Pagini

vineri, 8 iulie 2011

Scăpaţi de alergiile solare cu ajutorul măceşelor.......

Scăpaţi de alergiile solare cu ajutorul măceşelor


de Cristina Cristache
Alergia la soare este reacţia sistemului imunitar la raze, care se manifestă prin mâncărime şi eczeme. Iritaţia acoperă faţa, gâtul, mâinile şi gambele. Uneori, reacţiile pielii pot deveni severe, ducând la apariţia urticariei sau a băşicuţelor, care se pot întinde din cauza frecării pielii de haine. Este a doua problemă de piele cu care se confruntă doctorii, după arsurile solare, şi afectează unul din şapte oameni, femeile tinere fiind predispuse. Foarte sensibili sunt şi copiii cu vârste de până la 12 ani, care au pielea subţire şi mult mai expusă acţiunii ultravioletelor.
Dobândită geneticLumina solară este, în general, un prieten al sănătăţii. Vitamina D, atât de necesară dezvoltării oaselor, se sintetizează în piele numai în prezenţa luminii razelor. Totuşi, prea mult soare strică: îmbătrâneşte pielea, îi modifică structura, dilată vasele de sânge, poate favoriza apariţia cancerului şi adesea produce erupţii alergice. Oamenii de ştiinţă nu ştiu cu exactitate de ce unele persoane au alergie la soare şi altele nu. De aici poate rezulta că unele forme de alergii sunt dobândite genetic.
Mâncărimea, calmată cu gălbeneleSpecialiştii în medicina naturistă recomandă pentru tratarea alergiei două-trei linguriţe cu fructe de măceşe luate dimineaţa, după care se bea zilnic un litru de macerat la rece sau de infuzie combinată cu ceai de trei-fraţi-pătaţi. Remediul are un efect antialergic foarte puternic. Acelaşi tratament se aplică şi pentru coşurile produse de soare, transpiraţie sau căldură. Pentru un efect mai puternic, inflamaţiile pielii se tamponează cu tinctură de propolis.
De asemenea, eczemele se pot trata extern prin comprese cu tinctură de muşeţel şi de gălbenele, care reduc inflamaţia şi ajută la cicatrizare. Decoctul din 20 g de rădăcină de pătrunjel şi frunze tocate mărunt la o jumătate de litru de apă este ideal pentru combaterea petelor roşii. Ingredientele se fierb 20 de minute, se acoperă pentru 30-40 de minute, se strecoară, se fac spălături pe faţă sau se fac tamponări cu vată.
Produsele din gheara-mâţei sunt şi ele benefice datorită puternicului efect antioxidant şi a acţiunii imunostimulatoare. Alături de aceste tratamente naturiste se mai pot administra calciu şi vitamina C.
Cum să vă păziţi- folosiţi o cremă-ecran cu factor de protecţie minimum 25 SPF pe toată suprafaţa expusă, inclusiv pe buze, chiar şi dacă este înnorat;
- reaplicaţi crema sau loţiunea de mai multe ori pe zi;
- purtaţi pălărie şi ochelari de soare. Totuși, e bine să știți că umbrelele de plajă, pălăriile de soare şi ochelarii nu oferă protecţie totală, ultravioletele fiind reflectate de nisip şi de apă;
- adăpostiţi-vă la umbră ori de câte ori aveţi ocazia;
- purtaţi haine lejere şi lungi, care să acopere cât mai mult din piele;
- evitaţi expunerea între orele 10:00 şi 16:00;
- atenţie la medicamentele pe care le luaţi, unele dintre ele produc reacţii de fotosensibilizare, de exemplu, diureticele, unele antihistaminice şi unele anticoncepţionale!
- renunţaţi la băuturile alcoolice în favoarea apei plate şi a sucurilor naturale din fructe şi legume.
Pont! Aplicaţi loţiunile cu factor de protecţie cu 20 de minute înainte de a ieşi din casă.
Atenţie! Dacă, în ciuda tuturor măsurilor pe care le-aţi luat, vă apare o erupţie cutanată care persistă mai mult de două-trei zile, adresaţi-vă de urgenţă unui medic dermatolog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.