Secretele lumilor Astrale blog.

INCREMENIREA ZOIEI - Un miracol nedezlegat din epoca Rusiei comuniste -

Detaliu din icoana Sf. Nicolae

 

- In plina epoca comunista, un fenomen miraculos a cutremurat din temelii intreaga Rusie: Zoia, o fata din orasul Samara, a impietrit. Nu s-a miscat, nu a mancat si nu a baut timp de 128 de zile. O statuie incremenita, tinand in brate icoana Sfantului Nicolae. Considerata un semn ceresc, intamplarea a intors la credinta sute de mii de oameni -

Prolog

Totul s-a petrecut in 1956, in preajma Anului nou. Locuitorii din Kuibisev (astazi Samara) se pregateau sa intampine sarbatorile iernii, cand o veste a cazut ca un trasnet peste oras: Zoia Karnauhova, o muncitoare de la uzina de tevi, membra fruntasa de partid si atee convinsa, impietrise pe loc in clipa cand luase in deradere numele Domnului. Evenimentul se petrecea la cativa ani dupa moartea lui Stalin, intr-o perioada de prigoana cumplita, indreptata impotriva Bisericii. Timp de 128 de zile, femeia a stat nemiscata, fara a da semne de viata. Zvonul s-a raspandit cu repeziciune, ajungand pana la urechile sefilor

comitetului regional de partid. Kuibisev nu era un orasel oarecare, ci a sasea localitate ca marime din Rusia, emblematica pentru faptul ca aici se fabricau rachetele cosmice "Soiuz".

Petrecerea

In preajma sarbatorilor de iarna, Zoia Karnauhova si-a invitat prietenii la o petrecere. Pentru ca era postul Craciunului pe stil vechi (6 ianuarie), mama sa, femeie cu frica lui Dumnezeu, ce nu se indepartase de la cele sfinte, a rugat-o sa amane petrecerea. Zoia nu s-a lasat insa induplecata, iar mama, intristata, a plecat la biserica sa se roage.

Casa Zoiei din Samara

�

In casa familiei Karnauhov, oaspetii soseau rand pe rand, cu exceptia celui mai asteptat dintre ei: Nicolai, logodnicul Zoiei. Intr-un final, musafirii nerabdatori au inceput petrecerea fara el, punandu-se pe baut si pe dans. Spre miezul noptii, ametiti de alcool, cativa baieti au inceput sa o necajeasca pe Zoia, care nu voia sa danseze, asteptandu-si, necajita, iubitul: "Uita-l! Nu va veni. Hai la joc". "Nu va veni?", spuse Zoia amenintator. "Ei bine, atunci voi dansa cu Sfantul Nicolae". Furioasa, se duse in odaia mamei sale unde se afla o icoana a sfantului, o smulse de pe perete si incepu sa se invarta cu ea intr-un dans grotesc si nelegiuit. Socati de atitudinea Zoiei, care prin nefirescul ei ii trezise din ameteala, oaspetii au indemnat-o sa se opreasca, insa fata, ofensata de absenta logodnicului ei, le raspunse razand: "Daca Dumnezeu exista, atunci El ma va pedepsi!". Nu apuca bine sa isi termine vorba, cand casa fu lovita de un traznet cumplit, insotit de un vant napraznic. Dar socul cel mare a urmat abia cand privirile oaspetilor au descoperit-o pe Zoia stand incremenita in mijlocul camerei. Pur si simplu impietrise. Ingroziti, au rupt-o la fuga. In urma lor, in odaia devastata de chef, ramasese o statuie intepenita, cu icoana Sfantului Nicolae stransa la piept.

Preotul Vitali Kalasnikov

�

Ambulanta a sosit in cateva minute, insa medicii nu au reusit sa o aduca pe tanara in simtiri. Zoia traia, inima ii batea regulat, ci numai corpul ii era rece si rigid, ca de marmura. Au incercat sa-i faca injectii, dar acele seringilor se rupeau, ca si cum ar fi intrat in piatra. Au vrut sa o transporte la spital, pentru a-i face mai multe investigatii, dar nu au putut sa o miste din loc: picioarele ii erau lipite de podea. Nici macar nu au reusit sa ii scoata din maini icoana.

Parintele Vitali Kalasnikov, parohul Bisericii Sfanta Sofia din Samara, isi aminteste cum matusa lui, Ana Pavlovna, care lucra in 1956 ca medic la salvare, a sosit ingrozita acasa. Ea fusese cea care incercase sa-i faca injectii Zoiei. Desi pe atunci era copil, preotul nu a uitat cat de tulburata era doctorita: "Voi dormiti aici si tot orasul vuieste! Zoia a impietrit! De acolo vin. Asa ceva nu am mai trait!".

Cand mama Zoiei s-a intors acasa si a aflat despre cele petrecute, si-a pierdut cunostinta si a fost dusa de urgenta la spital. Dupa cateva zile si-a revenit si, plangand amarnic, a inceput sa se roage pentru iertarea pacatelor fiicei sale si pentru izbavirea ei.

Semnul divin

Icoana Sf. Nicolae

�

Vestea evenimentelor din Kuibisev a facut rapid inconjurul regiunii. Sute de oameni din toate localitatile au venit sa vada cu ochii lor "minunea". In primele zile, casa era inconjurata permanent de multimi de oameni: credinciosi sau gura-casca, medici, specialisti si preoti. Dar avand in vedere ca intamplarea era considerata un semn divin si risca sa ia proportii, autoritatile regionale au clasificat cazul ca fiind de o importanta majora. Astfel, in scurt timp, militia a inchis accesul in zona, tot cartierul a fost impanzit de patrule calare, iar casa Zoiei era pazita cu strasnicie de mai multi militari. Chiar si statia de autobuz din apropiere a fost desfiintata. Oamenii au fost imprastiati de reprezentantii autoritatilor, care sustineau hotarat ca nu exista si nici nu a existat vreun miracol dincolo de zidurile modestei locuinte a Zoiei Karnauhova.

Irina Dazareva, ghidul muzeului din Samara, isi aminteste ca avea in jur de 10 ani, cand s-a petrecut intamplarea cu Zoia. "In fata casei, in multimea de oameni adunati sa vada miracolul, a aparut un inalt functionar de la Ministerul de Interne. El a tinut un discurs in care proslavea partidul comunist si sustinea ca Biserica si slujitorii ei aduc numai rau oamenilor, pentru ca Dumnezeu nu exista. Omul nou va accede catre progres si glorie numai prin comunism, nu prin minciunile preotilor. "A avut loc prima expeditie sovietica reusita in Antarctica. Asta inseamna un adevarat miracol!"".

Anna Fedotova

�

Insa oamenii erau mult prea inspaimantati ca asupra lor se va abate o pedeapsa cereasca ca sa renunte atat de usor la "priveghi". Se hotarasera sa faca cu schimbul, astfel incat zi si noapte cineva sa supravegheze casa Zoiei.

O alta martora, pensionara Anna Fedotova, povesteste cum intr-o seara, cunoscandu-l pe unul dintre militienii care pazeau casa Zoiei, s-a apropiat de el si l-a intrebat: "E adevarat ca Zoia e impietrita? De ce spuneti ca nu este adevarat, din moment ce casa este supravegheata neincetat? Si de ce sunt scanduri batute in ferestre?". Militianul i-a raspuns ca nu are voie sa vorbeasca despre asta, ca isi poate pierde nu numai serviciul, dar si viata. "Daca nu ma crezi, uita-te!", ii spuse apoi ingrozit. "Ce vezi este mai graitor decat orice cuvant. Uite cum arat. Si am numai 28 de ani". Si scotandu-si chipiul de pe cap, militianul ii arata Annei ca parul ii albise complet.

�

Profund miscat de cutremuratoarea suferinta a mamei Zoiei, seful militiei locale, un oficial ceva mai omenos, ii acordase permisiunea sa ramana in curtea casei. In genunchi, biata femeie se ruga zi si noapte. Odata cu lasarea intunericului, din trupul incremenit al Zoiei iesea un urlet lugubru, ce ingrozea chiar si fortele de ordine: "Mama, roaga-te! Rugati-va toti! Lumea piere in pacat! Rugati-va!".

Pentru ca evenimentele legate de Zoia amenintau sa ia o amploare tot mai mare, sefii de partid din regiune si din imprejurimi au fost convocati intr-o sedinta de urgenta. Prim-secretarul de partid al orasului Kuibisev primise in ultimele saptamani zeci de scrisori, cu cererea de a confirma sau infirma zvonul despre tovarasa Zoia Karnauhova. "Da, a avut loc aceasta minune, atat de rusinoasa pentru noi comunistii, conducatorii de partid... Insa nimic nu trebuie sa rasufle, iar militia trebuie sa stinga, pe tacute, aceasta valva".

Dar in ciuda propagandei de partid si a tuturor presiunilor, oamenii au inceput sa tina din nou posturile religioase si sa nu mai frecventeze manifestarile organizate de autoritatile comuniste. In cele din urma, exasperati de situatia care le scapa de sub control, autoritatile le-au ingaduit preotilor sa intervina, in speranta ca macar ei vor rezolva problema.

128 de zile fara hrana si apa

Irina Dazareva

�

Astfel, in preajma Pastelui, in oras a venit ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk, pentru a sfinti casa. Dupa ce a miruit-o pe Zoia, monahul a izbutit sa scoata din mainile fetei icoana Sfantului Nicolae. Ceea ce incercasera multi inaintea lui, unii apeland la forta, el a izbutit printr-un gest simplu si firesc. "Acum va trebui sa asteptam sa se arate semnele divine din Ziua Sfanta (adica de Pasti). Daca a

cestea nu vor aparea, inseamna ca sfarsitul lumii nu este departe!"

Ulterior, comunistii i-au cerut sa nege implicarea in "cazul Zoia" si sa infirme orice fel de minune, insa ieromonahul Serafim a refuzat cererea. Astfel ca autoritatile sovietice i-au fabricat un dosar penal de sodomie si l-au trimis intr-un lagar de reeducare.

Dupa patru luni in care Zoia a stat incremenita, in ziua de Buna Vestire, in curtea casei a aparut un batranel cu barba alba si chip luminos. Inainte ca paznicul sa-l opreasca, el a intrat in casa, iar militianul a auzit, foarte clar, cum batranul ii spunea fetei: "Ei, ai obosit de atata stat, Zoicika?".

Ieromonahul Serafim Tiapocikin

�

Atunci a intrat in incapere, dar batranul disparuse, in schimb, Zoia se trezise din inmarmurire. Incepuse sa respire vizibil si clipea. A fost culcata in pat, dar fata striga si ii implora pe toti sa se roage pentru cei cazuti in pacate, pentru pamantul care arde in nelegiuiri. Apoi, a spus ca batranul care o salvase era Sfantul Nicolae. Chemate la fata locului, autoritatile comuniste au incercat sa o investigheze. "Cum ai trait pana acum? Cine ti-a dat de mancare?". "Porumbeii m-au hranit", le-a raspuns fata.

La scurt timp, in presa au aparut si "explicatiile". Oamenii de stiinta, medicii, psihiatrii au confirmat fenomenul de incremenire a Zoiei, sustinand ca nu este vorba de nici un fel de miracol dumnezeiesc. "Boala se numeste catatonie", au explicat ei, "un sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de rigiditate a corpului in anumite pozitii, stupoare mentala, amutire, imobilitate si insensibilitate completa". Totusi, dupa cum apare si in "Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale", aceasta stare de prostratie nu poate dura decat cateva minute, cel mult cateva ore. Insa incremenirea Zoiei s-a mentinut timp de 128 de zile.

Epilog

Nu se stie exact cum s-a sfarsit destinul Zoiei. In 1999, sediul Directiei Afacerilor Interne din Samara, acolo unde se aflau dosarele secrete, a ars intr-un incendiu, considerat de multi foarte suspect. Au murit atunci 16 oameni, iar arhivele au fost distruse complet, printre care si dosarul Zoiei Karnauhova.

�

Unii spun ca fata ar fi adormit intru Domnul, la numai cateva zile dupa revenirea la viata, altii ca ar fi fost internata intr-un spital de boli psihice, iar altii sustin ca ar fi urmat drumul calugariei. Toate cele petrecute i-au impresionat atat de profund pe locuitorii orasului si pe cei din imprejurimi, incat multi oameni, vazand miracolul si auzind tipetele indurerate ale Zoiei, s-au intors la credinta. Cei nebotezati s-au botezat, cei necununati s-au cununat, iar cei ce il lepadasera pe Domnul au revenit la Biserica, cu cainta.

In prezent, Episcopia din Samara a creat o comisie speciala, care este chemata sa adune toate documentele legate de miracolul "incremenirea Zoiei", pentru a putea marca acest unic fenomen pravoslavnic si in calendarul crestin-ortodox.

Astazi, in bisericile din Samara, poti auzi cum oamenii repeta cuvintele Zoiei: "Rugati-va toti! Pentru cei cazuti in pacat, pentru pamantul care arde in nelegiuiri, rugati-va!".

 

• Natasa Galche