SEBASTIAN KNEIPP FARMACIA VERDE

Pagina 1 din 174
SEBASTIAN KNEIPP
FARMACIA VERDE
•
               Miracolul vindecării 

                              bolilor

  
Editura "EDINTER"
Pagina 2 din 174
CUPRINS:
PREFAŢĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
CUM SE NASC BOLILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
UMBLAREA DESCULŢ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
PRECUVÂNTARE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
1. Ce este boala şi din ce izvor comun se trag toate bolile? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
2. Cum se face vindecarea? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26
3. În ce mod produce apa vindecarea? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
4. De unde provine sensibilitatea generaţiei de azi, de unde accesibilitatea atât
de uşoară pentru orice boală, care până acum nu era cunoscută nici după
nume? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
PARTEA ÎNTÂ I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
APLICAŢIUNILE APE I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
GENERALITĂŢ I . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Mijloace de a-ţi întări corpu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
APLICAŢII DE APĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
A) Compresele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
B) Băile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
C) Abur i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
D) Turnări (Duşuri) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
E) Spălăr i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
F) Înfăşurăr i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
G) Apa luată ca băutură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
PARTEA A DOUA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
FARMACIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Tincturile sau extractele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Ceaiurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Prafurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
REMEDII (LEACURI) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Agaos (Caetus) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Alaun (Piatra acră) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Aloe (Sabur) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Angelica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Anison (Anason mie) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Anserina (Talpa gâştii, Sorântitoare, Coada racului) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Arnica (PotbăI de munte) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Bozu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Silur (Bureniţă, Buruniţă, Burueniţă, Bureniţă albă, Floare de ochi) . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Valeriana, Odolean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Menianţa, Trifoieşte (Trifoi de baltă, Trifoi de lac, Trifoi amar, Iarbă amară) . . . . 67
Urzica (Urzică mare) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Porumbar (Porumbă, Porumbea, porumbel, Scorombar, Spin) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Altea (Nalbă-mare, Nalbă-albă) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Coaja de stejar (Gorun) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Genţiana (Ghinţura) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
Fragile (Căpşuni, Pomniţă) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
Feniculul (Anason mare, Anason dulce, Chimion de baltă, Chimion. dulce,
Cimbru de câmp, Mălură, Merasa, Secărea de grădină) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
Trigonela (Fenugrec) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Ovăzu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Pagina 3 din 174
Răsura (Măceş Cascadâr, Trandafir de câmp) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Răşină sau boabe de tămâie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Socu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Mierea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Flori de te i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
NaIba mică (Caşul popii, Nalbă de grădină) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Uleiul de migdale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Izmă (Izmă piperată, Izmă de baltă, Izmă broştească, Mentă) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Vâscu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Uleiul de cuişoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Untdelemnu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Varza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Ciuboţica Cuculu i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Uleiul de lavandă (Levănţică, Lavandă) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Ruta (Virnanţ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Rozmarinu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Ienupărul (Iniperă, Jneapăn) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Pătlagina (Limba oii) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Ţintaura (Fierea pământului, Potroacă) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Cicoarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Pelinu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Coada calului (Barba ursului) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Trosco t . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Jaleş (Sălvie, Salbie, Jale) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Santalu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Flori de fân . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Afinu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Astma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Respiraţia grea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Ochiu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
Cataracta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
Catarul de och i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Abcese . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
Caria . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
Epilepsia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
Urinarea în pat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Catarul (Guturaiul) băşicii (udului) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Afecţiuni nervoase la băşică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Piatră la băşică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Vărsatul (Variola) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Vărsături de sânge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85
Scurgeri de sânge . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Otrăvirea sângelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Descompunerea sângelu i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Hernia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Anghina, Crupul, Difteria şi inflamaţia gâtulu i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
Difteriea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
Holera . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
Holerina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Congesti i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Inflamaţie în stomac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Catar de intestine, diaree, etc. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
Afecţiunea rectulu i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
Respiraţia grea (Emfizem pulmonar) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Pagina 4 din 174
Un alt caz de emfizem . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Scăderea forţelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Inflamaţia (în general) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Aprindera, (inflamaţia) de plămâni şi de stomac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Epilepsia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Frigurile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
Bubuliţe pe cap, spinare etc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
Picioare rec i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
Picioare umflate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
Răni la picioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Boli de picioare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Aprindere de creier i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Boală de creier i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
Apoplexie cerebrală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
Alienaţia mintală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
Gălbenarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
Reumatism articular cronic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
Melancolia şi alte asemenea bol i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120
Umflătur i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120
Abcese, ulcere sau bube pe corp . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Guta, Podagra . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Gravela ( Nisip şi Piatră) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Hemoroizi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Oprirea udului (Urinarea oprită) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Răguşeala . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Inima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Sciatică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
Ipohondrie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
Bătătur i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Guturaiu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Cataruri (guturai) de piept, de băşică şi de rinich i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
UmfIătură la genunch i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
Umflături la oase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
Colicile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Formarea de gaze în stomac şi în canalul intestinal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Colică de vântur i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Scoarţă pe cap . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
Dureri de cap . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
Dureri de cap nervoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
Convulsi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
Cărce i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
Varicele şi hemoroizi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
Râia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
Crampe la stomac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
Dureri de stomac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 157
Dizenterie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Sleirea nervilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
Stările reumatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 160
Brânca (Erizipelul) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 162
Şira Spinări i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
Ataxia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
Nebunia din beţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
Scarlatina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
NOTA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
Pagina 5 din 174
CEAIURI MEDICINALE - FORMULE - MODURI DE FOLOSIRE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai Antibronşitic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai Pectora l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai sudorific . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai pentru gargară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ţigări antiasmatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai Antiastmatic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai anticolitic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai gastric . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
Ceai contra colicilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai contra colicilor pentru copi i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai Antidiareic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai Laxativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Pulbere laxativ-purgativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai laxativ-antihemoroida l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai tonic aperitiv . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai împotriva tulburărilor cardiace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai calman t . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
Ceai sedativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Ceai Antireumatic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Ceai dietetic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Ceai diuretic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Ceai hepatic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Ceai depurativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Aromatizant pentru bă i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Pagina 6 din 174
PREFAŢĂ
TESTAMENTUL MEU
DE
PREOTUL SEBASTIAN KNEIPP
Este un obicei ca, oricine şi-a agonisit ceva în viaţă sau a făcut vreo lucrare
însemnată, să poarte de grijă ca această lucrare sau avere să reziste în viitor, să fie
apreciată şi să ajungă în mâini bune, să fie folosită şi, în acest scop, el işi face
Testamentul.
În cursul anilor din urmă am scris câteva cărţi cu un conţinut diferit. Nu Ie-am
scris pentru mine, ci pentru omenire, şi anume pentru aceia care sunt încercaţi de
suferinţe şi nevoi de tot feluI. Le-am scris într-o limbă cât se poate de simplă şi de
nepretenţioasă pentru ca oricine să Ie înţeleagă şi să-şi poată alege ceea ce-i poate
fi de folos. Înainte de toate voiam să dau reguli pentru viaţă şi indicaţii cum să poată
cineva să se ajute la nevoie. Toată năzuinţa mea a fost îndreptată spre a înfăţişa şi
explica ceea ce Creatorul ne oferă prin ape şi prin buruieni.
Ceea ce doresc însă, înainte de toate, este ca metoda mea să rămână
nefalsificată. Cui nu-i ajung apa şi buruienile pentru tratarea bolnavilor, acela
dovedeşte că nu cunoaşte bine aceste medicamente, ceea ce mi-au confirmat, fără
excepţie, şi cei mai eminenţi hidroterapişti. Dovada că apa şi buruienile sunt de
ajuns, sunt miile de bolnavi care, părăsiţi de toţi medicii, şi-au găsit şi-şi găsesc încă
şi acum alinare sau vindecare deplină. Bineînţeles, că, în contra morţii, nu s-a
inventat nicio buruiană, şi nici apa n-are vreun privilegiu în această privinţă.
Fie ca acţiunea mea, pe care, la drept vorbind, n-am căutat-o, ci mi-a fost
oarecum impusă, sa se bucure de binecuvântarea Aceluia care m-a condus pe
această cale şi care este şi călăuza noastră pe mult întortocheatele cărări ale vieţii
omeneşti.
Autorul
Wörishofen
Pagina 7 din 174
CUM SE NASC BOLILE
DIN OPERA
TESTAMENTUL MEU
Vorbind mai sus despre corpul omenesc, am zis că el este unul din cele mai
admirabile produse câte au ieşit din mana Creatorului ceresc. O repet şi susţin că
corpul omenesc este o minune în toate părţile lui, de la cel mai mic vas şi până la cel
mai mare os. Pe cât, însă, este de admirabilă frumoasa armonie a diferitelor părţi, pe
atât de uşor unele părţi ale corpului se pot vătăma, astfel încât ele să nu mai fie aşa
cum trebuie să fie şi, prin urmare, să nu-şi mai poată împlini nici funcţiunea lor în
modul cel mai exact. Dacă starea aceasta, adică dacă un asemenea deranjament
s-a ivit în unele părţi ale corpului s-au în corpul întreg, atunci zicem că corpul este
bolnav. Asemenea stări bolnăvicioase se pot naşte pe tot corpul omenesc în multe şi
diferite moduri; deci se pot număra şi multe boli. Sângele circulă prin canale mari şi
mici în tot corpul şi alimentează atât corpul întreg, cât şi fiecare din părţile lui. Corpul
întreg trăieşte prin sânge, din care este compus. Când privim cu luare aminte unele
vase de sânge, mari sau mici, trebuie să ne întrebăm neapărat cum e cu putinţă ca
prin vinişoarele acestea sângele să circule în tot corpul, fără ca să se întâmple
adesea turburări, cum se şi întâmplă în realitate. Dacă undeva, în vreo vână, ceva
împiedică circulaţia sângelui, se produce o îngrămădire a sângelui. Aceste
îngrămădiri ale sângelui pot fi cauza multor boli uşoare sau grave; ele pot fi şi un
început care mai târziu să cauzeze moartea.
Aceste aglomeraţiuni de sânge pot fi diferite, mici sau mari, încât bietul om
devine nu numai bolnav, dar şi incapabil de a-şi exercita meseria sau vreo altă
ocupaţie. Câţi nu mor de apoplexie! Începutul I-au făcut cele mai mici aglomeraţiuni
de sânge. Dacă există îngrămădiri de sânge în diferite părţi ale corpului, atunci
sângele rămâne ca ticsit şi nu merge nici, înainte, nici înapoi cum trebuie: în
asemenea locuri se iveşte de obicei o căldură mare, din cauza strângerii unei
cantităţi de sânge peste măsură de mare; către acest punct sângele afluează mai
mult şi consecinţa inevitabilă va fi dezvoltarea unei boli. Dacă într-un corp se
formează mai multe îngrămădiri mari sau mici de sânge, atunci suferă şi alte părţi
ale corpului, care devin anemice, adică lipsite de sânge suficient. Într-un loc se
produce supraabundenţă, în celălalt lipsă. Astfel, cineva poate să aibe dureri de cap
din cauza unei îngrămădiri mari de sânge în cap. Un altul are dureri de cap fiindcă
unele locuri în capul lui sunt deja lipsite de sânge. lar altcineva are dureri groaznice
Ia un picior sau Ia amândouă. Şi aici cauza e îngrămădirea sângelui. Altul iarăşi
suferă de picioare, se vaită de dureri mari; picioarele îi sunt subţiri de tot, fără putere,
fără căldură, aşadar fără de sânge; de aici durerile. Altul simte presiuni mari Ia piept
sau dureri de abdomen; sângele afluează când spre piept şi-l îmbolnăveşte, când
spre abdomen şi produce acelaşi lucru. Cine e în stare să enumere toate bolile ce se
pot naşte din tulburare în circulaţia sângelui?
Sângele se formează din substanţele nutritive care se dau corpului. Dacă
corpul capătă numai substanţe nutritive sănătoase şi puternice, atunci putem
dobândi un sânge sănătos. Dacă, însă, corpul capătă multe substanţe de hrană care
nu-i sunt prielnice, substanţe care nu convin unui sânge bun şi care, totuşi, nu pot fi
îndepărtate de natură, atunci sângele nu poate fi bun. De exemplu, alcoolul este
mult mai vătămător decât folositor organismului şi acesta nu poate trage nici un folos
dintr-însul.
Dacă însă se consumă alcool, intră şi alcoolul în sânge. Dacă luăm un
medicament care conţine otravă, atunci, prin faptul că am introdus acea doctorie în
interiorul nostru, otrava se introduce şi ea în sânge; tot astfel se poate introduce în
Pagina 8 din 174
organism, prin mâncare şi băutură, câte ceva care îmbolnăveşte sângele şi de aici
iarăşi se pot naşte foarte multe boli pe care anevoie ar putea cineva să Ie enumere.
Aşadar se recomandă fiecăruia să fie cu luare aminte în ceea ce priveşte mâncarea
şi băutura, pentru ca să nu-i strice sângele şi să nu-i vătămeze organismul; dacă
aceste cerinţe nu se satisfac totdeauna, atunci omu nu numai că devine bolnăvicios
sau bolnav, ci se poate ruina tot organismul. Câţi nu mor din cauză că beau prea
mult alcool, bând peste măsură vin, rachiu sau bere! Astfel se întâmplă cu
consumarea excesivă de acide, prin diferite soiuri de oţet sau şi prin mezeluri şi
prăjituri fine şi artificiale, care toate sunt în stare să provoace consecinţele cele mai
triste în corpul omenesc.
Precum sângele din vine caută să circule în toate direcţiile, tot astfel tind să
circule şi sucurile din micile canale, şi după cum există aglomeraţiuni în sânge, tot
aşa de lesne, ba poate şi mai lesne, pot exista aglomeraţiuni ale sucurilor. Precum
sângele poate fi sănătos sau bolnav, tot aşa se pot îmbolnăvi şi sucurile, mai ales
cele aglomerate mai cu deosebire când hrana nu e sănătoasă, ci rnai mult
vătămătoare adică conţinând substanţe care îmbolnăvesc sucurile şi sângele. Ce
altceva este hidropica decât o îmbolnăvire a sucurilor, care se dizolvă în sare sau în
apă?
Oare nu se întâmplă adesea la unii că, fără o cauză deosebită, se sufocă
deodată, chiar aşa, din senin? Emanaţiunile arată că sudoarea exalată de sucuri
este scârboasă şi bolnăvicioasă, şi însuşi bolnavul de la care vine sudoarea poate
să spună cum îi era înainte de a fi izbucnit sudoarea şi cum este după ce a încetat
de a mai asuda. Cât de uşor se poate întâmpla ca să se afle substanţe
bolnăvicioase în aer, şi cât de lesne se pot introduce în organism, prin respirarea
aerului, odată cu corpurile bune, şi unele rele, care să producă devastări! Lumina are
cea mai bună acţiune asupra corpului şi dacă corpul are prea multă lipsă de lumină,
aceasta poate să-i fie vătămătoare şi să-l îmbolnăvească mai mult sau mai puţin.
Cea mai bună dovadă ne-o dau plantele, care cresc în dosul casei sau la umbră; ele
sunt bolnave fiindcă le lipseşte lumina întreagă şi fiindcă adesea n-au nici aer curat.
Că răceala şi căldura pot să vateme, o ştie orişicine; gândiţi-vă numai cât e de mare
numărul acelora care au murit îngheţaţi şi câţi nu şi-au pierdut viaţa în urma
insolaţiilor, adică loviţi de arşiţa soarelui! Tot aşa se poate ca, în proporţii mai mici,
frigul şi căldura să aibă o acţiune defavorăbilă corpului şi să îmbolnăvească diferite
părţi ale corpului sau corpul întreg.
Sunt unele boli care pot fi şi moştenite. Precum copiii se aseamănă părinţilor
la chip, prin moştenire, tot aşa şi calităţile bune şi rele ale părinţilor pot trece asupra
copiilor. De câte ori, vorbindu-se de un defect oarecare al vreunei persoane, nu se
zice: “Apoi de, că doar are cui să semene”, adică: cutare sau cutare a moştenit
cutare defect de Ia părinţii săi. De ce dar să nu poată transmite şi bolile de la părinţi
la copii? Dacă părinţii au sânge bolnav şi sucuri bolnave, atunci nici nu se poate ca
şi copiii să nu aibă un sânge stricat sau sucuri stricate. Astfel de fiinţe, care încă din
naştere aduc, ca un patrimoniu, sânge stricat şi sucuri stricate, nici că pot avea altă
perspectivă decât aceea că ei pot avea diferite boli. În viaţă, se pot observa mii şi mii
de cazuri de acestea, adică, copiii unor părinţi bolnavi sunt şi ei bolnavi. Aşadar, unii
oameni se pot naşte cu boli moştenite de la părinţii lor.
De am putea vedea cu ochii noştri tot ceea ce se află în aer, tot ce se mişcă şi
trăieşte într-însul, cât de rnulte şi varii substanţe, invizibile pentru ochii noştri, plutesc
în aer, ca nişte nori uşori, atunci am zice: “Toate lucrurile acestea nu sunt fără
influenţă asupra sistemului corpului nostru, dacă le introducem în noi prin respiraţie.
Dacă cineva fumează într-o odaie o ţigară proastă, atunci nu miroase oare urât în
toată odaia şi nu se strică oare aerul prin acea singură ţigară? După ce a dispărut
fumul şi când nu se mai poate vedea nici o urmă, tot a mai rămas în aerul odăii
răutatea ce se găsea în furnul de ţigară. Cine şade mult într-un loc unde aerul e
nesănătos, acela îşi va pierde în curând culoarea rumenă şi sănătoasa şi va căpăta
Pagina 9 din 174
o faţă bolnăvicioasă. Este admis de ştiinţă că acelaş aer, care a fost respirat de trei
ori, este deja puţin otrăvitor; putem să ne închipuim dar cât de otrăvitor este aerul
dintr-o cameră, când a fost respirat de mai multe ori. Nu trebuie să se mire cineva
că, adeseori, în asemenea cazuri, se ivesc boli.
Cine se va îndoi dar despre acest lucru, că exalaţiile unor oameni
bolnăvicioşi, ba adesea chiar grav bolnavi, pot deveni vătămătoare şi pentru alţii,
care sunt siliţi să respire, pe lângă asemenea bolnavi, aer stricat? Şi astfel unele boli
se pot transmite prin respiraţia sau exalaţiunea bolnavului şi asupra unui alt corp,
adică să-I molipsească.
Un corp sănătos şi robust nu lasă să se dezvolte şi să crească asemenea
lucru de nimic; într-un astfel de corp aşa ceva se consumă, cum se distruge fumul în
aer când pătrunde într-însul. Naturile slăbite însă sunt mai susceptibile, şi deci mai
accesibile, mai cu seamă atunci când în organism există şi germeni care se unesc
cu germenii boalei. Există mai multe boli care sunt cunoscute ca foarte molipsitoare,
de exemplu: holera, dizenteria, vărsatul şi altele. Cauza este, după convingerea
mea, că au o materie mult mai otrăvitoare şi pot pătrunde mult mai uşor în organism
pentru a-şi exercita puterea lor distrugătoare. Trebuie, însă, să existe şi în corpul
omenesc o oarecare susceptibilitate sau predispoziţie; căci sunt exemple că mulţi
oameni au rămas cu totul neatinşi în vreme de epidemie, când bântuiau cu cea mai
mare furie asemenea boli, din cele mai molipsitoare. În anul 1885, din cauza holerei,
s-a interzis în modul cel mai riguros să se mănânce castraveţi. Un servitor dintr-o
mănăstire, căruia îi placeau foarte mult castraveţii, făcu încercarea de a nu mânca
aproape nimic altceva decât castraveţi, fiindcă erau foarte ieftini şi pentru a vedea
dacă într-adevar erau vătămători. Dar nici castraveţii nici holera, nu l-au vătămat.
Frica, neliniştea şi spaima predispun firea noastră la boli molipsitoare; se poate zice
că ele ne conduc direct Ia boală. Organismul omenesc suferă desigur mai mult din
cauza locuinţelor nesănătoase şi din cauza exalaţilor insalubre ale pământului şi ale
unor terenuri mocirloase şi necurate, pe care se strânge apă stătătoare. Adeseori
mai ales primăvara şi toamna, putem vedea deasupra unor asemenea terenuri
ridicându-se exalaţiile ca o ceaţă; aceste exalaţii desigur, nu pot fi sănătoase ca cele
de pe un munte stâncos. Este deci de cea mai mare necesitate ca să se aerisească
bine casele, ca terenul pe care e clădită o casă să nu fie igrasios ca nicăieri să nu se
strângă apa murdară şi împuţită, în care să se poată dezvolta germenii unor boli.
Multe şi diferite articole de modă sunt, de asemenea, cauze de boală şi ruină
pentru firea noastră. Este moda în ziua de azi de a se purta tocuri înalte Ia ghete şi
Ia pantofi. Dacă compară cineva piciorul omenesc, asa cum l-a făcut Dumnezeu, cu
o încălţăminte modernă nici n-ar putea să creadă că este cu putinţă a se fabrica un
asemenea înveliş pentru protecţia piciorului. De obicei gheata e ascuţită la vârf şi
cele cinci degete ale piciorului sunt strânse în vârful ghetei, aşa încât nici unul, nu se
poate dezvolta cum trebuie. Dar tot ce nu se dezvoltă bine este bolnav şi nu va face
serviciul ce poate să-l facă partea sănătoasă.
Tocurile înalte sunt cauza care sileşte pe om să ridice picioarele foarte sus
când umbli, căci altminterea se împiedică sau se poticneşte mereu. Aceasta
cauzează Ia fiecare pas o izbitură puternică pe gleznă, izbitură deopotrivă
vătămătoare osului, vaselor şi vinelor. Dovezile se găsesc cu sutele. Fiindcă gheata
este aşa de nefirească faţă de picior, ea trebuie să fie strânsă bine, fie cu o
cataramă fie cu un şiret sau cu gumilastic căci altfel nici n-ar putea cineva să umble.
De câte ori picioarele nu se distrug cu o asemenea încălţăminte! Şi apoi într-un
picior strâns într-o asemenea cuirasă, nici nu poate să pătrundă sângele, şi sângele
care a pătruns nu mai iese. Aşadar se împiedică schimbul materiei şi, încetul cu
încetul sângele se opreşte; Ia aceasta se mai adaugă că piciorul nu este hrănit cum
se cuvine, şi nici nu mai trebuie să ne întrebăm care este cauza că picioarele ne
refuză serviciul. O asemenea fiinţă este, sărmana, o victimă a modei şi suferă şi
Pagina 10 din 174
consecinţele ei. De aceea atâtea persoane se plâng de dureri Ia călcâie şi au talpa
piciorului afectată, cu răni care se deschid şi care apoi rar se mai vindecă.
Se întâmplă adesea să vedem că atât unii dintre tărani, dar mai ales boierii,
ţin foarte mult la cai frumoşi, care să aibă statura cea mai frumoasă şi pe cât se face
mult în agricultură pentru a se obţine rezultate frumoase. Dar niciodată n-am văzut
moda proastă de a se pune unui cal pe după talie o cuirasă, care să-I strângă pentru
a-I face să aibă o statură frumoasă; dacă vreun ţăran sau vreun boier ar face
vreodată aşa ceva, atunci amândoi ar fi socotiţi nişte nebuni.
Dar ceea ce nu cutează cineva să facă unui cal, o fac femeile cu propriul lor
corp. Bustul capătă o cuirasă sau, cum se mai numeşte bazaconia asta, un corset,
prin care pieptul şi talia sunt strânse atât de tare, încât femeile abia se pot îndoi, ba
câteodată chiar abia mai pot respira. Aceasta nu poate avea decât urmările cele rnai
rele. Sângele trebuie să nutrească şi să încălzească toate părţile corpului; de aceea
sângele este condus neîntrerupt prin vine în toate direcţiunile. Vinele se află, parte
aproape de suprafaţă, parte şi mai adânc şi, când corpul este strâns, e cu neputinţă
ca această parte a corpului strânsă cu putere în corset, să fie nutrită cu sânge aşa
după cum cere trebuinţa. Odată însă ce o parte din corp nu este bine întreţinută,
începe să se vestejească. Prin strângerea cu corsetul, corpul este împiedicat de a-i
putea căpăta întinderea trebuincioasă.
Corpului nu trebuie să i se pună nici o piedică; el trebuie să fie liber aşa după
cum prescrie legea naturii. Cât sunt de moi oasele tinere! Printr-o îndoire continuă, li
se poate da într-adevăr o formă încât corpul să devină mult mai îngust decât s-ar
cuveni după predispoziţia lui. Fiind lipsit de sângele trebuincios dezvoltării şi mai
punându-i-se piedici şi întinderii de care are nevoie, rămâne în corp o oarecare
slăbiciune şi această slăbiciune, se răzbună după câţiva ani. Am cunoscut nişte
domnişoare care ce e drept, erau nişte exemplare perfect de bine reuşite după
jurnalele de modă, dar dacă le cădea ceva din rnână pe jos, nu erau în stare să se
aplece repede pentru a ridica obiectul căutat. De ce? — Fiindcă corpul nu le mai
putea susţine. O asemenea slăbiciune îmbătrăneşte pe om înainte de vreme, îI face
şubred şi aduce tot felul de dureri. Pentru o viaţă casnică normală asemenea fiinţe
degenerate nu sunt cătuşi de puţin potrivite. Dacă aş fi legislator, aş face o lege ca
toate fetele care au purtat corset, să nu aibă dreptul de a se căsători niciodată;
aceasta din consideraţie pentru nefericiţii urmaşi care nu pot fi decât piperniciţi şi mai
mult şubrezi, decât sănătoşi şi voinici; ba uneori se nasc chiar înainte de timp sau
morţi, fiindcă n-au avut parte de un loc îndestulător pentru dezvoltarea lor.
Lurnea se miră şi se plânge că boierii cei mari au copii slabi, nervoşi, mai mult
cu paloarea morţii decât cu culoarea rumenă pe obraz; la mulţi poate să fie de vină
creşterea, dar adeseori cauza este faptul că mamele au fost victimele modei şi ale
corsetului. Cine nu se terne de bolile de ficat! Şi ferice de acela care are un ficat bun,
dezvoltat şi sănătos! Dar tocmai din cauza corsetului este cu totul imposibil ca ficatul
să se poată dezvolta bine. Un medic m-a asigurat că autopsiile făcute unor femei
care purtau corset au demonstrat că ficatul fusese redus, din cauza presiunii, la
proporţiile unui simplu crâmpei veşted, adesea tăiat în două şi într-o stare absolut
mizerabilă.
Corsetul exercită o presiune asupra organelor abdomenului, care, tescuite
astfel, sunt împinse în jos. Cum voiţi dar ca, în asemenea condiţii, să mai poată avea
loc o circulaţie normală a sângelui? O cantitate mare de sânge se îmbâcseşte, şi
încetul cu încetul se formează nişte, escrescenţe care trebuie înlăturate prin cuţitul
chirurgului sau care adesea, nici nu mai pot fi operate şi aduc moartea cu siguranţă!
Un medic, care are o clientelă întinsă m-a asigurat că nu se poate descrie cât de
mult ruinează corsetul abdomenul şi cât de mare e numărul operaţiilor, a căror cauză
determinantă este numai corsetul. Prin moda asta nenorocită întreg abdomenul
poate deveni o tortură pentru om.
Pagina 11 din 174
Acţiunea lui vătămătoare însă nu se întinde numai asupra abdomenului, ci şi
asupra bustului. Când sângele nu poate fi întrebuinţat pentru dezvoltarea corpului,
fiindcă i se taie prea mult drumul pe unde trebuie să circule, atunci el, în parte,
pătrunde în piept, dar mai ales în cap. Cu cât picioarele sunt mai reci, fiindcă
sângele nu poate să ajunga jos, cu atât mai mare e căldura Ia cap şi cu atât mai
violente sunt durerile de cap. În rezumat, corsetul împiedică dezvoltarea
trebuincioasă şi puterea deplină a naturii nu-şi exercită niciodată acţiunea; el
zdruncină sănătatea, îmbătrâneşte şi ruinează pe om înainte de vreme şi cauzează
o viaţă plină de suferinţe. Numai nişte părinţi buni de familie şi mame înţelepte sunt
în stare să aducă un remediu acestui rău. Cunosc un părinte care este un model în
toate privinţele. El auzise de corset şi de consecinţele lui. Fiica sa îşi procurase în
secret un corset, pentru a-l purta duminicile şi în zilele de sărbătoare. Când tatăl
observă că fata lui, după toate aparenţeIe, purta un asemenea instrument de tortură,
luă o frânghie, îi făcu câteva noduri şi trase fetei o sfântă de bătaie, până ce se rugă,
în genunchi, să o ierte şi făgădui solemn, că în toată viaţa ei, nu-l va mai purta. Bine
i-a făcut!
Fularele pe care unii obişnuiesc să le poarte, sunt de asemenea o cauză de a
predispune gâtul Ia răceală, fiindcă il fac foarte sensibil, pe când omul e dator să
caute întotdeauna a se deprinde cu asprimile temperaturii; inflamaţiile de gât,
guturaiurile etc., se datoresc, în mare parte, obişnuinţei de a se lega la gât cu
asemenea fulare.
O altă metodă defectuoasă este astăzi aceea de a purta gulere artificiale,
drepte şi tari, în care gâtul stă închis foarte incomod şi care te silesc să ţii capul în
linie dreaptă. Trebuie să ne gândim că de partea dreaptă şi de partea stângă a
gâtului se află, aproape cu totul Ia suprafaţă, o vână principală care merge la cap, şi
că sângele fiind comprimat astfel, nu mai poate să pătrundă cu uşurinţă în cap, şi că,
ajuns în cap, formează uşor stagnări şi aglomeraţii. Prin această comprimare se mai
produce şi neajunsul că gâtul devine prea sensibil Ia schimbările de temperatură, se
învaţă cu căldură şi, cum dă de frig, este expus la diferite boli. Gâtul trebuie să fie
cât se poate de liber şi deschis, încât transpiraţia să nu fie tulburată iar aerul rece să
oţelească întotdeauna organele, să Ie înveţe cu frigul, cu asprimile temperaturii.
Precum multe din cele ce se petrec în lume par uşor de înţeles, tot aşa sunt şi
foarte multe lucruri pe care nu le poate înţelege oricine. Din categoria acestor din
urmă fac parte şi mănuşile în casă, în salon, la căldura focului sau pe arşiţa soarelui.
Mâinile unor astfel de oameni sunt veştede, slabe, moi ca aluatul, jilave, rareori
calde; chiar şi vara sunt reci, necum iarna! Este adevărat că mâinile unor astfel de
oameni nu se încălzesc niciodată. Transpiraţia lor este împiedicată fiindcă este
absorbită numai de mănuşi. Ceea ce, însă, este respins de natură începe a putrezi.
Fiindcă mâinile sunt de obicei reci, nu sunt nici nutrite cum se cuvine, de aceea nici
nu sunt dezvoltate pe deplin. Dar era cât pe aci să uit: dacă sănătatea şubrezită este
de bon-ton, dacă pipernicirea fizică face parte din modă, atunci n-am nimic
împotrivă! Este adevarat că nu mă pot pronunţa în privinţa plăcerilor, ce le procură
mănuşile celor care le poartă, căci eu, în viaţa mea, n-am purtat niciodată mănuşi;
dar, totuşi, am fost totdeauna mulţumit, fiindcă n-am niciodată mâini reci, pentru că
mâinile sunt mai curate, fără mănuşi decât dacă aş purta mănuşi şi pentru că cu
mâinile mele pot lucra oricum vreau.
Un rău de căpetenie este răsfăţarea corpului. Să privim copacii de la
marginea unei păduri, cum înfruntă ei toate furtunile posibile, cu o tărie viguroasă şi
aproape invincibilă! Dacă comparăm aceşti copaci cu cei din mijiocul pădurii, ni se
înfăţişează o deosebire enormă. De se face o rarişte sau o deschizătură în mijlocul
pădurii, prin faptul că se taie parte din copaci, atunci copacii care stau acolo sunt în
parte smulşi, în parte frânţi, fiindcă au crescut apăraţi contra vântului şi Ia adăpostul
furtunilor. Trunchii, însă, de Ia marginea pădurii au crescut sub furtuni; îşi au
Pagina 12 din 174
rădăcinile înfipte atât de adânc, încât nicio furtună nu-i poate smulge şi au o tărie
atât de mare, încât înfruntă orice intemperii.
Aceste exemple ilustrează perfect de bine pe omul moleşit sau răsfăţat, şi pe
omul oţelit, adică pe cel deprins cu asprimele intemperiilor.
Câte mii de oarneni nu sunt totdeauna bolnavi, nu se simt niciodată bine şi
sănătoşi şi cu toate acestea poate că, la cei mai mulţi, toate părţile corpului sunt
bune şi numai moleşirea este de vină că ei cedează furtunilor ce s-au năpustit
asupra lor. Cred că nu greşesc dacă numesc epoca actuală, epoca răsfăţării; căci
niciodată vărsta medie a vieţii omeneşti n-a scăzut la un nivel aşa de jos ca acum.
Unde acum câţiva ani durata medie a vieţii era încă de 34 ani, acum nu mai e decât
de 28. Incontestabil că moleşirea, răsfăţarea este una din cauzele principale că
neamul nostru nu mai suportă nimic şi suferă o înfrângere Ia sunarea celei rnai mici
furtuni. Aş vrea să ştiu ce boală nu poate să pătrundă uşor într-un organism moleşit,
pe când o fire oţelită nu se sinchiseşte câtuşi de puţin de aşa ceva. Eu susţin că
răsfăţarea deschide uşile şi porţile pentru multe boli. Câte rele nu cauzează oare
guturaiurile? Mulţi oameni răsfăţaţi au guturai mai tot anul, fiind scutiţi de el cel mult
6-8 săptămâni pe an. Omul oţelit, însă este scăpat de guturai şi, chiar dacă capătă
vreunul, apoi scapă numai decât de el.
lar guturaiurile continue ruinează organismul! De obicei, astfel de oameni n-au
poftă de mâncare şi de aceea au un corp şubred. Părţile atacate de guturai se
ofilesc şi se prăpădesc; în sfârşit, lucrurile merg astfel după cum mi-a spus un medic
inteligent: “Din guturai se pot naşte tot felul de boli posibile, care răpun viaţa omului”.
Cum merge cu guturaiul, tot aşa merge şi cu alte boli. Am ferma convingere că
moştenirea deschide drumul la multe boli şi poate îmbolnăvi multe părţi ale corpului;
cine nu este oţelit, prin obişnuinţă, în contra asprimilor de tot felul, acela nu va putea
niciodată să-şi vadă în mod normal de afacerile sau de serviciul său, nu va putea
să-şi exercite profesiunea cu zel şi stăruinţă şi va deveni, din contra, din ce în ce mai
nedestoinic. Astfel, a venit odată Ia mine un tânăr preot, într-o mizerie nespusă; el
nu mai putea să ocupe vreun post, n-avea deloc mijloace de existenţă, nu putea să
lucreze, dar nici nu putea să moară; să fie nenorocit: - iată tot ceea ce putea.
Bogăţia lui principală erau foarte multe haine, pe care le târa pe dânsul, în colindările
lui dintr-un oraş într-altul. Avea trei perechi de izmene de lână şi două cămăşi de
flanelă, şi astfel era înfăşurat de Ia cap până la picioare, nu ştia să facă altceva
decât să se vaiete şi să geamă despre mizaria lui nemărginită. Spiritul îi era abătut,
corpul îi era incapabil de muncă. Altminterea avea organe sănătoase. Când fu
dezbrăcat rând pe rând de hainele lui de lână şi, dupa ce organismul fu dedat la frig
şi ajunse până a nu mai purta decât cea mai simpIă îmbrăcăminte naturală, omul
nostru se însănătoşi fiziceşte şi moraliceşte, se reîntoarse cu curaj şi încredere la
sacerdoţia sa, îşi continuă în mod raţional oţelirea corporală şi după doi ani ajunse
profesor, şi ocupă şi acum acest post într-un mod care îi face onoare. Aşadar, în
starea de răsfăţare de mai nainte nu era bun nici de dascăl sau de diacon dar, oţelit
fiziceşte, este apt pentru o catedră. Cum ajunsese el la acea moleşire? Căpătând un
guturai, el chemă un medic şi, după ce s-a tratat mai mult timp cu medicamente,
căpătă crampe. Pe lângă crampe se mai adaugă o nervozitate extremă şi o
melancolie profundă, aşa că bietul om era într-o stare desperată; cel mai mic lucru îi
povoacă cea mai mare tulburare, cea mai grozavă agitare. Acum el este liniştea şi
moderaţia în persoană, un adevărat om de raţiune. E nemărginit numărul acelora
care, prin răsfăţare şi moleşire, s-au îmbolnăvit şi s-au făcut incapabili pentru
profesiunea lor, şi acu, într-adevăr, ar fi timpul, ca omenirea să se decidă la un regim
mai aspru şi mai viguros, vreau să zic: la o viaţă mai puţin moleşitoare din toate
punctele de vedere; este timpul să ne punem serios pe lucru în sensul acestei
reforme igienice, pentru ca viitorimea, să nu poată să zică: în epoca aceasta, vârsta
medie a vieţii omeneşti a scăzut la nivelul absolut cel mai de jos şi nimeni nu caută
să-l ridice. Dacă aş avea înaintea mea pe toţi acei care, printr-un regim aspru, au
Pagina 13 din 174
ajuns din starea cea mai moleşită şi mai bolnăvicioasă la starea cea mai fericită, cât
de mare ar fi numărul lor! Aşadar, oţelirea corporală este necesară pentru sănătate
şi viaţă lungă, iar răsfăţarea ne aduce multe boli, multe mizerii şi prea uşor o moarte
timpurie.
Este un proverb care zice: tot ce e prea mult, strică. Dacă răsfăţătura este un
rău prea mare, ce dă naştere Ia atâtea boli, apoi şi frigul poate fi vătămator firii
omeneşti şi cauza bolii, suferinţe, nenorociri. Corpul are trebuinţă, de a fi apărat de
căldură, iarna de frig. Dacă coţofana ar fi îmbrăcată iarna în fracul său de vară,
atunci n-ar putea să suporte frigul. Tocmai aşa este şi cu animalele din pădure, aşa
e şi cu omul. Îi trebuie haina uşoară de vară, îi trebuie plapuma de iarnă; dar măsura
şi cumpătul trebuie să domnească în toate privinţele.
O boală care se întîmpină foarte des şi supără rău pe oameni este râia. Boala
asta am cunoscut-o deja în copilăria mea, fiindcă răposaţii mei părinţi - Dumnezeu
să-i ierte! - cunoşteau o alifie cu care se vindeca râia. Luau rachiu, floare de
pucioasă şi, mi se pare, şi untură de porc; poate că mai adăugau ceva. Cu o
asemenea alifie frecau pe cei molipsiţi de râie; de obicei, această frecare nu trebuia
repetată des, pentru ca vindecarea să se producă. Dar de multe ori se întâmpla ca
râia să apară din nou. Acest tratament, după părerea mea, este nepotrivit şi foarte
periculos, căci râia nu este altceva decât un parazit viu, care-şi caută locuinţa şi
existenţa în pielea omului, ca o cârtiţă în pământ. Ei bine, printr-o astfel de alifie,
care râspândeşte un miros urât şi foarte puternic, aceşti paraziţi pătrund mai adânc
în piele, şi cu timpul ies din nou la suprafaţă, sau se asfixiază acolo înăuntru şi nu se
pot elimina decât cu oarecare anevoinţă. Râia este ereditară şi foarte molipsitoare,
căci dacă cineva capătă vreo haină de Ia un asemenea bolnav, aceşti paraziţi sunt
transmişi prin haină, şi aşa se întâmplă şi cu patul. Dacă cineva are râie vreme
îndelungată, aceasta cauzează organismulul tulburări enorme. Sucurile şi sângele
se strică, şi omul bântuit de această boală cade într-o slăbiciune extremă. Paraziţii
fiind într-un foarte mare număr, nu lasă bolnavului mai nici un moment de răgaz sau
odihnă, şi deci nenorocitului îi lipseşte binefacerea somnului. Să se ferească oricine,
în caz de râie; de medicaţii externe prin frecări, şi să fie convins că alt mijloc eficace
de vindecare nu există decât acela care constă în a scoate afară din organism aceşti
parazţi, a-i elimnina şi a-i distruge. Mulţi bolnavi de râie, care de altfel erau sănătoşivoinici
s-au vindecat prin cura mea de apă, prin jumătăţi de băi, mai ales prin diferite
duşuri; înainte de toate, însă, prin duşul fulger. Încă acum 20 de ani am vindecat, în
termenul cel mai scurt, mulţi oameni atinşi de râie, cu ajutorul unui săpun verde,
comandat pentru ei Ia farmacie. Bolnavul se freca bine pe tot corpul cu acest săpun,
lua o baie caldă de 30—32° şi îşi spăla astfel de pe piele paraziţii ieşiţi la suprafaţă,
atraşi de căldură. Dar după această baie trebuie să se îmbrace rufe foarte curate,
căci dacă se pun tot rufele şi hainele vechi, omul se molipseşte din nou, căci în
aceste haine, dar mai ales în rufe, se află foarte mulţi paraziţi. Cel mult două băi,
rareori trei, au produs o vindecare radicală. Râia este molipsitoare, întrucât paraziţii
trec, de pe haine sau paturi, pe alţi oameni. Dacă râia, ca o fiinţă vieţuitoare
pătrunsă în organism, poate să producă atătea stricăciuni, de ce să nu poată fi şi în
alte organisme paraziţi analogi? La râie, aceşti paraziţi se află în piele, şi în corpul
animalelor se pot afla paraziţi analogi, şi astfel pot să fie transmişi uşor oamenilor.
Astfel nici trichinele nu sunt altceva decât nişte fiinţe vii, care se nasc în organismul
râmătorului sau care au pătruns în organismul lui şi pot fi transmise apoi şi corpului
omenesc. De aceea nici nu pot înţelege pe acei oameni - şi numărul lor e destul de
mare - care se hrănesc cu carne crudă: căci este incontestabil că trichinele au
nimicit deja multe vieţi omeneşti. Astfel şi panglica (viermii tenia) este transmisă şi,
după cum s-a constatat mai ales prin carne de vacă crudă. Dacă viermele tenia a
pătruns în ou, în stomac, oul este clocit se naşte tenia, care se poate dezvolta până
la o lungime de 10—20 metri. Că o asemenea panglică are o acţiune foarte
dăunătoare asupra organismului, este uşor de înţeles, şi este într-adevăr o mare
Pagina 14 din 174
fericire că s-au găsit astăzi remedii care stârpesc panglica uşor şi sigur. Nu mai mult
decât acum 20—30 de ani stârpirea panglicii nu se putea obţine decât prin remediile
cele mai drastice (tari).
Dacă considerăm marele număr de boli de care organismul poate fi
incomodat şi ruinat, mai că ne vine să ne întrebăm: de unde să se ia atât de multe şi
atât de puternice remedii care să vindece toate aceste boli? Cât de bogată trebuie
să fie farmacia în remedii pentru ca să poată combate bolile cu succes? Răspunsul
este: Apa dată omului de Creator şi plantele alese din regnul vegetal constituie
mijlocul principal pentru a vindeca bolile şi a însănătoşi corpul bolnav. Acum se pune
problema: cum trebuie să se întrebuinţeze apa? ce plante trebuie să aleagă? şi cum
trebuiesc întrebuinţate? Când un corp este bolnav, atunci neapărat că s-au produs în
el nişte deranjamente sau tulburări care au compromis armonia; prin aceste tulburări
s-au format germeni sau substanţe de boală, care au îmbolnăvit corpul sănătos, ori a
primit ceva care de asemenea, a cauzat un deranjament în tot organismul şi a fost
dăunător sănătăţii. Dar orice s-ar fi întîmplat, remediile au rolul şi misiunea de a
dizolva şi elimina substanţele de boală introduse sau produse în organism.
Dizolvarea şi eliminarea trebuie continuate până ce orice substanţă de boală va fi
fost dizolvată şi eliminată şi până ce se vor fi suprimat şi deranjamentele care au
îmbolnăvit corpul. Toate acestea trebuie să Ie îndeplinească apa şi plantele. Pentru
această lucrare există un mare număr de aplicaţii diferite care, însă, toate concură şi
tind spre o ţintă comună: de a dizolva tot ce s-a îngrămădit undeva şi s-a învârtoşat
şi de a înlătura încetul cu încetul orice tulburare ce se va fi produs undeva şi a
readuce organismul în starea cea mai bună. Dacă considerăm că sunt boli
numeroase şi diferite, atunci desigur că oricine va înţelege că apa şi plantele trebuie
să fie întrebuinţate într-un mod diferit: când mai tare, când mai slab, când în mod
general şi când în mod local. În aceasta constă marea artă de a vindeca: nici prea
puţin, nici prea mult şi nici prea des: totul la timpul său. De aceea voi arăta, prin
diferite exemple, cum poate cineva să vindece cu apă şi cu plante atât boli uşoare,
cât şi grave.
Pagina 15 din 174
UMBLAREA DESCULŢ
De obicei, în viata omenească, lucrului desăvârşit cel mai folositor, i se dă cea
mai puţină importanţă, i se atribuie valoarea absolut cea mai neînsemnată, şi,
adeasea, nici nu este luat în băgare de seamă, ba chiar este ocolit. Umblarea
desculţ are o însemnătate atât de mare pentru natura omenească, încât, dacă
fiecare i-ar recunoaşte importanţa, n-ar renunţa niciodată cu desăvârşire de a umbla
desculţ.Pentru a creşte copii sănătoşi, robuşti şi rezistenţi, nu cred să existe vreun
mijioc mai bun decât umblarea desculţ. Ca şi copilul, aşa şi unchiaşul va putea să-şi
mai aline soarta, prin umblarea desculţ într-o grădină sau pe pietre ude. Şi oricine ai
fi tu, drag cititorule, nu neglija de a umbla din când în când desculţ, timp de câteva
minute! De nu poţi s-o faci într-un loc deschis sau descoperit, poţi s-o faci în locuinţa
ta, sau în camera de dormit, înainte de culcare: întotdeauna vei simţi efectele
excelente ale umblării desculţ. Fericit e omul care şi-a desprins picioarele să reziste
la orice temperatură; nefericit însă acela ale cărui picioare şi al cărui corp sunt
moleşite. Atât la omul sus pus cât şi la cel clasa de jos, picioarele au menirea de a
călca pe pământ, de a transporta corpul omenesc, fie pe pământ, fie pe duşumeaua
cu care sunt pardosite odăile; şi de şi-ar oblogi cineva de zece ori picioarele, ele tot
pe pământ vor sta. Picioarele, aşadar, trebuie să suporte povara corpului întreg şi de
aceea este necesar ca să fie desprinse pentru a duce povara. Ce nenorocire când
picioarele se prăpădesc, lucru ce se întâmplă atâtor mii de oameni! Umblatul desculţ
ne deprinde, mai mult decât orice, cu pământul şi ne întăreşte nervii atât de mult,
încît simţim cel mai mare bine când suntem în contact cu pământul. Cauza acestui
fapt este că umblarea desculţ conduce sângele jos şi astfel picioarele sunt hrănite de
sânge în modul cel mai prielnic. Omul care umblă desculţ nu are niciodată picioare
reci; prin urmare, ele au totdeauna sânge în abundenţă şi sunt întotdeauna robuste.
Dacă picioarele sunt bine hrănite, atunci se împiedică năvălirea sângelui în partea
de sus a corpului. Dacă picioarele sunt fortificate şi dacă circulaţia sângelui este
normală, atunci nu prea se pot produce stagnări sau îngrămădiri de sânge. Dacă
picioarele sunt adesea sau totdeauna reci, atunci, în cea mai mare parte, sunt lipsite
de sânge, şi sângele care a intrat odată într-însele nu se mai urcă sus; în modul
acesta se nasc multe stagnări sau umflături; care sunt o nenorocire pentru picioare.
Prin umblarea desculţ nu numai că se reglează circulaţia sângelui şi se întăresc
picioarele dar se influenţează asupra întregii părţi de jos a corpului. Câţi n-au venit Ia
mine şi s-au plâns de băşici! Dar printre ei nu se găsea nici măcar unul care să-şi fi
întărit nervii cum trebuie prin umblarea desculţ; bolnavii mai sus pomeniţi sunt numai
oameni care nu mai cutează să dea cu piciorul de scândurile parchetului, fără a fi
încălţaţi cu ghete sau ciorapi.
Din cauza moleşirii şi a picioarelor reci, sângele pătrunde sus şi frigul de la
picioare are o acţiune şi asupra abdomenului; astfel se nasc foarte uşor răceli şi prin
acestea, diferite cataruri ale băşicii, ale rinichilor şi altele. Dacă abdomenul este
moleşit, răsfăţat, atunci el este supus la o mulţime de boli; bietul om nu mai poate
lua destule măsuri de precauţiune: o bagatelă, şi iată-l suferind de o altă boală.
Aşadar, picioarele, devenite rezistente prin umblarea desculţ, întăresc şi sprijină
abdomenul; picioarele moIeşite vatămă abdomenul prin diferite afecţiuni. Proba ne-o
dau aplicările normale cu apă, căci tocmai catarurile băşicii şi alte boli de asemenea
natură în abdomen, se alină şi se vindecă prin umblarea desculţ, mai bine decât prin
orice alt mijloc.
Dacă turberculoşii în general, sunt moIeşiţi şi dacă tuberculoza se naşte în
urma răcelii neglijate, ce rezultă de aci? Nimic mai mult şi nimic mai puţin, decăt că
Pagina 16 din 174
această boală poate fi evitată tocmai prin întărirea nervilor. Şi aci umblarea desculţ
este iarăşi cel mai bun mijloc preventiv, căci prin aceasta se întăreşte organismul, şi
de aceea substanţele sau germenii bolii nu se mai pot dezvolta aşa uşor; căci o
natură robustă este şi o natură rezistentă. Câte pustiiri nu cauzează adesea
deranjamentele în circulaţia sângelui, mai ales Ia femei! Dar ele s-ar evita dacă
picioarele ar fi deprinse, cum se cuvine, cu frigul, prin umblarea desculţ, căci prin
deprinderea picioarelor cu frigul, adică prin întărirea nervilor cu ajutorul umblării
desculţ şi abdomenul ar fi pus în cea mai bună stare posibilă! Tocmai femeilor dar
trebuie să le recomand umblarea desculţe, din mica lor copilărie şi până la vârsta
cea mai înaintată, lor chiar mai mult decât bărbaţilor. Dacă femeile au picioare
răsfăţate şi un abdomen răsfăţat, moleşit, atunci sunt supuse la fel de fel de
neajunsuri şi suferinţe. Câte nu suferă de presiuni la piept, de presiuni la inimă, deşi
bustul este cu desăvârşire în bună ordine! Cauza este aceasta: dacă abdomenul e
moleşit, răsfăţat, atunci sângele pătrunde mai mult în piept, şi de aci provin multe
afecţiuni. Dacă se pratică însă exerciţiul umblării desculţ, atunci sângele condus din
abdomen la picioare, va fi condus şi din piept în abdomen şi de aici iarăşi la picioare.
Astfel, o fată ca de vreo 24 de ani i s-a plâns că avea întotdeaună presiuni la
piept, încât nu putea să lucreze. Am sfătuit-o să umble desculţă cel puţin de două ori
pe zi, câte o jumătate de ceas, sau să umble în apă de două ori pe zi, câte trei
minute. După patru săptămâni era restabilită cu desăvârşire şi zicea că presiunile pe
piept nu-i mai veneau decât atunci când picioarele îi erau reci.
Dacă afluxul sau năvălirea sângelui în plămâni este mare, cauzează dificultăţi
de respiraţie şi dispoziţie la tuse, atunci cauza iarăşi va fi, mai ales, că picioarele şi
pântecele sunt prea moleşite, prea răsfăţate, şi de aceea determină un prea mare
aflux de sânge înspre partea superioară a corpului. Umblarea desculţ va regla
circulaţia sângelui şi va întări nervii, dădând corpul mai rezistent la boli. Câte mii şi
mii de oameni au mai totdeauna dureri de cap şi au luat doctorii numeroase fără nici
un folos! La întrebarea: Cum vă sunt picioarele? răspunsul este: Totdeauna reci ca
gheaţa! Aşadar a pătruns prea mult sânge în cap şi cauzează dureri de cap. Un
mare număr de oameni care suferă de dureri de cap, m-au asigurat că nimic nu le-a
alinat durerile de cap, şi în cele din urmă le-a suprimat cu desăvârşire, decât
umblarea desculţ. Să facă cineva încercarea să umble desculţ pe drum sau prin
iarbă. Chiar dacă n-ar avea dureri de cap, dar capul tot i-ar fi puţin cam îngreunat; va
simţi îndată atunci că se produce un aflux de sus în jos şi tot capul se uşurează din
ce în ce mai mult.
Astfel un domn mi-a scris că, timp de treizeci de ani şi mai bine, a suferit de
dureri de cap, şi numai rareori a fost scutit de ele câte un ceas; a luat tot felul de
doctorii, dar degeaba! A făcut atunci încercare de a umbla desculţ, după cum
recomand în cartea mea: “Cura de apă”, şi chiar la prima umblare desculţ a simţit un
efect favorabil, şi astfel a continuat treptat-treptat, mai mult, şi acum a scăpat cu
desăvârşire de durerile de cap, lucru la care nici nu s-a aşteptat. Dar numai nevoia
l-a silit să recurgă la acest remediu al umblării desculţ, căci toată familia lui i se
împotrivise cu asprime, stăruind ca să nu-şi şubrezească cu totul sănătatea umblând
desculţ.Umblarea desculţ mai are, indirect, o mare influenţă asupra stomacului, căci
cu cât organismul e mai robust, cu atât şi maşina întreagă umblă mai activ şi mai
puternic, şi cu atât mai uşor stomacul va prepara ceea ce trebuie organismului.
Astfel, umblarea desculţ este şi cel mai bun mijloc preventiv în contra diferitor boli,
deoarece întăreşte nervii şi reglează circulaţia sângelui. Căci cele dintâi cauze ale
celor mai multe boli sunt veşnic moleşirea, răsfăţarea corpului şi deranjamentele în
circulaţia sângelui.
Nu vedem oare cu ce dor aşteaptă copiii de la ţară reîntoarcerea primăverii,
numai şi numai fiindcă atunci pot umbla iarăşi desculţi? Se simt aşa de comozi şi de
uşuraţi, aceasta le face atât de mult bine, încât desigur nici un copil n-ar încălţa
Pagina 17 din 174
ciorapi şi ghete, dacă n-ar fi silit de părinţi. Astfel copiii cresc şi se fac mari, şi astfel
oamenii mai sărăcuţi au umblat desculţ toată vara şi au încălţat ghete cel mult
duminica, pentru a merge la biserică. Dar umblarea desculţ nu e bună numai pentru
cei de la ţară, ci este şi mai recomandabilă orăşenilor. Funcţionarul şade sau stă
toată ziulica în cancelarie; capul îi este cam ameţit, îngreunat şi tulburat, şi bietul om
aproape numără minutele când va putea să iasă din cancelarie, tocmai cum salahorii
aşteaptă să bată ceasul când vor putea să lase lucrul, aruncând atunci repede din
mână ciocanul, mistria etc. Capul îi este greu; munca a tras mult sânge în cap, încât
s-a înfierbântat de tot, pe când picioarele sunt reci ca ghiaţa. Ce ar fi mai bine pentru
asemenea oameni decât să umble desculţi un sfert de ceas, sau mai bine o jumătate
de ceas? Slăbiciunea dispare iute; sângele s-ar retrage din cap şi s-ar repartiza în
toate părţile în mod prielnic, iar mişcarea n-ar putea decât să aibă o influenţă bună
asupra corpului. Oboseala ar fi scoasă din picioare, cum scoate cineva un cui dintr-o
scândură. Umblatul desculţ trebuie, deci, să fie recomandat tuturor celor care sunt
siliţi să lucreze într-un local închis nu numai pentru ca să-şi procure uşurare, ci
pentru ca să prevină multe boli ce se ivesc foarte uşor cu această neactivitate a
corpului, când spiritul se oboseşte prea mult, iar corpul prea puţin.
Ceea ce am zis aci despre funcţionari se poate aplica la toţi aceia care îşi
petrec cea mai mare parte din vremea lor cu lucrul în casă sau la birou. Fiecare şi-ar
procura o mare alinare, dacă ar umbla ceva timp desculţ.
Acum doi ani în Wörishofen, un medic militar, când a văzut şi a auzit cât de
mulţi bolnavi lăudau sistemul de a umbla desculţ, asigurând fiecare că le-a făcut
foarte bine şi le-a cauzat o mare alinare, şi după ce el însuşi a umblat desculţ, a zis,
înainte de a pleca, aceste cuvinte: “Niciodată n-ar fi crezut că umblarea desculţ ar
putea să aibă o acţiune aşa de bună: ea uşurează capul, întăreşte nervii, şi, după ce
a umblat desculţ, omul se simte atât de odihnit, pe cât era mai înainte de obosit.
Acasă, la regiment, voi face tot poibilul pentru ca soldaţii să poată şi să fie siliţi să
umble desculţi, spre a-şi întări nervii”. Acest medic avea foarte multă dreptate, căci
dacă soldaţii sunt nevoiţi să plece la manevre, atunci vai de pielea lor! Bietul militar
se vede luat în bătaie de joc şi făcut de ocară. Dar dacă are nervii întăriţi şi este în
stare, din cauza asta, să suporte multe marşuri prelungite, sfârşeşte prin a deveni
nesimţitor şi cu desăvârşire rezistent la orice trudă şi muncă. Dacă însă n-a practicat
mai întâi întărirea nervilor şi se sperie chiar numai când stă pe pământul gol, apoi la
ce stare îl vor aduce marşurile forţate pe care, vrând-nevrând, e silit să le facă?
Atunci se ruinează aproape de tot şi, în cele din urmă, e taxat ca un nătafleţ,
picioarele se acoperă de băşici, mersul devine greu, raniţa insuportabilă; într-un
cuvânt, soldatul este adus într-o stare de mizerie fizică nespusă.
De câte ori nu s-a întâmplat că studenţii şi funcţionari, care au fost luaţi în
armată, şi-au pierdut, în scurtă vreme, mai mult de jumătate din sănătatea şi puterea
lor! Am cunoscut câţiva inşi, care nu s-au mai restabilit niciodată. Tocmai aceştia
sunt dovada cea mai vădită că întărirea nervilor este o necesitate pentru orice
profesiune.
Dacă picioarelor le lipseşte îngrijirea trebuincioasă, atunci le lipseşte şi forţa
deplină, deoarece picioarele nu sunt exersate şi nutrite cum trebuie. De aceea, ca
oricărui om, trebuie să i se dea şi soldatului ocazia de a-şi întări nervii; şi, pentru
întărirea nervilor, primul şi cel mai necesar lucru este umblarea desculţ. Cum e oare
cu putinţă ca un om, care n-a umblat niciodată desculţ, să poată să stea măcar o
singură noapte sub cerul liber, fără să-şi vatăme sănătatea?
Dacă aş putea să intervin la favoarea soldaţilor pe lângă superiorii lor, aş cere
ca fiecare soldat să fie silit să facă zilnic, sau cel puţin o jumătate de ceas; dacă
aceste plimbări ar fi de o durată mai lungă, cu atât mai bine. În acest exerciţiu ar
trebui să se mai adauge un altul, destinat tot pentru întărirea nervilor, adică: să facă
de două sau de trei ori pe săptămână o jumătate de baie rece, de o durată de două,
până la trei secunde. Ce uşor o poate face aceasta! Aşa cum funcţionarul poate să
Pagina 18 din 174
umble desculţ acasă la el, în fiecare dimineaţă, tot aşa şi soldatul poate să-şi facă
treaba dimineaţa şi seara umblând desculţ; nu trebuie, prin urmare, să facă un marş
umblând desculţ; lucrul de căpetenie este ca picioarele să fie expuse la contactul
aerului şi să fie neacoperite.
Umblarea desculţ poate fi comparată cu un plasture care trage jos, în
picioare, toate materiile rele, şi de aici le scoate apoi afară, eliminându-Ie din corp.
Începutul oricărei întăriri a nervilor este, şi va fi totdeauna, umblarea desculţ.
Dacă patronii cunosc soarta lucrătorilor lor şi vor să le dea nu numai de lucru
ca să-şi câştige pâinea, ci doresc să îngrijească de binele lor fizic şi moral, apoi să
stăruiască, înainte de toate, ca să umbIe descuIţi, şi astfel să-şi întărească nervii şi
să-şi fortifice corpul, aşa încât să poată învinge uşor toate ostenelile şi să poată
lucra cu inima voioasă. Atunci va domni mulţumirea prin lucrători; căci lucrătorii îşi
vor putea îndeplini misiunea cu înlesnire, şi câştiga existenţa în mod onorabil.
Aşadar, umblarea desculţ trebuie să devină generală; nici o clasă socială şi
nici un sex nu fac excepţie, căci, prin umblarea desculţ, se întăresc nervii şi, se
previn multe boli. Dar, cum am spus mai sus, nu trebuie să umble cineva desculţ
numai câteva minute, ci cu cât mai mult, cu atât mai bine. Dacă umblarea desculţ,
sub aerul liber, este cu neputinţă, atunci se poate umbla în odaie, ori picioarele să nu
fie acoperite decât foarte puţin.
Cunosc un preot căruia picioarele îi erau totdeauna reci, oricât de bine
încălzită era odaia în care şedea, fie că era încălţat cu o singură pereche de ciorapi,
fie că purta două perechi, lui tot frig îi era Ia picioare. El m-a întrebat într-o zi dacă nu
există nici un mijloc ca să nu mai aibă picioarele reci, cel puţin în casă. I-am răspuns
ca să-şi scoată cizmele şi să poarte numai o pereche de ciorapi, dar că este necesar
ca, la început, să umble zilnic câte două sau trei minute în apă, ceea ce va
determina mai repede întărirea nervilor şi o dezvoltare mai grabnică a căldurii.
După câteva zile se deprinsese destul de bine să nu mai poarte în casă decât
ciorapi; cu timpul începu să poarte sandale şi acum picioarele îi sunt totdeauna cu
desăvârşire calde.
Cel dintâi şi cel mai necesar lucru este ca corpul să aibă căldura sa naturală
deplină, adică nu trebuie să simtă frig, nici să tremure. Această căldură trebuie să
şi-o procure ori stând mai întâi într-o baie încălzită, sau încălzindu-se prin mişcare şi
muncă. Cine are corpul jumătate rece şi jumătate cald, apa, ori va avea prea puţin
efect asupra lui, ori nu va avea nici un efect, din contră poate fi chiar vătămătoare.
Dacă există numai puţină căldură naturală, atunci frigul va putea foarte uşor să
biruiască sau s-ar putea ca corpul să nu se mai reîncălzească. Aşadar, Ia aplicările
apei, cea dintâi condiţie este ca corpul să-şi aibă căldura sa completă.
Altfel stau însă lucrurile la persoanele care suferă de picioare reci. Cine umblă
cu picioarele reci în zăpadă, şi le încălzeşte cât se poate de iute şi de bine. De
asemenea este bine a umbla cu picioarele reci în apă rece, căci picioarele se
încălzesc în timpul cel mai scurt; dar la această umblare în apă nu trebuie să dureze
mai mult de trei până Ia cinci minute. Cu cât apa va fi mai rece, cu atât acţiunea
căldurii va fi mai rapidă şi mai puternică. Aşadar, numai atunci este permis a se
umbla în apă sau a face o aplicaţiune de apă, când cineva posedă căldura naturală
completă.
Se naşte acum întrebarea: Cât trebuie să fie cineva de incălzit şi dacă poate
cineva să intre în apă şi când este năduşit! Răspunsul este: Căldura naturală cea
mai mare este cea mai bună pentru lupta cu apa rece. Cine face baie când este
năduşit, acela va avea şi succesul cel mai complet, şi dacă cineva ar fi într-adevăr
într-o stare aşa încât năduşeala să curgă de pe el în toată puterea cuvântului, adică
de pe frunte şi de pe tot corpul, atunci desigur va obţine cu desăvârşire cel mai mare
succes. De când m-am pomenit, am tot auzit recomandându-se oamenilor ca nu
cumva să facă baie când sunt asudaţi; dar eu însumi am făcut de peste cinci sute de
ori băi reci, pe când eram asudat, şi am sfătuit şi pe alţii să facă tot ca mine, şi nici
Pagina 19 din 174
măcar un singur caz nu mi s-a întâmplat în care să nu se fi obţinut succesul cel mai
mare. Aceasta se explică foarte uşor: dacă căldura e o putere în contra apei, apoi
căldura cea mai mare trebuie să fie puterea cea rnai mare. Se zice de obicei:
Sângele e încălzit şi înfierbântat când e căldura mare. Asta, ce e drept e adevărat;
dar această stare devine cea mai mare binefacere pentru cel asudat, ca şi când şi-ar
şterge mâinile şi obrazul când este asudat. Dacă pulsul face în căldură şi din cauza
umblatului 150 de bătăi pe minut înainte de baie, atunci, după baie, nu va mai face
decât 80, cel mult 90 de bătăi. Unii obiectează că plămânii nu pot îndestula această
lucrare şi că presiunea subită pe plămâni vatămă şi se poate produce o paralizie a
plămânilor. Nici asta nu-i adevărat. Căci nu e de crezut că apa să poată pătrundă în
două minute în organele interne pentru a Ie distruge, deoarece omul intră întâi în
apă până la piept, şi chiar numai într-o secundă apa înghite o mare cantitate de
căldură. Pe urmă te speli iute pe piept şi căldura arzătoare se înlătură ca şi când ai
curăţi-o cu mătura; dacă vrei, apoi, poţi foarte bine să te afunzi până Ia gât sau te
poţi spăla pe bust şi să termini baia cu această scurtă operaţiune.
La întrebarea: Cât timp trebuie să dureze o baie? răspunsul este: Baia cea
mai scurtă este cea mai bună. Durata obişnuită este de la una până la două
secunde; numai în mod excepţional poate fi şi de la cinci până la şase secunde.
Tocmai în această privinţă s-au comis până acum cele mai mari greşeIi, căci băile
au fost de o durată prea lungă şi prin aceasta s-a exercitat o adevărată tiranie în
contra corpului, ceea ce, negreşit, nu putea să asigure succesul pe care îl are o baie
scurtă, şi, afară de aceasta, face ca oricine să se dea în lături de la o asemenea
tortură. Câtă căldură nu se sustrage corpului când cineva stă 6 pănă Ia 14 minute,
sau şi mai mult, în apă! Odată însă ce s-a sustras atâta căldură corpului, acesta
nu-şi mai redobândeşte decât foarte anevoie temperatura cerută. Una sau două
secunde însă nu vor sustrage multă cădură şi de aceea se şi dezvoltă foarte repede
căldura cea mai plăcută; asta este cauza pentru care apa numără azi atâţi amici
entuziaşti, care mai înainte aveau cea mai mare groază de o baie rece. Acestei
durate scurte i se datoreşte faptul că apa rece nu mai este aşa de temută în ziua de
astăzi; baia nu ţine decât câteva clipe, te uşurează foarte iute şi nu-ţi cauzează nici
fiori reci, nici frig.
Acum se naşte întrebarea: Cât de rece trebuie să fie apa? Răspunsul este:
Cu cât e mai rece, cu atât e mai bine. Eu am făcut multe băi şi am sfătuit şi pe alţii
să facă băi, în care am mai pus şi zăpadă. Dacă pentru întâia oară cineva se teme
de o astfel de baie, apoi a doua oară intră în ea cu atât mai voios, cu cât s-a convins
că apa cea mai rece dezvoltă, în timpul cel mai scurt, căldura cea mai plăcută.
Aşadar: apa ce-a mai rece este cea mai bună. Acest principiu se aplică şi la copii şi
la oameni mari, când se procedează cu cea mai mare atenţiune. Dacă cufundaţi un
copil în apă, număraţi numai Una, două: şi puneţi-l repede iarăşi în patul cald din
care l-aţi scos; în modul acesta, mica fiinţă, chiar de ar fi în vârstă numai de câteva
zile, se va încălzi negreşit foarte curând, şi vei fi pus cea mai buna temelie pentru
întărirea nervilor săi. Aşadar, principiul fundamental este că apa cea mai rece este
cea mai bună. Apă de gârlă sau de puţ, e tot una, numai să fie rece.
Acum se naşte altă întrebare: Trebuie oare să intre cineva în apă săltând sau
sărind? Raspunsul este: Să intre în apă încetişor. Tot aşa să înceapă şi cu duşurile,
de jos în sus, pentru ca astfel corpul să fie tratat cu mult menajament.
Nu sfătuiesc ca să intre cineva în apă prea repede, fiindcă izbitura apei de
corp este prea tare. Un băiat de şcoală voia să se scalde într-o gârlă. Repezindu-se
tare, intră în apa într-un loc unde era adâncă de aproape un metru. Cum sări în gârlă
se dădu numaidecât de fund şi muri. Dar nu răceala apei fusese de vină - era vară -
ci izbitura prea repede a apei de corp, de inimă, şi de piept produsese o paralizie.
Cunosc trei cazuri analoge. Fireşte că, ori de câte ori s-a întâmplat aşa ceva; vina
s-a atribuit apei, deşi era vara. Aşadar, rămâne stabilit ca principiu fundamental că:
Pagina 20 din 174
aşa cum corpul trebuie să fie cald, tot aşa şi aplicarea pe tot corpul trebuie făcută cu
cel mai mare menajament şi cât se poate de domol.
O altă chestiune preocupă pe mulţi, şi anume: Când trebuiesc făcute băile?
La această întrebare răspund: Fiindcă acţiunea asupra organismului se face în mod
foarte lin şi nu îl atacă sau îl oboseşte mult, de aceea nu trebuie să fim prea
îngrijoraţi în privinţa timpului când trebuie să facem o baie. Aici trebuie să facem
negreşit o deosebire între un începător, care nu e încă deprins cu apa, şi un om care
şi-a deprins corpul cu apa, aşa cum, de pildă, pentru oricine se spală pe mâini, îi
este indiferent timpul în care o face. Eu am făcut un mare număr de băi reci când
m-am deşteptat noaptea, fie că era pe la orele 12, fie că era 2 sau 3. Timp de doi ani
de zile şi mai bine am făcut baie zilnic, cum m-am sculat din pat; am făcut şi seara
dupa ce îmi isprăveam treburile; de asemenea m-am scăldat foarte adesea înainte
de masă şi de multe ori imediat după masă, şi, departe de a-mi fi cauzat vreun rău,
mi-a făcut numai bine. Cu timpul am căpătat o căldură naturală atât de mare, încât
nici nu mai aveam nevoie să fac mişcare; de obicei eram mai cald după baie, decât
înaintea ei. După convingerea mea începătorii să nu intre în apă înainte de masă,
nici imediat după masă, fiindcă dacă se pune cineva la masă îndată după baie,
căldura necesară nu vine aşa de curând. Seara, înainte de culcare, de asemenea să
nu se scalde un începător, fiindcă pe vremea aceea corpul este ostenit şi predispus
Ia somn şi baia îl oboseşte prea de tot, aşa că de multe ori somnul este neliniştit din
cauza aceasta.
Prin urmare, nu sfătuiesc a se face baie înainte de culcare; cunosc, însă, mai
mulţi inşi, care, îşi fac baia înainte de culcare şi dorm dupa aceea mai bine decât
oricând. Aceştia să urmeze astfel şi nu vor avea nimic de regretat. Aşadar, oricine
poate să hotărască că acţiunea apei asupra organismului nostru este atât de
domoală şi de lină în aceste aplicaţiuni simple, încât nici nu poate fi vorba de o prea
mare oboseală.
Ce trebuie să facă cineva după baie? - Ca şi înainte de baie omul trebuie să
fie cald, tot astfel să aibă grijă să se încălzească şi după baie cât mai curând posibil.
Cine e deprins cu apa, puţin îi pasă, căci se încălzeşte numaidecât. Dar
oamenii slăbuţi şi răsfăţaţi trebuie să aibă grijă de a recăpăta cât mai curând căldura
naturală; aceasta se obţine ori prin simpla mişcare, ori prin aceea că treci într-o
odaie caldă, unde faci mişcare până ce te încălzeşti. Dar să nu se uite că, odată ce
s-a operat această reacţie s-a ivit o căldură acută, se poate opera o a doua şi chiar o
a treia reacţie! Dacă dar cineva simte după câtva timp fiori reci, trebuie să facă iarăşi
mişcare, până ce se va încălzi iar.
Omul poate să-şi procure căldura mai grabnic prin diferite exerciţii gimnastice.
Dar o prea multă mişcare, care ar osteni chiar un corp odihnit, strică; o astfel de
mişcare ar zădărnici acţiunea întăritoare a apei. Corpul trebuie tratat cu mult
manajament în toate privinţele.
Cine are timp şi ocazie, este bine să facă băile dimineaţa; dar pentru cine
vrea să le facă după prânz, timpul cel mai potrivit este, un ceas după prânz, sau un
ceas înainte de cină.
Dar aplicările de apă sunt foarte bune şi noaptea, dacă se scoală cineva din
pat, după primul somn, şi când corpul posedă cea mai multă căldură naturală şi este
mai mult sau mai puţin odihnit; atunci trebuie să te culci numaidecât în pat, pentru a
recăpăta căldura necesară.
Pagina 21 din 174
PRECUVÂNTARE
Ca preot, îmi zace la inimă, înainte de toate, mântuirea sufletelor: pentru ele
trăiesc şi pentru ele voi să mor. Totuşi, în cele patru decenii trecute, în timp de 30-40
de ani, mi-au dat şi trupurile mult de lucru şi multe griji care au reclamat sacrificii
numeroase. N-am căutat niciodată această muncă; dimpotrivă, venirea oricărui
bolnav mi-a fost, şi-mi este, adevărat vorbind, o greutate. Numai privind spre Acela
care s-a coborât din cer ca să vindece bolile noastre, ale tuturor, şi gândul la
făgăduinţa: “Fericiţi cei cu inima miloasă, căci ei vor avea parte de milă...“; cea din
urmă înghiţitură de apă nu va rămânea nerăsplătită, au fost în stare să mă facă a
înăbuşi ispita ce mă îndemna să resping toate supliciile, fără deosebire de suplicanţi.
Această ispitire era cu atât mai mare, căci onorariul meu nu era profitul, ci, din
contra, o necalculabilă pierdere de timp; nu era onoarea, ci calomnia şi persecuţia;
nu recunoştinţa, ci, în multe cazuri, ingratitudinea şi batjocura. Că după asemenea
antecedente nu prea am mare poftă de a scrie, aceasta o poate înţelege oricine, mai
ales că vârsta mă apasă şi spiritu şi corpul meu doresc odihna.
Numai stăruinţele neîntrerupte şi puternice ale amicilor mei, care ziceau că ar
fi un păcat contra iubirii de aproape, dacă experienţele mele s-ar coborî în mormânt
odată cu corpul meu veşted; nenumăratele scrisori ale unor persoane vindecate, şi
mai ales rugămintea unor bolnavi săraci şi părăsiţi, de la ţară, mă silesc să iau,
ezitând, pana în mână, care îmi tremură deja.
Totdeauna m-am interesat cu o deosebită atenţie şi iubire de clasele sărace,
de bolnavii prea neîngrijiţi şi uitaţi de Ia ţară. Acestora mai ales Ie dedic cărticica
mea. Limba este potrivită scopului: simplă şi clară. Dinadins caut să mă feresc de
orice frazeologie savantă şi să scriu mai mult într-o formă de conversaţie, decât să
dau un schelet sec şi uscat, fără suc şi fără putere. Rog a se avea indulgenţă şi a se
trece cu vedera, dacă ici-colea vreo naraţiune va fi prea lungă, dacă se vor ivi
repetări, şi să se aibă în vedere scopul cel bun, intenţia curată. Departe de mine
gândul de a veni, prin polemică, să combat vreuna din direcţiile medicale existente,
de a ataca câtuşi de puţin vreun personaj sau capacitatea sa ştiinţifică şi reputaţia
sa.
Ştiu foarte bine că numai specialiştii au dreptul la asemenea publicaţii sunt
convins, însă că tocmai ei vor fi recunoscători, dacă odată vine şi un profan să-şi
comunice experienţa sa îndelungată în această privinţă. Voi întinde mâna
întotdeauna cu bucurie oricui mi-ar veni în ajutor şi voi primi cu recunoştinţă orice
îndreptări şi observaţii. Dar nu voi ţine seamă deloc de acel blam superficial şi de
acea critică prea uşoară, ce provin dintr-un punct de vedere şi partid, şi nu mă vor
tulbura calificativele de felcer şi de şarlatan.
Eu însumi n-am dorit nimic mai mult decât ca un om de profesie, un medic, să
mă fi descărcat de această sarcină grea de această lucrare obositoare, şi nu doresc
altceva decât ca, în cele din urmă, oamenii de meserie să studieze bine, mai în
general şi mai amănunţit, metoda hidroterapiei şi s-o ia sub supravegherea lor.
Aceştia să binevoiască a considera această lucrare a unui profan drept un
mic mijioc auxiliar. Pot asigura aici că deşi m-am purtat adeseori foarte brusc şi
respingător, cu toate acestea n-ar fi fost de ajuns nici clădirea cea mai mare, spre a
cuprinde pe bolnavii şi suferinzii al căror număr se urca, fără exagerare, la mii şi zeci
de mii; că apoi aş fi putut fi bogat, foarte bogat, dacă aş fi primit măcar numai o parte
din răsplata ce mi s-a oferit. Mulţi pacienţi veneau şi ziceau: “Dau 100, 200 de mărci,
dacă mă faci sănătos”. Bolnavul caută ajutor unde găseşte şi plăteşte bucuros
medicului ceea ce şi se cuvine, dacă îl vindecă, fără să întrebe dacă vindecarea se
face cu sticla din farmacie sau cu cana de apă.
Pagina 22 din 174
Bărbaţi celebri din clasa medicilor au început cu hotărâre şi cu mari succese
metoda hidroterapeutică. Cu ei s-au îngropat multe experienţe, consilii şi cunoştinţe.
Să dea Dumnezeu ca, în fine, aurora să fie urmată de o zi luminoasă şi durabilă.
Garantez şi răspund pe deplin şi totdeauna pentru orice nume indicat sau
pomenit în carte. Dacă ici-colea mă voi fi exprimat într-un mod aspru, rog a se atribui
aceasta temperamentului meu cam mârIănesc. Am îmbătrânit cu el şi îmi vine greu
să-l reneg şi să mă despart de el la bătrâneţe.
Înainte de toate doresc să nu lipsească binecuvântarea lui Dumnezeu pentru
această cărticică, ce-şi întreprinde călătoria în lume.
Iar când amicii curei mele de apă vor afla că am plecat în eternitate îi rog
să-mi facă un serviciu prietenesc ca, printr-un Tatăl nostru, rostit cu evlavie, să-mi
trimeată o rază de apă răcoritoare acolo, unde medicul medicilor vindecă şi purifică
sărmanul suflet pentru viaţa de veci.
Pagina 23 din 174
INTRODUCERE
Nici o frunză nu seamănă pe deplin şi desăvârşit celelalte; cu atât mai puţin
se poate zice aceasta despre viaţa omului. Dacă fiecare şi-ar putea face biografia,
atunci am avea tot atâtea icoane diferite, câti fiinţi omeneşti sunt. Căile vieţii fiecăruia
sunt încâlcite; ele merg cruciş şi curmeziş şi se aseamănă cu firele unui ghem de
aţă, puse fără sistem unul peste altul. Adeseori ni se pare că este aşa, în realitate,
însă, e altfel. Soarele credinţei îşi aruncă razele sale luminoase în întunericul
nepătruns şi arată cum toate căile duc la un scop hotărăt de Creator. Minunate sunt
căile Providenţei.
Dacă din culmea vârstei mele îmi întorc privirea spre anii petrecuţi şi spre
căile mele întortocheate, văd că acestea merg câteodată pe marginea prăpăstiei; la
urmă, însă, totuşi, mă conduc pe neaşteptate spre înălţimea chemării mele. Şi am
toate motivele să laud providenţa, cu atât mai mult, cu cât căile care mi se păreau că
mă conduceau la moarte mi-au arătat izvorul unei vieţi noi.
Eram de peste 21 ani, când, cu biletul de legitimaţie în buzunar, mi-am părăsit
casa părintească. În bilet eram trecut drept calfă de ţesător; în sufletul meu, însă, era
săpat alt cuvânt. Aşteptam de mult, cu dor şi sete, momentul acestei plecări, căci
voiam să mă fac preot.
Astfel nu m-am mai dus la ţesătorie, precum mi se poruncise ci am luat-o din
sat în sat, căutând dacă nu se va găsi cineva să mă ajute la studii. Atunci răposatul
prelat Matei Merkle, 1881, mă luă sub protecţia sa, mă puse la carte şi mă învăţă doi
ani de zile, astfel că, la urmă, fui primit în liceu. Munca fusese grea şi, după toate
aparenţele, zadarnică. După cinci ani de mizerii mă sfârşisem, atât trupeşte, cât şi
sufleteşte. Încă îmi aduc aminte de vorbele hangiului unde trăsesem, când tatăl meu
mă luase odată acasă de la liceu: “Meştere, zise el, asta e cea din urmă dată când
duci acasă pe studentul d-tale”. Şi nu numai hangiul zicea aşa; toată lumea era de
aceeaşi părere. Un medic militar, care trecea pe atunci drept un mare filantrop, ajuta
cu mărinimie pe bolnavii săraci. Ca student, el mă vizitase de peste o sută de ori. El
m-ar fi ajutat bucuros, dar boala mea îi întrecea toate puterile. Pierdusem orice
speranţă şi nu aşteptam decât moartea.
Pentru a căuta distracţie, răsfoiam adeseori prin cărţi. Întâmplarea - eu
întrebuinţez această vorbă fiindcă se întrebuinţează, dar întâmplarea nici nu există -
imi dădu în mâini o carte foarte modestă. Trata despre cura de apă. Răsfoii cartea şi
văzui lucruri de necrezut. O rază de lumină îmi străbătu prin minte. Dacă voi găsi
vorbindu-se de boala mea? În sfârşit, o să-mi fac o poziţie independentă. Astfel îmi
trăsni deodată prin cap. Răsfoiesc şi găsesc! Într-adevăr, se potrivea. Ce bucurie şi
ce mângâiere! Speranţe noi se deşteptară în sufletul meu. Cărticica aceasta
devenise paiul de care ma agăţai, pentru a fi în curând cârja de care se reazimă
bolnavul; iar azi e pentru mine luntrea rnântuitoare ce Providenţa mi-a trimis în zilele
de grea încercare.
Cărticica vorbea despre puterea vindecătoare a apei şi era scrisă de un
medic; aplicaţiunile erau foarte riguroase şi aspre. Am încercat un sfert de an, o
jumătate de aceste aplicaţiuni. N-am simţit nici o ameliorare esenţială. Veni iarna
anului 1849; mă aflam iar la Dilligen. De 2—3 ori pe săptămână mergeam într-un loc
singuratic şi mă scăldam câteva momente în Dunăre. Mergeam repede la locul
destinat pentru băi, dar şi mai repede mă întorceam acasă, în odaie, la căldură.
Aceste băi reci nu-mi făcură vreo stricăciune, dar după cum judecam, nici mare folos
nu-mi aduceau. În anul 1850, am intrat în Georgianum, din München. Aici am dat de
un student sărac, căruia ii mergea mai rău decât mie. Medicul nu voise să-i dea
certificatul necesar pentru a putea sta cu ceilalţi la masă, fiindcă, după opinia lui, nu
mai avea să trăiască mult. Acesta deveni colegul meu iubit. L-am iniţiat în secretul
cărticicii mele şi amândoi practicam ordonanţele ei. Prietenul meu obţinu în scurtă
Pagina 24 din 174
vreme de la medic certificatul necesar şi trăieşte şi azi. Iar eu ma întăream din ce în
ce, mă făcui preot şi împlinesc această sfântă chemare de 41 de ani. Prietenii mei
mă măgulesc şi mă admiră şi azi, când sunt deja de 73 de ani, pentru tăria glasului
şi vigoarea corpului. Apa mi-a rămas o amică credincioasă şi nu e de mirare dacă şi
eu îi sunt credincios.
Cine a suferit el însuşi nevoia şi mizeria, acela ştie să precizeze nevoia şi
mizeria aproapelui său.
Nu toţi bolnavii sunt deopotrivă nenorociţi. Cine are mijloace de a se vindeca,
poate uşor să îndure câteva zile de suferinţă. Pe atari bolnavi eu însumi îi refuzam
cu sutele şi cu miile în anii dintâi şi porunceam oamenilor mei să-i refuze. Mai mult
are nevoie de mila noastră săracul care, părăsit şi fără mijloace, este condamnat de
medici ca incurabil.
O mulţime de oameni din aceştia îi am ca prieteni, deoarece n-am refuzat
niciodată pe săraci. Ar fi fost o nelegiuire să refuzi acestor nenorociţi izvoarele de
scăpare ce mi-au adus şi mie tămăduire şi mântuire.
Mulţimea mare de suferinzi şi diversitatea şi mai mare a bolilor m-au
îndemnat să-mi înavuţesc experienţa şi să-mi perfecţionez metoda de a vindeca prin
apă.
Sunt recunoscător din suflet cărticicii care m-a introdus în această cură. Dar
am observat îndată că unele aplicaţii erau prea aspre, prea straşnice pentru firea
omenească. Cura de apă era privită pe atunci ca o cură proastă, un fel de
şarlatanism şi sunt mulţi care şi azi sunt de această părere. Admit şi eu că unele
aplicaţii şi întrebuinţări din cura de apă primitivă se potriveau câteodată mai bine
unui cal, decât unui om cu musculatură slabă şi nervii delicaţi.
În biografia vestitului părinte iezuit Ravignan se găseşte pasagiul următor:
“Boala lui, o boală de gât, se agravă şi mai tare prin încordare, (părintele era
un predicator vestit, care, cu zel apostolic, propovăduia învăţătura lui Crist prin Paris,
Londra şi multe alte oraşe), şi deveni cronică. Gâtul lui deveni o rană şi glasul lui se
stinse. El petrecu doi ani (1846—1848), în neactivitate şi suferinţă. Toate
tratamentele, schimbarea aerului în staţiunile din sudul Europei, rămaseră fără
rezultat. În luna lui iunie, anul 1848, părintele Ravignan se duse să locuiască la
doctorul K. R., în vila lui din valea B. Într-o dimineaţă, când toţi se pregăteau să ia
dejunul impreună, doctorul anunţă celor de faţă că părintele se simţea rău şi n-o să
vinâ la masă. Apoi doctorul se retrase, se duse Ia bolnav şi-i zise:
- “Scoală-te şi mă urmează”!
- “Dar unde vrei să mă duci?” Întrebă părintele.
- “Vreau să te arunc în apă.”
- “Să mă arunci în apă”? zise Ravignan; cu frigurile astea, cu tusea mea? Dar
de! ce să mă fac? sunt în mâinile d-tale, dispui de mine.
“Era chestia de o baie, zisă baie de năvală, un remediu foarte energic, după
cum spune biograful. Rezultatul fu admirabil. Seara, doctorul aduse pe bolnav la
masă şi, reînsănătoşit, povesti el însuşi vindecarea sa.
Aceasta însă e o cură prea energică, un fel de cură de cal care, deşi are
rezultate foarte bune câteodată, totuşi nu e de recomandat.
Cu acest prilej trebuie să spun că eu nu aprob toate aplicaţiile obişnuite prin
institutele noastre de hidroterapie, ba chiar Ie dezaprob câteodată. Mi se par prea
tari şi câteodată prea unilaterale. Se ia prea mult după calapot şi se dă puţină
importanţă bolnavului, dacă boala e mai veche ori mai nouă, dacă a făcut ravagii mai
mari ori mai mici. Tocmai aici, în multiplicitatea aplicaţiilor şi în aplicarea lor diferită,
potrivită fiecărui pacient, a aceleiaşi procedări constă toată arta şi aici poate şi
trebuie să dovedească cineva dacă e meşter sau nu. Mi-au venit bolnavi din diferite
institute de hidroterapie, care mi s-au plâns, zicând: “Nu mai era de suferit; am fost
maltratat în toată puterea cuvântului”.
Aşa ceva nu trebuie să se întâmple.
Pagina 25 din 174
Odată a venit la mine un om sănătos care spunea că s-a îmbolnăvit spălânduse
dimineaţa.
— Cum ai procedat? îl întrebai eu.
— Am ţinut capul în fiecare dimineaţă, câte un sfert de ceas, sub burlanul
fântânii din care ieşea apa rece ca sloiul.
Nu era de mirare că se îmbolnăvise. Noi râdem şi ne batem joc de un
asemenea procedeu prost şi neraţional. Şi totuşi câţi sunt aceia care au comis astfel
de nesocotinţe şi în chipul acesta au inspirat pacientului groaza de apă? Aş putea să
probez aceasta cu nenumărate exemple.
Previn pe oricine să nu întrebuinţeze niciodată apa prea tare ori prea des. În
caz contrar, elementul tămăduitor vatămă în loc să facă bine, iar încrederea
pacientului se schimbă în temere şi spaimă.
Treizeci de ani de-a rândul am sondat mereu şi fiecare aplicaţie am încercat-o
pe mine însumi. De trei ori, o mărturisesc sincer, m-am văzut nevoit să-mi schimb
sistemul, să mă cobor tot mai mult de la o prea mare rigiditate Ia blândeţe şi
domolire.
După convingerea mea de azi, statornicită în mai mult de 20 ani şi confirmată
prin numeroase vindecări, se obţin de la apă rezultate mai sigure, cu cât ea se
întrebuinţează în chipul cel mai uşor, mai simplu şi nevinovat.
Partea întâi a acestei cărticele tratează despre felul cum fac eu uz de apă,
întrebuinţând-o ca remediu. Partea a treia tratează despre diferitele boli.
În partea a doua am constituit un fel de farmacie de casă pentru oamenii de la
ţară.
Fiecărui strain, care-mi cere ajutor, îi fac câteva întrebări, pentru a nu proceda
pripit şi greşit.
Cărticica aceasta va da răspuns la întrebăriie următoare:
1. Ce este boala şi din ce izvor comun se trag toate bolile?
Corpul omenesc este formaţiunea cea mai miraculoasă din toate creaţiunile
lui D-zeu; fiecare părticică se potriveşte cu altă părticică, fiecare membru contribuie
la unitatea armonioasă şi miraculoasă a întregului. Întreg exteriorul şi interiorul
omului intonează acelaşi cântec: “Toate din mine şi de mine slăvesc numele
Domnului”. Această ordine, această armonie, ce se cheamă sănătate, se suprimă
prin intervenirea unor tulburări, ce le numim boli. Bolile interne, suferinţele externe,
iată păinea de toate zilele ce biata omenire mestecă mereu, fără voia ei.
Toate bolile, oricum s-ar numi, îşi au rădăcina, izvorul, sămânţa, în sânge, ori
mai bine zis în turburările sângelui, când acesta e împiedicat în circulaţia sa, ori e
stricat prin intervenirea unor substanţe străine. Reţeaua de artere şi vene, cu sucul
său cel roşu şi dătător de viaţă, străbate întreg corpul tocmai ca nişte canale de
irigaţii bine distribuite, şi bine coordonate, nutrind şi fecundând totul, fiecare
părticică, fiecare organ al corpului, după cum îi este mai prielnic. În măsură şi în
cumpăt constă ordinea: orice curs anormal, prea repede sau prea încet, în circulaţia
sângelui, orice pătrundere a unor elemente străine, strică pacea şi concordia,
produce dezbinare şi aduce boală în locul sănătăţii.
2. Cum se face vindecarea?
Vânătorul dibaci recunoaşte vânatul după urmele din zăpadă. De vrea să
împuşte o căprioară sau o vulpe, el se ia pe urma ei. Medicul iscusit ghiceşte îndată
unde e izvorul bolii şi ce dimensiune a luat. Simptomele îi arată boala şi el ştie ce fel
de mijloace să întrebuinţeze. Procedeul acesta e foarte simplu, ar zice cineva.
Câteodată da, câteodată nu. Dacă cineva îmi vine cu urechile degerate, ştiu că asta
i-a provenit din frig; dacă cineva stă pe o piatră de moară şi ţipă deodată că i-a
zdrobit degetele, ştiu ce-l doare. Nu e tot aşa însă când ai de-a face cu cele mai mici
dureri de cap, ori de stomac, de nervi ori de inimă, care nu numai că pot proveni din
Pagina 26 din 174
diferite pricini, dar pot fi considerate numai ca boli transmise de un organ învecinat.
Un fir de pai face ca pendula ceasornicului să stea pe loc. Meşteşugul este ca să
găseşti acest lucru de nimic. Examinarea aceasta e foarte complicată şi omul se
poate amăgi adeseori. Despre asta o să tratăm în partea a treia.
De lovesc cu piciorul ori cu securea în trunchiul unui stejar tânăr, se zguduie
trunchiul, tremură fiecare creangă şi se mişcă toate frunzele. Aş greşi groaznic dacă
aş conchide că frunza tremură fiindcă a fost atacată, fiind atinsă de un obiect
oarecare. Deoarece tremură trunchiul, tremură şi creanga şi frunza, ca unele ce
formează o parte şi o părticică din trunchi. Nervii sunt astfel de crengi ale corpului
omului. “Are boală de nervi; nervii îi sunt atacaţi”. Ce însemnează aceasta? Întreg
organismul a primit o zguduitură, a fost slăbit: de aceea tremură nervii.
Ia foarfecile şi taie cu precauţiune din pânza păianjenului un fir ce duce de Ia
centru la periferie. Deodată se strică reţeaua întreagă; din figurile geometrice
regulate se fac nişte forme neregulate şi încâlcite. Îmi vine să zic că păianjenul, când
şi-a întins pânza, a lucrat fără regulă şi a comis greşeli. Întinde acurn firul din nou şi
o să vezi că ordinea de adineaori e restabilită. Iscusinţa e să ştii să găseşti firul şi
să-l întinzi din nou. Cine, însă, mânuieşte reţeaua cu nedibăcie, o strică de tot. Las
la judecata fiecăruia să-şi facă tălmăciriie sale; eu închei cu răspunsul la întrebarea
noastră:Ce simplă şi uşoară este vindecarea când ştiu că boala provine din tulburările
sângelui! Nu sunt de făcut decât două lucruri: ori trebuie să dau sângelui, dacă
circulaţia este neregulată, cursul său normal şi obişnuit, ori să scot din sânge orice
materie stricăcioasă, vătămatoare, care-i tulbură compoziţia.
O altă cale, afară de întărirea organismului slăbit, nu există.
3. În ce mod produce apa vindecarea?
Apa spală iute pata de pe deget, curăţă rana sângerândă. Dacă după o zi de
muncă grea vara, te duci la un puţ şi-ţi speli cu apă năduşeala de pe frunte, te
răcoreşti şi îţi faci bine. Mama observă nişte cruste urâte pe capul copilului său. la
apă căldicică sau leşie şi le curăţă îndată.
Dizolvare, eliminare şi întărire, aceste trei calităţi ale apei ne sunt de ajuns,
şi zicem:
Apa, mai ales cura noastră de apă, vindecă toate bolile ce sunt curabile,
fiindcă aplicaţille noastre de apă sunt în stare:
a) să dizolve materia morbidă din sânge;
b) să elimine ce a dizolvat;
c) să readucă sângele astfel curăţit la circulaţia normală;
d) în fine, să învârtoşească, să întărească organismul slăbit.
4. De unde provine sensibilitatea generaţiei de azi, de unde accesibilitatea atât
de uşoară pentru orice boală, care până acum nu era cunoscută nici după
nume?
Aş putea să fiu scutit de această întrebare. Cu toate acestea mi se pare de
mare importanţă şi nu şovăiesc a afirma că toate aceste rele provin din lipsa de
învârtoşare. Slăbirea omenirii de azi a ajuns la un grad înalt. Slăbănogii, anemicii,
nervoşii, bolnavii de inimă şi de stomac formează azi regula generală; oamenii
sănătoşi şi robuşti sunt o excepţie. Lumea e sensibilă la orice schimbare a
temperaturii. Tranziţia de la un anotimp la altul nu se face fără guturai sau calar; ba
nici intrarea din aerul rece în odaia caldă, nu se face fără urmări rele.
Acum 50-60 de ani era cu totul altfel. Unde o să ajungem dacă sănătatea
oamenilor a luat-o atât de repede pe povărniş? E timpul să ne întoarcem.
O mică contribuţie la vindecarea unor asemenea neajunsuri o vor forma cele
câteva remedii inofensive şi nepericuloase pe care le adaug la cura de apă pentru
întărirea pielii, a întregului corp şi a diferitelor părti ale corpului.
Pagina 27 din 174
Remediile acestea, care la inceput au fost primite cu un zămbet sceptic, au
ajuns acum foarte întrebuinţate şi aduc rezultatele cele mai frumoase. Vivant
sequenes!
Nu e vorbă, s-ar putea scrie capitole tot aşa de interesante despre nutriţiune,
îmbrăcăminte şi aerisire. Dar despre acestea, altă dată. Ştiu că opiniile mele vor
întămpina o mare opoziţie. Cu toate acestea ţin mult la ele, fiindcă au fost probate
printr-o experienţă îndelungată. Ele nu sunt nişte ciuperci care să-mi fi crescut peste
noapte în creieri, ci sunt poame scumpe, care pentru unele prejudecăţi vor părea
amare şi acre, dar unui stomac sănătos îi vor prii admirabil.
Vreau să mai spun că, referitor la hrană, regula principală e:
Mai priincioasă e pentru corpul omului mâncarea uscată, simplă şi
neprefăcută prin condimente. Ca băutură să fie apa, pe care Dumnezeu ne-o dă
nefalsificată la fiecare izvor. Nu sunt puritan, admit să bea cineva un pahar de vin ori
de bere, dar nu le atribui importanţa, ce li se dă de obicei. Este adevărat că din punct
de vedere medical, după boală, băuturile acestea joacă un rol oarecare; în condiţii
sănătoase, însă prefer fructele.
În îmbrăcăminte îi urmez pe strămoşi. Haina ce se toarce şi se ţese în casă
este cea mai bună. Sunt contra distribuirii inegale a îmbrăcăminţii pentru fiecare
anotimp. Mai ales iarna, asta e o adevărată plagă. Capul are căciulă, gătul are o
legătură ori un şal de lână, umerii poartă un înveliş întreit ori împătrit, ba, când ieşi
pe stradă, îl mai încarci şi cu o blană; numai bietele picioare rămân, sărmanele, ca
şi vara, tot cu ciorapi, în cizme ori ghete. Ce urmează de aici? Îmbrăcămintea de sus
ridică sângele şi căldura, ca o pompă care ridică apa mereu spre etajul de sus, iar
extremităţile inferioare rămân anemice şi reci, şi este natural ca astfel să se
manifeste dureri de cap, congestii şi o multime de alte mizerii. Asemenea sunt în
contra îmbrăcăminţii de lână care acoperă pielea în mod direct şi imediat, şi sunt
pentru rufele uscate şi solide de cânepă. Acestea sunt pentru mine o piele peste
piele, care n-o moleşesc, ci o freacă şi o agită mereu. Lâna pe pielea goală este un
absorbant de sucuri şi căldură, şi contribuie mult la anemia generaţiei noastre mici
şi slăbănoage.
Urmează aenisirea. Ne place peştele care trăieşte în ape de izvor şi de
munte şi dispreţuim peştele de mocirle şi ape puturoase.
Aşa e şi cu aerul. Acelaşi aer respirat pentru a treia oară, e ca otrava, zice un
medic vestit. De aceea odăile noastre trebuie mereu aerisite. Aerul cel mai curat se
strică prin respiraţie. Ştim că un grăunte de tămâie, pus pe un mangal, umple o
odaie întreagă de miros. Ştim mai departe că, dacă tragi dintr-o ţigară ori pipă de
15-20 de ori, odaia întreagă se umple şi miroase a fum. Lucrul cel mai de nimic e în
stare să schimbe foarte iute aerul din odaie. Respiraţia nu seamănă cu acest fum?
Căte respiraţii nu facem într-un minut, într-un ceas, într-o zi, într-o noapte!
Ce stricat trebuie să fie aerul dacă nu se observă fumul din el! Şi dacă nu
aeriseşti, miasmele stricăcioase pătrund în plămâni. Urmările trebuie să fie, de
asemenea, rele şi vătămătoare.
Tot aşa de stricăcioasă pentru corp este şi căldura prea mare în odaie, fiindcă
căldura are proprietatea de a distruge şi de a consuma elementul dătător de viaţă,
oxigenul. Căldura din odaie să fie intre 12— 14 grade R. Niciodată să nu treacă
peste 15°.
Odăile de dormit să fie, de asemenea, bine aerisite, de asemenea paturile şi
saltelele.
În chipul acesta am spus tot ce aş fi avut de spus aici. Din cele zise, poate
să-şi formeze oricine o idee despre mine, şi să vadă dacă atunci când bat la uşă,
trebuie să mă lase să intru sau trebuie să mă respingă. Eu mă aştept şi la una şi la
alta, şi n-o să mă supere nici una, nici alta!
Pagina 28 din 174
PARTEA ÎNTÂI
APLICAŢIUNILE APEI
Toate apele să laude numele Domnului
Aquae omnes... laudent``` nimen Domini
GENERALITĂŢI
Întrebuinţarea apei, după metoda mea, se împarte în:
1. Comprese, 2. Băi, 3. Abur-Vapori, 4. Turnări (Duşuri), 5. Spălături,
6. Înfăşurări, şi 7. Băutul apei.
Subdiviziunile fiecărei întrebuinţări se află descrise la fiecare capitol, iar
aplicaţiile mai grele se explică la locul lor.
Conform firei bolii, aplicaţiile apei au un scop întreit: după cum o anumită
boală provine din tulburările sângelui, adică din circulaţia anormală şi defectuoasă,
ori din ingredientele străine introduse în sânge, aplicaţia are ca scop: dizolvarea,
eliminarea materiei bolnăvicioase şi întărirea organismului.
În genere, se poate zice că primul serviciu, acela al dizolvării, se face de către
aburi şi de băile întregi şi calde de buruieni; al doilea serviciu, acela al eliminării, se
face de către înfăşurările de tot felul, parte de către duşuri şi comprese; al treilea
serviciu, acela al întăririi, îl fac spălăturile, şi, în sfârşit, întreg materialul întăririi.
Nu vreau să intru aci în amănunte, spre a nu da loc la neînţelegeri.
Fiindcă fiecare boală derivă din perturbaţiile sângelui amintite mai sus, e
lămurit că, în fiecare caz de boală, trebuie să se aplice toate cele trei chipuri de
întrebuinţări, ori, cu alte cuvinte, trebuie să se aplice toate măsurile care dizolvă,
elimină şi întăresc. Apoi, aplicaţiile acestea nu se fac numai asupra părţii bolnave din
corp, spre exemplu asupra capului, piciorului ori mâinii, ci asupra corpului întreg,
care este îmbibat de sânge bolnav; cu preferinţă şi mai cu deosebire locul bolnav, iar
restul corpului ca tovarăş de suferinţă. Ar fi eronat a se proceda altfel. O să dau în
partea a treia câteva exemple care să confirme afirmaţia aceasta.
Cine vrea să întrebuinţeze apa ca un remediu, acela nu va proceda într-un
chip oarecare pentru că aşa îi place; numai nebunul se mulţumeşte de a opera cu tot
felul de ape, aburi şi comprese, fără nici un sistem. Pentru omul cu mintea
sănătoasă, aplicaţiile acestea trebuie să fie numai un mijloc pentru ajungerea
scopului. Dacă ajunge la rezultat numai printr-o apă căldicică, el o să fie satisfăcut,
căci datoria Iui este să vină în ajutor naturii, care se luptă pentru o acţiune proprie şi
independentă. Scopul lui de frunte este să rupă înlănţuirea de boli, aşa încât firea
să-şi poată urma neîmpiedicată opera sa. După îndeplinirea acestei datorii,
tămăduitorul trebuie să se retragă, să nu mai opereze.
Observaţia aceasta e importantă şi încă şi mai important este de a se proceda
conform ei. Fiindcă nimic nu discreditează mai mult cura de apă decât întrebuinţarea
ei indirectă, fără măsură şi fără înţelepciune. Numai şi numai acea specie de bolnavi
îi aduc pagubă, care, dându-se experţi în cura de apă, scot sangele cu cataplasmele
lor nesfârşite, cu aburii şi compresele lor. Aceasta nu înseamnă a face cură de apă,
ci, să mi se ierte expresia, a face ruină apei.
Cine cunoaşte influenţa apei, cine o ştie aplica în diferite chipuri, acela
posedă un remediu ce nu poate să fie întrecut de nici un mijloc, ori cum s-ar numi
acesta. Nimic nu este mai variabil în rezultate, nimic mai aplicabil decât apa.
În natură ea începe ca o băşicuţă mică de aer, ori de vapor, umple cea mai
mare parte a pământului. Aceasta trebuie să fie ce continuă într-o picătură şi se
sfârşesc cu imensul ocean ca un indiciu pentru fiecare hidropat şi să-i spună că
fiecare aplicaţie, fie în formă de lichid ori de vapor, e accesibilă şi de o varietate de la
Pagina 29 din 174
cel mai mic grad, până Ia cel mai energic; că, în fiecare caz, nu pacientul are să se
conformeze compresei, aburului etc., ci aplicaţia trebuie potrivită bolnavului.
Meşterul se probează totdeauna în alegerea aplicaţiei potrivite. Tămăduitorul
trebuie să examineze riguros pe bolnav. Mai întâi să-i bată la ochi durerile
secundare, adică bolile accesorii, care răsar ca ciupercile din interiorul terenului
atacat.
Acestea, de regulă, fac să se conchidă iute asupra rădăcinei bolii asupra
focarului principal. Se caută şi se examinează până unde a progresat boala şi ce fel
de stricăciuni a cauzat. Apoi se examinează bolnavul dacă e bătrân ori tânăr, slab ori
tare, uscat ori gras, anemic ori nervos, şi aşa mai departe. Toate aceste puncte, şi
înca multe altele, reprezintă icoana boalei, şi numai după ce s-au făcut toate
acestea, se recurge la farmacia apei şi se întrebuinţeaza după principiul: Cu cât mai
dulce şi mai lin, cu atât efectul e mai bun şi mai eficace.
Nici un fel de aplicaţie a apei, sub orice nume, nu poate strica, dacă se
urmează prescripţiile.
Cele mai multe din aplicaţii sunt acele cu apă rece, bunăoară cu apa de puţ,
izvor sau apa de gârlă. În toate cazurile când nu se prescrie în mod expres apa
căldicică, sub expresia apă se înţelege numai apă rece. Şi aci urmez principiul bazat
pe experienţă: cu cât mai rece, cu atât mai bună. Pe vreme de iarnă amestec pentru
cei sănătoşi şi puţină zăpadă. Să nu mi se impute că fac prescripţii aspre, căci
trebuie să se ţină seamă de scurta durată a întrebuinţării apei. Cine a încercat odată,
aceluia ia fost de folos; totuşi, nu sunt aşa de fără de inimă şi iată concesiile ce pot
face, dar nimic mai mult, când cineva vrea să aibă folos:
Pentru cei începători în ale curei cu apă, şi mai cu seamă pentru cei slabi, fie
mai tineri sau mai bătrâni şi chiar bătrâni de tot; pentru bolnavi care se dau înapoi în
faţa apei reci; pentru acei ce n-au destulă căldură animală: anemicilor şi nervoşilor,
le dau voie să înceapă pe vremea de iarnă cu apa căldicică, adică care a stat într-o
baie caldă, având temperatura de 14 până la 15 grade R. Muştele se atrag cu miere
şi nu cu sare sau oşet.
Aplicările apei încălzite se fac, în ceea ce priveşte temperatura şi durata,
după prescrieri speciale. Gradele de căldură însemnate cu R., însemnează
întotdeauna Réaumur.
Suntem datori să mai dam câteva explicări privitoare la aplicările reci - (în
partea a treia se va vorbi mai adesea şi mai pe larg despre aceasta) - şi anume
asupra regulilor de observat înainte, în decursul şi în urma aplicărilor.
Nimeni să nu îndrăznească a proceda la vreuna din aplicările reci când simte
frig ori fiori etc., în afară de cazul când aceasta se permite în chip expres Ia locul
respectiv. Aplicarea trebuie să se facă cât mai repede, dar fără spaimă şi grabă prea
mare şi nu trebuie să se întârzie nici la dezbrăcare, nici la îmbrăcare, cum ar fi
aceste lucruri secundare se pot săvârşi după ce corpul întreg e bine acoperit. Ca să
dau un exemplu, la o baie întreagă rece nu trebuie să se întrebuinţeze mai mult de
4-5 minute pentru dezbrăcare, îmbăiere şi îmbrăcare. Pentru aceasta nu e nevoie
decât de puţină deprindere. De câte ori la o aplicare se zice, “un minut” prin aceasta
se exprimă termenul cel mai scurt; când se zice 2-3 minute, răceala trebuie să
opereze mai statornic, dar nu un timp îndelungat.
Niciodată corpul nu trebuie uscat după nici un fel de aplicare rece, exceptând
capul şi mâinile până la rădăcina mâinii; aceasta din urmă numai pentru a nu se uda
hainele la îmbrăcare. Corpul umed trebuie acoperit imediat cu cămaşa şi cu celelalte
haine; aceasta trebuie să se facă, după cum am zis, cât mai repede, pentru a se
închide cât mai curând, ermetic, toate locurile umede. Acest procedeu pare multora,
ba chiar celor mai mulţi, ciudat, deoarece cred, că în chipul acesta, ar trebui să
umble toată ziua în umezeală. Dar înainte de a-şi forma o judecată, să încerce. Vom
vedea Ia ce este bună neştergerea corpului. Ştergerea este împreunată cu o frecare
şi, deoarece nu e cu putinţă ca ea să se opereze în chip egal, în toate părţile, dă
Pagina 30 din 174
naştere la o căldură inegală a pielii, ceea ce e de puţină importanţă pentru omul
sănătos; pentru cel bolnav şi slab însă, adesea, înseamnă foarte mult. Neştergerea
ajută să se producă cea mai regulată, egală şi rapidă căldură naturală. Se întâmplă
întocmai ca şi când se împroaşcă apa în foc. Căldura internă a corpului întrebuinţează
apa lipită de piele ca un material pentru formarea rapidă a căldurii mai
intensive, mai mare. Cum am zis, este destul să se facă o probă.
Prescriu însă cu stricteţe ca, după fiecare aplicare de apei, să se facă
mişcare, fie în chip de muncă sau de umblare, care să se continue până când toate
părţile corpului vor fi cu desăvârşire uscate şi vor avea o căldură normală. La
începutul mişcării se poate trage mai repede, dar după ce se simte căldura, mai
încet. Fiecare simte mai bine singur când începe căldura normală a corpului şi când
se poate înceta mişcarea, umblarea. Pacienţii care se încălzesc uşor şi asudă
trebuie să umble sau să se mişte la început rnai încet, dar ceva mai mult, şi să nu se
aşeze asudaţi sau încălziţi nici chiar într-o odaie caldă. Un catar ar fi inevitabil în
acest caz.
Ca regulă generală se poate admite că timpul minimal al mişcării după o
aplicare, trebuie să fie totdeauna de un sfert de ceas. Este, după cum am spus,
totuna în ce chip se va face mişcarea, fie prin umblare, fie prin muncă corporală etc.
Aplicările pentru care se prescrie şederea în cearceafuri, cuprind această
notiţă la locul ei, de asemenea tot ceea ce se potriveşte la fiecare exerciţiu. Cel care
adoarme la o astfel de aplicare, trebuie lăsat să doarmă în pace şi să se odihnească,
chiar dacă timpul prescris ar trece. Ca în toate trebuinţele, mici şi mari, şi aci natura
face cele mai exacte servicii de ceasornic deşteptător.
Când e nevoie de cearceafuri, nu înţelegem niciodată pânza fină, ci dură;
dacă se poate, pânza mai dură de in. Oamenii mai săraci pot folosi şi pânza veche
de cânepă groasă; aceasta nu le va strica. Pentru spălarea corpului, care se prescrie
adesea, se potriveşte, de asemenea, mai bine o pânză mai dură, de in sau de
cânepă.Din motivele pe care le-am expus pe scurt în introducere, suntem împotriva
lânei ca îmbrăcăminte pe pielea goală. Stofele de lână folosesc însă foarte mult la
învăluire, de exemplu la înfăşurarea rece cu gheaţă. Ele dezvoltă o căldură rapidă şi
multă şi în această privinţă sunt neîntrecute. Din aceleaşi motive recomandărn la
astfel de aplicări pilot (plapumă de fulgi), ca acoperământ.
Aşa numitele frotări, fie prin frecare, fie cu perii, nu sunt deloc aplicate de noi.
Unul din scopurile lor, care este căldura, se împlineşte într-un chip mai egal prin
neştergere; celălalt, adică deschiderea porilor, sporirea activităţii pielii şi altele, o
împlineşte cămaşa de pânză groasă, iarăşi cu avantajul că aceasta lucrează, nu ca
periile, câteva minute, ci ziua şi noaptea, fără jertfă de timp şi de forţă. Când este
vorba, în unele locuri, de spălări puternice, nu înţelegem prin ele decât spălări repezi
ale întregului loc supus tratamentului. Spălarea locului, iar nu frecarea, este lucrul
principal.
Să mai amintim ceva: Aplicările seara, înainte de culcare, nu plac celor mai
mulţi; ei se simt iritaţi, ca şi zguduiţi într-un somn început. Pentru alţii, aplicările
uşoare de seară sunt ca nişte legănări într-un somn dulce. Nu recomandăm, în
genere, astfel de aplicări, dar sfătuim pe oricine ca, în această privintă, să procedeze
după curn va crede şi după experienţa sa proprie deoarece tot el va avea să suporte
şi urmările.
Pagina 31 din 174
Mijloace de a-ţi întări corpul
Mijloacele de a-ţi întări corpul sunt, după metoda mea: 1) umblarea desculţ;
2) umblarea prin iarbă umedă; 3) umblarea pe pietre umede; 4) umblarea prin
zăpada căzută de curând; 5) umblarea prin apă rece; 6) baia rece a braţelor şi a
picioarelor; 7) duşuri Ia genunchi (cu sau fără turnare superioară).
1) Cel mai natural şi mai simplu mijloc de întărire a corpului este umblarea
desculţ.Aceasta poate să se exercite, după diferitele stări şi vârste, în chipurile cele
mai deosebite.
Copiii mici de tot, care depind cu totul de ajutorul altora şi sunt legaţi de
leagăn şi de perine, să nu poarte, pe cât e posibil, încălţăminte niciodată. De am
putea să convingem pe toate mamele despre această lege igienică! Părinţilor plini de
prejudecăţi, care nu vor să priceapă aceasta, să le fie milă de mititeii nevinovaţi şi să
le dea cel puţin o încălţăminte prin care aerul curat să poată ajunge binişor până la
piele.
Copiii care pot deja să stea în picioare şi să umble, să se ajute singuri. Ei îşi
aruncă ghetele şi ciorapii care le chinuiesc picioarele şi sunt fericiţi, mai ales
primăvara, să poată alerga desculţi. Uneori se rănesc la câte un deget, dar aceasta
nu-i împiedică să se descalţe, iar unii fac aceasta în chip instinctiv, urmând un
impuls pe care l-am simţit şi noi, cei în vârstă, dacă cultura prea rafinată şi care pune
toate pe un calapod nefiresc nu ne-ar fi adesea de orice simţ sănătos.
Copiii celor săraci arareori sunt tulburaţi în jocurile lor. Mai puţin norocoşi sunt
copiii celor bogaţi, cu toate că nici ei nu simt rnai puţin această necesitate. Am văzut
odată un copil al unui înalt funcţionar. Îndată ce tatăl său îl pierdea din vedere, îşi
arunca ghetele şi ciorapii, şi începea să alerge prin iarba verde. Mamă-sa, o femeie
cu minte şi cu bun simţ, nu-l împiedica să-şi facă voia, dar tatăl său îl certa
întotdeauna şi-l asemăna cu “copiii de ţăran”. Aceasta nu împiedică pe mititel ca a
doua zi să alerge şi mai vesel prin iarba verde. lar noi nu putem decât să repetăm:
Să lăsăm copiii să-şi facă această poftă!
Părinţii cu minte, care ar permite bucuros copiilor lor aşa ceva, dar trăiesc la
oraş şi n-au grădină la casă, pot să permită mititeilor să umble desculţi un timp prin
vreo odaie sau prin vreo altă sală; lucrul principal este ca picioarele, ca şi faţa şi
mâinile, să mai respire, să sugă aerul proaspăt, să se mişte în elementul lor.
Pentru oamenii de la ţară şi în genere pentru cei mai săraci n-avem nevoie să
mai dăm nici un sfat: ei umblă mult desculţi şi nu invidiază pe locuitorii mai bogaţi ai
oraşeloor pentru instrumentele lor de tortură, pentru ghetele şi ciorapii care le apasă
picioarele şi le ţin strânse. Oamenii de la ţară, zăpăciţi de obişnuinţele orăşeneşti şi
cărora le e ruşine să se poarte ca semenii lor, sunt destul de pedepsiţi pentru iubirea
lor: cât despre cei care n-au adoptat încă metoda aceasta, apoi nici să n-o adopte. În
tinereţea mea, toţi umblau desculţi la ţară: copiii şi oamenii mari, soţi şi mame, băieţi
şi fete. Drumurile până la biserică şi până la şcoală erau lungi de câte un ceas;
părinţii ne dădeau căte un codru de pâine şi câteva mere drept merinde, precum şi
ciorapi şi ghete drept încălţăminte; acestea din urmă, însă, le purtam pe băţ până la
intrarea în biserică sau în şcoală, şi aceasta o făceam nu numai vara, ci adesea şi în
anotimpuri mai reci. Abia începea să dispară zăpada de pe câmpii şi începearn să
umblăm desculţi pe pământul umed, ne simţeam veseli, bine şi sănătoşi.
E un lucru lămurit că oamenii de la oraşe, şi în special cei din clasele
superioare, nu pot să se supună acestui exerciţiu, Dacă în prejudecăţile lor au ajuns
atât de departe, încât socotesc că n-ar putea, îmbrăcându-se, să lase măcar ca
piciorul gol să se atingă de scândurile salonului, ci numai de covoare calde şi moi, ca
să nu fie expuşi la reumatisme, guturaiuri, dureri de gât sau altele, nu mă mai ocup
de ei. Dacă, însă, sunt mulţi din aceia care ar fi gata să facă ceva pentru întărirea
corpului, ce îi împiedică să facă o astfel de plimbare seara, înainte de a se culca,
Pagina 32 din 174
sau dimineaţa după sculare, zece minute, un sfert sau o jumătate de ceas? Aceste
plimbări ar putea să se facă, mai întâi, în ciorapi, mai târziu desculţi, în sfârşit,
înainte de plimbare prin odaie, picioarele, să se ţină câteva momente în apă.
Mamelor voim să le mai adresăm în acest loc un cuvânt deosebit. Ele sunt în
prima linie chemate să îngrijească de creşterea unei generaţii mai robuste, mai
rezistente, şi să ajute la înlăturarea moleşirii, slăbirii, anemiei, nervozităţii, şi cum se
vor mai fi numind toate aceste scurtătoare de viaţă, care fac atâtea goluri în
societatea omenească. Aceasta se face prin întărirea corpului, începută cu
înţelepciune din vârsta cea mai fragedă a copilului. Aer, nutriment, îmbrăcăminte,
sunt trebuinţe tot atât de neapărate pentru copilul de ţâţă, ca şi pentru moşneag. Ele
sunt totodată agenţii întăririi corpului. Cu cât e mai curat aerul pe care copilul îl
respiră, cu atât sângele îi este mai bun.
Pentru a deprinde repede această fiinţă slăbuţă cu aerul liber, mamele ar face
bine ca, după băile calde zilnice, să cufunde pentru vreo 2—3 secunde copilul într-o
apă rece, cum ar fi una încălzită de soare, sau să-l spele repede cu o astfel de apă.
Apa caldă, singură, moleşeşte; spălările repezi reci întăresc şi asigură o dezvoltare
sănătoasă a corpului. Sensibilitatea care va face pe copil să plângă la început, va
dispărea de la sine după aplicarea a treia sau a patra. Această afundare întăreşte pe
copii, de mici, împotriva răcelilor atât de dese şi a urmărilor lor, şi scuteşte pe
mamele care vor să evite aceste rele, de înfăşurările şi îmbrobodirile în stofe de lână
şi altele, care împiedică orice pătrundere a aerului curat şi care ar trebui să
înspăimânte pe orice om cugetător. Se păcătuieşte foarte mult, în chipul acesta,
împotriva sănătăţii mititeilor. Corpurile li se vâră în nişte adevărate cuptoare
arzătoare de lână, trupuşoarele gem sub greutatea legăturilor şi a şalurilor,
căpuşoarele sunt îmbrobodite de nu mai aud, nici nu mai văd, şi gâtul, care ar trebui
întărit de preferinţă, se mai învăluie de obicei în legături deosebite, care îl despart de
orice atingere cu aerul. Când copilul e lăsat să fie dus Ia plimbare, mamă-sa îi mai
examinează odată toate legăturile, ca nu cumva să rămână vreun colţişor desfăcut.
Astfel fiind, poate oare să fie de mirare că difteria, crupul şi alte boli seceră atâţia
copilaşi, că sunt atăţi copii slăbănogi, predispuşi la oftică şi la toate bolile, din care
multe nici nu se cunoşteau mai înainte? Nu! Căci numai o fortificare din vreme a
corpului îl poate apăra de toate acestea. Mens sana în corpore sano, zice un
proverb latin, şi aceasta înseamnă că, şi în privinţa intelectuală, dezvoltarea merge
paralel cu a corpului. De ar înţelege toate mamele datoria şi răspunderea ce o au
pentru sănătatea copiilor şi ar asculta din vreme de sfatunile bune!
Un chip deosebit şi foarte eficace al umblării desculţ, este urnblarea prin iarba
umedă, fie această iarbă umezită prin rouă, ploaie sau prin stropire cu apă. În partea
a treia se va întâlni adesea acest exerciţiu de întărire şi nu putem decât să-l
recomandăm cu cea mai mare căldură tinerilor şi bătnânilor, celor sănătoşi, ca şi
celor bolnavi.
Cu cât iarba e mai umedă, cu atât se urmează mai mult exerciţiul, şi cu cât se
poate repeta mai des, cu atât rezultatul va fi mai bun. De obicei, plimbarea prin
iarbă, trebuie să dureze de la un sfert până la trei sferturi de ceas.
După terminarea exerciţiului, se şterge repede iarba sau nisipul de pe
picioare, dar fără să se usuce pielea picioarelor şi încălţămintea uscată se trage
peste picioarele umede. După umblarea prin iarba umedă, urmează o plimbare cu
picioarele încălţate pe un drum uscat, acoperit cu nisip sau cu pietre, la început ceva
mai repede. Durata plimbării depinde de uscarea şi încălzinea picioarelor, şi nu
trebuie să treacă peste un sfert de ceas.
Să se observe bine cuvintele “încălţăminte uscată”. Să nu se tragă peste
picioare ciorapi umezi, după această aplicare: urmările s-ar simţi imediat la cap şi la
gât. Aceasta n-ar însemna a clădi ci, a dărâma. Este bine să se atragă atenţia
tinerilor nesocotiţi şi iuţi să fie cu băgare de seamă, să nu-şi arunce ghetele şi
Pagina 33 din 174
ciorapii în iarbă umedă, ci să le ţină la loc uscat, pentru ca picioarele umede să
poată fi readuse repede Ia căldura necesară.
Sunt mulţi ani de când cunoşteam pe soţia unui înalt funcţionar. Această
mamă energică ţinea mult la sistemul de a-şi fortifica copiii, întărindu-le corpul; nu le
permitea să aleagă mâncarea şi băutura, nici să se prea plânga de vreme rea,
căldură, frig etc. Îndată ce începea să ningă, promitea copiilor pâine cu unt şi cu
miere, dacă cutezau să facă câte o plimbare desculţi prin zăpadă. Aşa făcu mai mulţi
ani de-a rândul; copiii se întăriră, se făcură voinici şi vânjoşi şi, toată viaţa lor, vor fi,
desigur, recunoscători mamei lor pentru această creştere solidă.
Aceasta în ce priveşte umblarea prin zăpadă a celor sănătoşi; să cităm acum
două cazuri care vor arăta ce efect bun are acest exerciţiu şi Ia multe boli.
O persoană suferea de mulţi ani, iarna, de degerări care se umflau, coceau
şi-i pricinuiau dureri mari. În primele zile de toamnă începu, după sfatul nostru, să
facă plimbări prin zăpadă; le repetă de mai multe ori şi se vindecă cu desăvârşire de
boala ce avea.
Acum, nu de mult, a venit la noi o fată de 17 ani, plângându-se de dureri
violente de dinţi. “Dacă te-ai plimba cinci minute prin zăpada căzută de curând, -
i-am răspuns - ţi-ar trece durerea imediat”. Ea ne-a urmat sfatul îndată, alergă în
grădină şi peste zece minute se întoarse strigând veselă că durerea-i trecuse cu
desăvârşire.
Niciodată plimbarea prin zăpadă nu trebuie să se facă, dacă corpul întreg nu
e cald. Cei friguroşi să caute întai prin muncă sau exerciţiu să-şi aducă corpul în
starea de căldură normală. Persoanele care suferă de asudarea picioarelor, de
crăpături la picioare, de degerături sparte sau coapte, se înţelege că nu pot practica
plimbarea prin zăpadă până nu vor încerca să se vindece mai întâi în alt chip (vezi:
baia de picioare sau Aburul pentru picioare; Umblarea prin apă). Oricât de simplă ar
părea umblarea prin apă, până la pulpe, totuşi, tocmai acest exerciţiu foloseşte:
a) pentru întărire, acest exerciţiu are acţiune asupra corpului întreg, întăreşte firea
întreagă; b) are acţiune favorabilă asupra rinichilor şi asupra secreţiunii urinei, de
aceea apără de multe boli ce-şi au originea, în rinichi, în băşică sau în pântece;
c) are o acţiune bună asupra pieptului, uşurează respiraţia şi alungă gazele din
stomac; d) are o acţiune deosebit de bună asupra durerilor de cap.
Acest mijioc de întărire a corpului se poate aplica, făcând mişcare în apă
rece, într-o putină de baie, etc., la început până peste glezne. Mai mult efect se
dobândeşte dacă se adaugă, pe rând, apă până la pulpe, şi, mai mult dacă apa vine
până la genunchi.
În ce priveşte durata, se poate începe cu un minut, apoi şi mai mult, până la 5
şi 6 minute. Cu cât apa va fi mai rece, cu atât va fi mai bine. După un astfel de
exerciţiu, trebuie să se facă mişcare, vara în aer liber, iarna în odaie încălzită, până
la încălzirea normală a picioarelor. larna se poate pune zăpadă în apă. Cei slabi de
constituţie pot să înceapă cu apă nu prea rece, şi să treacă pe rând la apă mai rece
şi, în cele din urmă, la apă rece de tot.
Pentru întărirea extremităţilor, a braţelor şi a picioarelor, este de mare folos
următorul exerciţiu. A sta în apă rece până la genunchi, nu mai mult decât un minut.
După încălţare, iţi dezveleşti braţele până la subsuori şi le ţii de asemenea un minut
în apă rece. Mai bine este a se face, de se poate, ambele aceste exerciţii în acelaşi
timp; în acest scop poate servi o putină de baie mai mare. Exerciţiul se poate face şi
punând picioarele într-un vas aşezat pe pământ, iar braţele şi mâinile în alt vas sau
ciubăr, aşezat mai sus, pe un scaun.
Aplicăm acest exerciţiu, după multe boli pentru ca să sporim circulaţia
sângelui la extremităţi.
Înmuierea, numai a braţelor, face servicii bune tuturor celor care suferă de
degerături şi de mâini reci. Face bine cine îşi usucă mâinile (nu braţele) imediat după
înmuiere, deoarece aspru poate să pricinuiască crăpări de piele, când mâna e udă.
Pagina 34 din 174
Acest exerciţiu pretinde ca corpul să se simtă cald normal, (să nu tremure de
frig). El se poate face însă şi cu picioarele reci până peste glezne, (nu până peste
pulpe), şi cu braţele reci până la coate.
Ca cel din urmă mijloc de întărire am enumerat duşurile sau turnarea de apă
peste genunchi. Ele sunt în deosebi folositoare picioarelor.
Acest exerciţiu nu se poate face decât atunci când corpul e cald (când nu
tremură). Picioarele pot fi reci până la glezne. De asemenea, duşul de genunchi
singur, adică fără să fie însoţit de altă aplicare, nu trebuie continuat prea mult, (3-4
zile cel mult). Cine îl foloseşte mai mult, trebuie să-l schimbe cu duşuri întregi sau cu
înmuierea braţelor, făcând dimineaţa una, şi după amiază alta din aceste aplicări.
Aceste mijloace de întărire vor ajunge. Ele se pot aplica în orice anotimp,
iarna ca şi vara. larna se va scurta puţin aplicaţia şi se va prelungi mişcarea; înainte
de a fi cineva obişnuit cu aceste exerciţii, ar fi bine să nu le înceapă iarna. Mai ales
oamenui anemici, friguroşi, răsfăţaţi prin îmbrăcăminte prea călduroasă, e mai bine
să înceapă aceste exerciţii vara. Nu zic aceasta pentru că m-aş teme că aplicaţiile
le-ar strica ceva; mă tem numai să nu se sperie cineva de la început şi să nu urmeze
o cură cu desăvârşire bună.
Cei sănătoşi, ca şi cei bolnavi, pot să aplice fără teamă toate exerciţiile cu
precauţiune şi urmărind întocmai preceptele date. Niciodată exerciţiul însuşi nu
poate avea urmări rele, ci numai neprevederile împreunate cu el. Chiar şi la
tuberculoşi, la care boala făcuse deja progrese mari, am aplicat cu rezultate bune.
Mulţi, şi în special cei săraci, cărora le este destinat mai ales studiul nostru,
nu vor avea nevoie de îndemnurile mele pentru a-şi întări corpul. Meseria şi felul lor
de viaţă pretind adesea zilnic, ba chiar şi în fiecare ceas, unul sau altul din mijloacele
de întărire menţionate sau altele pe care le-am mai enumerat. Ei nu au de ce să
invidieze pe alţii care, în aparenţă, duc o viaţă mai bună. Aceste mijloace sunt nişte
închipuiri adesea cu desăvârşire nefondate.
Aceia dintre cititori, care poate n-au auzit niciodată despre cele arătate aici,
înainte de a-şi da verdictul de condamnare, să facă numai o încercare cât de mică.
Dacă va ieşi în favoarea noastră, ne vom bucura, nu pentru noi, ci pentru importanţa
cauzei. Multe furtuni dau în viaţă peste sănătatea oamenilor. Bine de cei care îşi vor
fi întărit bine şi adânc rădăcinile sănătăţii lor.
Pagina 35 din 174
APLICAŢII DE APĂ
Aplicaţiunile de apă, pe care noi le folosim, se împart în chipul următor:
a) Comprese; b) Băi; c) Aburi; d) Turnări (duşuri); e) Spălări g) Înfăşurări şi g) Apa ca
băutură.
A) Compresele
Deoarece următoarele aplicări sunt cunoscute în popor sub denumirea de
“comprese”, păstrez şi eu această denumire cu plăcere, chiar cu riscul de a nu se
potrivi bine. Compresele se împart în:
1. Comprese superioare (aplicate deasupra)
O bucată de pânză mai mare şi aspră, (pânza de soi e foarte potrivită pentru
acest scop), se îndoaie de 3, 4, 6, 8, 10 ori în direcţia lungimii, până când ajunge
atât de largă şi de lungă, încât să acopere, de la gât în jos, pieptul şi pântecele. La
dreapta şi la stânga corpului să se lase, de fiecare parte, să atârne în jos câte o
bucăţică. Pânza astfel pregătită, se înmoaie în apă rece (iarna se poate întrebuinţa
apă caldă), apoi se stoarce bine şi se acoperă cu ea, în chipul descris mai sus,
pacientul, care zace în pat. Deasupra se aşează o plapumă de lână sau o pânză
uscată, împăturită de 2—3 ori, şi care are scopul de a nu lăsa să pătrundă aerul la
compresa umedă apoi peste toate acestea, o pilotă (plapumă de fulgi). În jurul
gâtului mai punem de obicei o bucată de pânză sau de lână, care să impiedice cu
desăvârşire aerul de a pătrunde la compresă. Trebuie să se acopere pacientul cu
băgare de seamă, căci se pot prea uşor produce răceli.
Compresa rămâne aşezată de la 3 sferturi de ceas până la un ceas. Dacă
aplicarea se cere să fie repetată, căci ea trebuie să opereze prin răceală, atunci
compresa încălzită trebuie reînoită, adică trebuie înmuiată din nou.
Îndată ce timpul prescris a trecut, se depărteaza pânza umedă, pacientul se
îmbracă şi face mişcare, sau mai rămâne câtva timp în pat.
Aplicarea compresei superioare are efect mai ales asupra gazelor stătute din
stomac şi pântece, pe care le îndepărtează.
Această aplicare, ca şi cea următoare, pretinde ca corpul să fie cald.
2. Comprese inferioare (aplicate dedesubt)
Tot ca şi compresa superioară este şi cea inferioară care, dacă ambele
aplicări trebuie să se facă pe rând, trebuie făcută mai întâi. În această privinţă este
de notat:
Deoarece şi compresa inferioară se face în pat, pentru a evita umezirea
saltelei, se aşează peste cearceaf o altă pânză de in, şi peste aceasta, o cergă.
Tot o pânză îndoită de mai multe ori (3—4 ori), înmuiată şi stoarsă bine, se
întinde în lungime deasupra cergei, aşa ca să acopere pe pacient de la cel dintâi
până la cel din urmă inel al şirei spinării (întreaga spinare). Pacientul se aşează cu
spatele şi se acoperă bine cu o pilotă şi o cergă, ca să nu pătrundă aer deloc.
Compresa inferioară (de desubt) foloseşte tot trei sferturi de ceas, în caz de
prelungire, să se înnoiască, având să opereze, ca şi compresa de deasupra, numai
prin răceală. Regulile de observat după aplicare sunt tot cele de rnai sus.
Compresele dedesubt sunt foarte bune pentru întărirea şirei spinării, în contra
durerilor de spate şi de mijloc (junghi). Cunoaştem multe cazuri, în care durerea de
mijloc (lumbago) a fost vindecată cu desăvârşire după aplicarea a două comprese,
într-o singură zi.
În cazuri de stagnare a sângelui şi în fierbinţeala frigurilor, compresele de
dedesubt au un efect foarte bun.
În ce cazuri anume, trebuie să se aplice şi de câte ori trebuie să se repete, se
va arăta la diferitele cazuri de boală.
Pagina 36 din 174
3. Comprese deasupra şi dedesubt în acelaşi timp.
După cum se pot face una după alta, tot astfel acete dou feluri de comprese
se pot aplica şi în acelas timp.
Se prepară compresa dedesubt astfel cum s-a explicat la No. 2, iar cea de
deasupra se aşează lângă pat. Pacientul se dezbracă şi se aşează pe compresa de
jos, apoi îşi aplică pe cea de deasupra, care stă gata alături. Acoperirea cu pătura de
lână şi cu pilota se face, încăt din nici o parte să nu poată pătrunde aerul la
comprese. De mare importanţă este, la această aplicaţie dublă, ca pătura de lână,
care se aşează sub compresa dedesubt, să fie destul de largă ca să se poată
acoperi şi compresa de deasupra, aşa ca bolnavul să fie ca şi înfăşat.
Această aplicaţie trebuie să ţină cel puţin 3/4 de ceas şi cel mult un ceas.
Ea face servicii excelente în contra căldurilor mari, a gazelor, congestiilor,
ipohondriei şi altor boli.
4. Comprese pe pântece.
Pacientul stă culcat în pat. O pânză de in, împăturită de 4-6 ori, se înmoaie în
apă, se stoarce de tot (aşa ca să nu mai picure), se pune pe pântece şi se acoperă
cu grijă cu o pătură de lână şi cu pilota. Aplicaţia poate să dureze 3 sferturi de ceas
până la 2 ore; compresa trebuie schimbată după ora întâi, adică muiată din nou.
Această compresă face servicii bune în contra durerii de stornac, a crampelor,
şi când e vorba să se atragâ sângele de la piept şi de Ia inimă.
Adesea se foloseşte în locul apei, pentru înmuierea pânzei, oţetul; de
asemenea, după cum se arată în partea a treia, se mai folseşte, în acest scop, şi
infuziunea (ceaiul de flori de fân).
Pentru a se economisi oţetul, compresele se pot face astfel: se înmoaie mai
întâi o pânză îndoită în două în jumătate apă şi jumătate oţet, şi se aşează pe corpul
gol, iar deasupra se întinde o altă pânză, îndoită de 2-4 ori şi înmuiată numai în apă.
Acoperirea se face ca mai sus. Adesea ni s-a pus întrebarea: Ce principii avem în ce
priveşte compresele de gheaţă, lăsarea de sânge etc.? Ne vom explica aici pe scurt:
Cel care întinde mâna unui duşman spre împăcare, cu fruntea încruntată, mai
cu greu îşi va ajunge scopul decât unul care-şi întâmpină cu faţa veselă şi cu inima
vioaie. Această comparaţie ne vine în minte când e vorba de aplicarea gheţii sau a
apei. Totdeauna am socotit compresele de gheaţă, mai ales peste părţile cele mai
delicate ale corpului, (cap, ochi, urechi etc.), printre mijloacele cele mai aspre şi mai
brutale. Ele nu merg mână în mână cu natura, ajutând să lucreze iarăşi singure; ele
îi smuig ceva cu sila, şi aceasta se răzbună. Pungi de gheaţă, comprese de gheaţă
şi cum se mai numesc în practica noastră, sunt necunoscute şi aşa vor rămâne
întotdeauna. Să-şi închipuie cineva ciocnirile colosale dintre căldura arzătoare din
lăuntrul corpului şi muntele de gheaţă de deasupra, iar între ele, mădularul cel
suferind, organul de carne plăpând şi de sânge, muncit de amândouă. Rezultatele
unor astfel de munci le-am aşteptat totdeauna cu mare temere, şi temerea noastră,
în cele rnai multe cazuri, a fost justificată.
Cunoaştem pe un domn care, un an întreg, a avut să poarte, fără întrerupere,
ziua şi noaptea, comprese de gheaţă pe un picior. Ei bine, a trebuit să se întâmple o
adevărată minune ca această mulţime de gheaţă să nu absoarbă întreaga căldură,
nu numai pe cea produsă de boală, ci şi căldura naturală indispensabilă! Dar de
vindecarea piciorului, nici vorbă!
Ne poate răspunde cineva că în multe cazuri le-a folosit într-adevăr. Se poate
că răul n-a putut rezista atâtor mijloace forţate, dar urmările? Sunt nenumărati aceia
cane au venit Ia noi cu pierderea parţială a feţei, cu surditate, într-un grad mai mare
sau mai mic, cu reumatisme din cele mai felurite şi în special cu reumatisme de cap
şi alte multe sensibilităţi mari ale capului. De unde proveneau toate acestea?
Răspunsurile erau mai întotdeauna: “Atunci, şi atunci, mi s-au aplicat comprese de
Pagina 37 din 174
gheaţă; sufăr de ani de zile.. .“ Negreşit că cei mai mulţi vor suferi toată viaţa lor. O
mai repetam încă odată: Ne pronunţăm absolut împotriva oricărei comprese de
gheaţă şi afirmam, dimpotnivă, că apa, aplicată potrivit, este în stare să potolească
şi să neutralizeze cea mai mare căldură,fie aceasta în oricare parte sau organ al
corpului. Dacă un incendiu nu mai poate să fie stins cu apă, atunci desigur nu va fi
stins nici cu bucăţi de gheaţă. Aceasta poate s-o înţeleagă oricine.
Am zis că apa, aplicată potrivit, aduce folos. Prin aceasta fireşte că nu
înţelegem ca la o aprindere, de exemplu, la cap sau în cap, să se pună cât se poate
de multe comprese, şi aşa mai departe. O sută de bucăţi de gheaţă sau de
comprese nu vor opri năvălirea sângelui spre locul inflamat, ceea ce sporeşte
fierbinţeala. Trebuie să conducem sângele în altă parte, să-l răsfirăm, cu alte
cuvinte; afară de aplicaţiile de la locul suferind, trebuie să facem şi altele asupra
corpului întreg. Pe acest duşman la cap sau în cap, de pildă, îI vom ataca, mai întâi
la picioarele pacientului şi apoi vom purcede împotriva corpului întreg.
De altfel, gheaţa ne face şi nouă servicii excelente la cura noastră de apă,
prin întrebuinţare indirectă. Ea răceşte vara apa, când începe să devină prea caldă.
Ce opinie avem despre lăsarea de sânge, lipitori şi alte scoateri de sânge, de
orice fel?
Acum 50, 40 şi chiar 30 de ani, rar se găsea o femeie care să nu-şi fi lăsat
sânge de 2, 3, 4 ori pe an; se însemnau de la începutul anului, în calendar, zilele
alese cu multă stricteţe, pentru această operaţie. Medicii de la ţară şi de la oraşe,
bărbierii, chirurgii îşi numeau meseria o adevărată “măcelărie”; chiar şi instituţiile,
mânăstirile, îşi aveau timpul de lăsarea sângelui şi dieta prescrisă cu multă stricteţe.
Îşi urau noroc înainte şi se felicitau după reuşita sângeroasei operaţii. Se vede că de
multe ori nu era ceva uşor. Un preot de pe vremunile acelea a socotit că, în decurs
de 32 ani, şi-a lăsat sânge în fiecare an de 4 ori, şi la fiecare operaţie a pierdut 8
uncii de sânge. Suma face: 8 X 4 x 32 = 1 024 de uncii de sânge!
Afară de lăsarea de sânge, se mai obişnuiau lipitori, ventuze etc.; erau
proceduri pentru tineri şi bătrâni, pentru bogaţi şi săraci, pentru. bărbaţi şi femei.
Şi cum se schimbă vremurile! Aceste operaţii se credeau multă vreme
necesare pentru ca cineva să fie şi să rămână sănătos. Dar acum ce idei domnesc
în această privinşă? Zâmbim la această rătăcire a bătrânilor şi râdem de ideea
greşită că poate fi un om care să aibă prea mult sânge. Acum vreo doi ani, un medic
din străinătate, care se ocupă şi cu literatura şi care urmează o direcţie ştiinţifică
nouă, ne spunea că el în viaţa lui nu văzuse lipitori. Mulţi medici atribuie anemia
timpului nostru relei deprinderi şi abuzului de lăsare de sânge. Poate să aibă
dreptate; dar aceasta nu e singura cauză.
Sa venim însă la fapte. Convingerea noastră e următoarea: În corpul
omenesc toate sunt într-o armonie atât de minunată, partea faţă de parte şi fiecare
parte faţă de tot, încât întregul corp poate fi numit o singură capodoperă, a cărei idee
n-a putut să răsară decât din spiritul creator al lui Dumnezeu şi a cărui realizare n-a
fost cu putinţă decât prin forţa creatoare a aceluiaşi Dumnezeu. Aceeaşi ordine,
aceeaşi măsură, aceeaşi armonie există între primirea şi consumarea materiilor
necesare susţinerii corpului, dacă omul inteligent şi liber prin dreapta folosinţă a
celor ce-i sunt date după voinţa lui Dumnezeu şi nu răstoarnă ordinea, nu strică
armonia, prin a abuza de ele. Deoarece lucrurile stau astfel, nu putem să ne
închipuim cum ar putea să se facă într-un mod normal şi exagerat formarea
sângelui, cel mai important din toate procesele corpului omenesc.
Fiecare copil, aşa ne explicăm noi lucrurile, primeşte de la mamă-sa, odată cu
viaţa, drept moştenire, şi o cantitate, o porţiune de substanţă formătoare de sânge,
orice nume şi s-ar da, adică esenţa, fără de care orice formare de sânge ar fi cu
neputinţă. Dacă această esenţă se sfârşeşte, încetează şi formarea de sânge şi, cu
dânsa, şi viaţa propriu zisă. A se stinge în picioare, a se usca de viu, nu se mai
poate numi “a trăi”. Prin orice pierdere de sânge dar, fie prin cădere, fie prin rănire,
Pagina 38 din 174
fie prin lăsare de sânge de bună-voie, prin lipitori etc., se pierde o parte din această
substanţă formătoare de sânge, din această esenţă de viaţă, şi cu atât omul are mai
puţin de trait. Orice pierdere de sânge însemnează o scurtare a vieţii, căci viaţa e în
sânge.
Se obiectează că nimic nu se formează mai repede ca sângele: a pierde
sânge şi a dobândi sânge, e aproape acelaşi lucru.
Recunoaştem şi noi că formarea sângelui se operează minunat de repede.
Dar să ni se permită următorul argument, adus din experienţă, care va interesa mai
ales pe cititorii notrşi ţărani şi pe care ei îl vor confirma. Cine vrea să îngraşe repede
o vită, îi lasă o parte mare de sânge şi apoi o nutreşte bine. În foarte scurtă vreme va
curge în belşug un sânge nou şi frumos. Vita e bine şi se îngraşă. După 3-4
săptămâni şi se mai lasă odată sânge şi se nutreşte iar bine, dândui-se şi băuturi
multe şi tari. Vita este tot bine şi, la tăiere, chiar şi una bătrână, va avea sânge tot
atât de mult şi de frumos ca şi una tânără. Dar să examinăm mai de aproape acest
sânge! Sângele format în chip artificial nu mai este decât un lichid apos, fără sucuri
dătătoare de viaţă. Vita n-are nici putere de muncă, nici putere de viaţă, şi dacă nu
este tăiată, o loveşte dropică.
Oare la om să se întâmple altfel? Un om care a trecut de 60 de ani şi are
oarecare experienţă şi studii asupra vieţii omeneşti, ştie că tocmai lăsarea de sânge
fără măsură a părinţilor, a avut influenţă asupra talentelor, căpacităţii şi puterii de
viaţă a urmaşilor. Domnul despre care am vorbit la începutul acestui capitol, care a
trebuit să-şi lase atâtea uncii de sânge, a murit în floarea vârstei de dropică. Şi dacă
o femeie, acestea sunt faptele, i-a lăsat sânge de 300 de ori, iar alta de 400 de ori, şi
prin aceasta au devenit nespus de slabe şi bolnave, generaţia următoare nu va fi,
oare, slăbănoagă şi bolnăvicioasă, predispusă la crampe şi Ia alte boli?
Mărturisim bucuros că pot să fie cazuri, care sunt totdeauna excepţii în care,
nefiind alte mijloace prompte la îndemână, lăsarea de sînge înlatură o primejdie
momentană.
Întrebăm, însă, pe oricare nepărtinitor, cu mintea întreagă: Ce e mai bine?
Să-i lase cineva firul vieţii ciuntit, bucată cu bucată, sau să distribuie, săngele în
corp, prin aplicări potrivite de apă astfel încât nimeni să n-aibă prea mult sânge? Aici
e locul să spunern în ce mod şi prin ce aplicări poate să aibă loc această repartizare.
De obicei se spune că, atunci când cineva e ameninţat de un atac de
apoplexie, lăsarea de sânge este singurul mijloc de scăpare. Îmi aduc însă aminte
de un caz în care după un atac de apoplexie, primul medic a lăsat sânge într-adevăr,
în toată graba, iar al doilea medic a declarat hotărât că bolnavul a murit tocmai din
cauza acelei lăsări de sânge. Nu prea mult sânge în corp pricinueşte, de obicei
atacurile de apoplexie, cum cred oamenii greşit, ci tocmai prea puţinul sânge
(anemia) .”A murit de apoplexie” înseamnă, de obicei, că cu sângele i s-a sfârşit şi
viaţa. Untdelemnul a încetat de a curge şi de a fecunda şi de aceea s-a stins cu
desăvârşire fitilul arzător.
În partea a treia se va arăta ce folos poate să aducă apa după apoplexie. Aici
mai menţionez că predecesorul meu în parohie a fost lovit de trei ori de apoplexie şi
după al treilea atac condamnat de medic. Dar apa nu numai că l-a mântuit pentru
moment, dar l-a păstrat câţiva ani pentru comuna sa.
Pagina 39 din 174
B) Băile
1. Băile de picioare
Băile de picioare pot să fie reci sau calde.
Iată ce spune Kneipp în cartea sa cea mai nouă ,,Testamentul meu”:
În ceea ce priveşte durata băii calde de picioare, ea era deobicei, ca de un
sfert de ceas şi niciodată mai prelungită. Medicii pe care ii cunoaştem şi care
recomandau, asemenea băi de picioare, le fixau de obicei la 14 minute. De
asemenea şi eu am recomandat adeseori baia caldă şi rămân la 14 minute, fiindcă
m-am convins că acest timp e cel mai potrivit şi mai priincios. Dar când am încercat
mai mult cu băi reci decât cu băi calde, am găsit că durata unei asemenea băi
trebuie dirijată după constituţia corporală şi după starea individului respectiv şi că nu
se poate stabili o regulă fixă, dar că, de obicei, o durată de două până la patru
minute, e foarte îndeajuns. Numai acela care face baia poate să judece în această
privinţă. Când picioarele intră în apa rece, răceala pătrunde într-nsele ca tăişul unui
cuţit; după câteva minute răceala cea mare se mai domoleşte puţin şi atunci
picioarele se încălzesc încât baia de picioare nu ţi se mai pare rece, ci foarte
plăcută. Dar nu trece mult şi răceala de la picioare începe din nou şi se urcă la
acelaşi grad, ca mai înainte. Răceala aceasta, însă, slăbeşte iarăşi şi se iveşte din
nou o căldură plăcută, dar nu mai este aşa de forte ca după răceala dintâi. Astfel se
produc reacţii una după alta.
Acum se naşte întrebarea: Când să termine cineva baia rece de picioare?
Răspunsul este: Îndată ce răceala de la picioare slăbeşte şi picioarele par calde, să
termine baia; aşadar, la cea dintâi reacţie, când dupa răceală s-a ivit căldura.
1. Băile reci de picioare se fac stând în apă rece până la pulpe sau peste ele,
în decurs de 1-3 minute.
În cazuri de boli, băile reci de picioare au mai ales, scopul de a conduce
sângele în jos, de la cap şi de la piept; dar ele se întrebuinţează, în genere, numai în
combinaţie cu alte aplicaţii şi uneori în cazuri în care pacientul, din diferite cauze, nu
poate suporta băi întregi sau de jumătate. Băile reci de picioare au scopul de a
înviora şi a întări şi se recomandă mai ales oamenilor de la ţară, vara, când după zile
de muncă obositoare, noaptea nu pot să doarmă. Aceste băi taie oboseala şi produc
linişte şi somn.
2. Băile calde de picioare se pot face în dferite moduri:
a) în apă caldă de 25-26 grade R., se pune o mână plină de sare şi de două
ori atâta cenuşe de lemn. După ce se amestecă bine, se face baia de picioare, care
trebuie să ţină 12-14 minute. [După scrierile cele mai noi ale lui Kneipp, această
durată este fixată la 14 minute. În baie se mai poate pune, în loc de sare şi cenuşe,
flori de fân, paie de ovăz etc.]
Căteodată - dar numai în urma unei prescripţii speciale - se face o astfel de
baie cu o temperatură până Ia 30 de grade, dar totdeauna trebuie să urmeze după
aceasta o baie rece de picioare, care fac să ţină 30 de secunde. [Tot după ultimele
scrieri ale lui Kneipp, această din urmă baie trebuie să urmeze numai câteva
secunde.]
Băile de picioare fac servicii excelente pretutindeni unde nu se pot folosi
mijloace aspre şi reci, din pricină de stare de slăbiciune, de boală, de lipsă de
căldură a corpului etc., deoarece reacţia e prea mică, sau nu se face de loc, apa
rece dezvoltând prea puţină căldură din cauza lipsei de sânge.
Băile de picioare sunt indicate mai ales pentru persoane slabe, anemice,
nervoase foarte tinere sau foarte bătrâne, în special pentru femei, şi au efect în
Pagina 40 din 174
contra tulburărilor de circulaţie, congestiilor, durerilor de cap şi de gât, crampelor,
(cârcei) etc.
Ele atrag sângele spre picioare şi au un efect calmant.
Nu recomand aceste băi celor ce suferă de asudarea picioarelor.
Ţăranii din Germania au cunoştinţă despre aceste băi calde de picioare şi
despre efectele lor, după cum dovedeşte deasa lor aplicare.
b) O baie întăritoare de picioare este baia de flori de fân. Prin flori de fân se
înţeleg nu numai florile, ci şi foile, sămânţa etc., ba chiar şi fânul însuşi, şi otava.
Se opăreşte o grămăjoară mică (3-5 pumni) de flori de fân cu apă fierbinte, se
acoperă vasul şi se lasă această amestecătură până când scade la temperatura de
25-26 grade R. Este cu desăvârşire indiferent dacă florile de fân rămân şi ele în baie,
sau dacă, după îndepărtarea lor, se foloseşte numai infuzia. De obicei, pentru
simplitate şi economie de timp, se lasă toate la un loc.
Aceste băi de picioare au un efect dizolvant, secretor şi întăritor şi fac servicii
picioarelor bolnave, la asudări de picioare, la răni deschise, Ia strivituri de tot felul,
(prin cădere, lovite etc.), la podagră, încarnaţie, putrezime între degete, răniri şi
rosături de ghete strămte etc. În genere se poate spune că aceste băi de picioare
sunt excelente pentru toate acele picioare, ale căror sucuri sunt mai mult bolnave şi
predispuse spre putrezime, decât rumene şi sănătoase.
Cineva suferea groaznic de podagră. Ţipa de dureri. O baie de picioare,
urmată de înfăşurarea picioarelor în cârpe înmuiate în infuzie, îi potoli durerile teribile
după o jumătate de oră.
c) Mare asemănare cu baia de flori de fân are baia de picioare cu paie de
ovăz.
Se fierb într-o căldare paie de ovăz, cam vreo jumătate de oră, şi infuzia se
foloseşte pentru o baie de picioare, de 25—26 grade R., care să dureze 20—30 de
minute.
După experienţele mele, aceste băi de picioare sunt neîntrecute, când e
vorba de dizolvarea asperităţlor la picioare. Ele dizolvă bătăturile, incarnaţia
unghiilor, nodurile care se formează din cauza podagrei, a reumatismelor, putrezirea
unghiilor, nodurile etc. Chiar rănile deschise purulente, precum şi degetele rănite de
sudori prea acre, pot să fie tratate cu această baie de picioare.
Un domn îşi tăiase bătăturile. Degetele i se inflamară; o bubă rea făcea să se
bănuiască o otrăvire a sângelui. Câte trei băi de picioare cu paie de ovăz pe zi şi
înfăşurări până peste glezne, înmuiate într-o asemenea infuzie, vindecară piciorul în
patru zile.
Un bolnav era ameninţat să-i putrezească toate degetele de la un picior. Nişte
pete vinete închise făceau să se ivească temerea unei otrăviri a sângelui. Băile de
picioare şi înfăşurările îl puseră în scurtă vreme iar pe picioare.
În multe cazuri prescriu la amintitele băi de picioare (să se citească despre
Baia caldă completă), ca şi la băile complete, schimbarea de trei ori. Încheierea se
face şi aici, ca şi acolo, cu baie rece. Dar o excepţie constantă formează baia de
picioare caldă de 25— 260, (amintită mai sus la litera a), la care se adaugă cenuşă şi
sare. Aceasta are scopul de a trage mai tare sangele de sus în jos, şi a-l răsfira.
Acela care, după o astfel de baie, ar face una rece, ca de încheiere, ar mâna
sângele adus în picioare, iarăşi îndărăt, de jos în sus şi prin urmare n-ar mai curge în
cantitate considerabilă în picioare. Cel dintâi efect dorit ar fi neutralizat în acest chip,
cel puţin în parte, şi scopul nu s-ar atinge. Va să zică, după baia de picioare caldă,
cu adaus de sare şi cenuşă, nu trebuie să urmeze niciodată una rece.
d) Mai amintim aici un fel deosebit de băi de picioare care e mai mult de
natură solidă, decât lichidă. Cine are posibilitate de a-l folosi, să nu-l dispreţuiască.
Eu l-am folosit, adesea, foarte adesea, cu cel mai mare succes.
Să se pună într-un vas (ciubăr) tescovină de malţ (roi cu care s-a făcut bere)
încă caldă. Picioarele se cufundă uşor înăuntru şi se simte în curând căldura
Pagina 41 din 174
binefăcătoare. Baia poate să dureze de la 15 până la 30 de minute. Un efect şi mai
mare are tescovina de struguri. Baia de tescovină este foarte bine cunoscută de
ţărani, prin ţinuturile în care sunt vii.
Cine suferă de reumatism, podagră sau alte boli de acestea, va simţi mai mult
efectul vindecător al acestor băi.
O observaţie generală pentru toate băile de picioare: persoanele care suferă
de cârcei să nu facă băi mai sus de începutul pulpelor, nici mai calde de 25 de
grade.
Băi de picioare cu apă caldă simplă, fără nici un amestec, nici nu fac şi nici nu
prescriu vreodată.
2. Băile de jumătate (semi-băi)
În genere, prin băi de jumătate (semi-băi), înţeleg acele băi în care corpul
intră cel mult până la mijiocul pântecelui, cam până în regiunea stomacului, dar mai
adesea sub acest punct. Îmi trebuia să am o baie de mijloc între cele complete, care
îmi ofereau prea mult, şi între cele de picioare, care îmi ofereau prea puţin; pentru
aceste băi am ales numele de băi de jumătate.
Această aplicaţie se face în trei feluri:
1. A sta în aşa fel ca ea să ajungă până peste pulpe sau la genunchi;
2. A sta în genunchi în apă, aşa ca şi coapsele să fie acoperite;
3. A şedea în apă.
Numai al treilea fel merită numele unei adevărate băi de jumătate; aici apa
ajunge până la jumătatea pântecelui, până în regiunea buricului.
Toate aceste trei aplicări, care nu se fac niciodată decât cu apă rece, se
numără printre mijloacele de întărirea corpului. Ele se fac, deci, de către cei
sănătoşi, care nu sunt încă tari; de către cei slabi, care voiesc să se întărească, şi de
către convalescenţii care voiesc să devină cu desâvârşire sănătoşi şi robuşti. În
cazuri de boală folosirea lor trebuie să fie prescrisă anume, altfel nu e bine să facă
încercări, că i s-ar putea să nu dea folos.
Ori în ce fel s-ar întrebuinţa, fie pentru bolnavi, fie pentru sănătoşi, această
aplicare nu trebuie să fie decât o aplicare parţială, adică: ea nu foloseşte decât
împreună cu altele; iar durata aplicării nu trebuie să treacă peste jumătate, până la
trei minute. După ultimele scrieri ale autorului durata aceasta este de 2—6 secunde.
Numerele 1 şi 2, a sta şi a îngenunchea în apă, le-am aplicat la persoanele
care, din cauze diferite, îşi pierduseră cu desăvârşire puterile, la începutul curei de
apă şi totdeauna cu cel mai mare succes. Nu vreau să numesc aceste cauze, ci
numai să amintesc că sunt mulţi care, la început, nu pot suporta apăsarea apei la
băile complete. Să nu se treacă peste acest punct cu strâmbături din nas sau cu
râsete. Aş fi gata să aduc sute de exemple din diferite clase şi stări sociale. Tocmai
acest fel de bolnavi (prea slabi şi anemici), m-au adus la ideea acestor două aplicaţii;
starea lor pretindea această cură de apă discretă, moderată şi delicată, câteodată în
decurs de săptămâni întregi, până când, întăriţi, puteau să suporte mai mult.
Al doilea exerciţiu de întărire a corpului, ce se foloseşte de obicei împreună cu
cele două numere de mai sus, e cufundarea braţelor în apă până la subsuori (vezi
“Mijloacele de întărirea corpului”).
Numărul 3, o adevărată baie de jumătate, o recomand cu stăruinţă tuturor
celor sănătoşi. Slăbiciunile şi bolile de pântece - şi numărul lor e foarte mare, iar
cauza în fond numai una; lipsa de fortificare, moleşirea - se înăbuşesc în germene,
iar dacă s-au instalat deja în corp se înlătură.
Aceste băi de jumătate fortifică pântecele, susţin şi sporesc puterea. Mii şi mii
de oameni poartă legături peste pântece, una sau mai multe. Fac bine aceştia?
Adesea mai rău, căci legaturile acestea consolidează mai mult moleşirea şi boala în
sărmanul corp. Să se încerce odată, încet dar hotărât, baia de jumătate
recomandată de noi! În scurtă vreme se vor împuţina plângerile de hemoroizi, colici
Pagina 42 din 174
de vânturi, ipohondrie, isterie etc., boli care bântuie atât de mult şi smintesc şi
minţile.
Pe cei sănătoşi îi sfătuiesc ca dimineaţa, când se scoală, să-şi spele partea
superioară a corpului, iar după amiază sau seara să facă baia noastră de jumătate.
Dacă n-au timp să se spele dimineaţa, atunci pot să săvârşească această spălare a
corpului superior (pieptul şi spatele) şi în baia de jumătate.
Cât despre întrebuinţarea uneia sau a celeilalte din aceste trei aplicări ale
noastre, în cazuri de boală, voi lăsa să vorbească exemplele:
Un tânăr fusese slăbit de tifos în aşa fel, încât era incapabil de orice muncă.
În curs de mai mult timp a îngenuncheat în apă, la fiecare a 2-a sau a 3-a zi, câte un
minut; mai târziu 2—3 minute. Din săptămână în săptămână se întremă şi deveni
robust ca şi mai înainte.
Cineva suferea de congestii violente, care îşi aveau originea în pântece
(aceasta se întâmplă foarte des). Într-o zi îşi spălă cu putere partea superioară a
corpului, iar în alta îngenunche în apă. Astfel continuă după câtva timp şi se
însănătoşi.
Durerile de stomac, care provin din balonări, din vânturi oprite sau stătute, se
vindecă tot aşa.
Alungarea gazelor, care, după boli, pot fi supărările cele mai chinuitoare, este
un specific, adică o acţiune cu totut specială a băilor noastre de jumătate.
3. Băi de şezut
Băile de şezut se fac reci şi calde.
1. Baia de şezut rece se face în modul următor:
Pregătiţi anume pentru băile de şezut (fig. 2), un vas larg dar cu bordurile nu
prea înalte, fie de lemn, fie de tinichea sau zinc (fig. 3), se umple cu apă rece pe
sfert sau până la a cincea parte. În acest vas se aşează omul dezbrăcat, ca pe un
scaun, astfel ca jumătate din pântece, până la regiunea rărunchilor şi partea de sus
a şoldurilor, să fie în apă. Cealaltă jumătate a coapselor ori şi a picioarelor stau afară
din apă, (fig. 4). Cine are oarecare practică, n-are nvoie să se dezbrace de tot.
Durata unei băi este de la o jumătate minut până la trei minute.
În ce priveşte durata, se poate începe cu un minut, apoi jumătate, fiind cele
mai însemnate şi mai eficace aplicări, în special pentru pântece. Ele sunt lungătoare
de gaze, acţionează digestia prea slabă şi ieşirea, reglează circulaţia, întăresc, şi de
aceea ele nu se pot recomanda contra anemiei, scorbutului şi altor stări analoge,
precurn şi la suferinţele de pântece de natura cea mai delicată. Nimeni n-are să se
teamă de această aplicaţie, nu din cale afară de rece, şi care nu durează decât 1-2
minute. Aplicată bine şi după regulă, ea nu poate să strice niciodată.
Pentru a evita răcelile, pentru a deveni tare şi insensibil faţă de schimbările de
temperatură, care adesea pricinuiesc atâtea rele, să se facă baie mai ales noaptea.
Te deştepţi la un oarecare ceas din noapte, faci repede baie de şezut, (nu mai ai
nevoie să te dezbraci) şi imediat, fără a te şterge, te urci în pat.
Dar nu este bine ca baia aceasta să se repete prea des una după alta,
deoarece, prin aceasta se conduce sângele prea mult în părţile şezutului şi poate să
strice celor ce suferă de hemoroizi; de 2-3 ori pe săptămână, însă, nu strică.
Cel care n-are somn linştit de cum se culcă, cel care se deşteaptă noaptea şi
nu poate adormi, în general, cine suferă de insomnie, să întrebuinţeze baia rece de
şezut. Băile acestea, de 1-2 minute, înlătură iritaţia şi produc o odihnă plăcută.
Un pacient nu putea să doarmă, de mai multă vreme, decât 1-2 ceasuri pe
noapte şi făcându-şi fel de fel de gânduri, se irita din ce în ce mai mult şi somnul
fugea. Aceste băi l-au vindecat.
Cine se deşteaptă dimineaţa cu capul ameţit sau se scoală mai obosit decât
la culcare, va face bine să aplice băile acestea.
Recomandăm încă odată, cu insistenţă, şi celor sănătoşi, aceste băi.
Pagina 43 din 174
2. Baia de şezut caldă n-o pregătesc niciodată numai cu apă caldă. La mine
ea este totdeauna sau:
a) o baie de şezut cu planta numită coada calului,
b) o baie de şezut cu paie de ovăz, sau
c) o baie de şezut cu flori de fân.
Pregătirea acestor băi se face în unul şi acelaşi mod. Se toarnă apă fierbinte
peste ierburile arătate mai sus, şi se lasă să fiarbă câtva timp la foc. Apoi se ia vasul
de la căldură, se lasă infuzia să se răcească până când ajunge la temperatura de
baie, de Ia 24 până la 26, arareori până la 30 grade, şi se varsă atât infuzia, cât şi
ierburile, în putina de baie. O astfel de baie de şezut poate să dureze un sfert de
ceas şi, deoarece ar fi păcat a se arunca infuzia, sfătuiesc să se mai folosească
pentru alte două aplicaţii. Una se face la 3-4 ore după cea dintâi, iar cealaltă la un
ceas dupa aplicaţia a doua, ambele în infuzia rece şi cu o durată de 1-2 minute.
Acest fel de băi de şezut, cu ierburi, le permit cel mult de două sau de trei ori
pe săptămână; mai adesea numai alternate cu băile reci, sau când e vorba de cazuri
în care e să vindece un rău adânc înrădăcinat, precum: hemoroizii vechi, fistule ale
intestinului gros, boli ale coecumului şi altele.
Cei care suferă de vătămături nu trebuie să se teamă de folosirea acestor băi.
a) Baia (de şezut) cu coada calului (Equisetum arvense) serveşte în special
cu deosebire la crampe şi la stările reumatice ale rinichilor şi ale băşicii, la bolile de
piatră şi nisip în băşică, la greutatea de a urina.
b) Baia (de şezut) de paie de ovăz este excelentă contra durerilor
reumatismale.
c) Baia (de şezut) de flori de fân are mai mult decât efect general, şi se
întrebuinţează, când nu se pot face cele două băi premergătoare, contra bolilor mai
sus citate, deşi cu mai puţin succes. Mi-au făcut servicii bune la dizolvarea
stagnărilor în pântece, apoi contra umflăturilor şi a bubelor externe, contra scaunului
tare şi greu (constipaţie), a hemoroizilor, precum şi contra simptomelor de crampe şi
colici (colică de vânt.).
4. Băi complete
Şi aceste băi se împart în băi reci şi calde. Fiecare fel serveşte atât pentru cei
sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi.
1. Baia rece completă
Se poate face în două chipuri: sau stai în picioare ori stai culcat de tot în apă
rece, în putina de baie, sau te scufunzi în apă numai până sub braţe, pentru a evita
apăsarea simţită a apei asupra plămânilor, aşa ca vârfurile plămânilor să rămână
libere, şi speli partea superioară a corpului cu mâna sau cu o pânză aspră.
Durata cea mai scurtă a unei astfel de băi complete rece, este de o jumătate
de minut; cea mai lungă, peste care nu trebuie să treci, de trei minute.
Experienţa îndelungată şi practică zilnică asupra mea şi asupra altora, cred
că m-au adus la convingerea statornică, că Ia băile de apă rece, adevăratul principiu
este:
Cu cât baia e mai scurtă, cu atât efectul e mai bun. Cine stă un minut în baia
complet rece, face un lucru mai cuminte şi mai sigur decât acela care stă într-ânsa
cinci minute.
Fie bolnavi, fie sănătoşi, aceia care vor folosi baia aceasta, eu o dezaprob,
îndată ce durează mal mult de trei minute.
Această convingere pe care mi-au dat-o şi apoi mi-au confirmat-o fapte
nenumărate, face explicabil faptul că eu am părerile mele asupra apIicaţiilor aspre
din institutele de cură cu apă rece, precurn şi asupra băilor obişnuite, fără socotinţă,
în timpul verii.
Sunt oameni care stau în apă, chiar şi de două ori, în fiecare zi, câte o
jumătate de ceas şi mai mult. Am mai puţin de obiectat la înotători buni, care fac
Pagina 44 din 174
mişcare multă şi după baie mănâncă bine şi mâncări nutritoare. Natura puternică va
înlocui repede ceea ce le ia baia. Acelora, însă, care stau ca nişte broaşte ţestoase
câte o jumătate de ceas, abia mişcându-se, în baie, nu numai că nu le foloseşte
nimic acest martiriu, dar le strică, şi, dacă se repetă mai des, sau chiar prea des, le
strică mult; astfel de băi obosesc, moleşesc. În loc de a servi naturii, organismului, îl
storc, în loc de a-l întări şi nutri, îl consumă.
a) Baia completă rece pentru sănătoşi
Adesea am primit de la cunoscuţi şi necunoscuţi observaţii că aplicaţia de apă
rece e egală cu scoaterea căldurii şi că aceasta, pentru persoanele anemice, ar fi
foarte dăunătoare şi ar opri, în cel mai mare grad, iritaţia nervoasă.
lscălesc fiecare din aceste cuvinte, când e vorba de aplicări prea aspre, cum
sunt cele descrise mai sus; aplicările mele, însă, şi anume băile complet reci, le
recomand mai întâi tuturor celor sănătoşi în orice anotimp, vara ca şi iarna, şi afirm
că tocmai aceste băi contribuie în mod esenţial la păstrarea şi întărirea sănătăţii; ele
curăţă pielea, activează respiraţia pielii, împrospătează, înviorează şi întăresc
întregul organism.
larna, băile nu pot să întreacă numărul de două pe săptămână; ajunge una la
opt, ba chiar şi la câte patrusprezece zile.
Să mai disting aici două puncte:
Un rol important, în sănătate, îl joacă întărirea desăvârşită a corpului în contra
diferitelor influenţe ale schimbărilor de temperatură (vreme rea, anotimpuri).
Nenorocit e omul acela care trebuie să-şi apere plămânii, gâtul, capul, de orice
adiere, de orice vântuleţ, şi care tot anul trebuie să observe încotro bate vântul azi şi
încotro mâine. Copacul în natură liberă este indiferent la furtună, la linişte, la căldură
sau la ger. El înfruntă vântul şi ploaia, e întărit contra lor. Cine e sănătos, să încerce
cu baia noastră, şi va fi şi el ca copacul cel tare.
Mulţi sunt greu de convins că spaima şi grija ce le pricinuiesc aplicările de apă
rece nu sunt justificate; ci au ideea fixă a scoaterii de căldură din corp. “Frigul
slăbeşte, zic, ei, dacă nu urmează imediat după această aplicare, căldura”. Negreşit,
aprob şi eu aceasta. Dar mai afirm că, abstracţie făcând de mişcarea multă, care
este strâns legată, după principiile noastre, de orice aplicare de apă rece, băile
noastre de apă rece nu răpesc naturii căldura ci, mai mult, o păstrează şi o dezvoltă.
Pun întrebarea: dacă un om slăbit, moleşit de şederea continuă în odaie, care iarna
nu poate cuteza să iasă decât în caz de extremă necesitate, se întăreşte prin băi sau
prin spălări astfel încât poate ieşi pe orice vreme, fără frică, şi nu simte nici frigul cel
mai mare; oare căldura naturală n-a sporit Ia un astfel de om? Să fie toate acestea
numai părereri şi amăgire?
Dau aici un exemplu din multe altele:
Un domn în vârstă de peste 60 de ani avea o teamă nespusă de apă. Când
ieşea din casă avea cea mai mare grijă să nu uite cumva ceva din îmbrăcămintea
indispensabilă de lână: se temea de tot felul de răceli. Gâtul acestui domn, mai mult
decât capul, trunchiul şi celelalte membre ale corpului, era atât de sensibil, încât abia
îl mai ştia păzi. Atunci am venit şi eu şi l-am sfătuit să facă băi complet reci. El m-a
ascultat şi rezultatul a fost extraordinar de favorabil. După câteva zile, începu să-şi
lepede din pieile de lână. În cele din urmă se întări până într-atât, încât părăsi toate
îmbrobodelile şi ajunse să facă băi reci nu numai în odaia încălzită, ci şi în gârlă,
până în octombrie, şi apa de gârlă, departe de a-i strica, îi folosea şi mai mult decât
apa cam stătută din putina de acasă.
Întrebările de căpetenie la care avem să răspundem sunt următoarele:
În ce stare, în ce dispoziţie, trebuie să fie corpul sănătos pentru ca să se
întrebuinţeze cu bune rezultate astfel de băi (complete) reci?
Mai departe:
Cât trebuie să stea un om sănătos în baie?
Pagina 45 din 174
Şi în sfârşit:
În ce anotimp se începe mai uşor cura de întărire a corpului?
Buna dispoziţie pentru băile complete reci cere, ca o condiţie esenţială, ca
întreg corpul să fie cu desăvârşire cald.
Acela dar, care e încălzit bine, după ce a stat mai mult timp într-o odaie caldă
sau după ce a muncit ori a umblat câtva timp, este în buna dispoziţie cerută.
Cui îi e frig; cine suferă de picioare reci, tremură, să nu facă niciodată o baie
rece completă, până când nu se va încălzi mai întâi bine prin umblare etc.
Şi invers: Cine asudă, cine are căldură (vorbesc de oamenii sănătoşi) şi este
ca şi scăldat în cea mai mare sudoare, acela să facă Iiniştit baia noastră întreagă.
Cine a fost udat de ploaie sau în alt chip, acela să lase apa în pace, căci nu i-ar face
bine. Mai fac atenţi pe toţi, să nu îmbrace haine umede după o astfel de baie.
Hainele trebuie să fie cu desăvârşire uscate.
Sunt oameni, de altfel liniştiţi şi în toată firea, ce se tem groaznic de a intra în
apă rece când sunt asudaţi. Şi cu toate acestea nimic nu e mai inofensiv. Ba eu
cutez să afirm, după o îndelungată experienţă, că cu cât sudoarea e mai mare, cu
atât baia e mai bună, mai eficace.
Mulţi care credeau înainte că, cu o astfel de “cură de cal”, trebuiau să fie loviţi
de dambla, după o singură încercare au pierdut orice teamă, spaimă şi prejudecăţi.
Cine s-a temut vreodată, întorcându-se acasă cu faţa şi mâinile asudate şi
murdărite de sudoare, să se spele imediat, ba să-şi spele chiar şi pieptul şi picioarele
asudate? Oricine face aceasta se simte bine. Oare efectul pentru corpul întreg să nu
fie acelaşi? Ceea ce este bine şi folositor pentru parte, să fie dăunător pentru tot?
Eu cred că teama de urmările dăunătoare ale băilor reci pentru cei asudaţi
provine de la experienţa unor persoane asudate, care ajungând deodată într-un loc
rece sau într-un curent de aer, au răcit şi au contractat boli de care n-au mai scăpat
toată viaţa. Aceasta e foarte adevărat.
Recunosc că mulţi oameni care au intat asudaţi în apă rece, au contractat
germenii unor boli grele. Dar cine e de vina? Sudoarea sau baia rece?
Nici una, nici alta. Ca Ia aproape toate lucrurile în viaţă, vorba este nici aici de
ce, ci de cum; în cazul nostru, e vorba de cum folosesc cei asudaţi baia rece? Cu un
cuţitaş simplu de buzunar sau de masă, un furios poate face fapte groaznice. O
aplicare nesocotită poate să prefacă cel mai mare bine, în cel mai mare rău. Ciudat
e numai că, în astfel de cazuri, se condamnă totdeauna ce era bun, nu abuzul ce s-a
făcut.
E vorba dar de modul în care se face baia. Cine merge de capul său în
această privinţă, acela să sufere urmările, nesocotinţei sale.
Astfel am ajuns la răspunsul întrebării a doua: Cât timp trebuie să stea în baie
un om sănătos?
Un domn, căruia îi transcrisesem câte două băi pe săptămână, se întoarse
după patrusprezece zile să mi se plângă că, se simţea şi mai rău decât înainte, că
parcă era o bucată de gheaţă. După faţă, părea într-adevăr foarte suferind, şi nu
înţelegeam cum de mă înşelase aşa deodată credinţa ce aveam în efectele curei de
apă. La întrebarea mea, dacă aplicările au fost făcute întocmai după rescrierea mea,
domnul îmi răspunde: “Întocmai, ba am făcut şi mai mult decât mi-ai prescris; în loc
de un minut, stam câte cinci minute în apă, şi tot nu mi-a folosit nimic”. În zilele
următoare părăsi acest exces de zel, făcu aplicaţiie exact după prescripţie şi în scurt
timp se făcu bine.
Nu apa, nu aplicaţia ei este cea care îşi greşeşte efectul; oamenii nesocotiţi
fac răul. Dar fiindcă aşa e obiceiul, vina lor trebuie s-o poarte apa nevinovată.
Cine face baia complet rece, să se dezbrace repede, să intre încet în baie,
aşa ca să treacă de la patru până la şase secunde până să fie de tot în apă. Durata
acestei băi este de obicei de o secundă sau două, uneori şi de patru până la cinci
Pagina 46 din 174
secunde, dar nu mai muit. Baia trebuie să fi fost pregătită mai dinainte şi pacientul să
stea lungit într-însa timpul arătat.
Cine va fi asudat, se aşează în baie, adică să intre în apă numai până Ia
regiunea stomacului şi să-şi spele repede partea superioară a corpului. Apoi să se
cufunde un moment până la găt, să iasă imediat din apă şi să se îmbrace cât va
putea mai repede, fără a se şterge. Lucrătorul cu mâinile sau lucrătorul de câmp
poate să-şi reînceapă imediat lucrul, ceilalţi trebuie să facă mişcare, (cel puţin un
sfert de ceas), până când corpul va fi cu desăvârşire uscat şi-şi va fi recăpătat
căldura normală. Este tot una dacă aceasta se face în odaie sau afară; eu personal
prefer totdeauna aerul proaspăt, chiar şi toamna şi iarna.
Orice faci, iubite cititor, fă cu chibzuială şi nu trece niciodată peste măsura
adevărată! Baia întreagă trebuie să se facă de obicei cel mult de trei ori pe
săptămână.
Când e mai bine să se înceapă aceste băi?
Lucrarea importantă, de a întări corpul sau a apăra corpul de orice boală, de
a-l face capabil de rezistenţă, trebuie începută cât se poate de repede. Începe chiar
de azi, iubite cititor, dar începe cu exerciţiile mai uşoare, şi nu cu cele mai grele!
Altfel ai putea prea uşor să-ţi pierzi curajul! Băile noastre reci le vei începe când vei fi
robust, poate după o scurtă pregătire, iar dacă eşti slab, după o pregătire mai
îndelungată.
Acesta e un lucru important. Nu trebuie să se forţeze nimic şi să se înceapă
cu aplicările cele mai aspre!
Aceasta ar fi, cu indulgenţă vorbind, o nesocotinţă.
Un medic a recomandat unui bolnav de friguri nervoase să stea câte un sfert
de ceas în apă rece. Bolnavul făcu o asemenea baie, dar fu cuprins după aceea de
un acces mare de friguri. După astfel de experienţă era lămurit că nu se mai putea
aplica bolnavului apa, altfel - adăuga dânsul - bolnavul era pierdut. Cu această
condamnare la moarte, bolnavul fu adus Ia mine. Îi dădui sfatul ca să mai încerce
odată cu apa, numai zece secunde, (să intre şi să iasă), şi succesul trebuie să fie
sigur. Aşa a făcut bolnavul meu şi în câteva zile s-a vindecat.
În astfel de cazuri aveam întotdeauna convingerea că apa se întrebuinţa cu
intenţie, într-un mod aspru şi violent, cu scopul de a intimida poporul, în loc de a-i
inspira curaj.
Cei care voiesc o cură serioasă de apă, după ce vor fi aplicate mijloacele de
întărirea corpului, să înceapă mai întâi cu spălările peste tot şi anume să le facă
seara înainte de culcare, dacă spălările nu irită şi nu le produc insomnie: în caz
contrar, să le aplice dimineaţa. Seara nu se pierde timpul, dar şi dimineaţa totul e
gata într-un minut.
Cine n-are să înceapă imediat vreo muncă manuală sau nu face mişcare, să
se mai culce pentru un sfert de ceas, (până Ia uscare şi încălzire).
Acest exerciţiu, făcut de două până la patru ori pe săptămână, sau chiar
zilnic, este cea mai bună pregătire pentru baia noastră rece. Să se încerce numai!
După cea dintâi neplăcere va urma, în curând, o senzaţie plăcută şi binefăcătoare,
şi, ceea ce se părea Ia început o tortură, va deveni în curând o trebuinţă.
Un cunoscut al meu făcuse în fiecare noapte, timp de 18 ani, băi întregi. Eu
nu i le-am prescris, dar el nu le-a părăsit şi n-a fost bolnav nici o oră în aceşti 18 ani.
Pe alţii, care făceau câte două şi câte trei băi în fiecare noapte, a trebuit să-i
opresc, căci exerciţiul era prea aspru.
Cine voieşte să-şi întărească corpul şi să-şi conserve sănătatea să nu
neglijeze baia rece întreagă, să nu rămână numai cu intenţiile bune.
Popoarele, ginţile şi familiile viguroase au fost întotdeauna amici ai apei reci,
adică al băii noastre întregi. Cu cât veacul nostru ia caracterul şi numele de “epocă
moleşită”, cu atât mai mult este timpul să ne întoarcem la vederile şi principiile fireşti
şi sănătoase ale celor vechi (nu la cele artificioase şi nenaturale).
Pagina 47 din 174
Mai sunt şi astăzi, mai cu seamă familii din înalta aristocraţie, bărbaţi cu vază,
care privesc aplicarea noastră de apă ca o tradiţie a casei şi ca un mijloc de educaţie
foarte important pentru cultivarea sănătăţii, pe care voiesc a-l conserva şi pentru
urmaşii lor.
Prin urmare, nu trebuie să ne fie ruşine de cauza ce susţinem.
b) Baia complet rece pentru bolnavi
La descrierea diverselor boli, (în partea a treia), se va arăta lămurit când şi de
câte ori să se întrebuinţeze aceste băi. Aici facem numai câteva observaţii de natură
generală.
Un organism sănătos, viguros, e în stare să elimine materiile nesănătoase ce
se depun. Corpului slăbit de boală trebuie să i se dea ajutor până ce va fi în stare să
facă această lucrare. Acest ajutor este de multe ori baia complet rece, care serveşte
ca mijloc de întărire a corpului.
Aplicarea principală se face însă la bolile ce au ca prevestitor frigurile violente
sau insomnia.
Un asemenea foc de friguri trebuie stins: altceva nu ajută, orice incendiu se
stinge cu apă: asemenea şi focul se stinge prin băi reci complete. De câte ori cineva
simte că-i arde corpul, să facă baie rece, (friguri, inflamaţiuni, tifos etc.).
Am aflat de mult că, în cele mai multe case de sănătate pentru cei săraci,
care nu puteau să-şi permită luxul unei cantităţi mari de chinină, se întrebuinţează
cura de apă.
În timpul din urmă, am citit cu bucurie prin gazete, că, mai ales în spitalele
mari militare din Austria, a început iarăşi a se trata cu apă unele boli, ca tifosul. Şi
dacă mi-e permis a întreba: de ce numai tifosul să fie tratat cu apă şi nu şi celelalte
boli, care sunt corolate frigurilor? Cine a zis A, trebuie să zică şi B.
Însă nu toţi bolnavii sunt în stare să se folosească de băile de putină sau de
bazin. Unii sunt aşa de slabi, că nu se pot mişca. Oare aceşti bolnavi să fie lipsiţi de
întrebuinţarea apei reci? Nicidecum! Aplicările noastre de apă sunt aşa de variate,
cu atâtea grade, încât si cel mai sănătos, ca şi cel mai greu bolnav, poate găsi
aceea ce i se potriveşte. Este vorba numai să ştie alege bine întrebuinţarea.
Cei greu bolnavi, care din cauza slăbiciunii nu sunt în stare să facă băi, pot fi
spălaţi pe tot corpul chiar în pat. Aceste spălări se repetă de câte ori corpul are o
căldură prea mare.
Însă, la aceşti greu bolnavi, să ne ferim a proceda prea brusc cu apă rece,
sau prea mult deodată.
2. Baia complet caldă
Baia complet caldă, se face, ca şi cea rece, de oamenii bolnavi şi de cei
sănătoşi.
Când intri în apă, vasul să fie pus aşa încât să-ţi ajungă până la gât. Şezi în
apă 25—30 de minute. Apoi treci repede într-o altă putină plină cu apă rece, în care
te culci, ţinând numai capul afară. În lipsa acestei putine, îţi speli tot corpul cu apă
rece. Aceasta să ţină numai 5—6 secunde. Apoi, fără să te ştergi, te îmbraci repede
şi te plimbi, prin odaie sau afară, cel puţin o jumătate de ceas, până ce corpul se
usucă şi se încălzeşte. Ţăranii pot imediat să se apuce de lucru. Apa caldă trebuie
să aibă o temperatură de 26—28 grade, la persoane mai în vârstă de 28—30 grade
R. Termometrul trebuie ţinut mai mult timp în apă, ca să ne arate exact gradul de
căldură. Graba şi neglijenţa strică totul. Al treilea mod de a face această baie este
următor:
Vasul se umple cu apă caldă, ce are însă o temperatură de 30— 35 grade R.,
dar niciodată mai mare de 35 şi mai mică de 28 grade. E de recomandat 31—33
grade R.
Pagina 48 din 174
În această baie intri de trei ori în vasul cu apă caldă şi de trei ori în vasul cu
apă rece. Baia întreagă trebuie să dureze 33 de minute; diferitele schimbări se
împart astfel, (punându-se ceasul pe scăunel, lângă vasul cu apă, şi numărându-se):
10 minute în apă caldă;
1 ,, ,, ,, rece;
10 ,, ,, ,, caldă;
1 ,, ,, ,, rece;
10 ,, ,, ,, caldă;
1 ,, ,, ,, rece;
Totdeauna se isprăveşte cu apa rece.
Oamenii viguroşi se aşează în vasul cu apă rece şi intră încet până la cap.
Persoanele mai sensibile se aşează, şi spală repede pieptul şi spatele, fără a se
afunda (adică arunci apă peste umeri până când îţi uzi toată spinarea). Capul nu se
udă niciodată, şi dacă se udă, îI ştergem îndată.
Dupa ce ieşim din baie, să ne ştergem numai spre a ne putea îmbrăca.
Aici dăm iarăşi peste prejudecata că nu e bine ca o răceală bruscă să urmeze
căldurii. Băile calde trebuie să fie de o temperatură mai ridicată decât cea normală.
Corpul este îmbibat cu atâta căldură, încât poate prea bine să susţină lupta cu apa
rece. Cui îi displace pentru prima oară să intre în vasul rece, să facă mai întâi o
spălatură cu apă rece peste tot corpul şi va căpăta curaj. Cine a încercat odată,
cunoaşte efectul binefăcător şi nu mai face niciodată o baie caldă fără ca să facă pe
urmă şi una rece. Mulţi care tremură de frică, se deprind Ia urmă atât de bine, încât
trebuie să-i sfătuim să aibă limite şi să nu guste prea mult din această plăcere.
Furnicăturile şi gâdilăturile pielii ce se simt la intrarea dintr-o baie rece
într-una caldă, mai cu seaună la picioare, nu trebuie să sperie pe nimeni, căci ele
devin la urmă foarte plăcute.
Şi aici, ca şi la toate băile calde, nu întrebuinţez numai apă simplă, ci apă
amestecată cu diferite fierturi de buruiene.
În teză generală, însă, trebuie să spun că sunt pentru băile reci, şi numai în
cazuri foarte rare şi excepţionale mai prescriu băi calde. Băile reci dau totdeauna
efectele cele mai binefăcătoare şi chiar uimitoare, de aceea le prefer pe acestea.
Cititorii să ţină deci seama de această observaţie importantă.
a) Baia complet caldă pentru sănătoşi
Recomand băi calde unor oameni sănătoşi, dar slabi, numai atunci când nu
pot suporta băile reci. Însă după apa caldă trebuie să faca spălări cu apă rece.
Principiile şi practica mea în această privinţă sunt următoarele: persoanelor
viguroase, rumene la faţă, nu le prescriu niciodată băi calde. Şi apoi, chiar lor le
place apa rece.
Le recomand, însă, persoanelor mai tinere, anemice, nervoase şi mai ales
acelora care sunt predispuse la crampe, reumatism etc. Recomand aceste băi mai
cu deosebire mamelor, sleite şi slăbite de timpuriu de tot felul de necazuri. E de
ajuns ca în fiecare lună să facă o baie de 28 grade R., urmată de o spălătură rece,
baia întreagă durând 25—30 minute.
Cei predispuşi Ia reumatism, podagră etc. să facă două asemenea băi în
fiecare lună.
În timpul verii, persoanele mai tinere să încerce numai cu băile reci.
Oamenilor slabi şi mai în vârstă Ia recomand, cel puţin odată pe lună, o baie
caldă, de 28—30 grade R., cu o durată de 25 de minute, urmată de spălătură rece.
Ei se vor simţi mult mai bine, deoarece transpiraţia va deveni mai mare şi circulaţia
sângelui mai vie.
Pagina 49 din 174
b) Baia complet caldă pentru bolnavi
Diferitele cazuri de boală ne spun în care din ele se întrebuinţează cu folos
baia caldă întreagă.
Băile urmăresc un scop îndoit: într-un caz, vor mării căldura corpului, în al
doilea, vor contribui la dizolvarea şi eliminarea unor materii, pe care corpul bolnav nu
este în stare să le înlăture.
Băile calde se prepară ca:
a) Băi cu flori de fân;
b) Băi cu paie de ovăz;
c) Băi cu molid;
d) Băi mixte.
a) Baia de flori de fân - Pune un săculeţ cu flori de fân într-o căldare cu apă
fierbinte, lăsându-l să fiarbă cel puţin un sfert de ceas. Apoi golim căldarea în vasul
cu apă caldă sau rece, după trebuinţă. Această baie este cea mai nevinovată: este
baia normala pentru încălzirea corpului. Chiar şi oamenii sănătoşi o pot întrebuinţa.
Această apă desfundă radical porii.
b) Baia, de paie de ovăz - Punem o mână bună de paie de ovăz să fiarbă
într-o căldare cu apă, timp de o jumătate de oră, apoi procedăm ca mai sus.
Această baie are efect mai mare decât baia de flori de fân şi este excelentă în
bolile de rinichi, de băşică, piatră, reumatism etc.
c) Baia de molid (brad) se prepară astfel: luăm ghinda sau ace de molid sau
de brad, proaspete, ramuri tăiate mărunt, şi le fierbem în apă o jumătate de ceas;
apoi facem ca mai sus. Această baie, deşi e mai slabă decât baia de paie de ovăz,
totuşi are o înrâurire favorabilă asupra rinichilor şi a băşicii, dar mai ales asupra pielii
pe care o înviorează şi o întăreşte. Ea e adevărata baie pentru oamenii mai în vârstă
d) Băi mixte se numesc acelea în care punem împreună floare de fân şi paie
de ovăz, care fac ca baia să aibă un miros mai plăcut.
- Da, ştiu că băile sunt bune, îmi zise cineva, dar sunt cam scumpe şi greu de
realizat.Cu drept cuvânt mi-ar putea spune cineva aceste vorbe dacă l-aş trimite la
Reichenhall sau la Karisbad, ori în vreo altă staţie balneară; ar avea drept să-mi
spună aceste vorbe dacă i-aş prescrie ca în fiecare baie să toarne 1/2 sau 3/4 din
sticluţele cele preparate de farmaciile din străinătate, care costă atât de scump.
Dar în cazul meu, nimeni n-are a se plânge. Cel mai sărac poate să-şi facă
băi de acestea cu uşurintă si fără cost, mai cu seamă că are la îndemână extractul
cel mai pur, veritabil, nealterat sau falsificat, pe care îl poate găsi pretutindeni,
vorbim de apă.
Tocmai pentru clasa aceea fără mijloace multe, m-am îngrijit ca să-i pot
procura mijloacele de a putea gusta din binefacerile băilor, care au o influenţă atât
de bună şi de favorabilă asupra oamenilor.
De călătorit n-are nevoie, decât cel mult să meargă până la grajd sau la
magazia unde se ţine fânul, ori să facă un drum până în păduricea cea mai
apropiată. De costat aceste băi nu costa nimic, cel mult câteva vorbe bune; flori de
fân sau paie de ovăz le dă cu placere fiecare ţăran unui sărac iar o putină şi o cadă
le are şi un sărac în gospodaria sa, şi dacă nu, orice vecin e gata să-i împrumute.
Cred că toţi s-au convins de scumpetea acestor lucruri.
În ceea ce priveşte osteneala şi posibilitatea de realizare, n-avem decât să
punem următoarea întrebare: Oare nu ar fi mai bine pentru tine şi pentru toţi ai tăi,
să stai săptămâni întregi în pat şi să zaci greu bolnav?
În ce priveşte munca şi greutatea nici că mai încape vorbă: mai degrabă
numesc lene şi rea voinţă de a nu voi să dai ascultare celor ce spun. Cine umblă cu
astfel de idei în cap, nici nu merită o astfel de baie.
Pagina 50 din 174
3. Băile parţiale
Clasific următoarele băi sub numele de băi parţiale, pentru că cuprind părţi
speciale ale corpului, dar mai ales pentru a nu mai face capitole mari.
a) Baia de mâini şi de braţe
Mai târziu vom vorbi mai mult despre aceste băi, dar acum observăm numai
atâta:
Cineva suferă la un deget. Eu caut că tot degetul, tot corpul să fie sănătos, şi
atunci se va vindeca şi degetul. Trebuie să facem băi de mâini şi de braţe.
b) Baia de cap
Baia de cap este una din cele mai importante. Ea se poate face în modul
următor:
Punem un vas cu apă pe un scaun şi ţinem partea de sus a capului în apă
rece cam un minut, apoi în apă caldă 5-6 minute. Luăm apă cu mâna şi udăm tot
părul, ca să nu rămână nimic uscat.
După baie să ştergem bine părul, să stăm în casă cu o căciulă în cap sau să-l
avem înfăşurat cu prosopul, până când se usucă părul.
Nimeni să nu umble afară sau să stea în curent cu părul ud.
Celor cu părul scurt le recomand baia rece, iar celor cu părul mare baia caldă.
Băile de cap sunt bune contra durerilor de cap, contra bubelor, a mătreţii etc.
Curăţenia e necesară corpului întreg, cu atât mai mult capului. De aceea toţi
să-şi spele capul cât mai des, dar mai ales copii. Recomand îngrijirea părului, fiindcă
prin aceasta se împiedică formarea unui strat, din care provin atâtea dureri de cap.
c) Baia de ochi
Aceasta se poate face caldă sau rece. Se procedează în modul următor:
cufundăm faţa în apă rece, deschidem ochii şi stăm aşa ca la 15 secunde. Apoi
ridicăm capul şi după 20 secunde punem iarăşi fruntea şi ochii în apă. Aşa se poate
face de 4-5 ori. Baia caldă, la o temperatură de 24—26 gr. R., să se termine
totdeauna cu o baie de apă rece sau să spălăm ochii cu apă rece. Apa de baie poate
să fie şi apă de ierburi. Se recomandă feniculul (anason mare) sau silurul
(buruieniţa).
a) Baia de ochi rece are un efect excelent asupra ochilor sănătoşi dar slăbiţi.
Ea întăreşte întreg aparatul vederii, atât în interior, cât şi în afară.
b) Baia de ochi caldă se întrebuinţează spre a muia abcesele de la ochi, a
dizolva şi a extrage din interiorul ochiului orice lichid nesănătos.
C) Aburi
Ca toate aplicaţiile noastre de apă, şi aburii lucrează în forma cea mai blajină
şi, de aceea, nevătămătoare. Cu toate acestea trebuie să se bage de seamă la
aplicarea aburilor de apă. Un bolnav, dacă îi aplică bine şi după prescripţie, se poate
face sănătos, dar un om sănătos se poate îmbolnăvi, dacă neglijează măsura. Dacă,
de exemplu, cineva iese afară îndată după baia de aburi, fără să se fi răcorit mai
întăi, poate răci şi se poate îmbolnăvi rău, chiar de moarte. Întrebuinţate bine, însă,
băile de aburi nu pot fi nicidecum primejdioase.
Oare aburii sunt necesari vindecării? Când o menajeră îşi spală rufele,
întrebuinţează şi apa caldă, şi rece. Apa caldă dizolvă murdăria, cea rece o spală.
Tot aşa e şi la înlăturarea bolilor. Căldura descompune şi elimină sucurile stricate.
Prin răceală corpul devine robust şi întărit.
Orice corp trebuie să aibă o cantitate oarecare, o măsură oarecare de
căldură.
Pagina 51 din 174
Corpul sănătos are în sine destulă căldură naturală şi n-are nevoie să i se mai
dea.
Orice corp bolnăvicios, însă, simte lipsa căldurii interne necesare. Pentru
pacienţi ajung înfăşurările şi compresele, pentru alţii sunt mai buni aburii.
Cum se întrebuinţează aburii?
A trebuit să fac multe experienţe până când am ajuns să pot răspunde la
această întrebare, că aburii nu trebuie să lucreze, în acelaşi timp, asupra corpului
întreg, ci numai asupra părţilor lui. Când ne doare un braţ, nu trebuie să slăbim tot
corpul prin aburi ci numai braţul, asupra lui să lucreze aburii direct.
La băile parţiale aburii ating numai partea corpului ce suferă şi lasă celelalte
părţi ale corpului intacte şi neslăbite. Numai partea cea bolnavă e pusă sub influenţa
aburului, celelalte părţi, ori restul corpului sănătos rămân afară, ca apoi să dea părţii
bolnave concursul său.
Se întâmplă de multe ori că aburii luaţi în mod parţial să folosească de
minune, dar să nu se abuzeze de ei într-un grad mare, căci pot dăuna. Modus est in
rebus! Numai cu tact şi cu măsură.
Câteva indicaţii pentru cazuri speciale n-ar strica. Dacă un convalescent de
tifos sau de altă boală grea, care e încă slab, ar voi să facă baie parţială Ia cap sau
la picioare, să nu le facă tari şi prea dese, căci el e şi anemic şi sărac în sucuri.
Aceasta se poate spune despre toţi acei ce sunt anemici; puţini aburi sunt
buni; mulţi, le strică, sugându-le şi puţinul sânge ce le-a mai rămas.
Nici oamenii graşi şi corpolenţi să nu facă multe băi de aburi, căci tocmai ei
sunt anemici şi ar putea deveni repede şi mai săraci de sânge.
Un pacient se plânge că simte dureri violente în picioare. El doreşte să-şi ţină
picioarele slabe în aburii. Ar fi o prostie dacă te-ai potrivi lui. Pe un asemenea om
slab nu trebuie să-l mai stoarcem prin năduşeli. În loc de aburi să facă mai bine băi
de apă până la jumătatea corpului, să-şi toarne mai des apă pe genunchi.
Iată diferite feluri de aburi pe care le-am adoptat:
1. Aburi la cap
Întrebuinţarea aburilor Ia cap cere câteva mici pregătiri. Avem trebuinţă de un
vas de lemn cu capac, de două scaune şi de o plapumă, sau cearceaf de lână,
pentru învelirea pacientului; un scaun serveşte pentru şezut, iar pe celălalt, care e
mai jos, stă ciubărul.
Turnăm apă fierbinte în vas de 3 sferturi, fără să-l umplem; punem capacul şi,
deasupra, o pătură udă, ca să nu iasă aburii. Pacientul se dezbracă până la brau şi
pune pe pantaloni o cârpă uscată, spre a nu şi se uda pantalonii. Se aşează pe
scaunul cel mare şi se reazemă cu mâiniie de urechile vasului, Corpul şi vasul se
acoperă cu cearceaful de lână din toate părţile, ca să iasă aburii. Acum ridicăm
capacul de pe vas şi aburul năvăleşte asupra capului, a pieptului şi a spinării,
începându-şi acţiunea.
Pacienţii slabi să stea comod, mai cu seamă cei ce suferă de dureri de
spinare. De asemenea pacientul să nu ţipe şi să geamă, spunând mereu că nu mai
poate de durere etc.
În primul moment cineva se poate speria de temperatura fierbinte, dar se
deprinde în curând. La început ridicăm în sus capul, îl întoarcem în toate părţile, apoi
iarăşi ne plecăm corpul.
De temut nu e absolut nimic. Nu cunosc nici un caz când aburii Ia cap au
putut vreodată dăuna, dacă s-au făcut după prescripţiile date. Numai aceia care se
cred prea deştepţi şi care nu se iau după prescripţii o păţesc.
Aplicarea ţine 18 - 24 minute, pacientul să ţina deschişi ochii şi gura, şi
succesul va fi sigur.
După 18-24 minute dăm la o parte cearceaful sau plapuma şi spălăm bine
corpul cu apă rece. Pacientul face mişcare iarna prin casă, iar în timpul verii afară.
Pagina 52 din 174
Fiindcă aburul câteodată nu are o influenţă binefăcătoare asupra ochilor şi
stomacului, să se pună în apa caldă şi ierburi: excelentul ananas, jaleş, soc; flori de
tei. Dacă pacientul nu va dispune de acestea să pună în apă o mână de urzici sau
de flori de fân.
La oamenii normali aburul îşi arată îndată efectul. Persoanele slabe, anemice,
pot pune în baia de aburi şi-o cărămidă încălzită în foc, ca Ia 8-10 minute după ce a
început aplicarea, după care sudoarea ţâşneşte din toţi porii.
În timpul iernii să se facă baia de aburi într-o cameră încălzită şi să nu se iasă
afară decât după o jumătate de ceas în urma spălării cu apă rece. Altfel pacientul îşi
atrage nu numai o boală gravă, ci chiar moartea.
Cea mai simplă spălare rece se face, mai cu seamă la persoane slabe, astfel
pacientul se spală repede cu un ştergar şi cu apă proaspătă. Aceasta se
întrebuinţează la umflături la cap, bube pe cap, curgerea urechilor, şi, în genere, la
dureri ce cer secreţii mari de cap.
După aceasta se poate întrebuinţa, în loc de spălare, duşul, turnându-se încet
1-2 urcioare de apă rece peste părţile aburite şi spălându-se bine pieptul.
Cine poate să facă imediat o baie rece, după baia de aburi la cap, va avea
mare folos.
La răceli, dureri de cap, dureri reumatice şi spasmul la ceafă şi Ia umeri, la
friguri de baltă şi la dureri de piept, boli care de regulă însoţesc guturaiul, aburul face
mari serivicii.
Două sau trei băi de abur la cap, în curs de trei zile, pot să vindece capul şi
gâtul umflat; de asemenea, şi inflamaţia de ochi. Bolnavul e bine să facă seara şi o
baie de picioare, în care intră puţină sare şi cenuşă. Se poate întrebuinţa cu efect
această baie şi Ia congestii, chiar după apoplexie.
Să nu se sperie nimeni că o baie de aburi la cap îi va dăuna sub pretextul că
va trage sângele în cap. Frica este neîntemeiată. Părerea mea e că să se facă în
acest caz o baie de aburi la cap, care să dureze 15-20 de minute, după care să se
facă şi o baie de aburi la picioare. Să nu se facă multe băi de acestea, cel mult două
pe săptămână, dar în unele cazuri se poate face şi la două zile câte o baie, dar cu o
durată mai scurtă (minim 15 minute, maxim 20).
2. Aburi la picioare
Baia de aburi Ia picioare se face în modul următor:
Întindem o plapumă de lână lată şi groasă peste un scaun. Pacientul se
aşează pe scaun, având numai picioarele dezbrăcate. Înaintea lui stă un vas de
lemn plin cu apă fierbinte, mai bine de jumătate. Pacientul îşi aşeaza picioarele pe
cele două beţe pe care a avut grijă să le pună pe ambele laturi ale vasului, lângă
fiecare ureche. În locul beţelor poate fi un lemn bine fixat în urechile vasului. Apoi se
întinde pătura de lână peste picioare şi peste vas încât să nu se piardă aburul. În
apă se pot pune şi flori de fân, precum şi cărămizi încălzite, din 10 în 10 minute.
Numărul bucăţilor de cărămidă este după efectul pe care cineva vrea să-l aibă.
Baia poate ţine de la 5 la 20 minute.
După baia de aburi urmează spălătura cu apă rece. Persoanele viguroase pot
suporta să li se toarne apă rece peste genunchi. Încolo se procedează ca la băile de
aburi pentru cap.
Baia de aburi la picioare se întrebuinţează de acei ale căror picioare asudă
mult şi au un miros neplăcut, de persoanele cu picioarele umflate, precum şi de cei
care au picioare reci, fără transpiraţie.
Pentru anemici se recomandă o baie de aburi la picioare; cunosc foarte multe
cazuri în care astfel de băi au ajutat foarte mult.
În genere, oricine suferă de ceva la picioare, de umflături, de bătături, de
anemie, să se folosească de aceste băi şi se va simţi din ce în ce mai bine.
Pagina 53 din 174
Mi s-a întâmplat de multe ori să aud multe plângeri contra deranjului ce l-ar
pricinui astfel de băi de aburi la picioare. Aş întreba numai: Nu e oare mai greu o
baie completă? Nu e oare mai greu să bei un număr mare de pahare de ceai şi să-ţi
torturezi corpul acoperindu-te cu fel de fel de saltele de puf, pentru a te încălzi?
Cititorii să se gândească la toate acestea.
Nici aceste băi să nu se facă prea des; odată sau de două ori pe săptămână e
de ajuns; numai persoanele viguroase pot face băi de aburi la picioare de trei patru
ori pe săptămână.
3. Baia de aburi de şezut
Această baie aduce servicii bune oricui suferă de ceva la părţile abdominale
ale corpului.
După ce se toarnă apa fierbinte în oală, pacientul se aşează şi se înveleşte,
aşa ca aburii să nu se piardă în zadar. În scurt timp, tot corpul va asuda. Aplicarea
ţine 18-24 minute. După baia de aburi urmează spălarea sau baia de apă rece.
Baia de aburi de şezut dizolvă şi elimină orice sucuri rele. Totdeanna e bine
să se amestece şi flori de fân, sau paie de ovăz în apă.
La durerile reumatice şi la alte boli ale abdomenului, precum, şi umflături de
băşică şi la boala de apă, întrebuinţez aburi cu flori de fân. Am obţinut rezultate
minunate, făcând băi de aburi de şezut cu coada calului, când pacientul nu putea să
urineze cu uşurinţă. Răceala sau inflamaţia băşicii se vindecă, de asemenea, prin
această baie.
4. Aburi asupra unor părţi bolnave
În multe cazuri, aburii fac bine la dureri de ochi, de urechi, de gură, de degete,
de mână, de braţ, de dinţi etc. Iată un exemplu:
O insectă veninoasă ne pişcă de mână sau de braţ, mâna se umflă, doar şi
inflamaţia ameninţă să se întindă. Înfăşurând mâna şi braţul şi ţinându-le în aburi, în
scurt timp ne vom simţi mai bine.
Oricând vreo rană s-a obrântit şi ameninţă să otrăvească sângele, să ne
grăbim a aplica baia de aburi, ce dizolvă şi elimină răul.
Cineva e muşcat de un câine bănuit că ar fi turbat. Până să vină un medic sau
alt ajutor, şi se poate da, cel puţin deocamdată, ajutor prin aburi.
De regulă eu pun în apă şi o mână de flori de fân.
Pentru crampe, ori şi unde s-ar simţi, să se facă o baie de aburi în acel loc, la
picioare sau la mâini. Mai pui şi infuzie de flori de câmp (fân).
Pentru o baie de aburi la ochi e bine să se pună în ea anason sau chimion
dulce, care este foarte ieftin.
Pentru urechi e bună, de asemenea, o baie de aburi, în care să se pună
urzici.
Să nu se abuzeze de acest soi de băi, maximum e de 20 de minute, minimum
de 10 minute.
Aburii meniţi pentru ochi, urechi sau spre a fi înghiţiţi, să nu fie niciodată prea
fierbinţi.
D) Turnări (Duşuri)
Duşurile, sau mai bine zis turnările, ce se aplică la mine, sunt următoarele:
1. Turnări pe genunchi
Ne descoperim picioarele până peste genunchi şi, aşezându-ne pe scaun,
punem picioarele în vas. Turnarea se începe cu o stropitoare mică, uşor de dirijat,
udându-se pe deplin amândouă picioarele până peste genunchi. Stropirile următoare
udă numai unele părţi de la picioare, mai cu seamă rotula genunchiului şi pulpele.
Pagina 54 din 174
Apoi din altă stropitoare se varsă de câteva ori pe gura ei cea mare, ca şi cum am
clăti picioarele.
Persoanele bolnave, slabe sau nedeprinse cu aceste udări, tremură Ia
început, dar în scurt timp vor simţi puterea lor întăritoare. La început recomand
numai 2-3 stropiri de apă, acelora care sunt convalescenţi, anemici sau care au
picioare slabe, lipsite de musculatură, tot aşa şi pentru începători. După câteva zile
ne putem urca Ia 4-6, apoi la 8-10 stropiri.
După 8—10 turnări toate durerile au dispărut; pacientul aşteaptă cu plăcere
să-şi facă tunarea.
2. Turnări pe picioare
În loc să turnăm apa numai pe genunchi, putem uda picioarele de sus până
jos. Cu prima stropitoare udăm încetinel picioarele începând de sus; sau de jos, iar
cu a doua stropitoare turnăm mai tare. Când se ţine pe picioare, pune să i se toarne
apă stand drept.
La această aplicare se începe cu prima stropitoare de jos, de la picioare, şi se
udă corpul până peste brâu, iar cu celelalte stropitori se toarnă apă peste tot corpul
inferior de la şolduri în jos, înainte şi îndărăt. Această turnare să se facă regulat
după aburirea picioarelor.
Efectul acestui fel de turnare poate înlocui turnarea pe genunchi. Eu însă nu-l
întrebuinţez din mai multe motive.
4. Turnări dorsale pe spinare
Cu prima stropitoare de apă udăm partea din dos, de la călcâi până la gât.
Celelalte 3-5 stropiri se toarnă egal peste toate părţile corpului, dar mai ales pe
spinare; cei nervoşi şi sensibili, să nu exagereze. După udarea cu stropitoarea, să se
spele iute pieptul, trupul şi braţele.
Acest fel de udare întăreşte mai ales şira spinării şi regulează circulaţia
sângelui.
Udarea spinării ajută foarte mult la circulaţia sângelui şi întăreşte.
5. Turnări totale întregi
După cum arată numele, această udare e totală, de la creştet până în tălpi.
Iată cum se procedează:
La duşul întreg se toarnă apă pe tot corpul, de la gât până jos. Pacientul se
aşează într-o putină, pe o scândură, îmbrăcat în cămaşă sau pantaloni de baie.
Poate să stea în genunchi sau în picioare. Se toarnă vreo patru stropitori de apă. Cu
prima stropitoare ne dăm pe tot corpul. Celelalte trei, sau mai multe stropitori, se
toarnă peste toate părţile corpului, mai ales pe spinare, pe ceafă şi pe şolduri.
Aceste turnări se recomandă îndeosebi persoanelor sănătoase sau
corpolente.
Cine simte că-i este frig, să nu facă aceste turnări. Mai întâi să caute să-şi
restabilească temperatura normală.
Persoanele slabe şi bolnăvicioase să amestece puţină apă caldă în cea rece.
Să aibă temperatura 15-18 grade R.
Eu prefer turnarea totală (peste tot corpul), în locul unei băi complete, mai cu
seamă în caz de reumatism.
Bolnavilor care au nevoie de dizolvări puternice interne le propunem ca, după
ce se va turna apă, să stoarcă bine cămaşa, s-o îmbrace din nou şi să stea în ea o
oră şi jumătate. În caz contrar, să ia imediat rufe uscate.
Eu nu aprob turnările repezi de apă şi duşurile violente, căci nu înteleg ce
folos pot aduce omului sănătos asemenea duşuri violente, iar bolnavului şi mai puţin.
Pentru spălarea corpului nu ne trebuie tulumbe de pompieri.
Pagina 55 din 174
6. Turnări superioare (sus)
Acestea sunt contrariul turnării inferioare (de jos). Pacientul se dezbracă până
la pantaloni; peste aceştia pune o pătură, ca să nu se ude.
Vasul în care curge apa stă pe un scăunel şi pacientul se sprijină cu mâinile
de fundul vasului, în mod orizontal.
Prima stropitoare se toarnă încet pe spinare până se udă toată, împreună cu
braţele. Celelalte 2-3 stropitori se toarnă mai tare pe spate, pe şira spinării şi pe
braţe. Pe gât să se toarne apă, dar pe cap, nu, afară numai când e tuns scurt.
La persoanele nervoase, delicate, să nu turnăm apă prea multă la un loc, ci
egal pretutindeni.
Înainte de dş şi după el să ne spălăm iute pe piept, să ne ştergem, precum şi
pe mâini şi pe obraz, încolo nimic, şi să ne îmbrăcăm iute, să facem mişcare sau să
ne punem la muncă.
Persoanelor care au predispoziţii la îngrăşare, le recomand ca, după turnarea
cu o stropitoare, să se spele pe spinare cu mâna. Prin aceasta, pielea îşi
redobândeşte activitatea. După turnarea pe spate, frecăm puţin acest loc, pentru a
pune sângele în circulaţie. La a treia şi a patra turnare reacţia e desăvârşită. Pentru
persoanele slabe e de ajuns o stropitoare de apă. Persoanelor începătoare le
recomand să înceapă cu 1-2 stropitori; persoanelor mai avansate 2—3, iar celor
sănătoase şi 5—6 stropitori. Să nu se abuzeze niciodată.
Această turnare, e necesară totdeauna după aburirea capului (baia de aburi
la cap). Udarea părţii de sus a corpului, este, de regulă, în legătură cu udarea
genunchilor şi anume: după ce am terminat cu turnarea pe corp şi ne-am îmbrăcat,
procedăm la udarea genunchilor.
Ambele turnări sunt mijloace de întărire şi fac ca circulaţia sângelui să fie mai
regulată.
Sunt mulţi care se scoală dimineaţa, se duc în bucătărie şi fac să curgă peste
ei dintr-o stropitoare mică, cu o ţeava, pe spinare.
Şi dacă cuiva îi e greu sau se ruşinează faţă de o altă persoană, poate să-şi
spele numai cu mâna partea superioară a corpului şi tot îi va face bine.
7. Turnări pe braţe
Dacă cineva simte dureri la braţe, e bine, să facă turnări speciale după cum
am văzut la genunchi şi la picioare.
Turnările încep de Ia mâini şi merg în sus, până Ia umeri.
Ele se prescriu când ca mijloc de întărire, când pentru a regula circulaţia
oprită în vreun punct sau a potoli durerile şi a goni din braţe reumatismul etc. Pentru
cei slabi şi anemici e o mare binefacere.
8. Turnări pe cap
Trebuie să recomand turnări pe cap, mai ales contra durerilor de ochi şi de
urechi. Apa se toarnă pe cap şi e bine să cadă în jurul urechilor, pe maxilare şi chiar
două secunde pe ochii închişi. La început ajunge o stropitoare de apă, apoi două.
După turnare capul trebuie şters bine.
E) Spălări
Spălările se împart în spălări complete şi parţiale.
Corpul întreg, sau o parte, să se ude egal. Nu trebue să se frece corpul.
Orice spălare să se facă egal şi repede, nici una să nu ţină rnai mult decât un
minut, cel mult două.
Mai repet aici, cine are corpul rece sau cui îi e frig, acela să nu se spele. Prin
apa rece i-ar scădea şi mai mult căldura naturală şi ar urma negreşit un guturai şi
alte incoveniente.
Pagina 56 din 174
a) Pentru cei sănătoşi
Spălăm repede corpul întreg de sus până jos, în afară de cap. Iată cum se
procedează:
Luăm un proposp aspru, îl înmuiem în apă şi începem a ne spăla pe piept şi
pe pântece. Apoi vine rândul spinării. În fine, spălăm braţele şi picioarele.
Totul ţine un minut sau cel mult două. Niciodată să nu ne spalăm în curent.
Fără a ne şterge cu ceva, ne îmbrăcăm iute şi muncim ceva sau facem
mişcare, până ce se încălzeşte şi se usucă pielea.
Spălarea corpului întreg ar fi mai bine să se facă dimineaţa. Tocmai atunci
avem destulă căldură în corp şi spălarea ne înviorează. Timp nu se pierde, căci totul
ţine un minut şi îndată ne putern apuca de lucru.
Primăvara şi vara mulţi se plimbă dimineaţa. Înainte de a ieşi de acasă, să
încerce să-şi spele tot corpul.
Cine nu poate să facă mişcare sau să muncească, n-are decât să se culce
după spălare, stând la căldură o jumătate de oră. Dacă nu în toate zilele, cel puţin de
3-4 ori pe săptămână e bine să-i spele cineva corpul şi nu-i va părea rău.
Dacă cineva nu se poate spăla dimineaţa, poate face aceasta oricând, numai
să respecte regulile arătate.
Ce bine e ca, după munca obositoare de peste zi, să ne spălăm corpul.
Doresc mult ca acest procedeu să fie mai cunoscut. Noaptea, înainte de a se culca,
e minunat a se întrebuinţa apa, după cum am arătat mai sus. Nici nu ne pierdem
timpul.
Mulţi care nu puteau dormi noaptea, au întrebuinţat aceste spăIări cu cel mai
mare succes. Ele însă nu sunt bune pentru persoanele iritabile.
În timpul iernii sfătuiesc ca să se stea zece minute în pat şi, după ce s-a
încălzit tot corpul, fără a fi asudat, să se procedeze Ia spălare.
b) Pentru bolnavi
M-am convins din experienţă că, tocmai bolnavilor nu le foloseşte frecarea şi
frământarea corpului, din contra, le pot dăuna mult.
Bolnavul să-şi spele tot corpul şi tălpile picioarelor în mod egal. lată cum se
fac spălările: pacientul şade în pat şi i se spală pieptul şi pântecele (abdomenul).
Cine nu e slab de tot, se spală singur. Vine rândul braţelor şi al picioarelor. În
trei-patru minute totul e gâta şi pacientul se simte bine, ca născut din nou.
Cei greu bolnavi pot împărţi spălarea în 2—3 părţi. Dimineaţa să li se spele
pieptul, abdomenul şi braţele, dupa amiază spinarea şi picioarele, sau: dimineaţa
pieptul şi abdomenul, la amiază spinarea şi seara braţele şi picioarele.
O spălare rapidă şi îngrijită nu poate strica niciodată, fie şi apa cea mai rece.
La friguri violente, la tifos şi vărsat, spălăturile corpului joacă rolul principal şi
înlocuiesc totdeauna băile întregi, reci, ce nu s-ar putea face din vreo cauză sau alta.
Prin aceste spălări ale corpului întreg, am vindecat multe boli ca: guturaiul,
friguri, vărsatul, tifosul şi altele.
La persoane slabe întrebuinţez adeseori, în loc de apă, oţet subţiat cu apă. El
curăţă şi mai bine pielea, deschide porii şi întăreşte.
2. Spălarea parţială
Această spălare nu priveşte corpul întreg, ci nurnai o parte a lui.
Spălăm un braţ un picior, etc. cu mâna, sau cu o cârpă, şi cu apă rece. Încolo
sunt de respectat aceleaşi reguli ca mai sus.
Orice ar fi inflamat: deget, mână sau altceva; să se stingă în grabă şi
totdeauna cu apă.
Pagina 57 din 174
F) Înfăşurări
ÎnfaşurăriIe sau înfăţările se împart în:
1. Înfăşurarea capului
Înfăşurarea capului se face în două moduri:
Se spală capul întreg, faţa şi părul. Acesta din urmă trebuie să fie udat. Apa
să pătrundă pâna la piele, dar să se stoarcă apoi părul de apă, ca să nu rămână
încărcat. Apoi înfăşurăm bine capul, încât să se vadă numai ochii. După o jumătate
de ceas părul va fi uscat (Ia dame nu!).
Spălarea se poate repeta de 2—3 ori, cârpa cu care înfăşurăm capul să fie
bine uscată. A doua şi a treia spălare poate să dureze o jumătate de oră, dar să se
observe că, între fiecare spalare, părul capului să fie bine uscat.
La sfârşitul celei din urmă aplicări să ne spălăm sau să ne clătim iute capul şi
gâtul cu apă rece şi să ne ştergem cu un prosop.
Când cineva vrea să scape de bubuliţe din cap, când simte dureri reumatice
mai violente, etc., atunci săplarea se face tot ca mai sus, dar îşi înfăşoară capul cu
două cârpe.
Prin înfăşurarea capului se combat cu succes durerile de cap mai ales cele de
natură reumatică provenite din răceală, mătreaţă, bubuliţele etc.
2. Înfăşurarea gâtului
Udăm bine gâtul cu apă rece, apoi îl înfăşurăm de 3-4 ori cu o cârpă de pânză
groasă şi uscată, fără a strânge tare, ci numai atât cât să nu pătrundă aerul rece.
Înfăşarea se mai poate face în modul următor: luăm un prosop moale, îI udăm
cu apă rece şi înfăşurăm gâtul. Deasupra înfăşurăm un propsop uscat şi încă o
legătură de lână sau flanelă.
Orice aplicare să se facă repede şi cârpa să fie bine adaptată, încât să nu
pătrundă aerul la gât.
După experienţele mele de până acum, sunt în contra aplicaţiunilor lungi ale
apei la gât; se întâmplă tocmai contrariul: în loc de îndreptare, agravare. Atunci nu
mai pot convinge un bolnav, care a procedat greşit, să mai întrebuinţeze apa; nu
vrea să te mai asculte şi e imposibil să-l convingi că greşeala a fost numai a lui.
Toate aceste observaţiuni le fac şi relativ la tratarea gâtului.
Înfăşurările la gât au de scop să activeze circulaţia sângelui, să îndrepte
circulaţia dintr-un loc, pe unde circulă prea mult, spre un loc, unde e stagnare, să
calmeze temperaturile prea ridicate şi invers.
Legătura la gât să nu o ţinem toată noaptea, căci va produce Ia gât prea
multă căldură ci numai cel mult două ore. La fiecare jumătate de ceas să schimbăm
cârpa udă, adică să o muiem din nou în apă.
Nu la toţi pacienţii se aplică la fel: la unii, care au mai multă căldură, se
procedează într-un fel; la alţii, cu temperatura mai scăzut, altfel.
înfăşarea gâtului se prescrie la gâlci, la inflamarea gâtului, a omuşoruIui şi
chiar la dureri de cap, ce se combat prin înfăşarea altor părţi ale corpului, sau a
corpului întreg.
3. Broboada (şalul)
Broboada este o aplicare specială pentru piept şi partea de sus a spinării.
Această basma de lână e cunoscută de toţi. Şalul e o bucată de stofă pătrată, care
se îndoieşte în formă de triunghi şi se pune peste spate, cu partea cea mai lată în
sus. Muiem broboada în apă rece, o stoarcem şi o punem pe corp, iar deasupra ne
legăm cu o pătură de lână, ca să nu pătrunda aerul.
În scurt timp vom simţi că se dezvoltă în corp o căldură plăcută şi că
broboada se încălzeşte.
Pagina 58 din 174
Aplicarea broboadei să dureze o jumătate de ceas, până Ia un ceas şi
jumătate, rar două ceasuri, când trebuie s-o muiem din nou după ce s-a încălzit bine.
Această înfăşurare dizolvă şi elimină sucurile rele când suferim de fierbinţeli,
congestii, şi când ne putem aştepta la inflamaţiuni la cap, când suferim de guturai
acut, de gâlci etc.
Această înfăşurare cu broboada a adus cele mai mari servicii femeilor care
sufereau de cap, de ameţeli etc., mai ales dacă, în acelaşi timp, se întrebuinţa şi
înfăşarea picioarelor (ciorapi uzi şi deasupra o pătură de lână), sau o baie caldă la
picioare, cu cenuşă şi sare.
4. Înfăşarea picioarelor
Această înfăşare se face mai totdeauna în acelaşi timp cu alte aplicări, pe
care le complectează şi cărora le vine în ajutor. Această infăşare se face în două
feburi:
a) Înfăşarea picioarelor propriu zisă
Luăm în picioare ciorapi uzi şi peste ei ciorapi uscaţi de lână, apoi ne culcăm
şi ne acoperim bine.
Cui nu-i convine aceasta, să înmoaie cârpe groase de in sau orice pânză
groasă în apă amestecată cu oţet, să-şi înfăşoare picioarele până deasupra
gleznelor, iar deasupra o altă pătură de lână sau flanelă şi să se culce în pat,
acoperindu-se bine.
Aplicarea durează de la 1 la 2 ore.
Când cineva are fierbinţeli, arderi la piept, inflamaţii în abdomen, atunci
aplicarea poate ţine două ceasuri, dar la fiecare jumătate de oră să se înmoaie din
nou cârpa în apă cu oţet.
Această înfăşurare a picioarelor aduce servicii excelente. În toate cazurile în
care dorim să extragem din picioare sucuri morbide, să scădem căldura inflamaţiilor
sau să tragem sângele din partea de sus în partea de jos a corpului.
Cei care năduşesc la picioare, să facă mai multe băi de aburi Ia picioare, apoi
să aplice înfăşarea cu apă rece sau să încalţe ciorapi uzi şi deasupra alţii uscaţi.
Timpul cel mai potrivit este seara la culcare. Când ne deşteptăm peste
noapte, să desfăşurăm legătura sau să tragem corapii din picioare.
b) Înfăşarea genunchilor
Un efect şi mai puternic îl are înfăşurarea până peste genunchi. Aplicarea se
face tot ca mai sus, genunchii mai întâi se înfăşoară o cârpa udă, de jos până peste
genunchi; apoi, deasupra o pătură de lână.
Această înfăşare o recomand pentru eliminarea fierbinţelei din corp, pentru
înlăturarea oboselii, pentru dizolvarea unor vânturi supărătoare în stomac şi pentru
gaze învechite.
5. Înfăşurarea inferioară
Aceasta se aplică mai mult contra afecţiunilor abdomenului şi picioarelor. Ea
începe la subsuori şi ajunge până peste vârfurile degetelor de la picioare. Umerii şi
braţele rămân neatinse şi trebuie acoperite bine, ca să nu străbată aerul.
Înfăşarea inferioară se face astfel:
Peste cearşaful patului se întinde o pătură lată de lână. Cearceaful de in,
pentru înfăşat, trebuie să fie mare; spre a înfăşura corpul de 2-3 şi chiar de 4 ori
până peste degetele picioarelor. Se îndoaie cearceaful, se înmoaie în apă rece, se
stoarce şi se întinde pe pătura de lână de pe pat. Apoi pacientul se aşează şi se
înfăşoară, astfel încât să se acopere partea de jos a corpului; deasupra se înfăşoară
pătura de lână şi peste tot vine o plapumă groasă. Mai cu seamă picioarele să fie
bine acoperite.
Pagina 59 din 174
Aplicarea ţine unul, până la două ceasuri.
Oameni săraci, ţăranii, pot lua un sac vechi, pe care îl înmoaie în apă, apoi îl
storc şi intră în el, ca şi cum şi-ar îmbrăca pantalonii, apoi se culcă pe pătură de lână
si se învelesc bine.
Efectul înfăşurării inferioare, ce se face totdeauna în legătură cu alte aplicări,
este că încălzeşte, dizolvă şi elimină. Aceste înfăşurări contribuie la combaterea
durerilor reumatice din picioare, a afecţiunilor de rinichi, crampelor, etc.
În loc de apă rece sau caldă, întrebuinţez adeseori apă cu floare de fân, paie
de ovăz sau ramuri de brad. Mai ales cine suferă de piatră, .să întrebuinţeze aceste
mijloace.
6. Înfăşarea scurtă
Aceasta se întrebuinţează foarte des, pentru că e uşor de aplicat fără ajutorul
altora şi are efect asupra corpului întreg.
Înfăşarea scurtă se începe sub subsuori şi se termină deasupra genunchilor.
Îndoim în 4 sau în 6 un cearceaf gros de in, îl muiem în apă, îl stoarcem şi ne
înfăşurăm corpul cu el. Ne învelim apoi bine cu o pătură de lână, ne acoperim cu o
plapumă şi vom avea căldura necesară.
Persoanele slabe, anemice, să înmoaie ceraceaful de înfăşurat în apă
căldicică.
Oamenii săraci, de la ţară, se pot înfăşura într-un sac vechi. Sacul se îmnoaie
în apă, se stoarce şi pacientul intră în el până la braţe, se culcă astfel în pat şi se
acoperă bine cu plapuma.
Toată aplicarea ţine un ceas sau cel mult două.
Oamenii sănătoşi, aplicând această înfăşurare scurtă o dată la opt zile, sau
chiar la 14, ar preîntâmpina multe boli. Acest mijloc are un efect purificator asupra
rinichilor, a ficatului şi a abdomenului întreg, pe care-l scapă de gaze, de apă
superfluă, reglează circulaţia şi funcţia organelor. Se combate eu succes hidropia,
suferinţele de inimă şi stomac.
Înfăşurarea scurtă se întrebuinţează când stomacul nu e în regulă, când
suferim de cap şi de gât.
Când nu cunoaştem bine o boală, când nu cunoaştem sediul şi cauza, ei, cel
mai bun consilier este înfăşurarea scurtă.
Pacienţilor, al căror abdomen sau stomac, a slăbit prin ceva, le dau sfatul ca
imediat, înainte sau după înfăşurare, să-şi fricţioneze abdomenul cu untură de porc
sau cu ulei ce camfor.
În caz de crampe sau dureri de stomac, se poate pune pe piele, sub
înfăşurătoare, cârpe înmuiate în oţet. Când cineva simte frig, poate să întrebuinţeze
înfăşurarea caldă.
7. Cămaşa udă
Am ales această aplicare pentru că poate fi înţeleasă de oricine.
Se înmoaie în apă o cămaşă de in, se stoarce bine şi se îmbracă. Te culci în
pat, pe o pătură de lână, cu care te înveleşti bine şi te acoperi cu o plapumă.
Oricine se va simţi bine, uşor, şi va dormi de minune.
Porii se deschid şi această aplicare extrage din corp sucurile rele, linişteşte,
înlătură congestiile şi crampele sau durerile de stomac şi produce o căldură naturală
egală. Dacă ies băşicuţe pe piele, atunci se înmoaie cămaşa în apă sărată sau în
apă amestecată cu oţet.
8. Mantaua spaniolă
Mantaua spaniolă, sau înfăşurarea cea mare, este ca şi baia completă şi
înfăşurarea scurtă. Este o aplicare întreagă, singură suficientă, având efect asupra
organismului întreg. La boli mai grele se poate face numai alternativ cu alte aplicări
de apă.
În ce constă această înfăşurare mare?
Pagina 60 din 174
Facem o manta mare din pânză groasă de in, ca o cămaşă largă cu mâneci,
deschisă în faţă şi lungă până la degetele picioarelor. Mantaua se înmoaie în apă
rece sau, pentru persoanele slabe, anemice ori bătrâne, în apă caldă, se stoarce, se
îmbracă şi se încheie pe dinainte. Pe pat sunt întinse pături de lână pacientul se
culcă şi se înveleşte bine, aşa încât să nu pătrundă aerul; deasupra vine o plapumă
groasă. .
Toate acestea să se facă foarte repede, pentru ca pacientul să nu stea nici un
moment acoperit şi expus la aer.
Am vindecat oameni care sufereau de congestiuni, de stomac, de hemoroizi,
de dilataţia inimii, care e cauza bolii de apă. Ei au întrebuinţat mantaua spaniolă de
două ori pe săptămână şi au scăpat de suferinţe. Mulţi din ei se folosesc şi astăzi de
această aplicare ca de un remediu universal.
Aplicarea durează unul sau cel mult două ceasuri. Omul tare şi cu deosebire
cel corpolent, poate suporta mai mult. Pentru unul mai slab, numai o oră şi jumătate.
După aplicare să se spele bine mantaua spaniolă si se va vedea că apa
devine tulbure, plină de sucuri nesănătoase, extrase din corpul omului. Toată lumea
se va mira de ceea ce a fost în stare să scoată o manta spaniolă dintr-un corp
omenesc.
Am văzut cazuri în care înfăşurătoarea a devenit galbenă şi cu greu a pufut fi
spălată, chiar cu leşie.
Acţiunea mantalei spaniole e de a deschide porii şi de a scoate toate
necurăţeniile.
Această înfăşurare mare o aplică mai ales când cineva suferă de guturai
provenit din răceală generală, contra podagrei, a reumatismului, a tifosului, a
vărsatului, precum şi spre a preveni apoplexia etc.
Când mantaua e muiată în apă cu flori de fân, cu paie de ovăz sau cu brad,
ea are un efect excelent contra multor afecţiuni.
G) Apa luată ca băutură
Să ne ferim de orice extreme, de orice exagerări. Niciodată să nu bem nici
apă, nici bere prea multă, dar rău fac şi aceia care nu beau apă niciodată sau foarte
rar, zicând că apa nu e bună nici în cizme.
Dumnezeu a lăsat să mâncăm numai când ne e foame si să bem când
suntem însetaţi. Corpul omului, acest ceasornic viu, ar merge şi ar bate bine, dacă
noi nu i-am arunca între roţi noroi, nisip şi alte necurăţenii, care îi zdruncină mersul
regulat, ba poate îl opresc cu totul.
Animalele caută mâncare când sunt flămânde şi aleargă după apă când le e
sete.
Tot aşa face şi omul sănătos, care duce un trai regulat: mănâncă şi bea când
îi cere corpul şi cât îi trebuie, nu mai mult.
De aceea unicul şi supremul nostru principiu este:
Bea când ţi-e sete, şi nu prea mult!
Cunosc persoane care în timpul unei săptămâni întregi nu beau de loc apă,
iar alţii se mulţumesc numai cu un singur pahar la dejun. Niciodată nu suferă de sete
şi asta se explică prin faptul că ele introduc cantităţi de apă prin mâncarea ce o
mănâncă şi care e gătită cu apă suficientă.
Mai observăm aici, că nu e bine să bea cineva în timpul mâncării, ci numai
după mâncare.
Cei bolnavi, mai ales de friguri sau de fierbinţeli, ar trebui să nu bea apă prea
multă deodată, ci mai des, dar numai câte o lingură de la fiecare masă, la intervale
de 5-10 minute.
Un exemplu al procedeului meu, cu care şi închei această parte a cărţii: dacă
cineva suferă de constipaţie şi poate să iasă decât cu greu şi vârtos, simte dureri în
toată partea inferioară şi are o sete groaznică, el ar putea să bea 2, 3 şi 4 pahare de
Pagina 61 din 174
apă; dar oricât ar bea ar fi ca şi cum ar turna apă peste o mare vâlvătaie de foc. Apa
în cazul de faţă îi strică căci ia cu sine puţinele sucuri din stomac şi-l slăbeşte şi mai
mult. În loc să i se dea bolnavului apă multă deodată, să i se dea la jumătate de oră
câte o lingură mare. Făcând astfel, se va vedea ce efect bun va avea asupra lui
acest tratament.
În ultimul timp s-a vorbit despre efectele bune ale apei fierbinţi de 30-35 gr.
R., mai cu seamă în bolile cronice. Şi eu am avut succese cu apa caldă, dar prefer
apa rece celei calde. E chestie de gust. Eu însă prefer apa rece şi proaspătă.
Cine are poftă de băut, chiar înainte de masă, să bea, asta e o dovadă că
sucurile din stomac sunt prea groase şi au nevoie de a se subţia.
Deci, pe cât e posibil, să se bea cât mai puţin la masă, pentru ca sucurile să
pătrundă chiar şi cea din urmă îmbucătură. Dar după o oră, două, se poate bea, căci
atunci stomacul are nevoie.
Pagina 62 din 174
PARTEA A DOUA
FARMACIA
Cărticica mea e scrisă mai mult pentru bolnavii săraci. Ani de zile am căutat şi
examinat, am uscat şi tăiat am fiert şi gustat. Nu este buruiană cât de mică pe care
să nu o fi încercat eu însumi.
M-am gândit mult înainte de a mă decide că, pe lângă mijloacele cu apă, ce
sunt suficiente ele sigure, să am şi această farmacie cu remedii binefăcătoare
interne.Sunt, însă bolnavi care de frică nu pot suporta apa şi nu se pot hotărî a face o
cură de apă, care adeseori trebuie să ţină mai mult timp.
Acestora le dau, pe lângă o cură externă (cu apă), redusă şi simplificată, şi o
cură internă (medicamente).
Cine se va uita la toate articolele acestei farmacii va vedea îndată că ele, ca
şi toate aplicările de apă au un scop întreit: de a dizolva şi elimina din corp sucurile
sau materiile nesănătoase, apoi de a fortifica organismul.
Aici observ, de asemenea, că nu trebuie să exagerăm cu niciun fel de cură,
externă sau internă, ci să ţinem măsura cuvenită.
Am înlăturat dinadins toate plantele cu un efect dubios, problematic, ca
lemnul dulce, foile de muştar, hameiul etc., precum şi toate plantele veninoase sau
otrăvitoare.
Farmacia noastră de casă trebuie să aibă patru sertare principale şi câteva
sertare mai mici.
În sertarele principale aşezăm: într-unul tincturile, în al doilea ceaiurile, în al
treilea prafurile, în al patrulea uleiurile.
În sertarele mai mici aşezăm bine tot ce nu se pune în sertarele mari: cârpe
cu vată de legat, scamă, bumbac.
Tincturile şi uleiurile trebuie păstrate în sticle, ceaiurile şi prafurile se ţin în
hârtie (pâlnii), dar mai bine în cutii.
Toate să fie la un loc răcoros dar uscat, şi aşezate frumos, ca să faca o
impresie bună.
Pe fiecare sticlă, cutie sau pâlnie, să se scrie desluşit ce conţine. E bine ca
diferitele remedii din fiecare sertar sau raft, să fie aşezate în ordine alfabetică.
Înainte de toate, în farmacia de casă trebuie să fie cea mai mare ordine.
Oricine să poată găsi, oricând, tot ce caută: o sticlă, un ceai etc. Trebuie apoi să
domnească o mare curăţenie. Nicăieri, pe nici o sticluţă să nu fie praf sau pete.
Tincturile sau extractele
Puterile interne, sucurile vindecătoare, pot fi extrase din plante în diferite
moduri.Extractul se prepară în modul următor:
Se iau ierburi, fructe, fragi etc., alegem pe cele mai bune, mai coapte şi mai
sănătoase, pe care le uscăm la aer curat, totdeauna la umbră.
După ce ierburile sau fructele s-au uscat bine, le tăiem mărunt, după
trebuinţă, şi le punem într-o sticlă pe care o astupăm bine, după ce am umplut-o cu
spirt curat. Apoi punem sticla să stea cât mai departe de căldură.
Ceaiurile
Când e timp frumos şi ieşi la plimbare sau pe câmp, adună de ici-colea
buruieni vindecătoare. De sunt ierburi ce cresc pe un teren uscat, la soare le
adunăm în timpul când înfloresc mai bine. Unele flori sau foi cresc chiar în grădină şi
pe lângă casă.
Pagina 63 din 174
Ierburile trebuie reînnoite în fiecare an, adică să culegem ierburi noi şi
aruncăm pe cele vechi.
Aceste flori sau foi le lăsăm să fiarbă câteva minute. Apoi strecurăm ceaiul
gata într-o ceaşcă.
Ceaiul preparat în acest mod are gustul cel mai fin şi aroma cea mai bună,
dar acesta nu e ceaiul cel mai tare.
Se fierb ierburile mai mult timp, ca apa să scoată forţa vindecătoare.
Modul întrebuinţării se va indica la fiecare boală.
Prafurile
Rădăcinile, foile, grăunţele sau fructele de tot felul ale diferitelor plante
vindecătoare se zdrobesc sau se pisează prefăcându-se în prafuri.
Pentru unii bolnavi aceste prafuri sunt mai bune decât ceaiul. Praful prescris
se ia în bucate (ca piperul) şi se amestecă în băutură, încât nici nu se simte.
Vasele în care se păstrează prafurile să fie bine acoperite ca să nu intre praful
în ele.
Pagina 64 din 174
REMEDII (LEACURI)
Remediile întrebuinţate de mine sunt următoarele:
Agaos (Caetus)
(agava americană)
Această plantă îşi are patria departe, în America, de unde a fost adusă la noi;
acum, o vedem deseori prin glastre cu flori. Ea are foi groase, cărnoase, cu mulţi
ghimpi. Rareori are flori.
Efectele sunt următoarele:
Dacă iei o asemenea foaie şi o fierbi în apă spre a-i bea ceaiul, vei simţi cât
de mult o ceaşcă din ceaiul acesta vindecă stomacul şi intestinele.
Această plantă, prefăcută în praf şi luată zilnic de două ori cât iei cu vârful
cuţitului, are efect şi asupra ficatului bolnav şi al gălbinării.
Cine s-a rănit sau are vreun abces pe corp, găseşte ajutor în această foaie,
fiind un remediu excelent.
Pelinul fiert cu agao goneşte materiile apătoase şi drege stomacuI. Toate
acestea mă îndeamnă a sfătui pe orice amator ca să cultive şi această plantă.
Alaun (Piatra acră)
Aplicarea se face în modul următor:
Piatră acră, pisată mărunt, se presară direct pe rană sau o topim în apă şi
facem spăIături sau înmuiem cârpe şi punem pe rana bine spălată.
După ce rana s-a spălat de puroi, piatra acră contractă, usucă şi vindecă.
Orice umflătură în gură, dureri de gingii şi de dinţi, se pot combate cu apă, în
care s-a topit piatră acră.
Cu această apă facem să dispară şi gâlcile, făcând gargară.
Aloe (Sabur)
(Aloe bulgan's)
Aloe (praful se cumpără în farmacie) are efect bun dacă e întrebuinţat intern
şi extern.
Iei praf de aloe pe vârful cuţitului şi îl fierbi cu o linguriţă de miere; această
mixtură curătă stomacul radical.
Aloe se poate amecteca şi cu alte flori, cu muşeţel etc., spre a se prepara un
ceai bun pentru stomac.
Aceeaşi putere purificatoare, o are aloe întrebuinţat şi extern, nu numai intern.
Cine suferă de ochi, fiindu-i tulburi, roşii; urduroşi etc., îşi poate prepara din aloe o
excelentă apă de ochi. Iei aloe de două ori cu vârful cuţitului, pui praful într-o sticlă
de farmacie, torni deasupra apă fierbinte şi scuturi bine, şi ai apa de ochi ce poate fi
intrebuinţată imediat. Să speli ochii de trei ori sau patru ori pe zi, intern şi extern. La
început vor apărea mâncărimi şi arsuri, dar acestea nu sunt de nici o însemnătate.
Orice răni vechi sau cu puroi se spală bine cu această apă, care vindecă. Se
înmoaie o cârpă curată în apă de aloe şi se pune pe rană.
Dacă undeva, pe corp, abcesele împiedică formarea din nou a pielii,
presărăm mult praf de aloe pe abces şi legăm cu o cârpă uscată. Praful absoarbe
materiile rele şi face ca dedesubt să crească o pieliţă nouă.
Angelica
(Angelica silvestris L.)
În livezi umede şi prin păduri, creşte o plantă înaltă de o jumătate de metru şi
mai bine. Trunchiul e gol, găurit şi băieţii fac fluiere din el. Planta se cheamă
Angelică.
Pagina 65 din 174
Când cineva a mâncat ceva nesănătos sau o mâncare pe jumătate otrăvită,
să bea un ceai preaparat din rădăcină, seminţele şi foile acestei plante, şi se va face
bine. Acest ceai elimină din sânge toate materiile nesănătoase. Adeseori simţim în
stomac o răceală neplăcută. O ceaşcă de ceai din aceste rădăcini dă stomacului
căldura cuvenită.
Ceaşca de ceai poate fi băută de trei ori pe zi, câte puţin.
Când avem stomacul încărcat, când simţim dureri din cauza unor gaze
ascunse, acest ceai e un remediu, mai ales dacă preparăm ceaiul cu jumătate vin,
jumătate apă.
Prin acest ceai se înlătură orice arsuri în piept sau stomac, flegma din gât sau
din piept.
Aceste rădăcini, seminţe sau foi uscate, pot fi prefăcute şi în prafuri şi în loc
de ceai luăm pe zi de două sau de trei ori câte un vârf de cuţit.
Anison (Anason mie)
(Pimpinella anisun L.)
Această plantă are un efect bun asupra gazelor din stomac.
Uleiul de anison se cumpără de la farmacie. Luând 4-7 picături pe zahăr în
fiecare zi, odată sau de două ori, ne uşurează stomacul.
Anserina (Talpa gâştii, Sorântitoare, Coada racului)
(Potentilla anserina L.)
Anserina creşte mai bine unde le place gâştelor să stea: pe lângă casă, pe
marginea drumurilor şi şanţurilor.
Ceaiul din această buruiană este un mijloc excelent la accesele de crampe,
contra tăieturilor sau rupturilor (durerilor violente) din stomac, abdomen sau oriunde.
Se poate face ceai din această iarbă, cu lapte, să se bea fierbinte şi să se
pună cataplasme pe locul afectat.
Orice mamă de familie ar trebui să adune şi să usuce cât mai mult din
această iarbă.
Arnica (PotbăI de munte)
(Arnica montana L.)
Arnica e cunoscută în toată lumea ca o plantă vindecătoare excelentă.
Tinctura de arnică se întrebuinţează pretutindeni pentru a spăla rănile, pentru
comprese, cataplasme etc.
Tinctura se poate cumpăra şi nu e scumpă, dar fiecare o poate prepara
acasă. Florile se adună în iunie sau iulie şi se pun în rachiu sau spirt. După 3 zile,
tinctura poate fi întrebuinţată.
Bozul
(Sambucus ebulus L.)
Această plantă e cunoscută de toţi; ea are în iulie flori mari, albe.
Ceaiul pregătit din rădăcinile ei vindecă hidropia şi curăţă rinichii.
Are un efect bun şi contra altor afecţiuni la abdomen, elimină sucurile rele prin
urină.
Ceaiul de bozi, preparat din prafuri, face acelaşi serviciu. Pentru o ceaşcă, ce
se ia de două ori pe zi, ajung prafuri cât iei de două ori cu vârful cuţitului.
Toamna târziu se adună rădăcinile, se usucă bine la aer, se păstrează uscate
sau le pisăm şi facem prafuri din ele.
Silur (Bureniţă, Buruniţă, Burueniţă, Bureniţă albă, Floare de ochi)
(Euphrasia officinali's L.)
Pagina 66 din 174
Această floare mică creşte prin livezi şi o găsim pretutindeni prin august, după
ce s-a cosit otava. E bună pentru ochi.
FoiIe uscate se întrebuinţează ca ceai, sau se fărâmă, prefăcându-se în
prafuri. Cu ceaiul spălăm ochii zilnic de două-trei ori, sau înmuiem cârpuliţe în ceai şi
ţinem pe ochi peste noapte. Ochiul se limpezeste, se întăreşte.
Recomand ca pacientul să ia totdeodată şi intern prafuri, în fiecare zi, cât ia
cu vârful cuţitului, într-o lingură de supă sau de apă.
Această floare e bună şi pentru stomac. Având amărăciune în sine, ea
activează digestiunea şi reglează stomacul.
Valeriana, Odolean
(Valeriana offiânalis)
Această buruiană e folositoare ca ceai sau ca prafuri. Se întrebuinţează
numai rădăcina si se ia în porţiuni mici.
Rădăcina de valeriană e bună contra durerilor de cap şi a crampelor, fiindcă,
prin eliminarea gazelor din stomac îndepărtează cauza acestor boli.
Menianţa, Trifoieşte (Trifoi de baltă, Trifoi de lac, Trifoi amar, Iarbă amară)
(Menyanthes trifoliat L.)
Această plantă creşte în pământ mlăştinos şi pe lângă ape curgătoare.
Are trei foi şi e foarte amară.
Ceaiul preparat din ea este excelent pentru tomac, pentru digestie.
Acest trifoi se poate pune în rachiu (ţuică), din care să se bea în fiecare zi
câte un păhăruţ.
Urzica (Urzică mare)
(Urtica dioica L.)
Urzica e planta cea mai dispreţuită, dar are o mare valoare.
Urzicile proaspete, uscate şi întrebuinţate pentru ceai, ne scapă de flegma din
piept şi din plămâni şi curăţă stomacul de materii depuse, eliminându-le mai ales prin
urină.
Rădăcinile de urzică au un efect şi mai mare, fie verzi în timpul verii, fie
uscate iarna. Cum simte cineva că e atacat de hidropie, să bea ceai de rădăcini de
urzici.
Cine vrea să-şi purifice sângele, să mănânce vara urzici cât mai multe.
Cine suferă de reumatism învechit, să-şi bată locurile atacate, câteva minute,
cu urzici proaspete.
Porumbar (Porumbă, Porumbea, porumbel, Scorombar, Spin)
(Prunus spinosa L.)
Florile acestui arbust sunt purgativul cel mai nevinovat.
La orice indispoziţie, e bine să ia cineva un purgativ.
Să, iei flori de porumbe, să le fierbi un minut şi să bei 3-4 zile ceai de acesta,
câte o ceaşcă în fiecare zi.
Este un remediu bun pentru stomac, purificator şi întăritor.
Altea (Nalbă-mare, Nalbă-albă)
(Athea officinalis L.)
Ceaiul de nalbă se întrebuinţează mult în contra răcelilor, dar eu declar
deschis că nu ţin la nalbă şi că prefer alte plante.
Coaja de stejar (Gorun)
Coaja de stejar o întrebuinţăm cum e luată de pe copac sau uscată.
Pagina 67 din 174
Fierbem o jumătate de ceas coaja de stejar tânăr în apă, înmuiem o cârpă şi
ne înfăşurăm gâtuI peste noapte, spre a scăpa de gâlci şi de alte dureri de gât.
Cine suferă de rectus sau de vreo altă afecţiune la abdomen, sau chiar de
hemoroizi, să facă băi de şezut cu apă în care a fiert coajă de stejar.
Tot astfel pot fi tratate şi vindecate abcesele tari şi neinflamate.
Ceaiul de coajă de stejar, ca şi de brad, întăreşte vasele interne.
Genţiana (Ghinţura)
(Gentiana lutea L.)
Această plantă creşte mai mult pe dealuri. Recomand ca din această floare
galbenă să se prepare extracte. În acest scop se usucă rădăcinile, se taie mărunt şi
se pun în sticle cu rachiu sau spirt.
Acest extract este unul din remediile cele mai bune pentru stomac. Să torni
20-30 picături într-un păhărel de apă şi să bei în fiecare zi, timp mai îndelungat.
Produce poftă de mâncare şi o digestie regulată. E bine să se ia din acest extract
mai ales, atunci când simţi că ceva apasă greu în stomac. O linguriţă de extract,
într-o jumătate de pahar de apă căldicică, este de ajuns pentru a înlătura răul.
Tinctura de genţiană face servicii mari, mai cu seamă după călătorii
îndelungate; când soseşte omul obosit şi trudit la ţintă, să pună numai câteva
picături din această tinctură pe o bucăţică de zahăr, şi imediat după aceea se simte
uşurat şi vesel.
Vărsăturile şi accesele de leşin sunt de asemenea îndepărtate prin tinctura
aceasta luată în apă; ea încălzeşte, redeşteaptă şi aduce mulţumire în trup.
Genţiana e de recomandat ca şi ceai. În cazul acesta se taie rădăcinile în
bucăţele mărunte şi se fierb. Se poate fierbe chiar şi praful de genţiană.
Fragile (Căpşuni, Pomniţă)
(Fragaria vesca L.)
Din această plantă preţioasă se întrebuinţează nu numai fructele, care sunt
de o aromă şi de un gust delicios, dar s-a probat că şi frunzele sunt nutritive. Din
frunze preparăm ceaiul. Pentru aceasta se procedează în modul următor. Se iau
frunze de fragi cât se poate prinde cu trei degete, se toarnă peste ele ca la un sfert
de litru de apă fierbinte şi se acoperă bine.
Peste 15 minute se decantează şi ceaiul de frunze de fragi e gata.
Se mai adaugă lapte cald şi zahăr, pentru a-i da un gust mai bun
Fragile, de altfel, sunt un factor important în nutriţie, mai ales pentru
convalescenţii care sunt slăbiţi şi sleiţi prea tare. E bine să se amestece şi alte
elemente nutritive. Să se ia o jumătate litru de fragi şi să se amestece ca un litru de
lapte, de două ori pe zi, ori chiar pâine de secară cu fragi, sunt lucruri ce contribuie
de minune la câştigarea forţelor şi la curăţirea sângelui.
Bolnavii, care suferă de călduri interne, au un refrigerant excelent în fragi.
Se recomandă în multe cazuri la bolnavii care suferă de piatră.
S-a dovedit ca eficace şi în bolile de ficat, şi pentru cei ce capătă bube din
sânge boInăvicios.
Feniculul (Anason mare, Anason dulce, Chimion de baltă, Chimion. dulce,
Cimbru de câmp, Mălură, Merasa, Secărea de grădină)
(Foeniculum Officinale)
Seminţele de anason mare e bine, să nu lipsească din nici o farmacie de
casă, fiindcă aduc mult bine la colică şi în diferitele ei stadii de crampe.
Imediat ce se simte durerea, să se fiarbă o ceaşcă cu lapte în care s-a pus o
lingură de anason şi să se dea băutura aceasta, cât se poate de caldă, bolnavului.
Efectul e excelent.
Pagina 68 din 174
Căldura ce se râspândeşte în trup calmează durerile, colica cedează şi
dispare.Extern, precum s-a spus în mai multe rânduri, să se facă pe burtă cataplasme
calde cu apă şi oţet.
Praful de anason mare, întrebuinţat ca condiment la mâncare, scoate din
stomac gazele. Prafurile se obţin uscându-se sămânţa de anason la sobă şi
măcinându-se ca şi cafeua.
Uleiul de anason se cumpără de la farmacie. Se întrebuinţează cu mult
succes anasonul mare ca şi apă de ochi; în scopul acesta se fierbe o jumătate de
lingură de prafuri într-o ceaşcă cu apă, se decantează şi, cu lichidul astfel obţinut, se
spală ochii de trei ori pe zi.
Şi mai eficace şi mai curăţitori sunt aburii de ochi.
Rezultate analoge se obţin şi cu anason şi cu chimen. Adeseori se ia din toate
aceste trei plante câte o parte egală şi se întrebuinţează astfel amestecate.
Trigonela (Fenugrec)
(Trigonela foenum graecum L.)
Din sămânţa acestei plante se prepară un ceai care are un efect răcoritor la
friguri cu fierbinţeli.
Ca aplicare externă, fenugrecul e cel mai dizolvant mijloc la umflături şi bube.
E bun şi la răni la picioare, căci împiedică formarea de carne putredă sau
înveninarea rănii.
Despre fenugrec vom vorbi la cazurile speciale, în partea a treia.
Ovăzul
(Agena sativa L.)
O fierbere bună scoate din sămânţă de ovăz toată puterea inerentă ei.
Băutura obţinută astfel fiind nutritoare, este uşor de mistuit şi răcoritoare şi este
recomandabilă pentru convalescenţii slăbiţi prea tare.
Prepararea e simplă.
Se ia un litru de ovăz, se spală de 6-8 ori cu apă, apoi se fierbe în doi litri de
apă până ce scade pe jumătate, pe urmă se decantează şi în lichidul astfel obţinut
se pune cam la două linguri de miere, şi se lasă să mai fierbă câteva minute.
Răsura (Măceş Cascadâr, Trandafir de câmp)
(Rosa canina L.)
Boabele de măceş, sau trandafir de câmp se întrebuinţează nu numai ca sos,
ci şi ca doctorii.
Ceaiul din astfel de boabe curăţă rinichii şi băşica, şi, din această cauză, se
întrebuinţează cu multă eficacitate contra pietrei din rinichi si băşică.
Cunosc un moşneag care în tinereţea lui a suferit mult de piatră; pe urmă a
fost sfătuit să ia ceai de acesta. De atunci bea în fiecare seară câte o ceaşcă înainte
de a se culca şi zice că îi place mai mult decât orice vin.
Se scot seminţele din boabele roşii, cojile ce rămân se usucă şi din acestea
se prepară ceaiul.
Răşină sau boabe de tămâie
Răşina ce pică din copacii de brad este de mare folos pentru bolnavi.
Cinci-şase boabe de răşină, fiecare de mărimea unui bob de mazăre, luate
timp îndelungat în fiecare zi, întăresc pieptul şi vasele interne.
Am cunoscut un preot slab care lua în fiecare zi o mare cantitate de răşină şi
zicea: "Numai cu asta mă mai pot susţine, asta îmi întăreşte pieptul".
Răşina poate fi înlocuită şi prin tămâie albă.
Teama de a-şi deranja stomacul prin astfel de cură este nefondată şi deşartă.
Pagina 69 din 174
Socul
(Sambucus nigra L.)
În timpul primăverii natura scoate din trup tot răul ce s-a adunat peste iarnă:
de acolo vin numeroasele aşa-zise boli de primăvară.
Între aceste boli se pot număra: mâncărimea de piele, urdinarea, colica şi
altele de felul acesta.
Cine vrea să dea ajutor naturii în opera sa, n-are decât să ia frunze de soc, să
le toace mărunt, să fiarbă un ceai şi să ia în fiecare dimineaţă, la un ceas înainte de
mâncare, o ceaşcă din ceaiul acesta. Cura aceasta se poate face în orice anotimp.
Se întrebuinţează adeseori şi frunzele uscate cu rezultate bune.
În Germania, prin multe locuri, se prepară şi prăjituri cu flori de soc şi acestor
prăjituri li se atribuie darul de a păzi de friguri.
La boala de apă, sau hidropizie, rădăcinile de soc sunt de o eficacitate
miraculoasă; ceaiul preparat din rădăcina socului scoate apa din corp atât de
energic, încât nici nu mai e nevoie de o altă doctorie.
Boabele de soc se fierb toamna şi se prepară cu zahăr pentru iarnă. Mama
mea făcea în fiecare an câte o cură de două-trei săptămâni cu astfel de compot. De
aci vine şi obiceiul că străbunii noştri ţineau mereu lângă casele lor câteva tufe de
soc şi cura ce se făcea cu boabele acestea, era de multe ori mai folositoare decât
cura de struguri care e la modă astăzi.
Boabele preparate cu zahăr ori cu miere sunt excelente peste iarnă, mai cu
seamă pentru oamenii care fac puţină mişcare şi sunt condamnaţi la o viaţă
sedentară.
O lingură de compot într-un pahar de apă, amestecat bine, dă o băutură
răcoritoare minunată, curăţă stomacul, influenţează bine secreţia udului şi întăreşte
rinichii. Mulţi dintre ţărani usucă boabele. Aceste boabe întrebuinţate pentru ceai, ori
mâncate simplu, sunt foarte eficace la urdinare violentă.
Mierea
În trecut se zicea că mierea nu e folositoare pentru tineri, fiindcă ar fi prea
tare, iar pe bătrâni îi face să le mai revină puterile.
Eu am întrebuinţat mierea adeseori şi am constatat că totdeauna face bine.
Ca surogat la ceai este de mult întrebuinţată pentru catar si pentru tusea cu
flegmă. Ţăranii întrebuinţează mierea pentru răni externe. Dacă omul n-are dibăcia de
a se folosi de apă, atunci mai bine să recurgă la miere. Prepararea e foarte simplă.
Se ia jumătate miere şi jumătate făină albă, se adaugă puţină apă şi se amestecă
toate împreună. Unsoarea aceasta să fie mai compactă şi nu prea aptoasă.
Mierea se întrebuinţează şi la mai multe boli interne.
Ulceraţiile mai mici în stomac se contrag adeseori şi se vindecă repede.
Constat că e bine ca mierea să nu se ia singură ci totdeauna împreună cu un ceai
mai potrivit.
Flori de tei
(Tilia grandifolia et parvifolia Ehrh.)
Ceaiul de flori de tei îl întrebuinţez numai pentru năduşeli, în loc de aburi.
Acest ceai are un efect bun contra tusei învechite, a flegmei din plămâni şi
gât, sau pentru rinichi.
NaIba mică (Caşul popii, Nalbă de grădină)
(Althaea rosea L.)
Această floare se găseşte mai în toate grădinile.
Ceaiul de naIbă vindecă durerIle de gât şi elimină flegma din piept.
E folositor şi aburul de nalbă pentru gât şi urechI.
Pagina 70 din 174
Uleiul de migdale
Uleiul de migdale trebuie să ocupe primul loc între uleiurile farmaciei de casă.
El alină, răcoreşte, dizolvă în diferite boli interne şi externe.
Acest ulei îndepărtează flegma şi restabileşte pofta de mâncare şi digestia.
Are un efect răcoritor la inflamaţii, mal ales a aprinderii de plămîni.
Pacientul să ia în fiecare zi, de trei-patru ori, câte o linguriţă de ulei de
migdale.
Întrebuinţat extern, acest ulei e excelent contra bolilor de urechi. Turnăm în
ureche 6-8 picături şi astupăm urechea cu bumbac.
Cine suferă de urechi din cauza răcelii, a curentului sau a reumatismului să
picure într-o zi 7-8 picături într-o ureche şi s-o astupe; a doua zi să picure în cealaltă
ureche. După câteva zile să clătească interiorul urechilor cu apă călduţă.
Pe abcese sau bube inflamate să se pună ulei de migdale, care răcoreşte şi
alină durerea.
Acest ulei vindecă orice răni cauzate prin şedere, zacere sau călărit.
Izmă (Izmă piperată, Izmă de baltă, Izmă broştească, Mentă)
(Mentha piperila et aquatica L.)
Izma e cel mai bun remediu pentru întărirea stomacului şi reglarea digestiei.
Cine are dureri de cap violente să-şi lege pe frunte buruieni de acestea, se va
simţi în curând mai bine.
Ceaiul de izmă, luat dimineaţa şi seara câte o ceaşcă, activează mistuirea,
reglează stomacul.
Acelaşi serviciu îl face şi praful de izmă, pus în apă sau în bucate, cât iei
odată sau de două ori pe vârful cuţitului.
Cei care sunt slăbiţi de boli, care au palpitaţii sau vărsături, să întrebuinţeze
cât mai des ceai sau prafuri de izmă.
Cine are miros greu în gură, să bea pe zi o ceaşcă de ceai de izmă preparat
în apă cu vin.
Cine varsă sânge, să bea din când în când o linguriţă de ceai de izmă,
preparat în oţet şi apă.
Când cineva suferă de dureri la abdomen (burtă, pântec), să bea ceai de izmă
cald, preparat în lapte.
Această plantă nobilă ar trebui cultivată în orice casă sau grădină, mirosul ei
plăcut ne răsplăteşte orice trudă.
Vâscul
(Viscum Ilbum L.)
Această plantă părăsită, care trăieşte pe copaci bătrâni, este o excelentă
plantă medicală. Efectele ei vindecătoare se întind în prima linie asupra sângelui.
Ceaiul de vâsc opreşte scursoarea de sânge fiind bun şi contra altor
neregularităţi în circulaţia sângelui.
Uleiul de cuişoare
Uleiul de cuişoare are acelaşi efect ca şi uleiul de migdale, cu care poate fi
amestecat.
El este cu deosebire eficace în contra gazelor şi materiilor stricate din stomac.
De regulă se ia ulei de cuişoare pe zahăr, zilnic odată sau de două ori, câte
4-6 picături.
Untdelemnul
Untdelemnul se întrebuinţează întocmai ca uleiul de migdale contra aceloraşi
boli; vorba este numai ca untdelemnul să fie curat de rapiţă, de măsline etc.
Pagina 71 din 174
Varza
Foile de varză aduc servicii excelente, la răniri, arsuri, striviri şi la orice
inflamaţii. Ele răcoresc, dizolvă şi elimină răul. Se iau foi proaspete din grădină sau
foi de varză acră, proaspete, scoase de curând din putină şi se pun pe rană.
Remediul e lesnicios, mai ales la ţară, unde este la îndemână.
Ciuboţica Cucului
(Primula officinalis L.)
Numai floarea galben-închisă are valoare pentru farmacia de casă. Deja
mirosul ne spune că în aceste flori trebuie să existe un lichid vindecător. Dacă
mestecăm în gură 2-3 floricele galbene de acestea, în formă de pâlnie, simţim îndată
ce conţinut medicinal ascund într-însele.
Cine suferă de dureri de oase să bea mai mult timp zilnic o ceaşcă de ceai din
această floare. Cu timpul durerile vor dispărea cu totul.
Uleiul de lavandă (Levănţică, Lavandă)
Acest ulei se poate procura din orice farmacie şi este indispensabil în orice
economie de casă.
Luându-se pe zi câte cinci picături pe zahăr, întăreşte digestia şi restabileşte
pofta de mâncare.
Se foloseşte cu succes la indispoziţii de stomac, lipsă de apetit, congestii,
ameţeli şi la diferite dureri de cap, chiar şi la dureri sufleteşti (melancolia etc.).
Ruta (Virnanţ)
(Ruta graveolens L.)
Ruta, din nenorocire o plantă prea puţin cunoscută sau necunoscută, are
efecte binefăcătoare şi întăritoare, oricum şi oriunde s-ar întrebuinţa.
Să amestece cineva în gură numai o foaie şi va simţi îndată efectul pe limbă.
Ceaiul de rută e bun contra congestiilor (năvălirea sângelui) la cap şi
ameţelilor, precum şi contra palpitaţiei, a durerilor de stomac şi când respiraţia e
grea. Recomand acest ceai tuturor persoanelor predispuse la slăbiciune, crampe,
isterie etc.
Ruta poate fi pusă în spirt, din care se ia zilnic odată 10-12, picături pe zahăr.
Tot aşa se ia şi uleiul de rută. Acesta se prepară în modul următor: se
zdrobesc foi uscate de rută şi se pun într-o sticlă în care turnăm ulei bun; apoi
punem sticla la căldură mai mult timp. Mai târziu strecurăm uleiul şi luăm din el după
cum s-a arătat mai sus.
Rozmarinul
(Rosmarinus officinalis L. )
Rozmarinul este un remediu excelent pentru stomac. Preparat şi băut ca ceai,
el curăţă stomacul de flegmă, deschide pofta de mâncare şi reglează digestia.
Din acest ceai să ia cineva, seara şi dimineaţa, câte 2 linguri.
Vinul de rozmarin, băut în porţii mici, e un remediu minunat contra afecţiunilor
de inimă.
Acest vin e bun contra hidropiziei, eliminând răul prin urină.
Contra acestor boli se ia zilnic, dimineaţa şi seara 3-4 linguri sau un păhărel
de vin.
Se prepară astfel: tăiem mărunţel o mână de rozmarin şi îl punem într-o sticlă,
pe care o umplem cu vin bun. Stând aşa o zi, doctoria e gata. După ce strecurăm
vinul, aceleaşi foi mai pot fi întrebuinţate o dată.
Ienupărul (Iniperă, Jneapăn)
(juniperns communis L.)
Pagina 72 din 174
Fructul acestei plante e bun pentru a-l arde în casă (a aroma). Răspândeşte
un miros plăcut si sănătos şi dezinfectează mai bine decât zahărul sau oţetul
camerele în care au zăcut bolnavi, morţi etc. Aburii de ienupăr nimicesc orice
microbi. Tot aşa de folositor este ienupărul şi pentru interiorul organismului uman.
Cine se teme de boli contagioase (trăind în casă cu un bolnav de tifos, holeră etc.)
să mestece în gură din fructul ienupărului. Acesta dezvoltă un gust plăcut în gură şi
ajută mistuirea, arde miasmele şi emanaţiile vătămătoare.
Cine are stomacul slăbit, să facă următoarea cură:
În prima zi să mestece în gură 4 boabe de ienupăr; în a doua zi 5, şi aşa mai
departe până la 12 zile, apoi să meargă îndărăt scăzând câte un bob pe zi până
ajunge la 4. boabe. Fructul ienupărului e cunoscut de mult ca remediu contra pietrei
şi a gazelor din corp.
În afară de fruct se întrebuinţează şi vlăstarele tinere de ienupăr, pentru ceai,
la curăţirea sângelui.
Pătlagina (Limba oii)
(Plantago lanceolata L.)
Când ţăranul se răneşte cu ceva la lucru, el caută foi de pătlagină, pe care le
frământă, până ce ies câteva picături din ele. Acestea le aplica direct pe rană sau
udă cu ele o cârpă şi se leagă la rană. Dacă foiIe nu dau un suc, atunci se freacă
foaia până ce se înmoaie şi se pune pe rană.
Sucul acestor foi are efecte minunate luat şi intern. Ar trebui ca oricine să
adune foi primăvara şi vara, să le stoarcă sucurile şi să le bea. Acest suc purifică
sângele şi e un prezervativ contra multelor defecte interne.
Foile uscate dau un ceai bun contra flegmelor interne.
Ţintaura (Fierea pământului, Potroacă)
(Erythraea centaurium L.)
Ceaiul de ţintaură elimină gazele din stomac, îndepărtează sărurile
nesănătoase şi nefolositoare, întăreşte şi ameliorează sucul gastric şi are efecte
bune asupra rinichilor şi ficatului. Este remediul cel mai bun contra greţurilor.
Oricine suferă de tulburări de sânge să recurgă la ajutorul acestei plante.
Cicoarea
(Cichorium intybus L.)
Cicoarea nu e frumoasă la vedere, dar e folositoare.
CeaiuI de cicoare îndepărtează flegma din stomac, înlătură fierea de prisos,
curăţă ficatul, rinichii şi splina şi elimină toate materiile morbide prin urină. Dimineaţa
şi seara, înainte de mâncare, să bea cineva câte o ceaşcă de ceai de cicoare şi
după câteva zile îşi va simţi stomacul îndreptat.
Cine are dureri de stomac, să oprească buruieni de acestea, să le înfăşoare
într-o cârpă şi să le lege la stomac, după câteva ceasuri să se schimbe ierburile.
Rădăcinile cicoarei fac acelaşi serviciu. Cicoarea poate fi pusă în spirt, cu
care se freacă de două ori pe zi partea corpului atinsă de reumatism.
Pelinul
(Artemisia absinthium L.)
Pelinul e un remediu cunoscut de toţi pentru stomac. Elimină gazele, întăreşte
sucul gastric, producând astfel o mistuire bună, fie luat ca ceai, fie ca prafuri.
E folositor şi contra mirosului greu al gurii, mai ales dacă acesta provine din
stomac.
Pagina 73 din 174
Cine suferă de ficat să ia o dată sau de două ori pe zi, cu două degete, prafuri
de pelin şi să-I pună în supă sau ca piper în bucate. În scurt timp pacientul se va
simţi mai bine.
Pelinul se poate întrebuinţa şi ca tinctură, şi aceasta e folositoare la dureri de
stomac.
Coada calului (Barba ursului)
(Equisetum arvense L.)
Această plantă are efecte excelente. Menajerele o întrebuinţează pentru
curăţitul vaselor, dar planta curăţă şi vindecă multe boli din corpul omului.
Această plantă aduce servicii mari contra rănilor, bubelor şi chiar contra
cancerului. Se întrebuinţează ca spălături şi cataplasme sau se înfăşoară în cârpe
unde şi se pune pe locurile bolnave.
Ceaiul din această plantă e, de asemenea, folositor. Curăţă stomacul. Se bea
câte o ceaşcă din când în când; una în fiecare zi.
Calmează durerile şi e folositor chiar contra pietrei: pacientul să facă aburi şi
să bea ceai.
Ceaiul e folositor contra hemoragiei şi a vărsăturilor de sânge. Cine varsă
sânge să bea îndată ceai de acesta. Cunosc cazuri în care după patru minute răul
s-a înlăturat.
Când îi curge cuiva mult sânge din nas, să tragă în nas din ceaiul acesta. Are
un efect astringent şi vindecă repede.
Cine are scursori de sânge, să bea pe zi două ceşti din ceaiul acesta.
Ar trebui ca oricine să aibă în casă această plantă ca, la nevoie, să-i fie la
îndemână.
Troscot
(PolygowuJn aviculare L.)
Această plantă creşte pe la marginea drumurilor, deci e uşor de găsit. E bună
la boala de piatră, dacă o fierbi şi bei zilnic 2 ceşti.
Un domn care s-a servit de acest ceai, mi-a spus ca l-a ajutat foarte mult, şi a
văzut scurgându-se prin urină mai multe pietricele.
Această plantă curăţă şi rinichii, ficatul, stomacul şi pieptul. Recomand
această plantă.
Jaleş (Sălvie, Salbie, Jale)
(Salvia officinalis L.)
Această plantă are puterea de a curăţi dinţii; dacă se freacă bine cu o frunză,
ei devin deodată albi.
Rănile învechite şi cu puroi se vindecă dacă le spelI cu o decocţie din această
plantă.
De asemenea şi ceaiul de jaleş e bun contra durerilor de stomac, gât şi cerul
gurii.
Dacă fierbi jaleş în apă sau în vin şi bei, îţi curăţă ficatul şi rinichii.
E bine să se puie jaleş pisat în mâncare, în cazul bolilor descrise mai sus.
Santalul
Santalul este un praf roşu fabricat în copacul cu acelaşi nume.
Serveşte numai pentru a colora în roşu şi se poate procura în orişice
farmacie.
Acest praf, foarte nevinovat, se amestecă cu ceaiul de vâsc, adăugând la o
lingură de foi de vâsc, două vârfuri de cuţit de santal; astfel se întăreşte efectul
acestui ceai.
Pagina 74 din 174
Flori de fân
Ceea ce se cheamă în medicină flori de fân, am arătat la capitolul despre baia
de picioare cu flori de fân. Aici voi spune numai la ce se întrebuinţează: la otrăvurile
sângelui, la reumatisme, la podagră, la scrofule. E bine să se facă înfăşurări cu şalul
înmuiat în decocţie de flori de fân.
Se înţelege de la sine că numai aceasta nu ajunge în cazurile excepţionale.
Afinul
(Vaccinium myrtillus L.)
Această plantă se găseşte în pădure şi mai cu seamă o găsesc copiii, care îi
mănâncă fructul cu mare plăcere. Culoarea afinelor e neagră. Nici o familie să nu se
lipsească de această plantă căci aduce mari foloase. Se iau doi pumni din acest
fruct şi se pun într-o sticlă de spirt curat; cu cât stă mai mult, cu atâta spirtul e mai
eficace, căci scoate din el toată partea cea bună.
Cine suferă de diaree să ia şi să mănânce câteva boabe; îi va trece imediat.
Urdinarea cu durere şi cu sânge se vindecă, bând o lingură din spirtul descris
mai sus, într-a opta parte dintr-un pahar de apă călduţă. După 8-10 ore să se repete
încă o dată.
Nu va mai fi nevoie de o a treia întrebuinţare.
La dizenterIe e bine să se pună cataplasme de apă caldă şi să se bea câteva
picături din acest spirt, pe câte o bucăţică de zahăr.
Astma
Un domn povesteşte: "Sunt de 46 de ani. Sufăr de astmă de 20 de ani. M-am
adresat multor medici, dar ei au declarat boala mea incurabilă şi mi-au prescris
numai calmante, care n-au folosit la nimic. Aşa că nu mi-a rămas altceva decât să-mi
port crucea, până când Dumnezeu mă va scăpa de ea. De multe ori această cruce
era prea dureroasă. Adeseori, mai ales noaptea, respiraţia îmi era atât de grea, încât
nu puteam dormi toată noaptea, fiind silit să stau cu fereastra deschisă chiar în gerul
cel mai mare, spre a nu fi sufocat.
Aceste accese se repetau mai multe zile. Toate mijloacele întrebuinţate au
rămas fără efect. Pe lângă aceste suferinţe se mai adăugau lipsa de apetit, săderea
forţelor, încât simţeam că aşa n-o voi duce multă vreme. În fine, Dumnezeu avu milă
de mine. Cartea despre Cura de apă îmi căzu în mâini şi deveni pentru mine o
adevărată binefacere şi scăpare. M-am vindecat în opt zIle. Nu poate crede cineva,
cum apa poate transforma natura în scurt timp. Aplicările au fost: .
1. Udări pe partea de sus a corpului, apoi turnări de apă pe genunchi,
umblarea prin apă; 2 Turnare pe spate, turnare pe coapse; 3. Baie de abdomen,
turnare de apă pe partea de sus a corpului, semi-baie; 4. Turnare de apă până la
brâu, udarea spinarii; 5. Semi-baie, udare superioară (partea de sus a corpului până
la brâu), baie de abdomen; 6. Baie completă, udare superioară; 7. Udarea sau
turnare de apă pe şolduri, udare superioară: Totdeodată, în fiecare zi, am umblat
desculţ două ceasuri prin iarbă. Era soare şi mă simţeam din ce în ce mai bine.
Respiraţia grea
Un preot mi-a spus următoarele: "Sunt de o constituţie bună, m-am simţit
totdeauna sănătos şi tare. Dar de două luni, mi s-a îngrămădit atâta flegmă în piept,
încât respir greu şi când mă apucă şi tusea, atunci mă tem că mă sufocă. Aveam o
voce bună, sonoră, dar acum sunt răguşit de tot; apoi obosesc atât de tare, dar
acum sunt răguşit de tot. Mai mulţi medici, pe care i-am consultat, mi-au declarat că
e guturai de laringe sau guturai, catar de piept.
Aplicări: în fiecare zi de trei-patru ori udări pe corp până la brâu şi zilnic
umblarea desculţ prin apă, de două ori, până peste pulpe; aşa să se urmeze patru
zile. După acestea, patru udări superioare (până la brâu) în fiecare zi; o udare a
Pagina 75 din 174
spinării şi o semi-baie. Apoi, în fiecare zi, umblare prin apă; aşa cinci zile; de trei ori
pe saptămână un şal (înfăşurare, comprese). După, aceste cinci zile o semi-baie pe
zi, o udare a spinării, o udare superioară şi o udare (turnare de apă) a genunchilor.
În scurt timp s-a terminat toată cura.
La acest domn s-a secretat din plămâni o mulţime de flegmă. Din zi în zi era
mai bine la faţă; respiraţia mai uşoară, vocea mai curată şi dispoziţia mai veselă.
Fusese rău mai înainte pentru dânsul, fiindcă se îmbrăca prea cald şi făcea puţină
mişcare.
Aplicările de mai, sus să nu le facă însă oricine, căci pentru unii ar fi poate
prea tari şi prea multe.
Ochiul
Dacă toate părţile corpului sunt de o mare însemnătate e sigur că ochiul
poate fi privit ca unul din cele mai de seamă. De aceea şi vorba: De ai orbit, eşti
calicit. Cum ochii sunt aşezaţi în cap, puterea sau slăbiciunea lor le şi vine de cele
mai multe ori de la cap. Cine are un corp sănătos şi puternic, are, de obicei, şi nişte
ochi buni şi puternici. Dacă ochiul e tare slăbit, cauza o găsim, desigur, în corpul
nostru, chiar dacă n-o simţim. Dacă ochiul e bolnav, cauza e desigur vreo substanţă
bolnavă din corp, care a îmbolnăvit ochiul. Cât de des se întâmplă ca o scursoare
din corp sau din cap să-şi găsească ieşire prin cavităţile ochilor şi să-i
îmbolnăvească! Exemplele următoare ne vor lămuri perfect.
Un copil în vârstă de patru ani are capul umflat, ochii inflamaţi şi nu poate
suferi nici o clipă lumina zilei. Cum să vindeci aceasta? Copilul n-are sângele şi
sucurile sănătoase, acestea se îngrămădesc în cap şi în corp şi de aceea capul e
umflat. De îndată ce aceste sucuri nesănătoase s-au îndepărtat, tot corpul şi capul
s-au întărit şi însănătoşit, atunci şi ochiul se va tămădui şi va putea să sufere lumina.
Aplicări: Copilul să facă timp de 12 zile, următoarele: 1. În fiecare zi să se
spele cu apă rece; 2. În fiecare zi să pună o cămaşă înmuiată în apă fierbinte cu flori
de fân, iar după aceasta va fi spălat de două ori pe zi şi va pune cămaşa de mai sus
odată la două zile. Aşa să facă 10 zile. După 22 de zile copilul devine vioi şi sănătos.
Ochii erau curaţi ca oglinda şi recăpătase pe deplin vederea. Nu mai trebuie apoi
decât să se spele copilul încă un timp, în fiecare zi. SpăIăturile reci au scos căldura
şi i-au întărit firea întreagă. Cămaşa îi deschise porii şi scoase tot răul, şi aşa, când
s-a curăţit sângele, copilul s-a făcut bine. Odată cu slăbiciunea corpului dispăru şi
boala. de ochi. Ochii fură spălaţi în fiecare zi cu apă în care se punea puţin sabur.
Această apă avu ca efect să cureţe ochii de scurgerea ce venea din corp.
Cataracta
O afecţiune de ochi mai gravă ,este cataracta, provenită din materiile morbide
strânse în interiorul ochiului, unde se acumulează cu atâta putere încât nu mai pot fi
înlăturate.
Există trei feluri de cataracte: cataracta cenuşie, cataracta neagră şi catracta
verde.
Cataracta cenuşie
Ştiinţa declară în genere cataracta cenuşie ca incurabilă, şi se zice că numai
prin operaţie se poate vindeca. Eu însa sunt, convins că, în multe cazuri, este încă
chip de ajutorare la începutul cataractei cenuşii. Mulţi bolnavi, cu o cataractă la
începutul ei - la unii era deja înaintată - au venit la mine, şi pe mulţi i-am ajutat. Aici
trebuie o acţiune dizolvantă şi eliminatorie, atât asupra ochilor înşişi. Aici se aplică
mai ales înfăşurările, însă într-o formă şi mai puternică decât de obicei. Cine este
afectat de această infirmitate, să facă pe săptămână 2-3 duşuri la cap, 1-2 infăşurări
de gât şi zilnic, 1-2 băi de ochi, ungându-se în acelaşi timp cu o apă de ochi tare,
sau cu alifia de ochi. Bineînţeles că trebuie să umble cu cea mai mare băgare de
Pagina 76 din 174
seamă. Ochiul şi corpul trebuie a se trata cu îngrijire şi totuşi e necesară o acţiune
energică.
Cataracta neagră
Cataracta neagră constă în aceea că nervul vederii scapătă din ce în ce mai
mult şi în cele din urmă, se atrofiază. Am vindecat oameni orbi şi pe jumătate orbi,
care sufereau de cataractă neagră. Un polonez, cu desăvârşire orb de trei ani de
zile, a fost complet vindecat în treisprezece săptămâni, şi mulţi alţii, la care cataracta
nu era aşa de veche.
La vindecarea acestei infirmităţi a ochiului este de mare importanţă ca să se
exercite o acţiune puternică şi să se favorizeze înainte de toate, schimbarea
materiei, atât în ochi, cât şi în tot corpul; căci sunt convins că la astfel de boli de ochi
tot corpul e bolnav. Aplicările cele mai energice, întrebuinţate cu mare atenţiune,
sunt şi aici de cel mai bun efect; în fiecare zi să se facă 2-3 băi de ochi, pe
săptămână 2-3 duşuri la cap, 1-2 duşuri complete şi două jurnăţăţi de băi. Aceste
aplicări au o acţiune întăritoare, dizolvantă şi purificatoare asupra corpului întreg.
Rezultate deosebit de favorabile am avut la această infirmitate, când se da ca o
cauza a lor otrăvirea cu nicotină.
Cataracta verde
Cataracta verde vine de obicei foarte repede, şi nu încetul cu încetul, ca cea
neagră ori ca cea cenuşie. Ea e cauza de năvălirea puternică a sângelui în interiorul
ochiului. Această îngrămădire de sânge cauzează o dilatare mai mare a ochiului; de
aceea oamenii afectaţi de cataracta verde au de obicei nişte ochi ieşiţi foarte mult
afară, cu o culoare puţin cam verzuie. Această îngrămădire a sângelui poate proveni
dintr-o prea mare trudire a ochiului, prin care trudire, sângele se trage prea mult spre
ochi. Se produce o mică inflamaţie, şi din această inflamaţie se nasc materii
necurate, care nu mai găsesc un loc pe unde să iasă, cauzând asţfel o îngrămădire
mai mare şi exercitând în modul acesta o presiune neîntreruptă. Presiunea cauzată
de îngrămădirea materiilor poate să crească încât omul să piardă toată facultatea
vederii. La aceste cataracte am obţinut cele mai bune rezultate.
Dacă vrea cineva să vindece o asemenea cataractă este necesar înainte de
toate, ca orice năvălire prea mare de sânge spre cap să se împiedice iar
îngrămădirea cauzată chiar în cap să se înlăture treptat-treptat prin primenirea
rapidă a materiei aşa încât ochiul să poată ajunge iar la puterea de mai înainte.
La cataracta verde însă, orice întârziere are, drept urmare, cea mai mare
primejdie. La tratament se exercită mai puţin o acţiune asupra capului, decât asupra
corpului întreg, deoarece aplicările la cap ar putea să conducă o şi mai mare
cantitate de sânge la cap, e destul a se face des băi de ochi şi a avea grijă de a se
curăţa şi întări ochii prin mijloacele arătate mai sus. Înainte de toate trebuie a se
avea grijă să se regleze circulaţia sângelui; asemenea oameni au de obicei picioare
reci şi de aici prea mult sânge la etajul de sus.
Un teolog suferea de cataractă verde şi nu mai putea citi de loc. I-am prescris
să umble zilnic în apă, prin care mijloc s-a obţinut o întărire şi o eliminare a sangelui
din cap; în afară de asta a trebuit să facă trei jumătăţi de băi pe săptămână, care au
încălzit şi întărit tot abdomenul; pe urmă a făcut două duşuri complete, în care s-a
reglat circulaţia sângelui. Totodată a trebuit să facă zilnic două băi de ochi şi să-şi
spele ochii cu ceai de pelin alternat cu apă de aloe.
Cele mai bune aplicări pentru a conduce sângele din cap sunt băile de
picioare şi duşurile la şolduri sau la genunchi; pe lângă aceasta oamenii robuşti mai
pot face şi duşuri aplicate sus, iar oamenii slabi spălături pe partea de sus a corpului.
Dacă cumva cataracta verde se iveşte în mod subit atunci sângele năvăleşte
cu mare putere în ochi; în asemenea cazuri, cel mai bun mijloc este a se aplica
imediat o înfăşurare scurtă sau, dacă bolnavul este un om robust, o manta spaniolă.
Asemenea se pot obloji şi picioarele, până peste pulpe, cu o pânză, care să fi fost
înmuiată în jumătate apă şi jumătate oţet; dar nu se va aplica mai mult de un ceas.
Pagina 77 din 174
După trei zile sângele va fi condus din cap şi atunci se pot face alternativ duşuri la
genunchi şi la şolduri, şi jumătăţi de băi. Dar nici aici nu trebuie să se facă excese;
două aplicări pe zi sunt de ajuns.
Toate afecţiunile de ochi, atât negura cât şi cataracta, se vor ivi cu atât mai
rar, cu cât omul va duce o viaţă mai regulată şi cu cât corpul va fi mai întărit; de
aceea putem găsi adesea la oamenii cei mai bătrâni, care însă au dus o viaţă
regulată, nişte ochi foarte buni şi sănătoşi.
Catarul de ochi
Un medic militar celebru mi-a zis acum vreo 35 de .ani: Catarul sau guturaiul
e un rău, din care se pot dezvolta tot felul de boli, ca frigurile, tifosul oftica etc. De
aceea trebuie ca omul să-şi întărească trupul, ca să nu se poată lega de el guturaiul
prin răceală. Cine are un guturai, să nu se lase până nu-l vindecă pe deplin.
A fi orb este una din cele mai mari nefericiri. Avem numai doi ochi. Este o
pierdere ireparabilă, dacă pierdem unul din ei. De aceea să-i păzim bine. Dureri de
ochi au adeseori şi copiii, mai ales la şcoală. O mulţime de oameni suferă de ochi.
Cele mai multe boli provin din corp. La oamenii sănătoşi se elimină toate
sucurile de prisos din corp prin transpiraţie, respiraţie etc. E minunată operaţia
acestei maşini miraculoase, Altfel stau însă IucruriIe, când omul e bolnav. Lichidele
pe care corpul slab nu le mai poate elimina, se îngrămădesc în corp, în cap etc. Ce
se adună în cap, tinde să iasă mai mult prin ochi. Aceste lichide, însă sunt iuţi,
caustice: iar ochiul e prea delicat şi de aceea simţim usturimi. Dacă ieşirea sucurilor
iuţi este împiedicată, ochii se inflamează; adeseori se roşesc ca sângele şi ochii
slăbiţi nu pot suferi lumina.
Vindecarea e cu putinţă numai dacă lichidul se elimină cât mai repede.
Unii bolnavi de ochi mai că nu mai văd, sau numai ca prin ceaţă, alţii cred că le
zbârnâie musculiţe pe dinaintea ochilor, alţii văd altceva. Toate aceste rele izvorăsc
din aceeaşi sorginte veninoasă, din aceeaşi materie otrăvitoare. Să înlăturăm
această materie, să întărim ochiul, şi va fi vindecat. Iată un exemplu: .
Fetiţa Antonia, de 5 ani, era palidă la faţă şi umflată, se vedea că nu era
sănătoasă. Copila avea ochii inflamaţi şi nu putea suporta lumina. N-avea nici poftă
de mâncare. Noaptea nu dormea bine, şi plângea.
Ce ar fi de făcut?
În fiecare zi copila să fie înfăşurată de la subsuori în jos. Mai întâi pătura se
înmoaie în apă căldicică, în care au fiert paie de ovăz. Peste pătura udă se înfăşoară
o pătură uscată groasă şi copila se culcă, şi va adormi. Va fi lăsată astfel până se
deşteaptă. În tot cazul să stea înfăşurată un ceas. Acest procedeu ţine o săptămână.
În a doua săptămână să i se facă o baie caldă cu paie de ovăz în care să stea
15-20 minute, după care să se toarne peste corp apă nu de tot rece, şi să se
îmbrace repede, pentru ca să nu răcească.
Această udare cu apă rece, după o baie caldă, e importantă şi la copii.
Materiile morbide se dizolvă şi se elimină din corp: udarea rece întăreşte şi închide
porii.
La început copilul va plânge, ca toţi copiii, dar se va deprinde în câteva zile.
Baia să se repete a doua sau a treia zi. Copilul se va simţi tot mai bine, mai sănătos;
ochii vor deveni mai curaţi.
În acelaşi timp mama îngrijită poate întrebuinţa şi următorul mijloc pentru ochi;
să ia o bucată de piatră acră, cât două boabe de porumb; să o topească într-o
jumătate oca de apă si să spele ochii în fiecare zi de trei patru ori.
Nici după ce copilul s-a făcut sănătos, mama să nu înceteze de a spăla şi
îngriji copilul după cum s-a prescris mai sus, dar nu aşa des.
Dacă pacientul n-ar avea cinci ani, ci numai cinci săptămani, mama nu trebuie
să se sperie, ci să-i aplice înfăşurarea şi baia prescrisă.
Pagina 78 din 174
Băiatul Anton, în etate de patru ani, e scrofulos, are bube pe cap; nici gura,
nici ochii nu-i sunt sănătoşi. Copilul nu moare, dar suferă.
Înainte de culcare, mama să îmbrace copilul în fiecare zi într-o cămaşă
înmuiată în apă cu sare. Apoi să culce copilul şi să-l înfăşoare bine în plapumă. În
săptămâna a doua să facă aceasta, tot a doua zi; în săptămâna a treia, tot a treia zi,
şi aşa mai departe. Totodată să dea copilului, în mâncare sau băutură, făină de cretă
cât ia pe vârful cuţitului, în fiecare zi, şi băiatul se va face sănătos, spre bucuria
părinţilor.
Berta merge la şcoală, dar nu arată bine la faţă, adeseori o dor ochii şi nu
poate citi. Ochii îi sunt roşii. Timp de zece zile mama să îmbrace copila de şase ori
în cămaşă udă, şi dacă acest remediu nu va fi suficient, să-i facă băi calde ca de 24
grade; în apă se pot pune şi ramuri de brad; după fiecare baie copila să fie iute
spălată cu apă rece. Ochii să se spele în fiecare zi de trei ori cu apă caldă. Aceasta
vindecă şi întăreşte ochii.
George, un băiat de 9 ani, suferea de ochi. Nu mai putea citi, nu cunoştea
bine pe oameni, era pe jumătate orb. Părinţii cheltuiseră deja 500 de franci cu ochii
băiatului. Nici doctorul, nici farmacia n-au folosit la nimic. Ochii erau bolnavi, dar tot
aşa de bolnav era şi copilul întreg; mâinile şi picioarele îi erau totdeauna reci; lipsă
de poftă de mâncare, corpul slăbit. Nu numai ochii, ci băiatul întreg era prăpădit.
Umbla cu ochelari albaştri şi trebuia să fie condus de cineva.
În patru luni George s-a făcut bine de tot, atât la corp, cât şi la ochi. Băiatul a
trebuit să facă două băi calde pe săptămână. De patru ori pe săptămână l-am pus să
îmbrace o cămaşă, înmuiată în apă, în care am pus puţină sare. Rămânea înfăşurat
un ceas sau un ceas şi jumătate. Totodată l-am făcut să umble adeseori desculţ prin
iarbă udă sau prin ploaie. După patru săptămâni George făcea 3-4 băi pe
săptămână, în apă caldă, numai de 15 grade, în care nu sta decât un minut; apoi
făcea totdeauna mişcare. În fiecare zi băiatul îşi spăla ochii cu apă, în care se topise
puţin piatră acra. Corpul băiatului devenea tot mai sănătos şi ochii de asemenea,
încât în cele din urmă, erau bunişori şi limpezi, ca şi cum n-ar fi suferit niciodată.
Cristina în etate de 21 de ani arată foarte bine la faţă; dar necontenit se
plânge de ochi. Are prea mult sânge la cap, prea puţin sânge la picioare şi de aceea
picioarele îi sunt reci.
Pacienta, face tot a doua zi o baie de picioare călduţă, punând în apă cenuşă
şi sare. Aceasta îi atrage sângele de la cap în jos . De trei ori pe săptămână stă în
apă până sub braţe (semi-baie) o jumătate de minut. La lucru se descalţă. Sângele
nu se mai urcă la cap şi durerea de ochi dispare.
Abcese
Sunt mulţi care au bubuliţe pe corp, care adeseori se arată şi dispar într-o
noapte. Aceste semne de necurăţenie ale pielii nu prea sunt luate în seamă. Însă
câteodată ele pot fi supărătoare la piept, spinare, braţe e.tc.. Aceste bubuliţe, le
putem purta şi ani de zile, fără să ne simţim jenaţi, dar cunosc persoane la care s-au
ivit totdeauna perturbaţii mintale, îndată ce dispăreau bubuliţele.
Nu trebuie să lăsăm răul în corp, ci să-I scoatem şi să purificăm sangele şi
întreg organismul. Aşadar neglijenţa poate avea urmări grave: perturbaţii mintale,
oftică, epilepsie, afecţiuni de ficat, de rinichi, slabire etc.
Nimeni să nu aştepte să se agraveze lucrul, ci să înceapă de timpuriu cura de
apă rece. La fiecare trei zile să-şi spele repede tot corpul, să aplice mantaua
spaniolă sau înfăşurarea scurtă.
Să nu ne speriem dacă, după o aplicare sau două, vor ieşi mai multe pe corp;
aceasta e tocmai o probă că aplicările au efect şi scot tot răul din corp. De aceea să
urmăm cu aplicările.
Să judece oricine, dacă nu e mai bine să se folosească de apă curată, decât
de nişte alifii greţoase, care nu pot face nici un bine.
Pagina 79 din 174
Un agricultor povesteşte:
"De mai bine de doi ani am pete pe obraz şi pe tot corpul. Câteodată se văd
puţin, câteodată sunt foarte pronunţate. Încolo sunt sănătos, dar dacă aceste pete se
vor înmulţi, nu ştiu unde voi ajunge cu timpul. Am întrebuinţat multe medicamente,
dar în zadar.
Aplicări: 1) Pe săptămână două băi calde de paie de ovăz, totdeauna 15
minute în apă caldă şi apoi un minut în apă rece, sau sau a se spăla bine. 2) De trei
ori pe săptămână, noaptea sau la sculare, să se spele tot corpul cu apă rece. 3) În
fiecare zi praf alb, cât iei pe vârful cuţitului, după cum s-a prescris în farmacia mea.
Aşa să se urmeze 3-4 săptămâni, apoi în fiecare săptămână să se spele corpul
întreg, odată sau de două ori sau, în loc de spălare, să se facă o semibaie.
Caria
Un domn simţi că-l supără un deget de la picior. El crezu că s-a lovit la unghie
şi nu mai bagă în seamă lucrul acesta. Dar degetul se inflamă şi fu chemat un
medic. Acesta prescrise diferite mijloace timp de mai multe săptămâni. Zicea că
degetul era sănătos, deşi inflamaţia se întinsese şi tot piciorul se umflase, încât omul
nu putea umbla. Omul începu să fie îngrijorat şi în cele din urmă m-a rugă să văd ce
este. Avea carie (os mâncat la picior). Am pus să fiarbă planta numită coada calului
în apă, să înmoaie cârpe şi să oblojească piciorul cât ţinea umflătura. În scurt timp
umflătura şi caria s-au înlăturat, piciorul s-a vindecat şi omul putea să umble ca mai
înainte.Dar după un an răul se ivi din nou şi mai tare, de astă dată la celălalt picior şi
tot la degetul cel mare. Medicul făcu operaţie la deget şi, aplicând mijloace tari, rana
se închise. În acelaşi timp pacientul simţi dureri la al doilea picior, ca mai înainte. În
cele din urmă medicul zise că degetul operat era vindecat, deşi acum era mult mai
gros şi tot cam roşu. Eu ştiam însă că boala era înlăturata numai în parte. Mai
curând sau mai târziu osul va începe din nou să fie mâncat. Aşa s-a şi întâmplat.
Cum trebuia oare tratat acest picior? Negreşit că trebuiau căutate amândouă
picioarele, până ce nu se va mai vedea nici un semn de pată roşie şi nu se va simţi
nici o durere. Picioarele trebuiau oblojite cu cârpe înmuiate în apă cu paie de ovăz
(fierte), odată pe zi.
Cum s-a întâmplat oare că, în acest caz, boala se încuibase tocmai în
picioare? De ce nu în mâini sau în braţe?
Acest domn avusese odată o boală grea şi îndelungată şi urmarea fusese o
slăbiciune mare; mai ales la picioare. Poate să fi rămas în ele materie bolnavă,
veninoasă.
Acel domn trăieşte şi acum. El trebuie să se păzească, dacă nu vrea săi se
întoarcă boala. Îndată ce va simţi cea mai mică supărare la picioare, să nu uite sfatul
meu prietenesc şi să nu întârzie cu oblojeli de apă cu paie de ovăz.
Epilepsia
Există o boală îngrozitoare, care face pe om cu adevărat nenorocit: aceasta
este epilepsia, boala rea, ducă-se pe pustii. Odată ce s-a dezvoltat această boală;
orice mijloace sunt zadarnice. Se întâmplă, totuşi, destul de des, la tineri mai ales,
ca boli asemănătoare cu aceasta să fie luate drept epilepsie. În asemenea cazuri, de
cele mai multe ori se poate vindeca, uneori destul de repede, alteori mai anevoie.
O familie de funcţionari aduce un băiat care, timp de doi ani, la început în
răstimpuri mai mari, mai apoi de câte şase, opt şi zece ori pe zi, era apucat de boală.
Începea cu un ţipăt si pe dată îl apucau cârceii. Această stare ţinea 2 până la 10
minute. Pentru vindecare am făcut următoarele:
1. Pentru că era primăvară, copilul umbla mai ales desculţ;
2. Se spăla în fiecare zi cu apă şi oţet;
Pagina 80 din 174
3. După câteva zile am pus pe copil să umble de trei patru ori în apă, până la
pulpe, timp de 3 până la 5 minute. SpăIăturile urmară.
4. După trei săptămâni i-am dat băi de jumătate, băi de picioare, şi pentru că
a prins puteri, făcu, după cum se si cuvine tinerilor, multă gimnastică. Boala îl apuca
din ce în ce mai rar şi mai târziu încetă cu totul.
Fără îndoială că o muncă potrivită e tot ce poate fi mai bun pentru asemenea
copii, pentru că tot corpul se întăreşte şi se oţeleşte. Înainte de toate, însă,
asemenea oameni trebuie să primească o hrană simplă, ca cea a ţăranilor, şi să nu
bea nici vin, nici bere. Nici cafea nu i-aş sfătui să bea, ci hrană simplă ca: supă sau
ciorbă.
O fată de 13 ani, cădea regulat, numai noaptea, într-o stare ce semăna cu
boala rea. Copila devenea ţeapănă de tot, scotea sunete fără şir, îşi pierdea
cunoştinţa; după trei până la cinci minute totul dispărea. Puteau să treacă câteva zile
până s-o apuce din nou; dar se întâmpla să o apuce de două până la patru ori pe
noapte. De când e bolnavă, copila parcă nu mai e în apele ei, e tristă şi posomorâtă
şi puterile nu corespund vârstei sale. Copila ia de două ori pe zi cafea. Are puţină
poftă de mâncare, nu suferă o hrană mai bună, lapte, îi place însă berea. Mâinile şi
picioarele îi sunt de obicei reci. Această copilă nu e nici hrănită cum se cuvine, nici
sănătoasă, şi are nevoie de îngrijire. Aceasta constă în: 1) într-o hrană bună, 2) în
întărirea corpului şi 3) în ridicarea căldurii.
Pentru acestea aveam următoarele mijloace:
1. Zilnic să umble desculţă pentru a-şi întări tot trupul;
2. Peste zi, când va fi mai cald, să umble de două ori prin apă;
3. În fiecare seară sau dimineaţa la sculare, să i se spele tot corpul cu apă cu
oţet, pentru ca să se ridice puterea, să se producă călduri, năduşeli, sudori;
4. În fiecare zi, când va fi cald, o baie de jumătate; dacă se va răcori vremea,
o baie la două zile.
Cafeaua să se oprească şi să se înlocuiască dimineaţa şi seara prin supă.
Copila să nu bea nici bere, nici vin, ci să ia o hrană simplă şi sătioasă.
În curând copilei îi plăcu să umble desculţă şi îşi simţi capul mai uşor.
SpăIăturile îi aduseră o viaţă nouă şi multă căldură. Mai cu deosebire îi plăceau
băile, căci simţea cum îi venea puterile. Cu hrana, s-a deprins, simţea foame şi
toate-i plăceau. În şase săptămâni era vădit că copila dusese înainte o viaţă
nepotrivită, şi că întrebuinţarea princioasă a apei a vindecat-o cu desăvârşire.
Dacă s-ar deprinde copiii cu o hrană simplă şi săţioasă! După această pildă
aş zice fiecărui tată şi oricărei mame: "Hrăniţl bine copiii voştrii şi îndepărtaţi tot ce
poate moleşi!"
Un băiat de ţăran, de 26 de ani, ne spune: "De un an mă apucă ameţeala,
încep să tremur şi stau fără cunoştinţă; rămân aşa 1/2 sau un minut şi îmi revin iar în
fire. Câteodată, mai rar, cad jos. Atunci mă ţine 4, sau 5 minute până îmi revin pe
deplin. Am fost la trei doctori; unul mi-a rânduit curăţenii, altul ape minerale, al treilea
mi-a dat să iau o doctorie. Nici una nu mi-a făcut nimic. Am slăbit şi din timp în timp
sunt foarte posomorât. Înainte totul mă distra, acum sunt dezgustat de toate. Mai e
vreun leac pentru mine? Port şi haine de lână, căci mi-a spus doctorul, dar în loc sămi
fie cald, simt totdeauna că mi-e rece.
Şi aici moleşirea a adus decăderea şi corpul n-a fost hrănit după cum trebuia.
De aceea lipseau puterile trebuitoare şi aici putem face ceva. Aşadar e nevoie de o
căutare îngrijită.
1. În fiecare zi să umble desculţ pe câmp, cât se poate mai mult, pentru că e
vara;
2. În fiecare zi un duş de cap şi de şale;
3. În fiecare zi o baie de jumătate;
4. Dimineaţa şi seara câte o supă şi hrană bună; băuturile spirtoase să se
oprească.
Pagina 81 din 174
Munca să corespundă puterilor. După şase săptămâni bolnavul spunea:
"Acuma trăiesc iarăşi şi mă bucur de viaţă. Ocupaţia mea nu mă mai plictiseşte de
când am scăpat de boală".
Urinarea în pat
De această slăbiciune suferă mulţi copii, ba chiar tineri până la 20 de ani.
Găsim anunţate prin gazete şi lăudate tot felul de mijloace; mai toate sunt mofturi.
Din nenorocire, aceste mijloace vătămătoare se întrebuinţează; alţii bat pe nefericiţii
copii; aceasta însă strică, nu ajută.
Mi s-a povestit despre un institut, unde copiii care se scăpau în pat erau
totdeauna pedepsiţi înainte de a se culca. Sărmanele fiinţe nu sunt vinovate, ci
bolnave. Cauza răului este slăbiciunea naturii lor; aceasta trebuie întărită şi răul va
dispare de la sine.
La şase copii, între 8 şi 14 ani, le-am dat sfatul ca în fiecare zi să umble într-o
putină cu apă până la pulpe, 3-5 minute, apoi să facă mişcare repede, afară sau în
casă, spre a le reveni căldura naturală. După o săptămână toţi copii au fost
vindecaţi.
O a doua aplicare a fost că, după ce au umblat în apă, copiii ţineau şi braţele
două minute în apă rece, ceea ce i-a întărit şi le-a dat o culoares sănătoasă la obraji.
Acest mijloc poate fi recomandat şi pentru adulţi.
E bine ca apa să fie cât mai rece. Am făcut încercări şi cu apă caldă la copii,
dar efectul n-a fost favorabil.
Catarul (Guturaiul) băşicii (udului)
Un domn îmi zice: "Sufăr de trei ani de catar de băşică şi aceasta din cauza
ocupaţiei mele sedentare şi mai ales pentru că mi-am reţinut prea mult timp udul. La
început am mai putut munci două luni, deşi simţeam dureri mari, până ce într-o zi am
căzut la pat de slăbiciune şi de dureri. Am zăcut patru luni şi am slăbit atât de mult,
încât ajunsesem ca un schelet. Medicul mi-a prescris o apă minerală, din care am
băut peste o sută de sticle, şi băi calde; pe lângă aceasta am început să mă simt rău
şi la stomac, şi la piept.
"După patru luni făcându-se primăvară, începu să-mi fie mai bine. Peste vară
mi-a fost rău, deşi simţeam dureri câteodată şi urina era adeseori tulbure. Iarna însă,
îmi aduse iarăşi o mulţime de dureri.
De abia în primăvară şi în vara următoare mă mai întremai. Dar în iarna
anului 1887 durerile începură a creşte din nou în fiecare zi; urina curgea tot mai
puţină, era tulbure şi am fost silit să zac trei săptămâni. Puterile corpului scădeau tot
mai mult, încât se credea că eram ofticos. Abdomenul era totdeauna rece şi nu se
putea încălzi, cu toate flanelele şi ciorapii de lână ce purtam. Medicul zicea ca să
stau numai la căldură, îmi prescria ape minerale, din care am băut 150 de sticle.
Mulţi mă sfătuiau ca la primăvară să plec la băi".
Pacientul era foarte slab, prăpădit, dar nu tuşea. I-am dat speranţa că se va
face bine. După trei zile a început să arate mai bine la faţă; din zi în zi durerile
scădeau: urina era mai abundentă şi mai limpede, iar după o lună omul zise: "acum
mă simt iarăşi un om sănătos şi vesel ca odinioară, aceasta a făcut-o apa!”
Succesul a fost extraordinar de favorabil. Un medic, care se ocupă numai cu
afecţiuni de băşică, a declarat că acel domn era cu totul restabilit si a rămas uimit de
această vindecare.
Aplicările au fost: la început, de câteva ori, aburi de abdomen, cu băi de apă
cu flori de fân; apoi, timp de trei săptămâni, umblare în apă şi udări în partea de sus
a corpului, înainte şi după amiază; mai târziu băi de şezut şi udări superioare, în
fiecare zi şi alternativ.
Pagina 82 din 174
Afecţiuni nervoase la băşică.
Un dascăI îmi zice: Medicii califică boala mea o "iritaţie nervoasă a băşicii şi a
abdomenului". Că de 15 ani simt greutăţi la urinat când mai mult, când mai puţin. Cu
începerea acestei primăveri, durerile au revenit, într-un grad foarte mare. Adeseori
am fost silit ca într-o noapte să urinez de 20 de ori, cu; mare greutate. În urină s-au
găsit multe cristale de sare, mai târziu şi mucozităţi.
Totodată am suferit de constipaţie; adeseori, mai ales noaptea, tremuram,
simţeam frig; câteodată îmi tresăreau picioarele în mod nervos. Insomnia şi lipsa de
apetit m-au slăbit de tot".
Aplicările au fost următoarele:
1) Spălături întregi în fiecare noapte;
2) Într-o zi o înfăşurătoare scurtă; într-alta, îmbrăcarea unei cămăşi înmuiate
în apă caldă cu sare;
3) Zilnic o ceaşcă de ceai de muşeţel, cu 20 de boabe de ienupăr pisate; aşa
trei săptămâni.
În scurt timp pacientul începe să aibă şi apetit iar simptomele bolii dispărură
una după alta. Mai rămase însă o oboseală şi durere la picioare. Am mai prescris
deci:
1. Dimineaţa, o udare a corpului superior;
2. După amiază, o udare a genunchilor;
3. Câte o semi-baie.
La scurt timp a dispărut orice rest de boală.
Piatră la băşică
Un domn tânăr se îmbolnăvi. Începu să simtă dureri violente la rinichi şi nu
mai putea să urineze. Medicii chemaţi declarară că era o piatră în băşică şi că putea
fi înlăturată numai prin operaţie. Pacientul nu voia să ştie de aşa ceva fiindu-i frică.
Tânărul fu vizitat de un cunoscut, care dorea să-l vadă. El se plânse de ce
suferea şi i se dădu sfatul următor: dimineaţa, la amiază şi seara o baie caldă de
şezut cu paie de ovăz sau cu coada calului; înaintea fiecărei băi să bea o ceaşcă de
ceai din această plantă. După 36 de ceasuri a ieşit, cu urina, o piatră aproape ca o
alună; totodată au încetat orice dureri şi omul a fost sănătos.
Un tată spunea: : “Fiul meu suferă de dureri mari de băşică; mai mulţi doctori
spun că băiatul are o piatră mare în băşică, care se poate scoate numai printr-o
operaţie grea şi primejdioasă". Băiatul luă zilnic: 1) De trei ori pe zi câte o mică
ceaşcă de ceai de boabe de ienupăr şi coada calului; 2) Părţile dureroase fură
acoperite cu un cearceaf îndoit în patru şi înmuiat într-o fiertură de coada calului şi
apoi învelit cu o pătură de lână.
Coada calului a pus mai multă vreme, în fiecare zi, pe partea dureroasă.
După 14 zile piatra se fărâmă în bucăţi şi ieşi cu udul, ca nisipul. Băiatul deveni
vesel, nu mai avu dureri şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat.
Un om de 40 de ani spunea :"Sufăr de mulţi ani de piatră, m-am căutat la
doctori şi cu leacuri băbeşti şi chiar dacă m-am simţit ceva mai bine, n-am putut să
mă vindec. Adeseori nu sunt în stare să lucrez. Acum mi-e mai rău ca niciodată;
când trebuie să ies de ud, mă opintesc de îmi vine să zbier, şi tot nu merge". Acest
bolnav primi: 1) Timp de zece zile câte o baie caldă de 28-30 grade, făcută din apă
fiartă cu paie de ovăz. Baia ţinea jumătate de oră. După baie, jumătatea de sus a
corpului o spăIă cu apă rece; 2) În fiecare zi bolnavul luă trei ceşti de ceai de
ienupăr, de măcieş şi de coada calului. A treia zi ieşi mult nisip care se înmulţi din zi
în zi, şi, în zece zile, toate durerile dispărură. Bolnavul mai făcu în fiecare săptămână
o baie şi luă odată la 2-3 zile o ceaşcă de ceai.
Pagina 83 din 174
Vărsatul (Variola)
Aceste bube, fie albe, fie negre, sunt veninoase. Tratamentul rărmâne acelaşi
pentru toate cazurile. Se zice de obicei că, dacă vărsatul nu se iveşte pe corp,
pacientul trebuie să moară. De aceea trebuie să se facă totul spre a scoate bubele
din interior în afară şi a scăpa corpul de otrăvire.
Şase persoane, care s-au îmbolnăvit de vărsat alb, au fost vindecate de mine
spălându-se la, început, la fiecare ceas, cât căldurile corpului erau mari; mai târziu
s-au spălat la două ceasuri, apoi de 2-3 ori pe zi.
În ziua a şaptea cei şase bolnavi erau cu totul sănătoşi. Au mâncat foarte
puţin, ceea ce e bine, au băut destul, căci nu strică, dar numai câte puţin odată.
Şi eu m-am mirat adeseori, cum numai prin simple spălături vărsatul s-a ivit
tot deauna la suprafaţa pielii, ca nişte broscuţe deasupra apei. Să se spele oricine
fără frică. Cu cât facem aceasta mai curând şi mai regulat, cu atât mai iute se
dezvoltă băşicuţele şi elimină materia veninoasă.
Spălarea să se facă aşa de iute, încât să nu treacă un minut de la o spălătură.
În modul acesta se poate vindeca şi pojarul la copii, şi vărsatul la adulţi.
Patru persoane sufereau de vărsat. În loc de spăIături, ele au îmbrăcat o
cămasă udă, de câte 2-3 ori pe zi. După un ceas cămaşa se dezbrăcă şi se îmbrăcă
din nou numai când fierbinţelile erau mari. În zilele din urmă aceasta se făcea numai
o dată sau de două ori.
După opt zile cura era terminată şi n-a mai rămas nici o urmă din acele bube
groaznice, care adeseori pocesc obrazul pentru toată viaţa.
Ştefan nu mai poate umbla, se simţea ca zdrobit de oboseală. Arată foarte
rău la faţă. Avea dureri de cap şi greaţă şi simţea o mare greutate în piept.
Vine doctorul şi declară că sunt simptome sigure de vărsat, dar că mai trebuie
trei zile pentru dezvoltarea lor. O curăţenie nu strică, dar altceva nu se poate face.
Ştefan însă nu s-a mulţumit cu cele spuse de doctor şi fiindcă auzise de apă,
spuse să i se aducă în odaie o putină cu apă şi o aşeză lângă pat. Intră în apă la
fiecare ceas şi se spăIă bine cu un prosop aspru. Într-un minut lucrarea era gata.
Timp de 18 ceasuri pacientul s-a spălat de optsprezece ori.
Până să mai vie doctorul Ştefan era sănătos.
În acest timp el nu mâncase nimic şi băuse numai apă curată.
Tocmai îmi spune un amic că, ascultând sfatul meu, în câteva zile a vindecat
tot în acest chip 4-5 persoane, care deodată au fost apucate de friguri şi care se
aşteptau să aibă vărsat.
Dacă în vreo localitate bântuie vărsatul, pojar-ul etc. şi dacă se arată
simptome, să se încerce cât mai curând cu aplicările.
Niciodată nu trebuie să se lase timp ca să se întindă răul care slăbeşte
forţele. Focul trebuie stins îndată, repede.
Îndată ce un copil sau un adult are dureri de cap, tuse, respiraţie grea şi se
simte slab, atunci e semn că a venit timpul spălăturilor sau al aplicărilor. Acestea nu
strică în nici un caz.
Mai repet aici următoarele reguli:
Spălăturile să fie cât mai scurte (nici un minut) si să se întindă peste tot corpul
pacientului.
Acoperirea (cu plapuma etc.) după aplicare să se facă cu grijă, dar aerul să
se schimbe în casă, numai curentul să nu-l izbească pe pacient în faţă.
Să se repete spălarea îndată ce creşte căldura corpului şi pacientul începe să
ardă.
Pacientul să nu mănânce nimic, dacă se poate. A mânca silit, e rău. Sunt de
recomandat numai băuturi răcoritoare.
Mai ales la ţară se fac multe prostii în privinţa aceasta, din ignoranţă, şi de
aceea copii mor. Toţi vin şi-l îndeamnă pe bolnav să mănânce, crezând că-i face
Pagina 84 din 174
bine; în realitate, însă, îl pot omorî fără ştirea lor. Ba unii, aduc bolnavului prăjituri,
dulceţuri, ce sunt adevărate otrăvuri.
Când vine pofta de mâncare şi pacientul cere carne, sau supă, atunci să i se
dea puţin, fără multă sare sau piper; numai bucate uşor de mistuit.
În multe locuri a început să se întrebuinţeze apa ca remediu contra epidemiei
vărsatului. Unii, însă, întrebuinţează apa prea brusc sau prea mult, ceea ce nu e
bine. Totdeauna lin şi puţin. După multele mele experienţe de până acum nu mă
sfiesc a susţine că mai toţi bolnavii de vărsat, se pot vindeca cu apă, în afară numai
de cazul dacă sunt prea slabi sau suferă de o altă boală mai gravă în acelaşi timp.
De ar înţelege lumea odată câtă putere vindecătoare are apa urâtă!
Vindecarea vărsatului prin apă mai are avantajul că veninul sau otrava
bubelor nu pătrunde niciodată adânc în carne şi deci bubele nu Iasă în urma, lor
urme urâte, ce desfigurează faţa pentru totdeauna.
SpăIăturile prescrise mai sus pot fi înlocuite prin mantaua spaniolă, ce se
pune de două şi de trei ori pe zi când fierbinţelile sunt mari, timp de un ceas sau un
ceas şi jumătate.
După orice aplicare mantaua trebuie bine spălată, căci totdeauna conţine o
mulţime de materii otrăvitoare.
Vărsături de sânge
Când cineva scuipă sânge, întrebarea este dacă sângele vine din stomac sau
din plămâni. El vine din plămâni, când îl scuipăm tuşind şi când sângele este roşu
deschis şi spumos; vine din stomac când îl dăm afară prin vărsături şi când sângele
are o culoare deschisă, ca drojdia de cafea, şi e închegat.
Vărsarea de sânge e îngrozitoare şi reclamă precauţiune, căci poate avea
urmările cele mai rele.
Când sângele vine din stomac, trebuie să se fi stricat vreo venă şi nu ştim
când vor reveni iarăşi vărsăturile. Neglijarea poate să aibă ca urmare lipsa de sânge
sau o boală gravă. De aceea trebuie vindecat îndată locul vătămat.
Vărsarea sângelui din plămâni este şi mai primejdioasă. De aceea răul să fie
combătut cât mai repede.
În ambele cazuri de vărsare de sânge să se dea imediat ceai de coada
calului.
Când sângele curge din nas, să tragem de mai multe ori pe nas din ceaiul
acesta. Când vine din gură, să bem din acest ceai câteva linguri, tot la 10-15 minute.
Acest ceai opreşte sângele. Să se bea, însă, din ceai câtva timp şi după
oprirea sângelui.
Dacă sângele curge mai des, trebuie să se găsească cauzele. Ori că plămânii
sunt bolnavi, atacaţi, ori că sângele se îngrămădeşte prea mult spre cap, sau că
provine din stomac.
Când vărsarea de sânge vine pentru că s-a rupt o arteră, atunci rareori se mai
poate găsi ajutor şi individul moare în câteva momente.
Multor oameni le curge adeseori sânge din nas, şi nu le pasă, crezând că le
face bine, îi uşurează. Cu toate acestea nu e bine, căci mai curând sau mai târziu,
va veni o boală grea, dacă nu se vor lua măsuri.
În tot cazul va trebui să urmeze o lipsă de sânge sau sânge slab, şi de aci
stările cunoscute de frică, sperieturi, nelinişte, etc.
Mulţi recomandă ca mijloace bune pentru oprirea sângelui: a-l speria pe
pacient, fără ştirea lui; a-i turna apă în ceafă fără veste; a-l pune să ţină capul şi
mâinile în sus, etc. ,
Eu sunt cu desăvârşire contra acestor manopere, ce pot avea tocmai un efect
contrar. Cred că trebuie să reglăm circulaţia sângelui, care s-a deranjat, să
conducem sângele de la cap spre abdomen şi spre picioare.
Pagina 85 din 174
Acesta se obţine în modul următor: la început o baie caldă de picioare cu
cenuşă şi sare, 15 minute, de 2-3 ori pe săptămână, şi 2-3 înfăşurări scurte
(comprese).
Dacă cazul e mai grav, să se facă turnări de apă pe corp şi semi-băi, spălând
corpul de sus, câte o aplicare pe săptămână.
Sunt curgeri de sânge din nas, ce pot avea ca urmare chiar moartea. O fată
de 15 ani, care era în timpul dezvoltării, a murit în două ceasuri, în care timp i-a curs
sângele din nas ca dintr-un tub.
Mi s-a întâmplat şi mie un caz, când o fată de 16 ani a pierdut din nas o
mulţime de sânge în timp de o oră şi jumătate. Devenise palidă la faţă şi îi venea să
doarmă, poate pentru totdeauna. Am fost chemat în grabă, noaptea la două ceasuri,
ca să o împărtăşesc cu sfintele taine. Se întrebuinţează tot felul de mijloace de casă.
Medic nu era la dispoziţie.
Imediat am pus să se toarne o jumătate de doniţă de apă pe capul fetei şi o
jumătate pe spinare. Sângele a încetat pe moment de a mai curge. Fata a zăcut mai
multe ceasuri ca leşinată de slăbiciune. Îndată ce s-a făcut mai bine, a început din
nou să-i curgă sângele. S-a turnat iarăşi apă cu rezultate bune. Pentru întărire,
pacienta, care n-avea nici apetit, nici sete, a băut tot la câte o jumătate de ceas 2-3
linguri de lapte. După două zile a putut lua o supă bună şi, din când în când, peste
zi, lapte în porţiuni mici, încât corpul, prea slăbit, a început să se întremeze.
Turnarea de apă pe corpul de sus a urmat regulat în fiecare zi. Sângele nu
mai curgea din nas şi apetitul a crescut. În 4-6 săptămâni, pacienta era destul de
bine, dar mai simţise slăbiciune încă o jumătate de an, deşi arăta bine la faţă. Aici
curgerea sângelui a provenit, de asemenea din starea de dezvoltare, în care se
găsea fata.
Se întâmplă foarte adesea că la copii măricei, sănătoşi, le curge din când în
când sânge din nas. De obicei nu prea se dă semne prevestitoare că cu timpul se
vor ivi însemnate tulburări ale sângelui şi hemoragii. Astfel cei mai mulţi clorotici
(oameni palizi la faţă) ne pot asigura că într-o vreme le-a curs mult sânge din nas.
Din cauza desei curgeri de sânge din nas copiii pierd sângele cel mai bun şi
multe substanţe care servesc la formarea sângelui. Hemoragia nazală, deci nu
numai că nu este inofensivă, dar este adesea chiar foarte vătămătoare pentru viitor,
căci drumul pe care sângele a apucat odată, îI ţine mereu, şi îndată ce există o
cantitate măricică de sânge, răzbate de obicei, din nou, tot în acelaşi loc. Dar
organismul nu prepară sânge mai mult decât îi trebuie şi dacă sângele iese pe
undeva, atunci abundenţa de sânge scade în alt loc.
Copiii cărora le curge mult sânge din nas, de obicei de constituţie delicată, au
nişte vase extraordinar de delicate. Dacă sângele înfierbântă, ceea ce se poate
întâmpla prin multă alergătură, prin aplecare, strigăte, mânie sau bucurie, apoi îşi
găseşte în curând un drum de ieşire.
Ar putea cineva să întrebe: de ce sângele găseşte ieşire tocmai prin nas"
Cauzele sunt următoarele: membranele mucoase ale nasului sunt extraordinar de
subţiri şi bogate în sânge, apoi pe nas se respiră mult aer curat şi, unde intră aer,
acolo năvăleşte şi sângele. De aceea nasul nici nu poate să îngheţe aşa lesne;
urechile sunt mult mai expuse. Dar nasul mai are şi alte misiuni: unul prizează prea
mult tabac, altul îşi suflă nasul prea mult, pe lângă asta nasul e totdeauna expus
schimbărilor de temperatură şi prin respiraţie pătrunde în nas mult praf şi gunoi. Şi
apoi mai este şi împrejurarea că multor copii le place să-şi ţie degetele în nas şi,
astfel, multe cauze pot conlucra, pentru ca sângele să fie mai mult condus în nas
decât în celelalte organe. Prin aceasta vasele sangvine se pot lărgi foarte mult, mai
ales când cineva e cam slab. Un copil robust nu va fi atins uşor de hemoragie
nazală, doar dacă sângele provine din vena gâtului.
Dacă sângerarea din nas se întâmplă mai des, atunci şi presiunea este mai
puternică, iar vasele şi cicatrizările devin tot mai slabe. Hemoragiile nazale repetate
Pagina 86 din 174
pot uşor provoca o mare slăbiciune fizică, şi din această slăbiciune se pot naşte
diferite boli, de ex. cloroza, oftica, ba chiar accese apoplectice, căci sângerarea din
nas e un simptom că sângele tinde prea mult a năvăli în sus.
Dacă cineva voieşte să vindece hemoragii nazale puternice, trebuie să bage
de seamă că la cei mai mulţi, atinşi de această afecţiune, corpul e în genere de o
constituţie slabă; pacientul e nervos sau are predispoziţii nervoase, ceea ce iarăşi
este o cauză că sângele se înfierbântă, uşor şi vasele sanguine se dilatează foarte
mult. Cauzele polipilor trebuie şi ele căutate în această afecţiune.
Primul lucru pentru vindecare este, deci, întărirea corpului, a întregului
organism, domolirea înfierbântărilor şi restabilirea unei călduri egale, pentru ca
sângele să fie distribuit în mod egal în tot corpul. Întărirea se face prin două sau trei
semi-băi şi turnări superioare, pe săptămână. Semi-băile întăresc corpul şi dezvoltă
o căldură mai mare. Turnările superioare dau mai multă forţă, iau căldura de prisos
şi silesc sângele să se retragă mai mult. Dar atunci trebuie a se îngriji şi pentru o
hrană bună, substanţială, evitându-se sărăturile, condimentele, băuturile spirtoase,
căci toate acestea înfierbântă sângele. Toate mâncărurile dulci trebuie înlăturate şi
să se adopte numai o hrană naturală şi simplă.
Acest mod de trai trebuie continuat un timp mai îndelungat.
Sarea este cunoscută ca un vechi remediu popular; se trage saramură pe nas
sau se face gargară. Alţii întrebuinţează în acelaşi mod oţetul. Am găsit că lucrul cel
mai bun este de a trage pe nas ceai de coada calului sau a face gargară cu el.
Dar mi s-a întâmplat un caz, care mi-a arătat pe deplin ceea ce am de făcut
într-un caz grav.
O fată în vârstă de 17 ani, a avut o hemoragie nazală, umplând cu sânge
două ligheane şi jumătate, somnul era s-o fure şi fata nu mai putea nici să şadă
măcar. Mă temeam că dacă voi lăsa fata să doarmă, apoi n-o să se mai trezească,
căci deşi adormise, sângele totuşi nu înceta de a-i curge pe nas. În această nevoie
şi primejdie am pus de au ţinut fata de cap şi de urechi deasupra unei putini şi-i făcui
o turnare superioară cu o stropitoare de o capacitate de vreo patrusprezece litri.
Chiar în momentul în care apa fu turnată pe ceafă, hemoragia încetă şi fata se linişti.
După şase ceasuri hemoragia reîncepu, dar nu mai era atât de puternică; am pus de
i s-au făcut de câteva ori turnări superioare în modul descris, şi anume timp de patru
zile, câte una pe zi. Fireşte că, în urma acestei hemoragii puternice, se iscă o mare
inactivitate în corp, iar bolnava suferea şi de lipsă totală de poftă de mâncare. Pentru
a procura din nou sânge corpului, trebui să ia câteva zile, odată la fiecare ceas o
lingură de lapte fiert cu chimen şi să se limiteze la o hrană simplă, uşoară de mistuit
şi luată numai în porţii mici. Astfel se restabili în câteva săptămâni.
Că curgerea de sânge pe nas poate pricinui şi moartea, am constatat-o în
două cazuri. O fată de optsprezece ani sângeră până rămase moartă, dar nu se
recursese la apă de asemenea, după cum mi s-a comunicat, un preot din Tirol a
sângerat timp de câteva zile şi nimeni n-a putut potoli curgerea de sânge; dar el
suferise mai mulţi ani de tulburări ale sângelui.
Scurgeri de sânge
Un tată de familie vine şi îmi spune:
"Nevasta mea are de mai mult timp scurgere de sânge şi e pe moarte, până
să ajung acasă, poate o găsesc moartă. Doctorii nu mai ştiu ce să facă. Nu e oare
nici un remediu?"
Am dat omului acest sfat:
1. La început femeia să bea câte 2-3 linguri mari de ceai de coada calului la
fiecare sfert de ceas, mai târziu două linguri pe zi;
2. Să puie pe abdomen o cârpă înmuiată în apă, jumătate amestecată cu oţet,
timp de 2 ceasuri, însă din 20 în 20 de minute să înmoaie cârpa din nou.
Sângele a încetat de a mai curge şi femeia s-a făcut bine.
Pagina 87 din 174
Spre a recâştiga sângele pierdut, i-am prescris la fiecare ceas să ia două
linguri de lapte, pe lângă mâncarea obişnuită.
După patru săptămâni femeia a prins putere şi a început să lucreze ca mai
înainte. Observăm aci, că aceste aplicări se fac numai la nevoie, până să vie un
medic.
Otrăvirea sângelui .
O femeie se zgâriase la un deget puţin de tot, cu vreun cui sau cu vreo
aşchie, nici ea nu ştia. Nu luă în seamă şi seara se culcă. Deodată, peste noapte se
deşteaptă şi simte dureri la deget şi greaţă în gură de îi venea să verse.
Zgârietura era la mâna stângă şi acum femeia simţea dureri şi crampe la
piciorul drept. Mâna se umflă, până la cot, se înroşise ca focul si durerile cresteau tot
mai tare în braţ. Vinele se umflară si erau întunecoase.
Medic nu era în comună, primejdia creştea, căci sângele putea otrăvi
(intoxica). Roşeaţa se întinsese dincolo de cot. S-a turnat apă în clocote peste flori
de fân şi toată mâna a fost oblojită cu floare de fân fierbinte. Braţul întreg, împreună
cu legătura, s-a ţinut în acea apă caldă opt ceasuri.
Apa cu flori de fân a tras din braţ materiile veninoase şi a purificat sângele.
Aici este din nou o probă, că trebuie să se procedeze repede, când se ivesc
simptome de intoxicare a sângelui.
După un ceas sau două, poate femeia devenea victimă a morţii. Mai e de
observat că limba avea deja o culoare vânătă.
După 36 de ceasuri pielea din palma mâinii se desfăcuse de toată carnea,
încât putea fi luată. Încetând crampele în deget, vindecarea a urmat în scurt timp.
O fată de 19 ani, capătă pe dosul mânei, îndărătul degetelor, o umflătură.
Credea că e o mică umflătură care-i va scoate materii bolnăvicioase din corp.
Umflătura dură câteva zile, n-a copt şi deveni vânătă şi neagră. Pofta de mâncare
dispăru şi durerile cuprinseră nu numai mâna întreagă, ci şi toată partea de sus a
corpului. Doctorul spunea că avea sânge rău şi era greu să se vindece.
Am putut s-o vindecăm în modul următor: mai întâi s-au făcut cataplasme de
flori de fân, cât putea suferi de fierbinţi şi s-a învelit mâna cu ele. Asta a urmat opt
ore de-a rândul, însă la fiecare două ore s-a schimbat cataplasma. După două ore
durerile cele mari dispărură şi după şase ore tot braţul era fără dureri şi primejdia era
înlăturată.
După acestea fata puse două zile de-a rândul, de două ori pe zi, o cămaşă
înmuiată în apă sărată fierbinte, după care se învelea cu o pătură.
Unui ţăran, în timpul lucrului, îi intră o aşchie mică într-un deget. Pentru că
nu-l durea, nu s-a mai îngrijit. După patru zile, mâna începu să se umfle, pricinuind
dureri mari şi umflătura, care era destul de mare, a început să se învineţească.
Acolo unde a început durerea, a spart şi s-a găsit o aşchie mică. Sângele era negru
şi gros şi nu era nici o îndoială că răul a trecut în sânge.
Braţul fu repede învelit în flori de fân fierbinţi şi mâna s-a pus într-o fiertură de
flori de fân, potrivit de caldă, pe cât putea suporta bolnavul. După două ore durerile
au contenit. După şase ore mâna s-a dezumflat. Două zile într-una se punea braţul
câte două ore în flori de fân încălzite şi aşa s-a curăţat sângele.
Un băiat de zece ani, care era debil şi avea o faţă palidă şi suferindă, a glumit
mai tare cu o pisică. Aceasta îl zgârie cu ghearele. Copilului nu-i pasă nimic. După
două zile se umflă straşnic mâna şi mai ales degetul. Mâna s-a învnieţit şi degetul
era negru. Se ştia acum că sângele era otrăvit.
Copilului i s-a pus îndată o cămaşă înmuiată într-o fiertură de flori de fân şi
mâna se înveli şase ore de-a rândul în flori de fân, ce se îmbăiau la fiecare două ore.
Vânătaia a dispărut, mâna a fost apoi spălată 14 zile, de câte două ori pe zi cu apă
rece cu oţet. Copilul capătă poftă de mâncare, arată mai bine şi prin aceasta firea şi
Pagina 88 din 174
sângele lui s-au curăţat de rău. Copilul parcă a înviat. Dacă s-ar trata toţi copiii palizi
cu cămăşi şi spălături, mulţi dintre ei ar scăpa de această stare păcătoasă.
Descompunerea sângelui
Într-o călătorie am vizitat pe un preot. Pe drum am auzit, din întâmplare că era
aproape de moarte. Am intrat la el. Preotul şedea în fotoliu şi îmi povesti,
următoarele: .
"Am pe corp 25 de fistule şi răni. Vezi aici în obraz 5 plasturi. Mai am 20 pe
corp. Se ivesc foarte repede nişte bubuliţe cu un lichid de culoare, închisă. Dacă pun
un plasture, ţine o zi; după ce-l iau rămâne ceva carne stricată atârnată. Sufăr de
luni de zile, nu e chip de vindecare. Dar o greaţă în gât mă supără şi mai mult decât
bubele de pe corp. Dacă ştii să-mi dai un sfat bun, atunci nu e timp de pierdut, te
rog".
L-am sfătuit să bea zilnic, din două în două ceasuri, 4-6 linguri de ceai de
pelin şi cuişoare, ca să-i treacă greaţa din gât, apoi l-am părăsit spre a ne revedea în
cealaltă lume.
După 5 zile veni un om de la preotul acela, dar nu cu vestea că a murit, ci cu
ştirea îmbucurătoare că greaţa i-a disparut din gât şi că pacientul a început să simtă
poftă de mâncare. Primul sfat a fost de minune, acum să-i dai al doilea.
Am spus omului că preotul să-şi spele corpul întreg cu apă proaspătă, timp de
14 zile, şi fiecare spălătură să fie cât mai scurtă.
După câtva timp mi se aduse vestea că preotul mergea spre mai bine.
Am trimis vorbă ca, timp de câteva săptămâni, preotul să aplice mantaua
spaniolă într-o zi, iar în alta o spălătură generală.
După 14 zile preotul sluji iarăşi liturghia în biserică. A mai urmat câte o baie
de buruieni de 20 grade R., odată pe săptămână, cu flori de fân. În fine, spălături reci
şi spălarea corpului de sus, într-o zi o aplicare şi, a doua zi, alta.
Preotul s-a făcut sănătos şi a mai trăit 24 de ani.
Un om vine şi povesteşte: "Sunt bolnav de 2 ani şi jumătate şi nimeni nu mă
poate ajuta. Acum doi ani mi s-au umflat tare amândouă picioarele şi s-au învineţit
până la genunchi. În fiecare picior s-au făcut două găuri, din care curge sânge şi
puroi. După ce picioarele s-au, mai îndreptat, mi s-a umflat braţul drept, s-a învineţit,
arătându-se şi pe el găuri. Acum mă simt mai bine la braţ, însă am o umflătură şi
dureri în spate. Adeseori simt dureri în corp. Dar nenorocirea e şi mai mare: se zice
că adeseori am vorbit aiurea. Mi-a venit chiar să-mi iau viata".
Acestui om i-am prescris: să fierbi paie de ovăz, să înmoi un sac mare în
acea apă şi să intri în sac până la subsuori. Apoi să te culci, să te acoperi bine şi să
stai aşa două ceasuri. Pe urmă poţi să-ţi cauţi de afaceri. A doua zi poţi să înmoi o
cămaşă groasă în apă caldă, tot cu paie de ovăz, să o storci şi să o îmbraci, apoi te
culci şi te acoperi bine. A treia zi aplici o înfăşurătoare scurtă, înmuiată în apă caldă
cu paie de ovăz, timp de un ceas şi jumătate. Aşa să urmezi 14 zile.
După 14 zile toate bubele au dispărut, un picior s-a vindecat, al doilea mai
avea o bubuliţă mică sau, mai bine zis, o fistulă. Pofta de mâncare a revenit şi omul
trebuia să urmeze tot aşa la a 3-a zi cu aplicările prescrise. După trei săptămâni
omul a fost pe deplin sănătos.
Hernia
În timpul nostru multă lume suferă mai cu seamă de hernie, de multe feluri şi
grade. Omul bolnav nu se poate ocupa cu orice lucrări, căci, adeseori, din lipsă de
precauţiune, el poate fi expus unei primejdii de moarte.
Aceste stări se găsesc mai ales la naturile slabe. De aceea astfel de boli se
ivesc mai mult în timpuri de moleşire a societăţii.
Pagina 89 din 174
Eu sunt pe deplin convins că, dacă s-ar da tineretului o educaţie raţională,
întărindu-i corpul prin gimnastică şi prin hrană bună, atunci răul s-ar ivi mai rar şi
numai atunci când corpul ar suferi o cădere sau o izbitură violentă.
Acum 50 de ani erau puţini oameni cu hernie la sate, nici în oraş nu erau
mulţi. Astăzi însă, dacă se adună 20 de persoane, 3-4 din ele suferă de hernie.
Nenorocirea este că cei mai mulţi caută să ascundă defectul. Astfel răul
creşte tot mai mult. Oamenii cu hernie se găsesc şi în clasele de sus, nu numai între
muncitori. Unul a făcut o săritură neîndemânatică, şi a început să se simtă rău. Altul
a alergat prea mult şi, nefiind deprins, s-a îmbolnăvit etc.
Cine ajunge să sufere de hernie, va duce o viaţă de plâns dacă nu va lua
măsuri la timp. E mal bine însă de a preveni răul, întârind corpul, mai întâi prin apă.
De aceea sfătuiesc pe oricine să facă una sau două semi-băi pe săptămână sau
câteva bai reci de şezut. În curând se va simţi efectul întăritor. A face baie şi a se
îmbrăca nu ţine decât 4-6 minute. Întrerupe puţin lucrul, fă o baie şi pune-te iarăşi la
muncă. Chiar dacă ai fi asudat, să n-ai nicio frică; spală-te repede, îmbracă-te iute
făra ca să te ştergi şi apucă-te iarăşi de muncă.
Hernia (cu mici excepţii), nu este ereditară, şi nici înnăscută, ci o urmare a
unei slăbiciuni mai recente.
La început ar trebui chiar să se înlăture printr-o cură sistematică.
Nu ştiu dată voi fi ascultat de înalta societate, dar mă adresez cetăţeanului
muncitor, din ramura industrială, comercială sau agricolă. Ascultaţi-mă voi cel puţin:
o dată sau de două ori pe săptămână faceţi o baie numită pe jumătate şi câteva băi
de şezut. Şi veţi vedea că imediat vă vor trece toate durerile. Nu e nici un timp fix
pentru aceasta; orice zi şi orice ceas e nimerit. Şi pe urmă nu durează decât cel mult
4-6 minute. Să nu te temi ca eşti asudat, te poţi scălda fără nici o frică.
Un tăran mi s-a plâns odată că simţea, dureri mari mai jos de stomac. L-am
sfătuit să facă comprese reci. În scurt timp durerile au scăzut. Câtva timp ţăranul s-a
ferit de muncă grea şi n-a simţit dureri.
De aci înainte ţăranul se făcu mai cuminte şi întrebuinţă totdeauna apa, când
nu se simţea bine de tot.
Multe defecte corporale de acestea am vindecat prin aceea că am pus să
frece locul atacat cu ulei de camfor şi deasupra s-a lipit un plasture de păcură,
întinsă pe o pânză de ceară.
Untura de vulpe e un mijloc bun pentru vindecarea unei hernii proaspete. La
2-3 zile se fricţionează locul bolnav cu această untură şi se pune plasture de păcură.
În chipul acesta am vindecat odată o hernie veche de şapte săptămâni.
La copii se întâmplă adeseori hernii, mai ales, la ţară, unde copiii îşi umplu
burta cu mâncări grele, nehrănitoare.
Unui asemenea copil să i se facă zilnic o baie de ovăz şi comprese reci sus şi
jos, până începe vindecarea.
Totodată să se frece lin locul bolnav cu ulei de camfor sau cu untură de vulpe.
Când răul e prea întins si învechit, vindecarea cu greu se mai poate face şi de
aceea să se poarte un suspensor.
Tot mamelor trebuie să ne adresăm ca să-şi ferească de timpuriu copiii de
asemeni boli, care sunt o nenorocire pentru toată viaţa dacă nu se înlătură răul din
vreme.
Copiii trebuie întăriţi de mici prin apă rece (băi, spălaturi), gimnastică raţională
şi hrană bună.
Aer curat, mişcare şi hrană sănătoasă - iată sănătatea, - împreună cu apa
rece, care o păstrează, iar nu îmbrobodeli şi călduri, care moleşesc şi predispun la
tot felul de boli. Acestea le zic pentru toţi, nu numai pentru copii. Şi apoi să nu se uite
vorba veche: mens sana in corpore sano.
Pagina 90 din 174
Anghina, Crupul, Difteria şi inflamaţia gâtului
Precum apa din conducte caută, pe unde poate, să-şi facă vreo ieşire şi, când
răzbate pe undeva, apoi curge afară în torente, tot aşa este şi cu sângele care e
pironit în vene; aleargă prin tot corpul, pleacă şi se întoarce la inimă şi caută
adeseori în unele locuri, cu de-a sila, un drum, şi vai de acel organism omenesc,
dacă reuşeşte! De nu străbate, atunci se ivesc adeseori inflamaţii, în vreme ce, prin
îngrămădirea sângelui, se nasc călduri mari. E destul să mai vină un prilej din afară,
şi focul izbucneşte.
La copii le curge adeseori sânge din nas. Sângele tânăr şi puternic mai face
să plesnească câte o vinişoară. Precum sângele s-a trâns la nas, aşa se poate
strânge şi în alte părţi ale corpului, fără a găsi vreun drum de ieşire. Adeseori, se
întâmplă ca amigdalele, şi cele din jurul lor, în gâtlej, să se umple cu o grămadă de
sânge, ceea ce are drept urmare o inflamaţie mai mică sau mai mare.
Semnele acestei boli se arată, la început, cu frig; schimbându-se cu căldură
mare şi uscată, îngreunarea capului, chiar dureri de cap, o slăbire de puteri, limba
tare încărcată şi greutate la înghiţit. În gâtlej şi în cerul gurii se formează o inflamaţie
roşie aprinsa şi umflături.
Străbunii noştri, în asemenea cazuri, lăsau în grabă sânge la braţ sau la
picioare, şi căutau, prin diferite gargare, să înlăture inflamaţia. După convingerea
mea, lucrul cel mai important şi mai necesar e să se readucă sângele în corp. Şi
acest lucru se poate face in trei moduri: prin înfăşurări, duşuri şi spălături.
O fetiţă de 7 ani capătă această boală. Îndată ce semnele acestea au fost
complete, am pus să înmoaie în apă copila îmbrăcată în cămăşuţă şi apoi, în grabă,
s-o înfăşoare într-o pătură de lână. Copila în scurtă vreme se înfierbântă si, când
căldura se sui într-un mod simţitor, repetai din nou acest fel de îmbăiere. La prima
înmuiere căldura slăbise într-un mod simţitor, la a doua era aproape potolită. După
ce căldura scăzu, copila fu numai spălată şi aceasta când îi veneau căldurile. O zi şi
jumătate până la două zile se urmă astfel, şi umflătura fu înlăturată, iar copila deveni
iarăşi sănătoasă.
Dacă mai vrei să dai ceva intern, apoi, după părerea mea, pentru potolirea
căldurii sau pentru dizolvarea mucosităţilor, e bun un ceai de fenugrec. De
asemenea e bun şi ceaiul de coada calului, muşeţel cu pătlagină, sau de jaleş cu
puţin pelin.
Dacă inflamaţia nu este aşa de mare, sfătuiesc a se pune copilul într-o putină
şi a se turna cu o stropitoare apă peste el, dar să , aibă cămăşuţa pe corp. Ţâşnitura
rece de apă este ca o tulumbă asupra unei case aprinse, ia multă căldură şi, dacă
copilul e repede împachetat, de obicei din primul moment, orice pericol e înlăturat.
Dacă se repetă această metodă de 2 sau 3 ori, atunci eşti şi mai sigur că această
boală în curând va fi cu totul vindecată. Nu ştiu nici un caz în care vreun copil, în
urma acestui tratament, să fi murit. Dece? Pentru că sângele a fost în grabă înapoiat
la locul lui şi copilul este din nou sănătos, cum fusese înainte de a se inflama.
Vindecarea reuşeşte şi prin cufundarea în apă; aceasta se recomandă atunci
când oamenii nu se pot decide să toarne apă asupra copilului. Copilul bolnav se
cufundă în apă, timp de una până la două secunde, până la gât, şi apoi în grabă dus
în patul cald. Acest lucru se repetă de câte ori survine căldura. După fiecare
cufundare căldura scade şi chiar a doua zi boala trece. Pe din lăuntru se pot da
doctoriile arătate mai sus.
Precum dintr-o mică indispoziţie poate veni o boală, se poate ca din
asemenea inflamaţii în gâtlej, în gât şi la urmă în nodul gâtlejului, să se formeze
umflături, care pun în pericol viaţa copiilor. Această boală se numeşte difterie,
uşoară sau gravă, bună sau rea, după felul cum se manifestă. De se formează
asemenea umflături, apoi şi moartea poate surveni repede.
Semnele acestei boli sunt: capul greoi, vinele capului înţepenite, lipsă de
respiraţie şi accese de sufocaţie.
Pagina 91 din 174
Din ce în ce umflăturile cresc, afluenţa sângelui scade, şi sfârşitul acestui
cântec, în acest caz, e moartea prin otrăvirea sângelui.
Dacă te uiţi la un asemenea copil, în gâtlej, observi în cerul gurii şi pe
amigdale mici umflături, care au pe deasupra câte un depozit galben, murdar.
Frigurile nu mai sunt aşa de mari, copilul se plânge că nu poate înghiţi şi e slăbit
peste măsură. După câteva ceasuri umflăturile cresc şi trec spre nas, din care
începe să curgă o mucozitate verde-galbenă, având un miros greu, limba e foarte
încărcată, înghiţitul devine din ce în ce mai greu, hrănirea aproape cu neputinţă. De
se întinde umflătura şi spre beregată, începe lipsa cea mare de respiraţie, culoarea
obrazului devine albăstruie, vinele gâtului se umflă şi, dacă nu se dă ajutor în grabă,
apoi în scurt timp survine moartea.
La vindecare trebuie să se lucreze repede, atât pe din afară, cât şi pe
dinăuntru. Dacă umflăturile s-au format şi încep a deveni rele, atunci trebuie să se
procedeze ca la otrăvirea sângelui. Se înfăşoară gâtul cu o compresă înmuiată în
apă amestecată cu oţet şi cât se poate suporta de caldă. Compresa trebuie, după
20-25 minute, schimbată şi înmuiată din nou; să se urmeze aşa 2-3 ceasuri, atâta
timp cât va fi nevoie. Culoarea vânătă trebuie să dispară, bolnavul trebuie să respire
mai uşor şi căldura trebuie să scadă. Dacă micul pacient se simte mai bine după
vreo 3-4 ceasuri, se scoate faşa, şi se poate cufunda copilul în apă rece. Cufundarea
în apă poate să fie trebuincioasă de două sau de trei ori pe zi, după cum căldura
coboară sau se ridică. Dacă survin accese de sufocaţie (înecăciuni) aşa se pare că
moartea e aproape, atunci duşul e leacul cel mai sigur.
Un copil căpătă difteria beregatei, a gâtlejului şi a nasului, cu accese de
înecăciune. Pe când se turna cu o stropitoare plină cu apă, peste copil, se auzi, sub
influenţa unui asemenea acces, o tuse repede şi apăru flegma. Imediat copilul se
simţi mai bine. Timp de 2-3 zile i s-a turnat de vreo 8 ori şi s-a făcut bine.
Dacă difteria nu este aşa de întinsă şi nu-i aşa de rea atunci se poate uşor
vindeca, îndată ce cufunzi copilul, îmbrăcat în cămaşă, în apă şi apoi îl înveleşti cu
băgare de seamă într-o pătură de lână. Să se repete ori de câte ori va fi nevoie.
Difteria se poate trata de la început cu duşuri şi va fI repede vindecată.
Pe dinăuntru se pot întrebuinţa ceaiuri dizolvante. Untdelemnul face multe
servicii, dacă se ia la un ceas 3-6 picături, căci răcoreşte, înmoaie şi dizolvă flegma.
Fenugrecul fiert ca un ceai gros, aparţine medicamentelor celor mai de folos. La
fiecare jumătate de ceas, iar la pericol mare la fiecare sfert de ceas, o linguriţă plină,
şi când starea s-a îmbunătăţit, la fiecare ceas câte o linguriţă de ceai de coada
calului. Ceaiul de coajă de stejar şi coada calului, sau de jaleş şi pelin, aduce, de
asemenea, servicii bune.
Precum o soră poate semăna cu alta, aşa şi difteria aseamănă cu crupul,
numit şi anghină. La boala aceasta, sângele se opreşte în beregată şi nu găseşte
nici o ieşire. Beregata se umflă şi umflătura îngreunează într-atât respiraţia, încât
obrazul se învineţeşte, venele se înţepenesc şi sângele se repede în sus. Se aude o
tuse aspră, ca lătratul, şi pericolul de a se înăbuşi se măreşte din ce în ce. Dacă în
beregată şi în gâtlej se simte căldură mare, atunci trebuie, prin căldura artificială, ca
sângele să fie abătut spre alte părţi ale corpului sau trebuie a se lucra la partea
bolnavă cu tratamete reci, aşa ca sângele să fie dat înnapoi. Înainte de toate
organismul trebuie adus într-o căldură generală şi completă pentru ca sângele din
partea bolnavă să dea înapoi şi asfixia să fie astfel înlăturată.
Se poate influenţa pe partea bolnavă şi prin mijloace calde ca, prin căldura
artificială, căldura să fie temperată. Copilul se înfăşoară într-un cearceaf cald,
înmuiat în apă amestecată cu oţet, atât de caldă, cât poate răbda. Cum se manifestă
vreo uşurare şi vreo scădere a căldurii în urma acestui tratament, atunci şi pericolul
a scăzut. Depărtându-se cearceaful cald, se poate trata partea bolnavă cu
tratamente reci, ca sângele să dea mai mult înapoi. Aceste tratamente se fac prin
duşuri deasupra sau printr-o compresă rece la gât.
Pagina 92 din 174
Un copil în pericol se înfăşoară timp de un ceas într-un cearceaf cald. Cum
s-a scos cearceaful, se aplică copilului un duş deasupra, pe gât şi pe ceafă, şi e pus
în pat. Dacă căldura se ridică, atunci duşul deasupra se face din nou. Frigurile au să
scadă, respiraţia va deveni mai uşoară şi flegma se va desface. Dacă acesta e
cazul, apoi ajunge numai dacă copilul e cufundat în apă, sau dacă i se poate face o
a doua înfăşurare a corpului întreg. Tratamentul intern trebuie să fie cât se poate de
dizolvant, prin ceaiuri de urzică sau chiar de jaleş şi coada calului, din care se va lua,
la fiecare sfert de oră, câte o linguriţă; ca schimbare se poate lua şi untdelemn. Dacă
se urmează astfel, atunci, în scurtă vreme, copilul va fi în afară de orice pericol şi nu
mai este altceva de făcut decât a veghea să nu survină frigurile. De se întâmplă să
vină, apoi se fac din nou spălături şi înfăşurări.
La tratamentul acesta am ajuns în urma tratării câtorva cazuri de otrăvirea
sângelui, la care, prin apă caldă, atât de caldă cât bolnavul putea să rabde, am
împrăştiat otrava şi am eliminat-o. Chiar dacă la boala aceasta nu e de prevăzut
vreo otrăvire a sângelui, tratamentul cu apă caldă contribuie la împuţinarea materiilor
bolnave şi otrăvtioare.
O menajeră căpătase în urma unei răceli o inflamaţie a gâtului şi-şi făcu timp
de o zi şi jumătate, o abureală la cap şi o înfăşurare caldă. GâtuI i se umflă astfel
încât, nu mai putea să ţină capul sus, aproape că nu mai putea să mănânce şi
înghite câte ceva, apoi îi ieşea pe nas. În cele din urmă nu mai putea să înghită nici
un pic de apă. Îndepărtai îndată toate oblojelile calde şi îi prescrisei ca, la fiecare
jumătate de ceas să-şi spele repede gâtuI şi pieptul cu apă rece şi apoi să-şi
înfăşoare gâtuI cu o basma de olandă şi să se învelească bine. Dimineaţa, la orele
opt, începu cu spălăturile, şi seara, la orele cinci, a putut să înghită niţică apă şi
supă. După 21 de ore orice umflătură dispăruse.
Tratamentul întrebuintat de această femeie înainte de venirea mea fusese cu
totul greşit. Din pricina aburului la cap, atât gâtuI, capul întreg, cât şi pieptul,
fuseseră tare încălzite şi astfel sângele se îngrămădea spre gât şi spre cap. A mai
făcut şi o înfăşurare caldă a gâtului, şi prin asta oprirea fu împinsă până în cel mai
înalt grad.
Se înţelege că picioarele erau îngheţate, de asemenea şi braţele, şi dacă s-ar
fi urmat cu acest tratament, apoi această congestie în sus ar fi putut pricinui o mare
nenorocire. După ce, însă, la fiecare jumătate de ceas partea superioară a corpului
s-a spălat şi pe lângă asta picioarele, până peste glezne, au fost învelite într-un
cearceaf înmuiat în apă caldă amestecată cu oţet, sângele a fost potolit, dându-se
drum liber circulaţiei.
Dacă femeia mai sus pomenită şi-ar fi făcut o puternică udare de sus, după
aburul capului, căldura de prisos s-ar fi înlăturat şi ar fi putut uşor să se facă
sănătoasă numai cu spălături şi duşuri.
Difteriea
Cine e atacat de difterită să caute îndată:
1. Să dizolve cât mai curând materiile morbide îngrămădite;
2. Să se frece asupra corpului întreg, ca să restabilească circulaţia regulată a
sângelui şi a sucurilor.
Pacientul să facă mai întâi aburi la cap şi din 20 în 20 de minute să-şi spele
corpul întreg. După 6-8 ceasuri să-şi pună un şal, un ceas şi jumătate, şi la fiecare
jumătate de ceas să-I înmoaie din nou în apă rece.
Apoi pacientul să facă aburi la picioare şi, îndată după aceasta, o semi-baie
rece şi să-şi spele corpul de sus. Semi-baia şi spălătura să nu ţină un minut.
Urmează din nou şalul (comprese), un ceas şi jumătate.
Terminând aceste aplicări, să se înceapă din nou, înainte de amiază una,
după amiază alta.
Pagina 93 din 174
În timpul acesta bolnavul să facă necontenit gargară cu ceai de coada calului
de 4 sau 5 ori pe zi. Boala va dispare în scurt timp.
Aplicările menţionate nu pot strica niciodată.
Dacă bolnavul e liniştit noaptea şi adoarme, atunci să nu fie deşteptat.
Somnul e o probă că natura e în ordine. Dacă mijlocul întrebuinţat şi-a făcut efectul,
pacientul se va deştepta la timp de la sine. De regulă, un pacient nu trebuie
deşteptat din somn niciodată.
Tatăl unui copil vine şi îmi povesteşte:
“Copilul meu, de 11 ani, nu ani mai poate înghiţi şi de trei zile de abia respiră.
Arde şi vorbeşte aiurea. I-am înfăşurat gâtuI cu un cearceaf ud, dar nu merge mai
bine, ce să fac oare ca să nu-mi moară copilul?"
M-am dus cu sărmanul părinte ca să-i văd copilul. Acesta era ca şi pierdut.
Dar trebuia să încerc în numele lui Dumnezeu.
Într-o zi i s-au spălat bine, la fiecare jumătate de oră cu apă rece, spatele,
pieptul şi abdomenul. Căldurile fiind mari, i s-a aplicat pe abdomen un cearceaf cu
apă rece.
A doua zi vine tatăl şi-mi spune:
"Copilul poate să înghită ceva, dar văd că i se umflă obrajii nu poate vorbi
bine".
I-am spus să înfăşoare obrajii în cârpe înmuiate în apă cu oţet şi aceste
comprese să le schimbe la fiecare jumătate de ceas. Tot odată să-I spele pe piept,
spate şi abdomen.
A treia zi băiatul era scăpat de orice primejdie. Numai câtva timp au mai
urmat spălăturile reci.
Să nu se uite că, în timpul aplicărilor de mai sus, copilul a făcut gargară cu
ceai de fenugrec (o linguriţă de fenugrec opărit cu o litră de apă s-a dat copilului,
des, câte o lingură). E bun şi ceaiul de muşeţel cu puţină piatră acră pentru gargară.
Un efect excelent are şi untdelemnul, câte trei-patru linguriţe în fiecare zi.
Copilul e acum sănătos.
Holera
Ce groază ne inspiră holera! Anul trecut a tremurat şi a suferit Europa
întreagă de acest flagel şi acum se iau pretutindeni măsuri, ca nu cumva să
izbucnească iarăşi la primăvară.
Spre a se asigura în contra inundaţiilor, oamenii ridică diguri şi reglează
râurile. Când arde o pădure, se sapă şanţuri spre a se opri întinderea elementului
mistuitor. Un astfel de dig şi de şanţ contra holerei, acest duşman teribil al omenirii,
este apa. Ea ne întăreşte şi ne scapă de duşman.
La holeră domneşte principiul: Cine nu poate să asude repede, e pierdut.
Odată am fost chemat la miezul nopţii la o biată servitoare. Avusese deja de
două ori vărsături şi diaree. Medic nu era la îndemână. Servitoarea voia să se
împărtăşească, să se prepare de moarte. Ea zicea că nu va scăpa de această boală
groaznică.
Picioarele şi mâinile-i erau reci ca gheaţa, faţa palidă, ochii intraţi în fundul
capului. Am încercat îndată să-i produc sudori, de la care credeam că depinde
moartea sau viaţa.
S-au adus repede două cearceafuri groase. Am pus să le înmoaie în apă
caldă, să le stoarcă şi, îndoite, să le pună pe pieptul şi abdomenul servitoarei. Mai
întâi s-a pus dedesubt o cârpă înmuiată în oţet fierbinte. Apoi a fost acoperită cu
două plapume groase.
Căldura a pătruns iute în corp. După 20 de minute curgeau picături de
sudoare de pe obraz. Am pus să se înmoaie încă o dată cearceafurile în apă
fierbinte.
Pagina 94 din 174
În scurt timp crampele au încetat şi n-au mai urmat vărsăturile. Totodată s-a
dat bolnavei o ceaşcă de ceai cu lapte foarte cald. Pacienta a asudat bine şi a fost
scăpată.
În timpul convalescenţei trebuie să se facă un ceas pe zi comprese pe corpul
bine acoperit.
Intercalăm aci două observaţii:
Îndată ce vedem simptomele bolii, vărsături, ieşire multă, pete, să-I chemăm
în pat pe bolnav. Să-i dăm să bea ceva cald. Dacă picioarele sunt reci, pacientul să
fie bine acoperit. În tot cazul să se caute a se produce năduşeli.
Până nu trece totul, să luăm seama de mâncare şi băutură. Mâncare puţină şi
uşoară, o supă slabă, lapte cald.
Să nu se sperie cineva de holeră. Să te speli dimineaţa şi seara pe piept şi pe
corp şi să mănânci pe rând mai multe boabe de piper.
Holerina
Mai în fiecare sat se ivesc pe an câteva cazuri de holerină. Holerina e o
holeră mai blajină. Ea este însoţită de diaree, de vărsături şi câteodată de crampe
mai mult sau mai puţin violente.
Aplicările mele de holerină sunt, ca şi la holeră, aplicate cu prudenţă, după
gradul de violenţă al bolii. În modul acesta am vindecat pe mulţi care sufereau de
holerină.
Congestii
Un funcţionar mi se plângea:
"Am respiraţia grea, am crampe în gât şi dureri mari de cap. Nopţi întregi nu
pot să dorm din cauza congestiilor şi a durerilor de cap. De ani de zile trebuie să iau
medicamente pentru ca să am scaun. Simt crampe în piept şi în stomac. Nu ştiu cum
să mă apăr de frig, mâinile şi picioarele îmi sunt reci. Am fost la mai multe băi, dar
fără succes. Eram gras, dar acum am slăbit. A mai rămas să încerc cu apa".
Tratamentul a fost următorul:
1. A umblat zilnic, dimineaţa şi seara, desculţ prin iarbă, ceea ce l-a scăpat de
dureri ce cap;
2. Două înfăşurări scurte (comprese) pe săptămână;
3. O dată mantaua spanioIă.
Spre a avea scaun, lua mai multe zile, la fiecare jumătate de ceas, o lingură
de apă sau, în cazuri mai grave, aloe, cât bobul de mazăre, cu o linguriţă de zahăr,
totul dizolvat în apă caldă, câte o lingură la fiecare ceas.
Inflamaţie în stomac
Un intendent povesteşte:
“Am de ani de zile dureri violente şi strânsuri în stomac. Nu mai pot mânca
fără să simt dureri, apoi am multe scaune. Am luat multe doctorii, dar nu m-am simţit
bine decât pentru scurt timp”.
Acest om tânăr arăta foarte rău la faţă. Era slăbit, palid şi cu ochii tulburi.
Ce să-i ajute?
Am prescris acestui om:
1. În fiecare săptămână trei băi de şezut;
2. Să-şi spele seara şi dimineaţa pieptul şi abdomenul cu oţet şi cu apă.
3. Odată pe săptămână o semi-baie de un minut.
În patru săptămâni omul a scăpat de suferinţe. De două ori pe zi a băut câte
12 picături de pelin în apă caldă.
Pagina 95 din 174
Catar de intestine, diaree, etc.
Dacă se elimină din corp tot ce avem de prisos şi nesănătos, atunci ne simţim
bine. Constipaţia poate fi cauza multor boli şi de aceea trebuie să îngrijm ca
stomacul să fie în regulă şi să avem o digestie bună, un scaun regulat în fiecare zi.
Diareele de toamnă şi de primăvară, fără dureri, sunt bine venite.
Sunt însă diaree care ne avertizează că avem în corp materii morbide
nesănătoase ce trebuie eliminate. Ele pot să atace un organ şi cu timpul să sufere
întreg organismul, pot urma boli grave.
Mai întâi trebuie să căutăm a vindeca abdomenul, făcând însă aplicaţii şi
asupra corpului întreg.
Diareea să nu se oprească deodată, în mod subit, brusc, ci încet, aşa ca
stomacul să nu slăbească.
Intern, să se ia ceai de pelin cu jaleş, de ţintaură cu jaleş, de coada şoricelului
cu flori de sunătoare, zilnic o ceaşcă sau două. Aceste plante activează digestia,
întăresc sucul gastric şi conţin materii nutritive.
Dacă durerea e prea tare şi durează mult timp, să se bea de trei ori pe zi o
ceaşcă de pelin cald cu câteva boabe de ienupăr.
Extern să se aplice de 3-4 ori pe săptămână comprese pe abdomen (o
pătură, îndoită de mai multe ori, să se înmoaie în apă cu oţet sau în apă fiartă cu
ramuri de brad şi să se aşeze pe abdomen), apoi o înfăşurătoare scurtă pe
săptamână.
După 14 zile să urmeze una sau două băi, spălând corpul de sus şi, o dată pe
săptămână, să se spele seara corpul întreg.
Un domn, în etate de 48 de ani, povesteşte:
"De mai multi ani sufăr de diaree, am fost la băi, am luat multe medicamente,
însă în zadar. Am scaune foarte multe, mai ales când beau apă, vin sau bere. Mai
bine îmi prieşte mâncarea uscată. Fiindcă nimic nu stă în stomac şi nu se digeră, mă
simt fără puteri!"
Acestui om i-am prescris:
1. Zilnic să-şi toarne apă pe corpul de sus;
2. Să umble zilnic prin apă, şi
3. Să-şi toarne o dată apă pe genunchi.
În săptămâna a doua:
1. Într-o zi să toarne apă pe corpul de sus şi să umble prin apă;
2. A doua zi o semi-baie.
După aceste două săptămâni pacientul s-a simţit mai bine, mai fortificat, dar
tot avea scaune.
În săptămâna a treia i-am dat:
1. Zilnic o pătură sau un cearceaf îndoit de mai multe ori, înmuiat în apă cu
puţin oţet şi pus pe abdomen 1 1/2 sau 2 ceasuri;
2. O zi turnare de apă pe partea superioară a corpului (bust) şi pe genunchi;
3. A doua zi semi-baie şi turnare pe corpul superior.
După această săptămână stomacul era în regulă.
Încă o săptămână:
1. Zilnic o semi-baie;
2. La fiecare două zile o pătură udă pe abdomen, ca mai sus.
Apoi, pentru a păstra sănătatea, au fost de ajuns două semi-băi pe
săptămână şi, o dată de două ori, comprese pe abdomen, ca mai sus.
Intern a luat: când picături de pelin, când 2-3 boabe de ienupăr.
În modul acesta am restaurat pe nesimţite puterile corpului întreg, s-a
îndreptat digestia şi s-au întărit organele interne.
Afecţiunea rectului
Un preot, ca de 45 de ani, mi s-a plâns:
Pagina 96 din 174
"De mai bine de 25 de ani sufăr de constipaţie groaznica şi de câţiva ani simt
greutăţi în stomac. Acum opt ani am făcut o cură de apă rece. Ea mi-a îndreptat
stomacul, dar constipaţia a rămas. În anul 1885 au mai revenit şi nişte suferinţe de
rinichi. Medicii mi-au recomandat o cură de struguri şi, după aceasta, o cură de zece
zile cu sare amară. Urmarea a fost însă un catar violent la rect. În cele din urmă,
după ce am întrebuinţat orice cură posibilă, mi-a spus că boala mea nu se poate
vindeca. Sufeream de insomnie, n-aveam poftă de mâncare, mă simţeam obosit,
picioarele îmi erau grele, n-aveam nici o energie la lucru, aveam dureri la rinichi.
Picioarele îmi erau totdeauna reci, capul îmi ardea. În starea aceasta m-am hotărât
pentru apa rece, de care toţi ziceau să mă feresc”.
Acestui preot i-am prescris următoarele:
Zilnic o turnare de apă pe bust, pe spate, o baie de şezut, apoi, după
trebuinţă, o semi-baie, turnare pe genunchi, umblare în apă. Mai bine a lucrat
mantaua spaniolă.
După trei luni digestia s-a îndreptat şi greutatea corpului crescuse cu 6
kilograme.
Respiraţia grea (Emfizem pulmonar)
Se întâmplă adeseori că oameni în etatea cea mai frumoasă au o respiraţie
grea şi câteodată cred că se pot asfixia.
De obicei aceşti oameni sunt corpolenţi. Cauza răului constă mai mult în
faptul că organismul suferă de slăbiciune generală, e fără energie. Înnoirea sângelui
nu urmează în gradul necesar, reclamat de corp. O altă cauză este îngrămădirea de
gaze în abdomen, care apasă asupra organelor din piept.
Mai întâi gazele trebuie îndepărtate din corp şi apoi corpul întreg să fie întărit
prin mişcare, gimnastică şi hrană bună.
Un domn, ca de 40 de ani, zicea că are o respiraţie grea şi era convins că n-o
va putea duce mult timp. Suferea torturi îngrozitoare şi simţea cum slăbea din ce în
ce mai mult. După ce treceau aceste accese, era ca şi sănătos, chiar mai multe zile
apoi veneau iarăşi durerile, încă si mai mari.
Acest domn nu putea suferi apa, dar acum n-avu încotro. În timp de şase
săptămâni a întrebuinţat diferite aplicări. Vindecarea a fost atat de completă, încât
accesele n-au mai venit şi acum e sănătos.
Timp de mai multe zile pacientul, a luat câte un purgativ uşor (unt de ricină),
apoi a întrebuinţat o înfăşurătoare scurtă: un cearceaf îndoit, muiat în apă, cu care
îşi înfăşura corpul, şi sta culcat în pat un ceas, comprese şi, în fine, băi, când întregi,
când de jumătate, durând un minut. S-a aplicat şi mantaua spaniolă cu bun succes.
Ordinea aplicărilor a fost următoarea: mai întâi înfăşurătoarea scurtă, care alungă
gazele, apoi comprese pe partea superioară a corpului şi comprese pe abdomen,
mai departe mantaua spaniolă şi la urmă semi-baia, care întăreau întregul organism.
Un alt domn suferea, de asemenea, de respiraţie grea. De abia se urca pe
scară. N-avea poftă de mâncare, avea somn neliniştit, era tot cu frica în sân. Medicii
se temeau de boala de apă.
Mai demult meseria Iui îi permitea să facă mişcări multe, dar, mai în urmă a
ajuns funcţionar într-o cancelarie, unde era silit să şază mult pe scaun şi această
viaţă l-a prăpădit.
EI s-a vindecat cu puţine aplicări de apă. Aceasta îi ajută şi acum, îndată ce
se mai iveşte răul.
Mă mir adeseori, când văd întrebuinţându-se mijloace tari, drastice, ce nu pot
să aibă urmări bune pentru sănătate, căci ele slăbesc corpul. Ba, adeseori, se
întrebuinţează otrăvuri.
Pagina 97 din 174
Un alt caz de emfizem
Un preot căpătă aprindere de plămâni, apoi enfizem pulmonar şi tuşea
necontenit. Era slab şi n-avea poftă de mâncare. Medicii ziceau că plămânii se mai
puteau vindeca.
Am prescris următoarele aplicări, în 14 zile: 1) zilnic două turnări, de apă pe
bust (corpul de sus); 2) zilnic umblarea prin apă de două ori, cel mult 5 minute; 3) de
trei ori pe săptămână un şaI; 4) la fiecare două zile o baie de şezut, care să ţină un
minut.
Pacientul a băut ceai de fenugrec cu miere, o lingură la fiecare ceas.
Efectul a fost: turnările de apă au întărit corpul. La început tusea a fost rea,
dar se elimina multă flegmă. După trei zile tusea a slăbit şi flegma s-a împuţinat, iar
după 10 zile a mai rămas puţină flegmă. Acest rest s-a înlăturat prin turnări de apă
pe piept, spate şi genunchi şi prin ceai cu miere. După trei săptămâni omul era pe
deplin sănatos.
Scăderea forţelor
Un fierar, ca de 46 de ani, vine şi mi se plânge:
"Că de doi ani au început să-mi slăbească mâinile aşa încât abia mai pot
lucra cu ciocanul. Braţele mi s-au subţiat mai bine de jumătate, încolo aş fi sănătos.
De o jumătate de an simt că mi se slăbesc şi picioarele şi că mă dor, mai ales spre
seară. Poftă de mâncare am destul de bună, dar nu ca mai înainte. În spate simt
câteodată o încordare mare".
Din toate acestea se vedea că aici nu era în regulă circulaţia sângelui, care
era oprită în spate şi prin urmare sângele nu mergea bine în toate părţile corpului,
spre a le hrăni şi întări.
Acest om a trebuit să ţină braţele, odată pe fiecare zi, într-o baie cu flori de
fân, o jumătate de ceas, timp de 14 zile, apoi, de asemenea în fiecare zi, să le ţină
două minute în apă rece; de trei ori pe săptămână un şal sau comprese la gât.
În timpul acestei cure braţele se întăriră, vinele deveniră vizibile şi circulaţia
s-a îndreptat.
După 14 zile a început zilnic să toarne apă pe corp, de două ori pe
săptămână făcea o baie cu flori de fân şi de două ori o baie rece pentru braţe.
Omul s-a întărit, putând munci ca în tinereţe. În timpul curei a luat intern, în
fiecare zi, 20 de picături de pelin în apă caldă.
Inflamaţia (în general)
Cu un chibrit se poate aprinde o casă. Focul se întinde repede şi, dacă nu
sunt mijloace de stins, casa se preface în cenuşă cu tot ce este într-însa.
Aşa e şi cu omul. O picătură de otravă, adică o boală neînsemnată, poate
învenina tot corpul, dacă nu se iau măsuri la timp. O mică inflamaţie poate aprinde şi
strica tot ângele.
Şi după cum oamenii întrebuinţează apa când vor să stingă un incendiu, tot
aşa stingeţi cu apă orice inflamaţie.
Astfel când gâtuI e inflamat, e semn că s-a îngrămădit prea mult sânge, iar
picioarele sunt reci. De aceea înmoaie o cârpă de in în apă, cu puţin oţet, şi
înfăşoară picioarele şi sângele va porni, atras la vale.
Mai pune pe abdomen o cârpă tot aşa înmuiată; cârpa să se înmoaie în apă
rece, până ce trec fierbinţelile.
Acum trebuie îngrijit gâtuI. Înmoaie o cârpă în apă rece şi înfăsoară gâtuI;
îndată ce se încălzeste cârpa, pune-o iarăsi în apă rece. Altfel, Iăsând cârpa să se
încăIzească prea tare, se poate uşor repeta inflamaţia gâtului.
Ai însă grijă de a înveli picioarele în nişte cârpe înmuiate în apă rece, căci
dacă gâtuI e inflamat, tot sângele se lasă în picioare şi trebuie ca să se pună apă
rece pentru a uniformiza căldura în tot corpuI. Apoi înveleşte pântecele şi partea
Pagina 98 din 174
inferioară (şezutul), cu cârpe reci, pentru a uşura circulaţia regulată. Dar trebuie să
lăsaţi cârpele acolo până ce se încălzesc. Şi după ce s-a extras, în modul acesta din
corp o cantitate de căldură, înveliţi gâtuI cu un ştergar înmuiat în apă rece, dar să nu
Iăsaţi ştergarul la gât multă vreme, ca să nu se încălzească; mai bine să se înmoaie
ştergarul încă o dată în apă rece.
Aprindera, (inflamaţia) de plămâni şi de stomac
Margareta zace bolnavă. Are tuse seacă şi violentă, îi vine să verse şi
fierbinţeala creşte. Simte junghiuri în piept. Putea să capete, după cum zicea
medicul, aprindere de plămâni.
Ce am făcut? Am luat brânză de vacă si am tot mestecat-o cu zerul ei, până
s-a făcut o alifie, pe care am întins-o pe pânză şi am pus-o pe locul bolnav,
înfierbântat.
Nimic nu potoleşte focul mai bine decât acest mijloc simplu.
Peste zi să se reînnoiască de mai multe ori acest plastur. Astfel mulţi au
scăpat de aprindere de plămâni.
Intern pacientul să ia câte o lingură de untdelemn înainte şi după amiază.
Dacă, însă, fierbinţelele nu vor trece, atunci să urmeze aplicări de apă.
Corpul pacientului, de la subsuori la vale, să se înfăşoare într-o pătură
înmuiată în apă rece (stoarsă) şi aceasta să se repete de două ori pe zi. Bolnavul să
stea culcat, învelit bine.
Alt mijloc: înfăşori picioarele până la glezne în cârpe înmuiate în apă rece cu
puţin oţet şi, îndată ce se încălzesc cârpele, să se înmoaie din nou.
Margareta a întrebuinţat numai plastrul de brânză şi s-a făcut sănătoasă în 7
zile.
Tot aşa se pot inflama şi alte părţi ale corpului. Să se aplice la toate aceleaşi
principii generale, arătate mai sus, şi acelaşi procedeu: sângele trebuie răcorit, pus
în mişcare şi împărţit în tot corpul, iar nu lăsat să se îngrămădească într-un loc.
Odată am fost chemat la miezul nopţii să împărtăşesc pe un bolnav. Deabia
mai respira. Tuşea rău. În piept simţea ca nişte tăieturi de cuţite. Corpul întreg ardea.
În loc să-I împărtăşesc cu sfintele taine, am pus să-I înfăşoare în pături ude şi
pe locul bolnav i-am aplicat un plastru de brânză de vacă. Aşa s-a făcut 6 zile şi
pacientul a scăpat de orice primejdie.
Orice inflamaţie, aprindere de plămâni etc., sunt însoţite de friguri, de
fierbinţeli; prin urmare focul trebuie stins si fierbinţelile potolite.
Dacă cineva moare din inflamaţie de plămâni, ce s-a petrecut în interiorul lui?
După exterior putem judeca şi interiorul. N-aţi văzut sau n-aţi suferit de o inflamaţie,
bunăoară o bubă la mână, la picior sau în alt loc? Se vede mai întâi că se umflă în
locul acela carnea, se înroşeşte şi, după o zi două, se face deasupra un punct alb;
atunci se zice că a copt, iese puroiul şi sângele a scăzut în putreziciune.
Tot aşa se întâmplă în interior, apar bube care se coc şi se sparg otrăvind, cu
puroiul lor tot sângele. Vă puteţi închipui în ce mod lucrează această otravă asupra
sănătăţii omului. După cum un şarpe, când muşcă pe un om, ajunge o singură
picătură pentru a otrăvi tot sângele, tot astfel e şi cu inflamaţia internă. Dacă nu se
aleargă imediat la ajutor, deznodământul fatal vine numai decât şi s-a isprăvit cu
viaţa omului. Se zice: "A murit de otrăvirea sângelui" ori “a murit de cangrenă";
acestea înseamnă, în general, inflamaţii.
Epilepsia
Pe aceşti nenorociţi îi întreb de când suferă de această boală, dacă presimt
că vor avea un acces şi dacă facultăţile lor mintale sunt încă destul de sănătoase.
Eu sunt convins că şi această boală îşi are sediul principal în sânge. Sânge
stricat, prea puţin sânge, sau circulaţie neregulată a sângelui.
Pagina 99 din 174
La oamenii tineri, de la 8 la 20 ani, această boală se poate vindeca, chiar
dacă e moştenită de la părinţi.
Când omul e înaintat în vârstă, boala învechită şi mintea slăbită (până la
idioţie), atunci eu nu mai am ce face, ci numai Dumnezeu.
Când însă e speranţă de scăpare, eu tind întotdeauna să ameliorez sângele
şi să-i normalizez circulaţia.
Am recomandat pacienţilor să umble mult desculţi, vara să facă o baie rece
din când în când, numai un minut, iarna baia poate fi căIdicică.
Apoi, o dată pe săptămână, o cămaşă înmuiată în apă cu sare
Pe tineri îi sfătuiesc să nu umble îmbrăcaţi prea cald, să facă mişcare multă,
gimnastică, să se spele cu apă rece şi să nu doarmă pe puf. Fetele să se ferească
de corset. Toti să evite orice băuturi spirtoase (rachiu, vin) sau cafea etc. .
Frigurile
Ştie oricine ce sunt friguile. Omul simte nişte fiori reci, apoi fierbinţeli, dureri
de cap, sIăbiciune generală.
Pacientul să se culce, şi după ce se încălzeşte, să se spele cu apă rece pe
corp şi să se culce din nou, fără să se şteargă. Să se spele aşa la fiecare două
ceasuri şi când încep năduşelile să mai stea în pat bine acoperit, jumătate de ceas,
apoi să se spele din nou.
Să urmeze astfel mai multe zile, însă, rărind spăIăturile, şi frigurile vor
dispare.Cauzele din care provin frigurile sunt foarte felurite. De multe ori însă frigurile
n-au nici o însemnătate şi oamenii sunt de cele mai multe ori înşişi de vină. De pildă,
când se întâmplă ca unele persoane să mănânce prea mult, apoi se întâmplă foarte
des ca, după mâncare, să aibă o jumătate de oră, o oră, sau chiar o oră şi jumătate
friguri, şi în cazul acesta numai decât se descurajează şi se vaietă că în toate zilele
au friguri, şi câte n-au luat, şi tot degeaba! La friguri, cu toate acestea, nu e nimic
grav! Frigurile vin când mânăncă cineva prea mult, când mâncăm mai mult decât
suportă corpul, când începe digerarea, mâncarea stă în stomac şi nu poate fi
mistuită, se dezvoltă nişte gaz şi provoacă dilatarea stomacului. Şi atunci se
întâmplă întocmai ca băiatului care, la inaugurarea unei biserici, după ce mâncase
din cale afară de mult, începu să plângă, zicând: "Acum îmi vine totul pe gât, şi mi se
pare că am să crăp". Şi sunt, zău, prea puţini oameni care mănâncă cum trebuie.
Mai înainte exista un proverb care suna astfel: Când observi că ai mâncat, înseamnă
că ai mâncat prea mult". Sunt persoane care cred că dacă mănâncă mult şi des,
apoi devii gras şi puternic. Dar nu e chestie de cât mănânci, ci de cât digeri. Şi de
aceea persoanele slabe să rnănânce foarte puţin. Eu de multe ori am recomandat
acestor persoane să mănânce la fiecare ceas câte o fărâmiţă de pâine şi câte o
lingură de masă cu lapte, şi altceva nimic. Sunt foarte convins că aceasta i-ar nutri
pe deplin. În aceste cazuri luaţi numai porţii mici de hrană; acestea vor fi destul de
udate de salivă, sucurile stomacului le pătrund repede şi se vor digera pe deplin. Dar
când se iau porţii mari de hrană, atunci, de obicei, nu pot fi măcinate bine, sucurile
stomacului nu le pot pătrunde şi alimentele răman în stomac şi nu pot fi mistuite. Se
formează gaze, stomacul se dilată, sângele se suie la cap inima e şi ea iritată, pulsul
bate mai repede şi atunci ne văităm: "Am friguri: daţi-mi chinină". Deci frigurile n-au
nici o însemnătate. Când alimentele se digeră şi frigurile dispar.
Tot astfel poţi să ai friguri şi din prea multă iritare. Luaţi un om foarte calm şi
atingeţi-i pulsul; el va fi foarte linuştit, dar îndată ce-l aţâţaţi, el se va înfierbânta,
pulsul lui devine mai repede şi ajunge într-o înfierbântare completă. Acestea sunt
frigurile.Am cunoscut un domn care-mi zicea: ,,Dacă seara primesc o scrisoare în
care nu sunt ştiri îmbucurătoare, atunci mă neliniştesc, mă irit şi nu pot dormi toată
noaptea. Iar dacă primesc vreo scrisoare, după care mă bucur grozav, atunci se
Pagina 100 din 174
întâmplă acelaşi lucru”. Vedeţi deci, că şi aceasta nu e decât o febră slabă. Şi unui
asemenea lucru nimeni nu-i va da importanţă! Şi astfel se găsesc totdeauna pricini
mici care provoacă friguri, necazuri, diferite întâmplări care irită inima, pulsul merge
şi el mai repede, dar, în realitate, acestea nu sunt friguri.
De curând a venit la mine o mamă plângând. Se jelea că copilul ei avea nişte
friguri mari şi mă silii să alerg cu ea până în sat. Când colo, servitoarea spune că
băiatul mâncase multe prune şi băuse bere, mai mâncând, în afară de astea, multe
altele. Şi acestea erau pricina frigurilor. Deci nu vă speraiaţi la friguri de felul acesta,
ci mai bine mâncaţi cumpătat.
Dar mai există şi alte feluri de friguri, care sunt mai grave, şi care câteodată
pun viaţa în pericol. Acestea sunt frigurile care se dezvoItă într-un corp bolnav, şi
care mai sunt influenţate de o cauză externă . De pildă, prin răceală, când ieşim din
căldură în frig, sau din frig în căldură. În cazul acesta frigurile sunt o luptă între
natură şi boală. Luăm, de pildă, frigurile intermitente. Dacă durează opt zile, patru
prezece sau chiar trei săptămâni, e tot una. Aci urmează o luptă între căldură şi frig,
şi când biruie frigul, atunci tremuri. Dar când biruie căldura, atunci asuzi. Prin urmare
sunt friguri care se schimbă în toate zilele, la două zile, de cinci ori la nouă zile, şi
aceasta în mod atât de precis, încât cineva poate şti chiar ora la care se vor repeta.
Şi acesta e un semn că mai există o boală în trup, care atacă natura şi intră în luptă
cu ea. Am putea zice că se luptă doi adversari care sunt egali în putere. Cu cât
frigurile intermitente durează mai mult, cu atât omul sIăbeşte. Frigurile devin din ce
în ce mai stăpâne şi natura cedează, devenind o jertfă a bolii. Dar sunt friguri cu care
nu trebuie să gIumim. Acestea nu trebuie considerate ca friguri care provin din
mâncare. În cazul acesta sunt multe materii bolnave în trup. Vreau să spun că sunt
friguri care n-au nici o importanţă, dar sunt friguri foarte periculoase. Să comparăm
de pildă, colica cu holera. La holeră este otravă în trup, şi ea distruge totul şi în scurt
timp se stinge şi viaţa. Colica este numai un copilaş al holerei, pe câtă vreme holera
e un uriaş. Colica este numai o revoluţie internă, care pricinuieşte dureri mici şi
apare numai atunci când e provocată de o cauză externă, care influenţează asupra
trupului. Dar şi colica poate pune în pericol viaţa, mai ales, când cineva are o boală
internă şi colica se instalează tocmai în partea bolnavă. Însă, în cazul în care colica
este numai o luptă între căldură şi frig, fără să ne infiltreze otravă în trup, atunci
n-are nici o importanţă.
Să trecem acum la frigurile nervoase. Acestea sunt de mai mare importanţă.
Ele durează mai mult timp şi influenţează foarte mult asupra organismului. Dacă,
însă, se întrebuinţează mijloace bune şi luăm măsuri la vreme, nu devin nici ele
periculoase. Dacă întârziem, ori nu aplicăm adevăratele mijloace, apoi se pot
înrăutăţi. Câţi n-au căzut prada lor. Nici chinina nu e pentru ele un leac. Chinina nu
este un leac, ci numai un mijloc pentru a stabili o pace oarecare. Când natura însăşi
e destul de tare pentru a elimina boala, atunci e bine. Dar de câte ori se întâmplă
contrariul? Atunci, de obicei, natura cedează frigurilor şi de multe ori poate pricinui
moartea. Frigurile pot fi înlăturate cu totul, dar materia bolii rămâne în trup. De câte
ori n-auzim persoane care au zis: acum câţiva ani am avut friguri nervoase şi de
atunci am asurzit de o ureche, sau am ochii slabi". Un al treilea iar zice că a rămas
cu o boală de stomac, un al patrulea cu o boală de plămâni, şi aşa mai departe.
Care e cauza? Germenii bolii n-au putut fi înlăturaţi şi de aceea suferă o parte sau
alta a trupului. Ce am spus despre holeră, spun şi despre frigurile nervoase, despre
dizenterie şi despre toate bolile de felul acesta: că există în corp germenii bolii. Din
afară intră un corp otrăvitor în corp şi germenii bolii din trup intră în legătură cu
acesta, se aliază şi lupta începe. De câte ori nu s-au întâlnit pe stradă doi ştrengari,
s-au înţeles, s-au unit unul cu celălalt, şi, împreună, au făcut o faptă rea. Aşa e şi
aci. Materia bolnavă din trup şi otrava din afară atacă împreună organismul, îl
slăbesc din ce în ce, şi de multe ori acesta cedează. Tot aşa e şi la malarie. Am
auzit de multe ori de aceste friguri, dar nu le-am cunoscut de aproape. În tot cazul
Pagina 101 din 174
sunt pe deplin convins că, atât la malarie, cât şi la celelalte friguri, sunt mai întâi
materiile bolnave din lăuntrul trupului, şi apoi cauzele externe vătămătoare, care le
produc. Sunt anumite ţinuturi unde bântuie mai des malaria. De obicei ea bântuie pe
acolo unde e atmosfera stricată, şi e periodică, de pildă, când e tare cald şi
atmosfera e plină de materii viciate. Eu numesc aceste friguri o luptă între materiile
bolnave şi natură. Am avut prilejul să văd de curând cum poate lupta asta ruina
organismul.
Venise pe aici un bolnav de malarie, care voia să se trateze. Trebuia numai
să te uiţi la faţa acestui om şi să zici: "Acesta a suferit mult, prea e galben la faţă".
Trăsăturile lui erau căzute, buzele arse. La omul acesta natura a suferit foarte mult.
Înfăţişarea lui ne-o spune. Pielea lui era foarte uscată şi aspră. Transpiraţia a încetat
cu totul. Şi stomacul său era bolnav. Se cunoştea. Când alimentele intrau în stomac,
se stricau imediat, ori că stomacul nu le primea de loc. Bineînţeles că şi toate
sucurile erau stricate. Până şi sângele care era hrănitorul naturii. Prin urmare tot
omul, toată casa sufletului era o dărâmătură. Aşa dar vedeţi că aceste friguri atacă
corpul întreg şi dacă se întorc adeseori, trebuie neapărat să ruineze trupul. Dar nu
s-ar găsi oare, un mijloc de a le lecui? Cum de nu! Cum poate stomacul să digere
medicamente, dacă nu poate digera mâncarea? Şi atunci întreb: "Ce fel de
medicament e acesta? Otravă e deja destulă în corp, mai mult chiar decât trebuie, şi
poate vindeca o altă otravă?". Atunci nu rămâne decât să recurgem la chinină sau la
antipirină, dar acestea nu îndepărtează materia bolnavă din trup, ci întrerup numai
frigurile. La ce ajută dacă doi băieţi se bat unul cu altul şi eu intervin cu un baston
pentru a-i despărţi? Ei se despart, dar, îndată ce mă îndepărtez, iar se apucă la
bătaie, şi încă cu mai multă ardoare. Aşa e şi aci. Pentru friguri nu e nici un mijloc,
nu ajută nimic. Trebuie să cauţi între toate buruienile mele şi nu veţi găsi nici una
care se va putea întrebuinţa cu succes, sunt prea slabe. Ori că stomacul nu le poate
suporta. Alt mijloc nu e decât cura mea de apă. Când pielea e uscată şi aspră, şi aşa
de galbenă încât poate fi tăbăcită, atunci ori nu mai există transpiraţie, ori toate
materiile care trebuie eliminate prin sudoare, au rămas înăuntru. Aici spun eu: Faceţi
ca transpiraţia să devină cât mai curând. Spălaţi-vă o dată, şi atunci transpiraţia va
reveni încetul cu încetul, căci ea e necesară înainte de toate. Dar care medicament
ar putea servi în acest scop? Aici numai apa poate ajuta! Dar cum trebuie să
procedăm? Iată cum: Trebuie să începem cu cantităţi mici şi să continuăm până ce,
cu încetul, vom putea face uz de cantităţi mai mari. Astfel de bolnavi se pot spăla în
fiecare zi, o dată, de două ori, de trei ori şi chiar de patru. Prin aceasta căldura se
risipeşte afară şi înăuntru se răcoreşte. Pielea devine din ce în ce mai moale şi
transpiraţia reîncepe. Dar cam de câte ori trebuie să se spele un astfel de bolnav?
Asta depinde de apariţia căldurii. Dacă bolnavul, după ce s-a spălat, se încălzeşte,
atunci spălăturile se pot repeta mai des; dar dacă se încălzeşte mai anevoie, ori nu
se încălzeşte deloc, atunci trebuie să fim prevăzători şi prudenţi. Odată, însă, ce s-a
obişnuit bolnavul cu spălături, putem întrebuinţa şi mijloace mai putermce. I se poate
recomanda o turnare pe genunchi şi chiar îl putem stropi pe braţe, căci când
extremităţile sunt întărite, începe si tranpiraţia şi prin aceasta tot corpul se întăreşte.
Mai târziu putem trece şi la o baie de jumătate; aceasta întăreşte trupul şi-l
înviorează. În cele din urmă i se poate aplica şi o turnare pe spinare şi, la urmă de
tot, chiar o turnare generală. Dar întotdeauna să se observe regula: Să începi cu
puţin şi de abia progresiv să ajungi la tratamente mai puternice. Tot aşa de prudenţi
trebuie să fim şi cu mâncarea: întotdeauna puţin şi în porţii mici. Numai atunci poate
digera stomacul. Toţi aceia care au friguri din mâncare, sunt de obicei lacomi, când
au poftit ceva, apoi trebuie să-şi procure, chiar dacă stomacul nu mai poate. Vedeţi
dar, aş înţelege cu malaria, şi aşa aş trata frigurile acestea! Şi cred că numai cu apă
putem avea succes. Şi să nu se uite cu totul de buruieni. O nu, şi buruienile pot
aduce ceva bun în cazul acesta! Dar leacul de căpetenie, rămâne totuşi apa.
Pagina 102 din 174
Acum ştim ceva şi despre soc. Mai ştiţi deci că el poate fi întrebuinţat ca
plantă domestică şi de hrană, întocmai ca varza, şi că în timpul iernii e tot atâta de
necesar ca şi în timpul verii. El e bun contra hidropiziei şi, în genere, poate a elimina
toate materiile apoase din trup. Frunzele pot fi întrebuinţate pentru cura de vară şi de
iarnă. Ele sunt foarte bune contra guturaiului şi contra altor boli de felul acesta. În
afară de aceasta, pot servi şi drept aliment, de pildă, se fac din el găluşti de soc, se
mai pot face şi cârnaţi care, negreşit trebuie să fie amestecaţi cu făină. Mai bine ar fi
dacă s-ar putea adăuga pelin şi jaleş, acestea i-ar da un gust foarte bun. Se poate
face şi vin de soc. Acum trei ani mi-a spus un domn că ar bea cu foarte multă
plăcere un vin de soc. Aş fi încercat şi eu să fac, dar n-am avut fructe, le mâncasem
pe toate. Vedeţi, socul se poate întrebuinţa la toate cele! Şi ar trebui să îngrijim de el
mai bine şi să-I prăşim mai mult. Dar astăzi e ruşine sa-l cultivi, toate trebuie făcute
după modă! La casele cele mai bogate e tot atât de necesar ca şi în cele mai sărace
căci mizeria şi boala îşi găsesc şi acolo adăpost şi se află şi acolo oameni betegi şi
suferinzi de tot felul.
Bubuliţe pe cap, spinare etc.
Bubuliţele pe cap se ivesc şi se acund sub păr, ies pe spinare, pe piept, ba
chiar şi pe braţe, printre degete şi pe picioare. Ele sau se moştenesc, sau provin din
mâncări şi băuturi rele, care strică sucurile, ca şi dintr-o viaţă destrăbălată.
Este periculos a se apăra de aceste bubuliţe, cu mijloace aspre, precum
sunt: săpunul vânăt, argintul viu, arsenicul etc. Ele pot să dispară prin aceste
mijloace drastice, însă reapar mai târziu în formă mai acută şi ruinătoare.
Ca reguIă de vindecare se recomandă: extern să nu se aplice nimic decât apă
căldicică pentru a curăţi murdăria.
Astfel de pacienţi întrebuinţează numai mâncări şi băuturi simple, uşoare de
mistuit. Mâncările acre, prea sărate sau piperate, băuturile spirtoase trebuie ocolite.
În prima zi să i se aplice pacientului un abur la cap şi să îmbrace mantaua spaniolă,
a doua zi să se facă un abur la picioare şi o înfăşurare a abdomenului, a treia zi,
dimineaţa, să îmbrace iarăşi mantaua spaniolă, după amiază, o înfăşurare scurtă, a
patra zi să fie zi de pauză. În ziua a cincea să stea culcat în pat şi să-şi spele
repede, din două în două ceasuri, corpul întreg cu apă rece. În caz de împiedicare
să se spele afară din pat, dimineaţa, la amiază şi seara, şi să se plimbe sau să
lucreze ceva. Aplicaţiile vor scădea după cum dispar bubuliţele, după cum urmează
evaporarea sucurilor murdare şi se primeneşte pielea.
Este indiferent pentru tratament, a face deosebire între bube uscate şi umede.
La cele uscate fluiditatea se preface la suprafaţă în coajă, cele umede curg tare şi de
aceea sunt primejdioase şi greu de vindecat.
Consecinţele bubelor înfundate sunt incalculabile. Ele provin din boli grele şi
aduc adeseori moartea sau alienaţia mintală.
Un preot avea o plagă rotundă pe partea stângă a obrazului, care acoperea,
ca o coajă carnea crudă. Se desfăcea adeseori într-un ceas şi se scurgea din ea
două-trei picături de puroi. Medicamentele n-au folosit la nimic. Din pusele lui m-am
convins că materia otrăvitoare ieşea din corp.
L-am sfătuit ca, timp de 16 zile să facă în fiecare a doua zi o aplicaţie cu aburi
la cap, apoi la picioare. După aceasta, înfăşurarea scurtă şi mantaua spaniolă,
ceaiul de pelin şi jaleş îi întăriră interiorul; sub coajă se formă o piele nouă,
plăpândă, semn de vindecare. În trei stătămâni coaja a dispărut fără urme.
O fată de 25 de ani îmi spunea că are bube mari pe tot capul, multe, mai
mărunte, sub păr, solzi sau coji mari pe urechi şi când bubele cad, din timp în timp,
urechea rămâne fără piele. Avea din când în când dureri mari de cap şi ochii îi
ardeau. Respiraţia prin nas era imposibilă şi corpul îi tremura, încât se trezea un
somn.
Pagina 103 din 174
Aplicaţii: 1) Două băi calde de paie de ovăz de 30 grade R. alternativ, mai
întâi baie caldă de 15 minute, apoi spălare cu apă rece. 2) Două băi de aburi la cap
în fiecare săptămână de 20-25 minute. 3) Spălare completă de două ori pe
săptămână. 4) Să ia pe zi: de două ori 25 de picături de pelin, în 8-10 linguri de apă.
În 4 săptămâni pacienta s-a vindecat.
Un profesionist, cam de 40 de ani, îmi spunea că de ani de zile avea bube
mari pe braţe şi pe picioare, pete pe spinare şi pe piept.
I-am recomandat: 1) În fiecare noapte să-şi spele tot corpul. 2) Pe săptămână
două băi calde, de paie de ovăz, timp de jumătate oră. 3) În fiecare zi o turnare pe
partea superioară a corpului şi pe genunchi; în fine, pe zi două prafuri albe, cât iei pe
un vârf de cuţit. În patru săptămâni pacientul s-a restabilit.
Picioare reci
Nenumărate boli şi infirmităţi, dintre care unele se pot vindeca uşor, dar multe
n-au nici un leac, chinuiesc omenirea. În ziua de azi mai ales, o infirmitate în
aparenţă cu totul neînsemnată bântuie omenirea, infirmitate care, în parte, nu poate
fi vindecată decât foarte anevoios, la unii însă de loc. Această infirmitate este a avea
picioarele reci.
Dintr-un mare număr de oameni, abia se pot putea găsi zece sau doisprezece
care să n-aibă a se plânge de picioare reci. Se fac mari sforţări pentru a încălzi
picioarele, se iau stofe de lână care se mai îndoiesc şi se înmulţesc, dar picioarele
rămân tot reci. Se poartă şoşoni îmblăniţi şi ghete căptuşite cu postav de lână, dar
cu toate acestea plângerile contra picioarelor reci nu se împuţinează. Se poartă
galoşi şi se încearcă încă multe alte leacuri, dar picioarele tot reci sunt. Unii merg
până a pune chiar o sticlă cu apă caldă în pat pe timpul nopţii, şi dacă spre ziuă
sticla se răceşte, se răcesc şi picioarele. În sfârşit, îţi apropii picioarele de sobă
pentru a le încălzi, dar şi aceasta e în zadar.
Astfel se naşte, cu drept cuvânt, întrebarea: de ce o mare parte din omenire
se plânge de picioare reci şi de ce nu se pot găsi nişte remedii eficace, durabile,
contra acestei infirmităţi? Cauza picioarelor reci se află în circulaţia sângelui;
sângele trebuie nu numai să hrănească natura, dar trebuie să o şi încălzească.
Acolo unde nu este căldură, sângele lipseşte, şi când cineva are neîncetat, sau în
cea mai mare parte din timp picioare reci, aceasta dovedeşte că n-are sîngele
necesar în picioare. Dacă picioarele ar avea sânge din belşug, ar trebui să fie şi
calde. Dar dacă picioarele sunt cea mai mare parte din timp reci şi, prin urmare, au
sânge puţin, atunci oamenii afectaţi de această infirmitate sunt în realitate bolnavi,
nu numai din cauza picioarelor lor reci, ci mai mult încă, pentru că sângele este
distribuit în mod inegal în tot corpul. Dacă sângele nu circulă regulat în tot corpul,
atunci nu poate să formeze şi să menţină în mod egal în toate părţile un corp
sănătos şi robust, deoarece o parte este peste măsură plină cu sânge iar cealaltă e
neglijată, Dar de unde vine, însă, că adeseori nişte oameni, în aparenţă foarte
sănătoşi şi robuşti, se plâng de picioare reci? Să fi suferind oare şi aceştia de lipsă
de sânge? Da, ei suferă de lipsă de sânge căci altfel picioarele şi-ar avea hrana lor
şi ar fi calde. Cauza principală însă, este, după convingerea mea, în traiul anapoda.
Când vrea cineva să aprindă un foc într-un cuptor, trebuie să aibă şi să întrebuinţeze
combustibil. Tot astfel trebuie să trăiască şi omul, în asa chip, încât să ajungă în
toate părţile corpului destul material care să întreţină căldura. Dar oare există
mijloace care să distribuie sângele în toate părţile corpului deopotrivă? Adică de ce
nu? Dar aceste leacuri nu se vând la farmacie şi dacă cineva ar lua pe rând toată
provizia ce se găseşte într-o farmacie, picioarele tot reci i-ar rămâne.
Dar cunosc un leac care ajută, şi cunosc şi cauza pentru care atâţia oameni
au picioarele reci. Leacul care face picioarele calde, este apa, şi anume numai apa
cea mai rece iar cauza pentru care atâţia oameni se plâng de picioare reci, este
răsfăţarea corpului şi teama de apă rece. Dacă se serveşte cineva de sticle calde,
Pagina 104 din 174
de blănuri, de flanele, de soba caldă sau mai ştiu eu de ce, va rămâne tot cu
picioarele reci. Picioarele pot fi, însă, oricât de reci, dar apa rece este în stare să le
încălzească cum trebuie şi să le menţină calde.
Aşa veni într-o zi la mine un conte şi îmi povesti că, timp de sapte ani n-a avut
nici un ceas picioarele calde, nici măcar vara. I-am prescris să pună zilnic de trei ori
picioarele în apă rece şi, chiar de a doua zi, îmi şi spuse că nu putea să priceapă
cum de i s-au încălzit picioarele noaptea în pat, deşi nu s-a servit nici de vreo sticlă
caldă, nici de vreun alt mijloc de încălzire.
Prin urmare, cel dintâi şi cel mai necesar lucru este, după cum am zis-o deja,
răsfăţarea. Picioarele trebuie să fie tratate cu apă rece, căci tocmai apa caldă nu
face altceva decât favorizează răsfăţarea.
O mamă a venit la mine şi s-a plâns că suferă de dureri mari de cap, uneori şi
de durere de piept violentă si de palpitaţie. Dar ceea ce era mai penibil decât orice,
era faptul că picioarele îi erau totdeauna reci. La cap am totdeauna căldură. Dacă
durerea de cap trece, încep să simt durere la piept . Aici este limpede, că în cap este
prea mult sânge, pe când în picioare domneşte cea mai mare lipsă de sânge.
Asadar, sângele trebuie condus de sus în jos spre picioare şi trebuie reţinut acolo.
Am dat femeii sfatul acesta: "Să umbli o dată la patru minute în apă rece. Apoi, după
această umblare în apă, să faci mişcare sau dacă prin însăşi ocupaţia d-tale faci
deja mişcare, vezi-ţi de treabă ca de obicei. Afară de asta, spală-ţi la fiecare două
zile, tot corpul şi fă două semi-băi pe săptămână, care băi să aibă fiecare o durată
de două secunde. Atunci picioarele dumitale îşi vor căpăta îndată căldura şi, când
căldura din picioare va creşte, durerile dumitale de cap vor înceta, iar durerile de
piept vor dispare". La acest sfat femeia îmi răspunde: "Apa şi răceala nu le pot suferi
de loc, atunci nu mă mai încăIzesc niciodată!" - Să faci numai o încercare şi să revii
peste opt zile! Era primăvară şi ea mai purta haine de iarnă, dar nu i-am dat voie să
poarte decât ciorapi subţiri şi i-am impus să umble cea mai mare parte din zi
desculţă. Dar ea atunci întrebă: "Nu se poate să umblu desculţă toată ziulica la
lucru? Am simţit că picioarele mi se încălzeau foarte repede când n-aveam ciorapi în
picioare şi umblam cu picioarele goale, ceea ce mai înainte mă temeam prea mult de
a o face. În tinereţe părinţii mă ameninţau cu pedeapsa dacă n-o să mă îmbrac bine
o să răcesc astfel". Dar pentru ca această femeie să capete picioarele calde, a
trebuit să-i conduc un timp mai îndelungat sângele în jos, pentru ca natura să fie
pusă în stare de a forma mai mult sânge. De asemenea, tot corpul a trebuit să fie
deprins cu frigul şi cu aerul, adică să fie întărit.
Picioare umflate
Se întâmplă foarte des că, atât la oamenii mai tineri, cât şi la oamenii mai
bătrâni, se umflă picioarele, şi fiecare se sperie când vede asa ceva.
Picioarele bolnave nu sunt o boală în sine; ele sunt ori prevestitoare ale unei
boli, ori provin dintr-o stare bolnăvicioasă, care se simte mai mult sau mai puţin, sau
uneori nu se simte de loc. De cele mai dese ori sunt asemenea picioare când există
tulburări în circulaţia sângelui, ceea ce se întâmplă foarte des la clorotici şi la
anemici, căci aceştia au sânge puţin şi sângele este distribuit în corp în mod inegal:
o parte a corpului are sânge prea mult, o alta parte, din contra. Dacă circulaţia
sângelui este prea slabă, sângele poate să meargă în voie la inimă în toate direcţiile
dar sucombă în peregrinul său, cade jos spre picioare şi nu se mai întoarce la inimă.
Astfel fiind, la asemenea oameni, picioarele umflate n-au, prin urmare, altă
semnificaţie, decât anemie şi slăbiciune. Când se tratează pacientul pentru a-i
înmulţi şi îmbunătati sângele şi când natura devine din zi în zi mai tare, atunci, în
scurt timp, pacientul capătă o faţă mai sănătoasă, căldura naturală se va ridica, pofta
de mâncare se va deştepta, deci, toată starea lui se va îndrepta, şi atunci umflăturile
de la picioare vor da în curând îndărăt.
Pagina 105 din 174
Care aplicări sunt cele mai bune în cazul de faţă? Pacientul să se pele de
două ori pe săptămână cu apă şi oţet, dându-se jos din pat şi, fără să se şteargă să
se întoarcă numai decât în pat. La fiecare două sau trei zile să se lege pântece!e cu
o cârpă înmuiată în apă şi oţet şi îndoită în patru. Câtva timp să se facă, într-o zi o
turnare la pulpe şi a doua zi o turnare pe genunchi şi, dacă bolnavul e încă destul de
robust, la fiecare trei zile o turnare pe spate. Dacă turnarea pe spate nu se poate
aplica, bolnavul se va mărgini la turnarea pe pulpe. Dacă se urmează aşa înainte,
două până la trei săptămâni, natura întreagă se va îndrepta negreşit.
Mâncarea va consta dimineaţa dintr-o supă de rântaş, pâine sau supă
întăritoare.
Dacă bolnavul nu poate să mănânce această supă, se poate fierbe malţ în
lapte şi să se mănânce cu supă. Laptele ar fi bun, dar stomacul nu-l poate suferi
des. Cel mult la fiecare ceas o lingură de lapte fiert cu fenicul este de recomandat
unora şi dă efecte bune. În timpul zilei să se ia o bucată mică de pâine de sănătate,
cu cinci până la şase linguri de apă zaharisită; aceasta îţi dă sânge sănătos şi este şi
uşor de digerat. Prânzul să fie simplu, puţin sărat, puţin piperat şi nu mult acru, sau
deloc. Altminteri sunt pentru orice fel de mâncare casnică. Cina să conste iarăşi
dintr-o supă sănătoasă, uşoară de digerat şi din încă un fel de mâncare, cu
preferinţă o mâncare de cocă (prăjitură) dintr-o făină naturală. Asemenea bolnavi pot
mânca prea bine varză acră, numai dacă nu e prea acră. Mâncările de cocă vor fi
uşor digerate, dacă se vor lua numai în porţii mici.
Picioarele umfIate survin adesea după friguri şi congestii care sunt unite cu
friguri. Când boala a trecut în cea mai mare parte şi starea pacientului începe a se
îndrepta, adeseori picioarele se umflă. La o asemenea boală sângele se strică, dar
şi mai mult încă sucurile. Se produc opriri sau stagnări enorme în circulaţia sângelui,
de asemenea şi în circulaţia sucurilor. Opririle slăbesc organismul şi îl fac inactiv, iar
organismul nu mai poate să separe şi să dea afară materiile rele, care, atunci,
coboară în picioare. Asemenea materii însă, se pot strânge în abdomen şi să se
dizolve în apă; aceasta are loc, mai cu deosebire, atunci când bolnavul zace mereu
în pat. Dacă pacientul poate să umble, atunci aceste materii se coboară în picioare.
Astfel de umflături se arată, de obicei, după toate bolile grele, când organismul nu
este încă curăţat după cum trebuie. Adeseori când bolnavul se scoală, ghetele sunt
prea strâmte. Aceste umflături sunt cunoscute celor din popor şi se zice de obicei:
“Acum boala a trecut şi o parte din ea iese prin picioare".
Dacă picioarele se umflă când bolnavul părăseşte patul şi umblă, lucrul n-are
nici o importanţă, este mult mai bine decât ca bolnavul să stea în pat şi aceste
materii să se strângă în abdomen, unde doar vatămă vasele delicate şi pot uşor
produce hidropize.
A vindeca asemenea picioare este foarte uşor. Când convalescentul se culcă
în pat, umflătura descreşte; cum iese din pat, picioarele iar se umflă. Prin urmare
lucrul e Iămurit; materiile îngrămădite trebuie eliminate din picioare şi din pântece şi
natura trebuie debarasată de ele, atunci bolnavul se va întrema uşor.
Dar se poate întâmpla şi că, odată cu picioarele, să se umfle şi pântecele, şi
atunci s-ar putea să existe temeri de hidropizie.
Picioarele umflate astfel pot fi, fără nici o temere, supuse zilnic la un duş şi
oblojite, de asemenea zilnic, odată cu compresele înmuiate în apă de flori de fân.
Compresa astfel preparată deschide porii şi elimină materiile bolnăvicioase. Dar
dacă picioarele sunt tare umflate şi dacă şi pântecele este puţin umflat, e mai bine
să să facă, de două ori pe săptămână, o înfăşurare inferioară sau scurtă. Prin
aceasta se exercită o acţiune asupra pântecelui şi a picioarelor şi materiile
vătămătoare sunt eliminate. Dar trebuie să căutăm a întări tot corpul, pentru ca
însăşi natura să respingă astfel de materii rele şi să nu mai îngăduie altora să se
dezvolte. Dacă pacientul se va fi îndreptat destul de binişor, poate să facă şi 2-3 băi
de jumătate pe săptămână.
Pagina 106 din 174
Intern se poate lua ceai în porţii mici, care va avea ca efect că va curăţi
stomacul, pântecele şi rinichii. Dacă pacientul are picioarele tare umflate şi
pântecele e de asemenea atins de umflătură, poate să ia zilnic o ceaşcă mică de
ceai de soc, pelin şi ienupăr, sau de coada calului şi ţintaură sau rozmarin.
Aceste remedii simple elimină şi curăţă organele şi fortifică natura.
Umflătura de picioare survine foarte des şi după ce a zăcut cineva de brâncă,
de asemenea şi după scarlatină şi alte asemenea erupţii, care îşi au, de obicei
sediuI şi originea într-o boală de nervi. Dacă vreţi, la brâncă, se elimină materiile
bolnave, nu care cumva să uitaţi că această boală nu e numai la obraz, ci îşi are
sediul în tot corpul, că ea caută în obraz doar o ieşire. Acesta e cazul şi la scarlatină.
Când scarlatina, brânca şi alte asemenea boli au luat, extern, un mers
favorabil şi credeţi că boala s-a vindecat, se poate adesea ca înlăuntru să mai zacă
o erupţie. Dacă această erupţie nu este la suprafaţă şi rămâne înlăuntru, survine un
fel de otrăvire a sângelui, materiile rele pătrund la picioare şi de aci provine şi
umflarea lor, precum şi a pântecelui.
Picioarele astfel umflate se pot vindeca numai prin aceea că materiile rele se
elimină prin pori, şi se fortifică natura, pentru ca să nu îngăduie dezvoltarea altor
materii rele, iar pe cele existente le dă afară prin urină, năduşeală, scaun sau
transpiraţie puternică. Pentru a se obţine aceasta, cea mai potrivită este înfăşurarea
scurtă alternată cu duşul pulpelor şi al genunchilor şi, mai târziu, cu semi-baia. De
obIceI două sau trei înfăşurări pe săptămână sunt de ajuns. Şi în cazul acesta ceaiul
mai sus pomenit poate fi întrebuinţat.
Se întâmplă foarte des ca picioarele umflate să aibă şi oamenii robuşti şi
corpolenţi, mai ales femeile, când sunt însărcinate. Dacă la o persoană survine o
corpolenţă considerabilă, trebuie să admitem mai totdeauna că natura e slabă şi
prea puţin activă şi nu elimină din această cauză mateii uscate. Toate organele
interne suferă o întindere; slăbesc mereu şi astfel tot felul de materii vătămătoare vor
căpăta o preponderenţă mai mare. Oamenii sunt adesea singuri vinovaţi de starea
lor, în mod inconştient. Daca n-ar lipsi cuvenita întărire a corpului, dacă s-ar obişnui
totdeauna numai cu mâncări care au substanţe bune, nutritive, şi dacă pe lângă
aceasta nu ar mânca aşa de multe bucate, care produc un sânge stricat şi apos,
atunci s-ar putea preveni uşor un asemenea rău. Dar în loc de a se întări şi
însănătoşi organismul într-un mod raţional, pentru ca să respingă materiile
vătămatoare şi să nu le mai lase a se dezvolta, şi astfel să evite cu de la sine putere
o asemenea boală, nu se face decât a se favoriza şi întreţine boala şi a se tot mări
prin aceasta din ce în ce mai mult.
Picioarele umflate survin şi la oameni care stau mult în picioare, fac numai
puţină mişcare şi de aceea câştigă în corpolenţă. Astfel de oameni sunt adesea
sănătoşi, numai că se plâng de mare oboseală şi predispoziţie la somn, de moliciune
şi lipsă de vioiciune a spiritului. Aceste fenomene sunt atribuite, în genere, vârstei,
când omul e aproape să ajungă la 60 de ani.
Adesea suferă de această afecţiune şi funcţionarii şi, nu rareori preoţii, în
genere, toţi cei care duc o viaţă sedentară, mai cu deosebire cei ce beau regulat
berea, chiar cumpătat. După cum spiritul cade în moliciune, tot aşa, se slăbeşte şi
corpul. Cauza iarăşi nu este alta decât inactivitatea şi prea puţină întărire a corpului.
Astfel de oameni pot uşor avea picioare umflate. Dimineaţa sunt, de obicei, în stare
normală. Fiindcă astfel de oameni nu simt vreo oboseală şi sunt deprinşi cu oarecare
moliciune, nu se prea sinchisesc de această stare, deşi picioarele se umflă tot mai
mult şi spiritul cade într-o râncezeală. Dacă însă nu se va interveni pentru a se
vindeca răul, apoi mai curând sau mai târziu se vor ivi boli mai mari şi periculoase,
se pot naşte de aci boli de rinichi sau de ficat, slăbiciunea generală şi, în cele din
urmă, apoplexia.
Cât de uşor se poate ajuta unui astfel de bolnav! Acolo unde medicamentele
nu ajută decât puţin sau de loc, se poate dobândi cu apă rezultatul cel mai
Pagina 107 din 174
favorizabil. De aceea este păcat că nu se cunoaşte, decât prea puţin, cura de apă.
Dacă vreţi să vindecaţi un asemenea om, 3-4 aplicări pe săptămână sunt deajuns.
Spălaţi-vă zilnic, şi anume e de ajuns chiar când faci spăIătura numai de 2-3 ori pe
săptămână. Să se facă 2-3 semi-băi pe săptămână, se poate face şi un duş la pulpe,
într-un cuvânt, să se facă numai aplicări care deşteaptă activitatea generală a
organismului, pun energic sângele în circulaţie şi zguduie natura slăbită făcând-o
să-şi scuture toropeala.
Deunăzi veni la mine un om şi-mi povesti următoarele:
“În fiecare seară picioarele îmi sunt cam umflate, mă simt slăbit şi abătut şi nu
mai am nici o vioiciune, puterile mele de odinioară, mi-au scăzut văzând cu ochii.
Ceea ce simt, însă mai mult ca orice este faptul că acum nu mai am curaj ca mai
înainte. Pe cât de exact şi de scrupulos eram mai înainte în orice privinţă, pe atât am
devenit acum de indiferent la toate. Altminterea nu mă pot plânge de nimic, dar
observ că nu prea sunt într-o stare bună, chiar şi medicul s-a exprimat că sunt în
primejdie să fiu lovit de apoplexie".
Această povestire arată lămurit că în corp se află o mare moliciune, care
influenţează şi spiritul. Desigur că aceeaşi inactivitate domnea şi în sânge, şi prin
urmare existau şi opriri în el, şi nu mai puţin în sucuri. Picioarele umflate nu spun,
aşadar, altceva, decât că acest organism nu este în ordinea trebuincioasă. Ele sunt
nişte semne care prevestesc o boală, care nu va lipsi să se ivească.
Un astfel de pacient se poate trata cu apă, după cum acest om a şi fost tratat
şi s-a restabilit în trei săptămâni, încât a zis:
"Sunt ca un om născut din nou; am pierdut optsprezece pfunzi din greutate şi
puterile de mai înainte mi-au revenit. Iarăşi mă simt vesel, şi am o plăcere de a mă
ocupa de afacerile mele şi nu pot înţelege cum într-o vreme aşa de scurtă, să se
poată opera o asemenea schimbare".
Ei bine, ce a readus într-o stare normală tot corpul omului acesta? A făcut
timp de o săptămână câte un duş la pulpe, de trei ori pe săptămână câte un duş pe
spinare, de două ori pe săptămână o semi-baie, o dată pe săptămână un duş
complet şi, în afară de asta, a umblat zilnic câte două minute în apă. În afară de
acestea a băut o ceaşcă de ceai de coada calului şi de coajă de stejar sau pelin.
Coada calului curăţa, pelinul susţinea digestia, iar coaja de stejar întărea natura.
Ceea ce buruienile lucrau pe dinlăuntru, apa o făcea pe dinafară. Duşul la pulpe are
un efect astrigent şi dizolvant, umblarea în apă şi duşul la genunchi au un efect
dizolvant şi întăritor asupra abdomenului şi asupra corpului întreg. Duşul pe spinare
iarăşi are o acţiune întăritoare şi eliminatorie şi dă afară ceea ce natura nu e în stare
să expulzeze. Duşul complect influenţează asupra corpului întreg, ca şi cum ai
zgudui un arbore pe care şed gândacii. După cum arborele, în cauza zguduiturii, se
debarasează de ei, tot astfel se scutură, prin duşul compact, toate materiile
vătămătoare din corp.
Când cineva are, prin urmare, picioare umflate, este o dovadă că întreg corpul
e bolnav. Dacă vrea cineva să se vindece de picioare umflate, trebuie să urmeze un
tratament care să aibă o acţiune asupra corpului întreg. A exercita o acţiune numai
asupra picioarelor, când umflătura e considerabilă, este, după părerea mea, o
absurditate. Câţi n-au murit deja, bărbaţi şi femei, care îşi oblojiseră picioarele cu
cârpe de lână! "Unii purtaseră bandaje doi şi chiar trei sau patru ani. Bineînţeles că
picioarele nu mai erau umflate, fiindcă nu se mai puteau umfla, dar sus, la marginea
legăturilor, se formau la pulpe nişte băşici mari şi pulpele se îngroşau de două ori.
Prin aceasta e limpede dovedit că umflăturile provin din corp. Dacă, însă,
substanţelor putrede li se închide drumul spre picioare, ele se adună în corp, unde
sunt negreşit mult mai periculoase decât în picioare. Am silit, fără excepţie, pe
asemenea pacienţi să lepede imediat oblojelile lor de gumă sau de lână, şi i-am
supus imediat la un tratament prin care se resimţea tot corpul, pentru ca materiile
apoase şi stricate dinlăuntru să fie eliminate, ceea ce reuşea întotdeauna. De se
Pagina 108 din 174
începea în mod energic cu eliminarea, şi dacă se continua cu ea, în curând
picioarele nu mai erau un depozit pentru materiile netrebuincioase şi umflăturile
încetau.
În genere asemenea oameni nici nu se plângeau numai de picioare ci de
corpul întreg, se văitau că pântecele le era prea tare şi plin, respiraţia anevoioasă,
capul greoi. Într-un cuvânt, tot simptome care arătau că înlăuntru domnea cea mai
mare dezordine şi că se petrecea acolo ca într-o cârciumă, unde şed adunaţi la o
masă mai mulţi vagabonzi. De obicei 4-6 săptămâni erau de ajuns pentru a curăţa
deplin asemenea organisme cu ceai şi cu aplicări de apă. Pacienţii căpătau iar poftă
de mâncare, o faţă sănătoasă şi se bucurau de o sănătate perfectă.
În ce priveşte oblojelile de gumă şi de lână, părerea mea este următoarea:
precum fiecare om trebuie să respire zi şi noapte, tot astfel şi aci pielea respiră
neîncetat. Dar când legi pe cineva la nas şi la gură, trebuie să se înăbuşească, dacă
îl legi strâns la picioare, fie şi cu oblojeli de gumă sau de lână, încetează şi la ele
transpiraţia.
Aşadar, picioarele nu trebuie să fie niciodată încălţate şi oblojite în aşa chip,
încât să împiedice prin aceasta respiraţia porilor; trebuie din contră, să se aibă grijă
ca picioarele să fie totdeauna ţinute astfel ca respiraţia pielii să se facă uşor şi ca
aerul să poata fortifica pielea.
Răni la picioare
Se întâmplă foarte des ca, atât oameni tineri, cât şi mai maturi sau chiar
bătrâni de tot, fac abcese la picioare. La început, de obicei, se umflă puţin, uneori şi,
un picior sau amândouă. Nu rareori se inflamează la picior un punct, care începe să
ardă şi să usture, şi aşa se face de cele mai multe ori că, în somn omul se scarpină
la locul bolnav. Deoarece pielea este întinsă la extrem şi materia închisă este tare,
ea străbate pielea şi, în acest caz, iese la suprafaţă o cantitate mai mare sau mai
mică de lichid. Această scursoare este foarte tare, ia din ce în ce proporţii mai mari,
şi astfel se formează o deschizătură măricică ce se întinde din ce în ce, încât locul
jupuit devine de multe ori mare cât palma. Pacienţii suferă dureri mari. Piciorul cere
o îngrijire minuţioasă şi, dacă nu se pune cea mai mare silinţă, durerile cresc iar răul
ia din ce în ce proporţii mai mari. De obicei medicii nu vindecă asemenea picioare.
O femeie măritată, de o voinicie şi sănătate extraordinară, avea de ani întregi
un picior jupuit. Dacă piciorul ar fi fost căutat cum trebuia, ea ar fi putut să-şi vadă
cum se cuvenea de căsnicie. Întrebuinţase multe medicamente, se servise de alifii şi
oblojeli, şi luase multe doctorii interne. Dar totul fusese în zadar! Dacă piciorul se
vindeca, pielea iar se jupuia în curând din cauza abceselor ce se formau, şi aşa
mergeau lucrurile înainte, alternativ, când bine, când rău. În sfârşit, un doctor i-a
făgăduit că o să-i vindece piciorul, dacă o să stea şase săptămâni în pat şi o să ia
riguros medicamentele, ce-i va prescrie. Începu să fie tratată zilnic cu curăţeniile cele
mai tari. Infirmitatea scădea din zi în zi, şi, în cele din urmă, rana se vindecă; femeia
se simţea bine şi sănătoasă şi putea să-şi reia în cele din urmă şi ocupaţiile casnice.
Piciorul rămase vindecat, dar femeia suferea de migrenă şi de durere de piept şi în
pântece. Deodată se văzu în neputinţă de a-şi mai continua ocupaţiile casnice, se
puse în pat şi, după patru zile, se îmbolnăvi de inimă.
Îmi este cu totul inexplicabil cum de oamenii nu pot să creadă că pricina unui
picior cu abcese deschise se află numai şi numai într-un corp bolnav. De aceea,
pentru a vindeca piciorul, trebuie un tratament care să influenţeze corpul întreg.
Aceasta se întâmplă când orice materie bolnavă din corp e dizolvată, eliminată, şi
când natura se fortifică, aşa încât să nu mai tolereze dezvoltarea unor astfel de
materii. Asta e singura tratare naturală. Cât pentru piciorul însusi, apoi nu trebuie să i
se facă nimic decât să fie ţinut curat. Dacă orice materie bolnavă e eliminată din corp
şi rana e curăţată de toate murdăriile pe care scursoarea corozivă le-a adus cu sine,
Pagina 109 din 174
atunci piciorul se vindecă de la sinne. Fortificarea naturii, însă trebuie continuată mai
mult timp, până ce în sfârşit corpul se va fi însănătoşit pe deplin.
De obicei, femeile suferă mai mult decât bărbaţii de astfel de picioare
bolnăvicioase, cu abcese deschise sau cu pielea jupuită, şi mai ales femeile
corpolente. Oamenii slabi nu capătă decât rareori această infirmitate, de aci reiese în
mod vădit, că oamenii corpolenţi suferă mult mai curând de opriri ale sângelui şi ale
sucurilor şi că natura lor este un câmp cu deosebire favorabil pentru formarea a tot
felul de materii bolnăvicioase. Vindecarea, după convingerea mea, este posibilă
numai şi numai prin diferite aplicaţii ale apei, care sunt proprii a dizolva şi a elimina
toate materiile bolnăvicioase.
Mi se pare că nici o boală nu-i mai uşor de vindecat decât o asemenea boală
de picioare. Dar trebuie să pornesti de la ideea că piciorul în sine e sănătos şi că
numai materia bolnăvicioasă din corp şi-a făcut un drum prin picior. Expulzarea
materiilor uzate şi stricate natura o face întotdeauna prin respiraţie, prin scaun şi prin
transpiraţie.
Dacă în punctul acesta natura poate să dezvolte activitatea cuvenită, şi dacă,
în caz când ea nu poate să opereze singură această eliminare, noi îi venim în ajutor,
vindecarea se va face fără împiedicare.
Câteva exemple vor ilustra acest lucru: O mamă în vârstă de 52 de ani şi cam
corpolentă, suferea de opt ani de un picior cu abces deschis, adică cu pielea jupuită.
A întrebuinţat multe alifii şi medicamente şi a vizitat şi mai multe băi, dar nimic n-a
putut să-i vindece piciorul. Medicii, ce e drept, reuşiseră de două ori să i-l vindece
însă după patru săptămâni, i s-au deschis rănile la amândouă picioaorele.
Am prescris acestei femei următoarele aplicări: două înfăşurări scurte pe
săptamână, înmuiate în apă de flori de fân şi calde, înfăşurările trebuiau sa ajungă
de la subţiori până la genunchi şi să dureze un ceas până la unul şi jumătate. Pe
urmă pacienta căpătă pe săptămână două semi-băi, două duşuri la pulpe, un duş pe
spinare şi un duş complet. Intern trebuia să ia zilnic o ceaşcă de ceai de rozmarin,
pelin şi rădăcină de soc, în două porţii.
Durerile de picioare, au cedat chiar a doua zi şi începând din a patra zi
durerea de picioare dispăruse cu totul. După două săptămani, în cursul cărora
femeia a continuat aceste aplicări, ea se simţi cu desăvârşire fericită. Rănile de la
picioare se micşorară, scursoarea se reduse încetul cu încetul la jumătate, pacienta
căpătă o excelentă poftă de mâncare şi astfel vindecarea era destul de înaintată.
Acum trebuia să facă trei semi-băi pe săptămână, două duşuri pe spinare şi
două duşuri complete, şi la fiecare două zile să se lege Ia pântece cu un prosop
îndoit în patru şi înmuiat în apă cu oţet care trebuia să stea un ceas şi jumătate. În
afară de asta mai trebuia să ia zilnic, în 2-3 porţii, o ceaşcă de ceai de pelin, coada
calului şi jaleş. După alte 14 zile picioarele erau vindecate mai mult de jumătate,
starea generală era cât se poate de satisfăcătoare şi scursoarea nu mai era decât
foarte neînsemnată. Atunci a urmat a treia reţetă, adică: pe săptămână trei semi-băi,
două duşuri complete, o înfăşare scurtă şi un duş la genunchi. Intern a trebuit să bea
acum un ceai de ţintaură, jaleş, 10-12 boabe de ienupăr pisate, iarăşi în trei părţi,
toată procedura a trebuit să fie continuată trei săptămâni.
Efectul a fost că amândouă picioarele s-au vindecat, umflătura a dispărut,
pacienta căpătă cea mai bună poftă de mâncare şi dormea bine, ea afirma că
puterile i-au crescut. Aşadar femeia putea fi declarată ca vindecată, eu totuşi
susţineam că nu era încă garantată contra unei recrudescenţe, dacă nu mai face alte
aplicări. Fu silită să facă într-o săptămână două semi-băi, iar în cealaltă săptămână
trei semi-băi şi, la fiecare 14 zile, o înfăşurare scurtă. După un an de zile această
femeie a veint la mine şi mi-a exprimat recunoştinţa ei într-un mod cum poate să
facă numai acela ce a fost canonit mult timp de o infirmitate gravă şi în sfârşit a
scăpat de ea.
Pagina 110 din 174
O asemenea vindecare e cu putinţă numai prin aplicări continuate mai mult
timp, fiindcă întreg organismul intetior, mai ales organele abdomenului, trebuie să fie
aduse într-o stare mai sănătoasă. De aceea trebuie să lucrăm din când în când, cu
ajutorul compreselor sau cu înfăşurările scurte, asupra abdomenului, pentru a
dizolva şi elimina. Nu mai puţin însă, trebuie să exercităm asupra corpului întreg o
acţiune întăritoare, pentru a-i da putere. De asemenea trebuie să se susţină şi
natura printr-o hrană sănătoasă, Înainte de toate, pentru astfel de naturi, mâncările
prea lichide sunt defavorabile.
În ce priveşte, rana, apoi trebuie totdeauna învelită (acoperită) cu ceva, până
ce piciorul e vindecat de tot, pentru ca nici o murdărie să nu poată pătrunde în ea şi
pentru ca puroiul ce iese din rană să fie absorbit. Cel mai bun lucru este de a o înveli
cu o cârpă înmuiată în ceai de coada calului şi stoarsă bine. Coada calului curăţă şi
dizolvă.
În loc de coada calului se poate întrebuinţa şi un alt ceai. Ceaiul de pelin
curăţă şi vindecă şi nici nu dă îndărăt materia; ceaiul de coajă de stejar de
asemenea e foarte bun, pătlagina şi alte asemenea buruieni tămăduitoare ar
produce acelaşi efect.
Trebuie însă să condamn toate alifiile care sunt vătămătoare de asemenea şi
apa de plumb şi alifia verde. Alifia verde se întrebuinţa mai înainte foarte mult la
asemenea infirmităţi, deşi este cea mai curată otravă, Prin astfel de mijloace se
formează cel mult o pojghiţă pe rană, aşa că materia bolnavă trebuie să intre
înlăuntru fiindcă i se închide ieşirea; dar asta nu se numeste a vindeca ci a îmbolnăvi
şi mai rău.
Foarte adesea, se pansează picioarele umflate sau jupuite cu bandaje Iungi,
uneori de 8-10 metri, pentru ca rana să nu se poată întinde mai departe. Dar, prin
aceasta materia bolnavă din organism nu mai poate găsi o ieşire şi de aceea nu face
decât a se acumula cu atât mai mult în picior spre partea de sus, cât şi în abdomen.
Dar ce urmări dezastruoase atrag aceste materii închise în corp poate să-şi
închipuie orice om cu mintea sănătoasă! Ce uşor se poate naşte o hidropizie sau o
boală de rinichi! Iar bolile de rinichi sau de ficat au chiar asupra bustului un efect
funest.
Aşadar, nu bandajele sunt necesare aici, ci eliminările; şi anume nu numai din
picioare, ci şi din corpul întreg.
O femeie cam corpolentă vine la mine şi îmi spune: "De trei ani trebuie să-mi
pansez piciorul: de n-o fac, atunci se umflă de mi se pare greu ca plumbul şi
aproape nu pot să mai umblu".
Umflarea piciorului, îndată ce se ia bandajul, este dovada cea mai limpede că
materia care a cauzat umflătura vine din corp, de aceea şi trebuie îndepărtată din
corp, însă nu pe la picioate.
Această femeie a trebuit să lepede numaidecât bandajul. I-am prescris zilnic,
trei zile de-a rândul câte o înfăşurare de la subsuori până jos de tot, de un ceas până
la un ceas şi jumătate. Această înfăşurare a trebuit să fie mai întâi înmuiată în apă
de flori de fân şi pusă caldă.
Faşa de flori de fân deschide porii şi absoarbe substanţele putrede, începând
de la subsuori până jos de tot. Pe lângă aceasta, femeia mai capătă zilnic o ceaşcă
de ceai de rădăcină de soc, ienupăr şi rădăcină de anghelică. Acest ceai avu o
acţiune internă foarte dizolvantă şi eliminatorie. Urina se făcu roşie de murdărie şi
după trei zile picioarele se desumflaseră. În afară de aceasta, femeia făcu în prima zi
un duş la pulpe, iar în ziua următoare un duş pe spinare. Celelalte aplicări erau: de
patru ori pe săptămână un duş la pulpe, de două ori pe săptămână un duş pe
spinare şi, o dată pe săptămână, o semi-baie; duşul complet era lăsat la voia ei.
După trei săptămâni femeia pierduse foarte mult din greutate, căpătase o
excelentă poftă de mâncare, somn bun şi rănile de la picioare se închiseseră în scurt
timp. S-ar putea crede că acum femeia era vindecată de tot şi că nu mai avea
Pagina 111 din 174
trebuinţă de alte aplicări. Dar i-am mai prescris un timp mai îndelungat două semibăi
pe săptămână, până ce natura întreagă se întări şi fu în stare să nu mai tolereze
dezvoltarea materiilor vătămătoare.
Efectul acestor aplicări este următorul: înfăşurarea de la subsuori în jos a avut
o acţiune eliminatorie asupra corpului întreg, duşuriIe au dizolvat, au eliminat şi în
afară de asta, au întărit organismul.
Poate că cineva ar putea să întrebe: "De ce nu s-a înfăşat numai piciorul
umflat, ci corpul întreg?".
Răspunsul este: Dacă s-ar fi înfăşat numai piciorul, s-ar fi eliminat, ce e drept,
destule materii din corp, dar ele ar fi rămas în picior şi nu s-ar fi putut face nicio
transpiraţie puternică în corp, nici nu s-ar fi eliminat materiile bolnave prin urină.
Aşadar era o necesitate neapărată de a exercita o acţiune asupra corpului întreg.
Pentru că de obicei se află jos, în picioare, multe materii putrede şi vasele
sunt de cele mai multe ori roase şi veştede, de aceea trebuie eliminată în timpul
vindecării corpului această materie vătămătoare, iar stricăciunile produse trebuie
drese.
De aceea a trebuit să se facă întâi, în fiecare zi, apoi la fiecare două zile, o
înfăşurare la picior. Când vindecarea era pe sfârşite, acelaşi lucru a trebuit să se
facă la fiecare trei zile. Această înfăşurare la picior însă nu trebuia să dureze
niciodată mai mult decât 1-2 ceasuri şi trebuia reînnoită după un ceas.
De obicei mai trebuie să se facă şi un duş la genunchi, pentru ca partea de
jos a piciorului să nu se înmoaie prin înfăşurarea caldă şi materia bolnavă să nu se
întindă mai mult.
Dacă mai înainte se făceau bandaje de pânză, apoi în ziua de azi se fac
bandaje de gumilastic. Acestea sunt, incontestabil, şi mai vătămătoare. Deja cu
bandajul de pânză transpiraţia este în cea mai mare parte imposibilă, cu bandajul de
gumilastic, însă, ea va înceta de tot. Când, însă piciorul nu mai transpiră deloc şi
când, chiar în timpul nopţii, bandajul rămâne înfăşurat în jurul Iui, atunci negreşit că
întreg piciorul trebuie să devină doar un putregai infect şi chiar picioarele cele mai
sănătoase s-ar îmbolnăvi, dacă ar fi înfăşurate cu un asemenea bandaj.
Un efect şi mai funest trebuie să-I aibă un ciorap de gumilastIc, care nu mai
lasă nici cel mai mic locşor pe unde piciorul să poată transpira. Despre urmările unor
astfel de bandaje sau înfăşurări poate să-şi facă o idee orice om cu mintea
sănătoasă.
Este adevărat că moda a inventat aşa-zisele bandaje păroase de cauciuc.
Dar eu mă ridic şi contra lor, fiindcă bandajarea sau pansarea este în sine un lucru
foarte vătămător şi fiindcă pielea este împiedicată în transpiraţie, mai mult sau mai
puţin prin toate bandajele.
Pentru a însănătoşi însă şi a menţine sănătos un picior bolnav este necesar
ca aerul curat să vină neîncetat în contact cu el, lucru ce aş putea să-I dovedesc prin
multe exemple.
Este adevărat că s-au inventat multe lucruri pentru curăţirea şi vindecarea
acestor abcese ale picioarelor. Dar toate încercările sunt condamnate la eşec cât
timp are loc un aflux de materii din corp sau picioare şi cât timp nu se operează o
eliminare şi o expulzare totală a materiilor bolnave.
Dacă până acum am putut să dau ajutor şi alinare în foarte multe boli apoi
cele mai frumoase rezultate ce le-am obţinut sunt mai ales cele dobândite la astfel
de abcese şi jupuituri ale pielii la picioare şi anume tocmai la bolnavii care
renunţaseră la orice speranţă de ajutor şi vindecare.
Dar s-ar putea ca cineva să întrebe: Cum se face că asemenea infirmităţi se
întâmplă aşa des la picioare?" Răspunsul la această întrebare este: Una din cele
dintâi cauze sunt varicele de la picioare şi acestea sunt o dovadă a tulburărilor
circulaţiei sângelui dar care vor fi tratate într-un alt capitol.
Pagina 112 din 174
Boli de picioare
Sunt foarte mulţi oameni care au răni la picioare şi nu mai ştiu ce să facă spre
a le vindeca. Rana se întinde prin oarecare alifii dar nu trece mult timp şi iar începe
să se facă la loc, să curgă, să se întindă şi piciorul devine vânăt.
Nici în aceste cazuri nu trebuie să atacăm şi să închidem rana ci mai întâi să
depărtăm din corp sucurile nesănătoase şi rana se va vindeca de la sine.
În timp de 14 zile pacientul să facă seara comprese reci adică să-şi înfăşoare
corpul într-un cearceaf înmuiat în apă, pe deasupra o pătură uscată şi apoi plapuma.
Aceasta să ţină 1 1/2 ceas. De două ori pe zi să se spele bine corpul de sus; odată
pe săptămână o baie de aburi la cap.
Mai târziu să-şi toarne apă rece pe piept şi pe spinare în fiecare zi seara la
culcare. Pe picior să pună cârpe de in înmuiate de mai multe ori pe zi în apă călduţă.
Altceva nimic. După ce corpul va fi scăpat de sucurile rele se va vindeca şi rana.
Sunt răni de acestea învechite, din tinereţe, cum se zice. Toate se pot
vindeca radical prin băi şi spălături, însă pacientul să urmeze regulat şi să nu-şi
piardă răbdarea.
Unde se iveşte o inflamaţie, acolo se îngrămădeşte şi sângele.
Aprindere de creieri
La o aprindere de creieri să căutăm a împinge sângele de la cap în părţile
cele mai depărtate ale corpului, dar totodată să răcorim şi locurile inflamate.
Aplicările sunt următoarele: înmuiem cârpe în apă cu puţin oţet şi înfăşurăm
picioarele până la genunchi. Dacă picioarele sunt reci, înmuiem la început cârpa în
apă caldă. După jumătate de ceas, dacă cârpele se încălzesc, să se înmoaie în apă
rece şi să se aplice din nou. Tot aşa facem şi cu braţele până la coate, cel puţin.
Apoi se pun comprese (cearceaf ud) pe abdomen. După trei sferturi de oră să se
înmoaie cearceaful din nou în apă rece. Să se urmeze astfel cât timp fierbinţelile
sunt mari.
La cap să nu se facă altceva, decât să se pună pe frunte o cârpă cu apă rece,
care trebuie înmuiată cât mai des în apă. Tot aşa se poate înfăşura şi gâtul.
Intern e mai bine a lua apă proaspătă, însă nu multă deodată, ci câte o lingură
sau două din când în când.
Boală de creieri
Un berar, în vârstă cam de 33 de ani, suferea greu de 11 ani. În mai 1877,
după ce s-a sculat într-o dimineaţă, a căzut jos leşinat şi a rămas aşa două ceasuri.
Acesta a fost începutul unui tifos, care a ţinut şase luni. În fiecare zi avea ameţeli cu
vărsături şi leşin. Ameţeala începea cu zvâcneli în creieri; apoi omul cădea grămadă.
Această stare ţine 5-10 ore pe zi. După şase luni s-a făcut mai bine, dar numai
pentru două luni. Apoi accesele s-au mai înteţit, aşa încât omul a zăcut opt luni.
În acest timp pacientul a luat o mulţime de medicamente. Mulţi doctori au
declarat că boala e incurabiIă, fiindcă creierul este atacat.
După părerea mea erau nişte congestii puternice spre cap şi trebuiau
recomandate următoarele aplicări: turnarea de apă pe corpul de sus, umblare prin
apă, turnare de apă pe spinare, pe şolduri şi pe genunchi, aburi la picioare, precum
şi mantaua spaniolă.
Rezultatul a fost, după o cură de 5 săptămâni, minunat. A cincea zi pacientul
a declarat că nu mai simţea presiuni asupra capului. A doua zi a urmat un acces,
pentru că scrisese mult şi omul îşi obosise mintea. De aici înainte i-a fost din ce în ce
mai bine. Mai târziu s-a simţit ca născut din nou şi i s-a întărit vederea. Peste noapte
dormea bine. Acum omul e sănătos şi numai din când în când mai face câte o
aplicare din cele menţionate.
Pagina 113 din 174
Apoplexie cerebrală
Este ceva cu totul miraculos cum a orânduit Creatorul prin legea naturii ca
sângele să pornească de la inimă şi să curgă în toate direcţiile, spre a încălzi şi hrăni
corpul. Acest sânge e închis cu putere în vene şi aceste vene pot, în cursul anilor, să
sufere vreo stricăciune sau să slăbească şi, din această cauză sângele poate să
străbată prin punctele rănite ale vinelor. Dacă această străbatere este posibilă în
diferite locuri ale corpului, de cele mai multe ori ea se, întâmplă în creieri. Când o
asemenea ruptură a unei vene se întâmplă, atunci sângele se revarsă în creier şi
moartea este sigură. Se întâmplă, însă, foarte des, că numai câteva picături de
sânge pătrund în creier, şi aceste câteva picături nu-l omoară pe om în mod subit ci
îl fac să-şi piardă cunoştinţa şi atunci se naşte întrebarea: dacă sângele, care a găsit
odată un mic drum de ieşire, nu-l Iărgeşte şi face astfel să se ivească al doilea atac
de apoplexie, sau dacă sângele rămâne în vene şi numai picăturile deja revărsate
primejduiesc viata. Dacă sunt numai câteva picături atunci cu timpul ele se vor
evapora şi se vor absoarbe şi, în cazul acesta, atacul n-are alte urmări. Dacă însă
deschizătura e prea mare şi cantitatea de sânge ieşit este atât de considerabiIă,
încât se exercită o presiune puternică asupra creierilor, atunci urmarea va fi moartea
subită. Cauza morţii se numeşte apoplexie cerebrală.
Acum se naşte întrebarea: Apoplexia cerebrală îşi are semnele ei
prevestitoare după care se poate cunoaşte că este pericol de ivirea ei? Ei bine: şi
aici este sigur că moartea îşi are semnele ei premergătoare. Deşi prin legea naturală
sângele curge în vene în mod egal totuşi traiul omului are o mare influenţă asupra
circulaţiei sângelui. Aşa de exemplu este de admis că la persoanele care îşi
ostenesc mult capul cu învăţătura, sângele pătrunde mai mult în cap. Dacă sângele,
în urma unor străduinţe continue ale persoanei, este condus mai mult timp într-un
mod neîntrerupt spre cap, atunci natural că se produce o prea mare încărcare a
venelor cu sânge, în partea locului şi venele se dilatează. Acest sânge nu se mai
retrage într-un mod destul de regulat din cap şi pierde din densitatea şi greutatea lui.
Se înnegreşte, se uzează şi se cristalizează, în parte, în pereţii vaselor sanguine.
Consecinţa este că circulaţia sângelui slăbeşte mereu; dar afluxul sângelui spre cap
nu scade din cauza aceasta. Astfel de oameni au adesea şi picioare reci, iarăşi o
dovadă că sângele s-a retras în parte şi năvăleşte spre cap. Dar, deşi sângele
năvăleşte cu preferinţă spre creier, există şi alte locuri unde se pot produce opriri
sau îngrămădiri şi sângele pierde în acelaşi mod, din puterea sa. Fireşte că prin
aceasta se influenţează şi asupra inimii; inima nu mai poate fi stăpână pe circulaţia
sângelui şi se produce o perturbare generală a circulaţiei sângelui. Dacă năvălirile
spre creier devin tot mai puternice, atunci se poate produce foarte uşor o
deschizătură în vene. Asemeni năvăliri de sânge exercită o influienţă şi asupra
pulsului oamenilor; el nu mai bate regulat, ci când puternic şi vehement, când moale
şi slab, ceea ce iarăşi dovedeşte că inima nu poate să lucreze regulat. Dacă există
astfel de semne, atunci nu e exclusă posibilitatea că se poate ivi un atac de
apoplexie. De se produce într-adevăr un atac de apoplexie, atunci depinde de
cantitatea de sânge care a pătruns în creieri. Dacă este o cantitate măricică, atunci o
presiune generală va pune în curând capăt vieţii. Dacă însă cantitatea de sânge este
mică şi nu exercită decât o presiune slabă asupra unora din părţile creierului, atunci
va avea ca urmare numai unele paralizii locale. Astfel se poate ca să lovească
partea dreaptă sau partea stângă. Dacă sângele pătrunde în jumătatea dreaptă a
creierilor, atunci paralizează partea stângă a corpului. Dacă paralizia a lovit partea
dreaptă, atunci în cele mai multe cazuri, se pierde graiul. Buzele, de asemenea arată
care parte este paralizată, figura ia un alt aspect, din amândoi obrajii, acela care
este paralizat, se buhăieşte, şi scuipatul curge din partea paralizată. De obicei se
adaugă o năduşeală unsuroasă. Dacă se produce în curând un al doilea sau al
treilea atac, atunci de obicei consecinţa e moartea. Dacă atacul nu se repetă, atunci
o scăpare este posibilă.
Pagina 114 din 174
Acum se naştea întrebarea: Cum se poate da un ajutor eficace pentru a
scăpa viaţa pacientului, dacă, în genere, o scăpare este cu putinţă? De se întâmplă
un atac de apoplexie, atunci cel dintâi ajutor ce se poate da, este de a face ca
sângele să coboare din cap în celelalte părţi ale corpului. De obicei, la asemenea
oameni sângele se retrage din extremităţi şi pătrunde din mâini şi din picioare spre
părţile superioare ale corpului. Al doilea mijloc sau tratament trebuie să fie general şi
să se întindă asupra corpului întreg, pentru ca porii să se deschidă şi transpiraţia să
devină mai puternică. Apoi trebuie să avem grijă ca sângele să-şi recapete circulaţia
regulată, ca să nu se formeze opriri sau îngrămădiri şi cele existente să fie
înlăturate. Pentru bolnavii înşişi, e necesară cea mai mare linişte posibilă, pentru ca
nu cumva, din cauza neliniştii, să se înmulţească afluxurile şi să se producă apoi un
nou atac.
Cel mai bun tratament este a se spăla, zilnic de 2-4 ori, tot corpul, cu apă şi
ceva oţet. De obicei, după a doua sau a treia spăIătură, pacientul asudă, şi acesta e
un semn foarte favorabil despre îmbunătăţirea stării bolnavului. Deoarece bolnavul
are trebuinţă de cea mai mare linişte posibilă şi nu poate fi spălat dintr-odată pe tot
corpul, să se spele mai întâi picioarele, apoi genunchii şi pe urmă părţile de sus ale
corpului. Dacă corpul s-a mai dezmorţit, adică după ce înţepeneala se va mai fi
micşorat, veţi spăla corpul întreg. La cap se spală numai obrazul. Într-un cuvânt, cât
se poate păla, să se spele. Dacă o parte este paralizată, să se spele cu deosebire
această parte. Dar dacă starea bolnavului se ameliorează, atunci se poate face o
turnare pe braţe şi pe picioare, şi anume în modul următor: bolnavul se pune pe
marginea patului, aşa ca piciorul sau braţul să atârne afară din pat, şi astfel se
toarnă apoi o stropitoare de apă pe braţul întreg, asemenea şi pe picior. Aceste
turnări se pot repeta zilnic o dată sau de două ori, dar spăIările tot nu încetează. Cu
cât căldura e mai mare, cu atât spăIăturile să se facă mai des, şi mai târziu şi
turnările. Se poate pune zilnic o compresă superioară, aplicându-se de la piept până
la genunchi o cârpă albă înmuiată în apa rece şi îndoită de 4-6 ori. Această cârpă se
poate pune timp de 1-2 ore, dar trebuie reînnoită la fiecare 20-25 minute, după cum
căldura e mai mare sau mai slabă.
La cap nu se pune nimic, şi nu pot înţelege cum se poate pune la cap un
săculeţ cu gheaţă. Acest sac formează un zid de gheaţă în dosul căruia sângele se
opreşte; îngrămădirile de sânge nu numai că nu se retrag, dar chiar devin din ce în
ce mai mari.
Predecesorul meu, Dumnezeu să-I ierte! fu lovit de apoplexie; mâna dreaptă
şi piciorul drept fuseseră paralizate. După, ce i s-a pus la cap un săculeţ cu gheaţă,
obrazul i se învineţi din ce în ce mai mult, capul i se umflă în mod neobişnuit şi
bolnavul, care pierduse cunoştinţa, se tot silea mereu să smulgă săculeţul cu
gheaţă. În sfârşit, medicul declară: "Acum e pierdut!" şi-l părăsi pe, bolnav zicând:
"Poate să mai trăiască câteva ceasuri!"
Auzind această declaraţie a doctorului, am luat jos săculeţul cu gheaţă şi am
înfăşurat picioarele bolnavului în cârpe înmuiate în apă caldă şi oţet, tot aşa şi
braţele până la coate. Din cauza faşelor calde, sângele s-a retras în spre părţile de
jos ale corpului şi nu mai mult decât o jumătate de ceas se putu observa că culoarea
vânătă a obrazului începea să descrească. După vreo douăsprezece ceasuri
culoarea normală revenise şi astfel avui dovadă că sângele se retrăgea şi că
pătrundea iarăşi în vene. După câteva zile, bolnavul recăpătă căldura şi culoarea,
numai că bratul şi piciorul erau încă paralizate.
Continuai a menţine căldura egală şi a tot coborât sângele de la cap îndărăt,
spre părţile de jos ale corpului. A treia zi bunul bătrân deschise ochii şi începu să
şadă, dar nu putea să pronunţe nici o vorbă, o privire tristă şi dureroasă, o lacrimă
din ochi fu totul. La prânz continuai aplicările şi trecui apoi de la spalături şi de la
turnările pe genunchi şi braţe, la turnările pe pulpe şi pe spinare. Starea intelectuală
se amelioră şi chiar graiul reveni încetul cu încetul.
Pagina 115 din 174
Dacă bolnavul a putut să deschidă ochii a treia zi, cunoştinţa îi reveni până în
aşa grad, încât în săptămâna a şaptea începu să înveţe a recita pe "Tatăl nostru", ca
copiii mici. Pe urmă învăţă ABC-ul, şi prin silabisire ajunse la citire. Tot aşa procedă
cu latina şi făcu în acest mod progrese în citire; mai târziu şi în aritmetică, până ce
după un an de zile putu citi iarăşi sfânta liturghie. Fu restabilit până într-atâta că
n-avea numai deplina cunoştinţă de sine, dar şi inteligenţa aproape întreagă, încât
raţiona destul de bine. Paralizia pierise, numai puţină gângăveală nu putea fi
stăpânită, ceea ce, însă, nu prezenta importanţă.
În conversaţie totul îi era clar, dar nu putea să ţină vreo prelegere sau
conferinţă. Astfel mai trăi patru ani. Pe măsură ce facultăţile intelectuale şi puterile
fizice înaintau, aplicările ce-i făceam creşteau în tărie. Acest tratament îi plăcu în
cele din urmă atât de mult şi-l socotea atât de necesar, încât cerea singur în toate
zilele să i se facă aplicările de apă, deşi mai înainte nu era nici de cum prieten al
apei. Aplicările constau alternativ din semi-băi, turnări dorsale şi turnări generale.
Dacă atacul a trecut si nu mai era de temut un alt atac, - acesta e cazul când
circulaţia sângelui este reglată şi nu se observă opriri sau îngrămădiri de sânge, -
atunci trebuie, înainte de toate, să avem grijă ca paraliziile să înceteze treptat. Aici
trebuie să avem înainte de toate, ca principiu fundamental, de a nu se face aplicări
prea tari, pentru ca organismul să nu sufere şi să nu fie mai slăbit decât întărit.
Acţiunea principală trebuie să se întindă asupra corpului întreg, atunci starea
corpului întreg se îndreaptă şi părţile slăbite se întăresc. Părţile paralizate ale
corpului sunt pe moarte, ele n-au căldura cuvenită, sângele nu curge cum ar trebui
să curgă, consecinţa este un sânge învechit şi, prin urmare, musculatură slabă. De
aceea trebuie un tratament care să elimine din corp sucurile învechite şi să facă ca
sângele să pătrundă în aceste părţi paralizate, să mărească căldura lor, să
alimenteze toată partea aceea şi aşa, prin afluxul regulat al sângelui, braţul şi
piciorul să se însănătoşească tot mai mult, până ce îşi vor căpăta puterea de mai
înainte. Aceasta se poate obţine în modul cel mai bun dacă se oblojeşte partea
paralizată, de 3-5 ori pe săptămână, cu flori de fân, şi anume timp de 1-1 1/2 ceas.
Această faşă deschide porii, absoarbe destul de tare, produce o căldură mai mare, şi
sângele poate fi recondus mai uşor în vene. Dar atunci partea paralizată trebuie să
fie zilnic sau afundată în apă, sau să i se facă o turnare de apă rece. Se poate, de
ex., afunda braţul timp de 3-4 minute într-un ciubărel cu apă foarte rece; pacientul va
şedea în timpul acestei cure. Se poate face o turnare şi peste pulpă, pacientul, de
asemenea şezând în timpul acesta iar nu culcat; dacă, însă, poate să stea în
picioare, efectul e mai bun. Dacă bolnavul e robust, poate să facă zilnic o aplicare pe
tot corpul şi una specială pe partea bolnavă. Dacă, însă, pacientul e un om foarte
voinic, atunci i se poate face din când în când şi două aplicări speciale. De obicei
ameliorarea se anunţă întâi la picioare, iar la braţ după câte zile. Dar s-au întâmplat,
cu toate acestea, şi cazuri când ameliorarea s-a produs întâi la braţ şi abia câteva
zile mai târziu la picioare. Că astfel de bolnavi au trebuinţa de o hrană cu deosebire
bună, substanţială şi simplă, se înţelege de la sine. Băuturile spirtoase sunt cu
desăvârşire interzise. Ca şi băuturile dătatoare de căldură sau iritante, trebuie evitate
şi condimentele, ca şi acriturile.
Se poate, de asemenea, trata pacientul în mod favorabil şi intern, care
tratament va avea un rezultat bun. Scaunul trebuie regulat cât mai posibil, şi am
găsit că o lingură de apă la fiecare ceas are cel mai bun efect şi este de obicei de
ajuns. Dacă însă vrem să producem imediat o ieşire afară (scaun), apoi, o ceaşcă de
ceai de stomat (regulator) sau o curăţenie inofensivă ar fi lucrul cel mai bun, de ex.
s-ar putea fierbe puţină aloe, cât se ia cu vârful cuţitului, cu o lingură de miere, şi să
se bea un pahar în 3-4 porţii. La început se pot lua 3-4 linguri, pe urmă o lingură la
fiecare 2-3 ceasuri. Dar dacă se urmează cu lingura cu apă, nu va fi, cred, de,
trebuinţă să se ia mai mult decât o dată curăţenie. Un efect excelent îl produce
Pagina 116 din 174
ceaiul de flori de porumbele, luat o lingură la un ceas. Acest ceai e desigur, cât se
poate de inofensiv şi totuşi are un efect favorabil asupra scaunului.
O altă grijă trebuie să fie aceea de a produce o bună digestie, căci ea şi
sângele capătă hrana trebuincioasă. Prin numeroase încercări şi o practică
îndelungată am dobândit convingerea că ierburile procură organismului anumite
substanţe nutritive. Multiplelor şi variatelor părţi ale corpului, dintre care fiecare are
trebuinţă de propria sa hrană, diferitele ierburi le furnizează unele principii nutritive
pe care nu le capătă prin hrana obişnuită. De aceea adesea unii bolnavi poftesc aşa
de mult o anumită mâncare. De ce capătă pentru anumite mâncări o repulsIe atât de
mare, încât nu vor să le ia în gură? Eu admit ca ceva foarte pozitiv că, dacă au
căpătat destul dintr-o mâncare, se dezgustă şi le e silă de ea. Dacă însă se
manifestă o deosebită poftă pentru vreo mâncare, se poate considera ca o trebuinţă
pentru stomac, şi dacă se dă unui bolnav o asemenea hrană, apoi, desigur, că îi va
prii. Am constatat că o infuzie de mai multe ierburi împreună a avut un efect
surprinzător, ca şi când ar fi întărit şi însănătoşit tot corpul, aşa, de exemplu ceaiul
de coajă de stejar, pelin şi boabe de ienupar este de un efect excelent în multe
cazuri, şi cu deosebire la persoanele afectate de paralizie locală. După cum pelinul
are ca efect să amelioreze stomacul, aşa şi boabele de ienupăr conţin nişte principii
care hrănesc şi întăresc organismul. Nu se poate tăgădui că şi ceaiuI de coajă de
stejar are un efect întăritor. Dacă jaleşul curăţă şi are efect asupra sucurilor, el este,
desigur, şi un nutritiv pentru organism. Dacă amestecăm jaleş cu ţintaură sau cu
trifoi de lac, se va produce un efect îndoit. Unii şi-au restabilit prin aceasta tot
stomacul şi au dobândit o sporire considerabilă a forţelor. Bolnavul poate lua în ziua
întâi cinci boabe de ienupăr, apoi zilnic câte o boabă mai mult, şi astfel 14 zile de-a
rândul, după care merge iarăşi, scăzând; efectul va fi o digestie bună şi se va
îndrepta la faţa văzând cu ochii.
Alienaţia mintală
Aceasta este o nenorocire din cele mai mari, de care omul poate să fie lovit.
Acum 30-40 de ani bolile de minte erau încă rare. Astăzi ele se înmulţesc din ce în
ce, în mod îngrozitor. Casele de alienaţi sunt pline şi necontenit se construiesc noi
aziluri pentru aceşti nenorociţi. Este mare numărul acelora cu minţile pierdute de tot,
dar mult mai mulţi sunt cei pe jumătate nebun, cărora nu li se dă nici un ajutor.
Mulţi din aceşti nenorociţi au căutat alinare şi vindecare la mine şi i-am îngrijit
cu o deosebită atenţie. Erau prea puţini bolnavi pentru o casă de nebuni, dar nu erau
în stare să exercite vreo meserie. Suferinţele lor nu se pot descrie. În creierul lor
aprins zbârnâie tot felul de gânduri şi idei zăpăcite.
Totdeauna am căutat să descopăr cauza bolii. Ea ori e moştenită ori provine
din vicii corporale, sau din boli, precum şi din modul de trai.
Nu mi s-a întâmplat nici un caz, în care să nu fi folosit mijloacele naturale
(apa). Uneori se putea crede că nenorocitul era stăpânit de Satana, dar puţină apă
rece îl liniştea.
Să nu se uite ce ziceau bătrânii: "Mens sana in corpore sano!" O minte
sănătoasă poate locui numai într-un corp sănătos. Cine caută să-şi întărească
corpul, munceşte şi doarme la aer curat, se hrăneşte bine şi se fereşte de băuturi
spirtoase, acela cu greu îşi va pierde minţile.
Odată a venit la mine un tânăr cu sora sa, care zicea că în pieptul ei locuia
duhul necurat; că ea ştie multe despre Satana, şi că el o guverna şi o stăpânea. Mai
zicea, că fratele ei era un prost, popa şi mai prost, iar doctorul cel mai prost. Pentru
ce? Pentru că ei nu dădeau crezământ cuvintelor ei şi-i ziceau să-şi scoată gărgăunii
din cap. Ea se înfuria şi striga că n-avea nimic în cap, ci pe dracul în piept.
Trebuie să ştim cum să ne purtăm cu asemenea bolnavi. Eu n-am contrazis-o
de loc, ci i-am zis numai: "Da, ai dreptate că în pieptul dumitale lucrurile nu stau
bine".
Pagina 117 din 174
Nu i-am spus un neadevăr, căci în realitate ea suferea de piept, aici era
îngrămădit prea mult sânge, care jena respiraţia şi o făcea să aibă vise urâte şi
halucinaţii.
Fata prinsese încredere în mine şi prin aceasta era vindecată pe jumătate. Ea
lua ce-i dădeam şi întrebuinţa regulat apa după cum îi prescrisesem.
În şase săptămâni s-a vindecat pe deplin.
Ce-a lipsit acestei persoane?
Fusese bolnavă la corp şi de aici s-a îmbolnăvit si la minte. Era slabă, mâinile
ei erau reci, picioarele şi mai reci, în piept simţea o presiune mare şi îi era greaţă de
orice mâncare. Aşadar sângele se îngrămădise spre piept.
Mai întâi trebuia reglată circulaţia sângelui, spre a restabili o căldură firească
egală şi o funcţionare regulată a întregului organism.
Spre acest scop pacienta a trebuit să stea zilnic de două ori în apă rece până
peste pulpe, câte două minute. Apoi să umble repede spre a-şi încălzi iute
picioarele. În fiecare zi să ţină de două ori braţele întregi, în apă rece, câte două
minute, apoi să le mişte, spre a le încălzi repede. De două ori pe zi i se spăla
spinarea, pieptul şi abdomenul cu apă şi oţet.
Aceste aplicări au urmat 14 zile regulat. Fata devenea din ce în ce mai
liniştită, dar tot nu era scăpată de Satana. La faţă se făcuse mai bine.
După 14 zile am recurs la mijloace mai tari. Pacienta începu să-şi aplice
comprese pe corp (înfăşurându-şi corpul de la subsuori până la stomac într-un
cearceaf ud etc., să facă semi-băi numai câte o jumătate de minut, urmând spălarea
corpuluI de sus şi aplicarea mantalei spaniole. Toate aceste trei au urmat vreo trei
săptămâni.
După acest timp fata a mai făcut spălături ale corpului întreg şi a mai aplicat
câteva înfăşurături scurte (comprese).
Astfel fata s-a făcut bine şi a început să râdă de dracul, care a dispărut
împreună cu boala.
Nişte părinţi săraci au adus pe băiatul lor de 10 ani şi mi-au povestit
următoarele:
“Îndată ce băiatul aude sunând clopotele la biserică, începe să blesteme
furios, în mod îngrozitor.
Înjură pe toţi câţi merg la biserică. Apoi încetează. Îndată ce vede lumea
ieşind de la biserică, începe din nou să înjure până când nu mai vede pe nimeni.
Când ne vede făcându-ne rugăciunea, înjură. Nu mai ştim ce e de făcut. El se înfurie
şi mai rău, când ii spunem să fie liniştit. Odată a apucat pe mamă-sa de mână şi a
scuturat-o cu o putere neaşteptată. Medicii nu l-au putut ajuta cu nimic ..." .
Băiatul avea o fizionomie sălbatică, speriată, cu părul ridicat, ţepos, ca a unui
arici. .
Am îndrăznit să-I apuc de mână. Era să-mi sară în obraz. Mulţi credeau că
avea pe necuratul într-însul.
Eu am înţeles îndată că lucrul era foarte firesc şi l-am tratat ca pe orice
bolnav. După şase săptămâni copilul s-a făcut bine detot.
Am prescris următorul tratament:
Copilul să fie îmbrăcat zilnic într-o cămaşă muiată în apă cu puţină sare,
ţinând-o un ceas şi mai bine; să fie zilnic spălat pe corp cu apă şi puţin oţet. Aceasta
să se urmeze 14 zile. În săptămâna a treia să i se îmbrace o cămaşă (ca mai sus); a
doua zi o baie caldă, de o jumătate ceas, urmată de o spălare a corpului întreg. Aşa
să se urmeze şi a treia, şi a patra săptămână. În a cincea e destul o cămaşă udă, în
a şasea e destul o baie caldă, urmată de o spălare rece, repede.
Îndreptarea s-a făcut repede. Corpul rece al băiatului s-a încălzit; pofta de
mâncare a revenit şi băiatul, făcându-se sănătos, i-au dispărut şi gărgăunii din cap.
Acum nouă ani a venit la mine o fată şi mi-a povestit: ,,Fratele meu e deja de
un an în azilul de alienaţi. El a fost declarat de incurabil. Acum văd şi la mine
Pagina 118 din 174
aceleaşi simptome, pe care le-a avut fratele meu înainte de a se îmbolnăvi. Până
acum am fost în serviciu, dar acum nu mai pot munci. Dacă nu mi se va da ajutor
grabnic, mă voi duce şi eu în curând la fratele meu, în casa de nebuni".
La diferitele mele întrebări, fata mi-a răspuns că odată are poftă de mâncare,
altă dată de loc; că după dureri violente în membre începe să simtă dureri în piept şi
că părul i-a căzut mai tot.
Pacienta a întrebuinţat pe rând următoarele aplicări: mai întâi zilnic cămaşa
udă, muiată în apă cu sare sau oţet; zilnic semi-băi călduţe, spălând apoi corpul cu
apă rece, cel mult un minut.
Era timp de vară. Fata umbla mult desculţă, mai ales dimineaţa pe rouă. Aşa
a ţinut trei săptămâni. Au urmat apoi băi calde, urmate imediat de băi reci (de un
minut) şi pe urmă comprese inferioare (fata intra până la brâu într-un sac ud şi se
culca); apa caldă cu floare de fân i-a făcut mult bine.
Toată cura a ţinut trei luni şi fata s-a făcut pe deplin sănătoasă. Semnul cel
mai sigur era că părul îi crescuse din nou. Fata s-a căsătorit mai târziu, fiind
sănătoasă şi astăzi.
Gălbenarea
În canalurile din interiorul ficatului sau în băşica fierei se pot forma solidificări
de fiere, un fel de piatră, ce împiedică deşertarea fierei. Dar canalul fierei se poate
înfunda şi prin lovituri, apăsări şi astfeI fierea poate să ajungă în sânge. Atunci se
naşte gălbenarea. Ea poate fi şi urmarea unor boli grele, ca tifosul, friguri rele, etc.
Poate fi însă bolnav şi ficatul şi deaceea sângele se strică şi chiar se înveninează,
cauzând moartea.
Primele semne ale gălbenării se văd în albul ochiului, apoi la piele şi urină.
Pofta de mâncare încetează şi gustul se strică. Când ficatul e sănătos, boala nu e
greu de vindecat. Intern se recomandă în deosebi: să se ia zilnic de 3-4 ori câte 3-4
linguri de ceai de pelin, sau de trei ori praf de pelin cât iei cu vârful cuţitului, în 6-10
linguri de apă caldă.
Dacă înghiţiţi în fiecare zi cu mâncarea şase boabe de ienupăr se îndreptează
mult digestia. Mâncare şi băutură puţină. Ca hrană, e mai bun laptele.
Aplicările cele mai bune de apă sunt: Pe săptămână 2-3 înfăşurări scurte şi o
spălare noaptea, sculându-te din pat, după care să te culci din nou.
E foarte bine ca cel bolnav de ficat şi de gălbenare să bea dimineaţa şi seara
o ceaşcă de lapte cu zahăr şi cu o lingură de praf de cărbune.
Reumatism articular cronic
D. conte N..., suferea de 35 de ani de reumatism. În 1854 s-a dus la băile de
la Aix şi s-a făcut bine. În războiul din 1870-71, stând mult în câmp, a început să
simtă iarăşi dureri reumatice în tot corpul. Şi de astă dată l-au ajutat băile din Aix. Nu
trecu însa mult timp şi contele se îmbolnăvi din nou. Consultă pe medicii cei mai
celebri, dar fără succes. Pacientul se duse la băi, dar se întoarse slăbit de tot. În cele
din urmă, s-a hotărât să încerce şi cura de apă.
La 20 iunie 1877, bolnavul a venit la mine, era plin de reumatism în tot corpul.
Braţul drept era umflat; genunchii umflaţi şi ţepeni.
Tratamentul a fost următorul:
1. De două ori pe săptămână înfăşurări (comprese) de la subsuori până la
picioare, timp de 1 oră şi mai bine, cearceaful fiind înmuiat în apă caldă cu paie de
ovăz, flori de brad şi fân;
2. Dimineaţa şi seara înfăşurarea braţului în acea apă un ceas sau două;
3. Pe săptămână două băi cu buruieni, calde, şi urmate de spălături reci;
4. De trei ori pe săptămână un şal (comprese) de un ceas.
După 14 zile pacientul s-a simţit mult mai bine.
Apoi, ducându-se de la mine, acasă, a mai întrebuinţat:
Pagina 119 din 174
1) Înfăşurarea braţului, 2) O baie caldă pe săptămână cu buruieni (flori de fân
etc.), urmată a doua zi de o baie rece, 3) De trei ori pe săptămână o semi-baie rece,
cel mult de un minut, 4) De 3-5 ori pe săptămână o baie de şezut ca de două minute.
Aceste aplicări au dezumflat braţul şi au scos tot răul din corp.
Pentru desăvârşita vindecare, s-au făcut în septembrie 1887:
1) O baie caldă de mână, înfăşurarea mâinii în floare de fân opărit, după care
urma îndată spăIarea mânei cu apă rece, 2) De trei până la patru ori pe săptămână
câte o baie de jumătate, 3) În fiecare săptămână câte o baie de buruieni cu
schimbare întreită, 4) De patru ori pe săptămână câte un duş pe deasupra.
Rezultatul acestei cure fu minunat, încheieturile se dezumflară, se eliberară
de dureri, se putură mişca în voie. Starea generală a contelui şi buna lui dispoziţie
au fost de atunci admirabile, dânsul se află atât de bine, încât poate să meargă
ceasuri întregi fără să obosească. Vânător pasionat cum era, după ce trebuise să
renunţe ani îndelungaţi la aceasta, din cauza bolii, putu în sfârşit să ia parte la o
vânătoare de nouă zile, spre mirarea tovarăşilor săi.
Pentru ca să rămână cineva mereu sănătos, trebuie să întrebuinţeze zilnic
unul din mijloacele de întărire: o baie de jumătate sau de-a-ntregul, sau umblarea
prin apă.
Melancolia şi alte asemenea boli
,,De mai mulţi ani sufăr de melancolie, de dureri de cap de nevralgie, de
reumatism, asud mult pe tot corpul; mai mulţi doctori au încercat să mă vindece, dar
le-a fost în zadar".
În patrusprezece zile starea asta a bolnavului a fost înlăturată; spre întărirea
corpului pentru viitor au fost de ajuns o semi-baie şi o spălare generală pe
săptămână. Mijloacele de vindecare în cele dintâi 14 zile au fost: 1) Îmbrăcarea de
două ori pe săptămână a unei cămăşi udate în apă sărată, pentru scoaterea
materiilor nesănătoase, 2) De două ori pe săptămână câte o jumătate de baie pentru
întărirea părţii de jos a corpului, 3) De două ori pe săptămână o spălare pe tot corpul
pentru readucerea corpului în activitate.
"Am venit să te întreb în privinţa unei persoane bolnave de melancolie. O
femeie de 38 de ani nu vrea şi nici nu poate să facă ceva, nu se mai îngrijeşte nici
de bărbatu ei, nici de gospodăria casei, fuge, pe cât poate, de toţi oamenii şi nu iese
din casă, a slăbit întrucâtva şi tot ce i s-a dat, n-a avut efect".
Mijloacele de vindecare: 1) În fiecare seară, când bolnava s-a încălzit în pat,
să i se spele tot corpul cu apă cu oţet, 2) De două ori pe fiecare zi câte o baie caldă
de picioare cu cenuşă şi cu sare, de câte 14 minute fIecare, 3) De două ori în fiecare
zi să ia câte 20 de picături de pelin în apă. După trei săptămâni starea bolnavei era
bunişoară.
Pe urmă cura a continuat astfel:
1) În fiecare săptămână două înfăşurări (comprese) scurte, 2) De două ori pe
săptămână câte o spălare a corpului întreg.
După 14 zile, numai câte o spălare întreagă pe săptămână şi de la trei până
la cinci ori pe săptămană umblare prin apă.
Umflături
Cum se pot produce inflamaţii în interiorul corpului; aşa se pot produce şi în
exterior. Ele sunt însoţitoare nedespărţite ale feluritelor umflături. Când arde o casă,
vecinii aleargă din toate părţile. Când o parte sau numai o părticică din corp se
inflamează (se aprinde), părţile învecinate nu rămân nepăsătoare. Globulele de
sânge anunţă focul de la una la alta. Se produce o bubuliţă, fie cât un bob de linte, la
un deget al piciorului, de exemplu, ei bine, nu doare numai dgetetul, ci adesea, şi o
parte a piciorului; uneori înţepăturile ajung până sus în corp.
Pagina 120 din 174
Ana simte o durere grozavă la degetul cel mare al mâinii; nu se vede cine ştie
ce lucru mare la deget, decât că e puţin umflat şi ceva mai roşu. Dar fata simte
durere mare nu numai la degetul acesta, ci şi sub umăr. "Ia seama, în scurtă vreme
o să te doară tot corpul; trebuie să fie ceva ascuns", zice tatăl fetei. Da fireşte trebuie
să fie ceva ascuns acolo înăuntru. Fata îşi leagă bine degetul şi aşteaptă trei până la
şase zile să vadă ce o să fie. Degetul se umflă, mâna de asemenea, se produce o
bubă mare. Fata simte tremurături în deget, în braţ şi în corp. Şi trece foarte mult
până ce puroiul se scurge şi degetul se vindecă.
Ce-ar fi trebuit să facă fata în cazul acesta? Îndată ce a observat că degetul o
doare fără nici un soi de rănire sau lovire, trebuia să facă ceea ce obişnuieşte să
facă mama ei când focul din vatră e să devină prea mare: îl risipeşte sau îl stinge cu
câţiva stropi de apă. Poate că aşa era bine. Când nu numai degetul doare, ci şi
mâna, atunci focul a devenit mai mare, s-a întins de la deget la mână.
Deci trebuia oare ca fata să-şi ţină mâna sub teava cişmelei pentru a-şi răcori
inflamaţia, a o stinge? Nicidecum! Răul consta nu numai în inflamaţie, în căldură,
care trebuiau înlăturate, ci mai mult în zemurile otrăvitoare ce trebuiau despărţite şi
scoase afară.
Degetul şi mâna fetei trebuiau înfăşate într-o compresă rece şi această
compresă trebuia să fie reînnoită: adică udată, ori de câte ori începea să se
încălzească.
Dacă simţământul de incomoditate, de indispoziţie se întinde peste tot corpul,
noi prescriem pentru câtva timp întrebuinţarea zilnică a mantalei spaniole. Starea
generală va redeveni în curând bună.
Oamenii de la ţară cunosc un fel de bubă, numită vierme la deget (sugel).
Tratarea, sau mai bine zis maltratarea unui deget izbit de aşa boală, ne dă o nouă
dovadă despre orbirea şi nebunia oamenilor. E ca şi cum mintea i-ar fi părăsit, aşa
de nesocotite le sunt procedurile. Cu un aşa vierme la deget sau în deget (ar fi
interesant a se ştii cum îşi închipuie unii acest vierme), se comit o mulţime de prostii.
Fiecare femeie cunoaşte câte o nouă alifie şi când alifiile se termină, vine rândul
simpatiei, cum zic dânşii. Se aprinde o cârtiţă vie şi se strânge în mână până moare;
atunci şi viermele din deget s-a dus dracului. Şi după ce s-au întrebuinţat atâtea alifii
şi unsori, după ce s-au spus atâtea palavre şi minciuni, şi după ce s-a simpatizat în
sfârşit, fireşte degetul a avut vreme să coacă, şi în dureri nespuse: atunci buba se
sparge, puroiul curge gros, iar superstiţioşii zic: "Vedeţi, viermele e ucis, iată-l cum
iese". Nici că se poate împinge mai departe orbirea de sine.
Ce este cu adevărat, un aşa vierme la deget? Nimic altceva decât o bubă mai
mare, care trebuie tratată. Buba aceasta se produce, cu deosebire, la acele
persoane care au multe materii nesănătoase în corp. Odată cu tratarea degetului şi
a pielii, trebuie tratat corpul întreg. Pentru deget şi pentru piele se întrebuinţează
compresa pe mână şi pe braţ. Degetul se înfăşoară de trei sau de patru ori, cât se
poate mai bine, cu o cârpă udă în fiertura plantei ce se cheamă coada calului, pentru
a se împiedica mâncarea osului, mâna şi braţul să se înfăşoare de două ori, în loc
de apă simplă e mai bună o fiertură de floare de fân sau de coada calului şi să se
înmoaie din nou compresa îndată ce căldura sau durerile sporesc. Tratarea corpului
întreg constă în una până la două înfăşurări pe zi ale corpului, sau în mantaua
spaniolă, de câte un ceas fiecare. După întâia săptămână înfăşurările se fac numai
la două sau trei zile. Cu spălăturile superioare sau inferioare să fie cineva foarte
prevăzător: să nu se întrebuinţeze decât pentru întărire, mai târziu, când materiile
nesănătoase se vor fi despărţit şi scos din corp. Îndată ce degetul e copt, adică se
colorează vânăt şi e moale la o parte, nu trebuie să se întârzie cu spargerea şi
stoarcerea lui. Să nu se sperie cineva, dacă pe lângă puroi curge şi sânge. Acest
sânge trebuia, de asemenea, să se prefacă în puroi şi e mai bine că degetul a fost
cruţat. Grija pentru deschiderea prea timpurie a unei bube e nefondată în cura de
apă, unde e curăţenie mare; la tratamentul prin alifii însă e foarte motivată.
Pagina 121 din 174
Vindecarea viermelui se mai poate face în chipul următor: să se îmbăieze
degetul şi partea dinainte a braţului de două sau de trei ori pe zi în fiertură de floare
de fân, fiecare îmbăiere să fie de o jumătate de ceas. Înfăşurările degetului, braţului
şi corpului rămân aceleaşi de mai sus.
Un grădinar, anume Andrei, veni la mine având degetul cel mare al mâinii
drepte într-o stare de speriat: umflat, fără o părticică de piele pe el, era o masă de
carne putredă îmbrăcată în puroi, iar osul degetului se zărea în câteva locuri.
Doctorul declarase că trebuia să-i taie mâna pentru a-i scăpa viaţa. Eu privii mâna şi
mă rugai: "Dumnezeule, ajută-mă să scap mâna bietului om". Apoi luai cazul la
cercetare. Osul ce se vedea (acesta era lucrul principal) arăta curat; deci el nu
fusese atacat. Degetul acela, atât de grozav umflat, dezgustător de văzut, devenise
un depozit de murdării în care corpul îşi trimitea toate sucurile nesănătoase. Aceste
materii tari făceau umflătura mai mare, mâncau carnea, otrăveau tot ce apucau.
Trebuia deci să influenţez atât asupra degetului, cât, şi mai cu seamă, asupra
corpului, spre a-l face să înceteze de a-şi ucide membrul. După chibzuinţă, urmă
acţiunea. Degetul şi întreaga mână fură înfăşurate în comprese cu fiertură de floare
de fân şi de coada calului (amândouă buruienile au fost fierte împreună) şi
compresele se reînnoiau de la patru până la cinci ori pe zi. Corpul primi zilnic câte o
înfăşurare scurtă şi de trei ori pe săptămână mantaua spaniolă. Peste degetul
bolnav pusei să se toarne în fiecare zi apă cu piatră acră, spre a se lua necurăţeniile.
Nu trecuseră patru săptămâni şi, totul era recâştigat, degetul şi mâna.
În jurul osului, care cu adevărat nu era atins, se formă o carne nouă, un deget
nou renăscu în locul celui dintâi, un deget care, în afară de unghie, arăta sănătos ca
şi cel dinainte. Omul putu să-şi reia meseria de grădinar şi mai trăi mulţi ani.
Abcese, ulcere sau bube pe corp
Precum se întâmplă adeseori, cineva poate avea un buboi care îi cauzează
dureri mari, apoi se sparge şi, după ce s-au depărtat toate necurăţeniile, se închide
la loc şi se vindecă, tot aşa se întâmplă adesea că se produc mai multe abcese sau
ulcere care sunt foarte penibile şi din care, parte sparg şi se vindecă iute la loc, o
parte nici nu se sparg măcar, ci pier de sine.
Dacă la astfel de abcese se pun plasturi, atunci acest tratament poate fi taxat
ca păcătos, fiindcă nu e vorba numai de micul petec pe care-l acoperă abcesul, nu
numai acest petec e bolnav, ci din contră, tot trupul, şi dacă nu se tratează şi nu se
vindeca tot corpul, se vor forma mereu abcese noi, deşi cele vechi par a fi vindecate.
Plasturele, oricât de multe ar pune cineva, nu ameliorează sângele, din
contră, cu cât mai mult se caută a se obţine o ameliorare cu ajutorul lor, cu atât mai
mult sângele se strică.
Este imposibil de a vindeca, dacă organismul nu e pus în stare să elimine
principiile bolii, materiile stricate. Sângele necurat trebuie ameliorat şi, printr-o hrană
bună, trebuie să îngrijim ca un sânge sănătos să fie cât mai curând introdus în corp.
Aşa vine la mine un flăcău de 24 de ani şi-mi spune:
“De un şir de ani am avut din când în când, bube pe corp, dar acum se ivesc
mai multe deodată şi cu mare anevoie mai sunt în stare să-mi văd de lucru. Am poftă
de mâncare şi dacă n-ar fi bubele, aş putea şi să dorm bine; dar puterile îmi slăbesc
mereu". La acest tânăr sângele şi sucurile sunt bolnave, şi toate abcesele nu sunt
decât o respingere a materiilor bolnave din partea organismului, căci aceste principii
sau materii stricate caută un drum pe unde să iasă afară. Dacă venim în ajutorul
organismului pentru rezolvarea şi eliminarea acestor materii, şi dacă pe lângă
aceasta îl mai şi fortificăm pentru ca astfel de materii bolnave să nu se mai poată
dezvolta, atunci ne putem aştepta la o vindecare sigură.
Flăcăul rămase în cură la Wörishofen şi căpătă următorul tratament:
Două semi-băi, două turnări pe pulpe, două turnări dorsale, două turnări totale
pe săptămână şi, în afară de aceste, o dată pe săptămână o cămaşă înmuiată în
Pagina 122 din 174
apă de flori de fân. După şase zile tot corpul se acoperi cu un mare număr de astfel
de abcese, aşa încât tânărul credea că fusese rău tratat şi că sângele se va schimba
numai în puroi, după cum crezuse că va păţi.
Dar s-a întâmplat tocmai contrariul. Abcesele luară un curs repede şi, în loc
de a se înmulţi, se împuţinară din ce în ce. O ameliorare vădită se produse în tot
organismul. Aplicările erau, cum s-a arătat deja, o alternare de semi-băi, turnări
dorsale şi turnări totale şi, odată pe săptămână, o cămaşă înmuiată într-un decoct de
flori de fân. Bolnavul umblă zilnic desculţ şi avea voie să mănânce pe plac orice
bucate potrivite şi substanţiale. Abceselor nu li sau dat extern nici o atenţiune, dar,
intern, pacientul lua o ceaşcă de ceai pe zi, în 2-3 porţii. Pentru asemeni cazuri este
de recomandat ceaiul de pelin cu jaleş, coada calului, boabe de ienupăr şi ţintaură,
coajă de stejar cu rozmarin, trifoi amar cu pelin şi jaleş.
Contra acestor mici abcese, care sunt răspândite într-un număr destul de
mare pe tot corpul, nu se prescrie nimic extern.
Dar în ce priveşte cărbunele (antrax) şi alte abcese mai mari, ele se rezolvă şi
se elimină prin comprese. Efectul cel mai domol şi mai sigur se obţine, înainte de
toate, prin fenugrec, care dizolvă, trage afară materiile şi nu lasă să se închidă buba
până ce nu s-au scurs orice necurăţenii.
Adesea se întâmplă că oamenii atinşi de astfel de abcese se îmbolnăvesc
atât de greu, încât nu pot face aplicări de apă energice. Dar e de ajuns ca asemenea
bolnavi să-şi spele, tot corpul o dată sau de două ori pe zi cu apă rece.
Prin spălături se înlătură, încetul cu încetul frigurile cu desăvârşire.
Organismul capătă o căldură egală şi se produce o activitate mai mare, schimbarea
materiei se accelerează şi prin aceasta se ameliorează şi sângele, fiindcă un spor de
activitate are ca efect înlăturarea materiilor uzate. Corpul capătă, astfel, treptattreptat,
sânge mai bun şi sucuri mai bune şi se face sănătos.
Brânca la obraz, Erizipelul
“Bărbatul meu are brâncă la obraz: Toată faţa i s-a umflat şi e roşie ca focul, îl
scutură nişte friguri tari, roşeaţa se întinde peste toată faţa, în toate părţile îi ies
bubuliţe foarte mici şi văieturile lui nu sunt de auzit".
AstfeI mi se plânse o soţie.
"Îndată să i se pună un şal muiat în apă caldă, spusei eu, şi şalul să stea trei
sferturi de oră, apoi să se ia, să se înmoaie în apă rece şi să i se pună din nou.
Operaţia asta să se repete de trei ori, ceea ce face vreo trei ceasuri. După trei sau
patru ceasuri, să i se pună pe partea de jos a corpului (burta şi spatele de jos) un
cearceaf îndoit de mai multe ori, înmuiat în apă rece şi bine stors, cearceaful să stea
trei ceasuri, dar la fiecare ceas să se ia, să se înmoaie în apă rece şi să se pună la
loc. După trei ceasuri, adică atunci când cearceaful se ia definitiv, bolnavul să fie pus
să stea lungit un ceas întreg pe un cearceaf îndoit de mai multe ori, înmuiat în apă
rece şi stors bine. Aceste trei aplicări se pot face pe rând, până ce căldurile
încetează şi materiile nesănătoase sunt scoase cu totul din trup. Pe partea bolnavă,
adică pe faţă, nu se pune nimic, din timp în timp, dacă întinderea pielei este prea
dureroasă, se spală cu apă călduţă. Dacă setea e prea mare, atunci se dă apă
simplă sau cu zahăr, e cea mai bună băutură, însă în porţii foarte mici".
Brânca de obraz vindecată în alt mod. - Să se înfăşoare bonavului un şal de
două ori pe zi, de fiecare dată şalul să stea trei ceasuri, se înţelege înmuiat la fiecare
ceas. Restul zilei, la câte trei sferturi de oră, se spală spatele, pieptul şi pântecele, şi
mai bine tot corpul - cu apă amestecată cu puţin oţet, spălarea, însă, să nu dureze
mai mult de un minut. Când frigurile au scăzut în mod simţitor, e destul ca spălarea
să se facă la două până la trei ore, iar mai târziu numai odată pe zi. Dacă la început
apa amestecată cu oţet trebuie să fie caldă, mai târziu se întrebuinţează rece. Faţa
se spală mereu din timp în timp numai cu apă călduţă. În aceste două moduri, mai
mulţi oameni s-au vindecat de brâncă fără să le rămână vreo urmă.
Pagina 123 din 174
Iosefa, în vârstă de 22 de ani, sănătoasă şi puternică, e prinsă de friguri tari în
urma unei oboseli. Pe din afară arde, înăuntru simte frig mare; suferă de sete
grozavă şi nu are poftă de mâncare. De câte ori căldurile îi erau prea mari, fu spălată
mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă rece peste tot trupul; aceasta în curs de trei zile.
Pe urmă frigul scăzu, tot capul era umflat, brânca apăru cu o furie neobişnuită, pe
fată îi apăură băşici mari şi cu deosebire gura îi era tare umflată. Patru zile de-a
rândul, în fiecare zi de şase până la zece ori, i se făcură spălături, fuse înfăşurată în
acelaşi timp cu şalul de două ori pe zi, la început de două ori cald, apoi rece. După
trei zile începură asudări mari. În timpul asudării i se făcură numai două spălături pe
zi. Sudoarea ieşea de la sine şi spălarea favoriza foarte mult aceasta. Timpul de
cură a fost de opt zile. Bolnava n-a luat nimic pe dinnăuntru. La cap nu i s-a pus
nimic, numai în zilele din urmă faţa i-a fost spălată de două ori pe zi cu apă călduţă.
Guta, Podagra
Când toamna vine la Algău, oamenii se văd împrăştiindu-şi gunoiul pe
ogoare. În timpul din urmă ţărarnii au adoptat o metodă care scandalizează pe
adevaraţii agricultori. Ei împart hrana pământului flămând nu în mod egal, ca mai
înainte, ci în chip pestriţ; ici pun mult de tot, dincolo nici decum. Lucrarea asta
seamănă cu scormonirea nenorocită a cârtiţelor. Primăvara se văd pe ogor, ici
mocirle puturoase din care ies monştri de plante, iar alături abia îşi ridică capul
plante pipernicite, ce nu produc nimic grânarului, precum nici stăpânul lor nu le-a dat
nimic.
Tabloul acesta se potrivşte cu boala podagrei. Ceea ce gunoiul e pentru
pământ, pentru corpul omului e hrana. Câtă deosebire între diferitele stări şi poziţii
sociale! Unuia i se aruncă, prea mult pe zi şi pe ceas, altul posteşte, nu 40 de zile, ci
un an întreg. Deci dacă cineva aruncă câmpului său (corpului) în fiecare zi, în fiecare
oră, atât de mult, încât natura nu poate birui, iar organismul nu poate lucra şi preface
în hrană de sânge, care o să fie urmarea? De pildă, oaselor le trebuie pentru
constituirea lor, pucioasă şi materii văroase. Dar în mâncările ce se absorb zilnic e
atâta material de construcţie, încât s-ar putea face două sau trei corpuri noi. Ce se
va întâmpla? Ei bine, se vor forma mocirle (sânge gros) şi smârcuri (sucuri rele). În
jurul oaselor se vor stabili movile de nisip, de dărâmături, de var, de pietre.
Oasele se umflă, se inflamează, e un chin dăunător şi înspăimântător, până
ce acele noduri cartilaginoase, osoase, ale podagrei sunt, oarecum, arse, distruse
prin însăşi durerea ce produc. Şi pe cât de tare e suferinţa celor bolnavi de podagră,
pe atât de mică e compătimirea ce inspiră. Lucrul acesta nu e tocmai creştinesc dar
uneori explicabil. Oamenii zic: “A gustat din plăceri, să simtă şi urmările lor,
suferinţele”. Totuşi, pot fi bolnavi de podagră şi oamenii săraci. Odată mi s-a
prezentat un biet servitor foarte harnic care căpătase podagră din cauză că în zelul
lui pentru serviciu, îşi neglijase foarte mult corpul. Alte cauze ale podagrei mai pot fi:
munca excesivă, purtarea hainelor ude, răceala etc. Podagra chinuie pe mulţi
oameni.Pe unii îi torturează la degetele picioarelor, pe alţii la cap, pe unii în partea
exterioară a corpului, pe alţii înăuntru.
Pe oamenii simpli şi nu de tot slăbiţi care îmi urmează prescripţiile, îi vindec
bucuros şi uşor. Însă cu bolnavii de podagră de distincţie, nu-mi fac iluzii niciodată.
Aceştia sunt pentru mine o belea, cei mai mulţi nu se vindecă cu apă, nu că nu s-ar
putea ci pentru că se află sub îndoitul jug al moleşirii şi al fricii de apă.
Un domn din înalta societate suferea de dureri groaznice la picioare. Prietenii
îl numeau în glumă un viitor membru al societăţii Podagroşilor. De prima dată s-a
vindecat numai prin asudare (înăduşire). Însă după un an, răul s-a întors şi l-a pus în
pat pentru douăsprezece săptămâni, asudările au fost acum în zadar. A trimis după
ajutorul meu, declarându-mi că va face tot ce-i voi zice numai să scape odată de
acele dureri înspăimântătoare şi să fie sigur că ele nu se vor mai întoarce.
Pagina 124 din 174
În câteva săptămâni cura principaIă era terminată. Cum se umflă şi se
sfărâmă varul nestins la atingerea apei, aşa trecură şi nodurile de podagră ale
bolnavului sub acţiunea diferitelor aplicări. Mai târziu pacientul repeta din când în
când unul sau altul din exerciţiile cu apă şi, pe cât ştiu, în ultimii ani durerile nu i s-au
mai întors. Cititorul poate cunoaşte aceste aplicări din următoarele cazuri:
Un preot îmi dădu de ştire că-I ard picioarele ca şi cum le-ar fi ţinut pe foc, că
este disperat şi că nu ştie ce să facă.
L-am sfătuit să pună flori de fân în apă fierbinte, ca să se umfle, să le scoată,
să le stoarcă, să le întindă pe o pânză de in, să-şi înfăşoare picioarele, cu această
legătură în locul unde îl doare şi să se lege bine. După două ceasuri să înmoaie
aceleaşi flori de fân în aceeaşi apă, să le stoarcă apăsându-Ie şi să le pună la loc pe
picioare; nu importă a doua oară, dacă florile de fân sunt calde sau reci. Preotul a
făcut astfel şi în ziele următoare. După întâia jumătate de zi, durerile mari
dispăruseră, după două sau trei zile preotul nu mai simţea nici o durere.
Dacă bolnavuI n-are la îndemână flori de fân, să fiarbă paie de ovăz şi să
înmoaie legătura în fiertură. Paiele de ovăz sunt, de asemenea, de mare efect. Să
se observe că eu procedez prin încălzire asupra începuturilor de podagră în scop de
a le dizolva.
Trebuie să previn pe cititori asupra unei amăgiri. Îndată ce bolnavul nu mai
simte dureri la picioare, pretinde fireşte, că e vindecat.
S-ar comite o mare greşeală ţinându-se seamă de această părere. După
înfăşurările de la picioare trebuie să urmeze cel puţin câteva aplicări pe corpul
întreg, pentru a se scoate materiile nesănătoase. În primele trei săptămâni să se
pună bolnavului mantaua spaniolă de două până la trei ori pe săptămână (câte
1 1/2-2 ceasuri). Luna următoare să se facă câteva băi de floare de fân sau de paie
de ovăz, schimbând-o de trei ori.
Un muncitor cu ziua îşi atrăsese o boală grea de podagră. De trei ori pe zi se
băga într-un sac înmuiat în fiertură fierbinte de paie de ovăz, apoi făcuse pe
săptămână câte două băi de câte 33°-35° R., de ramuri de molid (pinus). La fiecare
a doua noapte se da jos din pat şi se spăla cu apă rece. După trei săptămâni era
vindecat. Totuşi, pentru câtva timp, urmă cura astfel: într-o săptămână se punea de
două ori în sac, în cealaltă făcea băile calde sus menţionate. În curând el se întoarse
la slujba sa, cu puteri noi şi până în ziua de astăzi munceşte zdravăn.
Un fântânar îmi arătă nodurile de podagră pe care le avea la degetele
mâinilor şi picioarelor şi care uneori îi pricinuiau dureri mari. Era podagră din
udătură.
La fiecare două zile câte o baie caldă, din acele de care am vorbit, la fiecare
trei sau patru zile intrarea în sac. Aceste două aplicări l-au scăpat în scurtă vreme pe
om de orice durere. Să nu uit a spune că fântânarul îşi lega noaptea mâinile în flori
de fân opărite.
Un biet tată de familie fu apucat deodată de nişte dureri mari la membre.
Dacă aceste tăieturi şi arsuri erau pricinuite de podagră sau altceva, nu ştia. Simţea
numai nişte sfâşieri care îl făceau incapabil de muncă.
Era tocmai pe vremea cositului fânului. L-am sfătuit să se ducă la căpiţa sa de
fân, să facă o gaură în fânul fierbinte, să se bage înăuntru, şi să se acopere cu fân,
aşa ca numai capul să-i rămână afară. A făcut aşa şi numai într-un sfert de ceas a
asudat astfel încât i se părea că stătuse într-o baie caldă. De şase ori, timp de zece
zile, ţăranul a făcut astfel câte o baie de fân în căpiţă şi s-a vindecat pe deplin.
Nu pe oricine l-aş sfătui să facă aşa. Dar numai acela care a încercat leacul
acesta, cunoaşte puterea mare şi dizolvantă a aburului de fân. Boli vechi,
înrădăcinate, pot fi adesea scoase prin acest abur inofensiv. După practica mea,
poate oricine avea mare folos din baia de abur de fân dacă, îndată după această
baie, intră repede într-o găleată cu apă rece, până la brâu, şi-şi spală partea de sus
a corpului. Cine face asta se întăreşte într-un chip extraordinar.
Pagina 125 din 174
Modul acesta de lecuire nu e aşa de prostesc, caraghios) excentric, după cum
se pare unora. Aceasta au dovedit-o, pe lângă alţii, şi doi oameni de cea mai înaltă
stare socială. Aceşti doi domni, după 15 băi de abur de fân, s-au întărit într-atâta,
încât nu se mai recunoşteau pe ei înşişi.
Nu preget a susţine că reumatismele mai slabe, crampele, rămăşiţe de boli
grele, se scot uşor şi desăvârşit prin două, trei sau patru băi de acestea, de abur de
fân.
Vezi tu, iubite ţăran, ce comori de viaţă şi tărie ai în jurul tău? Ia încearcă-le
odată. Vara când eşti obosit, aruncă câteva mâini de fân sau de flori de fân în apă
fierbinte şi aşteaptă până să fie apa numai călduţă; bagă-ţi atunci picioarele înăuntru
şi ţine-le un sfert de ceas, O astfel de baie îţi scoate oboseala din toate încheieturile.
Şi când vei simţi în vreo parte a trupului durere mare şi arsuri, fii cu minte!
Buruiana mântuitoare o dai în fiecare zi vitelor tale. Întrebuinţeaz-o şi tu o dată,
pentru corpul tău.
Un gospodar veni şi îmi spuse:
"Am adesea dureri la cap, mai cu seamă când se schimbă timpul, aşa că sunt
incapabil să-mi caut de treburi. Şi durerile îmi vin şi în spate, în şoldul de sus; dar
când mi se lasă în picioare, atunci nu mai pot să merg. Îndată ce beau un pahar de
bere, mi se urcă durerile la cap. Deoarece sufăr îngrozitor, de mai multe luni, îmi e
cu neputinţă să-mi văd cum se cade de treburi şi adesea am simţit un mare dezgust
de viaţă".
Aplicările au fost următoarele: 1) Două băi de paie de ovăz pe săptămână,
calde de 30° R., de câte o jumătate de ceas fiecare, îndată după baie spălare
zdravănă sau o baie scurtă rece, 2) În fiecare zi câte o turnare de apă pe cap şi pe
genunchi, 3) De trei ori pe săptămână spălarea întregului corp, cât se poate de
repede, în sudoare; 4) În fiecare dimineaţă şi seară câte o ceaşcă de ceai de 5 până
la 6 foi de soc rupte atunci, tăiate şi fierte cinci minute.
În patru săptămâni gospodarul era însănătoşit, încât cunoscuţii săi declarară
că era întinerit.
Pentru ca pe viitor boala să nu se încuibeze din nou, să facă pe fiecare lună
câte o astfel de baie şi o dată sau de două ori în fiecare săptămână, să se spele pe
tot trupul, în sudoare sau noaptea, sculându-se din căldura patului.
Gravela ( Nisip şi Piatră)
Printre multe infirmităţi ce chinuiesc omenirea, gravela şi piatra sunt desigur
cele mai groaznice, fiindcă aceste infirmităţi pot lua proporţii foarte mari şi avea o
durată foarte lungă, fiind adesea şi incurabile.
Formarea gravelei şi a pietrei se face în rinichi şi în băşică. Când organismul
cade în slăbiciune şi toate materiile uzate nu sunt expulzate şi eliminate la timp,
atunci materiile rămase în corp nu rămân mult timp fără urmări triste pentru el. De
multe ori trebuie vreme îndelungată până ce nişte materii stătute şi învechite să fie
eliminate din corp prin vreun abces. Tot aşa se pot strica şi în rinichi unele materii,
parte din cauza unor congestii mai mari sau mai mici cărora adeseori nici nu li se dă
atenţie, parte în urma unor opriri sau stagnări. Din acestea se formează apoi în
rinichi, sub imperiul unei călduri persistente, nişte cruste sau pojghiţe mici care se
întăresc.
De câte ori nu se întâmplă că urina elimină un sediment cărămiziu, care se
lipeşte cu tărie de oală! Când prin această materie roşie se formează mici grăunţe şi
acestea se găsesc într-un număr prea mare în oală, atunci omul este atins de
gravelă sau piatră.
Aceste grăunţe de nisip, stând mai mult timp în rinichi, se pot înmulţi în mod
considerabil şi ustură foarte tare, dar în cele din urmă tot sunt încă expulzate şi trec
prin canalul urinar. Deoarece canalul urinar este foarte strâmt, grăunţile de nisip
cauzează la ieşirea lor nişte dureri foarte violente, numite colica rinichilor.
Pagina 126 din 174
Dacă aceste grăunţe pătrund în băşică, cauzează şi aici mult rău prin faptul
strângerii lor la un loc. Dacă îngrămădirea este mare, atunci materiile se pun în
mişcare şi printr-un nou sediment se formează încetul cu încetul nişte pietricele mai
mari sau mai mici, care pot creşte până ce iau nişte dimensiuni enorme.
Aceste pietricele constau mai ales din nişte săruri de acid uric, var etc., din
care se formează, treptat-treptat, nişte pietre mari. Când aceste pietre trebuie să
iasă cu urină, ele cauzează în canalul urinar durerile cele mai penibile. Dar o astfel
de piatră poate să crească şi până la o marimee atăt de considerabilă, încât nu mai
poate să iasă prin canalul urinar. Dacă ea pătrunde în deschizătură, o astupă, şi apa
nu se poate scurge regulat. Atunci, de obiceI, o operaţie devine necesară.
Dar există şi remedii cu ajutorul cărora pietrele se pot dizolva chiar în băşică.
Un domn din Ungaria, care, după cum spunea el, îndurase de mai mulţi ani
nişte dureri nespuse şi nu găsise un remediu care să fi oprit formarea de piatră, veni
la mine pentru a face cura de apă. Pentru a elimina gravela şi piatra, omul făcu
aplicaţiile necesare. Din întâmplare tocmai atunci recomandasem, într-o conferinţă,
iarba de troscot, mai ales în contra gravelei şi a pietrei. Acest domn adună după
aceea o mare cantitate de asemenea ierburi, puse pe îngrijitoarea sa ca să i le
fiarbă, încă fiind verzi, bău în interval de câteva ceasuri trei ceşti din acest ceai şi
continuă cu el timp de câteva zile. După zece ceasuri scoase cu urina vreo cincizeci
de pietre destul de măricele şi, bineînţeles, şi o cantitate considerabilă de mucozităţi
şi sedimente din care se formează pietricelele. Zece zile a continuat această
eliminare, şi când excreţia de petricele a încetat, omul se însănătoşi pe deplin.
Aceste pietricele permiteau a se deduce, după forma lor, că erau bucăţi din
pietre mai mari. Dar fiindcă pacientul luase deja multe leacuri şi pietrele mari nu
fuseseră niciodată scoase afară, am căpătat prin aceasta convingerea că acest ceai
dizolvă pietrele. Fiindcă această cură deveni obiectul conversaţiilor tuturor, mulţi inşi,
din curiozitate, au băut ceai de troscot şi mulţi din ei putură să constate eliminarea
de petricele în urma acestui ceai.
Persoanele care băuseră ceai de troscot fără nici o trebuinţă ci numai aşa, ca
să încerce ce efect va avea, au constatat că au avut adesea dureri insuportabile şi o
căldură mare în rinichi, dar n-au dat nici o importanţă acestui fapt, crezând că
durerile vor înceta de la sine.
Prin urmare, pare deci a fi exact ceea ce sunt înclinat a susţine, că întâi se
produce o mică inflamaţie şi, mai târziu, căldura cauzată de inflamaţie favorizează
formarea pietrelor.
Dacă se ivesc adeseori dureri mai mult sau mai puţin violente în regiunea
rinichilor, se deduce, cu drept cuvânt, că se formează pietre în rinichi. Dovadă
despre aceasta ne-o dau iarăşi mulţi care se plâng adesea de dureri de şale şi de
rinichi, căci de cele mai multe ori la aceştia se ivesc semne care anunţă că ei suferă
de nisip sau piatră.
Când cineva vrea să remedieze o asemenea stare de lucruri trebuie, înainte
de toate, să se lămurească bine despre cauzele ce au produs-o.
Cauza principală eu o găsesc în moliciunea unora din organe sau în
moliciunea corpului întreg cum şi în faptul că organismul nu mai este în stare să
expulzeze şi să elimine materiile uzate.
O altă cauză trebuie căutată în împrejurarea că un organism slăbit nu mai
digeră aşa bine, şi în chipul acesta unele materii stricate nu mai sunt eliminate, prin
urmare pătrund în sânge şi produc astfel sânge rău. Nu mă îndoiesc câtuşi de puţin
că sărurile tari, condimentele, băuturile şi mâncărurile iritante întreţin această boală.
La ţărani, care au un regim quasi-vegetarian, se întâmplă foarte rar gravela
sau piatra. Dacă însă se întâmplă, atunci se poate zice că oamenii s-au abătut de la
traiul sau regimul lor obişnuit şi au făcut un uz prea mare de condimente sau de
sare.
Pagina 127 din 174
Cea dintâi medicaţie pentru a combate acest rău, ar trebui deci îndreptată în
sensul de a fortifica organismul pentru ca el însuşi să înceapă a expulza şi a elimina
astfel de aglomerări.
De asemenea trebuie să se dea organismului o hrană bună şi să se evite tot
ce ar putea să favorizeze formarea de nisip sau piatră.
După cum condimentele şi sarea pot favoriza asemenea afecţiuni, tot aşa
există şi remedii interne care elimină din corp nisipul şi pietrele, şi avem într-adevăr,
multe ierburi prin care se obţin rezultate remarcabile.
Am cunoscut un preot care, timp de peste douăzeci de ani, bea în fiecare
seară un ceai de răsură, fiindcă suferea mult de gravelă şi de piatră şi care, numai şi
numai graţie acestui ceai, a scăpat de boala sa. Preotul se obişnuise atât de mult cu
ceaiul acesta, pentru care simţea o deosebită plăcere, încât îl bea şi atunci nu mai
era de trebuinţă; este adevărat că se gândea că în modul acesta va preveni pe viitor
formarea de nisip şi de piatră. El îşi ajunsese scopul, căci de atunci n-a mai suferit
niciodată de rinichi, şi a murit în vârstă de optzeci de ani trecuţi.
Un domn, care aparţinea clasei de sus, a suferit ani de zile de piatră şi de
gravelă. Spre a se vindeca de această boală, el făcuse multe călătorii, pentru a
consulta medici renumiţi, şi luase foarte multe medicamente. Dar pietrele tot se
formau şi mai în toate zilele scotea afară, cu urina, nisip.
Acestui domn i-am prescris următoarele aplicări: patru turnări pe pulpe, două
turnări dorsale, trei semi-băi şi două turnări superioare pe săptămână. Pe urmă a
trebuit să bea zilnic o ceaşcă de ceai de coada calului, boabe de ienupăr şi pelin.
După 14 zile pietrele fură scoase în cea mai mare parte cu urina şi orice durere
disparuse. Pacientul a mai întrebuinţat după aceea, timp de 14 zile următoarele
aplicări: două semi-băi, două turnări totale, o turnare dorsală şi o turnare pe pulpe.
După 14 zile el se restabili încât putu, cu mare bucurie, să se ocupe iarăşi de
afacerIle sale.
Semi-baia a fortificat abdomenul iar turnările dorsale au favorizat şi au
determinat o mai mare activitate. Mai energic au lucrat, turnările totale şi, astfel, au
sporit nu numai puterile, dar prin schimbarea mai rapidă a materiei, se formă
înăuntru o neoplastie (materie nou creată) şi toate principiile bolnăvicioase sau
vătămătoare au fost înlăturate. Coada calului şi boabele de ienupăr au avut un efect
dizolvant şi curăţitor, dar mai ales reconfortant sau întăritor asupra rinichilor şi
băşicii.
Un domn, în vârstă ca de vreo 40 de ani, avea, după declaraţia medicilor, o
piatră în băşica udului, care piatră nu putea fi îndepărtată decât printr-o operaţie. Dar
omul se temea foarte mult de acea operaţie, cu atât mai mult cu cât chiar medicii
spuneau că era foarte periculoasă. Am prescris bolnavului care, dealtfel era încă un
om robust, trei băi calde de paie de ovăz pe săptămână, de 28 - 30° căldură şi de o
durată de 25 minute.
După fiecare din aceste băi urma o turnare puternică de apă rece. Afară de
asta pacientul trebuia să bea 3 ceşti mari de ceai din paie de ovăz. Astfel a făcut 2
săptămâni şi pietrele s-au sfărâmat în bucăţi şi au fost scoase afară, cu urina.
Nu sunt obişnuit să întrebuinţez băi calde şi nici nu le-aş aplica la oameni de
constituţie slabă; dar domnul în chestiune era încă destul de robust, şi trebuie să
recunosc că fiertura de paie de ovăz are o acţiune remarcabilă asupra bolii de care
ne ocupăm aici.
Când oamenii de o constituţie mai slabă suferă de această boală, pot face, în
locul unei băi generale, de 2-3 ori pe săptămână o baie caldă de şezut de 26-28° şi
de o durată de 15-20 minute. Pe lângă aceasta trebuie să se mai facă aplicări mai
slabe sau mai tari cu apă rece, de ex. turnări dorsale şi semi-băi, însă numai una
singură din aceste aplicaţii pe zi; de asemenea pacienţii vor bea ceaiul pomenit.
În locul băii de şezut s-ar putea întrebuinţa şi un abur de şezut de apă de paie
de ovăz, cu durata de 18-20 minute, de 2-3 ori pe săptămână. Paiele de ovăz
Pagina 128 din 174
amestecate cu coada calului, vor face, de asemenea, servicii bune. Şi înfăşurările
care merg de la subsuoară până la genunchi, au un efect bun, dar trebuie
întrebuinţate numai la oameni de constituţie robustă şi cel mult de 2-3 ori pe
săptămână. Dar şi aici trebuie să se facă, pe lângă aceasta, şi aplicaţii reci, de ex.
2-3 turnări pe genunchi, pe săptămână, sau 1-2 semi-băi.
Ca ceai, s-ar mai putea bea decocţie de boabe de ienupăr, pelin şi coada
calului de asemenea şi troscot şi coada calului.
Hemoroizii
Hemoroizii se produc în urma unui anumit mod de viaţă, ori sunt moşteniţi de
la părinţi. Aceia care stau mult în cameră, oamenii de birou, învătaţii, cei care
mănâncă tot lucruri alese etc., sunt atinşi de această boală. Ţăranul, care tot anul se
hrăneşte cu cartofi şi cu mâncăruri simple făinoase, care nu vede carne decât
duminica şi la zile mari, care în loc de bere si de băuturi tari, n-are altă băutură decât
laptele şi vinul apostolilor (apa), care munceşte din greu în fiecare zi la câmp sau
acasă, acela abia cunoaşte după nume aceste sugătoare de sânge.
Hemoroizii sunt o boală foarte apăsătoare, deşi, la început, şi adesea ani
îndelungaţi, neprimejdioasă.
Mâncărimea şi arsura sunt foarte neplăcute şi uneori foarte chinuitoare, dar
mai chinuitor e efectul lor deprimant asupra spiritului, căci fac pe om mereu supărat,
capricios, iritat. Sunt cazuri în care amărăsc viaţa în chip înspăimântător şi împing
iritaţia până la nebunie.
De aici se vede că nepăsarea faţă de această boală sau neluarea ei în seamă
nu sunt câtuşi de puţin la locul lor. Trebuie să avem grijă ca răul să nu se mărească,
să ia un caracter urât.
Dar ce sunt cu adevărat hemoroizii şi cum se produc? Desigur, fiecare a
văzut un curcan, precum şi sacii de piele ce-i atârnă la gât, uneori ca nişte buzunare
goale, fără nici un conţinut. Însă îndată ce animalul se mânie, sacii de piele se umflă,
umplându-se cu sânge şi devenind astfel nişte globule roşii.
Astfel de globuleţe, pline cu sânge sau cu alt soi de sucuri, sunt şi hemoroizii,
fie că apar la exterior sau în interiorul corpului.
Arterele sunt nişte ţevi elastice, care se întind sau de destind. Cu cât sângele
pătrunde neregulat într-un loc, cu atât artera se lărgeşte în acel loc, îndeosebi în
punctul unde sângele se adună, stagnează, întocmai ca o băltoacă. Se formează
acolo noduri mici ca negii.
Se pot vedea la unii pe faţă, la alţii pe mâini. Nodurile acestea sunt umplute
de sânge.
Din când în când astfel de noduri se sparg şi conţinutul lor e o materie de
culoare închisă, adesea sânge curat. La spargerea nodurilor, bolnavul se simte mai
uşurat. Când are multe şi sunt toate pline, suferă mult. Nu numai la capătul maţului
şezutului, ci şi în interiorul acestui maţ se formează astfel de expansiuni de artere.
La o degenerare mai mare, apar în interiorul corpului la vasele de sânge. Precum
adunăturile neregulate, jefuitoare, urmează trupele regulate, aşa şi aceşti sugători de
sânge se ţin de artere, îndeosebi de cele principale.
Cu cât nodurile apar mai numeroase şi cu cât se sparg mai des, cu atât pot
deveni mai vătămătoare părţilor năvălite de ele. Nu e rar să se producă în acele părţi
bube rele, incurabile, fistule şi altele.
Tratarea hemoroizilor cu apă e lesnicioasă şi în cele mai multe cazuri cu efect
sigur. Numărul cazurilor tratate după metoda mea e foarte mare şi la nici unul n-a
lipsit vindecarea.
Mai întâi să vorbim despre viermii de la şezut, despre acele mici lipitori, de vor
exista. Prezenţa lor este trădată din ciupituri, muşcături, rozături, gâdilări în partea
şezutului (deşi acestea pot să arate şi o nouă umplere a nodurilor).
Pagina 129 din 174
Să se facă unul, două sau trei clisme reci rapide, una după alta, şi apa să se
dea îndată afară. Ajungând apa în intestinul şezutului, viermii se desprind, din
locurile unde stau înfipţi, întocmai cum se desprind lipitorile de pe piele, când sunt
presărate cu sare. Apa clismelor, întorcându-se îndată afară, scoate viermii. Dacă
operaţia se repetă a doua şi a treia oară, ies din intestin o mare parte din viermi,
uneori chiar toţi. Procedarea poate avea loc de două sau de trei ori pe săptămână.
De avem de a face cu noduri hemoroidale, trebuie să urmărim ca: din locurile
unde sângele se grămădeşte prea mult, acest sânge trebuie scos, vasele peste
măsură umflate şi deci care se întind pe unde nu trebuie, e nevoie să se strâmteze
la loc, necurăţenia, materiile de prisos şi încărcătoare trebuie date afară.
În scopul acesta sunt bune următoarele aplicări:
Bolnavul să-şi pregătească în pat o compresă dorsală, adică în cazul nostru,
o pânză groasă, îndoită de mai multe ori, înmuiată în apa cea mai rece, atât de
lungă ca să acopere şi să ajungă până peste gaura şezutului, atât de lată încât să
acopere spatele. Bolnavul să se întindă peste această compresă şi să stea trei
sferturi de ceas. Dacă compresa se încălzeşte, să se înmoaie din nou.
De aici înainte e bine ca pacientul să facă trei-patru băi de şezut pe
săptămână, reci şi scurte. Baia se poate face şi noaptea, sculându-se din pat, să nu
ţină niciodată decât un minut.
Cine suferă de hemoroizi şi face în fiecare trimestru, o săptămână sau două
cura descrisă, poate fi sigur, că răul nu va mai fi supărător, de nu va pieri cu totul.
Cu privire la hrană, recomand pâine de secară, carnea bine friptă, lapte dulce
şi covăsit, dar a se feri de spirtoase.
Oprirea udului (Urinarea oprită)
Odată am fost chemat în grabă la un moşneag spre a-l împărtăşi cu sfintele
taine, căci se aştepta să moară. Mi se spuse că avea dureri teribile, că i se oprise
udul. Alergai la bolnav. Ca preot nu puteam face nimic, căci bătrânul umbla prin casă
şi ţipa de durere, nu putea sta un moment pe loc. Nevasta lui plângea şi nu ştia ce
să facă.Spusei femeii să încălzească iute apă şi să aducă o oală mare (ţucal). În oală
să pună o mână din planta coada calului şi să toarne deasupra apă fierbinte.
Bolnavul s-a aşezat pe oală, aşa că aburul izbea locul bolnav. Am spus să şadă aşa
20-30 de minute, apoi să se culce, iar eu voi veni după un ceas spre a-l împărtăşi.
După un ceas am venit, dar am găsit pe omul meu liniştit în pat, plin de
sudori. El îmi povesti, înveselit, că urinase ca doi litri şi că nu mai simţea nici o
durere. Aşadar nu mai avea nevoie de împărtăşire.
A doua zi bătrânul s-a mai aburit 20 de minute; a treia zi s-a odihnit, iar a
patra zi s-a dus la lucru.
Boala îi venise din răceală. Nu poate crede cineva, cât bine face o asemenea
buruiană simplă, întrebuinţată bine.
Un ţăran era bolnav şi nu mai putea de dureri. Un doctor veni şi îi scoase udul
cu un instrument. Dar instrumentul se rupse şi rămase o bucată înăuntru. Câte
necazuri până s-a scos această bucată!
Urmă o inflamaţie teribilă şi cu instrumentul nu se mai putea face nimic.
Medicul părăsi pe bolnav zicând că nu apare vindecare. Nenorocitul trimise după un
preot ca să-I pregătească de moarte. Din întâmplare preotul auzise cum vindecasem
pe un unchiaş şi trimise după mine. Băşica se deşertă, inflamaţia se înlătură şi
pacientul se făcu bine de tot.
Se mai poate recomanda, ca, pe lângă aplicarea externă, să facă un ceai de
aceeaşi buruiană şi să bea zilnic o ceaşcă împărţită în 2-3 porţiuni.
Un om de 64 de ani, dar zdravăn încă, simţi că i s-a oprit udul. Chemă un
medic. Acesta zise că nu este doctorie contra acestei boli, decât numai instrumentul.
Trebuia să facă operaţie la fiecare 24 de ore. După patru zile începu să ardă tot
Pagina 130 din 174
corpul omului şi nu i se da apă. Ardea ca focul şi murea de sete. Medicul avea puţină
speranţă.
I-am dat omului sfatul următor: "Ia o bucată de pânză (ca o jumătate de
cearceaf), îndoieşte-o de mai multe ori, înmoaie-o în apă caldă, întinde-o pe cap şi
te culcă, cu spinarea pe ea, ca la un ceas; apoi înmoi din nou pânza şi o aplici la
corpul de jos, ca un ceas".
După prima aplicare omul a putut urina ceva. La început s-a făcut aplicarea
zilnic de două ori, apoi numai o dată. Intern, pacientul luă ceai de coada calului, o
ceaşcă pe zi, împărţită în trei porţii. Tot aşa de bun e şi rosmarinul cu vin. Durerile
încetară şi căldurile dispărură. De atunci omul e mai sănătos decât în trecut.
Un ţăran, ca de 42 de ani, ne spunea:
"Sufăr de 4 ani şi mă simt tot mai rău. Sunt silit să ies la ud de 20 de ori pe zi
şi urinez prea puţin. Dacă ţin udul o jumătate de ceas, mă apucă dureri teribile.
Doctorii nu m-au putut ajuta. Am băut 80 de sticle de apă minerală, m-am simţit ceva
mai bine, dar nu m-am vindecat. Peste noapte trebuie să mă scol la fiecare jumătate
de ceas. Nu ştiu ce e de făcut".
Aplicări: 1) În fiecare săptămână două băi calde cu paie de ovăz fierte în acea
apă, zece minute în baia caldă, apoi o jumătate de minut în acea rece şi iar zece în
cea caldă, aşa de trei ori, 2) În celelalte zile câte o înfăşurare scurtă de la subsuori
până la genunchi, cârpa înmuiată tot în apă de paie de ovăz şi compresa ţinută un
ceas, timp de 12-14 zile, 3) Să bea zilnic trei ceşti mici cu coada calului fiert zece
minute.
Omul şi-a recâştigat sănătatea.
Răguşeala
O fată de 11 ani îşi pierduse glasul de mai multe luni şi de abia o puteai
înţelege când vorbea. La faţă era albă ca hârtia, ochii vineţi, era foarte slăbită.
Corpul îi era rece şi apetitul pierdut.
În două luni fata s-a îndreptat cu totul şi s-a întărit prin următoarele aplicări: 1)
A umblat zilnic desculţă prin iarbă de 2-3 ori, 2) De 3-4 ori pe săptămână îşi aplica
şalul (înmuiat în apă, stors şi înfăşurat pe umeri şi piept), 3) O baie de şezut pe
săptămână, 4) Când era timpul cald se scălda de trei ori pe săptămână în apă
stătută la soare.
Fata mânca bucate obişnuite de casă şi mai ales lapte, câte o lingură la o oră.
Un preot suferea de răguşeală din octombrie până în mai. A încercat toate, a
consultat mulţi medici, dar fără folos. Aşa a suferit 14 ani. În fine a căutat ajutor la
mine.
L-am sfătuit să stea în apă. Dimineaţa îşi spăla tot corpul, ca şi peste noapte,
când se deştepta.
După 12 zile suferinţa a dispărut şi până azi nu mai ştie de răguşeală.
O probă mai mult cât de radical vindecă apa.
Inima
În timpurile noastre agitate, se zice despre mulţi oameni că sunt bolnavi de
nervi, de stomac sau de inimă. Dacă cineva a fost sănătos 20-30 de ani şi deodată
se simte indispus, îndată se zice că suferă de inimă, ba poate că are un defect de
inimă, organic, incurabil.
Toate acestea sunt nişte, pretexte. Toată experienţa mea de până acum - şi
am avut cazuri nenumărate - m-a convins că toate aceste pretinse defecte de inimă
sunt închipuiri. Excepţiile sunt prea rare. Inima este unul dintre organele cele mai
sănătoase dar se înţelege că diferite influenţe o pot face să sufere pentru moment.
Inima cea sănătoasă poate fi împiedicată în funcţiunea sa, dacă vreun duşman din
corp i se pune în cale.
Pagina 131 din 174
Acest duşman trebuie căutat şi înlăturat, ca să nu mai rămână nici urmă de
boală de inimă.
Un om în vârsta cea mai bună a venit să mi se plângă că suferă de inimă,
după spusa medicilor, că inima i se întinde.
L-am întrebat dacă a mai fost bolnav.
Mi-a răspuns că n-a mai fost, dar adăugă, gândindu-se puţin, că a avut o rană
la un picior, sub genunchi. Aceasta îmi fu de ajuns. Natura viguroasă a acestui
bărbat a săpat, aşa zicând ea însăşi, la locul rănit un canal, prin care se scurgeau
sucurile nesănătoase din corp. Problema mea era acum numai de a ajuta natura să
se vindece ea pe sine, prin curăţirea canalului, şi a face ca toată materia
bolnăvicioasă să fie eliminată cât mai degrabă şi mai radical. Asupra inimii nu a avut
nici o influenţă. Bolnavul mai observă că de câte ori erupţia se iveşte mai violent,
totdeauna se, simte bine de tot împrejurul inimii, iar când dispare, în parte sau în
total, atunci totdeauna urmează o teribilă bătaie de inimă. Toate acestea erau în
favoarea mea. Omul aplică săptămânal două înfăşurări scurte, o subînvelitoare, o
manta spaniolă şi o baie de aburi la picioare. Mantaua spaniolă influienţează asupra
corpului întreg în mod dizolvant şi extractiv, iar înfăşurarea scurtă mai cu seamă
asupra pântecelui. Baia de aburi la picioare trăgea în mod eficace în jos materia
murbidă ce se mai află în corp. După aproape trei săptămâni corpul a eliminat foarte
mult, ba cred că tot ce a fost nesănătos. Durerea de inimă a dispărut fără urmări.
Deci dacă în timpul de mai înainte şi după vindecarea corpului bolnav n-a existat
durere de inimă nu pot oare să afirm că o asemenea durere n-a existat nicioată?
Noaptea, pe la orele 10, am fost chemat la o bătrână care nu mai putea vorbi,
din cauză că răsuflarea îi era grea şi violentă. Bătaia inimii era atât de tare, încât se
puteau observa mişcările, bataia i se auzea foarte bine la oarecare depărtare.
Bolnava simţea în cerul gurii un gust dulce şi se temea ca va muri de vărsare de
sânge, boaIă de care murise şi mamă-sa în acelaşi an. Medicul care o trata,
declarase că ar fi mai mult dureri de inimă. Mâinile şi picioarele erau reci şi mereu se
chinuia să tuşească.
Mâini şi picioare reci, bătaie de inimă neobişnuit de tare! Ce va să zică asta?
Negreşit că tot sângele s-a tras din depărtarea locului său original (de la extremităţi)
spre inimă, şi acum trebuie să răsufle pe undeva. De aici provine baterea şi
ciocănirea. Ai văzut ce spectacol, ce bubuitură şi ce vâjâire se întâmplă când, în
urma unor ploi mari, se adună apa într-un loc şi n-are pe unde răzbate. Vrea să-şi
deschidă o cale cu forţa.
Teribila bătaie de inimă a femeii s-a micşorat în cinci minute în mod
considerabil prin aceea că i s-a pus un ştergar ud îndoit pe pântece, şi sângele, care
fiind bine tratat, se lăsă condus ca un copil, află îndată o scurgere spre acest loc.
După zece minute bătaia inimii deveni mai liniştită. Inima, unde, se afla greşeala
principală, s-a restabilit. Bolnava, ca aplicaţii ulterioare, s-a spălat în prima zi, în pat,
de două ori pe corpul întreg, a doua zi i s-a aplicat mantaua spaniolă, în ziua a treia
aburi la cap şi în ziua a patra, aburi la piocioare. A continuat exerciţiile timp mai
îndelungat. Pântecele, care arătase multă vreme cel mai resistent, a fost principalul
făcător de rele. În cele din urmă, însă apa l-a răcorit şi toate s-au îndreptat, de
asemenea şi inima, aşa că, după câte ştiu eu, aceasta n-a mai suferit.
Un domn, cu o poziţie înaltă, suferea de mulţi ani şi numai cu mare osteneală
îşi putea îndeplini funcţia. O neobişnuită nelinişte îi sporea chinurile. O întâmplare
cât de mică îi cauza bătăi de inimă, iritaţie, frică. Oamenii de pe lângă dânsul
trebuiau să fie cu precauţie când aveau să-i spună ceva. Bucuria şi durerea îi
pricinuia totdeauna perturbaţii în bătaia inimii. Vara şi iarna trebuia să i se facă loc în
odaie şi să se aibă necontenit grijă ca căldura să fie totdeauna la gradul hotărât. Se
consultară medicii cei mai celebri. Aceştia, în consultaţiile lor, spuneau că pacientul,
pe lângă că era atacat la plămâni, ficat şi avea hemoroizi, mai suferea şi de un
defect organic al inimii, care se va termina cu o apoplexie. Domnul acesta a murit. Şi
Pagina 132 din 174
i s-a făcut autopsia. Şi ce s-a constatat? Plămânii, ficatul şi inima erau cele mai
sănătoase organe, dar numai împrejurul inimii se depusese o masă de slănină, şi pe
piept, de asemenea o pătură de slănină. Domnul acela a murit, în realitate, din lipsă
de sânge. Sângele i s-a sfârşit consumându-se, fiindcă era absorbit de formaţiunea
muşchilor şi a slăninii. Un medic, care era de faţă, mi-a mărturisit însuşi acest fapt,
adăugând: "În acest caz ştiinţa s-a păcălit încă o dată!”
O fată se plângea: "Când merg iute sau mă sperii, sau mă tem de ceva, de
asemenea când mi se povesteşte o nenorocire, simt totdeauna o presiune mare în
părţile inimii şi inima îmi bate atât de vehement, încât mi-e frică să nu mor fără veste.
Picioarele şi mâinile mi se răcesc şi la inimă capăt o mare fierbinţeală. Am durere de
inimă, după cum mi-au spus doi medici. Durere de inimă, ce poate altceva?"
Ce lucru limpede, clar ca soarele! Când un copil şade la uşa casei şi vine un
câine mare, el ţipă, sare în sus şi fuge înspăimântat în casă, strigând: "Mamă,
mamă!" Astfel e şi cu inima. Când se sperie de deosebite întâmpIări, tresare, palpită
mai tare, şi sângele fuge de la extremităţi spre inimă, care palpită atât de tare încât
se aude din depărtare. Fata trebuie să arunce învelitorile stricăcioase, şi să înceapă
să-şi întărească corpul cu mijloace mai uşoare. Fiinţa plăpândă atunci nu se va mai
speria de lătrătura câinilor şi de orice şuierătură a locomotivelor. Mijloacele
excelente de întărire sunt: a sta pe zi, de trei ori, câte un minut în apă rece până mai
sus de pulpe şi tot astfel cu braţele. Dacă i se va părea prea rece, să o facă mai
caldă. Probatum est. Aceste exerciţii să se continue o săptămână. După aceasta
bolnava să-şi spele tot corpul, chiar în pat, noaptea, de trei ori pe săptămână cu apă
rece şi să stea în apă rece până la brâu, o dată pe săptămână câte o jumătate de
minut, spălându-şi în acelaşi timp bine partea de sus a corpului. Aceste exerciţii se
vor face şi săptămâna a doua. În săptămâna a treia, şi într-a patra, să se aplice
bolnavei două duşuri reci de sus şi de jos şi după aceasta să se încerce a se încălzi,
umblând sau lucrând. În şase săptămâni fata s-a făcut sănătoasă şi toate bănuielile
privitoare la durerea de inimă au dispărut.
O domnişoară vine şi-mi cere ajutor. Îmi spune "Am obţinut catedra de
profesoară de muzică şi timp de şase ani am dat lecţii de muzică la un institut. Acum
am dureri de cap, încât abia pot să ascult un instrument. Chiar şi clopoţelele din altar
îmi dau împunsături violente în cap. Doctorii numesc starea mea durere de inimă şi
de nervi; de aş fi fost sănătoasă, aş fi fost primită în mănăstire dar aşa sunt fără
profesie, ba fără pâine şi sufăr zi de zi nespuse dureri trupeşti şi sufleteşti. I-am
răspuns: “Dumitale nu pot să-ţi dau nici un ajutor. Caută ajutor aiurea”. La întrebarea
cum de tocmai dânsa primeşte un răspuns aşa de aspru, i-am răspuns desluşit:
“Dumneata ca domnişoară de oraş cu studii mai înalte, cu astfel de cunoştinţe de
muzică si limbă, tot nu vei face ce vreau eu. De altfel starea dumitale foarte
regretabilă, se poate trata". Hotărându-se, ea îmi declară: Pentru a mă însănătoşi,
voi face tot ce vei cere de la mine. Şi s-a ţinut de cuvânt. Am trimis-o timp de zece
zile - era prin martie - cu servitoarele afară la câmp, acolo avea să umble desculţă.
După şase zile îngenunchia în fiecare zi în apă până la stomac. Cât îi permitea
exerciţiul şi puterea, se ocupa, în loc de mişcare, cu lucrul câmpului. După zece zile
s-a întors la un binefăcător care îi înlesnise studiile şi i-a recomandat şi lui cura de
apă. Îşi continua studiile şi i-a recomandat şi lui cura de apă. Îşi continuă toate
exerciţiile cu plăcere şi bucurie, ca şi lucrul la câmp şi în casă, care îi devenise foarte
plăcut. În locul arcuşului de la violină lua sapa, grebla şi furca. Cu cât corpul înceta
de a mai fi slab şi sec în acelasi grad dispăreau durerile de nervi şi de inimă, cu
toate ale lor. După patru luni au încetat toate suferinţele şi s-au reîntors frăgezimea
şi sănătatea copilăriei.
Un student în teologie, venind la mine, mă întrebă ce să facă căci nu-i mergea
bine şi doctorii îi spuneau că, pe lângă altele, mai avea şi dureri de inimă. S-ar fi
făcut bucuros preot, dar cu astfel de dureri de cap şi de inimă nu se putea. Tot ce
vedea şi auzea i se păreau numai năluciri.
Pagina 133 din 174
Am dat pacientului sfatul să-şi întărească corpul. Asta nu-i strica, căci avea
construcţia solidă. După puţine săptămâni îşi continuă studiile şi după doi ani se făcu
preot. Puţini dintre colegii săi de cursuri îl vor fi întrecând în putere şi sănătate. În
fiecare dimineaţă, domnişorul nostru se plimba desculţ în roua dimineţii; în fiecare zi,
se băga în apă până la mijloc, spălându-şi partea de sus a corpului. În loc de
mişcare, îndeplinea lucrări uşoare, dacă vreo ploaie îi împiedica dorinţa de a merge
prin păduri. Pentru a se întări, aplica zilnic duşuri în abundenţă; adeseori câte două
alternativ cu semibăi. Crescându-i puterile trupeşti, durerile de cap şi de inimă
dispărură.
După cum fiecare organ se poate îmbolnăvi şi să devină prea slab pentru
misiunea sa, tot astfel există şi boli ale inimii. Mai ales două infirmităţi ale acestui
organ trebuie a se lua în seamă. La cea dintâi, inima poate să degenereze astfel
încât să nu mai fie în stare a-şi îndeplini pe deplin, aşa cum se cuvine, funcţiile sale,
deoarece după o congestie valvulele (clapele) nu se mai îmbină exact sau carnea
muşchilor slăbeşte. Oamenii care suferă de astfel de boli ale inimii au, de obicei,
friguri, îl cunoşţi pe bolnav după faţă, are o culoare cam vânătă, ochii sunt tulburi şi
stinşi, expresia fizionomiei denotă întristare şi bolnavul este indispus. Apoi are
neîncetat presiuni şi un fel de nelinişte în regiunea inimii, orice bagatelă îl irită foarte
mult şi-i cauzează teroare, frică, melancolie, dezolare. Într-un cuvant, se manifestă
toate simptomele posibile ale unui organism deranjat şi bolnav. Aceste deranjamente
pot fi atât de grave, încât viaţa este în cel mai mare pericol, mulţi oameni căzând
victime acestor afecţiuni. Teroarea e adesea atât de mare, încât inima, chiar fiind
liniştită este iritată în cel mai înalt grad.
Deşi cauza principală, a fricii rezidă, în însăşi boala inimii, această teroare
influenţează, la rândul ei, asupra agravării bolii, aşa încât, dacă cineva nu-şi simte
boala de inimă şi dacă i se povesteşte ceva care-i cauzează bucurie şi întristare,
boala se poate manifesta în modul cel mai penibil. Astfel de bolnavi au un somn
scurt şi neliniştit, ba adesea, pentru un lucru de nimic care i-a iritat, sunt nevoiţi a se
lipsi cu desăvârşire de binefacerea somnului. Am cunoscut o persoană care nu
trebuia să citească niciodată seara o scrisoare, chiar dacă avea conţinutul cel mai
inofensiv, chiar o noutate cât de neînsemnată îi răpea somnul. Această iritabilitate
este o dovadă că la aceşti oameni există o mare slăbiciune în sistemul nervos şi că,
de mâncare ar fi, de obicei, bună, dacă n-ar fi teroarea. Dacă însă bolnavul crede că
nu poate să digere ceva, atunci nu mai digeră bine. Tot aşa este şi cu inima. Dacă
inima e liniştită, atunci bolnavul se simte destul de viguros, dacă, însă, trebuie să
întreprindă ceva şi este îngrijit că ar putea să-i vatăme, atunci dispare şi, în acelaşi
timp, şi puterea necesară pentru executare. Astfel dar, asemenea pacienţi se pot
simţi foarte sănătoşi şi bine dispuşi într-un sfert de oră, dar peste un sfert de ceas
sunt bolnavi de moarte. Că de o asemenea infirmitate mai sunt legate şi alte
afecţiuni, este limpede: aşa de exemplu respiraţia scurtă, dificultatea de respiraţie şi
chiar accese astmatice. După cum intrarea e mai tare sau mai slabă, bate şi inima
mai tare sau mai slab, ba, adesea, chiar, atât de tare, încât se poate vedea la 3-4
paşi cum hainele se ridică şi se lasă din cauza bătăii inimii.
Dacă vreţi să vindecaţi un om bolnav de inimă, trebuie să aveţi în vedere,
înainte de toate, că se află prea mult sânge în inimă şi în vecinătatea ei fiindcă inima
cu bătaia ei slabă nu mai poate să conducă sângele în toate părţile corpului. De
aceea se poate observa la aceste boli o căldură mai mare în regiunea inimii. Către
această conducă sângele în toate părţile corpului. De aceea se poate observa
căldură mai năvăleşte şi sângele, aşa încât mai tot sângele se strânge lângă inimă.
Ca dovadă că părerea mea e justă, voi face a se observa că astfel de bolnavi au de
regulă picioarele şi mâinile reci, în schimb au o căldură mare în regiunea inimii.
Picioarele sunt de obicei slăbite, musculatura lor a dispărut aproape pe jumătate şi
rareori se poate zări pe ele o vână. Acestea constituie peptru mine totdeauna nişte
semne sigure că mă aflu în faţa unei boli de inimă şi aceste semne trebuie să se
Pagina 134 din 174
aibă în vedere, mai mult ca orice, la vindecare. Trebuie să căutăm a conduce
sângele iarăşi la picioare şi la mâini. Dacă sângele este distribuit în mod egal în
toate direcţiile şi dacă circulaţia lui este menţinută în stare bună, atunci se sprijină şi
activitatea inimii. Se stabiIeşte o pulsaţie regulată, şi inimii i se uşurează în mod
considerabil misiunea de a distribui sângele. RespiraţIa anevoioasă cedează,
bolnavul capătă o dispozitie mai bună, greutatea sau toropeala capului dispare,
într-un cuvânt, pacientul zice: ,,Mă simt mult mai bine".
Înainte vreme, în asemenea cazuri, se lua sânge bolnavului pentru a-l face să
se retragă de la inimă. Prin aceasta, însă, bolnavul devenea şi mai anemic, şi boala
se agrava tot mai mult. După părerea, mea nimeni n-are prea mult sânge. Dacă însă
deturnez sau abat sângele în mod potrivit de la inimă, atunci inima se uşurează de
povară, fără să am nevoie să-i sustrag sânge. Cu cât, însă se ia corpului mai mult
sânge, cu atât el devine mai slab si cu atât mai mult sângele năvăleşte în inimă.
O circulaţie regulată a sângelui nici nu poate fi obţinută prin medicamente,
oricare ar fi ele. O asemenea bravură poate s-o facă numai apa. Din nenorocire,
însă, se pune prea puţină silinţă spre a aduce şi menţine în stare bună circulaţia
sângelui în tot corpul cu ajutorul apei. Pot asigura că am avut deja un număr foarte
însemnat de bolnavi care sufereau de inimă şi că am obţinut totdeauna cele mai
bune rezultate.
Din nenorocire, oamenii care au picioarele reci şi uscate (slăbite), se tem de
apă mai mult ca de orice şi nu se gândesc la altceva decât la urmările funeste ale
curei de apă. Eu, însă, susţin că tocmai asemenea cazuri se pot vindeca mai bine cu
ajutorul apei şi repet că picioarele reci şi slabe sunt un semn după care îi cunosc pe
cei mai mulţi suferinzi de inimă.
Cel dintâi lucru la tratarea bolilor de inimă este, cum am zis deja, de a distribui
sângele în mod egal în tot corpul. Prin aceasta se obţine şi avantajul că corpul este
hrănit în mod egal şi că astfel se fortifică. Dacă corpul se fortifică, atunci se fortifică
şi inima şi prin aceasta se dobândeşte, pe cât e cu putinţă, sănătatea. Adesea dispar
toate simptomele pomenite şi, în unele cazuri, bolnavul îşi recapătă pe deplin
sănătatea.
Odată ce am distribuit sângele în mod egal în corp, pot să contez că bolnavul
îşi va redobândi liniştea şi că somnul i se va restabili. Frica şi teroarea cedează,
ceea ce, desigur, contribuie, de asemenea, la vindecare. Formarea sângelui se
ameliorează, fiindcă organismul întreg redevine activ. De obicei nu lipseşte pofta de
mâncare, un semn că nici un deranjament nu mai există in digestie.
Toate aplicările, trebuie deci, să fie îndreptate în acest sens, ca să se
stabilească o circulaţie regulată a sângelui, care să fie menţinută. Dar la început
trebuie să se procedeze domol şi, numai când puteriIe corporale au crescut,
aplicările vor fi efectuate cu energie.
Pentru a regla circulaţia sângelui şi a o menţine în stare bună, următoarele
aplicări sunt cele mai potrivite: turnările pe genunchi, turnările pe pulpe şi spăIăturile
superioare. Stropirea genunchilor sau (şi) umblarea în apă conduce sângele la
picioare. SpăIăturile superioare aduc o activitate generală mai mare în partea de sus
a corpului, dezvoltă mai multă lumină şi o transpiraţie mai puternică. Stropirea
genunchilor are ca efect întărirea corpului şi abaterea sângelui. Apoi e bună
afundarea braţelor timp de 2-3 minute în apă, care le fortifică şi le încălzeşte mai
mult şi conduce sângele în ele. Dacă au dat un rezultat favorabil în acest timp, treci
la umblarea în apă cu turnări dorsale şi spălături superioare, cu care, de asemenea,
se poate continua 10-12 zile. Apoi vin pentru câteva zile semi-băi cu stropiri dorsale,
apoi turnări pe pulpe şi turnări totale. Stropirea pulpelor abate sângele şi contribuie
la fortificare. Stropirea totală fortifică tot corpul. Dar unde e cu putinţă a se face
duşuri fulgerătoare şi dacă este şi un băiat bun, se poate aplica, chiar în partea a
doua a curei, o slabă stropire fulgerantă. La bolnavii de inimă, însă, trebuie a se
începe cu stropirea fulgerantă la picioare, până ce picioarele se înroşesc, până la
Pagina 135 din 174
genunchi, şi mai târziu până la pulpe. De la picioare, stropirea trece la braţe şi după
aceea, bolnavul face stropirea fulgurantă pe restul corpului.
Că la astfel de bolnavi umblarea desculţ contribuie mai mult ca orice la
conducerea sângelui în picioare şi la oţelirea şi fortificarea generală a corpului, e
lesne de înţeles. Tocmai aceşti bolnavi umblă cu mare predilecţie desculţi, fiindcă
simt că prin aceasta li se uşurează corpul şi inima se linişteşte.
După mine umblarea desculţ este cel dintâi şi cel mai sigur mijloc de a
vindeca pe aceşti bolnavi. Stropirea superioară n-o aplic cu mare plăcere bolnavilor
de inimă, fiindcă încovoierea este cam penibilă pentru astfel de bolnavi, fiindcă le e
groază de poziţia asta încovoiată. Şi apoi bolnavii sunt mai simţitori la această
aplicare decât la oricare alta şi, dacă n-au corpul oţelit cum trebuie, atunci s-ar putea
ivi nişte consecinţe vătămătoare.
În afară de afecţiunile de inimă grave, despre care am vorbit până aici, mai
există si alte afecţiuni numite tot boli de inimă însă care se deosebesc foarte mult de
cele descrise mai sus. La aceste boli inima este cu desăvârşire sănătoasă atât
valvulele cât şi musculatura sunt fără nici un defect. Şi totuşi pacienţii suferă de o
palpitaţie care ajunge uneori la cel mai înalt grad şi pot reduce pe bietul om la
absolută inactivitate sau incapacitate.
Boala de inimă poate fi tratată cu succes şi intern. Dar toate remediile să fie
numai întăritoare, parte pentru stomac, pentru a se obţine o digestie bună, parte
pentru abdomen, ca şi pentru rinichi, pentru ca acolo unde mai există slăbiciune să
se vină în ajutor cu aceste remedii. Coaja de stejar rămâne totdeauna un remediu
fortificant, şi dacă se întrebuinţează coaja de stejar cu pelin, se obţine un remediu
întăritor şi, în acelaşi timp, e un remediu pentru stomac. Dar nu cumva să se ia prea
mult, fiindcă organismul poate suporta doar porţii mici. Mai bine să se ia dimineaţa,
la prânz şi seara o Iingură sau două, decât o ceaşcă dintr-odată. Inundaţiile nu fac
rodnic pământul şi ceai mult dintr-odată cauzează inundaţii. După cum coaja de
stejar are un efect fortifiant asupra organismului, tot astfel au şi rădăcinile de
anghelică. Se poate întrebuinţa si salvia (Jaleş) boabe de ienupăr şi coajă de stejar,
care au, de asemenea, un efect fortifiant asupra vaselor interioare. Şi dacă se iau de
trei ori pe zi câte trei grăuncioare de tămâie, mari cât bobul de linte, el de asemenea,
foarte bine pentru intestine.
Sciatică
Un funcţionar suferea de mai mult de un sfert de an de dureri vehemente în
şoldul stâng, până jos la încheieturi. A întrebuinţat tot ce i-a fost cu putinţă. În cele
din urmă i s-a recomandat căldură şi linişte, ca unicul mijloc de cură. Omul nostru a
încercat să-şi ţină părţile superioare cât se poate de calde, cu cârpe şi plăci calde şi
în urmă a făcut băi pe cât se putea de calde.
Dar durerile i se agravară, puterile îi slăbiră văzând cu ochii, greutatea
corpului îi scăzu mai bine de jumătate si arareori putea să doarmă o oră.
În fine prinse curaj şi întrebuinţă remediul de care se temuse mai mult: apa
rece.
În fiecare zi i s-au dat trei aplicaţii: 1) un duş pe spate înainte de prânz, 2)
după prânz un duş pe cap, a doua zi, dimineaţa duş pe cap, după prânz duş pe
spate, la fiecare două sau trei zile semi-baie. Când şi când umbla desculţ, prin
urmare îşi întărea corpul.
Îndată după primul duş pacientul putu să doarmă patru ore noaptea.
Venindu-i somnul, era mai sănătos la faţă, avea un apetit mai bun. În patru
săptămâni boala mai că dispăruse şi în şase săptămâni s-a însănătoşit.
Un profesor din Ungaria, suferind de şapte ani de dureri de nervi în şolduri,
şi-a căutat sănătatea la diferite băi: la Buda, Teplitz, Hevitz etc., dar fără rezultate. A
întrebuinţat şi băi de aburi. De doi ani suferea de insomnie. Avea apetit bun dar
suferea de constipaţie, dureri de cap, mai cu seamă dimineaţă, era foarte sensibil la
Pagina 136 din 174
schimbarea temperaturii şi simţea în tot corpul o răceală durabilă, cu toate că de trei
ani purta neîntrerupt îmbrăcăminte de lână. Se vedeau pe piele secreţii iar pe mână
umezeală.
I s-au aplicat următoarele remedii: să-şi spele în fiecare noapte corpul întreg,
înainte de prânz duş pe cap, după prânz duş pe spate, la fiecare două zile o semibaie,
duş pe genunchi şi băi contra constipaţiei.
În 24 de zile a obţinut un rezultat excelent. După ziua a patra, a avut un somn
liniştit care a ţinut noaptea întreagă şi de atunci se află bine. Îndelungata sa durere
de şolduri (ischias) a dispărut cu totul, pielea e normală şi omul nostru se simte
peste măsură de fericit.
Despre îmbrăcămintea sa de acum zice: "Port vestminte uşoare, şi în zilele
ploioase şi reci, cum se întâmplă adesea în mijlocul verii, ciorapi uşori, cămaşă de
in, şi mi-e cald, nu mai sunt sensibil la influenţele temperaturii. Toate acestea îmi par
o minune”.
Ipohondrie
Pentru ipohondri am avut totdeauna o compătimire intimă. De mii de ori auzim
zicându-se: "E ipohondru". Frază banală! Mai şi râdem de ei şi prin aceasta îi
supărăm adeseori în mod nemilos. Dar tocmai aceşti bolnavi merită cea mai mare
compasiune şi cel mai viu interes din partea noastră. Totdeauna îmi pun întrebarea,
dacă ipohondrul a fost vreodată om normal, cu minte şi sârguitor la lucru. Dacă a
fost, ar fi o nesocotinţă din parte-mi a crede că unui asemenea om nu-i lipseşte ceva
si că face nebunii, acest martir pentru sine şi pentru alţii, numai din pasiune. Din
contră, trebuie că în corpul sau în spiritul acestui om s-a produs o schimbare, trebuie
să fie bolnav şi de aici provin asemenea fenomene. Deci, trebuie să se restabilească
starea de sănatate de mai înainte şi prin aceasta ipohondria va înceta de la sine.
Tocmai oamenii cei mai destoinici care se ostenesc mult prin studii, cad adeseori în
această boală sufletească. Chiar şi într-o casă din cele mai bune construite, poate
să se strice ceva subit.
Părerea mea despre ipohondri, ca şi despre orice alte boli sufleteşti, este că
rădăcina răului trebuie căutată totdeauna în corp, în corpul bolnav. Numai astfel,
scurtându-se boala, putem să aşteptăm o cură sigură. La astfel de bolnavi, trebuie
să încercăm a trezi membrele amorţite, a întări pe cele slăbite şi a pune într-o
mişcare mai vie pe cele inactive, într-un cuvânt a aduce circulaţia sângelui la cursul
său normal şi ipohondrul va fi vindecat.
Cunoaştem un bărbat cu calităţi intelectuale eminente. A trăit mulţi ani foarte
fericit. Lucra uşor cu entuziasm. Deodată a devenit ipohondru. Nu se mai interesa de
loc de profesia sa, se temea de toţi şi ocolea orice societate.
În loc de a i se da ajutor şi de a i se arăta compasiunea de care avea lipsă, el
trebuia să auda zilnic sentinţa dispreţuitoare că este ipohondru şi nu poate fi ajutat,
şi o astfel de atitudine nu trebuie, oare, să deprime pe un asemenea om?
Şi, minune! omul acest (după cum mi-a spus însuşi) a încercat la două
institute de hidroterapie dar acestea i-au agravat starea. Aplicaţiile au fost prea
drastice, prea tari, prea violente, au contribuit mai mult la surparea decât la
reconstruirea unei clădiri distruse pe jumătate.
Tocmai în cazul acesta mi s-a dat ocazia să văd foarte lămurit că apa,
aplicată în modul cel mai lin, asigură cele mai bune şi mai solide rezuItate. Este lucru
clar că un asemenea rău nu se poate înlătura în puţine zile.
Cine respectă obişnuitele reguli igienice ale îngrijirii sănătăţii şi a corpului
(alimentaţie raţională, îmbrăcăminte, aerisire, recreere, curăţenie), nu va cădea în
această boală. La început ea poate fi uşor înlăturată.
Cele mai potrivite, aplicaţiuni de apă sunt spălările corpului întreg sau ale
unor părţi, băile (semi-băi), cu deosebire baia de şezut, înfăşurările scurte şi, în fine,
băile întregi reci.
Pagina 137 din 174
Trebuie să amintesc aici încă două puncte. Este o nenorocire a timpului
nostru că oamenii ţin aşa de mult la băuturi spirtoase, că şi oamenii tineri se dedau
atât de uşor cu vinuri tari. Sângele şi sucurile generaţiei noastre slăbite n-au
trebuinţă de asemenea ingrediente. Să rămânem treji şi multe boli, ivite numai în
timpul mai nou, odată cu progresul va dispare după cuIise.
Un alt rău mai este şi acela că mulţi oameni voiesc a se nutri exclusiv cu
carne, dispreţuind şi ocolind mâncăriIe excelente de lapte şi aluaturile care dau
sucurile şi sângele cel mai bun. Acest mod de a trăi nu poate avea urmări bune, ba
este şi contrar naturii. Numai animalelor răpitoare le-a dat creatorul stomac şi dinţi
exclusiv pentru carne. Omului, însă, fiind creat pentru toate, nu i s-au pus, în ceea ce
priveşte nutriţia, limite aşa de înguste. Sunt nebuni aceia care fac asemenea lucruri
spre ruinarea lor.
Bătături
(Din "Testamentul meu")
Deşi omenirea e ursită să îndure multe suferinţe şi greutăţi, totuşi trebuie să
admitem că oamenii înşişi îşi provoacă singuri multe suferinţe şi necazuri sau sunt
de vină pentru ele. Câte rele nu s-ar înlătura dacă oamenii ar trăi aşa cum trebuie să
trăiască! Astfel ni s-a plâns de curând cineva că are o mulţime de bătături, care îi
cauzează dureri mari, nu poate să facă nici un pas să-i dea o înţepătură sau un
junghi. Până şi în pat l-au durut, când erau iritate.
Şi totuşi omul singur e de vină că are bătături, fiindcă bătăturile se produc
numai atunci când încălţămintea e prea strâmtă, din care cauză se exercită în unele
locuri o presiune neîncetată, iar la fiecare pas o nouă presiune. Această presiune
neîncetată şi repetată asupra pielii determină formarea, încetul cu încetul, a unui
ochi, care se tot îngroaşă şi se întinde mereu, pătrunde tot mai mult înlăuntru şi
devine apoi ceea ce se numeste o bătătură. Şi fiindcă bătătura pătrunde tot mai
adânc în carne, cauzează, şi dureri mari.
Bătăturile deşi sunt totdeauna dureroase, cauzează, mai ales la schimbarea
temperaturii, la frig şi ger, nişte dureri foarte mari, aşa că pentru mulţi sunt
barometrul cel mai exact, după care aceştia ştiu cu precizie cum va fi timpul.
Pentru a scăpa de bătături, mulţi şi le taie din când în când.
Această operaţie, însă, e zadarnică, fiindcă negul tăiat creşte la loc şi astfeI
bătătura se formează din nou.
Vindecarea potrivită constă în a rezolva negul până la rădăcina lui şi prin
această rezolvare straturile se cojesc de la sine. După aceea pacientul să poarte
numai încălţăminte largă, pentru ca bătăturile să nu se formeze din nou.
Ca mijloc de o eficacitate deosebită pentru rezolvarea bătăturilor se
recomandă pansarea cu frunze strivite de iederă. Coada calului, de asemenea, este
un remediu bun contra bătăturilor. Fierbi coada calului, înmoi un peticuţ de pânză în
decoct şi-l pui pe bătătură. Negul se înmoaie atât de bine, încât poţi curăţa straturile
cu unghia.
În ziua de azi se recomandă foarte multe remedii contra bătăturilor, dar
tratarea potrivită constă în a rezolva totul şi a înlătura cauza ce le dă naştere.
Guturaiul
Cele mai multe guturaiuri se nasc de acolo că trecem de la răceala şi de sub
cerul liber prea cu grabă, poate şi asudaţi, într-o odaie caldă. Stând într-un curent de
aer rece câtva timp, putem atrage uşor un guturai. De regulă simţim odată o
strâmtoare în piept, în gât şi în nas. Pare că un bold mic ni s-a oprit în gât. Dacă nu
preîntâmpinăm guturaiul, el se aşează şi se dezvoltă. N-ar fi de loc greu să
rămânem scutiţi de orice guturai, dacă ne-am întări corpul, nu în mod "barbar" ci
raţional.
Pagina 138 din 174
Ce trebuie să facem ca să fim scutiţi de guturai? Un exemplu ne va lumina în
această privinţă. Eu am mers distanţă de o oră cam iute. Afară era o răceala de 12
grade. Am intrat apoi într-o odaie cu o caldura de 14 grade. Această schimbare
rapidă a temperaturii nu se poate opera fără pericol. Făceam mai bine dacă
mergeam ultimele 5-20 minute mai încet şi mai aşteptam câteva minute pe prispa
răcoroasă a odăii. În modul acesta căldura care se urcase prin mersul rapid scădea
şi sudoarea dispărea. Schimbarea aerului nu era bruscă şi, dacă mai făceam în
odaie câtva timp mişcări în sus şi în jos guturaiuI trecea fără pericol.
Dacă simţi consecinţele neprecauţiunii, mai fă o mişcare uşoară în aer şi
într-o jumătate de oră nu vei mai simţi nimic în gât.
Răguşeala nu e altceva decât întinderea guturaiului la organele vorbirii.
Clopoţelul de argint nu dă sunet dacă îl vei lega dedesubt şi vocea cea mai strălucită
nu dă nici un ton dacă organele vorbirii vor fi îngreunate cu o umflătură. Odată cu
înlăturarea guturaiului dispare şi răguşeala.
Sunt oameni care au dispoziţia spre a tuşi. Un lucru cât de neînsemnat, de
exemplu o atingere a aerului curat, îi face să tuşească fără să simtă o durere cât de
mică. Astfel de oameni numai cu greu se poate înlătura. N-are nici o însemnătate,
dacă tusea provine din grumaz ori de la organe situate mai jos. Atare oameni se pot
mângâia cu proverbul: "Cine tuşeşte mult, trăieşte mult".
Alte boli moştenite, nu sunt aşa de nevinovate, ba adeseori foarte serioase,
încât trebuie luate în consideraţie. Aici vom aminti de tuberculoză, care e ereditară în
unele familii.
Aici îşi are locul axioma: Principiis opsta! Trebuie să ne opunem răului îndată,
la început, cu toată hotărârea şi precauţiunea, căci altfel mai curând sau mai târziu,
vom fi siliţi să aducem jertfe. Un guturai neglijat poate deveni, mai ales într-o familie
în care tuberculoza e ereditară, un vierme care roade corpul cel mai viguros şi-l duce
în mormânt. Deci, să fim precauţi! Prin proceduri prudente se pot prelungi şi boliIe
ereditare, fără urmări grele.
După cum se pot întâmpina închegări de sânge în diferite părţi ale trupului,
care pot aduce daune mai mari sau mai mici organismului se pot forma şi închegări
de sucuri. Închegările acestea se pot observa mai bine la nas, cap sau laringe,
într-un cuvânt la toate organele care sunt necesare respiraţiei. Dar, după părerea
mea, nu numai partea aceasta e atinsă, ci răul adânc înăuntrul trupului. O astfel de
stare morbidă se arată adesea toamna, mai des, însă, primăvara.
Nasul e astupat adeseori şi aerul nu poate nici să iasă, nici să intre. Îţi sufli
nasul mai des şi observi că nu ţi l-ai suflat de ajuns şi, de multe ori se poate întâmpla
ca un om, care nu s-a servit niciodată de batistă, să aibă nevoie de două batiste pe
zi. Parcă ar avea o fabrică de materii mucoase, care produce foarte mult din materia
asta! Starea aceasta poate dura de multe ori o săptămână, două, chiar şi trei, până
ce, încetul cu încetul, se goleşte totul. Cei mai muIţi oameni sunt liniştiţi, cel mult se
plâng de multele mucoase din nas. Suportă cu răbdare starea asta displăcută,
pentru că ştiu că, la urma urmei, lucrul nu prezintă nici o primejdie şi că, odată ce
scurgerea se sfârşeşte, organismul intră într-o dispoziţie mai bună. Sunt însă oameni
care îndură un an întreg un astfel de guturai, aşa zisul guturai cronic. De cele mai
multe ori respiraţia se face anevoie şi nu arareori se pierde şi pofta de mâncare.
Suferindul vede foarte bine că întregul organism e atins şi atacat de indispoziţie.
Se naşte întrebarea: Să nu se facă, oare, nimic, într-o astfel de situaţie şi nu
se poate accelera golirea nasului, purtându-se de grijă ca starea aceasta să nu se
repete prea des? Răspunsul meu este că cea mai curată casă e cea mai proprie
pentru locuit şi că acolo unde domneşte curăţenia, acolo e şi cea mai bună situaţie
sanitară. Aceasta aş aplica-o şi la trupul omenesc. Cine se poate îndoi că un guturai,
care se repetă mereu şi durează mult, vatămă organismul? Sunt, deci, de părere că
trebuie să ajutăm trupul în lucrarea sa de curăţire şi să se procedeze în cazul acesta
la fel ca gospodina, care face curăţenie în casă. Ia apă şi peria, spală şi şterge şi,
Pagina 139 din 174
după ce a isprăvit e veselă până într-atâta, încât ar vrea să zică vecinului: "Am
terminat acum o mare lucrare"'.
Nu ştiu în ce mod anume, doctorii pot să determine curăţirea; eu am făcut
câteva încercări, dar n-am găsit nimic care ar putea să ajute. Dacă însă, sprijinim
organismul, care nici el nu-i mulţumit de astfel de materii, atunci vom obţine cel mai
mare succes.
Aşa, de pildă, a venit la mine o mamă şi mi-a povestit: "Iată un an de când
sufăr continuu de guturai; câteodată trebuie să-mi suflu nasul mai des, alteori mai
puţin şi în anumite rânduri nu-l mai pot astâmpăra zile întregi. N-aş putea să scap de
starea asta penibilă; Răspunsul meu a fost: "Spală-ţi de trei ori pe săptămână corpul
întreg, după ce te scoli, cu apă rece. Spălătura, însă, nu trebuie sa dureze mai mult
de un minut! Fă de două ori pe săptămână două băi de jumătate, reci, care să
dureze două secunde şi spală-ţi de trei ori în fiecare dimineaţă partea de sus a
trupului? Cura asta s-o aplici timp de 2 săptămâni şi pe urmă să mai treci pe la mine!
Femeia aceea venea regulat şi îmi povestea ce cantitate mare de mucoase a
dat afară; a observat că cea mai mare parte a flegmei venea din piept şi că,. prin
urmare, pieptul era cu totul încărcat de flegmă. Acum se simte foarte bine, dar mai
are şi azi multă flegmă care-i pricinuieşte o tuse mai uşoară. Nasul, care adesea era
inflamat, ca şi buzele, au reintrat în starea lor naturală. A doua reţetă glăsuia astfel:
în fiecare săptămână câte trei băi pe jumătate, trei duşuri şi 2 turnări pe genunchi
sau umblare prin apă. După 14 zile murdăriile se sfârşiră şi bolnava se însănătoşi.
Pentru ca guturaiul să nu apară din nou şi ca organismul să nu sufere astfel de
închegări de flegmă, i-am dat sfatul să continue de a face şi în fiecare săptămână
câte două băi până la brâu şi să-şi spele în fiecare dimineaţă, de două-trei ori, partea
de sus, a corpului, pentru ca organismul să se întărerscă şi mai mult. Aşadar, la
guturaiul acesta, nu erau astupate numai capul şi nasul, ci se aflau îngrămădiri de
flegmă şi înlăuntrul trupului. De aici provenea şi faptul pe care mi l-a mărturisit
femeia că urina se tulburase foarte tare şi că se depunea în sticlă un strat foarte
gros. Prin urmare, îngramădiri de flegmă se aflau în diferite părţi ale corpului şi chiar
dacă indispoziţiile acestea nu sunt primejdioase, dar nu sunt numai displăcute, ci
slăbesc şi partea dinlăuntru a trupului şi cine ştie dacă astfel de slăbiri nu pot forma
o pregătire a descompunerii sucurilor?
Dar dacă căpătaţi un guturai la nas, atunci leacul cel mai simplu este să vă
spălaţi regulat dimineaţa şi seara partea de sus a trupului. Dacă însă vreţi să
îndepărtaţi guturaiul foarte iute, atunci culcaţi-vă în pat pentru o singură zi, spălaţi-vă
la fiecare ceas partea de sus a trupului şi înveliţi-o imediat după spălare cu un şervet
uscat, pentru ca vaporizarea să dezvolte o căldură plăcută care curăţă trupul mai
iute şi mai deplin de orice. Aplicarea aceasta ajută mai iute decât toate, căci astfel
de indispoziţii provin numai din respiraţia în aer rece, care a împiedicat vaporizarea
trupului. Guturaiul nu e altceva decat o împiedicare momentană a transpiraţiei.
Deoarece guturaiul îşi face mai întâi apariţia la nas, acesta trebuie întărit cât
mai mult. Am fost întrebat adeseori ce-i de făcut pentru a nu căpăta guturaiul de nas
şi am răspuns: Dacă dimineaţa, la spălat, absorbeam cu nasul un pumn, cu apă
proaspătă şi rece chiar de ar fi ca să ne lasă pe gură câteva picături, atunci ne
ocrotim împotriva guturaiului. Dovada mi-o dau nenumăraţi inşi care au suferit de
guturai şi s-au servit de mijlocul acesta. Acelaşi procedeu ocrotitor se poate aplica şi
gâtlejului, dacă lăsăm să pătrundă aer rece sau dacă bem apă prea rece. Un astfel
de guturai de gâtlej, la care se umflă puţin şi mucoasele se poate numi, de
asemenea, o mică inflamaţie.
Dacă presupunem că în trup zace un noroi de flegmă şi că organismul, în
întregul său n-a transpirat de ajuns, atunci putem sprijini dizolvarea şi ieşirea
materiilor apoase atât prin aplicaţiile cu apă, cât si prin influenţarea asupra
intestinelor. Aici ceaiurile dizolvante exercită o înrâurire bună. Cine are o închegare
de flegmă însemnată la piept şi ia zilnic o ceaşcă de ceai de coada calului, va vedea
Pagina 140 din 174
la a doua ceaşcă, cât de multă flegmă iese în comparaţie de cum ieşea înainte.
Dacă închegarea e straşnică la piept şi plămâni, atunci recomand cu stăruinţă ceaiul
de viorele amestecat cu coada calului şi pelin. Din acest ceai să se ia, dimineaţa şi
seara, câte trei-patru linguri. Ceai de coajă de stejar amestecat cu coada calului şi
jaleş are ca efect dizolvarea, extragerea şi contractarea.
Cataruri (guturai) de piept, de băşică şi de rinichi
În conferinţele precedente am vorbit despre catarul de nas, laringe, ochi şi
urechi. Nu ştiu câte părţi ale trupului se pot îmbolnăvi de catar. În tinereţea mea,
când avea cineva ochii roşii, nu i se spunea că are catar, ci că suferă de o inflamaţie
de ochi. Astăzi, toate acestea se caracterizează prin cuvântul catar. Catarurile se
nasc, după cum am mai arătat, în urma unei răceli. Diferite părţi ale trupului
omenesc pot, fi atinse de catar, precum sunt: ochii, urechile, laringele etc. Din
catarurile acestea se pot naşte boli din cele mai primejdioase, şi mă gândesc adesea
la vorba unui medic celebru care m-a tratat multă vreme: fiecare catar poate deveni
izvorul unei boli grave şi de aceea să nu fim nepăsători faţă de el. Pe de altă parte
însă, nici prea multă îngrijire şi politeţe nu trebuie şi nici nu trebuie să-l tratăm
legându-ne cu tot soiul de legături la cap, la gât sau în oricare altă parte unde ni se
pare că s-a adunat ceva. Să nu facem niciodată aşa ceva, căci prin aceasta
dezvoltăm acolo, unde s-a pus legătura, mai multă căldură şi ne moleşim.
Mai periculoase decât toate sunt catarurile de piept. Ele se pot întinde de-a
lungul pieptului sau numai asupra câtorva părţi ale pieptului. Sunt inflamaţii care se
declară la început numai pe o parte a pieptului şi care de cele mai multe ori, se
lăţesc pe toată întinderea internă a pieptului. Catarul de plămâni, care poate deveni
foarte periculos, trebuie tratat totdeauna cu cea mai mare îngrijire, pentru a-l putea
înlătura. Când, zic "cu cea mai mare îngrijire", unii ar putea crede că trebuie să facă
foc, chiar, dacă-i cald în casă şi poate multe altele, ce se întrebuinţează la cataruri.
Dar după cum am arătat, este o greşeală a proceda în acest chip. Când se întâmplă
ca în piept sau în bronchii,, în plămâni sau în piept, să domnească un catar, atunci
prima grijă să fie cumpătarea! Cu cât stomacul e mai puţin plin, cu atât e mai puţin
pericol. Şi cu cât e mai plin, cu atât frecările sunt mai puternice, cu atât inflamaţia
poate deveni mai mare. Dar înainte de toate trebuie să ne ferim de băuturi spirtoase
şi să nu facem şi noi ca servitorul acela care, având catar, era luat în râs de toată
lumea zice: "Trebuie să pun mâna pe pungaşul ăsta!" şi se puse pe băut bere. Dar
prin aceasta îsi atrase un catar în toată regula, încât era într-adevăr în pericol de a
muri. Căldura care se dezvolta într-însul provocase o inflamaţie cumplită. Căpătă
pneumonie şi catar de piept şi cine ştie ce alte multe inflamaţii mai mari sau mai
mici.
Dacă omul s-ar fi păzit şi s-ar fi dedat aplicaţiilor de apă corespunzătoare
pentru eliminarea germenilor bolii, atunci s-ar fi însănătoşit. Prin urmare, catarul de
plămâni e cel mai periculos. Când plămânuI se umple cu flegmă, când sărmanul om
nu mai e tânăr, atunci organismul nu mai poate funcţiona bine. Dar de o însemnătate
şi mai mare este influenţa plămânului asupra inimii. În cazul acesta poate să cadă la
pat şi moartea să-i provină din catar. Cel mai bun lucru este când, îndată ce simţim
catarul, începem să căutăm mijloace de apărare. Şi acum să vorbim despre toate
catarurile, fie de laringe, de plămâni, de piept sau orice altă inflamaţie din partea de
o sus a trupului. Toate acestea pot fi vindecate printr-unul şi acelaşi mijloc. Şi aici voi
povăţui să se faca spălături şi, îndeosebi, spălătura părţii superioare a corpului.
Dacă nu suntem destul de puternici pentru a face baie la picioare, atunci cel mai bun
lucru este să ne culcăm într-un pat bun şi să ne spăIăm în pat. Şi această spăIătură
să se facă la fiecare ceas. Să nu mâncăm decât când simţim foame. A nu mânca
este în orice caz mai bine pentru bolile interne. Se face o greşeală în îngrijirea
bolnavilor, când îi întrebăm mereu dacă n-au încă poftă de mâncare. Ar fi mai bine
să zicem: "Trebuie să mănânci puţintel; asta-ţi dă putere şi viaţă".
Pagina 141 din 174
Când bolnavul n-are poftă de mâncare, atunci să nu mănânce decât când e
absolut necesar, dar nici nu trebuie să nu mănânce de loc. Niciodată să nu facem pe
bolnav să mănânce prea mult, pentru că-l speriem când ne jelim mereu şi-i repetăm:
"Trebuie să mănânci, aşa nu merge". În chipul acesta insuflăm bolnavului frică şi
gânduri de tot felul. Şi la urma urmei îl silim pe bolnav să mănânce fără să fie
nevoie, şi-şi alege mâncări pe care firea lui nu le permite. Alimentele rămân înlăuntru
fără a putea fi mistuite; puţin câte puţin ele devin netrebuincioase şi natura nu mai
ştie ce să facă cu ele. Atâta vreme cât bolnavul nu cere mâncare şi n-are poftă, să
nu i se dea decât foarte puţin. Cu cât stomacul e mai puţin plin, cu atât boala are mai
puţină putere şi cu atât devine mai puţin primejdioasă. Încărcarea peste măsură a
stomacului va fi întotdeauna pagubitoare bolnavului; măncarea silită nu foloseşte Ia
nimic, ci mai repede strică.
Se poate, însă, ca bolnavului să-i fie sete! Atunci trebuie să fim foarte
prudenţi! Întocmai cum nu trebuie să-i dăm mâncare prea multă, tot aşa trebuie să
îngrijim ca să nu bea prea mult! O astfel de sete, ca a bolnavului, nu se poate potoli
deodată! Un incendiu se poate potoli la începutul său cu câteva ocale de apă. Tot
astfel putem reuşi şi cu câteva pahare de apă ca să stingem setea organismului.
Printre încercările, pe care le-am făcut, cea mai bună este de nu da bolnavului
deodată decât o lingură plină cu apă. Întotdeauna să fie lângă el câte un pahar cu
apă şi la fiecare jumătate de ceas, sau la un ceas, să se dea bolnavului câte o
lingură plină. Dacă cu atata nu reuşim, apoi nici cu un litru de apă nu-i stingem
setea. Prea multă apă în stomac îşi poate ajuta stomacul cu un litru de apă, de vin,
de bere sau de limonadă? Aici trebuie să fim prudenţi! Să ne oprim numai la băutura
Creatorului. S-o întrebuinţăm, când suntem bolnavi, numai cu câte o lingură! Atâta
vreme cât avem încă băutura naturală a TatăIui nostru din cer, avem cel mai bun
mijloc. Apa. serveşte la răcoreală, la digerarea alimentelor şi în genere, întregii firi.
Căci pe ea a creat-o Creatorul însuşi. Prin urmare spălături dese ale părţii, de sus a
trupului si apă băută cu lingura! "
Dar de câte ori trebuie să facem spălături la catarul de piept? Să nu pierdem
din vedere că sunt inflamaţii. Dacă chiar la început nu sunt atât de periculoase, mai
pe urmă se poate dezvolta o inflamaţie de plămâni, pleurezie sau junghi, pe care
bolnavul de obicei nu le poate suporta. SpăIăturile să se facă de atâtea ori, de câte
ori fierbinţeala începe să se arate şi să se simtă, cuprinzând tot braţul de la subsuori.
Trebuie să aşteptăm timp de o jumătate de ceas şi dacă trupul începe să asude,
atunci e semn că boala începe să descrească; căci sudoarea nu e altceva decât o
eliminare a materiilor stricate, o eliminare prin catar ori inflamaţie a materiei bolnave
dezvoltate în trup.
Ştiu însă un tratament, care e mult mai bun decât cel precedent. Şi eu îl
prefer. Luăm cazul că am avea un catar grav sau dureri şi greutăţi în piept, în
plămâni, parte şi la inimă şi parte şi la cap. Atunci e bine să se pună un lighean mare
lângă pat şi la fiecare oră sa ne dăm jos din pat pentru a intra în lighean, aşa încât
sa ne vină apa până la piept; în acelaşi timp trebuie să ne spăIăm iute partea de sus
a trupului şi întreaga baie să nu dureze, în orice caz, mai mult decât patru până la
cinci secunde. Şi, asta trebuie să se facă foarte iute. Va fi de ajuns ca apa să ajungă
până la mijlocul trupului, lăsând partea de sus a trupului nespălată. Căci răcoarea nu
se întinde numai în partea de jos a trupului, ci ea pătrunde şi în sus, potolind şi
căldura părţii de sus a trupului. Când omului îi e tare sete, apoi îi e sete întregului
trup. Setea însă se manifestă numai pe cerul gurii. Dar spăIăturile combat cu energie
aceste boli şi le vindecă de minune. Toate catarurile din partea de sus a trupului le
putem vindeca în modul menţionat. Dar de băut să nu se bea decât numai apă
curată. Aceluia căruia cu vremea i se urăşte să bea apă, poate să amestece niţel
ceai în apă. Dacă se pune în apă o lingură de ceai de pelin, apa are cu totul alt gust.
Nu e aşa de amară; se poate obişnui iute oricine cu ea şi o poate bea cu plăcere.
Pagina 142 din 174
Dintre catarurile, care au mai rămas, dureroase şi periculoase sunt: catarul de
băşică şi catarul de rinichi, şi acestea sunt foarte, dese astăzi. Catarul de băşică
survine mai ales la sexul femeiesc decât la, cel bărbătesc! S-ar putea crede că
băşica, care totuşi face parte din corpul interior, n-ar putea fi atacată de un catar;
trebuie să spun că, în tinereţea mea - aceasta o vor spune şi toţi doctorii bătrâni -
erau foarte puţine cataruri de băşică şi că azi dimpotrivă, ele constituie o plagă
generală. Care poate fi cauza? Aici nu trebuie să întrebăm mult. De când s-au
introdus şalurile de gât, s-au iscat tot felul de boli de gât la oameni, aşa încât puţin
câte puţin au rămas iar neîntrebuinţate, şi mulţi zic: "Cu nici un preţ nu mai port şal la
gât, pentru că am observat că întotdeauna am guturai". Tot astfel putem zice: De
când se moloşesc trupurile şi în special părţile de jos ale trupului, de atunci catarurile
de băşică au devenit aşa de dese. Dacă întrebaţi de ce tocmai sexul femeiesc e aşa
de des atacat de această boală, vă pot răspunde că nu veţi găsi o singură femeie
care să fi suferit de băşică, şi care să nu fi purtat pantaloni. Fără îndoială, e o
nenorocire mare pentru sexul femeiesc că corpul lor e aşa de moleşit şi din cauza
asta nu numai catarurile de băşică, ci şi celelalte boli ale corpului inferior, precum
catarurile, se dezvoltă aşa de des. Întrebaţi la o clinică, unde în fiecare zi se fac tot
felul de operaţii, dacă nu e moleşirea cauza celor mai multe operaţii care se fac în
partea de jos a trupului. Întrebaţi şi veţi afla că dacă n-ar fi purtat pantaloni, n-ar fi
suferit de asemenea boli. Întărirea este singurul mijloc de apărare în contra miilor şi
zecilor de mii de boli. Moleşirea este pricina tuturor bolilor. Dacă cu treizeci sau chiar
cu douăzeci de ani înainte s-ar fi spus unei ţărănci să atârne între rufele spălate şi o
pereche de pantaloni de damă, cu greu s-ar fi găsit una care să poată pricepe una
ca asta. Tot satul ar fi râs de ea. Acum ele poartă fără ruşine izmene bărbăteşti. Nu
e destul că îi ţin pe bărbaţI sub papuc, vor să le mai ia şi îmbrăcămintea. Copiii,
astăzi, la un an şi jumătate, poartă deja pantaloni; trebuie să poarte pantaloni. Nu va
trece mult şi te pomeneşti că vor aduce copilul îmbrăcat cu pantaloni la botez. Aşa
de departe mergem cu moleşirea, că râdem cu toţi de lucrurile şi de obiceiurile,
vechi, le ţinem drept prostii, ne batem joc de ele, ca acum de pildă. Mulţi dintre aceia
care sunt de faţă aici, poartă pantaloni şi, gesigur, au râs şi şi-au lăsat pantalonii pe
care îi poartă, acasă. Dacă se răceşte puţintel aerul, scoatem nasul pe fereastră şi
zicem: "Azi e frig, o să fie ger, trebuie să pun pantalonii”. Aşa se face azi, şi pentru
că azi femeile poartă şi ele pantaloni, bărbaţii cred de cuviinţă a purta două perechi
de pantaloni. Ei cred, la urma urmei, că dacă femeile poartă o pereche de pantaloni,
atunci bărbatul are dreptul la două perechi. Aşa se întâmplă că poartă două perechi
şi aşa se pomenesc de cele mai multe ori cu cataruri de băşică. Dacă ar fi aici zece
care să sufere de băşică şi ar trebui să jure dacă au purtat pantaloni, atunci ar trebui
să mărturisească modul acesta de moleşire şi spre dovadă să ridice degetele în sus.
Ei se vor scuza ca toţi imprudenţii şi vor zice: “Da, port pantaloni dar foarte subţiri, de
olandă fină". Pe urmă, vara se pun pantaloni de lână peste cei subţiri, şi iarna se
pune lâna pe piele şi pantalonii subţiri deasupra. De la un pantalon trecem la altul de
la cel subţire la cel de lână şi aşa ajungem la catarul băşicii. Dacă mi se prezintă
douazeci de bolnavi la picior spre vindecare, întreb numai atâta: E veche boala? La
bolnavii care suferă de un catar de băşică căpătăm la fiecare întrebare o nouă
văicăreală drept răspuns. Nu sunt oare persoanele acestea într-o mizerie vrednică
de compătimire? Care e sfârşitul, dacă nu vor face o cură straşnică? Şi în cazul
acesta se spune des: “Catarul a fost dureros, dar acum e grozav de tot”. În chipul
acesta se formează un cancer. Pacientul de multe ori îşi zice: "Eu însumi sunt de
vină". Şi aceasta e foarte dureros. Şi contra tuturor acestor boli există un mijloc, care
e oarecum sigur, şi anume întărirea. Nici o persoană de sex feminin să nu poarte
pantaloni. Ţin minte că, în tinereţea mea, au murit câteva persoane îngheţate. În
anul 1829 era frigul la culme în acest secol. Într-o noapte au amorţit patru persoane,
dar nu erau cei mai întăriţi. Un om întărit nu îngheaţă aşa de iute. Cu cât însă
Pagina 143 din 174
oamenii se moleşesc mai tare, cu atât îngheaţă mai mult, cu atât gerul e mai
periculos pentru ei şi cu atât vindecarea mai grea.
Dar cum să influenţăm asupra băşicii? Trebuie să luaţi în seamă că aceste
organe sunt foarte gingaşe. De aceea şi bolile care atacă aceste organe sunt foarte
periculoase şi vătămătoare. Putem curăţa cerul gurii cât se poate de bine, dar
înăuntrul trupului nu e aşa de uşor. Pacienţi de aceştia au venit cu sutele vara asta şi
mai înainte. Putem râde de un lucru ca acesta? E de ajuns numai să mă gândesc la
mizeria aceasta şi pot spune destule. Tot aşa e şi cu catarul de rinichi. Cauza
acestuia e tot moleşirea, iar vindecarea e grea. Dintre bolile care mi s-au prezentat,
cele mai neplăcute sunt catarul de băşică şi de rinichi. De obicei bolnavii vin când
organele sunt deja atacate şi putrezite şi când ştiinţa e zadarnică în cercetările ei. În
împrejurările acestea e foarte greu de vindecat. Nu putem scoate un rinichi putred ca
să punem în locul Iui altul nou. Când băşica e putredă şi sleită de atâtea inflamaţii,
cum mai putem veni în ajutorul ei? În astfel de băşici, chiar şi urina e aprinsă, după
cum ne-o arată şi culoarea. Urina conţine multă sare, ea mănâncă într-una pereţii
băşicii şi boala poate deveni fără leac. E foarte grav cu aceste boli. Dintr-o sută de
cazuri, 96 provin din moleşire. Dar nici un stat nu le ajută; dacă le faci femeilor
observaţie că se strâng, apoi râd; şi dacă ajung într-o stare deplorabilă, plâng, dar
nu cred că ceea ce le-a adus în starea asta, e corsetul. La urma urmei ele dau peste
ceea de ce fugeau, vrând-nevrând. Asta se întâmplă femeilor cu miile şi cu sutele de
mii, care nu numai că plâng amar când ajung într-o astfel de stare mizerabilă, dar îşi
şi spun: "Noi singure suntem vinovate de mizeria noastră!" Dacă am începe să
întărim copiii, atunci ar creşte oţeliţi. Dar astăzi educatorii sunt de cele mai multe ori
nişte persoane care nici ele singure nu sunt educate. Sunt educatori care sunt
nevoiţi să-şi spună: "Suntem moleşiţi şi copiii care ni se încredinţează, trebuie să fie
şi ei moleşiţi". Când e frig, ţinem totdeauna şalul ori blana la gură, ba nici nu ieşim
afară. Şi dacă Dumnezeu dă vreo zi caldă, apoi nu e destulă umbră. Ei, ce e de
făcut? Unii copii nu pot suferi soarele, dar nu-i ducem la aer. Câţi vor fi care n-au
lepădat toată vara mănuşile de la mâini! Şi cum s-or fi simţind mâinile lor! Ca de
cocă, unsuroase, pentru că porii nu pot răsufla în voie. Parcă trebuie să stea mâna
în mănuşi ori în murdărie. Îndată ce vine toamna ori iarna, mâinile sunt reci, ca
gheaţa, şi ca mâinile sunt şi picioarele. De ce oare ar fi ruşine să-şi arate cineva
mâna cu cele cinci degete? Nici nu-mi, poate intra în cap cum poate fi aşa ceva o
ruşine. Acum doi ani, cu ocazia unei vizite, mi se spuse: "Când vii în societate, nu
trebuie să fii fără mănuşi. Eu însă răspunnsei: “Dacă mă goniţi, atunci am cel mai
bun motiv de a pleca”. Cine nu mă poate suferi fără mănuşi, pe acela nu-I pot suferi
cu mănuşi.
UmfIătură la genunchi
O fată de 30 de ani avea o umflătură mare de la încheietură până peste
genunchi. Umflătura îi producea câteodată dureri mari şi ardea. Bolnava a
întrebuinţat medicamente o jumătate de an, între altele şi un bandaj de gips timp de
13 săptămâni şi altul timp de 8 săptămâni. Starea ei s-a agravat astfel că numai
putea atinge pământul cu piciorul; îndeosebi o durea încheietura genunchiului.
Neputându-se folosi cu nimic, s-a făcut încercare cu flori de fân, legându-i-se
acestea de la încheietură până la mijlocul şoldului. Durerile au început îndată să
slăbească şi umflătura să scadă. Când umflătura dispăru pe jumătate, s-au
întrebuinţat la fiecare a doua zi duşuri la piciorul de care suferea. După 8 săptămâni
putu să umble bine cu piciorul şi după puţină vreme fata s-a reîntors la munca sa
cea grea.
Umflături la oase
Adseori se ivesc umflături tari împrejurul oaselor, cu deosebire la fălci, la
încheieturi, la genunchi şi în alte părţi cu oase. S-ar putea crede că au crescut iarăşi
Pagina 144 din 174
oasele. Boala e grea, ceea ce se vede din frigurile ce-l prind pe om şi din timpul
îndelungat pe care îl cere vindecarea (adeseorI de la 14 zile până Ia trei săptămâni).
Într-adevar, astfel de umflături reclamă totdeauna mare precauţiune în tratament şi o
intervenţie rapidă. Neglijându-se boala, osul trece în disoluţie şi ajutorul nu mai e
uşor, ba, adeseori, imposibil.
Remediile cele mai bune şi mai grabnice sunt: să se pună la locul umflat, de
două-trei-patru ori, cataplasme. Cele mai probate sunt cataplasmele cu fiertură de
flori de fân, paie de ovăz, mai departe cataplasmele cu fenugrec fiert.
La umflăturile de la încheietura picioarelor grăbesc vindecarea înfăşurările
scurte la fălci, un şal sau o legătură la gât, la genunchi o înfăşurare a întregului
picior. E de ajuns a întrebuinţa aceste mijloace o dată pe zi.
Colicile
Colicile împreunate cu vărsături şi cu durerea stomacului se ivesc în mod
subit. Nu li se cunoaşte cauza şi provenienţa. Se poate să fie precedate la o răceală,
de o înfierbântare sau să vină din mâncare ori din băutură. Un astfel de bolnav
trebuie pus imediat în pat, să i se pună o cârpă pe trup (poate şi un vas cu care se
încălzeşte patul, cu apă caldă) şi să se acopere bine, aşa ca să nu pătrundă aerul.
Ca mijloc de uşurare să i se dea o mică măsură de lapte fiert cu chimen. Acest
medicament simplu de casă e de ajuns.
În ce priveşte mâncarea şi băutura să i se dea, în timpul cât va ţine această
stare, mâncăruri simple de tot, puţin sărate şi piperate, şi uşor de mistuit. Cine se
îndestulează cu apă sau cu lapte, e de lăudat. Pot recomanda şi apă cu ceva vin.
Formarea de gaze în stomac şi în canalul intestinal.
Colică de vânturi
Dacă oamenii sunt canoniţi de nenumărate boli, dintre care unele mai grave şi
altele mai uşoare apoi vânturile şi gazele sunt şi ele o boală care cauzează la mulţi
mari suferinţi. Oamenii afectaţi de această boală au o mare nelinişte sau fierbere în
intestine, simt adesea mari vâjieturi şi bâjbâituri, sunt frământaţi de o indispoziţie sau
durere locală şi dau drumul la multe gaze, care ies fie pe dinainte, fie pe dinapoi,
după care pacienţii simt o uşurare. Dacă gazele strânse sunt în cantitate mare,
atunci provoacă la unii frică, iar la alţii mai ales ameţeli, durere de cap sau alte
afecţiuni, junghiuri în spate şi în şale, şi altele.
De unde vin aceste gaze, aceste apăsări? Cauzele pot fi diferite. Când într-o
conductă de apă burlanul nu e curaţat vreme îndeluIungată, apoi unele materii sau
substanţe ale apei se lipesc de burlan; sau să luăm un burlan care merge din sobă
în coş şi care se umple din ce în ce cu funingine. Tocmai aşa se poate fixa pe
intestine o mulţime de depozite şi transpirarea lor formează gazele. Cu cât se strâng
mai multe asemenea rămăşiţe de materii, cu atât intestinele se fac mai strâmte şi cu
atat lărgirea mai mare. Călătoria mâncărurilor prin intestine va deveni mai lentă, şi în
urma acesteia nu va întârzia de a se ivi o oarecare lenevire şi slăbiciune. Dar dacă
aceasta se întâmplă în genere în intestine, nu trebuie să ne mirăm că se exercită o
oarecare presiune asupra abdomenului, şi abdomenul se buhăieşte cu totul în urma
acestei apăsări, ceea ce dă naştere la o astupare mecanică a canalului natural.
Dacă mâncărurile nu sunt bine digerate, când se mănâncă prea peste măsură de
mult, asa încât mare parte din mâncăruri nici nu poate fi frământată şi digerată, ci
este expulzată în cea mai mare parte nedigerată, atunci se dilată inegal, într-un loc
mai mult, într-altul mai puţin. Aceste dilataţii mai mult sau mai puţin puternice au însă
ca efect nişte tulburări şi o incomoditate, care sunt foarte vătămătoare, căci slăbesc
natura şi o reduc la inactivitate.
Acelaşi efect îl au mâncărurile pe care stomacul nu le digeră, adică acele
mâncăruri care nu pot fi atacate de sucurile stomacului şi trebuie să fie scoase afară
Pagina 145 din 174
neuzate şi neutilizate. Cel mai bun exemplu îl avem la cai. Când ovăzul cu care a
fost nutrit un cal bătrân este scos pe câmp ca îngrăşământ, el încolţeşte din nou,
ceea ce dovedeşte că a rămas neatins. Aşa se întâmplă şi cu unele mâncăruri care
au trecut prin intestinul omenesc; ele rămân nedigerate şi nu fac decât a cauza
indispoziţii şi incomodităţi. Apoi există şi multe mâncăruri care unora le plac foarte
mult, precum: ridichile, varza nemţească, în genere multe legume fierte în apă, mai
ales varza roşie.
Mulţi inşi care au suferit astfel de incomodităţi ştiu prea bine care mâncăruri le
cauzează gaze şi care nu.
Anemicii şi nervoşii se plâng de obicei, de vânturi fiindcă la dânşii nu există
activitatea şi eliminarea trebuincioase; sucurile sunt stricate, hrana este scoasă afară
pe jumătate neîntrebuinţată şi nu poate decât să incomodeze la trecerea ei prin
canalul intestinaI. Ca un foc, care arde încet şi dezvoltă mult fum, tocmai aşa se
strâng în intestine gazele din cauza digestiei lente. Mai cu deosebire însă suferă de
gaze oamenii care au o natură foarte rece, al căror stomac are prea puţină căldură.
Aceştia păţesc cu digestia ca femeia care vrea să gătească bucate cu lemne verzi;
ea capătă mult fum şi aburi, dar bucatele nu se gătesc bine.
Dar ce să le faci oamenilor? Aşa sunt ei făcuţi ca să nu aleagă cum se cade
mâncărurile; caută numai ceea ce pare gustos cerului gurii şi mănâncă când lucruri
prea dulci, când prea acre·, apoi trufandale şi bucate neobişnuite, adesea nu numai
cu neputinţă de mistuit, dar chiar cu desăvârşire nesănătoase. Aceşti oameni nu
trebuie să se aştepte la nimic bun de la toate acestea; cu atâta se aleg şi ei, că acele
mâncăruri le încarcă stomacul şi îi supără prin aglomeraţii stagnante şi prin formare
de gaze.
Nu trebuie, de asemenea, să uităm că în interiorul intestinelor se face o
fermentaţie, cât timp nu este eliminat tot ce este netrebuincios. Ca orice foc, aşa şi
fermentaţia îşi are fumul ei, şi fumul aici sunt gazele.
Când se strâng dar la un loc atâtea boli şi fermentaţia devine puternică,
formarea gazelor va fi mai puternică, şi toate relele enumerate se vor ivi mai mult
sau mai puţin.
Există apoi oameni care ţin mai totdeauna gura deschisă şi sorb în chipul
acesta prea mult aer, din care intră mult în stomac şi în intestine. Aceasta are loc
mai cu deosebire când unii oameni mănâncă prea iute, nu mestecă bine şi când
mâncărurile sunt înghiţite umplute cu aer. Astfel ţăranul la care am servit odată, avea
foarte multă dreptate când interzicea să se vorbească la masă. Negreşit că ţăranul
nu s-a gândit la aceasta, ci credea numai că cu vorba se pierde multă vreme
degeaba, căci nu se lucrează.
După cum gazele se pot strânge mai tare sau mai slab, tot astfel se pot
înmulţi până într-atât să dea loc la o boală grea, colica de vânturi, la care se face o
lărgime prea mare a intestinului gros, cauzând durerile cele mai violente şi putând da
loc la plesnirea intestinului. Dacă intestinele sunt foarte şubrede şi slabe şi dacă se
iveşte atunci o asemenea lărgire, aceste gaze pătrund prin intestinul gros în
cavitatea pântecelui, ceea ce negreşit nu se poate face fără dureri mari şi este şi cu
totul nenatural.
Când se acumulează multe gaze şi produc dilataţia mare a intestinului gros,
se naşte lesne o stare care, după cum am zis, se numeşte colică de vânturi. Durerile
sunt mari şi deşertarea gazelor este imposibilă.
Aici trebuie, înainte de toate, să se curme durerile şi vânturile să se risipească
din nou. Această colică de vânturi au tratat-o străbunii noştri cu diferite leacuri
băbeşti. Unii întrebuinţau capace de pământ calde, le înveleau într-un prosop şi le
puneau pe locul unde simţeau durerea; alţii puneau într-un săculeţ 1 1/2-2 kilograme
de ovăz, îl lăsau să stea câtva timp pe maşina de gătit şi încălzeau apoi cu el locul
dureros. Cunoaştem o femeie care suferea mult de colică de vânturi; lua două
cărămizi, le încălzea bine şi îşi punea una din ele într-un prosop cu care se înfăşura;
Pagina 146 din 174
dacă se răcea cărămida, punea pe cealaltă, şi aşa urma înainte până ce încetă orice
durere. Dar acelaşi serviciu îl face şi un prosop îndoit în patru sau în şase, înmuiat în
apă şi oţet, pe care îl pui cald de tot; îl reînoieşti la fiecare 12-16 minute, până ce
durerile au încetat de tot. Pe lângă aceasta se poate lua intern ceai de fenicul fiert şi
lapte în care s-a fiert fenicul şi pe care îl bei fierbinte; acestea fac să înceteze
durerile în scurt timp; 6-8 picături de unt de cuişoare şi de anason sau pelin, luate
într-o Iingură de apă caldă, de asemenea alină durerile în timpul cel mai scurt. Dar
să nu se uite că aceste leacuri nu fac decât să potolească durerile, însă cu aceasta
nu s-a înlăturat cauza colicei. Dacă bolnavul îşi va pune zilnic o compresă aplicată
deasupra şi mai târziu o compresă dedesubt sau vice-versa atunci şi cauza colicei
va fi în curând înIăturată. Dacă însă pacientul e în toate puterile lui, adică robust şi
voinic, atunci o semi-baie, un duş la pulpe sau un duş pe spinare, vor face cele mai
bune servicii.
După cum gazele pot da naştere la boli şi dureri în intestine, tot aşa pot
pătrunde în sus ca fumul în coş; ba se pot ivi chiar şi la cap, provoacă la unii
ameţeală, la alţii dureri de cap, dureri de ochi, iritaţii, dar mai ales insomnie şi dureri
la coapsa dreaptă sau stângă, precum şi nervozitate acută.
Gazele se formează când corpul se află într-o inactivitate mai îndelungată, de
exemplu la oamenii pe care ocupaţia sau profesia îi ţine mereu în acelaşi loc, unde
fatalmente trebuie să se prăpădească, dacă nu vor căuta prin diferite remedii, să
împiedice ca să se formeze prin aglomerări stagnante astfel de gaze.
Ce remediu poate să vindece o asemenea infirmitate şi cum se poate preveni
mai lesne? PrimuI remediu este apa rece, întrebuinţată extern, apoi apa rece şi
buruienile întrebuinţate intern. Oamenii canoniţi de gaze au natură slabă. Această
slăbiciune se înlătură prin apa rece, prin care nu numai că se deşteaptă natura şi se
excită la o mare activitate, ci se elimină în acelaşi timp, şi gazele.
Christian se plângea: "Sunt sănătos în tot corpul, dar simt o mare slăbiciune şi
toropeală în pântece, sunt totdeauna tare buhăit şi uneori nu sunt bine dispus".
Christian să facă trei duşuri la pulpe, două duşuri pe spinare şi un duş complect. Prin
aceste duşuri se fortifică natura şi gazele se vor împuţina foarte repede. Dacă va
face în săptămâna a doua trei semi-băi, două duşuri pe spinare, un duş pe pulpe,
semibăile vor fortifica tot abdomenul, vor avea asupră-i o acţiune astringentă şi vor
elimina multe-gaze, prevenind şi o altă acumulare. Dacă apoi va mesteca şi înghiţi în
prima zi zece, a doua zi cinsprezece, a treia zi douăzeci şi cinci boabe de ienupăr,
se vor dizolva şi elimina prin aceasta multe materii uzate şi gazele se vor împuţina.
Zilnic o ceaşcă de ceai de fenicul şi de pelin face de asemenea, a se expulza multe
materii stricate, cu care se deşartă şi gazele. Dacă se fierbe aloe cât se ia pe vârful
cuţitului, într-un sfert de litru de apă, la care mai adaugi o lingură de miere, şi iei în
toate zilele, dimineaţa şi seara, trei linguri din această băutură, care deşi nu e tocmai
plăcută, este cu atât, mai eficace, şi dacă urmezi astfel 4-6 zile, atunci se va expulza
o mare cantitate de mucozităţi, prin care şi gazele, vor scădea în mod considerabil
sau vor fi înlăturate cu desăvârsire. Numai să se aibă în vedere a se menţine
aplicările de apă prescrise şi că trebuie a se exercita o îndoită acţiune internă şi
externă. Iar coaja de stejar, pelin şi coada calului, zilnic o ceaşcă în două porţiuni,
expulzează de asemenea mucozităţile de prisos şi ajută la înlăturarea gazelor.
Dacă formarea gazelor provine de la mâncăruri nedigerate bine şi dacă în
intestine sunt aglomeraţii stagnante de oarecare dimensiune, atunci la oameni
robuşti două duşuri pe spinare şi două spălături întregi în pat pe săptămână vor avea
un efect bun. De asemenea trebuie să se intervină şi intern pentru îmbunătăţirea
stomacului şi eliminare. La aceasta serveşte într-un mod cu totul deosebit pelinul şi
jaleşul, cu fenicul, băut zilnic o ceaşcă în trei porţii. Rădăcina de soc, boabele de
ienupăr si coada calului, alternate cu ceaiurile pomenite, au un efect foarte favorabil;
dacă mai iei un pahar cu aloe şi miere în trei porţii pe zi, obţii, odată cu fortificarea
naturii, şi o curăţire pe dinăuntru.
Pagina 147 din 174
Dacă gazele provin de la mâncăruri nedigerate, fie că mâncărurile au fost
prea tari sau în genere nu erau bune pentru a fi întrebuinţate ca hrană, fie că natura
e prea slabă pentru a putea să le digere cum trebuie, să se exercite, înainte de
toate, o acţiune asupra corpului, pentru ca să se fortifice mai mult, şi sucurile
stomacului trebuie ameliorate, pentru ca să poată digera bine.
August a fost bolnav. De atunci cele mai multe mâncăruri îl apasă şi el dă des
drumul la gaze. Apoi îi lipseşte şi scaunul şi are totdeauna burta buhăită; bine de tot
nu se simte niciodată şi nici nu poate să doarmă bine. Starea aceasta are drept bază
o slăbiciune a constituţiei şi, probabil, că a rămas si o rămăsiţă a bolii. Ce trebuie să
facă August? Să aleagă o hrană foarte simplă, să mănânce porţii mici şi de mai
multe ori pe zi, decât mult dintr-o dată; de asemenea poate, pe lângă aceasta, să
bea puţin ceai de pelin, ţintaură, coajă de stejar, sau să facă cură de boabe de
ienupăr. Lucrul de căpetenie, însă, va fi o cură de apă corespunzătoare care dizolvă
materiile stricate, fortifică natura, măreşte căldura naturaIă, cu un cuvânt, aduce
într-o stare mai bună maşina întreagă.
Lucrul cel mai bun va fi: pe săptămână două duşuri la pulpe pe zi, 1-2 semibăi;
dacă pacientul e cam slab, mai poate să facă şi 2-3 spălături superioare pe
săptămână; dacă este robust atunci poate să facă pe săptămână şi 2-3 duşuri
aplicate deasupra. De asemenea poate să se lege de două ori pe săptămână cu un
prosop îndoit în două sau în patru, înmuiat în apă de flori de fân şi pus cald pe
pântece; căci aproape nimic nu poate să aibă un efect mai bun asupra unui stomac
slăbit decât aplicarea pe pântece a unui prosop îmbibat cu apă şi oţet sau cu apă de
flori de fân.
Dacă aceste aplicaţii se fac 3-4 săptămâni şi apoi pe jumătate de atatea ori,
atunci starea pacientului se va îndrepta. Dacă însă pacientul nu s-ar face bine şi
dacă prin urmare, acest tratament s-ar dovedi prea slab, atunci pacientul poate să
facă zilnic, o dată şi chiar de două ori, o spălătură întreagă, ieşind din pat, şi să se
pună apoi iarăşi în pat. E sigur că spălătura va produce un efect bun; dacă nici
aceasta n-ar fi destul, atunci duşurile mai sus arătate pot fi făcute paralel cu aceste
aplicări. În ceea ce priveşte hrana, apoi să se adopte ca principiu fundamental; a nu
mânca bucate prea acre şi cu prea multe condimente şi a mânca numai bucate care
conţin substanţe nutritive bune şi multe.
Un alt exemplu: Clara s-s sculat dintr-o boală grea, are stomacul stricat şi,
după cum au găsit medicii, şi multe abcese în stomac. Avea pântecele neîncetat
buhăit, expulza multe gaze şi de buhăială şi neastâmpăr nu putea dormi. Pentru a
potoli căldura şi a vindeca erupţia din stomac, am sfătuit-o să mănânce la fiecare
ceas o lingură de brânză de vaca, brânza va goni căldura şi va vindeca şi erupţia;
dar totodată i-am permis orice mâncăruri simple i-ar plăcea. Fiindcă această brânză
îi plăcea foarte mult, ea n-a mai mâncat şi n-a mai baut altceva decât brânză, s-a
hrănit numai cu ea şi s-a vindecat. A trăit peste şase luni cu această hrană simplă şi
toate vânturile au încetat; căpătă somnul cel mai bun, îşi recăpătă toată forţa de mai
înainte şi se însănătoşi pe deplin. Cine ar crede că o mâncare aşa de simplă, ca
brânza de vacă, poate să producă un astfel de efect? Brânza de vacă posedă
substanţe nutritive pentru natură; totuşi n-aş sfătui pe nimeni să trăiască neîncetat
numai dintr-o asemenea hrană unilaterală; din contră, este de recomandat o
oarecare variaţie în mîncăruri. Dar acest principiu fundamental rămâne constant;
puţine lichide şi nimic decât o hrană substanţială (puternică).
În cazurile menţionate mai sus s-au produs incontestabil gaze şi aceste gaze
se formaseră printr-o fermentaţie ce trebuie atribuită congestiei şi acrelii din stomac.
Şi aici rămâne, iarăşi, ca principiu primordial: Toate substanţele vătămătoare care
cauzează neorânduieli şi stricăciuni în constituţia omului, trebuie dizolvate şi
eIiminate şi, pe lângă aceasta, trebuie să se fortifice şi natura.
Pagina 148 din 174
Scoarţă pe cap
O fată de ţăran îmi povestea că aproape de doi ani avea bube mici pe pielea
capului, ba şi pe faţa întreagă, când mai mari, când mai mărunte. Sub păr i se
formaseră bube multe, mai mari sau mai mici din care ieşea un lichid. Adeseori o
mânca pielea şi simţea o fierbinţeală continuă. A întrebuinţat multe medicamente, cu
deosebire de purgative, dar nu s-a putut vindeca.
Prin cura de apă s-a restaurat în şase săptămâni. Ia-m recomandat să
întrebuinţeze cura de apă, timp de trei săptămâni, în modul următor: 1) Să se spele
săptămânal de trei ori noaptea, trupul întreg şi apoi să se culce iarăşi, 2) Să îmbrace
de două ori pe săptămână o cămaşă udată în apă sărată, 3) Să întrebuinţeze aburi
la cap o dată pe săptămână. Pentru a se însănatoşi şi a se întări pe deplin, să
întrebuinţeze în următoarele trei săptămâni următoarea cură: Să îmbrace în fiecare
săptămână o dată o cămaşă udă şi să se spele pe tot trupul o dată sau de două ori.
Ca medicament să ia pe fiecare zi, de două ori, 20 picături de extract de ginistru
într-un pahar de apă.
Dureri de cap
Un domn din clasele înalte avea o durere de cap deosebită, începând regulat
dimineaţa la ora 7 şi încetând seara, la asfinţitul soarelui. Durerea era aşa de mare
încât nu putea să citească nici lucruri uşoare, cu atât mai puţin putea să se
îngrijească de agendeIe de scris ce i le impunea profesia sa. În timpul nopţii nu
simţea nici o urmă de durere, care părea că dispărea, fireşte, când nu se ocupa
spiritual. Locul care-l durea era în partea stângă a frunţii. Durerile îi atacau nu numai
capul, ci şi corpul întreg, astfel că omul se sfârşea văzând cu ochii. Cu sănătatea
feţei îi pieri şi forţa. Cei mai renumiţi medici fură consultaţi, ba domnul nostru a
cercetat şi un institut de hidroterapie, dar fără nici un succes. Ca ultimă încercare
medicii îl trimiseră pe pacient la Meran, de unde se întoarse acasă, cum părea,
însănătoşit. Rudele îl salutară cu bucurie şi le părea bine că s-a însănătoşit. Dar a
doua zi dimineaţa, la ora 7, vechiul şi misteriosul său oaspete boala, se reîntoarse în
acelaşi loc al durerii. O tânguire şi plângere cuprinse casa întreagă; acum era mare
nevoie de un sfat bun! Nişte cunoscuţi îi amintiră cura de apă şi în cele din urmă se
deciseră a face o încercare. Boierul arăta rău bolnav la faţă şi era slăbit. Descriindumi
durerile, mai spuse că rareori se afla fără guturai şi poseda puţină căldură
naturală. Toate acestea se atribuiau unui accident ce-l suferise cu mulţi, ani înainte.
Oricare ar fi cauza, îmi zise terminând, să-I tratez căci îi cunoşteam starea acum.
Faţa posomorâtă, căldura naturală slabă, sensibilitatea la orice schimbare a
atmosferei, slăbirea corpului, toate aceste simptome erau nişte martori, care arătau,
nu petecul de durere de la cap, ci întreaga natură bolnavă, întregul corp stors de
puteri. Mi-am întocmit procedeul după aceste simptome. Am încercat să influenţez
asupra organismului întreg, ignorând cu totul durerea locală de cap.
Mijloacele simple de întărire, ca unele spălări - indicate în partea primă a cărţii
îl făcură sănătos, adică i se restabili transpiraţia proporţională a pielii, circulaţia
corectă a sângelui, mistuirea bună şi prin aceasta promovarea căldurii naturale, o
faţă mai trandafirie, însănătoşirea completă. E tot vechea istorie şi totuşi ea nu poate
fi comunicată îndeajuns!
Cât de curată este judecata mea cu privire la durerea de cap, aceasta s-a
constatat din succesul obţinut. În 6 săptămâni corpul întreg al pacientului s-a bucurat
de cea mai bună sănătate. Chiar şi durerea de frunte, ce inspira atâta frică, nu mai
readuse fatala oră şapte. Apa (fără a fi aplicată în acest loc) a vindecat gratuit, o
dată cu corpul, şi această parte.
"De vreo 6-7 ani - ne spune un domn - sufăr cu săptămânile de o durere de
cap, care îmi agravează împlinirea chemării, ba, adeseori, mi-o face imposibilă.
Adeseori mi-am pierdut orice curaj şi orice plăcere de viaţă. Simţeam o presiune în
cap. De câte ori călcam cu pas solid, aveam dureri de cap. Când umblând sau
Pagina 149 din 174
lucrând mă încălzeam, mă simţeam în situaţia unui om beat. De opt ani am avut
piatră la rinichi. Doisprezece medici, consultaţi în diferite epoci pentru dureri de
spinare, nu cunoşteau acest rău. Un singur medic mi-a putut da ceva ajutor. Am
dureri de rinichi când mănânc ceva acru sau când se aglomerează prea multe gaze.
Simt acest rău îndată ce umblu mai mult şi mă încălzesc sau stau mai mult. Îndată
simt o văpaie în tot corpul şi după aceasta, imediat, un frig. Vara e mai aspră decât
iarna. Mai înainte am suferit de un somn letargic. Am fost foarte sănătos, viguros,
tare şi bine construit. Am fost o dată la Konigstein în spital, am obţinut o uşurare, dar
nu şi vindecare".
Iată cura aplicată: 1) Pe zi două duşuri de deasupra. 2) Umblare în apă în
fiecare zi şi duşuri pe genunchi. Pe săptămână trei până la cinci duşuri pe spinare,
mai des baie de şezut. Cu deosebire s-au folosit mijloacele de întărire: a umbla pe
iarbă şi pe pietre, a bea ceai de boabe de ienupăr, de măceş, dar din când in când,
două ceşti pe zi.
În timp de patru săptămâni s-a făcut sănătos şi acum, după o jumătate de an,
se poate zice că se bucură de o sănătate deplină şi de o perfectă vigoare
sufletească şi trupească.
Un om îmi povestea următoarele: "Sunt de 35 de ani, am mereu dureri de cap
şi câteodată o slăbiciune încât nu o pot suferi. Pe piept, ca şi pe spinare, simt mereu
dureri. Mai tare mă doare ceafa de convulsii necontenite. Mă surprinde mult că-mi
cade părul de pe cap; dacă această stare va mai ţine o jumătate de an nu voi mai
avea păr pe cap. Picioarele şi mâinile sunt de regulă reci. Apetit n-am deloc".
Cura: 1) Să îmbrace de trei ori pe săptămână o cămaşă udată în apă sărată;
2) Să-şi spele de trei ori pe săptămână noaptea tot corpul, 3) Să ia pe zi un vârf de
cuţit de praf alb. După două luni prezentându-mi-se acest om îmi declară că era pe
deplin sănătos, mai simţea dureri numai la părţile care suferiseră mai mult.
Greutatea corpului său crescuse cu 10 pfunzi.
Un domn din Ungaria îmi dete următoarele date: "De mai bine de un an sunt
incapabil de profesia mea din cauza durerilor violente de cap şi a ameţelii. Mă pişcă
şi mă arde cumplit tot corpul şi aceasta îmi răpeşte tot somnul. Din cauza suferinţei
sunt cam melancolic şi fricos".
După puţine săptămâni deveni sănătos aplicând următoarea cură de apă: 1)
duşuri pe bust şi, îndată după aceasta, umblarea prin apă, 2) baie de jumătate în
fiecare zi, iar săptămânal a doua şi a treia baie de trei ori, duşuri pe bust şi la
genunchi în fiecare zi, 3) mai târziu baie completă şi duşuri pe bust împreunate cu
umblare prin apă.
Dureri de cap nervoase
Doi studenţi trebuiră să părăsească institutul înainte de a termina anul şcolar.
Amândoi aveau dureri de cap şi congestie, încât nu mai puteau studia, abia puteau
să citească câteva minute. Toate mijloacele întrebuinţate nu le-au folosit la nimic.
Le-am dat acestor sărmani studenţI sfatul simplu să-şi petreacă cea mai mare parte
din zi umblând desculţi, mai ales prin rouă, să stea, dacă se poate, în pădure sau
într-un râuleţ vreo câteva minute pe oră, să facă pe zi două, iar pe vreme caldă, trei
duşuri pe bust.
Ambii tineri, urmând acest sfat, au făcut mai mult decât li s-a cerut. Văzând că
le e mai, bine, s-au încurajat şi la sfârşitul vacanţei s-au reîntors sănătoşi şi voioşi la
institut.
Ce bine ar fi dacă în institutele unde se practică atâta gimnastică nu agită
natura ci din contră o liniştesc! Nu se poate crede ce efect are umblarea desculţ prin
lunca udă sau prin rouă.
Un om de 45 de ani începu a mi se plânge: "Medicii declară durerea mea -
durere nervoasă de cap. Pururea port legătură la cap, câteodată sufăr de o presiune
irezistibilă în partea dinapoi a capului, când la dreapta, când la stânga. Trăgându-se
Pagina 150 din 174
durerea la spinare, capăt palpitaţii grave de inimă, adeseori ceasuri întregi. Adeseori
îmi pierd apetitul de tot; am câte o ameţeală de nu pot umbla singur, astfel că soţia
mea trebuie să mă însoţească în călătorie. Sufăr de o melancolie atât de disperată
încât, adeseori, mi-am dorit moartea". Domnul acesta era gras, culoarea feţii gălbuie
şi veştejită.
În 13 zile starea sa deveni normală. Greutatea corpului scăzu mult; durerile
de cap şi ameţelile dispărură, o dispoziţie sufletească senină, somn bun şi apetit
înlocuiră starea bolnavă de mai înainte.
1. În prima zi un duş pe bust şi pe genunchi înainte de prânz; duş pe spinare
şi umblare prin apă, după prânz.
2. A doua zi, înainte de prânz, duş pe spinare şi, mai târziu, umblare prin apă;
după prânz iarăşi duş pe spinare şi mai târziu pe genunchi.
3. A treia zi înainte de prânz, un duş pe bust şi pe genunchi, după prânz un
duş complet, mai târziu baie de jumătate.
Pacientul fiind robust şi viguros, făcu 4 aplicaţii pe zi.
Convulsii
Am fost chemat la o bolnavă. Îi tremura tot corpul, tresărea în pat când în sus,
când la dreapta, când la stânga. Mamă-sa îmi spuse:
"Fiica mea are totdeauna dureri teribile de cap, o presiune gravă în piept şi pe
părţile pântecelui, mâinile şi picioarele îi sunt permanent reci ca gheaţa şi umede de
o sudoare unsuroasă. Fiica mea e măritată aproape de un an, zece săptămâni a fost
sănătoasă, după acest timp a căzut cu încetul în starea de azi, care s-a înăsprit
până la gradul de faţă; nu poate mânca nimic, cel mult câteva linguriţe de supă goală
sau cafea. Toate medicamentele prescrise de medici, injecţiile şi tot ce s-a
întrebuinţat pentru a forţa somnul, n-au contribuit decât să agraveze şi mai mult
starea bolii".
Am dat acestei paciente sfatul următor: Să-şi ţină în fiecare zi picioarele în
apă rece, până deasupra pulpelor, şi să le spele cu un burete sau cu un ştergar;
imediat după aceasta să-şi bage şi mâinile până la umeri, în apă rece, timp de un
minut, şi să le spele. Apoi să-şi pună şi mâinile şi picioarele sub o plapumă. În
fiecare dimineaţă şi după prânz pacienta să ia cam douăsprezece picături de
muşeţel, în 6-8 linguri pline cu apă caldă. Ca nutriment să bea din timp în timp 3-4
linguri pline cu lapte sau cafea de malţ. Cu deosebire se recomandă laptele şi
cafeaua, alternativ.
După 12 zile pacienta s-a făcut astfel că i-a venit apetitul pentru bucatele
obişnuite de casă; convulsiile dispăruseră şi presiunea ce o simţea asupra pieptului
şi a unor părţi ale stomacului a încetat. Durerea de cap a dispărut, mâinile şi
picioarele redobândiră căldură.
Aplicaţiile ulterioare au fost: La fiecare două zile picioarele în apă, după cum
s-a zis mai sus; de două ori pe săptămână o baie caldă la picioare cu cenuşă şi
sare, timp de 14 minute; să-şi spele tot corpul o dată pe săptămână şi îndată să se
pună iarăşi în pat. În locul picăturilor de muşeţel să ia picături de jaleş, 10-12 picături
în apă caldă. Pacienta s-a refăcut astfel că putu să meargă iarăşi la biserică şi să-şi
vadă de lucrările casnice. Pentru a-şi dobândi pe deplin sănătatea şi vigoarea n-are
decât să se spele de două ori pe săptămână în apă rece. Băile de jumătate îi vor
face un serviciu şi mai bun.
Cărcei
Cât de des se întâmplă că oamenii în floarea vârstei sau la adânci bătrâneţe
să sufere de cârcei, care să-i apuce la cel mai mic lucru! O mare bucurie e în stare
să le pricinuiască o supărare; o ceartă, o greaţă de ceva sau de cineva, o remuşcare
şi toate nimicurile pot să scoată pe om din fire şi să-I facă să fie apucat de cârcei. Ce
e de făcut în asemenea împrejurări?
Pagina 151 din 174
Dacă cârceii sunt la inimă, aşa că oamenii nu mai pot vorbi, să se înmoaie o
cârpă, îndoită în patru, în oţet cu apă şi să se pună pe pântece; să se schimbe la
flecare oră. Dacă bolnavul e rece, cârpa se înmoaie în apă caldă, cu oţet; dacă are
fierbinţeaIă mare, în apă rece cu oţet. Prin acest mijloc tot corpul se linişteşte şi
cârceii încetează. Dacă nu încetează în două ore, trebuie să urmăm înainte cum am
arătat. Dacă au încetat cârceii, să se spele tot corpul cu apă şi oţet, de două-trei ori
pe zi. După cum cârpele cu apă caldă încălzesc tot corpul, şi spăIăturile cu apă şi
oţet întreţin căldura firească şi o măresc, şi fac ca sângele să meargă mai bine, ceea
ce e foarte însemnat pentru vindecare. E mai bine dacă, pe lângă spălături, se pune
odată pe zi şi o cămaşă înmuiată în apă cu oţet. Pe dinăuntru, cel mai bun e ceaiul
de anghelică fiartă în apă sau în lapte, care să se bea cât se poate de fierbinte. În
chipul acesta slăbiciunea se poate uşor vindeca, căci cârceii apar, de obicei, la
oamenii slabi, care au lipsă de sânge, şi sunt un chin pentru mii de inşi, încă o
dovadă că trebuie să ne îngrijim de o hrană bună şi de oţelirea corpului pentru ca să
ne păzim de cârcei.
De aceea nu putem înceta de a spune să se dea tinerilor o hrană bună şi să
se oprească toate băuturile tari. Cu cât punem un material mai bun la zidirea unei
case, cu atât mai mult ţine; iar dacă punem un material prost, se năruie. Pe cât e de
însemnată şi de trebuincioasă hrana, pe atât e nevoie şi de oţelirea trupului. Cei
moleşiţi se întăresc, dacă oţelim corpul şi-i dăm o hrană bună. Câtă jale, câte
plângeri şi câte nemulţumiri nu s-ar putea înlătura!
Varicele şi hemoroizii
Să ne închipuim un apeduct cu multe ramificări din acele care se făceau în
vechime din lemnărie. De câte ori nu se întâmpla ca în aceste burlane de lemn să
apară buruieni acvatice din, care, la urma urmelor, răsar nişte plante destul de
măricele, aşa că apa nu mai poate să curgă cum se cade! Întocmai se petrec
lucrurile şi în corpul omului; sângele porneşte de la inimă în toate direcţiile,
încălzeşte şi nutreşte tot corpul. Organismul ia din sânge ceea ce îi trebuie. Cu cât
circulaţia sângelui este mai regulată cu atât toată căldura e mai egală şi cu atât
corpul este mai bine hrănit. Ba se poate afirma că dacă circulaţia sângelui este cu
totul regulată, omul este cât se poate de sănătos; dacă, însă există tulburări în
circulaţia sângelui, atunci sănătatea ar suferii tulburări. Cine vrea să vindece un
bolnav, trebuie să dea cea dintâi şi cea mai mare atenţie circulaţiei sângelui; dacă a
reglat circulaţia, apoi va însănătoşi cât mai curând şi pe bolnav; dacă, însă, nu
reuşeşte să reguleze circulaţia sângelui, atunci toate încercările lui vor rămâne fără
rezultat.Stagnările de sânge sunt, de obicei, mai vizilbile şi mai palpabile la picioare;
astfel de stagnări se numesc varice. Dar astfel de stagnări ale sângelui se întâmplă
şi în rect, şi atunci se numesc hemoroizi.
De varice suferă, mai ales sexul femeiesc, pe când bărbaţii sunt canoniţi mai
mult de hemoroizi. Astfel de stagnări sau închegări nu se formează în artere, adică
în venele prin care sângele este condus din inimă în toate părţile corpului, ci mai
mult în venele care reconduc sângele din corp la inimă. În aceste vene se formează
stagnări de sânge, din cauză că sângele nu se scurge destul de repede; se produce
dilatare, o lărgire a venelor; sângele rămâne în ele mai mult timp decât trebuie şi, de
aceea, nu-şi parcurge drumul aşa de repede. Aceste dilatări pot fi mari sau mici, ele
pot forma nişte bureleţi lunguieţi sau nişte noduri, adeseori se află mai multe noduri
de acestea, unele lângă altele. Nodozităţile se pot umfla atât de mult, încât să
ajungă la grosimea unui condei de plumb sau a unui deget, ba pot chiar să ajungă şi
cât pumnul de mari. Că acest sânge comprimat se strică tot mai mult, se înţelege de
la sine; adesea se înnegreşte şi se îngroaşă de tot, încât abia mai poate să curgă.
Nu rareori se întâmplă că o arteră se întinde atât de tare, încât plesneşte şi sângele
se varsă fără veste cu o tărie foarte mare. Această plesnire a unei vene este
Pagina 152 din 174
periculoasă, căci, dacă nu se pune cât de curând un capăt hemoragiei, se poate
produce moartea.
Ca varicele la picioare, se formează şi la rect dilatări ale vaselor sanguine,
care pot fi de mărimea unui bob de mazăre până la mărimea oului de porumbel. Ele
se numesc hemoroizi închişi sau hemoroizi deschişi. Se numesc deschişi când
aceste mici noduri se arată la capătul din afară al rectului. Dacă, însă sunt în
interiorul intestinului gros, atunci se numesc închişi. Asemenea hemoroizi au
probabil, mai ales la oraşe, cei mai mulţi oameni, fără să ştie, dacă nu observă
simptomele. Dacă are cineva hemoroizi deschişi, atunci nu mai încape nici o îndoială
că înăuntru se află hemoroizi. Un semn după care se pot cunoaşte hemoroizi închişi
este că pacientul simte căldură în intestinul gros . Cu cât căldura e mai mare, cu atât
sângele afluează înspre acolo şi se formează astfel de nodozităţi.
Un alt simptom este o mâncărime mare, un fel de ustureală sau de ciupeală,
care este produsă de circulaţia neregulată a sângelui. Dacă sunt muIţi hemoroizi,
multe nodozităţi de acestea pe intestinul gros atunci ele împiedică şi scaunul. De
aceea bolnavii aceştia au de cele mai multe ori şi constipaţie; la deşertarea
scaunului de obicei este mare la început, după aceea urmează diareea.
Urmările hemoroizilor se simt prin aceea: capul devine greoi şi dispoziţia
omului e schimbătoare, când iritată când abătută, bolnavul este descurajat, violent.
Am cunoscut un om care din când în când nu numai că era nesuferit de
capricios, dar chiar aproape nebun, având câteodată şi hemoroizi şi ieşi o cantitate
de sânge atât de considerabilă, încît erau temeri ca nu cumva bolnavul să moară. În
timpul hemoragiei nenorocitul s-a mai liniştit puţin şi după ce se scurse o mulţime de
sânge stricat şi congestionat, omul se linişti şi îşi veni în minţi. Acest exemplu ne
arată că astfel de sânge congestionat, trebuie să fie scos din când în când afară,
dacă nu vrem ca să se producă urmări analoge. De aceea intestinul gros se
deschide din când în când pentru a elimina sângele superfluu. Bolnavului i se
produce o ameliorare prin aceasta, deoarece sângele stricat şi stătut se depărtează
şi corpul se debarasează de această dilatare. Este, deci, necesar ca o deşertare să
aibă loc mai des căci dacă sângele rămâne mult timp în această congestie, se tot
strică şi atacă la a urma urmei vasele, aşa că acestea devin din ce în ce mai
subrede, chiar se dărapănă de tot.
Dar există nu numai varice la picioare şi stagnări de sânge în intestinul cel
gros, ci se formează asemenea stagnări şi în multe alte locuri. Am văzut adeseori
bolnavi care aveau la gât vene cât degetul de groase, un depozit întreg de
asemenea varice. Tot astfel se pot forma în regiunea ficatului noduri întregi, aşa
încât pare că s-ar afla un sub piele. Afară de acestea se formează asemeni stagnări
de sânge în abdomen, lânga rinichi, la spate, cum şi în alte părţi ale corpului. Ba
este chiar o anumită congestie care este arătată sub numele de ruptura unor varice.
Toate aceste stagnări, aflate ele în interiorul corpului, sau fie ele vizibile pe piele,
trebuie tratate cu aceeaşi îngrijire; ca şi varicele de la picioare şi ca hemoroizii, căci
toate fără excepţie, au o influenţă vătămătoare asupra sănătăţii şi pot deveni
periculoase. Şi precum sunt dăunătoare sănătăţii tot astfel sunt toate în stare să
vătame şi spiritu!.
Vindecarea varicelor. - Pentru a obţine vindecarea varicelor, trebuie, înainte
de toate, să ne dăm seama din ce cauză s-au produs. La varicele picioarelor cea
dintâi şi cea mai mare cauză este că picioarele sunt tratate anapoda. Cine are
jartierele prea strâmte, capătă varice; despre asta nu mai încape nici o îndoială.
Dacă însă le spui oamenilor că jartierele sunt cauza acestei infirmităţi, îţi răspund de
obicei: "Eu mă leg cu jartierel mele slobod de tot". Dar nu se gândesc că dimineaţa
picioarele sunt mai subţiri ca oricând, şi că, mai ales de la amiază încolo, picioarele
oamenilor care lucrează se dilată. Prin urmare, dimineaţa, jartiera poate să fie foarte
slobodă; dar la amiază este încăodată şi începe să strângă, aşa că seara cauzează
Pagina 153 din 174
adâncire mare încât adesea se formează în carne un inel, în care poţi să-ţi bagi
degetul.Dacă piciorul se tratează în toate zilele în acest mod, atunci fireşte că sângele
se congestionează, se petrece atunci, în mic, acelaşi lucru ca şi când i se lasă cuiva
sânge şi i se leagă braţul foarte strâns. Nu rareori se mai întâmplă că sângele iese
afară şi stă sub piele; de aici provine şi culoarea negricioasă a pielii, care se arată de
multe ori la pulpa de jos. Acest sânge învineţit se congestionează din când în când,
formează abcese, sparge pielea şi cauzează abcese la picioare.
O altă cauză este şi încălţămintea nepotrivită pe care moda o impune
oamenilor. De foarte multe ori picioarele nu sunt băgate în nişte ghete, ci într-un fel
de maşină botezată cu numele de încălţăminte. Dimineaţa piciorul încă nu s-a
dilatat, şi atunci îl închidem cu sila într-o gheată cât se poate de strâmtă; deoarece
în cursul zilei piciorul se întinde, este cu desăvârşire imposibil ca sângele să mai
pătrundă înăuntru; el se opreşte atunci în arterele piciorului şi din această cauză
varicele se măresc. Aceasta este şi cauza pentru care oamenii cu ghete strâmte au
totdeauna picioare reci. Cu cât picioarele sunt mai deşerte de sânge, cu atât mai
mare devine stagnarea sângelui în varice sau într-un alt loc al corpului.
Dacă voieşte cineva să vindece varicele picioarelor, va avea un bun rezultat,
dacă va exercita o acţiune asupra piciorului întreg, pentru a restabili circulaţia
regulată a sângelui. A vindeca varicele numai prin aplicări asupra picioarelor este cu
neputinţă; aici nici apa, nici alte remedii nu pot fi de vreun ajutor. Dar daca voiţi să
vindecaţi varicele picioarelor, trebuie să trataţi şi hemoroizii şi celelalte stagnări de
sânge aflate în corp şi să le vindecaţi. Cine poate să restabilească circulaţia regulată
a sângelui, acela vindecă hemoroizii şi celelalte stagnări de sânge din corp.
Agata are varice mari şi mici într-un număr colosal şi a îndurat mari suferinţe
timp de ani întregi; i s-au spart şi venele şi, din când în când a ieşit sânge negru ca
la orice abces. Ea se plânge de tot felul de infirmităţi. Dar din toată mizeria asta se
constată nu numai varicele, ci că toată circulaţia sângelui este în dezordine. I s-au
dat pe săptămână patru stropiri ale pulpelor, două dorsale şi două totale. Aceste
aplicări energice i s-au putut da, fiindcă avea un organism puternic şi era încă la
vârsta cea mai frumoasă. Timp de trei săptămâni a făcut aceste aplicări şi rezultatul
a fost: varicele se micşorară şi se înmuiară puţin şi nici nu mai cauzau dureri aşa de
mari. Dar ceea ce bolnava observă mai cu deosebire se simţea în general mai bine,
capul nu o mai supăra şi durerile de inimă de până atunci încetaseră; într-un cuvânt,
se simţea mult mai bine.
A doua reţetă fu cea următoare: Pe săptămână două semi-băi, o stropire
dorsală, una a genunchilor şi de două ori spălături superioare. După cum prima
reţetă avea ca efect principal să regleze circulaţia sângelui şi a face să dea puţin
îndărăt stagnările, aplicările din a doua reţetă aveau scopul de a fortifica îndeosebi
picioarele şi abdomenul pentru ca arterele să se strângă mai mult.
Prin stropirea dorsală se influenţa, de asemenea, asupra circulaţiei sângelui,
spălătura superioară mărea căldura şi transpiratia.
După trei săptămâni Agata declară: "Starea mea este cu mult mai bună acum;
dureri la picioare nu mai am de loc, varice mai sunt într-adevăr, dar sunt mai mici şi
nu mă dor de loc. Un lucru însă observ la picioare, că la pulpe şi, în genere, la
picioare sunt nişte induraţii (întăriri), care la pipăit par a fi nişte abcese. Aceste
induraţii sunt desigur stagnări de sânge care s-au format înăuntru şi care acum se
ivesc fiindcă piciorul a devenit mult mai subţire". Agata mai adaugă că trei induraţii
de acestea se spărseseră ca nişte abcese. Aceasta e cea mai bună dovavdă că se
aflau şi înăuntru stagnări de sânge, şi că apa nu dă răgaz până ce nu se rezolvă şi
se elimină şi stagnările interne.
Agata căpătă următoarea reţetă: Să se lege de două ori pe săptămână, peste
noapte, la picioare, începând de mai sus de glezne până la genunchi, cu o cârpă
înmuiată în apă de lut. Aceeaşi aplicare să o facă, tot de două ori pe săptămână, cu
Pagina 154 din 174
o cârpă înmuiată într-un decoct de flori de fân. Efectul a fost că s-au format câteva
abcese, care apoi sau spart, s-au deşertat şi s-au vindecat. Faşa de flori de fân a
rezolvat în modul cel mai energic şi mai desăvârşit; lutul a tras şi, astfel materiile
stătute au fost scoase afară, la suprafaţa pielii şi eliminate. Dacă s-ar fi făcut numai
faşe de lut, s-ar fi absorbit într-adevăr lichidele, dar induraţia ar fi rămas. Dacă
aceste aplicări au rezolvat şi dacă au strâns vena, apoi stropirile au avut de efect că
au reglat circulaţia sângelui.
Pentru a se exercita o acţiune şi mai energică asupra circulaţiei sângelui şi
pentru a rezolva şi elimina stagnarea de sânge, bolnavul, după ultima reţetă, a
trebuit să îmbrace, de două ori pe săptămână, şi mai târziu o dată pe săptămână,
timp de 1 1/2ceas, o cămaşă înmuiată în infuzie caldă de flori de fân.
Prin aceasta s-au rezolvat şi eliminat stagnările de sânge mai mari şi mai mici
din piele şi din interiorul corpului. La această aplicare se mai adăugară pe
săptămână două stropiri totale, două semi-băi şi o stropire dorsală. AstfeI s-a urmat
cu aplicaţiile timp de patru săptămâni. După acest timp circulaţia sângelui a fost
restabilită în ordinea normală şi stagnarea înlăturată. Varicele deveniseră, ce e
drept, mai mici, însă nu fuseseră încă îndepărtate, aşa încât au mai fost necesare,
un oarecare timp, nişte aplicări uşoare, pentru a aduce tot corpul într-o stare şi mai
bună şi a-l ameliora şi mai mult. Aceste aplicări erau: două semi-băi şi o stropire
totală pe săptămână. Că în interiorul corpului se produc, în urma circulaţiei tulburate
a sângelui, oarecare defecte, se înţelege de la sine; de aceea să se lucreze şi pe
dinăuntru cu remedii dizolvante, pentru a se înlătura tot ce e stricat şi a se fortifica
întreg organismul. La întâia reţetă bolnava a căpătat zilnic o ceaşcă de ceai de
coada calului, boz şi pelin, luată în 2 sau 3 porţii. Aceste ierburi răscolesc materiile
bolnăvicioase interne şi le elimină. Efectul lor se manifestă mai ales prin urină, care
se îngroaşă şi se tulbură şi ia toate formele posibile. A doua reţetă a fost: ceai de
rozmarin, tormentil şi coada calului. Acest ceai are un efect fortifiant, mai ales asupra
întregii formări a sângelui. Pe urmă i-am dat, ca al treilea ceai, decoct de jaleş şi
pelin cu rădăcină de anghelică.
Vindecarea hemoroizilor. - Dacă varicele predomină la sexuI femeiesc, apoi
hemoroizii îi găsim mai mult la sexul bărbătesc. Dacă sângele n-are circulaţia
cuvenită şi dacă stagnează în unele locuri, se formează în acele locuri nişte
nodozităţi întocmai ca varicele la picioare.
Aceste nodozităţi pot deveni mai mari sau mai mici şi de aceea cauzează
dureri mai mari sau mai mici. Există însă si hemoroizi ascunşi, care se află mai la
fund, înăuntru, şi pot avea pentru om aceleaşi urmări. Hemoroizii se pot îndepărta
numai dacă se redă sângelui circulaţia sa regulată, menţinând-o în stare bună,
pentru ca să nu se mai poată forma stagnări. Aceasta se poate obţine numai dacă
se exercită o acţiune asupra corpului întreg.
Aşa vine la mine un ţăran, un colos de om, de o constituţie extraordinar de
robustă. El avea nenumărate stagnări de sânge în tot corpul, din care unele se
vedeau iar altele erau ascunse. Medicii constatară hemoroizi în cel mai mare grad.
Omul cu toate acestea era rumen şi voinic la faţă dar suferea chinuri grozave. Ba se
văita de dureri de cap nespuse, ba avea ameţeli, ba se simţea descurajat şi dezolat;
într-un cuvânt se afla în cea mai nenorocită poziţie în care poate să se găsească un
om. Ce putea să fie mai necesar aici decât un tratament general, pentru ca sângele
să-şi recapete circulaţia regulată, ca sângele stagnat să scadă din ce în ce şi să se
distribuie într-un mod mai egal? De aceea am prescris nişte aplicări prin care
activitatea organismului fu mărită şi prin care congestiile sau stagnările se rezolvă. În
urma acestor aplicări, bolnavului îi ieşiră câteva abcese pe corp, abcese mari cât
pumnul, care toate se prefăcură în puroi şi se resorbiră. De la glezne până mai sus
de pulpe nu era decât sânge învineţit; acest sânge s-a resorbit şi, timp de câteva
săptămâni picioarele, nu mai avură piele în acest loc. Astfel, timp de peste şase luni
s-a urmat necontenit un tratament prin care s-a dobândit resorbirea şi eliminarea
Pagina 155 din 174
sucurilor stricate şi fortificarea corpului. Urmarea fu că materiile putrede au fost
expulzate şi că sângele cel sănătos se îmbunătăţi şi se fortifică şi mai mult; încetul
cu încetul se risipiră apoi şi abcesele.
Aplicările fură următoarele: pentru resorbire se întrebuinţă înfăşarea
picioarelor apoi faşa scurtă şi mantaua spaniolă. Mantaua spaniolă fu întrebuinţată
cel puţin de patruzeci de ori, faşa scurtă de douăzeci de ori şi încă de mult mai multe
ori înfăşarea picioarelor. În urma acestui tratament bolnavul se însănătoşi cu
desăvârşire şi după terminare a putut să-şi reia ocupaţiile. Unora li se va părea
poate lung timpul cât a durat; dar să nu se uite că omul era privit de toţi ca pierdut!
Intern bolnavul a luat diferite ceaiuri, care toate au avut ca efect resorbirea şi
eliminarea materiilor stricate. Înainte de toate efectul cel mai bun l-a avut, după
declaraţia pacientului, rădăcina de boz cu boabe de ienupăr şi hericică au avut o
acţiune tot aşa de depurativă şi eliminatoare. Pelinul, jaleşul şi pătlagina au fost
întrebuinţate pentru ameliorarea stomacului. Aceste diferite soiuri de ceaiuri le-a luat
alternativ în fiecare săptămână.
La hemoroizii mici se înţelege că nu e nevoie de a se întrebuinţa nişte aplicări
aşa de energice ca cele de mai sus. Cele mai bune aplicări pentru hemoroizii
obişnuiţi sunt următoarele: timp de 14 zile câte trei stropiri ale pulpelor şi două ale
genunchilor; trei spălături superioare sau stropiri superioare pe săptămână, timp de
alte 14 zile câte trei semi-băi, două stropiri dorsale şi una a pulpelor, şi de 2-3 ori
umblare în apă. Pentru alte 14 zile s-ar putea face câte două semi-băi, două stropiri
dorsale şi două totale, iar pentru restul de timp ar ajunge două semi-băi pe
săptămână.
Intern se poate întrebuinţa, cu bun succes, ceai de urzici, podbal şi coada
calului, şi anume timp de 14 zile. Un asemenea ceai este purgativ şi eliminator. În
următoarele 14 zile se poate bea zilnic o ceaşcă de ceai de coajă de stejar, boabe
de ienupăr şi rădăcină de tormentil, şi anume în 2 + 2 porţii; pe urmă şi ceai de
ţintaură, coada şoricelului şi pătlagină.
În ceea ce priveşte hrana, bolnavul să bea puţine spirtoase sau să se abţină
cu totul de la ele; de asemenea să nu mănânce multe condimente şi sărături; hrana
să fie, din contra, simplă, sănătoasă şi uşoară de mistuit.
Râia
Urgisitul rău al râiei poate să facă trupului şi interiorului multe necazuri. Mai
mult e de regretat că, pentru a scăpa de această boală afurisită, oamenii recurg la
nişte mijloace care, în loc de a vindeca, fac nespusă stricăciune şi pot aduce corpul
maltratat în mizeria cea mai mare. Cine nu cunoaşte diferitele alifii cu mixturi de
pucioasă şi rachiu? Un lucru e constatat la aceste alifii scârboase: ele închid radical
porii pielii, baricadează transpiraţia atât de necesară pentru sănătatea corpului căci,
formând coji grase, închid radical canalele de aer şi apă, mână sudoarea şi
evaporarea înapoi în corp, otrăvesc sângele şi sucuriIe şi pregătesc boli grele,
câteodată de moarte. Nu e o exagerare, ci un lucru ce ne mâhneşte foarte mult,
ştiind cât de uşor, iute şi fără pericol se poate vindeca râia.
Un tânăr de 28 ani, bine dezvoltat, veni odată la mine să-mi ceară ajutor.
Dânsul nu aflase nicăieri ajutor, nu se ştia adică ce-i lipsea. L-am întrebat, dacă a
avut vreodată în tinereţea sa râie? El confirmă întrebarea mea indiscretă; adăugase,
însă, că "râia a fost vindecată în trei zile". Doamne fereşte!
Tocmai în vindecarea unor astfel de boli scârboase, care mai învederat decât
orice lasă a se conchide ceva otrăvitor, trebuie să avem în vedere axioma principală:
trebuie a se elimina din corp ceea ce se află în el, dar nu aparţine corpului. A
practica contrariul, înseamnă a implanta insecte în veşminte şi în păr, şi şoareci în
organele semănate. După aceasta, se conformă şi aplicaţiile, care trebuie să elimine
şi să îndepărteze din corp materiile nesănătoase, otrăvitoare şi să pună organismul
întreg în stare de a da şi el ajutor.
Pagina 156 din 174
Mai întâi pacientul noastru a întrebuinţat trei zile o baie caldă de 33°R, cu
fiertură din surcele de, brad (molid), de trei ori. Săpunul îi făcu excelentul serviciu de
a desprinde porii în toate părţile şi a îndepărta murdăria.
N-am ce face, trebui să numesc lucrurile pe numele lor, chiar dacă prin
aceasta unii nervi se vor simţi neplăcut atinşi. După băi au urmat, ca aplicaţii
întăritoare, din prima săptămână, spăIări noaptea în pat ale corpului întreg şi o a
patra baie caldă cu spălare rece; în săptămâna a doua o baie caldă cu spălare rece
şi o baie rece de jumătate cu spălarea părţii de sus a corpului, în săptămâna a treia
o spălare a corpului întreg; mai târziu, într-o lună sau la două luni, vreo câteva băi
calde. Dacă însănătoşirea s-ar îndelunga, trebuie a se continua cu cele două
aplicaţii din urmă. Chiar şi o baie caldă pe săptămână nu poate avea, decât un efect
bun.
Astfel în şapte săptămâni pacientul nostru, care era prăpădit de tot, s-a
însănătoşit şi putu, în sfârşit, să-şi aleagă o profesie. E şi azi sănătos şi viguros şi,
din boala ce-l supăra atât de mult, nu mai simte nici cea mai mică urmă.
Astfel se tratează râia care a pătruns în interiorul corpului.
Dacă cineva capătă râie pe partea exterioară a corpului, să facă o baie caldă
de 33- 34°R. şi să se frece cu săpun aspru: mai cu efect e "săpunul verde", ce se
poate procura din orice farmacie. După o baie de un sfert de oră să se spele bine cu
apă curată (rece sau caldă) şi cu un săpun obişnuit. Se va obţine un efect excelent,
dacă pacientul va trece îndată într-o altă asemenea baie, însă cu apă caldă
proaspătă. La urmă, încă o spălare caldă şi rece.
Deoarece râia în multe cazuri se transmite prin haine, rufe etc., să nu se
scape din vedere ca, după băi, să se schimbe cu totul rufele, hainele şi lucrurile de
pat, căci altfel toate aplicările nu ajută la nimic.
În chipul acesta râia poate fi vindecată în 3-4 zile.
Crampe la stomac
Domnul N a răcit de mai multe ori şi astfel a căpătat dureri de stomac. De mai
multe ori trebuia să verse din cauza îngrămădirii de gaze. După ce vărsa bine şi
ieşeau multe gaze, se simţea iarăşi bine şi avea apetit bun. Dar răul crescu cu timpul
şi începea, îndată după fiecare mâncare, atât de violent, încât omul trebuia să ţipe
câteodată. Şi apoi mâinile şi picioarele erau reci ca ghiaţa şi tot corpul scuturat de
friguri.
În aceste cazuri stomacul e de obicei nevinovat şi presiunea violentă a aerului
asupra lui produce vărsăturile. Acestea alină durerea numai pentru scurt timp. Se
înlătură cu totul numai atunci când se restabileşte în tot corpul o căldură egală şi o
transpiraţie egală, precum şi circulaţia sângelui. Aceasta s-a făcut prin aceea, că
bolnavul, în prima zi, a fost spălat de trei ori cu apă caldă şi cu oţet, în pat şi, fără a-l
şterge, a fost acoperit bine.
A doua zi a fost spălat de două ori, apoi o dată zilnic. Acest procedeu e de
ajuns, de câte ori cineva îşi atrage friguri prin răceală, împreunate cu poticniri de aer
şi vărsături.
Dureri de stomac
Sărman stomac, câte păcate nu cad pe tine! Pe lângă inimă şi nervi, tu eşti
cel mai mare păcătos. Întreabă o sută de oameni dacă nu sufăr de stomac. Foarte
puţini vor răspunde hotărât că nu. Şi cu toate acestea, în cele mai multe cazuri,
stomacul este aşa de nevinovat, ca un copil mic, şi aşa de sănătos, ca un băiat vesel
şi zglobiu. Următoarele exemple vor atesta spusele mele:
Într-un an întreg Amalia a trebuit să verse mai tot ce mânca. Nu putea păstra
în stomac decât zilnic 3-4 linguri de lapte căldicel. A întrebat mulţi medici celebri. În
cele din urmă farmacistul i-a zis că în toată farmacia sa nu mai avea nici o doctorie
care să nu fi fost încercată şi întrebuinţată.
Pagina 157 din 174
Fără să mai întrebe, aduseră pe bolnavă în trăsură la casa mea. Nu-i puteam
goni pe bieţii oameni. Sărmana era slăbită ca vai de ea. Dar nu tuşea, (aceasta era
mai important pentru mine), ci suferea numai de stomac. Oamenii îmi ziseră să dau
ceva de stomac. Le spusei îndată să fie liniştiţi şi să nu acuze şi să blesteme
stomacul căci răul este aiurea; stomacul este una din părţile cele mai sănătoase.
Unii se necăjeau, alţii râdeau, iar bolnava tresări, îndoindu-se poate, dacă eram cu
minţile întregi. Ea îşi va fi zis: "Am făcut atâta drum simţind atâtea dureri, şi acum
acest preot să-mi vorbească aşa de aspru şi fără compătimire!
Îmi era tot una.
Persoana nu tuşea, dar pe gură îi ieşeau gaze. Stomacul şi abdomenul erau
pline peste măsuri cu gaze. Într-un asemenea mediu nu mai poate suporta nimeni,
nici chiar stomacul, care e aşa de răbdător; el e silit să-şi oprească în parte sau în
total activitatea-i regulată. Răul se măreşte prin faptul că pielea e de tot uscată şi
orice transpiraţie este oprită.
Seria aplicărilor a fost aceasta: Înfăşurarea inferioară (la spălarea completă,
turnarea de apă pe genunchi (o jumătate de minut), încă o înfăşurare inferioară,
turnarea de apă pe bust, şederea în genunchi în apă (o jumătate de minut) până pe
la stomac, spălarea completă, comprese sus şi jos pe corp. Înainte şi după amiază
bolnava avea să întrebuinţeze, pe rând, una din aceste aplicări şi totodată să umble
zilnic de câteva ori pe pietre ude.
Prin înfăşurări inferioare căldicele am căutat să fac pielea caldă, mai umedă şi
mai moale; apoi, prin spălături generale şi prin celelalte exerciţii, de a influenţa mai
ales asupra abdomenului. Am reuşit. Aerul, gazele şi-au căutat calea adevărată pe
unde să iasă şi s-au pus în mişcare transpiraţia şi activitatea normală a pielei.
Dispărând gazele, a venit apetitul în locul golit de aer şi de gaze, sângele şi
sucurile s-au înmulţit şi în timp de 5 săptămâni bolnava s-a făcut bine.
Rosa suferea de mult de stomac; de câteva luni simţea crampe violente la
stomac. Adeseori trebuia să stea în pat şi, deşi când e în picioare o mai poate duce,
cu toate acestea numai cu mare greutate îşi poate căuta de afaceri. Mai mulţi medici
au declarat că nu-i lipsea altceva, decât că avea un stomac foarte stricat. Sărmana a
întrebuinţat multe medicamente în formă lichidă şi solidă, prafuri şi hapuri şi chiar
lucruri caustice.
Judecând după faţă, vedeai că suferă rău: Obrajii îi erau traşi rău, culoarea
palidă, corpul numai pielea şi osul. Ea mai spuse că abdomenul îi era foarte umflat şi
îi producea dureri chiar şi rochia strânsă. A vărsat adeseori; picioarele şi mâinile îi
erau totdeauna reci.
Avizul meu a fost ca şi cazul precedent. Fata îşi prăpădise abdomenul prin
aceea că adeseori se ducea fără veste de la căldură la frig, de la vatra caldă în
pivniţă, şi nu ştia cum să se apere în contra influenţelor vătămătoare, care începură
să se simtă în curând, în afară de aceasta n-avea pe nimeni cui să se plângă şi a
suportat pretinsele suferinţe mici, până ce n-a mai putut căci, în cele din urmă,
presiunea asupra abdomenului a devenit atât de violentă, încât stomacul, strâns şi
strâmtorat cum era, dădea afară toate bucatele ce primea.
Pe lângă aplicările generale, ce aveau să aducă activitatea în tot corpul, au
trebuit adăugate şi altele anume pentru abdomen (nu stomac), spre a dizolva şi
elimina ceea ce s-a îngrămădit, mai ales gazele.
Ca aplicări a făcut (în fiecare zi una):
Mantaua spaniolă (aplicare generală);
Comprese pe abdomen cu flori de fân opărite, zilnic două ore;
Înfăşurarea scurtă (ce dizolvă şi elimină);
Comprese superioare şi inferioare;
SpăIări generale reci, de două ori în fiecare noapte, şi iară mantaua spaniolă.
Ca aplicări secundare au servit mersul pe pietre ude sau prin iarbă udă şi
câteodată, turnare de apă pe genunchi. După patru săptămâni, au fost suficiente,
Pagina 158 din 174
alternativ o manta spaniolă şi o înfăşurare scurtă, la fiecare două zile câte una din
aceste aplicări. În afară de aceasta bolnava a trebuit să umble adeseori desculţă.
Rosa s-a făcut sănătoasă, şi, întâlnindu-mă într-o zi din întâmplare, îmi zise:
"Sunt aşa de sănătoasă, cum n-am fost în viaţa mea”.
Dizenterie
Dizenteria este o boală frecventă şi constituie un mare chin pentru bieţii
muritori. Cine suferă de această boală scoate afară mâncarea aşa cum a mâncat-o;
aşadar nu e mistuită de stomac. Organismul nu mai capătă hrană şi urmările acestei
infirmităţi, care servesc repede sunt, fireşte, mari şi grave. Puterile scad şi odată cu
ele piere orice vioiciune şi tot corpul suferă şi se ofileşte.
Dizenteria se iveşte adesea după boli grave, mai ales când bolnavul a luat
foarte multe medicamente, poate şi foarte vătămătoare.
După cum boala cauzează o mare activitate în corp şi în urma acestei
slăbiciuni corpul nu primeşte decât puţină hrană sau chiar deloc, tot aşa, din cauza
medicamentelor, se vatămă şi se atacă stomacul, aşa încât nu mai mistuie bine. Se
petrece atunci cu stomacul, cum se petrece cu pieptul la bolnavul de plămâni sau de
piept: se umple de tot de flegmă, care nu poate fi dată afară.
Aceasta boală este adesea consecinţa unui trai dezordonat. Există oameni
care beau prea multă apă rece si apoi nu beau deloc o bucată de vreme. Prin
aceasta se poate răci lesne stomacul şi sucurile stomacului pot fi prea de tot
subţiate, numai prin această alternare de frig şi de căldură poate cineva să-şi strice
stomacul. O altă cauză a acestei afecţiuni, poate fi o mâncare neregulată, dacă
mănâncă cineva câtva timp puţin sau de loc şi apoi îşi încarcă iarăsi stomacul sau
mănâncă multe bucate grele de mistuit. Şi prin băuturi spirtoase stomacul poate fi
atacat şi vătămat încât, în cele din urmă, nu-şi mai poate îndeplini funcţiile. De câte
ori nu se întâmplă că cineva bea bere rece şi îşi cauzează astfel boli grave de
stomac! Apele minerale multe au de asemenea o acţiune corozivă asupra
stomacului, îl împiedică în activitatea lui şi îl fac incapabil de a mistui.
Dacă stomacul a ajuns într-o asemenea stare bolnăvicioasă şi dacă din
această cauză corpul s-a zdruncinat, atunci desigur că şi celelalte organe din
pântece suferă împreună cu el; sunt slabe, inactive şi se uzează cu timpul încât
devinv improprii funcţionării. De aceea la tratare trebuie, înainte de orice, să se
resoarbă şi să se elimine toate materiile bolnave şi putrede. După cum la bolile de
piept tot pieptul poate să se încarce cu flegmă, şi stomacul poate să se umple cu tot
felul de materii bolnave şi stătute. De aceea ar fi de multe ori bine dacă un coşar ar
putea să coboare înăuntru, să răzuiască şi să cureţe totul. Dar fiindcă aceasta nu se
poate face, trebuie să se intervină în alt mod pentru a resorbi şi elimina materiile
stricate. Fiindcă nu numai stomacul suferă şi este slăbit, ci organismul întreg este
atins şi se zdruncină şi se prăpădeşte încetul cu încetul, de aceea trebuie să se
exercite o acţiune enrgică nu numai asupra stomacului, ci asupra corpului întreg. Şi
nu există nici un mijloc mai bun pentru tot corpul decât apa. Intern să se
întrebuinţeze numai ierburi, fiindcă acestea nu vatămă şi nu slăbesc câtuşi de puţin;
ba din contră, nu pot decât să dreagă stomacul.
De recomandat sunt, înainte de toate, pelinul şi jaleşul. Pelinul atacă materiile
stricate şi putrede din stomac, le resoarbe şi apoi le elimină; jaleşul curăţă şi
ameliorează sucurile. Dacă bolnavul ia câte o lingură de ceai din acestea, la fiecare
trei ceasuri, efectul va fi neîncetat, ceaiul va lucra înăuntru, eliminând şi ameliorând.
Ca hrană, pacientul să ia numai mâncăruri uşoare de mistuit şi anume
totdeauna numai în porţii mici. Dacă îi prieşte laptele, poate să bea de 3-4 ori pe zi
3-4 linguri de lapte fiert cu chimen. Cui nu-i prieşte lapte, va lua de 3-4 ori aceeaşi
porţie de supă cu pâine prăjită care este foarte uşoară de mistuit şi procură
organismului substanţe bune şi nutritive; important nu este ce fel de substanţe
Pagina 159 din 174
nutritive capătă organismul, ci totul este ca stomacul să le mistuie şi să prepare din
ele sucuri bune şi utilizabile.
Dacă se întâmplă o diaree cam puternică, însoţită de dureri de cap, atunci
nimic nu ajută mai bine decât ca bolnavul să bea zilnic o ceşculiţă de ceai de
rădăcină de tormentil cu jumătate apă şi jumătate vin roşu. Dar pentru a combate
dizenteria şi a procura în acelaşi timp corpului o hrană bună, e de mare, folos a se
înmuia la fiecare ceas, timp de câteva minute, o mică porţie de pâine de sănătate în
vin roşu sau vin de coacăze, şi să se mănânce apoi. Acest remediu e recomandabil
mai ales pentru organismele care au căldură puţină căci aceasta le hrăneşte şi le
încălzeşte. Ţintaura amestecată cu jaleş va produce, de asemenea, un efect bun.
Mai cu deosebire se recomandă unor astfel de bolnavi supa întăritoare bună, care
trebuie, însă, luată numai în porţii mici şi de mai multe ori pe zi.
Extern se poate combate această boală prin aceea că se aplică pe pântece o
dată, la două sau trei zile, un şervet de pânză strâns în patru şi înmuiat în apă de
flori de fân, dar lăsându-l să stea cel mult ¾ -1 ceas, pentru că această aplicare deşi
favorizează activitatea pielii şi a pântecului, nu absoarbe prea mult. O astfel de
compresă de două ori pe săptămână e de ajuns.
Sleirea nervilor
Un preot spune că are câte odată dureri de cap de nesuferit, iar când îi mai
trece, simte o greutate în gât, că de abia poate vorbi de oboseală şi de durere. În
spate simte, de asemenea adeseori contracţii dureroase şi slăbiciune. Din certificatul
medicului se vede că suferă de sleire de nervi pronunţată şi e ameninţat să fie atacat
creierul şi măduva spinării. În afară de asta mai existau instabilitate extraordinară şi
sentimente de frică.
Aplicările: zilnic o udare a bustului dimineaţa şi după amiază; zilnic umblare
patru minute prin iarbă udă şi pe pietre ude; aşa 5 zile. Apoi zilnic o udare bună a
bustului, o udare pe genunchi şi umblare de două ori în apă; aşa timp de cinci zile.
Din când în când băi de şezut.
Aplicările mai departe au fost: zilnic o udare a spinării, o semi-baie; o udare a
bustului şi umblare în apă. Aceste aplicări au înlăturat toate suferinţele şi preotul a
putut să-şi continue slujba iarăşi sănătos şi vesel.
Stările reumatice
Cine oare ar putea să enumere toate stările reumatice de care se plânge
lumea! Pe unul îl torturează durerile la cap, pe altul la picioare, la spate sau piept
etc.
Ţăranul, muncitorul, tăietorul de lemne, toţi câţi muncesc din greu, ştiu mai
puţin, şi pe alocurea nu ştiu de loc, despre această boală; pentru că la aceşti
oameni, adeseori, reumatismul apare şi dispare repede: aşa cred eu. Începuturile se
arată, poate, dimineaţa, dar după amiază se pierd prin muncă.
Aceasta ne arată lămurit cum se poate şi cum trebuie vindecat reumatismul.
Un medic veterinar mi s-a plâns odată, că nu mai e capabil să-şi
îndeplinească misiunea; că un reumatism urât se încuibase ca un guzgan în umărul
drept; că, neluând seama, a ieşit asudat în frig şi ştie bine că nu va scăpa de acest
rău şase săptămâni, cum a păţit totdeauna.
- Dacă vrei, domnule medic, - i-am răspuns, atunci este vindecat în 24 de ore;
voi năpusti pisica mea asupra guzganului dumitale.
A început să râdă şi am făcut o mică prinsoare. Mi-a dat cuvântul său că va
urma întocmai după cum îi voi prescrie. S-a dus acasă şi a pus pe nevasta sa să-i
frece uscat spinarea, apoi să-i aplice o udare rece pe bust. După 8 ceasuri a făcut
aburi la cap şi apoi o udare rece. Nu trecuseră nici cele 24 de ceasuri şi guzganul se
dusese naibii, iar eu am câştigat prinsoarea.
Pagina 160 din 174
După ce a aplicat 8 zile compresele menţionate, bolnava a putut deja să se
reazime pe picior. După 8-10 săptămâni a putut să umble bine.
Un domn vine şi povesteşte: .
"Eu sunt plin de reumatism şi de crampe, de la cap până la picioare; am
totdeauna guturai, când mai tare, când mai slab, ori că sunt în casă, ori afară; nu mai
ştiu ce să fac. Niciodată nu pot să dorm, n-am poftă de mâncare şi, dacă nu mă voi
îndrepta, în scurt timp nu voi mai putea îngriji de afacerile mele. Port de mult o
cămaşă şi pantaloni de lână. Pe deasupra mai port o cămaşă de pichet, stofa cea
mai tare ce am găsit. Tot aşa port o pereche de pantaloni de lână, apoi o vestă de
postav gros căptuşită, precum şi pantaloni de pichet; în fine un gheroc şi un
pardesiu. Tot corpul îmi este mai totdeauna rece şi are un miros greu de năduşeală,
ca de smoală. Nu cred să fie vreo fiinţă mai nenorocită decât mine".
Acum să trecem la cura de apă.
Mai întâi s-a făcut o udare a bustului şi s-a spălat pielea unsuroasă, precum şi
o udare a genunchilor cu spăIături. Astfel s-a procedat trei zile de două ori pe zi. A
treia zi s-a înlăturat cămaşa şi pantalonii de lână şi imediat s-a făcut o semi-baie şi,
după un ceas, o udare a bustului. A cincea zi a doua pereche de pantaloni a fost
înlocuită cu pantaloni de in. A şaptea zi cămaşa a fost schimbată cu una de in şi tot
aşa s-a înlăturat şi vesta cea groasă şi cu mâneci; apoi zilnic s-au făcut de două ori
udări pe bust şi pe abdomen alternând cu semi-băi.
După 14 zile tot organismul a scăpat de orice reumatism şi de crampe. Pielea
transpira ca la un om sănătos; a revenit somnul şi apetitul de minune şi omul nostru
s-a bucurat mult că era restabilit şi că, după vacanţe, îşi putea vedea iarăşi de
afacerile sale. Despre toate astea el s-a pronunţat astfel: "Dacă boala mea am
agravat-o după capul meu, atunci aş putea să fiu supărat numai pe mine".
Altul mi-a relatat:
"Tot corpul de sus îmi este plin de reumatism; partea dreaptă a corpului
superior niciodată nu este fără dureri, iar când durerea mai slăbeşte, atunci se iveşte
pe un umăr sau pe amândouă. Atunci sunt aşa de ţeapăn, încât nu mai pot mişca
umerii; dacă, însă, toată durerea cade pe stomac, atunci mi se pare că totul se
învârteşte, nici nu pot să mănânc ceva. Dar mai rea e durerea la ceafă, mai ales în
partea stângă. Picioarele nu mi se încălzesc. Astfel viaţa îmi este o greutate şi nu
mai pot vedea nici de meseria mea. Am cheltuit o mulţime de bani pe doctorii şi
medicamente; nu mi-au folosit la nimic. La recomandarea unui doctor port cămăşi de
lână mai bine de un an de zile, dar prin aceasta am devenit şi mai sensibil".
Aplicăriie au fost: 1) de trei ori pe săptămână a îmbrăcat o cămaşă groasă, un
ceas şi jumătate, înmuiată în apă, în, care am fiert flori de fân, 2) de două ori pe
săptămână o înfăşurătură (compresă) de la subţiori până jos, cearceaful fiind înmuiat
în apă caldă cu flori de fân, 3) de două ori pe săptămână s-a sculat din pat noaptea
şi s-a spălat întreg cu apă rece, culcându-se îndată fără a se şterge. Astfel s-a urmat
timp de 14 zile. Apoi au urmat aceste aplicări: 1) zilnic o udare a bustului şi a
genunchilor, 2) zilnic umblarea prin apă 2-4 minute apoi mişcare, 3) de două ori pe
săptămână, o spălătură întreagă.
După patru săptămâni pacientul a scăpat de suferinţe şi acum mai face pe
săptămână două semi-băi.
Un director de şcoală povestea:
"Sufăr nespus de mult la braţe, umeri şi picioare, sunt ca înfăşurat în
reumatisme, simt dureri cu atât mai mari în unele locuri, cu cât durerea a dispărut din
altele. Mai totdeauna respir greu, adeseori mă tem să nu mă înec, în afară de asta
sufăr şi de congestii şi rareori pot avea un ceas de linişte”.
"Am fost magnetizat şi am întrebuinţat multe altele fără folos. Cura de apă
m-a scăpat de toate durerile în zece zile şi din suferinţele mele mai simt numai nişte
urme neînsemnate. Sunt convins că urmând cu aplicări uşoare, mă voi face pe
deplin bine".
Pagina 161 din 174
Aplicările au fost: zilnic o udare a bustului şi două udări pe şolduri; a doua zi
mantaua spaniolă; din ziua a patra o semi-baie pe zi în loc de udare pe bust, şi
odată pe săptămână aburi la cap.
Un om ca de 40 ani povesteşte:
“Totdeauna am, dureri undeva, sau în partea dreaptă, sau sus, pe umeri;
durerea nu stă niciodată mult timp într-un loc; când, însă, răul ajunge la cap, atunci
nu mai pot de ameţeli: din ochiul drept îmi curge multă apă; iar când durerea cade în
picior, acesta înţepeneşte cu totul; când îmi ajunge în piept, atunci nu mai pot
respira. Sufăr de ani de zile şi numai pentru scurt timp am simţit, câteodată o
uşurare, da niciodată un ajutor durabil şi deplin".
Acest bolnav a fost vindecat în cinci săptămâni prin următoarele aplicări:
1) De trei ori pe săptămână o înfăşurătură scurtă, timp de un ceas şi jumătate;
2) De patru ori pe săptămână se spăla întreg noaptea;
3) De două ori udarea bustului timp de 14 zIle. Apoi;
1) Odată înfăşurătură scurtă;
2) De două ori spălare întreagă;
3) Zilnic udarea bustului şi a genunchilor.
Fiind astfel vindecat, pacientul a mai urmat cura câtva timp, spre a-şi păstra
sănătatea, făcând pe săptămână o semi-baie şi de două ori udarea bustului şi a
genunchilor.
Brânca (Erizipelul)
Aceasta e o materie morbidă veninoasă, ce se adună între piele şi carne şi
caută să iasă prin vreun loc. Se poate ivi la picior, la braţ, la cap sau în orice parte a
corpului. Unde se arată, pielea se întinde mult ca şi cum ar fi îngustă şi trebuie să
plesnească. Câteodată nu apare timp îndelungat la suprafaţă şi pacientul suferă
dureri mari.
La izbucnire se arată mai întâi câteva băşicuţe cu un lichid cenuşiu, apoi tot
mai multe, mai mari şi mai mici, care sunt atât de veninoase, încât mănâncă părţi
întregi de piele.
Brânca poate deveni pericuoasă şi chiar mortală, dacă nu poate ieşi afară,
când produce o otrăvire de sânge în interior, care se întinde repede, căci spre locul
inflamat năvăleşte mult sânge. Adeseori brânca, când se dezvoltă în afară, se
îndepărtează de locul iniţial şi ocupă un loc în interior. Astfel de cazuri sunt de cele
mai multe ori mortale.
Cunosc un servitor. Avea brânca la braţ. Nu voia să ţină seamă de acest rău
zicând : "Asta e o boala femeiască”.
Brânca dispăru de la braţ, dar în scurt timp se aşeză în creieri şi bolnavul
muri.
Tot aşa mai cunosc un preot. La acesta brânca s-a ivit la picior. Nu ştiu cum a
îngrijit piciorul bolnav. Brânca a dispărut şi pacientul credea că a scăpat. Însă nu
trecu mult şi musafirul neplăcut se ivi din nou, acum la braţul superior. Dispăru iarăşi
pentru a se aşeza în fine în cap. După patru zile preotul era un cadavru.
Oricine a observat cu atenţie această boală, va putea povesti despre o
mulţime de cazuri de moarte din cauză că s-a neglijat brânca.
La cură trebuie, înainte de toate, să observăm şi să facem ca brânca să nu
pornească în călătorie. În locul unde s-a ivit trebuie slăbită şi eliminată materia
veninoasă.
Totodată să se oprească sau să se micşoreze afluxul de sânge.
Cine are brâncă la picior, să facă mai bine o înfăşurare scurtă. Aceasta taie
drumul spre locul atacat. După înfăşurătura scurtă îşi poate înfăşura (cu comprese)
piciorul mai sus de locul brâncii pe corp. Putem însă ataca brânca şi direct. Aceasta
se face înmuind în apă caldă o cârpă moale, uzată de in; o aşezăm pe bubă şi
deasupra legăm o cârpă uscată sau o lână. Aceasta împrăştie şi elimină.
Pagina 162 din 174
Dacă cineva are brâncă la braţ, va întrebuinţa înfăşurătura scurtă, spre a
trage sângele de sus la vale. Apoi să-şi pună un şal (ud) şi să-l înmoaie în apă rece
de mai multe ori, după tăria fierbinţelilor. Se poate înfăşura şi locul bolnav (cum am
făcut sus la picior).
Dacă brânca s-ar ivi la cap, atunci va lucra bine o compresă pe corpul de sus
şi o înfăşurătură a gâtului (compresă rece); acestea vor împuţina iute materia
veninoasă. După ce s-au urmat de câteva ori aceste aplicări, atunci se poate
influenţa direct asupra locului inflamat, la început cu apă caldă şi, după ce o mare
parte din materia morbidă s-a eliminat, ceea ce se vede după scăderea roşeţei şi a
umflăturii, cu apă rece. Aplicările se fac totodeauna în formă de comprese cu pânză
de in sau înfăşurări, în cazul acesta în formă de înfăşurătură de cap.
Un preot din M., raportează: "Poate în urma unei răceli mi s-a ivit o brâncă
rea. Fierbinţelile din corp erau mari, durerea violentă, faţa umflată mult. În această
stare mi s-au spălat zilnic, de 4-5 ori pieptul, abdomenul, spinarea şi braţele,
câteodată şi picioarele, dar faţa nu, cu apă rece şi anume pe când năduşeam. Mai
târziu, spălăturile s-au rărit. Aceasta a avut succesul cel mai mare pentru vindecarea
bolii. După patru zile frigurile au trecut şi a noua zi am putut ieşi din casă. Mai având
năduşeli câtva timp noaptea, m-am sculat, mi-am pălat corpul cu apă rece, am
îmbrăcat o cămaşă curată şi iar m-am culcat. Am mai avut această boală. Cura de
atunci a ţinut o lună, de astă dată până ce m-am făcut bine, a ţinut numai 9 zile".
Şira Spinării
Un ofiţer superior, fiind în trăsură şi răsturnându-se, şi-a vătămat un inel de la
şira spinării şi, după cum susţineau medicii, şi-a atins atât de rău măduva spinării,
încât suferea durerile cele mal îngrozitoare şi numai câteodată starea i se mai uşura.
Răul influenţează mai mult asupra sufletului, decât asupra corpului. Nici un medic
nu-i putea da ajutor, deşi vizitase pe cei mai renumiţi medici ai oraşului. În urma
declaraţiei celui mai celebru medic din partea locului, că nu mai poate fi vorba de
vindecare şi că cu timpul bolnavul va fi apucat de ftizie, ofiţerul a căutat ajutor în apă.
În şase săptămâni s-a restabilit şi se bucură şi astăzi de o sănătate bună deşi
vindecarea s-a făcut acum 25 de ani. Cu suferinţele fizice a dispărut şi afecţiunea
sufletească.
Ce aplicări au fost prescrise în acest caz, nu mai ştiu bine. Dar dacă tu, iubite
cititor, ai avea să suferi de această boală, te-aş sfătui următorul lucru: De trei ori pe
săptămână să pui mantaua spanioIă; de trei ori pe săptămână o semi-baie şi
spălarea corpului de sus, şi de două ori udarea bustului şi abdomenului. Aşa să
urmezi regulat mai multe săptămâni. Tot organismul trebuie să se fortifice şi vor
dispărea pe rând relele ce provin din locul vătămat şi bolnav. Inelul şirei spinării
strivit se va întări şi el devenind o cicatrice, ca atunci când se vindecă un picior frânt
şi nu mai doare. Mai repet încă odată: Când o parte din corp suferă greu, atunci e
bolnav tot corpul. Întreg organismul ia parte la durerea membrului atacat. Aruncă o
piatra în apă şi toată suprafaţa pârâului sau a lacului se va mişca în cerculeţ. Piatra
este inelul strivit al şirei spinării. Cercurile dureroase străbat tot corpul.
Acestea sunt indicii excelente pentru tratament. Astfel la cură trebuie să
influenţăm totdeauna asupra corpului întreg, ca să se întărească, şi ca părţile
sănătoase ale corpului să sprijine pe cele bolnave şi slăbite, să le îngrijească, căci
organele stau între ele în legătura cea mai intimă.
Ataxia
Un om de 32 de ani vine cu două cârje, abia se târăşte şi spune: "De patru
ani sufăr mult şi cu mare chin pot să mă târăsc cu două cârje. Trei doctori mi-au
spus că am ataxie şi nu e nimlc de făcut. Multe am făcut; am fost trimis de doctori la
diferite băi şi cum mă duceam acolo, îmi era mai rău. Dacă nici apa, singurul mijloc
în care mă mai încred, nu-mi va ajuta, apoi nu-mi mai rămâne de trăit".
Pagina 163 din 174
Înfăţisarea acestui om era ca şi mersul său.
Bolnavul a fost tratat în modul următor:
1) Mai întâi făcu zilnic un duş la cap şi două duşuri pe şale. În fiecare zi i s-a
frecat şira spinării cu apă şi oţet, timp de zece zile.
2) După aceasta i s-au făcut zilnic două duşuri la cap, o dată trebuie să umble
prin apă şi o dată făcu un duş pe şolduri timp de zece zile.
3) În fiecare zi un duş pe şale şi o baie de jumătate, timp de jumătate de
minut. Aceasta iară 10 zile de-a rândul. Prin aceste mijloace bolnavul ajunse să
umble bine. Ţinuta corpului şi mersul erau cum trebuie. Bolnavul, avu gust de
mâncare şi urmă cu alte mijloace: o zi un duş la cap şi pe şolduri; a doua zi o baie de
jumătate de corp. După trei săptămâni urmă cu aceste mijloace mai rar şi vindecarea
desăvârşită nu întărzie să se facă.
Foloasele acestor mijloace au fost: 1) Duşurile de cap întăriră şi încălziră
trunchiul şi mai ales spinarea; în acelaşi chip lucrară şi duşurile de şolduri asupra
părţii de jos a corpului; 2) SpăIăturile cu apă şi oţet încălziră şi întăriră şira spinării;
3) Duşul de şale întări toată spinarea. Băile de jumătate lucrară asupra întregului
corp, aşa cum mijloacele deosebite au lucrat asupra părţilor.
Şi aşa, într-un timp de 6-8 săptămâni, nenorocitul îşi recăpătă sănătatea.
Nebunia din beţie
Un om de 36 de ani, bea multă bere, mânca puţin şi se hrănea mai mult cu
bere. Când era plin de bere, se simţea tare, dar după ce se evaporă berea, să
plângea de slăbiciune.
La acest om sărman nebunia din beţie era atât de dezvoltată încât, chiar
tinerii observaseră că-i lipsea ceva. El se mai plângea de dureri reumatice, de
crampe şi de dureri de cap. Deşi beţia se vindecă foarte greu, totuşi pacientul vroia
cu orice chip şi sacrificiu să scape de această mizerie.
Cu următoarele aplicări l-am restabilit pe deplin în trei săptămâni. Zilnic i se
dădeau 2-3 aplicări şi anume, pe rând, cum urmează:
Ziua 1. a) Udarea bustului şi a genunchilor; b) A sta în apă, a umbla în apă şi
a ţine braţele în apă; c) Udarea spinării. Ziua 2. a) Semi-baie; b) Udarea bustului şi a
genunchilor. Ziua 3. a) Baie de şezut; b) Udarea bustului. Ziua 4. a) Semi-baie; b)
Baie complet. - Asta a făcut până la vindecare. Au încetat toate stările morbide,
culoarea feţei s-a îndreptat cu totul, apetitul a revenit şi omul nu mai avea poftă de a
bea bere sau altceva. Îndeosebi, trebuie să accentuăm, că în timpul curei s-au ivit în
diferite părţi ale corpului spuzeli şi abcese, prin care se înlăturau materiile
veninoase.
Scarlatina
Scarlatina se iveşte de obicei o dată sau de două ori pe an şi adeseori face
multe victime. Ea atacă de obicei copii, dar şi pe adulţi. Simptomele sunt: dureri de
cap, presiuni la stomac şi la piept, oboseaIă. Această boală răpeşte mulţi copii, deşi
se vindecă aşa de uşor cu apă.
După două zile copiii pot fi asiguraţi contra primejdiei; la adulţi merge ceva
mai încet.
Scarlatina se poate lesne vindeca în două chipuri. Dacă la un copil, mic sau
mare, avem toate simptomele acestei boli, atunci să înmuiem o cămaşă în apă caldă
cu ceva sare, să o stoarcem niţel şi să îmbrăcăm în ea copilul în pat. Apoi să-I
învelim bine cu o plapumă aşa încât să nu pătrundă aerul, şi să-I lăsăm să zacă
astfel un ceas. Apoi să-i dezbrăcăm cămaşa. Tot corpul copilului va fi plin de
spuzeală de scarlatină.
Dacă fierbinţelile ar fi prea mari, să spăIăm copilul întreg, dar iute, şi să-I
culcăm iarăşi în pat. În cazuri grave în care căldurile corpului cresc, cămaşa udă
poate fi îmbrăcată de 2-3 ori pe zi. Totul depinde de călduri şi de tăria frigurilor.
Pagina 164 din 174
Dacă fierbinţeala scade, atunci intervalul dintre înmuierile cămăşii poate fi
prelungit. Să se urmărească, însă ca la aplicările ulterioare să se întrebuinţeze
totdeauna apă rece cu oţet. Apoi să luăm seama ca acoperirea şi învelirea să fie
bune, dar nu exagerate. După înlăturarea cămăşii ude, copilul să se îmbrace cu o
cămaşă curată. Urmând astfel, scarlatina se va vindeca pe deplin în patru sau cel
mult şase zile.
Să mai adăugăm o observaţie. Apetitul lipseşte mai totdeauna. Copilul să nu
fie silit a mânca. (După cum spuzeala iese afară, tot aşa e şi înăuntru). De obicei
setea e mare. Apa e mijlocul cel mai bun de alinare. Se poate pune şi ceva zahăr şi
vin în apă. Copiii de la ţară beau mai bucuros lapte. Maxima este: a bea puţin, dar
mai des. Eu cred că nu va muri un copil tratat astfel.
Ştefan, un băiat de 10 ani, de abia mai poate vorbi de fierbinţeli. La faţă e
roşu şi se plânge că-I doare tot corpul. Fiind fierbinţelile prea mari, Ştefan trebuie
spălat la liecare ceas, timp de două zile. A treia zi el începe să mănânce. Se mai
spală încă de două ori pe tot corpul într-o zi. A cincea zi Ştefan se simte bine, în ziua
a şasea umblă prin cameră şi în scurt timp începe a se juca iarăşi cu alţi copii prin
curte.
Maria, în etate de 20 de ani, nu mai poate umbla; are dureri violente de cap,
tot corpul i se pare ca zdrobit, în afară de asta tuşeşte sec şi o apasă grozav pe
piept. Nu mai ştie ce să facă de frică şi nu poate părăsi patul nici un moment. Are
greaţă de orice mâncare, însă ar tot bea apă.
Maria are scarlatină. Ce e de făcut? Să i se spele bine, spinarea la fiecare
ceas cu apă rece, amestecată cu ceva sare; tot aşa şi pieptul şi abdomenul. Această
spălare să se facă foarte iute, apoi să fie bine acoperită, dar nu prea gros.
Bolnava a fost spălată timp de două zile. N-a mâncat nimic, dar a băut mult.
GâtuI îi ardea grozav necontenit.
Scarlatina începe să dispară formând cruste sau coji. Setea se mai potoleşte.
Bolnava să se mai spele încă 2-4 zile de 2 şi chiar de 3 ori pe zi, dacă fierbinţelile
n-au scăzut.
După alte trei zile Maria era scăpată de scarlatină.
Ioan, un băiat de 13 ani, de câteva zile nu mai e bun de nimic, a pierdut orice
veselie şi orice poftă de lucru. Deodată începe tot corpul să i se umfle, capul şi
picioarele se îngroaşă, burta i se umflă în mod îngrozitor.
Copilul are dropică. De unde: S-a sculat de abia de şase săptămâni după
scarlatină, dar aceasta nu se dezvoltase bine şi răul a rămas în corp.
În opt zile bolnavul a îmbrăcat de 6 ori cămaşa înmuiată în apă caldă cu sare
şi totdeauna s-a acoperit bine cu plapumă de lână. După 10 zile s-a făcut sănătos şi
vesel. Cu această ocazie să mai spunen: Când scarlatina nu s-a vindecat bine şi mai
rămâne în corp materia morbidă, atunci urmează adeseori dropica. Însă, în chipul
arătat ea se poate vindeca totdeauna. .
Frosina, e o femeie de 65 de ani, zace deja de două zile. Se plânge de
junghiuri la spate şi în piept, unde culcat şi acum s-a încălzit prea mult. Nu poate
mânca nimic. Are o sete mare.
Reţeta mea a fost: Bolnav să se spele pe spate cu apă rece într-o zi la fiecare
ceas; tot aşa pe piept şi pe abdomen. A doua zi să facă aceasta numai de patru ori;
a treia zi sunt de ajuns două spălături.
Pacienta a urmat prescripţia întocmai. A patra zi s-a. simţit mult mai bine şi,
după ce a mai urmat cu spăIăturile încă trei zile, s-a făcut sănătoasă ca mai înainte.
A băut apă şi lapte bătut; dar a mâncat puţin.
O fată de 24 ani, până atunci sănătoasă şi destul de zdravănă, se umple de o
spuzeală de scarlatină. Spuzeala s-a înmulţit în opt zile, cum rareori s-a putut vedea.
Bolnava a cerut îndată ca remediu apa, în care avea toată încrederea, mai ales
pentru că sora ei se vindecase de o boală grea.
Pagina 165 din 174
Acestei bolnave i s-a prescris să-şi spele sau să pună pe cineva să-i spele la
fiecare ceas spinarea, pieptul şi abdomenul, apoi braţele şi picioarele. Intervalul de
un ceas a fost prea mare. Fierbinţelile au crescut încât timp de cinci zile a trebuit să
se spele la fiecare jumătate de ceas. Fata n-a mâncat mai nimic, a băut puţin, şi în
porţii mici. După zece zile de întrebuinţare conştiincioasă a apei căldurile au scăzut,
ici-colo spuzeala a pierit, iar în 14 zile a dispărut cu totul şi fata s-a făcut sănătoasă.
Acum întreb: ce ar fi păţit această sărmană fiinţă dacă la fierbinţeli aşa de
mari, la un asemenea incendiu în corp, nu s-ar fi întrebuinţat decât o doctorie cu
linguriţa, intern, spre a o răcori? Fiecare să dea răspunsul şi să ţie seamă că, în
aceste fiinţe, organismul interior nu mai funcţionează de loc. De la această vindecare
a unei scarlatine se poat conchide că apa, bine întreţinută, ajută sigur şi uşor.
Pagina 166 din 174
NOTA
Editura nu face decât să propună cititorilor una din cărţile care s-au bucurat
de un succes extraordinar la vremea respectivă, carte ce a apărut în numeroase
ediţii, în tiraje de peste un milion de exemplare.
De altfel, redescoperirea plantelor medicinale, nu face decât să reactualizeze
această lucrare, rezultat al cercetărilor de o viaţă ale preotului Sebastian Kneip, cel
care a lăsat celor suferinzi, şi nu numai, acest testament al său.
Pagina 167 din 174
CEAIURI MEDICINALE - FORMULE - MODURI DE FOLOSIRE
Ceai Antibronşitic
Formula:
Frunze de pătlagină - Frunze de podbal - Frunze de urzică - Muguri de pin -
Rădăcină de iarbă-mare - Rădăcină de ciuboţica-cucului - Sovârv.
Se beau două-trei pahare pe zi, de preferinţă îndulcite cu miere de albine
Ceai Pectoral
Formula:
Flori de nalbă - Flori de ciuboţica-cucului - Flori de tei - Frunze de nalbă-mare,
Fenicul, Isop, Trei-fraţi-pătaţi, Cimbru-de-cultură.
Se bea călduţ, îndulcit cu miere de albine sau cu zahăr.
Ceai sudorific
Formula:
Flori de soc - Flori de tei - Flori de muşeţel - Rizomi de pir - Isop.
Se bea cât mai călduţ, îndulcit cu zahăr sau cu miere de albine.
Ceai pentru gargară
Formula:
Flori de muşetel - Frunze de nalbă-mare - Frunze de salvIe - Rădăcină de
cerenţel - Capsule de mac - Cimbrişor.
Se întrebuinţează călduţ, de mai multe ori pe zi.
Ţigări antiasmatice
Formula:
FIori de sulfină - Frunze de măselariţă - Frunze de laur - Frunze de
mătrăgună - Frunze de podbal - Frunze de mentă - Nitrat de potasiu.
Cu acelaşi efect se poate folosi şi tutunul antiasmatic.
Ceai Antiastmatic
Formula:
Flori de coada şoricelului - Frunze şi flori de păducel - Frunze de podbal -
Frunze de salvie - Cimbrişor-de-câmp - Isop - Mentă - Talpa-gâştei - Unguraş.
Se beau două-trei ceaiuri pe zi, timp mai îndelungat.
Ceai anticolitic
Formula:
FLori de coada-şoricelului - Flori de muşeţel - Funze de roiniţă - Frunze de
mentă - Sunătoare - Talpa-gâştei - Capsule de mac - Fenicul.
Se beau trei ceaiuri pe zi. În colitele însoţite de diaree se poate bea şi îndulcit
cu zaharină.
Ceai gastric
Formulele:
1. Flori de coada-şoricelului - Flori de gălbenele - Flori de muşeţel - Rădăcină
de odolean - Mentă - Păpădie.
2. Flori de gălbenele - Sunătoare - Coada-şoricelului - Troscot - Ţintaură -
Anason - Coriandru.
Se beau două-trei ceaiuri călduţe pe zi, după mesele principale, alternând
ceaiul gastric nr. 1 cu nr. 2.
Pagina 168 din 174
Ceai contra colicilor
Formula:
Capsule de mac - Flori de coada-şoricelului - Flori de muşeţel - Frunze de
roiniţă - Fenicul - Mentă -Cimbru-de-cultură.
Se bea călduţ şi treptat, iar în caz de vărsături se bea rece.
Ceaiul acesta va fi folosit numai la adulţi.
Ceai contra colicilor pentru copii
Formula:
Flori de muşeţel - Frunze de mentă - Fenicul - Coriandru.
Dozele se reglează după vârsta copilului, de la două-trei ceşcuţe (la sugari)
până la două-trei pahare pe zi.
Ceai Antidiareic
Formula:
Coajă de stejar - Frunze de nuc - Rădăcină de cerenţel - Coada-racului -
Răchitan - Turtiţă-mare - Cimbrişor-de-câmp - Mentă.
Se beau două-trei ceaiuri călduţe pe zi, de preferinţă neîndulcite sau îndulcite
cu zaharină.
Ceai Laxativ
Formula:
Coajă de cruşin - Frunze de roiniţă - Volbură.
Se bea seara, la culcare, câte un ceai, iar în constipaţiile rebele se repetă
doza dimineaţa, pe stomacul gol.
Pulbere laxativ-purgativ
Formula:
Coajă de cruşin - Frunze de frasin - Rădăcină de cicoare - Rădăcină de lemndulce
- Fenicul.
Se poate lua direct, amestecată în puţină apă.
Ceai laxativ-antihemoroidal
Formula:
Coajă de cruşin - Flori de coada-şoricelului.
Ceai tonic aperitiv
Formula:
Rădăcină de ghinţură - Rizomi de obligeană - Schinel - Ţintaură - Pelin -
Măceşe - Coriandru.
Se va bea cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.
Ceai împotriva tulburărilor cardiace
Formula:
Flori de tei - Frunze şi flori de păducel - Rădăcină de odoean - Talpa-gâştei -
Mentă.
Se bea ori de câte ori se simte nevoia, mai ales seara la culcare.
Ceai calmant
Formula:
Conuri de hamei - Flori de tei - Fructe de păducel - Rădăcină de odolean -
Talpa-gâştei.
Se bea câte o ceaşcă cu ceai cald la nevoie.
Pagina 169 din 174
Ceai sedativ
Formula:
Flori de tei - Rădăcină de odolean - Capsule de mac - Conuri de hamei -
Sovârv - Talpa-gâştei.
Se bea seara la culcare.
Ceai Antireumatic
Formula:
Frunze de frasin - Frunze de mesteacăn - Flori de soc - Fructe de ienupăr -
Teci de fasole - Coajă de salvie - Coada calului.
Se beau trei ceaiuri calde pe zi.
Ceai dietetic
Formula:
Frunze de afin - Frunze de dud - Frunze de nuc - Teci de fasole - Mentă -
Păpădie.
Se beau două-trei ceaiuri pe zi, îndulcite cu zaharină, sau neîndulcite - cea
mai eficientă formulă pentru slăbirea în greutate.
Ceai diuretic
Formulele:
1. Flori de albăstrele - Frunze de mesteacăn - Frunze de merişor - Mătase de
porumb - Rădăcină de osul-iepurelui - Rozimi de pin - Seminţe de măceşe - Coadacalului.
2. Zămoşiţă - Codiţe de cireşe - Mătase de porumb - Coada calului - Coadaşoricelului.
Se beau două-trei ceaiuri pe zi şi se face o cură mai îndelungată, alternând
ambele formule.
Ceai hepatic
Formula:
Coajă de cruşin - Flori de coada-şoricelului - Frunze de mentă - Fructe de
măceş - Mătase de porumb - Rădăcină de păpădie - Turiţă-mare - Rostopască -
Volbură - Sunătoare.
Se beau două-trei ceaiuri calde pe zi, dintre care unuI dimineaţa pe stomacul
gol.
Ceai depurativ
Formula:
Flori de soc - Cicoare - Păpădie - Trei-fraţi-pătaţi.
Se beau două-trei ceaiuri pe zi.
Aromatizant pentru băi
Formula:
Flori de gălbenele - Flori de levenţică - Flori de sulfină - Muguri de pin -
Muguri de plop - Rizomi de stânjenel - Busuiocul cerbilor - Sovârv.
Pagina 170 din 174
Pagina 171 din 174
1. Mac; 2. Laur; 3. Saschiu; 4. Iarbă-mare; 5. Omag; 6. Arnică; 7. Izmă;
8. Ferigă; 9. Mătrăgună; 10. Măselariţă; 11. Degeţel-roşu
Pagina 172 din 174
12. Măceş; 13. Coada şoricelului; 14. Spînz; 15. Pătlagină îngustă; 16. Muşeţel;
17. Sunătoare; 18. Cucută de apă; 19. Roiniţă; 20. Odolean; 21. Nalbă; 22. Tei.
Pagina 173 din 174
Redactor : PAVEL MOCANU
Tiparul executat sub comanda nr. 603
S. C. "UNIVERSUL" S. A.
Str. Brezoianu nr. 23-25
Bucureşti - ROMÂNIA
Pagina 174 din 174