Pagini

vineri, 15 iulie 2011

Ce riscuri implică tratamentul cu laser?

Utilizat incorect, laserul poate accelera evoluţia melanomului malign

Utilizat incorect, laserul poate accelera evoluţia melanomului malign

 
Această terapie favorizează dezvoltarea tumorilor în cazul persoanelor care suferă de cancer de piele, arată un studiu recent. Aplicate într-un număr mare de afecţiuni, dar şi în cosmetică, terapiile cu laser au şi efecte secundare. Contraindicaţiile sunt sarcina, epilepsia şi cancerul.
Tot mai multe persoane apelează la terapia cu laser, aceasta dovedindu-se a fi eficientă în multe afecţiuni care nu răspund bine la alte forme de tratament. Terapia ajută la diminuarea durerilor, întăreşte sistemul imunitar, reduce inflamaţiile şi stimulează regenerarea ţesuturilor.
Astfel, laserul este folosit în bolile dermatologice, oftalmologice, ginecologice, stomatologice, în cele din sfera ORL şi în scop estetic. Specialiştii spun însă că procedura trebuie utilizată doar în cabinetele autorizate şi sub supravegherea specialiştilor, în caz contrar putând provoca reacţii adverse serioase.
„Laserul este o procedură complexă, care poate provoca prejudicii severe organismului. Din nefericire, uneori se întâmplă ca tehnica să fie aplicată şi de medici nespecialişti, care nu respectă normele deontologice medicale, sau, mai grav, chiar de categorii profesionale fără competeţe medicale cum ar fi esteticienii", spune medicul primar dermatolog Anca Zbranca de la Clinica Roderma din Iaşi.
Grabeşte evoluţia cancerului de piele
Deşi tratamentul cu laser nu cauzează modificări structurale la nivel celular, iradierea directă a tumorilor maligne de la nivelul pielii poate duce la o mărire în dimensiuni a acestora şi la degradarea ţesutului în zona respectivă, au constatat cercetătorii suedezi.
De altfel, era dovedit deja faptul că, în cazul unei utilizări incorecte, terapia cu laser poate provoca arsuri, infecţii, edeme ale pielii, modificări accentuate ale pigmenţilor, cicatrice sau chiar poate accelera evoluţia melanomului malign. „Laserul nu se foloseşte în cazul în care pacientul are tumori maligne la nivelul pielii, decât în condiţii stricte, de chirurgie de extirpare a acestor tumori, cu examinarea anatomo-patologică a leziunii. Însă, sub nicio formă nu se foloseşte laserul pentru distrugerea unor tumori maligne", mai spune medicul dermatolog Anca Zbranca.
Complicaţii uşoare în bolile oftalmologice
Terapia laser este foarte răspândită în practica oftalmologică. Ea se foloseşte atât în tratamentul unor afecţiuni oculare, cât şi în scop estetic, pentru a scăpa de ochelari, prin corectarea defectelor de dioptrii. Însă, nici în acest sector nu este exclus să apară unele efecte secundare.
„Deşi se întâmplă rar, există o serie de complicaţii care pot apărea în urma tratamentului cu laser. Printre acestea se numără iritaţia ochiului, vederea înceţoşată, mici hemoragii sau inflamaţii la nivelul irisului, creşterea pasageră a presiunii intraoculare, leziuni corneene sau arsuri retiniene", spune Adina Grigorescu, medic specialist oftalmolog la Clinica Endocenter din Bucureşti.
Nu se foloseşte în primul trimestru de sarcină
Metodă eficientă de tratare a sindromului ovarelor polichistice, dar şi de combatere a altor afecţiuni ginecologice, terapia cu laser poate prezenta şi unele riscuri, cum ar fi hemoragii intraabdominale, lezarea organelor intraabdominale prin introducerea acului sau poate creşte predispoziţia către infecţii pelviene.
De aceea, procedura nu este indicată în cazul femeilor însărcinate, mai ales în primul trimestru de sarcină.
De altfel, unii specialişti recomandă ca acestea să evite şi alte utilizări ale acestei proceduri, cum ar fi epilarea cu laser.
Contraindicat epilepticilor
Specialiştii spun că tratamentul cu laser nu este indicat persoanelor care suferă de epilepsie, celor cu afecţiuni tiroidiene, cu emfizem pulmonar grav, cu tuberculoză sau celor cu boli ale sângelui. De asemenea, procedura nu este recomandată nici în decurs de şase luni după un infarct de miocard.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.