Vitamina B17 (Amigdalina), un leac pentru cancer, blocat de magnaţii din industria farmaceutică
Cancerul şi-ar putea găsi leacul în consumarea unor alimente care conţin amigdalină. Vitamina B17
nu doar că previne apariţia bolii, ci chiar ajută la tratarea
pacienţilor suferinzi. Cu toate acestea, industria farmaceutică, direct
interesată să-şi vândă produsele, continuă să nege calităţile
vindecătoare ale amigdalinei.
Un documentar realizat în urmă cu aproape
40 de ani prezintă o ipoteză uluitoare, potrivit căreia cancerul ar
putea fi tratat extrem de uşor, cu ajutorul vitaminei B17. Conform
dezvăluirilor prezentate în material, crunta boală, pe care nimeni şi
nimic nu reuşeşte să o combată de zeci de ani, nu ar reprezenta decât “o
boală a deficienţei”, ce apare la persoanele al căror organism suferă
de o lipsă a amigdalinei (vitamina B17). Deşi o asemena descoperire ar
duce la salvarea a milioane de vieţi anual, realizatorii filmului susţin
că asociaţiile medicale şi companiile farmaceutice ţin secret acest
lucru şi resping cu orice preţ promovarea acestui leac, care le-ar
atrage, practic, falimentul.
Pentru a dovedi această ipoteză,
documentarul realizat de către americanul G. Edward Griffin, în 1974,
prezintă mai multe cazuri de persoane bolnave de cancer care s-au
vindecat după ce au urmat un tratament cu amigdalină, precum şi mărturii
ale unor medici care au folosit această metodă pentru tratarea
bolnavilor.
Companiile farmaceutice au blocat “elixirul”
Instituţiile medicale şi farmaceutice au
numit filmul drept o fraudă şi o şarlatanie, dar, în ciuda acestui fapt,
medicii au continuat să utilizeze noul “elixir”, dovedind utilitatea
medicamentului. S-a trecut imediat la intimidarea curanţilor, s-au
confiscat filme şi cărţi ce promovau noul leac şi chiar au fost arestate
persoanele care organizau manifestaţii publice pentru promovarea
miraculosului medicament. Acest tip de tratament a fost astfel abandonat
de către majoritatea medicilor. Cu toate acestea, deşi în multe locuri
este considerată o metodă neconvenţională, vindecarea cancerului cu
vitamina B17 este posibilă în prezent în clinici din ţări precum Marea
Britanie, Germania, Mexic sau Elveţia.
Descoperire veche de 5000 de ani
Potrivit documentarului, cancerul apare
la persoanele cu deficit de amigdalină (vitamina B17), fiind asemănător,
din acest punct de vedere, bolilor precum scorbutul (deficit de vitamia
C), sau pellagra (deficit de vitamina B3). Vitamina B17 este o vitamină
mai puţin cunoscută la ora actuală, însă ea a fost descoperită cu mai
bine de 5000 de ani în urmă, fiind folosită de către egipteni şi de
către locuitorii Chinei Antice, care au numit-o amigdalină deoarece era
extrasă din migdalele amare. Elixirurile făcute pe baza amigdalinei erau
consumate în special pentru menţinerea sănătăţii, fiind cunoscute
efectele detoxifiante ale acesteia. Amigdalina a fost folosită ulterior
de greci şi romani în scopuri terapeutice, iar în zilele noastre, unele
triburi de indieni îşi prepară diverse băuturi din sâmburi de fructe
care conţin amigdalină. Ca structură chimică, vitamina B17 este o
combinaţie a două molecule de glucoză, una de benzaldehidă şi una de
acid cianhidric, iar în reţetele medicale amigdalina e cunoscută sub numele de nitrilozidă. Vitamina poate fi folosită şi în scop terapeutic, nu doar profilactic.
Cum poate ajuta vitamina B17
Potrivit medicilor, carenţa de vitamină
B17 poate cauza depresie şi insomnie, anorexie, oboseală şi uscarea
pielii. De asemenea, excesul de vitamina B17 poate duce la intoxicaţii.
Astfel, se recomandă folosirea acesteia în doze optime, de 50-100 de mg
pe zi în cazul copiilor, 50-200 mg pentru adulţi şi între 1 şi 2 grame
zilnic în cazul bolnavilor de cancer. În natură, vitamina B17 se
găseşte în sâmburii de caise, cireşe, migdale, piersici, prune, în
seminţele merelor, perelor şi gutuilor, în legume precum mazărea,
fasolea, conopida, varza, broccoli, spanac, ceapă sau vinete. De
asemenea, vitamina mai poate fi găsită în stare naturală în cereale, în
scoarţa de mălin sau în frunze de gutui, prun, cais, cireş, vişin sau
piersic. Sâmburii de caise conţin cea mai mare cantitate de amigdalină.
Doza recomandată este de doar 8-9 sâmburi pe zi, deoarece, în cantitate
mai mare pot deveni toxici pentru organism. Pe de altă parte, consumul de antibiotice, alcoolul şi cafeaua, reduc foarte mult acţiunile amigdalinei în organism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.