Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada
moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci
înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui
Dumnezeu. Evrei 11:05
Pagini
▼
joi, 13 septembrie 2012
CATASTROFA ANEXARII BASARABIEI LA IMPERIUL RUS SI PROTESTELE ZADARNICE ALE ADMINISTRATIEI MOLDOVEI
CATASTROFA ANEXARII BASARABIEI LA IMPERIUL RUS SI PROTESTELE ZADARNICE ALE ADMINISTRATIEI MOLDOVEI
2 Votes
Harta Moldovei dintre Prut si Nistru-Basarabia ocupata de Rusia
Proteste zadarnice ale administraţiei Moldovei împotriva anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812 – 1815)
Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie
Pentru a le răspunde celor ce mai vorbesc încă despre „actul progresist al unirii Basarabiei cu Rusia”,
trebuie să facem o incursiune în perioada anilor 1812-1815, adică anii
când, până la Congresul de la Viena al Sfintei Alianţe, românii mai
sperau că vor rămâne totuşi împreună.
Când, cu alte cuvinte, actul de forţă şi de injustiţie comis de
Rusia nu fusese încă ratificat de marile puteri ale Europei. Dar, după
ce Rusia dăduse semnalul „salvării” Europei de pericolul napoleonian, ea a devenit un arbitru al Congresului, care şi-a tăiat, fireşte, partea leului.
Să vedem acum cum se poate vorbi de o unire între Basarabia şi
Rusia. Din punct de vedere etnic, bănuim. Atunci, să verificăm situaţia
naţională a teritoriului în perioada anexării.
Rezultatul e stupefiant.
În momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în
întregime românească. După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în
1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în
raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. (1) Iar primul
recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de
86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni,
greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în
cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului
ruso-turc ce a precedat-o. (2)
Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor
guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări
de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.
Pentru români, aşa cum se va vedea şi în continuare, pierderile erau imense şi ireparabile („mai mult de jumătate de ţară”), în schimb pentru ruşi noul teritoriu anexat nu reprezenta decât, după afirmaţia lui Rumeanţev, „o fâşie îngustă de ţară, care, fără a forma o provincie, se numeşte Basarabia.” (3)
Pierderea Basarabiei a fost totuşi de natură a zdruncina
ultimele rămăşiţe ale fenomenului filorus din opinia publică română,
foarte puternic la un moment dat. Această scădere catastofală a cotei Rusiei, „apărătoarea creştinătăţii”, a fost evidenţiată de istoricul sovietic Iordanski: „Pierderea
Basarabiei… a elucidat definitiv în ochii patrioţilor români rolul
împăratului rus şi adevăratele motive ale interesului nutrit de «cea mai
mare dintre puterile creştine» faţă de cauza eliberării popoarelor
asuprite din Orientul apropiat… de aceea, dezvoltarea ulterioară a
mişcării naţionale s-a dovedit a nu depinde de Rusia, ci chiar în
opoziţie cu ea, deoarece s-a subordonat nu impulsului dat de ţar, ci
celui al marii revoluţii franceze.” (4)
Ca să ne convingem că acest sentiment s-a instaurat într-adevăr pe
deplin, să consemnăm că în perioada imediat posterioară anexării, deşi
iniţial au fost numeroase înscrieri, doar doi boieri s-au strămutat în
Basarabia. Pentru acest lucru, sultanul chiar a mulţumit printr-un
firman boierilor pentru credinţa arătată, care de fapt pentru Moldova
era datina străveche. Căci flacăra puterii românilor începea să ardă cu
vigoare, pe măsură ce turcii slăbeau.
Iar la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni adresau, cu trimitere evidentă spre turci, „Anaforaua obşteştei adunări cătră Domnul Moldaviei Scarlat Alexandru Calimah voievod pentru înstrăinarea Besarabiei”,
care reprezintă un memoriu de protest foarte viguros şi bazat pe date
concrete indestructibile. De aceea vom reda mai jos un pasaj mai lung:
„Întru deznădăjduirea întâmpinărei, sosind lumina mântuirii cu
prefacerea pacei, văzând că din trupul Moldovei, partea cea mai bună, şi
însufleţirea hranei – şi împuternicirea s-au deosebit, apoi ca nişte
slugi credincioase înştiinţăm, că din întregimea Moldovei, lipsesc acum
şese ţinuturi, adecă cel mai mare ţinut ce se numeşte Orheiul sau
Lăpuşna, cel de al doile după dânsul al Sorocii, al 3 – Hotărnicenii, al
4 – Codrul, al 5 – Greceni, iar al 6 – ţinutul Iaşii, cea mai mare
parte, căci acea remasă se socoteşte întru nemică; afară de ţinutul
Hotinului, şi afară de Bugeagului, care deşi s-au dezlipit de la o vreme
din trupul pământului Moldovii, dar tot întru aceiaşi stăpânire
aflându-se a pre puternicii împărăţii, era îndemănarea şi adăpostirea
pământenilor, în înlesnirea vieţuirei lor, şi întru a hranei îndestulare
şi a vitelor păşune. Iară întru acest chip, toată partea aceea
socotindu-se până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de ţară,
într-un cuvânt tot câmpul şi inima ţării.” (5) În continuarea acestei mişcătoare treceri în revistă se solicita „să
se mijlocească cătră curtea împărăţiei Rusiei spre a nu fi opriţi
pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la
moşiile lor de peste Prut – din pământul Moldavii Besarabia, pâine şi
vite de pe acelea moşii, pentru întrebuinţarea caselor şi a politiei
aceştia întru care lăcuim, şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirei
cele trebuincioase.” (6) De asemenea, pe parcursul memoriului se mai găsesc expresii ca „sfâşiata Moldovă”, iar spre final se cerea restituirea pământului furat, „precum de la moşii şi strămoşii noştri am apucat întregimea Moldaviei.” (7)
În acelaşi an, aflând că ruşii au numit ca mitropolit al Basarabiei
pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul exarh al principatelor în perioada
ocupaţiei, boierii erau foarte abătuţi. Un martor ocular nota: „Boierii
sunt cu atâta mai nemulţumiţi, cu cât trag de aici încheierea că
Basarabia e pierdută de acum pentru totdeauna pentru Moldova, şi puţina
nădejde a unei reîntoarceri a pierit.” (8)
Noi proteste aveau loc în 1815, cu ocazia deschiderii la Viena a
Congresului Sfintei Alianţe. Cu acest prilej, mitropolitul Moldovei,
Veniamin Costache, arăta: „Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest.”
(9) Mitropolitul a expediat o moţiune acestui Congres. El a fost
sprijinit şi de domnul muntean Caragea, care a cerut protecţia
prim-ministrului austriac Metternich. Răspunsul primit de la acesta,
prin intermediul austriacului Gentz, era însă descurajator: „Principele
Metternich este pe deplin convins că orice încercare de a face pe Rusia
a retroceda Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul
război, ar fi azi fără scop şi ţintă.” (10)
Iar la 16 iulie 1814, boierii din Moldova neocupată de ruşi, adresându-se turcilor, vorbeau despre paguba „strămoşeştilor noastre moşii, de la care am avut toată hrana vieţuirii casălor noastre” şi despre „strâmtorirea multă cu schimbarea hotarului.” (11)
Acelaşi subiect era abordat tot în 1814 de către Misiunea catolică a Moldovei: „Foametea
sau lipsa e ce ne strâmtorează mai mult, şi (ne) e teamă că vom mai
avea s-o suferim. Pricina de căpetenie e dezbinarea unei jumătăţi a
ţării, şi anume a celei mai roditoare, dincolo de râul Prut, până la
Nistru, pe care au luat-o ruşii în condiţiile păcii. De aici venise
belşugul vitelor de orice fel, a grânelor, a cerei, a mierii şi, din
vremea când au luat-o ruşii, au închis negoţul, aşa că nimic sau prea
puţin lasă a ieşi pentru ceastălaltă Moldovă, şi aceea cu preţ foarte
mare.” (12)
Şi ce aceasta încheiem prezentarea atitudinilor moldovenilor „liberi”
pentru a trece Prutul şi a vedea cu câtă bucurie au primit basarabenii
înşişi noua situaţie ce li se impusese. Acolo în aceste momente se
petrecea un fenomen nou, sesizat de Leon Boga: „Abia după ce
moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stâng
al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie
dragostea de neam şi limbă.” (13)
Şi aici începeau să apară proteste, adresate autorităţilor centrale
ruseşti, în care se arăta clar tot răul produs de brutala anexare. De
exemplu, în jalba adresată consiliului statului rusesc de către
nobilimea basarabeană la 29 ianuarie 1814, se spunea: „Iată au
trecut şaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru
sloboda răpirii iubitorilor de rău căştig ocărmuitori, să tăngueşte sub
giugul urmărilor celor răli şi ai priincioasii împuterniciri a unora din
slujbaşii ocărmuirii Basarabiei.” (14) Jalea şi panica populaţiei erau prezentate astfel: „Însuşi
locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugeţile lor spre a fugi la
Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămănteşti, precum şi
sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru
acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiaşit
pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat di cătră
gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii
gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie
oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia.” (15)
Alte proteste aveau loc în contra încălcării drepturilor populaţiei
autohtone. Astfel, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa
ţarului în acest mod: „Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare
obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a
iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre
au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici
către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire
porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru
pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de
credinţă.” (16) În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, (17) şi „să
să rânduiască şi ocârmuitor politicesc a oblastii pământean din
moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte
persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici,
fiindcă lipsind aceste acum, înstreinându-se din zi în zi, izvodindu-să
cele neobicinuite, ne înspăimântează şi pe noi şi pe fraţii noştri.” (18)
Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi către oberprocurorul Sfântului Sinod rus: „Toată
obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de
aicea tineri şi bătrâni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să
dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici
să să dea hotărâri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii
din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru
mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi
cari fără multă prelungire să vor trimiti.” (19)
În sfârşit, în aceeaşi zi era expediată şi o jalbă către „împărătescul Ministerium”, în care se menţiona: „Am
arătat de faţă întristare noastră pentru arătare ce s-au făcut de aice
cătră Ministrul Justiţăei, spre defăimare niamului moldovenesc, că nici
am ave pravile, şi că, am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au
cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor niamului, cutremurându-ne,
înspăimântându-ne, am nazuit mai înainte cătră picioarele pragului, ca
să nu se îndure de credincioşii creştini năzuitori moldoveni, cari şi
pravile au avut, şi credinţa lor ar fi fost sădită în inimile lor către
prestolul Rusiei… pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu
nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi
obiceiurilor firii noastre încât niamul jădăvesc prin poliţăe
Chişinăului obideşte lege creştiniască cu multe atingiri pentru multe
sfârşituri, împuternicindu-să asupra creştinilor, care nu cutezăm a le
mai arăta pre larg. Dar şi în alte obiceiuri pământeşti din zi în zi să
urmeazî călcare şi să pricinuieştea întristare.” De aceea, „cerim
ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţăe a nu să strica
legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii, şi a nu se hotăra
zaconuri de pedeapsă pentru neamul boeresc precum s-au cerut, şi a fi
arhipăstorul nostru mitropolit precum au fost din începutul fiinţăi
Moldoviei întăiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti, şi a ni să
rândui un nacealnic politicesc a gubernii, pământean creştin temâtor de
Dumnezeu, credincios a împărăţăei şi cunoscătoriu firii pravililor, şi
tuturor împregiurărilor de aice, după cum este asămine cuviincioasă
persoană, pământean a Moldoviei din cele mai întăi familii cu ispitită
ştiinţă şi creştinătate şi cu îndestulă cărunteţă şi întălepciune,
credincios a Împărăteştei Sale Măriri, exelenţăe sa Domnul gheneral
maior şi cavaler Ilie Filipovici Catargiu. Aceasta este acum a obştiei
din partea niamului rugăciuni spre liniştire sufletelor noastre şi în
contenire călcării obiceiurilor.” (20)
Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu
numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră
Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit
supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.” (21) Aceasta este şi convingerea noastră.
Note:
1 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 20.
2 Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 396.
3 Istoria md.
4 Ibidem, p. 200.,Ibidem, p. 398.
5 Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 235-236.
6 Ibidem, p. 241-242.
7 Ibidem, p. 241.
8 Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 226.
9 Ibidem, p. 177.
10 Ibidem.
11 Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 158.
12 Ibidem.
13 Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 6.
14 Iustin Frăţiman, op. cit., p. 252.
15 Ibidem, p. 255-256.
16 Ibidem, p. 244.
17 Ibidem, p. 245.
18 Ibidem.
19 Ibidem, p. 248-249.
20 Ibidem, p. 251-252.
21 Ibidem, p. 260.
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.