de contele Stirling
Sursa originală:
Sursa originală:
Curând, în săptămânile sau lunile ce vor urma, se va declanşa un război împotriva Iranului. Războiul va fi pornit fie de Israel, fie de SUA, fie printr-un embargou economic NATO/UE/SUA, sau prin anumite forme de diversiune, numite „steaguri false”. Ceea ce e de reţinut este faptul că, indiferent de modul în care va începe, acest conflict va cuprinde apoi întreaga lume.
Indiferent dacă războiul va începe printr-un atac aerian orientat împotriva câtorva obiective militare şi nucleare iraniene, sau printr-o invazie de proporţii împotriva miilor de obiective iraniene, probabilitatea ca acest conflict să devină un conflict regional major în 48 de ore de la declanşarea lui este de peste 90% (n. trad.: în termeni militari, conflict regional major = „conflict armat care cuprinde mai multe state învecinate cu statele aflate în mod direct în conflict”).
Iranul nu va permite israelienilor sau/şi americanilor să îi atace teritoriul fără o ripostă majoră. Iranul nu va fi pasiv şi anemic, aşa cum a fost Irakul când a fost atacat de Bush. Iranul va ataca atunci masiv bazele americane şi/sau israeliene din zonă, ceea ce va declanşa atunci o şi mai mare înverşunare din partea americanilor/israelienilor.
Forţele Speciale Hezbollah sunt de fapt trupe de comando iraniene, super-antrenate şi super-echipate, iar numărul militarilor lor depăşeşte efectivele unei brigăzi (n.trad.: Brigada = unitate de luptă ce conţine între 3-5 Regimente, cu un efectiv de 3.000-5.000 luptători, condusă de un General).
Rachetele neghidate, binecunoscutele Katyusha, sunt oarecum primitive, dar foarte eficiente în distrugerea fiecărui centimentru pătrat al unui sector inamic asupra căruia sunt lansate. Sunt rachete de artilerie de 122 mm, cu raza de acţiune de aprox 30 km/19 mile, şi au o încărcătură de aproximativ 30 kg/66 uncii de material exploziv. Rachetele ghidate, care sunt în număr foarte mare, sunt mai avansate şi pot fi ghidate cu precizie.
În timpul războiului din 2006 (dintre Israel şi Liban), Hezbollah a lansat aproximativ 4.000 de rachete (dintre care 95% de tip Katyusha), toate purtând super-explozive „fără inteligenţă”, adică neghidate. Restul de 5% de rachete au fost de fabricaţie iraniană, de tip Fajr-3 şi Ra"ad 1, propulsate de combustibil lichid.
Această combinaţie de rachete cu rază scurtă, cu rachete cu rază medie de acţiune din Liban, alături de cele ghidate, cu rază lungă de acţiune din Siria, împreună cu un număr mai mic de rachete aflate pe Fâşia Ghaza şi Malul Vestic (West Bank), la care se adaugă rachetele ghidate cu rază lungă de acţiune din Iran reprezintă, însumate, o forţă deloc neglijabilă, ce este aţintită asupra Israelului.
Războiul din 2006 dintre Israel şi Hezbollah (numit de israelieni „Al Doilea Război Libanez”) a fost o încercare a Israelului de a anihila acest dispozitiv masiv MAD-FORCE din Liban. A fost o încercare eşuată. Sirienii cumpăraseră (şi livraseră Hezbollahului) un mare număr de rachete antitanc de producţie rusească, temutele AT-14 KORNET. Aceste rachete, relativ ieftine, propulsate cu combustibil solid, pot fi ghidate cu precizie. Comandourile iraniene şi-au construit foarte multe buncăre de tragere, din beton armat, pe teritoriul Libanului. Eficienţa lor nu s-a lăsat aşteptată. În foarte scurt timp au fost scoase din luptă 52 de tancuri de asalt MERKAVA IV israeliene.
Sistemele supra-tehnologizate americane, precum şi armele lor de mare precizie s-au dovedit de asemenea ineficiente. În faţa acestui dezastru, israelienii aveau trei alternative: să utilizeze bombe cu neutroni, să declanşeze o ofensivă cu infanteria (care i-ar fi costat foarte multe vieţi omeneşti), sau să declare pace pentru moment şi să se retragă acasă. Au ales în final ultima variantă.
A doua alternativă constă în utilizarea armelor FAE (n. trad.: Fuel Air Explosive = dispersarea unui nor gigantic de vapori de combustibil care este apoi aprins de un detonator).
A treia alternativă constă în utilizarea Bombei cu neutroni (tip de armă nucleară ce produce un nivel mai ridicat de radiaţii, dar distrugeri materiale mai reduse decât armele atomice clasice) (n.trad.: Cu alte cuvinte ucide fiinţele vii, lăsând neafectate clădirile). Însă atunci când vorbim de Bomba cu neutroni, vorbim deja despre Arme de Distrugere în Masă (ADM).
Orice folosire a unei astfel de arme de tip ADM de către armata israeliană contra Hezbollahului va declanşa foarte probabil o ripostă similară. Hezbollah îşi va echipa rachetele din Liban rămase operaţionale nu cu explozivi clasici, ci cu ogive nucleare ADM (dacă nu cumva rachetele Hezbollah au fost DEJA până atunci echipate cu ogive nucleare având în vedere natura şi scopurile atacului american/israelian împotriva Iranului).
În concluzie, Israelul se află acum în faţa unui număr impresionant şi fără precedent de rachete echipate cu focoase radiologice, chimice, biologice, FAE de la bazele din Liban. Toate aceste tipuri de focoase sunt din categoria Armelor de Distrugere în Masă ADM. La acestea se adaugă rachetele din Gaza şi West Bank. Sirienii îşi vor folosi rachetele lor mai mari şi cu rază mai lungă de acţiune pentru a „împroşca” din belşug teritoriul israelian cu ADM. La fel vor proceda şi iranienii.
Mari părţi din Israel vor fi contaminate cu radiaţii cu perioadă de înjumătăţire extrem de mare (de ordinul a zecilor de mii de ani în unele cazuri), la acest „cocktail” adăugându-se (dacă mai era nevoie) o mixtură chimică, FAE şi biologică de coşmar. Numărul morţilor se va ridica de la o treime, la jumătate din populaţia Israelului, la care se adaugă un imens număr de răniţi.
Răspunsul israelian va fi anihilarea nucleară a Siriei, Iranului şi a unor părţi din Liban, numărul morţilor fiind de mai multe ZECI de milioane. Aşteptaţi-vă să vedeţi fiecare oraş, de orice mărime ar fi el, distrus. Vor rămâne insuficienţi oameni în viaţă fie şi pentru a îngropa morţii în Siria, Iran şi părţi din Liban. Radiaţiile provenite de la bombele atomice se vor întinde şi în restul lumii.
Însă Iranul are şi un alt tip de armată. Se numeşte în limbaj militar „armată adormită”, sau „armată sub acoperire” şi este operaţională pe teritoriile altor state, îndeosebi pe teritoriul SUA şi al statelor Europei de Vest. Aceste „armate” vor începe răspândirea unui număr de epidemii ucigătoare, bazându-se pe viruşi fabricaţi în laborator (sunt câteva zeci de astfel de virusuri cu utilizare militară).
Oamenii aflaţi în cinematografe, biserici, Mall-uri, staţii de metrou, aeroporturi (şi în general orice spaţiu care foloseşte sisteme de aer condiţionat centralizate) vor fi expuşi fără să ştie la contaminări criminale, adevărate arme biologice. După aproximativ 9 sau 10 zile de la contaminare, sistemele computerizate de statistici vor da alarma în privinţa unor îmbolnăviri stranii. Aceasta va declanşa o serie de măsuri de apărare, menite să ţină în frâu îngrozitoarele epidemii, dar va fi prea târziu.
Pe alte fronturi, în eventualitatea în care statele neo-conservatoare plănuiesc să redeschidă şi să dezvolte războiul din Georgia din 2009, atacând forţele ruseşti, sau punând la cale „incidente” în Marea Neagră, probabilitatea ca aceste incidente să degenereze rapid într-un război mondial implicând arme atomice ruseşti şi NATO este de aproximativ 50%. Chiar dacă nu se declanşează un război total, Rusia este în măsură să neutralizeze prezenţa NATO din Marea Neagră, cu pierderi considerabile de ambele părţi.
Lumea se va afla în cea mai gravă criză economică din istorie, după ce comerţul mondial se va opri de teama răspândirii epidemiilor provocate de războiul biologic.
Dacă Israelul va provoca sofisticata Maşină de Război Biologic a Lumii Arabe (despre care mulţi spun că este o realitate, şi nu un mit ca în cazul Irakului), atunci şi Arabia Saudită îşi va lansa propriile rachete balistice de producţie chinezească şi îşi va trimite foarte bine echipata aviaţie militară împotriva Israelului, cu încărcăturile nucleare pe care le posedă (Arabia Saudită a finanţat programul militar nuclear al Pakistanului, şi a primit în schimb arme nucleare).
În ciuda disperatelor eforturi ale tuturor statelor, epidemiile produse de viruşii super-ucigaşi, produşi prin mutaţii genetice în laboratoare, vor cuprinde întreg mapamondul, cauzând decesul a mai mult de un miliard de oameni.
Toţi aceşti factori enumeraţi până acum ar putea conduce spre o ultimă etapă a războiului, în care statele non-neo-conservatoare vor fi atât de revoltate în faţa decesului atâtor oameni nevinovaţi din rândul propriilor populaţii, încât un război mondial total, care implică toate statele lumii, ar putea fi apoi inevitabil.
Citiţi şi:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.