Avram Iancu – Biografie
Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus – d. 10 septembrie 1872, Ţebea) a fost un avocat
român transilvănean care a jucat un rol important în Revoluţia de la
1848 din Transilvania. A fost conducătorul de fapt al Ţării Moţilor în
anul 1849, calitate în care a comandat armata românilor transilvăneni,
cu ajutor austriac, împotriva trupelor revoluţionare maghiare ale lui
Lajos Kossuth.
Originea şi studiile
S-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de
moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude
domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la
Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul
superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat
Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la
Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.
Activitatea politică
În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte
dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare
pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii
şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi
15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de
mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare
popularitate.
Punerea greoaie în practică a legii privitoare
la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului
revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor
revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta
pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a
devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea
acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a
organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri
ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament,
câştigându-şi renumele de “craiul munţilor”.
Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă
Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la
Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale austriece.
Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât
forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor.
Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph,
a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşite de
armatele austriece şi de cele ruseşti, trădate de unii generali, trupele
revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.
După 1848
În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda
călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui
Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a
modificat traseul vizitei, a mers în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina,
a trecut prin Vidra şi a înnoptat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Avram
Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce
acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Avram Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet
al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi.
Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru
meritele sale din timpul luptelor contra revoluţionarilor maghiari.
Viaţa privată
Iubita cu care a avut cea mai îndelungată
relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din
Abrud.[1] Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa
fie ca preot[2], fie ca avocat[3]. Se numea Tamás Farkas şi era
protestant de confesiune unitariană. Mama Johannei era de religie
romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea
mamei. Tânăra se născuse în 1834 şi era cu zece ani mai tânără decât
Iancu. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş[4] menţionează
că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa
acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe
neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa
avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele
revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu,
l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus
prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.
Sfârşitul
Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10
septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, jud.
Hunedoara, lângă “Gorunul lui Horea”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.