iubit şi am cugetat la îndreptările Tale.
49. Adu-Ţi aminte de cuvântul Tău, către robul Tău, întru care mi-ai dat nădejde.
50. Aceasta m-a mângâiat întru smerenia mea, ca cuvântul Tău m-a viat.
51. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut.
52. Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac, Doamne, şi m-am mângâiat.
53. Mâhnire m-a cuprins din pricina păcătoşilor, care părăsesc legea Ta.
54. Cântate erau de mine îndreptările Tale, în locul pribegiei mele.
55. Adusu-mi-am aminte de numele Tău, Doamne, şi am păzit legea Ta.
56. Aceasta s-a făcut mie, că îndreptările Tale am cautat.
57. Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.
58. Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău.
59. Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale.
60. Gata am fost şi nu m-am tulburat să păzesc poruncile Tale.
61. Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul meu, dar legea Ta n-am uitat.
62. La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale.
63. Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale.
64. De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.
65. Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.
66. Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.
67. Mai înainte de a fi umilit, am greşit; pentru aceasta cuvântul Tău am păzit.
68. Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale.
69. Înmulţitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.
70. Închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat.
71. Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăţ îndreptările Tale.
72. Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.
73. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale.
74. Cei ce se tem de Tine mă vor vedea şi se vor veseli, că în cuvintele Tale am nădăjduit.
75. Cunoscut-am, Doamne, că drepte sunt judecăţile Tale şi întru adevăr m-ai smerit.
76. Facă-se dar, mila Ta, ca să mă mângâie, după cuvântul Tău, către robul Tău.
77. Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, că legea Ta cugetarea mea este.
78. Să se ruşineze cei mândri, că pe nedrept m-au nedreptăţit; iar eu voi cugeta la poruncile Tale.
79. Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc mărturiile Tale.
80. Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez.
81. Se topeşte sufletul meu după mântuirea Ta; în cuvântul Tău am nădăjduit.
82. Sfârşitu-s-au ochii mei după cuvântul Tău, zicând: „Când mă vei mângâia?“
83. Că m-am făcut ca un foale la fum, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
84. Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc?
85. Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
86. Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajuta-mă!
87. Puţin a fost de nu m-am sfârşit pe pământ, dar eu n-am părăsit poruncile Tale.
88. După mila Ta viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele.
89. În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer;
90. În neam şi în neam adevărul Tău. Întemeiat-ai pământul şi rămâne.
91. După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ţie.
92. De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit întru necazul meu.
93. În veac nu voi uita îndreptările Tale, că într-însele m-ai viat, Doamne.
94. Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că îndreptările Tale am căutat.
95. Pe mine m-au aşteptat păcătoşii ca să mă piardă. Mărturiile Tale am priceput.
96. La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.
97. Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este.
98. Mai mult decât pe vrăjmaşii mei mai înţelepţit cu porunca Ta, că în veac a mea este.
99. Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este.
100. Mai mult decât bătrânii am înţeles, că poruncile Tale am căutat.
101. De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale.
102. De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu ai pus mie lege.
103. Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!
104. Din poruncile Tale m-am făcut priceput; pentru aceasta am urât toată calea nedreptăţii.
105. Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumina cărărilor mele.
106. Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale.
107. Umilit am fost până în sfârşit: Doamne, viază-mă, după cuvântul Tău.
108. Cele de bunăvoie ale gurii mele binevoieşte-le Doamne, şi judecăţile Tale mă învaţă.
109. Sufletul meu în mâinile Tale este pururea şi legea Ta n-am uitat.
110. Pusu-mi-au păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
111. Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele.
112. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire.
113. Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.
114. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am nădăjduit.
115. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.
116. Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă viază şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea.
117. Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.
118. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.
119. Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.
120. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut.
121. Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac strâmbătate.
122. Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri.
123. Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale.
124. Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă.
125. Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale.
126. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.
127. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul.
128. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.
129. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.
130. Arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci.
131. Gura mea am deschis şi am aflat, că de poruncile Tale am dorit.
132. Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, fală de cei ce iubesc numele Tău.
133. Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău, şi să nu mă stăpânească nici o fărădelege.
134. Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.
135. Faţa Ta arat-o robului Tău şi mă învaţă poruncile Tale.
136. Izvoare de apă s-au coborât din ochii mei, pentru ca n-am păzit legea Ta.
137. Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
138. Poruncit-ai cu dreptate mărturiile Tale şi cu tot adevărul.
139. Topitu-m-a râvna casei Tale, că au uitat cuvintele Tale vrăjmaşii mei.
140. Lămurit cu foc este cuvântul Tău foarte şi robul Tău l-a iubit pe el.
141. Tânăr sunt eu şi defăimat, dar îndreptările Tale nu le-am uitat.
142. Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul.
143. Necazuri şi nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.
144. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înţelepţeşte-mă şi voi fi viu.
145. Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă, Doamne! Îndreptările Tale voi cauta.
146. Strigat-am către Tine, mântuieşte-mă, şi voi păzi mărturiile Tale.
147. Din zori m-am sculat şi am strigat; întru cuvintele Tale am nădăjduit.
148. Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale.
149. Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază.
150. Apropiatu-s-au cei ce mă prigonesc cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat.
151. Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul.
152. Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele.
153. Vezi smerenia mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat.
154. Judecă pricina mea şi mă izbăveşte; după cuvântul Tău, fă-mă viu.
155. Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat.
156. Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază.
157. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă necăjesc, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut.
158. Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale.
159: Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.
160. Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.
161. Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
162. Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoara mare.
163. Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit.
164. De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale.
165. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc.
166. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit.
167. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte.
168. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne.
169. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte.
170. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă izbăveşte.
171. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale.
172. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte.
173. Mâna Ta să mă izbăvească, că poruncile Tale am ales.
174. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este.
175. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie.
176. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.

S-ar putea să îţi placă şi:Preluare de pe siteul Secretele Sistemului..

IATA MARETIA CREATORULUI. O SIMULARE A IMENSITATII ...

IATA PLANUL PRINCIPAL AL MASONILOR !!!

ROMANIA ARE ZACAMINTE DE AUR DE O VALOARE CUPRINSA INTRE 54 ...

Marturisirile istorice ale regizorului american Aaron ...

Iconografie

Icoană a Domnului Iisus Hristos de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai (sec. VI)

Iconografia (gr. εικονογραφία) este arta creştină a picturii icoanelor ce reprezintă pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinţi, episoade din vieţile acestora, precum şi diferite episoade biblice, precum şi unele scene alegorice, în aşa fel încât acestea să nu rămână simple imagini, ci o formă de manifestare vizuală în timp şi spaţiu a realităţii dumnezeieşti invizibile.
A se vedea articolul principal despre Icoană.

Icoana în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă admite posibilitatea reprezentării în imagini a lui Hristos şi a sfinţilor întrucât recunoaşte întruparea Fiului lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, ca Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Cultul icoanelor, care a fost contestat în secolele VII-VIII, a fost restabilit definitiv la Sinodul al VII-lea Ecumenic.
Pentru creştini, icoana nu este o simplă formă de reprezentare artistică, ci obiect de cult şi modalitate de ilustrare picturală a învăţăturii creştine, alături de Sfintele Moaşte, de cărţile liturgice şcl.

Iconografia: "pictură" sau "scriere"?

Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (iconografie) este "scrierea de imagini". De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că icoanele se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu Sfânta Scriptură în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginaţiei iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a textului Scripturii sau a Vieţilor sfinţilor. Un argument în plus folosit în acest sens este faptul că icoanele au avut de-a lungul timpului şi un scop pedagogic, fiind „cărţile” celor ce nu ştiau să citească, în care aceştia puteau „citi” învăţătura creştină, icoanele fiind astfel o formă de mărturisire şi propovăduire a credinţei ortodoxe.
Insistenţa asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este însă lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce efectiv specificitatea icoanei în raport cu restul artei picturii. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (grafí), iar arta picturii se numeşte ζωγραφική (zografikí), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (zografía). Din punct de vedere lingvistic, orice pictură este în limba greacă o formă de "scriere".
Limba greacă face o distincţie între ζωγραφιά (zoé+grafía, pictura realistă a celor vii) şi εικονογραφία (iconografia, cu particularităţile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de "zugrav", folosit pentru a desemna orice fel de pictori, inclusiv iconografii. Limba română modernă a asimilat şi termenii de "iconograf" sau "iconar" şi "iconografie", astfel că ea permite păstrarea distincţiei din limba greacă, făcând din "iconografie" o categorie distinctă de pictură.

Istoric

Iconari

Potrivit tradiţiei, cel dintâi iconar a fost Sf. Apostol Luca (18 octombrie), care a pictat o primă icoană a Maicii Domnului, modelul tuturor celorlalte icoane ale acesteia. De aceea, el este considerat ocrotitorul iconarilor.
Alţi sfinţi iconari au mai fost Sfântul Metodie, fratele Sf. Chiril, împreună-creştinătorii popoarelor slave (6 aprilie); Sf. Cuv. Alipie şi Sf. Cuv. Grigorie iconarul (8 august) care au trăit în Rusia în sec. al XI-lea; Sf. Lazăr iconarul din Constantinopol; Sf. Sfinţit Petru al Moscovei din sec. al XIV-lea (21 decembrie); Sf. Cuv. Andrei Rubliov (sec. al XV-lea, prăznuit pe 4 iulie), Sf. Nil Sorski ş.a. ^[1]
Iconograful, pe lângă talentul său de pictor, însuşirea tehnicilor de pictură şi a canoanelor (regulilor) iconografice se cuvine să fie un creştin ortodox evlavios, cu o viaţă curată, de rugăciune şi nevoinţe ascetice, întrucât meşteşugul lui (ei) este o formă de slujire în Biserică şi de propovăduire. Există şi câteva rugăciuni speciale pentru iconari. În Sinaxare aflăm în mai multe rânduri povestiri despre evlavia iconarilor şi darurile de care au fost învredniciţi pentru rugăciunea lor fierbinte şi pentru smerenia lor.
Acolo unde ei îşi recunosc neputinţa de a duce la bun sfârşit o icoană, unii iconari precum Iordache Nicolau, pictorul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos, se învrednicesc ca munca lor să fie desăvârşită printr-o minune. Icoanele astfel rezultate sunt numite „icoane nefăcute de mână omenească”.

Reguli

Icoanele urmează în general textul Scripturii sau al Vieţilor sfinţilor reprezentaţi în ele. Figurile personajelor reprezentate sunt recognoscibile după o serie de caracteristici specifice, codificate mai târziu în Erminiile sau Manualele de iconografie^[2]. Scopul picturii nu este însă de a da o reprezentare carnală veridică, astfel încât figurile sunt reprezentate stilizat – ascetice, transfigurate, mai asemănătoare Sfintelor Moaşte decât chipului omului viu. Natura este şi ea redată stilizat, iar prezenţa sa are conotaţii simbolice bine stabilite şi este menită să transmită la rândul ei mesajul icoanei.
Fondul icoanelor este de obicei auriu (pentru icoanele pe lemn) sau albastru (frescele), sugerând lumina dumnezeiască şi harul Duhului Sfânt în care sunt scăldate chipurile sfinţilor.
Imaginea este bidimensională şi nu caută să redea perspectiva în modul în care pictura laică încearcă să o reproducă, potrivit realităţilor materiale. Dimpotrivă, icoana foloseşte perspectiva inversă: personajele reprezentate privesc spre credinciosul care la rândul său le priveşte, sunt întoarse spre privitorul cu care stabilesc contactul direct. În acest sens, icoanele sunt ferestre deschise spre Împărăţia Cerului pe care o lasă să se întrevadă.

Suportul material

Icoanele sunt pictate în mod tradiţional pe lemn, pe zid (al fresco), uneori pe sticlă. Ulterior ele au început să fie pictate şi pe alte materiale precum piatra sau chiar pe ouă, pe vase din ceramică, pe lumânări etc. Apariţia tiparului a permis cu timpul reproducerea icoanelor pe hârtie şi pe alte suporturi perisabile şi producţia de masă.
Pentru pictură se folosesc culorile tempera. Sunt preferate culorile naturale. În mod tradiţional, nu se folosesc culorile pe bază de ulei, însă în perioada modernă ele au mai fost folosite. Pentru redarea fondului şi a unor detalii preţioase se foloseşte foiţa de aur (mai rar de argint) sau praful de bronz, după caz.
Pensulele folosite erau de obicei din păr de veveriţă. Sunt necesare pensule de diferite dimensiuni pentru fiecare operaţiune.
Pentru amestecarea şi fixarea culorilor se folosesc diferite substanţe naturale (gălbenuşul de ou, zeama de usturoi) sau (mai recent) sintetice. Pentru pregătirea suportului şi a bazei picturii se folosesc diferite materiale si substanţe (pene de lemn, cuie, gips, pânză, clei, aracet, etc.)

Metode şi tehnici

Pictura icoanelor necesită utilizarea mai multor tehnici de pregătire a suportului şi de pictură propriu-zisă, în funcţie de materialele folosite, de suportul material şi de locul unde acestea urmează să fie pictate.

Icoanele pe lemn

Pentru icoanele pe lemn, este necesară pregătirea prealabilă a suportului, potrivit instrucţiunilor din manualele de iconografie. Panourile de lemn trebuie uneori consolidate cu pene de lemn sau chiar cuie pentru a asigura stabilitatea suportului şi a evita îndoirea în timp a lemnului. Uneori partea din faţă a lemnului este cioplită puţin, astfel încât să rămână pe margini un fel de ramă naturală, pictura propriu-zisă a icoanei urmând să se facă în adâncitura („sipetul”) panoului de lemn. Apoi, panoul este tratat cu un amestec de clei, gips, pânză şi alte materiale, procedeu numit grunduire, în aşa fel încât suprafaţa destinată picturii să fie plană şi să permită o bună absorbţie a pigmenţilor. Urmează trasarea contururilor, de obicei prin transferul unui model de pe hârtie de calc. Urmează aşezarea foiţei de aur, acolo unde este cazul, sau pictura fondului. Pictura propriu-zisă se face începând cu culorile de bază („proplasma”); sunt pictate apoi straturile mai închise la culoare, aplicându-se succesiv straturile mai deschise peste acestea, iar zonele cele mai deschise („luminile”) şi ultimele umbre se pun la sfârşit. Imaginea este apoi vernisată (dată cu un lac special). În procesul de realizare a picturii se folosesc diferite substanţe care ajută la fixarea culorii.

Icoanele pe zid

Pregătirea zidului pentru pictură se foloseşte ţinând seama de regulile picturii al fresco, apoi se urmează paşii de mai sus pentru pictura propriu-zisă. Uneori, mai ales pentru pictura cupolelor, absidelor sau a spaţiilor curbe şi în general ne-plane, imaginile sunt pictate uşor deformat, pentru a compensa curbura naturală a zidului, astfel încât privitorul să aibă înaintea ochilor o figură armonioasă.

Icoanele pictate cu ceară

Pictura cu ceară este una din cele mai vechi tehnici folosite pentru pictura icoanelor. Pentru pictură se folosea ceara curată de albine, topită şi diluată cu terebentină, în care se amestecau diferitele culori (acestea se găseau sub formă de praf). Ceara amestecată cu pigmenţii trebuia păstrată la o temperatură ridicată. Culorile rezultate erau mate şi catifelate însă pictura era sensibilă la schimbările de temperatura, la zgârieturi şi lovituri.
O tehnică particulară de pictură cu ceară, folosită până în secolul al VII-lea, este cea numită encaustică. Se picta pe lemn sau (mai rar) pe un suport de marmură. Pentru pictura în tehnică encaustică probabil şi suportul folosit pentru pictură trebuia menţinut cald, ca şi temperatura camerei în care se lucra, iar aplicarea culorilor trebuia făcută de la bun început foarte corect, fiind foarte greu de revenit asupra greşelilor. Icoanele realizate prin această tehnică sunt extrem de durabile, culorile pătrunzând foarte adânc în materialul-suport. Printre cele mai celebre exemple de icoane realizate în tehnică encaustică se găsesc câteva icoane păstrate la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai, unele având aproape 1500 de ani ^[3].
Pictura cu ceară a fost cu timpul abandonată, probabil datorită condiţiilor dificile de lucru, al costurilor mai ridicate şi al tehnicii pretenţioase ^[4] Unele ateliere contemporane au reluat tradiţia picturii în tehnică encaustică, dar aceasta nu este folosită pe scară largă.

Aurirea, argintarea şi materialele preţioase

Uneori, în semn de mulţumire pentru sfinţii care îi ajutaseră cu diferite prilejuri, credincioşii le ofereau sfinţilor mici ofrande votive, de obicei din metal, uneori din metale preţioase (obicei încă răspândit, de exemplu, în Grecia). Uneori, aceştia au dorit să împodobească şi icoanele astfel că au început să ceară şi să acopere costurile pentru îmbrăcarea parţială sau totală a icoanelor în aur, argint şi alte materiale preţioase. În unele ţări, precum Rusia, tradiţia icoanelor aurite sau argintate a devenit foarte puternică, astfel că mai multe ateliere au început să producă icoane gata argintate sau aurite, azi foarte răspândite şi în spaţiul românesc. Pentru icoanele îmbrăcate în materiale preţioase, regula cere ca icoana să fie pictată integral pe lemn, apoi acoperită cu metalele respective. Nu este admisă doar pictarea părţilor care rămân neacoperite, precum faţa.

Icoanele pe sticlă

Pentru pictura icoanelor pe sticlă, trebuie folosită o sticlă pe cât posibil albă, transparentă şi subţire (până în 3 mm grosime inclusiv), pentru a reda imaginea şi culorile clar, fără să le întunece, să le schimbe sau să le deformeze. În pictura pe sticlă, imaginea este pictată orientată în sens invers faţă de cel pe care-l va avea pentru privitor, ea urmând să fie întoarsă pe cealaltă parte după finalizare. După pictarea contururilor, paşii de urmat pentru pictura propriu-zisă sunt inverşi faţă de pictura pe lemn: se pictează întâi luminile şi zonele mai luminate, iar părţile mai întunecate se adaugă ulterior, fondul icoanei fiind ultimul. Fondul poate fi colorat (în albastru), pictat cu praf de bronz sau acoperit cu foiţă de aur. Dacă se doreşte ca unele detalii (de ex. mâneci, nasturi etc) să fie aurite, aurirea/pictura cu praf de bronz se face la început, odată cu luminile.
Pictura icoanelor pe sticlă are o tradiţie de peste două secole îndeosebi în Transilvania (centrele de la Nicula, Sibiel, Făgăraş, Şcheii Braşovului etc.) şi în Ţara Oltului, unde s-a dezvoltat ca o formă de iconografie ţărănească, însă care respectă în bună măsură canoanele iconografice de reprezentare. S-a răspândit ulterior în întreaga ţară, mai ales în sec. XX, ca formă folclorică specific românească de reprezentare iconografică.

Icoane de serie – pe hârtie, plastic etc.

Icoanele erau făcute de obicei pe materiale durabile, precum lemnul, piatra, marmura. Reprezentări iconografice pe suporturi mai perisabile au apărut mai întâi sub forma miniaturilor din manuscrisele biblice şi din cărţile liturgice (pe pergament, papyrus, apoi hârtie), însă acestea aveau scop ilustrativ, nefiind icoane de sine stătătoare şi obiecte de cult distincte.
După răspândirea hârtiei ca suport de scris şi a tiparului ca instrument de publicare, a apărut şi posibilitatea reproducerii în serie a unor imagini, inclusiv icoane. Cu timpul, s-au dezvoltat diferite tehnici de reproducere a icoanelor cu ajutorul acestui suport. Au apărut icoanele de hârtie lipite pe lemn, cu o durată de viaţă mai scăzută decât cea a icoanelor pe lemn, dar având totuşi o anumită durată de viaţă (şi peste 100 de ani, în condiţii bune de păstrare). Au început apoi să se răspândească şi reproducerile în serie pe suport de hârtie sau carton. Procedeul plastifierii a adăugat o mai mare durabilitate reproducerilor pe suport de hârtie, dar cu sacrificarea aspectului estetic.
Tehnica reproducerii icoanelor nu ţine propriu-zis de arta iconografică, întrucât nu presupune participarea personală a iconografului în sens tradiţional, presupunând doar cunoştinţe tehnice şi/sau o anumită aparatură. Avantajul folosirii suportului de hârtie şi a tehnicilor de producţie de masă este însă dat de costurile sale foarte scăzute care fac accesibil un număr mare de reprezentări iconografice credincioşilor de orice condiţie socială. Dezavantajul acestei răspândiri de masă este diluarea sensului originar al icoanei, a unicităţii fiecărei reprezentări iconografice ce caracteriza iconografia tradiţională; apare riscul transformării icoanei într-un produs impersonal, de masă. De aceea, este potrivit ca orice credincios să aibă în casă măcar o icoană pictată pe un suport durabil, pe lemn ori împodobită cu materiale preţioase, după posibilităţi ^[5] Alte tehnici de reproducere în masă a icoanelor mai sunt litografia, serigrafia, gravura şi diferitele forme de icoane lipite (hârtie sau material plastifiat) pe lemn sau alte materiale.

Şcoli de iconografie

Iconografi contemporani

Note

↑ Corina Negreanu, Sfinţi iconari, iconografi.
↑ Precum Erminia lui Dionisie din Furna (ed. rom. Sophia, Bucureşti, 2000), redactată între anii 1730-1734, sau mai recentul manual redactat în Rusia în perioada comunistă de Monahia Iuliania, Truda iconarului, trad. de Evdochia Şavga, Sophia, Bucureşti, 2001
↑ John Watson, The Icons of the Monastery of St. Catherine in Sinai
↑ Pictor Aurora Oltean, Tehnici de pictură [a icoanelor].
↑ A se vedea şi articolul despre casa creştinului.

A se vedea şi

Bibliografie şi surse

Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, ed. Meridiane, Bucureşti, 1975.
Paul Evdochimov, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, trad. de Grigore Moga şi Petru Moga, ed. Meridiane, Bucureşti, 1993, ISBN 973-33-0239-2
Pavel Florenski, Iconostasul, trad. şi cronologie de Boris Buzilă, Fundaţia Anastasia, Bucureşti, 1994, ISBN 973-96387-7-5.
Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă, traducere şi studiu introductiv de Teodor Baconsky, Anastasia, Bucureşti, 1994, ISBN 973-96130-4-7.
Pr. Nikolai Ozolin, Chipul lui Dumnezeu-Chipul omului. Studii de iconologie şi arhitectură bisericească, trad. de Gabriela Ciubuc, Anastasia, Bucureşti, 1998, ISBN 973-9374-11-5
Evgheni N. Trubeţkoi, 3 eseuri despre icoană, trad. de Boris Buzilă, Anastasia, Bucureşti, 1999, ISBN 973-9374-34-4
Pr. Serghei Bulgakov, Icoana şi cinstirea sfintelor icoane, trad. de ierom. Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. Nikolai Ozolin şi un argument de Sorin Dumitrescu, Anastasia, Bucureşti, 2000, ISBN 973-9374-67-0.
Vladimir Lossky, Leonid Uspenski, Călăuziri în lumea icoanei, Sophia, București, 2003.

Manuale de iconografie:

Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, trad. de C. Rădulescu-Verna (adaptat), Sophia, Bucureşti, 2000, ISBN 973-99692-0-8
Monahia Iuliania, Truda iconarului, trad. de Evdochia Şavga, Sophia, Bucureşti, 2001, ISBN 973-8207-05-3

Legături externe

ro: Iconia – icoane ortodoxe – icoane, tehnici, scrieri despre icoane, calendar etc.
en: Icons – introducere istorică, tehnici, informaţii despre şcolile de pictură din Moscova, Novgorod şi Kiev.
en: Icons explained – cuprinde explicaţii şi resurse suplimentare pentru înţelegerea principalelor icoane, teme şi programe iconografice, prezentări istorice ale dezvoltării iconografiei etc.
en: The Orthodox Church and its Icons – portal cuprinzând legături către o serie de siteuri dedicate iconografiei, unor şcoli icongrafice, muzee etc.
en:Ikons – Windows to Heaven – informaţii istorice detaliate, inclusiv despre mai multe şcoli de pictură greceşti şi ruseşti, galerie de icoane.
Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” – galerie de icoane, detalii despre diferitele şcoli transilvane de pictură pe sticlă etc.

Categorie:

Iconografie

Categorii > Arte > Iconografie

LinkWithin

Conectaţi-vă

Utilizatorii de cititoare de ecran trebuie să facă clic aici pentru a dezactiva Google Instant.

Căutare

Pagina 2 din aproximativ 32.900 (de) rezultate (0,37 secunde)

Politica de confidenţialitate şi termenii şi condiţiile Google se modifică. Aceste lucruri contează.
Aflaţi mai multe | Închideţi

Rezultate Căutare

Pagina 2
Pagina 3
Pagina 4
Pagina 5
Pagina 6
Pagina 7
Pagina 8
Pagina 9
Pagina 10
Pagina 11
Pagina 12
Un scenariu al unificării

Afirmăm că dorim unirea Basarabiei cu România. Ne-am pus însă întrebarea cum putem face acest lucru?
Să nu ne imaginăm ca vom sta cu mâinile în sân şi că forţe din afară vor veni să sprijine acest demers, sau să îl provoace. Stimularea maselor va trebui făcută din interior de către oameni bine pregătiţi în acest sens şi bine determinaţi. Mi-am pus întrebarea cam care ar fi scenariul cel mai probabil al unificării. Repetarea scenariului din 1859 şi apoi din 1918 e mai puţin probabil, cel puţin în perioada imediat următoare deoarece acolo factorul politic a fost determinant iar masele de oameni au fost stimulate doar pentru generarea de presiuni pe cei care încă se opuneau şi pentru a crea legitimitatea acestui fapt.

Cel mai recent caz Unificarea Germaniei
Pentru cei care militează pentru acest lucru este de analizat cel mai recent caz, respectiv unificarea Germaniei.
Această situatie este cu atât mai mult de analizat cu cât despărţirea teritoriului naţional se datorează în ambele cazuri celui de-al doilea război mondial, iar situatia interna a celor 2 provincii este oarecum paralelă: Germania de Vest- România cu democraţii mai consolidate şi cu dezvoltare economică mai mare, Germania de Est-Basarabia cu o situaţie politica mai puţin clară, chiar destabilizatoare şi cu o economie ineficientă şi falimentară.
România , ca şi Germania de vest , are problema apartenenţei unor structuri politico militare (NATO) şi a unei structuri politico economice (Uniunea Europeană). Germania de vest se afla în zona de influenţă sovietică, cu trupe militare staţionate, la fel cum se întâmplă şi în Basarabia.
Avand în vedere apropierea istorică a evenimentelor – posibile evenimente , este mai mult decât evident că unificarea nu poate avea decât modelul German.

Criza politică şi economică premize ale unificării- nemulţumirea maselor .
Criza politică şi economică mai ales din Basarabia- aşa cum a fost şi în Germania de est, va fi cel mai probabil motorul care va genera nemulţumirea de ansamblu a societăţii moldoveneşti care va conştientiza că singura cale viabilă este aceea a Europei, a occidentului , a României.
În Germania de est înainte de căderea zidului Berlinului nemulţumirile maselor erau generate de profunzimea crizei politice şi economice. Clasa politică din Germania nu întrevedea cu un an în urma soluţia de trecere la regimuri democratice şi apoi realizarea unificării. Presiunea maselor, realizarea de mitinguri organizate la care au ajuns să participe peste un milion de cetăţeni germani , a fost un factor elementar. Politicul nu putut trece peste acest lucru iar presiunea exercitată a fost atât de mare încât demolarea zidului Berlinului ia pus înfaţa unui fapt împlinit.
Acelaşi lucru este de aşteptat să se întâmple şi dinspre Basarabia, deoarece acolo cu precădere situaţia este similară cu a Germaniei de est. Să fie România prima care să ia măsuri şi să încerce forţarea desfacerii graniţelor prin ieşirea populaţiei în stradă ar putea fi interpretat de către societatea internaţională ca un atac la siguranţa statului Moldovean. Românii din Basarabia trebuie să fie cei care să îşi îndrepte atenţia către graniţele României în vederea realizarii de manifestaţii şi mai mult ca sigur că răspunsul din aceasta parte va fi mai mult decât prompt. Să nu uităm că acum media va avea un rol foarte important prin preluarea situaţiei din Basarabia, iar românii, naţionalişti în marea lor majoritate , vor răspunde chemării.

Înainte de căderea graniţelor exod din est spre vest
Înainte de a cădea zidul Berlinului foarte mulţi est germani au trecut graniţa spre vest, unde au început să se implice în viaţa social- politică a acestui stat şi să ocupe loc în administraţie. Putem vedea cu uşurinţă că acest lucru deja s-a întâmplat şi în cazul nostru, deci această premiză este deja rezolvată. Există foarte mulţi basarabeni care lucrează deja în România sau care şi-au luat cetăţenie şi se implică în viaţa publică.
Acest pas este unul foarte important, deoarece odată stabiliţi aici ei reprezintă o punte către basarabia şi ei vor avea un rol activ în participarea la evenimentele din Basarabia. Cel mai probabil aceştia vor fi cei mai energici manifestanţi .

Politicul cedează la manifestaţii
Să porneşti un astfel de eveniment poate părea puţin probabil, dar realitatea de acum câţiva ani din Basarabia a dovedit că acest lucru este posibil. Nu este nevoie de un număr mare de oameni ci de unul bine determinat, care să nu întoarcă spatele la prima reacţie a forţelor de ordine. Aceştia pot fi 10 , pot fi 100 , pot fi 1000. Deja de la 1000 în sus schimbarea este garantată, deoarece cetăşenii obişnuiţi se vor alătura acestora şi vor prinde curaj sub efectul ascunderii identităţii în marea masă a protestatarilor.
Dacă ai un grup de 10 oameni, cu greu poate reuşeşti să aduci alături încă 100, dacă însă ai un grup de 100 de oameni, având în vedere că este mai uşor să te identifici cu grupul şi să îţi pierzi identitatea, acestora li se poate alătura la început 1000 , apoi 10 000 si apoi 100 000 . Odată atinsă masa critică ( care o estimez la circa 1000) mulţimea se va solidariza cu manifestanţii.
Realizarea de presiuni prin manifestaţii de stradă va pune politicul în situaţia de a reacţiona.

Căderea zidului Berlinului sau desfacerea graniţelor de peste Prut.
În Germania presiunea maximă a avut loc la Berlin , unde manifestanţii au început distrugerea simbolului Germaniei dezbinate. În România cel mai probabil manifestaţiile vor trebui să se desfăşoare la graniţa dintre cele 2 tări, mai ales în zona Iaşiului. Acest lucru deoarece acest oraş este un simbol , iar desfacerea graniţelor se va face în această zonă. Să nu uităm că în Iaşi există o puternică masă de manevră reprezentată de studenţi. În general revoluţiile vor avea la bază manifestanţi energici cu vârste cuprinse între 20 si 27 de ani.

Un scenariu Posibil
Manifestaţii de stradă ale tinerilor, pe modelul celor care au avut deja loc în Basarabia. Acestora li se alătură tineri basarabeni din România. Treceri succesive prin zonele intens populate şi prin Universităţi în vederea creşterii masei. Atingerea masei critice dincolo de care lucrurile nu mai pot da înapoi. Având în vedere regimul existent în acest moment nu au loc intervenţii din parte poliţiei sau armatei. Se strigă lozinci pro unioniste; se strigă lozinci la adresa clasei politice; se strigă lozinci cu trimitere către patria mamă; se strigă lozinci către poliţie şi către armată în vederea fraternizării.
Ştirile devin deja internaţionale cu un ecou imens în România. Mase de români care fac parte din organizaţii naţionaliste şi unioniste încep manifestaţii de stradă în oraşele mari ale ţării dar cu precădere Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov. La aceste manifestaţii participă puternic masa de basarabeni existentă în România.
La un moment are loc o concentrare a manifestaţiilor în zona de graniţă, cum am precizat în Iaşi. Populaţia se strânge în zona punctelor de frontieră unde încearcă străpungerea acestora. Forţele de ordine intervin dar cu timiditate, pe măsură ce manifestanţii prind curaj, cordul de ordine se rupe şi se permite deschiderea graniţelor.
Să precizez că după cazul revoluţiei române armata şi poliţia nu va avea curajul să tragă în manifestanţi. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în Basarabia, având în vedere expunerea internaţională a unui astfel de eveniment. În România mai ales scenariul unei opoziţii a armatei la o astfel de manifestaţie este practic nul datorită faptului că ofiţerii din armată văd aducerea Basarabiei la ţara mama ca pe un scop în sine. Nu cred să existe ofiţer în armata română care să nu considere Basarabia un teritoriu de drept românesc.
Sub presiunea maselor dar şi a unei părţi din factorii politici pro unionişti parlamentul republicii Moldova va trebui să voteze o rezoluţie cu privire la aderarea la România şi adoptarea constituţiei şi a legilor româneşti, aşa cum si estul Germaniei a adoptat automat legislaţia din Vest. Acest lucru este unul normal având în vedere faptul că populaţia României este cu mult mai mare decât cea a republicii Moldova. Ulterior si parlamentul României va ratifica o rezoluţie similară.

Ţările membre NATO şi UE nu vor putea decât să accepte ca de facto această modificare a teritoriilor româneşti. Exluderea României din aceste organisme este practic imposibilă având în vedere poziţia strategică pe care o are, numărul mare de locuitori şi potenţialul economic. Acceptarea Basarabiei ca parte intergrantă va avea mai mult ca sigur acceptul Germaniei care a trecut printr-un proces similar. Probabil Franţa, ca şi în cazul Germaniei, va impune condiţii dar nu se va pune problema ca noul stat să nu fie recunoscut internaţional.
Sursa: Basarabia-e-romania.ro

Parintele Mihail Stanciu – CUVANT DE LAMURIRE IN CHESTIUNEA ACTELOR BIOMETRICE SI DE AVERTIZARE CU PRIVIRE LA BRAVADA “LUPTATORILOR ANTI-SISTEM”

Publicat pe 18 Aug 2010 | Categorii: Apologeticum, Carduri electronice/ cipuri, Opinii, analize, Parintele Mihai Valica, Parintele Mihail Stanciu, Polemici, conflicte, zelotism, extremism, provocari, Saccsiv | Print This Post

“(…) Autolatria, ipocrizia și duplicitatea celor ce trăiesc și ”emit” asemenea… atitudini sunt, din nefericire, în păruta lor mucenicie imaginară anti-cip și anti-sistem, boli foarte grave care le compromit orice mărturisire și lucrare misionară reale. Păcat că și pe Părintele Iustin îl manipulează și-l antrenează în asemenea exagerări care numai mărturisitoare nu sunt (așa mi-a spus Părintele Adrian Făgețeanu săptămâna trecută).
Da, actele biometrice cu sau fără cip RFID pregătesc dependența și robia voită! a omului de un sistem politic-economic-social-educațional-medical și alimentar bazat pe niște legi din ce în ce mai anticreștine și antiumane, sistem care va restrânge treptat multe din libertățile personale sub pretextul siguranței (inter)naționale și chiar globale. Mai întâi, ele ni se vor oferi, apoi impune, ca un ”cadou” din partea sistemului care ne vrea binele mai bine ca noi. Concluzia este clară: ele trebuie evitate și respinse cu aceeași măsură cu care evităm și respingem toate păcatele… Pe când o dezbatere de anvergura actelor cu cip despre cum să ne creștem copiii (viitorul neamului) protejându-le inocența, copilăria și mintea intregi?
Dar mie altceva mi se pare mai suspect și mai grav. Să bravezi înainte de termen, anunțându-ți și vrăjmașul ce vrei să faci, cu cine, cum și unde să te refugiezi ca să te aperi de atacurile lui încă nedeclanșate, mi se pare chiar o dovadă de prostie crasă… Nu înțeleg de ce trebuie să spui ce ai de gând să faci când nu te forțează nimic, decât nerăbdarea isterică a unor bloggeri anti-sistem care fac tocmai iscodirea cea bineplăcută… sistemului. Sau ei sunt tocmai agenți ai sistemului și aplică metoda felinarului aruncând momeala pentru aflarea victimelor, a pulsului și a vigilenței lor? Maare atenție, fraților! Nu trebuie să ne consumăm energia cu informarea la zi a invaziei răului și cu plăsmuirea de scenarii omenești de salvare, ci să lucrăm real, pe viu, poruncile lui Hristos și să ne unim cu El în cumințenie și ascultare în Biserica Lui Sfântă Ortodoxă.
Părintele Adrian ne îndeamnă să sporim duhovnicește, să răbdăm încercările zilnice cu nădejde și rugăciune către Dumnezeu, să dovedim milă și iertare, nu dispreț și ură. Așa vom agonisi noi Duhul Sfânt și discernământul Lui.
Să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm! Mai mult! Să ne încredem în cuvântul Domnului Hristos. Nu trebuie să ne îngrijim de ziua de mâine, cum sau ce vom mărturisi, ci să împlinim azi poruncile și fericirile lui Hristos, pentru ca la vremea cercetării noastre, mâine, sau din ianuarie 2011, sau după război, sau după atentatele antisemite, sau după construirea templului din Ierusalim, să ne lumineze Însuși Domnul Hristos – Lumina lumii și să ne întărească a-L vesti și mărturisi, nu spre slava noastră, ci a Lui, nu prin bravare, ci prin răbdare și cruce, nu cu tulburare și isterie, ci cu multă pace în suflet și echilibru…
Nici unul dintre Sfinții Apostoli, Prooroci și Mucenici, nu și-au pregătit nici trâmbițat dinainte prelegerile înaintea călăilor sau a prigonitorilor, ci Însuși Duhul Sfânt le ascundea viitorul, îi întărea în timp și îi învăța să vorbească numai în momentul mărturisirii lor martirice, tocmai pentru a-i feri de mândria cu care și diavolul căuta să-i muște ca să-i piardă la final…”

(Sursa: Pustnicul Digital)