Pagini

vineri, 22 iunie 2012

OXLAHUNTIKU, cealaltă dimensiune în care trăiau zeii mayaşi


OXLAHUNTIKU, cealaltă dimensiune în care trăiau zeii mayaşi


Cheia dispariţiei masive a indienilor precolumbieni
     Problema cunoaşterii istoriei popoarelor precolumbiene dă multe bătăi de cap specialiştilor. Istoria acestor popoare ascunde însă multe lacune, şi multe dintre realizările lor sînt astăzi de neînţeles din cauza barbariei şi a ignoranţei cuceritorilor lumii noi, care au avut grijă să distrugă cărţi care ascundeau adevăruri, pe care oamenii moderni visează să le descopere.                                                                               Una dintre principalele teme, care pune probleme, este cea a mult discutatelor universuri paralele pe care, se pare, vechii locuitori ai celor două Americi le foloseau frecvent. Ultima apariţie care încearcă să limpezească misterul ceţos al acestui domeniu este cartea lui Peter Capper, „Universuri pierdute ale vechilor americani".
Oameni care trăiau pe marginea lumii
     Plecînd de la o veche legendă tolteca Peter Capper a descoperit înţelesul expresiei „Oamenii cate trăiesc pe marginea lumii", denumire pe care mai multe popoare precolumbiene o foloseau pentru iniţiaţi, fie aceştia preoţi sau magicieni. În afara priceperii lor matematice sau medicale, toţi aceşti vechi iniţiaţi americani cunoşteau foarte bine lucrurile pe care noi le-am numit astăzi „ştiinţe de graniţă".                                                                                    Cu multe mii de ani înainte, înţelepţii popoarelor din cele două Americi ştiau despre existenţa universurilor, sau lumilor, paralele şi ştiau de asemenea cum să folosească acest lucru, putînd cu uşurinţă să facă legătura între lumea noastră şi aceste lumi paralele. După spusele unui vraci indian din Mexic: „Oamenii care trăiesc pe marginea lumii”, era un fel de titlu pentru cei care aveau ştiinţă şi puterea de a fi cu „un picior aici şi altul într-o altă lume, în mod permanent”.               
Toţi vechii indieni vorbeau de alte lumi
   Un lucru interesant este faptul că toate popoarele precolumbiene aveau credinţa existenţei altor lumi. Mai mult decît atît, în afara acestei credinţe se pare că posedau tehnici de accesare a acestor lumi paralele.                                           Metodele de trecere în acele lumi sau universuri paralele difereau de la popor la popor, în funcţie de cultură şi gradul de dezvoltare. În funcţie de pregătirea individului şi de puterea sa personală (nu este vorba de puterea fizică) aceştia puteau trece în celelalte lumi prin porţi psihice sau                                                                                                         






fizice. Toate culturile precolumbiene pomeneau de „Poarta Lumilor”, chiar dacă ea se numea la tolteci „Poarta Nagualului Tollan”, la mayaşi „Poarta lui Hunab Ku” sau la azteci „Xolotl - poarta lacului peste tot”.                                                              „Poarta Lumilor” deşi purta diferite denumiri însemna acelaşi lucru pentru toţi cei care vorbeau despre ea. „Era locul în care iniţiatul avea acces în oricare dintre lumile paralele”. Mai mult, indiferent de denumirea folosită ea arăta la fel. „O poartă imensă, străjuită de doi stîlpi pe care era scrisă toată istoria universului, trecut, prezent şi viitor şi era păzită de cei «dintotdeauna veşnici - Marii paznici ai porţii lumilor»".
Oxlahuntiku, raiul zeilor mayasi, o altă dimensiune
     În aproape 20 de ani de muncă, cercetătorul britanic Peter Capper a reuşit să adune o mulţime de informaţii despre „Poarta Lumilor” şi despre universurile paralele cunoscute de indienii precolumbieni.                                                                                     Însă dintre toate acestea a reuşit să afle foarte multe lucruri despre „Oxlahuntiku - raiul zeilor mayaşi", un loc tangibil iniţiaţilor, în fapt o altă dimensiune.                                                      Oxlahuntiku, tărimul magic, era condus de Hunab Ku - creatorul lumii, şi fiul acestuia, Itzamna - stăpînitorul cerului. Poarta lumilor era păzită de către cei „doi - patru Chac”. Marea poartă, deschidea drumul către cele 13 lumi - ceruri. Paznicul fiecărei lumi era un alt zeu care avea menirea să-i verifice pe cei ce doreau accesul.                                                                                               În afara celor 13 lumi - ceruri, existau încă „9 lumi - iaduri”, rezultînd că mayasii cunoşteau 22 de lumi paralele.
Zeii veneau zilnic să-şi viziteze supuşii
     Foarte multe relatări indiene vechi vorbeau despre desele vizite ale zeilor, dar foarte puţini aveau prilejul de a-i vedea.                         De multe ori, zeii, cînd plecau, luau cu ei unul sau mai mulţi iniţiaţi pentru a-i pregăti, dar locul cel mai des vizitat de către oamenii dornici de cunoaştere era Oxlahuntiku - lumea zeilor. Trecerea către tărimul despărţit de „Poarta Lumilor” se făcea, la început, doar din templul lui Hunab Ku, pentru ca apoi, o dată cu căpătarea experienţei, iniţiatul să poată provoca accesul în orice loc s-ar fi aflat. Pentru casta preoţilor aceste călătorii în lumile paralele erau obligatorii şi nu se putea ajunge la un rang mai înalt fără ele. Capper a ajuns la concluzia că mai bine de 50% din populaţia indienilor precolumbieni stăpîneau tehnica pătrunderii în lumile paralele, acest lucru bazîndu-se pe faptul că în acest procent intrau castele preoţilor şi războinicilor, considerate ca fiind formate din iniţiaţi.            Concluzia autorului este că populaţia indiană nu a fost redusă neapărat de supliciile la care supuneau cuceritorii, ci s-a subţiat vizibil din cauza unor „masive emigrări” în universuri paralele.
Amedeo VASILESCU




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.