Răspunsul Rusiei la escaladarea scutului antibalistic al SUA în Europa

Răspunsul Rusiei la escaladarea scutului antibalistic al SUA în Europa

Valentin Vasilescu

22.10.2012, 10:38, ora Moscovei

S-400. Foto: RIA Novosti

Vă prezentăm în continuare analiza domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, cu privire la urmările care le atrage după sine amplasarea scutului antirachetă american în Europa.

„Tratatul ABM (Anti-Ballistic Missile) a fost semnat de preşedinții Richard Nixon și Leonid Brejnev pe 26 mai 1972 şi a fost ratificat de Senatul american pe 3 august 1972. Protocolul adiţional din 1976 limita fiecare parte semnatară la o singură zonă de amplasare a sistemelor antibalistice. URSS a ales Moscova, iar SUA baza aeriana Grand Forks din Dakota de Nord. Pe 13 decembrie 2001, președintele George W. Bush a notificat Rusia asupra retragerii unilaterale din Tratat. Totodată, în cadrul Ministerului Apărării al SUA, a apărut Agenția de Apărare antirachetă (MDA), pe structura BDMO ( Ballistic Missile Defense Organization), înființată în 1993.

Respectând termenii Tratatului ABM, Moscova a continuat să se rezume la același scut antibalistic denumit A-135, operaţional din 1995. În jurul Moscovei sunt dispuse 5 baterii cu 12-16 rampe de lansare în silozuri, înarmate cu rachete antibalistice de tip 53T6 Gazelle, montate în containere. Sistemul dispune de un radar de descoperire Don-2N cu bătaia de 2.000 km, un radar de dirijare ABM-3, prevăzut cu un microcalculator de management tactic. Racheta 53T6 are lungimea de 10 m, cântăreşte 10 t, are 2 trepte cu combustibil solid şi spre deosebire de racheta SM-3 americană, care este exoatmosferică, Gazelle interceptează rachetele balistice la reintrarea acestora în atmosferă, la o distanță de 100–120 km de obiectiv. Datorită învelişului de titan, în primele 3 secunde de la lansare racheta atinge suprasarcina de 20 G, viteza de 5,5 km/s şi după încă 2 secunde este deja la altitudinea de 30.000 m.

Sistemul A-135 dispune şi de câteva componente de alarmare îndepărtată şi de urmărire a rachetelor balistice, în gama decimetrică şi metrică (câmp în azimut=240 de grade), precum 2 radare de tip Daryal (distanţă de descoperire 4.200 km ) dispuse la Pechora (la nord de munții Ural, aproape de marea Kara) şi la Gabala (în Azerbaidjan - cu vizibilitate în Orientul Mijlociu, Iran, Irak, Afganistan, India ), 3 radare de tip Dnepr (distanță de descoperire 1.600 km) la Olenegorsk (Peninsula Kola), la Mishelevka (la graniţa cu Mongolia) şi la Balkhash-Sary Shagan (în Kazahstan) şi 4 radare de tip Voronezh-M (distanţă de descoperire 6.000 km) la Lekhtusi (40 km nord de St. Petersburg), la Pionersky, (pe aerodromul Dunayevka, 27 km nord-vest de Kaliningrad ), la Gantsevichi (Belarus) şi la Armivir (200 km est de Novorossiysk, de pe malul Mării Negre).

Ruşii au fost obligați să construiască centrul Armavir pentru a înlocui radarele de tip Dnepr de la Sevastopol şi Mukachevo, dezafectate de Ucraina în 2009, aşa cum s-a întâmplat şi cu radarul de la Skrunda din Letonia în 1998, înlocuit cu cele de la Lekhtusi și Pionersky în februarie 2012. Sistemul antibalistic rusesc A-135 recepţionează informaţii şi de la reţeaua de sateliţi KMO/ K şi de la stația de identificare şi monitorizare a obiectelor spaţiale Krona de la Zelenchukskaya (70 km est de Soci, 120 km sud de Armavir), inaugurată în 2009. Krona dispune de 2 complexe, unul bazat pe senzori optici și laser, plasat pe vârful Chapa, la 2.000 m altitudine şi altul radiotehnic compus din radarul Dunay-3U (antene 20 m x 20 m, bătaie 2.500 km).

Radarele de la Lekhtusi, Armavir și Kaliningrad monitorizează potenţialele sectoare şi direcţii de pătrundere ale rachetelor balistice, restul jucând rolul unor radare de alarmare îndepărtată. Rusia a propus americanilor, ca alternativă la amplasarea scutului antibalistic al SUA în Europa, să le ofere acestora acces nelimitat la informațiile provenite de la radarele de la Armavir și Gabala, propunere respinsă de SUA .

În schimb, la summit-ul NATO de la Lisabona din 2010, SUA au propus, iar Portugalia, Spania, Polonia, România şi Turcia au acceptat găzduirea pe teritoriul lor a componentelor scutului antibalistic al SUA. Prin urmare, din ianuarie 2012, o instalaţie radar AN/TPY-2 de dirijare a sistemului american THAAD a fost amplasată la baza militară turcă Kürecik (situată la 600 km sud-est de Ankara) din Podişul Anatoliei. Platoul central anatolian este situat la o altitudine de 600–1.700 m față de nivelul mării.

Lanțul munților Ararat (cel mai înalt vârf=5.165 m) mărginește la est Podişul Anatoliei, marcând graniţa Turciei cu Armenia şi cu Iranul. El se întretaie la sud cu munţii Cilo-Sat (cel mai înalt vârf=4.134 m) acesta din urmă fiind paralel cu granița cu Iranul şi cu Irakul. Un alt obstacol natural îl constituie munţii Nur orientaţi pe direcţia nord-sud, spre graniţa cu Siria (cel mai înalt vârf=2.240 m). Din locul în care a fost amplasat pe teritoriul Turciei, radarul AN/TPY-2 n-are vizibilitate în direcţia est, adică spre Iran.

Munţii Pontici (cel mai înalt vârf=3.937 m) sunt aşezaţi paralel cu malul Mării Negre, începând de la graniţa cu Georgia. La vest de aceştia, tot paralel cu malul Mării Negre, se întinde lanţul muntos Koroglu, (cel mai înalt vârf=2.499 m). Radarul AN/TPY-2 n-are vizibilitate nici în direcţia nord, adică în Marea Neagră şi pe teritoriul Rusiei. Munţii Taurus (cel mai înalt vârf=3.756 m), masiv muntos aflat în estul şi sud-estul Turciei, cu o lungime de aproape 1.000 km, se prelungește spre nord-est cu o extensie numită Anti-Taurus, care obturează vizibilitatea radarului american în Marea Mediterană.

În februarie 2012, ca răspuns la dislocarea unei baterii de rachete antibalistice Patriot MIM-104F PAC-3 (4 rampe x 4 rachete pe lansator) aparţinând batalionului 5 american de rachete AA de la Kaiserslautern-Germania, în garnizoana Morag din nord-estul Poloniei (la 60 de km de enclava rusă Kaliningrad), Rusia a dispus la rândul ei un regiment din cele mai moderne rachete antibalistice (S-400 Triumph).

Sistemul S-400 este capabil să detecteze avioanele, elicopterele, rachetele de croazieră şi rachetele balistice de la distanta de 600 km, le poate lovi atunci când acestea zboară la altitudini din gama 5 - 60.000 m. Rachetele sale au o bătaie maximă de 400 km şi pot nimici rachetele balistice care zboară cu viteza de 4,8 km/s (13.000 km/h). Un regiment de rachete S-400 este compus din 2-3 batalioane x 4 sisteme de lansare x 4 rachete.

Armata rusă este înzestrată acum cu 120 de baterii de rachete S-300PMU-2 . Această familie de rachete a apărut în anii `70 având denumirea: 5V55K. Performanțele prototipului erau: bătaia 47 km, altitudinea maximă 30.000 m. Primele 2 variante au fost cunoscute în 1980 ca S-300P destinată forţelor aeriene (capabilă să nimicească avioanele şi rachetele de croazieră care zburau la joasă înălţime ) şi S-300V destinată trupelor de uscat (capabilă să intercepteze rachete balistice). Pentru apărarea Moscovei, a trupelor şi a elementelor complexului militar-industrial, au intrat în înzestrarea armatei sovietice până în 1990 circa 80-100 de baterii de rachete S-300P şi variante modernizate ale sale S-300PT, S-300PT-1/1A, S-300PS, S-300PM. Totodată acestea au avut succes la export.

La expoziţia aeronautică de la Moscova din 1992 a fost prezentat sistemul S-300PMU-1, bazat pe noua rachetă 48N6, a cărei bătaie şi plafon erau de 150 km/27.000 m. Radarul 36N85 descoperea şi dirija propria rachetă de la 40 km spre o racheta balistică şi de la 150 km împotriva aeronavelor. Putea ghida 12 rachete 48N6, urmărind simultan 6 ţinte. 1 baterie S-300PMU-1 era compusă din 12 lansatoare mobile şi 48 de rachete 48N6 pregătite pentru tragere, cadenţa de lansare fiind 1 rachetă la fiecare 3 secunde.

5 ani mai târziu a apărut sistemul S-300PMU-2, care era protejat la bruiaj, folosea 2 tipuri de rachetă (9M96E şi 9M96E2), cu bătaia de 200 km şi înălţimea minimă a ţintei de 10 m. Racheta era similară celei americane Patriot, avea o probabilitate garantată de 89-98% împotriva rachetelor de croazieră de tip Tomahawk și 83-93% împotriva avioanelor de vânătoare-bombardament manevriere. În cadrul testelor pe rachetele balistice, viteza maximă în poligon a acestora a fost de 1,6 km/s (6.000 km/h ), specificaţiile tehnice indicând posibilitatea interceptării rachetelor balistice până la viteza de 4,5 km/s.

În prezent, armata rusă are în înzestrare şi 4 regimente de rachete S-400 Triumph: 2 în dispozitivul de apărare al Moscovei, 1 în subordinea comandamentului strategic Est, dispus în apropierea graniţei cu Coreea de Nord şi 1 în subordinea flotei baltice, din compunerea comandamentului strategic Vest, dispusă la Kaliningrad. Escaladarea de către SUA a planului de amplasare a scutului antibalistic în Europa a determinat Rusia să urgenteze înzestrarea până în 2020 a unui număr de 56 batalioane de rachete cu noile sisteme S-400 Triumph.

Conform RIA Novosti, pe 15 octombrie 2012, în poligonul Sary Shagan (în Kazahstan) a avut loc un test real încununat cu succes, cu un nou interceptor tactic antibalistic rusesc. Dacă ne aducem aminte, în luna august 2012, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărarii, lt. col. Dimitri Zenin, anunța presa că în următoarele 2 luni vor avea loc teste cu o nouă versiune modernizată a sistemului S-400. În aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al comandamentului strategic Sudic, colonelul Igor Gorbul, a confirmat că, potrivit planului de reînarmare, până la sfârşitul acestui an, rachetele S-400 vor înlocui vechile sisteme S-300PM.

Comandamentul strategic Sud dispune de forţa aeriană nr. 4, în compunerea căreia intră şi brigăzile 7 şi 8 Apărare AA şi Spațială. Brigada a 7-a, cu cartierul general la Rostov, are ca misiune apărarea flotei Mării Negre şi a litoralului, fiind alcătuită din regimentele 1537, 1536 înzestrate cu câte 3 batalioane S-300PM şi regimentul 1721 înarmat cu 2 batalioane BUK-1. Dacă pentru armata romană recenta escaladare a problemei scutului antibalistic de către SUA înseamnă reducerea efectivelor de la 72.000 la 50.000 de angajaţi şi înlocuirea a 56 de MiG-21 Lancer cu 12 F-16 second hand, pentru militarii armatei Federației Ruse, acest lucru constituie un prilej de înnoire a tehnicii de luptă cu cel mai performant model la ora actuală”.