‘Psihanaliza’
Pulsiunile
Motto:
“Chestiunea decisiva pentru specia umana mi se pare a sti daca si in ce masura dezvoltarea sa culturala va reusi sa domine perturbarile aduse vietii in comun de umana pulsiune de agresiune si de autoaneantizare. Epoca prezenta merita, poate, un interes particular. Oamenii au ajuns atat de departe in dominarea fortelor naturii, incat cu ajutorul acestora le este foarte usor sa se extermine unii pe altii pana la unul. Acum ar trebui sa ne asteptam ca si cealalta „forta celesta”, Erosul, sa faca un efort pentru a se afirma in lupta cu celalalt adversar la fel de nemuritor? Dar cine, oare, ar putea prevedea succesul sau deznodamantul?”
Sigmund Freud
Este de asteptat ca acest citat din opera lui Freud sa fie primit cu un sentiment de “deja vu, deja banal”. Daca ar fi asa, nu ar fi decat efectul a ceea ce Hana Arendt numeste “banalizarea Raului” sau, parafrazand-o, banalizarea discursului despre Rau, o alta forma in sine a distructivitatii manifesta inevitarea reflectiei, a realitatii, a elaborarii, a prezentei Raului, a distructivitatii in esenta umanitatii si a realitatii.
Vom utiliza oarecum nediferentiat in acest text diferitele forme manifeste ale pulsiunii de moarte, aceasta a doua “forta” activa in orice forma de Viata ce tinde spre toate formele de moarte: Raul, Distructivitatea, Ura, cu manifestarile lor directe sau mascate. In ciuda tuturor evitarilor, lasitatilor, escamotarilor, dificultatilor de a accepta distructivitatea sub toate formele ei, a doua teorie a pulsiunilor ia in con¬sideratie aceste realitati interne si inerente Naturii umane, ia in consideratie… o lista a raului: ura Celuilalt, ura de sine, ura in¬dreptata spre orice forma de iubire, iubirea unor forme de ura, distrugerea, fragmentarea, atacul legaturilor… Absenta coerentei in viata psihica, clivajele si personalitatile multiple, lasitatea si oboseala de a gandi, de a face fata conflictelor, de a le recunoaste si de a le elabora, ura diferentelor, persecutia reala sau imaginara, razboiul, crima, abuzul, actele si alegerile care provoaca suferinta proprie si a celuilalt, ironia, malitia, sarcasmul, mizan¬tropia, misoginia, exterminarea, deochiul, blestemul, xenofobia, rasismul, “purificarile” si fragmentarea etnica, “purificarile” de orice fel, narcisismul micilor diferente, suicidul, “amorul nebun”, posesiunea, geloziile, dominatia, Celalalt ca obiect vidat de propria-i subiectivitate, unealta narcisica, sexuala sau de putere, moartea, melancolia, boala, nebunia, absenta de sens, interpretarea materna care ii atribuie bebelusului intentii de violen¬ta si crima, forme de iubire care ascund ura, forme de ura care ascund teama de iubire, placerea suferintei la sine si la altul, masochismul si sadismul, desigur, ura exportata proiectiv in Celalalt, ura atacand direct corpul celuilalt, depresia in fata reusitei, criminalii din sentiment de culpabilitate inconstient, dorinta de moarte, dragostea in formele ei primare, primitive, razbunarea, tradarea, ranchiuna, resentimentul, atacul asupra frumosului, atacul asupra creatiilor spiritului, Biblioteca din Alexandria, atacarea realitatii interne, atacul asupra realitatii externe, oroarea bine vanduta, lagarele de concentrare si negarea existentei lor, visele repetitive, analiza fara sfarsit, ura Celuilalt traita in sine, ura proprie recunoscuta in altul, ura propriilor victime martori ai urii din noi… sunt realitati psihice inainte de a deveni actiuni, gesturi, boli somatice sau mintale, esecuri, abuzuri de orice fel, cultura a raului, istorie.
Cazandu-le victima, supunandu-ne lor, evitandu-le, condamnandu-le, judecandu-le, traindu-le oroarea, banalizan¬du-le, resemnandu-ne, asimilan¬du-le unor limite inevitabile, de neocolit, incercand sa le transformam prin iubire, imitandu-le, contaminandu-ne de placerea agresiunii, imitand, luand in noi, utilizand aceleasi arme, lasandu-le sa ne conduca, atribuindu-le unor forte obscure din noi, straine noua, le proiectam in noi insine sau in afara noastra, incercam sa ne gandim la realitatea si originea lor… In timp, Raul a facut subiectul gandirii filozofice, al eticii, al moralei, al discursului religios, al discursului juridic, al discursului psihologic si stiintific despre om si uman, despre aparatul psihic, despre Suflet.
Pulsiunile in discursul religios:
Suferinta, maladiile sufletului sunt atribuite “demonilor” (poate aceasta subliniere va parea total nelalocul ei, dar asistam in tara noastra la forme primitive extraordinar de spectaculoase ale acestei credinte, iar povesti ale unor “exorcizari” in proximitatea alarmanta a crimei ne-au zguduit nu mai departe de Tanacu). Interpretand, avem, desigur, de-a face cu figurarea Raului opus Binelui, ambele intuite oarecum obscur in esenta umanului si elaborate in discursul religios. O intuitie a pulsiunii de moarte, a fortei de distrugere si dezagregare din orice forma de viata. In articolul sau, “O nevroza demoniaca din secolul al XVII-lea”, Sigmund Freud face analiza istoriei pictorului Christophe Haitzmann care suferea de una din acele “nevroze demonologice” din secolul al XVII-lea: “Iata, deci, un individ care se vinde Diavolului cu scopul de a fi eliberat de depresiune psihica. O excelenta motivatie, desigur”.
Pictorul, ne spune Freud, semneaza cu Diavolul doua pacturi in care targul nu este destul de clar. Nu este clar ce trebuia sa dea Diavolul in schimbul acestui suflet. Primul Pact scris cu cerneala: “Eu, Christophe Heintzmann, semnez aici incredintandu-ma acestui Senior, ca fiind propriul sau fiu, pentru noua ani. Anul 1669”. Al doilea Pact scris cu sange: “Eu, Christophe Hitzmann, ma incredintez in scris acestui Satan, promitand sa fiu propriul sau fiu si noua ani sa-i apartin trup si suflet”. Diavolul, zice Freud, se angajeaza, de fapt, sa fie pentru pictor, timp de noua ani, inlocuitorul tatalui sau, pentru ca pictorul sa isi recupereze (sa-si amane doliul, sa-si vindece melancolia) forta si dorinta de a trai si crea. Regasim aici marea problematica a repetitiei din transfer, a terapiei doliului si, concomitent, tentatia, seductia de a ceda si de a juca rolul unui personaj intern, de a semna Pactul… ceea ce in termeni psihanalitici inseamna a juca un rol in compulsiunea la repetitie, in autogenerarea Raului, a face jocul Pulsiunii de moarte. “… ca sa devii melancolic, ne spune Freud, ca urmare a mortii tatalui tau, inseamna sa-l fi iubit foarte mult. Dar este destul de curios ca un fiu sa aiba atunci ideea de a-l inlocui pe acesta cu Diavolul…” Biserica avea datoria sa judece, sa condamne, sa exorcizeze Forta Demoniaca din aceste “suflete ratacite”. Era deci mai mult un tratament al angoasei provocate de suferinta psihica decat un tratament al fiintei.
Este vorba intotdeauna de a pedepsi acte, violenta manifestata in act, devenita act. Lista de mobiluri ia act de pasiunile umane fara a cerceta aceste motivatii in profunzime. Exista intuitia ca cercetarea lor ar relativiza si ar paraliza in vreun fel capacitatea de a condamna. Aceasta este si o angoasa, dar si un adevar. In 1906, Freud accepta sa vorbeasca unui auditoriu de viitori criminalisti in cursul doctorului Loeffler la Universitatea din Viena. Conferinta sa, “Psihanaliza si stabilirea faptelor in materie judiciara printr-o metoda diagnostica”, incearca sa descrie si sa instruiasca auditoriul in metoda analizei asociatiilor libere si a psihopatologiei vietii cotidiane. Scopul sau era de a initia investigatorii in arta de a observa discursuri, asocieri si comportamente. Freud incerca, astfel, pentru prima oara, psihologia stiintifica
intr-un domeniu care era concomitent al Raului in Act si al motivatiilor lui profunde.
“Sarcina terapeutului, ne spune Freud, este totusi aceeasi cu a judecatorului de instructie: trebuie sa descoperim ceea ce este ascuns in psihicul uman…” Articolul sau “Criminal prin sen¬timent de culpabilitate inconstient”, descoperirea facuta de psihanaliza in destinele oamenilor si in destinele curelor psihanalitice a nevoii de pedeapsa, a cautarii inconstiente a pedepsei, relativizeaza serios increderea in actul justitiei, deplasand discutia de la act la motivele acestuia, spre dorintele si culpabilitatile inconstiente. Indicatia de psihoterapie in inchisori este un exemplu. Discutia privitoare la aceasta in¬dicatie si la succesul ei relativ a aprins spiritele in ultima vreme in tari din Europa.
Subiectul este complex si nu ma simt suficient de competenta in a-l infatisa aici, in fata dumneavoastra, in toata amploarea lui. Cert este ca vom gasi aceeasi discutie a luptei dintre Eros si Thanatos in toate teoriile, curentele si scolile de gandire din toate timpurile. As dori sa dau aici ca exemplu analiza pe care Jean-Bertrand Pontalis o face, in articolul sau “Ura Ilegitima” personajelor din nuvela lui Joseph Conrad, “Duelistii” (daca va amintiti, si Iron Maiden au compus o piesa inspirata de aceasta nuvela – The Duelist). Pontalis analizeaza cele doua personaje, modurile lor de a iubi, de a fi loiali, de a concepe si trai moralitatea. Ferraud il acuza pe Hubert de a nu-l fi iubit destul pe Napoleon. Ferraud, sarac, revoltat, sacrificial si eroic are, ne spune Pontalis, un exces de dragoste pentru Napoleon. Acest exces (recunoscut de multi dintre oameni drept dragoste adevarata, dragoste nebuna, dragoste perfecta, fara falie, suicidara) se opune unei lipse, defect de dragoste, care ii permite celuilalt, lui Hubert, sa faca acele compromisuri necesare lui cu toate formele de putere, tradandu-l, astfel, pe Napoleon. Primul este cel invins, este cel “rau”, lasat in viata de “bunul” care dispune, astfel, de o forma umilitoare si dureroasa de razbunare mult mai criminala decat cele doua gloante din pistolul sau pe care nu le foloseste in duel. Doua gloante care i-ar fi adus lui Ferraud o moarte demna asa cum ar fi cerut Excesul sau de puritate morala. Morala acestei analize si a acestei povesti atat de asemanatoare cu toate povestile noastre se poate constitui si in indicatia terapeutica, si in metapsihologia suferintei psihice. Intricarea pulsiunii de moarte si de viata, impletirea Erosului si a distructivitatii este singura cale posibila pentru a accepta viata, realitatea si legea. In viata oamenilor, excesul si lipsa de dragoste care duce la ura devin purtatoare de fantasme ce decid destine individuale si, adesea, destinele terapiilor de orice fel, magice, medicale, samanice, naturiste, spirituale etc., inclusiv ale celor psihanalitice. Nu rareori, excesul devine scop si cale deschisa unui Supraeu precum “pura cultura a pulsiunii de moarte”, cum ne spune Freud, care descopera unul din destinele Pulsiunii de moarte in chiar Sadismul Moral sau in chiar Narcisismul moral. O puritate morala dezintricanta si autocontemplativa!
Dupa ce a descoperit unele din cauzele profunde ale suferintei psihice, forta economiei si dinamicii inconstientului, forta refularii, potentialul patologic al dorintelor interzise, mecanismele prin care omul se apara de angoasa, de vina, de pierderea sentimentului de valoare si identitate, dupa ce a descoperit potentialul de vindecare a procesului psihanalitic, calea regala de acces la procesele inconstiente, potentialul cadrului terapeutic, al transferului pozitiv, transferul, Freud descopera, con¬comitent cu obligatia de cercetare, fenomenele (patologice, clinice, de transfer si in procesul curei) care il obliga la revizuirea primei teorii a pulsiunilor. El descopera fenomenele incluse mai apoi in categoria negativului si care se opun vindecarii cu o neasteptata forta. Enumeram astfel: compulsiunea la repetitie, reactia terapeutica negativa, transferul negativ, dinamica psihozei, a tulburarilor de limita, a dizarmoniilor narcisice, imposibilitatea de a reduce clivajele prezente in perversiune si psihoza, de a reduce nevoia mortifera de pedeapsa, beneficiile secundare ale victimei, traumele repetitive… Sigmund Freud nu este mai putin atins si de antisemitismul care ameninta nu numai fiinta, filiatia si familia sa, ci si stiinta noua a psihanalizei. Cancerul il situeaza in proximitatea mortii, obligandu-l sa reflecteze la boala, moarte, distrugere, ura. In raspunsul dat lui Einstein in articolul “De ce razboi?”, experienta terapeutica din “Omul cu lupi”, Cazul Dora, moartea lui Ferenczi, rapus de o maladie incurabila in epoca asociata cu o profunda depresie in relatia cu Freud, ne infatiseaza un Freud pesimist, inclinat mai mult ca niciodata sa ia in consideratie si sa cerceteze stiintific tendinta distructiva care actioneaza in chiar esenta umanitatii. “Dincolo de principiul placerii” include in Eros autoconservarea si sexualitatea, toate fortele vietii, iar in Thanatos, toata forta distructiva si autodistructiva. Deja, articolele “Negarea” sau “Pulsiuni si destine ale pulsiunilor” puneau in lumina fenomene ale negativului din mecanismele de aparare si din fenomenele psihopatologice, precum psihoza si perversiunea. Erau deja analizate transformarile din ura in iubire si din iubire in ura, atacurile asupra realitatilor si continuturilor interne si a realitatii externe, era deja luata in consideratie pierderea realitatii din psihoze si perversiuni, fenomenele negativului erau deja prezente in clinica si in cercetare.
Trebuia trecut pragul care face diferenta din¬tre observatia empirica si teoria stiintifica. Acest prag este greu de trecut pentru ca intuitia distructivitatii din noi exista deci inaintea celei de a doua teorii a pulsiunilor. A doua teorie a pulsiunilor ne permite sa regandim prima topica si prima teorie a aparatului psihic, tinand cont de pulsiunea care face posibila constituirea aparatului psihic si structurarea lui, respectiv clivajele care permit diferentierile structurale ale instantelor psihice. Functia Supra-Eului sau de reglare morala (care poate deveni insa si “pura cultura a instinctului mortii”), absenta sen¬timentului de continuitate interna la psihotici si narcisici in pierdere de identitate, constituirea si diferentierea Eu-Non-Eu sau esecul acesteia pentru a pastra placerea absoluta a simbiozei ne permit sa regandim diferentierea intern/extern, destinul ambivalentei sau incapacitatea de a o asuma si de a o trai, ne permite sa intelegem cateva destine ale curei psihanalitice si, de asemenea, sa intelegem comunicarea de la inconstient la inconstient, care poate permite/ facilita intricarea pulsionala, dar si paralizarea fortei de viata a terapeutului, paralizarea fortei vitale a terapeutului prin distructivitatea interna proiectata de pacient in chiar inima corporala si spirituala a terapeutului… Si, desigur, nu mai putin acest al doilea dualism pulsional ne permite sa reflectam asupra revolutiilor, razboaielor, fragmentarii etnice, asupra masacrelor, a psihologiei maselor, a ideologiilor si a istoriei. Prin varstele urii se inteleg toate transformarile posibile sau devenite imposibile, ale urii in iubire si ale iubirii in ura, etapele ontogenetice sau de istorie individuala in care intricarea este posibila mai mult sau mai putin, in care trauma nu devine dezintricare, in care juisarea sadica nu paralizeaza destinul individual sau nu devine vector al acestuia, in care forta de a lega si de a construi a Erosului nu este diminuata, nu se prabuseste in ideologii, nu se limiteaza la placerea imediata, nu este hipnotizata de propria imagine… Acestea pot fi inceputuri, dar si sfarsituri de destine umane. Varste care pot fi ale unui individ, ale unei natiuni sau ale istoriei umanitatii.
Psiholog Veronica Sandor
Universitatea “Titu Maiorescu” – Bucuresti
PLAYLIST:
JACK FROST – For Ages (“My Own Private Hell” / Silverdust Rec)
WHISPERING GALLERY – The Last Time (“Lost As One” / self)
DIMNESS THROUGH INFINITY – Woe To Nymph (“NYmph” / Atlantis Muzik)
TYPE O NEGATIVE – September Sun (“Dead Again” / SPV Rec)
ANATHEMA – One Last Goodbye (“Hindsight” / Kscope Music)
THE GATHERING – Pale Traces (“The West Pole” / Psychonaut Rec)
HELEVRON – 12 (“DEcember Songs” / Northern Silence Rec)
DEPRESSED MODE – The Scent (“For Death” / Firedoom Music)
RAS ALGETHI – When Fire Is Father (“Oneiricon” / Wounded Love Rec)
SKEPTICISM – Antimony (“Alloy” / Red Stream Rec)
GODSEND – Starfall (“A Wayfarere’s Portrait” / Holy Rec)
PANTHEIST – Eternal Sorrow (“Journey Through Lands Unknown” / Firebox Rec)
REMEMBRANCE – One Reckless Sleep (“Silencing The Moments” / Firedoom Rec)
“Chestiunea decisiva pentru specia umana mi se pare a sti daca si in ce masura dezvoltarea sa culturala va reusi sa domine perturbarile aduse vietii in comun de umana pulsiune de agresiune si de autoaneantizare. Epoca prezenta merita, poate, un interes particular. Oamenii au ajuns atat de departe in dominarea fortelor naturii, incat cu ajutorul acestora le este foarte usor sa se extermine unii pe altii pana la unul. Acum ar trebui sa ne asteptam ca si cealalta „forta celesta”, Erosul, sa faca un efort pentru a se afirma in lupta cu celalalt adversar la fel de nemuritor? Dar cine, oare, ar putea prevedea succesul sau deznodamantul?”
Sigmund Freud
Este de asteptat ca acest citat din opera lui Freud sa fie primit cu un sentiment de “deja vu, deja banal”. Daca ar fi asa, nu ar fi decat efectul a ceea ce Hana Arendt numeste “banalizarea Raului” sau, parafrazand-o, banalizarea discursului despre Rau, o alta forma in sine a distructivitatii manifesta inevitarea reflectiei, a realitatii, a elaborarii, a prezentei Raului, a distructivitatii in esenta umanitatii si a realitatii.
Vom utiliza oarecum nediferentiat in acest text diferitele forme manifeste ale pulsiunii de moarte, aceasta a doua “forta” activa in orice forma de Viata ce tinde spre toate formele de moarte: Raul, Distructivitatea, Ura, cu manifestarile lor directe sau mascate. In ciuda tuturor evitarilor, lasitatilor, escamotarilor, dificultatilor de a accepta distructivitatea sub toate formele ei, a doua teorie a pulsiunilor ia in con¬sideratie aceste realitati interne si inerente Naturii umane, ia in consideratie… o lista a raului: ura Celuilalt, ura de sine, ura in¬dreptata spre orice forma de iubire, iubirea unor forme de ura, distrugerea, fragmentarea, atacul legaturilor… Absenta coerentei in viata psihica, clivajele si personalitatile multiple, lasitatea si oboseala de a gandi, de a face fata conflictelor, de a le recunoaste si de a le elabora, ura diferentelor, persecutia reala sau imaginara, razboiul, crima, abuzul, actele si alegerile care provoaca suferinta proprie si a celuilalt, ironia, malitia, sarcasmul, mizan¬tropia, misoginia, exterminarea, deochiul, blestemul, xenofobia, rasismul, “purificarile” si fragmentarea etnica, “purificarile” de orice fel, narcisismul micilor diferente, suicidul, “amorul nebun”, posesiunea, geloziile, dominatia, Celalalt ca obiect vidat de propria-i subiectivitate, unealta narcisica, sexuala sau de putere, moartea, melancolia, boala, nebunia, absenta de sens, interpretarea materna care ii atribuie bebelusului intentii de violen¬ta si crima, forme de iubire care ascund ura, forme de ura care ascund teama de iubire, placerea suferintei la sine si la altul, masochismul si sadismul, desigur, ura exportata proiectiv in Celalalt, ura atacand direct corpul celuilalt, depresia in fata reusitei, criminalii din sentiment de culpabilitate inconstient, dorinta de moarte, dragostea in formele ei primare, primitive, razbunarea, tradarea, ranchiuna, resentimentul, atacul asupra frumosului, atacul asupra creatiilor spiritului, Biblioteca din Alexandria, atacarea realitatii interne, atacul asupra realitatii externe, oroarea bine vanduta, lagarele de concentrare si negarea existentei lor, visele repetitive, analiza fara sfarsit, ura Celuilalt traita in sine, ura proprie recunoscuta in altul, ura propriilor victime martori ai urii din noi… sunt realitati psihice inainte de a deveni actiuni, gesturi, boli somatice sau mintale, esecuri, abuzuri de orice fel, cultura a raului, istorie.
Cazandu-le victima, supunandu-ne lor, evitandu-le, condamnandu-le, judecandu-le, traindu-le oroarea, banalizan¬du-le, resemnandu-ne, asimilan¬du-le unor limite inevitabile, de neocolit, incercand sa le transformam prin iubire, imitandu-le, contaminandu-ne de placerea agresiunii, imitand, luand in noi, utilizand aceleasi arme, lasandu-le sa ne conduca, atribuindu-le unor forte obscure din noi, straine noua, le proiectam in noi insine sau in afara noastra, incercam sa ne gandim la realitatea si originea lor… In timp, Raul a facut subiectul gandirii filozofice, al eticii, al moralei, al discursului religios, al discursului juridic, al discursului psihologic si stiintific despre om si uman, despre aparatul psihic, despre Suflet.
Pulsiunile in discursul religios:
Suferinta, maladiile sufletului sunt atribuite “demonilor” (poate aceasta subliniere va parea total nelalocul ei, dar asistam in tara noastra la forme primitive extraordinar de spectaculoase ale acestei credinte, iar povesti ale unor “exorcizari” in proximitatea alarmanta a crimei ne-au zguduit nu mai departe de Tanacu). Interpretand, avem, desigur, de-a face cu figurarea Raului opus Binelui, ambele intuite oarecum obscur in esenta umanului si elaborate in discursul religios. O intuitie a pulsiunii de moarte, a fortei de distrugere si dezagregare din orice forma de viata. In articolul sau, “O nevroza demoniaca din secolul al XVII-lea”, Sigmund Freud face analiza istoriei pictorului Christophe Haitzmann care suferea de una din acele “nevroze demonologice” din secolul al XVII-lea: “Iata, deci, un individ care se vinde Diavolului cu scopul de a fi eliberat de depresiune psihica. O excelenta motivatie, desigur”.
Pictorul, ne spune Freud, semneaza cu Diavolul doua pacturi in care targul nu este destul de clar. Nu este clar ce trebuia sa dea Diavolul in schimbul acestui suflet. Primul Pact scris cu cerneala: “Eu, Christophe Heintzmann, semnez aici incredintandu-ma acestui Senior, ca fiind propriul sau fiu, pentru noua ani. Anul 1669”. Al doilea Pact scris cu sange: “Eu, Christophe Hitzmann, ma incredintez in scris acestui Satan, promitand sa fiu propriul sau fiu si noua ani sa-i apartin trup si suflet”. Diavolul, zice Freud, se angajeaza, de fapt, sa fie pentru pictor, timp de noua ani, inlocuitorul tatalui sau, pentru ca pictorul sa isi recupereze (sa-si amane doliul, sa-si vindece melancolia) forta si dorinta de a trai si crea. Regasim aici marea problematica a repetitiei din transfer, a terapiei doliului si, concomitent, tentatia, seductia de a ceda si de a juca rolul unui personaj intern, de a semna Pactul… ceea ce in termeni psihanalitici inseamna a juca un rol in compulsiunea la repetitie, in autogenerarea Raului, a face jocul Pulsiunii de moarte. “… ca sa devii melancolic, ne spune Freud, ca urmare a mortii tatalui tau, inseamna sa-l fi iubit foarte mult. Dar este destul de curios ca un fiu sa aiba atunci ideea de a-l inlocui pe acesta cu Diavolul…” Biserica avea datoria sa judece, sa condamne, sa exorcizeze Forta Demoniaca din aceste “suflete ratacite”. Era deci mai mult un tratament al angoasei provocate de suferinta psihica decat un tratament al fiintei.
Este vorba intotdeauna de a pedepsi acte, violenta manifestata in act, devenita act. Lista de mobiluri ia act de pasiunile umane fara a cerceta aceste motivatii in profunzime. Exista intuitia ca cercetarea lor ar relativiza si ar paraliza in vreun fel capacitatea de a condamna. Aceasta este si o angoasa, dar si un adevar. In 1906, Freud accepta sa vorbeasca unui auditoriu de viitori criminalisti in cursul doctorului Loeffler la Universitatea din Viena. Conferinta sa, “Psihanaliza si stabilirea faptelor in materie judiciara printr-o metoda diagnostica”, incearca sa descrie si sa instruiasca auditoriul in metoda analizei asociatiilor libere si a psihopatologiei vietii cotidiane. Scopul sau era de a initia investigatorii in arta de a observa discursuri, asocieri si comportamente. Freud incerca, astfel, pentru prima oara, psihologia stiintifica
intr-un domeniu care era concomitent al Raului in Act si al motivatiilor lui profunde.
“Sarcina terapeutului, ne spune Freud, este totusi aceeasi cu a judecatorului de instructie: trebuie sa descoperim ceea ce este ascuns in psihicul uman…” Articolul sau “Criminal prin sen¬timent de culpabilitate inconstient”, descoperirea facuta de psihanaliza in destinele oamenilor si in destinele curelor psihanalitice a nevoii de pedeapsa, a cautarii inconstiente a pedepsei, relativizeaza serios increderea in actul justitiei, deplasand discutia de la act la motivele acestuia, spre dorintele si culpabilitatile inconstiente. Indicatia de psihoterapie in inchisori este un exemplu. Discutia privitoare la aceasta in¬dicatie si la succesul ei relativ a aprins spiritele in ultima vreme in tari din Europa.
Subiectul este complex si nu ma simt suficient de competenta in a-l infatisa aici, in fata dumneavoastra, in toata amploarea lui. Cert este ca vom gasi aceeasi discutie a luptei dintre Eros si Thanatos in toate teoriile, curentele si scolile de gandire din toate timpurile. As dori sa dau aici ca exemplu analiza pe care Jean-Bertrand Pontalis o face, in articolul sau “Ura Ilegitima” personajelor din nuvela lui Joseph Conrad, “Duelistii” (daca va amintiti, si Iron Maiden au compus o piesa inspirata de aceasta nuvela – The Duelist). Pontalis analizeaza cele doua personaje, modurile lor de a iubi, de a fi loiali, de a concepe si trai moralitatea. Ferraud il acuza pe Hubert de a nu-l fi iubit destul pe Napoleon. Ferraud, sarac, revoltat, sacrificial si eroic are, ne spune Pontalis, un exces de dragoste pentru Napoleon. Acest exces (recunoscut de multi dintre oameni drept dragoste adevarata, dragoste nebuna, dragoste perfecta, fara falie, suicidara) se opune unei lipse, defect de dragoste, care ii permite celuilalt, lui Hubert, sa faca acele compromisuri necesare lui cu toate formele de putere, tradandu-l, astfel, pe Napoleon. Primul este cel invins, este cel “rau”, lasat in viata de “bunul” care dispune, astfel, de o forma umilitoare si dureroasa de razbunare mult mai criminala decat cele doua gloante din pistolul sau pe care nu le foloseste in duel. Doua gloante care i-ar fi adus lui Ferraud o moarte demna asa cum ar fi cerut Excesul sau de puritate morala. Morala acestei analize si a acestei povesti atat de asemanatoare cu toate povestile noastre se poate constitui si in indicatia terapeutica, si in metapsihologia suferintei psihice. Intricarea pulsiunii de moarte si de viata, impletirea Erosului si a distructivitatii este singura cale posibila pentru a accepta viata, realitatea si legea. In viata oamenilor, excesul si lipsa de dragoste care duce la ura devin purtatoare de fantasme ce decid destine individuale si, adesea, destinele terapiilor de orice fel, magice, medicale, samanice, naturiste, spirituale etc., inclusiv ale celor psihanalitice. Nu rareori, excesul devine scop si cale deschisa unui Supraeu precum “pura cultura a pulsiunii de moarte”, cum ne spune Freud, care descopera unul din destinele Pulsiunii de moarte in chiar Sadismul Moral sau in chiar Narcisismul moral. O puritate morala dezintricanta si autocontemplativa!
Dupa ce a descoperit unele din cauzele profunde ale suferintei psihice, forta economiei si dinamicii inconstientului, forta refularii, potentialul patologic al dorintelor interzise, mecanismele prin care omul se apara de angoasa, de vina, de pierderea sentimentului de valoare si identitate, dupa ce a descoperit potentialul de vindecare a procesului psihanalitic, calea regala de acces la procesele inconstiente, potentialul cadrului terapeutic, al transferului pozitiv, transferul, Freud descopera, con¬comitent cu obligatia de cercetare, fenomenele (patologice, clinice, de transfer si in procesul curei) care il obliga la revizuirea primei teorii a pulsiunilor. El descopera fenomenele incluse mai apoi in categoria negativului si care se opun vindecarii cu o neasteptata forta. Enumeram astfel: compulsiunea la repetitie, reactia terapeutica negativa, transferul negativ, dinamica psihozei, a tulburarilor de limita, a dizarmoniilor narcisice, imposibilitatea de a reduce clivajele prezente in perversiune si psihoza, de a reduce nevoia mortifera de pedeapsa, beneficiile secundare ale victimei, traumele repetitive… Sigmund Freud nu este mai putin atins si de antisemitismul care ameninta nu numai fiinta, filiatia si familia sa, ci si stiinta noua a psihanalizei. Cancerul il situeaza in proximitatea mortii, obligandu-l sa reflecteze la boala, moarte, distrugere, ura. In raspunsul dat lui Einstein in articolul “De ce razboi?”, experienta terapeutica din “Omul cu lupi”, Cazul Dora, moartea lui Ferenczi, rapus de o maladie incurabila in epoca asociata cu o profunda depresie in relatia cu Freud, ne infatiseaza un Freud pesimist, inclinat mai mult ca niciodata sa ia in consideratie si sa cerceteze stiintific tendinta distructiva care actioneaza in chiar esenta umanitatii. “Dincolo de principiul placerii” include in Eros autoconservarea si sexualitatea, toate fortele vietii, iar in Thanatos, toata forta distructiva si autodistructiva. Deja, articolele “Negarea” sau “Pulsiuni si destine ale pulsiunilor” puneau in lumina fenomene ale negativului din mecanismele de aparare si din fenomenele psihopatologice, precum psihoza si perversiunea. Erau deja analizate transformarile din ura in iubire si din iubire in ura, atacurile asupra realitatilor si continuturilor interne si a realitatii externe, era deja luata in consideratie pierderea realitatii din psihoze si perversiuni, fenomenele negativului erau deja prezente in clinica si in cercetare.
Trebuia trecut pragul care face diferenta din¬tre observatia empirica si teoria stiintifica. Acest prag este greu de trecut pentru ca intuitia distructivitatii din noi exista deci inaintea celei de a doua teorii a pulsiunilor. A doua teorie a pulsiunilor ne permite sa regandim prima topica si prima teorie a aparatului psihic, tinand cont de pulsiunea care face posibila constituirea aparatului psihic si structurarea lui, respectiv clivajele care permit diferentierile structurale ale instantelor psihice. Functia Supra-Eului sau de reglare morala (care poate deveni insa si “pura cultura a instinctului mortii”), absenta sen¬timentului de continuitate interna la psihotici si narcisici in pierdere de identitate, constituirea si diferentierea Eu-Non-Eu sau esecul acesteia pentru a pastra placerea absoluta a simbiozei ne permit sa regandim diferentierea intern/extern, destinul ambivalentei sau incapacitatea de a o asuma si de a o trai, ne permite sa intelegem cateva destine ale curei psihanalitice si, de asemenea, sa intelegem comunicarea de la inconstient la inconstient, care poate permite/ facilita intricarea pulsionala, dar si paralizarea fortei de viata a terapeutului, paralizarea fortei vitale a terapeutului prin distructivitatea interna proiectata de pacient in chiar inima corporala si spirituala a terapeutului… Si, desigur, nu mai putin acest al doilea dualism pulsional ne permite sa reflectam asupra revolutiilor, razboaielor, fragmentarii etnice, asupra masacrelor, a psihologiei maselor, a ideologiilor si a istoriei. Prin varstele urii se inteleg toate transformarile posibile sau devenite imposibile, ale urii in iubire si ale iubirii in ura, etapele ontogenetice sau de istorie individuala in care intricarea este posibila mai mult sau mai putin, in care trauma nu devine dezintricare, in care juisarea sadica nu paralizeaza destinul individual sau nu devine vector al acestuia, in care forta de a lega si de a construi a Erosului nu este diminuata, nu se prabuseste in ideologii, nu se limiteaza la placerea imediata, nu este hipnotizata de propria imagine… Acestea pot fi inceputuri, dar si sfarsituri de destine umane. Varste care pot fi ale unui individ, ale unei natiuni sau ale istoriei umanitatii.
Psiholog Veronica Sandor
Universitatea “Titu Maiorescu” – Bucuresti
PLAYLIST:
JACK FROST – For Ages (“My Own Private Hell” / Silverdust Rec)
WHISPERING GALLERY – The Last Time (“Lost As One” / self)
DIMNESS THROUGH INFINITY – Woe To Nymph (“NYmph” / Atlantis Muzik)
TYPE O NEGATIVE – September Sun (“Dead Again” / SPV Rec)
ANATHEMA – One Last Goodbye (“Hindsight” / Kscope Music)
THE GATHERING – Pale Traces (“The West Pole” / Psychonaut Rec)
HELEVRON – 12 (“DEcember Songs” / Northern Silence Rec)
DEPRESSED MODE – The Scent (“For Death” / Firedoom Music)
RAS ALGETHI – When Fire Is Father (“Oneiricon” / Wounded Love Rec)
SKEPTICISM – Antimony (“Alloy” / Red Stream Rec)
GODSEND – Starfall (“A Wayfarere’s Portrait” / Holy Rec)
PANTHEIST – Eternal Sorrow (“Journey Through Lands Unknown” / Firebox Rec)
REMEMBRANCE – One Reckless Sleep (“Silencing The Moments” / Firedoom Rec)
24 aprilie 2009 – Refularea
Friday, April 24th, 2009 Luna a rasarit la ora 5:24 si a apus la 19:47
Refularea este o stare de negare inconştientă a unui conflict şi a motivelor cauzatoare. Deşi generează tensiune, refularea are cauze pe care persoana afectată le neagă cu tărie şi cu cea mai mare sinceritate. Mulţi autori consideră refularea ca fiind o inhibiţie puternică trecută în planul subconştient. Refularea aparţine sferei psihologiei comune, dar apare ca trăsătură accentuată şi în anumite boli psihice, mai ales în isterie. Termenul „refulare” a fost introdus de Sigmund Freud pentru a descrie una dintre reacţiile de apărare cele mai des întâlnite la frustrare. Refularea punctuală, descrisă de părintele psihanalizei, se referă la un tip de reacţie de apărare a „eului” prin care o persoană încercă să respingă sau să menţină în subconştient diferite reprezentări (amintiri, emoţii, gânduri) pozitive sau negative, pentru a nu risca să îşi producă o durere sau o neplăcere sufletească. Cu alte cuvinte, frica „eului” de a-şi aminti sau de a reţine, generează reacţii nervoase cu consecinţe fiziologice şi neuropsihice. Lui Sigmund Freud ii datoram, in psihanaliza, teoriile despre inconstient. Inconstientul este o componenta a psihicului uman, alcatuita din pulsiuni si dorinte refulate (adica eliminate din constiinta din cauza continutului lor neplacut sau imoral) si in care nu exista timpul si realitatea exterioara. La inceputurile psihanalizei, Freud era de parere ca inconstientul insemna numai continuturi sexuale. In urma studierii sexualitatii infantile, au aparut si alte concepte, printre care si refularea. Prima etapa a sexualitati infantile (de pana la 6-8 ani) va fi uitata, adica refulata. Inconstientul poate produce manifestari care sa fie percepute de constiinta. Astfel sunt actul ratat, simptomul, cuvantul de spirit si visul, cele mai raspandite expresii ale sale. Dorintele refulate se manifesta fie in vise, fie prin diferite simptome. De altfel, Freud considera visul ca fiind un fel de simptom nevrotic. In teoria lui Freud, cauza visului este o dorinta, iar continutul visului este realizarea acestei dorinte. Realizarea dorintei este insa deghizata, mascata in continutul visului, pentru ca aceasta permite o descarcare inofensiva a energiei reprimate de dorinta interzisa. Prin intermediul cuvantului de spirit se satisfac anumite tendinte refulate intr-o forma acceptabila social.
Simptomele apar ca o consecinta a procesului de refulare. Un simptom este un semn si un substitut al unei satisfactii instinctuale. Pentru Freud, actele ratate sunt, ca si simptomele, formatiuni de compromis intre intentia constienta a persoanei respective si refulat. Freud era de parere ca transferul este necesar in terapie pentru a scoate la suprafata emotiile refulate care il chinuisera pe pacient atat de mult timp. Nu se poate sa te simti cu adevarat furios, de exemplu, fara a avea la indemana o persoana reala pe care sa fii furios. Refularea este un mecanism de aparare a eului, primul studiat de Freud, constand intr-o uitare a anumitor continuturi ale inconstientului. Reprezentari ale pulsiunilor (ganduri, imagini ori amintiri) sunt nu suprimate, ci impiedicate sa devina constiente. Majoritatea refularilor se produc atat prin actiunea supraeului cat si a atractiei provocate de alte continuturi inconstiente. In limba germana, termenul folosit de Freud pentru refulare este “Verdrangung”, care de fapt s-ar traduce prin repulsie. Prin refulare, eul scapa de ganduri, idei, amintiri, dorinte inacceptabile, parasindu-le in inconstient. Refularea este diferita de suprimare, aceasta din urma insemnand lasarea deoparte intentionata a unui gand, refuzul unei persoane de a se gandi la ceva care provoaca durere sau anxietate. Ceea ce este refulat se afla in inconstient, si este nevoie de tehnica psihanalizei pentru ca materialul refulat sa fie identificat. Pacientul incearca sa pastreze ceea ce este refulat in inconstient. In timpul analizei aceasta forta care intretine refulatul este numita rezistenta. Formele comune de rezistenta includ cearta cu terapeutul, refuzul asociatiilor libere, uitarea prezentarii la o sesiune de analiza, folosirea mecanismelor de aparare, toate acestea pentru a pastra materialul refulat in inconstient. Miscarea pulsionala se loveste de rezistente care ar vrea sa o faca ineficienta si in anumite conditii poate sa ajunga in starea de refulare. Pentru a ajunge aici, trebuie indeplinita o conditie: atingerea scopului pulsiunii sa nu cauzeze placere. Dar, fiindca o satisfacere a pulsiunii include placere, este nevoie de raporturi, procese prin care placerea sa devina neplacere.
Spre a exemplifica, Freud ia in discutie durerea, insa o placere directa nu se poate obtine din incetarea durerii. Apoi, foamea, un stimul pulsional care ramane nesatisfacut nu va fi potolit decat prin actiunea satisfacerii. Refularea nu apare atunci cand tensiunea creste din cauza nesatisfacerii unei miscari pulsionale. Satisfacerea pulsiunii supuse refularii este totusi posibila, putand genera placere intr-un loc si neplacere in altul. In urma experientei cu nevrozele de transfer, Freud ajunge la concluzia ca refularea nu poate apare pana nu s-a produs o separare clara intre activitatea psihica constienta si cea inconstienta, continuturile refulate fiind tinute departe de constient. Inainte de acest nivel al structurii psihice, datoria apararii de miscari pulsionale este stapanita de alte destine ale pulsiunii, de exemplu transformarea in contrariu, intoarcerea impotriva propriei persoane. Refularea si inconstientul sunt in mare masura corelative. Pana in 1915, Freud era de parere ca inconstientul este echivalent cu refulatul. Tot el a introdus in psihanaliza ideea de refulare pe baza experientei sale cu pacienti suferind de isterie. In primele cazuri de isterie, conceptul de refulare rezulta din manifestarile rezistentei, in urma renuntarii la metoda hipnotica in tratamentul catharctic al isteriei. Doctorul Joseph Breuer a descoperit o metoda prin care a scapat un pacient suferind de isterie de mai multe simptome. A vazut ca simptomele erau legate de impresiile din perioada in care persoana respectiva il ingrijise pe tatal sau bolnav. A facut-o sa caute aceste legaturi in amintirea sa si sa retraiasca acele scene fara sa inhibe emotiile, in timp ce era in stare de hipnoza. Breuer a observat ca, dupa aceea, simptomul de refulare disparea.
Rezultatele tratamentului catharctic nu erau insa permanente si nici independente de relatia personala dintre pacient si doctor. Freud, care a continuat singur aceste cercetari, a facut o schimbare in tehnica, inlocuind hipnoza prin metoda asociatiilor libere. Freud mentioneaza urmatoarele trei nivele ale refularii, in eseul sau “Refularea” (1915): Primul nivel, “refularea originara,” consta in refuzul de a ajunge in constient al reprezentantului psihic al reprezentarii pulsiunii. Apare fixatia: reprezentantul ramane acelasi, iar pulsiunea ramane legata de acesta. Refularile originare transmit experienta generatiilor anterioare (de exemplu, tabuul incestului) si previn anumite continuturi din sine sa devina vreodata constiente. Al doilea nivel este refularea secundara (refularea propriu-zisa). Refularea secundara este indreptata impotriva reprezentarilor pulsiunii. Refularea propriu-zisa inseamna refularea asocierilor de idei si a ideilor care au legatura cu orice continut care este cel refulat.
Trebuie luata in considerare atractia pe care refulatul originar o exercita asupra tuturor elementelor cu care poate intra in legatura. Tendintele de refulare nu si-ar atinge intentia daca nu ar exista ceva refulat dinainte care sa preia ceea ce e respins de constient. Cel de-al treilea nivel, intoarcerea refulatului, cosnta in revenirea in constient ca simptom, vis, act ratat, opera de arta etc a continuturilor refulate. Sunt trei conditii care duc la intoarcerea refulatului: slabirea reprezentarilor; pulsiunile devin mai puternice; sau cauzarea revenirii a ceea ce a fost refulat datorita unor evenimente recente similare ca tema. Refularea nu impiedica reprezentantul pulsiunii sa ramana in inconstient, sa se organizeze mai departe, sa stabileasca legaturi. Refularea tulbura doar relatia cu sistemul psihic al constiintei. In psihonevroze, reprezentantul pulsiunii se dezvolta mai mult atunci cand e sustras influentei constiente prin refulare. Gaseste forme extreme de expresie, care, atunci cand sunt traduse nevroticului, ii apar straine si inspaimantatoare. Forta pulsionala este rezultatul unei dezvoltari in fantasma si al stazei, ca urmare a refuzarii satisfactiei. Nu este corect a sustine ca refularea ar impiedica toti derivatii refulatului originar sa ajunga la constiinta. In general nu se poate determina gradul de deformare si de distantare fata de refulat necesar pentru suprimarea rezistentei constientului. Refularea actioneaza individual in cel mai inalt grad. Fiecare derivat particular al refulatului poate avea destinul sau propriu. O deformare putin mai mare sau mai mica poate duce la pierderea tuturor avantajelor. De asemenea, obiectele preferate ale oamenilor, idealurile lor, provin din aceleasi perceptii si teorii ca si cele detestate de ei cel mai mult, deosebirea constand in doar mici modificari.
De exemplu, in cazul fetisului, reprezentantul originar al pulsiunii poate sa fi fost divizat in doua parti, una fiind refulata, iar restul, din cauza acestei legaturi stranse, a fost idealizata. Freud mentioneaza ca au fost elaborate tehnici (urmarite mai in detaliu in cazul cuvantului de spirit) in vederea devenirii unui aceluiasi lucru care produce de obicei neplacere, intr-unul care sa aduca o data placere, refulatul suprimandu-se pentru un reprezentant al pulsiunii. Refularea este mobila, netrebuind privita ca o intamplare ce a avut loc o singura data. Refularea cere un efort sustinut; prin abandonare i se pune la indoiala succesul, devenind necesar un nou act de refulare. In ciuda refularii, miscarea pulsionala poate fi inactiva (foarte putin investita cu energie psihica), sau capabila de activitate (investita cu energie intr-o masura variabila). In ceea ce priveste refularea, cresterea investitiei cu energie actioneaza in aceeasi directie ca si apropierea de inconstient, iar scaderea investitiei cu energie ca si indepartarea de acesta sau deformarea.
Prin refularea unui reprezentant al pulsiunii se intelege o reprezentare sau un grup de reprezentari ce este investit, pornind de la pulsiune, cu un anumit cuantum de energie psihica. Pe langa reprezentare insa, mai exista un element, care poate cunoaste un destin de refulare, numit cuantum de afect. Acesta corespunde pulsiunii, in masura in care aceasta s-a detasat de reprezentare si gaseste o expresie pe masura cantitatii sale in procesele ce devin vizibile ca afecte ale senzatiei. Destinul general al reprezentarii, care reprezinta pulsiunea, poate fi: disparitia acesteia din constiinta, daca a fost inainte constienta, sau impiedicarea ei de a deveni constienta. Destinul factorului cantitativ al reprezentantului pulsiunii poate fi triplu: pulsiunea este ori total reprimata, incat nu se poate gasi vreo urma a ei, ori apare la lumina ca afect colorat in vreun fel calitativ, ori se transforma in angoasa. Daca o refulare nu reuseste sa previna aparitia senzatiilor de neplacere sau a angoasei, se spune ca ea a esuat, desi poate ca si-a atins scopul referitor la partea de reprezentare. Mecanismul unei refulari devine accesibil studiului atunci cand se deduce din reusitele refularii. Daca ne limitam observatia la reusitele referitoare la partea de reprezentare a reprezentantului, vedem ca refularea creeaza de regula o formatiune substitutiva. Refularea lasa in urma ei simptome. Freud ne atrage atentia insa ca nu refularea insasi creeaza formatiunea substitutiva si simptomele, acestea din urma, ca semne ale intoarcerii refulatului, datorandu-si aparitia cu totul altor procese. Mecanismele refularii au cel putin un element comun, retragerea investitiei de energie (sau libido, in cazul pulsiunilor sexuale). Freud arata, prin exemplele celor mai cunoscute trei psihonevroze, utilizarea conceptelor in studiul refularii.
Pentru isteria de angoasa, Freud alege exemplul unei fobii de animale. Miscarea pulsionala supusa refularii este o pozitie libidinala fata de tata, combinata cu o angoasa in fata acestuia. Dupa refulare, aceasta miscare dispare din constiinta, tatal nu mai apare in ea ca obiect al libidoului. Ca substitut este ales un animal pentru a fi obiect al angoasei. Formatiunea substitutiva a partii de preprezentare s-a format pe calea deplasarii. Partea cantitativa nu a disparut, ci s-a transformat in angoasa. O astfel de refulare ar trebui considerata drept esuata, aceasta constand doar in inlaturarea si substituirea reprezentarii, crutarea de neplacere nefiind deloc atinsa. In isteria de conversie, se poate reusi disparitia complete a cuantumului de afect. In alte cazuri, aceasta reprimare nu reuseste complet, o parte a senzatiilor penibile se leaga de simptom, sau nu se poate evita complet declansarea angoasei, care pune in actiune mecanismul formarii fobiei. Continutul de reprezentare al reprezentantului pulsiunii e in mare masura sustras constiintei.
Refularea poate fi considerata esuata in masura in care ea a fost posibila numai prin numeroase formatiuni substitutive; referitor la descarcarea cuantumului de afect, ea reprezinta un succes total. Procesul de refulare in isteria de conversie este finalizat o data cu formarea de simptom. In cazul nevrozei obsesionale, un impuls ostil manifestat fata de persoana iubita este supus refularii. Refularea, initial reusita, va cunoaste pe parcurs esecul. Ambivalenta care, prin formatiunea reactionala, a permis refularea, este si locul in care refulatul reuseste sa se intoarca. Afectul disparut se reintoarce prin angoasa sociala, prin angoasa de constiinta, prin reprosuri necrutatoare, reprezentarea respinsa inlocuindu-se printr-un substitut, prin deplasare, adesea prin deplasarea asupra a ceea ce e minor, indiferent.
Refularea a fost pentru un timp asimilata apararii, pentru ca, initial, termenul a fost numit aparare. In prezentarea cazului “omului cu sobolani” din 1909, este folosit termenul refulare. Raporturile dintre refulare si aparare sunt dezbatute in “Inhibitie, simptom si angoasa” (1926) si in “Analiza terminabila si analiza interminabila” (1937). Exista amintiri din prima copilarie care, refulate fiind, sunt asociate cu traume. In viziunea lui Freud, a intra in societatea civilizata inseamna refularea a diferite dorinte arhaice, primitive. Dezvoltarea psihosexuala a fiecarei persoane include depasirea unor obiecte initiale care sunt legate de faze sexuale anterioare. Cu toate acestea, orice persoana poate sa tradeze forta inconstienta a acelor dorinte initiale prin vise, scrieri literare sau acte ratate. Pentru persoanele care au depasit cu mai putin succes fazele anterioare, si care raman cu fixatii pe obiecte initiale sau se indreapta spre formatiuni reactionale ori formatiuni substitutive mai putin normale, exista doua posibilitati: 1) perversiunea – caz in care persoana accepta complet sau urmeaza dorinta pentru obiecte sexuale ori situatii alternative si 2) nevroza – caz in care aceleasi dorinte interzise pot inca sa functioneze, dar o anume refulare poate sa le forteze sa se implineasca pe anumite cai ocolite. Aceste dorinte interzise se pot manifesta in simptome. Pentru Freud, refularea reprezinta o parte normala a dezvoltarii umane. Analiza viselor, a scrierilor literare, a cuvintelor de spirit si a actelor ratate ofera exemple de cai pe care se implinesc dorinte secrete, ascunse ale unor persoane sanatoare, normale. Refularea care se dezvolta sau continua sa se dezvolte datorita unor sentimente internalizate de anxietate, ducand la un comportament fara sens, autodistructiv sau antisocial trebuie tratata.
PLAYLIST:
EBONY TEARS – Opacity (“Tortura Insomniae” / Black Sun Rec)
MNEMIC – Tattoos (“Mechanical Spin Phenomena” / Nuclear Blast)
PATHOS – Inner Ego (“Katharsis” / Massacre Rec)
HYPOCRISY – Apocalypse (“The Fourth Dimension” / Nuclear Blast)
DISBELIEF – Now (“Infected” / Grind Syndicate Media)
PECCATUM – The Song Which No Name Carry (“Strangling From Within” / Candlelight Rec)
PECCATUM – Blood Red Skies (Judas Priest cover)
JACK FROST – For Ages (“My Own Private Hell” / Silverdust Rec)
UMBRA NIHIL – Open The Gate (“The Borderland Rituals” / Epidemie Rec)
KATATONIA – Velvet Thorns (“Dance Of December Souls” / Peaceville Rec)
MORGION – Cairn (“Cloacked By Ages, Crowned In Earth” / Dark Symphonies Rec)
EVOKEN – Quietus (“Quietus” / Avantgarde Music)
FUNERAL – The Absence Of Heaven (“As The Light Does The Shadow” / Indie Recordings)
Refularea este o stare de negare inconştientă a unui conflict şi a motivelor cauzatoare. Deşi generează tensiune, refularea are cauze pe care persoana afectată le neagă cu tărie şi cu cea mai mare sinceritate. Mulţi autori consideră refularea ca fiind o inhibiţie puternică trecută în planul subconştient. Refularea aparţine sferei psihologiei comune, dar apare ca trăsătură accentuată şi în anumite boli psihice, mai ales în isterie. Termenul „refulare” a fost introdus de Sigmund Freud pentru a descrie una dintre reacţiile de apărare cele mai des întâlnite la frustrare. Refularea punctuală, descrisă de părintele psihanalizei, se referă la un tip de reacţie de apărare a „eului” prin care o persoană încercă să respingă sau să menţină în subconştient diferite reprezentări (amintiri, emoţii, gânduri) pozitive sau negative, pentru a nu risca să îşi producă o durere sau o neplăcere sufletească. Cu alte cuvinte, frica „eului” de a-şi aminti sau de a reţine, generează reacţii nervoase cu consecinţe fiziologice şi neuropsihice. Lui Sigmund Freud ii datoram, in psihanaliza, teoriile despre inconstient. Inconstientul este o componenta a psihicului uman, alcatuita din pulsiuni si dorinte refulate (adica eliminate din constiinta din cauza continutului lor neplacut sau imoral) si in care nu exista timpul si realitatea exterioara. La inceputurile psihanalizei, Freud era de parere ca inconstientul insemna numai continuturi sexuale. In urma studierii sexualitatii infantile, au aparut si alte concepte, printre care si refularea. Prima etapa a sexualitati infantile (de pana la 6-8 ani) va fi uitata, adica refulata. Inconstientul poate produce manifestari care sa fie percepute de constiinta. Astfel sunt actul ratat, simptomul, cuvantul de spirit si visul, cele mai raspandite expresii ale sale. Dorintele refulate se manifesta fie in vise, fie prin diferite simptome. De altfel, Freud considera visul ca fiind un fel de simptom nevrotic. In teoria lui Freud, cauza visului este o dorinta, iar continutul visului este realizarea acestei dorinte. Realizarea dorintei este insa deghizata, mascata in continutul visului, pentru ca aceasta permite o descarcare inofensiva a energiei reprimate de dorinta interzisa. Prin intermediul cuvantului de spirit se satisfac anumite tendinte refulate intr-o forma acceptabila social.
Simptomele apar ca o consecinta a procesului de refulare. Un simptom este un semn si un substitut al unei satisfactii instinctuale. Pentru Freud, actele ratate sunt, ca si simptomele, formatiuni de compromis intre intentia constienta a persoanei respective si refulat. Freud era de parere ca transferul este necesar in terapie pentru a scoate la suprafata emotiile refulate care il chinuisera pe pacient atat de mult timp. Nu se poate sa te simti cu adevarat furios, de exemplu, fara a avea la indemana o persoana reala pe care sa fii furios. Refularea este un mecanism de aparare a eului, primul studiat de Freud, constand intr-o uitare a anumitor continuturi ale inconstientului. Reprezentari ale pulsiunilor (ganduri, imagini ori amintiri) sunt nu suprimate, ci impiedicate sa devina constiente. Majoritatea refularilor se produc atat prin actiunea supraeului cat si a atractiei provocate de alte continuturi inconstiente. In limba germana, termenul folosit de Freud pentru refulare este “Verdrangung”, care de fapt s-ar traduce prin repulsie. Prin refulare, eul scapa de ganduri, idei, amintiri, dorinte inacceptabile, parasindu-le in inconstient. Refularea este diferita de suprimare, aceasta din urma insemnand lasarea deoparte intentionata a unui gand, refuzul unei persoane de a se gandi la ceva care provoaca durere sau anxietate. Ceea ce este refulat se afla in inconstient, si este nevoie de tehnica psihanalizei pentru ca materialul refulat sa fie identificat. Pacientul incearca sa pastreze ceea ce este refulat in inconstient. In timpul analizei aceasta forta care intretine refulatul este numita rezistenta. Formele comune de rezistenta includ cearta cu terapeutul, refuzul asociatiilor libere, uitarea prezentarii la o sesiune de analiza, folosirea mecanismelor de aparare, toate acestea pentru a pastra materialul refulat in inconstient. Miscarea pulsionala se loveste de rezistente care ar vrea sa o faca ineficienta si in anumite conditii poate sa ajunga in starea de refulare. Pentru a ajunge aici, trebuie indeplinita o conditie: atingerea scopului pulsiunii sa nu cauzeze placere. Dar, fiindca o satisfacere a pulsiunii include placere, este nevoie de raporturi, procese prin care placerea sa devina neplacere.
Spre a exemplifica, Freud ia in discutie durerea, insa o placere directa nu se poate obtine din incetarea durerii. Apoi, foamea, un stimul pulsional care ramane nesatisfacut nu va fi potolit decat prin actiunea satisfacerii. Refularea nu apare atunci cand tensiunea creste din cauza nesatisfacerii unei miscari pulsionale. Satisfacerea pulsiunii supuse refularii este totusi posibila, putand genera placere intr-un loc si neplacere in altul. In urma experientei cu nevrozele de transfer, Freud ajunge la concluzia ca refularea nu poate apare pana nu s-a produs o separare clara intre activitatea psihica constienta si cea inconstienta, continuturile refulate fiind tinute departe de constient. Inainte de acest nivel al structurii psihice, datoria apararii de miscari pulsionale este stapanita de alte destine ale pulsiunii, de exemplu transformarea in contrariu, intoarcerea impotriva propriei persoane. Refularea si inconstientul sunt in mare masura corelative. Pana in 1915, Freud era de parere ca inconstientul este echivalent cu refulatul. Tot el a introdus in psihanaliza ideea de refulare pe baza experientei sale cu pacienti suferind de isterie. In primele cazuri de isterie, conceptul de refulare rezulta din manifestarile rezistentei, in urma renuntarii la metoda hipnotica in tratamentul catharctic al isteriei. Doctorul Joseph Breuer a descoperit o metoda prin care a scapat un pacient suferind de isterie de mai multe simptome. A vazut ca simptomele erau legate de impresiile din perioada in care persoana respectiva il ingrijise pe tatal sau bolnav. A facut-o sa caute aceste legaturi in amintirea sa si sa retraiasca acele scene fara sa inhibe emotiile, in timp ce era in stare de hipnoza. Breuer a observat ca, dupa aceea, simptomul de refulare disparea.
Rezultatele tratamentului catharctic nu erau insa permanente si nici independente de relatia personala dintre pacient si doctor. Freud, care a continuat singur aceste cercetari, a facut o schimbare in tehnica, inlocuind hipnoza prin metoda asociatiilor libere. Freud mentioneaza urmatoarele trei nivele ale refularii, in eseul sau “Refularea” (1915): Primul nivel, “refularea originara,” consta in refuzul de a ajunge in constient al reprezentantului psihic al reprezentarii pulsiunii. Apare fixatia: reprezentantul ramane acelasi, iar pulsiunea ramane legata de acesta. Refularile originare transmit experienta generatiilor anterioare (de exemplu, tabuul incestului) si previn anumite continuturi din sine sa devina vreodata constiente. Al doilea nivel este refularea secundara (refularea propriu-zisa). Refularea secundara este indreptata impotriva reprezentarilor pulsiunii. Refularea propriu-zisa inseamna refularea asocierilor de idei si a ideilor care au legatura cu orice continut care este cel refulat.
Trebuie luata in considerare atractia pe care refulatul originar o exercita asupra tuturor elementelor cu care poate intra in legatura. Tendintele de refulare nu si-ar atinge intentia daca nu ar exista ceva refulat dinainte care sa preia ceea ce e respins de constient. Cel de-al treilea nivel, intoarcerea refulatului, cosnta in revenirea in constient ca simptom, vis, act ratat, opera de arta etc a continuturilor refulate. Sunt trei conditii care duc la intoarcerea refulatului: slabirea reprezentarilor; pulsiunile devin mai puternice; sau cauzarea revenirii a ceea ce a fost refulat datorita unor evenimente recente similare ca tema. Refularea nu impiedica reprezentantul pulsiunii sa ramana in inconstient, sa se organizeze mai departe, sa stabileasca legaturi. Refularea tulbura doar relatia cu sistemul psihic al constiintei. In psihonevroze, reprezentantul pulsiunii se dezvolta mai mult atunci cand e sustras influentei constiente prin refulare. Gaseste forme extreme de expresie, care, atunci cand sunt traduse nevroticului, ii apar straine si inspaimantatoare. Forta pulsionala este rezultatul unei dezvoltari in fantasma si al stazei, ca urmare a refuzarii satisfactiei. Nu este corect a sustine ca refularea ar impiedica toti derivatii refulatului originar sa ajunga la constiinta. In general nu se poate determina gradul de deformare si de distantare fata de refulat necesar pentru suprimarea rezistentei constientului. Refularea actioneaza individual in cel mai inalt grad. Fiecare derivat particular al refulatului poate avea destinul sau propriu. O deformare putin mai mare sau mai mica poate duce la pierderea tuturor avantajelor. De asemenea, obiectele preferate ale oamenilor, idealurile lor, provin din aceleasi perceptii si teorii ca si cele detestate de ei cel mai mult, deosebirea constand in doar mici modificari.
De exemplu, in cazul fetisului, reprezentantul originar al pulsiunii poate sa fi fost divizat in doua parti, una fiind refulata, iar restul, din cauza acestei legaturi stranse, a fost idealizata. Freud mentioneaza ca au fost elaborate tehnici (urmarite mai in detaliu in cazul cuvantului de spirit) in vederea devenirii unui aceluiasi lucru care produce de obicei neplacere, intr-unul care sa aduca o data placere, refulatul suprimandu-se pentru un reprezentant al pulsiunii. Refularea este mobila, netrebuind privita ca o intamplare ce a avut loc o singura data. Refularea cere un efort sustinut; prin abandonare i se pune la indoiala succesul, devenind necesar un nou act de refulare. In ciuda refularii, miscarea pulsionala poate fi inactiva (foarte putin investita cu energie psihica), sau capabila de activitate (investita cu energie intr-o masura variabila). In ceea ce priveste refularea, cresterea investitiei cu energie actioneaza in aceeasi directie ca si apropierea de inconstient, iar scaderea investitiei cu energie ca si indepartarea de acesta sau deformarea.
Prin refularea unui reprezentant al pulsiunii se intelege o reprezentare sau un grup de reprezentari ce este investit, pornind de la pulsiune, cu un anumit cuantum de energie psihica. Pe langa reprezentare insa, mai exista un element, care poate cunoaste un destin de refulare, numit cuantum de afect. Acesta corespunde pulsiunii, in masura in care aceasta s-a detasat de reprezentare si gaseste o expresie pe masura cantitatii sale in procesele ce devin vizibile ca afecte ale senzatiei. Destinul general al reprezentarii, care reprezinta pulsiunea, poate fi: disparitia acesteia din constiinta, daca a fost inainte constienta, sau impiedicarea ei de a deveni constienta. Destinul factorului cantitativ al reprezentantului pulsiunii poate fi triplu: pulsiunea este ori total reprimata, incat nu se poate gasi vreo urma a ei, ori apare la lumina ca afect colorat in vreun fel calitativ, ori se transforma in angoasa. Daca o refulare nu reuseste sa previna aparitia senzatiilor de neplacere sau a angoasei, se spune ca ea a esuat, desi poate ca si-a atins scopul referitor la partea de reprezentare. Mecanismul unei refulari devine accesibil studiului atunci cand se deduce din reusitele refularii. Daca ne limitam observatia la reusitele referitoare la partea de reprezentare a reprezentantului, vedem ca refularea creeaza de regula o formatiune substitutiva. Refularea lasa in urma ei simptome. Freud ne atrage atentia insa ca nu refularea insasi creeaza formatiunea substitutiva si simptomele, acestea din urma, ca semne ale intoarcerii refulatului, datorandu-si aparitia cu totul altor procese. Mecanismele refularii au cel putin un element comun, retragerea investitiei de energie (sau libido, in cazul pulsiunilor sexuale). Freud arata, prin exemplele celor mai cunoscute trei psihonevroze, utilizarea conceptelor in studiul refularii.
Pentru isteria de angoasa, Freud alege exemplul unei fobii de animale. Miscarea pulsionala supusa refularii este o pozitie libidinala fata de tata, combinata cu o angoasa in fata acestuia. Dupa refulare, aceasta miscare dispare din constiinta, tatal nu mai apare in ea ca obiect al libidoului. Ca substitut este ales un animal pentru a fi obiect al angoasei. Formatiunea substitutiva a partii de preprezentare s-a format pe calea deplasarii. Partea cantitativa nu a disparut, ci s-a transformat in angoasa. O astfel de refulare ar trebui considerata drept esuata, aceasta constand doar in inlaturarea si substituirea reprezentarii, crutarea de neplacere nefiind deloc atinsa. In isteria de conversie, se poate reusi disparitia complete a cuantumului de afect. In alte cazuri, aceasta reprimare nu reuseste complet, o parte a senzatiilor penibile se leaga de simptom, sau nu se poate evita complet declansarea angoasei, care pune in actiune mecanismul formarii fobiei. Continutul de reprezentare al reprezentantului pulsiunii e in mare masura sustras constiintei.
Refularea poate fi considerata esuata in masura in care ea a fost posibila numai prin numeroase formatiuni substitutive; referitor la descarcarea cuantumului de afect, ea reprezinta un succes total. Procesul de refulare in isteria de conversie este finalizat o data cu formarea de simptom. In cazul nevrozei obsesionale, un impuls ostil manifestat fata de persoana iubita este supus refularii. Refularea, initial reusita, va cunoaste pe parcurs esecul. Ambivalenta care, prin formatiunea reactionala, a permis refularea, este si locul in care refulatul reuseste sa se intoarca. Afectul disparut se reintoarce prin angoasa sociala, prin angoasa de constiinta, prin reprosuri necrutatoare, reprezentarea respinsa inlocuindu-se printr-un substitut, prin deplasare, adesea prin deplasarea asupra a ceea ce e minor, indiferent.
Refularea a fost pentru un timp asimilata apararii, pentru ca, initial, termenul a fost numit aparare. In prezentarea cazului “omului cu sobolani” din 1909, este folosit termenul refulare. Raporturile dintre refulare si aparare sunt dezbatute in “Inhibitie, simptom si angoasa” (1926) si in “Analiza terminabila si analiza interminabila” (1937). Exista amintiri din prima copilarie care, refulate fiind, sunt asociate cu traume. In viziunea lui Freud, a intra in societatea civilizata inseamna refularea a diferite dorinte arhaice, primitive. Dezvoltarea psihosexuala a fiecarei persoane include depasirea unor obiecte initiale care sunt legate de faze sexuale anterioare. Cu toate acestea, orice persoana poate sa tradeze forta inconstienta a acelor dorinte initiale prin vise, scrieri literare sau acte ratate. Pentru persoanele care au depasit cu mai putin succes fazele anterioare, si care raman cu fixatii pe obiecte initiale sau se indreapta spre formatiuni reactionale ori formatiuni substitutive mai putin normale, exista doua posibilitati: 1) perversiunea – caz in care persoana accepta complet sau urmeaza dorinta pentru obiecte sexuale ori situatii alternative si 2) nevroza – caz in care aceleasi dorinte interzise pot inca sa functioneze, dar o anume refulare poate sa le forteze sa se implineasca pe anumite cai ocolite. Aceste dorinte interzise se pot manifesta in simptome. Pentru Freud, refularea reprezinta o parte normala a dezvoltarii umane. Analiza viselor, a scrierilor literare, a cuvintelor de spirit si a actelor ratate ofera exemple de cai pe care se implinesc dorinte secrete, ascunse ale unor persoane sanatoare, normale. Refularea care se dezvolta sau continua sa se dezvolte datorita unor sentimente internalizate de anxietate, ducand la un comportament fara sens, autodistructiv sau antisocial trebuie tratata.
PLAYLIST:
EBONY TEARS – Opacity (“Tortura Insomniae” / Black Sun Rec)
MNEMIC – Tattoos (“Mechanical Spin Phenomena” / Nuclear Blast)
PATHOS – Inner Ego (“Katharsis” / Massacre Rec)
HYPOCRISY – Apocalypse (“The Fourth Dimension” / Nuclear Blast)
DISBELIEF – Now (“Infected” / Grind Syndicate Media)
PECCATUM – The Song Which No Name Carry (“Strangling From Within” / Candlelight Rec)
PECCATUM – Blood Red Skies (Judas Priest cover)
JACK FROST – For Ages (“My Own Private Hell” / Silverdust Rec)
UMBRA NIHIL – Open The Gate (“The Borderland Rituals” / Epidemie Rec)
KATATONIA – Velvet Thorns (“Dance Of December Souls” / Peaceville Rec)
MORGION – Cairn (“Cloacked By Ages, Crowned In Earth” / Dark Symphonies Rec)
EVOKEN – Quietus (“Quietus” / Avantgarde Music)
FUNERAL – The Absence Of Heaven (“As The Light Does The Shadow” / Indie Recordings)
27 martie 2009 – Frustrarile
Friday, March 27th, 2009 Luna a rasarit la ora 5:59 si va apune la 19:53
Frustrările au avut întotdeauna un loc foarte clar în mintea oamenilor. Frustrările sunt generate din cauza lipsei unui bun sau a unui drept şi pot avea efecte majore în dezvoltarea psihologică a unei persoane sau a unui grup de oameni. Ce este frustrarea? Un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalităţii în chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizării unei dorinţe, a obstrucţionării satisfacerii unei trebuinţe, a deprivării de ceva ce ne aparţinea anterior, în ordinea materială sau în plan proiectiv şi afectiv. Cu alte cuvinte, ansamblul modificărilor minţii noastre, datorită unei lipse reale sau imaginare, justificate obiectiv sau subiectiv.
Frustrarea este o emotie negativa care apare atunci cand un obstacol exterior, eveniment sau persoana, ne impiedica sa ne atingem scopurile. O explicatie originala a aparitiei frustrarii o ofera Ellen J. Langer, profesor de psihologie la Universitatea Harvard: frustrarea provine din decalajul creat intre asteptarile noastre si rezultatul real al unei actiuni. Intervine atunci cand rezultatul real este sub asteptarile noastre. Exista doua reactii la frustrare. O prima reactie este constienta. Individul frustrat urmareste cu asiduitate indeplinirea scopului, in ciuda obstacolelor. Al doilea tip, de natura inconstienta, apare cand frustrarea este atat de intensa incat emotia negativa ameninta integritatea personalitatii. In acest caz, intervin mecanismele de aparare ale eului si situatia este re-evaluata: “e mai bine ca n-am reusit“ sau “seful meu e de vina, nu eu“.
Agresivitatea este consecinta a frustrarii. De cate ori, in timp ce asteptai in fata unui ghiseu nu ai avut impulsul de a brusca functionara care isi bea tacticos cafeaua si-ti ignora mesajele verbale si non-verbale? Un grup de psihologi de la Universitatea Yale a studiat comportamentul agresiv in relatie cu frustrarea si au descoperit ca acesta este de multe ori o consecinta a frustrarii. Tipic este exemplul soferului care, suparat pe masina al carei motor se defecteaza constant, izbeste capota, plin de furie. Instigarea la agresivitate creste proportional cu nivelul frustrarii. In plus, frustrarea se asociaza cu cresteri ale ritmului cardiac, la fel ca si furia sau comportamentul agresiv. Frustrarea reprimata duce la depresie. Ai simtit vreodata ca nu mai faci fata sarcinilor de serviciu? Promovarea asteptata nu s-a produs, mai mult decat atat, altcineva ocupa acum postul mult-visat…Gandeste-te putin inainte de a lasa aceste evenimente sa te copleseasca. Frustrarea, ostilitatea si furia ne afecteaza negativ la nivel emotional, mental, spiritual, dar si fizic.
Pe termen lung, frustrarea determina instalarea bolilor coronariene si a altor afectiuni fizice. Migrenele, tensiunile musculare, afectiunile gastrointestinale ca ulcerul sau colitele, unele afectiuni dermatologice, tulburarile circulatorii (hipertensiunea) sau respiratorii (astmul) isi au originea in lungi perioade de frustrare insotite sau nu de furie. In completarea acestor manifestari fizice vin o multime de probleme emotionale ce rezulta din reprimarea frustrarii si a furiei. Acestea pot varia de la episoade de agresivitate pana la depresie si tendinte spre sinucidere. Paradoxal, frustrarile te pot motiva in obtinerea succesului Deseori efortul sustinut intr-o actiune care nu a reusit de prima data poate fi determinant pentru succesul nostru. E normal sa fii frustrat cand nu-ti poti atinge scopul, dar e bine sa stii ca e aproape imposibil sa faci intotdeauna ce ti-ai propus. Frustrarea, ca si stresul, face parte din viata noastra. Cateodata te poti simti nedreptatit dintr-un anumit motiv – si anume, de faptul ca ai fi meritat ceva ce-ti doreai si nu ti s-a oferit posibilitatea sa-l obtii, desi ar fi fost posibil; sau ti s-a oferit prea putin, dupa parerea ta. Ba mai mult, uneori te simti chiar impiedicata sa-ti atingi un anumit scop. Ia nastere astfel o stare sufleteasca deosebita, resimtita negativ, sub forma unui fenomen destul de des intalnit – anume, frustrarea. El se poate manifesta in anumite situatii in care interactionezi cu ceilalti, cu oricine intri in contact social, in general. Crezi ca te afli in imposibilitatea de a primi, a simti si chiar insusi ceea ce-ti doresti si crezi ca neaparat cineva este vinovat de acest lucru. Ti se genereaza astfel o tensiune emotionala de intensitate mai mare sau mai mica, in functie de situatie, in consecinta aceasta implicand nevoia de descarcare – in functie de context, efectele fiind destul de diferite de la o persoana la alta.
Starea psihica resimtita este practic aceea de traire a unui conflict interior, care genereaza suferinte cauzate de privare, uneori chiar anxietati, iar reactiile comportamentale sunt fie imediate, fie amanate si de durata. Dintre reactiile proprii frustrarii, frecvent poti resimti, de asemenea, o stare de agresivitate ce poate fi orientata asupra obiectului frustrarii sau persoanei care ti-a produs aceasta frustrare – sau, prin comutare intamplatoare, asupra oricarui alt obiect sau persoana. Situatiile cele mai importante in care poti fi expus frustrarii in mod frecvent sunt: exigenta exagerata, aceasta referindu-se la calitatea si intensitatea relatiilor afectiv-emotionale, adica la faptul ca uneori iti doresti prea mult, in raport cu necesitatile tale.
In cazul femeilor, la un moment dat, fara sa vrea, se pot simti atrase in mod irezistibil de un alt barbat, chiar daca sotul este corect cu tine si in familie nu exista nicio problema deosebita. Femeia se framanta, nu-si poate scoate din minte persoana, desi esti constienta ca nu este bine. Ceea ce simte este ca a devenit frustrata de posibilitatea de a avea o relatie cu, hai sa-l numim “intrusul”. Unele femei nu pot scapa de acest sentiment si de tot ceea ce presupune el; numai daca lasa la o parte, pe moment, faptul ca au o familie iubitoare si aleg sa-si tradeze partenerul de viata. Dupa aceea, pentru acestea se stinge sentimentul de frustrare, dar isi face loc sentimentul de vinovatie si asa mai departe… Ori situatia ia o alta intorsatura, mai mult sau mai putin placuta. In acest caz este vorba de asa-zisa exigenta afectiv-personala la un inalt nivel, adica nevoia care nu-ti permite sa-ti refuzi indeplinirea exigentelor afective si prin aceasta sa fii pusa in situatia de a deveni o frustrata; din punct de vedere psihologic, ceea ce-ti imaginezi si uneori chiar simti ca este irezistibil, este de fapt dorinta ta de eliberare a tensiunii provocate de frustrarea resimtita. Prin acest exemplu se ilustreaza, in cateva cuvinte, faptul ca uneori nu trebuie sa fii exigenta in toate si in totul, adica sa-ti doresti prea mult. Uneori, aceasta exigenta te poate duce pe cai nedorite si de aceea ai putea gresi fata de tine si fata de ceilalti. Este foarte bine pentru tine sa-ti adaptezi in mod constient exigentele si sa fii cat mai aproape de adevarul vietii, fara a te expune capcanelor frustarii.
A doua situatie importanta in care poti fi expus frustrarii este lipsa tolerantei la frustrare si aici, ca exemplu, poate fi luata rezistenta la tentatii, de orice fel: consumul irational de dulciuri sau alte alimente, cheltuieli inutile, luxul excesiv etc. si in cel mai rau caz, alcool si droguri.Cel mai important lucru este sa fie infranata inclinatia de a-ti satisface trebuintele la primele semne de tensiune fiziologica sau psihologica. Si asta nu numai o data sau de doua ori. Numarul suficient de repetari este necesar a fi dozat in functie de persoana si in niciun caz exercitat brusc. Totul depinde de abilitatea de a atinge scopul, de capacitatea de invatare pentru toleranta si, mai ales, de vointa. In felul acesta se pot evita trairile neplacute, tensiunile apasatoare si chinuitoare ale frustrarii sau ale consecintelor lipsei de rezistenta la frustrari. Modelarea in acest sens nu consta insa in suprimarea brusca a frustrarilor, ci in dozarea lor, in functie de propria structura de personalitate. Ideea centrala este ca trebuie sa incerci sa te autodomini si prin aceasta sa-ti sporesti toleranta la anumite frustrari sau la frustrare in general. Totul este sa vrei ca frustrarea sa nu te copleseasca!
Una dintre reacţiile psihologice provocate de stres este frustrarea. Această stare sufletească îl nemulţumeşte pe cel care suferă de stres. Foarte frecvent, cel stresat prezintă simptome de anxietate ca: apăsare, preocupări, tensiune şi teamă de viitor. Intr-un cuvânt, este natural ca cel care suferă de stres să fie totodată şi anxios. Frustrarea şi iritabilitatea sunt rezultatele incapacităţii unei persoane de a-şi rezolva problemele cu care se confruntă. Frustrarea este determinată fie de faptul că cineva te împiedică să îţi realizezi un drept sau o dorinţă, fie de starea psihică ce rezultă din acest blocaj. Toate piedicile care se înalţă în faţa ta fie sunt unele care tu însuţi le creezi, fiind o persoană negativistă, pesimistă, neîncrezătoare, fie sunt piedici obiective, care nu ţin de persoana ta, fiind determinate de cauze obiective.
Mulţi specialişti au făcut legătura între frustrare şi agresivitate. Alţii au mers până acolo încât au spus că orice act agresiv se explică datorită unei frustrări. Chiar dacă este riscant să generalizăm în felul acesta, totuşi este sigur că frustrarea poate fi un factor declanşator de purtări agresive. Şi aceasta este una dintre problemele care pot declanşa stresul. Trebuie mereu urmat acest şir de cauze care determină un anumit comportament negativ şi eliminate una câte una. Agresivitatea poate dispărea în acest caz numai dacă frustrarea dispare. Iar ca frustrarea să dispară trebuie sa dispară stresul. Iar această dispariţie este destul de greu de provocat sau obţinut. Trebuie măcar să încercăm să eliminăm cât putem de mult toţi acei factori care ne fac viaţa grea şi urâtă, să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă şi să devenim persoane echilibrate. Este foarte uşor să vorbim pe marginea acestui subiect şi să dăm soluţii. Probabil că foarte mulţi deja le şi cunosc. Însă ce este cel mai important, dar şi mai greu de realizat este punerea în practică a tuturor teoriilor şi soluţiilor.
In ţările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural, se observă o creştere a violenţei în familie, la fel ca şi în sfera socială şi în cadrul muncii. Ni se pare logic să gândim că într-o societate de abundenţă materială şi cu un nivel cultural şi educativ înalt ar trebui să existe un mai mare respect pentru ceilalţi, iar agresivitatea să fie neînsemnată. Totuşi, aceasta nu se întâmplă când apare stresul, cu formele lui variate. De fapt, atunci când stresul este intens, în general se manifestă intoleranţă, neînţelegere, cuvinte jignitoare şi chiar agresiune fizică. Şi anxietatea reprezintă una din simptomele care te avertizează că nivelul tău de stres este îngrijorător de ridicat, reprezentând una dintre cele mai periculoase manifestări psihice ale stresului. Această stare este foarte asemănătoare cu o altă stare psihologică şi anume nevrotismul care poate să fie cauzat şi de tensiunea psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice. Este normal să fim anxioşi în faţa unor situaţii incerte; însă anxietatea excesivă este o formă de nevroză care nu este benefică nici pentru persoana în cauză, nici pentru familia ei. Mai ales nu trebuie să uităm strânsa legătură care există între stres şi anxietate şi că mulţi oameni, care suferă de efectele devastatoare ale anxietăţii, îşi încep „obiceiurile” lor de a fi anxioşi în toiul unor situaţii stresante. Anxietatea mai poate apărea şi din cauza schimbărilor radicale ce au loc in viata noastră si evenimentelor care ne induc stări de nelinişte si stres, dar aceasta dereglare poate apărea si fără sa existe un anumit factor sau o relaţie cauza-efect.
Frustrarea apare atunci cand exista ceva care ne tulbura starea de bine, generand un anumit discomfort. De multe ori frustrarea apare la contactul cu realitatea, care ne sfarama iluziile.Aparitia frustrarii este un semnal ca lucrurile nu merg bine sau ca nu merg asa cum am vrea noi sa mearga. Pentru a rezolva situatia, oricare ar fi ea, organismul genereaza energie, care de multe ori este resimtita ca o tensiune corporala, o incordare, care face parte din senzatia de frustrare. Cu alte cuvinte frustrarea semnaleaza faptul ca exista o problema care se cere rezolvata, fie ca este o problema legata de implinirea unor nevoi personale, incalcarea unor valori sau fie este o problema legata mediul exterior, o problema care are legatura cu familia, munca, prieteni, viata in societate.In marea lor majoritate frustrarile, deoarece provin din experiente umane, nu sunt semnificativ diferite pentru barbati si femei. Probabil ca in mod traditional femeia investeste mai mult in relatii si barbatul mai mult in activitati si cu cat investitia intr-un domeniu este mai mare, cu atat problemele care apar in acel domeniu, sunt traite ca fiind mai frustrante.
PLAYLIST:
CYDONIA – Dark Flower (“The Dark Flower” / Metal Blade)
GRIP Inc. – Resist (“Incorporated” / Steamhammer)
RAM-ZET – Closing A Memory (Intra” / Tabu Rec )
THE PROJECT HATE – Christianity Delete (“Cybersonic SuperChrist” / Massacre Rec)
DEPRESSED MODE – Loving A Shadow (“For Death” / Firedoom Rec)
ATROPHIA RED SUN – Love Is… (“Painfull Love” / Croon Rec)
YEARNING – Naivete (“Plainitive Scenes” / Holy Rec)
COMATOSE VIGIL – Tears Of Time (“Narcosis” / Solitude Prod)
MY DYING BRIDE – Santuario di Sangue (“For Lies I Sire” / Peaceville Rec)
CALLISTO – Folkslave (“Noir” / Full Stream Rec)
DAYLIGHT DIES – In The Silence (“No Reply” / Relapse Rec)
NOVEMBERS DOOM – Aurora’s Garden (“Amid It’s Hallowed Mirth” / Avantgarde Music)
HELLLIGHT – Nexus Alma (“Funeral Doom” / Ancient Dreams Rec)
COLOSSEUM – Demons Swarm By My Side (“Chapter II: Numquam” / Firebox Rec)
DOOM: VS – Threnode (“Dead Words Speak” / Firedoom Rec)
Frustrările au avut întotdeauna un loc foarte clar în mintea oamenilor. Frustrările sunt generate din cauza lipsei unui bun sau a unui drept şi pot avea efecte majore în dezvoltarea psihologică a unei persoane sau a unui grup de oameni. Ce este frustrarea? Un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalităţii în chip tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a nerealizării unei dorinţe, a obstrucţionării satisfacerii unei trebuinţe, a deprivării de ceva ce ne aparţinea anterior, în ordinea materială sau în plan proiectiv şi afectiv. Cu alte cuvinte, ansamblul modificărilor minţii noastre, datorită unei lipse reale sau imaginare, justificate obiectiv sau subiectiv.
Frustrarea este o emotie negativa care apare atunci cand un obstacol exterior, eveniment sau persoana, ne impiedica sa ne atingem scopurile. O explicatie originala a aparitiei frustrarii o ofera Ellen J. Langer, profesor de psihologie la Universitatea Harvard: frustrarea provine din decalajul creat intre asteptarile noastre si rezultatul real al unei actiuni. Intervine atunci cand rezultatul real este sub asteptarile noastre. Exista doua reactii la frustrare. O prima reactie este constienta. Individul frustrat urmareste cu asiduitate indeplinirea scopului, in ciuda obstacolelor. Al doilea tip, de natura inconstienta, apare cand frustrarea este atat de intensa incat emotia negativa ameninta integritatea personalitatii. In acest caz, intervin mecanismele de aparare ale eului si situatia este re-evaluata: “e mai bine ca n-am reusit“ sau “seful meu e de vina, nu eu“.
Agresivitatea este consecinta a frustrarii. De cate ori, in timp ce asteptai in fata unui ghiseu nu ai avut impulsul de a brusca functionara care isi bea tacticos cafeaua si-ti ignora mesajele verbale si non-verbale? Un grup de psihologi de la Universitatea Yale a studiat comportamentul agresiv in relatie cu frustrarea si au descoperit ca acesta este de multe ori o consecinta a frustrarii. Tipic este exemplul soferului care, suparat pe masina al carei motor se defecteaza constant, izbeste capota, plin de furie. Instigarea la agresivitate creste proportional cu nivelul frustrarii. In plus, frustrarea se asociaza cu cresteri ale ritmului cardiac, la fel ca si furia sau comportamentul agresiv. Frustrarea reprimata duce la depresie. Ai simtit vreodata ca nu mai faci fata sarcinilor de serviciu? Promovarea asteptata nu s-a produs, mai mult decat atat, altcineva ocupa acum postul mult-visat…Gandeste-te putin inainte de a lasa aceste evenimente sa te copleseasca. Frustrarea, ostilitatea si furia ne afecteaza negativ la nivel emotional, mental, spiritual, dar si fizic.
Pe termen lung, frustrarea determina instalarea bolilor coronariene si a altor afectiuni fizice. Migrenele, tensiunile musculare, afectiunile gastrointestinale ca ulcerul sau colitele, unele afectiuni dermatologice, tulburarile circulatorii (hipertensiunea) sau respiratorii (astmul) isi au originea in lungi perioade de frustrare insotite sau nu de furie. In completarea acestor manifestari fizice vin o multime de probleme emotionale ce rezulta din reprimarea frustrarii si a furiei. Acestea pot varia de la episoade de agresivitate pana la depresie si tendinte spre sinucidere. Paradoxal, frustrarile te pot motiva in obtinerea succesului Deseori efortul sustinut intr-o actiune care nu a reusit de prima data poate fi determinant pentru succesul nostru. E normal sa fii frustrat cand nu-ti poti atinge scopul, dar e bine sa stii ca e aproape imposibil sa faci intotdeauna ce ti-ai propus. Frustrarea, ca si stresul, face parte din viata noastra. Cateodata te poti simti nedreptatit dintr-un anumit motiv – si anume, de faptul ca ai fi meritat ceva ce-ti doreai si nu ti s-a oferit posibilitatea sa-l obtii, desi ar fi fost posibil; sau ti s-a oferit prea putin, dupa parerea ta. Ba mai mult, uneori te simti chiar impiedicata sa-ti atingi un anumit scop. Ia nastere astfel o stare sufleteasca deosebita, resimtita negativ, sub forma unui fenomen destul de des intalnit – anume, frustrarea. El se poate manifesta in anumite situatii in care interactionezi cu ceilalti, cu oricine intri in contact social, in general. Crezi ca te afli in imposibilitatea de a primi, a simti si chiar insusi ceea ce-ti doresti si crezi ca neaparat cineva este vinovat de acest lucru. Ti se genereaza astfel o tensiune emotionala de intensitate mai mare sau mai mica, in functie de situatie, in consecinta aceasta implicand nevoia de descarcare – in functie de context, efectele fiind destul de diferite de la o persoana la alta.
Starea psihica resimtita este practic aceea de traire a unui conflict interior, care genereaza suferinte cauzate de privare, uneori chiar anxietati, iar reactiile comportamentale sunt fie imediate, fie amanate si de durata. Dintre reactiile proprii frustrarii, frecvent poti resimti, de asemenea, o stare de agresivitate ce poate fi orientata asupra obiectului frustrarii sau persoanei care ti-a produs aceasta frustrare – sau, prin comutare intamplatoare, asupra oricarui alt obiect sau persoana. Situatiile cele mai importante in care poti fi expus frustrarii in mod frecvent sunt: exigenta exagerata, aceasta referindu-se la calitatea si intensitatea relatiilor afectiv-emotionale, adica la faptul ca uneori iti doresti prea mult, in raport cu necesitatile tale.
In cazul femeilor, la un moment dat, fara sa vrea, se pot simti atrase in mod irezistibil de un alt barbat, chiar daca sotul este corect cu tine si in familie nu exista nicio problema deosebita. Femeia se framanta, nu-si poate scoate din minte persoana, desi esti constienta ca nu este bine. Ceea ce simte este ca a devenit frustrata de posibilitatea de a avea o relatie cu, hai sa-l numim “intrusul”. Unele femei nu pot scapa de acest sentiment si de tot ceea ce presupune el; numai daca lasa la o parte, pe moment, faptul ca au o familie iubitoare si aleg sa-si tradeze partenerul de viata. Dupa aceea, pentru acestea se stinge sentimentul de frustrare, dar isi face loc sentimentul de vinovatie si asa mai departe… Ori situatia ia o alta intorsatura, mai mult sau mai putin placuta. In acest caz este vorba de asa-zisa exigenta afectiv-personala la un inalt nivel, adica nevoia care nu-ti permite sa-ti refuzi indeplinirea exigentelor afective si prin aceasta sa fii pusa in situatia de a deveni o frustrata; din punct de vedere psihologic, ceea ce-ti imaginezi si uneori chiar simti ca este irezistibil, este de fapt dorinta ta de eliberare a tensiunii provocate de frustrarea resimtita. Prin acest exemplu se ilustreaza, in cateva cuvinte, faptul ca uneori nu trebuie sa fii exigenta in toate si in totul, adica sa-ti doresti prea mult. Uneori, aceasta exigenta te poate duce pe cai nedorite si de aceea ai putea gresi fata de tine si fata de ceilalti. Este foarte bine pentru tine sa-ti adaptezi in mod constient exigentele si sa fii cat mai aproape de adevarul vietii, fara a te expune capcanelor frustarii.
A doua situatie importanta in care poti fi expus frustrarii este lipsa tolerantei la frustrare si aici, ca exemplu, poate fi luata rezistenta la tentatii, de orice fel: consumul irational de dulciuri sau alte alimente, cheltuieli inutile, luxul excesiv etc. si in cel mai rau caz, alcool si droguri.Cel mai important lucru este sa fie infranata inclinatia de a-ti satisface trebuintele la primele semne de tensiune fiziologica sau psihologica. Si asta nu numai o data sau de doua ori. Numarul suficient de repetari este necesar a fi dozat in functie de persoana si in niciun caz exercitat brusc. Totul depinde de abilitatea de a atinge scopul, de capacitatea de invatare pentru toleranta si, mai ales, de vointa. In felul acesta se pot evita trairile neplacute, tensiunile apasatoare si chinuitoare ale frustrarii sau ale consecintelor lipsei de rezistenta la frustrari. Modelarea in acest sens nu consta insa in suprimarea brusca a frustrarilor, ci in dozarea lor, in functie de propria structura de personalitate. Ideea centrala este ca trebuie sa incerci sa te autodomini si prin aceasta sa-ti sporesti toleranta la anumite frustrari sau la frustrare in general. Totul este sa vrei ca frustrarea sa nu te copleseasca!
Una dintre reacţiile psihologice provocate de stres este frustrarea. Această stare sufletească îl nemulţumeşte pe cel care suferă de stres. Foarte frecvent, cel stresat prezintă simptome de anxietate ca: apăsare, preocupări, tensiune şi teamă de viitor. Intr-un cuvânt, este natural ca cel care suferă de stres să fie totodată şi anxios. Frustrarea şi iritabilitatea sunt rezultatele incapacităţii unei persoane de a-şi rezolva problemele cu care se confruntă. Frustrarea este determinată fie de faptul că cineva te împiedică să îţi realizezi un drept sau o dorinţă, fie de starea psihică ce rezultă din acest blocaj. Toate piedicile care se înalţă în faţa ta fie sunt unele care tu însuţi le creezi, fiind o persoană negativistă, pesimistă, neîncrezătoare, fie sunt piedici obiective, care nu ţin de persoana ta, fiind determinate de cauze obiective.
Mulţi specialişti au făcut legătura între frustrare şi agresivitate. Alţii au mers până acolo încât au spus că orice act agresiv se explică datorită unei frustrări. Chiar dacă este riscant să generalizăm în felul acesta, totuşi este sigur că frustrarea poate fi un factor declanşator de purtări agresive. Şi aceasta este una dintre problemele care pot declanşa stresul. Trebuie mereu urmat acest şir de cauze care determină un anumit comportament negativ şi eliminate una câte una. Agresivitatea poate dispărea în acest caz numai dacă frustrarea dispare. Iar ca frustrarea să dispară trebuie sa dispară stresul. Iar această dispariţie este destul de greu de provocat sau obţinut. Trebuie măcar să încercăm să eliminăm cât putem de mult toţi acei factori care ne fac viaţa grea şi urâtă, să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante în viaţă şi să devenim persoane echilibrate. Este foarte uşor să vorbim pe marginea acestui subiect şi să dăm soluţii. Probabil că foarte mulţi deja le şi cunosc. Însă ce este cel mai important, dar şi mai greu de realizat este punerea în practică a tuturor teoriilor şi soluţiilor.
In ţările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural, se observă o creştere a violenţei în familie, la fel ca şi în sfera socială şi în cadrul muncii. Ni se pare logic să gândim că într-o societate de abundenţă materială şi cu un nivel cultural şi educativ înalt ar trebui să existe un mai mare respect pentru ceilalţi, iar agresivitatea să fie neînsemnată. Totuşi, aceasta nu se întâmplă când apare stresul, cu formele lui variate. De fapt, atunci când stresul este intens, în general se manifestă intoleranţă, neînţelegere, cuvinte jignitoare şi chiar agresiune fizică. Şi anxietatea reprezintă una din simptomele care te avertizează că nivelul tău de stres este îngrijorător de ridicat, reprezentând una dintre cele mai periculoase manifestări psihice ale stresului. Această stare este foarte asemănătoare cu o altă stare psihologică şi anume nevrotismul care poate să fie cauzat şi de tensiunea psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice. Este normal să fim anxioşi în faţa unor situaţii incerte; însă anxietatea excesivă este o formă de nevroză care nu este benefică nici pentru persoana în cauză, nici pentru familia ei. Mai ales nu trebuie să uităm strânsa legătură care există între stres şi anxietate şi că mulţi oameni, care suferă de efectele devastatoare ale anxietăţii, îşi încep „obiceiurile” lor de a fi anxioşi în toiul unor situaţii stresante. Anxietatea mai poate apărea şi din cauza schimbărilor radicale ce au loc in viata noastră si evenimentelor care ne induc stări de nelinişte si stres, dar aceasta dereglare poate apărea si fără sa existe un anumit factor sau o relaţie cauza-efect.
Frustrarea apare atunci cand exista ceva care ne tulbura starea de bine, generand un anumit discomfort. De multe ori frustrarea apare la contactul cu realitatea, care ne sfarama iluziile.Aparitia frustrarii este un semnal ca lucrurile nu merg bine sau ca nu merg asa cum am vrea noi sa mearga. Pentru a rezolva situatia, oricare ar fi ea, organismul genereaza energie, care de multe ori este resimtita ca o tensiune corporala, o incordare, care face parte din senzatia de frustrare. Cu alte cuvinte frustrarea semnaleaza faptul ca exista o problema care se cere rezolvata, fie ca este o problema legata de implinirea unor nevoi personale, incalcarea unor valori sau fie este o problema legata mediul exterior, o problema care are legatura cu familia, munca, prieteni, viata in societate.In marea lor majoritate frustrarile, deoarece provin din experiente umane, nu sunt semnificativ diferite pentru barbati si femei. Probabil ca in mod traditional femeia investeste mai mult in relatii si barbatul mai mult in activitati si cu cat investitia intr-un domeniu este mai mare, cu atat problemele care apar in acel domeniu, sunt traite ca fiind mai frustrante.
PLAYLIST:
CYDONIA – Dark Flower (“The Dark Flower” / Metal Blade)
GRIP Inc. – Resist (“Incorporated” / Steamhammer)
RAM-ZET – Closing A Memory (Intra” / Tabu Rec )
THE PROJECT HATE – Christianity Delete (“Cybersonic SuperChrist” / Massacre Rec)
DEPRESSED MODE – Loving A Shadow (“For Death” / Firedoom Rec)
ATROPHIA RED SUN – Love Is… (“Painfull Love” / Croon Rec)
YEARNING – Naivete (“Plainitive Scenes” / Holy Rec)
COMATOSE VIGIL – Tears Of Time (“Narcosis” / Solitude Prod)
MY DYING BRIDE – Santuario di Sangue (“For Lies I Sire” / Peaceville Rec)
CALLISTO – Folkslave (“Noir” / Full Stream Rec)
DAYLIGHT DIES – In The Silence (“No Reply” / Relapse Rec)
NOVEMBERS DOOM – Aurora’s Garden (“Amid It’s Hallowed Mirth” / Avantgarde Music)
HELLLIGHT – Nexus Alma (“Funeral Doom” / Ancient Dreams Rec)
COLOSSEUM – Demons Swarm By My Side (“Chapter II: Numquam” / Firebox Rec)
DOOM: VS – Threnode (“Dead Words Speak” / Firedoom Rec)
9 ianuarie 2009 – Sindromul Borderline
Friday, January 9th, 2009 Luna rasare la ora 14:45 si apune la ora 6:20
Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.
Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.
Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratamentul obisnuit. De regula, bolnavul isi resimte dureros deosebirile fata de ceilalti. Blamarea celor din jur pentru propriile dificultati si actiunile antisociale ocupa numai un rol secundar in tabloul clinic al sindromului borderline. Comparativ cu o psihoza, bolnavul se mentine inserat in realitate, eventualele decompensari psihotice nu se cronicizeaza si nu lasa defect ci se remit rapid. Tulburarile de gandire si perceptie (cand exista) au o asemanare formala cu cele din psihoze. Tulburarea borderline se manifesta prin deficiente in relatiile afective cu cei din jur, manie ca sentiment dominant, identitate inconstanta a propriei persoane, depresie caracterizata prin trairi de singuratate si nu prin idei de vinovatie sau de devalorizare (asa numita “singuratate depresiva”), impulsivitate, inteleasa ca o trecere rapida, directa sau negandita la acte dintre cele mai diverse, fara aspect violent obligatoriu. Relatiile interpersonale sunt nesatisfacatoare pentru ca lipseste raspunsul emotional profund, adevarat. Capacitatea de relatie ocazionala sau superficiala este insa buna dar pe masura ce trece timpul se fac simtite tendintele de hiperdependenta, cereri excesive, manipulari, se vadeste lipsa capacitatii de reciprocitate.
Desi suporta greu singuratatea, bolnavii tind sa rupa relatiile ce depasesc o anumita intensitate din teama de a nu avea ulterior de suferit din cauza partenerului si pentru a-si mentine “independenta” afectiva fata de cei din jur. Afectivitatea bolnavilor borderline este dominata de scindare, ei fiind incapabili de a tolera ambivalenta si de a integra intr-o imagine unica defectele si calitatile inerente naturii umane a celor din jur. Insertia in realitate, capacitatea de munca sau de relatie sociala cotidiana nu sunt serios afectate. De aceea pacientul nu este perceput drept bolnav de catre cei cu care intra in contacte scurte. Contactele prelungite pot crea impresia vaga a unui anumit “dezechilibru”.
In cazul sindromului borderline pot surveni episoade psihotice trecatoare, adesea legate de stres si in principiu reversibile. Deseori individul nu stie cum este “normal” sau “bine” sa se comporte si nu are repere clare in functie de care sa-si modeleze comportamentul. In general lipsesc manifestarile somato-vegetative ale depresiei, ideile de vinovatie sau autoacuzare. Bolnavul nu reuseste sa-si integreze total personalitatea, nu are o identitate de sine constanta, stabila. Este frecventa relatarea lipsei unui tel in viata, senzatia subiectiva de inutilitate a vietii, de a fi format firul existential nu ca urmare a propriilor decizii ci ca o consecinta a hotararior si initiativelor altora sau pur si simplu ca o consecinta a intamplarii. Deseori bolnavul are un comportament alternativ de cautare si respingere a unor situatii sau persoane. Tulburarea de personalitate borderline poate fi o conditie medicala suparatoare, atat pentru pacient cat si pentru cei din jurul sau. Pacientul cu personalitate borderline are dificultati in controlarea emotiilor si este deseori in stare de revolta – probabil datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. In cazul acestei tulburari imaginea de sine a pacientului este distorsionata, facandu-l sa se simta fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea si frecventele schimbari de dispozitie il pot indeparta de cei din jur, desi pacientul isi doreste cu disperare relatii afectuoase. Constientizarea crescuta si cercetarile despre aceasta afectiune ajuta la imbunatatirea tratamentului si la o mai buna intelegere a personalitatii borderline. Noile date indica faptul ca tulburarea de personalitate borderline se amelioreaza in timp, astfel incat pacientii pot avea o viata fericita si implinita.
Tulburarea de Personalitate Borderline, prescurtat TPB, este o conditie care incepe in frageda copilarie, dar deseori nu se manifesta pana la maturitatea timpurie. Cauza TPB nu este inteleasa in intregime, insa unii specialisti cred ca ea poate fi rezultatul unui dezechilibru chimic in creier. Aceste elemente chimice (transmitatori de neuroni) ajuta starii de echilibru, cat si influentelor genetice si de mediu. Tulburarea sanatatii mentale este mult mai raspandita printre oameni ai caror membri de familie au si ei TPB. De asemenea, trebuie notat ca oamenii care au dezvoltat aceasta tulburare au suferit o trauma majora in frageda copilarie. Trauma poate fi fizica, sexuala, sau un abuz emotional, neglijenta sau detasament stresant si tulburator din partea vreunui parinte.
Cei care sufera de tulburare de personalitate borderline prezinta simptome de instabilitate emotionala, impulsivitate, imagine de sine clatinata, manie greu controlata, sentimente intense de respingere/abandonare, si foarte des de automutilare. Ei se mai lupta cu sentimente de depresie, tulburari de mancare si/sau substanta de abuz. Bolnavii cu TPB se taie sau se ard frecvent. Multi, in special in primii ani, au ganduri chiunuitoare de suicid sau incercari repetate de a se sinucide. Comportamentul lor ciudat duce la relatii instabile cu ceilalti. Lucul acesta intensifica sentimentele lor de goliciune, manie, deznadejde si vinovatie. Un bolnav de Borderline poate avea temporar perioade de sentimente de suspiciune fata de altii fara motiv (paranoia). Alte trasaturi intalnite pot fi manifestari de acces de manie si batalii psihice.
Intr-un reportaj a fost citat un bolnav de aceasta tulburare, care spunea: “Fiind borderline te simti ca intr-un iad vesnic. Nimic mai putin. Chin, manie, confuzie, rana, niciodata nu stii cum te vei simti de la un minut la altul. Ranit, pentru ca ii ranesti pe cei pe care ii iubesti. Te simti inteles gresit. Analizezi orice. Nimic nu-ti aduce placere. Din cand in cand sunt “prea fericit” si atunci – ingrijorat de aceasta. Atunci ma tratez cu alcool, dar ma ranesc psihic. Apoi ma simt vinovat de ceea ce am facut. Mi-e rusine. Vreau sa mor, dar nu sunt in stare s-o fac fiindca ma simt prea vinovat fata de cei pe care i-am ranit; de aceea ma umplu de manie incat ma tai ca sa dispara toate sentimentele. Stres!”
Sindromul Borderline este una din cele mai grave afectiuni psihosomatice. Denumirea sindromului porneste de la sensul de „granita, limita” a cuvantului englezesc „border”, deoarece simptomatologia acestui sindrom se situeaza la granita dintre psihoza, nevroza si tulburarile de personalitate. Pielea ca organ limita are de asemenea un rol simbolic: tabloul clinic include patologii dermatologice cauzate de automutilare prin taiere, frecat, etc. Caracteristic pentru sindromul Borderline este instabilitatea progresiva in relatiile sociale, in dispozitia sufleteasca si in autoperceptie, care se exteriorizeaza prin crize emotionale puternice, tendinta de autoflagelare si schimbarea frecventa a relatiilor cu cei din jur. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, etiologia sindromului Borderline este diversa, incluzand atat o predispozitie organica, cat si factori psihosociali si ambientali. Statisticile medicale arata ca in peste 80% din cazurile pacientilor cu sindrom Borderline s-au raportat experiente traumatice in copilarie (abuzuri sexuale, violenta domestica). Datorita faptului ca de cele mai multe ori abuzul este savarsit de o persoana apropiata copilului, acesta va ramane contrariat si nu va reusi sa isi constientizeze si sa-si exteriorizeze reactiile de greata si manie fata de faptas. Se pare ca aceste sentimente negative reprimate se rasfrang ulterior asupra propriei persoane, conducand la autoflagelare. Experintele abuzive, combinate cu emotiile controversate asociate (de ex. gingasia tatalui, combinata cu frica de el, sentimentul de a fi fost ales, combinat cu o rusine extrema) vor duce la oscilatiile sentimentale extreme in relatiile cu ceilalti oameni.
Desi nu toate cazurile de sindrom Borderline sunt precedate de experiente traumatice, se apreciaza ca toti copiii afectati au crescut intr-un mediu prohibitiv, invalidant, in care oamenii si comportamentele lor se catalogheaza ca fiind doar „foarte buni” sau „foarte rai”. Intre tiparele de gandire tipice sindromului Borderline poate sa apara, de exemplu, convingerea ca un copil „bun” nu are voie sa fie furios. Aceasta atitudine il va priva pe copil de oportunitatea de a invata sa-si gestioneze sentimentele negative sau situatiile dificile. S-a constatat de asemenea ca atat indiferenta emotionala cat si severitatea excesiva in educatie pot sa duca la manifestarea sindromului Borderline.
In ultimul deceniu al secolului trecut, psihologul J. A. Koch a numit aceste tulburari drept psihopatii, termen care a fost larg adoptat pe plan international si mentinut timp de un secol, cand a fost inlocuit cu cel de tulburari de personalitate. Tulburarea de personalitate este un pattern persistent de experienta interioara si comportament care deviaza in mod clar de la asteptarile pe care le avem din partea insului; acest pattern este pervaziv si inflexibil, cu debut in adolescenta sau timpuriu in viata adulta, stabil in timp si care determina disfunctionalitate. Studiile efectuate pana acum sugereaza ca aproximativ 10-13 % din populatia generala prezinta tulburari de personalitate.
Ceea ce la varsta adulta numim tulburare de personalitate, la varsta copilariei este denumita tulburare de comportament, deci este improbabil ca diagnosticul de tulburare de personalitate borderline sa fie potrivit inainte de 16 sau chiar 17 ani. Tulburarile de personalitate apar la adultul tanar, dar nu toate tulburarile de comportament ale copilariei devin tulburari de personalitate. Tulburarea borderline prezinta trasaturi si manifestari clinice nespecifice, provenite din principalele arii nosografice ale nevrozelor, psihozelor si tulburarilor de personalitate. Aceasta tulburare a fost numita de-a lungul timpului sindromul de granita (intre psihoza si normalitatea psihica), stare de granita, caracter psihotic, psihoza de granita, schizofrenie pseudonevrotica.
Tulburarea borderline este ilustrata in plan clinic printr-un “pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, a imaginii de sine, a afectelor si o impulsivitate accentuata.” Tulburarea de personalitate borderline poate prezenta numeroase complicatii, dintre care: episoade psihotice, simptome psihotice propriu-zise, episoade depresive majore, tentative de suicid, alcoolomania. Credintele fundamentale ale acestor pacienti sunt: “nu detin control asupra mea” si “nimeni nu ma intelege”, iar atitudinile de baza: “daca nu fac ceea ce doresc altii de la mine, ma vor abandona”, “nimeni nu doreste sa fie cu mine, daca ma cunoaste cu adevarat” sau “daca nu reusesc sa-mi controlez emotiile, este catastrofal”.
Tulburarea de personalitate borderline poate fi o conditie medicala suparatoare, atat pentru pacient cat si pentru cei din jurul sau. Pacientul cu personalitate borderline are dificultati in controlarea emotiilor si este deseori in stare de revolta – probabil datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. In cazul acestei tulburari imaginea de sine a pacientului este distorsionata, facandu-l sa se simta fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea si frecventele schimbari de dispozitie il pot indeparta de cei din jur, desi pacientul isi doreste cu disperare relatii afectuoase.
Tratamentul tulburarii de personalitate borderline poate fi dificil, insa medicamentele pot fi folosite pentru a reduce cateva din simptome. Uneori, combinatia de medicamente ajuta. Cel mai des se prescriu antidepresante si stabilizatori ai comportamentului, Pe langa aceasta, antipsihoticele atipice pot ajuta la reducerea faptelor nechibzuite si impulsive. De observat este o statistica ce arata ca dupa 10 ani de tratament, doar jumatate din cei diagnosticati nu mai au comportament de tulburare de personalitate borderline. Majoritatea celor care au aceasta tulburare devin treptat mai stabili emotional, in relatiile lor, la serviciul lor, cand ajung la o varsta intre 30-40 de ani.
PLAYLIST:
THE VISION BLEAK – The Demon Of the Mire (“The Wolves Go Hunt Their Prey” / Prophecy Productions)
AJATTARA – Kalmanto (“Kalmanto” / Spikefarm Rec)
ENTWINE – Curtained Life (“Fatal Design” / Spinefarm Rec)
GREYSWAN – Sleepless Night (“Thought-Tormented Minds” / Cold Meat Industry)
DRACONIAN – Earthbound (“Turning Season Within” / Napalm Rec)
COUNT RAVEN – Jen (“High On Infinity” / Hellhond Rec)
ELECTRIC WIZARD – Witchcult Today (“Witchcult Today” / Rise Above)
PLACE OF SKULLS – Lookin’ For A Reason (“The Black Is Never Far” / Exile On MS Rec)
THE FUNERAL ORCHESTRA – We Are The End (“We Are The End” / Eternal Dark Productions)
WYRD – They (“The Ghost Album” / Avantgarde Rec)
ESOTERIC – The Order Of Destiny (“The Maniacal Vale” / Season Of Mist)
SWALLOW THE SUN – Plague Of Butterflies (“Plague Of Butterflies” / Spinefarm Rec)
Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.
Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.
Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratamentul obisnuit. De regula, bolnavul isi resimte dureros deosebirile fata de ceilalti. Blamarea celor din jur pentru propriile dificultati si actiunile antisociale ocupa numai un rol secundar in tabloul clinic al sindromului borderline. Comparativ cu o psihoza, bolnavul se mentine inserat in realitate, eventualele decompensari psihotice nu se cronicizeaza si nu lasa defect ci se remit rapid. Tulburarile de gandire si perceptie (cand exista) au o asemanare formala cu cele din psihoze. Tulburarea borderline se manifesta prin deficiente in relatiile afective cu cei din jur, manie ca sentiment dominant, identitate inconstanta a propriei persoane, depresie caracterizata prin trairi de singuratate si nu prin idei de vinovatie sau de devalorizare (asa numita “singuratate depresiva”), impulsivitate, inteleasa ca o trecere rapida, directa sau negandita la acte dintre cele mai diverse, fara aspect violent obligatoriu. Relatiile interpersonale sunt nesatisfacatoare pentru ca lipseste raspunsul emotional profund, adevarat. Capacitatea de relatie ocazionala sau superficiala este insa buna dar pe masura ce trece timpul se fac simtite tendintele de hiperdependenta, cereri excesive, manipulari, se vadeste lipsa capacitatii de reciprocitate.
Desi suporta greu singuratatea, bolnavii tind sa rupa relatiile ce depasesc o anumita intensitate din teama de a nu avea ulterior de suferit din cauza partenerului si pentru a-si mentine “independenta” afectiva fata de cei din jur. Afectivitatea bolnavilor borderline este dominata de scindare, ei fiind incapabili de a tolera ambivalenta si de a integra intr-o imagine unica defectele si calitatile inerente naturii umane a celor din jur. Insertia in realitate, capacitatea de munca sau de relatie sociala cotidiana nu sunt serios afectate. De aceea pacientul nu este perceput drept bolnav de catre cei cu care intra in contacte scurte. Contactele prelungite pot crea impresia vaga a unui anumit “dezechilibru”.
In cazul sindromului borderline pot surveni episoade psihotice trecatoare, adesea legate de stres si in principiu reversibile. Deseori individul nu stie cum este “normal” sau “bine” sa se comporte si nu are repere clare in functie de care sa-si modeleze comportamentul. In general lipsesc manifestarile somato-vegetative ale depresiei, ideile de vinovatie sau autoacuzare. Bolnavul nu reuseste sa-si integreze total personalitatea, nu are o identitate de sine constanta, stabila. Este frecventa relatarea lipsei unui tel in viata, senzatia subiectiva de inutilitate a vietii, de a fi format firul existential nu ca urmare a propriilor decizii ci ca o consecinta a hotararior si initiativelor altora sau pur si simplu ca o consecinta a intamplarii. Deseori bolnavul are un comportament alternativ de cautare si respingere a unor situatii sau persoane. Tulburarea de personalitate borderline poate fi o conditie medicala suparatoare, atat pentru pacient cat si pentru cei din jurul sau. Pacientul cu personalitate borderline are dificultati in controlarea emotiilor si este deseori in stare de revolta – probabil datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. In cazul acestei tulburari imaginea de sine a pacientului este distorsionata, facandu-l sa se simta fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea si frecventele schimbari de dispozitie il pot indeparta de cei din jur, desi pacientul isi doreste cu disperare relatii afectuoase. Constientizarea crescuta si cercetarile despre aceasta afectiune ajuta la imbunatatirea tratamentului si la o mai buna intelegere a personalitatii borderline. Noile date indica faptul ca tulburarea de personalitate borderline se amelioreaza in timp, astfel incat pacientii pot avea o viata fericita si implinita.
Tulburarea de Personalitate Borderline, prescurtat TPB, este o conditie care incepe in frageda copilarie, dar deseori nu se manifesta pana la maturitatea timpurie. Cauza TPB nu este inteleasa in intregime, insa unii specialisti cred ca ea poate fi rezultatul unui dezechilibru chimic in creier. Aceste elemente chimice (transmitatori de neuroni) ajuta starii de echilibru, cat si influentelor genetice si de mediu. Tulburarea sanatatii mentale este mult mai raspandita printre oameni ai caror membri de familie au si ei TPB. De asemenea, trebuie notat ca oamenii care au dezvoltat aceasta tulburare au suferit o trauma majora in frageda copilarie. Trauma poate fi fizica, sexuala, sau un abuz emotional, neglijenta sau detasament stresant si tulburator din partea vreunui parinte.
Cei care sufera de tulburare de personalitate borderline prezinta simptome de instabilitate emotionala, impulsivitate, imagine de sine clatinata, manie greu controlata, sentimente intense de respingere/abandonare, si foarte des de automutilare. Ei se mai lupta cu sentimente de depresie, tulburari de mancare si/sau substanta de abuz. Bolnavii cu TPB se taie sau se ard frecvent. Multi, in special in primii ani, au ganduri chiunuitoare de suicid sau incercari repetate de a se sinucide. Comportamentul lor ciudat duce la relatii instabile cu ceilalti. Lucul acesta intensifica sentimentele lor de goliciune, manie, deznadejde si vinovatie. Un bolnav de Borderline poate avea temporar perioade de sentimente de suspiciune fata de altii fara motiv (paranoia). Alte trasaturi intalnite pot fi manifestari de acces de manie si batalii psihice.
Intr-un reportaj a fost citat un bolnav de aceasta tulburare, care spunea: “Fiind borderline te simti ca intr-un iad vesnic. Nimic mai putin. Chin, manie, confuzie, rana, niciodata nu stii cum te vei simti de la un minut la altul. Ranit, pentru ca ii ranesti pe cei pe care ii iubesti. Te simti inteles gresit. Analizezi orice. Nimic nu-ti aduce placere. Din cand in cand sunt “prea fericit” si atunci – ingrijorat de aceasta. Atunci ma tratez cu alcool, dar ma ranesc psihic. Apoi ma simt vinovat de ceea ce am facut. Mi-e rusine. Vreau sa mor, dar nu sunt in stare s-o fac fiindca ma simt prea vinovat fata de cei pe care i-am ranit; de aceea ma umplu de manie incat ma tai ca sa dispara toate sentimentele. Stres!”
Sindromul Borderline este una din cele mai grave afectiuni psihosomatice. Denumirea sindromului porneste de la sensul de „granita, limita” a cuvantului englezesc „border”, deoarece simptomatologia acestui sindrom se situeaza la granita dintre psihoza, nevroza si tulburarile de personalitate. Pielea ca organ limita are de asemenea un rol simbolic: tabloul clinic include patologii dermatologice cauzate de automutilare prin taiere, frecat, etc. Caracteristic pentru sindromul Borderline este instabilitatea progresiva in relatiile sociale, in dispozitia sufleteasca si in autoperceptie, care se exteriorizeaza prin crize emotionale puternice, tendinta de autoflagelare si schimbarea frecventa a relatiilor cu cei din jur. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, etiologia sindromului Borderline este diversa, incluzand atat o predispozitie organica, cat si factori psihosociali si ambientali. Statisticile medicale arata ca in peste 80% din cazurile pacientilor cu sindrom Borderline s-au raportat experiente traumatice in copilarie (abuzuri sexuale, violenta domestica). Datorita faptului ca de cele mai multe ori abuzul este savarsit de o persoana apropiata copilului, acesta va ramane contrariat si nu va reusi sa isi constientizeze si sa-si exteriorizeze reactiile de greata si manie fata de faptas. Se pare ca aceste sentimente negative reprimate se rasfrang ulterior asupra propriei persoane, conducand la autoflagelare. Experintele abuzive, combinate cu emotiile controversate asociate (de ex. gingasia tatalui, combinata cu frica de el, sentimentul de a fi fost ales, combinat cu o rusine extrema) vor duce la oscilatiile sentimentale extreme in relatiile cu ceilalti oameni.
Desi nu toate cazurile de sindrom Borderline sunt precedate de experiente traumatice, se apreciaza ca toti copiii afectati au crescut intr-un mediu prohibitiv, invalidant, in care oamenii si comportamentele lor se catalogheaza ca fiind doar „foarte buni” sau „foarte rai”. Intre tiparele de gandire tipice sindromului Borderline poate sa apara, de exemplu, convingerea ca un copil „bun” nu are voie sa fie furios. Aceasta atitudine il va priva pe copil de oportunitatea de a invata sa-si gestioneze sentimentele negative sau situatiile dificile. S-a constatat de asemenea ca atat indiferenta emotionala cat si severitatea excesiva in educatie pot sa duca la manifestarea sindromului Borderline.
In ultimul deceniu al secolului trecut, psihologul J. A. Koch a numit aceste tulburari drept psihopatii, termen care a fost larg adoptat pe plan international si mentinut timp de un secol, cand a fost inlocuit cu cel de tulburari de personalitate. Tulburarea de personalitate este un pattern persistent de experienta interioara si comportament care deviaza in mod clar de la asteptarile pe care le avem din partea insului; acest pattern este pervaziv si inflexibil, cu debut in adolescenta sau timpuriu in viata adulta, stabil in timp si care determina disfunctionalitate. Studiile efectuate pana acum sugereaza ca aproximativ 10-13 % din populatia generala prezinta tulburari de personalitate.
Ceea ce la varsta adulta numim tulburare de personalitate, la varsta copilariei este denumita tulburare de comportament, deci este improbabil ca diagnosticul de tulburare de personalitate borderline sa fie potrivit inainte de 16 sau chiar 17 ani. Tulburarile de personalitate apar la adultul tanar, dar nu toate tulburarile de comportament ale copilariei devin tulburari de personalitate. Tulburarea borderline prezinta trasaturi si manifestari clinice nespecifice, provenite din principalele arii nosografice ale nevrozelor, psihozelor si tulburarilor de personalitate. Aceasta tulburare a fost numita de-a lungul timpului sindromul de granita (intre psihoza si normalitatea psihica), stare de granita, caracter psihotic, psihoza de granita, schizofrenie pseudonevrotica.
Tulburarea borderline este ilustrata in plan clinic printr-un “pattern pervaziv de instabilitate a relatiilor interpersonale, a imaginii de sine, a afectelor si o impulsivitate accentuata.” Tulburarea de personalitate borderline poate prezenta numeroase complicatii, dintre care: episoade psihotice, simptome psihotice propriu-zise, episoade depresive majore, tentative de suicid, alcoolomania. Credintele fundamentale ale acestor pacienti sunt: “nu detin control asupra mea” si “nimeni nu ma intelege”, iar atitudinile de baza: “daca nu fac ceea ce doresc altii de la mine, ma vor abandona”, “nimeni nu doreste sa fie cu mine, daca ma cunoaste cu adevarat” sau “daca nu reusesc sa-mi controlez emotiile, este catastrofal”.
Tulburarea de personalitate borderline poate fi o conditie medicala suparatoare, atat pentru pacient cat si pentru cei din jurul sau. Pacientul cu personalitate borderline are dificultati in controlarea emotiilor si este deseori in stare de revolta – probabil datorita unor experiente traumatice in copilarie sau unor disfunctionalitati cerebrale. In cazul acestei tulburari imaginea de sine a pacientului este distorsionata, facandu-l sa se simta fara valoare si in mod fundamental imperfect. Mania, impulsivitatea si frecventele schimbari de dispozitie il pot indeparta de cei din jur, desi pacientul isi doreste cu disperare relatii afectuoase.
Tratamentul tulburarii de personalitate borderline poate fi dificil, insa medicamentele pot fi folosite pentru a reduce cateva din simptome. Uneori, combinatia de medicamente ajuta. Cel mai des se prescriu antidepresante si stabilizatori ai comportamentului, Pe langa aceasta, antipsihoticele atipice pot ajuta la reducerea faptelor nechibzuite si impulsive. De observat este o statistica ce arata ca dupa 10 ani de tratament, doar jumatate din cei diagnosticati nu mai au comportament de tulburare de personalitate borderline. Majoritatea celor care au aceasta tulburare devin treptat mai stabili emotional, in relatiile lor, la serviciul lor, cand ajung la o varsta intre 30-40 de ani.
PLAYLIST:
THE VISION BLEAK – The Demon Of the Mire (“The Wolves Go Hunt Their Prey” / Prophecy Productions)
AJATTARA – Kalmanto (“Kalmanto” / Spikefarm Rec)
ENTWINE – Curtained Life (“Fatal Design” / Spinefarm Rec)
GREYSWAN – Sleepless Night (“Thought-Tormented Minds” / Cold Meat Industry)
DRACONIAN – Earthbound (“Turning Season Within” / Napalm Rec)
COUNT RAVEN – Jen (“High On Infinity” / Hellhond Rec)
ELECTRIC WIZARD – Witchcult Today (“Witchcult Today” / Rise Above)
PLACE OF SKULLS – Lookin’ For A Reason (“The Black Is Never Far” / Exile On MS Rec)
THE FUNERAL ORCHESTRA – We Are The End (“We Are The End” / Eternal Dark Productions)
WYRD – They (“The Ghost Album” / Avantgarde Rec)
ESOTERIC – The Order Of Destiny (“The Maniacal Vale” / Season Of Mist)
SWALLOW THE SUN – Plague Of Butterflies (“Plague Of Butterflies” / Spinefarm Rec)
14 noiembrie 2008 – Disomnia
Friday, November 14th, 2008 Luna rasare la ora 17:21 si apune la ora 8:48
Plutarh: „Somnul este singurul dar gratuit pe care îl acordă zeii“, insa tulburările de somn sunt un simptom comun al multor tulburări mentale şi somatice, cum ar fi tulburările depresive şi condiţiile somatice care provoacă durere sau alt disconfort. Aceste stări apar şi cand este Luna Plină.
Psihicul, pe toate treptele sale evolutive, reprezintă în sine o structură informaţională internă, care edifică organismul asupra obiectivelor şi fenomenelor externe şi asupra propriilor sale stări (fizice şi biofizice). Datorită caracterului sistemic al activităţii sistemului nervos, maturizarea unei formaţiuni sau a unui segment influenţează calitativ funcţionarea celorlalte formaţiuni şi segmente. Maturizarea anatomo-morfologică şi funcţională a scoarţei cerebrale se subordonează principiului heterocroniei, adica diverse arii şi zone ajung la maturitate în perioade diferite de timp. Trebuie menţionat că maturizarea anatomică a creierului nu se suprapune peste maturizarea funcţională, mai ales peste cea de ordin psihocomportamental. Dubla dependenţă a psihicului – de lumea externă, în calitate de factor determinant, cauzativ, şi de creier, în calitate de „condiţie internă“ şi de mecanism – creează multe diferenţe inter-individuale. Conştiinţa reprezintă nivelul calitativ cel mai înalt de organizare şi desfăşurare a activităţii psihice. Dezvoltarea ei este condiţionată de factorii sociali. Ea se clasifică în patru stări, ce fac parte din două mari categorii, şi anume: obişnuite (ordinare sau normale) şi neobişnuite (neordinare, numite şi alterate). Din stările neordinare de conştiinţă, respectiv stările de conştiinţă modificată, fac parte somnul, visele şi hipnoza. Somnul constituie cea mai importantă sursă de repaus. Conform lui Sigmund Freud, el îndeplineşte în viaţa omului două funcţii majore: una biologică şi alta psihologică. Perioadele de privare de somn epuizeză organismul. De asemenea ele sunt asociate cu modificări ale tabloului psihocomportamental al omului, cu apariţia de confuzii, dezorientare, iritabilitate. În timpul somnului creierul uman nu este inactiv. Activitatea bioelectrică a creierului poate fi înregistrată cu ajutorul electroencefalografiei. Conform acesteia există patru ritmuri ale scoarţei cerebrale (alfa – specific stării de veghe, de relaxare senzorială şi mintală, beta – caracteristic stărilor de excitaţie, teta şi delta – expresii ale stării de somn sau ale unor stări patologice cerebrale).
Cele patru ritmuri diferenţiază şi diferitele stări ale somnului. Cercetările au arătat că, în funcţie de anumite caracteristici ale lor, pot fi deosebite patru faze ale somnului: stadiul I este o fază de somn uşor, cu unde teta a căror frecvenţă scade pe măsură ce somnul devine profund, stadiul II este faza somnului de profunzime medie şi stadiile III şi IV, faze de somn profund. Somnul lent reprezintă în medie 60-70% din totalul somnului iar somnul rapid este caracterizat prin apariţia episodică, printr-o activitate electrică a creierului desincronizată, de cele mai multe ori diferă puţin de cea din starea de veghe şi reprezintă circa 18-22% din durata totală a somnului. După Hartmann, somnul lent (NREM – fără vise) are următoarele funcţii: funcţie anabolică cu rol în sinteza macromoleculară, previne şi anihilează oboseala fizică, are un rol deosebit în procesele de memorie, reface energiile fizice, precum şi odihna propriuzisă a sistemului nervos central. Somnul paradoxal (REM – cu vise) are următoarele funcţii: modelarea şi remodelarea memoriei (îndeosebi a memoriei de lungă durată), oferă substrat energetic şi mnezic pentru atenţie, procesele de învăţare, reface sistemul nervos central după eforturile intelectuale şi după stres, are rol în alte mecanisme psihice. Tulburările de somn sunt un simptom comun al multor tulburări mentale şi somatice, cum ar fi tulburările depresive şi condiţiile somatice care provoacă durere sau alt disconfort. Conform studiilor de pana acum ele sunt divizate în două subgrupe majore: dissomnii şi parasomnii. În dissomnii, tulburarea principală constă în cantitatea, calitatea sau orarul somnului. În parasomnii, cauza principală o constituie un eveniment anormal care survine în timpul somnului.
Dissomniile includ trei grupuri de tulburări: Insomnia este o perturbare a somnului care survine de cel puţin trei ori pe săptămână, timp de cel puţin o lună. Există trei tipuri de insomnii: insomnie de legătură cu o altă tulburare mentală (nonorganică), insomnie în legătură cu un factor organic cunoscut şi insomnie primară. Sunt comune diverse acuze nespecifice printre care sunt tulburările de dispoziţie, de memorie, de concentrare. Ea poate începe la orice vârstă, dar este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă. Insomnia de diverse tipuri este mai comună la oamenii cu nivel crescut de stres şi psihopatologie. În situaţii clinice, insomnia în legătură cu o altă boală este mai comună decât celelalte două tipuri. Cele legate de o tulburare mentală sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi. Unii oameni care necesită puţin timp de somn se pot plânge de insomnie. Acest diagnostic este pus numai dacă presupusa lipsă de somn duce la fatigabilitate sau la deteriorarea activităţii.
Totalitatea tulburarilor care insotesc somnul, cu exceptia apneei de somn, se refera la manifestari care survin in timpul somnului ca de exemplu: comportamente anormale sau manifestari fiziologice. De regula aceste tulburari apar in copilarie si sunt considerate patologice doar atunci cand persista si la maturitate. Cele mai frecvente manifestari din aceasta categorie sunt: pavorul nocturn, cosmarurile, somnambulismul, enurezisul, paralezia in somn, bruxismul.
Parasomniile pot aparea la inceputul somnului sau in orice moment al ciclului somnului. Daca apar la inceputul somnului, persoana poate prezenta halucinatii sau paralizia din timpul somnului, constand in incapacitatea de a se misca timp de cateva secunde sau minute. Paralizia legata de somn poate speria pacientul, mai ales daca este insotita de halucinatii.Parasomniile care apar in timpul somnului, ca disfunctiile de comportament aparute in timpul somnului REM, implica frecvent comportamente periculoase si curajoase ce pot fi daunatoare. Aceasta este o afectiune cerebrala care apare frecvent la barbatii peste 50 ani, dar poate de asemenea aparea la persoanele care iau medicamente antidepresive, persoane cu disfunctii neurologice ca boala Parkinson, narcolepsia sau accidente vasculare cerebrale. Alte parasomnii ce apar in timpul somnului includ cosmarurile si gemetele din timpul somnului care uneori pot fi galagioase, deranjand partenerul sau colegul de camera. De asemenea, exista parasomnii care apar atunci cand persoana prezinta treziri bruste, partiale ca trezirile confuzionale, mersul in timpul somnului, cosmarurile si disfunctiile alimentare legate de somn. Halucinatiile legate de somn pot aparea si la trezirea din somn. Parasomniile sunt intalnite la mai multi membri ai familiei, deci este dovedit ca exista o transmitere genetica a lor. Afectiunile cerebrale asociate pot fi responsabile de unele dintre parasomnii, ca majoritatea disfunctiilor comportamentale legate se somnul REM. Parasomniile pot fi declansate de alte disfunctii ale somnului ca apneea obstructiva de somn si de diferite medicamente. Parasomniile afecteaza aproximativ 10% din populatia planetei. Apar la toate grupele de varsta, dar sunt mai frecvente la copii. Copii sunt mai susceptibili datorita imaturitatii cerebrale. Vestea buna este aceea ca nu sunt asociate cu consecinte negative din punct de vedere medical si dispar odata cu maturizarea cerebrala. Incercand sa trezim un “parasomniac in actiune” – mai ales prin scuturare sau tipand la el – putem avea un raspuns iritabil, agresiv sau violent. De aceea este recomandat sa directionam persoana in pat, ghidandu-l de coate si vorbindu-i incet.
GZR – Mysterons (“Black Science” / Eagle Rec.)
IN RUINS – Four Seasons Of Grey (“Four Seasons Of Grey” / Metal Blade)
DARK LUNACY – On Memory’s White Sleigh (“The Diarist” / Fuel Rec)
CORPORAL PUNISHMENT – … and I Say Now (“Stonefield Of A Lifetime” / Black Mark)
PATHOS – Inner Ego (“Katharsis” / Massacre Rec)
THE EQUINOX ov the GODS (“Necropolis” / Burning Star Rec)
CONFESSOR – Until Tomorrow (“Unraveled” / Season Of Mist)
THE BRONX CASKET Co. – Sewing The Dead (“Sweet Home Transylvania” / Massacre)
BESECH – The Winterflame (“… from a bleeding heart” / Metal Blade)
KATATONIA – Inside The City Of Glass (“Viva Emptiness” / )
THE 3rd AND THE MORTAL – Death Hymn (“Tears laid In Earth” / Voices Of Wonder)
BETRAY MY SECRETS – Forgive Them (“Betray My Secrets” / Serenades Rec)
UARAL – Eternal Beauty Of The trees (“Sounds Of Pain” / Lost Horizon Rec)
OFFICIUM TRISTE – On The Crossroads Of Souls (“Giving Yourself Away” / Displeased Rec)
ABLAZE IN HATRED – Ongoing Fall (“deceptive Awarness” / Firebox Rec)
TYPE O NEGATIVE – Black Sabbath (“Nativity In Black” / Epic Rec)
NEST – The Gallant Crow (“Entering The Levitation” / Foreshadow Rec)
Plutarh: „Somnul este singurul dar gratuit pe care îl acordă zeii“, insa tulburările de somn sunt un simptom comun al multor tulburări mentale şi somatice, cum ar fi tulburările depresive şi condiţiile somatice care provoacă durere sau alt disconfort. Aceste stări apar şi cand este Luna Plină.
Psihicul, pe toate treptele sale evolutive, reprezintă în sine o structură informaţională internă, care edifică organismul asupra obiectivelor şi fenomenelor externe şi asupra propriilor sale stări (fizice şi biofizice). Datorită caracterului sistemic al activităţii sistemului nervos, maturizarea unei formaţiuni sau a unui segment influenţează calitativ funcţionarea celorlalte formaţiuni şi segmente. Maturizarea anatomo-morfologică şi funcţională a scoarţei cerebrale se subordonează principiului heterocroniei, adica diverse arii şi zone ajung la maturitate în perioade diferite de timp. Trebuie menţionat că maturizarea anatomică a creierului nu se suprapune peste maturizarea funcţională, mai ales peste cea de ordin psihocomportamental. Dubla dependenţă a psihicului – de lumea externă, în calitate de factor determinant, cauzativ, şi de creier, în calitate de „condiţie internă“ şi de mecanism – creează multe diferenţe inter-individuale. Conştiinţa reprezintă nivelul calitativ cel mai înalt de organizare şi desfăşurare a activităţii psihice. Dezvoltarea ei este condiţionată de factorii sociali. Ea se clasifică în patru stări, ce fac parte din două mari categorii, şi anume: obişnuite (ordinare sau normale) şi neobişnuite (neordinare, numite şi alterate). Din stările neordinare de conştiinţă, respectiv stările de conştiinţă modificată, fac parte somnul, visele şi hipnoza. Somnul constituie cea mai importantă sursă de repaus. Conform lui Sigmund Freud, el îndeplineşte în viaţa omului două funcţii majore: una biologică şi alta psihologică. Perioadele de privare de somn epuizeză organismul. De asemenea ele sunt asociate cu modificări ale tabloului psihocomportamental al omului, cu apariţia de confuzii, dezorientare, iritabilitate. În timpul somnului creierul uman nu este inactiv. Activitatea bioelectrică a creierului poate fi înregistrată cu ajutorul electroencefalografiei. Conform acesteia există patru ritmuri ale scoarţei cerebrale (alfa – specific stării de veghe, de relaxare senzorială şi mintală, beta – caracteristic stărilor de excitaţie, teta şi delta – expresii ale stării de somn sau ale unor stări patologice cerebrale).
Cele patru ritmuri diferenţiază şi diferitele stări ale somnului. Cercetările au arătat că, în funcţie de anumite caracteristici ale lor, pot fi deosebite patru faze ale somnului: stadiul I este o fază de somn uşor, cu unde teta a căror frecvenţă scade pe măsură ce somnul devine profund, stadiul II este faza somnului de profunzime medie şi stadiile III şi IV, faze de somn profund. Somnul lent reprezintă în medie 60-70% din totalul somnului iar somnul rapid este caracterizat prin apariţia episodică, printr-o activitate electrică a creierului desincronizată, de cele mai multe ori diferă puţin de cea din starea de veghe şi reprezintă circa 18-22% din durata totală a somnului. După Hartmann, somnul lent (NREM – fără vise) are următoarele funcţii: funcţie anabolică cu rol în sinteza macromoleculară, previne şi anihilează oboseala fizică, are un rol deosebit în procesele de memorie, reface energiile fizice, precum şi odihna propriuzisă a sistemului nervos central. Somnul paradoxal (REM – cu vise) are următoarele funcţii: modelarea şi remodelarea memoriei (îndeosebi a memoriei de lungă durată), oferă substrat energetic şi mnezic pentru atenţie, procesele de învăţare, reface sistemul nervos central după eforturile intelectuale şi după stres, are rol în alte mecanisme psihice. Tulburările de somn sunt un simptom comun al multor tulburări mentale şi somatice, cum ar fi tulburările depresive şi condiţiile somatice care provoacă durere sau alt disconfort. Conform studiilor de pana acum ele sunt divizate în două subgrupe majore: dissomnii şi parasomnii. În dissomnii, tulburarea principală constă în cantitatea, calitatea sau orarul somnului. În parasomnii, cauza principală o constituie un eveniment anormal care survine în timpul somnului.
Dissomniile includ trei grupuri de tulburări: Insomnia este o perturbare a somnului care survine de cel puţin trei ori pe săptămână, timp de cel puţin o lună. Există trei tipuri de insomnii: insomnie de legătură cu o altă tulburare mentală (nonorganică), insomnie în legătură cu un factor organic cunoscut şi insomnie primară. Sunt comune diverse acuze nespecifice printre care sunt tulburările de dispoziţie, de memorie, de concentrare. Ea poate începe la orice vârstă, dar este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă. Insomnia de diverse tipuri este mai comună la oamenii cu nivel crescut de stres şi psihopatologie. În situaţii clinice, insomnia în legătură cu o altă boală este mai comună decât celelalte două tipuri. Cele legate de o tulburare mentală sunt mai frecvente la femei decât la bărbaţi. Unii oameni care necesită puţin timp de somn se pot plânge de insomnie. Acest diagnostic este pus numai dacă presupusa lipsă de somn duce la fatigabilitate sau la deteriorarea activităţii.
Totalitatea tulburarilor care insotesc somnul, cu exceptia apneei de somn, se refera la manifestari care survin in timpul somnului ca de exemplu: comportamente anormale sau manifestari fiziologice. De regula aceste tulburari apar in copilarie si sunt considerate patologice doar atunci cand persista si la maturitate. Cele mai frecvente manifestari din aceasta categorie sunt: pavorul nocturn, cosmarurile, somnambulismul, enurezisul, paralezia in somn, bruxismul.
Termenul de parasomnie se refera la toate anomaliile care apar in timpul somnului, in afara de apneea de somn. De exemplu, disfunctia de alimentatie legata de somn, somnambulismul, cosmarele, paralizia de somn, disfunctii de comportament in timpul somnului REM (cu miscari rapide ale globilor oculari) sau agresiunile din timpul somnului. Sexsomnia, uneori denumita si sexul in timpul somnului este de asemenea o parasomnie. Se refera la actul sexual efectuat de catre o persoana care doarme. Parasomniile pot avea consecinte negative pe perioada zilei, adica somnolenta diurna.
Parasomniile pot aparea la inceputul somnului sau in orice moment al ciclului somnului. Daca apar la inceputul somnului, persoana poate prezenta halucinatii sau paralizia din timpul somnului, constand in incapacitatea de a se misca timp de cateva secunde sau minute. Paralizia legata de somn poate speria pacientul, mai ales daca este insotita de halucinatii.Parasomniile care apar in timpul somnului, ca disfunctiile de comportament aparute in timpul somnului REM, implica frecvent comportamente periculoase si curajoase ce pot fi daunatoare. Aceasta este o afectiune cerebrala care apare frecvent la barbatii peste 50 ani, dar poate de asemenea aparea la persoanele care iau medicamente antidepresive, persoane cu disfunctii neurologice ca boala Parkinson, narcolepsia sau accidente vasculare cerebrale. Alte parasomnii ce apar in timpul somnului includ cosmarurile si gemetele din timpul somnului care uneori pot fi galagioase, deranjand partenerul sau colegul de camera. De asemenea, exista parasomnii care apar atunci cand persoana prezinta treziri bruste, partiale ca trezirile confuzionale, mersul in timpul somnului, cosmarurile si disfunctiile alimentare legate de somn. Halucinatiile legate de somn pot aparea si la trezirea din somn. Parasomniile sunt intalnite la mai multi membri ai familiei, deci este dovedit ca exista o transmitere genetica a lor. Afectiunile cerebrale asociate pot fi responsabile de unele dintre parasomnii, ca majoritatea disfunctiilor comportamentale legate se somnul REM. Parasomniile pot fi declansate de alte disfunctii ale somnului ca apneea obstructiva de somn si de diferite medicamente. Parasomniile afecteaza aproximativ 10% din populatia planetei. Apar la toate grupele de varsta, dar sunt mai frecvente la copii. Copii sunt mai susceptibili datorita imaturitatii cerebrale. Vestea buna este aceea ca nu sunt asociate cu consecinte negative din punct de vedere medical si dispar odata cu maturizarea cerebrala. Incercand sa trezim un “parasomniac in actiune” – mai ales prin scuturare sau tipand la el – putem avea un raspuns iritabil, agresiv sau violent. De aceea este recomandat sa directionam persoana in pat, ghidandu-l de coate si vorbindu-i incet.
Alarmele de la usa pot ajuta trezind persoana in timpul atacului. De asemenea, o persoana care sufera de parasomnie nu ar trebui sa doarma pe un pat metalic sau foarte aproape de fereastra. Este important sa indepartam obiectele ascutite din regiunea patului si sa ne asiguram ca eventualii colegi de camera sau proprietarii apartamentului sunt informati despre aceasta problema si stiu cum sa reactioneze. Foarte multe persoane care sufera de parasomnie observa o imbunatatire a simptomatologiei prin schimbarea obiceiurilor legate de perioadele de somn. Un somn corespunzator include un program de somn regulat, controlul stresului, o perioada de relaxare inainte de culcare. Exista o serie de medicamente care pot fi folosite pentru controlul simptomelor. Persoanele cu parasomnie ar trebui tratate daca exista riscul de a se accidenta sau de a accidenta persoanele din jurul lor datorita bolii. De asemenea, este recomandat tratamentul daca parasomnia intrerupe somnul pacientului, partenerului sau colegului de camera, sau daca exista un stres legat de manifestarile parasomniei (exemplu cosmarurile) sau daca frecventa episoadelor este prea mare sau progresiv crescanda. Se recomanda efectuarea unor testari in timpul somnului pacientului. Este foarte important de stiut ca oricat de violent, bizar sau ciudat s-ar manifesta pacientul cu parasomnie, aceasta este rareori legata de o disfunctie psihica. Cu toate acestea, persoanele care sufera de parasomnie pot simti rusine sau confuzie in legatura cu comportamentul lor din timpul somnului. De asemenea, partenerii de pat, membrii familiei sau colegii de camera pot avea dificultati de somn datorita parasomniei. In majoritatea cazurilor, consultul unui medic specialist sau frecventarea unor grupuri suportive pot ajuta pacientii cu parasomnie si persoanele apropiate acestora.
PLAYLIST:GZR – Mysterons (“Black Science” / Eagle Rec.)
IN RUINS – Four Seasons Of Grey (“Four Seasons Of Grey” / Metal Blade)
DARK LUNACY – On Memory’s White Sleigh (“The Diarist” / Fuel Rec)
CORPORAL PUNISHMENT – … and I Say Now (“Stonefield Of A Lifetime” / Black Mark)
PATHOS – Inner Ego (“Katharsis” / Massacre Rec)
THE EQUINOX ov the GODS (“Necropolis” / Burning Star Rec)
CONFESSOR – Until Tomorrow (“Unraveled” / Season Of Mist)
THE BRONX CASKET Co. – Sewing The Dead (“Sweet Home Transylvania” / Massacre)
BESECH – The Winterflame (“… from a bleeding heart” / Metal Blade)
KATATONIA – Inside The City Of Glass (“Viva Emptiness” / )
THE 3rd AND THE MORTAL – Death Hymn (“Tears laid In Earth” / Voices Of Wonder)
BETRAY MY SECRETS – Forgive Them (“Betray My Secrets” / Serenades Rec)
UARAL – Eternal Beauty Of The trees (“Sounds Of Pain” / Lost Horizon Rec)
OFFICIUM TRISTE – On The Crossroads Of Souls (“Giving Yourself Away” / Displeased Rec)
ABLAZE IN HATRED – Ongoing Fall (“deceptive Awarness” / Firebox Rec)
TYPE O NEGATIVE – Black Sabbath (“Nativity In Black” / Epic Rec)
NEST – The Gallant Crow (“Entering The Levitation” / Foreshadow Rec)
30 mai 2008_Amnezia
Friday, May 30th, 2008 Amnezia este pierderea totala sau partiala a capacitatii de memorizare a informatiei si de reamintire a informatiei inmagazinate. O amnezie poate fi cauzata de o leziune a ariilor cerebrale legate de functiile memoriei, de origine vasculara, tumorala, traumatica, infectioasa, degenerativa, hemoragica sau consecinta lipsei de vitamina B1, observata mai ales la alcoolici (sindromul lui Korsakov). Amnezia mai poate surveni si in cursul bolilor psihiatrice, ca urmare a unei crize de epilepsie sau a unui soc. In sfarsit, numarul tulburarilor de memorie este legat de consumul de medicamente, in particular de tranchilizante. Utilizate pe lunga durata, ele induc adesea o amnezie anterograda, care se manifesta prin imposibilitatea de a fixa amintirile noi, sau prin tulburari acute de memorie apropiate de ictusul amnezic. Amnezia se poate instala subit sau treptat, iar pierderea memoriei poate fi temporara sau permanenta. In plus, pierderea memoriei poate privi evenimentele recente sau cele din trecutul indepartat, sau poate fi o combinatie de ambele tipuri. Desi procesul de imbatranire duce in mod normal la dificultatea de a invata si de a retine informatii noi, el nu este responsabil si de pierderile insemnate de memorie decat daca este insotita de o boala.
Amnezia globala tranzitorie reprezinta pierderea brusca, completa, de scurta durata si trecatoare a memoriei. Amnezia anterograda se refera la incapacitatea de fixare a evenimentelor recente, in urma unei traume, in timp ce reamintirea evenimentelor din trecutul indepartat nu este afectata. Amnezia retrograda se refera la stergerea amintirilor anterioare unei traume, in timp ce fixarea amintirilor noi este posibila. Amnezia lacunara se refera la o perioada limitata si relativ scurta din timpul trecut si este caracteristica starilor confuzive. In amneziile de evocare , bolnavul este incapabil de a evoca atunci cand are nevoie. De cele mai multe ori aceasta se intampla cu numele proprii. Atunci cand procesul recunoasterii sufera, se produc amnezii sau dismnezii de recunoastere. Tratamentul amneziilor de origine emotionala este, in principal, psihologic si vizeaza indepartarea inhibitiilor si readucerea in constiinta subiectului a amintirilor uitate, prin jocul liberei asocieri a ideilor. Unele medicamente pot stimula memoria in caz de dismnezie, care este o tulburare de memorie fara o amnezie importanta, de surmenaj scolar sau profesional. La baza oricarei activitati psihice se afla procesul mnezic fara de care nu ar fi posibila realizarea eficienta a unei activitati psihice întrucât organismul uman este supus permanent influentei fluxului continuu de informatii provenind din mediul extern sau intern. Aceste informatii trebuie selectate pentru ca procesele psihice sa se desfasoare în mod armonios. Astfel sistemul nervos triaza informatiile potrivit cu nevoile sale adica în functie de de semnificatia lor pentru organism. Informatiile semnificative pentru organism lasa urma trecerii lor prin sistemul nervos realizând engrama. Din aceasta perspectiva putem defini memoria drept procesul psihic de înregistrare, stocare si evocare prin recunoastere si reproducere a informatiei stocate.
Din punct de vedere clinic memoria poate fi afectata sub doua aspecte: cantitativ si calitativ. Hipermnezia constituie înregistrarea rapida si detaliata a informatiilor din mediul ambiant dar în acelasi timp se manifesta si o evocare exaltata a amintirilor. Acest tip de tulburare se poate întâlni în unele betii patologice expansive sau inhalarea unor vapori-gaze ilariante. Pacientii maniacali manifesta stari de agitatie psihomotorie, tulburari de limbaj si memorie, vorbesc foarte rapid si trec de la o idee la alta. De asemenea ei asociaza acestor simptome si un aspect vestimentar nepotrivit, in culori stridente. Tulburarile calitative ale memoriei constau în tulburarea acuratetei diferitelor etape ale procesului mnezic. Dismnezia reprezinta dificultatea fixarii sau evocarii informatiilor cu uitarea numelor si uneori evaporarea amintirilor. Ecmnezia înseamna evocarea halucinatorie a trecutului cu actualizarea scenelor din trecut. Criptemnezia înseamna prezentarea informatiilor dobândite anterior din carti sau diverse activitati desfasurate în comun ca fiind productii proprii. Paramnezia prezinta evocari si recunoasteri eronate ale unor evenimente care au avut loc în realitate sau reproducerea unor evenimente false, imaginare. În aceasta situatie evenimentele sunt înlocuite cu altele care nu corespund realitatii. Se amesteca prezentul cu trecutul, realul cu imaginarul (fie prezentul este legat patologic de trecut ca în cazul falsei recunoasteri, fie prezentul este separate de trecut ca în impresia de déjà vu). Confabulatia – consta într-o productie mnezica compensatoare, bolnavul relatând fapte imaginare fata de care el are convingerea realitatii acestora rezultând false amintiri si fabulatii. Cand o persoana isi pierde memoria, afectiune denumita amnezie, inseamna ca sistemul amintirii a fost afectat, desi informatia se poate afla inca in memorie. Acest lucru este demonstrat de faptul ca sub tratament psihanalitic, sau prin hipnoza profesionala, unele persoane sunt capabile sa-si aminteasca evenimente stocate in memoria de lunga durata cu multi ani in urma, probabil chiar in timpul copilariei. Dar in astfel de conditii este posibila comiterea unei erori de memorie, numita confabulatie . Nefiind capabila sa reproduca o anumita informatie din memorie, o persoana poate sa creeze o alta asemanatoare, dintr-o serie de evenimente similare. Este greu sa impiedici o astfel de persoana sa creada ca ceea ce isi aminteste este real. Acest tip de ‘’falsa’’ memorie poate aparea si in unele afectiuni de instabilitate fizica si mentala. Datorita unei deficiente de vitamine, alcoolicii isi pot pierde o mare parte din memoria recenta. De asemenea, pierderea memoriei recente este si un simptom al senilitatii avansate, desi memoria acumulata de-a lungul unei perioade mai lungi de timp poate ramane intacta.
PLAYLIST:
EPICA – Fools Of Damnation (“The Divine Conspiracy”/ Nuclear Blast)
ENTWINE – Thru The Darkness (“Gone”/ Century Media)
The EQUINOX ov the GODS – No Life (“Fragments Of Lust And Decay”/ Burning Star Records)
NEGURA BUNGET – Cunosterea tacuta (“OM”/ Code666)
DOWN – Nothing In Return (“III – Over The Under”/ ILG Records)
TYPE O NEGATIVE – September Sun (“Dead Again”/ SPV Records)
YEARNING – The Dying Morn (“Merging Into Landscapes”/ Holy Records)
MORPHIA – Frozen Dust (“Frozen Dust”/ Fear Dark Records)
OFFICIUM TRISTE – On The Crossroads Of Soul (“Giving Yourself Away”/ Displeased Records)
ISOLE – From Clouded Sky (“Bliss Of Solitude”/ Napalm Records)
SAATTUE – Vieraaseen multam (“Jaahyvasti”/ Spikefarm Records)
AVA INFERI – The Dual Keys (“The Silhouette”/ Season Of Mist)
RAPTURE – Someone (I) Don’t Know – (“Futile”/ Spikefarm Records)
AGALLOCH – Pantheist (“The White”/ Vendlus Records)
VIRGIN BLACK – In Winter Ash (“Requiem – Fortissimo”/ The End records)
MOURNING BELOVETH – Poison Beyond All (“A Disease For The Ages”/ Prophecy Records)
Amnezia globala tranzitorie reprezinta pierderea brusca, completa, de scurta durata si trecatoare a memoriei. Amnezia anterograda se refera la incapacitatea de fixare a evenimentelor recente, in urma unei traume, in timp ce reamintirea evenimentelor din trecutul indepartat nu este afectata. Amnezia retrograda se refera la stergerea amintirilor anterioare unei traume, in timp ce fixarea amintirilor noi este posibila. Amnezia lacunara se refera la o perioada limitata si relativ scurta din timpul trecut si este caracteristica starilor confuzive. In amneziile de evocare , bolnavul este incapabil de a evoca atunci cand are nevoie. De cele mai multe ori aceasta se intampla cu numele proprii. Atunci cand procesul recunoasterii sufera, se produc amnezii sau dismnezii de recunoastere. Tratamentul amneziilor de origine emotionala este, in principal, psihologic si vizeaza indepartarea inhibitiilor si readucerea in constiinta subiectului a amintirilor uitate, prin jocul liberei asocieri a ideilor. Unele medicamente pot stimula memoria in caz de dismnezie, care este o tulburare de memorie fara o amnezie importanta, de surmenaj scolar sau profesional. La baza oricarei activitati psihice se afla procesul mnezic fara de care nu ar fi posibila realizarea eficienta a unei activitati psihice întrucât organismul uman este supus permanent influentei fluxului continuu de informatii provenind din mediul extern sau intern. Aceste informatii trebuie selectate pentru ca procesele psihice sa se desfasoare în mod armonios. Astfel sistemul nervos triaza informatiile potrivit cu nevoile sale adica în functie de de semnificatia lor pentru organism. Informatiile semnificative pentru organism lasa urma trecerii lor prin sistemul nervos realizând engrama. Din aceasta perspectiva putem defini memoria drept procesul psihic de înregistrare, stocare si evocare prin recunoastere si reproducere a informatiei stocate.
Din punct de vedere clinic memoria poate fi afectata sub doua aspecte: cantitativ si calitativ. Hipermnezia constituie înregistrarea rapida si detaliata a informatiilor din mediul ambiant dar în acelasi timp se manifesta si o evocare exaltata a amintirilor. Acest tip de tulburare se poate întâlni în unele betii patologice expansive sau inhalarea unor vapori-gaze ilariante. Pacientii maniacali manifesta stari de agitatie psihomotorie, tulburari de limbaj si memorie, vorbesc foarte rapid si trec de la o idee la alta. De asemenea ei asociaza acestor simptome si un aspect vestimentar nepotrivit, in culori stridente. Tulburarile calitative ale memoriei constau în tulburarea acuratetei diferitelor etape ale procesului mnezic. Dismnezia reprezinta dificultatea fixarii sau evocarii informatiilor cu uitarea numelor si uneori evaporarea amintirilor. Ecmnezia înseamna evocarea halucinatorie a trecutului cu actualizarea scenelor din trecut. Criptemnezia înseamna prezentarea informatiilor dobândite anterior din carti sau diverse activitati desfasurate în comun ca fiind productii proprii. Paramnezia prezinta evocari si recunoasteri eronate ale unor evenimente care au avut loc în realitate sau reproducerea unor evenimente false, imaginare. În aceasta situatie evenimentele sunt înlocuite cu altele care nu corespund realitatii. Se amesteca prezentul cu trecutul, realul cu imaginarul (fie prezentul este legat patologic de trecut ca în cazul falsei recunoasteri, fie prezentul este separate de trecut ca în impresia de déjà vu). Confabulatia – consta într-o productie mnezica compensatoare, bolnavul relatând fapte imaginare fata de care el are convingerea realitatii acestora rezultând false amintiri si fabulatii. Cand o persoana isi pierde memoria, afectiune denumita amnezie, inseamna ca sistemul amintirii a fost afectat, desi informatia se poate afla inca in memorie. Acest lucru este demonstrat de faptul ca sub tratament psihanalitic, sau prin hipnoza profesionala, unele persoane sunt capabile sa-si aminteasca evenimente stocate in memoria de lunga durata cu multi ani in urma, probabil chiar in timpul copilariei. Dar in astfel de conditii este posibila comiterea unei erori de memorie, numita confabulatie . Nefiind capabila sa reproduca o anumita informatie din memorie, o persoana poate sa creeze o alta asemanatoare, dintr-o serie de evenimente similare. Este greu sa impiedici o astfel de persoana sa creada ca ceea ce isi aminteste este real. Acest tip de ‘’falsa’’ memorie poate aparea si in unele afectiuni de instabilitate fizica si mentala. Datorita unei deficiente de vitamine, alcoolicii isi pot pierde o mare parte din memoria recenta. De asemenea, pierderea memoriei recente este si un simptom al senilitatii avansate, desi memoria acumulata de-a lungul unei perioade mai lungi de timp poate ramane intacta.
PLAYLIST:
EPICA – Fools Of Damnation (“The Divine Conspiracy”/ Nuclear Blast)
ENTWINE – Thru The Darkness (“Gone”/ Century Media)
The EQUINOX ov the GODS – No Life (“Fragments Of Lust And Decay”/ Burning Star Records)
NEGURA BUNGET – Cunosterea tacuta (“OM”/ Code666)
DOWN – Nothing In Return (“III – Over The Under”/ ILG Records)
TYPE O NEGATIVE – September Sun (“Dead Again”/ SPV Records)
YEARNING – The Dying Morn (“Merging Into Landscapes”/ Holy Records)
MORPHIA – Frozen Dust (“Frozen Dust”/ Fear Dark Records)
OFFICIUM TRISTE – On The Crossroads Of Soul (“Giving Yourself Away”/ Displeased Records)
ISOLE – From Clouded Sky (“Bliss Of Solitude”/ Napalm Records)
SAATTUE – Vieraaseen multam (“Jaahyvasti”/ Spikefarm Records)
AVA INFERI – The Dual Keys (“The Silhouette”/ Season Of Mist)
RAPTURE – Someone (I) Don’t Know – (“Futile”/ Spikefarm Records)
AGALLOCH – Pantheist (“The White”/ Vendlus Records)
VIRGIN BLACK – In Winter Ash (“Requiem – Fortissimo”/ The End records)
MOURNING BELOVETH – Poison Beyond All (“A Disease For The Ages”/ Prophecy Records)
16 mai 2008_Dementele
Friday, May 16th, 2008 Dementele sunt afectiuni in care capacitatile intelectuale se deterioreaza progresiv si continuu. Dementa se refera de fapt la un grup de simptome care apar de obicei in boli ale creierului ce determina lezarea si moartea neuronilor. Moartea celulelor nervoase este un proces normal, insa in cazul unei afectiuni care duce la dementa acest proces se desfasoara mult mai repede si are un caracter patologic. Exista foarte multe tipuri de dementa, cele mai frecvente fiind boala Alzheimer, care reprezinta mai mult de 60% din cazurile de dementa, dementa vasculara si dementa din boala Parkinson.
Demenţa este un termen folosit pentru a descrie diferite afecţiuni cerebrale care au ca trăsătură comună pierderea funcţiilor creierului, de obicei cu un caracter progresiv şi ireversibil. Există peste 100 de tipuri de demenţă, cele mai frecvente fiind boala Alzheimer, demenţa vasculară şi demenţa cu corpi Lewy. Demenţa se referă de fapt la un grup de simptome care apar de obicei în boli ale creierului care determină lezarea şi moartea neuronilor. Moartea celulelor nervoase este un proces normal, însă în cazul unei afecţiuni care conduce la demenţă, acest proces se desfăşoară mult mai rapid şi are un caracter patologic, întrucât creierul nu mai poate funcţiona în mod corespunzător. Persoanele cu demenţă au probleme în special cu memoria de scurtă durată. Ele pot să uite ceea ce tocmai au spus sau au făcut, chiar dacă îşi amintesc mult mai bine lucruri care s-au întamplat cu mulţi ani în urmă. De asemenea, le este dificil să se orienteze în timp şi în spaţiu. Aceşti bolnavi îşi găsesc mai greu cuvintele pentru a exprima ceea ce gândesc sau simt şi, pe măsură ce demenţa evoluează, apar dificultăţi din ce în ce mai mari în învăţarea informaţiilor noi şi în a face lucruri noi. Este posibil ca la un moment dat persoanele cu demenţă să aibă nevoie de ajutor pentru îndeplinirea chiar şi a activităţilor vieţii de zi cu zi precum spălatul, îmbrăcatul sau alimentaţia sau să devină foarte puţin comunicative sau incontinente. Toate persoanele incep sa uite diverse lucruri pe masura ce inainteaza in varsta. Multe persoane in varsta au o usoara pierdere de memorie care nu le afecteaza viata de zi cu zi. Dar o pierdere a memoriei care se inrautateste poate fi un semn de instalare a dementei.
Dementa este o pierdere a aptitunilor mentale care afecteaza viata cotidiana a persoanei in cauza. Ea poate provoca probleme ale memoriei si ale gandirii si capacitatii de abstractizare. De regula dementa se inrautateste cu timpul. Durata accentuarii simptomelor difera de la o persoana la alta. Unii oameni raman mult timp intr-o periaoda stationara. Altii au un ritm rapid de pierdere a abilitatilor. Probabilitatea de aparitie a dementei creste odata cu inaintarea in varsta. Acest lucru nu inseamna ca toti oamenii fac dementa. Multe persoane varstnice nu vor face niciodata dementa. In jurul varstei de 85 de ani, aproximativ 35 de persoane din 100 au dementa. Aceasta inseamna ca 65 din 100 de persoane cu aceasta varsta nu au aceasta afectiune. In cazul in care partenerul de viata sau cineva apropiat prezinta pierdere de memorie care se inrautateste, se recomanda consultarea unui doctor. Poate sa nu fie nimic ingrijorator, dar daca este insa dementa, tratamentul poate fi de ajutor. Dupa boala Alzheimer, cea mai frecventa cauza de dementa este dementa multi-infarct. Aceasta afectiune, care mai este denumita si dementa vasculara, se dezvolta in cazul unui accident vascular cerebral in care se blocheaza fluxul sanguin inspre anumite zone ale creierului. Pierderea functiilor mentale in cazul unei demente multi-infarct nu poate fi redobandita, in schimb se poate preveni o noua afectare in viitor, prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Diagnosticul poate fi presupus in doua situatii: degradarea accentuata, brutala, chiar de durata, a unui varstnic, pana atunci activ, declansata de un factor favorizant sau alterarea progresiva, in trepte a performantelor intelectuale. In practica se observa frecvent tendinta de a eticheta ca dementa, tulburari psihice de imbatranire, stari depresive sau stari confuzionale reversibile. O boala cu evolutie scurta si care nu progreseaza, exclude diagnosticul de dementa. Trecutul bolnavului, care prezinta boli metabolice, hipertiroidie, tratamente cu droguri psihotrope, boli cardiovasculare, renale, carente vitaminice etc, de asemenea pot exclude dementa. Cea mai grava confuzie este cea cu starile pseudodementiale (depresia, confuzia acuta si starile delirante). Tulburarile globale de memorie, de orientare in timp si spatiu, tulburarile de exprimare si intelegere, de limbaj, recunoastere, comportament, judecata si atentie, cu evolutie lenta, pledeaza pentru dementa. Dupa cum se stie, se deosebesc demente senile, degenerative (boala Alzheiner), care poate fi presenila, inainte de 65 de ani si senila, dupa 65 de ani si demente vasculare (ischemice), mai putin frecvente. Formele combinate sunt formele mixte ale dementei. Tratamentul dementei apartine psihiatriei. Nu se administreaza medicamente timp indelungat, dar in schimb grija pentru mediul ambiant si exercitiile intelectuale care mai sunt posibile, sunt obligatorii. Psihiatria moderna integreaza familia in tratamentul bolilor psihice si chiar a dementei. Numai in acest mod se poate evita precipitarea deteriorarii. Probleme grave ridica instabilitatea afectiva, insomnia, dromomania, refuzul hranei si igienei corporale, incontinenta urinara. O atentie speciala trebuie acordata fumatului si manevrarii gazelor. Frecvent, la aceasta categorie de bolnavi, apare supiciunea ca li s-au furat unele lucruri. Aceasta provine din tulburarile de memorie si orientare.
PLAYLIST:
ALASTIS – Never Again (“The Other Side”/ Magic Arts)
DIABOLIQUE – Dark Man (“Wedding the Grotesque”/ Black Sun Records)
ORPHANED LAND – The Kiss Of Babylon (“Mabool”/ Century Media)
CORPORAL PUNISMENT – Short Moments (“Stonefield Of A Lifetime”/ Black Mark)
BLISS – Death In Love (“Sin To Skin”/ Massacre)
EVEREVE – As I Breathe The Dawn (“Stormbirds”/ Nuclear Blast)MOONSPELL – Rapaces (“Darkness And Hope”/ Century Media)
TRISTANIA – Hatred Grows (“World Of Glass”/ Napalm Records)
THEATRE OF TRAGEDY – And When He Falleth (“Velvet Darkness They Fear”/ Massacre)
COUNT RAVEN – Final Journey (“Destruction Of The Void”/ re-issued by Cyclone Records)
Sgt. SUNSHINE – Vega (“Sgt. Sunshine”/ Abstract Records)
LAS CRUCES – Black Waters (“Ringmaster”/ Brainticket Records)
TRISTITIA – Christianic Indulgence (“Crucidiction”/ Holy Records)
BLACK SABBATH – Too Late (“Dehumanizer”/ Reprise Records)
DRACONIAN – Morphine Cloud (“Turning Seasons Within”/ Napalm Records) MOURNING BELOVETH – The Sickness (“A Disease For The Ages”/ Prophecy Productions)
Demenţa este un termen folosit pentru a descrie diferite afecţiuni cerebrale care au ca trăsătură comună pierderea funcţiilor creierului, de obicei cu un caracter progresiv şi ireversibil. Există peste 100 de tipuri de demenţă, cele mai frecvente fiind boala Alzheimer, demenţa vasculară şi demenţa cu corpi Lewy. Demenţa se referă de fapt la un grup de simptome care apar de obicei în boli ale creierului care determină lezarea şi moartea neuronilor. Moartea celulelor nervoase este un proces normal, însă în cazul unei afecţiuni care conduce la demenţă, acest proces se desfăşoară mult mai rapid şi are un caracter patologic, întrucât creierul nu mai poate funcţiona în mod corespunzător. Persoanele cu demenţă au probleme în special cu memoria de scurtă durată. Ele pot să uite ceea ce tocmai au spus sau au făcut, chiar dacă îşi amintesc mult mai bine lucruri care s-au întamplat cu mulţi ani în urmă. De asemenea, le este dificil să se orienteze în timp şi în spaţiu. Aceşti bolnavi îşi găsesc mai greu cuvintele pentru a exprima ceea ce gândesc sau simt şi, pe măsură ce demenţa evoluează, apar dificultăţi din ce în ce mai mari în învăţarea informaţiilor noi şi în a face lucruri noi. Este posibil ca la un moment dat persoanele cu demenţă să aibă nevoie de ajutor pentru îndeplinirea chiar şi a activităţilor vieţii de zi cu zi precum spălatul, îmbrăcatul sau alimentaţia sau să devină foarte puţin comunicative sau incontinente. Toate persoanele incep sa uite diverse lucruri pe masura ce inainteaza in varsta. Multe persoane in varsta au o usoara pierdere de memorie care nu le afecteaza viata de zi cu zi. Dar o pierdere a memoriei care se inrautateste poate fi un semn de instalare a dementei.
Dementa este o pierdere a aptitunilor mentale care afecteaza viata cotidiana a persoanei in cauza. Ea poate provoca probleme ale memoriei si ale gandirii si capacitatii de abstractizare. De regula dementa se inrautateste cu timpul. Durata accentuarii simptomelor difera de la o persoana la alta. Unii oameni raman mult timp intr-o periaoda stationara. Altii au un ritm rapid de pierdere a abilitatilor. Probabilitatea de aparitie a dementei creste odata cu inaintarea in varsta. Acest lucru nu inseamna ca toti oamenii fac dementa. Multe persoane varstnice nu vor face niciodata dementa. In jurul varstei de 85 de ani, aproximativ 35 de persoane din 100 au dementa. Aceasta inseamna ca 65 din 100 de persoane cu aceasta varsta nu au aceasta afectiune. In cazul in care partenerul de viata sau cineva apropiat prezinta pierdere de memorie care se inrautateste, se recomanda consultarea unui doctor. Poate sa nu fie nimic ingrijorator, dar daca este insa dementa, tratamentul poate fi de ajutor. Dupa boala Alzheimer, cea mai frecventa cauza de dementa este dementa multi-infarct. Aceasta afectiune, care mai este denumita si dementa vasculara, se dezvolta in cazul unui accident vascular cerebral in care se blocheaza fluxul sanguin inspre anumite zone ale creierului. Pierderea functiilor mentale in cazul unei demente multi-infarct nu poate fi redobandita, in schimb se poate preveni o noua afectare in viitor, prin reducerea riscului de boli cardiovasculare.
Unele afectiuni care provoaca dementa pot fi mostenite in familie. Adeseori doctorii suspecteaza o cauza mostenita in cazul in care apar simptome de dementa la o persoana cu varsta mai mica de 50 de ani. Este important de stiut ca pierderea memoriei poate fi provocata si de alte cauze in afara de dementa, asa cum ar fi depresia sau convulsiile si ca aceste afectiuni pot fi tratate. De asemenea, prezenta de tulburari ocazionale ale memoriei (cum ar fi uitarea numelui cuiva pentru o scurta perioada de timp) poate fi o parte normala a procesului de imbatranire. Totusi, daca aceste pierderi de memorie sunt ingrijoratoare, sau se agraveaza, este necesara consultarea unui medic specialist. Simptomele de dementa variaza in functie de cauza ei si de localizarea zonei cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce si cel mai usor de remarcat. Alte simptome cheie ale dementei sunt: dificultate in rememorarea evenimentelor recente, nerecunoasterea persoanelor si a locurilor familiare, dificultate in gasirea cuvintelor adecvate in exprimarea gandurilor sau in denumirea obiectelor, dificultate in efectuarea calculelor matematice, probleme in planificarea si in indeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea instructiunilor unei retete, scrierea unei scrisori sau tinerea evidentei unui carnet de cecuri, dificultati in gandirea rapida, cum ar fi reactionarea adecvata in cazul unei situatii de urgenta, dificultati in controlul dispozitiilor sau a comportamentelor proprii. In unele cazuri depresia este frecventa, si pot aparea agitatia si agresivitatea. Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice: persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinatii vizuale foarte elaborate, detaliate si pot cadea frecvent din cauza acestor halucinatii. Primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificarile de personalitate sau comportamentul neobisnuit. Persoanele cu aceasta afectiune pot sa nu mai aiba empatie fata de altii sau pot spune lucruri nepoliticoase sau rautacioase, sa aiba momente de exhibitionism sau sa faca comentarii sexuale. Simptomele de dementa care debuteaza brusc sugereaza o posibila dementa vasculara sau un posibil delirium – confuzie de scurta durata, datorata unei afectiuni noi sau unei afectiuni mai vechi care se agraveaza. Dementele sunt relativ frecvente la varstnici. Se caracterizeaza printr-o scadere progresiva si ireversibila a activitatii psihice si prin modificari organice cerebrale de natura degenerativa sau vasculara, iar evolutia poate fi precipitata de factori psiho-socio-culturali. Se deosebesc demente senile (degenerative), demente vasculare (arterioscleroza) si demente mixte. Cauza cea mai frecventa este degenerescenta primara a tesutului cerebral (boala Alzheimer), in 80% dintre cazuri. Date mai noi apreciaza ca evolutia dementelor nu este totdeauna ireversibila, ca exista si opriri in evolutie, chiar cazuri reversibile. De aceea diagnosticul trebuie stabilit precoce. Verdictul de dementa senila este prea grav pentru a fi stabilit in graba.
Diagnosticul poate fi presupus in doua situatii: degradarea accentuata, brutala, chiar de durata, a unui varstnic, pana atunci activ, declansata de un factor favorizant sau alterarea progresiva, in trepte a performantelor intelectuale. In practica se observa frecvent tendinta de a eticheta ca dementa, tulburari psihice de imbatranire, stari depresive sau stari confuzionale reversibile. O boala cu evolutie scurta si care nu progreseaza, exclude diagnosticul de dementa. Trecutul bolnavului, care prezinta boli metabolice, hipertiroidie, tratamente cu droguri psihotrope, boli cardiovasculare, renale, carente vitaminice etc, de asemenea pot exclude dementa. Cea mai grava confuzie este cea cu starile pseudodementiale (depresia, confuzia acuta si starile delirante). Tulburarile globale de memorie, de orientare in timp si spatiu, tulburarile de exprimare si intelegere, de limbaj, recunoastere, comportament, judecata si atentie, cu evolutie lenta, pledeaza pentru dementa. Dupa cum se stie, se deosebesc demente senile, degenerative (boala Alzheiner), care poate fi presenila, inainte de 65 de ani si senila, dupa 65 de ani si demente vasculare (ischemice), mai putin frecvente. Formele combinate sunt formele mixte ale dementei. Tratamentul dementei apartine psihiatriei. Nu se administreaza medicamente timp indelungat, dar in schimb grija pentru mediul ambiant si exercitiile intelectuale care mai sunt posibile, sunt obligatorii. Psihiatria moderna integreaza familia in tratamentul bolilor psihice si chiar a dementei. Numai in acest mod se poate evita precipitarea deteriorarii. Probleme grave ridica instabilitatea afectiva, insomnia, dromomania, refuzul hranei si igienei corporale, incontinenta urinara. O atentie speciala trebuie acordata fumatului si manevrarii gazelor. Frecvent, la aceasta categorie de bolnavi, apare supiciunea ca li s-au furat unele lucruri. Aceasta provine din tulburarile de memorie si orientare.
PLAYLIST:
ALASTIS – Never Again (“The Other Side”/ Magic Arts)
DIABOLIQUE – Dark Man (“Wedding the Grotesque”/ Black Sun Records)
ORPHANED LAND – The Kiss Of Babylon (“Mabool”/ Century Media)
CORPORAL PUNISMENT – Short Moments (“Stonefield Of A Lifetime”/ Black Mark)
BLISS – Death In Love (“Sin To Skin”/ Massacre)
EVEREVE – As I Breathe The Dawn (“Stormbirds”/ Nuclear Blast)MOONSPELL – Rapaces (“Darkness And Hope”/ Century Media)
TRISTANIA – Hatred Grows (“World Of Glass”/ Napalm Records)
THEATRE OF TRAGEDY – And When He Falleth (“Velvet Darkness They Fear”/ Massacre)
COUNT RAVEN – Final Journey (“Destruction Of The Void”/ re-issued by Cyclone Records)
Sgt. SUNSHINE – Vega (“Sgt. Sunshine”/ Abstract Records)
LAS CRUCES – Black Waters (“Ringmaster”/ Brainticket Records)
TRISTITIA – Christianic Indulgence (“Crucidiction”/ Holy Records)
BLACK SABBATH – Too Late (“Dehumanizer”/ Reprise Records)
DRACONIAN – Morphine Cloud (“Turning Seasons Within”/ Napalm Records) MOURNING BELOVETH – The Sickness (“A Disease For The Ages”/ Prophecy Productions)
8 mai 2008_Lapsusul
Thursday, May 8th, 2008 Ai un lapsus? Este normal! Creierul nostru nu este un calculator. De unde vin lapsusurile? Si cum putem fi siguri ca nu este una dintre acele boli care ameninta creierul?
Dr. Letitia Dobranici, medic specialist psihiatru, vicepresedintele Societatii Romane de Alzheimer, ne asigura ca lapsusul este ceva normal atat timp cat suntem constienti ca este doar un lapsus. Cei care sufera tulburari reale de memorie nu-si dau seama de acest lucru decat extrem de rar. Lapsusul este o tulburare a memoriei, manifestata prin incapacitatea de a reda o informatie. Lapsusul nu reprezinta o informatie care a disparut din creierul nostru, ci dificultatea de a o gasi. De altfel, constatam acest lucru pe propria piele: reusim sa ne amintim unele indicii. De exemplu, cand cautam un nume propriu, stim daca este un cuvant lung sau scurt, eventual ne amintim prima litera sau inceputul, imprejurari legate de numele respectiv. Dar este inutil sa ne mai stoarcem mintile daca nu ne amintim cuvantul intr-un minut: dupa aceea nu facem decat sa “tulburam si mai mult apele”. Mai bine ne oprim si ne gandim mai tarziu… Vom vedea ca ne vine in minte pe neasteptate. In schimb, in cazul unei boli de memorie, informatia lipseste. “Lapsusul nu are semnificatie patologica decat in masura in care devine frecvent si progreseaza. Initial, cel mai dificil este de redat nume proprii. Cand lapsusurile se extind si la substantive comune (cum se numeste obiectul respectiv, care este calitatea respectiva), dificultatea de redare a informatiei poate capata semnificatie patologica”, semnaleaza.
In mod normal avem lapsusuri cand suntem obositi, stresati, deshidratati, cand abuzam de substante psihoactive precum cafeaua, tutunul, alcoolul. In situatiile cand nu mai stim unde am pus cheile, de exemplu, lapsusul se asociaza cu slaba inregistrare a informatiilor. Inchiderea usii, a robinetului reprezinta activitati de rutina, automatisme pe care le facem de sute de ori. Pe de alta parte, lapsusul apare frecvent in stari anxioase si depresive. De ce? Pentru ca tulburarile de concentrare a atentiei, specifice acestor stari, sunt insotite de tulburari de memorie. Asemenea persoane se plang deseori: “Nu ma pot aduna, nu-mi pot concentra si selecta informatia necesara pentru a o reda corect”. Exista si unele tulburari fiziologice in urma carora pot sa apara lapsusurile. Din aceasta categorie fac parte tulburarile glandei tiroide: hipotiroidia si hipertiroidia, dar si anemia, lipsa acidului folic (vitamina B9), insuficienta circulatorie vertebro-bazilara in cazul varstnicilor. O data cu inaintarea in varsta, oricine incepe sa-si puna intrebari in legatura cu memoria. Intr-adevar, inca de la 30 – 40 de ani celulele nervoase incep sa se atrofieze, capacitatea de concentrare a atentiei scade. Acumularea unor cunostinte noi ne ia mai mult timp. Astfel, un copil de 15 ani memoreaza o poezie dupa trei-patru lecturi, pe cand o persoana de 70 de ani trebuie sa o reciteasca de noua-zece ori. Dar rezultatul este acelasi. Insa nu trebuie sa uitam ca uneori varstnicii sunt avantajati cand doresc sa invete unele lucruri. Datorita experientei acumulate, au mai multe cunostinte, au o capacitate de analiza mai mare, ceea ce le faciliteaza invatarea. La varsta a treia este firesc sa se inmulteasca lapsusurile, dar asta nu inseamna ca este semn de dementa. Totusi, lapsusurile constituie un semnal de alarma daca apar tot mai frecvent si progreseaza la substantive comune. Acest fenomen poate fi in cazul varstnicilor primul simptom al unei demente senile. Doar prezenta lapsusurilor nu este insa suficienta pentru a afirma ca este vorba despre Alzheimer.
Capacitatea neuronilor de a face legaturi cu alti neuroni scade pe masura ce imbatranim, membrana celulei nervoase este mai rigida, iar continutul in apa este mai scazut in cazul varstnicilor. De aceea, batranii memoreaza mai greu, fac asocieri mai putine. Dar aceasta nu este o justificare sa spui sunt mai in varsta, e normal sa uit, am imbatranit. Ganditi-va la compozitori, pictori, oameni de stiinta care au reusit cele mai bune performante la varsta senectutii. Sau ganditi-va la oameni obisnuiti, bunicii care invata cu nepoteii o limba straina, memoreaza poezii, rezolva probleme de matematica, fac impreuna tot felul de activitati creative, jocuri de logica. Nu sunt cazuri izolate, ci pur si simplu acesti oameni au avut grija sa-si antreneze in permanenta creierul. Regula conform careia functia creeaza organul este valabila si in cazul creierului. Cu cat inveti mai mult, cu cat iti folosesti mai mult creierul, cu atat ai de unde pierde. Pentru ca in mod normal celulele nervoase incep sa se atrofieze inca de la 30 de ani, dar prin stimularea creierului il ajutam sa formeze sinapse, legaturi intre neuroni. Pentru a ne stimula intelectul, medicii recomanda odihna, hidratarea, mentinerea unei vieti echilibrate. Un om linistit, echilibrat, senin are o activitate cerebrala superioara unui om stresat, depresiv, nervos. Exercitiile de atentie, invatarea unei limbi straine, dezlegarea cuvintelor incrucisate, sudoku sunt metode excelente pentru antrenarea memoriei. De ce unele amintiri raman vii in memorie, iar altele dispar complet si uneori foarte rapid? Specialistii spun ca memoria este foarte puternic legata de afectivitate. Orice amintire care are o semnificatie afectiva puternica este mai vie in memoria noastra: ceva ce am iubit mult sau ne-a inspaimantat puternic, o persoana foarte draga sau una care ne-a provocat suferinta. Acest lucru este valabil chiar si in cazul pacientilor cu dementa. Desi ei uita aproape toate lucrurile pe care le tineau minte, isi amintesc nume sau situatii care reprezinta pentru ei lucruri foarte importante din punct de vedere afectiv. Persoanele nevoite sa suporte acte de violenta sau amenintari la locul de munca prezinta un risc crescut de depresie si tulburari provocate de stres, potrivit unui studiu danez. Amenintarile venite din partea colegilor, clientilor, sefilor, pacientilor antreneaza cresterea cu 45% a riscului de depresie la femei si cu 48% la barbati. Aceste riscuri sunt prezente in principal in domenii precum sanatatea, educatia, comertul si asistenta sociala.
Lapsusurile erau considerate pana la Freud ca efectul diverselor tulburari de ordin psihofiziologic- mail ales fiziologis ca: oboseala, indispozitia, stari de hiperexcitabilitate, tulburari care ar influenta atentia in sensul unei stari de distractie. Freud, insa, le-a relevat marea insemnatate, mai ales de ordin psihologic, ele avand un sens propriu, cu detarminari psihice care profita de conditiile fiziologice pentru a se manifesta. Freud nu contesta deloc influenta factorilor fiziologici, toti aducand dispersiunea atentiei. Acesti factori insa faciliteaza dar nu explica lapsusul in sine, in masura in care asemenea lapsusuri le putem avea in stari cu totul normale. Freud a observat ca in cele mai multe lapsusuri exprimam exact contrariul celor ce-am voit sa spunem , asa numitele « lapsusuri prin opozitie » , si aceasta din cauza ca intre contrare exista o stransa afinitate conceptuala, ele gasindu-se pe langa asociatia tonala si intr-o asociatie psihologica foarte apropiata. Conform unei definitii a lui Freud lapsusul apare « ca un act psihic complet, cu scop, continut si semnificatie proprie ». Cuvantul exprimat intr-un lapsus e adesea un cuvant deformat. Prin ce mecanism a fost deformat si de ce a fost comis lapsusul? La aceasta intrebare raspunde Freud prin conceptia „interferentei ideilor ”. Lapsusurile au la baza antagonismul a doua intentii, tendinte. Cand am dori sa spunem ceva insa situatia reala, imprejurarile sociale nu ne permit sa ne manifestam aceea dorinta, atunci in cursul discutiei sau scrisului, dorinta reprimata se va folosi de oboseala, distractia noastra, care aboleste intrucatva cenzura (atentia constiintei morale) pentru a se manifesta mai mult sau mai putin direct in vorba sau in scris dand nastere lapsusului. Uneori sensul lapsusului poate sa apara intr-un mod evident ; tendinta ideii reprimate, individul o exprima direct, fara nici o deformare. Alteori insa lapsusul va consta intr-un cuvant fara nici un sens, mai mult sau mai putin deformat, caz in care se poate exprima prin interferenta, intalnirea a doua intentii. Aceasta interferenta se efectueaza fie prin substitutie (in lapsusurile prin opozitie), fie prin deformarea sau modificarea unei intentii prin alta, rezultand cuvinte mixte. Aceste doua mecanisme ale substitutiei si deformatiei stau la baza formarii lapsusurilor. Lapsusurile sunt rezultatul unei lupte si concilieri ale concurentei a doua tendinte antagoniste, una latenta (inconstienta) de obicei de ordin personal, afectiv si alta manifesta (constienta) de ordin social.
PLAYLIST:
CANDLEMASS – “Doomed For Live – Reunion”
Recorded live at “Klubben”, Stockholm, 31.08.2008
courtesy of Powerline Records
Dr. Letitia Dobranici, medic specialist psihiatru, vicepresedintele Societatii Romane de Alzheimer, ne asigura ca lapsusul este ceva normal atat timp cat suntem constienti ca este doar un lapsus. Cei care sufera tulburari reale de memorie nu-si dau seama de acest lucru decat extrem de rar. Lapsusul este o tulburare a memoriei, manifestata prin incapacitatea de a reda o informatie. Lapsusul nu reprezinta o informatie care a disparut din creierul nostru, ci dificultatea de a o gasi. De altfel, constatam acest lucru pe propria piele: reusim sa ne amintim unele indicii. De exemplu, cand cautam un nume propriu, stim daca este un cuvant lung sau scurt, eventual ne amintim prima litera sau inceputul, imprejurari legate de numele respectiv. Dar este inutil sa ne mai stoarcem mintile daca nu ne amintim cuvantul intr-un minut: dupa aceea nu facem decat sa “tulburam si mai mult apele”. Mai bine ne oprim si ne gandim mai tarziu… Vom vedea ca ne vine in minte pe neasteptate. In schimb, in cazul unei boli de memorie, informatia lipseste. “Lapsusul nu are semnificatie patologica decat in masura in care devine frecvent si progreseaza. Initial, cel mai dificil este de redat nume proprii. Cand lapsusurile se extind si la substantive comune (cum se numeste obiectul respectiv, care este calitatea respectiva), dificultatea de redare a informatiei poate capata semnificatie patologica”, semnaleaza.
In mod normal avem lapsusuri cand suntem obositi, stresati, deshidratati, cand abuzam de substante psihoactive precum cafeaua, tutunul, alcoolul. In situatiile cand nu mai stim unde am pus cheile, de exemplu, lapsusul se asociaza cu slaba inregistrare a informatiilor. Inchiderea usii, a robinetului reprezinta activitati de rutina, automatisme pe care le facem de sute de ori. Pe de alta parte, lapsusul apare frecvent in stari anxioase si depresive. De ce? Pentru ca tulburarile de concentrare a atentiei, specifice acestor stari, sunt insotite de tulburari de memorie. Asemenea persoane se plang deseori: “Nu ma pot aduna, nu-mi pot concentra si selecta informatia necesara pentru a o reda corect”. Exista si unele tulburari fiziologice in urma carora pot sa apara lapsusurile. Din aceasta categorie fac parte tulburarile glandei tiroide: hipotiroidia si hipertiroidia, dar si anemia, lipsa acidului folic (vitamina B9), insuficienta circulatorie vertebro-bazilara in cazul varstnicilor. O data cu inaintarea in varsta, oricine incepe sa-si puna intrebari in legatura cu memoria. Intr-adevar, inca de la 30 – 40 de ani celulele nervoase incep sa se atrofieze, capacitatea de concentrare a atentiei scade. Acumularea unor cunostinte noi ne ia mai mult timp. Astfel, un copil de 15 ani memoreaza o poezie dupa trei-patru lecturi, pe cand o persoana de 70 de ani trebuie sa o reciteasca de noua-zece ori. Dar rezultatul este acelasi. Insa nu trebuie sa uitam ca uneori varstnicii sunt avantajati cand doresc sa invete unele lucruri. Datorita experientei acumulate, au mai multe cunostinte, au o capacitate de analiza mai mare, ceea ce le faciliteaza invatarea. La varsta a treia este firesc sa se inmulteasca lapsusurile, dar asta nu inseamna ca este semn de dementa. Totusi, lapsusurile constituie un semnal de alarma daca apar tot mai frecvent si progreseaza la substantive comune. Acest fenomen poate fi in cazul varstnicilor primul simptom al unei demente senile. Doar prezenta lapsusurilor nu este insa suficienta pentru a afirma ca este vorba despre Alzheimer.
Capacitatea neuronilor de a face legaturi cu alti neuroni scade pe masura ce imbatranim, membrana celulei nervoase este mai rigida, iar continutul in apa este mai scazut in cazul varstnicilor. De aceea, batranii memoreaza mai greu, fac asocieri mai putine. Dar aceasta nu este o justificare sa spui sunt mai in varsta, e normal sa uit, am imbatranit. Ganditi-va la compozitori, pictori, oameni de stiinta care au reusit cele mai bune performante la varsta senectutii. Sau ganditi-va la oameni obisnuiti, bunicii care invata cu nepoteii o limba straina, memoreaza poezii, rezolva probleme de matematica, fac impreuna tot felul de activitati creative, jocuri de logica. Nu sunt cazuri izolate, ci pur si simplu acesti oameni au avut grija sa-si antreneze in permanenta creierul. Regula conform careia functia creeaza organul este valabila si in cazul creierului. Cu cat inveti mai mult, cu cat iti folosesti mai mult creierul, cu atat ai de unde pierde. Pentru ca in mod normal celulele nervoase incep sa se atrofieze inca de la 30 de ani, dar prin stimularea creierului il ajutam sa formeze sinapse, legaturi intre neuroni. Pentru a ne stimula intelectul, medicii recomanda odihna, hidratarea, mentinerea unei vieti echilibrate. Un om linistit, echilibrat, senin are o activitate cerebrala superioara unui om stresat, depresiv, nervos. Exercitiile de atentie, invatarea unei limbi straine, dezlegarea cuvintelor incrucisate, sudoku sunt metode excelente pentru antrenarea memoriei. De ce unele amintiri raman vii in memorie, iar altele dispar complet si uneori foarte rapid? Specialistii spun ca memoria este foarte puternic legata de afectivitate. Orice amintire care are o semnificatie afectiva puternica este mai vie in memoria noastra: ceva ce am iubit mult sau ne-a inspaimantat puternic, o persoana foarte draga sau una care ne-a provocat suferinta. Acest lucru este valabil chiar si in cazul pacientilor cu dementa. Desi ei uita aproape toate lucrurile pe care le tineau minte, isi amintesc nume sau situatii care reprezinta pentru ei lucruri foarte importante din punct de vedere afectiv. Persoanele nevoite sa suporte acte de violenta sau amenintari la locul de munca prezinta un risc crescut de depresie si tulburari provocate de stres, potrivit unui studiu danez. Amenintarile venite din partea colegilor, clientilor, sefilor, pacientilor antreneaza cresterea cu 45% a riscului de depresie la femei si cu 48% la barbati. Aceste riscuri sunt prezente in principal in domenii precum sanatatea, educatia, comertul si asistenta sociala.
Lapsusurile erau considerate pana la Freud ca efectul diverselor tulburari de ordin psihofiziologic- mail ales fiziologis ca: oboseala, indispozitia, stari de hiperexcitabilitate, tulburari care ar influenta atentia in sensul unei stari de distractie. Freud, insa, le-a relevat marea insemnatate, mai ales de ordin psihologic, ele avand un sens propriu, cu detarminari psihice care profita de conditiile fiziologice pentru a se manifesta. Freud nu contesta deloc influenta factorilor fiziologici, toti aducand dispersiunea atentiei. Acesti factori insa faciliteaza dar nu explica lapsusul in sine, in masura in care asemenea lapsusuri le putem avea in stari cu totul normale. Freud a observat ca in cele mai multe lapsusuri exprimam exact contrariul celor ce-am voit sa spunem , asa numitele « lapsusuri prin opozitie » , si aceasta din cauza ca intre contrare exista o stransa afinitate conceptuala, ele gasindu-se pe langa asociatia tonala si intr-o asociatie psihologica foarte apropiata. Conform unei definitii a lui Freud lapsusul apare « ca un act psihic complet, cu scop, continut si semnificatie proprie ». Cuvantul exprimat intr-un lapsus e adesea un cuvant deformat. Prin ce mecanism a fost deformat si de ce a fost comis lapsusul? La aceasta intrebare raspunde Freud prin conceptia „interferentei ideilor ”. Lapsusurile au la baza antagonismul a doua intentii, tendinte. Cand am dori sa spunem ceva insa situatia reala, imprejurarile sociale nu ne permit sa ne manifestam aceea dorinta, atunci in cursul discutiei sau scrisului, dorinta reprimata se va folosi de oboseala, distractia noastra, care aboleste intrucatva cenzura (atentia constiintei morale) pentru a se manifesta mai mult sau mai putin direct in vorba sau in scris dand nastere lapsusului. Uneori sensul lapsusului poate sa apara intr-un mod evident ; tendinta ideii reprimate, individul o exprima direct, fara nici o deformare. Alteori insa lapsusul va consta intr-un cuvant fara nici un sens, mai mult sau mai putin deformat, caz in care se poate exprima prin interferenta, intalnirea a doua intentii. Aceasta interferenta se efectueaza fie prin substitutie (in lapsusurile prin opozitie), fie prin deformarea sau modificarea unei intentii prin alta, rezultand cuvinte mixte. Aceste doua mecanisme ale substitutiei si deformatiei stau la baza formarii lapsusurilor. Lapsusurile sunt rezultatul unei lupte si concilieri ale concurentei a doua tendinte antagoniste, una latenta (inconstienta) de obicei de ordin personal, afectiv si alta manifesta (constienta) de ordin social.
PLAYLIST:
CANDLEMASS – “Doomed For Live – Reunion”
Recorded live at “Klubben”, Stockholm, 31.08.2008
courtesy of Powerline Records
1 februarie 2008_Depresia
Friday, February 1st, 2008 Tristeţe continuă, teamă puternica, neliniste şi sentimentul de desertaciune? Lipsă de speranţă, pesimism? Trecutul si viitorul sunt vazute in culori intunecate? Esti dominat de sentimente de vinovatie, ai o parere foarte proasta despre sine? Te simti neajutorat si ai ganduri despre moarte, sinucidere si chiar tentative de suicid? Depresia este deja instalata… Nu mai este nicio speranţă… Cand esti deprimat, ultimul lucru care iti trebuie, este sa ai in fata ta o lista de asteptari de tot felul.
Depresia este o tulburare afectiva care te face sa te simti trist sau fara speranta pentru o perioada indelungata de timp. Este mai mult decat un pic de melancolie, o stare de tristete sau de lipsa de energie; depresia poate avea un impact semnificativ asupra felului in care te bucuri de viata, de munca si de oamenii pe care ii iubesti. Depresia afecteaza oamenii in mod diferit. Unii se simt tristi pentru perioade lungi de timp; pentru altii exista doar din cand in cand simptome de depresie. Daca treci printr-un episod usor de depresie, s-ar putea sa fi capabil sa continui sa muncesti si sa duci pana la capat activitatile zilnice. Totusi, daca nu vei cauta un tratament pentru depresie, risti sa devi si mai deprimat sau sa te imbolnavesti fizic. In cazuri si mai severe, depresia face oamenii incapabili sa comunice, incapabili sa-si desfasoare activitatile de rutina sau ii poate impinge la sinucidere. In aceste cazuri, este esential sa fii sub supraveghere medicala. Persoanele depresive pot respinge ideea de a cere ajutor deoarece ar putea considera aceasta un semn de slabiciune sau un defect si de cele mai multe ori cred ca se pot descurca singuri. Acum se stie ca depresia, ca orice alta afectiune, are o cauza chimica si una biologica. Tratamentul depresiei are efect chiar si pentru persoanele in episod depresiv sever.
Depresia poate fi determinata de evenimente stresante ale vietii, de alte boli, de anumite tratamente sau poate fi mostenita. Desi cauzele depresiei nu sunt intelese complet, se stie ca are legatura cu un dezechilibru chimic la nivelul creierului. Odata ce dezechilibrul este corectat, simptomele depresiei se diminueaza. Depresia e mai mult decat un sentiment temporar de tristete; lipsa sperantei, asociata cu evenimente de viata dificile sunt elementele care te fac sa crezi ca este inutil sa mai speri. Simptomele de depresie sunt adesea subtile la inceput si poate fi dificil sa recunosti ca ai putea fi depresiv. Cele mai comune simptomele sunt: deprimarea, neputinta de a va bucura de viata care ti se pare ca este inutila, probleme de concentrare, dificultatea de a merge la servici sau de a duce la capat responsabilitatile zilnice datorita lipsei de energie, sentimentul de vinovatie sau deznadejde, vorbire si gandire incetinita. Pe langa acestea te intrebi daca viata merita traita sau nu, iar gandurile despre moarte si sinucidere sunt dominante. Aceste simptome nu au o cauza fizica, cum ar fi o migrena sau o durere de stomac, ci pot afecta calitatea vietii. Chiar daca nu suferi de o depresie majora, daca ai avut cateva dintre simptomele deja enumerate, pentru cel putin doua saptamani, ai putea avea o forma usoara de depresie, care poate necesita tratament. Daca ai simptome de depresie si te bucura cu ceva, nu esti singurul. Spre exemplu, femeile au depresie de doua ori mai des decat barbatii, desi probabilitatea de a se sinucide este de doua ori mai mare la barbati decat la femei.
Daca esti intr-o stare de depresie, te poti simti fara speranta si trist sau nu mai simti placere in nici o activitate pe care o faci. Te poti simti cu moralul la pamant, poti plange usor sau esti descurajat. Simptomele de depresie sunt adesea subtile la inceput. Poate fi greu de spus daca simptomele pot fi in legatura unele cu celelalte si daca ai putea avea depresie, insa daca tristetea si deznadejdea fac parte integranta din viata ta cotidiana, ar fi mai bine sa consulti un medic inainte de a incerca sa te sinucizi. Daca te gandesti adesea la moarte sau la sinucidere, vei fi diagnosticat cu depresie majora si deja ai nevoie de ajutor medical inainte de a avea distimie, o forma severa si pe termen lung de depresie. Depresia e o problema serioasa, la orice varsta si persoanele in varsta cu simptome de depresie ar trebui sa caute ajutor pentru tratament imediat. Depresia la varstnici poate determina confuzie si pierderi de memorie. Depresia a fost de asemeni identificata cu un risc semnificativ de moarte la varstnici cu probleme cardiace. Simptomele de depresie sunt frecvente, dar subtile la inceput. Simptomele pot fi greu de recunoscut si corelate cu diagnosticul depresie. Simptomele de depresie la copii si adolescenti sunt cateodata diferite de simptomele adultului, ceea ce poate fi greu de diagnosticat si tratat. Depresia poate duce la suicid. Semnele premergatoare sinuciderii se schimba cu varsta. Semnele premergatoare sinuciderii la copii si adolescenti pot include preocupare in legatura cu moartea sau sinuciderea sau cu intreruperea unei relatii. Semnele premergatoare sinuciderii la varstnici pot fi moartea recenta a partenerului de viata sau diagnosticarea unei boli grave. Cauzele depresiei inca sunt subiectul studiilor intense. Expertii cred ca un teren genetic, insotit de evenimente stresante, prezenta unor boli, unele medicamente sau alti factori, pot determina, la nivel cerebral, un dezechilibru in ceea ce priveste anumite substante numite neurotransmitatori, cauzand astfel depresia.
Unele medicamente pot cauza depresia, cum ar fi steroizii si narcoticele administrate pentru tratamentul durerii. De indata ce se opreste administrarea acestei medicatii, simpotomele dispar, de obicei. Alti factori care pot cauza depresia sunt: afectiunile hormonale, dezechilibrul biochimic, cum ar fi nivele scazute ale calciului in sange sau nivele scazute de fier in sange, bolile cronice, infectiile, factorii de stres social, cum ar fi moartea partenerului de viata, factorii de stres cronic, cum ar fi saracia, problemele familiale sau problemele familiale ale partenerului. Deasemenea, varstnicii care ajung sa depinda de ceilalti dupa ce au avut un stil de viata independent, au sanse mari sa devina depresivi. Presiunea sociala si a celor din cercul de prieteni, abuzul de alcool si droguri pot determina depresia la copii si adolescenti. Depresia poate incepe cu simptome de anxietate ori simptome cum ar fi tristetea sau lipsa de energie, care dureaza zile sau luni inaintea debutului adevaratei depresii. S-ar putea sa ai probleme de concentrarea sau cu memoria, sa iti pierzi bucuria de a face mici lucruri care inainte iti placeau, sa te simtiti fara speranta, sa ai putina energie si sa apara schimbari in obiceiurile de somn si masa. Este posibil sa restrangi contactele sociale si sa pierzi interesul pentru activitatea sexuala. Evolutia depresiei variaza de la o persoana la alta. Poti avea simptome usoare sau severe pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Putini oameni se simt deprimati pe toata durata vietii lor si necesita tratament continuu. Cei mai multi oameni care sufera de depresie pot fi tratati cu succes cu medicamente si psihoterapie sau o combinatie a celor doua.
Afectiunile depresive sunt clasificate in functie de severitate si durata. Depresia poate fi usoara, moderata si severa. Poate debuta brusc (depresie acuta) sau poate fi de lunga durata (depresie cronica). Afectiunea distimica, de exemplu, este o depresie cronica, usoara. Unii oameni pot avea un episod major de depresie, pe fondul afectiunii distimice, asa-numita depresie dubla. Pentru depresia severa s-ar putea sa fie nevoie de spitalizare de scurta durata, mai ales daca ai ganduri referitoare la sinucidere. Deoarece depresia reprezinta un risc crescut de tentativa la sinucidere, ar trebui sa apelezi imediat la tratament daca aveti ganduri de autodistrugere. Depresia revine frecvent. Daca ai un episod de depresie, la un moment dat in viata, sansele sa devi depresiv din nou sunt mult mai mari decat ale unei persoane care nu a fost deprimata vreodata. Riscul de a avea un nou episod de depresie creste cu fiecare nou episod. Depresia poate contribui la evolutia anumitor boli, cum ar fi bolile coronariene. Persoanele deprimate care sufera de boli cronice, cum ar fi diabetul, sufera mai mult datorita simptomelor bolilor de baza si sunt mai putin capabile sa aiba grija de ele, iar asta le poate inrautati starea de sanatate. Unele episoade de depresie sunt precedate sau urmate de perioade de mare energie. Daca aveti cicluri de depresie alternand cu mânie, s-ar putea sa aveti o afectiune numita tulburare bipolara. Oricine poate fi afectat de depresie, indiferent de varsta ori statut social. Aproximativ una din zece persoane care merg in vizita la medic are depresie, dar continua sa fie nediagnosticata sau tratata ineficient in aproape jumatate din cazuri. Daca este netratata, depresia poate determina o calitate inferioara a vietii si un risc crescut de suicid. Din pacate, mai putin de un sfert din populatia cu depresie se va orienta spre un tratament profesionist. Cand se cauta un tratament, medicii atribuie uneori simptomele vagi de depresie, altor boli. Totusi, este important sa primesti tratament de indata ce banui ca tu sau cineva drag este deprimat. Cu cat esti diagnosticat mai repede, cu atat ai sanse mai mari pentru o recuperare rapida si completa. Prevenirea recurenţei depresiei este de asemenea foarte importanta. Varstnicii pot crede ca e normal sa aiba sentimente de depresie odata cu inaintarea in varsta, insa nu este pe deplin adevarat. Tratamentul precoce al depresiei la varstnici poate intarzia plasamentul in camine de batrani, pentru ca riscul de moarte asociata depresiei creste semnificativ in primul an locuit intr-un astfel de camin.
Depresia este foarte frecventa. Depresia poate sa apara in viata oricui, indiferent de varsta. Depresia, care in latina inseamna inhibitie, tristete, este o afectiune psihica, caracterizata printr-o perturbare serioasa a echilibrului emotional si o diminuare considerabila a calitatii vietii, pe o perioada lunga de timp. Depresia reprezinta o traire de suferinta si tristete profunda. Aceasta afectiune influenteaza apetitul pacientilor, somnul si parerile lui asupra lumii in general. Depresia este mai mult decat o dispozitie proasta de moment, mai mult decat o stare de rau care poate fi invinsa prin dorinta de a trai. Persoanele care sufera de depresie nu pot, pur si simplu, sa faca fata situatiei, sa treaca peste ceea ce este rau si sa se simta bine. Fara tratament simptomele pot sa dureze saptamani, luni sau chiar ani. Stiinta inca nu ofera un raspuns clar la intrebarea despre cauzele depresiei. Depresia este de obicei declansata de o combinatie de factori biologici, psihologici si factori din mediu. Unele trasaturi psihologice pot creste vulnerabilitatea fata de depresie. Persoanele care au o parere proasta despre ei, o viziune pesimista asupra lumii sau care sunt expusi la stres au un risc mai mare de a dezvolta o depresie. Starile depresive pot fi declansate de pierderi importante, de afectiuni cronice, de dificultati de relatie sau financiare sau de schimbari nefavorabile aparute in viata. Pacientii care sufera de depresie traiesc de obicei o stare de ingrijorare si de tristete. Ei se simt nefericiti, lipsiti de ajutor si abandonati. Ei sunt nemultumiti de lucrurile din jurul lor si nimic nu-i poate face fericiti pentru ca sunt dominati de sentimente de inutilitate. Unul din riscurile cu care se confruntă un depresiv este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu o tulburare depresivă care nu se adresează unui specialist sfârşesc prin a se sinucide, crezând că aceasta poate fi o scăpare sau o auto-pedepsire, persoana considerând că nu merită să trăiască sau că e o povară pentru alţii. Deşi persoana în cauză îşi doreşte să iasă din această stare, nu reuşeşte să găsească soluţia adecvată. Depresia nu este aşadar o problema de voinţă, în cauzele depresiei fiind implicaţi mai mulţi factori printre care şi factori de natură biologică şi genetică.
PLAYLIST:
MINDROT – Clemency (“Soul”/ Relapse Records)
EYES OF FIRE – Fire Inside (“Prisons”/ Century Media)
PHLISTINE – Smell The Blood (“Consume And Devour”/ Space Ghost Records)
EYEHATEGOD – Blank (“Take As Needed For Pain”/ Century Media)
ISIS – Red Sea (“Red Sea”/ Second Nature Records)
CALLISTO – Like Abel’s Blood Cried For Revenge (“True Nature Unfolds”/ Fullstream Records)
NEUROSIS – To The Wind (“Given To The Rising”/ Neurot Records)
PELICAN – City Of Echoes (“City Of Echoes”/ Hydra Head Records)
BURIED AT SEA – untitled 2 (“Migration”/ Original Sound Records)
MINSK – Ceremony Ek Stasias (“The Ritual Fires Of Abandonment”/ Relapse Records)
KENOMA – 1913 (“Kenoma-Mouth Of The Architect split album”/ Translation Lose Records)
MOUTH OF THE ARCHITECT – The Worm (“Time And Whitering”/ Translation Lose Records)
CULT OF LUNA – Leave Me Here (“Salvation”/ Earache Records)
HALO – Body Of Light (“Body Of Light”/ Relapse Records)
YEAR OF NO LIGHT – Traversee (“Nord”/ Crucial Blast Records)
Depresia este o tulburare afectiva care te face sa te simti trist sau fara speranta pentru o perioada indelungata de timp. Este mai mult decat un pic de melancolie, o stare de tristete sau de lipsa de energie; depresia poate avea un impact semnificativ asupra felului in care te bucuri de viata, de munca si de oamenii pe care ii iubesti. Depresia afecteaza oamenii in mod diferit. Unii se simt tristi pentru perioade lungi de timp; pentru altii exista doar din cand in cand simptome de depresie. Daca treci printr-un episod usor de depresie, s-ar putea sa fi capabil sa continui sa muncesti si sa duci pana la capat activitatile zilnice. Totusi, daca nu vei cauta un tratament pentru depresie, risti sa devi si mai deprimat sau sa te imbolnavesti fizic. In cazuri si mai severe, depresia face oamenii incapabili sa comunice, incapabili sa-si desfasoare activitatile de rutina sau ii poate impinge la sinucidere. In aceste cazuri, este esential sa fii sub supraveghere medicala. Persoanele depresive pot respinge ideea de a cere ajutor deoarece ar putea considera aceasta un semn de slabiciune sau un defect si de cele mai multe ori cred ca se pot descurca singuri. Acum se stie ca depresia, ca orice alta afectiune, are o cauza chimica si una biologica. Tratamentul depresiei are efect chiar si pentru persoanele in episod depresiv sever.
Depresia poate fi determinata de evenimente stresante ale vietii, de alte boli, de anumite tratamente sau poate fi mostenita. Desi cauzele depresiei nu sunt intelese complet, se stie ca are legatura cu un dezechilibru chimic la nivelul creierului. Odata ce dezechilibrul este corectat, simptomele depresiei se diminueaza. Depresia e mai mult decat un sentiment temporar de tristete; lipsa sperantei, asociata cu evenimente de viata dificile sunt elementele care te fac sa crezi ca este inutil sa mai speri. Simptomele de depresie sunt adesea subtile la inceput si poate fi dificil sa recunosti ca ai putea fi depresiv. Cele mai comune simptomele sunt: deprimarea, neputinta de a va bucura de viata care ti se pare ca este inutila, probleme de concentrare, dificultatea de a merge la servici sau de a duce la capat responsabilitatile zilnice datorita lipsei de energie, sentimentul de vinovatie sau deznadejde, vorbire si gandire incetinita. Pe langa acestea te intrebi daca viata merita traita sau nu, iar gandurile despre moarte si sinucidere sunt dominante. Aceste simptome nu au o cauza fizica, cum ar fi o migrena sau o durere de stomac, ci pot afecta calitatea vietii. Chiar daca nu suferi de o depresie majora, daca ai avut cateva dintre simptomele deja enumerate, pentru cel putin doua saptamani, ai putea avea o forma usoara de depresie, care poate necesita tratament. Daca ai simptome de depresie si te bucura cu ceva, nu esti singurul. Spre exemplu, femeile au depresie de doua ori mai des decat barbatii, desi probabilitatea de a se sinucide este de doua ori mai mare la barbati decat la femei.
Daca esti intr-o stare de depresie, te poti simti fara speranta si trist sau nu mai simti placere in nici o activitate pe care o faci. Te poti simti cu moralul la pamant, poti plange usor sau esti descurajat. Simptomele de depresie sunt adesea subtile la inceput. Poate fi greu de spus daca simptomele pot fi in legatura unele cu celelalte si daca ai putea avea depresie, insa daca tristetea si deznadejdea fac parte integranta din viata ta cotidiana, ar fi mai bine sa consulti un medic inainte de a incerca sa te sinucizi. Daca te gandesti adesea la moarte sau la sinucidere, vei fi diagnosticat cu depresie majora si deja ai nevoie de ajutor medical inainte de a avea distimie, o forma severa si pe termen lung de depresie. Depresia e o problema serioasa, la orice varsta si persoanele in varsta cu simptome de depresie ar trebui sa caute ajutor pentru tratament imediat. Depresia la varstnici poate determina confuzie si pierderi de memorie. Depresia a fost de asemeni identificata cu un risc semnificativ de moarte la varstnici cu probleme cardiace. Simptomele de depresie sunt frecvente, dar subtile la inceput. Simptomele pot fi greu de recunoscut si corelate cu diagnosticul depresie. Simptomele de depresie la copii si adolescenti sunt cateodata diferite de simptomele adultului, ceea ce poate fi greu de diagnosticat si tratat. Depresia poate duce la suicid. Semnele premergatoare sinuciderii se schimba cu varsta. Semnele premergatoare sinuciderii la copii si adolescenti pot include preocupare in legatura cu moartea sau sinuciderea sau cu intreruperea unei relatii. Semnele premergatoare sinuciderii la varstnici pot fi moartea recenta a partenerului de viata sau diagnosticarea unei boli grave. Cauzele depresiei inca sunt subiectul studiilor intense. Expertii cred ca un teren genetic, insotit de evenimente stresante, prezenta unor boli, unele medicamente sau alti factori, pot determina, la nivel cerebral, un dezechilibru in ceea ce priveste anumite substante numite neurotransmitatori, cauzand astfel depresia.
Unele medicamente pot cauza depresia, cum ar fi steroizii si narcoticele administrate pentru tratamentul durerii. De indata ce se opreste administrarea acestei medicatii, simpotomele dispar, de obicei. Alti factori care pot cauza depresia sunt: afectiunile hormonale, dezechilibrul biochimic, cum ar fi nivele scazute ale calciului in sange sau nivele scazute de fier in sange, bolile cronice, infectiile, factorii de stres social, cum ar fi moartea partenerului de viata, factorii de stres cronic, cum ar fi saracia, problemele familiale sau problemele familiale ale partenerului. Deasemenea, varstnicii care ajung sa depinda de ceilalti dupa ce au avut un stil de viata independent, au sanse mari sa devina depresivi. Presiunea sociala si a celor din cercul de prieteni, abuzul de alcool si droguri pot determina depresia la copii si adolescenti. Depresia poate incepe cu simptome de anxietate ori simptome cum ar fi tristetea sau lipsa de energie, care dureaza zile sau luni inaintea debutului adevaratei depresii. S-ar putea sa ai probleme de concentrarea sau cu memoria, sa iti pierzi bucuria de a face mici lucruri care inainte iti placeau, sa te simtiti fara speranta, sa ai putina energie si sa apara schimbari in obiceiurile de somn si masa. Este posibil sa restrangi contactele sociale si sa pierzi interesul pentru activitatea sexuala. Evolutia depresiei variaza de la o persoana la alta. Poti avea simptome usoare sau severe pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Putini oameni se simt deprimati pe toata durata vietii lor si necesita tratament continuu. Cei mai multi oameni care sufera de depresie pot fi tratati cu succes cu medicamente si psihoterapie sau o combinatie a celor doua.
Afectiunile depresive sunt clasificate in functie de severitate si durata. Depresia poate fi usoara, moderata si severa. Poate debuta brusc (depresie acuta) sau poate fi de lunga durata (depresie cronica). Afectiunea distimica, de exemplu, este o depresie cronica, usoara. Unii oameni pot avea un episod major de depresie, pe fondul afectiunii distimice, asa-numita depresie dubla. Pentru depresia severa s-ar putea sa fie nevoie de spitalizare de scurta durata, mai ales daca ai ganduri referitoare la sinucidere. Deoarece depresia reprezinta un risc crescut de tentativa la sinucidere, ar trebui sa apelezi imediat la tratament daca aveti ganduri de autodistrugere. Depresia revine frecvent. Daca ai un episod de depresie, la un moment dat in viata, sansele sa devi depresiv din nou sunt mult mai mari decat ale unei persoane care nu a fost deprimata vreodata. Riscul de a avea un nou episod de depresie creste cu fiecare nou episod. Depresia poate contribui la evolutia anumitor boli, cum ar fi bolile coronariene. Persoanele deprimate care sufera de boli cronice, cum ar fi diabetul, sufera mai mult datorita simptomelor bolilor de baza si sunt mai putin capabile sa aiba grija de ele, iar asta le poate inrautati starea de sanatate. Unele episoade de depresie sunt precedate sau urmate de perioade de mare energie. Daca aveti cicluri de depresie alternand cu mânie, s-ar putea sa aveti o afectiune numita tulburare bipolara. Oricine poate fi afectat de depresie, indiferent de varsta ori statut social. Aproximativ una din zece persoane care merg in vizita la medic are depresie, dar continua sa fie nediagnosticata sau tratata ineficient in aproape jumatate din cazuri. Daca este netratata, depresia poate determina o calitate inferioara a vietii si un risc crescut de suicid. Din pacate, mai putin de un sfert din populatia cu depresie se va orienta spre un tratament profesionist. Cand se cauta un tratament, medicii atribuie uneori simptomele vagi de depresie, altor boli. Totusi, este important sa primesti tratament de indata ce banui ca tu sau cineva drag este deprimat. Cu cat esti diagnosticat mai repede, cu atat ai sanse mai mari pentru o recuperare rapida si completa. Prevenirea recurenţei depresiei este de asemenea foarte importanta. Varstnicii pot crede ca e normal sa aiba sentimente de depresie odata cu inaintarea in varsta, insa nu este pe deplin adevarat. Tratamentul precoce al depresiei la varstnici poate intarzia plasamentul in camine de batrani, pentru ca riscul de moarte asociata depresiei creste semnificativ in primul an locuit intr-un astfel de camin.
Depresia este foarte frecventa. Depresia poate sa apara in viata oricui, indiferent de varsta. Depresia, care in latina inseamna inhibitie, tristete, este o afectiune psihica, caracterizata printr-o perturbare serioasa a echilibrului emotional si o diminuare considerabila a calitatii vietii, pe o perioada lunga de timp. Depresia reprezinta o traire de suferinta si tristete profunda. Aceasta afectiune influenteaza apetitul pacientilor, somnul si parerile lui asupra lumii in general. Depresia este mai mult decat o dispozitie proasta de moment, mai mult decat o stare de rau care poate fi invinsa prin dorinta de a trai. Persoanele care sufera de depresie nu pot, pur si simplu, sa faca fata situatiei, sa treaca peste ceea ce este rau si sa se simta bine. Fara tratament simptomele pot sa dureze saptamani, luni sau chiar ani. Stiinta inca nu ofera un raspuns clar la intrebarea despre cauzele depresiei. Depresia este de obicei declansata de o combinatie de factori biologici, psihologici si factori din mediu. Unele trasaturi psihologice pot creste vulnerabilitatea fata de depresie. Persoanele care au o parere proasta despre ei, o viziune pesimista asupra lumii sau care sunt expusi la stres au un risc mai mare de a dezvolta o depresie. Starile depresive pot fi declansate de pierderi importante, de afectiuni cronice, de dificultati de relatie sau financiare sau de schimbari nefavorabile aparute in viata. Pacientii care sufera de depresie traiesc de obicei o stare de ingrijorare si de tristete. Ei se simt nefericiti, lipsiti de ajutor si abandonati. Ei sunt nemultumiti de lucrurile din jurul lor si nimic nu-i poate face fericiti pentru ca sunt dominati de sentimente de inutilitate. Unul din riscurile cu care se confruntă un depresiv este suicidul. Aproximativ 15% din persoanele cu o tulburare depresivă care nu se adresează unui specialist sfârşesc prin a se sinucide, crezând că aceasta poate fi o scăpare sau o auto-pedepsire, persoana considerând că nu merită să trăiască sau că e o povară pentru alţii. Deşi persoana în cauză îşi doreşte să iasă din această stare, nu reuşeşte să găsească soluţia adecvată. Depresia nu este aşadar o problema de voinţă, în cauzele depresiei fiind implicaţi mai mulţi factori printre care şi factori de natură biologică şi genetică.
PLAYLIST:
MINDROT – Clemency (“Soul”/ Relapse Records)
EYES OF FIRE – Fire Inside (“Prisons”/ Century Media)
PHLISTINE – Smell The Blood (“Consume And Devour”/ Space Ghost Records)
EYEHATEGOD – Blank (“Take As Needed For Pain”/ Century Media)
ISIS – Red Sea (“Red Sea”/ Second Nature Records)
CALLISTO – Like Abel’s Blood Cried For Revenge (“True Nature Unfolds”/ Fullstream Records)
NEUROSIS – To The Wind (“Given To The Rising”/ Neurot Records)
PELICAN – City Of Echoes (“City Of Echoes”/ Hydra Head Records)
BURIED AT SEA – untitled 2 (“Migration”/ Original Sound Records)
MINSK – Ceremony Ek Stasias (“The Ritual Fires Of Abandonment”/ Relapse Records)
KENOMA – 1913 (“Kenoma-Mouth Of The Architect split album”/ Translation Lose Records)
MOUTH OF THE ARCHITECT – The Worm (“Time And Whitering”/ Translation Lose Records)
CULT OF LUNA – Leave Me Here (“Salvation”/ Earache Records)
HALO – Body Of Light (“Body Of Light”/ Relapse Records)
YEAR OF NO LIGHT – Traversee (“Nord”/ Crucial Blast Records)
18 ianuarie 2008_Tristetea
Friday, January 18th, 2008 Atât în calitatea de sentiment “empiric” al vieţii, cât şi în calitatea de sentiment metafizic al acesteia, tristeţea are o configuraţie aporeticã, ceea ce înseamnã cã în ambele ipostaze ea coincide cu o situaţie afectivã conflictualã. Tristeţea este o formã specificã a luptelor dintre contrarii. Fãrã îndoialã, individul care se instaleazã în tristeţe ca într-un fel de concluzie afectivã a unei serii de evenimente cu un caracter strict personal, nu va resimţi niciodatã nevoia de a teoretiza pe marginea ei şi de a-i atribui, prin urmare, un sens mai profund şi mai general. El nu va defini niciodatã tristeţea în termeni aporetici. Dar el o va percepe ca o tonalitate aporeticã, o va percepe, deci, ca o contradicţie afectivã internã, ca o insatisfacţie afectivã, ca o indispoziţie sufleteascã, o va percepe aşadar, ca o expresie a neîmplinirii vieţii sale sufleteşti.
Omul aşa zis obişnuit, care se întristeazã, se întristeazã pentru cã este contrariat în aspiraţia lui spre fericire. Tristeţea lui, sau mia bine zis tristeţea lui “empiricã”, decurge din faptul cã, în elanul sãu spre fericire, întâmpinã opoziţia unei forţe exterioare. Din aceastã tensiune şi luptã între contrarii nu rezultã neapãrat un vid sufletesc sau un “neant” psihic. Dacã nu va cunoaşte ceea ce s-ar numi mortificarea sufletului, persoana dominatã de sentimentul tristeţii “empirice” va cunoaşte, totuşi, registrul variat al regretelor şi, pentru o anumitã perioadã de timp, va intra chiar într-o stare de inactivitate, de imobilism şi se va lãsa pãtrunsã de perfidia otrãvitã a oboselii psihice. Tristeţea filozoficã este un sentiment mult mai complex. Un sentiment filozofic propriu-zis este un sentiment trecut prin filtrul reflecţiei, al meditaţiei, al raţiunii critice. Un sentiment devine un sentiment filozofic atunci când îl conceptualizãm, îl raţionalizãm şi poate îi atribuim un sens explicit. Deci, existã douã feluri de tristeţe: tristeţea iraţionalã sau prefilozoficã şi tristeţea filozoficã. Lor le corespund douã forme specifice de autocunoaşterie: una dintre ele este “abstractã” şi imprecisã, cealaltã este “concretã” şi exactã. Autocunoaşterea abstractã ne indicã faptul cã sentimentul tristeţii este un sentiment totalizator al vieţii subiective, dar ea nu descifreazã cauzele ascunse ale acestui fenomen, ci procedeazã ca şi cum cauzele respective nici nu ar exista. De asemenea, aceastã formã a autocunoaşterii nu se referã în termeni expliciţi la conţinutul aporetic al sentimentului iraţional al vieţii. Autocunoaşterea concretã dezvãluie însă cauzele pentru care tristeţea poate deveni sentimentul concluziv al trãirii subiective în întregul ei, circumstanţã care, totodată, îi permite sã treacã la explicitarea aporiei consubstanţiale tristeţii şi la definirea ei corectã. Fãrã îndoialã, autocunoaşterea concretã este precedatã de autocunoaşterea abstractã. Cu alte cuvinte, reflecţia filozoficã asupra tristeţii pleacã de la constatarea cã, în urma impactului cu existenţa, apare în conştiinţa omului o primã formã de “indispoziţie”, o primã formã de nefericire – tristeţea iraţionalã – şi se motiveazã prin dorinţa de a revela cauza acestei “indispoziţii”, a acestei “nefericiri”, a acestei “tristeţi”. Respectiva cauză ne dezvãluie faptul cã tristeţea “originarã” decurge din neîmplinirea aspiraţiei originare spre fericire, aspiraţie prezentã, într-o modalitate implicitã, în sufletul fiecãrui individ.
Dar misiunea cauzei despre care vorbim nu se opreşte doar aici. Meditaţia filozoficã trece dincolo de aceastã explicaţie oarecum tautologicã, pentru a cãuta cauzele mai concrete ale sentimentului de tristeţe. Ea parvine la întrebarea: de ce nãzuinţa de a fi fericit în sensul absolut al cuvântului este ceva ce nu se împlineşte niciodatã? În cursul investigaţiei care urmãreşte sã dea rãspunsul la întrebare şi sã descopere adevãrul, apare, însã, un fenomen straniu: tristeţea însãşi evolueazã, devenind mai profundã şi mai complexã, devenind o tristeţe “filozoficã”. Aceasta echivaleazã cu a spune cã degajând cauzele pentru care sentimentul fundamental al omului nu poate fi, în ultimã instanţã, decât sentimentul tristeţii, noi ajungem sã transformãm tristeţea iraţionalã în tristeţe autoreflexivã, deci într-un sentiment conştient de motivaţiile ce-l determinã sã se constituie în pura lui specificitate si care se percepe pe sine ca sentiment având un astfel de conţinut. Tristeţea autoreflexivã este tristeţea devenitã conştientã de propria ei structurã aporeticã şi, prin urmare, de propria ei “idee”, de propriul ei sens logic şi care îşi dã seama cã aceste autodezvãluiri au fost fãcute posibile de un alt şir de autorevelaţii ale conştiinţei şi anume de autorevelaţiile care au deconspirat “fiinţa” subiectivitãţii ca fiind de naturã aporeticã. Prin intermediul introspecţiei, individul poate ajunge sã-şi însuşeascã ideea cã propria lui subiectivitate este formatã dintr-o constelaţie de aporii: existenţa şi neantul, finitul şi infinitul, timpul şi eternitatea, raţiunea şi sensibilitatea, puritatea şi impuritatea, contemplaţia şi acţiunea. Descoperirea oricãruia dintre aceste cupluri aporetice antreneazã cu sine sensibilizarea acutã a conştiinţei.
Se poate constata, totuşi, cã, privite prin prisma efectelor sensibilizatoare, configuraţiile amintite se ordoneazã pe o anumitã scarã valoricã. În ideea cã fiinţa noastrã este terenul de confruntare al instinctului vieţii, instinctul morţii acţioneazã mai intens asupra registrului nostru emoţional decât alte idei “subiective”. Un lucru este absolut cert: descoperirea macar a unuia dintre aceste cupluri aporetice în conţinutul subiectivitãţii noastre este în mãsurã sã producã un şoc existenţial. Descoperirea tuturor sau, altfel spus, a faptului cã fiinţa subiectivitãţii noastre are o structurã aporeticã, este în mãsurã sã producã, însã, o adevãratã avalanşã de şocuri existenţiale. Aceste şocuri amplificã intensitatea sentimentului de tristeþe şi determinã conştiinţa sã se încarce cu o luciditate dureroasã, care îi va permite sã descifreze configuraţia aporeticã a acestui sentiment. Intensitatea sentimentului de tristeţe depinde de numãrul şi intensitatea “şocurilor” amintite, iar aceste “şocuri”, la rândul lor, depind de cuplurile aporetice pe care şi le autoreveleazã subiectivitatea. Oamenii devin din ce în ce mai trişti pe mãsurã ce numãrul şocurilor existenţiale şi al cuplurilor aporetice ce le genereazã, cresc din ce în ce mai mult. În urma acestui crescendo al tristeţii, conştiinţa îşi pune cu toatã acuitatea de care este capabilã întrebarea: ce reprezintã, totuşi, tristeţea în ea însãşi? Având în faţã suita cuplurilor aporetice şi câştigând certitudinea cã determinaţiile sale sufleteşti sunt aproape întotdeauna într-o contradicţie ireconciliabilã, subiectul uman este irezistibil împins spre a-şi experimenta tristeţea ce-i acompaniazã viaţa ca reprezentând expresia spiritualã a imposibilitãţii de a ajunge fericit în adevãratul sens al cuvântului. Concluzia filozoficã pe care şi-o aproprie omul pus într-o astfel de situaţie nu poate fi decât aceea cã încercarea lui de a se impregna de pozitivitatea absolută a existenţei, de a cuceri plenitudinea şi armonia interioarã, de a atinge adevãrata fericire, este menitã eşecului. Putem spune cã viaţa i se desfãşoarã sub semnul fericirii ratate. Dar fericirea ratatã nu este, cel puţin într-o primã aproximare, decât însãşi nefericirea. Într-adevãr, dacã meditãm puţin mai adânc asupra lucrurilor, ne dãm seama cã nefericirea asimilatã fericirii ratate nu poate fi echivalentul nefericirii absolute, deoarece în conţinutul ei a pãtruns, fie şi numai ca o aspiraţie, sentimentul fericirii. Cine a descoperit cã aspiraţia spre fericire se degradeazã iremediabil la contactul neîndurãtor cu realitatea, va descoperi, de asemenea, cã nefericirea se degradeazã şi ea: în cele din urmã viaţa îi pune surdinã şi o determinã sã involueze.
Sufletul omenesc este astfel alcãtuit încât să tindă mereu spre diminuarea nefericirii. Una dintre modalitãţile de reducere a nefericirii, probabil una dintre cele mai importante, este aceea prin care fiinţa umanã o absoarbe în sentimentul împãcãrii cu destinul. În perspectiva reconcilierii cu soarta, nefericirea îşi pierde valoarea absolutã pe care, altfel, omul este înclinat sã i-o acorde. Dacã, aşa cum ne indică destinul, toate formele, procesele şi actele vieţii au o limitã, de ce n-ar avea şi nefericirea o limitã? Prin reconcilierea cu destinul, noi nu am anihilat nefericirea, nu am exclus-o din viaþa conştiinţei, dar am diminuat-o considerabil, am dezactivat-o şi am transformat-o într-o realitate benignã. Reflecţia filozoficã asupra tristeţii urmãreşte sã scoatã tristeţea din implicitul aporetic al ipostazei sale iraţionale, sã expliciteze şi sã conceptualizeze tristeţea iraţionalã, sã defineascã tristeţea în termeni aporetici sau, ceea ce este în fond unul şi acelaşi lucru, sã defineascã aporia tristeţii în termeni limpezi, clari. Originar, tristeţea nu este altceva decât o indispoziţie sufleteascã, o nefericire calmã, potolitã a sufletului. Originar, ea este expresia unui conflict “invizibil” între contrarii, a unui ceva imposibil de rezolvat şi, în ultimã instanţã a unei aporii. Dar aporia tristeţii originare este o stare latentã. Mai mult, faptul acesta este relevat ulterior, de cãtre reflecţia filozoficã. Perceperea noastrã iniţialã, perceperea noastrã “abstractã” se multumeşte cu semnalarea unui sentiment al vieţii destul de confuz, destul de nelãmurit: un gen de indispoziţie sau de nefericire potolitã şi calmã. Numai reflecţia filozoficã este capabilã sã distingã în sentimentul originar al tristeţii prezenţa unei aporii latente. Prin meditaţia asupra substratului iraţional al tristeţii, ca şi prin compararea structurii ei cu structura aporeticã a subiectivitãţii umane, noi am transformat-o în sentiment filozofic. În aceastã calitate, ea reverbereazã înspre manifestãrile subiectivitãţii noastre, manifestãri care au ajutat tristeţea sã se constituie. Desigur, dacã subiectivitatea noastrã este, în esenţa ei, o formã de existenţã confiscatã de principiul aporiei, cum am putea noi sã nu fim trişti? Dar şi reversul situaţiei este adevãrat: dacã tristeţea filozoficã este un sentiment ocazionat de unele trãiri ale conştiinţei, cum am putea noi sã-i interzicem să se reîntoarcă la ele, pentru a le infuza fiecãreia în parte propriul ei conţinut? Iatã cum, de la un moment dat, viaţa sufleteascã a omului, înţeleasã ca o sumã de acte şi stãri diverse, ajunge sã fie dominatã de acest sentiment al tristeţii.
PLAYLIST:
GAMMA RAY – Heading For Tomorrow (“Heading For Tomorrow”/ Noise Records)
JUDAS PRIEST – Loch Ness (“Angel Of Retribution”/ Sony Music)
GREEN CARNATION – The Boy In The Attic (“A Blessing In Disguise”/ Season Of Mist)
LUCYFIRE – As Pure As Sin (“The Dollar Saved My Life At White Horse”/ Oblivion Records)
RA – Hate (“Sinnocence”/ Tribal Productions)
ON THORNS I LAY – Eden (“Crystal Tears”/ Holy Records)
THEATRE OF TRAGEDY – A Distance There Is (“Theatre Of Tragedy”/ Massacre Records)
THE 3rd AND THE MORTAL – Death Hymn (“Teras Laid In Earth”/ Voices Of Wonder Records)
PECCATUM – Between The Living And The Dead (“Amor Fati”/ Candlelight)
ATROX – The Beldam Of The Bedlam (“Terrestrials”/ Season Of Mist)
AGHORA – Frames (“Aghora”/ Season Of Mist)
SOLEFALD – Nutrisco Et Extinguo (“In Harmonia Universali”/ Century Media)
SANCTUS – Thought I Saw Your Wings (“Aeon Sky”)
DARK LUNACY – The Dirge/Lunacyrcus (“Forget Me Not”/ Fuel Records)
CATHEDRAL – Templar’s Arise! (“Endtime”/ Earache)
Omul aşa zis obişnuit, care se întristeazã, se întristeazã pentru cã este contrariat în aspiraţia lui spre fericire. Tristeţea lui, sau mia bine zis tristeţea lui “empiricã”, decurge din faptul cã, în elanul sãu spre fericire, întâmpinã opoziţia unei forţe exterioare. Din aceastã tensiune şi luptã între contrarii nu rezultã neapãrat un vid sufletesc sau un “neant” psihic. Dacã nu va cunoaşte ceea ce s-ar numi mortificarea sufletului, persoana dominatã de sentimentul tristeţii “empirice” va cunoaşte, totuşi, registrul variat al regretelor şi, pentru o anumitã perioadã de timp, va intra chiar într-o stare de inactivitate, de imobilism şi se va lãsa pãtrunsã de perfidia otrãvitã a oboselii psihice. Tristeţea filozoficã este un sentiment mult mai complex. Un sentiment filozofic propriu-zis este un sentiment trecut prin filtrul reflecţiei, al meditaţiei, al raţiunii critice. Un sentiment devine un sentiment filozofic atunci când îl conceptualizãm, îl raţionalizãm şi poate îi atribuim un sens explicit. Deci, existã douã feluri de tristeţe: tristeţea iraţionalã sau prefilozoficã şi tristeţea filozoficã. Lor le corespund douã forme specifice de autocunoaşterie: una dintre ele este “abstractã” şi imprecisã, cealaltã este “concretã” şi exactã. Autocunoaşterea abstractã ne indicã faptul cã sentimentul tristeţii este un sentiment totalizator al vieţii subiective, dar ea nu descifreazã cauzele ascunse ale acestui fenomen, ci procedeazã ca şi cum cauzele respective nici nu ar exista. De asemenea, aceastã formã a autocunoaşterii nu se referã în termeni expliciţi la conţinutul aporetic al sentimentului iraţional al vieţii. Autocunoaşterea concretã dezvãluie însă cauzele pentru care tristeţea poate deveni sentimentul concluziv al trãirii subiective în întregul ei, circumstanţã care, totodată, îi permite sã treacã la explicitarea aporiei consubstanţiale tristeţii şi la definirea ei corectã. Fãrã îndoialã, autocunoaşterea concretã este precedatã de autocunoaşterea abstractã. Cu alte cuvinte, reflecţia filozoficã asupra tristeţii pleacã de la constatarea cã, în urma impactului cu existenţa, apare în conştiinţa omului o primã formã de “indispoziţie”, o primã formã de nefericire – tristeţea iraţionalã – şi se motiveazã prin dorinţa de a revela cauza acestei “indispoziţii”, a acestei “nefericiri”, a acestei “tristeţi”. Respectiva cauză ne dezvãluie faptul cã tristeţea “originarã” decurge din neîmplinirea aspiraţiei originare spre fericire, aspiraţie prezentã, într-o modalitate implicitã, în sufletul fiecãrui individ.
Dar misiunea cauzei despre care vorbim nu se opreşte doar aici. Meditaţia filozoficã trece dincolo de aceastã explicaţie oarecum tautologicã, pentru a cãuta cauzele mai concrete ale sentimentului de tristeţe. Ea parvine la întrebarea: de ce nãzuinţa de a fi fericit în sensul absolut al cuvântului este ceva ce nu se împlineşte niciodatã? În cursul investigaţiei care urmãreşte sã dea rãspunsul la întrebare şi sã descopere adevãrul, apare, însã, un fenomen straniu: tristeţea însãşi evolueazã, devenind mai profundã şi mai complexã, devenind o tristeţe “filozoficã”. Aceasta echivaleazã cu a spune cã degajând cauzele pentru care sentimentul fundamental al omului nu poate fi, în ultimã instanţã, decât sentimentul tristeţii, noi ajungem sã transformãm tristeţea iraţionalã în tristeţe autoreflexivã, deci într-un sentiment conştient de motivaţiile ce-l determinã sã se constituie în pura lui specificitate si care se percepe pe sine ca sentiment având un astfel de conţinut. Tristeţea autoreflexivã este tristeţea devenitã conştientã de propria ei structurã aporeticã şi, prin urmare, de propria ei “idee”, de propriul ei sens logic şi care îşi dã seama cã aceste autodezvãluiri au fost fãcute posibile de un alt şir de autorevelaţii ale conştiinţei şi anume de autorevelaţiile care au deconspirat “fiinţa” subiectivitãţii ca fiind de naturã aporeticã. Prin intermediul introspecţiei, individul poate ajunge sã-şi însuşeascã ideea cã propria lui subiectivitate este formatã dintr-o constelaţie de aporii: existenţa şi neantul, finitul şi infinitul, timpul şi eternitatea, raţiunea şi sensibilitatea, puritatea şi impuritatea, contemplaţia şi acţiunea. Descoperirea oricãruia dintre aceste cupluri aporetice antreneazã cu sine sensibilizarea acutã a conştiinţei.
Se poate constata, totuşi, cã, privite prin prisma efectelor sensibilizatoare, configuraţiile amintite se ordoneazã pe o anumitã scarã valoricã. În ideea cã fiinţa noastrã este terenul de confruntare al instinctului vieţii, instinctul morţii acţioneazã mai intens asupra registrului nostru emoţional decât alte idei “subiective”. Un lucru este absolut cert: descoperirea macar a unuia dintre aceste cupluri aporetice în conţinutul subiectivitãţii noastre este în mãsurã sã producã un şoc existenţial. Descoperirea tuturor sau, altfel spus, a faptului cã fiinţa subiectivitãţii noastre are o structurã aporeticã, este în mãsurã sã producã, însã, o adevãratã avalanşã de şocuri existenţiale. Aceste şocuri amplificã intensitatea sentimentului de tristeþe şi determinã conştiinţa sã se încarce cu o luciditate dureroasã, care îi va permite sã descifreze configuraţia aporeticã a acestui sentiment. Intensitatea sentimentului de tristeţe depinde de numãrul şi intensitatea “şocurilor” amintite, iar aceste “şocuri”, la rândul lor, depind de cuplurile aporetice pe care şi le autoreveleazã subiectivitatea. Oamenii devin din ce în ce mai trişti pe mãsurã ce numãrul şocurilor existenţiale şi al cuplurilor aporetice ce le genereazã, cresc din ce în ce mai mult. În urma acestui crescendo al tristeţii, conştiinţa îşi pune cu toatã acuitatea de care este capabilã întrebarea: ce reprezintã, totuşi, tristeţea în ea însãşi? Având în faţã suita cuplurilor aporetice şi câştigând certitudinea cã determinaţiile sale sufleteşti sunt aproape întotdeauna într-o contradicţie ireconciliabilã, subiectul uman este irezistibil împins spre a-şi experimenta tristeţea ce-i acompaniazã viaţa ca reprezentând expresia spiritualã a imposibilitãţii de a ajunge fericit în adevãratul sens al cuvântului. Concluzia filozoficã pe care şi-o aproprie omul pus într-o astfel de situaţie nu poate fi decât aceea cã încercarea lui de a se impregna de pozitivitatea absolută a existenţei, de a cuceri plenitudinea şi armonia interioarã, de a atinge adevãrata fericire, este menitã eşecului. Putem spune cã viaţa i se desfãşoarã sub semnul fericirii ratate. Dar fericirea ratatã nu este, cel puţin într-o primã aproximare, decât însãşi nefericirea. Într-adevãr, dacã meditãm puţin mai adânc asupra lucrurilor, ne dãm seama cã nefericirea asimilatã fericirii ratate nu poate fi echivalentul nefericirii absolute, deoarece în conţinutul ei a pãtruns, fie şi numai ca o aspiraţie, sentimentul fericirii. Cine a descoperit cã aspiraţia spre fericire se degradeazã iremediabil la contactul neîndurãtor cu realitatea, va descoperi, de asemenea, cã nefericirea se degradeazã şi ea: în cele din urmã viaţa îi pune surdinã şi o determinã sã involueze.
Sufletul omenesc este astfel alcãtuit încât să tindă mereu spre diminuarea nefericirii. Una dintre modalitãţile de reducere a nefericirii, probabil una dintre cele mai importante, este aceea prin care fiinţa umanã o absoarbe în sentimentul împãcãrii cu destinul. În perspectiva reconcilierii cu soarta, nefericirea îşi pierde valoarea absolutã pe care, altfel, omul este înclinat sã i-o acorde. Dacã, aşa cum ne indică destinul, toate formele, procesele şi actele vieţii au o limitã, de ce n-ar avea şi nefericirea o limitã? Prin reconcilierea cu destinul, noi nu am anihilat nefericirea, nu am exclus-o din viaþa conştiinţei, dar am diminuat-o considerabil, am dezactivat-o şi am transformat-o într-o realitate benignã. Reflecţia filozoficã asupra tristeţii urmãreşte sã scoatã tristeţea din implicitul aporetic al ipostazei sale iraţionale, sã expliciteze şi sã conceptualizeze tristeţea iraţionalã, sã defineascã tristeţea în termeni aporetici sau, ceea ce este în fond unul şi acelaşi lucru, sã defineascã aporia tristeţii în termeni limpezi, clari. Originar, tristeţea nu este altceva decât o indispoziţie sufleteascã, o nefericire calmã, potolitã a sufletului. Originar, ea este expresia unui conflict “invizibil” între contrarii, a unui ceva imposibil de rezolvat şi, în ultimã instanţã a unei aporii. Dar aporia tristeţii originare este o stare latentã. Mai mult, faptul acesta este relevat ulterior, de cãtre reflecţia filozoficã. Perceperea noastrã iniţialã, perceperea noastrã “abstractã” se multumeşte cu semnalarea unui sentiment al vieţii destul de confuz, destul de nelãmurit: un gen de indispoziţie sau de nefericire potolitã şi calmã. Numai reflecţia filozoficã este capabilã sã distingã în sentimentul originar al tristeţii prezenţa unei aporii latente. Prin meditaţia asupra substratului iraţional al tristeţii, ca şi prin compararea structurii ei cu structura aporeticã a subiectivitãţii umane, noi am transformat-o în sentiment filozofic. În aceastã calitate, ea reverbereazã înspre manifestãrile subiectivitãţii noastre, manifestãri care au ajutat tristeţea sã se constituie. Desigur, dacã subiectivitatea noastrã este, în esenţa ei, o formã de existenţã confiscatã de principiul aporiei, cum am putea noi sã nu fim trişti? Dar şi reversul situaţiei este adevãrat: dacã tristeţea filozoficã este un sentiment ocazionat de unele trãiri ale conştiinţei, cum am putea noi sã-i interzicem să se reîntoarcă la ele, pentru a le infuza fiecãreia în parte propriul ei conţinut? Iatã cum, de la un moment dat, viaţa sufleteascã a omului, înţeleasã ca o sumã de acte şi stãri diverse, ajunge sã fie dominatã de acest sentiment al tristeţii.
PLAYLIST:
GAMMA RAY – Heading For Tomorrow (“Heading For Tomorrow”/ Noise Records)
JUDAS PRIEST – Loch Ness (“Angel Of Retribution”/ Sony Music)
GREEN CARNATION – The Boy In The Attic (“A Blessing In Disguise”/ Season Of Mist)
LUCYFIRE – As Pure As Sin (“The Dollar Saved My Life At White Horse”/ Oblivion Records)
RA – Hate (“Sinnocence”/ Tribal Productions)
ON THORNS I LAY – Eden (“Crystal Tears”/ Holy Records)
THEATRE OF TRAGEDY – A Distance There Is (“Theatre Of Tragedy”/ Massacre Records)
THE 3rd AND THE MORTAL – Death Hymn (“Teras Laid In Earth”/ Voices Of Wonder Records)
PECCATUM – Between The Living And The Dead (“Amor Fati”/ Candlelight)
ATROX – The Beldam Of The Bedlam (“Terrestrials”/ Season Of Mist)
AGHORA – Frames (“Aghora”/ Season Of Mist)
SOLEFALD – Nutrisco Et Extinguo (“In Harmonia Universali”/ Century Media)
SANCTUS – Thought I Saw Your Wings (“Aeon Sky”)
DARK LUNACY – The Dirge/Lunacyrcus (“Forget Me Not”/ Fuel Records)
CATHEDRAL – Templar’s Arise! (“Endtime”/ Earache)
Tags: Psihanaliza
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.