Secretele lumilor Astrale blog.

	Secretele pierdute ale imperiului incaş Machu Picchu Teodora Cipăianu

"Datorită varietăţii şi puterii farmecelor sale, nu cunosc un alt loc în lume care să se compare cu el."                                                                               Hiram Bingham      Oraş fortăreaţă al vechilor incaşi, Machu Picchu este aşezat într-o şa muntoasă. Între două vârfuri, la circa 80 km nord-vest de Cuzco (vechea capitală incaşă). Aceste extraordinare ruine precolumbiene, având 18 km pătraţi de construcţii terasate, legate între ele de 3.000 de trepte, erau practic intacte atunci când au fost descoperite de Hiram Bingham, în 1911.                                                                      Arheolog şi om politic american, născut într-o familie de misionari din Honolulu, Hiram Bingham a fost fascinat încă din copilărie de vechile civilizaţii sud-americane şi a condus expediţia care a descoperit oraşul incaş Machu Picchu.                                                                                    Ruinele de la Machu Picchu reprezintă unul din cele mai frumoase şi enigmatice vestigii ale lumii. Legendele şi miturile arată că Machu Picchu (care înseamnă "Vârful Vechi" în limba Quechua) a fost venerat ca loc sacru încă dinainte de 1.400 d.C., când au fost înălţate construcţiile propriu-zise. Incaşii de rând mâncau cu tacâmuri de aur        La sfârşitul veacului al XII-lea d.C., un popor de indieni sud-americani, incaşii, s-au stabilit în regiunea muntoasă a Perului. Ei au învins aici pe indienii băştinaşi aimara, care aveau o civilizaţie mult superioară. Vreme de patru sute de ani, incaşii au purtat războaie cu vecinii lor, cucerind teritorii, imperiul întinzându-se pe o lungime de 4.000 de km de la nord spre sud, până în Columbia.                   Incaşii au creat un imperiu comparabil cu cel roman, având o reţea de drumuri care acoperea 24.000 km. La câţiva ani de la distrugerea imperiului aztec, cârmuitorul incaşilor, Huayna Capac, şi-a împărţit ţara între cei doi fii ai săi. Cel mare, Huascar, a primit actualul Peru, cu capitala Cuzco, iar Atahualpa a devenit regentul regiunii de Nord, cu capitala la Quito. Această împărţire a avut efecte devastatoare, deoarece fraţii au ajuns la conflicte şi au devenit duşmani de moarte. În timpul războaielor fratricide, imperiul incaş a început să fie ameninţat de aventurierii Lumii Noi. Însetaţi de aur, spaniolii au pătruns în acest imperiu pe la Nord, prin Panama.                                                                În centrul capitalei Cuzco era un palat lung de 150 de metri şi aproape tot atât de lat, destinat cârmuitorului   incaş.   Pereţii    erau acoperiţi cu table de aur şi argint. În loc de covoare, pe duşumele erau întinse piei de lama şi de puma .Vesela şi celelalte ustensile erau numai de aur masiv şi nici chiar casele oamenilor de rând nu erau mai prejos. Mumiile reginelor erau aşezate pe tronuri de argint      Religia incasă îşi are sorgintea în vremuri de mult pierdute, moştenind cultul planetelor. În palat se găsea templul consacrat planetei Venus, iar sala cea mare era dedicată zeului Soare. În acest templu al Soarelui, pereţii erau din aur, cu raze alcătuite din pietre preţioase de o mărime neobişnuită. De-a lungul pereţilor laterali erau înşiruite mumiile şefilor incaşi, aşezate pe tronuri de aur. Lângă templul Soarelui se înălţa capela zeiţei Lunii, unde pe tronuri de argint erau aşezate mumiile reginelor incaşe. Pereţii şi uşile acestei încăperi erau căptuşiţi cu plăci de argint. În apropierea templului Soarelui exista o mănăstire locuită de trei mii de fecioare destinate cultului divinităţii solare. Grădinile templului aveau pomi, plante, păsări, şerpi, şopârle, fluturi şi gâze din aur masiv. O atât de mare abundenţă în aur a atras privirile prădătorilor, acesta fiind unul din motivele sfârşitului imperiului inca.                                   A fost necesar să treacă patru secole până când să fie redescoperit acest centru strategic şi militar ai vechilor incaşi. Oraşul ascuns a fost cucerit de un singur om        În iunie 1911, Hiram Bingham, profesor de geografie şi istorie a Americii Latine la Universitatea Yale, porneşte spre Peru cu scopul de a descoperi oraşele uitate ale incaşilor. De ce a ales Peru? Pentru că în 1909 a văzut primele ruine incaşe la Choquequiran, despre care se spunea că ar fi fost centrul secret al retragerii incaşe în momentul invaziei spaniole. Dar intuiţia sa îi spunea că nu acesta a fost cu adevărat noua capitală a incaşilor după căderea oraşului Cuzco, şi de aceea s-a hotărât să pornească în inima junglei, ghidat doar de dorinţa sa puternică de a reuşi.                            Bingham a citit unele lucrări despre retragerea incaşilor, cronicile religioase şi jurnalele soldaţilor spanioli, găsind câteva indicii privitoare la oraşul abandonat. Ultimele pregătiri s-au realizat în valea râului Urubamba, reconstituind mental retragerea incaşilor după invazia spaniolilor. Hotărârea sa i 1-a scos neîntâmplător în cale exact pe omul care 1-a ajutat cel mai mult cu o informaţie care nu se găsea în cărţi.                                                             Acesta, funcţionarul Quevedo, a menţionat pentru prima oară numele de Machu-Picchu. La 19 iunie, Bingham urca la 3.000 de m pe firul râului Urubamba, pe pante terasate încă de pe vremea incaşilor. Exista o singură problemă: cronicile aminteau de un alt nume de oraş: Vitcos. Se vorbea despre un palat cu porţi de marmură, cu un mare altar de piatră.

La 29 iulie, Bingham şi echipa sa îşi stabilesc tabăra în apropierea zonei unde Quevedo le spusese ca ar fi ruinele, iar ceea ce a urmat a fost un moment de cotitură în viaţa lui Bingham.Conduşi de un localnic, ei au urcat dinspre albia râului o pantă extrem de abruptă de circa 600 de metri. Sus, o privelişte minunată i-a întâmpinat: sute de terase construite de mâna omului, fiecare având 300 de metri lungime şi 3 metri înălţime. Bingham a ştiut atunci că a găsit ceea ce căuta. Reşedinţa misterioasă din munţi era rezervată regilor        E greu de înţeles cum de nu au descoperit spaniolii acest oraş magnific. El  a rămas  ascuns timp   de  400  de ani,  până   la descoperirea sa de către Hiram Bingham în 1911.                                                                                        Dar Machu Picchu nu a fost de fapt un oraş. A fost probabil construit ca o reşedinţă regală şi loc de retragere în scopuri religioase prin anii 1460 -1470 d.C. Plasarea sa într-o zonă greu accesibilă de pe valea râului Urubamba arată că nu a fost gândit ca un centru administrativ, comercial sau militar. Circulaţia pe drumurile incaşe din zonă era limitată prin decret regal. După moartea regelui Pachacuti Inca, în timpul căruia a fost construit, Machu Picchu a rămas proprietatea urmaşilor acestuia. Fiind un loc sacru, conducătorii care au urmat, inclusiv Huayna Capac, ultimul mare rege incaş, i-au acordat o deosebită atenţie. Puţini oameni de rând ştiau însă unde se află. Cum a fost posibilă păstrarea secretului? Varicela a ucis jumătate din populaţie      Societatea incaşă era foarte bine structurată şi ordonată. Incaşii păstrau controlul asupra acestui remarcabil sistem statal printr-o ierarhie piramidală, în care ordinele şi informaţiile se propagau de la un nivel la altul. Ştim din dovezile istorice şi arheologice că incaşii nu aveau un limbaj scris, deşi se presupune că foloseau unele simboluri şi diagrame. Mai ştim că Quipu (un sistem complex format din şnururi şi noduri colorate) era folosit pentru calcule, comunicare şi înregistrarea  evenimentelor. Dar aceste semne Quipu nu puteau fi citite decât de persoane pregătite special, iar spaniolii cuceritori nu au putut găsi nici măcar unul dintre aceşti specialişti. Incaşii mai aveau şi o castă de înţelepţi care păstrau istoria orală a societăţii. După prăbuşirea civilizaţiei incaşe, odată cu sosirea spaniolilor, aceşti istorici s-au răspândit prin imperiu şi au fost uitaţi. Odată cu ei a fost uitată şi adevărata istorie incaşă cu nebănuitele  ei  mistere.  După invazia spaniolă, varicela a ucis jumătate din populaţia incasă. A urmat un război civil pentru succesiunea la tron. În acele condiţii, Machu Picchu a fost probabil abandonat.                                                         Primul val de spanioli care au venit împreună cu Francisco Pizarro au fost, majoritatea, aventurieri needucaţi pe care nu îi interesa nimic altceva în afară de avere şi putere. Când primii învăţaţi au ajuns în Peru, tot ce se ştia despre Machu Picchu şi caracterul său sacru fusese deja uitat. Arhitectura incaşă - o enigmă pentru viitor        Machu Picchu este un loc fascinant, un labirint de arcade, lespezi, coridoare şi sculpturi gigantice care au în mod evident o semnificaţie rituală, dar care poate fi astăzi doar bănuită. Ruinele au fost restaurate recent. Oricine le vizitează poate simţi prezenţa vie a spiritelor celor care au locuit aici în vechime.                                                                  În 1911, Bingham a descoperit întregul complex de clădiri acoperit de vegetaţie, fiind profund impresionat de măreţia construcţiilor, mai mereu ascunse în nori la această înălţime de 3.500 – 4.500 de metri. Uimitor este faptul că incaşii nu utilizau pentru construcţii varul şi mortarul. Toate blocurile de piatră erau minuţios pregătite şi perfect tăiate şi asamblate. Un grup de ingineri constructori americani au studiat ruinele din punct de vedere tehnic, pentru a vedea cum au rezolvat incaşii problemele legate de aprovizionarea cu apă, de fundaţii şi de canalizare. Au constatat astfel că incaşii captaseră un izvor şi construiseră un canal care aducea apa în oraş. Canalul se termina printr-o serie de 16 fântâni. Incaşii au mai construit o complexă infrastructură de evacuare a apei, integrată     armonios arhitecturii oraşului; un canal principal care colecta apa din canalele secundare şi un sistem de evacuare subteran.                                                  Oare ce mijloace au fost folosite pentru a tăia atât de perfect fiecare bloc   de piatră? Cum au reuşit incaşii, cu opt secole în urmă, să ridice blocuri înalte de 5,8 metri şi late de 3  metri până în vârful munţilor, traversând jungla fără să cunoască nici un mijloc de transport? Aceleaşi întrebări persistă şi în cazul civilizaţiei egiptene, unde se ştie că există blocuri de piatră, în fundaţia piramidelor, care nu ar putea fi mişcate din loc cu toată dotarea tehnică din zilele noastre. Mai există o asemănare izbitoare între cele două civilizaţii, şi anume cultul soarelui, astru ridicat de ambele civilizaţii la rang de zeitate supremă. Ra – Zeul    Soarelui    la egipteni şi Coricancha – Zeul Soare la incaşi. A existat oare o interferenţă între aceste două civilizaţii?                             Machu Picchu ridică la fel de multe întrebări ca şi Piramidele din Egipt... Machu Picchu rămâne un oraş sfânt, construit aproape de casa zeului Soare din care descindeau suveranii incaşilor, o mostră de integrare arhitecturală în mediul înconjurător şi una din enigmele ce îşi aşteaptă dezlegarea.