Bătălia de la Varşovia din 1920
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Varșovia
|
| Parte a Războiului polono-sovietic |
Soldați polonezi prezentând drapelele de luptă sovietice capturate
|
| Informații generale |
| Perioadă |
|
| Loc |
|
| Rezultat |
Victoria decisivă a polonezilor
|
| Combatanți |
|
|
|
| Conducători |
|
|
|
| Efective |
113.000
|
114.000
|
| Pierderi omenești |
4.500 morți
22.000 răniți
10.000 dispăruți
|
15.000 - 25.000 morți, răniți sau dispăruți
65.000 - 66.000 prizonieri
|
|
|
Bătălia de la Varșovia a început pe 13 august și s-a încheiat pe 25 august. Forțele Armatei Roșii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varșovia, și către fortăreața Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forțele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forțând trupele rusești să se retragă în dezordine către est, traversând râul Niemen. S-a estimat că bolșevicii au pierdut 10.000 de soldați uciși, 500 dispăruți și 10.000 de răniți, 66.000 fiind luați prizonieri. Prin comparație, polonezii au pierdut 4.500 de soldați morți, 10.000 dispăruți și 22.000 răniți.
Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât
bolșevicii cât și majoritatea experților străini considerau Polonia
practic înfrântă. Victoria neașteptată și uluitoare în Bătalia de la
Varșovia a distrus forțele bolșevice. În lunile care au urmat, o serie
de noi victorii poloneze au asigurat independența țării și i-au
securizat frontierele.
Bătălia
Preludiul bătăliei
Polonezii luptau să-și apere independența proaspăt câștigată, pe care o pierduseră în 1795 după dezmembrarea țării de către vecinii mai puternici: Imperiul Rus, Prusia și Imperiul Habsburgic. S-a încercat și formarea unei noi țări, Federația Międzymorze, pe ruinele fostelor imperii.
Bolșevicii reușiseră să obțină victorii importante în 1919 în războiul civil rus, dând lovituri mortale inamicilor din Armata Albă. Lenin a considerat că Polonia este un pod pe care ideile comuniste trebuie să-l traverseze pentru a ajunge în Europa Centrală și mai departe, în Europa Occidentală. Războiul polono-sovietic
părea mijlocul cel mai potrivit să fie testată puterea bolșevicilor.
Discursurile revoluționare afirmau că bolșevismul trebuia purtat pe
baionetele soldaților sovietici către Europa Occidentală, cea mai scurtă
cale către Berlin și Paris fiind cea care trecea prin Varșovia.
După retragerile inițiale în fața Poloniei din 1919, ofensiva
bolșevică, care a început în primele luni ale anului 1920, a fost un
succes copleșitor și, pe la mijlocul anului, toată lumea se aștepta ca
în orice clipă Polonia să se predea. Strategia sovietică prevedea un
atac masiv către capitala Poloniei. Cucerirea Varșoviei ar fi avut un
uriaș efect propagandistic
asupra Sovietelor, care așteptau nu numai ca polonezii să fie definitiv
demoralizați, dar și ca victoria bolșevică să inițializeze o serie de
revolte comuniste internaționale, („revoluția comunistă mondială”), și
să deschidă calea Armatei Roșii către inima Germaniei, care se afla în
plină revoluție.
Defensiva poloneză la Miłosna, lângă Varşovia.
Armata I de cavalerie sovietică sub comanda lui Semion Budionnîi a străpuns liniile poloneze la mijlocul lui iunie 1920. Acest fapt a condus la prăbușirea fronturilor poloneze din răsărit. Pe 4 iulie 1920, Frontul sovietic de vest comandat de Mihail Tuhacevski, a început un atac masiv din Bielorusia sau Rusia Albă spre râul Berezina, obligând unitățile militare poloneze să se retragă în grabă. Pe 19 iulie Armata Roșie a cucerit Grodno, pe 28 iulie au ajuns la Białystok, iar trei zile mai târziu au cucerit fortăreața Brześć. Retragerea polonezilor din nord-est s-a făcut în dezordine.
Planul de luptă
Planul polonez
Până la începutul lunii august, retragerea poloneză a devenit mai organizată. La început, Józef Piłsudski a încercat să organizeze apărarea pe malul vestic al râului Bug, cu un centru puternic de rezistență la Brest-Litovsk,
dar căderea neașteptată a acestor două bariere în fața atacului
bolșevic l-a obligat pe generalul polonez să se gândească la o altă
soluție. În noaptea de 5-6 august, Piłsudski a conceput un nou plan de acțiune. Acest nou plan propunea retragerea trupelor poloneze peste râul Vistula și apărarea capetele de pod din Varșovia și de peste râul Wieprz. Aproximativ 25% dintre diviziile disponibile urmau să fie concentrate la sud pentru o contraofensivă strategică.
Comandantul polonez: Józef Piłsudski.
Mai apoi, planul cerea ca Frontul Centru format din Armatele I și a
II-a, (ceva mai mult de zece divizii), de sub comanda generalului Józef Haller
să-și asume un rol defensiv, apărându-se în fața atacului frontal al
rușilor executat dinspre est spre Varșovia, urmând să reziste cu orice
preț în pozițiile din tranșee. În același timp, Armata a V-a, (cinci
divizii și jumătate), aflată sub comanda generalului Władysław Sikorski, subordonat generalului Haller, avea să apere zona de nord și fortăreața Modlin
și, când era posibil, trebuia să atace din spatele Varșoviei,
împidicând forțele ruse să învăluiască capitala pe această direcție. Mai
mult, Armata a V-a trebuia să contraatace, să străpungă frontul rusesc
și să ajungă în spatele liniilor Frontului de nord-vest sovietic. O
rezervă de 5 divizii avea să apere Varșovia la nord. Armata I a
generalului Franciszek Latinik urma să apere direct capitala, iar Armata a II-a trebuia să apere linia frontului de la Góra Kalwaria la Dęblin. Cel mai important rol a fost rezervat însă proaspetei formate Armate de rezervă (cunoscută și ca Grupul de Asalt - Grupa Uderzeniowa),
relativ restrânsă numeric (aproximativ 20.00 de oameni), aflată sub
comanda nemijlocită a lui Józef Piłsudski. Această armată era formată
din cele mai călite și mai dârze unități poloneze, retrase de pe frontul
de sud, întărite cu Armata a IV-a a generalului Leonard Skierski și Armata a III-a a generalului Zygmunt Zieliński care, după ce se retrăseseră de pe malul Bugului de Vest, nu s-au mutat direct către Varșovia, ci au taversat râul Wieprz,
pierzând contactul cu urmăritorii sovietici. Sarcina Grupului de Asalt
era să pornească o ofensivă fulgerătoare spre nord, din triunghiul
format de râurile Vistula și Wieprz la sudul capitalei, printr-un punct
slab, identificat de serviciile de informații militare poloneze la
joncțiunea Fronturilor sovietice de Vest și de Sud. Această ofensiva
trebuia să despartă Frontul sovietic de Vest de rezervele sale și să-i
dezorganizeze mișcările. În cele din urmă, spațiul dintre Armata a V-a a
generalului Sikorski și Armata de Rezervă urma să se închidă lângă frontiera Prusiei Orientale distrugând ofensiva sovietică, "prinsă într-un sac".
Fiind bazat pe informații puțin credibile obținute de spionajul
polonez și pe comunicațiile radio sovietice interceptate, planul a fost
etichetat drept „amatorist” de cei mai mulți ofițeri de rang înalt și de
experții militari, care nu uitau să scoată în evidența lipsa pregătirii
militare adecvate a lui Piłsudski. Multe unități poloneze, cu doar o
săptămană mai înainte de data planificată pentru începerea
contraatacului, mai luptau încă pe fronturi la 150-250 de kilometri
depărtare față de punctele lor desemnate pentru concentrare. Toate
mișcările de trupe au fost făcute în imediata vecinătate a unităților
Armatei Roșii. Un atac hotărât al trupelor ruse ar fi dat peste cap
planurile polonezilor. Planul lui Piłsudski a fost criticat viguros de
comandanții polonezii și ofițerii Misiunii militare franceze.
Piłsudski a admis în memoriile sale că acțiunea era foarte riscantă,
iar motivele pentru care a optat pentru punerea lui în aplicație au fost
starea sufletească defetistă a politicienilor, care se temeau pentru
siguranța capitalei, și sentimentul preponderent că dacă Varșovia va fi
pierdută, totul urma să fie pierdut. Numai situația disperată a forțelor
poloneze i-a convins pe ceilalți comndanți polonezi să accepte planul,
ei dându-și seama că în aceste circumstanțe era singura soluție posibilă
să evite o înfrângere catastrofală. În plus, când o copie a planului a
căzut "accidental" în mâinile sovieticilor, acesta a fost considerat ori
o intoxicare din partea contraspionajului polonez, sau un plan prea
prost conceput pentru a fi luat în considerație. Numai câteva zile mai
târziu, Armata Roșie a plătit cu vârf și îndesat aceasta greșeală.
Comandantul sovietic, Mihail Tuhacevski.
Planul bolșevic
Mihail Tuhacevski a plănuit să încercuiască Varșovia prin forțarea râului Vistula lângă Włocławek,
să prindă de la nord și de la sud capitala în clește și să atace
dinspre nord-vest. Cu cele 24 de divizii de sub comanda sa, el a plănuit
să repete manevra clasică a lui Ivan Paskievici care, în 1831, în timpul Răscoalei din Noiembrie, a traversat Vistula la Toruń și a ajuns la Varșovia practic fără a întâmpina rezistență. Această mișcare ar fi tăiat legăturile armatei poloneze cu portul Gdańsk,
singura poartă maritimă a țării prin care se aduceau din import
armamentul, muniția și materialele necesare aprovizionării armatei.
Principala lacună a planului sovietic era slăbiciunea flancului sudic, apărat doar de Mlaștinile Pripet și de Grupul Mozir, în condițiile în care cea mai mare parte a efectivelor Frontului sovietic de Sud-vest era angajată în Bătălia de la Lwów.
Prima fază, 12 august
Între timp, bolșevicii au avansat, Corpurile de cavalerie comandate de Gaik Bjișkin și de Armata a IV-a au traversat râul Wkra și s-au apropiat de orașul Włocławek. Armatele a XV-a și a III-a se îndreptau către fortăreața Modlin și Armata a XVI-a s-a îndreptat direct către Varșovia.
Asaltul final sovietic asupra Varșoviei a început pe 12 august cu atacarea orașului Radzymin
(aflat la 23 de kilometri est de capitală). Succesul inițial al
atacului sovietic l-a silit pe Piłsudski să grăbească executarea
planului său defensiv cu 24 de ore.
Poziţiile la începutul bătăliei.
Prima fază a bătăliei a continuat pe 13 august cu asaltul frontal al Armatei Roșii asupra capului de pod Praga. În cursul unor lupte grele, Radzymin a fost cucerit pe rând de cele două părți în conflict. Diplomații străini, cu excepția ambasadorilor britanic și al Vaticanului, au părăsit în mare grabă Varșovia. Pe 15 august, Radzymin a căzut din nou în mâinile bolșevicilor, liniile Armatei a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski au fost străpunse. Armata a V-a a trebuit să facă față atacului a trei armate sovietice: a III-a, a IV-a și a XV-a. Sectorul Modlin a fost întărit cu rezervele din Brigada Siberiană și cu Divizia a 18-a de infanterie a generalului Franciszek Krajowski
– amândouă unități călite în lupte, formate din militari de elită,
odihniți – reușindu-se astfel stabilizarea frontului Armatei a V-a până
în zorii zilei următoare.
Situația a fost salvată la miezul nopții, când Regimentul de ulani al 203-lea a reușit să străpungă liniile bolșevice și să distrugă stațiile radio ale Armatei a IV-a sovietică a lui A.D. Șuvaiev.
Sovieticilor nu le-a mai rămas decât un emițător care folosea o
frecvența controlată de contraspionajul polonez. Cum decriptorii
polonezi nu voiau ca rușii să afle că le-au fost sparte codurile, dar
dorind totuși să le paralizeze transmisiunile radio, un post de radio
din Varșovia a început să emită în eter Geneza în poloneză și latină. În felul acesta, polonezii au reușit să bruieze transmiterea ordinelor lui Mihail Tuhacevski de reluare a atacului spre sud, Armata a IV-a sovietică continuând să înainteze către Toruń și Płock. Atacul vijelios al Regimentului de ulani a fost numit mai târziu Miracolul de la Ciechanów.
În același timp, Armata I poloneză de sub conducerea generalului Franciszek Latinik
a rezistat atacului frontal a 6 divizii de pușcași ale Armatei Roșii.
Lupta pentru controlul asupra orașului Radzymin l-a forțat pe generalul
Józef Haller, comandantul Frontului polonez de Nord, să contraatace mai
devreme decât era planificat.
În acest timp, în spatele liniilor frontului, Piłsudski își termina
planurile pentru contraofensivă. El a decis să conducă personal atacul
și, datorită imenselor riscuri implicate, înțelegând primejdiile luptei,
înainte de a pleca pe front și-a depus scrisoarea de demisie din toate
funcțiile deținute. După care, între 13 și 15 august, a vizitat toate
unitățile Armatei a IV-a concentrate lângă Puławy,
cam la 100 de kilometri sud de Varșovia. El a încercat să ridice
moralul trupei, de vreme ce mulți soldați erau obosiți și demoralizați
de numeroșii proaspeți încorporați care dădeau măsura amploarii
pierderilor suferite de polonezi în timpul retragerilor recente.
Logistica se dovedea un coșmar, artileria poloneză folosea tunuri
fabricate în cinci țări, iar infanteria avea în dotare puști fabricate
în șase țări, fiecare model folosind un tip diferit de muniție. Mai
trebuie adăugat faptul că tot echipamentul se afla în stare foarte
proastă. Piłsudski își amintea: "În divizia a 21-a, aproape jumate
dintre soldați defilau prin fața mea în picioarele goale." În mod
miraculos, Piłsudski a reușit să ridice moralul trupei în doar trei zile
și să-i motiveze pentru eforturile foarte mari care aveau să vină.
Într-un timp foarte scurt, moralul trupei s-a schimbat de la foarte
scăzut la deplină încredere în victoria totală.
A doua fază, 14 august
Divizia a XXVII-a de Infanterie a Armatei Roșii a reușit să cucerească satul Izabelin,
la doar 10 kilometri depărtare de capitală, dar astă a fost cel
apropiat punct pe care forțele rusești aveau să-l cucerească în preajma
Varșoviei. În scurtă vreme, soarta luptelor s-a schimbat.
Poziţiile din jurul Varşoviei, în dimineaţa zilei de 15 august.
Tuhacevski, sigur că totul se desfășoară conform planurilor sale, a
căzut până la urmă în capcana lui Piłsudski. Rușii au traversat Vistula
în nord și au ajuns într-un vacuum operațional, unde nu se vedeau trupe
poloneze demne de luat în seamă. Pe de altă parte, la sud de Varșovia,
unde soarta luptei încă nu se decisese, Tuhacevski lăsase numai forțe
slabe pentru paza legăturilor dintre Fronturile de Nord-vest și
Sud-vest. Grupul Mozir,
care avea sarcina să îndeplinească aceste ordine, număra numai opt mii
de soldați. O altă eroare a generalilior sovietici, care a influențat
sfârșitul războiului, a neutralizat Armata de cavalerie I a lui Semion
Budionnîi, o unitate de care se temeau Piłsudski și alți comandanți
sovietici. Înaltul Comandament Sovietic, la insistențele lui Tuhacevski,
a ordonat Armatei de cavalerie I să mărșăluiască către Varșovia din
direcția sud. Semion Budionnîi nu s-a supus acestui ordin datorită
ranchiunei existente între comandanții Frontului de Sud-vest, generalii
Tuhacevski și Alexandr Egorov. În plus, jocurile politice ale lui Stalin, care era în acea vreme comisar
politic al Frontului de Sud-vest, a contribuit și mai mult la
insubordonarea lui Egorov și Budionîi. Stalin, în căutarea propriei
măriri, dorea să cucerească un centru industrial important, Lwówul,
asediat de forțele bolșevice dar încă rezistând atacurilor lor. În cele
din urmă, forțele lui Budionîi, care ar fi putut schimba cursul
istoriei, au mărșăluit spre Lwów, în loc să atace Varșovia,
excluzându-se singuri de la marea bătalie.
A doua fază a bătăliei: contraatacul polonez.
Armata a V-a poloneză a contraatacat pe 14 august, forțând râul Wkra.
Au trebuit să facă față forțelor combinate ale Armatelor a III-a și a
XV-a sovietice, amândouă superioare numeric și mai bine echipate. Lupta
s-a dat la Nasielsk și a durat până pe 15 august
și adus la distrugerea aproape completă a orașului. Până în cele din
urmă, înaintarea sovietică a fost oprită atât pe direcția Varșovia, cât
și pe direcția Modlin, până la sfârșitul zilei, când forțele poloneze au
recucerit Radzymin, fapt care a ridicat foarte mult moralul
polonezilor.
Din acel moment, atacul Armatei a V-a a generalului generalului
Sikorski a continuat cu foarte mare succes, împingând trupele sovietice
epuizate din ce în ce mai departe de Varșovia, într-o operație
asemănătoare cu blitzkriegul. Trupele lui Sikorski, sprijinite de cele mai multe dintre tancurile poloneze, de mașini blindate și artileria a două trenuri blindate,
a înaintat cu o viteză de 13 kilometri pe zi, a distrus repede toate
speranțele sovietice pentru încheierea manevrei de "învăluire" din nord.
A treia fază, 16 august
Pe 16 august, Armata de Rezervă comandată de Józef Piłsudski și-a început marșul dinspre râul Wieprz către nord. Polonezii au trebuit să lupte cu Grupul Mozir, care reușiseră să-i învingă pe polonezi în timpul Operațiunii Kiev, cu numai câteva luni mai devreme. Însă, pe durata urmăririi armatelor poloneze în retragere, Grupul Mozir
își pierduse cea mai mare parte a forțelor și fusese redusă la numai
două divizii care apărau 150 de kilometri în flancul stâng al Armatei a
XVI-a sovietică. În prima zi a contraofensivei, numai una dintre cele
cinci divizii poloneze a raportat o opoziție oarecare, în timp ce restul
de patru divizii, sprijinite de o brigadă de cavalerie, a avansat către nord 45 de kilometri fără probleme. La venirea serii, orașul Włodawa
fusese eliberat, și liniile de comunicații și de aprovizionare ale
Armatei a XVI-a au fost tăiate. Chiar și Piłsudski era uimit de acest
succes de început, când Armata de Rezervă a avansat 70 de
kilometri în 36 de ore, rupând în două ofensiva sovietică, fără a
întâlni o rezistență semnificativă. S-a dovedit că Grupul Mozir era
format în special din soldații Divizia a 57-a, care erau în focul luptei
încă din prima zi a operațiunilor. Ca urmare, îndeplinind planul lui
Piłsudski, armatele poloneze au găsit o uriașa spărtură între fronturile
rusești pe care au exploatat-o, continuând ofensiva către nord cu două
armate, lovind neîncetat inamicul surprins și zăpăcit.
Pe 18 august, Mihail Tuhacevski, din cartierul lui general din Minsk
la apoximativ 450 de kilometri depărtare de Varșovia, a devenit
conștient de amploarea înfrângerii sale și a ordonat rămășițelor
armatelor lui să se retragă și să se regrupeze. Intenția lui a fost să
întărească linia frontului, să oprească atacul polonez și să recâștige
inițiativa tactică, dar ordinele ori au ajuns prea târziu, ori nu au
ajuns deloc. Corpul al III-lea de Cavalerie al generalului Gaik Bjișkin a continuat să avanseze spre Pomerania,
dar liniile lui au fost puse în primejdie de Armata a V-a poloneză,
care în cele din urmă au reușit să pună pe fugă unitățile bolșevice.
Divizia I poloneză a Legiunii, pentru a tăia retragerea inamicului, a
executat un marș remarcabil din Lubartów spre Białystok
– 260 de kilometri în numai 6 zile. Soldații au luptat în două bătălii,
au dormit numai câteva ore și au mărșăluit 21 de ore pe zi.
Sacrificiile și răbdarea lor a fost răsplătită de victoria de la
Białystok asupra Armatei a XVI-a sovietice, ai cărei soldați au fost
luați prizonieri.
Armatele sovietice din centrul frontului au intrat în debandadă.
Unele divizii au continuat să atace pe direcția Varșovia, în timp ce
altele au început să se retragă, rezultatul fiind ruperea coeziunii și
panica. Comandamentul suprem sovietic a pierdut contactul cu cea mai
mare a forțelor din subordine și toate planurile tactice au fost
răsturnate de lipsa de comunicare. Numai Armata a XV-a rusă a rămas o
forță bine organizată, care a încercat să se supună ordinelor lui
Tuhacevski, apărând retragerea a Armatei a IV-a. Dar ea a fost învinsă
de două ori pe 19 și 20 august și s-a alăturat retragerii Armatei Roșii.
Tuhacevski nu a avut de ales decât să ordone retragerea generală către Bugul de Vest.
Până pe 21 august orice rezistență sovietică organizată a încetat să
existe iar, până pe 31 august, Frontul sovietic de Sud-vest era pus pe
fugă în totalitate.
Urmări
Deși polonezii au reușit să obțină o victorie importantă și să-i
împingă înapoi pe ruși, planul lui Piłsudski de a da peste cap și
încercui Armata Roșie nu a avut un succes complet. Patru armate
sovietice începuseră marșul către Varșovia pe 4 iulie în cadrul
Frontului de Nord-vest. Până pe 4 august, Armatele a IV-a și a XV-a erau
înfrânte, resturile lor trecuseră granița Prusiei și fuseseră
dezarmate. Totuși, acești militari au fost în scurtă vreme eliberați și
au fost reîncadrați în unități care au luptat împotriva polonezilor.
Armata a III-a s-a retras așa de repede către est, că polonezii nu au
reușit să o ajungă din urmă. De fapt, această armată a avut cele mai
mici pierderi. Armata a XVI-a s-a dezintegrat la Białystok
și cei mai mulți soldați ai ei au căzut prizonieri. Cea mai mare parte a
Corpului al III-lea de cavalerie comandat de Gaik Bjișkin a fost
forțată să traverseze granița germană și militarii lui au fost internați
în lagăre din Prusia Orientală.
Pierderile sovietice au fost de aproximativ 10.000 de morți, 500 de
dispăruți, 10.000 de răniți și aproximativ 65.000 de prizonieri. Prin
comparație, pierderile poloneze au fost de 4.500 de morți, 22.000 de
răniți și 10.000 de dispăruți. Între 25.000 și 30.000 de soldați
sovietici au reușit să treacă granița în Germania.
După ce au traversat granița Prusiei Orientale, ei au fost internați în
lagăre pentru o scurtă perioadă de timp, după care li s-a permis să se
întoarcă în patrie cu tot echipamentul din dotare. Polonia a capturat
231 tunuri și 1.023 mitraliere.
Aripa sudică a forțelor Armatei Roșii a fost pusă pe fugă și nu a mai
reprezentat o amenințare pentru polonezi. Armata I de cavalerie a lui
Semion Budionîi, care asedia Lwówul, a fost învinsă în Bătălia de la Komarów (31 august 1920) și în Bătălia de la Hrubieszów. Până la mijlocul lunii octombrie, armata poloneză atinsese aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa.
Tuhacevski a reușit să reorganizeze trupele în retargere către est și, în septembrie, a stabilit o nouă linie defensivă lângă Grodno. Polonezii i-au învins din nou pe bolșevici în Bătălia de pe râul Niemen (15 – 21 septembrie), străpungându-le liniile de apărare. După Bătălia de pe râul Szczara, amândouă părțile erau epuizate și, ca urmare a presiunilor conjugate ale Franței și Angliei, a fost semnat o convenție de încetare a focului pe 12 octombrie. Luptele au încetat definitiv până pe 18 octombrie, iar pe 18 martie 1921 s-a semnat Tratatul de pace de la Riga, care a pus capătăt ostilităților.
Mai înainte de bătălia de la Varșovia, propaganda sovietică apreciase
ca iminentă căderea capitalei Poloniei, iar victoria în această luptă
era privită ca un semnal pentru începerea unei revoluții comuniste pe
scară largă în Polonia, Germania și alte țări vest-europene devastate
economic de urmările primului război mondial. Înfrângerea sovietică din fața Varșoviei a reprezentat și o înfrângere a unora dintre liderii sovietici (inclusiv a lui Lenin), care visaseră la declanșarea unei revoluții mondiale comuniste în țările zdruncinate de urmările războiului mondial.
Spargerea codurilor sovietice
În conformitate cu documentele istorice aflate la Arhivele Centrale Militare ale Poloniei, decriptorii polonezi reușiseră să spargă codurile radio rusești încă de la începutul lunii septembrie 1919
și cel puțin unele dintre victoriile împotriva sovieticilor, nu doar în
timpul Bătaliei pentru Varșovia, dar din timpul întregii campanii
militare, au fost datorate acestui fapt. Locotenentul Jan Kowalewski, care a reușit prima decriptare, a fost decorat cu ordinul Virtuti Militari în 1921.
Organizarea pentru luptă
Polonia
3 Fronturi (Nordic, Central, Sudic), 7 Armate, un total de 32
de divizii: 46.000 infanteriști; 2.000 cavaleriști; 730 mitraliere; 192
piese de artilerie; unități de tancuri, (în principal modelul FT-17).
Frontul Nordic
Haller |
Frontul Central
Rydz-Śmigły |
Frontul Sudic
Iwaszkiewicz |
Armata a V-a
|
Armata a IV-a
|
Armata a VI-a
|
Armata I
|
Armata a III-a
|
Armata Ucrainiană
|
Armata a II-a
|
|
|
Fronturi:
-
Frontul Central:
Frontul Sudic - între Brody și râul Nistru
Sovietele
Frontul de Nord-vest
Tuhacevski |
Armata a IV-a
|
Corpul al III-lea de Cavalerie
|
Armata a XV-a
|
Armata a III-a
|
Armata a XVI-a
|
Armata de Cavalerie
|
Note
^
Pierderile sovietice se referă la toate operațiunile legate de Bătălia
de la Varșovia, de la luptele date pentru avansarea către capitală,
urmate de contraofensivă, până la bătăliile de la Białystok și Osowiec.
Estimarea efectivelor bolșevice poate fi doar pentru unitățile care s-au
aflat în apropierea Varșoviei, fără a pune la socoteală ținute în
rezervă și care au luat parte în luptele de mai târziu.
Bibliografie
Legături externe
Vezi și
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.