Belsim. Catharsis Planeta florilor

                                                  Belsim. Catharsis
                                                   Planeta florilor
                                                           (2005)
“Misto toalele … si negru ala era bunicel!” Tusi. Apoi ofta. Memoria ii
umplu ochii de lacrimi. Urata soarta avea sa gandeasca si isi incerca
mereu si mereu norocul in iscusinta photographiilor de revista.
Era trandfirul! Trandafirul de gradina , cum ii placea sa accentueze cu
fiecare vorba despre … ea. Spinii sai verzi fusesera mereu detestati de
oameni, aratati cu degetu’, huliti. Azi insa cineva se gasise sa scrie o
poezie despre ei, despre cat de sensibili sunt si cat de devotati
modularelor petale: eu. Imi vorbise mereu despre cum sa fie si cum sa nu fie
relatiile intre flori. Proiecta mereu imaginea sa parfumata in altii si altele,
mai cu seama in altele. Azi insa incetase cu toate astea. Azi nu imi mai
vorbea pentru ca oricat mi-ar fi vorbit, toate s-ar fi lovit de o forma
cadaverica vegetala.
Intr-adevar urata soarta. O soarta mesianica. Odata de mult, fusese
printre oameni un mare rege, care a stapanit planeta prin noua intinderi
mari si late. De-acolo isi trag venirea expresii ca peste noua mari si noua
tari. Si regele acesta a lasat mostenire multe lucruri pentru toti, dar mai
ales pentru oameni. Dar oamenii au fost slabi. Asa ca … din PAPADIA,
adica PAPA – DIA, tatal tatilor sau poate tatal Dianei, cum se numea
fata regelui (nici ai mei nu-si mai amintesc), am ajuns a ma chema
BASINA PORCULUI, iar din trebuintele trupului meu, facutu-s-au
doar campuri ingrasate cu nimic. Asa se face ca orisicat as fi incercat sa
deschid ochii tuturora, ei n-au facut decat sa ma astupe in carti, sa imi
usuce vlaga, apoi sa ma crucifice si in cele din urma sa ma arate lumii,
scriindu-mi deasupra capului taraxacum officinale , intr-un caiet cu scoarte
de lemn aromat pe care scria mandru ca intr-un cimitir de plante
IERBAR. Cine fusesem eu in tot timpul asta si cine era responsabil de
destinul meu … nu pot spune mult.
Ioanid Ionescu
2
Paradoxurile vietii noastre nu traiesc fara noi. Drumul pe care-l
hranim cu umbre si cu orice fel de treceri ne doboara sau ne ridica gandind
la imprejurul ocrotit de fapte ingrijite. Si-atunci cand gresim, ne
transformam brusc in paradoxuri ale vietii noastre, deschizand porti pe
care le zavorasem pentru o iluzie de holograma. Te dobori cu fiecare
impungere a sortii crezand ca mergi mai departe schilodindu-te si luptand
cu lucruri care ori ca nu sunt facute pentru tine, ori ca nu intra in soarta ta.
Dar continui pana intr-un punct, un punct cand totul se opreste in jurul
tau. Si vezi totul incet, derulandu-se intr-o etapa idioata si infricosator de
simpla. Si atunci ai doua cai: sa iti amintesti cine esti si sa-ti amintesti cine
esti dar sa nu accepti. Si ca o victima bovinizata continui sa suflii in palele
morilor sa creezi pentru tine bratele de uriasi pe care ai sa-i invingi in
numele a tot ce vrei tu sa numesti. Dar daca admiti adevarul, pe tine,
intelegi ca cele mai multe procente de viata din soarta ta ti le-ai petrecut
indepartandu-te de la nucleu si cautand sfarsitul in oricare alta parte
decat in tine.
Iar eu ma nascusem stralucind in soare, galbena si onduland
cuvinte si melodiindu-le dupa placul vantului, transformand orice
convorbire intr-o sedinta terapeutica sau cultivand situatii hoinare. Imi
amintesc perfect cum mi-am intalnit ingerul si cum m-a facut sa inteleg ca
toata suflarea mea, pe care construisem o lume limitata, o ursita
incantatoare si inselatoare, nu valora nimic. El, ingerul meu, era … o chema
Silvia. O fata singura cu imunitate la toate vrajile mele, pentru ca ea nu
auzea si nu vorbea. Sau poate eu nu vorbeam si nu auzeam din cele
intelese de ea. Doar ne priveam. Iar in jurul ei era construita o liniste
distrugatoare, faramititoare, care imi amintesc ca ma socase interior atat
de tare, încât ea a inteles-o drept dragoste. O urmaream mereu si imi
sporea curiozitatea creativa, o adoram ca prezenta pentru ca imi
satisfacea curiozitatea asupra unei lumi neexplorate de mine, lumea
tacerii, lumea celor care nu cuvanta, oamenii. Si ma intrebam adesea ce
era in mintea fetei asteia. Radea fara zgomot, doar poate cu niste sunete
articulate de curenti puternici evadati din gat. Si gandeam ca nu stia cum
suna o melodie, cum canta o pasare, cum un orb nu stie ce e o culoare. Si
daca unui orb ii spui sa-si imagineze culoarea albastra ca fiind racoroasa,
Belsim. Catharsis
unui surd nu-i poti spune sa-si imagineze cantecul privighetorii ca fiind
maron. Si ma impingeam mereu mai inainte si mai inainte. Si ea vedea, caci
asta facea cel mai bine, vedea mai bine ca nimeni altcineva cum cresteam
semet. Si in ea izvora imaginea unui artist, dar a carui traire interioara nu o
cunostea, caci ea era incompleta. Ea nu vorbise decat in vise poate,
acolo unde noi ne simtim sugrumati de cele mai multe ori.
Dupa tot acest timp, in sfarsit intelesesem. Intelesesem ca suntem o
roata, avem incrustat in noi sindromul sferei, al cercului sau al rotii. Cu toti
ne intoarcem la origini mereu. Toate gradele cuprinse intre 2 si 359 sunt
doar o complicatie a firii. Cand suntem tineri, proaspete spirite venite,
gandim simplu si limpede. Apoi ne stricam din cauze din cele mai diverse.
Realizam la varsta mea matura ca cele mai bune conceptii si idei,
comportament si gandire, le aveam cand eram la poalele tineretii. Daca
atunci stiam ca omul nu se schimba niciodata, ci doar ca el se slefuieste in
timp, acum nu o mai stiam. Oamenii se schimba afirmam cu putere ori de
cate ori vroiam sa-mi innabus vreo suferinta legata de interpretare. Mai
stiam si ca dragostea e unul din cele mai reci sentimente. Odata vorbisem
cu un fluture care era nebun de dragostea ce i-o purta unui ochi de pana
de paun. Nenorocitul! Asa a si murit, inghetat de timpuriu drept pavaza
peste ochi intr-un jgheab la fereastra unei case. El imi spusese pentru
prima oara ca dragoste este un sirop minunat de otrava. Dulce si fatal,
lucru pe care cert acum il ignoram. Si multe altele. Dar cel mai sus si cel
mai sus, stiam ca o atingere insemna mai mult decat un cuvant, o miscare
mai mult decat o vorba. Si pierzand prin neintelegere, ma inchistasem in
timp. Atat de hidos, încât adoptasem arma cea mai puternica dar a celui
mai slab dintre toti: magia culorii. In fapt, violenta trupeasca se face mult
mai bine inteleasa decat violenta cromatica, adica comunicarea conteaza
mai mult decat crezusem.
Uneori o vedeam cu oameni care ii zambeau si o faceau fericita. Dar eu
nu o puteam vedea decat asa cum ma vedea si ea pe mine: ca o floare intrun
buchet de flori, fara sa inteleg relatiile ei, fara sa percep ce ar fi legat-o
de ceilalti oameni, fara sa pot fi gelos pe infaptuirile ei. Oare ea ar fi
putut fi geloasa pe o garoafa din vaza care ar fi iubit o feriga dintr-un
Ioanid Ionescu
4
ghiveci? Nu stiu cum se manifesta atasamentul asta al meu pentru ea; pur
si simplu ma simteam legat de Silvia ca printr-o amintire sumbra. Fel si fel
de flori ii vizitau casa venind care mai de care din cine stie ce colt de
gradina sau de planeta din mana nu stiu cui. Nici macar gelos nu puteam
fi, pentru ca dintre toate, gelozia nu ma putea atinge. Si cu toate lucrurile
cu care ea se mandrea, inclusiv gradina din care faceam parte construind
un intreg metamorfozat, cu ele parca ma mandream si eu, si chiar cu mine
insumi. Nu stiam cum arat decat din descrierile celorlalti, era normal
pentru mine, dar anormal pentru cineva care instala imagini proprii
oglindite, oglinzi prin toata gradina, cautand reflexii. Eu nu statusem
niciodata in fata oglinzilor ei, insa intr-una din zile am zarit-o intr-una din
oglinzi. Si atunci am innebunit de jale. Cu cat o iubeam si cu cat greu
acceptam absenta ei pe perioade indelungate, pe atat de greu imi era sa
accept acum doua din ele. Poate ca sansa de a o intalni era mai mare
acum, ele … doua fiind, dar parca ma topeam covarsitor.
Intr-o alta zi a spart toate oglinzile. Si frunzele parca mi se vestejisera iar
pamantul imi parea instabil. Nici albinele nu le mai primeam in ziua aceea si
nici dulceata din polen nu mai era blanda, ci una sobra. In ziua aceea a
umblat desculta prin toata gradina si cioburile i se infipsesera in picioare,
si imprastiind sange printre noi, m-a zarit. O biata papadie cu frunze moi si
de un verde crud, patate cu sange care parea atat de inchis la culoare.
Frunza pe care mi-o rupsese sa-si acopere rana era … era ca si cum i-as fi
scris pe propria-mi frunza o poezie cu care sa-si acopere ranile dureroase.
Planeta florilor Eu fac trandafiri ...
Respir. Respir tot din jurul meu. Mirosul de oameni, mirosul de animale,
mirosul de vant, mirosul de Soare, mirosul de roua si mirosul de Pamant,
mirosul de noapte, mirosul de ceai … Mirosul de ceai? Asta de unde mi-a
venit? Dar chiar miroase a ceai. Da, cu siguranta venea dinspre casa.
Uff! Ceai! Ceai! Ceai! Uram cuvantul asta cu toata fiinta mea. Dar prea
tarziu! Atata intuneric am incadrat in mine ca acum sa caut o noua
Belsim. Catharsis
izbavire. Cu fiecare floare cazuta, cu fiecare teasta pe care ei o fierbeau
ca sa-i bea sucul, numind asta ceai in limba lor, cu fiecare, eu ma
indragosteam de ea. Era atunci cand nu mai conta, era atunci cand iti vezi
calea limpede si iti gasesti curajul. Destinul unora este de a-i vindeca pe
altii prin moartea lor, iar destinul altora e de a se vindeca prin moartea
celorlalti. Asa era Musetelul . Aceeasi matasoasa culoare de galben
purta pe cap. Ca si Silvia. Doamne cat o adoram!
Cat de curand! Cat mai curand aveam s-o revad din nou. Imi amintesc
cadourile pe care mi le facuse, cinci pietre albe cu care ma inconjurase sa
ma delimiteze. In fapt, ma separase de ceilalti. Trandafirul era singura
care ma vedea. Si mereu imi amintea ca “da, dar eu fac trandafiri, pe cand
tu … ghinde ”. Si deodata Silvia. Aparu. Zambitoare si plina de forta.
Ascunsese Soarele de mine tolanindu-se intre noi. Ma umbrise. Apoi
incepu sa ma mangaie cu respiratia-i calda. Ma bucuram si radeam. Iar ea
radea cu mine. Nu stiu de ce dar vroiam s-o vad ca pe ceilalti.
Dupa ce pleca gradina ramanea goala. Si pustie. Dar nu ma intristam, nu
ma mai intristam, caci aveam sa traiesc pentru clipele ce vor veni. Pentru
dependenta de sentimente. Dependentele ne distrug, dar sunt singurele
care ne si dau viata cu adevarat.
“Nu e bine tinere!”, striga Stejarul .
“Ce stii tu batrane?! Ce stii tu!”
“Deja te-a demarcat! Te-a separat de noi! Granitele nu sunt bune!”
“Granite?”, i-am raspuns. “Ce granite? Unde sa fug? De parca am plecat
vreodata de unde suntem!”
“Sunt mai multe feluri de granite! Ai grija baiete, ai grija!”
Dupa cateva zile de absenta iubita imi aparu din nou. Ma ingrijorase
statutul acesta de singuratic care se crease in jurul meu. Pana si
Ioanid Ionescu
6
Trandafirul isi luase o alura de suparata pe mine. Imi zicea ca de cand cu
pietrele am devenit orgolios si vorbeam de parca conduceam peste toti
de-acolo. Dar nu o ascultam. Sufletul meu nu mai vroia sa asculte de ei.
Ascultasem toata viata si nu se intamplase nimic diferit. Ma simteam fad,
ca si cand nu aveam nimic de spus, de facut, de creat. Iar acum cand trenul
oprise in gara mea ce-ar fi trebuit sa fac? Sa-l ignor? Sa-l las sa plece?
Silvia se opri in fata mea ca de fiecare data. Se aseza intr-o pozitie
ciudata si intortocheata si inchise ochii. Mainile si le tinea pe genunchi cu
palmele inspre cer si primele doua degete impreunate. Era o pozitie
ciudata pentru un om. Apoi o raza de lumina se conecta de la sursa
noastra universala in crestetul ei. O inconjura luminos si cald intr-o sfera.
Dupa asta ea indrepta lumina spre mine si … gata! Imi amintesc doar ca miam
pierdut orice constiinta, orice memorie si orice capacitate. Vazusem o
lumina puternica dupa care m-am simtit proiectat in alta dimensiune. Era
straniu; ma simteam posedat si ca posedam in acelasi timp. Pietrele, care
s-au dovedit a fi veritabile cristale de ametist, le vedeam acum de undeva
de sus. Pline de energie si iradiante. Pe Silvia o vedeam de undeva de
sus. De fapt ii vdeam corpul, dar nu si capul. Si atunci totul a disparut.
Si atunci din nou m-am pierdut in simturi. M-am trezit cateva ore mai
tarziu intins la pamant. Silvia disparuse iar in jur era rumoare. Dar
intelesesem! Se conectase la subconstientul meu! Iar pentru ca eu nu
puteam indura forta ei energetica am fost pur si simplu expulzat,
spulberat. Dar nu asta era important. Nu ca eu as fi putut pieri; nu asta
era ceea ce trebuia sa vad. Substanta consta in faptul ca ea fusese atat
de tare incat a riscat viata mea ca sa inteleaga faptura din mine; iar eu
dintr-a ei. Caci odata eliberat de corp, spiritul meu s-a indreptat instinctiv
catre cel mai apropiat trup disponibil: al ei. Eu, Papadia , in corp omenesc.
Dumnezeule, aveam degete si … unghii la degete, si … brate stranii; si in
fractiunea aceea de secunda cat corpul meu i-a permis ei sa ramana acolo,
am putut vedea o intreaga poveste despre Silvia. Parul ei dupa care
ravneam mereu, mainile ei fine pe care le cantam in poezii … toate astea au
fost ale mele pret de o fractiune de secunda. Apoi ele au disparut. Ca
intr-o poveste cu inceput si sfarsit. Ciudatenia consta insa in faptul ca
Belsim. Catharsis
aveam senzatia unei alte miscari, al unui alt metabolism, al unei alte misii pe
Pamant .
Si lesinul! Lesinul acela confuz m-a proiectat inapoi. Nu stiu cat am
zacut, nici cu aproximatie macar, dar corpul meu coplesit care lancezea pe
pamant umed si rece, in frunze vestejite, era dovada unei dragoste
neimplinite doar pe jumatate. El stia ca fusese puntea dintre mine si ea si
ca permisese acces la niste idei sau temeri cu bataie lunga si risc ridicat.
Intelegerea noastra tine intotdeauna de gradul de risc pe care suntem
dispusi sa-l investim.
Cateva zile mai tarziu Silvia nu s-a facut vazuta din nou. Ma intrebam
daca ce a vazut in mine a fost pentru ea o experienta asemanatoare cu a
mea. Oare ce simtise? Oare ce vazuse? Intimitatea fiecaruia dintre noi era
un lucru de o sensibilitate maxima, mai ales avand in vedere ca ne eliminam
toxinele diferit; mai ales ca lumea in care traim este echilibrata in micro si
macro universuri.
Au urmat cateva zile in care mi-am revenit inimaginabil de repede din
cauza cristalelor, dandu-mi seama ca de-acum eram element participativ al
unei grile. Stejarul mi-a povestit ca exista oameni care imbratiseaza
copaci sa ia din energia lor. Dar doar atat. Niciodata transfuzie de
suflete.
Planeta florilor Golgotind
Dupa ce ma smulse ma lua in casa de langa gradina. Casa ei, casa pe care
o stiam doar pe dinafara si doar din partea de unde Soarele rasarea.
Eram slabit si durerea nu inceta sa ma schilodeasca. M-a purtat pe
palmele ei cu delicatete in partea cealalta. Totul parea un alt loc, o alta
dimensiune, o alta planeta … si totusi era de partea cealalta a casei. Acum
intelegeam de ce stejarul ne vorbea mereu cu superioritate, caci de-aici,
de sus, totul parea altfel decat jos. Nu stiu daca era mai frumos dar cu
siguranta era altfel. Si atunci m-am simtit mic, neimportant, ne … poet; ca
Ioanid Ionescu
8
dintr-o data pur si simplu nu mai contam. Imi reveneam doar cand imi
aminteam de ea, si mai ales de faptul ca o facusem sa se indragosteasca
asa de mine. Toti ma crezusera nebun si adesea incercam sa-mi imaginez
cum reactionau oamenii la cele spuse de ea. Sau poate ca nu le spunea
nimic din toate cele ce se petreceau cu noi. Poate era doar secretul ei. In
jurul meu, cei mai multi ma compatimeau si-mi urseau o moarte apropiata.
Si? In fond nu moartea era o problema nerezolvata, ci trairile mele
interioare. Nu pricepeam si nici nu vroiam s-o fac, de ce existau pe lume
doar doua cai: cea alba si cea neagra, si care nu erau indispensabile de
loc, si nici definibile; erau mereu pe ghicite. Si ele erau misiunea, pe de o
parte, si karma pe cealalta. Iar misiunea si karma nu se puteau intelege de
fel, asta ducand inevitabil la suferinta provocata de absenta celei ce nu
fusese optata. Spre exemplu, daca alegeai sa-ti duci misiunea pana la
capat, sufereai din cauza celor de langa tine, care nu intelegeau asta si te
judecau (de cele mai multe ori). Daca era cealalta, lasai deoparte misiunea
si te distrai, asta fiind in stransa legatura cu ideea de a-I face pe aceeasi
sa sufere, adica produceai karma.
Planeta florilor Dans
Stejarul era cel mai batran din cati cunosteam si din cati se vorbea. Nu
era rapciugos din fire, insa batranetea lui benefica si vorbele mereustiutoare
ne enervau. Prezenta lui era atat de stresanta cateodata incat
mi-as fi dorit sa nu ma fi nascut vreodata din vant in loc ca asta. Si atunci
ma inchideam in mine si scriam poezii in seva mea. Imi incordam tulpina si imi
leganam frunzele.
Imi aminteam cand in singuratatea mea incepeam sa aud parca o melodie
venita de nicaieri altundeva decat din mine. Dar n-avea cum si numai asa
avea cum. O vedeam [e Silvia trecand pe langa gradina si aruncandu-mi o
privire departajatoare de celelalte inconjuratoare. Si nu trebuia sa astept
ca aparea pe data. Zambitoare si nestanjenita de prezenta atator
vietuitoare. In ziua aceea am invitat-o la dans. Eram nebun, pesemne, ma
Belsim. Catharsis
uitam la ea si era un gigant. Era de o statura infiorator de placuta:
enorma. Un zambet enorm, ochi enormi, picioare enorme. Cateodata ma
panicam in prezenta ei. Dar acum vroiam sa dansez cu ea. Cu caldura ei.
Dar ea ma privea neintelegatoare.
“Danseaza cu mine!”
Si toti radeau sau ma jeleau. Numai ea nu zicea nimic. Nici da nici nu .
Zambea. Si o simteam ca pe o salbatica cu suflet drag. Iar ea ca pe un
descoperitor. In ziua aceea am dansat cu parul ei. Amandoi ne ondulam in
ritmul vantului si in glasul lui. Eu stiam. Ea stia. Si era de-ajuns.
Planeta florilor Pastile
“Pastile aruncate-n vant” era o expresie pe care batranii, cum era de altfel
si Stejarul , o stiau de la oameni. Dar cum? In viata mea nu auzisem un om
si mai cu seama nu intelegeam termenul; poate ocazional prindeam mici
articulatii ale unor vorbe, dara’mi-te sa le si inteleg expresiile sau valoarea
incarcaturii lor?! Dar Stejarul stia, si nu stiu nici cum si nici de unde,
pentru ca prea multa lume nu se perinda prin gradina.
Tot asa imi spusese odata ca oamenii isi pot schimba sexele intre ei, asa
cum nu-mi puteam imagina niciodata. ‘Adica un el il poate schimba cu o
ea? Dar pentru ce? Pentru ce sa vrei asta? Si apoi ce sa faci, sa il dai
inapoi? ’, iar copacul isi agita ghindele intr-un ras nebun. Chiar nu
intelegeam de ce ar face cineva asa ceva. Cum, eu PAPADIA, sa ma
schimb intr-o ea PAPADIA? La naiba, eu eram PAPADIA din
nastere si cu asta basta! De fapt, aceste cauze sexuale, pentru ca aici se
limiteaza ele credeam eu, erau de nepatruns pentru multe minti vegetale.
Noi nu stiam prea bine conceptul de imperechere. Singura imperechere
era cu Pamantul care ne crestea si a carui disparitie era pentru noi tot
atat de mortala ca si lipsa aerului. Si totusi, inmultirea noastra era ca pe
banda, ca o fabrica de facut flori, tocmai de aceea placerea actului sexual
la oameni era nestiuta pentru noi. Mai vorbeau copacii despre asaIoanid
Ionescu
10
numitele altoiri ca de un fenomen de apropiere a doi pomi intr-unul singur,
de multe ori de sexe diferite, cu urmari ciudate pentru flori si fructe.
Ciudat?!
O alta chestie era conflictul dintre generatii. Oamenii se autodistrugeau
pe seama unei neintelegeri simple: ca de fapt nu exista generatii diferite, ci
personalitati, ego-uri sau … comportamente diferite. Iar aceste
personalitati, ego-uri sau … comportamente erau intr-o continua evolutie.
Era nefructificanta ideea ca se copiaza caractere. Si ce? In fond toate
lucrurile pe care le facem le copiem, absolute toate. De la hrana si pana la
somn. Mancam elegant, dormim in pozitia invatata de la parinti. Si atunci?
Pentru plante lucrurile nu stateau asa. Noi pur si simplu ne nasteam flori
sau copaci si muream asa. Ca si oamenii. Dar daca ei aveau teluri precum
sa evolueze in viata dupa un tipic, dupa vreun personaj marcant al epocii
lor, noi nu. Noi nu vroiam sa crestem in inaltime cat Iedera ori sa facem
flori de aceeasi culoare precum Violetele . Nu?! Noi ne nasteam si
ramaneam pana la moarte unice, la fel ca oamenii. Atata doar ca noi
constientizam asta si ne focalizam perspectivele in situatii mult mai
benefice.
Planeta florilor Seva vs sange
Masinile de tuns intrau in iarba ca printr-o padure de plante minuscule si
le retezau nemilos si nestanjenitor, impiedicand mersul naturii pe care
oamenii il vor modificat de cele firesti … mereu. Si mirosul emanat, un miros
de iarba cruda, cadaveric pentru plante, era atat de placut oamenilor.
Planeta florilor Parléz plus bas!
Sunt o rana atat de adanca pentru semenii mei incat ingroparea mea mi-o
doresc atat eu cat si ei. Primavara, Soarele se joaca cu sanii tai si dintre
toti privitorii, eu sunt cel ramas fara rasuflare, ca si cum tu te-ai excita la
Belsim. Catharsis
vazul petalelor mele. Galben si roz se vor contopi intr-un infinit atat de
palid incat adancul ne va concentra spre un viitor de mama si tata.
Ziua a patra m-a picurat cu ceara. Ceara alba. Ceara alba parafina, de
stup. Picurat in galbenul meu, specific, cu alb; in agonia-mi incercam sa
gasesc un sinonim pentru galben, pentru muscatura de suflet si pentru
ochi. Si nu gaseam. Pentru ca nu puteam domni peste ce nu intelegeam.
Peste neintelegere. Apoi cu limba calda in umiditatea ei imi atinse corola
zvarcolind-o. Radacinile mi se impamantau mai salbatic decat am simtit
vreodata. Porii mi se deschideau si simteam seva Pamantului cum ma
patrunde. Vedeam doar ochii ei. Nu flori, nu iarba, nu rahatii de pisica de
altadata, nu ghindele cazute, nu frunzele, nu pietrele, nu cerul, nu casa, nu
albinele, nu dulceata. Doar ochii!
“Te rog eu … ca nu mai fac, spune-i sa ma lase sa vad, te rog … te rog … uff
ce naibii?!”, striga de zor Trandafirul cu camasa ecosez a Silviei
acoperind-o aproape in intregime. Se descoperise de camasa si statea
intinsa in fata mea. Ma privea si imi alinta foile. Si ma picura cu ceara. Si
in jurul meu de asemeni. Nu vazusem niciodata atat de aprope foc. Era
calduta flacara aceea vioaie cu caldura careia ma alinta vioi si zambitoare.
Se asorta in situatie cu Silvia mea, iar impreuna conturau un tablou de-a
dreptul fin.
Eram gol din nastere in fata unui om care se dezbraca! De sentimente!
Planeta florilor Balada unui urs mort
Florile viseaza. Da, florile viseaza. Si copacii, si animalele, si cristalele, si
oamenii. Da, florile viseaza; si vise si visuri. Iar ele difera de la individ la
individ. Dar nu despre cum visam cu totii vreau sa vorbesc astazi, ci
despre cum interpretam visele si visurile. Puterea lor nu e mereu constanta
si ne impinge de cele mai multe ori sa urmarim cai intortocheate, caci
drumul cel mai scurt nu e cel drept, cu siguranta.
Ioanid Ionescu
12
Vroiam sa vorbesc despre puterea viselor si a visurilor pentru ca mi-am
amintit un vis al meu in care protagonist precoce ma aratam a fi. Am
observat ca in ambele tipuri de inchipuiri carora le dam nastere in moduri
nu prea diferite unul de celalalt, durerea, iar ca sa accentuez termenul asta
spun chiar durerea chinuita, este un factor esential care schimba mereu
ceea ce se afla in interiorul destinului, pe care mie personal imi placea sa o
definesc ca BASINA. Adica liberul arbitru este valabil intre punctele
segmentului denumit destin. Iar restul nu exista.
Dupa lesinul din ziua aceea au urmat multe vise si multe visuri pe tema
aceea. Si curios, de cand incepusem sa ma percep ca parte integranta a
unei grile, a unei formatiuni, am inceput sa-i imprumut din caracteristici sau
mai bine zis sa oglindesc in mine categoriile de apartenenta. Asa ca intr-o
zi am visat ca eram om. Un barbat chipes. Poate parea ciudat, mai ales ca
nu stiu cati oameni au gandit nu aievea, dar macar in vis ca sunt flori. Se
pare ca eram un iscusit razboinic al luminii, intelegeam energiile si le
coordonam extrem de bine. Ma aflam pe un camp intins de un verde
deschis si proaspat cu padure de o parte si de alta. Iar acolo, in verdele
acesta pustiu se afla un urs, un urs de statura mai inalta decat a mea. De
ce tocmai urs, nu stiu! M-am gandit ca poate reprezenta sursa care
consuma cel mai mult si indirect mierea ca produs finit al polenului. Caci
da, plantele dau mierea iar animalele laptele. Mierea si laptele de pe
Pamant au dat gres in evolutia lor aici. Animalul era furios si se indrepta
spre mine amenintator. Eu, barbatul suplu la aminte dar iute, am inteles
miscarile si am anticipat asemeni unui grozav razboinic cum lucrurile vor sa
evolueze. Si tensiunea crestea. Cu fiecare floare draguta, cu fiecare
floare iubita, cu fiecare floare moarta. Si ii sopteam sa se opreasca caci
raul ne inconjoara. Si el era poarta care il lasa sa ne patrunda. Stiam ca il
voi omora si ii strigam sa se opreasca. “Te voi omora!!! ” strigam. Dar nimic.
Ochii lui si ochii mei. Stiam ca este o lupta dintre emotii si spirit. Iar eu
eram spiritul; care intotdeauna va invinge emotionalul. Si Dumnezeule cat
il rugam si il imploram sa se opreasca. Poate ca si el stia undeva inserat in
adancul lui ca e sfarsitul liberului sau arbitru. Capatul celalalt al
destinului. Si am activat o sabie de lumina si i-am strapuns capul. Si s-a
Belsim. Catharsis
prabusit cu capul in poalele mele rasufland greoi. Si ma privea. Nu ma
ura. Ma compatimea. Iar eu continuam sa plang si sa ma inec in sughituri. Ii
mai spuneam sa ma ierte caci altfel ma voi uita. Voi uita de mine si voi fi
sfarsit. Si visul s-a terminat. Nu stiu daca m-a iertat vreodata. Stiu doar
ca m-am trezit.
M-am trezit intr-o zi. Rupt si dezintegrat din gradina. M-am trezit intr-o zi
purtat pe palmele fine ale Silviei in casa pe care o stiam doar dinspre
Soare rasare. Oboseala imi curgea prin tulpina odata cu seva. Simteam
o melodie lina si totodata parca o galagie a firii. Pale de vant imi rascoleau
petalele. Si melodia imi tot suna in cap. Parca era un vis. Parca o stiam de
undeva. Parca asteptam sa vad tunelul de care se tot vorbea. Si
triumfator stateam in palmele ei ca un erou pregatit sa-si faca intrarea in
uralele publicului sau din contra, in ingrijorari obsesive conturate in
suspine. Priveam invingator desi fusesem invins. Fusesem rupt. Asa ar fi
gandit cei mai multi, daca nu toti. De fapt, eu eram Iisus al florilor, Iisus
care-si da ultima rasuflare ca sa arate ca lumea nu se limiteaza la gradina in
care te nasti si faci fructe, flori sau oua.
Stiam ca ceea ce se intampla cu mine e necesar a se intampla, caci valorile
mele imi sopteau ca eram facut din intregul numit schimbare. Si vroiam sa
vad acea schimbare, sa o intalnesc si sa o simt. Si am intalnit-o. In camera
Silviei. O camera ciudata cu o gramada de lucruri si frumoase si urate,
dar stranii la cautatura si ale caror intrebuintari nu le imaginam si nici nu le
cunosteam. Toata viata nu ma miscasem din singurul loc pe care nici nu
stiu daca puteam sa-l chem acasa pentru ca … acasa inseamna un loc
delimitat pe care il recunosti daca il parasesti. Altfel nu isi are sensul.
Spre exemplu, acasa pentru o floare de ghiveci putea sa fie in orice
salbaticie ori gradina. O gradina ca cea din care eu astazi ma miscasem.
Pe care o parasisem. Si o numisem in sfarsit acasa . Si nu mi-a lipsit pana
mi-am intalnit schimbarea, in camera Silviei. Schimbarea a fost atunci
cand am vazut petale de trandafir. Petale de Trandafir de gradina . Erau
asternute pe un loc inaltat de la nivelul solului, un loc ce parea destul de
spatios si intim. Era un pat. Si asta am inteles cateva momente mai tarziu
Ioanid Ionescu
14
cand mi s-au confirmat invataturile si informatiile caraghioase de alta data
ale Stejarului .
Petalele erau asternute pe intreg patul. Le recunosteam ca pe propriilemi
petale, caci credeti-ma, am stat o viata intreaga langa ele. Si asta m-a
speriat un pic. Starea de confuzie nu ma parasise, insa uitasem de durere.
Si am fost si eu intins pe pat printre petale rosii. Asternuturile patului
erau albe albe. Impactul rosului de petala, contrastant cu asternuturile,
era atat de puternic incat pentru prima data in fata Silviei ma cutremuram.
Ea s-a apropiat de pat. Si-a desfacut parul, l-a scuturat de catva ori si
mi-a zambit. Apoi si-a scos bluza, si i-am putut vedea pentru prima oara
tatele. Tatele ii erau diferite de cele ale animalelor pe care le stiam de
prin gradina. Ii semanau cu niste palarii de ciuperci rozalii cu capusoare
maronii precum ghindele. Si-a ridicat fusta si si-a tras chilotii in jos pe
picioare, lasandu-i sa curga pana ce atinsera pamantul. Zambetul i se
amplificase. Si-a tras si fusta si a ramas goala. Goala ca si mine. Eram
goi amandoi in camera ei. Pielea ii era la fel de fina ca cea a tenului.
Chilotii ii protejasera zona intima de multe ori si asta se vedea din urma ce
o lasase pe piele, urma umbrei in fata Soarelui. Era frumoasa. S-a
asezat linistita pe spate langa mine. M-a cuprins si a inceput sa exploreze
cu mine propriul sau trup. Si incepusem sa-mi amintesc cum era sa ai trup
de om. Incepusem sa vreau mai mult. Incepusem sa gandesc ca un om.
Parul ce fusese acoperit era diferit de cel pe care il cantasem de atatea
ori. Nu la culoare era deosebirea, ci la forma. Si deodata in camera intra
cineva. Cineva care m-a speriat. Era tot un om. Era un barbat pe care
nu-l mai vazusem niciodata pana acum. Pana in momentul asta. Si m-am
speriat, caci stiam ce inseamna goliciunea la oameni. Si el s-a apropiat. Iar
eu ma speriam pentru Silvia. M-am uitat catre ea. Ea avea acelasi zambet
larg. M-a aruncat pe o carte deschisa ce statea pe noptiera langa pat.
Barbatul se aseza langa ea. O saruta. Se sarutara. Se sarutara atat de
pasional incat nu imi gaseam cuvinte. Nu gaseam cuvinte sa inteleg. Fara
cuvinte. Fara cuvinte s-a petrecut tot. Atat de rapid. Scoase penisul
barbatului de langa ea si il infipse in ea. M-a privit, a strans din dinti si din
ochi. I-au scapat lacrimi si pentru prima data i-am auzit tipatul. A fost
Belsim. Catharsis
puternic si dureros. M-a privit din nou si l-a dat deoparte pe barbatul de
langa ea. Era plina de sange in zona intima si asternuturile de asemeni.
Petalele erau improscate cu sange. Petalele Trandafirului de gradina . A
intins mana spre mine si a inchis cartea.
Planeta florilor
~ Sfarsit ~
Ioanid Ionescu
16
Crucea amara
(2006)
Prolog
-------------------------------------------------------------------
Toate povestile triste incep sa se scrie cand motivatia ratacitorilor se
umple de singuratate. Singuratatea ca forma adeziva de substratul unui
trup de om zgarie inima. Si o zgarie intr-un asa fel incat multiplicarea ei
distruge cele mai neasteptate forme intru-chipate si intru-cladite.
Belsim. Catharsis
Crucea amara Capitolul I
Hristos pe litere
Ieri am auzit un fel de teorema pe care as vrea s-o ghidez un pic spre alta
forma decat cea spre care tinde. “Barbatii, la o anumita varsta, ajung intrun
prag. La fel ca si femeile cand ajung la menopauza. Tot un prag. Si in
pauza asta numita prag ei se intreaba ce fac ei aici. Pentru ce sunt ei
aici?! ”. Nu stiu cat este despre barbatie si cat despre femeism. Cunosc
barbati care au intrat la menopauza de cand se stiu si de cand ii stiu. Dar
intr-adevar, apare un moment in pauzele fiecaruia din noi cand ne
intrebam: Ce cacat caut eu aici? Si nu prea stim sa raspundem decat intro
circumstanta. Sa ne bucuram de pauza. Adica sa abandonam tot. Sa
ne eliberam. Iar atunci cand te-ai eliberat te rememorezi. Iar rememoratul
este o arta. Iisus spre exemplu era un artist. Nu stiu cati s-au gandit
vreodata ca Iisus s-a rememorat: Ce frumos a fost cand l-am cunoscut pe
Pavel?! Sau ce misto a fost cand am calcat atunci peste ape?! Si faza cu
vindecatul schiopului parca m-a facut sa ma simt bine, eheh … Nu! Astfel
de ganduri nu apar nicaieri. Poate daca s-ar gasi vreun jurnal de-al lui Iisus
lumea s-ar indrepta. Azi m-a cam enervat mama dar mi-am promis sa nu ma
mai enervez. Nu asa am invatat, nu asa ar vrea Tata! Si nu il judec pe
Iisus, nici macar pe oamenii care i-au schimbat imaginea. Iisus punea
accentul pe alte valori decat o facem noi. Dar asta nu inseamna ca Iisus
nu urina. O facea si el. Si cand o facea scotea si gamete, precum acelea
specifice de eliberare, caci cu totii facem asta. Si poate ca Iuda l-a auzit
vreodata gemend de placere cand o facea sau poate era la buda. Dar
desi a avut o poveste legata de El, nu i-a dezvaluit acestea niciodata. Vi-l
vand pe Iisus pentru argintii astia! Apropos, stiati ca s-a cacat ieri chiar in
gradina de unde o sa-l luati in seara asta? Nu. Nu pentru ca toate
lucrurile facute de Iisus, au fost normale. Iisus le-a spus cum spune o
femeie unui barbat cand incep o relatie: De azi inainte, oriunde ai fi si
orice ai face, tu ma reprezinti pe mine; iar eu, de azi inainte, oriunde as fi si
orice as face, te reprezint pe tine. Oricare din noi putem face ce a facut
El si asta ne-a spus-o chiar Iisus. Tocmai asta incearca sa ne impiedice
prelatii, sa intelegem natura normala a lui Iisus. Personal mi l-am imaginat
pe Iisus ragaind dupa o masa buna. Nu exista om caruia sa nu-i fi scapat
Ioanid Ionescu
18
vreodata o eructatie, macar o data, chiar si in particular. El, Mantuitorul,
avea protectia divina suta la suta (masurat radiestezic), ceea ce inseamna
ca nimic nu se putea atinge de El. Ca L-au crucificat, s-a intamplat
pentru ca Iisus a vindecat fara arginti, iar asta inseamna ca prelua cate
putin din karma fiecarui vindecat. Karma s-a adunat si asta i-a fost fatal.
De aici sintagma << Iisus a murit pentru noi, pentru pacatele noastre >>.
De aceea nici El si nici Dumnezeu nu au facut nimic spre aparare. Caci
Dumnezeu a lasat legi exacte. Si cum era ca tocmai unul din fiii sai sa
incalce aceste legi? Asta cred eu. Si mai cred ca pentru a putea face o
minune nu trebuie sa iti stapanesti ori sa iti innabusi pasiunile, ci sa
absorbi in calea de echilibru. Iar aceasta stare, devine o bucurie interioara
imensa care produce explozia de energie cunoscuta oamenilor drept
Orgasmul cosmic. Da, pentru a face minune este indispensabila starea
de fericire interioara care paseste peste legile pamantesti. 9,8 a fost
invinsa de atatia. Ma gandesc doar cat de fericit era Iisus cand a umblat
pe apa. Cu toate astea, religia nu ni-L arata aproape niciodata fericit,
vesel. Ingerii in biserici sunt mereu tristi. De ce? Pentru ce? Nu oare
Dumnezeu este inventatorul umorului? Daca nu EL atunci cine?
Apoi m-am gandit daca Iisus stia de daci? De geti? Dar de atlanti? Dar
de uriasi? Ba bine ca stia?! Pentru ca avea acces la cele mai inalte
biblioteci, si nu ma refer de fel numai la cele pamantene ci da, la Akashe.
Isi taia Iisus unghiile alaturi de daco-geti? Se spala intre degete la
picioare in aceleasi vase cu ei? Cine il tundea pe Iisus? Cine ii spala
lucrurile? Ce fel de indispensabili avea Iisus? Cand manca porumb fiert
facea cu boabe? Astea sunt lucrurile despre care as vrea sa-mi vorbeasca
popii, pentru ca eu ma identific cu perfectiunea. Se barbierea El? Cum?
Unde? Isi facea freza? Stia El sa inoate? Stiu ca a mers pe apa (biblic
vorbind) dar stia El sa inoate? Sau sa vasleasca? Iisus avea o vibratie de
necontenit iar in aceasta vibratie statea toata puterea Sa. Vibratia si-a
creat-o prin post, rugaciune, abstinenta etc. (in fapt prima le include si pe
urmatoarele in anumite circumstante)
Belsim. Catharsis
Se vorbeste ca Christosul a avut o relatie amoroasa cu Maria
Magdalena. Ceea ce mi se pare foarte ok. Si daca ar fi asa, sunt curios
ce pozitii a folosit. Pozitii de sex, da?! Poate doar pozitia misionarului,
care este pozitia ideala, cea benefica. Din aceasta pozitie se pot uni
chakrele ambilor parteneri si se intra in orgasmul cosmic. Adica o placere
nebanuita fara ejacularea barbatului care poarta numele de continenta.
La drept vorbind, daca si-a luat trup de om TREBUIA sa incerce
toate lucrurile pe care le poate face un om. Poate ca a si omorat vreodata;
vreun paianjen pe care a calcat din greseala. Poate ca s-a si masturbat o
data, macar pentru o singura data. Poate si-a pierdut virginitatea cu
Maria Magdalena. Poate?! Toate acestea sunt doar poate -uri. Iar
despre aceste poate -uri vreau eu sa vorbesc. Se mai vorbeste ca a avut
un copil. Sunt curios ce s-a ales de copil. Unii spun cum ca ar fi
intemeietorul Templierilor, ca societate secreta. Altii nu stiu ce sa spuna.
Dar ma gandeam daca maretia din tata s-a mostenit si in copil. Adica, de
obicei, copii talentati se nasc din parinti simpli si normali, cum de fapt a
fost nascut si Iisus. Si Eminescu. Si Freddy Mercury. Dar copiii lor
(daca au avut) nu i-au mostenit. Adica ei au fost copiii omului, copiii
tuturora.
Despre Iisus capricornul nu s-a scris niciodata. Iisus nascut in Capricorn,
25 decembrie anul 0 (ciudata si puternica, de altfel, aceasta rasturnare a
anilor intr-o noua organizare calendaristica). Pai sa vedem ce fel de latura
umana influentata de zodiac alesese Domnnul nostru pentru Fiul sau:
Zodia
CAPRICORN
Alte nume: CAPRICORN (in limba latina, preluat si in
limba engleza)
Perioada 22 decembrie - 19 ianuarie
Ioanid Ionescu
20
Simbolul zodiei Ideograma semnului zodiacal sugereaza capul si
coarnele unei capre, indicand linia intelectului
care se ridica pana la cel mai inalt nivel, formand
cercul spiritului.
Descrierea
zodiei
Zodie feminina de pamant, predominant practica,
materiala, guvernata de planeta Saturn, planeta care
sporeste spiritul practic, dorinta de securitate pe toate
planurile, diplomatia, seriozitatea, tenacitatea si
perseverenta, dar si pesimismul, incapatanarea. Nativul
in Capricorn este un om care se va face cu siguranta
remarcat intr-un anumit domeniu al vietii sale. Este o
persoana motivata sa atinga o anumita pozitie in plan
social, cat mai sus posibil, si are toate sansele sa se ridice
ca sa se auda de el intr-o zi la nivel mai larg. Poate atinge
idealuri profesionale inalte sau functii importante. Va
incerca sa se impuna intr-un anumit domeniu, astfel incat
sa devina un nume pe buzele tuturor. Va dobandi respect
si recunoastere in plan social. Poate atinge succesul in
viata – poate chiar celebritatea - mai ales la maturitate.
Compatibilitate
cu alte zodii
EXCELENTA (100%) - Capricorn, Taur,
Fecioara
BUNA (80%) - Pesti, Scorpion
DELICATA, RISCANTA (60%) - Berbec,
Balanta
DIFICILA, DAR INTERESANTA (50%) - Rac
DIFICILA, CU DATORII KARMICE (20%) -
Leu, Gemeni
NERECOMANDABIL (10%) - Varsator,
Sagetator
Calitatile zodiei rabdare, detasare, elevare, concentrare, rezistenta,
obiectivitate, perseverenta, prudenta, organizare,
administratie, ambitie, opinie, meditatie, experienta,
realizare, reflexie, seriozitate, sobrietate, stabilitate,
Belsim. Catharsis
aspiratie, ascensiune, calcul, spirit practic, intelepciune,
maturitate, logica, ratiune, organizare, constiinciozitate,
sarg, randament, spor, munca, disciplina
Defectele
zodiei
singuratate, avaritie, frugalitate, oprire, intarziere, arivism,
raceala, suspiciune, banuiala, raceala, distanta, piedica,
incapatanare, conservatorism, fuga de schimbare,
rezerva, inhibitii, fatalitate, negativism, pesimism,
superioritate, orgoliu
Verbul
caracteristic A FOLOSI
Motto-ul zodiei
"Concretizez material toate gandurile cratoare utile
revelatiei functiei mele interioare si mi le asum cu toata
libertatea."
Ziua
caracterstica SAMBATA
Planeta
gUvernatoare SATURN
Metalul
caracteristic plumb
Culorile
energizante negru
Numerele
norocoase 2, 8
Simtul cel mai
dezvoltat:
pipaitul
Varsta
specifica:
batranetea
Perioada din zi
caracteristica:
noaptea
Anotimpul
caracteristic:
iarna
Punctul cardinal
caracteristic:
nordul
Ioanid Ionescu
22
Pietrele
caracteristice
Agata, Ametist, Aventurin albastru, Calcedonie,
Cristal de stanca, Crisopraz, Cuart fumuriu, Cuart roz,
Fluorina, Granat, Jad, Lapis Lazuli, Malahit, Ochi de
pisica, Ochi de soim, Ochi de tigru, Onix, Opal, Piatra
sangelui (Heliotrop), Rubin, Safir, Spinel albastru,
Topaz, Turmalina verde, Turcoaz. Talisman norocos:
Rubin. Recomandabil: PIETRE NEGRE
Sentimental:
CAPRICORNUL are tendinta de a se proteja in
fata suferintelor sentimentale, pastrand o oarecare
distanta. De-abia dupa ce este sigur de sentimentele si
intentiile unei persoane are curaj sa lase garda jos. Are
nevoie de un partener cu picioarele pe pamant, un om de
incredere, intelegator, cu un statut social ridicat, loial,
rabdator, care sa ii impartaseasca asteptarile pe plan
profesional, material etc. Este melancolic si visator,
inclinat sp[re singuratate. In dragoste se manifesta
introvertit si chiar daca iubeste cu pasiune, nu face
vizibila trairea sa interioara datorita autocenzurii pe care
si-o impune. Casatoria sa este dictata mai mult de
ratiune decat de sentiment sau atractie fizica. Este ata
sa faca multe concesii pentru a mentine o relatie, stiind sa
se sacrifice pentru persoana iubita. Poate avea parte de
iubiri instabile, mai mult la nivel imaginar, fiind atras de
parteneri mai in varsta, casatorindu-se mai tarziu. Este o
fire singuratica, serioasa, controlandu-si permanent
emotiile. Nu stie sa fie tandru, fiind usor distant si rigid.
Este timid si idealist in dragoste.
Poate avea parte de a sexualitate manifestata tarziu,
poate chiar reprimata. Educatia din familie e posibil sa-i
fi impus autocenzura instinctului erotic si al emotiilor.
oate trai din cand in cand un blocaj sentimental, provocat
de teama de erotism. Are tendinta de a-si suspecta
partenerul, manifestandu-se cu prudenta. Are mare
Belsim. Catharsis
rabdare si perseverenta pana isi atinge scopurile pe plan
sentimental. Priveste sentimentele cu multa detasare si
intelepciune, fiind prudent in implicarea intr-o relatie
sentimentala. Priveste relatia ca pe o responsabilitate ce
trebuie indeplinita cu seriozitate. In momentele dificile pe
plan sentimental da dovada da multa detasare si sange
rece, desi este vulnerabil la suferinte sentimentale,
deceptiile facandu-l sa se retraga in singuratate,
interiorizandu-se si mai mult si alunecand in pesimism.
Totusi poate trece peste crize, revenindu-si incet dar
sigur. Este foarte punctual la intalniri, ceea ce pretinde
si de la partener.
Cauta un partener serios, cu simtul daotirie si al
responsabilitatii, isi doreste o uniune durabila, chiar cu
un partener mai in varsta sau care cel putin sa manifeste
foarte multa maturitate. Ii place discretia in relatii
sentimentale, fara a face prea multa parada de
sentimentele sale sau ale partenerului. Un Capricorn
este greu de cucerit, datorita aparentei sale usor
distante care da impresia ca nu ar fi interesat intr-o
relatie sentimentala. Poate fi cucerit prin discutii despre
timp, munte, agricultura, munca, datorie, responsabilitate,
functii inalte, economie.
Alimente Are nevoie de radacinoase, mancare din oase, inghetata,
alimente bogate in calciu, alimente ce cresc in pamant
(cartofi, morcovi), nuci, alimente de culoare neagra:
masline, ridichi, cartofi.
Cadouri Articole de intretinere a pielii si parului, pasta de dinti,
ceas, calendar, articole de drumetie pe munte, vacanta la
Ioanid Ionescu
24
o cabana in munti, obiecte din piatra si lemn, agenda,
articole pentru agricultura, obiecte de anticariat, articole
vechi, haine groase, flori de mina, roci, enciclopedii,
sculpturi, articole cu incarcatura religioasa (cruciulite,
icoane), portofel de piele, sticla de sampanie, vin vechi,
racheta de tenis, organizer de birou, costum de haine,
tinuta business, cravata, haine sobre, clasice, bilete la
teatru, parfumuri, lumanari, vaza de cristal, diplomat de
piele, articole pentru birou, parfumuri cu arome reci,
invitatie la o cabana, in padure, la un restaurant rustic,
vestimentatie in nuante de indigo, negru, gri, verde, violet,
obiecte din plumb, betisoare, parfumuri sau esente de
cedru, chiparos, iedera, magnolia, cereale, nuc,
panselute, stejar, caprifoi, tataneasa, articole ce
reprezinta bovine, bizoni, cerbi, caini, cai, ursi, lupi,
bijuterii sau obiecte din metalul si pietrele semi-pretioase
caracteristice.
Vestimentatie Culorile recomandate pentru a-si amplifica energiile
sunt verde, negru, gri, violet
Spatii
specifice
Incaperile preferate in casa sunt dormitorul si camera de
studiu. Locuri prielnice: se simte bine in locuri
retrase, ferite de lume si aglomeratie, in locuri cu o mare
incarcatura romantica, in case batranesti, in casa
bunicilor, in pesteri, cabane, paduri, munti, parcuri,
gradini, pivnite, mine, targuri, magazine, pietele, la tara, in
preajma anticariatelor, la serviciu, la scoala, la biblioteca,
la manastire, in statiuni balneo-climaterice. Zone
benefice: nordul tarii, nordul orasului, in camere cu
ferestre spre nord. Sa plaseze patul cu capul spre nord.
Tari/Orase specifice: India, Mexico, Afghanistan,
Cuba, Slovenia, Oxford, Delphi, Mexico
Sunete
specifice
Muzica ritmata, tobe, instrumente de percutie, muzica
lenta, sentimentala, veche, clasica, muzica de
Belsim. Catharsis
concentrare, de meditatie sau relaxare.
Profesii Administratie, agricultura, minerit, anticariat,
ceasornicarie, analiza si control, arhiva, politica,
reumatologie, geriatrie, dermatologie, sculptura,
geologie, matematica, consilier, salvamont, alpinist (tot ce
e legat de munte si pietre), gemolog, geolog, miner,
fermier, constructor, inginer, afaceri, functionar, birocrat.
(conform < www.acvaria.com>)
Iata pana acum o parte din personalitatea Lui, influenta a planului
terestru, acolo unde a coborat. Asta daca intr-adevar s-a nascut pe 25
decembrie, putin posibil. (vezi cultul lui Mithras, Krishna, Horus, Adonis,
Hermes, Dionisos, Prometeus cand toti acestia erau nascuti pe 25
decembrie – in fapt sunt legati intre ei prin cultul Soarelui … etc). Dar
daca calculam numarul de aur pentru 365 zile? Obtinem 225 cu
aproximatie; numarand 225 zile obtinem 13 August. Pentru anul 2010.
Dar cum Iisus sa se nasca in August? Dar daca inceputul anului nu este
1 Ianuarie, ci 1 Martie, odata cu primavara, atunci 225 cade in jur de 10
Octombrie. De ce atunci?
Bogdan Mateciuc spune asa:
“An de an, pe 25 decembrie, întreaga lume - crestini si necrestini -
sărbătoreste Crăciunul. Albi, negri, galbeni si rosii, toti sărbătoresc
Crăciunul, prilej cu care îsi fac unii altora cadouri si petrec în jurul
bradului împodobit, într-o revărsare de bucurie si voie bună indusă de
comerciantii animati de cresterea cifrei vânzărilor.
Dincolo de această cocacolizare a Crăciuniului, pe 25 decembrie crestinii
sărbătoresc nasterea Domnului Iisus Hristos.
Unii care au citit relatările din Evanghelie despre nasterea Domnului sau
întrebat probabil cum de stăteau păstorii noaptea cu oile pe câmp, la
sfârsitul lui decembrie. În acelasi timp, ce minte trebuie să fi avut acel
guvernator roman care a organizat un recensământ, care implica
Ioanid Ionescu
26
deplasarea multor persoane dintr-o regiune în alta, într-o perioadă a
anului în care traversarea Iudeii era foarte dificilă!
Putini stiu Domnul Iisus Hristos nu s-a născut pe 25 decembrie. Această
dată si sărbătoare a nasterii Lui a fost fixată de Biserică târziu, abia în
secolul 5, în timp ce Biserica primară nu sărbătorea nasterea Domnului
pentru simplul motiv că nu cunostea data.
Prima mentionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui
Filocalus (anul 354), unde se presupune că nasterea Domnului a avut loc
vineri, 25 decembrie, anul 1. Cu toate acestea, data de 25 decembrie a
fost stabilită ca celebrare oficială a nasterii Domnului abia în anul 440,
prin acord al Sfintilor Părinti ai Bisericii, în absenta unor informatii
despre data reală.
Stabilirea datei de 25 decembrie a avut si o motivatie de politică
bisericească. Ca si în alte cazuri, sărbătorile crestine au fost asezate în
mod intentionat peste unele sărbători păgâne, în dorinta de a disloca
obiceiurile păgâne si a le înlocui cu evenimente din istoria Bisericii. A se
vedea, cel putin în România, traditiile de Drăgaica, Sânzienele, etc.,
sărbători păgâne care au atasată si o conotatie crestină. Pe 25 decembrie
avea loc în Imperiul Roman sărbătoarea Saturnaliilor, sărbătoare de
sorginte babiloniană care era încă destul de populară printre romani.
Stim din Sfânta Evanghelie că după ce s-a născut El, Iosif a luat-o pe
Maria si a plecat în Egipt, din cauza poruncii regelui Irod de ucidere a
tuturor pruncilor cu vârste de până la doi ani, în încercarea de a-l stârpi pe
Cel despre care Magii îi spuseseră că va fi Împăratul lui Israel.
Între nasterea Domnului si moartea lui Irod a trecut o bună bucată de
timp, din moment ce Maria si Iosif au fugit în Egipt la scurt timp de la
nasterea Lui si nu s-a întors în Israel decât după moartea lui Irod.
Belsim. Catharsis
Irod a murit pe 14 ianuarie, anul 1 îH. Tertulian (n. 160 dH) spune că
împăratul Augustus si-a început domnia cu 41 de ani înainte de nasterea
Domnului si a murit la 15 ani de la acest eveniment.
Augustus a murit pe 19 august 14 dH, ceea ce înseamnă că Iisus s-a
născut în anul 2 îH.
De asemenea, Tertulian scrie că Iisus s-a născut la 28 de ani de la
moartea Cleopatrei în 30 îH, ceea ce ne dă tot anul 2 îH ca an al nasterii
Lui.
Irineu, născut cam la o sută de ani după Iisus, scrie si el că Domnul s-a
născut în al 41-lea an al domniei lui Augustus. Întrucât Augustus si-a
început domnia în toamna lui 43 îH, obtinem tot anul 2 îH.
Eusebiu (264-340 dH), supranumit “Părintele istoriei Bisericii”, asează
nasterea Domnului în al 42-lea an de domnie a lui Augustus si la 28 de
ani de la cucerirea Egiptului după moartea lui Antoniu si a Cleopatrei.
Al 42-lea an de domnie a lui Augustus tine din toamna lui 2 îH până în
toamna lui 1 îH. Cucerirea Egiptului a avut loc în toamna anului 30 îH.
Al 28-lea an a tinut din toamna anului 3 îH până în toamna lui 2 îH.
Singura dată care corespunde tuturor acestor date este toamna anului 2
îH.
O altă abordare în determinarea datei nasterii Domnului se bazează pe
informatiile despre Sf. Ioan Botezătorul. Elisaveta, mama lui Ioan, era o
verisoară de-a Fecioarei Maria si sotia unui preot pe nume Zaharia, care
era din “ceata preotească” a lui Abia (preotii iudeilor erau împărtiti în 24
de “cete” si fiecare ceată slujea la Templul din Ierusalim timp de o
săptămână, de la un sabat la altul).
Când Templul a fost distrus de romani pe 5 august 70 dH, prima ceată
de preoti tocmai preluase slujbele religioase. Întrucât ceata lui Abia era a
opta ceată, putem merge înapoi si găsi că Zaharia si-a încheiat slujbele pe
13 iulie 3 îH. Dacă nasterea lui Ioan a avut loc după 280 de zile, înseamnă
Ioanid Ionescu
28
că ea s-a produs pe 19-20 aprilie 2 îH (mai precis, cu ocazia Pastelui
evreiesc din acel an). Sf. Ioan Botezătorul si-a început propovăduirea în
al 15-lea an de domnie a lui Tiberiu. Vârsta minimă pentru o lucrare
publică era de 30 de ani. Din moment ce Augustus a murit pe 19 august
14 dH, acesta este anul urcării pe tron a lui Tiberiu. Dacă Ioan s-a
născut pe 19-20 aprilie 2 îH, el a împlinit 30 de ani pe 19-20 aprilie 29
dH, adică în al 15-lea an al lui Tiberiu. Aceasta pare să confirme anul 2
îH ca an al nasterii Domnului si, din moment ce Ioan Botezătorul era cu
cinci luni mai mare decât Iisus, obtinem tot o zi de toamnă ca zi de nastere
a Domnului Iisus Hristos.
Elisaveta s-a ascuns timp de cinci luni si apoi Arhanghelul Gavriil a venit
si i-a dat buna vestire Mariei, spunându-i totodată si că Elisaveta va avea
un prunc. Maria a pornit degrabă către Elisaveta, care era atunci în prima
săptămână din cea de-a sasea lună, cu alte cuvinte în a patra săptămână
din luna decembrie, 3 îH. Dacă Domnul Iisus s-a născut după 280 de zile,
atunci avem ca dată a nasterii Lui ziua de 29 septembrie 2 îH, care în
calendarul evreiesc era ziua întâi a lunii Tishri si totodată Praznicul
Trâmbitelor.
Există si o confirmare românească a unei zile de toamnă ca zi a nasterii
Domnului.
Savantul român Vasile Moisescu, detinător a mai multe licente academice
si versat în stiintele matematicii, geografiei, fizicii, istoriei, teologiei,
filosofiei, arheologiei si limbilor antice, a publicat în 1936 o lucrare
intitulată “Taina Tainelor - Descifrarea tainei Marii Piramide din Egipt”.
Pentru scrierea cărtii, Moisescu călătoreste în Egipt unde măsoară
Marea Piramidă a lui Keops, folosind însă nu sistemul zecimal european,
ci sistemul britanic (în toli si picioare), întrucât acesta se aseamănă
sistemului folosit în antichitate.
Transformând lungimile din toli si picioare în ani si totodată constatând si
alte “coincidente” legate de orientarea geografică a acestei piramide,
Belsim. Catharsis
Moisescu afirmă că Marea Piramidă cuprinde în ea, încifrată în chiar
dimensiunile ei, pornind de la bază către vârf, întreaga istorie a omenirii, de
la facerea lui Adam până la primul război mondial - vârful piramidei nu mai
există din cauza eroziunii, istoria oprindu-se astfel la primul război.
Este interesant de mentionat că, desi a fost construită la fel ca celelalte
piramide - pentru a adăposti sarcofagul unui faraon - în Marea Piramidă
nu a fost înmormântat nici un faraon. Camera mortuară din centrul
piramidei a fost mereu goală, ca o interesantă paralelă cu un anumit
mormântul gol de la Ierusalim.
În ceea ce priveste nasterea Domnului, folosind aceeasi metodă de
transformare a unitătilor de lungime în ani, luni si zile, Moisescu calculează
ca dată a nasterii Domnului ziua de 15 Tishri din calendarul evreiesc,
dată care corespunde unei date variabile din calendarul modern, cuprinsă
între 1 si 10 octombrie.
Surprins el însusi de toate aceste descoperiri, Moisescu vede în Marea
Piramidă o profetie antică, în piatră, despre nasterea si învierea Domnului,
si, mai mult, o asociază cu “stâlpul de pomenire” mentionat în cartea
proorocului Isaia, capitolul 19, versetul 19.
Avem astfel, din surse diferite, un calcul aproximativ si, desigur, discutabil,
al datei nasterii Domnului nostru Iisus Hristos: începutul lunii octombrie.”
Despre conotatia numelui sau, sau a numelor, a cifrei destinului, cu alte
cuvinte numerologia despre Iisus. De aceea este de o importanta
covarsitoare adevaratul sau nume. Iata cine era Fiul lui Dumnezeu cand
era Iisus, si iata cine era Fiul lui Dumnezeu cand era Joshua:
“I este litera emotionala. In numerologie posesorii numelor a caror initiala
este I si prima vocala tot I se caracterizeaza astfel:
Ioanid Ionescu
30
I este motivat si independent, stie exact ce vrea si îi displace amestecul în
problemele sale. Idealisti, total lipsiti de spirit practic, nativii acestei litere
au o atitudine romantica in fata vietii si sunt în pericol de a deveni excesiv
de teatrali. în general sunt firi impresionabile si sensibile, caci ii favorizeaza
dezvoltarea instinctelor umanitare.
In pozitie initiala - încurajeaza idealismul.
Ca primâ vocala -nativii în al caror nume I este prima vocala reactioneaza
într-un mod romantic, idealist si total nepractic in fata evenimentelor cu
care se confruntâ.
J este litera mentala
Aceasta litera indica anumite calitati de conducator, dar nativii guvemati
de ea nu sunt atât de siguri pe ei pe cât par si, uneori, au nevoie de sprijin.
Remarcati forma curbata a bazei sale - litera J se poate legana dintr-o
parte în cealalta. Nativii acestei litere au o constiinta de sine foarte
putemica si prefera activitatea. Daca sunt prudenti, îsi pot realiza
ambitiile, dar adeseori sunt distrati.
In pozitie initiala - întareste puterea de judecata.
INITIATOARE, continuatoare si finalizatoare
Putem împarti literele in trei grupe - respectiv Initiatoare, Continuatoare
si Finalizatoare, iar aceasta categorizare ne furnizeaza informatii
suplimentare. Verificati în care categorie se înscriu majoritatea literelor
numelui.
Belsim. Catharsis
Initiatoare: AEIKORZ- Aceste litere favorizeaza capacitatea de a
crea şi a demara cu succes proiecte. Nativii acestor litere nu au nevoie de
nimeni pentru a se mobiliza la lucru.
Continuatoare: B FHJNPQSTUWX Y-Aceste litere sprijina
capacitatea de a continua proiectele deja demarate şi promoveaza acele
idei care au fost deja puse in practica. Nativii ale caror litere se
încadreaza in aceasta categorie au darul de a aduce îmbunatatiri acelor
lucruri deja create, dar pot fi nehotarâti uneori.
Finalizatoare: C D G L M V - Aceste litere sunt favorabile ducerii la
bun sfarşit a proiectelor începute. Nativii lor sunt orientati spre progres
şi, de obicei, finalizeaza cu succes ceea ce au început.”
Literele nu sunt nici bune, nici rele. Sunt diferite şi ne influenţează fiecare
în felul ei.
Cifra consoanelor numelui Iisus calculata dupa tabelul de jos vorbeste
asa:
Imaginea pe care
o creeaza este
cea a unei
persoane
cooperante si
prietenoase. “Fac fata cu bine oricarei situatii atunci când este nevoie de
diplomatie. Dau dovada de mult tact si au un real talent sa dea sfaturi, sai
consoleze si sa-i ajute pe cei de lânga ei. Fiinte inspirate, dar
întotdeauna discrete, acesti nativi pot parea timizi la început, si nu vor fi ei
cei care fac prima miscare. Ca trasatura negativa par vicleni dar, în
general, sunt considerati a fi oameni degajati si sinceri, care pot fi prieteni
de nadejde.
Cifra consoanelor pentru numele Joshua, Ioshua:
1 2 3 4 5 6 7 8 9
A B C D E F G H I
J K L M N O P Q R
S T U V W X Y Z --
Ioanid Ionescu
32
Ioshua- Imaginea corecta este una dramatica, romantica, marca de
idealism. Nativii a caror cifra a consoanelor este 9 iubesc oamenii si au
vederi largi. Personalitati carismatice, par a fi filantropi, plini de
compasiune, cu abordare a vietii destul de putin conventionala.
Independenti si creativi, acesti indivizi constituie o prezenta dinamica si
atragatoare. Deoarece sunt persoane energice, dar si iuti la mânie, viata
lor este departe de a fi plictisitoare.
Joshua- Imaginea pe care o creeaza este cea a unui conducator. Acesti
nativi pasesc pe scena vietii plini de initiativa, hotarare si originalitate si
lasa impresia ca sunt perfect capabili sa isi poarte singuri de grija si ca se
bazeaza numai pe propriile forte. Par siguri pe ei, chiar si atunci când nu
sunt, si uneori îsi fac dusmani prin entuziasmul cu care vor sa-si vada
planurile duse la bun sfarsit. Nu par sa lucreze bine în echipa. Persoane
fericite, adeseori cu o popularitate imediata, acesti nativi par sa nu aibe
niciodata nevoie de ajutor.”
Iisus Hristos - nume stabilit in Noul Testament, inclus in cea dintai
marturisire de credinta crestina (Fil. 2, 5) pentru a recunoaste pe Iisus din
Nazaret ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Domnul si Mantuitorul: "Si orice
limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Iisus Hristos
este Domnul." (Fil. 2, 11).
Iisus, numele Lui propriu (Mt. 1, 21, 25; Lc. 1, 31) - care este forma
greaca a lui Ioshua (Lc. 2, 21) ce inseamna in ebraica "Domnul este
mantuirea" sau "mantuitorul" (Is. 61, 11) si in greceste, "cel care vindeca" -
I se da la prezentarea la templu de catre mama Sa, Fecioara Maria,
potrivit unei fagaduinte divine: "Ea va naste Fiu si-I vei pune numele Iisus,
pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacate" (Mt. 1, 21).
Pentru a-L distinge de altii cu acelasi nume, se recurge la o indicatie
geografica: Iisus din Nazaretul Galileii (Mt. 21, 11; Mc. 1, 9), Iisus din
Nazaret (In 1, 45; 18, 5, 7; Fapte 2, 22, 32, 36), sau Iisus Nazarineanul
(Mc. 1, 24; 10, 47; Lc. 24,19).
Belsim. Catharsis
Echivalentul cuvantului ebraic Messiah care inseamna "unsul lui
Dumnezeu" - Mesia, nu e un nume propriu, ci un titlu care se refera la
originea si misiunea divina a lui Iisus.
A jucat vreodata Iisus Christos coarda? Sau a tras vreodata cu prastia?
A taiat vreo gaina pentru cina in familie? A avut amici? Daca a fost
tamplar, a facut cuiere, scaune, pahare, scari, cruci?
Functiile pe care le-ar fi putut avea sunt veridice si nu se nasc intr-o
imaginatie grea, ci normala. Corpul uman este o masinarie construita
perfect pentru a functiona. Eliminarile toxice ale corpului (de tip gaze,
fecale, urina, transpiratie, regurgitari etc) sunt balansurile unei trairi
firesti. Exista oameni a caror transpiratie miroase a mir, iar asta se
datoreaza vibratiei lor. Cu siguranta ca si Iisus ar fi avut o perspiratie pe
masura vibratiei lui. La fel cu postitul. Foamea ne este produsa de niste
bacterii din stomac care manaca CONTINUU si NEINCETAT.
In cazul neindestularii lor cu mancare, ele incep sa roada si sa perforeze
stomacul (de unde si faptul ca prima parte a unui mort care incepe sa
putrezeasca este stomacul). Ei bine, evitarea acesteia se poate prin
cresterea vibratiei. Asta e diferenta dintre cei care sfarsesc prin
infometare si cei care postesc fara probleme (aparente). Aceasta vibratie
distruge bacteriile, nu mai departe priviti exemplele moastelor din biserici.
Acele parti cu vibratie ridicata (de obicei mainile care sunt canale de
scurgere a luminii sau energiei universale) nu intra in putrefactie. Cu alte
cuvinte, pentru cei cu aceasta vibratie, nu exista dureri de cap, de dinti,
raceli, foame, si altele.
Spusele infidele unei religii (care nu inseamna decat silueta intoarcerii
catre Dumnezeu) sintetizeaza sesizarea unei parti adevarate de care ne
indepartam. Departari si ‘departandu-ne. Crearea speciei ce poarta
numele de om proceseaza procese proprii, in care descoperirea
fagaduieste speranta inselaciunii. Oamenii sunt egali: penisul spiritual nu
are marimi, are vibratii.
Ioanid Ionescu
34
Citeam intr-una din cartile pe care le-am scris ca destinul exista. Exista
inceput si sfarsit predefinit si de aici restul, mijlocul adica, este doar o
amestecatura pe care ne place s-o chemam liber arbitru. Gandeam ca in
sustinerea ipotezei se adauga inca un argument solid: postul. De obicei,
postesc relativ ok doar batranii si copiii, sfarsitul si inceputul . Postul
inseamna nu numai dieta, ci si abstinenta, non-alcoolul si non-tutunul,
rugaciuni, etc. iar toate astea se intalnesc la ei, cei amintiti deasupra, care
ambele categorii se afla cel mai aproape de contactul cu Dumnezeu: cei
care de-abia au venit de la El si cei care de-abia pleaca la El. Axiomal si
indestulabil pentru gandire este ca oamenii nu cauta nemurirea, cum s-ar
crede, ci memoria ancestrala, adica cunostintele vechi si noi pe care le-au
avut si le au din alte vieti.
Crucea amara Capitolul II
“Je suis le cont de Saint Germain!”
A urmat o scurta pauza in care am lasat pixul pe foaie.
“Nu”, am suras “ nu, nu, nu! Poate nu e bine sa ne intrebam daca e bine ca
Dumnezeu sa fie imbracat asortat cand ii vorbim!”
Carnea mea simte. Fiecare celula in parte simte. Si fiecare din ea va avea
ceva de spus in decizia mea: ma va sustine sau ma va trada. Ca si cand
Dumnezeu pleaca sa sustina o proba. Iar noi, ceilalti, printre care si
oamenii, il ltradam sau ii suntem alaturi.
Cand am inceput eram obosit inca. Nici nu stiam ca voi incepe azi, nici nu
stiam ca nu voi delimita zilele decat prin unu, doi si trei. Azi e prima zi. Au
trecut saisprezece ore si jumatate, nici macar jumatatea valorii drumului pe
care il vreau trecut. Si au inceput sa apara primele simptome legate de
omenesc, de material, de dependenta. Au aparut primele ganduri in care
ma intrebam de ce fac asta si primele calcule ale cator ore mai am de
Belsim. Catharsis
petrecut asa. Este prima incercare prin care vreau sa arat prin mine ca
desprinderea de dependenta carnala e pietruita cu iubire; cu iubire divina.
Ochii au inceput sa slabeasca si pleoapele din naturale si de negandit in
miscarea lor, in greoaie si controlate. Imaginile devin grele si totul la doar
nici macar saptesprezece ore. Deschid ochii larg. Privesc in jur. E
intuneric. Probabil as improviza. Probabil as bea. Si uitarea. Uitarea de
toate si plictiseala te doboara. Sunt semn ca mintea nu trebuie lasata sa
lancezeasca, cu atat mai mult sa umble razna. Totul poate duce la o
departare prea puternica si amagitoare, pieitoare in ale somnului. Mintea
nu trebuie probabil nici controlata. Asta nu stiu exact inca de ce. Asa ma
citit. Se spune ca mai tarziu devine un blocaj. Probabil capul devine greu,
ochii durerosi si trupul ametit. Da! Am mai trait momentele astea. Ar fi
trebuit sa fie simplu pana acum. Macar inceputul. Dar nici atat. Nu acum.
Lupta asta pe care mi-am propus-o a fost dura de la inceput. Si ma
bucura asta. Pentru ca fie ca o sa castig, fie ca o sa pierd, intelepciunea
ce-o voi acumula si inzidi in mine ma va face sa inteleg de ce mintea nu
trebuie controlata, ci inteleasa.
Mainile au inceput sa-mi tremure usor. Gandurile ma poarta la ingeri.
Afara e intuneric. Si liniste. Buzele imi sunt uscate. E prea cald
inauntru. Iar afara e prea frig. Am sa ies. Cu siguranta am sa ies cand
trupul nu va voi sa-mi dea ascultare. Criza prin frig o sa-l dezmorteasca.
Fibrele or sa se stranga atunci si fizicul va deveni greoi si supt, lipsit de
vlaga si tras asemeni unei mumii, unui cadavru. Cel mai vizibil va fi chipul.
Ochii inrositi si cearcanele imens adunate sub ochi. Venele or sa se umfle
si sangele o sa-l simt in fiecare ungher de piele. Dar toate astea sunt doar
presupuneri. Pana acum doar oboseala. O moleseala simpla ma cuprinde.
Incerc sa ma agat de orice ma face sa renunt la a inchide ochii. Si incep sa
gandesc ca a dormi nu presupune a tine ochii inchisi precum si invers . Si
asa imi las pleoapele sa-mi acopere oboseala globurilor pentru cateva
secunde.
Primul cascat in optsprezece ore. Si totodata ideea ca ma pot prinde de
o dependenta trupeasca pentru a evita o alta. Spre exemplu daca ai
Ioanid Ionescu
36
obsesie pentru ceva si urmezi acel ceva, ai sanse sa te implicit atat de mult
incat sa uiti de timp. Si atunci ai sarit un prag. Cum ar fi fascinatia de a
urmari pe ascuns o femeie in budoarul ei. Timpul ar fi prea scurt.
Perioada de oboseala ce provoaca somnul e impartita in mai multe etape.
Exista 2 praguri pe timp de noapte, pe care daca le depasesti te sustragi
in mod strasnic de la somn: 22:00 – 23:00 si 03:00 – 04:00. Eu am ajuns
la 06:00. au trecut nu mai putin de 24 de ore. Sunt perfect treaz si relativ
odihnit. Si totusi renunt. Renunt pentru ca am gasit de cuviinta ca nu e
timpul inca pentru experiment. Ma culc. Ma culc cu ideea in minte ca am
parcurs un drum caruia nu i-am dat nici o valoare, mai mult, am renuntat la
el. De ce? Pentru purul motiv ca nu era momentul.
Crucea amara Capitolul III
“Frumoasa dorinta a unui vis distins”
Strasnicul gand al unei reusite se descoperise ca o descompunere. Era
iubirea. Era intelegerea ei. Intelegerea ca traim pentru a ne naste in
Dumnezeu la sfarsitul sfarsitului nostru. Ma simt ca o umbra care nu
apare pe vreun perete, sau ca o reflexie care nu se vede in nici o oglinda
sau ca un vant ce nu poate inteti vreun val. Ma simt nelalocul meu. Si nu
stiu unde sa caut. Si nu stiu ce sa caut.
Pentru betia asta nu mi-am delimitat voit timpul. Si ca intr-un hohot plin
de speranta mi-am inchipuit reusita dupa ce imi trecusem probele
sovaielnic si strengareste printre clipe pline de erotismul suav. Si daca am
avut sa inlatur voit aceste minunatii ale omului, le-am inlaturat. Principiul
pe care se cladeste reflexul eternitatilor pare mereu si mereu legat de
timp. Unii zvonesc ca ar fi a patra dimensiune spre care toti tind.
Dimensiunea timpului. Sau dimensiunea simturilor prin timp.
Belsim. Catharsis
Oglinda din noi, sau mai bine spus oglinda pe care ne-o formam din noi ma
impingea mereu si mereu aproape de vocile femeilor, de sanii lor, de buzele
si ochii lor, de mersul lor leganat, de imaginea si arareori de cele ce erau in
conturul sufletelor lor.
Pana la urma ce e si ce nu e important? Pana la urma triunghiul ne va
purifica mereu si totusi, tot mereu, revin parca constant in etapa de a nu
mai intelege nimic. Si atunci ma intreb daca asta e un pas spre vreo
evolutie. Cu cat invat sa privesc altfel pielea unui san simt o virginitate in
spasme. Energiile pometilor plini de atingeri au o putere nebuna de a te
face sa te vrei pe locul doi. Erau multe dimineti cand cearsaful in varf de
penis imi trezea imaginea amintirilor din taberele tip camping la munte sau
mare. Si zambeam in somn, iar de multe ori imi gaseam dojeniri sfioase din
voci strangulate in feminitate despre erectia rasarita ca o minune din
noapte ca un vrej magic de fasole din vreo poveste inca neinventata.
“Cu o simpla vorba ai putea schimba … toata viata mea … toata viata mea
… stiu … dar … ce folos ca stiu … si ma-ntorc trist pe drumul meu, ce-a
ramas, din nou, pustiu …”
Cand se rupe sufletul in bucati durerea e enorma. Te sfasie din interior.
Unii au numit-o dragoste. Altii n-au numit-o nicicum. Adesea uit sa
gandesc ca primul pas poate sa insemne si ruperea sufletului. Iar teama si
disperarea care te apuca nu mai coincid in logica cu dorintele anterioare.
Totul pluteste in alta gravitatie. Si singurul refugiu … de fapt nu exista.
El e Dumnezeu poate … si totusi ii ceri sa nu te salveze, nu si de data asta
… foiletonul sexului se sfarma, se topeste in cea mai mare caldura pe care
a emanat-o sanul tau vreodata. Cat am sa rezist? Cat am sa-mi insusesc
handicapul asta energetic? Cate strigate am sa le innabus?
Oamenii se feresc de nuduri. De goliciunea simpla care nu are in
constructia ei minciuna. De aceea oamenii se insemneaza cu x-uri si se
trec pe listele de amanare. Oamenilor le plac cuvintele, la nebunie. Cea
mai simpla betie a unui om o faci cu cuvinte. Si atunci e al tau. Aceste
lucruri, pur si simplu nu ma mai satisfac. Pentru ca a manipula oamenii e ca
Ioanid Ionescu
38
si cand pui o pula in mana: la un moment dat te stropesti. Gandeam mereu
cata putere au cuvintele asupra noastra. In fapt ele ne conduc conduita si
energiile. La inceput a fost cuvantul. Cuvantul, cu vantul. Articulezi si
suflii. Cuvintele ajuta la excitarea creierului care la randu-i excita alte
simturi. Oamenii se tem de simturi. Dar ele sunt normalitatile noastre. Nu
trebuie sa ni le ingropam, nici sa le stapanim, ci sa le balansam. Cu cat
vrem sa scapam de ele mai mult cu atat ne vor asalta si ne vor incatusa.
Metoda merge in orice imprejurare. Eu cad la sani si o repet. Rozul
sfarcurilor contribuie la multe imprejurari ale evolutiei mele. Si cu cat
vreau sa ii am mai mult, cu atat fug de ei mai mult. Si ii am!
Crucea amara Capitolul IV
Cele 3 regrete
Pajistile dragostei cresc doar fluturi de-o zi? Ating demonii vreodata
ingerii?
Obstructiile vindecatoare pe care nu ni le subcutanam desi ele fardeaza
intamplari naucitoare in cele traite de noi, se nasc dupa vointe detasate
de gandirile si inovatiile unor creiere inventate de demult. Cu toate astea,
lucrurile spinteca pudoarea sentimentelor noastre diferentiidu-se in mici
categorii de care nume in crusta lor sunt de-a dreptul banale.
Ma tem, mi-e frica, imi fac griji. Frica este cea mai periculoasa. Neatentia
ei este atat de mortala incat ceea ce se roade in noi este fatal sau
contructiv-fatal pentru legiunile de ganduri si invataminte ingerate.
Teama in sine este o premonitie neacceptata in lupta dintre ego si ingeri.
Teama distruge ratiunea, frica o ingroapa. Grijile deja intra in alt catastif
Belsim. Catharsis
parca, sau cel putin dupa tendinta. Nu le-am studiat cu atentie in ultimul
timp, prioritar imi este viata in sine.
Frumoasele regrete pe care le uit mereu pe rand si le amagesc prin
amintiri, imi provoaca starile depresive de un calm intestinal atat de
pitoresc incat franghiile energiilor mele au tendinta unor zboruri
neelucidate inca.
Da, am omorat. Am omorat un albatros de o frumusete nemasurabila.
Dar nu frumusetea sporeste gradul de regret. Copilaria da iluzia ca
marimea o face. Dar nici marimea nu o da. Ci amintirea. Amintirea
zguduie speranta regretului pana in temeliile cele mai uitate. L-am omorat
din cel mai teribil motiv inserat in justificarile umane, frica; frica de moarte.
Acum inca nu realizez. Inca nu reusesc sa realizez a cui frica de moarte, a
mea sau a lui. Pentru ca el era deja in pozitia de sacrificiu. Iar eu m-am ales
pe mine. Asta regret bun! Asta regret acum! Iminenta moarte de atunci sa
terminat in frica. Apoi totul s-a transformat brusc in regret. Regretul in
amintiri vii, iar frica in sila. O schimbare atat de rapida incat nici macar
lacrimile nu mi le pot scufunda indeajuns in speranta sucului veninos al
uitarii. Si totusi, cu toate aparentele sfioase … am ucis.
Atata timp cat lasam sa treaca prin noi, cu atat ne vom masura prinsorile
in momente si particule de secunde nisipoase scurse prin clepsidre
turnate in sticla de legamant. Legaminte sub destinatii numite galopant
blesteme. Cei care ne leaga sunt slobozi si chiar numiti de mai marii
pamanteni apostolate si sfartecati in nelinistea prihanei domnesti a
cerului. Ei vad si nu vad. Ei stiu si nu stiu. Din noi doar cativa. Iar aceia
se doboara culegandu-se si ascunzandu-se ca firele de aer prin parul plin
de carlionti blonzi cafenii. Zumzet de tacere. Caii sorb tihna sfarsitului.
Care cai? Caii inspumegati ai dragostei impartasite prin suspine. Priviri,
respingeri, elastice … Toate balansurile se intrezaresc acut doar prin
forme de nisip construite in carne. Si rozi. Rozi fad un gust amar si singur
care te va infasura curand si care iti va deveni cel mai apropiat. Il vei ura.
Dar iti va fi cel mai apropiat. Un prieten nenorocit, un prieten mistuit de
norocul intelegerii unei strucutri diabolice de trac sau fard timid. Printre
Ioanid Ionescu
40
masti ne vom ascunde fara sa vrem sau sa ne dam seama. Vom fi chemati si
ademeniti. Caci noi am comandat asta, inconstient. Noi am implorat
sunetul lin al durerii sufletesti. Noi scriem in noi cu fiecare clipa regretul
unei premonitii numite teama. Pustiu imi vad ochii cand dor intre tample si
aduc cu ei imaginea cerebelica a straniei impartasanii. Era rece. O femeie
atat de rece incat stapanea cele mai aprinse focuri. Si ea m-a ales pe
mine. De ce eu Doamne? Iar eu, intr-un final siret, am cedat in fata
obisnuintei mele. Ego-ul renuntarii. Premonitia manastireasca a tradarii
legamintelor nescrise si nerostite. Luptele dezamagirii si tradarii nu
povestesc niciodata decat tributara teama. Am pierdut mai mult decat au
pierdut toti ceilalati nealesi tocmai pentru ca eu fusesem inceputul. Am
simtit ceeea ce ei n-au simtit. Nebunia abstinentei de un suav atat de
aspru incat ademenirea unei scoici printre stafilopozi pare o diligenta
condusa de un orb. Iar caii spumega. Si din ea coboara mandre iubirea,
fericirea si ego-ul. Si tu alegi prost. Inchistarea!
Cea de-a treia delimitare de regret a fost avaritia sufletului uitat.
Seminte de negru le sadim printre zgarciurile noastre si apoi le dam titlu
de benefice. Acest simplu sah al destinului universal, in fundal, poarta un
fundament care o sa ne traga la o raspundere comuna si de netagaduit.
Plangea. Toate lacrimile alea mi se vor parea ape involburate care ma vor
inneca si-mi vor taia orice suflu si imi vor umple plamanii cu apa vietii
primordiale cu fiecare amintire care imi va veni; apa doare pentru noi cei
care uitam, plamanii care ne vor durea ne vor scoate din piept tipete atat
de tragice incat copacii se vor indoi si vor plange de mila. Adesea socotim
balanta legilor in bani si vieti. Si ziua legendara va veni. Noi nu o stim. O
ignoram dar Dumnezeu asteapta. El asteapta. Si plange. Pentru ca noi
nu plangem. Si atunci toate vocile pe care le-am ignorat ‘or sa ne tipe in
timpane sparturile esentelor de viata: banii sau viata? Care bani? Care
viata? Atat de mult imi doresc sa pipai viata incat uit ca banii nu se pot
trai. De-atunci ma feresc de intoarceri. Le inconjur de la inceput si le
sugrum sa le inving. Imi conturez toate fortele intr-un singur haos: de a
suprima intoarcerea. Dar nu asta ar trebui sa fac. Pentru ca regretul nu
dispare. Ele sunt incrustate in mine. Iar ele raman vesnic.
Belsim. Catharsis
Crucea amara Capitolul V
Absinth
1 halba vodka
2 lingurite pelin faramitat (uscat) !!!
2 lingurite de seminte de anason
1/2 lingurite seminte de chimen (fennel –
molura - seed)
4 ghimber (ginger) pastai
1 lingurita magheran
1/2 lingurita coriandru de pamant
2 lingurite chopped angelica root
1 si 2/3 cescute sirop de zahar ( I just used
straight sugar!)
Prep.
Place vodka in a large jar with a tight fitting lid.
Add wormwood and shake well; steep for
about 48 hours and strain. Crush seeds and
pods in mortar. Add them and all remaining
herbs to vodka and steep in warm place for
one week. Filter and sweeten. Pour into a
bottle and enjoy a piece of history.
Suggestion: pour half a glass water into a half glass of Absinthe for
authenticity. ( I didn’t I just drank it straight but whatever floats your
boat!:)
“Now this is not for everyone! It is not green and glowy like on Dracula or
that NIN video but more of a brownish whiskey color and tastes a lot like
Nyquil! It must be the licorice taste from the anise seeds! Hope you
enjoy! “
Absynthe#2
Ioanid Ionescu
42
1 lingurita pelin pisat
1 ceasca vodka
2 tbsp. frunze de menta maruntite
1 lamaie rasa de coaja
1/3- 1/2 cup sirop de zahar
“Steep wormwood in vodka for 48 hours. Strain out and add peppermint
leaves and lemon peel. Steep for 8 days, strain and sweeten. Smells
good but is more bitter than #1. Never done this one! If this is the one
you choose, please write and let me know how it turns out! “
Absinthe Wine
Toate ierburile sunt uscate
2 lingurite menta
2 lingurite pelin
2 lingurite cimbru (thyme - lamaioara)
2 lingurite levantica
2 lingurite isop (hyssop - Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar roşii
sau albe, cultivat la noi ca plantă ornamentală (Hyssopus officinalis ))
2 lingurite marjoram
2 lingurite cinstet (salvie – sage - Plantă erbacee cu tulpina înaltă şi
cleioasă şi cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia
glutinosa) )
2 halbe de vin rosu, negru sau alb, tare si dulce, originar din Portugalia
“Steep herbs one week, filter and bottle. My notes describe this as
bitter, aromatic and potent.”
Lucrurile se murdaresc odata cu stapanul mintii. Mirosul asociat cu
limoncelo datorita lamaii si ghetii era de nerefuzat. Apoi pavaza se puse.
Intre mine si el. Soapte de garda ma ingradeau. Am ascultat. Pereche de
saptamani la care am renuntat pentru destin. Ma oprise la o masa in parc
sa-mi spuna calm ca pot devia. Ca un os rupt, care va durea cand va fi pus
Belsim. Catharsis
la loc pe linia cea dreapta. Si va durea ca naiba! Si odata pus la loc, pe
linia cea dreapta, sudura va fi atat de puternica incat niciodata deviatia nu
va mai avea loc in acel loc. Dar! Dar intotdeauna cand timpul se va
schimba, locul sudat va fi primul care iti spune!
Rad iarasi tangouri in vant. Fulgi de plop se ridica veseli si inerti prin
mintea mea. Afara e o iarna intrupata. Intrupata in necunoscut. Nu mai
cunosc nici limite, nici reguli. Doar plansete. Si atunci incerc sa ridic ceva
din mine, acel ceva care alta data ma purta pe ritmul de vals al iubirii. Dar
iubirea nu exista aici. Nu in dimensiunea noastra. E ca si cum am fi o
grupa mica de gradinita. Si invatam sa taiem lanturi de hartie si sa facem
felicitari de ziua iubirii. De aceea ma caut neincetat in toate experientele
si experimentele vietii mele, sa gasesc ultima faramama care ma poate
salva. Sa urmaresc cea mai infima informatie despre adevaratul eu. Caci
nu ma mai stiu. Si nu cred ca ma mai stiu nici ceilalati. Si atunci rad cu totii
orbeste prin-prejuru-mi de statura falsa pe care incerc s-o dezlipesc de
mine. Pentru oameni iubirea e fada, e plictisitoare, e neobservata. Iar daca
se va vedea mereu doar excesul atunci cui apartine lumea asta? Mai e
inca a lui Dumnezeu?
Arde umbra pasului in urma-mi insetata de plecari. Si azi pentru prima
oara m-am gandit la testamentul meu. Ce sa le las parintilor mei? Ce sa le
las celorlalti? Oare despre asta se refera viata? Si daca e asa, totusi, eu
ce am de lasat? Moartea o simt aproape iar cei din jurul meu mi-o neaga.
O neaga probabil din frica de a ma pierde. Sau se infioara zambind si fals
imi ingroapa mostenirile de gand. Good night moon!
Crucea amara Capitolul VI
Noi
Valuri pline de iubire primara ma inconjura. Instinctele care deosebesc
oameniii de toate pronumele inconjuratoare sunt atat de intortocheate
incat ameteala doboara capacitatile mediocre ca pe muste vara in bataia
vantului. Ei, ele, voi ceilalti.
Ioanid Ionescu
44
Lumea care s-a nascut din noi este tot atat de putreda pe dinauntru ca
un miez scobit dintr-o suma de hrana. Momentele tigane de inimi rupte in
bucati si izbavite prin mustul vanturilor de mare, toate astea se deosebesc
prin oboseala dornica de frumosul voiciunii hranite artificial de
supravietuire. Nu mai nastem lume, nastem cimitire de lumi. Nastem
gropari. Atatea sunete care imi primeaza sporul imi fac sa joace toata
bucuria prin vene. Iar in piept simt muzica sfarsitului. Muzica
neexistentelor, muzica finita a infinitului. Spune-mi sa ma opresc si sa o
iau de la capat. As fi obosit de batranetea suferintelor, dar parca as mai
face-o inca o data. Nici un sentiment nu se compara cu jertfirea iubirii.
Ruperea lanturilor fizicii unanim umana sfredelita de principii este zborul
final. Naste-te incepator!
Crucea amara Capitolul VII
Forma cunoasterii
Plus. Albicios inseamna si lipicios. Si cald. Arzand furii in obraji imi
amintesc de zilele firave. De libertati aprinse din castroane de pamant
care sustineau lacrimi sau roua, fara diferenta mare intre ele.
Diferentele de durere intre impotenta acoperirii unei game de cunoastere
si placerea de a-ti cauta informatia sunt atat de infime incat confuziile
trezite armonizeaza intre ele spaland magia cifrelor, incepand a crea forma
unei cunoasteri reci, adevarate, splendide.
Superioritatea cade, increderea sporeste, increderea cade,
superioritatea sporeste.
Despre lumea pamanteana. Fericirea ca si complement al durerii.
Neintelegerea ne-nasterii supusa lugubrului. Aripile lor iti soptesc
povestea, totul se desfasoara iar incercarea isi ia conturul povestii
adevarate: si atunci ai pus prea mari sperante. Carne vs eter. Venirea
Belsim. Catharsis
smintelii. Cea de-a doua aparitie ca incercare. Trec sau ma dobor? Trec.
Imi rup bucati din suflet si scriu cu el simbolurile astea sa stea drept ajutor
acelora ce vor incerca aceleasi probe. Si ma sfasii caci sufletul rupt duce
la nebunie. Dar o infratesc si o alint, o transform si ii dau viata. O creez
precum tata si o accept. Si transformarea. Sufletul capata forme sonore.
Durerea piere. Muzica este o menire pentru suflet. Cu adevarat.
Crucea amara Capitolul VII. b
Despre …
… metamorfoze. Cand si de ce ne aruncam? Cand si de ce mai speram?
Treceam cu pasi usori si plini de teama pe visuri varsate in imagini.
Intelegeam acum cum nu exista nimic in afara de iubire. Cuvantul care
devenise strepezire de dinti si gust de gura punga. El era reflexul
cunoasterii absolute, soarta pierderii in absolut. Unde esti tu inger
simplu? Razboiul e vesninc, pacea e depasirea titulaturii de lupta intru eu.
Eu, io, casta secreta a cunoasterii de putere universala. Nu local, nu
national, nu planetar: universal. Dincolo de univers e haosul neinteles si
intrebuintator de dumnezei? Nicicand nu vom privi departe de granitele
unghiurilor drepte pana cand nu vom invata similitudinea arcurilor de cerc.
Roata nu a inventat-o omul. Forma planetelor, a trunchiurilor de copaci, a
formelor umane … toate sunt stiinta noului si vechiului intr-un singur
coagulament. Invatati din pamant si nasteti-va in foc, soarbe-ti apa si
inaltati-va in botez.
Crucea amara Capitolul VIII
*
* *
‘Nimic din ce-i nimic nu va nimici nimicurile oamenilor-nimeni
Ultimul capat
Ioanid Ionescu
46
Crucea amara
~ Sfarsit ~
In timpul unei masturbari,
indiferent de sex, ingerii pleaca
(2005)
O frunza stramta
Vesminte sunt trupurile aramii de carnea cea cernuta prin ciurul
sentimentelor. Inauguram orisice trasatura prin interioare explozive de
lumini sau intuneric si mereu vom fi cantatori ai unei cauze splendide; uratimi
vesnicie undeva nu pe pamant!
Altarele ciclopice
Nu mi-ar placea sa imi dezvirginez singuratatea cu oameni arsi, cu o
cenusa verde, umila de sobrietate, apusa intr-o cale descompusa.
Alba Apulum
Legati-mi ingerul de-un demon
Belsim. Catharsis
Sa va arat puterea unui zambet,
Legati-ma de o maslina
Sa radeti de o lacrima striganda …
Un rasarit de fruct
Sunt arheologul unor ganduri triste,
Al unui ochi fara culoare,
Sunt pana dintr-o aripa ce sboara,
A unui inger prea proscris.
Si-n cate lacrimi de popas,
Si-n cate lumi gasesc popas,
Si-n cate patimi rad adanc …
De-atat sa-mi cada flori de crang.
As amuti mereu in trambite
De voci de lac,
De melci meniti sa spuna lumii
Ca preamariti sunt fulgi de fag.
O scoarta arde cetosand
Aminte lucruri ce-n povesti
Sunt baze ale unor codrii pasnici,
Cu fructa dulce pe pamant.
Visez mereu si pretutindeni!
(pt. Tartaria)
Lumini de inger
Se strange lacrima cu lacrima
Sub ochi plapand si pustiit,
Adorm un gand fara fagas
In sufletu-mi departe pus.
O piatra tragica cuprinde
Un interior predefinit,
Intinde-mi Doamne-acum
Un inger …
Ioanid Ionescu
48
Acum sa-ti cer ce mi-ai promis!
Alergi cu mine catre zori
Alergi spre marea moarte,
Sa-mi spui ca sunt un nimeni mic,
Un varf de bot usor clintit.
Rad.
(pt. Iulia)
Poem pentru viata
Zbor.
Si as nota orice uitare,
As vinde dopuri pe menirea
Mea de-a da departe;
si vreau
Si imi doresc mereu
Sa schimb in realitate
Tot ce vrea sa fie nou.
Imi spui ca tot ce fuge
E liber intr-un zambet acru
Asa ca vrei sa rupi din lanturi
Subtile funii
Degradate.
Imi spun zambind
Un cod tacut de miere
Si iarasi fug si ma ascund
In rumene priveghiuri.
Imi unduiesc trupul.
Neinstruita
Atatea discordante cat imi incearca eul,
Atatea lumi distincte ce cer spre izbavire,
Si iar ma urc pe scaun si il transform in tron
Belsim. Catharsis
Ca sa conduc o oaste prea bine destruita (antrenata spre uitare).
De ce-as manca sindromul
Unei lumini profunde …
As vrea sa par subtil
Si-ndestulat de tot,
Usor.
Taraf’n roll
Prea bland astern hotare
Privite pasnic prin ochean,
Sa-mi crezi mereu in amareala
Unui pahar de vin … si el …
Sa-mi dea un suier lin de sprinteneala.
Sa-mi juri atunci credinta
Unui margaritar aprins;
te rog ghiceste-mi agurida
a trei perechi de miri gatiti …
Paranteze drepte insumeaza
Cate sa-mi spui despre morminte,
Cate povesti sa-mi inventezi,
Atatea lemne ca sa crape
pe cruci ca fragede scovergi.
Viseaza-mi apa lina-n crang,
Viseaza-mi pasari muribunde,
Trezeste-mi sufletu-n sufixe
De pagini albe
Iarna scrise.
Aminteste-ti.
Ioanid Ionescu
50
Dintre copertile unei carti negre
Filele amare si transpirate de amprente ale unor maini uzate ce rasfoisera
hain prin carte, zareau spre diferite moduri de gandire mereu si mereu
aceleasi exprimari, ciudate. Spuneau ca sufletele de hartie le mangaie
opacitatea pestritata de sferele dosite in coltare. Fumoarul autorului de
carte, in dependenta sa de litere lucioase, iti imprima de-ndata melodia
unei firave scoarte de o randuiala-anume, un chiot scos printre vocale
ancorate dintr-un pix. Imi place si as incerca pe data sa-mi purific destinul
intr-un paragraf flamand …
Perfida constiinta- a sinelui
De vei gandi in flori, vei manui ca instrument petala
si de vei cere amarnic un fior,
va fi cel de cristal,
Stralucitor, veghind un lac de oameni
In haine de azur si … nu.
Imi tot zambesti si imi tot uzi un ochi cu parti de cruci uscate;
Imi tii in minte o vesnicie rea,
te voi urma in amintirea altoita a unui duh stricat,
si voi gusta un pic din cifra negurilor pale.
Imi placi, si voi pastra in amintire
mereu speranta tip sindrom;
vei fi perfida constiinta a sinelui devreme stins,
vei fi mania sinelui deschis.
Dovada unei rame surde
Almanahul dragostei cadea timid de roseata unei pudori pufoase. Si-n
rostogolirea lui un spiridus lucitor si mic musca dintr-o paine usor dospita,
frageda. I-am atins ochii, i-am inchis aripile; urechile-i usor incovoiate
ascuteau puncte de sclipici. Si eu mancasem. Carnaciori. Ma saruta. Ca
intr-un sandwich imens gustativ-primordial, introductiv de sechele
culminante. Paduri in racoare.
Belsim. Catharsis
Camasa de azur
Uneori atarn de-un leagan intre doi copaci uriasi. Padurea plina de flori
cu aroma de caramele s-a umezit sfioasa parca fiind. Imi cristalizez in minte
ideea unei pene ce varsa acorduri de trompeta pline de ameteala intr-un
portativ lemnos. Iarba cetoasa imi cere sa ma lungesc lenes si sa-mi
deschei hainele, sa simt ploaia. Si miroase a lapte cald. Si-atunci o vad.
E ea, zana cu pistrui!
Adevarul si constiinta supravietuirii
Imi ascut unghiile de un san de piatra …
Uniforma de Messiah
Atingeri ventilate. Si de n-am aprinde-n intuneric,
Si de nu am pune negru-n alb,
N-am vedea nicand ca ura
este parte din total.
Ce e rau e pus prin bine
ca si cum motivul mare
este facerea, nu firea,
Ca si cum mica petala
este parte dinspre vant.
Multe puncte fac fragmentul
descretit de dinspre-apus;
Vai de cei ce inc-obrazul
si-l mai tin acoperit.
Papadii
Parti imense striga iarasi
Ioanid Ionescu
52
Multele deschideri clare;
Patru zari menit-au lumea
Si cu inca ursitoare.
Conuri fragede ingana apa
Cu pasirea-naripata,
Prin cerneala aurie
Curge datin-adapata.
Nici o moarte crucifixa
n-are-atata libertate
cat o floare-un pic mirata
despre-un zambet castaniu.
Zalele slabesc sub pielea
Amaruie.
De un cerb imi leg gandirea
Si de pruncii alergand,
Ei … frumoasa Magdalena,
Si tu erai tot pamant.
Sa inchin spre toti tulpina
De copac intai crescuta;
Imi inchid acum privirea,
Ma deschid doar prin cuvant …
Epoca dalbelor
Verde albastrui adanc. Puternic-de-apa se lipea de stanci. Stanci albe si
batrane. Si cerul. Prea colorat vazut prin crud. E liniste. Liniste de viata
sfanta. Inele de apa se inmulteau si amplificau cu fiecare concentricitate
de sub pasi. Pasii pe apa se cheama credinta. Faceam credinta. In mijloc
m-am oprit. Cu fiecare val de aer ma scufundam pasional si parfumat. De
sub apa se vedeau razele de lumina cum pipaiau fundul lacului, pestii,
piatra. Respiram lumina. Cu fiecare val de aer. Acum pot trai pentru voi!
Grifon
Belsim. Catharsis
Lumi deschise
Ceruri rare
Zbor plapand peste petale.
Crini arzand
Si brize dure
Patru fecioare sure;
Fum murdar crestand pahare
Patru sute de fecioare.
Zbor amar printre morminte
Vise spulber printre luntre.
Apa vie,
Apa moarta
Cate vieti de patimi
Sparte.
Praf
(………tentatii ……)
Nimeni culmile dansande
Ca sa le infranga poate
Sa ma judece prin soapte
n-ar veni pana prin stoluri
n-ar aprinde albe;
Doliu.
Ar feri pamantul pur
Ape insetate sur;
Susur dulce si vulgar
Intre moarte. Si-un strengar …
Spune viata cate doruri
Pot prelinge zumzet, zboruri ...?
Chilia
Cele mai dulci lumanari pe care le-am mirosit vreodata paleau de dorul
unui vers suspin,
Ioanid Ionescu
54
Ma tot gandesc in amintire la cate margini ma inchin
Lucire oarba de scanteie imi smulg printre calcai descult
In insulele albe si ascunse
Ale eroului pre plans.
Decalog
Cate zarve clare sparg
Peste un manunchi de fard
Parvenit de amintiri
Intre chinuri si-ntre spini.
Razboinici
Miere, lapte pe pamant
Vad mereu un pic de gand
Sui cristale intre raze
Ca s-adap miresme fade.
Vad Pandora cum incearca
Ca sa-si planga negrul sarpe
Sui cristale prin poiene
Sa largesc sangele-n vene.
Azi … ma-ntorc,
Rasar in mine oamenii un pic schimbati
Si-am sa zbier catre iubire
Sa-mi salasuiasca frati;
Acei frati puternici, vii,
Legiuni de aripi, crini.
Plec privirea catre centru
Si milos imi cer minunea.
Am sa plang spre miazanoapte
Si-am sa iert intotdeauna.
Belsim. Catharsis
35 de lumanari
In nemernicia unui suflet
Armura alba aprindeam
Spre tarmurile nepatrunse
Un rug ofranda ca purtam.
Dragoste ucigasa
Traim in lumea paralela
Si vad o poarta-n ochii tai
Spre lumea vaselor-n ceramic
Spre calea pasilor plutiti.
Oricat as cauta departe
In muntii reci si intelepti,
Oricat m-as scufunda prin ape
Revin mereu la ochi aprinsi.
Intinderi
Doar ultime raspunsuri
Fac forma unei pale
Unind grotescul pact
Cu unduirea fina.
Frunzis in mixul de mesteacan
M-adoarme dintr-un vis senin
Deschid surasul din privire
Alcatuind, alcatuind …
Ochi de apa
Ochii mei ar vrea sa rada
Printre firele de iarba,
Printre nucile caldute
Cu mireasma de lavanda.
Ochii mei sunt prea putini
Pentru cate am a spune,
Ioanid Ionescu
56
Pentru stelele din ceruri
Pline de lumina vie.
Ochii mei imi dau mania
Zilelor ce nasc izvorul
Ce adapa nebunia
Clara, ce confunda zborul.
Nebuna pana-a unui pheonix
Zbura un fluturas odata
Spre creasta alba-a unui jgheab,
Unde de vant salasuia
O pana-albastra.
O paunita inviase
Din moartea semenului sau;
Abia o pana ca scapase
De sub cenusa, greu.
Si-acel nemernicit al sortii
Indragostit de ochiul penei,
Ramase vesnic marmurit
In noaptea vremei.
Si nemiscat a si murit
De sufletu-i sfarsit de mana
Unei nebune pene azurii,
Un pic spre toamna.
Materne
Spatii inchise par s-adun,
Orbeste sa urmez o cale
Ce nu deschide orice drum
Si nu invarte-orice vocale.
Dar ochii-mi vad si-mi simt trairea
Ce pare gand inapoiat,
Belsim. Catharsis
Un ochi matern isi plange firea
Si da din dumicat in dumicat.
Plamaditoare blanda-n suflet,
Cu haine grele de purtat,
c-acel amarnic vant, nu-i planset,
e cruce alba de urmat.
Iti vad surasul inecat cumva printre poeme
Cu poale simple si uitat printre ruine rele.
Armonia
Copile zi-mi,
De ce-ai ramas
Pe unde pasari tipa-n zbor
Cand toat-aroma de nomad
Facut-a oarba calea lor?
Copile zi-mi
De ce nu plangi
Prin iarba deasa si-nflorita,
De ce alergi prin brazii uzi
Si gura ti-e-ndulcita?
De ce acum, cand ploaia deasa
Stanci albe le clateste-n soare,
Copile zi-mi,
De ce-ai ramas
In graul din ogoare?
De cine-asculti
Sau cum asculti
Si cand iti vine Zeul?
Copile zi-mi,
De ce imi razi,
De ce imi iei tot greul?
Ioanid Ionescu
58
La sfat cu ingerii
Mi se inalta calea perturbata
De zile negre prinse-n zale,
O pasare imi rade printre gene
Si imi vorbeste de petale.
Strateg
Muzicalitatea invinge tonuri care uneori sub forma ascunsa a sunetelor ne
desfata in imaginile spectaculare ale sexualitatii. Goliciuna unui umar
sporeste frumusetera unui sfarc roz creat prin puterea emisferelor
imaginative ale fiecarei masini creatoare. Nasc si deschid porti, vad si iert,
vreau. Cate balade ingeresti au compus stridentul omului golit de simplu?
Cati ghizi ne trebuie sa intelegem ca a ierta e necesar ca si a da, ca si a
respira? Lumea ne invinge mereu pana la sfarsit, iar cei care vor sti sa
arate rabdarea ultimului razboi, aceia vor fi alesii. Vrem sa fim alesi? Vrem
egoim? Dimensiunile nu ne lasa decat suprematia legilor stabilite. Amagiri
sau realitati? Increderi sau strategii?
Evolutive motive
Zbor
Elan albastru
Indus de alba framantare,
Zbor
In spectrul minunat
Al imaginii-n sfidare.
Cuantum, spasme, liberari?
Fragede popasuri fine
Dinspre margini si mirari
Dinspre patimile line.
Cai strapunse in adanc,
Mari in valurile-amare,
Presupus de albul gand,
Zbor marunt de maruntaie.
Mainile ce vor sa creasca
Belsim. Catharsis
Inspre simpla liberare,
Degetele noastre ample,
Caruntite in miscare.
Dumnezei
Era ploioasa ziua-n care
Copii radeau galagios
Si vantul parca prin miscare
Vorbea cu frunzele din jos.
Era cladita in neclar,
Si lacrimi le pierdeam pe piept,
Plangeai cu mine Doamne-amar
De parca imi erai adept.
Acum venit-a randul meu
Ca sa creez povestea firii,
Sa fugi cat poti marite zeu …
Stau eu sa apar suflul omenirii …
Pasi plapanzi de lacramioara
Frunzulita foi de nuc
Pasul cat l-am mai batut
Ca s-arat la lume calea
Si sa frang din loc mirarea.
Margarit margaritar
Din padurea de artar,
De mi-oi spune vindecarea
m-oi schimba la ochi ca floarea,
chihlimbarul l-oi culege,
sufletul ca mi-l voi drege,
noua tari in lung si-n lat
le voi spune de palat,
ca sa zboare paunita
sa cinsteasca insulita,
sa cinstim albul cu totii,
sa ne mantuim nepotii.
Ioanid Ionescu
60
Frunzulita foi de nuc
Raul tot l-am strabatut
Ca s-arat din loc la gloata
Ca e sora lumea toata.
Avort virgin
Parte sumbra femeiasca,
Porti deschise le ignora,
Suflete de iasomie
Vor sa nasca.
Despre vibratii
Zac porumbei in lumina de soare,
Pene si fulgi imi marcheaza cararea,
Ma ridic pe degete sa vad spre vazduh,
Tot ce ma doare.
Apartenenta ca poem stricat
Lume nebuna, mereu inrudita
Cu calea desarta a celui venin,
Nu incerca sa imi pari aurita,
Ori sa ma smulgi ca pe un crin.
Jocul golas al palelor voastre
Cu miini oblojite si inimi uscate,
Nu-mi va misca nici frunze maiastre
Nici ude petale imaculate.
Prinsori
Ma vad intr-o stare comatoasa ca un priveghi cu amintiri. Si sufar cand
inteleg ca nu mai pot sa pierd, sa simt din nou izul acela chinuitor de
regret. Cat de ciudat s-au metamorfozat zglobiile refugii trupesti in spirit;
pe cand faradelegile lui fagaduiau usoara amareala dulceaga a pacatului
Belsim. Catharsis
ordonat intr-o lume concreta, simturile desarte zvacneau din tamplele
laptoase de aroma goala a gandurilor pline in dezechilibru. Cat sa mai
sparg oprelistea amintirilor? Pana cand sa indur suferinta ingereasca de a
fi detasat de pierzania carnii? Cand sa termin?
Inchisoarea
Ne framantam indeobste aiuriti de gandul de a scapa, de a sapa tunelul
cunoasterii. Dar nu vom scapa niciodata. Decat poate printr-un singur
mod, singurul, iar el nu e moartea, cum am vrea, ci corectandu-ne.
Corectandu-ne prin durere, prin plati socotite ca imprumuturi. Fapte de
imprumut. Imi imprumuti un viol, ti-l dau peste doua vieti, poti? Stau
gardieni langa noi si ne indruma si cu orice gand si orice treapta a timpului
ce ne petrece construim destinul misiei. Iar sfarsitul apare neintarziat,
neafectat de lepadarile noastre de ei. Cate firimituri strangem de la masa
altora doar pentru a ne izbavi?! Clipim tuguiat si deschisi spre
neintelegerea sintagmei ca elibererea noastra este daruirea. Locuim
hotare si timpi care ni le-am creat prin dobanda. Dobandirea reactiunii.
Intravenos simtim sfasierile ghearelor umile in fata lor. Ne hranim precum
hienele …
Rod
Samantim copiii nostrii
Imbibati in patimi rele,
Gafaind de neastampar
Si de formele rebele.
Claia de sperante fade
Ce ingana lumanarea,
Ne secatuieste calea
Si ne spulbera mirarea.
Peste tot gasim golgote
Si ne cheama liberarea,
Noi gandim cu ochii-n tate;
Crucifixul e o stare …
Ioanid Ionescu
62
Ingeri part-time
Curand, cu totii vom fi ingeri. Pentru unii din nou, pentru altii intaia oara.
Mirosul mirului ramane mereu acelasi: cu aroma de dragoste.
Lupta prinoaselor si ingamfarea durdulie
Lumea, zice-se cum ca ar fi cu iz rotund, dar mai mult decat sa ne-o arate
prin niste lentile photographice nu pot. Cilindric vorbind, imaginile cad, la
fel ca si teoriile ajutatoare de manuale sau profetii. Si atunci ne intoarcem
iar la spiritism: este sau nu este pamantul … o necunoscuta?
Centro aerodyne
Uneori ochii mari si petalele se confunda,
Miros cam la fel si usor, te afunda
In funde de lacrimi dulceag parfumate,
In pene si zboruri prelung asudate.
Si-atunci imi soptesc si tacut ma alint
In mersu-ti subtire si plin de timid,
Alerg prin colinde sa-nvat sa te pierd,
Alerg catre gandul ca vreau sa dezmierd.
Misionari fara gand
Ma prind cu tine Doamne
Calator sa fiu printre vieti,
Sa-ntorc radacini din valtoare,
Sa fiu drept intre drepti.
Mania s-o botez in iubire,
Sa salt pamantescul din oase;
Spulberat sa raman fara fire
De raman prin pacatele roase.
Belsim. Catharsis
Lanturi
De-am sa raman vreodata-n zarea-mpietrita,
Murdar sa ma simt in lanturi de lut,
Sa te rogi la al meu inger cu calea oprita,
Sa-mi rada-n ureche un ras abatut.
Prin pene sa-mi spuna de chei si simboluri,
De visul maririi si vremea de-apoi,
Sa te rogi si la mama sa-mi dea de prin boluri,
Mancare sfintita si plansa de ploi.
55 de poezii
Bataile inimii mi-au luat-o razna si strangulat ma simt de intrebarea daca
versurile le simtim odata cu apropierea. Iubirea ne darama psihic pe toti
cei care nu ne-am impiedicat in suflete si constiinta. Si suntem demonizati
de marirea de a fi dominati, de a ne agata de handicapul suferintei. Si cu
toate astea zambim, ca niste idioti, ca niste ne-ntelesi, ca niste buruieni
coapte. Si fugim, asa cum numai yoghinii fug, si ne transpunem in mantaua
pielii lui sau ei sau lor. Cine sunt eu pana la urma? De ce nu ma cauta cei
pe care trebuie sa-i salvez?
Sanziana numelor pure
Un angelic bolnavicios isi facea de cap cu imagini distorsionate ale unei
fragezi si pure dorinte inbalsamata cu galben de soare. Ma ascundea si
ma gasea in sanul de perdea al unui par alunecos si moale, cu care imi
mutila amintirile. Si ma trezeam adesea hulind tot ce invatesem de la viata
mai de pret: moartea.
Regret
Pluralitate prin sfarcuri,
Imbratisari prin salive,
Ioanid Ionescu
64
Ochii se strang in palcuri
Sa creasca olive.
Si doare privirea
Mereu insfacata
De samburi de dor,
De patima curata,
De vis inaltator,
De flori de mormant,
Asculta cum muge
Cerbul adanc.
Si se indoaie copacul,
Ca sufletul calm
De slab si suspin,
De clar si de jar,
Si-si cheama sfarsitul
Crestat prin tulpini,
Sa spele carbunii
Aprinsi de suspin,
S-adoarma durerea
Iubirii din neant …
Esti iar un trecator umil,
Om rece, si distant.
Pastratorul de bile
Bile sute,
Bile mii …
Le descoperise prin viata si ajunsese sa foloseasca din ele fara sa stie ce
pot face. Mie mi-a aratat-o pe cea portocalie si a deschis-o. Si mi-a
ferecat privirea din gand intr-un taram chinuitor, dar ilar pentru ea. Iar eu,
ambulantul vanzator de adevar, o recunoscusem, si vrajit de modulatia
circulara … am impietrit. Acum eu pastrez bilele. Si-am sa le controlez cum
numai Dumnezeu le vrea.
Bile sute,
Belsim. Catharsis
Bile mii …
Dans
Din toate vinurile din burdufuri,
Al meu salasuieste-a otetit
Si dintre toate sabiile din teaca,
A mea e cea ce-a ruginit.
Din toate tarile din lume,
A mea e cea mai plina-n prosti
Si dintre toate iadurile grele,
Aici sunt cele mai harape osti.
La mine-n casa insa sad
Cu Domnul meu la masa, vesel,
Caci chinu-acesta e nomad
Si timpul nu e chiar tembel.
De-oi obosi, nu-i bai si-amar,
De soart-aceasta mult mahnita,
Caci vin destui cu mai mult har
Sa spele ce nu am spalat din pripa.
Fluvii
Calatoarele pagini aspira catre indoielnicele trecuturi care metamorfozau
izvoarele de priviri umezite de fluturi in culoarea dorului. Si azi, stanca
sentimentelor zdrobeste visuri uimite in stupoarea de miere a neglijentei
albastrui. Sau, spasmatic si juvenil, tarandu-se prin negura placerilor
inghetate in luminile noptii, calatoarele pagini aspira catre minunatul simt
imperial al destainuirilor flamande, incadratoare de forme lichide
hipnotizante: saliva, transpiratie, ejaculari …
Baroque
Ochi clari si dureros sfiosi
Incheaga o privire calma de iubire,
Ioanid Ionescu
66
De impacare cu cei odiosi,
Ce-i cheama ca sa-i bea din fericire.
Sa-i zmulga carnea cea fibroasa
Durata de iubirea pura-n oameni negrii,
Sa stea ca pavaza si masa
La palizii de viata, cersetori integrii.
Din lacrimi veseli sa se-adape,
Din piept bucatile de dragoste sa-i muste,
Inchisi sa stea cand o sa-si sape
Groapa, taram de hrana pentru viermi si muste.
Dependente
Din nou ma adun
In scrumiere cu fum
Sa-mi caut tacut mangaierea,
Si iarasi ma pierd
In absinth si ma iert
Cand imi vad minunat pieirea.
Sapte coline
Ingenuncheat rosteam destine,
In cruce luminam cu foc,
Si vulturii-mi stateau alaturi
Formand un monument, in bloc.
Batea un vant primavaratec
Si imi plecam capul domol,
Si se stingeau din lumanari,
Cand ma rugam pe dealul gol.
Lasasem in trecut lumescul,
Vroiam sa fiu strajerul tau,
Si ignoram orice miscare
Ar fi-ncercat sa cante-n rau.
Belsim. Catharsis
Acum sunt linistit, visez,
La arma supla de lumina,
Inca astept sa fiu strajer,
Inca astept iubirea plina.
Cuget alb
Eh … iti mai aduci aminte Doamne … ?
Cred in mine
Frunze luminand copaci
Dupa o ploaie fericita,
Ma simt din nou matur si plang,
Ca am pierdut micuta clipa.
Micuta clipa linistita
Si simpla in a ei poveste,
Ma simt din nou matur si plang,
Ca nu mai am sa-mi dau vreo veste.
Tulpini inalte si scobite
Mi-erau fagaduite harti,
Si stau lipit de fagi si plang,
Ca am uitat sa-nvat din carti.
Si vantul parca-mi este lant
Ce ma tot trage inapoi,
As vrea sa ma intorc sa plang,
Ce am avut noi amandoi.
Si plang, si plang, si ma tot frang
Si nu-mi mai inteleg nici frica,
Am luminat si frunzele-n copaci
Si tot nu-mi linistesc ursita.
Eliberarea ca secret
Singuratatea doare,
Ioanid Ionescu
68
Tristetea vindeca,
Ura reinventeaza.
Zambetul doare,
Ironia vindeca,
Dragostea reinventeaza.
Tradarea doare,
Plansul vindeca,
Puterea reinventeaza.
Un zambet singur tradeaza
O ironie a unui plans trist
Dintr-o ura puternica in dragoste.
Dor, vindec si reinventez
Contemplare
Spovedaniile trupesti …
Gandesti ca partea o sa-ti schimbe,
Alege bine ce gandesti,
Caci el e carul care-o sa te plimbe.
Sa te-ndoiesti de gandul tau
Si de iluzia unduitoare de putere,
Sa nu te uiti din patul rau
Al celor ce mai cred in duhuri la vedere.
Ai sa te speli in frunzele blandetii
Fara sa ai habar de moarte,
Vei crede in povesti unde profetii
Slujesc intunecata parte.
Si n-ai sa vezi, si nici n-ai sa auzi,
Din grelele strigari de suflet descompus,
Vei face liber pasul si ai sa te scuzi …
Ma-ntreb mereu in gand de-atunci … de ce te-am mai adus?
AI-LUI
Belsim. Catharsis
Am scris atatea poezii
Si le-am innodat
Sa-ti fac lanturi in care
Sa te prind.
Si te pastrez in robia poeziei chipului meu.
Mereu trist de fericirea lumii;
Clar
Si singur ma inalt
Ca intr-o avalansa puternica
Sa-mi chinui
Miscarea.
Si te simt
Ca un orasel
Pe care il admir in cotropirea mea
Si te nasc
Sub puterea zapezii:
Zapada mea.
Pledoarie sangvina
Cheama-ma,
Minte-ma,
Stinge-ma.
Foloseste-te de ochii mei,
Distreaza-te cu gandurile mele,
Inseala-mi suferintele.
Dar nu ma parasi
Caci sunt sange din sange de om
Care moare in singuratate.
Meteo
Cauterizez.
Un mare crater
Imi descompune maretia,
Moartea mea ma leagana
Ioanid Ionescu
70
Pierdut in speranta goala
A unor clipe umezi.
Si sper.
Ma ating
Sa permit,
Chem si strig
O vointa care doare.
Un crater de minciuna
Ma chinuie …
Iar ochii mei vad
Toata lumea ascunsa
In lumina.
In lumina pupilelor tale.
Ingeri uzi
Am trecut peste podul unei lacrimi
Adanci.
Era atat de tulbure
Încât cerul imi parea in cristal
O mare de noroi.
Era lacrima unui om din pamant.
Poeme energetice in flori
Dumnezeu m-a inselat atunci cand mi-a dat libertatea, caci eu sunt praf in
care El a pus apa sa cladeasca lumi.
Contact
Maturitate inchisa
Belsim. Catharsis
In doi ochi de metal
Incrustati cu litere
De lacrimi de argint.
Stil corporal
Furia descoase
Aburi inceti si simpli,
Transformati in ochi care vad
Din toate partile de trup.
Cum suntem,
Cum crestem.
Zumzetul de rau
Sau alizeele de bine
Ne svrijesc innoptarea
Spre o mare agonie.
Egouri triste
Intr-un egoism malefic,
Ne nastem doar plangand,
Murim adiacent.
A douazeci si opta zi
Tot negrul singuratic
Si tot zambetul de funde,
Credeam ca il voi mosteni apatic
In zile calde si flamande.
Dar stau si meditez incet
La clipe fine de racoare,
Vreau zambete si fapte in apret
Sa le inghet si sa le dau culoare.
Dar lumea este doar un dus,
O cale simpla de urmat,
Ramanem intr-un greu redus,
Ramanem floare fara de stigmat.
Ioanid Ionescu
72
De pe urma
Si se lumina.
Din umbra aparura trei razboinici.
Si zambeau, caci imi indeplinisem cautarea
Si oricat as fi crezut ca am sa ratez …
Ei imi vegheasera drumul.
In fericirea mea
Imi zbat in minte o dilema insusita:
Si Acum?
Poezie la un picior de templu
Tot ce leaga legatura
Face ca sfarsitul calm
Sa paleasca in inevitabil
Si sa-si suflece un hram.
Ca si cum cutia milei
Este joaca de copii,
Ma ingan in asteptare
Si ma culc in amintiri.
Tot ce sufar pentru maine,
Tot ce vreau sa am acum,
Tot acest cadou din lume
Ti-l voi spune prin scrisori.
Nu voi mai vedea vreodata
Ce am scris acum in suflet,
Sunt o cauza traita
A unei varstnici aventuri.
Supa de atingeri
Sunete de idei
Belsim. Catharsis
Sui usor spre abdomen,
Susur de apa e mangaierea lor,
Sumbru de saliva varsa ochii mei.
Surpat pare ombilicul tanar,
Suparat in licarul meu,
Suprapun ideea firelor de par,
Sudoare parca vars din greu.
Suava ca o adiere tipa
Suprimarea genelor miscand mecanic
Suma zemurilor din priviri,
Suluri de abtineri fride.
Sudat de dealul lucitor,
Su’combat dorinta dulce si nebuna,
Sudic ma voi amagi mereu,
Sublim, in pielea fina.
Pace
Calm, de zi de luna,
Cu prinsori intre frati,
Plutiri intre versuri
Si patimi cu acrobati.
Sorb din marea pacaleala
Tot ce curge inspre azi,
Vom manca aceeasi paine,
Vom surade printre brazi.
Bratele ca sa-mi intind
Buze trebuie sa bucur,
In sclipirea cea solara,
Amortit sa-ncep sa fur.
Lacomie defazata
Ulei de om desart din urne,
Ioanid Ionescu
74
Privind maiestuosul ochi,
Intr-un triunghi vad o minune,
La cap de pod stropit cu stropi.
Ei nu pot vedea
Ochii tai fac fluturi,
Ochii mei privesc,
Ochii tai fac ingeri,
Ochii mei zambesc;
Ochii tai rad singuri,
Ochii mei jelesc
O soarta innascuta
De prin drumuri vechi.
Din doi calatori,
Unul iti sunt eu,
Dintre doua pleoape,
Iese un mic zmeu.
Nu-ntelegi nici tu
Si nu-nteleg nici ei,
Ca jalea inchistata,
Tace in ani grei.
Lumea nu e alba
Si oricat ar vrea,
Faruri sa le scape …
Ei nu pot vedea.
Corzi taiate
Simplul simt de suferinta
Ce-mi infrange disiparea,
Ma ghideaza inspre gandul
Ca mirosul nu-i ca floarea.
Tot ce vreau si tot ce misc
Belsim. Catharsis
In cladirea de morminte,
Viata toata de-as urla,
Nimeni nu ar lua aminte.
Huliganii de speranta,
Ce indoaie crancen cerul,
Vor sa-mi faca zid de ceara,
Si sa imi impinga serul.
Cele 7 chakre ale lui Iisus
Pasiuni energetice implantate in adanc,
Zburda iubirea printre oameni ciudati,
Impamantenit ma nasc intre ei,
Impamantenit m-au numit printre frati.
Cine sunt ca om si spirit de veghez asupra lor,
Lumea toata s-o strabat sa vad, sa stiu,
Aiurit imi gasesc iubirea om,
Aiurit ii salvez de pustiu.
In mireasma cea dulceaga nestiuta de voi,
Sa-mi gasesc pe cei doisprezece-asteptatori,
Fericit sa astern din iubire,
Fericit sa fiu pana in zori.
Propavaduit sunt din Cer si uitat pe Pamant,
Afundat in asternuturi de moarte,
Puternic slavesc iubirea de zeu,
Puternic ma vad de departe.
Seraphimi si arhangheli mi se-aduna de prin parti,
Nasc cuvantul purtat pe aripile moi,
Va mangai pe toti asemeni Tatei,
Va mangai prin cuvant ca altoi.
Ioanid Ionescu
76
Poveste fara sfarsit nu se naste-ntre oameni,
Chinuit si-mpacat astern izbavirea,
Asculta-ti povata din urma mea,
Asculta-ti ochii; stiu pieirea.
Valori v-am sadit dar v-ati crescut fiori ascutiti,
Cu care ma pironiti si ma sfasiati,
Deschis e tunel spre calea de foc,
Deschis ma dau sa ma mancati.
Povestea din ogorul anilor lasati
Privea necontenit privirea
Si in ragaz isi smulse vorba,
Si ca un tunet intreba in soapta
De eu sunt eu, de eu sunt ‘cela.
Si i-am zambit atat de larg
Si-atat de infrumusetat in piept,
Si i-am raspuns cam raspicat
Cu o-ntrebare simpla-n gest:
Nu moare gasca innecata,
Si piere salamandra-n foc,
Nu minte ingerul din ceruri,
Esti pasare de Domn ori ba?
Sunt … ba.
Luptator si razboinic
Ma scald
Cuprins in vene de mirare,
Cum pot sa frang si timp si lumi,
Cum pot s-ating si o suflare.
Cat sa privesc inspre ‘nainte
Spre tarmul veacului rapus
Belsim. Catharsis
Imi mangai singur rasuflarea
Si tac, privind inspre apus.
Vointa ta cea secundara
Sa iti explic despre copaci,
Si despre pasari sau alune,
Sa iti arat un brad cum creste,
Sau sa-ti arat marea in spume.
Si doar cand vei vedea cu mintea
Tot ce mahnirea ta iti cere,
Si cand te vei sui cu pasul
Si peste munti cu ape grele,
Ei … doar atunci sa-mi ceri baiete,
Amorul unei vieti rebele.
Luminatia Ta
Fapta lumii alungata in tristete
Sfarama partea luminata,
Sa lupt de fel e o flebete,
Sa sbor e pas de preafrumoasa fata.
Cel care nu raceste niciodata
Starv.
Verde si tras de pamant,
Sumbru si fin
Se-alinta plin
De viermi si fragede piei
De lumina lucitoare de ulei.
Un ochi se scurge
Muscat de-o furnica,
Un zambet se frange
Ioanid Ionescu
78
Purtat de-o feriga.
Inalt printre ierburi
Crestat de prinsori,
Un craniu plesuv
Cazut in fiori.
Se-aprind vene rupte
Cu sange-nchegat,
Si plange sirena
De greier uitat.
Paltonul vizual
Strang ochi in ochi
sa vad lumini argintii,
strig pleoape deschise,
papadii aramii;
imi port silueta
prin fiintze purtate,
te strig dintre oameni,
te strig printre pleoape.
Abuz de pasare
Suflet flamand
de mancare painoasa,
Ma simt alergand
prin padure foioasa.
Imi pierd samantarea
aripilor zvelte,
ma catar spre luna
pierdutelor
trepte …
Belsim. Catharsis
Stindard albastru
Caile Surde
Moi Si Absurde
Ma Cheama Lumesc
Catre Nori
Si Ceresc
Imi Fac Amareala
Schimbarii De Frau
Sa-Mi Spun O Poveste
Crestata-N Azur
Ma Legan Cu Tine
Si-Mi Sorb Mistuirea
Unei Lumi Dulci Si Clare.
Pieirea.
Coif
Strungareata sanilor in roz
Imi poarta suflul ca si umed,
Patrund in poarta alungata;
Noaptea-i buna …
Pasteluri
Pasteluri, pasteluri, pasteluri … pasteluri …
Lume simplista muritoare in somnuri
Arzande si simple
Pasteluri cuprinde;
Mana de foc a gurii cu imnuri,
Suna osanda galopului sur,
Se stinge mozaicul clipei blande,
Cu ochi, si cu buze si cu albii nuri.
Ioanid Ionescu
80
Pasi
Alerg descult prin nori aprinsi,
Respir un aer racoros,
Si zbat din aripi, ochi inchisi,
Si murmur un izvor ploios.
Si cand zambesc mi se deschide
Intreaga vale de azur,
Vad luna printre razele de soare,
Vad urme, pasi … si ma cutremur.
Ochii invinsi
Sutele de care pline cu mirosuri de poieni,
ca-ntr-o lupta cu troieni,
Pare c-or sa se scufunde printre sanii tai zimtati,
Totul ca-ntr-o framantare,
il vorbesc in suflet, iarasi, cu doi demoni agitati.
Si-mi suspina, si-mi arata libera pasire neagra,
Cu paloarea ei de braga,
Soarele imi iarta golul din pupila-mi argintata,
Si privesc ca un tais,
Peste lumi, si pasi , si boare, si lumina toata.
Sul de linisti
Sus,
Adanc si fin,
Se zbate un gand in safir;
Iar eu ingrijind
De zbuciumul lin
Zambesc ne-ncetata iubire.
Acum
Este maine,
Belsim. Catharsis
Cel din trecut,
Si floarea miscata in scoarta,
Ma bate un vant,
Ma sterge un gand,
Ma inalt dulceag catre viata.
(Pentru Ioana)
Crengi de brad
Azi,
Infinitul soare
Sporeste faima mea coagulata,
In forma dulce de licoare,
Simtul pudrei albe, fata.
Imi fericesc auzul lung,
Imi starui ultima suflare,
Te sui in crangul meu sublim,
Te vad aievea pe un cal calare.
Si tot alergi si fugi spre mine,
Spre lunga pajiste de foi,
Imi amintesc delirul spasmic,
Cand nu eram noi amandoi.
Dar azi,
Infinitatea soare,
Imi da nasitul meu divin,
Alaturi de o mare de mirosuri albe,
Te simt in mine ca pe un lesin.
Un geamat falnic imi adie
Un pas pregatitor spre tot,
E astazi primavara mea tarzie,
Esti tu, si eu, si ei de pot.
(Pentru Ioana)
Legamant?
Ioanid Ionescu
82
Ma stropesc cu foc,
Apa ma arde,
Ma sufoc de noroc,
Ma apasa o parte.
Alung parul fin,
Inima doare,
E loc de pamant,
De ingropat splendoare.
Aripi se vad,
Minunata e calea,
Eu ca arhanghel …
Surda-i chemarea,
Pasare-n zbor,
Zbuciumat singular,
Iubirea-i blestem
Cu simt circular.
Aer
Aer.
Se misca suflatul vant incoltit,
In rand cu lumea abatuta de paltin pripit,
Si zmulge suspinul din valtoarea ce doare,
Pasii pe apa sunt iar o iertare …
Sorb visul luminat de nopti
Ma mir cu ochi miscati de ploi
De umbra pala de cristal,
De luna ce vegheaza noaptea,
De lacrimile de opal.
Sunt inger iarasi pentr-o zi
Si imi renasc surasul plin,
Sa te ajung cu brate fine
Belsim. Catharsis
Imi pare-odata atata chin.
Alura umbrei unui van,
Zambeste-n dimineti senine,
Azurul se gaseste-n ochi,
In ea, in apa si in vine.
Pasc iar lumina ne-nteleas-a vietii,
Zburd iar mirarea-ntunecata,
Sarman ridic un gand spre cer,
Atata am iubit o fata.
Cununa
Nuntile-s ogoare pline
Cu matasuri mari si albe,
Cu surasuri foarte fine
In care mirii-or sa se scalde.
Nu stiu despre burti nutrite,
Despre falsa agonie,
Ea e nasterea-mpietrita,
Premonitie zglobie.
Pasul peste care asterne,
E-o petala purpurie,
Treapta freamata tot hanul,
Ochii plang a bucurie.
Ultimul suspin ce umple
Fata pieptului strapuns,
Se ascunde pe sub tample,
De frumosul cuplu uns.
Despre cand nu gasesti privirea
Paradisul,
Inaltatu-m-a deasupra apei,
Privind,
Sclipici de-argint infasurand inele,
Ioanid Ionescu
84
Cuibul,
E calea luptelor ce dor,
Ca si salvare a umanului amor.
Pustiul,
Este camera cea goala,
Iubind,
Aroma ce se umple-n ea,
Si rade,
E fantoma ce m-alerga,
Spre Raiul meu de suflet … gol.
Destinul fauritorilor de coroane
Faurar facut din munti,
Plansul iepelor l-asculti,
Vantul brazilor mosneni,
Culmile ce pace cer.
Rasul alb de pasari vii,
Spune lupte de copii,
Copilasii cerului,
Mirosul musetelului.
…
Palma singura de veacuri
Alaptata de suspine,
Cere pazitorului divin
Partea supla dinspre fire.
Viata ce aveam s-o stiu
Inainte de sunet,
De guri si paraie,
Inainte de surle,
De meri si de straie,
Umbla sufletul gol
Belsim. Catharsis
Sub mandra privire.
Acum e un om
Luminos ca o stea,
Ce pierde micime in dor,
Si fraged se misca abia.
Ma gandesc aievea
ma gandesc aievea
la cuvinte spuse,
sfaramate-n palma
de durerile- aprinse.
manuiesc purtarea
unui animal satul,
sperii-nganarea,
pustiind arsuri,
ochii-mi vad suflarea
partii singular.
multe-s abandonuri,
de culori si de moarte
sufletesc alura
partilor macabre,
fragezimea stinge
ochii plansi in urne
Ameteli
Feriti-va ingeri,
S-au copt trandafirii
Si rozul e zeama
De mandrii copaci,
Imi zboara prin minte
Un gand foarte simplu
Despre minune, si fin, si obraji.
Si noaptea alerg
Ioanid Ionescu
86
Sa spun despre oameni,
Caci sunt umbre calde cu mainile moi,
Astept sa surad
Printre coapsele calde,
Astept mantuirea pe orice pamant!
In timpul unei masturbari,
indiferent de sex, ingerii pleaca
~ Sfarsit ~
Viata este cel mai frumos mijloc! Ea mijloceste iubirea!
Pentru Ioana, cea cu miros de cala
Belsim. Catharsis
Gura amortita a unui mort stavilit. O margine groasa a unei poiene
inundate. Frunze verzui acopera carnea tare. Pasari si natura inteleg vioiul
miros de continuitate a procesului. Sufletul inchis al unui chip zambeste.
Moartea e ultima speranta a joasei vibratii luminice. Tainuirea vietii in
toate dulciurile existentei universale.
Ultimul miros de parfum
(2009)
Unanimitatea suflului am gasit-o pustiita in departarea lumescului univers.
Urmele unei bolnave vreri ma manau mereu departe de tot ceea ce asezam
spontan intre mine si amar. Pactul este ultima menire si sistematizare
sufleteasca a eu-lui. Zbor deasupra supremelor amaruri si pacte. Infaptui
zbierand, lacom de finetea atlasului sortii. M-am vandut pentru a fi. Azi
sunt. Azi sunt spirit. Spiritul unei aventuri numit intre spirite: Parfumul.
Am fost culoare, am fost materie, am fost aer. Am fost din toate
elementele pe care inca nu le cunosc in carne. Am fost foc, am fost
pamant, am fost lemn, am fost metal si am fost si apa, am fost bani si am
Ioanid Ionescu
88
fost sex, am fost aer, am fost piatra si crystal, am fost tot ceea ce
universul a vrut sa fiu. Cu exceptia ultimei mele invataturi. Nu fusesem
niciodata mirosul sanilor, al tulpinilor de papadii, al chibritelor stinse in
apa, al tamaii, al hoiturilor, al brizei, al zapezii, al fumului, al painii calde cu
nuci prajite, al pesterilor umede, nu fusesem izul lucrurilor invesmantate in
simt olfactiv. Nu stiam daca am sa plang, daca am sa rad sau daca am sa
ma bucur, nu stiam cine e macar pazitorul tuturor mirosurilor de
pretutindeni. Venus miroase? Ecoul miroase? Taisul sabiei in vant …
miroase? Lacrimile-n ochi … miros? Durerea.
Ultimul miros de parfum Prima invatatura
Mirosul descantecului
“Dumnezeii care erau gândirea sub form ă luminoas ă, puteau deveni
floarea, dar nu îi sim ţeau parfumul” (Ramtha)
Jocul cantecului, jocul cuvintelor. Fum in noapte, iz de pagini de carte
veche, energii, spirite. Lumina globulara infasura un spatiu lipsit de
temporal in mijlocul unei poiene innoptate de simturi, de partea nevazuta a
planetei de catre Soare. Intunericul gros e rece. Rece de-a dreptu’. Mici
scantei de foc strabat aerul. Ochi salbatici privesc ceea ce numai ochii
salbatici pot privi. Ochii ei erau salbatici. O tiganca vrajitoare tanara fizic
si batrana subtil, cu piele aramie de culoarea valurilor surde. Pietrele pe
care le tainuia in chemarea ei apartineau lor, vechii stramosi ai oamenilor
fara titulatura. Era un sunet de incantatie cu vibratie sonora inalta, cu
Belsim. Catharsis
atintirea suflarii in dimensiunea invizibila a rezonantei umane. Ne-temerea
de vid o facea sa fie frumoasa, depasind stacojitul joc de prejudecati
omenesti, intaratand firile pana la refuz.
Eu eram particulele de feromoni emanate de ea. Si fugeam prin padurea
deasa imbratisand copaci grosi si copaci subtiri. Scoarta lor se lasa
patrunsa iar lemnul ascundea fratii-aroma. Animalele ma adulmecau.
Animalele ma temeau. Apoi brusc ceva m-a oprit. Era sunetul acela. Era
sunetul firii ei, sunetul gurii ei atat de linistite. Si m-am intors.
M-am intors pentru frumoasa capcana. Calul lui. Da, Cezar era acum
doar carne. Si fumul acela de carne arsa. Calul Cezar era singura lor
sansa de a supravietui. Singura pe care o vedeau. Gascoti era trist. Dar
iubea. Iubea din descantece. Frumoasa tiganca isi salasuia sufletul in
tristii lui ochi. Au trecut multe clipe numarate. Cezar fusese mancat.
Noptile lor fusesera despartite. Calul tragea usor carul cu fan. Noaptea
era senina. Stele. Vant de vara. Iz de fan. Noaptea cealalta, tiganca
plange. Si Doamne, ochii aceia tristi. Incantarea si descantarea planuiesc
jocurile dupa legi stricte. Sufletul se rupe. Cezar e liber. Parte din
Gascoti e cu el. Parte din tiganca e cu Gascoti. Cine e Cezar?
Carul mare e la fel de oriunde l-ai privi de pe pamant. Pamantul e
eliberator. Pamantul negru amestecat cu frunze putrezite miroase a
durere. Durere omeneasca. Poiana e simpla. Luminis cu pietre si apa.
Descantec de voci, miros de veacuri, simt aprins. Un mort zace in poiana
luminata in semiaparenta. E somnul fizic al transformarii. E Cezar.
Ultimul miros de parfum Cea de-a doua invatatura
Mirosul de arhanghel
“Nimeni nu o stie dar tu ai un zambet secret si il folosesti doar pentru
mine” (Dan Wilson)
Ioanid Ionescu
90
Servetele cu miros de porumbel. Servetele cu miros de porumbel mort.
Servetele cu miros de porumbel mort strangulat de un sarpe puternic si
infricosator. Porumbel cu aripi legate aruncat in cusca unui sarpe
puternic. Penele cheama arhanghelii. Si arhanghelii vin. Cu ochi, cu aripi,
cu sabii.
Odata corbul era alb. Domnita se atasase de el. Iar arhanghelii o
inconjrau. Acum sunt doar multe pietre. Pietre de caramida rosie udate
de ploaia scurta de insula. Mirosul de cocosi curati care le calca
inscriptiile de donatori. Toate chipurile sculptate arata victoria. Asupra
ce? O floare ce pare vie la o palarie verzuie vrea sa luceasca. O bentita
ce o inconjoara si funda. Funda si chipul domnitei care zambeste.
Singurul din cimitir. Si totusi atat de metalic. Mirosul stacojiu se sprijina
in frunze largi de palmieri. Acest “tot” metalic infasurat in metalic. Peste
“tot” se simte pielea intinsa a unui cocos ce articuleaza tipete.
Undeva, indesat …
Stelele arata la fel daca le privesti de pe uscat sau daca le privesti de pe
apa. Atat doar ca nu se pot oglindi in pamant. Ele se oglindesc adanc in
gandurile de vara indepartata a celor care privesc. A celor care privesc
oceanul. Arhanghelii inoata? Probabil ca … probabil ca. Daca privesti
norii albi te face sa-ti porti nasul pana sus. Sa simti puful de nor. Sa te
bucuri in azur. Si-atunci cand esti acolo inspiri doar abur. Abur rece. Si
vant. Acel abur de altitudine. Acel Dumnezeu altitudinal. Nu vad harpe,
nu aud muzici. Doar suierat. Si mici sclipici in coltul ochilor. Zambesc.
Da, sunt ei. Arhanghelii!
Exista arhangheli indieni?! Exista? Au fost cei opt care au inventat cele
opt religii. Exista arhangheli indieni?
Uneori mortii vin. Vorbele soptite ii cheama. Si atunci simti mir. Simti
trandafiri uleiosi, simti o libertate neomeneasca. Simti fiori de bucurii. Cei
slabi inca gresesc si se tem. Se tem pentru ca nu cunosc. Nu inca. Inca
Belsim. Catharsis
nu?! Apoi relativitatea ii desparte pe doua punti cu substraturi diferite;
dar unite. Baia de intelepciune in constiinta simturilor olfactive te
scufunda intr-o propozitie neinteleasa nu pentru ca ar tenta indiferenta ei
prin dificultate, dar pentru intrebare. Alege una: cum? Alege intrebarea
deschisa. Care cauta. Cautarea in sine constituie un procent fin din
misiune. Din misiunea.
Si-atunci cautam. Vedeam in vis caverne intunecate si joase, cu miros de
lumina si lumanari si colturi rotunjite de frica. Era teama de ingeri negri.
Robe, lipsa chipurilor … doar robe cu maini ce purtau lumanari si teama.
Teama de ce? Nu stiu! Doar teama! Probabil vibratia mare o interpretam
ca teama. Teama in sine e doar o definitie. Definitia din chakra,
sentimentul din stomac e doar … feeling-ul de vibratie matura.
Incaperi si stalpi. Modele de tencuiala evreiasca. Si apoi arhanghelul
mortii. El cu roba aurie care ii acoperea chipul si maini intinse si deschise
care iti spuneau subconstient: “Am venit sa-ti dau ce ai cerut, teme-te sau
cresti!>>”. Si m-am temut. Si am crescut. Am crescut pana am reusit sami
redeschid aripile. Iar aripile deschise nu sopteau decat << Teme-te
sau cresti!>>. Iar ei cresteau. Si odata cu ei penele deveneau de alb
argintiu stralucitor. Ca de porumbel. Ca de porumbel strangulat. Ca de
porumbel cu aripi legate strangulat de un sarpe puternic. Iar ochii lui
miroseau a iertare.
Ultimul miros de parfum Cea de-a treia invatatura
Mirosul rotund de vocala racoroasa
“ ’Mi-am pierdut stropul de roua din zori’, se plange floarea cerului care
si-a pierdut toate stelele.” (Rabinranath Tagore)
Exista o clipa cand valurile la orizont iau forma unei armate imense.
Capete si coifuri. Ochi de barbati incurajati de spaima pierderii. Iar in
spate ingeri. Lumina din orizont e armata ingerilor. Si atunci m-am
scufundat in adanc de ocean si-am adulmecat viteza; si am simtit cum
Ioanid Ionescu
92
albastrul imi intra in nari. Si respiram fiecare sunet puternic infundat si
fiecare clipa strigata. Iar caii in spume racnesc mirosul pur al oceanului
imbatranit de priviri. Liniste. Liniste de flori. Liniste de parfum. Linistea
vietii. Nisipul se numara iar. Spirite de apa ridica cugetari. Nu sunt
nervoase. Nici macar agitate. Doar se rasfata. Particulele sarate din
stropi de val iau forma oricarei energii mesagere. Trimit iubire catre larg
iar sarea ia forma ei. Sarea in bucate e ca iubirea activata pe constient:
necesara.
Maini albastre pierdute pe o piele simpla aramie. De ce oricand aramie?
Nu stiu. Aurul a atras mereu. Ochii isi poarta umbra liniara peste
simturile pierdute intr-un miros vechi. Si se rotesc. Si rostesc un cantec
fraged despre cum se asterne. Despre cum se asterne privirea. Si apoi
am lasat totul in urma. Puterea. Puterea sta in copii. Iar copiii sunt armata
ingerilor din orizont.
Ultimul miros de parfum Cea de-a patra invatatura
Miros de suflet
“O amfora mi-e trupul rastignit,
Pe lutul de copil ucis
N-am nici un nume sa ii sorb misterul,
Noaptea un trup de om in mine-a rasarit” (Anonim)
Beneficul este singura parte a vietii. Atunci cand inchizi ochii vezi numai
benefic. Benefic. Cand esti orb fizic vezi numai benefic? Cand binele nu
e bine si raul nu e rau; atunci e benefic?!
Tot ceea ce asimileaza energia vietii este. Nu e bun si nu e rau. Este.
Voia vine de mai departe si de mai aproape decat credem, decat
percepem. Din suflet.
Belsim. Catharsis
Pentru cine nu stie, beneficul inseamna sa zambesti. Sa zambesti in fata
celui care te tradeaza. Sa stii cum sa iubesti pe cel care iti rupe sufletul.
Sa zbori prin ura lui si s-o purifici. Sa fii inaltul infrigurat al constiintei
adevarate. Adesea lucrurile urmaresc cursuri atat de frigide incat
incretiturile par rele. Dar nu sunt. Ele … “sunt”?! Deschid inima si canta.
Canta ce trebuie sa inteleaga toti aceia care vad doar intuneric in
intuneric. Aprinde sunetul multumirii dincolo de vorbele de treacat uman!
Atunci vei fi ajuns la inceputul misiunii tale. Si ai sa zambesti. Usor.
Uitat undeva in coltul gurii, el, zambetul tau, va intelege ca ai trecut peste
proba iertarii. Dilatarea depinde. Deschide-ti inima si canta! Canta … <<
Mi se rupe sufletul >>, << mi-a furat sufletul >>, << am ceva pe suflet >>,
<< ma doare sufletul >>, << esti in sufletul meu >>, <<mi-a sarit sufletul
din piept>> … mananc urma de abur care o creez ca urmare. Totul este
urmare. Tot ce e suflare este impartasit ca sfant fiind, caci cel care creaza
zamislit este sa ia parte din Dumnezeu. Si atunci ne facem suflete.
Miroseam a suflet. Ma facusem suflet.
Ultimul miros de parfum Cea de-a cincea invatatura
Mireasma nuntirii
“Soarele si Luna mi-au purtat cununa” (Miorita)
Cat despre pietrele cerului, imi rad invatatura. Pierd. Iar si iar. Si ma
bucur pentru ca ei m-au chemat cel care transforma infrangerile in victorii .
Dar toate cuvintele ma dezarmeaza dinainte. Dinainte sa lupt. Si atunci
incep sa chem trecutul. Sa simt cum miros pietrele, sa simt cum miros
pietrele umede. Sa simt cum miros pietrele umede in bataia vantului. Sa
simt vechiul. Si ca un cuvant francez sa imi linisteasca sufletul.
Simboluri. Camasa alba, bolurile de lut, discul de azbest, cetatea sfanta
si tot ce a fost uitat. Toate au luat o singura forma: mireasma. Mireasma
unei biblioteci vechi, cu praf gros si familiar. Cu praf gri si pufos care
departe de a fi deranjant, este imaginea oglindita a lumii: oglinda
Ioanid Ionescu
94
acoperita cu carpa. Oglinda care nu mai oglindeste chipul. Oglinda
umana.
Nuntirea cerului. Ce nu am ascultat nu va fi. Astazi toate rad. Ma
inconjura spaima juvenila de copil proiectat in speranta. Mainile imi strang
camasa. Dantela ii trezeste lacrimi. Lacrimile dantelate. Lacrimi atat de
amare incat sufletul mi se transforma. Se transforma in piatra. Si atunci
mi-e dor sa miros piatra umeda in bataia vantului. Fasiile de vant ma
petrec peste graniti de azbest. Atat am visat, atat am ales intunericul de
lumina, atat am strigat catre cer incat am cazut in cuvant. Am uitat timpul,
legea si insusi cuvantul. Spaima de fluturi de stomac ma tulbura iar
iertarea o fagaduiesc doar celor ce urmeaza o cale sorbita de lumina.
Analog, ard. Placerile se naruiesc sub picturile de cantec fecioresc. Ard.
Pasul fin tulbura treptele. Pantofii se inconjura in jurul picioarelor. Le
imbratiseaza. Hainele se gudura. Privelistea ii priveste. Ii priveste de ce au
facut inainte. Acum conteaza doar constructia destinului. Pistruii in altar
valoreaza. Altoiul se incheaga tot prin cuvant. Se naste. Se naste
nasterea altui destin. Si atunci cine alege? Dumnezeu Tatal? Dumnezeu
Mama? Dumnezeu Fiul? Dumnezeu Legea? Zei. Puterea de a crea.
Puterea in alb si cristalul aurului de altar. Raurile s-au umplut in albia
destramarii. Iubeste-ma!
Cand s-au prabusit lumile oamenii s-au inaltat. Dar ca suflete. Puterea
durerii din piept avea acea aroma de caramel. Durea simplu si demn.
Durea sfasietor. Iar toata muzica aia de liniste de apa crestea impulsul
acrobat in supravietuire. Si toate zambetele triste atingeau suprematia
invingerii. Ei m-au chemat cel care transforma infrangerile in victorii .
In suflet e Octombrie. Mereu va fi. Incercam sa privesc zambind in spatele
lunii albe lumina ce se arunca in valuri. Dar tristetea despartirii m-a invins.
Ultimul miros de parfum Cea de-a sasea invatatura
Belsim. Catharsis
Minunatul iz al miilor de ani
“Atat de multe cuvinte nu imi pot descrie chipul” (Linkin Park)
Respir. Pulsul venelor e greoi. Simt cum sangele ma zgarie din interior.
Totul vine din interior. Astenic de surzimea umana zbier caderea. Ei ma
prind si ma astern. Imi sufleca respiratia. Imi sufleca manecile. Cordoanele
de cauciuc imi prind carnea cu o putere acida. Pielea se mutileaza sub
stransoare. Deasupra si dedesubtul. Apoi lama. Apoi lama se apropie si
taie. Simt tesutul cum se despica si sub patura de carne cruda iese la
iveala sangele. Iar in sange stau cristale mici. Cristale mici cat un bob de
fasole. Cristale mici si galbene care-ai zice ca sunt fermecate ca intr-un
vrej. Iar fiecare cristal pietrifica un demon.
De mii de ani am fost observatorul rasei umanoide. Am stat aici si am
impartit durerea. Si bucuria. Si durerea … de miile de ani m-am temut
cand am vazut-o. Caci ea se sadeste in sange. Si transforma. Aventurile
sufletului sunt ca o maneca suflecata. Nu stii niciodata pana unde sa-ti
speli bratele. Dar ce n-a inteles rasa a fost statutul.
Ultima data cand am iesit in ocean am vazut toate bucatile de timp
rasfirate intr-un diafilm. Le urmaream cu neputinta implicarii. Simteam
rodul sfant al pribegirii asupra Pamantului. De ce statusem atat? De ce
statusem aici? Ce facusem eu atunci? Si de ce sunt iubit? Sunetul
inspiratiei. Eram inspirat cand inspiram respiratie. Aer sub forma utila de
energie creatoare.
Olfactia simpla a gandului pe care il intelesesem dupa toti anii in
asteptarea lui Christ. Lui Christ – energia centurii. Centura fotonica.
Era eliberarea. Eram sfarsitul promisiunii mele. Eu alesesem. Alesesem
sa merg liber prin intuneric. Sa merg liber prin fata ingerilor, arhanghelilor,
batranilor sfatuitori, ghizilor, invingatorilor. Sa ma opresc tacut in fata lui
Dumnezeu si sa-I spun zambitor: Am invins ! “Te-ai indoit vreodata?”
Ioanid Ionescu
96
Ultima miscare. Intelesul lucrurilor e curbura plansului subtil de susur.
Susul mangaierii divine venise. Toate libertatile sunt una: tunetul
odorului ce nu poate fi auzit de om. Culoarea tunetului. Pot sa te scuip
daca esti de partea luminii? Care lumina? Cea stinsa? Intunericul este
lumina stinsa. Intelesesem. Iar maestrii strigau rugator: n-am stiut, iarta-ne!
Sunt aproape. Si nu imi amintesc. Nu imi amintesc nici macar cum sa
lipesc o lingura de nas. Cum sa trec pragul? Dumnezeu de ce nu se teme
pentru mine? Ultima vizita. Adancul meu se nauceste. Sarpele era
desteptat dar lotus. Toate armurile m-ar fi influentat. M-ar fi scos. Dar
…Dar.
E seara in Univers. Lumile merg spre luminile lor.
Acum sunt mic in micimea spatiului. Dar cu dragostea mea inving. Sunt
iubirea celui mai simplu element: parfumul. Sug din nari aerul
primavaretec. Sunt ultima adiere a caldaramului unde sandalele sfideaza
umezeala ploii. Sunt umbra de ceai topit. Scortisoara albastra a
sufletului. Simpla oprire. Stins de fluier. Cingatorile spun limba
nechemata.
Stramtoarea locului ma inconjoara. Ma apasa. Ma striga. Capul ma
tulbura si ma transpune departe. Carcera imi pare firava si ingraditoare.
Spaima e departe. Stau. Stau pavaza tuturor celor ce-au indraznit sa
soarba la aceeasi masa cu mine. Gradat. Nu exista gradat. Tulbure a
sadit gustul pe buze. Apasatorul dermic, praful ametitor dispare in cateva
clipe. Cladeste amintirea si pleaca. Se transforma. Se transforma in
ceea ce nu m-am putut opri sa ma transform eu insumi: in trecut. Toti cei
care nu si-au astupat urechile la intalnirea cu trecutul acum danseaza cu
ielele. Cu ele. In carcerele reci si intunecate unde candva in departare se
vede lumina unei stele singuratice. Si toti nebunii o viseaza. Steaua lor.
Rasaritul stelei lor. E noapte pretutindeni si mereu. Dimensiunile ma
cheama. As vrea sa ies, sa fug, sa alerg spre ea. Sunt bantuit. Sunt atat
de bantuit.
Belsim. Catharsis
As dori sa-mi abandonez sufletul. Sa fiu vantul si lumina. Sa pot alege
recele de suflet. Semintele dorului s-au uscat. Raman taramul nemuririi.
Puterea sfanta a micimii. Partea dintre parti. Parte intre parti. Sarcasticul
adevar imi simte trairea. Ma tine distant, rece, cuceritor si singur. Strang
pielea petalelor din albul oaselor scrise in file. Scurg recele. Spal aburul
sufletelor si pasc singura minune. Curg izvor spre eliberare.
Mastile muribunzilor au inaltat un zid de care nu pot vedea. Spasmele lor
clatina pamantul de care sunt legat. Ma inalt christic catre simtul mamei
natural divina. Cresc. Si vad. Vad ziduri peste ziduri. Pretutindeni.
Zidurile non-sperantei . Iar cei asemeni s-au unit in lumina si spala cerul in
noapte. Ei sunt farul aprins. Sunt steaua care lumineaza carcerele
cearcanelor cazute.
Pasi. Pasi … pasi. Pasi si aripi care se bat. Se zbate zborul sub aripi.
Aripi albe argintii. Se inalta si o privesc in ochi. Dar ochii ei sunt
departe. Sunt in implinire. Cauta, tipa. Si as vrea sa pot tipa si eu atat
de tare incat sa ma vada. Ma zbat in placerea mea. Iar placerea ei o duce
departe, atat de inalt incat eu raman intr-o carcera rece iar ea, se inalta in
camasa de aur. Haina intelegerii. Firul firelor de pana. Tremurand in
vantul alb. Totul e alb. Miile de ani sunt albe. S-a implinit voia veacurilor.
Ciclurile au implinit misiunea lor. Nimicirea ascultata de om e tacere
scuturata de fizica strunelor ambientale ale fluturilor de vant alb.
Charisma karmei. Surdina humei cosmice. Suma albiilor. Raurile surparii
uzupatorului suprem. Sunt cu el? Sunt el? De ce nu ma inalt?
Stare. Pasta de parfum ce o incerc imi zguduie amintirile. Amintirile mele
pe care le citesc in jurnalele universului.
Odata si o data am coborat de pe cruce. In jurul meu ingerii plateau
greselile mele cu fulgi. Dar eram singur. Si nu stiu daca era intuneric sau
nu. Era doar o lumina care ma cerceta. Dar nu imi spunea nimic. Nu
simteam nimic si nici nu stiu de ce coborasem. Nu pana ce am vazut
autocarul incercand sa iasa din limitele soselei de autostrada. Prapastiile
erau si ele acolo. Erau. Apoi m-am vazut sarind si masina cazand in gol.
Ioanid Ionescu
98
Zeci de oameni in el. S-a rostogolit, imaginea s-a pierdut iar eu in bratele
unui inger cu aripi mari ma ridicam din iarba cautand in abis luminile vii. Nu
stiu daca toti erau. Totusi am revazut atunci biserica de pe deal. Nici in
varf si nici la poale. In mijloc, chiar in mijloc, iar apa unui rau trecea exact
prin ea. Se prelingea pe peretii ei externi. Si era goala. Era semnul
implinirii. Norii se stransera deasupra mea si luara forma unei picturi, a
unei incadraturi tip passpartou goth. Creatia. O stiam. O revedeam pe
ecranul cerului. Un inger imi aparu si imi zambi. Era zambetul pe care il
asteptasem toata intregirea mea. Era zambetul de paunita. Zambetul
care m-a intors pe cruce. Era locasul intelegerii neuitate ale marilor
biblioteci surde de ochii umanoizi.
Buruieni cresc in ochii flamanzi. Laponii singuratatii. Salt sever. Suplete.
Goarna. Zeii invinsesera iar.
Ultimul miros de parfum Cea de-a saptea invatatura
Iubirea pe clapele micului miros de poem
“Cuvantul sincer nu e ambitios, cuvantul ambitios nu e sincer” (Tao Te
King)
Exista dragostea traita. Cine nu stie sa incerce!
Gardienii il numeau filozoful . Mereu cand ieseau in curtea mare a lumii toti
isi vedeau de ale lor. El se oprea langa o stana, se sprijinea de ea si
privea cerul. Ce era acolo nu stia nimeni. Era dor? Era durere? Era
cererea? Revolta? Era … acasa?
Belsim. Catharsis
Pasii clatinau sfera de pamant sub mersul lui. Se harazise sa inteleaga
totul si pornise cu durerea. O simtea oriunde si in oricine. Struna
dansului ei il zbatea in intelegere. Spasirea se rusina de cat intelegea
bietul suflet. Cauta durerea in tot, in om, in nume, in parfum si zambete.
Insa cea mare era acolo unde nu-si cauta regele dusmanii: in curtea sa.
Intr-una din zile i-a intalnit pe cei care nu iarta niciodata. Si-atunci? Siatunci
a deschis ochii mai larg si urechile mai ascutit. Ei erau cei care
pedepseau.
Corul mincinosilor. Ei canta minciuna. Ingerule! “Te-asteapta un om,/
Un suflet curat,/ I-ai spus ca-l iubesti si-ai sa vii/ Insa … l-ai uitat”. Ingerul
deschise ochii. Toti. “Dintr-un simplu joc/ Inima lui s-a aprins,/ Credeai
ca se stinge la loc,/ Nu s-a mai stins”. Buzele angelice se dezlipira. “Teasteapta
un om/ Zambind rabdator/ El crede tot ce i-ai spus,/ Teasteapta
mereu solitar,/ Dar in zadar”. Mana se dezgheta. “Nu mai vrei
sa vii,/ Inima sa-i daruiesti,/ Mai bine i-ai spune deschis/ Ca nu-l
iubesti.”
Ingerii cad. Si ei. Si merg prin frigul existentei. Merg prin gerul. Inger
merge in ger. Ajung sa-si traiasca temerile ca pe o datina dumnezeiasca.
Sarmul arhaic inaltator simplu simtea aluri de foc. Atunci se intelesesera
cu vantul. Pentru ca atunci simtisera vantul. Si vorbeau pentru prima data
prin cuvant. Cu vant in univers. Cuvant intr-un singur vers. Cu vant in
vers. Versurile paralele erau poezia divina. EL ne crease intr-o poezie a
incercarii si a evolutiei nestanjenit de continua.
Incepuse el cu durerea. Se transfigurase de fapt. In fapt. In faptul dat.
Se daduse in fapt. De fapt iubirea constientizata era ura, iar ura era de
fapt durere. Deci iata cum ajunsesera ingerii sa cada. Simplu. Simplul
era creat inadins pentru a penetra esenta. De fiecare data cand vedea
ingerii ne-iertarii simtea sulitele adanc infipte. Urmele ramasesera acolo
undeva in departele sau adanc. Urmele il faceau un cascaval gaunos de
rani, de amintiri, de lovituri, de intelepciune. Se putea asmuti puntea
Ioanid Ionescu
100
dreapta a faradelegii si cu iepurii cosmici: lasitatea infidelitatii. Cutuma
universului. Uni – vers.
Exista splendid. Exista, pe cuvant! Uneori ingerii se ridica deasupra
cuvantului, pe cuvant, iar deasupra lui gasesc tainele splendidului. Si le
coboara pe Pamant. Dar ca vibratie ridicata. Pe Terra. Pe Ter RA. Pe
pamantul lui RA. Pe pamantul Soarelui.
Martipanul este un gust martian. Martial vorbind, Marte face dintr-un
gust sa fie ca un razboinic ce razbate. Razbate mirosul intai. Izul. Simtul
acela. Apoi prajitura prinde viata. Martipanul asta, martipanul este cam
cum ar fi heruvimii: dupa ce ca sunt frumosi, sunt si destepti, si mai sunt si
puri. Si cu aripi. Ei erau copiii de langa Dumnezeu. Caci Dumnezeu si-a
inconjurat tronul de copii. Ei sunt si au fost inteleptii. Si cine n-a inteles
pana acum ca inteleptii se inteleg ca si copiii iar copiii se cresc ca si
inteleptii au pierdut inceputurile. Aveti incredere in tot ce nu exista ca
regula pamanteasca si veti descoperii lumea intelegerii depline. E lumea
lui. A filozofului .!
Ultimul miros de parfum Cea de-a opta invatatura
Mirosim individual
“Fiind deja nemuritor, nici un loc de pe el nu se mai deschide pentru
moarte” (Tao Te King)
Partea ascunsa a lucrurilor folositoare sporeste spovedania partizana a
fericirii. Noile legi pamantesti sperau sa atinga cunoasterea destructiva
pentru a solicita spaima. Lucrand asupra ultimei parti scriptice, punand
amprenta aromei globulare, florale a ochiului, irisulare, planul vizual
devenise deviza puternica a inselaciunii. Si inrobirea parfumului de alta
data, a sufetului, a mintii, totul devenise o razbunare nefasta. Plasticul fals
Belsim. Catharsis
al trairii, devenirea, ea stinsese cursul si inchisese potecile intuitiei, ale
dragostei instinctive. Pasii oblojiti ai vremurilor trandave cunosteau
muralele picturi ale demonilor virtualo-justificati inca dinaintea profetiilor.
Profetii nostrii erau o gluma mizera in fata intunericului gros din umanoizi.
Ei vroiau inainte de a sti. Sarcinile semnalau caderile. Locurile spuneau
lucire kitsch-oasa, falsa …
Individualimul ca lipsa de gelozie sau din contra, ca atasament gelozic al
impregnarii ei. Mereu in cautarea de eu; ego-ul si eu-l sunt cele doua
contradictii ale simtirii. Te zbati mereu intre ele si asta e mai chinuitor
decat iadul in speculatia faptului ca traiesti intr-un clopot de lumina cu
membrele si capul in afara lui, in intuneric. Individ este cel care nu se
divide. Care nu se vrea impartit. Care se indoctrineaza deasupra firii.
Fusesem candva demult parte a acestei doctrine. Devenisem pasul
durerii pana cand am realizat ca vreau sa spun te iubesc , si ca penibilul din
mine de altadata, acela de a ma ambitiona sa nu vad, cadea in fata unui
singur cuvant.
Mergeam ca un suflat de suflet, intortocheat in viori care sunau tristete.
Suradeam catre mine pentru ca nu mai credeam bucuria de altadata.
Crescusem in nemurire, gradul meu se suise pana intr-acolo incat realizam
cum trasaturile schimbau regulile: frumusetea uratului prelua suferinta. Si
eu care crezusem in orice in afara de mine. Simteam tulburarile haotice ale
celorlalti fara ca eu sa-i pot ajuta. Si ma simteam cum se simt ingerii care
eu-leaza deasupra noastra prin principii delirante pentru pamanteni. Am
intalnit carbonizati. Radeau aprins de incercari. Plecasera de mult si acum
isi satisfaceau doar trecerea. Cata vacanta! Cata eleganta! Ii numisera
gresit carbonizati, pentru ca mintea asimileaza doar durerile traite si nu
intalnite. Tinusera sa vina inca o data, doar sa priveasca meleagurile rele,
sa vada ca adusesera farama de transparenta fara implanturi de credinte
sau religii.
In real, ei intelesesera esenta: la cer te sui singur. Iar efectul de piramida,
afacerile ceresti piramidale ele chiar au divinatie de marmura alba.
Dumnezeu stie; El stie tot ce agonisim in camerele intuitiv-gestante de
Ioanid Ionescu
102
experienta. Asa se caracterizeaza evolutia. Dar! Primul dar: evolutia e
iubire? Al doilea dar: iubirea e evolutie? Cel de-al treilea dar: satisfac si
sutin timpul si patima evolutia si iubirea?
Sunt cei ce fura. Aievea se doresc in departarea sufletelor intelese si
izbavite. Dar ranile nu le propavaduiesc pacea, ii alunga in tinuturile
chinurilor. Iar ei raman. Sunt cei ce fura vise, cei ce fura sperantele. Ei
insisi au fost furati. Viata este un cerc de basm ce impleteste sideral
lansarile reusitelor. Vrei sau poti? Conteaza pe karma! Te va ajuta! Te
va schingiui, te va cufunda, infunda, desfunda, refula, te va milui. Aievea
vei reusi.
Starile libere alerga libere. Ele manjesc suspinul caderii doar ametindu-le
intr-un ammoniac sufletesc. Impletitura schizofrenica a nereusitei isi
malformeaza in fapt singura ei cautare: inaltarea! Puterea spulbera
culturile joase. Jos nu e un antonym, jos este o pozitionare. Edificiul
josului e bazat pe foarte multa experienta, pe lumina patrunsa in ambele
tabere ale filmului nocturn al universului. Probabil nu vei sti niciodata
iubirea stelara. Ea este pasul desavarsirii si trairilor dibace in miezul solar.
Clestii de argint ai sortii nun e departeaza, nici macar nu ne ocoleste, ne
cladeste pas cu piatra si piatra cu pas pe pista inzestrarii spirituale.
Toate resturile amintirilor sfaramate se clateau in ochi umezi. Speranta.
Speranta vrea. Speranta mereu va voi.
Nimicul. Nimicul alearga descult mereu impotriva firii. Evidenta,
promisiunea, iubirea desarta, pe toate le ignora si le slaveste in acelasi
timp incat cei ce nu s-au inaltat sufficient sunt buimaciti, strafulgerati de
intuitia nepasarii. Schismele plenitudinii perforate ale sumbrei renuntari
se zbat. Inving sau nu inving? Strig sau nu strig? Sunt martor sau eu
cladesc lucrarea? Transformarea scapa degetelor grosiere, lumina
aprinde doar socuri puternice. Launtrul benefic nu paste pe oricine cere,
ci pe oricine cheama. Distanta diferentei clocoteste venele muribunde ale
invinsilor. Fricile se masoara in linii trecute. Simptomul crucial al
diferentierii deviaza structura geamana a drepturilor egale. Ne nastem
Belsim. Catharsis
inegali. Ne nastem in adevar. Ne nastem in minciuna. Adevar si minciuna.
Patura ce tine de cald desparte cunoasterea de frica. Sortii sunt strunele
vointei. Cazi stea calatoare, precum cade norul in virtute, imbata aroma
depresiei flamande in cuart albastrui de speranta cruda! Vifornita
placerilor va nimici plantatiile de oameni. Suntem nimic. Nimicul creator!
Ultimul miros de parfum Cea de-a noua invatatura
Regasirea
“Mi-e teama, Doamne, c-am ajuns/ Demult, la mijloc, si nu stiu/ Ce-s,
intrebare sau raspuns? (…)” (Tudor Gheorghe)
Acel ras argintiu. Pareri de rau imi par suspine clare. Fara moarte,
desteptand primordialul, renaste cugetarea. Se misca fusele si timpul se
scalda de placere. Ochii prietenosi ai chelnerilor invartind vorbe de taina
strazilor secrete, impart zambete simple. Viorile se inconvoaie in lemn si
sunete, si sugruma orice simt fin de pietrificare.
“Mai spune-mi inc-o data nimicuri imbatatoare!”
Aroma hainelor noi, dar vechi, bucura irisii astamparati in nerabdarea si
curioasele escapade de statuetele peretilor cladirii. Totul e bucurie.
Viata freamata. Viata se bucura. Si atunci invingi. Asa simti. Simti
vechimea sufletului tau, simti cum vrei sa urci, simti cum cativa metri sunt
sute de dimensiuni. Plicurile aromate de cuvinte scrise, rostite fraged de
catre suflet, iti imbata atingerea. Sunt viu! Si apare suflul. Suflul are
vibratia sufletului. Cuvantul este suflet. De-aceea sufletul poate rani sau
inalta un alt suflet. Pot creea sau distruge.
Ultimul miros de parfum Cea de-a zecea invatatura
Sfanta silueta a singuratatii pierderii
Lacrimile se usuca in felul lor
Ioanid Ionescu
104
In toate capitolele vietii mele ma gasesc omorand pasari. De ce? Ce-mi
datoreaza ele? De ce nu le pot ierta? Inecate. Strivite. Lovite. In ce parte
simt durerea lor? Din care parte ma bate vantul silniciei? Ma simt ca
trecand o parte din haos, ca pe o plaja negru maloasa, lata cat o carare,
pe langa un ocean linistit plin de alge si simt cum sunt un mal din care ies la
iveala trunchiuri de copaci uscati sau arsi. Si de trunchiuri, agatati, peste
tot umanoizi murdari de namol care se aseamana cu niste maimute in
transformare, caverniere. Unii se uita curiosi, altii nu se uita, unii se bat,
altii nu sunt. Copii umanoizi ma urmeaza si arunca cu namol in mine. Copii
cu fete pictate in alb. Vad cuibul lor. O grota imensa la margine de apa al
carei intuneric pare nesfarsit. De acolo vin umanoizii maimuta. Copiii se
opresc. Ceva ii oprise. Teama? Respectul? Teama de respect? Teama
de uniforma? Erau paznicii. Negrii. Maimute – om cu armuri si arme, cu
coifuri puternice. Ochii lor aveau intelepciune. Mi-au vorbit privirile lor.
Am trecut si am intrat in tinutul muntos al celor ce poseda puterea
controlului manipularii. In intunericul fad se vedeau din cauza luminitei din
fata fruntii. O bila auriu stralucitoare le dadea puterea sa lupte sa iasa.
Pielea mi se infierbanta de trecere si naste tatuaje vegetale care imi urca
pielea. Ei ma privesc. Ma privesc dar se feresc sa ma atinga. De fapt ei
nu ating decat cu gandul. Simt cum isi maresc cu totii luminile din frunte.
Vor sa ma cotropeasca, sa ma inunde si afunde. Sunt liber insa de o
putere care ma vrea sclav. Simt ca imi pot invoca vibratia peste care ei nu
pot trece. Dintr-odata se lumineaza. Nu realizez daca e lumina degajata
de fierbinteala mea sau e cerul. Un pamant arid si infinit se intinde.
Crapaturile negre mugesc de neintelegere, de pareri de rau, de duhuri
frustrate. Impart ecourile iubirii si divin ma simt un glas duios fara moarte.
Acolo departe apar doua intrari ca de grota. De fapt doar ramele
intrarilor sunt de stanca. In rest lumina si intuneric. Un inger pazeste
intrarile si imi face semn sa aleg. Lumina sau intuneric? Si am ales
intuneric. Am vrut sa intru dar ingerul m-a oprit: Tu trebuie sa mergi in
partea cealalta! Eram constient ca puteam mai mult si nu putusem?
Vroiam sa merg in intuneric sa vindec ingerii slabi? Nu stiu! N-am sa stiu
Belsim. Catharsis
niciodata! Pentru ca legatura dintre mine si Dumnezeu e atat de puternica
incat numai un zambet de gargarita o poate desface! Iar Dumnezeu nu
pune in trup de gaze decat raze de soare.
Cad in lumina! Cad in siguranta si curajul spatiului. Cad in portalul
alegerii. Cad in credinta. Cad precum un nou inceput. Precum un ou.
Cad ca un ou. Cadou.
Unde merg ucigasii de pasari?
Ultimul miros de parfum Cea de-a unusprezecea invatatura
Adevarurile femeii pasare
“Cu totii vrem sa fim incercati doar atunci cand suntem pregatiti”
(Dragos Argesanu)
Pasiunea subtitrarii vietii. Categoria mijlocie care spulbera diferentele.
De ce oare credeam ca exista? De ce credem in ea? Priveam. “Stii ”, am
murmurat, “candva am avut o pisica ca tine. Era … era trista si m-a privit
ultima data cu tipatul desart al pierderii. Intr-un fel apartineam unul altuia .
” Valurile salutare ale destinului ne arata mereu ca fuziunea sufleteasca se
face prin ardere. Iar chinul sustinut se numeste Iad. Iar coagularea de apoi
este Rai. Iad anagramat e <<Dai>> iar Rai anagramat e <<Iar>>. Rai si
Iad. Sau cum sa spui mai simplu “Iar dai”. Si dam, si dam. Pana ne nastem
finit si infinit cu aripi regenerate. Palim intre clipe suspinande de
intunericul ce ne zadarniceste urcarea. Pietrele ni se sfarama in pumni si
bulgari de viata ii stirbim prin semintii deochiate si impreunate. Frivol
amortim crucea sustinuta a firelor de glorie. Amortim gura obosita a
duhului pustiit de rasa celor ce vor cu desavarsire sa piarda.
Salutare voi oameni de lut! Salutare voi lacrimi subtiri si subtiate de
zambete incordate. Salutare tu alb de dinti spalacit in veacul minciunilor.
Salutare mie, celui din urma plecat. Privirea mi-e mandra. Ochii mari se
confunda. Ochii unei caprioare frumos tesuti in lumina. In lumina strazii.
Ioanid Ionescu
106
Doar ca fusese acea pisica. Acei ochi mari si rotunzi pana la sfarsit. Acei
ochi care nu pareau ca vor sa ma priveasca. Era culcata pe caldaram si
dintii ii erau inclestati. Asteptam sa se intample ceva care sa-mi dea
repulsia, dar nu a fost asa. Ea era acolo, si totusi departe. Ochii ei nu
mai erau aici. Doar inima era. Ii batea ca un ultim supravietuitor ce trebuia
sa lupte pana la cel mai infinit capat, la ultima reduta. Iar eu? Mi-am asezat
mainile pe ea si am simtit caldura inimii ce lupta. Era singura. Langa noi
era ingerul mortii. Fusese cu ea de o zi. Cu o zi inainte. Si stia! Am vrut
sa pot sa ii dau viata inapoi, sa imi dau viata inapoi. Dar el mi-a replicat
clar, concis: “Nu te baga!”. Mi-am retras palmele. Am cugetat scurt. La
ce? La ce sa cuget? La care cuget? Apoi am atins-o iarasi si deja plecase.
Murise cu totul. Inima nu mai batea, era un organ gol neinsufletit. In fata
ochilor mei. Ochilor mei improscati cu lacrimi. Ultimele lacrimi pe care leam
invatat. Si atunci? Atunci ramasesem omul care invia gargarite si
omora pisici. Atunci asta era singura putere a scrierilor mele?
Am renuntat la a mai fi observator si parfumul durerii s-a transformat
brusc. Avea o alta nuanta de-acum. Durerea durea altfel. Ca un cuprins
de carte. Cuprins de durere am cuprins cartea si i-am citit cuprinsul.
Eram eu in ipostaza trecutului gandit ca timp alb infinit dar
compartimentat. Abia tarziu aflam ce inseamna suitul pe cruce. Toti vrem
sa fim incercati doar atunci cand suntem pregatiti. Sau poate credem
asta. Adevar? Nu stiu! Lumea e un dedesubt subtilizat. Subtil lezat.
Doar pasarile phoenix se suie de bunavoie pe cruce. Si le privim prin
veacuri curajul daruirii.
Candva demult, am fost pasare phoenix. Am fost conducatorul unor osti
puternice. Si am crescut cu legi drepte si am insuflat ce invatasem de la
veacuri: viata adevarata se naste prin bine si rau. Si in multe sinonime
doar privim ascultarea si ne implinim. Ce rapid! Ce forta! Lumina sare
zbucimata sa ne transforme in intelegere. Si intelegerea se vede altfel din
afara. Poate de-asta a zis Creatorul “sa mai fie o ureche”, poate de-asta
a zis Creatorul “sa mai fie un ochi”, sa privim in ascultare. Iar daca sufletul
Belsim. Catharsis
ne este palmuit de chinuri sa pornim pe pilot automat intocmai ca o masina
impinsa ce porneste din viteza secunda.
Odata un om a cerut sa vada Raiul si Iadul. Si Dumnezeu l-a dus intr-o
incapere unde la o masa sedeau sase oameni. Ei erau nervosi, flamanzi si
cuprinsi de o disperare nesimulata dar asimilata. In mijlocul lor pe masa era
o strachina mare cu o tocana gustoasa. Si fiecare din ei avea o lingura
lunga lunga legata de mana. Si oricat ar fi incercat sa manance nu
ajungeau niciodata. “Acesta e Iadul!”, a grait Dumnezeu, si tare rau s-a
gandit omul ca este. Apoi Dumnezeu i-a aratat o alta incapere la fel cu
cea din urma unde in mijloc, la o tot asa o masa, sedeau tot sase oameni.
Si in mijlocul mesei era tot o tocana gustoasa de iti lua mintile, doar ca
oamenii acestia erau fericiti, veseli, satui si cu dragoste in ei. Si totusi si ei
aveau aceleasi linguri lungi legate de maini. Si atunci? Atunci Dumnezeu
i-a spus “Acesta e Raiul!”, si tare bine i-a parut omului. Pentru ca Cel
Inalt i-a soptit prin zambet ca ei se hraneau reciproc.
Asa aveam sa invat si despre masini pornite fortat si despre cum sa-ti
depinzi desprinderea de cei din jur.
Cat despre femeia pasare? O zaresc mereu printre energii zambind si
sadind zumzete ca de albina. Razele inca rad! Pasarile mor?
Ultimul miros de parfum Cea de-a doisprezecea invatatura
Oda celor ce-au taiat vitelul cel mai gras
“Nu pot fi iertat pentru ca nu sunt eu alesul” (Korn)
Ma inchin voua celor ce v-ati ridicat deasupra mea. Celor ce v-am stiut
mereu, dar nu am vazut intelepciunea voastra. Caci eu am fost prin cele
mai adanci iaduri, in micro si macro-cosmosurile cerurilor joase si am simtit
cele mai grele raze si astazi eu ma inchin voua celor ce m-ati facut sa
inteleg chinurile vrajitoarei din camara, a goliciunii bunicii ce ma privea in
noapte sprijinita de ficus si a umbrelor miscatoare din camera. Am vazut
cai rastigniti, am vazut copii umpluti cu legume si cusuti pe burti, am vazut
cumplitul vierme care roade in eternitate. Caci eternitatea exista. Am
Ioanid Ionescu
108
vazut atatea incat cei mai puternici faceau juraminte prin care slujeau
pana la moarte celor slabi. Si nu intelegeam iubirea eterna,
neconditionata. Nu intelegeam de ce refuzul nu se termina niciodata.
Asa s-au nascut trandafirii. Asa cum sboara firea invinuitilor printre
giulgiuri ofilite de neascultare si asa cum ard orhideele infasurate in voal.
Asa cum se varsa valurile de lichid peste trasaturile plapande. Asa se vor
uni lumile si vor forma visul. Inaltarea singuratica a sufletelor va sistematiza
coalitiile. Maestrii formelor de lumina si gand vor sustine intreg coloritul
penelor. Nu-i varsati si nu-i saditi in pamant nefertil! Plang zorile zilelor
inaltatoare de biruinta celor ce n-o mai implinesc. Desprinde-ti frunzele si
lasati fructele sa creasca, spalati lichenul urii spasmotice! Nu mergeti pe
drumuri poroase, stati in psalmi luminosi! Mirositi-va spatial! Mangaiati-va
simtul alunecos al vantului ce va intra in nari, in vene, in suflet! Pastelurile
se descopera si nurii vietii rozesc in zambetul creat intru viata. Palpati
puterea lucrurilor ce le mirositi pentru ca acela voi fi eu! Caci eu am trecut
prin straiele elementilor si firilor universale. Le-am adunat gustul lor sfios
de petale stridente. Le-am muls smulgerea simturilor olfacte si le-am
patruns. Ingemanati-va buzele in cuvinte si taceti! Pistonati alura faptei si
chemati fapturile vantului! Va vor imbratisa crezurile. Va vor cresta
sufletul si va vor culege culoarea mirosului. Doar astfel veti reusi sa
inganati simplitatea reusitei. Marile vi se vor desparti in fata si copiii va vor
invata intelepciunea solida a universului pro-material sau hibrid deschis al
unicitatii divine.
Oblic simt privirea umeda. E o prietenie sub-primita si destoinic rasfirata.
Calcatura fulguita imi misca privirea. Ma sprijinea in dorinte. Oare
plecasem deja pe cararea misiunii mele? Ma mai ascundeam in claritati
subjugate? Fantanile ploilor misterelor se deschisera si copacii incepura
sa vorbeasca. Vocile lor ma trimiteau sa iradiez iubirea. Eram ultimul miros
de parfum al tuturor veacurilor stranse intr-o palma. Si atunci am mirosit
intreaga planeta, am mirosit universul, am mirosit sistemul planetar, l-am
mirosit pe Dumnezeu INSUSI. L-am mirosit de la cap pana la picioare
si inapoi. Dumnezeu INSUSI si ISUS NI uezenmuD. ISUS ne este
Belsim. Catharsis
o stare zen. Intelegeti? Acum intelegeti? Cei care s-au reinventat n-au
facut decat sa se anagrameze. E bine. E Cezar!
Ultimul miros de parfum
~ sfarsit ~