SPARGE TĂCEREA
SPARGE TĂCEREA
19 august
…Durerile din trup sunt durerile din gat, durerile celui care nu poate sa strige, sa tipe ajutor, mama, scapa-ma!… Stiu, acum stiu ca am fost abuzata sexual. Ca tatal meu m-a abuzat. Şi nu doar pentru ca am citit despre asta ci pentru ca in launtrul meu un copil tipa. Iar tipatul ramane in gat. Felul in care imi sugea obrajii şi buzele, duhoarea aceea de alcool şi de tutun, de impuţit. Caldura pe care o simţeam acolo jos cand ma lua in braţe pentru ca işi punea palma chiar acolo şi chiar avea grija sa o aşeze bine, drept acolo… Flash-ul acela cu mine şi cu el in cada, faţa in faţa. Da, acum ştiu ca abuzul sexual nu se rezuma numai la a-ţi regula copilul de-a binelea, ci la toate acele mici „atenţii”, la felul in care il obligi sa vina langa tine in pat cand tu dormi, iar el nu vrea şi tu tragi de el. La luat in braţe şi lins, la un mangaiat excesiv de parca aş fi fost de carpa, la recompense date pe furiş şi de regula sub forma de bani, la diminutive duse la extrem. El nu ma vedea pe mine, nu ştiu ce vedea. Poate pe el insuşi, dar nu pe mine.
Un alt flash, in timp ce stam in cada, piciorul lui ma atinge acolo, straniu de indelung.
Abuzul inseamna tot ce a urmat in viaţa mea dupa aceea, felul mamei de a ma obliga sa ma dezbrac in orice condiţii, oriunde şi sa defilez, felul ei de a ma examina, de a se uita critic la corpul meu, felul ei de a umbla dezbracata, felul in care atunci m-a obligat sa ma uit la secvenţele acelea, tarziu in noapte. Eu şi sora mea in pat, sora mea imi propune sa ne sarutam cu limba ca sa vedem cum e. Eu ma execut şi ii spun ca nu are nici un gust şi nici un sens. Dom’ profesor seducatorul care mi-a prins capul in maini şi mi-a bagat limba in gura, in acelaşi fel in care a facut-o şi vecinul acela batran cand a inchis uşa şi m-a ingramadit intr-un colţ. Moşneag nenorocit şi libidinos. Nenorocitul acela din tramvai care imi bagase mana sub fustiţa şi ma mangaia in acelaşi fel in care poate o facea tatal meu? De ce nu am ţipat? De ce nu am zis nimic? De ce am tacut? Felul acesta de a tacea pe care il am dintotdeauna, cand nu-mi place ce se mi se face şi atunci doar inchid ochii şi aştept sa se termine odata. Controlorul acela din tren care mi-a pus mana pe fund şi a uitat sa o mai ia de acolo in timp ce vorbea cu mine. Cum de l-am lasat? De ce nu am ţipat? De ce nu am zis nimic?Felul in care nu am ştiut saspun nu in „n” situaţii cand am fost violata cu consimţamantul meu. Felul in care ştiam ca nu are rost sa ma zbat pentru ca nu vine nimeni sa ma ajute, sa ma scape şi e mai bine daca doar inchid ochii şi aştept sa treaca. Felul in care am ales sa ma casatoresc cu S, abuzatorul de serviciu de altadat’… pentru care nu-ul era da, in orice condiţii.
Flash-urile din copilarie se rezuma la o secvenţa de cateva milisecunde cu mine şi cu tatal meu in cada, la amintirea caldurii pe care o simţeam jos numai pentru ca atunci cand ma lua in braţe işi punea mana acolo, la mine intre picioare. E straniu dar nici macar nu ştiu daca am vreo imagine asociata cu amintirea asta… E doar senzaţia. Amintirea senzaţiei şi ştiu ca nu minte. Doar cu el se intampla. Şi dincolo de orice e sila. Sila cu care imi lingea obrajii, imi sugea buzele, cu care imi lasa pe faţa dare de saliva cleioasa şi inacrita şi urat mirositoare.
Du-te la taticuţul tau iubit, ca eşti fata lui. Aşa imi spunea mama. Şi eu stau pe hol, intre uşile lor (dorm in dormitoare separate care sunt faţa in faţa) şi plang. Nimeni nu mi-a explicat ca nu am voie sa las pe nimeni sa ma atinga in nici un fel, ca trebuie sa strig, sa strig in gura mare daca cineva imi face ceva rau, ca cea mai mare greşeala e sa taci.
Nu, nu am nici o amintire concreta. Mintea mea se impotriveşte. Doamne, Te chem acolo inauntru. Dar mi-e frica de Tine totodata. Mi-e frica pentru ca nu ştiu cine eşti. Acum ştiu de ce nu pot sa fac pasul trei, de ce nu pot sa ma las in grija Ta. Pentru ca nu Te cunosc. Te confund cu tatal meu. Ce-I pasa lui Dumnezeu de mine? Aşa obişunuiam sa spun, mai ţii minte? Niciodata nu am crezut ca eşti cu mine, langa mine, ca simţi ce simt şi eu, ca te doare pentru mine. Iar cand aş fi putut sa Te chem, mi-a fost frica de Tine. Mi-a fost frica ca o sa ma doara, ca o sa ma pedepseşti, ca n-o sa ma ajuţi pentru ca sunt un copil rau…
Am patru ani. Suntem la mare. Stau pe balcon, cu picioarele desfacute şi ma masturbez. Ma uit la cer, habar nu am ce fac de fapt dar ştiu ca mi-e bine cand fac asta. De fapt e impropriu…Doar imi ţin mana acolo, strans. Acum ştiu ca faceam ceea ce mi se facuse candva, ca sa simt caldura aceea. Mama şi tata sunt in camera. La un moment dat iese mama, ma vede şi ma loveşte. Simt durere şi ruşine. Apoi ii spune lui tata. Ai vazut fiica-ta ce facea? Dupa episodul asta, cand ne intoarcem acasă, ma spune lui bunica. Ii spune sa fie atenta la ce fac şi de atunci bunica sta cu ochii in patru şi ma bate de fiecare data cand ma prinde cu mana acolo. Dar nimeni nu-mi spune niciodata de ce, nimeni nu vorbeşte despre asta, iar eu nu-i spun mamei mele nimic din ce simt, din ce mi se intampla.
Apare, fireşte, vocea aceea, a normalitatii aparente, care imi spune ca nu se mai poate face nimic ca sa intorc timpul, bine ca am scapat, bine ca sunt „la casa mea”. Trebuie sa citesc cat mai mult, sa ma vindec, sa vad ce devin dupa asta… Sa ma rog, Doamne, sa ma ajuti sa ma vindec. Aici, in adanc. Niciodata n-am crezut Doamne ca o sa pot sa-Ti vorbesc despre mine- aceea, despre sex, despre cate mi s-au intamplat si cate am facut eu, despre vina, Doamne, vina de a fi, de a avea organe genitale. Tot citind am dat peste un detaliu care m-a frapat. Copiii abuzati au tendinta de a fi cruzi, sadici cu alti copii, nu stiu daca neaparat tot in sfera sexualitatii. (in relatarea pe care o citeam eu, o fetita abuzata devenita femeie intre timp si vindecata in urma terapiei povestea cum la tara, obliga alta fetita sa-si dea chilotii jos ca sa-i puna sare in fund, s-o doara si s-o usture si pe ea). Mi-am amintit un episod dureros. Cand aveam 13 ani am avut un catel, dupa lungi insistente si promisiuni ca voi avea grija de el si nu va manca mult si nu va face mizerie, m-au lasat sa-l aduc. In fiecare seara, dupa ce ieseam cu el afara, ma obligau sa-l spal pe picioare ca sa-l pot baga in casa. Numai ca un caine nu e un om, ca sa inteleaga iar spalatul pe picioare devenea un chin. Intr-o seara, a varsat galetusa cu apa murdara chiar peste pretioasa mocheta din hol. Imi amintesc si azi (mi-ar fi greu sa uit de altfel) cruzimea cu care l-am batut mai ales peste testicule, rautatea cu care il loveam si il strangeam, satisfactia pe care o aveam cand vedeam ca nu poate sa latre sau sa ma muste pentru ca avea botnita. Ce durere trebuie sa fi tras animalul acela. Ce rau imi pare, mereu, la nesfarsit, ca l-am chinuit. Ce reprezenta pentru mintea mea orbita de furie animalul acela? Şi felul in care il loveam peste testicule. Pentru ceea ce reprezenta organul asta in mintea mea. Dumnezeule, eu am facut asta! Eu. Te rog sa ma ierti si sa ma ajuti si sa nu ma lasi.
E o vina veche, Doamne. Te rog binecuvanteaza fetita aceea si femeia de azi si de ieri si iarta-ma. Pentru ca eu inca simt vina.
Citind despre consecintele abuzului sexual (in copilarie si la maturitate), am facut o lista lunga. Doar asa, numarand cate „simptome” am, mi-am dat seama ca trebuie sa vorbesc, sa-Ti vorbesc, sa Te rog sa ma salvezi.
- frica, atacuri de panica la maturitate
- cosmaruri si tulburari cronice ale somnului
- reactii depresive
- lipsa de incredere in propria persoana
- tulburari alimentare
- dureri cronice de cap, gat, stomac, burta etc., boli de piele (oare intra si alergiile cu eruptii cutanate?)
- astm, atacuri de sufocare, senzatia de nod permanent in gat
- tulburari de dezvoltare
- comportament compulsiv-obsesiv (de ex. spalatul mainilor pana acestea sangereaza)
- tulburari de vorbire, balbaiala etc.
- retragere sociala si refuzul comunicarii
- refuz de a mai invata, probleme la scoala
- probleme de concentrare si neliniste interioara vizibila
- fuga de acasa
- comportament agresiv si delincvent
- automutilari ( daca luam in considerare ca mi-am pus de una singura cel putin noua cercei dintre care unul in buric)
- ganduri sau chiar tentative de sinucidere, ura fata de propria persoana
- comportament sexualizat (perioade)
- tulburari sexuale si teama de apropiere si intimitate
- schimbari frecvente de parteneri sexuali, mergand pana la promiscuitate sau chiar prostitutie
- dependenta (alcool, droguri, medicamente, tutun)
Am copiat lista asa cum am gasit-o si am subliniat ce am identificat la mine. M-am cutremurat. Doamne, da-mi putere!
Oare e adevarat tot ce spun eu aici?
Citesc intr-un articol.
„Nici un copil nu este pregatit pentru stimularea sexuala repetata. Chiar si pentru un copil de doi sau trei ani apar probleme psihologice ca urmare a faptului ca nu se poate adapta la supra stimulare.
Copilul de cinci ani sau mai mare care isi iubeste abuzatorul devine prins intre afectiunea sau loialitatea pentru acea persoana si sentimentul ca activitatile sexuale sunt ceva foarte rau. Daca copilul incearca sa scape din relatia sexuala, abuzatorul poate ameninta copilul cu violenta sau pierderea afectiunii. Atunci cand abuzul sexual apare in familie copilul se poate teme de mania, gelozia sau rusinea altor membrii ai familiei, sau ii poate fi teama ca familia se va desparti daca spune secretul pe care il are.”
Tot ce citesc astazi, acum, in ultimele zile de fapt imi da curaj sa scriu despre asta. Sa ies din negarea „eu am avut o copilarie normala”, „ei, poate n-o fi fost chiar aşa”, scuzarea „ ei, omul beat nu ştie ce face”… si mai ales acuzarea „de ce am tacut?”. In toate situatiile din viata mea, de ce am tacut?, de ce am acceptat. Şi brusc o mie de lucruri disparate capata sens, se insiruie intr-un soi de fatalism tragic. Flash-uri cu sora mea in diferite ipostaze. Acum ştiu ca sora mea a fost abuzata inaintea mea. Acum inteleg de ce ea insasi ma abuza. Şi nu vorbesc despre noptile cand ma trezea si imi spunea sa ne jucam de-a mama si de-a tata (noi ii spuneam altfel…) ci de situatii cand ma astepta in camera cu picioarele desfacute si ma punea sa ma uit sau sa fac la fel. Nu-mi amintesc daca faceam ce-mi cerea, cred ca da pentru ca nu prea aveam puterea sa spun nu. Imi amintesc de o verisoara de la tara care statea la noi in gazda. Cred ca i-am spus o data ce fac eu cu sora mea. A doua zi vorbise deja cu mama si cu bunica mea. O vreme mama si bunica ne-au facut de rusine, vorbind una cu alta despre noi, in prezenta noastra. Era un fel de a ne umili. Apoi nu s-a mai vorbit niciodata despre asta la noi in familie. Acum cativa ani, intr-un moment de mare sinceritate intre mine si sora mea, mi-a povestit lucruri teribile. Printre ele, mi-a povestit de un viol, petrecut in urma cu multi ani, despre care nu vorbise cu nimeni. Individul nu are nici o importanta in cazul de fata decat ca a recurs la intimidare si la forta si ca a acuzat-o pe sora mea ca l-a provocat. De ce nu a spus nimic? (pentru toate motivele pe care eu insami mi le dau) ce sens mai are? Se mai poate schimba ceva? Ce-a fost a fost.
Stateam in intuneric si plangeam cand imi spunea. „iti dai seama ca n-are nici un sens sa tipi, asa ca stai, inchizi ochii si astepti sa treaca”. Şi apoi aceeasi vina de a fi provocat o situatie care scapa de sub control. Ce straniu sa am acelasi fel de a simti unele lucruri ca sora mea.
Doamne, Tu vezi ce scriu eu aici. Tu simti sfarseala asta care ma cuprinde. Şi greata de mai devreme si furia si tot. Da, acum totul se leaga. Cand era sora mea fugita de acasa, iar eu eram plecata cu mama si cu bunica la C, ea s-a intors acasa sa-si ia niste lucruri. Atunci i-a spus mamei ca tata era beat si s-a dat la ea. A iesit un scandal monstru… Şi atat. Mama a continuat sa fie sotia tatalui meu, sotia unui abuzator.
Nu stiu cine pe cine nu a abuzat in familia mea. Acum sunt bucuroasa ca nu am mai avut frati. E ingrozitor ce spun, dar ma bucur ca fratele meu avortat in cada, nu a crescut in familia mea. Cine stie ce ar fi trait, ce i-ar fi facut si lui… Sau ce i-as fi facut poate eu?
Iar sentimentul de neimplinire intr-o relatie trupeasca m-a urmarit aproape toata viata. Uneori ma surprindeam cum stau si astept sa treaca si deodata tot spectacolul devenea un consum inutil de energie, un mod de a-i da impresia celuilalt ca e stapan pe trupul tau in timp ce mintea ta si inima ta si tot ce e inautru… ehei unde erau de fapt… Cand vorbesc despre asta mi se pune un nod in gat si atunci Doamne, eu il urasc pe sotul meu. Sotul meu care acum e alt om dar care candva era doar un animal, grabit sa-si satisfaca nevoile. Iar eu stateam. De ce nu-l paraseam? De ce nu vorbeam despre asta niciodata? De ce nu spuneam nimic? Asa s-a nascut X cel din mintea mea. Fiind departe, i-am atribuit toate calitatile, l-am facut de o tandrete si de o gingasie insuportabil de suportat pentru un om neimplinit ca mine.
Şi apoi, Doamne, mai erau visele. Visele copilariei mele cand visam sau traiam ca nu pot striga, ca nu am aer, ca sunt mereu in pericol, ca sunt mutilata (cel mai des). Ca nu am maini, ca nu am dinti, ca nu am par, ca nu am picioare, ca am o gaura in mine. Mereu, mereu acelasi sub alta forma, variatiuni pe aceeasi tema. Eu Doamne, eu? Eu am trait asta? Viata mea o descriu aici? Fireste ca am putut sa-i iert pe ceilalti. Atat de greu si totusi i-am iertat. Şi nu e culmea? Pe tatal meu nici macar nu eram asa de suparata. Dar pe mine, Doamne, cum sa fac sa ma iert? Şi nu asa, verbal. Cum sa fac sa-mi spun ca nu a fost vina mea, nimic din ce mi s-a intamplat rau nu a fost vina mea, si viata nu trebuie sa fie asa, si copiii si adolescentii nu trebuie sa traiasca asta, si femeile nu trebuie sa traiasca asta… Cum Dumnezeule sa fac? Binecuvanteaza durerea asta din mine si nodul din gat si golul din mine si strigatul nestrigat si furia netraita si durerea nespusa la nimeni.
La fel de des visez ca cineva sta si ma pandeste la capatul patului. E cumplit. De acolo vine raul, asa simt… mi-e frica, grozav de frica. Fiind un cosmar repetitiv, ma gandesc (asa cum mi-a sugerat un parinte) ce vrea sa-mi spuna subconstientul meu si ma gandesc ca poate nu e decat o amintire distorsionata de timp si de frica. Poate ca raul in pruncia mea a venit de la capatul patului.
De fiecare data cand sunt cat pe ce sa formulez ceva esential, concret, totul fuge. Imi scapa printre degete. Nu pot.
Golul din mine. Golul acela pe care nu am reuşit sa-l umplu cu nimic omenesc pana acum. Doamne, umple-l TU! Umple Tu toate golurile din mine şi toate pe care le fac eu insami scotand lucruri din mine si renuntand. Intra Tu!
Inteleg atat de bine acum mecanismul prin care ma intorceam spre trecut. La urma urmei, dependenta despre care am scris azi la pasul patru, de a scormoni trecutul si o lume despre care nu stiu cat e fictiune si cat e realitate, de a plange acel trecut şi de a ma plange pe mine, de a ma pierde pe mine cea din prezent, intr-o lume inexistenta, unde prezentul nu e prezent aşa…DEPENDENTA ASTA E LEGITIMA. Pentru prima oara in viata imi dau seama de felul in care functioneaza, de mecanism. Maica, sunt incercari de a ma alina pe mine, cea de demult, de a plange o durere inabusita intr-un moment pe care nici eu nu mi-l mai amintesc. DE A-MI PLANGE DE MILA PENTRU CA NU A AVUT CINE SA PLANGA ATUNCI PENTRU MINE.
M-a luat cu dureri de cap. Şi daca nu e asa? Daca e tot un fel de a ma scuza si de a ma invarti dupa deget. Nenorocitul de gand sabotator.
Este o carte a unei tipe Alice Miller despre care tot citesc. Trebuie neaparat sa gasesc cartea asta. Ea vorbeste despre acea categorie de copii abuzati care cresc fara “martori salvatori”, cum ii numeste Alice Miller, care nu au de ales decat s-o ia in jos pe panta si sa ajunga fie ratati, fie abuzatori la randul lor. Acolo sunt eu.
Acum nu mai pot sa scriu nimic.
20 august
Vinovatia mea launtrica e ca un sloi de gheata. Un sloi cu care m-am trezit de dimineata, cu ochii umflati de plans iar primul gand a fost „ce am facut?”, cam ca in diminetile cand imi petreceam noptile cine stie cum, cine stie unde, cu cine stie cine, cu mintea mai limpede sau nu, iar dimineata cand ma trezeam, simteam exact la fel. Vina si rusine.
Am fost abuzata. Daca citesc aceasta asertiune nu simt nimic. Daca ma gandesc la fiecare cuvant in parte si la ele in ansamblul lor, daca imi spun indesat ca tatal meu m-a abuzat cand eram mica, si ca mama mea mi-a facut acelasi lucru dar altfel, ca sora mea se juca cu mine intr-un fel interzis copiilor, ca alti barbati, bunicii si tatii altor copii, m-au abuzat ingramadindu-ma pe la colturi pentru ca nu stiam sa strig, atunci sloiul acela ma arde si imi da fiori. De jena, de frig, de sila, de sila fata de propria placere si fata de ei si fata de mine, fiori de scarba, ca atunci cand vezi o insecta care nu-ti place. Fiori de rusine, nu, nu, asa ceva nu se poate, e doar o inchipuire, cum pot sa cred asa ceva!?
Mi-e foarte greu sa stau prin preajma oamenilor. Asta e ceva cu totul si cu totul nou. Dar astazi, la magazin, ma uitam la toti oamenii, la toti barbatii ca la niste abuzatori, violatori nenorociti care isi molesteaza copiii, la toate femeile ca la niste mame care tac si ascund faptele sotilor lor, am simtit nevoia sa ma indepartez de ei, sa nu stau la coada, ci sa astept pana termina toti si apoi sa ma duc eu. La piata, la fel, ma uitam la toti oamenii si ii vedeam pe toti ca pe niste agresori prefacuti si mierosi. Nu e durere ceea ce simt. E revolta. E urlet de durere si ura. E violenta.
Nu-l urasc pe tatal meu pentru ca mama mi-a spus ca el e „taticutul cel iubit”, pentru ca bunica mi-a spus „taica-tu asa cum o fi el te iubeste foarte mult”, „numai sa stii cum sa-l iei ca te spala si pe picioare”. Imi vine sa rad isteric. Da, te spala si in alte parti as completa eu. Fireste ca nu poti sa-l urasti cand ti se spune cat de mult te iubeste. Fireste ca nu poti sa-l urasti cand iti da bani pe furis si te pupa in felu-i caracteristic, jumatate supt, jumatate lins. Dar cand ti se spune „n-ar mai ajunge sa ajunga cine mi l-a scos in cale pe nenorocitul asta”, „esti fata lui tac-tu care mi-a mancat zilele”, „ah, samancioara, samancioara ce-ai sa mai plangi tu in pumni ca ai bagat-o pe ma-ta in mormant”, „aschia nu sare departe de trunchi, esti exact ca tac-tu”, atunci stii ca nu poti sa traiesti decat urandu-te, fiindu-ti sila de tine, sabotandu-te, urandu-te infinit, pana la moartea pe care ti-ai dorit-o si imaginat-o si pus-o la punct de atatea ori. Acum stiu de ce m-am urat. De ce m-am urat cu ura amestecata cu sila si furie. PENTRU CA NU PUTEAM SA-L URASC PE EL. Pentru ca ura pe care mi-o serveam mie insami era PENTRU EL, PENTRU TOT CE REPREZENTA, PENTRU TOT CE-MI FACUSE, PENTRU CA ERA TATAL MEU CARE MA IUBEA!!!
Sunt ingrozita. M-a cuprins din nou groaza si sila si starea aceea de nervozitate, febrila, de parca as fi baut prea multa cafea. Mi-e frig. Doamne, dezleaga ura asta pe care o simt fata de mine. Nu pe mine m-am urat atata timp… Nu pe mine. Pe el il uram in mine… Intr-atat m-am identificat cu el, incit am indreptat spre mine ceea ce nu-mi dadeam voie sa indrept spre el. Doamne, Doamne, ce mai e si asta?! Ce transfer mai e si asta?!
Mi-e rau. Nici nu pot sa mai scriu. Trebuie sa ma ridic de aici…
Plang si rad si tremur.
Doamne, Slava Tie!
Slava Tie Doamne ca acum eu scriu randurile astea si inteleg, Doamne, ce s-a intamplat in viata asta a mea, cu mine. S-a dezlegat acum. De asta m-am urat atata timp, de asta m-am pedepsit atata timp, de asta m-am autosabotat? Nu avea nici o legatura cu mama. Nu acolo era. Şi ce daca mama credea ca n-o sa reusesc in nimic, atata timp cat eu credeam? DAR EU NU CREDEAM DESPRE MINE. EU MA AUTOSABOTAM!!! Eu ma hraneam cu tot ce ar fi trebuit sa indrept spre el, spre ei, toti.
In clipa asta, cartile (nu prea am), articolele de pe net si mai ales marturiile de pe forumuri sunt garantia ca NU AM INNEBUNIT. Citesc acolo viata mea, descrieri, marturii, copii violati. Citesc despre incestul emotional si fizic. Da, pe amandoua le cunosc.
Inteleg cursul vietii mele. In sfarsit il inteleg!!!
Şi de asta imi vine sa strig. Sa dau Slava lui Dumnezeu ca am ajuns aici! Ca nu am dus prapadul asta mai departe. Ca prapadul neamului meu se opreste aici, cu mine. Imi vad viata ca intr-o oglinda…
Inteleg ca m-am identificat cu cel care ma agresa. Mesajele altor femei abuzate in copilarie ma ajuta mult. Spicuiesc dintr-un mesaj. „tocmai asta explica Alice Miller, asa se nasc criminalii in serie, monstrii, din copii abuzati care nu au avut nici un martor care sa le arate dragoste, compasiune, intelegere. Copii cred instinctual ca tot ce le fac parintii sunt dovezi de dragoste. Sau ca e normal.”
De ce sa ma mai minunez ca mereu am asociat dragostea cu sexul? Ca in mintea mea nu exista dragoste intre un barbat si o femeie fara nici o conotatie sexuala, erotica. Ca uneori visam noaptea ca sunt iubita erotic intr-un fel care nu implica neaparat un act sexual cu tot tacamul. Erau si sunt reminiscente de atunci, cand iubirea si erotismul au devenit echivalente pentru mine!!!!! Doamne miluieste-ma. Şi tot ce am trait eu atunci m-a programat! Comportamentul meu care a urmat, chiar daca aparent nu a provocat, purta pecetea celei careia i se fac unele lucruri. Asa imi explic tot sirul mosnegilor molestatori. Şi profesorul meu de engleza si batranelul din vecini se incadreaza perfect in tiparul abuzatorilor. Adica cei despre care spui „nu cred, uite ce inofensiv, neajutorat, bun, sau de treaba, de gasca, pare…”. Amandoi mi-au castigat increderea, au cautat sa ma cunoasca mai bine, sa afle lucruri despre mine si au construit in timp totul. Doamne, cred ca le fac profilul psihologic… Amandoi au incercat sa ma izoleze, cel putin dom’profesor era maestru in a ma aburi cat sunt de importanta pentru el si cat e de importanta prezenta mea pentru el si cat sunt de speciala si de diferita de celelalte fete. Doamne, dar mai erau atatea fete care il vizitau!!!! Şi batranelul din vecini la fel. Mereu iesea cate o fata SINGURA de la el!!! Doamne miluieste-ma. Amandoi mi-au oferit bani sau recompense dupa ce s-au dat la mine!!! Doamne! Şi tatal meu imi dadea bani fara motiv dar pe ascuns, sa nu-l vada mama… Doamne…
Mintea mea zbarnaie. Nu mai simt nimic decat uimire si dorinta, setea de a sti. Şi parca mi se ia val dupa val de pe ochi… Sotul meu, dupa ce ma ranea, imi facea mereu cadouri si ma recompensa cu diferite atentii… Doamne, cu cine m-am maritat eu? Cu cineva care facea ca tata??? Nu pot sa cred. Pana la urma se deosebesc in punctele esentiale dar nu se deosebesc deloc in altele… Doamne, binecuvanteaza-l. Binecuvinteaza-ma pe mine, Doamne…
Citesc mai departe in carti, in articole. Ce fericire ca am fost data bunicilor mei!!! Bunicii care spun ca ai mei au venit cu mine in brate, rugandu-i sa ma ia. Ai mei care spun ca bunicii m-au luat… Acum tind sa cred ca bunicii m-au luat de acolo, sub indemnul lui Dumnezeu! Fara sa stie de ce. Nu mai cred ca m-au dus ai mei. Cel putin, nu cred ca taica-miu a fost de acord. Cum sa fii de acord sa dai victima. DOAMNE, ACUM STRIG. STRIG DE UIMIRE SI DE STUPOARE. ITI MULTUMESC DOAMNE. MA AUZI? Iti multumesc ca m-ai trimis la mamaie si la tataie. Ce bine ca m-au crescut ei! Ce bine ca mamaie ma mai batea la fund, gospodareste, ce bine ca nu ma iubea nimeni altfel la ei in casa… ce bine Doamne ca bunica mea e un om mai rece si nu m-a atins prea mult in copilarie… Din perspectiva asta, CE BINE!!! Ce bine ca am ajuns la ei in casa. Pana la urma am avut salvatori. Pentru ca uite maica mea ce mai citesc:
…Raul reprezinta lipsa empatiei. Cand nimeni nu a empatizat cu tine cand ai fost copil, nu ai de unde sa inveti empatia. Circuitul se inchide. Cand i se face ceva rau unui copil, el nu stie ca e rau, pentru ca nu are balanta binelui, daca acest bine nu i-a fost cunoscut.
Dumnezeu a vrut ca eu sa cresc la bunici ca eu sa cunosc balanta binelui.
Sunt ingrozita ca atata timp nu mi-am amintit nimic. Ca am trait asa, programata. Doamne, Iti dau TIE TOT CE AM AFLAT DESPRE MINE IN ULTIMELE 48 DE ORE… TOT CE AM PUS CAP LA CAP. Cu adevarat acum o cred pe sora mea ca a abuzat-o tatal meu. Cu adevarat inteleg ca e programata la nefericire in casnicie, in acelasi mod in care am fost eu insami programata. Cu adevarat inteleg ca: (spicuiesc din raspunsul dat pe forum de o psiholoaga unei tipe abuzate) Reactia mamei tale este cea clasica: sa acuzam victima pentru ca nu am fost in stare sa-l demascam si sa ne despartim de abuzator… Ea incearca sa-si reduca la tacere mustrarile de constiinta (sa nu crezi ca in sinea ei nu stie ca si ea poarta o MARE parte din vina), incearca sa dea vina pe tine (ca de, acum esti adulta si nu mai trebuie sa te “menajeze” – macar de-ar fi facut-o cand erai copil), ea vrea sa se descarce de reziduurile ei sufletesti si le devarsa asupra ta, tot asupra ta…
Exact asa a facut mama mea cu sora mea, cu mine… Doamne… Şi citesc mai departe si imi amintesc viata mea. Felul mamei de a-mi spune ca nu exista barbat care sa nu-si insele nevasta. Ca asta e de cand lumea si pamantul. Ca sunt naiva daca am impresia ca sotul meu, in deplasarile lui, nu-si gaseste cate una care sa-i rezolve problema… Şi citesc despre o „mama care incearca sa-mi otraveasca sufletul cu indoielile ei referitoare la sotul meu, ea inconstient reactiona tot dupa principiul “Daca eu nu am fost niciodata fericita, tu de ce ai fi? Daca pe mine nu m-a iubit niciodata nimeni, pe tine de ce te-ar iubi?” si tot asa. E trist, pentru ca astfel ea nu a acceptat nici macar sa fie cumva fericita prin fericirea copilului ei…”
Doamne, aici e portretul mamei mele de dinainte ca eu sa fac seminarul iertarii. Pentru c[ relatia noastra s-a schimbat intre timp…
E incredibil!! Sunt atat de obosita!!… Sfarsita si totodata dumirita. Mintea nu se opreste din scotocit, citit, investigat, examinat. Parca as avea capul intr-o menghina. Imi spuneati despre doamna aceea care privea organele genitale ale fiului sau nepotului ei fascinata si speriata si asa si-a dat seama ca ceva nu e in regula… Doamne, maica mea, eu cand vad un copil mic schimbat de mama lui, cand vad un copil mic la mare in fundul gol… EU NU MA UIT. Nu ma uit deloc. Intorc capul. Cand vad o mama alaptand, NU MA UIT. De jena, de rusine, de frica de a nu simti ceva nelalocul lui…. Cand eram copil m-am masturbat privind o pictura cu o mama care isi alapta copilul. Va dati seama? Eu nu mi-am dat seama pana acum cat sunt de bolnava. Era o pictura renascentista, fie cu vreun zeu antic Dyonisos si vreo Baccanta. Sau cu Madona. (Pentru ca pentru mine Maica Domnului nu e Madona). Imi este foarte rusine acum, cand scriu asta, imi este foarte, foarte rusine dar acum inteleg, Doamne, cat inteleg ca nu stiam ce fac, nu rationalizam. Şi citesc din capitolul pe care mi l-ati trimis pe mail, cu infrigurare. „Masturbarea obsesiva este comuna celor care au fost abuzati sexual. Poate oferi consolare, sau poate fi un mijloc de refulare a sentimentelor conflictuale generate de abuz.”
Ce amestec de oripilare si de acceptare traiesc acum, asta dupa ce mai devreme mai aveam putin si ma tavaleam pe jos.
Tata a adus o caseta porno acasa (sau mai multe)… Intr-o zi, eram in V-VIII, sora mea m-a dus de mana in sufragerie si mi-a zis. Fata, vrei sa vezi ceva? Dar sa nu te sochezi! Fireste ca voiam, cu atat mai mult cu cat habar nu aveam despre ce era vorba… A bagat caseta in video si i-a dat drumul. Era pe la mijloc, adica in plina actiune, un detaliu atat de scarbos ca nici macar nu am stiut ce este si ce reprezinta intr-atat era de apropiat prim planul. Trebuie sa fi cascat niste ochi mari, mari pentru ca a mai lasat sa mearga cateva minute, a pufnit in ras si a oprit. Apoi a derulat totul cu grija inapoi, de unde era oprita caseta initial, a bagat caseta in carcasa ei si a pus-o bine unde era ascunsa. Nu m-am intrebat niciodata (pana acum) de unde stia de caseta asta! De unde stia de ascunzatoarea ei? De unde stia totul? De ce mi-a aratat-o si mie? De ce mi-a spus ca a adus-o tata? De ce mi-a spus ca mama stie de ea?
Maica, eu am fost in iad! Acum stiu ca eu am trait in iad.
Citind, mi-am amintit episodul de mai sus. Va dati seama ca eu am facut seminarul iertarii si patru (!!!) pasi la Iesirea din Labirint fara ca eu sa-mi amintesc ceva? Cred ca eram in clasele V-VIII cand mi-a aratat caseta aceea. Dar totusi, eu ce cautam cu sora mea? Pe atunci locuiam cu bunicii. Ne-am nimerit amandoua singure acasa… Ce ura trebuie sa fi nutrit pentru mine ca nu traiam iadul ei! Ce trebuie sa fi trait ea, Doamne… de vreme ce m-a bagat razand in lumea aceea si m-a educat…
Am obosit Maica. Ma opresc. Am sa mai scriu.
PS. Daca credeti ca tot ce scriu eu aici, acum, este de folos, puteti pune pe site. Şi ceea ce am scris ieri, cu conditia de a semna altfel… Nu sunt inca pregatita sa vorbesc cu nimeni despre asta… Sunt in faza in care cred ca oamenii care nu au trait asta nu au cum sa inteleaga. Şi simt furie. De aceea nu vreau sa stie nimeni cine sunt.
As vrea sa fiti cu mine. Oare mi se fac/desfac acum toate sinapsele?!?
Fetita mea iubita,
Te imbratisez si te tin de mana. Multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns aici si ca s-a spart buboiul. Acum, te rog, sa ai grija de tine! Adica sa ceri mereu si mereu ajutor de la Domnul si sa-ti permiti sa afli tot, sa simti tot, sa nu mai primesti ganduri de nici un fel in afara de acela ca ai fost victima nevinovata si ca ai dreptul sa devii libera si sanatoasa!
Vom invata impreuna mai multe despre cum sa cerem vindecare de la Domnul si cum sa-i ajutam si pe alti copii raniti pe Cale.
Te imbratisez si-ti multumesc mult ca imi dai voie sa pun pe site marturia ta. Trebuie sa facem ceva pentru copii si pentru copiii care au ajuns adulti dar tot copilasi abuzati au ramas.
Te iubesc, multumesc si te imbratisez.
Şi eu as vrea sa fiu cu tine acum si chiar sunt in rugaciune si suspin si nadejde…
Cu durere si dragoste si nadejde si bucurie ca te-am intalnit
Maica
20 august
Epilog: M-am culcat pe la doua, cu capul arzand si inca tremurand. Nu am putut sa adorm decat dupa ce m-am zvarcolit in pat. Din mintea mea ies monstri. Uraciuni, maica, monstri, umbre care se napustesc asupra mea. In timp ce spuneam Doamne Iisuse, monstrii defilau cu o violenta cum nu am mai vazut. DAR MUTI. In mintea mea nu se auzea decat Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa. Şi e liniste. Tot ce vad cu ochii mintii, tot ce incearca sa ma sperie acum imi par niste zbateri neputincioase ale raului ingropat pana acum in mine. Dumnezeu ma apara!
Sunt foarte tulburata si totodata sunt linistita. Nu stiu cum sa explic. Ma tulbur cand ma gandesc la consecinte, la ce-ar fi daca, cand rationalizez. Daca doar traiesc ce iese din mine, ma linistesc. Şi simt ca Dumnezeu e altcineva. E altfel acum cu mine. Incep sa-L cunosc de-adevaratelea, altfel. Facem cunostinta acum.
Aseara am fost foarte bucuroasa sa gasesc cartile lui Alice Miller. Va dati seama ce minuni face Dumnezeu cu mine!…Terminasem forumul cu marturii si aveam nevoie de o carte VIE. Am gasit doua, pe care vi le si trimit acum. Femeia asta (nascuta in Polonia, prin anii 20, stabilita in Germania) e un psiholog-psihoterapeut de prestigiu, pare-se, in lumea intreaga care s-a ocupat exclusiv de copiii abuzati. A scris mai multe carti, vreo 12, toate pe tema asta.
Are si site http://www.alice-miller.com/index_fr.php
M-am bucurat ca e si in franceza, ca sa cititi si sfintia voastra.
Am inceput sa citesc „Desteptarea Evei”. Din pacate ea nu si-a iertat tatal (maica draga, cat e de vital Seminarul Iertarii) si are o mare problema cu Dumnezeu si cu Biserica. Eu nu m-am smintit cand am citit, doar ca m-a intrigat pana la un punct ca ea insasi psiholoaga il vede pe Dumnezeu ca pe un abuzator si nu se intreaba de ce… Ce incerc sa spun e ca nu e conforma cartea asta cu Biserica si ca poate sminti, dar dincolo de asta, e o bogatie imensa de informatii atat de pretioase, cu atat mai pretioase cu cat sunt traite chiar de autoare.
Ma intorc la citit.
Fetita mea iubita,
Cred ca Domnul vrea acum de la mine, de la noi, sa spargem tacerea ucigatoare din jurul acestui fel de suferinta ca sa aducem celor raniti pe Mantuitorul si Vindecatorul sufletelor si trupurilor noastre. Va voi „ascunde” sub alte nume, dar nu va voi mai ascunde durerea si revolta si vreau sa nu va mai inabusiti strigatul de ajutor! Fara acest strigat nu puteti face nici un pas spre vindecare si veti ramane prizonieri ai abuzurilor si veti cauta si gasi numai abuzatori pretutindeni, sfarsind prin a deveni si voi abuzatori… Ba chiar, cum spui despre Alice Miller, Il puteti percepe si pe Dumnezeu ca abuzator.
Nu te teme sa citesti cartile ei, Copila mea. Acum ai destula putere duhovniceasca si experienta lucrarii cu harul si mila Domnului ca sa mai fii derutata de o altfel de abordare. In acelasi timp, vom putea invata, si din critica ei, despre neputintele noastre ca drept-credinciosi dar orbi, muti si paralitici in fata acestui flagel care ne ucide familiile si neamul.
Multumesc pentru curaj si-L rog pe Domnul sa primeasca jerfa ta si sa ne binecuvanteze inceputul acestei lucrari!
Cu dragoste si incredere,
Maica Siluana
sursa sursa http://www.sfintiiarhangheli.ro
Eu m-am născut să merg în iad?
Eu m-am născut să merg în iad?
Nu știu dacă vă mai amintiți de mesajul meu în care întrebam de ce nu mă iubește nimeni și de ce pierd tot ce iubesc. Mulțumesc pentru răspuns și accept să fac seminarul „Să ne vindecăm iertând”. V-aș ruga să-mi spuneți la ce oră se face seminarul, când, cum și când pot începe mai repede. Și, mai am o problemă. Nu știu cum s-o rezolv. Eu toată viața mea m-am întrebat de ce nu mă iubește nimeni. Am fost convinsă că nu mă iubește nimeni, nici părinții, nici prietenii. De fapt, ăsta e adevărul, nu m-a iubit nimeni niciodată. Și apropiindu-mă de biserică mi-a venit gândul că un părinte duhovnic m-ar ajuta mult și m-ar iubi ca un părinte, dar m-am înșelat. Duhovnicul mi-a înșelat încrederea și toate speranțele puse în el s-au spulberat. Nu mai pot avea încredere în el, nu mai pot vorbi deschis, nu înțeleg de ce m-a părăsit în clipe dificile pentru mine. De ce îmi pusesem toată încrederea în el, că mă va ajuta? Și, în schimb, m-a părăsit. Și eu, fiind slabă în credință, am făcut multe păcate grave din care nu mă mai pot ridica. Viața mea nu mai poate fi ridicată la fapte bune, eu nu mai pot face nimic să șterg faptele rele, nu pot trăi cu păcatele pe conștiință și nu mai vreau să merg la spovedanie. Duhovnicul meu, părintele meu m-a trădat și m-a lăsat în mâna lupului celui rău și cel rău m-a păcalit cum a vrut el, eu neavând la cine să apelez. De ce am pățit așa când eu tot ce am vrut, am vrut să mă schimb în bine dar nu am reușit și când am cerut ajutorul am fost lăsată de izbeliște și m-am deprimat și am căzut din păcat în păcat mai rău. Acum am asupra mea niște păcate, cele mai urâte păcate și nu mă pot spovedi. Sunt plină de ură asupra duhovnicului că nu m-a ajutat la timp, nu m-a luat în seamă, a zis că glumesc. Și acum îl urăsc pe duhovnicul meu. Maică, m-a trădat în cel mai urât mod posibil. De ce mi-a făcut asta? Nu mai vreau să trăiesc, nu-mi pot spovedi păcatele, sunt un om urât în fața Domnului, nu-mi suport păcatele, de ce nu m-a ajutat duhovnicul la timp să nu trec prin asta? Acum trăiesc degeaba, am păcate și nu le pot spovedi. Urăsc oamenii pentru că la necazuri te părăsesc. Așa mi-a făcut duhovnicul și toți ceilalți. Tot nu înțeleg de ce nu mă iubește nimeni. Dar eu nu vreau să mai trăiesc pentru că nu mai am cum să mă îndrept în fața Domnului, eu ce-i zic Domnului de păcatele mele, cum pot trăi cu ele? Eu nu mai am nici viitor cu păcatele mele, pur și simplu nu mai pot trăi. Nu mai am pentru ce, nu mă pot pocăi, păcatele mele sunt grave. Sunt rănită, duhovnicul nu m-a ajutat la timp și acum nu mai vreau să mă spovedesc, nu mai pot, nu mai vreau să cred în nimeni și nimic. La o lume întreagă mă așteptam să mă dezamăgească, dar nu duhovnicul meu, de ce măicuță mi-a făcut asta? Eu nu mai vreau să-i vorbesc, de fapt cum să vorbesc unui om căruia știu că nu-i pasă de mântuirea mea, cum pot face asta? Eu nu mai am nici o viață, eu m-am născut pentru iad, păcatele mele sunt mari, nu mă mai pot mântui. CHIAR DE AȘ FACE SEMINARUL, NU MĂ POATE MÂNTUI ȘI EU NU CRED CĂ MĂ MAI POT MÂNTUI. SUFLETUL MEU E PENTRU IAD PENTRU CĂ NU MĂ POT SPOVEDI, NU-MI POT IERTA DUHOVNICUL ȘI CE VOI FACE CU PĂCATELE MELE. Chiar de le voi mărturisi, toată viața îmi voi aminti faptele mele rele și nu le suport. Și nu suport tot ce am pățit, de ce măicuță, m-a abandonat duhovnicul, nu mai vreau să văd preoți în viața mea. Nu vreau să mai văd oameni în viața mea, eu vreau să mor. Nimic din lumea asta nu e pentru mine, toți mă dezamăgesc și, pe deasupra, mai sunt plină de păcate urâte ca iadul. Dar, măcar de m-ar fi părăsit toți și nu aveam așa păcate, aș fi suportat, dar cu păcatele ce fac. Eu nu mai cred în preoți, biserică și oameni. Așa că nu știu, cred că aștept nu știu ce, dar eu nu mai fac nimic pentru viața mea pentru că nu mai cred în nimic. Îmi pare rău pentru Domnul, atât. El toată viața nu a făcut decât să mă ajute, El nu m-a dezamăgit, dar eu vreau să mor pentru că Domnul mă vede așa urâtă. Nu mai am ce oferi nimănui, mai ales Domnului. Toată viața L-am supărat pe Domnul și acum când mai aveam un pic și-mi îmbunătățeam relația cu El, cad în iadul cel mai urât și duhovnicul nu mă ajută. De asta nu-l pot ierta, pentru că, dacă mă ajuta, nu mă scufundam astfel. Și îmi pare rău pentru Domnul, eu nu am putut să fac fapte bune să-L bucur și acum voi merge în iad. Și Domnul a făcut atâtea pentru mine și eu? Cum mă întorc la Domnul? Nu pot, nu știu cum, nu mai cred în preoți, spovedanie, în nimic. Și totuși cum mă întorc? Ce zice Domnul de mine? Eu ce fac? Eu de ce nu pot fi decât rea?
Eu m-am născut să merg în iad.
Trista
Eu m-am născut să merg în iad.
Trista
Intai sa iubim omul si apoi sa-l schimbam!
Acum câteva mii de ani un singur popor din lumea aceasta avea cunoştinţă de Dumnezeu, evreii erau singurii care se- nchinau Creatorului lumii, restul oamenilor se închinau zeilor şi idolilor Poporul lui Israel era foarte conştient de asta şi avea de multe ori o atitudine superioară, luând de multe ori în derâdere pe cei care se-nchinau la o bucată de lemn, la o vacă sau la un idol din aur. După venirea Mântuitorului Hristos pe pământ, o parte din evrei, cei care se băteau cu pumnul în piept că îl cunosc pe Dumnezeul adevărat, nu L-au recunoscut nici când a stat faţă în faţă cu ei, nici după ce a făcut atâtea minuni sau după ce le-a vorbit aşa cum nu a mai făcut-o nimeni de când e lumea. Cei pe care i-a scos Domnul din sclavia egiptenilor, pe care i-a trecut Marea Roşie, cei pe care i-a hrănit Domnul 40 de ani în deşert cu mană din cer şi cu apă din piatră, cei cărora le vorbea Dumnezeu faţă către faţă, nu L-au cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, nu L-au primit cu bucurie ci cu sângele a 14000 de prunci omorâţi de Irod. Mândria cu care se afişau în faţa lumii, aceea de a fi unicii care cunosc adevărul, unicii care se-nchină la Dumnezeu adevărat, le-a jucat cea mai mare festă. Acest popor, unicul în lume care-l slăvea pe Domnul în fiecare zi în templu, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu întrupat, care a crescut sub ochii lor în braţele Mariei. După Înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, paradoxal, cei care nu l-au recunoscut pe Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, în Tatăl în Fiul şi în Duhul Sfânt sunt chiar evreii, care astăzi încă îl mai aşteaptă pe Mesia. Cei de care evreii râdeau acum ceva timp, astăzi sunt creştini şi-l recunosc pe Dumnezeu ca şi Creatorul lumii iar pe Hristos Domnul ca şi Mântuitor. Sfântul Apostol Pavel explica mai clar lucrurile:”Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au împietrit, precum este scris: “Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi”. Iar David zice: “Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor! Întunce-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!” Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!” ( Romani 11, 7-12). Una dintre cele mai mari ispite ale noastre este judecarea aproapelui, şi acum nu mă refer doar la judecarea catolicilor, protestanţilor sau a păgânilor ci la judecarea celor chiar de lângă noi. Cei care merg de ceva vreme la biserică şi au dobândit oarecare cunoştinţe încep să-şi susţină punctul de vedere în anumite discuţii. Aşa se face că de multe ori ne trezim spunând celorlalţi, care nu prea merg la biserică:- că dacă fumează se vor duce în iad- că dacă nu merg la biserică duminica nu se vor mântui- ca dăcă nu se spovedesc şi nu se-mpărtăşesc n-o să le fie bine- că dacă au făcut avort vor putrezi în iad- ca dăcă au făcut dragoste înainte de căsătorie Dumnezeu nu-i mai ajută- că dacă nu-şi fac cruce la masă sunt păgâni- că e mare păcat să mânânci carne în zi de post, şi tot aşa. Ce părere credeţi că îşi face un om care nu ştie prea multe despre Dumnezeu, despre Biserică, despre Iisus Hristos, despre Sfintele taine, când i se trânteşte în faţă o astfel de afirmaţie, cum sunt cele de mai sus? Vă spun eu: “o atitudine de dispreţ şi revoltă” Nu trebuie să le prezentăm Biserica şi relaţia cu Dumnezeu ca un set de reguli ce trebuie învăţate şi aplicate. Nu putem noi să ne dăm cu părerea cine se mântuieşte şi cine nu. Nu putem noi să spunem niciodată că Dumnezeu îl ajută mai mult pe un creştin decât îl ajută pe un păgân. Îi vom atrage pe ceilalţi la Dumnezeu când vor vedea în faptele noastre iubire, când vor observa în viaţa noastra ceva aparte, ceva diferit, ceva ce nu se găseşte în lume, o perspectivă care ocoleşte profanul şi ţinteşte veşnicia. Noi avem multe prejudecăţi şi prin asta îi depărtăm pe ceilalti de lângă Dumnezeu. E ca şi cum un om beat căzut într-o groapă ţi-ar cere ajutorul iar tu vii şi-i spui: “o să te ajut să ieşi din groapă când te laşi de băut”, şi treci mai departe. Noi am vrea că acel om beat să-şi ceară iertare de la noi că s-a îmbătat, să recunoască că a greşit, să mărturirească ca e un păcat ceea ce a făcut, şi abia apoi să-i oferim ajutorul. Mai pe scurt: noi mai întâi judecăm omul şi apoi încercăm să aratăm dragoste faţă de el. Noi mai întâi vrem să schimbăm omul şi apoi să-l iubim. Şi uite aşa ajungem la situaţii în care nici nu concepem să vorbim cu cineva care se droghează, cu cineva care se consideră homesexual, cu un beţiv, cu o prostituată sau cu persoane pe care noi le considerăm păcătoase. Mare păcat săvârşim! Nu mai încercaţi să-i schimbaţi pe cei de lângă voi, ci iubiţi-i cu toată inima! Nu mai corectaţi pe cei din jurul vostru ci arătaţi-le dragoste şi înţelegere faţă de neputintele şi greşelile lor. Nu mai judecaţi deloc, nu mai faceţi calcule, nu mai încercaţi să faceţi adepţi care să-i aduceţi la Biserică aşa cum faceau evreii ci arătaţi-le dragoste şi vor veni ei mult mai repede decât ne închipuim. Şi noi suntem ca evreii, ne mândrim că avem credinţa adevărată şi judecăm pe toţi şi pe toate La judecata de apoi o să avem parte şi de surprize, o să vedeţi Primiţi pe fiecare om aşa cum e, acceptaţi-l aşa cum e şi cum gândeşte!
(Claudiu)
Sursa Ortodoxia tinerilor
Comentariul meu
Un om pacatos nu poate fi schimbat decat cu duhul blandeti.Mai intai trebuie sa vada el ca cea ce face nu este bine.Sa vada la ceilalti intelegere si ca nu este stigmatizat.Apoi este nevoie de ceva timp ca el sa gaseasca resursele interioare sa se poata elibera de acel pacat.Nu trebuie sa judecam cu asprime pe nimeni daca vrem sa atragem pe cineva.Nimeni nu poate deveni bun si drept peste noapte.Este o lupta pentru persoana care vrea sa se apropie de Dumnezeu.Asa ca nu trebuie sa-i ingreunam noi lupta cu judecati si pareri preconcepute.
Elitele mondiale ale francmasoneriei îşi pregătesc oraşe şi buncăre subterane ultrasecrete
| Elitele mondiale ale francmasoneriei îşi pregătesc oraşe şi buncăre subterane ultrasecrete pentru a scăpa de evenimentele catastrofale din 2012 (I) |
 „La scurt timp după ce am publicat un articol conţinând un ultim omagiu adus celei care a fost Benazir Bhutto (fost prim-ministru al Pakistanului, ucisă în decembrie 2007 în cadrul unui atentat sinucigaş cu bombă – n.r.), am primit mesajul care urmează. Deşi nu putem garanta adevărul celor afirmate în acest mesaj, considerăm că nu îl putem trece sub tăcere. Persoana care ne-a trimis acest mesaj ne-a comunicat numele ei real şi, pentru a-şi proba identitatea, ne-a trimis fotografii în care ea apare alături de diferite personalităţi politice, printre care prim-ministrul Norvegiei şi Benazir Bhutto. Deşi nu le putem publica, garantăm că aceste fotografii sunt autentice şi ele ne-au convins de adevărata identitate a autorului mesajului. Dacă mesajul pe care corespondentul nostru ni l-a trimis este adevărat, el este de o importanţă majoră pentru întreaga umanitate. Îl reproducem în continuare: «Sunt un politician norvegian. Aş dori să comunic tuturor celor care au urechi de auzit că urmează o perioadă dificilă pentru omenire, începând cu anul 2008 şi până în anul 2012. Din cauza cataclismelor despre care în anumite cercuri se ştie că urmează să se petreacă în această perioadă, în Norvegia s-au construit şi încă se mai construiesc, la ordinul guvernului, numeroase baze subterane şi buncăre. Când sunt întrebaţi de ce se construiesc toate aceste adăposturi subterane, reprezentanţii guvernului răspund că ele sunt destinate protecţiei populaţiei din Norvegia. Am întrebat când vor fi terminate aceste construcţii şi mi s-a răspuns că ele vor fi finalizate înainte de 2011. Din datele pe care le am la dispoziţie, pot afirma că în multe alte ţări, printre care şi Israelul, Suedia şi Elveţia au fost realizate adăposturi similare. Ca o dovadă în sprijinul afirmaţiilor pe care le fac, vă trimit unele fotografii în care eu apar alături de diferiţi politicieni cunoscuţi, miniştri şi prim-miniştri din diferite ţări. Îi cunosc personal pe toţi aceştia şi ştiu că şi ei, la rândul lor, cunosc lucrurile pe care eu vi le dezvălui aici, doar că ei nu vor să le facă publice sub pretextul de a nu produce panică în rândul populaţiei [în realitate, pentru a nu îşi periclita privilegiile, n.tr.]. Pentru a se proteja de cataclismele prezise pentru perioada următoare (de exemplu, apropierea de Pământ a „Planetei X“, planeta Nibiru), membrii guvernului norvegian au început, cu ajutor din partea SUA şi EU, să depoziteze mari rezerve de hrană şi seminţe la Svabald şi în zona arctică de nord, precum şi în alte locaţii din întreaga ţară. Planul politicienilor este să îi salveze de aceste cataclisme doar pe membrii aşa-zisei elite din care fac parte, alături de cei consideraţi utili pentru a realiza o viitoare reconstrucţie după aceste cataclisme: medici, oameni de ştiinţă etc. În ceea ce mă priveşte, ştiu că voi fi trimis, înainte de anul 2012, în zona Mosjoen, unde avem o bază subterană militară de mari dimensiuni. Această bază este împărţită în sectoare de diferite culori, roşu, albastru şi verde, organizate deja de armata norvegiană. Taberele unde vom fi cazaţi au fost construite cu mult timp în urmă. Oamenii care vor fi lăsaţi la suprafaţă vor muri cu siguranţă în cataclismele respective; ei vor fi lăsaţi să moară şi nu vor primi niciun fel de ajutor. Conform planurilor „elitei“, două milioane de norvegieni vor fi salvaţi, iar ceilalţi vor muri. Aceasta înseamnă că 2.600.000 de oameni vor fi lăsaţi pur şi simplu să moară neajutoraţi în întuneric, neştiind ce să facă şi încotro să se ducă. În adăposturile subterane, toate sectoarele şi buncărele sunt conectate prin tuneluri; trenuri rapide fac legătura între diferitele adăposturi. Ele sunt izolate de nişte porţi gigantice, pentru a nu fi compromise diferitele zone în cazul în care survin eventuale accidente catastrofale. Sunt foarte revoltat. Sunt mulţi alţi politicieni care îmi împărtăşesc opinia, pentru că noi ştim cu toţii că atât de mulţi oameni vor afla despre pericolele care îi pândesc numai atunci când va fi prea târziu şi nu vor mai putea face nimic. Guvernul a minţit populaţia încă din 1983 şi continuă să o facă şi acum. Toţi politicienii importanţi din Norvegia au aflat despre aceste lucruri, dar extrem de puţini ar recunoaşte aceasta public dacă ar fi întrebaţi, deoarece le este teamă că în cazul în care o fac, vor pierde trenul NOAH 12 [cu trimitere la biblicul Noe şi la al doisprezecelea ceas, n.tr.] care îi va duce către adăposturile unde vor fi în siguranţă. Cei care vor face dezvăluiri despre aceste lucruri cu siguranţă vor avea probleme – fie vor fi asasinaţi, fie nu vor mai fi incluşi în aceste planuri de salvare. Dar mie nu îmi mai pasă de mine însumi. Omenirea trebuie să supravieţuiască, alături de celelalte specii care trăiesc pe Pământ. Oamenii trebuie să fie avertizaţi despre aceste lucruri. Cei care se află la putere în toate statele de pe planetă au aceste informaţii despre cataclismele care urmează să se petreacă; nu există niciun dubiu în această direcţie. Pe toţi cei care intuiesc că pericolul este real şi doresc să se salveze, îi sfătuiesc să caute locuri mai înalte în care să se refugieze, în special peşteri situate la mare altitudine, unde au la dispoziţie suficient spaţiu pentru a depozita o mare cantitate de hrană, conserve şi apă de băut, pentru cel puţin cinci ani. Dacă aveţi posibilităţi financiare, vă sugerez să vă procuraţi pastile contra radiaţiilor şi costume protectoare antiradiaţii.  Pentru ultima dată mă rog: „DUMNEZEU să ne ajute pe toţi“…, dar DUMNEZEU nu ne va ajuta dacă noi înşine nu facem nimic. Numai dacă acţionăm, fiecare dintre noi, putem să ne transformăm destinul. Treziţi vă, vă rog! Aş fi putut să vă scriu sub alt nume, dar nu îmi mai este frică de nimic. Când cunoşti anumite lucruri, devii netemător; niciun rău nu te mai poate atinge, când ştii că sfârşitul este atât de aproape. Vă asigur că aceste lucruri se vor petrece 100%. Mai avem la dispoziţie doar patru ani pentru a ne pregăti pentru „sfârşitul lumii“. Organizaţi-vă în grupuri de supravieţuire, găsiţi un loc în care să vă puteţi depozita hrana şi unde puteţi fi în siguranţă pentru o vreme. Dacă aveţi întrebări, vă rog să mi le adresaţi; voi urmări să vă spun tot ceea ce ştiu despre implicarea Norvegiei în aceste planuri. Şi vă sugerez să priviţi cu atenţie în jur: veţi observa cu siguranţă că se construiesc baze subterane şi buncăre peste tot. Deschideţi ochii, treziţi-vă! Dacă veţi pune întrebări despre aceste adăposturi subterane, răspunsul oficial va fi probabil: „Este doar un depozit pentru hrană“ sau ceva similar. Acestea sunt, însă, nişte minciuni cu care politicienii vor să vă orbească. Pentru mine este, de asemenea, evident că există numeroase semne ale prezenţei extratereştrilor. Observ, destul de des, că unii politicieni importanţi din Norvegia nu sunt ceea ce spun ei că ar fi. E ca şi cum aceştia ar fi controlaţi mental la nivelul fiecărui gând, şi tot ceea ce spun este de fapt ceea ce li s-a spus să zică. Pentru mine este limpede ce sunt şi ce nu sunt aceştia. Iar aceasta se poate vedea în ochii lor şi în modul în care le funcţionează mintea. Ţineţi minte că aceia care se vor găsi în oraşele mari sau în apropierea acestora în 2012 vor fi primii afectaţi şi vor muri primii. După aceea, armata va face curăţenie printre supravieţuitori, având ordin să îi împuşte pe toţi aceia care opun rezistenţă şi refuză să fie închişi în lagăre, în care planul este ca fiecare să fie marcat cu un număr şi etichetat. De asemenea, am observat că aţi scris pe site-ul dumneavoastră despre Benazir Bhutto. Moartea ei a fost una tragică. Am cunoscut-o pe Benazir, după cum vă puteţi convinge singuri privind imaginile pe care vi le-am trimis. Din fotografii veţi observa că m-am întâlnit cu mulţi politicieni notabili şi lideri mondiali. Publicul nu va fi informat deloc despre aceste cataclisme viitoare, deoarece guvernul nu doreşte, chipurile, să creeze panică în rândul populaţiei. În ultimul moment, totul se va petrece în tăcere deplină: guvernul va dispărea pur şi simplu. De aceea, vă spun: nu aşteptaţi acest final sumbru. Luaţi măsuri pentru a fi în siguranţă împreună cu familiile voastre. Uniţi-vă forţele cu alţii. Faceţi eforturi împreună pentru a rezolva numeroasele probleme cu care vă veţi confrunta. Cu tot respectul…»  Pentru a clarifica diferite aspecte de interes ridicate de această scrisoare, i-am adresat nişte întrebări suplimentare autorului ei. Redăm în continuare răspunsurile acestuia, aşa cum ne-au parvenit. Am omis doar unele detalii concrete pentru a proteja identitatea autorului. «Am vizitat mai multe baze subterane. Ne-am deplasat în subteran cu trenuri speciale. Eu am fost împreună cu un grup restrâns; doar anumite persoane, un număr foarte redus, au fost selectate pentru a le vizita. Cu siguranţă, cei din «elită» cunosc aceste lucruri. Eu deţin dovezi în sprijinul afirmaţiilor pe care le fac. Am încredere 100% în sursele mele, dar lor le este frică să spună ceea ce ştiu. Oamenii se tem pentru viaţa lor. Eu am considerat că este necesar să spun publicului ce se petrece. Nu îmi este frică de moarte sau de lucruri de genul acesta. Toţi politicienii din Norvegia care fac parte din aşa-zisa «elită» cunosc existenţa adăposturilor subterane şi planurile de a salva numai o parte din populaţia Norvegiei, lăsându-i pe ceilalţi oameni să moară. Dar ei ştiu, de asemenea, că dacă vor spune ceva despre aceasta vor fi eliberaţi din funcţie şi li se va refuza accesul la diferitele baze subterane, atunci când va sosi momentul. Mijloacele de transport folosite în subteran sunt trenurile NOAH 12. Ele fac legătura între diferitele baze subterane, existând o întreagă reţea de tuneluri speciale pentru aceste trenuri. În prezent, ele sunt în principal utilizate de armată, care deţine în totalitate controlul asupra lor. La punctele de verificare de la intrarea în fiecare bază se folosesc un fel de câmpuri specifice de energie prin care fiecare vizitator trebuie să treacă; de asemenea, există o serie de simboluri, de exemplu, triunghiuri portocalii. În acest moment nu mă gândesc decât la viitorul copiilor mei şi la viitorul tuturor celorlalţi copii care vor creşte în această «nouă lume» care se prefigurează. Trebuie să facem ceva, trebuie ca ei să crească ştiind că părinţii lor au făcut ceva pentru ei – aşa cum fac eu acum, oferindu-vă aceste informaţii. Ca argument suplimentar, pot să vă spun de pe acum [aşa cum rezultă de mai sus, această scrisoare a fost scrisă şi trimisă de politicianul norvegian celor de la Project Camelot în 2008, după publicarea de către aceştia a unui articol despre asasinarea lui Benazir Bhutto] că, în Norvegia, la alegerile din 2009, guvernul FRP va prelua puterea şi Siv Jensen va fi ales Prim-ministru. Acest lucru este deja cunoscut – este important să înţelegeţi acest lucru. Alegerile sunt toate trucate şi aceleaşi persoane din elita puterii sunt alese de fiecare dată, doar că pe rând. Analizaţi istoria politică recentă a Norvegiei şi veţi vedea că mereu aceiaşi politicieni au condus ţara. Vă rog să faceţi publice aceste informaţii pe internet. Atunci când va veni momentul, poate că oamenii vor supravieţui datorită informaţiilor pe care le-au aflat de pe diferite site-uri de pe internet. Vă rog să înţelegeţi că eu nu câştig nimic dacă vă spun toate aceste lucruri. Probabil nu voi avea decât probleme datorită acestor postări. Nu vreau să induc în eroare pe nimeni. Fac aceasta doar ca să dau în vileag ceea ce se petrece în ţara mea şi poate că unii oameni vor reuşi să supravieţuiască vremurilor care vor urma. Cu tot respectul…» [După postarea de mai sus, am pus şi mai multe întrebări sursei noastre, care a răspuns cu informaţiile interesante care urmează. Aceste informaţii au fost editate de noi. Paragrafele marcate cu asterisc (*) constituie informaţii suplimentare, primite ulterior, după ce am pus o serie de întrebări suplimentare pentru a clarifica unele detalii.] «Am lucrat în armată, în serviciul … [pentru protecţia identităţii autorului, nu vom preciza departamentul în care a lucrat]. La un moment dat, am primit ordin să mutăm ceva dintr-o bază în alta. Ni s-a spus: „NU PUNEŢI ÎNTREBĂRI DE NICIUN FEL. DOAR FACEŢI-VĂ TREABA.“ Mai târziu, când am aterizat lângă baza respectivă, am fost îmbarcaţi în camioane în faţa unor uşi imense, păzite de personal militar. Cel puţin aşa părea, că erau militari, dar nu aveau uniformele cunoscute de noi, ci costume portocalii sau negre, cele portocalii având un triunghi auriu, iar cele negre un triunghi verde. * Din câte îmi amintesc, triunghiurile erau poziţionate cu vârful în jos, ca un fel de piramidă răsturnată, şi aveau un simbol ciudat în interiorul lor. Mie mi s-a părut a fi asemănător cu litera „E“, dar liniile orizontale nu erau legate de cea verticală ca la „E“. Avea forma unui „E“, iar liniuţa din mijloc era de fapt o săgeată orientată înspre interior… acest simbol nu este o literă în nicio limbă pe care o cunosc şi în niciun caz în norvegiană. * Semnele nu erau, din câte îmi aduc aminte, poziţionate în dreptul umărului, deoarece le-am văzut clar… ele erau în partea stângă a uniformei negre, puţin deasupra pieptului şi pe şepcile pe care le purtau. Însemnele nu erau foarte mari, aveau dimensiuni obişnuite, dar erau suficient de clare pentru a le vedea. Am trecut de acele uşi imense. Mă întrebam: „ce mai e şi asta?“ şi am fost cam speriat la început. Era ca într-un film ştiinţifico-fantastic. Mă aflam pentru prima dată într-o astfel de bază. Apoi am traversat un tunel lung de 500 m, acolo fiind mult mai mulţi militari înarmaţi, pentru a ne păzi şi a ne însoţi. Am fost împărţiţi în grupuri. Eu şi grupul meu am fost duşi de cei îmbrăcaţi în uniforme negre într-o altă locaţie, ceilalţi colegi ai noştri s-au deplasat în altă parte. Când am ajuns la capătul tunelului, am fost rugaţi să ne punem nişte măşti pentru „protecţia noastră“. Mă gândeam… „pentru propria noastră protecţie“… Nu suntem, oare, deja protejaţi, fiind în interiorul unui asemenea subteran uriaş şi fiind păziţi de atâtea gărzi înarmate? Apoi am fost invitaţi să urcăm într-un tren. O să urmăresc să vă spun tot ce ştiu despre aceste trenuri. Funcţionează prin intermediul unor cristale albastre cu energie, cred, sau cel puţin aşa părea. Apoi am urcat şi l-am întrebat pe unul dintre gardieni: „Ce este aceasta?“ El a răspuns: „Nu trebuie să ştiţi acest lucru, domnule.“  * În partea din faţă erau scaunele operatorilor, era un gemuleţ chiar în spatele lor, şi chiar înainte de a porni se puteau observa acele cristale mari, de culoare albastru-violet, care iradiau o lumină de aceeaşi culoare, dar care nu te orbea şi chiar era plăcut să o priveşti. Nu am văzut nicăieri astfel de cristale care emit energie luminoasă, de aceea m-am gândit că ele trebuie să fie sursa de putere folosită pentru alimentarea trenului. * Mai târziu, am văzut că în bază erau oameni care lucrau la acele cristale albastre. Acestea erau mai mari decât cele pe care le-am văzut în „tren“ – aveau aproximativ un metru în lungime şi erau aliniate unul după celălalt. Erau străbătute de lumină. Erau de o culoare albastru-violet, iar când trecea lumina prin ele deveneau mult mai albastre şi erau mult mai intens colorate – oamenii purtau măşti albe cu ochelari de protecţie şi se îndepărtau de lângă cristale când erau străbătute de lumină. Ne-am apropiat la aproximativ 20 m de ele, dar ni s-a spus să ne îndepărtăm de zona respectivă. * De asemenea, cred că acele câmpuri de energie prin care am trecut înainte de a intra în bază, în zona de verificare, erau generate de acest fel de cristale, deoarece era acelaşi gen de lumină – sau aşa mi s-a părut mie. Dacă îmi amintesc mai multe detalii, o să vi le transmit. * Transportul se făcea printr un gen de tunel aspirator, iar trenurile mergeau aşa de repede, încât vedeam doar o lumină trecând pe lângă noi. Cred că ele funcţionează pe principiul vidului sau al levitaţiei magnetice, neexistând frecare, ceea ce permite atingerea unor viteze foarte mari. * Trenurile erau asemănătoare, pe dinăuntru, vagoanelor de metrou. Tunelul era însă ceva mai larg decât acela de la metrou. Trenul era lung de aproximativ 12 m în lungime, avea o formă ascuţită în faţă şi în spate, avea scaune pentru 10 persoane şi cabina operatorului. Trenurile se puteau conduce în ambele sensuri, fără a fi necesară întoarcerea lor. Am fost legaţi cu centuri de siguranţă pe parcursul călătoriei şi a fost destul de bine… dar viteza a fost prea mare şi mi s-a făcut rău după aceea. * Exista şi un spaţiu pentru marfă, dar nu foarte mare. Erau o mulţime de astfel de trenuri, aşa cum părea, şi circulau cu o viteză atât de mare, încât nu vedeam decât o străfulgerare luminoasă. Nu puteam să văd celelalte trenuri, deoarece totul se mişcă aşa de repede încât uiţi să priveşti în jur; mai degrabă te concentrezi asupra propriului stomac când te afli în interiorul unui astfel de tren. Mai târziu, după ce am intrat în politică, am aflat şi alte detalii despre ce se afla în restul bazei şi care era destinaţia ei, ceea ce v-am povestit deja. Din prima călătorie, cea mai puternică impresie a fost legată de aceste trenuri: ele se mişcă foarte repede, nu am văzut niciodată nimic asemănător. Atunci când am ajuns în staţie, ne era rău, şi mie şi celorlalţi colegi ai mei. Unul dintre gardieni a spus că aşa se petrece cu toţi prima dată. Când am ajuns afară, ni s-au dat ochelari de protecţie şi ni s-a cerut să trecem prin sistemul de verificare. Apoi totul a devenit foarte ciudat.  Apoi am trecut prin acel câmp de energie şi am ajuns într-o altă cameră. Am observat un ecran pe un perete, pe care scria HUMAN – NOT HUMAN – PURE – NOT PURE. [Fiinţe umane – Fiinţe non-umane – Pur – Impur] După ce am văzut aceasta, m-am gândit: Există şi „alţii“ în afară de oameni?? * La punctul de control unde era acel câmp energetic prin care trebuia să treci se afla acel ecran despre care am menţionat înainte. Pe ecran scria ceva într-o limbă ciudată. Nu am înţeles ce scria. Nu mai văzusem aşa ceva înainte. Dedesubt mai era scris ceva, cu litere ciudate, ca acel «E» despre care v-am povestit – dar singurul lucru pe care am putut să-l citesc a fost HUMAN – NOT HUMAN – PURE – NOT PURE. [Observaţia celor de la Project Camelot: aşteptăm clarificări asupra acestui lucru] Gardienii ne-au oprit şi ne-au spus să ne schimbăm hainele în altă cameră şi apoi să mergem cu ei. După ce am făcut ce ni s-a cerut, gardienii ne-au spus că vom merge mai departe, în jos. Din nou, m-am întrebat: cât de mare este acest loc? Tocmai am parcurs kilometri întregi de-a lungul unui sistem feroviar… şi încă mai este? Apoi am fost duşi la un sistem de lifturi, cu scaune, care urmau să ne ducă jos… sau, cel puţin, aşa am crezut iniţial. Dar am mers pe orizontală aproximativ 3 minute. Deoarece îmi lăsasem toate lucrurile la punctul de control, nu mai aveam ceasul cu mine şi de aceea pot doar aproxima timpul petrecut acolo. * În lift, îmi amintesc că am văzut un alt simbol – o „literă“ care semăna cu simbolul folosit uzual pentru căştile audio, dar orientat altfel, cu vârful în jos. Tot ceea ce pot să vă spun este că, atunci când misiunea noastră s-a încheiat, mă gândeam că lumea nu este ceea ce pare a fi şi că multe lucruri sunt ascunse publicului. Acest lucru mă revoltă şi deopotrivă mă sperie. Mai târziu, când am intrat în politică, am început să cercetez mai în detaliu, deoarece aveam nevoie de mai multe răspunsuri. Am aflat că aceste baze sunt „arcele“ de salvare ale guvernului, care vor fi folosite de cei din elită, din armată şi de o parte privilegiată din populaţie, pentru a supravieţui în interiorul lor în cazul unor cataclisme. Va exista o ameninţare din exterior, ceva se va petrece în anul 2012 şi pentru ca oamenii din elită să supravieţuiască, se vor folosi aceste adăposturi. Ştiu că există 18 baze în Norvegia. Nu pot să apreciez ce se va petrece exact şi care vor fi pericolele, deoarece nu sunt om de ştiinţă. Dar ceea ce ştiu precis este că, înainte de 2012, membrii „elitei“ mondiale se vor retrage în acele baze pe care le-au construit de-a lungul ultimilor 40-50 de ani.  Din tot ce am aflat până acum, cred că acest cataclism este legat de „Planeta X“ (planeta Nibiru). Guvernul cunoaşte acest lucru şi îl ţine secret faţă de public. Oamenii de ştiinţă au urmărit evoluţia acestei planete misterioase de multă vreme, iar recent au fost transmise primele avertismente de pericol din partea SUA. Dacă această planetă misterioasă cunoscută sub numele de „Planeta X“ sau Nibiru se apropie prea mult de planeta noastră, vor exista o mulţime de probleme pe suprafaţa Pământului. Aceasta este tot ceea ce ştiu. De aceea membrii „elitei“ se vor refugia în subteran. Am fost anunţaţi că va trebui să plecăm înainte de 2012 şi că există ceva în spaţiu care va provoca distrugeri masive. Dacă se va petrece un astfel de eveniment, s-au asigurat că pot rămâne timp de cinci ani sau chiar mai mult în subteran, suficient până când condiţiile vor reveni la normal la suprafaţa planetei. Atunci când vor şti că la suprafaţă nu mai este niciun pericol, vor începe să reconstruiască. * Nu ştiu dacă există vreo ameninţare din cauza Soarelui. Nu sunt atâta de familiarizat cu partea ştiinţifică a lucrurilor. Eu doar vă spun ce am văzut, nimic mai mult. Să ştiţi că am spus deja prea multe lucruri, dar măcar oamenii sunt acum avertizaţi în legătură cu acestea… Nu doresc să provoc panică. Vreau doar să spun publicului ceea ce se va petrece, şi am făcut tot ce am putut în ceea ce mă priveşte. Sunt o mulţime de lucruri în această lume care sunt ascunse oamenilor de rând. Pot să vă mai spun doar atât: fiţi pregătiţi şi aveţi încredere în voi înşivă şi în DUMNEZEU. NU este de niciun ajutor să ai încredere în Guvern. Aveţi încredere doar în voi înşivă şi în DUMNEZEU. Cu tot respectul… [Nume furnizat]» [Comentariul echipei de la Project Camelot:] Nu există date ştiinţifice «exacte» în avertizarea pe care o face sursa noastră. Informaţiile nu explică exact cum sau de ce «Planeta X» reprezintă o astfel de ameninţare (deşi am putea să intuim). De asemenea, nu există nicio informaţie specifică referitoare la necesitatea de a merge în subteran. Sursa noastră spune doar ceea ce ştie şi nimic mai mult. Este plauzibil, fiind politician, ca mesajul său să se concentreze mai degrabă pe probleme sociopolitice decât pe cele ştiinţifice. Pentru mai multe informaţii despre «Planeta X» şi ceea ce s-ar putea produce, vă rugăm să vizitaţi site-ul lui Andy Lloyd (http://www.darkstar1.co.uk/) sau site-ul lui Marshall Masters (http://yowusa.com/). Ni s-a spus de către Henry Deacon (şi acest lucru a fost raportat la scară largă şi de către alţii) că Telescopul de la Polul Sud (http://yowusa.com/planetx/2006/planetx-2006-04a/1.shtml), a fost construit pentru a urmări ceea ce Henry numeşte „al doilea Soare“. Recomandăm cititorilor să facă propriile cercetări. În perioada care va urma până în 2012 şi după aceea vor ieşi la suprafaţă multe opinii diferite, prevestiri şi dezvăluiri din interior. Echipa de la Project Camelot munceşte din greu la un documentar care va prezenta posibilele scenarii pentru viitorul umanităţii, atât cele pozitive, cât şi cele negative. Deşi în acest documentar nu se menţionează, noi sperăm sincer ca prin rugăciunile şi intenţiile noastre benefice să ajutăm la stoparea evenimentelor catastrofale care se preconizează că vor avea loc. Suntem cu toţii co-creatorii lumii în care trăim, în fiecare moment. Vă îndemnăm pe fiecare dintre voi să participaţi în mod conştient la co-crearea unui viitor pozitiv pentru umanitate şi să colaboraţi cu noi pentru trezirea celor adormiţi şi pentru aducerea la lumină a adevărului, cu orice preţ. [Documentul original poate fi citit la: http://www.projectcamelot.org/norway.html. Sursa: http://info.po9t.com/content/o-scrisoare-de-la-un-politician-norvegian. La adresa: http://projectcamelot.org/leo_zagami_cellphone_short.mp3 puteţi audia o înregistrare audio cu Leo Zagami, care confirmă că a avut o conversaţie recentă cu politicianul norvegian (în martie 2008). Despre Leo Zagami (fost francmason de grad 33 în cadrul lojei Propaganda Due, care a făcut dezvăluiri şocante despre capii „Iluminaţilor“ italieni) puteţi citi la: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5050] De când am postat scrisoarea primită de la un politician norvegian referitoare la bazele subterane şi la faptul că «elita» din acea ţară se pregăteşte pentru un viitor cataclism planetar, cutia noastră de corespondenţă s-a umplut cu mesaje din întreaga lume. Am fost incapabili să răspundem la toate, dar am citit cu atenţie tot ceea ce am primit. După o săptămână de linişte, ne-am auzit cu sursa noastră acum câteva zile. El este bine, dar doreşte să rămână discret, din motive lesne de înţeles. Ne-a invitat să-i trimitem orice corespondenţă relevantă primită de noi de la alţii şi vom face aceasta prin selecţie. Ne-a promis, de asemenea, că va desena simbolurile extratereştrilor pe care le-a văzut şi ni le va trimite prin fax. Pe toţi cei care au pus întrebări de bun-simţ despre autenticitatea lui (a politicianului norvegian) îi anunţăm că am făcut tot ceea ce am putut pentru a-i verifica identitatea şi autenticitatea şi suntem siguri că el este exact cine spune că este. Am luat legătura cu mulţi prieteni şi corespondenţi din Norvegia şi Suedia. Unii dintre ei ne-au oferit câteva detalii interesante. Pentru mulţi dintre ei aceste informaţii nu erau noi, ci doar le confirmau informaţiile pe care le aveau din alte surse. Am primit confirmări precise de la doi oameni de ştiinţă şi un fost colaborator al serviciilor secrete, că aceste facilităţi există şi că atât Suedia, cât şi Elveţia au baze subterane pentru a proteja întreaga populaţie, dacă se va considera necesar. Unii chiar au cerut să îi punem în legătură cu politicianul care a scris acel articol. Unul dintre corespondenţi a confirmat o mare parte dintre aceste detalii. Mesajul său este foarte important, şi am hotărât să-l publicăm în continuare, în totalitate (omiţând doar informaţiile personale, pentru a-l proteja de autorităţi). Familia sa deţine informaţii asupra facilităţilor pe care sursa noastră (politicianul norvegian) le-a raportat. Iată în continuare mesajul corespondentului nostru: «Stimată echipă Project Camelot, Tocmai am citit articolul dumneavoastră despre politicianul norvegian şi informaţiile pe care vi le-a comunicat în scrisoarea lui către voi, cu privire la bazele subterane, evenimentele din preajma anului 2012 etc. Trebuie să recunosc că am găsit aceste informaţii destul de fascinante. Cunosc deja amănuntele despre depozitul de la Svalbard, care atunci când au fost făcut publice, m-au făcut să mă gândesc că trebuie să existe un motiv special pentru aceasta, ceva ce ei ştiu că se va petrece curând. Şi eu sunt, de asemenea, norvegian, provin dintr-o familie de militari şi ştiu de la mama mea, care a lucrat mult timp în armată şi în alte instituţii guvernamentale, despre aceste baze subterane. Cunosc locaţia unei astfel de baze, pe care am văzut-o personal. Este într-un munte mare, în oraşul unde m-am născut şi am locuit înainte de a pleca din Norvegia, cu câţiva ani în urmă. Locul se numeşte Baneheia.  Mama a refuzat să-mi spună orice detaliu despre aceasta, cu excepţia faptului că este creată pentru o situaţie de urgenţă. Doar anumite persoane vor fi primite, cum ar fi ea şi diferite personaje din armată precum şi alte persoane importante, politicieni, oameni de ştiinţă şi alţi civili pe care aceştia îi consideră importanţi. Mama a fost şi la altă bază, în zona numită Evje, iar această bază subterană este foarte mare, a spus ea, mult mai mare decât cea de la Baneheia. Mi-a mai spus că ştie de existenţa unei baze şi în zona Stavanger. Mi-a dat, de asemenea, şi o fotografie cu o bază aflată în Sorreisa şi mi-a spus că aceasta este o altă bază subterană, dar nu este sigură de dimensiunea ei. Am ataşat poza aici. În această foto se vede partea de la suprafaţă a bazei, iar sferele sunt probabil nişte radare puternice, care monitorizează o zonă imensă. Ea mi-a spus şi alte lucruri interesante, cum ar fi că marile corporaţii ale lumii din domeniul electronicii sunt, toate, conduse în realitate de o mână de oameni, dar aceştia creează diferite mărci, nume şi ambalaje ale aceloraşi produse care sunt deţinute de către cei din „elita“ societăţii noastre, care conduc aceste corporaţii în totalitate. În ceea ce priveşte baza de la Baneheia, mama mi-a spus că restului familiei noastre NU i se va permite să intre acolo, în caz de urgenţă. A mai spus că nu poate să-mi spună mai multe despre ceea ce se află în interior sau cum arată aceasta, fiindcă a jurat în faţa oficialităţilor să nu spună mai mult, şi ea este o femeie care se ţine de cuvânt. Cu o altă ocazie am reuşit să port o discuţie scurtă cu un alt angajat din armată, care a fost şi el acolo. Acesta mi-a dat ceva mai multe detalii. El mi-a spus că baza este uriaşă şi că are multe camere, cu diferite destinaţii, dar nu i-a fost permis să intre în acele camere, fiind condus într-o cameră specială unde a lucrat cu computere conectate la sistemele militare. Dar el a spus că, din câte a văzut, acea locaţie ar putea să găzduiască câteva mii de oameni şi că era extrem de mare şi echipată cu tehnologie de vârf. De asemenea, s-a aflat că din şapte oameni care au lucrat împreună la unele proiecte în această locaţie, patru au murit de cancer. Această informaţie a fost publicată în Fedrelandsvennen, un ziar norvegian din oraşul Kristiansand, în 2001. Din păcate, acest articol nu mai este disponibil pe internet. Unul dintre prietenii mei, care a lucrat pentru NSA (Inspectoratul norvegian pentru controlul şi supervizarea transportului feroviar) mai mulţi ani, mi-a furnizat, de asemenea, informaţii uluitoare referitoare la bazele subterane şi la alte activităţi ale guvernelor. El mi-a confirmat faptul că există o mulţime de baze subterane şi că în unele dintre acestea au loc tot felul de experimente şi cercetări ciudate legate de: călătorii în timp, călătorii în alte dimensiuni, tehnologie extraterestră etc. şi că el însuşi a participat la procesul de re-creare a unei nave spaţiale pentru care s-a folosit simularea pe calculator şi mi-a arătat scheme complexe (generate pe calculator) precum şi ilustraţii cu această navă. El mi-a spus că oamenii «elitei» sunt în contact permanent cu planeta Marte şi că dispun chiar de anumite porţi stelare (stargates) de acces la planeta Marte prin care pot călători până acolo în câteva secunde, în loc să folosească nave spaţiale. El a susţinut că se lucrează la «terra-formarea» lui Marte, aceasta însemnând a face posibilă viaţa pe Marte pentru oameni. În acest moment, Marte este o planetă mai mult sau mai puţin moartă la suprafaţă, deşi pare să existe ceva viaţă în subteran. Prietenul meu a dispărut subit şi în ultimii ani nu am mai putut să iau legătura cu el. Pot să menţionez totuşi că el a fost adoptat de mic şi, conform propriilor sale relatări, a fost crescut şi pregătit ca să lucreze pentru guvern încă de la o vârstă fragedă, din cauza inteligenţei sale şi a altor «abilităţi» pe care le avea. El era într-adevăr un individ extrem de inteligent, personal pot spune chiar genial, şi lucra la materiale matematice şi ştiinţifice extrem de complexe, pe care mi le-a arătat şi despre care am discutat în mai multe ocazii. În primul rând am să vă prezint nişte hărţi şi fotografii ale zonei în care se află această bază subterană despre care am menţionat anterior (de la Baneheia).  În fotografia de mai sus apare zona Gimlemoen care a aparţinut armatei, accesul persoanelor neautorizate fiind interzis în acea perioadă. Am fost acolo de mai multe ori, când mama încă lucra pentru ei. Recent au închis în mod oficial toate operaţiunile militare în zona Gimlemoen, şi au transformat-o în campus universitar. Cu toate acestea, unele dintre vechile buncăre şi sisteme subterane au rămas în continuare acolo. Personal am vizitat câteva dintre acestea, care erau amplasate la o adâncime foarte mare. La un moment dat, am ajuns într-o cameră mare, cu o uşă imensă de fier, care avea pe ea o roată metalică şi mai multe încuietori. Nu am putut să deschid această uşă şi nici nu ştiu ce se afla în spatele ei. Structura dreptunghiulară încadrată de cerc este intrarea care duce în munte. Structura albă din dreapta reprezintă alte clădiri care probabil deservesc baza, deoarece au o mulţime de antene şi alte dispozitive ciudate pe acoperiş. După cum vedeţi, este un munte uriaş, cu lacuri deasupra, astfel încât adâncimea la care se află baza în interiorul muntelui poate fi doar speculată. De asemenea, observaţi că munţii Gimlemoen şi Baneheia sunt foarte apropiaţi, fiind despărţiţi doar de apa râului. Dacă există vreo conexiune între bazele din Gimlemoen şi Baneheia, pe sub râu, nu am nicio idee, dar, aşa cum am menţionat mai sus, am găsit un buncăr care merge mult în subteran, ducând la acea cameră cu uşa metalică uriaşă imposibil de deschis. Aceasta a fost în Gimlemoen, iar în cameră se afla apă de jumătate de metru. Am descoperit ceva care seamănă cu nişte găuri de ventilare, în mijlocul pădurii, în partea superioară a acestui munte, care bănuiesc că asigură pătrunderea aerului în bază. Aerisirile sunt plasate în zone inaccesibile şi departe de orice drum. Am observat de mai multe ori personal militar înarmat în faţa intrării bazei menţionate. Aceasta este un lucru ciudat, deoarece Norvegia nu este o ţară în care poliţiştii sau militarii să aibă arme asupra lor. De fapt, nu au voie să poarte arme, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Este de fapt singura dată când am văzut armata purtând arme în public în timpul cât am trăit în Norvegia. Lucrurile ar trebui să fie destul de sigure aici, vreau să spun că Norvegia nu este ca Irakul, şi nu are nevoie de astfel de baze subterane şi de control militar, în afară de cazul că guvernanţii ştiu cu siguranţă că ceva cataclismic urmează să se petreacă, iar noi ceilalţi nu ştim nimic.»“ Sursa: http//info.po9t.com/content/baze-subterane-norvegia-actualizare. Articolul original poate fi citit la: http://www.projectcamelot.org/norway_update.html. scris de Administrator sursa www.ne-cenzurat.ro comentariul meu Eu nu cred ca bunkarele sunt construite pentru 2012 planeta NIBIRU si alte aiureli.Urmeaza un razboi mondial unde sigur se va folosi bombe atomice, bacteriologice si chimice.Asta este adevarata explicatie a acestor orase subterane.Elita Iluminati trebuie sa se protejeze cumva caci nu sunt imuni s-au nemuritori. Am sa atasez cateva video. Primul este cel de la CNN filmat cand s-a facut inaugurarea iar celelalte cu date suplimentarte, fotografiI si imagini din interior. EHE.. ei traiesc iar noi dormim. http://www.youtube.com/watch?v=JEwVja_lLXE&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=HBiMf10yO40&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=QknZguCRAeg&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=mEUfm-3h8Do&feature=related Repet ”2012” planeta X sunt vrajeli.Adevaratul scop al bunkarelor este al 3 lea razoi mondial pe care eltele Iluminati vor sa-l declanseze pentru reducerea populatiei si instaurarea Noi ordini mondiale sub sceptrul antihistrului acesta este Taina faradelegi purtate(de satana si slugile lui) de sute de ani impotriva fapturi lui Dumnezeu si Biserici lui Iisus Hristos. |
Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l!”
Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiti-l!”
Scrisoare din temniţă despre Hristos, Viaţa veşnică
Vă scriu acum, cu sufletul împăcat de lumina Adevărului. Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmăriţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.
Alta este Viaţa, decât aceea pe care obişnuit şi-o închipuie oamenii. Altul este Omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este Adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească. De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu e străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi Adevăr central: Hristos, Viaţa veşnică. Fără îndoială că, de cele mai multe ori, trăind în realitatea întunecată şi întinată de păcat, furaţi fiind de vârtejul vieţii, v-aţi întrebat: „Ce-i cu Válea nostru scump, de ne scrie mereu-mereu acelaşi lucru: conştiinţa păcatului, Iubire… Hristos?…”
Vreau să fiu sincer şi deschis, până în cele mai adânci fibre ale sufletului. Este îndeajuns să vă gândiţi că am trăit aproape trei ani, zi de zi, încuiat toată ziua într-o celulă, înconjurat de patru ziduri, singur, cu o singură deschizătură, geamul, şi acela cu gratii. Ei bine, prin acea deschizătură, geamul, privirea mea nu se putea îndrepta decât într-o singură direcţie: Sus, spre Cer. În această îndelungă perioadă, în care la plimbare nu puteam merge decât o oră şi jumătate pe zi, n-am făcut altceva decât să mă rog, să meditez şi să citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Condiţiunile de viaţă materială în care am trăit au fost din cele mai grele.
Cu primul pas pe care l-am făcut în viaţa de închisoare, mi-am pus întrebarea: „Pentru ce am fost eu închis?!” Pe planul vieţii sociale, privind relaţiile mele cu lumea în care am trăit, întotdeauna am fost privit ca foarte bun, un exemplu de conduită onestă şi curată. Atât în liceu, cât mai ales în Universitate, unde nivelul vieţii morale e mai scăzut, toată lumea, profesori, colegi şi mai ales prieteni, vedeau în mine un model de viaţă curată, un tip de om nou, care se menţinea într-o viaţă morală, abstinentă, cu toată hotărârea şi dârzenia. Politicos şi corect în atitudine, elegant în ţinută, bun la studii, mi se dădeau întotdeauna cele mai frumoase calificative. Dacă intram în conflict cu cineva, era numai pentru adevăr. Ei, bine. Dacă aşa stau lucrurile, pentru ce am fost eu adus în temniţă, singur, departe de zgomotul lumii, departe de atâtea şi atâtea ispite?! Şi am trăit cele mai mari frământări.
Am citit mult, am meditat şi mai mult… m-am rugat. Ce este viaţa?! După mult zbucium, după multă durere trăită – paharul suferinţelor mi se umpluse –, a venit o zi sfântă, în iunie 1943, când am căzut în genunchi, cu fruntea plecată în pământ şi inima zdrobită, într-un hohot de plâns. Câteva ore-n şir, cu toată stăruinţa sufletului, Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumină. Şi, deodată, în timpul rugii mele fierbinţi, am căzut în genunchi, cu inima plină de lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plâns. La această dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Suferisem într-un chip îngrozitor. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam întru adevăr. Pentru ce, dar, sufeream?! Din tot sufletul meu plin de elan, rămăsese întreagă Iubirea. Şi-mi pierdusem încrederea în sinceritatea omului, în bunătatea lui, dar iubeam. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsetul meu prelung, revărsat în valuri de lacrimi, am început să bat mătănii. Şi deodată… o, minune! ce mare eşti, Tu, Doamne! …mi-am văzut tot sufletul meu plin de păcate; rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine… Vai, atâtea păcate… Şi ochii sufletului meu, împietrit de mândrie, nu le vedeau. Ce mare e Dumnezeu! Văzându-mi toate păcatele, am simţit nevoia de a le striga în gura mare, de a mă lepăda de ele! Şi o pace adâncă, un val sublim de lumină şi dragoste mi s-a revărsat în inimă! Imediat cum s-a deschis uşa, am ieşit vijelios din celulă şi m-am dus la fiinţele care ştiam că mă iubesc mai mult, şi la cei care mă urau şi care greşiseră cel mai mult faţă de mine. Şi le-am mărturisit deschis, fără nici un înconjur: „Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încrederea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit!” Toţi au rămas uimiţi, înmărmuriţi. Unii m-au privit cu dispreţ, alţii m-au privit cu indiferenţă, unii m-au privit cu iubire, pe care ei înşişi nu şi-o puteau explica. Un singur om mi-a spus: „Meriţi a fi sărutat!” Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul în pernă şi mi-am continuat plânsul, mulţumind şi slăvindu-L pe Dumnezeu.
La data aceea, atitudinea mea era ceva cu totul neînţeles. Oamenii, împietriţi de păcate, trăiau departe de propria lor realitate sufletească. Mai târziu… Câţi nu m-au fericit pe mine, câţi nu mi-au mulţumit pentru iubirea şi sinceritatea mea, care i-a salvat şi pe ei?! [...] Niciodată nu simţisem mai mult dragostea Mântuitorului revărsându-Se în inima mea ca atunci. De la acea dată, când mi-am văzut toate păcatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gândul, am început să lupt împotriva păcatului, conştient. De-aţi şti voi ce grea luptă este războiul cu păcatul?! Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu, în iubirea Lui nemărginită pentru mine, m-a păzit de cele mai mari păcate cu fapta. [...] Vreau să ştiţi că nu numai aici, dar chiar când eram afară, am luptat foarte mult împotriva păcatului.
[...] Exemplul ce vi l-am dat, cu toată experienţa vieţii mele pe care v-am pus-o deschis în faţa ochilor, vă va ajuta să vă priviţi adâncul sufletelor voastre. Şi atunci, sunt convins, veţi trăi cutremurul pe care l-am trăit şi eu, luând contact cu toate păcatele sufletului vostru. Duceţi-vă imediat la preot şi vă mărturisiţi. Nu există fericire mai mare decât aceea pe care o trăieşte omul despovărat de păcate, prin mărturisire şi împărtăşire. Dar fără Pocăinţă, nici un om nu poate face nici un pas înainte.
[...] Ce este, dară, Viaţa? E un dar al lui Dumnezeu, dat nouă, oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de păcat şi a ne pregăti, prin Hristos, pentru a primi viaţa veşnică, fericirea eternă. Ce este Omul? O fiinţă creată din iubirea lui Dumnezeu, nemărginită, căreia i-a fost pusă în faţă fericirea şi moartea, lăsată fiind liberă să aleagă. Dumnezeu îl îndeamnă mereu să aleagă fericirea, prin smulgerea din păcat. Dar vrăjmaşul Omului, Diavolul, îi suceşte mintea omului şi-i împietreşte inima, spre a-l pierde şi a-i nimici sufletul. Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială, oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este Desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este Curat! Hristos–Dumnezeu. Oamenii, toţi, sunt păcătoşi.
Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi Iubirea. Şi acum: Ce este Adevărul?! Adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos. Avem poruncă de la Dumnezeu să trăim în Adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru Adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea. Cuvântul lui Dumnezeu Îl găsim scris în Sfânta Biblie, Cartea Cărţilor. Să ne apropiem, dar, cu inimi smerite de această Carte sfântă, în credinţa curată că Dumnezeu ne va lumina. Şi vom căpăta lumina. [...] Să ştiţi însă de la mine: Nici un om nu e curat, decât Unul Singur: Hristos–Dumnezeu. Şi cine fuge de realitatea propriului suflet, e un mincinos. Căutaţi de vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace.
Valeriu Gafencu
Material apărut în nr. 2 din “Presa Ortodoxă
Vă scriu acum, cu sufletul împăcat de lumina Adevărului. Rog din toată inima mea, plină de dragoste pentru voi, să urmăriţi cu inima şi cu mintea voastră, pas cu pas, cuvânt cu cuvânt, tot ceea ce vă scriu eu acum.Alta este Viaţa, decât aceea pe care obişnuit şi-o închipuie oamenii. Altul este Omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este Adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească. De ani de zile vă scriu mereu din temniţă. Şi tot scrisul meu e străbătut de acelaşi fir continuu, de acelaşi Adevăr central: Hristos, Viaţa veşnică. Fără îndoială că, de cele mai multe ori, trăind în realitatea întunecată şi întinată de păcat, furaţi fiind de vârtejul vieţii, v-aţi întrebat: „Ce-i cu Válea nostru scump, de ne scrie mereu-mereu acelaşi lucru: conştiinţa păcatului, Iubire… Hristos?…”
Vreau să fiu sincer şi deschis, până în cele mai adânci fibre ale sufletului. Este îndeajuns să vă gândiţi că am trăit aproape trei ani, zi de zi, încuiat toată ziua într-o celulă, înconjurat de patru ziduri, singur, cu o singură deschizătură, geamul, şi acela cu gratii. Ei bine, prin acea deschizătură, geamul, privirea mea nu se putea îndrepta decât într-o singură direcţie: Sus, spre Cer. În această îndelungă perioadă, în care la plimbare nu puteam merge decât o oră şi jumătate pe zi, n-am făcut altceva decât să mă rog, să meditez şi să citesc. Foarte arareori am putut vorbi cu cineva. Condiţiunile de viaţă materială în care am trăit au fost din cele mai grele.
Cu primul pas pe care l-am făcut în viaţa de închisoare, mi-am pus întrebarea: „Pentru ce am fost eu închis?!” Pe planul vieţii sociale, privind relaţiile mele cu lumea în care am trăit, întotdeauna am fost privit ca foarte bun, un exemplu de conduită onestă şi curată. Atât în liceu, cât mai ales în Universitate, unde nivelul vieţii morale e mai scăzut, toată lumea, profesori, colegi şi mai ales prieteni, vedeau în mine un model de viaţă curată, un tip de om nou, care se menţinea într-o viaţă morală, abstinentă, cu toată hotărârea şi dârzenia. Politicos şi corect în atitudine, elegant în ţinută, bun la studii, mi se dădeau întotdeauna cele mai frumoase calificative. Dacă intram în conflict cu cineva, era numai pentru adevăr. Ei, bine. Dacă aşa stau lucrurile, pentru ce am fost eu adus în temniţă, singur, departe de zgomotul lumii, departe de atâtea şi atâtea ispite?! Şi am trăit cele mai mari frământări.
Am citit mult, am meditat şi mai mult… m-am rugat. Ce este viaţa?! După mult zbucium, după multă durere trăită – paharul suferinţelor mi se umpluse –, a venit o zi sfântă, în iunie 1943, când am căzut în genunchi, cu fruntea plecată în pământ şi inima zdrobită, într-un hohot de plâns. Câteva ore-n şir, cu toată stăruinţa sufletului, Îl rugam pe Dumnezeu să-mi dăruiască lumină. Şi, deodată, în timpul rugii mele fierbinţi, am căzut în genunchi, cu inima plină de lacrimi, cu ochii uzi de lacrimi. Un hohot prelung de plâns. La această dată îmi pierdusem toată încrederea în oameni. Suferisem într-un chip îngrozitor. Îmi dădeam perfect de bine seama că mă găseam întru adevăr. Pentru ce, dar, sufeream?! Din tot sufletul meu plin de elan, rămăsese întreagă Iubirea. Şi-mi pierdusem încrederea în sinceritatea omului, în bunătatea lui, dar iubeam. Nimeni nu mă înţelegea. În plânsetul meu prelung, revărsat în valuri de lacrimi, am început să bat mătănii. Şi deodată… o, minune! ce mare eşti, Tu, Doamne! …mi-am văzut tot sufletul meu plin de păcate; rădăcina tuturor păcatelor omeneşti am găsit-o în mine… Vai, atâtea păcate… Şi ochii sufletului meu, împietrit de mândrie, nu le vedeau. Ce mare e Dumnezeu! Văzându-mi toate păcatele, am simţit nevoia de a le striga în gura mare, de a mă lepăda de ele! Şi o pace adâncă, un val sublim de lumină şi dragoste mi s-a revărsat în inimă! Imediat cum s-a deschis uşa, am ieşit vijelios din celulă şi m-am dus la fiinţele care ştiam că mă iubesc mai mult, şi la cei care mă urau şi care greşiseră cel mai mult faţă de mine. Şi le-am mărturisit deschis, fără nici un înconjur: „Sunt cel mai păcătos om. Nu merit încrederea ultimului om dintre oameni. Sunt fericit!” Toţi au rămas uimiţi, înmărmuriţi. Unii m-au privit cu dispreţ, alţii m-au privit cu indiferenţă, unii m-au privit cu iubire, pe care ei înşişi nu şi-o puteau explica. Un singur om mi-a spus: „Meriţi a fi sărutat!” Dar eu am fugit repede în celula mea, mi-am trântit capul în pernă şi mi-am continuat plânsul, mulţumind şi slăvindu-L pe Dumnezeu.
La data aceea, atitudinea mea era ceva cu totul neînţeles. Oamenii, împietriţi de păcate, trăiau departe de propria lor realitate sufletească. Mai târziu… Câţi nu m-au fericit pe mine, câţi nu mi-au mulţumit pentru iubirea şi sinceritatea mea, care i-a salvat şi pe ei?! [...] Niciodată nu simţisem mai mult dragostea Mântuitorului revărsându-Se în inima mea ca atunci. De la acea dată, când mi-am văzut toate păcatele sufletului meu, cu fapta, cu vorba sau cu gândul, am început să lupt împotriva păcatului, conştient. De-aţi şti voi ce grea luptă este războiul cu păcatul?! Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu, în iubirea Lui nemărginită pentru mine, m-a păzit de cele mai mari păcate cu fapta. [...] Vreau să ştiţi că nu numai aici, dar chiar când eram afară, am luptat foarte mult împotriva păcatului.
[...] Exemplul ce vi l-am dat, cu toată experienţa vieţii mele pe care v-am pus-o deschis în faţa ochilor, vă va ajuta să vă priviţi adâncul sufletelor voastre. Şi atunci, sunt convins, veţi trăi cutremurul pe care l-am trăit şi eu, luând contact cu toate păcatele sufletului vostru. Duceţi-vă imediat la preot şi vă mărturisiţi. Nu există fericire mai mare decât aceea pe care o trăieşte omul despovărat de păcate, prin mărturisire şi împărtăşire. Dar fără Pocăinţă, nici un om nu poate face nici un pas înainte.
[...] Ce este, dară, Viaţa? E un dar al lui Dumnezeu, dat nouă, oamenilor, pentru a ne purifica sufletele de păcat şi a ne pregăti, prin Hristos, pentru a primi viaţa veşnică, fericirea eternă. Ce este Omul? O fiinţă creată din iubirea lui Dumnezeu, nemărginită, căreia i-a fost pusă în faţă fericirea şi moartea, lăsată fiind liberă să aleagă. Dumnezeu îl îndeamnă mereu să aleagă fericirea, prin smulgerea din păcat. Dar vrăjmaşul Omului, Diavolul, îi suceşte mintea omului şi-i împietreşte inima, spre a-l pierde şi a-i nimici sufletul. Fiţi foarte atenţi. În viaţa socială, oamenii se privesc şi se judecă nu după ce sunt ei în fond, ci după ce par ei în formă. Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l! Dar nu vă faceţi iluzii despre el, căci cine îşi face iluzii despre om suferă amar. Unul singur este Desăvârşit! Unul singur este Bun! Unul singur este Curat! Hristos–Dumnezeu. Oamenii, toţi, sunt păcătoşi.
Ne-a fost dat un dar sfânt, mărgăritar nepreţuit: Iubirea. Trăiţi Iubirea. Şi acum: Ce este Adevărul?! Adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos. Avem poruncă de la Dumnezeu să trăim în Adevăr, să ne smulgem din păcat, să sacrificăm totul pentru Hristos, pentru Adevăr. Numai aşa ne putem mântui, ne putem câştiga fericirea. Cuvântul lui Dumnezeu Îl găsim scris în Sfânta Biblie, Cartea Cărţilor. Să ne apropiem, dar, cu inimi smerite de această Carte sfântă, în credinţa curată că Dumnezeu ne va lumina. Şi vom căpăta lumina. [...] Să ştiţi însă de la mine: Nici un om nu e curat, decât Unul Singur: Hristos–Dumnezeu. Şi cine fuge de realitatea propriului suflet, e un mincinos. Căutaţi de vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace.
Valeriu Gafencu
Material apărut în nr. 2 din “Presa Ortodoxă
CINE ESTE LIDERUL ORDINULUI ILLUMINATI DIN BAVARIA ?
CINE ESTE LIDERUL ORDINULUI ILLUMINATI DIN BAVARIA ?
Mai sunt cunoscuţi şi sub numele de Iluminaţii bavarezi…Încă de la început ţin să precizez un fapt necunoscut opiniei publice : la data de 1 Mai proletariatul din fostele ţări socialiste,cele în care comunismul încă se menţine,precum şi forţele de stânga din lumea întreagă nu au celebrat/sărbătorit şi nu celebrează „Ziua Muncii” ci,de fapt,înfiinţarea Ordinului Illuminati din 1776.Semnificaţia ocultă a evenimentului a fost în permanenţă ascuns.În 2011 se împlinesc 121 ani de când prima Internaţională Socialistă decretase 1 Mai Ziua Internaţională a Muncii,în memoria unor lideri de sindicat din Chicago,condamnaţi la moarte de autorităţi,în urma exploziei unei bombe la o grevă.Acesta este adevărul istoric al sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii,şi nu faptul că,în 1889 între greviştii şi poliţiştii din Chicago au avut loc ciocniri sângeroase.Un alt lucru ascuns opiniei publice.Aceste lucruri erau cunoscute doar de liderii marcanţi din fostele ţări socialiste,marea masă a membrilor de partid fiind la curent doar cu principiile generale ale comunismului şi cu lozinci. În 2005 sărbătoarea pascală şi-a dat mâna cu muncitorescul 1 Mai şi ziua dedicatăzeului vegetaţiei,protector al vitelor,cailor,holdelor semănate,viilor şi livezilor.Acesta se nu-meşte Armindeni şi este sărbătorit la 1 Mai în Transilvania,Banat,Moldova şi la 23 aprilie(Sângiorz) în Muntenia şi Oltenia.În Ţara Lăpuşului el este celebrat la Rusalii… După jumătatea secolului al XVIII-lea în Bavaria,unul dintre statele europene cele mairetrograde din punct de vedere religios,îşi începe activitatea Adam Weishoupt.Era perioada în care în întreaga Europă,şi în special în Germania,influenţa clerului şi a superstiţiilor depăşealimitele acceptabilităţii pentru foarte mulţi intelectuali… Doctorul în teologie Adam Weishoupt a fost fiul unui rabin şi s-a născut la data de 6 fe-bruarie 1748.La vârsta de cinci ani,când moare tatăl său,a fost luat sub aripa protectoare debaronul Johann Adam Ickstatt,care l-a convertit la catolicism.Tânărul Adam,pasionat de lectură,este influenţat cel mai mult de Voltaire,cel care urmărea eliminarea influenţei religieidin societate.L-au marcat cele scrise de acesta Regelui Frederick al II-lea al Prusiei :”În sfârşit,când întregul corp al Bisericii Creştine va fi slăbit suficient,iar credinţa va fi suficient de puternică,ultima lovitură va fi dată creştinismului chiar de persecuţiile la care va recurgepentru a se menţine.Un regim de teroare se va instala atunci pe Pământ şi va continua,pânăcând orice om îşi va pierde dorinţa de a mai adera la creştinism”… În 1768 este absolvent al Universităţii Iezuite din Ingolstadt,după care,are o ascensiunefulgerătoare : timp de patru ani este preparator universitar,apoi asistent-instructor la aceeaşiuniversitate ,pentru ca în 1772 să devină profesor de drept civil,iar un an mai târziu este pro-fesor de drept canonic.Este şi anul în care se căsătoreşte împotriva sfaturilor mentorului şiprotectorului său care,până la urmă,îl renegă.Însă,tânărul Adam îşi avea asigurat viitorul – în1775,la vârsta de numai 27 de ani devine decan la Universitatea pe care a absolvit-o şi unde aactivat,doctor în teologie.Până atunci citise enorm,studiase doctrinele anti-creştine,avea noţiuni vaste de astrologie,magie şi medicină ocultă.În 1771,Kullmer,din Iutlanda,l-a iniţiat înpracticile oculte egiptene. În 1779,bancherul Mayer Amschel Bauer (Rothschild) i-a legătura cu el şi îl însărcinea-ză să constituie o societate secretă,care să-i promoveze planurile sale politice.Pentru aceasta acercetat nenumărate scrieri iezuite.După părerea sa – concepţiile sale liberale au intrat în con-flict cu cele ale iezuiţilor,organizarea cărora o considera prea deschisă.A luat legătura cu per-soane recunoscute pentru talentul şi calităţile lor în domeniile în care activau,care se bucurau de un prestigiu binemeritat.Cu ajutorul lui Mayer Amschel Bauer a înfiinţat societatea secretă „Răsăritul”,a cărei organizare se păstrează şi în zilele noastre.Însă nu era mulţumit.Era hotărât să înlăture influenţa Bisericii Catolice şi să lupte cu sistemul social,iar creştinismul să-l întocmească ca o „religie a raţiunii”.În 1774 scrie articolul „Sidonii Apollinarus Fregment” prin care pregătea opinia publică pentru „doctrina raţiunii”,din care cităm : „Principii şi naţiunile vor dispărea fără violenţă de pe faţa Pământului.Rasa umană va deveni o singură familie,iar lumea va aparţine oamenilor raţionali”. Între timp renunţă la toate funcţiile de la Universitatea Iezuită,şi,la 1 mai 1776,sprijinitde întreaga familie Rothschild,de bancherii evrei germani Wassely,Moses şi Mendelson,înte-meiază societatea secretă „Vechii căutători de lumină din Bavaria”,denumită,mai târziu,Ordi-nul Illuminati („Ordo Illuminati”).
PRECEPTELE RADICALE ALE „ILLUMINATI” ŞI EXTINDEREA
La început,”Ordinul Illuminati a pornit să instaureze „Novus Ordo Seclorum” (NouaOrdine Mondială) cu cinci membri : Adam Weishaupt,Mayer Amschel Bauer,Kollmer,Fran-cisc Dashead şi cunoscutul scriitor Alphonse Danotien de Sade.Din scrierile lui Adam reiespreceptele radicale ale acestui Ordin : abolirea monarhiei şi a oricărei puteri ordonate ; aboli-rea proprietăţii private ; abolirea moştenitorilor ; abolirea patriotismului ; a familiei şi abolirea tuturor religiilor. Acest program era deosebit de radical şi a atras imediat atenţia autorităţilor din Bavaria.În 1784 Ordinul este interzis şi membrii condamnaţi la moarte.Deşi hăituiţi pentru a fi prinşi,aceştia nu numai că au supravieţuit,dar şi-au extins influenţa în întreaga lume.În Ordin s-auînscris persoane din toate categoriile sociale şi profesionale,curând numărul membrilor ajun-gând la 300.Persoane deosebit de notabile şi influente ca : ducele de Orleans,contele KlemensVon Matternich,Ecaterina a II-a a Rusiei,contele Gabriel de Mirabeau,ducele Ferdinand de Brunswick,marele poet Johann Wolfgang von Goethe,Gustav al III-lea al Suediei,Cristian alVII-lea al Danemarcei,şi lista ar putea continua,s-au înscris în cel mai deplin secret în Ordin.În 1783,la numai patru ani de la înfiinţare,Ordinul număra 600 de membri,peste încă un an numărul acestora depăşea 3.000 ! Potrivit lui Myron Fagan,Ordinul şi-a constituit filiale se-crete în Germania,Austria,Ungaria,Transilvania,Franţa,Belgia,Elveţia,Olanda,Suedia,Spania,Anglia,Scoţia,Irlanda,Polonia şi Rusia.S-a infiltrat în Statele Unite ale Americii şi în Africa.Adam Weishaupt ajunge cea mai influentă persoană a secolului XIX.Din doctrina pe care a conceput-o,şi care a schimbat lumea în secolul XX şi începutul mileniului III,s-au inspirat şi„Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini,”Liga Drepţilor” a lui Karl Marx şi „Decembriştii” luiCernîşevski.Toate acestea erau societăţi secrete.
„CONJURAŢIA ILUMINATI”
Pentru ca Ordinul să poată controla persoanele care ocupau funcţii înalte în societate erapermisă şi chiar cerută folosirea oricărui mijloc,de la corupţie,şantaj,mituire până la sex.A-dam Weishaupt îşi va pune pe hârtie planul : o revoluţie care ar trebui să pornească din Franţaşi să cuprindă întreaga Europă.Acest plan va fi cuprins foarte bine de Albert Pike care,pe 22ianuarie 1870 va publica un plan secret şi accesibil numai Iluminaţilor.Acest plan este instau-rarea Noii Ordini Mondiale cu ajutorul a trei războaie :- Primul război mondial trebuia să permită Iluminaţilor din Bavaria să obţină controlul direct asupra Rusiei ţariste.- Scopul celui de al doilea război mondial va fi crearea statului Israel în Palestina şi va declanşat prin manipularea unor divergenţe de opinii între naţionaliştii germani şi sioniştii angajaţi politic. Al treilea război mondial va fi declanşat pe baza disensiunilor pe care „Iluminaţii urmează să le provoace între sionişti şi arabi,în final instaurându-se Noua Ordine Mondială. Weishaupt trimite o scrisoare,prin curieri,masonilor ce aderaseră la ideile sale.Curierul ce se deplasa la Paris este lovit de trăznet pe timpul unei furtuni.În tolba acestuia autorităţile bavareze descoperă documente care îl determină pe principe să ordone o percheziţie la domiciliul asistentului lui Weishaupt,pe 11 octombrie 1785.Sunt descoperite toate planurile pentrurăsturnarea monarhiilor în vederea instaurării Noii Ordini Mondiale.Pentru a preveni casele regale şi guvernele europene principele bavarez dispune publicarea acestora.Cel mai îngrijorător document mi se pare textul tipărit de către Henri Coston în lucrarea „Conspiraţia Illuminati”,pe care îl redau mai jos : „Primul secret privind felul în care se poate manipula societatea este supremaţia asu-pra opiniei publice.Prin aceasta se poate semăna între oameni atâta dezbinare,îndoială şipăreri contradictorii,încât ei să nu se mai poată descurca în zăpăceala colectivă şi să fie convinşi că nu pot avea o părere personală.Trebuie dezlănţuite pasiuni în rândul maselor şi răspândite scrieri murdare şi lipsite de spiritualitate.Menirea presei este să dovedească ne-putinţa ne-Illuminati în domeniul treburilor publice şi în cel religios. Al doilea secret constă în punerea în mişcare a tuturor slăbiciunilor şi defectelor omeneşti,patimi şi greşeli,până ce oamenii nu se vor mai înţelege între ei.Trebuie combătută tăriapersonalităţii ; nimic nu este mai periculos pentru noi ca aceasta.Dacă această acalitate estedublată şi de puterea spirituală creativă,atunci ne poate dăuna mai mult decât milioane de oameni la un loc. Prin invidie,ură,discordie şi război,prin foamete,lipsuri şi molimi,toate popoarele vor fiatât de slăbite,încât nu vor şti cum să iasă din impas,decât dacă se supun voinţei noastre,aIlluminati.Un stat epuizat de prefaceri sau conflicte interne va fi,în orice caz,o pradă uşoarăpentru noi.Vom obişnui popoarele să ia aparenţele drept monedă adevărată,să se mulţumeas-că cu superficialităţi,să alerge numai după plăceri,să se epuizeze căutând mereu ceva nou,pentru ca,în final,să asculte de noi,Illuminati.Iar noi vom răsplăti masele cu venituri adecva-te pentru supunerea lor.Prin degradarea morală a societăţii,oaenii vor pierde credinţa în Dumnezeu.Prelucrate prin scrieri directe,prin discuţii şi discursuri,masele vor fi educate înspiritul nostru,al Illuminati. Prin şarlatanii şi vorbe goale,oamenii trebuie sustraşi,ca să nu poată gândi cu mintea lor.Oratorii politici instruiţi de Illuminati trebuie să bată atâta monedă pe conceptele de li-Bertate şi democraţie,încât oamenii să fie dezgustaţi de discursuri de orice nuanţă politică ar fi ele.Ideologia Illuminati însă trebuie să le fie inoculată necontenit.Masele sunt oarbe,ne-socotite şi lipsite de spirit critic,deoarece nu au ce căuta în treburile statului.Ele sunt stăpânite făcându-li-se dreptatea cuvenită,dar extrem de sever şi cu brutalitate. Dominaţia mondială se obţine numai pe căi ocolite,prin subminarea selectivă a libertă-ţilor,prin legi şi ordine date electoratului,prin presă,educaţie şi învăţământ,dar mai ales prinstricta ţinere în secret a activităţii noastre.Guvrnele trebuie hărţuite până când,de dragul liniştii,să fie dispuse să cedeze puterea.Vom aţâţa în Europa contradicţii individuale şi naţionale,rasiale şi religioase,astfel ca statele să nu mai găsească punţi de înţelegere între ele.Nici un stat creştin nu va primi sprijin adevărat din partea noastră,a Illuminati.Fiecare resort în stat să aibă o funcţie importantă şi bine definită,astfel ca,prin provocarea de perturbări într-unul din ele,să poată fi stagnat întregul sistem statal. Preşedinţii de stat vor fi aleşi de noi,din rândul celor care ne dau ascultare,Fiecare trebuie să aibă câte un punct negru,vulnerabil,spre a da legilor sensul dorit de noi şi pentru a putea modifica constituţiile.Acordându-i preşedintelui drepturi depline,ca şi dreptul de a declara război,vom căpăta influenţă asupra armatei. Pe acei din guvern care nu vor fi recrutaţi de noi,îi vom invita politicos să primească alte însărcinări,misiuni onorifice,spre a-i abate de la treburile statului.Vom corupe înalţiiFuncţionari ca să sporească datoriile externe ale statului,spre a deveni sclavii datornici ai băncilor noastre.Vom declanşa crize economice prin speculaţii la bursă,pentru a distruge pu-terea monedei.Moneda trebuie să fie atotstăpânitoare în industrie şi comerţ.Societatea spre care tindem va fi alcătuită,în afară de noi,dintr-o mână de milionari care depind de noi,dinpoliţie şi soldaţi,iar în rest,din cetăţeni lipsiţi de avere.Prin introducerea dreptului de vot general şi individual vom instaura supremaţia absolută a maselor.Prin propaganda dreptului de a dispune de sine însuşi al fiecărui individ vom diminua importanţa familiei şi valoarea ei educativă.Printr-o educaţie bazată pe principii false şi ideologii mincinoase vom face ca tineretul să fie indus în eroare,uşor de condus şi depravat. Întemeierea cât mai multor organizaţii cu nume diferite,ademenirea cât mai multora în loji publice au drept scop să arunce tot mai multor cetăţeni praf în ochi. Prin toate metodele expuse,naţiunile vor fi silite să cedeze Illuminati dominaţia lumii. Noul guvern mondial va trebui să apară drept patronul şi binefăcătorul popoarelor.Dacă un popor se opune,trebuie mobilizaţi vecinii şi instigaţi la acţiune armată”. Stimaţi cititori,vă rog comparaţi prevederile de mai sus cu Protocoalele Înţelepţilor Sio-nului şi cu cele ale Francmasoneriei şi veţi găsi o asemănare mai mult decât izbitoare.Tocmai din această cauză le-am prezentat,această „Conjuraţie Illuminati” fiind aproape necunoscută.Precum şi datorită faptului că ea a avut o influenţă destul de mare în societatea americană.
ILLUMINATI SARE BALTA
Odată cu apariţia Lojii Columbia stabilită la New York,Ordinul Illuminati devine activ şi în America(1785).Printre membrii săi îi amintim pe guvernatorul DeWitt Clinton şi Clinton Roosevelt,strămoş al lui Franklin Delano Roosevelt.După un an,alte 14 loji îşi încep activitatea în diferite oraşe din cele 13 colonii americane.Din loja înfiinţată la Portsmouth,Virginia,face parte şi Thomas Jefferson,la acea dată ambasador în Franţa… Ordinul Illuminati îşi extinde influenţa în toată Europa.Prima etapă a planului lor a fostlovitura din Franţa(revoluţia).De fapt,şi Francmasoneria şi Înţelepţii Sionului îşi revendică a-ceastă revoluţie.În august 1792 steagul roşu al revoluţiei este înlocuit cu tricolorul,iar slo-ganul „Libertate,Egalitate,Fraternitate !” anunţă un nou drum al istoriei umanităţii.În nume-le acestui mesaj,de atunci şi până în zilele noastre,omenirea a fost răscolită de războaie,ură,boli,sărăcie,foamete şi asasinate.Şi,încă nu s-a terminat… Pe 26 mai 1792,Alexander Hamilton,viitorul secretar al Trezorerie(echivalentul ministrului de finanţe),va declara că Jefferson a participat direct la declanşarea revoluţiei,cât timp s-a aflat la Paris.De fapt,acesta va declara,pe 8 mai 1793,că „rămâne etern ataşat principiilor Revoluţiei franceze”.Între timp a devenit şi mason. În aprilie 1793,Edmond Genet,noul ambasador al Franţei soseşte la New York.Este perioada apogeului expansiunii ideilor Illuminati şi înfiinţarea unor Cluburi ale democraţiei pe pământul american.Genet organizează mai multe manifestaţi în Phialadelphia în care mii de oameni cheamă poporul american la revoluţie şi alungarea preşedintelui George Washing-ton. Nu trece mult timp şi Illuminati devin o ameninţare pentru societatea americană.Preşedintele Washington,împreună cu vicepreşedintele John Adams şi viitor preşedinte,anunţă Congresul să „protejeze Statele Unite în faţa expansiunii conspiraţiei iacobinilor francezi,ai căror agenţi ocupă locuri şi în guvern”.Demersul lor a fost sortit eşecului.
Scris de Teodor FILIP sursa www.ne-cenzurat.ro >
Ecumenismul si ridicarea lui Antihrist.
Ecumenismul si ridicarea lui Antihrist.
de Ieromonahul Vasilisc Hristea
MARTURIA ISTORICA A BISERICII
Cind taranul isi ara ogorul sau si seamana in el griul cel bun, vede dupa o vreme incepind sa rasara semintele. Dar odata cu ele incep a se ivi, ici-colo pe ogor, si alte buruieni straine de felul celor semanate de el. Mai tirziu, crescind griul, odata cu el cresc si acele buruieni straine, si cu vremea incep a se arata cine sunt: unele neghine, altele palamizi, altele spini, si daca nu va avea grija sa le pliveasca si sa le smulga la vreme, in vremea secerisului cu prea putin folos se va alege. Asa, foarte cu asemanare s-a intimplat si se intimpla si azi cu tarina Bisericii lui Hristos, adica intreaga suflare crestin-ortodoxa.Griul cel bun adica cuvintul Evangheliei, incredintat taranului adica pastorilor Bisericii Ortodoxe, este semanat peste toata lumea. Dar neghinele celui rau, semanate de oamenii diavolului noaptea, adica invataturile mincinoase sau ereziile, neinlaturate la vreme, cauta sa se inmulteasca si sa inlocuiasca invatatura curata a lui Hristos. Cu cit trindavia sau necunoasterea taranului e mai mare, cu atit se pirguiesc nestingherite si neghinele cele rele si otravitoare, ce prin multimea lor mai apoi ajung sa umbreasca cuvintul si invatatura bisericii din care-si hranesc sufletele ortodocsii.
Asa de pilda, prima saminta a neghinei celei rele a fost Simon Magul, care in necredinta sa a voit cu arginti sa cumpere de la Sfintii Apostoli darul Sfintului Duh, spre a face si el minuni si tamaduiri, patima care dainuie pina astazi si poarta numele de simonie. Tot in vremea aceea a aparut si buruiana nemernicilor iudei ce increstinati fiind, cereau cu staruinta a se respecta obiceiuri din legea mozaica de care tocmai se lepadasera, intoarcere la iudaism ce o aflam si astazi in unele ritualuri ale sectelor protestante.
Pe masura ce buruienile blestematelor erezii au inceput a creste, a se indesi si a inabusi saminta cea buna si curata a Evangheliei lui Hristos, Biserica a ridicat impotriva pe sfinti drept scut de aparare, care s-au adunat de-a lungul vremii in Sapte Soboare a Toata Lumea. La aceste Adunari ale Ortodoxiei, Sfintii Parinti au grait cu biruinta impotriva ereticilor ce se numeau pe sine crestini dar nu marturiseau ortodox invatatura de credinta, blestemindu-i deopotriva cu evreii si paginii. Da, Biserica lui Iisus Hristos cea dreptmaritoare de la Rasarit are acesti sapte stalpi nezdruncinati pe care s-a zidit duhovniceste, adica cele sapte Sinoade Ecumenice, a toata lumea. Cel dintai a fost la anul 325 in Niceea Bitiniei in timpul Sfintilor imparati Constantin si Elena. Iar Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787 s-a facut pentru cinstirea sfintelor icoane unde 479 de Sfinti Parinti au dat anatemei pe toti ce au indraznit si vor mai cuteza a ridica hule impotriva sfintelor icoane.
Dintre cei mai inversunati hulitori amintim aici pe netrebnicul preot ce nu recunostea dumnezeirea lui Hristos, numitul Arie, parintele de mai apoi a tot umanismul european, pe nevrednicul arhimandrit Eutihie pe ale carui erezii impotriva firii Mintuitorului si astazi se zidesc mincinoasele biserici ale coptilor, melchitilor, armenilor si persanilor. Ce sa mai pomenim despre anatemizarea tuturor multimilor de imparati si ierarhi ai vremii care prin lepadari de invatatura ortodoxa au ajuns hulitori ai Maicii Domnului si sfintelor icoane?
Spre inteleptirea tuturor celor ce vor urma intru adevar Calea Ortodoxiei, Sfintii Parinti adunati la cele Sapte Soboare au intocmit legi bisericesti numite Sfinte Canoane pe care le-au pus drept cirma a Bisericii, dreptare sfinte ce si astazi isi pastreaza in Biserica aceeasi tarie si valabilitate, dupa cum Sfintul Fotie cel Mare graieste: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, apostoleasca si soborniceasca. Nu mai multe, nici macar doua. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al razvratitilor. Este nevoie sa pazesti toate fara nici o poticneala si, mai presus de toate, cele ale credintei. De te-ai departa citusi de putin, pacatuiesti pacat de moarte… Si toti cati pazesc cele pe care fie unul dintre Parinti le-a scris, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecata.”. Si peste toate Soborul VII intareste: „Sa nu faceti nici inovatie, nici omitere in Predania pe care am pazit-o cu evlavie pana acum. Deoarece toti cati s-au pastrat inlauntrul Sfintei Biserici Ortodoxe, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Si cu mare pedeapsa va fi condamnat cel ce va face fie adaugiri, fie omiteri.”
DEZBINAREA CEA MARE
Am vazut mai inainte cum toti ereticii au dus lupta de dezbinare a turmei Bisericii prin rastalmacirea scripturilor si aducerea de pareri noi, pline de inselare, pe care le credeau adevaruri.Asa s-a intimplat si la anul 1054, vreme in care s-a petrecut desprinderea de Biserica Ortodoxa a intregului Apus latinesc in frunte cu papa Romei. De atunci, papa s-a proclamat singur intiiul „sfint parinte”, om infailibil fara de pacat inaintea caruia Biserica trebuia sa se supuna, iar din aceasta prea mare mindrie draceasca a inceput sa aduca schimbari invataturii apostolice al carei urmator se credea.
Atunci Hristos Dumnezeu nu i-a mai rabdat indaratnicia si trufia omeneasca si l-a taiat din via Sa dupa cuvintul Apostolului Pavel rostit in Epistola catre Timotei: „Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.” (II Timotei 4.3-4)
Pina astazi, invataturile gresite ale unui om ce si-a intemeiat o biserica fara Hristos sunt tinute de intregul Apus, o intreaga omenire ce se crede minuita prin omul-papa. Urmind primului papa ce a strimbat prin filioque Crezul intocmit de Sfintii Parinti la primul Sobor al Crestinatatii, TOTI papii de mai apoi nu au renuntat la aceasta eretica innoire, ba mai mult, au modificat data praznuirii Sfintei Invieri, au introdus slujirea cu azima ca evreii, botezul este facut prin stropire nu prin afundare. Toate aceste si multe alte hule aduse dreptei credinte au departat de la catolici harul Duhului Sfint.
Inchipuit ca primul om al crestinatatii, ales de Hristos pentru a stapini lumea, papa si urmasii lui au trecut prin sabia cruciatilor intreaga ortodoxie. Si prin aceasta au aratat cum singuri s-au despartit de Una Sfinta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica Ortodoxa a lui Hristos. Iar din frica sau nestiinta, poporul latinesc si apoi toti apusenii l-au urmat pe omul-papa in greseala lui.
Dimpotriva, ortodocsii s-au departat grabnic de el si au marturisit dreapta credinta, deoarece un episcop – fie el patriarh ori papa – inceteaza a mai fi episcop din clipa in care a incetat a mai fi ortodox, dupa cum intareste si Sfantul Isidor Pelusiotul (n.360): “Acei care cuteaza sa scoata sau sa adauge ceva la cuvintele inspirate de Dumnezeu, sufera de o boala sau alta: ori nu cred ca Dumnezeiasca Scriptura a fost insuflata de Duhul Sfint, ceea ce ii arata necredinciosi, ori se cred mai intelepti decit Sfintul Duh, si asta inseamna ca sunt smintiti” (Migne 78 A). Iar Sfintul Vasile cel Mare (+380) adauga: „Vadita necredinta a ereticilor ne vatama putin. Cu toate acestea, cei ce poarta piele de oaie si se prezinta pe dinafara cu chip pasnic, sfisie dinlauntru oile cele intelegatoare ale lui Hristos si vatama mult, inselindu-i pe cei mai simpli. Acestia sunt mai periculosi si greu se apara cineva de ei. Ce lucruri indraznete nu au facut acesti innoitori? Din aceasta pricina, i-a despartit Biserica, deoarece ei s-au rupt de dreptmaritori si au facut mincinoasa adunare. Totusi, trebuie sa cunoasteti ca, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteti singuri, ci aveti pe Sfintii Parinti impreuna cu voi care apara Ortodoxia, sfinti care au alcatuit la Niceea evlavioasele dogme ale Credintei. Crima este nepazirea Predaniilor Parintilor. Sa ne luptam pina la sfirsit nu pentru averi, nu pentru slava, ci pentru a dobindi de obste comoara credintei sanatoase si sa raminem luptindu-ne pentru adevar.”
Toate inovatiile umano-papiste in invatatura si cultul Bisericii au fost radacinile din care s-a zamislit o si mai grozava prapadenie: idolatria omului, inchinarea la omul-zeu, adica umanismul, temelia de mai apoi a tuturor inselarilor contemporane.
ECUMENISMUL SI IDOLUL UMANIST
Invatatura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostita de catre Sfintii Apostoli, de catre Sfintii Parinti si de catre Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este urmatoarea: Ereziile nu sint Biserica si nici nu pot fi Biserica. Pentru aceea in aceste false Biserici nici nu pot exista Sfinte Taine, si mai cu seama Taina Impartasirii – aceasta Taina a Tainelor; fiindca tocmai Sfinta Impartasire este totul si toate in Biserica, adica Insusi Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Intiiul Apostol in Epistola catre Tit, cu puterea pe care a primit-o de la Hristos Dumnezeu-Omul, da porunca: De omul eretic, dupa prima si a doua sfatuire, desparte-te (Tit 3:10). Acela deci, care nu numai ca nu se desparte de “omul eretic”, ci-i da aceluia si pe Domnul Insusi, in Sfinta Impartasire, se mai gaseste oare in sfinta credinta apostolica si dumnezeiasca?Raspunde Canonul 45 al Sfintilor Apostoli ce porunceste cu glas de tunet: “Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care numai s-a rugat cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a ingaduit lor sa lucreze ceva ca si clerici, sa se cateriseasca.” Iar Canonul 65 al Sfintilor Apostoli hotaraste: “Daca vreun cleric sau mirean intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”
In timpul vremurilor Apostolice, Apostolul Pavel dezvaluia in Epistola catre Tesaloniceni ca deja “taina faradelegii se si lucreaza” (II Tesaloniceni 2:7). Aceasta taina ticaloasa era planul secret al diavolului pentru o noua cadere a omului si pentru apostazia crestinilor. Am vazut cum aceasta vicleana lucrare impotriva crestinilor a fost faptuita de dusmanul omenirii mai ales prin erezii sagetate asupra dreptei credinte Ortodoxe, singura credinta prin care oamenii devin membrii ai Bisericii si sunt mintuiti intru Hristos.
Sfantul Vasile cel Mare scrie ca cel viclean foloseste urmatoarea tactica: a vazut blestematul ca propovaduirea Scripturii s-a ridicat din Rasarit si de acolo s-a raspandit catre Apus si restul lumii, prin urmare a sadit semintele apostaziei tot in tinuturile din Est si de acolo a izbutit sa le imprastie in restul lumii.
In Rasarit aceste erezii au fost invinse, Ortodoxia a triumfat si aceasta biruinta o praznuim in Duminica Ortodoxiei. In Apus, totusi, oamenii au fost infranti. Au stat impotriva Ortodoxiei si au cazut prada ereziei papismului. Au parasit corabia Bisericii Ortodoxe si au vislit in larg, cirmuiti de un om, departe de invatatura curata a lui Hristos.
Catolicismul s-a ridicat prin respingerea si inlocuirea invataturii ortodoxe despre Biserica, latinii proclamind dogme eretice despre intiietatea si negreselnicia papei, adica a omului pamintesc, contrar Sfintei Scripturi care aminteste in prima Epistola a Sfintului Apostol Ioan (I Ioan 1:8,10): Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui Hristos nu este intru noi.
Sfintul Iustin Popovici spune cum din aceasta erezie latina ce a devenit universala s-au nascut si se nasc fara incetare alte erezii: Filioque, scoaterea epiclezei adica a chemarii Sfintului Duh la Sfinta Liturghie, introducerea harului creat, azimele, purgatoriul, cumpararea de merite prisositoare, invatatura scolastica privitoare la mintuire si viata, papo-centrismul, “sfinta” inchizitie, indulgentele, uciderea pacatosului pentru pacatul savirsit, iezuitismul, politizarea clerului, laicizarea administrativa si tot umanismul social.
Dezbinarea si despartirea umanista eretica intre dragoste si adevar este ea insasi o dovada a lipsei credintei in Hristos Dumnezeu-Omul si a pierderii cumpenei si gindirii sanatoase duhovnicesti. Pentru aceasta Sfintul Pavel ne atentioneaza in Epistola catre Coloseni: Luati aminte sa nu va fure mintile cineva cu filozofia si cu desarta inselaciune din predania omeneasca, dupa intelesurile cele slabe ale lumii si nu dupa Hristos. (Coloseni 2:8).
Dar cea mai clara marturie a dezbinarii adusa Bisericii Ortodoxe de papism este insasi dezbinarea catolicismului in miile de culte protestante contemporane. Protestantismul este cea mai apropiata si credincioasa odrasla a papismului, care prin gindirea sa profund neortodoxa se arunca din erezie in erezie si se ineaca fara incetare in feluritele otravuri ale ratacirilor eretice. Pe linga aceasta, trufia papista si nebunia “infailibila” domnesc in chip desavirsit in sufletele credinciosilor protestantismului, pustiindu-le. In principiu, orice protestant este un papa de sine statator, preot infailibil in toate chestiunile de credinta; iar lucrul acesta duce totdeauna dintr-o moarte duhovniceasca in alta, al caror sfirsit este iadul.
Tot Sfintul Iustin Popovici ne invata ca numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene este ecumenismul. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul in frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase, nu sint nimic altceva decit erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de “a-tot-erezie” – pan-erezie. De ce? Fiindca, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau sluteau anume insusiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, in timp ce ereziile acestea europene indeparteaza pe Dumnezeu-Omul in intregime si pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este “legiune”.
Asa stind lucrurile, ecumenismul papisto-protestant, cu biserica sa mincinoasa si cu crestinismul sau mincinos, nu are iesire din moartea si din chinul sau, daca nu se va pocai din toata inima inaintea Dumnezeu-Omului, Domnul Hristos, si a Bisericii Lui Ortodoxe. Pocainta este leacul pentru orice pacat, leacul dat fiintei omenesti, celei dupa chipul lui Dumnezeu, de catre singurul iubitor de oameni.
Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii sobornicesti a lui Hristos si cu intreaga Predanie ortodoxa, Biserica Ortodoxa nu ingaduie existenta altor Taine in afara ei, nici nu le socoteste Taine, pina la venirea prin pocainta din “biserica” eretica, adica dintr-o biserica mincinoasa, in Biserica Ortodoxa a lui Hristos. Cita vreme cineva ramine in afara de Biserica si nu va recunoaste toate invataturile de credinta ortodoxe, unul ca acesta este pentru Biserica eretic si, in chip de neocolit, se gaseste in afara impreuna-unirii mintuitoare: Fiindca ce partasie poate fi intre dreptate si nelegiuire? Ce partasie poate sa fie intre lumina si intuneric? (2 Corinteni 6:14) dupa cuvintele Sfintului Apostol Pavel in Epistola a doua catre Corinteni.
Toti Sfintii Pãrinti strigã intr-un glas: de la Rãstignire Biserica s-a fãcut jertfitoare, de la Inviere Biserica este biruitoare, si de la Cincizecime Biserica este desãvirsit-mintuitoare. Numai Biserica Ortodoxã reuneste toate aceste harisme, cãci numai ea este Biserica cea Una, Sfintã, Soborniceascã si Apostoleascã, de la Intemeietorul si Capul ei – Iisus Hristos. Numai Biserica Ortodoxã a biruit veacurile neatinsã, nepãtatã si neintinatã, numai Biserica Ortodoxã a dãruit lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste, numai Biserica Ortodoxã va fi singura ce va purta rãzboi impotriva falselor biserici ce vor incerca sã o uzurpe.
GLOBALIZAREA ECUMENISTA SI IMPARATIA LUI ANTIHRIST
Astazi, in ratacirea duhovniceasca care pe toti ne patrunde, a cauta si a pazi adevarul in cele despre mintuire este din ce in ce mai anevoios. Adevarul este persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Pe acest Adevar Intrupat, omul modern, „omul nou” nu il mai primeste, il reinterpreteaza dupa norme umanist-rationaliste, cautindu-l in puhoiul de filozofii, doctrine, studii, stiinte, experimentari etc., croindu-l dupa chipul si asemanarea lui decazuta.„Ispita neamului celui de pe urma a si sosit mai grozav acum” – graieste Sfintul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) – „cu apropierea venirii lui Antihrist, incit ameninta sa-i piarda si pe cei alesi. Si nu-i atit de primejdioasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamintesti sau de la cei destrabalati care nu pot usor sa vatame pe Crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, care sint dusmani ascunsi, cu atit mai primejdiosi, cu cit cred ca sint frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapinitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana care a inceput sa se strice si, in loc sa hraneasca, otraveste pe cei care o maninca. Ei aduc tulburare in rindurile Crestinilor. Acestia sint ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi: «Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela» (Matei 24:5). Vorbesc si fratii mincinosi de sfinta si prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie, de unire si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cit e de greu pentru ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor! Cit e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele filosofice si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adinc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea la un idol care se numeste om”.
In anul 1906 in mediile protestante, ia fiinta asa numitul Consiliu Ecumenic Mondial cu scopul de a uni toate religiile lumii pe baza dialogului si principiilor democratice de libertate, egalitate si fratietate.
Sa nu ne lasam amagiti. Exista si un “dialog al minciunii”, atunci cind cei care dialogheaza se inseala, cu stiinta sau fara stiinta, unii pe altii. Un astfel de dialog este insuflat de diavolul, caci mincinos este si parintele minciunii (Ioan 8:44). Urmatori raului sunt toti impreuna-lucratorii, cei de buna voie sau fara de voie, cind ei voiesc sa faptuiasca binele lor cu ajutorul raului, sa ajunga la “adevarul” lor cu ajutorul hulitoarelor minciuni. Nu exista “dialog al dragostei” fara dialogul adevarului. Altminteri, un altfel de dialog e nefiresc si mincinos. De aceea si porunca purtatorului de Hristos Apostol cere: Dragostea sa fie nefatarnica (Romani 12:9).
Dar toti care vorbesc de unire nu au inteles de ce Hristos a venit in lume. Ei cred ca Dumnezeu a venit ca sa predice un mesaj etic si artificial ca al lor, ca El a venit ca sa ne invete cum sa traim in lume ca buni cetateni. Ei vor ca aici sa le fie pamantul fagaduintei castigat prin respectarea regulamentara a Legii lui Dumnezeu. Acei falsi „crestini” ce vorbesc de „regate crestine”, „natiunea lui Dumnezeu”, „crestinism mondial”, „crestinism democratic”, „unirea bisericilor”, nu-si dau seama cat de mult asteptarile lor se aseamana nationalismului mesianic al evreilor sionisti care l-au vrut pe Hristos ca imparat al lumii. Acestia toti – numiti dezbinatori -, nu-l vor pe Hristos asa cum este, nu-l vor pe acel Hristos care a refuzat prefacerea pietrelor in paini. Ei nu vor un Hristos umil si ascuns, departe de puterea lumii, un Hristos care sa ceara celor ce-I urmeaza doar smerenie si rastignirea in taina a suferintei pe pamant. Ei vor un hristos care sa li se supuna, un hristos care sa-si doreasca imparatia lumii.
Iertati-ma domnilor ecumenisti, dar ati confundat conceptele. Sfintul Nicolae Velimirovici va va spune ca una este pacea sociala si politica, alta e impacarea credintelor. Si una este egalitatea in drepturile si indatoririle cetatenesti, si alta este egalizarea credintelor. Crestinilor li s-a poruncit cu strictete sa fie milostivi fata de toti oamenii, fara deosebire de credinta, dar, in acelasi timp, si tinerea cu strictete a credintei lui Hristos. In calitate de crestin, va puteti jertfi pentru cei de alta credinta atit averea, cit si viata, dar nicidecum si adevarul lui Hristos – fiindca averea si viata sunt proprietatea fiecaruia, iar adevarul lui Hristos, nu. Aici e piatra de poticnire – in aceasta lipsa de discernamint. Din aceasta lipsa de discernamint a venit si confuzia din sufletul ortodocsilor ecumenisti.
Putem spune ca secularizarea este cea mai mare primejdie pentru Biserica. Ea este aceea care ii falsifica adevaratul duh, adevarata atmosfera. Desigur, trebuie sa spunem din nou ca ea nu afecteaza Biserica, ci madularele Bisericii, caci Biserica este adevaratul si Sfintul Trup al lui Hristos. De aceea ar fi mai bine sa vorbim de secularizarea madularelor Bisericii.
Uimitor, majoritatea ecumenistilor ortodocsi doresc din toate puterile sa dialogheze cu eterodocsii, nu insa si cu ortodocsii. Pe ortodocsii care dezaproba deschiderile lor ecumeniste ii caracterizeaza fanatici sau fundamentalisti, pentru a-i scoate din lupta. Uita insa сa fanatici nu sunt doar antiecumenistii radicali ce folosesc antiecumenismul ca sa formeze grupari schismatice, ci si ecumenistii radicali, cita vreme incearca sa impuna perspectiva lor individuala in Biserica, fara sa se intereseze daca aceasta exprima invatatura Sfintilor Parinti si constiinta Bisericii. Extremele se intilnesc si formeaza doua fete ale aceleiasi monede. Foarte rar, sau chiar niciodata, un teolog ortodox care dezaproba felul in care se duc azi dialogurile ecumenice este chemat sa ia parte la acestea, si dасa, din greseala, ia parte, ecumenistii se vor ingriji de inlocuirea lui.
Dar nu trebuie sa dezbatem prea mult pentru a ajunge la concluzia ca demolarea din interior a Ortodoxiei, adica a Bisericii lui Hristos, ar insemna de fapt distrugerea a insusi Crestinismului. Ca, daca nici una dintre bisericile actuale nu poate pretinde ca este adevarata Biserica a lui Hristos, atunci o combinare a lor nu va duce nici ea la alcatuirea acestei Biserici unice, sau nu in modul si in rostul in care a intemeiat-o Hristos. Si daca toate aceste Biserici crestine nu exista decit in masura in care se pot raporta una la cealalta, atunci nici o insumare a lor nu va putea rezulta intr-o Biserica absoluta, caci o atare insumare va trebui si ea sa se raporteze la alte organizatii “religioase”. Si iata cum ecumenismul “crestin” nu va putea sa sfirseasca decit in sincretismul unei religii mondiale. Caci, intr-adevar, acesta este scopul nemarturisit al ideologiei de tip masonic, care inspira si anima “Miscarea Ecumenica”, ideologie care, la ora actuala, a patruns atit de adinc in constiinta celor care participa la asa-zisul dialog ecumenic, incit pentru crestinismul denaturat de astazi urmatorul pas logic care se prefigureaza este intrarea in comuniune cu religiile necrestine.
„Vine timpul, si nu e departe – prooroceste Sfantul Lavrentie al Cernigovului – cand foarte multe biserici si manastiri se vor deschide in slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. Vor auri si acoperisurile bisericilor cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Cand se vor termina lucrarile nu se vor putea bucura de slujbe duhovnicesti in ele ca va veni vremea imparatiei lui Antihrist si el va fi pus imparat”.
Toti credinciosii trebuie sa inteleaga ca in viitor Biserica nu va mai fi ceea ce a fost in vremurile de odinioara si nici ceea ce ni se pare ca este ea astazi. Liturghiile vor continua sa fie tinute si bisericile vor fi pline de oameni, dar adevarata Biserica nu va mai avea nici o legatura cu acele biserici ce astazi apartin ortodoxiei oficiale, legiferata si promovata de organele de stat, si nici cu acei clerici ce si-au vandut credinta. Biserica va ramane acolo unde este adevarul si va deveni din ce in ce mai greu de descoperit in anarhia duhovniceasca ce ni se pregateste. Ceea ce astazi gandim, cunoastem si credem despre biserica, preot si liturghie, in viitor vor fi asa de schimbate incat vor deveni simpla figuratie, ecumenista parodie. Si proorocia de mai sus continua: „Luati aminte la toate cele ce va spun caci totul se pregateste cu mare viclenie. Toate bisericile si toate manastirile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii ca niciodata, dar sa nu mergeti in ele. Antihrist va fi intronat ca imparat in marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului si a patriarhului. Bisericile vor fi deschise, dar crestinul ortodox traitor nu va putea intra in ele ca sa se roage, caci in ele nu se va mai aduce jertfa fara de sange a lui Iisus Hristos. In ele va fi toata adunarea satanica.”
Pentru a nu cadea in aceste prapastii ale duhului, Sfantul Dorotei ne invata: „Nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, decat numai daca se preface in chipul faptei bune”. Dupa cum si Sfantul Apostol zice: „Ca insusi diavolul se preface in inger de lumina”.
Ce vor trebui sa faca ortodocsii atunci cand isi vor vedea episcopii in comuniune cu ereticii? Asadar, credinciosii trebuie sa aiba curajul de a nu urma gloatele, rudele, vecinii sau instinctul. Dintre ortodocsi, numai cei dreptcredinciosi vor continua lucrarea Sfantului Duh, vor purta nerupta Traditia Ortodoxiei. Adevaratii preoti vor fi cei ce vor trai, gandi si invata asa cum Sfintii Parinti ar fi facut-o. Totdeauna Hristos Dumnezeu va randui prin putinii alesi ai Sai ducerea mai departe a Crucii. Atunci vom vedea cum Biserica universala nu va sta in cei multi, ci dimpotriva, „turma cea mica” va alcatui desavarsit deplinatatea Tainelor, Trupul Bisericii. Credinciosii nu vor mai avea nevoie de administratie ori de alte ingradiri, pentru ca acea unitate ce va exista intre ei va fi cel mai dumnezeiesc mod de a fi: impreuna-patimire pentru dreapta credinta si cuminecarea din acelasi Trup si Sange al lui Hristos, comuniunea in Duhul cel Sfant. Atunci lamurit vom vedea cum Sfanta Traditie Ortodoxa leaga pentru vecie Biserica luptatoare cu Biserica primelor veacuri, cu Biserica biruitoare din ceruri. Asa se va pastra adevarata Biserica nevatamata, sub pogorirea vesnica a Duhului Sfint acolo unde este Ortodoxie. Iar unde este adevarata Ortodoxie acolo este si adevarata mintuire.
Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Cuviosul Parinte Serafim Rose spune ca „omul modern [a creat] un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cit mai fidel dupa tiparul noilor vremuri, preocupat de stiinta si afaceri; de fapt una dintre intentiile primordiale ale gindirii moderne a fost aceea de a confectiona un asemenea dumnezeu”. Asadar oamenii si-au schimbat nu doar gindirea despre Dumnezeu, ei au schimbat insusi „dumnezeirea” de care se vor condusi, nascind un „nou dumnezeu” care se deosebeste vadit de Dumnezeul Vechiului si Noului Testament cunoscut si iubit de crestini.
Acest „dumnezeu” nu reproseaza fapturii incalcarea Scripturilor, nu mustra pacatul, nu pedepseste reaua credinta, nu cearta faradelegea. Dimpotriva, iubeste impotriva adevarului, uneste impotriva dreptatii, inlatura muceniceasca jertfelnicie in Hristos prin promovarea impacarii cu ratacirile necredinciosilor, indragind global si nivelator intreaga suflare. Nu indispune, nu supara, nu deranjeaza. Nu cere si nu impune un singur Domn si Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singura invatatura de credinta, o singura Biserica, un singur adevar – viata si moartea pentru Hristos. Acest „dumnezeu liberal” care ingaduie si pune totul mai presus de vietuirea in dreapta credinta si de mintuire, executind constiincios ceea ce cere democratia si societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor si al Mucenicilor – Hristos Cel Rastignit si Inviat – Adevarul vesnic. Este vicleana marioneta care, supunindu-se orgoliului indreptatirii si revendicarilor, reformelor, inovatiilor si tuturor capriciilor si razvratirilor „drepturilor omului” – supune si manipuleaza el insusi prin aceasta pe cei ce au lepadat povara Crucii, straduindu-se sa ofere omenirii chipul vesniciei si al desavirsirii in tinutul blestemat al neodihnei acestei lumi pamintesti.
Iata cum locul lui Hristos Cel hulit si batjocorit, lepadat si alungat dintre oameni pentru preamarea Sa iubire intru dreptate este luat astazi in constiinta societatii de stapinul veacului si al intunericului, de cel ce neizbutind odata sa fie „dumnezeu” se strecoara astazi blind, duios si compatimitor in sufletele ateilor „religiosi”, apostatilor „crestini” si nihilistilor „ortodocsi” ecumenisti care cred in mincinoasele fagaduinte numite: pace, dragoste, libertate, toleranta, reconciliere, liniste, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultura, arta etc. Daca Europa ar fi ramas crestina, s-ar fi laudat cu Hristos, nu cu a sa cultura.
Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfideaza Predania si invataturile Sfintilor Parinti, inlatura din vietuirea crestinilor dogmele, canoanele, rinduielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de anti-dumnezeu i se inchina astazi omenirea, in numele lui se organizeaza intrunirile ecumeniste, de la el cersesc mintuirea crestinii si doresc pacea paginii. El va darui unitatea tuturor „religiilor” si confesiunilor, in duhul lui graiesc ecumenistii Bisericii, pe acesta il asteapta in Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii si toate popoarele. Aceasta „entitate” lipsita de identitate teologica si neintemeiere dogmatica, ce imprumuta cameleonic numele tuturor dumnezeilor popoarelor pagine dar si al adevaratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce in ce mai prezenta in intreaga lume, facindu-se simtita pina si in gindirea majoritatii ierarhilor, preotilor si teologilor Bisericii, atinsi de duhul lumesc al acestor vremuri. Aceasta umbra ascunsa indaratul numelui Iisus Hristos insa in duhul antihristului-zeu, organizeaza astazi pentru participantii crestini ortodocsi conferinte, seminarii inter-religioase unde se semneaza tratate si aliante si se impartasesc laolalta, se savirsesc rugaciuni si slujbe „comune” cu toti cei ce „cred” si au o „religie”: evrei, budisti, hindusi, musulmani, iar dintre crestinii eretici: protestanti si neoprotestanti, catolici, greco-catolici, monofiziti si monoteliti – fapte fara precedent in istoria Bisericii!
Aceasta imbratisare ecumenista insufla ideea ca Biserica Ortodoxa doreste alaturarea de partile “crestine” aflate in dezbinare si ratacire, si da dreptcredinciosilor un duh de apartenenta la o Biserica fragmentara, nedesavarsita inca. Dar oare, noi ortodocsii, suntem in aceeasi corabie cu protestantii, catolicii, musulmanii, evreii? Credem ca ORTODOXIA ESTE INSASI CORABIA si ca nu trebuie sa ni se dea sau sa ne cerem de la altii, in mod democratic, locul ce-l avem de 2000 de ani, dat de Insusi Hristos prin Duhul Sfant la Cincizecime!
Orice impreunã-rugãciune este interzisã de cãtre Sfintele Canoane din motive ecleziologice serioase. Impreunã-rugãciune savirsesc ierarhii ortodocsi cu romano-catolicii si cu alti crestini neortodocsi la intrunirile ecumeniste. Dar nici rugãciunea reprezentantilor diferitelor religii in acelasi loc, cu rindul si pentru acelasi scop nu poate fi acceptatã de cãtre constiinta crestina ortodoxã din mai multe motive:
- Deoarece dumnezeii cãtre care se roagã reprezentantii celorlalte religii sunt mincinosi. Profetul David spune cã “toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Psalm 95, 5) si cã “urechi au si nu vor auzi” (Psalm 113, 14). Hindusii, de exemplu, cred intr-o sumedenie de zeitati. Sintoistii cred in sufletele inaintasilor si cinstesc zidirea in locul Ziditorului (soarele, luna, etc). Budistii au un dumnezeu impersonal. Iudeii si musulmanii cred intr-un dumnezeu monopersonal, considerind ca blasfemie credinta in Dumnezeul Treime si in dumnezeirea lui Hristos. Cum putem noi, crestinii ortodocsi, sã luãm parte la rugãciuni acolo unde nu se dã nici o importantã dumnezeului cãtre care se indreaptã rugãciunea, considerindu-se suficient faptul cã te rogi la un oarecare zeu? Astfel de situatii unesc participantii si privitorii in mentalitatea “New Age” ce tine de duhul masonic sincretist. Iar aceastã situatie nu este numai impotriva Sfintelor Canoane, ci si a Vechiului Testament.
Ar fi acceptat vreodatã profetul Ilie sau altul dintre profeti sã ia parte la asa ceva? Este cunoscut faptul cã profetii au propovãduit lupta neincetatã impotriva oricãrui fel de sincretism religios si cei mai multi dintre acestia au fost alungati si ucisi din acest motiv.
Ar fi primit vreodatã Sfintii Apostoli si nenumaratii Sfinti Martiri si Mãrturisitori ai credintei noastre o astfel de impreuna-rugaciune si comuniune cu ereticii si paginii de dragul pacii si iubirii? Cum indrãznim noi astãzi sã faptuim impotriva lor, a Profetilor, a Apostolilor, a Martirilor si a Sfintilor nostri Parinti?
Toata mascarada ecumenista are radacinile in negura trecutului si urmeaza un plan deja facut. Chiar acum, in vremurile noastre, fiinteaza o mare grupare religioasa ce cuprinde toate religiile pamantului, numita masonerie, ce a fost deja imbratisata de cei mai progresisti lideri ai lumii. Cu amestecul sau ideologic poate impaca in mintile celor inselati, toate deosebirile religioase ale omenirii, putand depasi cu mult obstacolele si dificultatile unirii pe care diferite religii le intalnesc. Ce ratiuni se vantura acolo, de sunt asa de convingatoare pentru a impaca contrariile dogmatice ale diferitelor culte, ca pana la urma sa inlature „dezbinarea” dintre religii si sa avanseze exponential catre unirea tuturor?
Intai de toate, masoneria este o religie oculta cu mistere bine pazite, ce initiaza treptat in inchinarea la un dumnezeu necunoscut dar proclamat universal, un fel de „suflu divin” ce, zic ei, peste veacuri a stat la baza tuturor crezurilor religioase. Aceste conditii nu le poate implini decat diavolul, fiinta cu mii de chipuri ce-l uraste de moarte pe Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.
Consiliul Ecumenic functioneaza ca o imensa loja masonica. Precum in lojile masonice nu se discuta subiecte religioase, pentru a se evita certurile dintre membri, tot asa in Adunarea Ecumenica nu se discuta despre adevarurile de credinta ce deosebesc diferitele confesiuni. Francmasoneria cere membrilor sa fie credinciosi fiecare dumnezeului lui dar toti sa-l cinsteasca pe Marele Arhitect, asemenea Consiliul Ecumenic cere membrilor ca fiecare participant sa respecte si sa fie tolerant fata de dumnezeul celorlalti. Atit timp cit aceste comunitati se folosesc de numele dumnezeu si vorbesc despre dumnezeu ca despre putere sau forta care nu are principii reale, un adevar real, atunci acest dumnezeu poate deveni o umbrela, o justificare practic pentru orice. Razvratirea este pricina caderii dracilor din ceruri, dar cea mai groaznica razvratire aici pe pamint este sa folosesti numele lui Dumnezeu pentru a intemeia o noua religie crestina universal-ecumenica ce sa stringa ca intr-o mare biserica toate religiile lumii. Acest lucru alaturi de unirea religiei cu politica pregateste calea lui Antihrist.
Cum nu conteaza diferenta dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot asa nu conteaza felul cum este inteles Hristos de diferitii ecumenisti. Se discuta in loijle masonice despre toleranta, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelasi lucru face si Consiliul Ecumenic, unde se vorbeste despre reconciliere, unitate, dreptate sociala si libertatea individului. Fac masonii politica si lupta pentru un guvernul mondial si uniune europeana, aceleasi lucruri le doresc si le sustin si ecumenistii. De ce aceste asemanari? Pentru ca Adunarea Ecumenista este condusa de francmasonerie, iar francmasoneria este condusa de evreii satanisti.
Sa nu va fie de mirare. Toata mincinoasa teologie ecumenista nu cauta altceva decit inrobirea omenirii intr-o noua ordine sociala care intr-un nou spirit va cauta formarea unei super-rase dintr-o elita spirituala care va sprijini miscarea new-age. Noua religie pentru crestini se va imbraca cu hainele crestinismului pentru a se face primita de evrei, musulmani, budisti, iar in acest fals crestinism toate religiile se vor uni pentru a-i aduce inchinare Antihristului ca dumnezeu al tuturor.
Unirea ecumenista a religiilor sub umbra masoneriei va fi posibila deoarece toate religiile lumii asteapta in momentul de fata venirea unui Mintuitor. Crestinii asteapta reintoarcerea lui Hristos, musulmanii l-asteapta pe Iminam Mahdi, budistii asteapta venirea lui Budha, hindusii asteapta reintoarcerea lui Krishna, iar iudeii asteapta venirea lui Mesia. Ideea prin care toate religiile trebuie sa se uneasca pentru a aducea pacea pe pamint este falsa. Aici vedem viclenia lui Satan care se va opune lui Hristos pretinzind ca este Hristos.
Arhitectii Noii Ordini stiu ca globalizarea va fi irealizabila daca, mai intii, religiile nu se vor imbratisa si nu vor inceta sa separe oamenii planetei prin marturisirile de credinta. Stiu ca nu sunt suficiente elementele politice si economice. Stiu de asemenea, ca dialogurile intercrestine si interreligioase, ce acum se desfasoara, vor conduce la o unitate exterioara: ,,vazuta”, fabricata, si pentru aceasta organizeaza un program de colaborare ca sa uneasca la inceput confesiunile crestine, iar apoi restul religiilor, astfel incit recunoasterea diferentelor sa deschida calea unitatii religioase si a tuturor libertatilor.
Asa va arata, fratilor, new age – noua religie ce va robi sufletele in noua ordine mondiala adica imparatia lui Antihrist. Satan va fi tatal falsului mesia, inselatorul antihrist ce va pretinde ca aduce pacea, prosperitatea si progresul, dar prin compromis si unitate va deschide o noua era a constiintei globale ce in final va insemna distrugerea.
Cind politica, finantele si socialul vor fi unite sub un singur conducator, atunci neo-religia nu va mai ingadui „dezordinea”, nu vor fi credinte „autonome” sau certuri din cauza „dumnezeilor”. Diavolul cu trup de om va sta in templul lui Dumnezeu ca dumnezeu si toti oamenii de pe pamant ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii, ii vor aduce inchinare in cadrul unui cult religios, deoarece Fiarei „i s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca, si i s-a dat ei putere peste toata semintia, poporul si limba si neamul. Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.” (Apocalipsa 13.7-8) Pentru acei oameni, doar o religie va exista, religia lui Antihrist.
Daca masoneria europeana viseaza realizarea Statelor Unite ale Europei, in schimb masoneria universala, care este subordonata sionismului international, viseaza realizarea unei noi ordini mondiale, stabilirea unui conducator mondial intr-un guvern mondial.
Adevaratul scop al ecumenistilor este acelasi cu al masonilor si al evreilor: acela de a stapini lumea, iar pentru aceasta au nevoie de a distruge toate religiile, de a rasturna toate guvernele pentru a pregati lumea de stapinirea lui Antihrist. Si cind neamurile i se vor inchina pentru a trai in indestulare si pace, atunci vor avea parte de cel mai mare razboi.
Erezia ereziilor adica ecumenismul, nu poate insela pe ortodocsi decit prin paginizarea ortodoxiei, prin crearea unei noi biserici apostate, care va fi la plinirea vremii mireasa lui Anticrist, asa cum ne arata proorocirea din Apocalipsa, in care desfrinata care este biserica apostata, sta calare adica este purtata de fiara, care este insusi Antihristul.
CORABIA ORTODOXIEI
Cuviosul Serafim Rose spune ca intr-o epoca de intuneric si inselaciune aproape universale, cind pentru cei mai multi asa zisi “crestini”, Hristos a devenit tocmai ceea ce invatatura ortodoxa denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxa a lui Hristos este singura care pastreaza si comunica harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fara de pret a carei existenta chiar lumea asa-zisa crestina nici macar nu o banuieste. Caci lumea “crestina” da mina cu fortele intunericului pentru a-i insela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi incit sa creada ca “numele lui Isus” ii va salva chiar din mijlocul apostaziei, si blasfemiilor in care traiesc si pe care le accepta, nepasatori la infricosatul avertisment al Domnului: Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea (Matei 7,22-23).Mintuitorul insusi ne-a avertizat: Atunci, de va va zice cineva: Iata, Mesia este aici sau dincolo, sa nu-l credeti. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi. Iata, v-am spus de mai inainte. Deci, de va vor zice voua: Iata este in pustie, sa nu iesiti; iata este in camari, sa nu credeti. Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pina la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (Matei 24,23-27).
„Tatal nostru” se incheie cu rugaciunea catre Dumnezeu ca El sa ne izbaveasca de cel viclean. Dar cine se poate tine de mina cu Hristos ? Cine poate sta alaturi de Dumnezeu ? Nu le-a grait Hristos evreilor: iata, se va lasa casa voastra pustie (Matei 23, 38) ? Prorocia s-a implinit, spune Sfintul Nicolae Velimirovici: Evreii nu au nici jertfe, nici preotie. Amindoua au trecut la cei botezati in acel ceas cind catapeteasma Templului s-a rupt de sus si pina jos. Nici musulmanii nu au nici jertfe, nici preotie. Nu le spune, oare, evreilor evreul Pavel, apostolul lui Dumnezeu: Hristos e sfirsit Legii (Romani 10, 4) ? Asadar, cum se poate ca ceea ce este pustiit, ceea ce s-a sfirsit, ceea ce este lepadat si inlocuit cu altceva nou, sa fie pus pe picior de egalitate si sa se tina de mina cu credinta vie a lui Hristos ? Si Mohamed insusi, cu toata dusmania sa fata de crestini, recunoaste si pune in Coran faptul ca Iisus, fiul Mariei, va judeca lumea, prin urmare si pe Mohamed insusi. Si atunci, de unde aceasta nivelare si egalizare ? De unde poate veni o asemenea viziune, intrebati ? De la ispititorul.
Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputinta de confundat. Ea se va intimpla deodata. Va veni din cer – Barbati galileeni, de ce stati privind la cer pe Acest Iisus Care S-a inaltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati vazut mergind la cer (Fapte 1,11) – si va hotari sfirsitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de “pregatire” pentru Hristos, in afara de aceea pe care si-o lucreaza fiecare crestin ortodox prin cainta pentru pacatele lui, spovedanie, priveghere, si rugaciune. Cei care se “pregatesc” altfel pentru acest sfirsit, care spun ca el este undeva “aici” – mai ales “aici” in Templul din Ierusalim – sau care predica pe “Isus vine curind”, fara sa mentioneze marile inselaciuni care preced venirea Sa, sunt vadit profetii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie sa vina mai intii spre a ispiti lumea, inclusiv pe toti “crestinii” care nu sunt sau care nu devin cu adevarat ortodocsi.
Nu exista nici un fel de “mileniu” viitor. Pentru cei vrednici sa-l primeasca, “mileniul” apocaliptic (Apoc. 20,6) este chiar acum; este viata plina de har din Biserica Ortodoxa, de-a lungul acestei ”mii de ani”, ce desparte prima venire a lui Hristos, adica de la intrupare pina la venirea lui Antihrist. Aceasta este invatatura ortodoxa a sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Andrei al Cezareii, si a altor Sfinti Parinti.
Faptul ca protestantii asteapta venirea “mileniului” cindva in viitor, nu face altceva decit sa intareasca marturisirea lor ca in prezent ei nu il traiesc, si anume ca ei se afla in afara lui, adica in afara Bisericii lui Hristos, al Carui har dumnezeiesc nu l-au gustat.
Raspunsul ortodox la fiecare noua schimbare si chiar la epoca finala si teribila a lui Antihrist, este aceasta Evanghelie a lui Hristos, pe care singura Biserica Ortodoxa a pastrat-o neschimbata, prin Sfinta Traditie a Sfintilor Parinti in linie neintrerupta de la Hristos si Apostolii Sai si prin darul Duhului Sfint. Pe acesta singura Biserica Ortodoxa il impartaseste si numai celor credinciosi, care sunt pecetluiti cu Sfinta Taina a Mirungerii si care au pastrat neintinata aceasta adevarata pecete a darului Duhului Sfint. Amin.
Sfintul Apostol Pavel continua si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu aceasta porunca: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvint, fie prin epistola noastra (II Tes. 2,15). Sunt unii care va tulbura si voiesc sa schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi sau un inger din cer v-ar vesti alta Evanghelie decit aceea pe care v-am vestit-o, sa fie anatema! Precum v-am spus mai inainte, si acum va spun iarasi: Daca va propovaduieste cineva altceva decit ati primit, sa fie anatema! (Gal. 1,7-9)
Tine chiar de natura lui Antihrist sã prezinte imparatia satanei, ca si cind ar fi a lui Hristos.
Cu atit mai mult trebuie sã lupte astfel crestinul din ziua de azi, care sunt inconjurati din toate partile de un crestinism fals, care are propriul sãu arsenal de experiente ale “harului” si “Duhului Sfint”, putind cita pe de rost din Sfinta Scripturã si din Sfintii Parinti, pentru a-si “intãri” propriile erezii! Cu siguranta trãim vremurile de pe urmã, cind inselaciunea este atit de subtilã incit amageste, de este cu putinta, si pe cei alesi (Matei 24,24).
Falsii prooroci ai timpurilor noastre anunta cu glas din ce in ce mai puternic apropierea “noii ere a Duhului Sfint”, a “noii Cincizecimi”, a “punctului Omega”. Este exact ceea ce se numeste, in adevãratele profetii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Aceastã profetie, tocmai acum in zilele noastre, incepe sã se implineascã, cu forta unei puteri demonice.
Intreaga atmosferã spiritualã contemporanã se incarcã cu puterea experimentelor oculte de initiere demonicã si aceasta, pe mãsurã ce “taina nelegiuirii” intrã in faza penultimã, in care incepe sã posede sufletele oamenilor si, intr-adevãr, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor alesi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putinta.
Impotriva acestei “experiente religioase” de mare forta, crestinii ortodocsi trebuie sã se trezeascã si sã se inarmeze cu adevãrat, sã devinã pe deplin constienti de ceea ce inseamnã Ortodoxia crestina si in ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele “crestine” sau necrestine.
Fie ca toti crestinii ortodocsi sã se intãreascã pentru marea bãtãlie care ii asteapta, si sã nu uite niciodatã cã, in Hristos, victoria este deja a noastrã. Cãci El ne-a promis cã portile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16,18) si cã pentru cei alesi El va scurta zilele urgiei si strimtorii celei de pe urmã (Matei 24,22). Si apoi, cu adevãrat, dacã Dumnezeu este cu noi, cine este impotriva noastrã? (Rom. 8,31). Chiar in mijlocul celor mai sãlbatice ispite, nouã ni s-a poruncit: indrazniti Eu am biruit lumea (Ioan, 16: 33).
Sã trãim deci si noi, asa cum au fãcut-o toti adevaratii crestini inaintea noastrã, cu certitudinea cã toate cele ce se vãd au un sfirsit si cã Mintuitorul nostru va veni curind; cãci Cel Ce marturiseste acestea, zice: Da, vin curind. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22,20)
Chiar daca toate neamurile si toate popoarele se vor inchina fiarei care s-a ridicat din abis sa corupa pe cei ce locuiesc pe pamant, ostasii lui Hristos, ai Bisericii Ortodoxe, vor canta: “Cu noi este Dumnezeu, intelegeti, neamuri, si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu”.
Sa urati toata greseala, erezia si invatatura potrivnica Bisericii Ortodoxe, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, ca sa luati cununa cea nestricacioasa in ceruri.
Mult curaj le vor trebui celor putini spre a se impotrivi duhurilor lumii, cu riscul de a fi socotiti smintiti, nebuni sau razvratiti si de a fi supusi abuzurilor puterii. Multa intelepciune va trebui unui ortodox ca sa discearna adevarul acolo unde restul vor vedea o nebunie. Pentru timpurile noastre o viclenie a veacurilor este necredinta deghizata in credinta si otrava indulcita. Cine se va lasa inselat de aparente, va fi pierdut. Va trebui sa distingem Biserica de lume, pentru ca destinul lumii e veacul, iar al Bisericii e vesnicia.
Pana la sfarsitul timpurilor, Biserica Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca va fi tinta tuturor prigoanelor si nu gresim cand spunem ca va trai in mici comunitati unite intre ele in Trupul si Sangele lui Hristos, in Sfantul Duh, pastrand Credinta si Traditia neintinate. Nu te teme mica turma, caci cu tine e Hristos cel Rastignit! Amin.
sursa de deveghepatriei
„Starea societăţii” ieri şi azi
„Starea societăţii” ieri şi azi
Prezentăm în continuare un text publicat în 1899 în San Francisco, Statele Unite, care însă nu şi-a pierdut nimic din vigoare şi autenticitate. Parcă ar fi fost scris azi – azi când modul uşuratic de viaţă modern ameninţă să arunce în aer întreg eşafodajul social după ce a erodat şi destructurat familia, lipsind astfel de substanţă viaţa umană. Textul are la bază o predică ţinută de Arhimandritul Sebastian Dabovici, un adevărat apostol sârb al Lumii Noi, cum încă mai erau cunoscute Statele Unite ale Americii în secolul XIX. Parintele Sebastian Dabovici s-a născut în 1863 într-o familie de emigranţi sârbi – primii emigranţi sârbi înregistraţi pe coasta de vest a Statelor Unite. Părintele Dabovici a fost şi prima persoană născută pe teritoriul SUA care să devină călugăr şi mai apoi preot ortodox. Din 1898, părintele a slujit sub Episcopul Tihon (Bellavin) numit la acea dată de Biserica Ortodoxă Rusă în fruntea eparhiei americane şi care mai târziu va deveni unul dintre cei mai cunoscuţi Patriarhi ai Rusiei şi va fi canonizat ca Sfântul Tihon.
Pentru adevăratul său apostolat – nu numai în SUA, dar şi în alte ţări, Părintele Sebastian Dabovici petrecându-şi ultimii aproape 20 de ani de viaţă şi murind în 1940 în Serbia – Sfântul Nicolae Velimirovici l-a denumit „cel mai mare misionar sârb al timpurilor moderne”.
Starea societăţii
Cât timp timp se va mai continua în felul acesta? Când vor deveni cei botezaţi creştini activi, pentru ca preoţii să se poată concentra asupra convertirii păgânilor? Ce luptă teribilă trebuie să luptăm! Deja focul iadului este în lume!
Mari oraşe se înmulţesc de la un capăt la celălalt al ţării; fermierul – aşa cum este definit cuvântul în dicţionarele noastre – este ceva ce aparţine trecutului. Este acum la ordinea zilei proprietarul de pământuri cu o vilă la oraş, un yacht pe mare şi cu un tren personal ce străbate de-a lungul continentului. Comparativ, nu există decât câţiva muncitori pe câmpuri – prea săraci însă pentru a-şi întreţine familiile. Casele liniştite de la ţară sunt tot mai puţine; pot să spun preţioase? Mă tem că nu, pentru că oamenii îşi pierd repede capacitatea de a estima în mod corect valoarea lucrurilor.
Majoritatea oraşelor în toată lumea sunt suprapopulate. Partea feminină a populaţiei iese mai ales în evidenţă: o goană stupidă şi nebunească după mode nesănătoase reprezintă principala patimă care le absoarbe cu totul pe majoritatea femeilor. Nu mai este loc pentru grădinile şi ograda casei: majoritatea copiilor din San Francisco sunt crescuţi chiar în stradă. O, cât de puţini dintre ei simt influenţa binecuvântată a unui cămin creştin!
Tineri bărbaţi şi tinere femei se află permanent „pe fugă”, aşa cum spun ei. Şi această „fugă” este o grabă nervoasă şi nestatornică de „a fi în pas cu vremurile”. Şi după toată fuga lor nu rămâne nimic în urmă decât abur şi fum, pentru că sunt goi – la fel de goi cum numai această lume schimbătoare şi trecătoare poate fi. Cu toate acestea, ei se agită şi cercetează: „Unde vom merge şi ce vom vedea? Ce vom face? O, dar ce putem face?”
Dacă faci o plimbare de-a lungul marelui bulevard sau treci pe o alee îngustă, dacă faci o vizită sălilor de reuniune din oraş sau priveşti în fabrici, peste tot vezi aceeaşi privire pătimaşă şi devoratoare a unei neruşinate şi îndrăzneţe tinere femei, care priveşte fix cu un soi de mişcare artificială a ochilor. Şi uneori auzi chiar aşa-zişi creştini spunând că este o slăbiciune de caracter în cel care are privirea plecată a smereniei sau roşeaţa inocenţei. Astfel de oameni nu cunosc sentimentul viu şi gingaşul imbold al unei conştiinţe curate. Când un tânăr bărbat pufăie din trabuc sau îşi arată dinţii într-un rânjet dezaprobator în prezenţa şi în timpul conversaţiei cu oamenii mai în vârstă, atunci ceva este greşit în acea societate, ceva nu este în regulă cu familia tânărului.
Având în vedere toate acestea, iubiţii mei, propovăduitorul Cuvântului lui Dumnezeu este obligat de teribilul jurământ pe care l-a făcut înainte de a primi darul succesiunii apostolice la hirotonirea sa, de a vă face cunoscut întregul Adevăr şi nu o parte a Lui.
Numărul celor necăsătoriţi este în creştere. Şi sunt unii dintre cei căsătoriţi care spun: „Nu dorim copii, pentru că dorim să avem cât mai multă plăcere cu putinţă!” Aceasta este o atitudine greşită, pentru că într-o căsnicie creştină o anumită plăcere nu este îngăduită în mod continuu. Creştinii se căsătoresc din dragoste pentru Dumnezeu şi legea Lui la fel de mult ca unii pentru ceilalţi. Dar creştinii care rămân singuri renunţă la căsătorie şi trăiesc în sfântă înfrânare de dragul lui Dumnezeu şi numai pentru El.
Acum aflăm însă că atât legătura din familie este abuzată cât şi starea celui singur. Curtarea între tinerii care abia au trecut pragul şcolii nu este recomandată, pentru că adesea conduce la depravare. Iar o curtare care se prelungeşte de-a lungul mai multor ani oferă ocazia de a păcătui şi a unei fărădelegi particulare faţă de Dumnezeu, întrucât inima şi dragostea ei sunt întoarse de la Dumnezeu şi aruncate asupra unui om.
De-a lungul tuturor veacurilor istoriei Creştinismului, au existat în cadrul Bisericii mădulare eroice, tineri şi tinere, care prin harul lui Dumnezeu şi-au păstrat sufletele curate şi neîntinate şi au închinat slavei lui Dumnezeu cea mai nobilă însuşire a vieţii lor omeneşti, şi anume o curăţenie neîntinată a sufletului şi a trupului. Aceste persoane au avut curajul şi o încredere nelimitată în ajutorul lui Dumnezeu încât, cu toate că au trăit în lume şi printre pericolele ei, cu toate că au fost ameninţaţi de poftele propriilor lor patimi şi de ispitele diavolului, au reuşit vitejeşte să-şi păstreze această comoară chiar în acest plăpând înveliş pământesc, au purtat-o nevătămată de-a lungul întregii călătorii a vieţii de aici de jos, pentru a o depune în cele din urmă la picioarele Domnului lor.
Eroi şi eroine creştine: voi care aţi imitat sau care încă imitaţi pilda măreaţă a Preabinecuvântatei Fecioare, Biserica admiră duhul vostru de jertfă, precum şi cel al sfinţilor mucenici care în câteva ceasuri şi-au încheiat lupta şi au dovedit devotamentul şi credinţa faţă de Dumnezeu! Pentru că trebuie să lupţi, să suferi şi să-ţi sacrifici întreaga viaţă! Cu bucurie şi veneraţie îşi coboară îngerii privirea spre voi, pentru că le semănaţi! Cu dragoste de maică şi cu mare putere Sfânta Fecioară Maria vă acoperă cu Sfântul Său Acoperământ când vă rugaţi cu toată inima, pentru că sunteţi elevii şi imitatorii Ei! Cu dulceaţa dragostei divine Mirele ceresc va umple inimile voastre şi vă va recompensa cu asupra de măsură pentru dragostea efemeră, trecătoare şi pământească pe care aţi pus-o la picioarele Lui. Veşnicul Judecător vă va găsi aşteptând precum fecioarele cele înţelepte şi prevăzătoare care de-a lungul întregii vieţi duc în mâinile lor uleiul curat al dragostei şi flacăra arzătoare a bunului exemplu! Astfel, credincios până la capăt, El vă va chema la veşnicul ospăţ de nuntă din cer. Amin.
Apărut în original în revista “The Orthodox Word”, Numerele 252-253 pe anul 2007, având la bază cartea Arhimandritului Sebastian Dabovici publicată în anul 1899 “Predicând în Biserica Rusă”.
Traducere de Petru Molodeţ
sursa http://www.familiaortodoxa.ro
Fericirile Cuviosului Paisie
Fericirile Cuviosului Paisie |
Posted in Uncategorized Un comentariu
4 porunci pentru soțul ortodox
4 porunci pentru soțul ortodoxFii tandru! |
Fetița mea tristă și dragă,
Da revolta ta cred că e întemeiată pe durerea ta cea mare, care și ea cred că e întemeiată. Doar renunțarea la mila Domnului nu are nici un temei în afară de un gând de la cel rău. Te rog, să te oprești o clipă și să vezi că poți trăi această durere și că poți afla răspuns la întrebarea de ce nu te iubește nimeni. Eu te pot ajuta să afli acest răspuns și să înveți să iubești și să fii iubită!
Seminarul despre care vorbesc e online. Intri pe site la noi și cauți „Să ne vindecăm iertând. Seminar duhovnicesc”. Intri acolo, citești fiecare sesiune și răspunzi la întrebări și faci ce te învață acolo. Și-mi trimiți mie, la adresa indicată acolo, ce vei descoperi și trăi. Așa vom merge împreună în toată povestea vieții tale și vei descoperi și tu un înțeles și un răspuns și, dacă vei fi onestă și harnică, vei ajunge la bucurie și iubire.
Te aștept cu drag și încredere că nu vrei cu adevărat să te duci în iad, pentru că sunt chinuri cumplite și veșnice, și ar fi păcat să nu ții cont că Dumnezeu te iubește și te iartă pentru toate păcatele tale.
Cu drag mult,
Maica Siluana
sursa http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1235