Istorie de citit.,

 

Vouă, vă închin toată durereaşi toată nădejdea mea.

De două zeci de veacuri stăm înfipţi  şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei.
Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi rămânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei dacice. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.

Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră

tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei.

N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.

Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi

bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate.

Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de

apăsarea lui.

De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din

revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă.

N-am atacat niciodată pe nimeni.

Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a

dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi

n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă.

Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit.Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii.
De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului1.

1 Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi

nepipăibilă, a dezorganizării, a haosuluişi a regimului în care ne zbatem.

Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exempluţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt.
Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.?

Este cu putinţă aceasta?

Desigur că nu.

Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând

profund asupra lui găsim dezlegarea enigmei.

Într-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.

Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa

publică prin demagogi superficialişi înşelători.

Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase.
De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământulţi-a rodit puţinşi gurile casei tale sunt multe.

Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu

greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţişi să-

ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie.

Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi

linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor taleşi mulţumirea

averii pentru urmaşii tăi1.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că

aştepţi ceasul cândŢara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi……

Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine.

1 Căci, săştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă

e aţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

11

preţuiască sufletul  şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelorşi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.

Greutăţile în care se sbate neamul sunt marişi încurcate.

Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lumeşi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.

În România trebuie să trăiascăşi să fie puşi în valoare mai

întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei.

Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducemŢara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci

idei în marş.

Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului.

De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiileşi din toate

clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.

………………………………………………………………………………….

ION ANTONESCU