W.G. Sutherland
Fondatorul conceptului de Miscare Respiratorie Primara (MRP) si de miscare cranio-sacralà este W.G. Sutherland (1873 – 1954). Originar din Middle Westul american, acesta începe prin a deveni ucenic într-o tipografie, apoi jurnalist. Asa, aude vorbindu-se în 1897 de Osteopatie. Povestile i se par atât de contradictorii încât decide sà meargà la Colegiul de la Kirskville pentru a se làmuri singur. Este deosebit de impresionat de ceea ce vede – de numàrul de pacienti care vin din toate pàrtile si de rezultatele obtinute – si decide sà devinà osteopat. Isi începe formarea în 1898 si primeste diploma din chiar mâinile lui Still în 1900.
"Nastrusnica idee"
In cursul studiilor sale, plimbându-se pe culoarele scolii din Kirskville si observând un craniu dezarticulat a avut o intuitie care îi va modifica viata:
« Anatomia zonei temporale, este aidoma branhiilor de peste, este facuta sa respire ( felul în care sunt îmbinate oasele craniului par sà îndice existenta unei miscàri) ». Va numi aceastà intuitie « Ideea nebunà ».
Intr-adevar, regiunea scoamei temporale sugereaza o mobilitate articulara construita pentru un mecanism repirator. Este momentul declansator al unei perioade de studiu detaliat al craniului, pe care l-a întreprins în mod paradoxal, pentru a-si dovedi ca ideea care îl obseda era falsa si ca oasele craniene sunt sudate asa cum îl învatasera cartile de anatomie.
Intrigat, aprofundeaza cercetarile studiindu-si pacientii. Progresiv îsi face o idee despre miscarea fiecarui os cranian si despre cea a ansamblului.
Pentru a-l întelege mai bine si a-l experimenta, a folosit o cascà din piele pe care si-a fabricat-o singur si care comprima la alegere diferitele parti ale craniului împiedicându-le astfel mobilitatea. Astfel constatà cà atunci când miscarea este redusa la nivelul capului imediat are loc o repercursiune la nivelul sacrului. Aceasta demonstreaza faptul ca miscarea craniana se trasmite prin intermediul coloanei vertebrale bazinului si membrelor inferioare (dar si invers).
Sutherland devine constient de faptul ca un os a carui mobilitate este diminuata produce atât stari de depresie, de anxietate, semne de psihoza, tulburari de memorie si somn, dar si disfunctii în tot restul corpului si în special la nivelul organelor digestive.
In momentul în care casca era data la o parte, oasele îsi reluau locul si îsi recapatau miscarea normala, iar simptomele dispareau încetul cu încetul.
Sutherland defineste miscàrile « normale » ale sistemului craniosacral, anumite tipuri de leziuni si miscàrile asociate, precum si tehnici de manipulare corectiva
Dupa douàzeci de ani de cercetari, a trebuit sa accepte o evidenta: toate suprafetele articulare indicau existenta unui mecanism precis care permite oaselor craniene o miscare cu o amplitudine foarte mica.
La putin timp dupa aceste experiente Sutherland stabileste conceptul cranian în osteopatie si publicà în 1939 o scurtà monografie « The Cranial Bowl ».
Osteopatia cranianà se bazeazà pe recunoasterea unei mobilitàti microscopice perceptibile manual la nivelul întregii structuri vii dar cu o aplicabilitate terapeuticà majorà al nivel cranian.
Sutherland pune accentul pe utilizarea terapeuticà a puterii intene a sistemului viu si nu pe aplicarea unei forte externe:
« permiteti functiei vitale interne sà-si manifeste puterea fàrà de gres mai degrabà decât sà aplicati o fortà oarbà venità din afarà ».
Asadar mecanismul cranio sacral este animat din interior de o respiratie celularà care antreneazà o fluctuatie de lichid (« Suflul de viata ») repercutatà de un sistem membranos de tensiune reciprocà (MTR). Aceastà fortà motorie interioarà pàtrunde toate tesuturile si toate organele si le impune pulsul sàu ritmic: miscarea respiratorie primarà (MRP).
Conceptul cranian, dupa un parcurs îndelungat, este integrat si predat în conceptul global al osteopatiei din anul 1940.
Rollin Becker (1910-1996) Il întâlneste pe W.G. Sutherland în 1948, practicà împreunà cu el si mentine viu învàtàmântul sàu dupà moartea acestuia.
Marea sa contributie este:
“Existà celule peste tot, lichide peste tot, membrane peste tot. Si toate aceste elemente au cu sigurantà proprietàti similare: o unitate globalà de functionare.”
Alti mari continuatori ai operei lui Sutherland în SUA sunt John Harakal, Edna Lay, Jim Jealous, Herbert Miller, Robert Fuhlford, osteopati D.O. si membri sau presedinti ai “American Cranial Academy – ACA”.
Dar si Harold Magoun, Viola Frymann si Thomas Schooley, osteopatie D.O. care au venit succesiv în Anglia si Franta pentru a prezenta conceptul de osteopatie cranianà încà din 1964.
In 1970 John Upledger D.O. predà pentru prima data terapia craniosacralà unor elevi neosteopati.
In Franta, acest model este promovat în prezent de Renè Briend D.O.
Toate aceste lucràri si cercetari fac astazi posibil ca terapia craniosacralà si modelul biodinamic sà poatà constitui o terapie de sine stàtàtoare.
Sistemul cranio-sacral 
este un fluid 
Sistemul craniosacral este compus din oasele craniului, din coloana vertebralà, sacru, meningele craniene (duramater, arahnoida, piamater, falx cerebri, tentorium cerebelli, falx cerebelli) si rahidiene, din lichidul cefalorahidian (LCR) si din diferitele structuri de productie, absorbtie si stocare ale LCR-ului, precum si din sistemul ventricular cranian.
Sistemul craniosacral protejeaza sistemul nervos central de eventualele socuri sau rani si are o functie de transport de informatii si nutrimente. Sistemul craniosacral este în relatie de influentà reciprocà cu alte sisteme: sistemul nervos, muscular, osos, fascial, hormonal, limfatic, sanguin, respirator...
Miscarea ritmica a craniului si a sacrului pe care o simtea W.G.Sutherland, aceastà miscare a sistemului nervos si fluctuatie a lichidului cefalorahidian în sistemul membranos al creierului si al coloanei vertebrale sunt provocate de Respiratia Primara (notiune dezvoltatà de osteopatie biodinamicà).
O miscare uniforma ca un val se deplaseazà în interiorul sistemului craniosacral, transmitându-se scheletului, fasciilor si lichidelor, precum si ansamblului organismului.
Ansamblul acestor miscari este numit mecanismul respirator primar (MRP).
In realitate aceste ritmuri sunt mult mai complexe si nu pot fi abordate în detaliu aici.
Capacitatea organismului si a diferitelor structuri pentru a exprima aceasta miscare este un factor determinant al stàrii de sànàtate a corpului.
Un terapeut experimentat poate sà simtà prin palpare restrictiile sau blocajele în structurile sistemului craniosacral, ale fasciilor dar si în structurile înconjuràtoare cum sunt muschii, viscerele sau articulatiile. Aceste blocaje sau restrictii de mobilitate pot avea diferite cauze:
lovituri, accidente, operatii, boli sau compresii si traumatisme ante sau postnatale. De asemenea pot avea cauze psihosomatice, emotionale sau datorate stresului.
Printr-o cunoastere profundà a anatomiei, a fiziologiei, a miscàrilor si ritmurilor sistemului craniosacral, putem elibera blocajele, reda partial sau total amplitudinea de miscare a articulatiilor limitate în mobilitatea lor prin tehnici mecanice. Acest fel de a lucra l-am putea califica drept biomecanic. Acesta se concentreazà asupra unui simptom, asupra originii sale structurale sau mecanice si vine cu o tehnicà adaptatà pentru a-l ameliora sau îndepàrta.
Modelul biodinamic 
Modelul biodinamic este fundamentat de ultimii 6 ani de practicà din viata lui W.G. Sutherland. Intr-adevàr, munca sa dupà 50 de ani de exersare a osteopatiei a devenit din ce în ce mai subtilà. Acesta constata uneori, pe când se concentra sà simtà miscàrile si ritmurile pacientilor sài, cà acestia se autoreglau înainte de a mai avea timp sà aplice tehnica corectoare propriu zisà.
Intrigat, manipula din ce în ce mai putin din exterior si încerca sà asculte si sà urmeze o fortà fiziologicà internà pe care o numi « Suflul de viatà » si pe care o desemnà ca fiind forta care organizeazà vindecarea. In legàturà cu aceasta Sutherland spunea: « Aveti încredere în inteligenta fiziologiei interne a corpului si nu aplicati o fortà oarbà din exterior ».
Acesta este principiul fundamental al modelului biodinamic. Terapeutul va evita sà se focalizeze asupra simtomului si nu-l va corecta din exterior, si se va concentra pe starea de sànàtate.
Conceptul de sànàtate în osteopatie 
Sànàtatea este prezentà inalterata în interiorul nostru, boala situîndu-se doar la periferie. Reluarea contactului cu sànàtatea din centru îi va permite corpului sà se vindece si la periferie. Pentru a putea permite acestei forte fiziologice interne, Suflul de viata, sà reorganizeze sistemul, terapeutul va adopta o atitudine interioara particularà.
Acesta va fi prezent în propriul sàu corp, va deveni constient de propria sa linie medianà si de spatiul din jurul sàu. Va intra în contact fizic cu pacientul, cu o anumità atentie si intentie, cu respect pentru a càuta spatiul de care persoana are nevoie. Este atent sà nu transgreseze limitele fizice si psihologice ale pacientului.
 | Boala este un nod în fluiditatea corporala |
Este posibil sa stabilim dacà aceste distante fizice si psihologice sunt corecte prin aprecierea stàrii de activare a sistemului nervos autonom. Atunci când terepeutul se aflà la o distantà corectà, activarea sistemului nervos autonom diminueazà foarte mult si urmeazà o relaxare profundà. Plecând de la aceastà relaxare, este posibil sà percepem si sà urmàm miscàrile si ritmurile interne ale corpului, pentru ca apoi sà punem în contact perturbàrile si « Suflul de viatà ». Terapeutul nu reparà, ci este un martor care lasà si permite ca vindecarea sà aibà loc din interior înspre exterior, conform schemei unice a pacientului respectiv.
Câmpurile de aplicare
Câmpurile de aplicare sunt numeroase deoarece osteopatia biodinamicà (terapia craniosacralà) este foarte blândà si poate fi aplicatà oricàrei persoane, de la noul nàscut la persoane foarte în vârstà, aceasta chiar si în cazuri critice sau de dureri acute. Este ideala în recuperarea neuromotorie postraumatica sau postchirurgicala, în urgentele functionale sau în reanimare, precum si în cazul copiilor prematuri incubati sau nu.
Aplicatia sa se referà la tot sistemul osteoarticular, boli ale sistemului sangvin si respirator. Este deosebit de indicatà în bolile sistemului nervos sau hormonal si eficace în cazul migrenelor, ale tulburàrilor de somn si stàrilor de epuizare. Afectiuni mai delicate cum ar fi fibromialgia, boli neurologice sau ale sistemului nervos vegetativ pot fi de asemenea abordate. Este eficace în problemele de concentrare sau de hiperactivitate la copii (ADHD sau TDAH).
Datorita blândetii sale, aceasta ramura a osteopatiei este deosebit de indicata pentru noii nascuti. W.G. Sutherland vorbea de ramurile îndoite ale copacului care în cazul copiilor trebuie îndreptate cât mai devreme pentru ca arborele sà poatà creste drept.
Este doar un început.... pentru ca abia acum putem vorbi despre lucrurile esentiale:
Dialogul tisular
Linia ancestrala
Recentraj energetic
Regresie constienta
Eliberarea fluxurilor
Matricea de lumina
Constiinte si sisteme de constiinta
Experienta si mijloacele constiitei
Postura corectă
Submitted by Alex Baciu on February 2, 2011 – 9:45 amNo Comment
Postură înseamnă poziţia corpului, modul în care o persoană stă şi poate fi apreciată printr-un examen somatoscopic.Examenul somatoscopic este o metodă clinică de evaluare a posturii şi a dezvoltării fizice, care se realizează, cel mai frecvent, concomitent cu examenul clinic al aparatelor şi sistemelor şi care constă în vizualizarea subiectului în vederea aprecierii armoniei de dezvoltare globală şi segmentară a acestuia. Concomitent se poate compara subiectul cu biotipul somatic al sportului sau al probei. Această metodă este cu atât mai fiabilă cu cât se efectuează în aceleaşi condiţii pentru fiecare din cei testaţi, rezultând astfel o curbă de apreciere a dezvoltării. Prin repetarea examinării din 6 în 6 luni se pot pune în evidenţă şi eventualele deficienţe fizice ale pacientul/sportivului respectiv care fie că nu au fost depistate la examenele anterioare, fie s-au agravat prin practicarea antrenamentelor, fie sunt rezultatul unui efort fizic incorect dozat.
În vederea realizării unui examen corect şi obiectiv este indicat ca acesta să se desfăşoare la cadrul antropometric, în condiţii de luminozitate bună, la o temperatură de minim 21-22°C în cabinet; subiectul trebuie să se dezbrace şi să fie desculţ pentru a putea fi analizat din faţă, din profil şi din spate, static sau în dinamică.
Datele care se obţin în urma somatoscopiei se pot corobora cu cele obţinute prin fotografiere sau la examenul radiologic, ultimele două metode fiind de elecţie, în situaţiile clinice limită, şi nu în situaţii de rutină.
În urma examenului somatoscopic este posibilă stabilirea:
- ţinutei sau atitudinii subiectului;
- stării globale de nutriţie;
- dezvoltării musculaturii sportivului sub aspectul: formei, volumului, dispoziţiei, simetriei;
- prezenţei şi modului în care este repartizat ţesutul adipos;
- eventualelor deficienţe fizice.
- poziţia capului: corectă, înclinată anterior sau lateral;
- poziţia umerilor, a claviculelor şi a omoplaţilor: înclinare, asimetrie, proiectare;
- poziţia coloanei vertebrale: aspectul fiziologic al curburilor;
- forma toracelui: simetric, cilindric, conic, cu baze evazate, eventuala prezenţă a sechelelor rahitice;
- abdomenul: formă, tonus, volum, adipozitate;
- bazinul: aspect general, simetria;
- membrele inferioare: forma genunchilor şi modul în care se realizează articularea oaselor la acest nivel, aspectul general al segmentelor membrelor inferioare;
- piciorul: addus, abdus, dimensiunea bolţii plantare.
Postura se poate aprecia şi prin examinarea subiectul la cadrul antropometric (un cadru de metal care prezintă fire de aţă aşezate din 5 în 5 centimetri, pe orizontală şi pe verticală).
Aprecierea poziţiei corecte a corpului precum şi a dezvoltării armonioase este necesar a fi realizată din 3 unghiuri diferite: faţă, profil, spate.
Reperele pe care le urmărim la examinarea din faţă sunt, de sus în jos:
- frunte
- piramidă nazală
- menton (mijlocul bărbiei)
- mijlocul sternului
- linia albă a abdomenului (linie unde cei doi muşchi drepţi ai abdomenului se unesc)
- mijlocul simfizei pubiene
- spaţiul dintre cei doi genunchi
- spaţiul dintre cele două glezne.
- mijlocul capului
- apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei vertebrale
- pliul interfesier
- spaţiul dintre cei doi genunchi
- spaţiul dintre cele două glezne.
- a capului şi a gâtului aflate pe aceeaşi verticală, care trece posterior de apofiza mastoidiană,
- posterior faţă de vertebrele cervicale,
- intersectează vertebra a VII-a cervicală,
- trece anterior de vertebrele dorsale,
- posterior în regiunea lombară,
- străbate joncţiunea lombosacrată,
- trece prin faţa articulaţiei genunchiului,
- atinge solul în dreptul tarsului anterior.
Postura precum şi poziţia corectă a segmentelor poate fi apreciată nu numai prin examen somatoscopic ci şi printr-o analiză în timpul mersului sau în timpul adoptării poziţiilor din timpul condusului, şezutului pe scaun, poziţia adoptată la lucru. Se poate întâmpla ca în cadrul examinării statice să nu descoperim aspecte relevante sau care să nu poată explica anumite dureri şi atunci devine extrem de utilă examinarea în timpul mersului: de ex. o modalitate incorectă de a călca poate genera dureri la nivelul coloanei vertebrale.
Zilele trecute m-a sunat cineva care dorea să-i spun ce să facă pentru că avea o durere de spate care nu mai trecea, deşi urmase un tratament medicamentos şi fizio-terapeutic.
Am invitat pacientul la cabinet. Iniţial a insistat pentru o consultaţie prin telefon apoi a acceptat să vină la cabinet. A fost surprins când l-am invitat să meargă puţin pentru a putea să-i analizez mersul. A fost pur şi simplu surprins când l-am invitat să de dezbrace pentru a putea să-l examinez. Şi surpriză! Consultaţia medicală şi testările aferente au pus în evidenţă o inegalitate a membrelor inferioare pentru care este evident că tratamentul pe care îl urma nu avea cum să fie eficient.
Ceea ce ar fi util de reţinut din mica întâmplare ar fi:
- consultaţia medicală prin internet poate să fie numai orientativă şi în nici un caz nu poate să se substituie consultaţiei medicale clasice
- stabilirea unui diagnostic corect se poate face numai examinând pacientul/pacienta dezbrăcat/dezbrăcată – este evidentă excepţia reprezentată de stomatologie, ORL, oftalmologie şi alte discipline medicale de acelaşi fel
- adresabilitatea către medic trebuie să rămână prima opţiune în caz de durere – a merge la farmacie şi a solicita „ceva bun pentru durere” nu reprezintă o soluţie: uneori se poate ca farmacista „să nimerească” alteori nu – nu este de competenţa ei de a prescrie medicamente ci, numai de a le elibera.
medic primar Medicina Sportiva
Universitatea “Al.I.Cuza” Iaşi
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Sursa: www.medicinasportiva.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.