Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada
moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci
înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui
Dumnezeu. Evrei 11:05
Istoria lasă în urmă monumente stranii,
în amintirea unor oameni cu renume, noi avem adesea monumente şi mai
importante decît oamenii. Pietre funerare împodobesc scenele măcelurilor
de mult trecute, sau mărturisesc despre naşterea ori moartea oamenilor,
pentru ca renumele lor să supravieţuiască prin ele. Dar oare ştim noi
unde s-a aprins primul foc? Sau, ştim cînd anume? Unde se află indicaţia
asupra locului unde a apărut prima roată? Nimeni nu ştie! Cu marile
evenimente istoria nu o ia aşa de exact.
De aceea nu e puţin de mirare că locul
de naştere a erei atomice este indicat doar printr-o placă simplă de
lemn în mijlocul pustiului din statul Noul Mexic. Inscripţia sună
simplu: „Ground Zero” (Baza „zero”), însă inscripţia nu este gravată, ci
este vopsită. Dedesubt stă scris: „Fumatul interzis!”
În vara anului 1945 dintr-o dată apare
viaţă în pustia Noului Mexic, la Carrizozo. Coloanele de camioane şi-au
croit drum prin nisip, pietre şi mărăcini uscaţi. Odinioară se căuta
aici aur şi putere. Unii le-au găsit pe amîndouă, alţii şi-au lăsat
oasele în pustie, însă materia misterioasă cu care omul se întoarce în
pustie este mai preţioasă decît tot aurul la un loc din Rio Grande.
Materia se numeşte plutoniu.
11
iulie 1945. Tehnicienii încep construcţia în „Baza zero” a unor schele
de oţel înalte de 30 de metri. După două zile urmează montarea primei
bombe atomice ce urma să fie experimentată. Fizica şi politica s-au unit
cu intenţia de a îngenunchea pe duşman. Bomba modernă care este montată
pe schela de oţel este rezultatul acestei uniri.
Profesorul Oppenheimer şi colaboratorii
săi stabilesc aprinderea primei bombe atomice din lume pe data de 16
iulie 1945, orele 5,30. Toate posturile centrale de filmat şi de măsurat
s-au postat la o mare distanţă. Oamenii de ştiinţă se aflau la 15 km
depărtare, în cazemate subterane, de unde vor supraveghea explozia. La
ora cinci încep contactele radiofonice care-i pun în legătură pe toţi
observatorii pentru a le da la timp semnalele, încă 30 de minute, încă
20, încă 15… .
Tensiunea macină nervii savanţilor,
asupra cărora următoarele minute vor hotărî rezultatele cercetărilor. Cu
toate că specialiştii cred în exactitatea calculelor lor, totuşi există
temeri pînă la ultima secundă. Toţi cunosc ce teribile urmări poate
avea declanşarea unei reacţii în lanţ. În ultimele secunde înaintea
momentului hotărîtor, profesorul Oppenheimer abia că mai poate respira.
Numai cu foarte mare efort se mai poate menţine pe picioare. Emiţătorul
de timp ticăie nemilos prin microfon. Cu 45 de secunde înainte de orele
5,30 ceasul automat de aprindere intră în funcţiune. Acum o întoarcere
nu mai este posibilă, încă 30, 20, 10 secunde… Cît de nesfîrşite pot fi
secundele! Apoi o uriaşă explozie de lumină. Mai luminoasă decît o mie
de sori, după care urmează un bubuit profund, îngrozitor, în timp ce
mingea de foc se înalţă, unul dintre ofiţerii care erau de faţă a
strigat: „Acuma profesorii au pierdut controlul!” Norul de foc şi fum se
urcă, urcă mereu pînă la 12.000 de metri înălţime. Din clipa aceasta
lumea noastră nu mai este aceeaşi…
După cîteva ore de la explozie, primii
cercetători în costume de protecţie se îndreaptă spre „Baza zero”, unde
găsesc un crater mare de 400 de metri. Solida schelă de oţel este
dispărută. Nu-i de mirare, căci prin dezagregarea unei cantităţi de
plutoniu de mărimea unui măr s-au dezvoltat 55 de milioane grade
Celsius. Această temperatură este aproximativ de zece ori mai puternică
decît temperatura de la suprafaţa soarelui. Pe o mare întindere de jur
împrejur pămîntul s-a topit, transformîndu-se într-o sticlă verde.
Fulgerul luminos al exploziei s-a făcut vizibil pînă la 700 km
depărtare, iar în localitatea Gallup, situată la 400 km distanţă, unde
bubuitura exploziei a ajuns după aproximativ 20 de minute, au zăngănit
geamurile caselor.
După această încercare, faptele au
devenit foarte repede serioase. Deja la 6 august 1945 prima bombă
atomică este aruncată peste oraşul Hiroşima. Numele acestui oraş japonez
este indisolubil legat de suferinţe nesfîrşite şi groază de neconceput.
Bomba provocase moartea a peste 200.000 de oameni. Mulţi dintre aceştia
n-au mai fost găsiţi niciodată. Pe lîngă răniţi şi infirmi, numeroşi
sunt condamnaţi la moarte din cauza urmării radiaţiei radioactive, iar
alţii, din cauza gravităţii leziunilor. Dar cînd pe data de 9 august
1945 a doua bombă este aruncată peste oraşul Nagasaki pe care-l şterge
de pe faţa pămîntului, Japonia depune armele.
Deja, de mai bine de douăzeci de ani,
lumea trăieşte cu bomba atomică şi de atîţia ani benzile de producţie
din laboratoarele atomice merg încontinuu. Primei bombe atomice i-au
urmat alte mii de bombe, iar lupta de concurenţă în tehnica armelor
dintre marile puteri mai continuă. Această luptă s-a deplasat tot mai
mult de la bombe la rachete purtătoare, în fortificaţiile subterane
bombele albe stau ca nişte stafii în vîrful rachetelor
intercontinentale. Sub stafiile lor albe ticăie moartea
intercontinentală.
În ultimii ani puterea bombei atomice
s-a înmulţit mai mult decît de o mie de ori. De la bomba din pustia Nou
-Mexicană s-a ajuns la bomba cu hidrogen. Aceasta înseamnă că o singură
bombă „H” are mai multă putere de distrugere decît o mie de bombe de la
Carrizozo.
De la prima explozie a bombei atomice,
secretul fabricării acesteia n-a rămas doar în Statele Unite. Spionul
Fuchs a trădat cele mai importante secrete către Uniunea Sovietică.
Chiar dacă astăzi puţine ţări posedă bomba atomică, în cîţiva ani poate
să se ajungă la douăzeci de ţări. Cu toate străduinţele pentru pace şi
siguranţă, riscul unui război va creşte mereu. Bărbaţii de stat din
răsărit şi apus se ostenesc teribil să stopeze această reacţie politică
în lanţ. Conferinţe pentru pace aici, conferinţe pentru dezarmare
dincolo.
Însă cu toate aceste întruniri, nu
există aproape nici o îndoială că în taină se fac toate pregătirile
pentru desfăşurarea scenei celei mai îngrozitoare în drama istoriei
omenirii. Exact aşa cum a profeţit Cuvîntul lui Dumnezeu, se va
întîmpla: „Cînd vor zice: »Pace şi linişte!« atunci o prăpădenie
neaşteptată va veni peste ei…” (1 Tesal. 5:3). Acesta este motivul
pentru care asupra omenirii apasă o inexplicabilă şi înspăimîntătoare
frică. Ei bănuiesc doar că ceva de neînchipuit le stă în faţă. În
realitate însă toate semnele acestui timp indică clar că arătătorul de
la ceasul acestei lumi arată timpul scurt înainte de ceasul al
douăsprezecelea! Pentru creştini însă nu este nici un motiv de teamă! Ei
merg cu paşi repezi spre apropiata revenire a iubitului lor Domn. Ce
eveniment măreţ va fi acesta, cînd toţi acei care aparţin Domnului Isus
vor fi răpiţi în slavă şi-L vor întîmpina pe Domnul lor!
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.