Bătrânii
Căutăm un viitor în spaţiul din afara planetei, în timp ce abandonăm puntea de legătură cu trecutul nostru. Şi totuşi este acest trecut - strămoşii noştri - cel care deţine cunoaşterea de care avem nevoie pentru a atinge stelele.
În multe culturi indigene, ca şi în timpurile străvechi, bătrânii sunt consideraţi ca fiind cei înţelepţi. Şi ca peste tot în timpurile trecute, bătrânii din aceste triburi izolate sunt încă respectaţi şi onoraţi. Ei sunt cei care sfătuiesc tribul în deciziile politice. Şi ei sunt liderii spirituali care ghidează poporul către lumile mai înalte. Ei sunt bunicii şi bunicile, şi sfatul lor este luat în seamă, pentru că ei au acea înţelepciune ce vine odată cu experienţa îndelungată a Vieţii.
În toate culturile vechilor timpuri, cei mai tineri membri ai tribului aveau grijă de cei mai vârstnici când aceştia nu-şi mai putea purta singuri de grijă. Lemn, apă şi hrană erau lăsate la uşile lor, cu dragoste şi respect pentru anii mulţi pe care i-au petrecut aici, pe Mama Pământ.
Pe scurt, a fi bătrân era odată o onoare. Pentru că era înţeles că în cei bătrâni se află secretele Vieţii şi amintirile ce sunt rădăcinile existenţei noastre.
Asemeni triburilor indigene de astăzi, toate popoarele din vechime ştiau că noi ne creăm viitorul prin visele şi deciziile noastre, şi că fără cunoaşterea şi înţelepciunea vârstnicilor, aceste vise si decizii ne pot duce la dispariţie. Şi astfel bunicile şi bunicii, păstrând vie amintirea trecutului, ne ghidau paşii către viitor.
Dar acum, astăzi, bătrânii noştrii - în afara situaţiei în care au făcut o mulţime de bani pentru a se proteja de copiii lor şi de societate - ajung să fie inutili şi uitaţi, aşteptându-şi sfârşitul în casele de bătrâni.
Nimeni nu mai vine cu respect pentru a le cere sfatul înţelept. Nimănui nu-i pasă, nici măcar copiilor lor.
Pentru că în lumea de azi tinereţea este tot ceea ce contează. Doar tinereţea este stimată şi respectată.Cei care nu mai sunt tineri fac tot ce pot pentru a ascunde lucrul acesta, de la chirurgie plastică până la maşini sport, roşii. Filmele şi media ne bombardează încontinuu cu această idee, că tinereţea este motivul pentru a trăi şi scopul vieţii.
În anumite sensuri, precum un trandafir abia deschis, tinereţea poate fi văzută în mod legitim ca şi scop al vieţii. Precum trandafirul, venim ca sămânţă, ca ovul, atât de mic încât cu greu poate fi văzut cu ochiul liber. Şi creştem pentru a ne naşte, venind ca bebeluşi din pântecul mamei noastre - la fel cum sămânţa trandafirului creşte pentru a deveni un mic lăstar, ce iese din pământ.
Atât oamenii cât şi trandafirii cresc până devin persoane mature sau plante. Atunci începe reproducerea. Posibila mamă devine frumoasă şi atractivă sexual, şi capetele tuturor băraţilor se întorc după ea. În aceeaşi etapă trandafirul explodează în frumuseţea sa maiestuasă, şi insectele sunt atrase către mijlocul său roşu.
În mare parte din lumea de azi, acţiunile şi valorile se întemeiază pe acest moment al tinereţii şi al pasiunii sexuale, cu mişcarea lui rapidă - chiar violenţă, agresivitate - şi, deseori, o lipsă totală de compasiune. Acesta este comportamentul ce caracterizează momentul cuceririi sexuale. Este acea stare ce caracterizează bărbaţii aflaţi în competiţie pentru o femeie.
Şi totuşi această înflorire, acest moment fertil, plin de cea mai mare pasiune, este acel aspect al Vieţii pe care - cu preţul tuturor celorlalte lucruri - lumea vestică a ales să-l divinizeze.
Dar oare se poate ca o întreagă cultură să venereze această energie a tinereţii, agăţându-se de ea ca de singura valoare reală şi refuzând să-i dea drumul, ca şi cum ar fi Marele Premiu al Vieţii?
Şi dacă Viaţa are un scop mult dincolo de imaginile exterioare ale lumii. Dacă Viaţa noastră nu e decât un ciclu într-o spirală, aşa cum spun bunicii, o întoarcere, şi încă o întoarcere ce ne conduce înapoi către Sursă?
Şi dacă, pentru a rămâne fideli scopului nostru superior, trebuie să permitem bătrânilor să facă trecerea atunci când trecerea trebuie făcută.
Aşa că haideţi să sărbătorim aceşti bătrâni ce merg pe străzile fiecărui oraş din lume cu trupurile lor zbârcite şi înţelepciunea lor neexplorată.
Bătrânii sunt trecutul, dar şi mai important, ei sunt viitorul. Viitorul nostru. Cu excepţia bebeluşilor, care încă nu pot vorbi, doar ei ştiu că Cercul Vieţii se completează pe sine.
Doar bătrânii, participând activ în vieţile noastre, vor fi capabili sa ne spună când este momentul potrivit să facem trecerea.
În serviciul dragostei,
Drunvalo
Păstrătorii cunoaşterii şi ai înţelepciunii
În multe culturi indigene, ca şi în timpurile străvechi, bătrânii sunt consideraţi ca fiind cei înţelepţi. Şi ca peste tot în timpurile trecute, bătrânii din aceste triburi izolate sunt încă respectaţi şi onoraţi. Ei sunt cei care sfătuiesc tribul în deciziile politice. Şi ei sunt liderii spirituali care ghidează poporul către lumile mai înalte. Ei sunt bunicii şi bunicile, şi sfatul lor este luat în seamă, pentru că ei au acea înţelepciune ce vine odată cu experienţa îndelungată a Vieţii.
În toate culturile vechilor timpuri, cei mai tineri membri ai tribului aveau grijă de cei mai vârstnici când aceştia nu-şi mai putea purta singuri de grijă. Lemn, apă şi hrană erau lăsate la uşile lor, cu dragoste şi respect pentru anii mulţi pe care i-au petrecut aici, pe Mama Pământ.
Pe scurt, a fi bătrân era odată o onoare. Pentru că era înţeles că în cei bătrâni se află secretele Vieţii şi amintirile ce sunt rădăcinile existenţei noastre.
Asemeni triburilor indigene de astăzi, toate popoarele din vechime ştiau că noi ne creăm viitorul prin visele şi deciziile noastre, şi că fără cunoaşterea şi înţelepciunea vârstnicilor, aceste vise si decizii ne pot duce la dispariţie. Şi astfel bunicile şi bunicii, păstrând vie amintirea trecutului, ne ghidau paşii către viitor.
Dar acum, astăzi, bătrânii noştrii - în afara situaţiei în care au făcut o mulţime de bani pentru a se proteja de copiii lor şi de societate - ajung să fie inutili şi uitaţi, aşteptându-şi sfârşitul în casele de bătrâni.
Nimeni nu mai vine cu respect pentru a le cere sfatul înţelept. Nimănui nu-i pasă, nici măcar copiilor lor.
Pentru că în lumea de azi tinereţea este tot ceea ce contează. Doar tinereţea este stimată şi respectată.Cei care nu mai sunt tineri fac tot ce pot pentru a ascunde lucrul acesta, de la chirurgie plastică până la maşini sport, roşii. Filmele şi media ne bombardează încontinuu cu această idee, că tinereţea este motivul pentru a trăi şi scopul vieţii.
Momentul trandafirului
În anumite sensuri, precum un trandafir abia deschis, tinereţea poate fi văzută în mod legitim ca şi scop al vieţii. Precum trandafirul, venim ca sămânţă, ca ovul, atât de mic încât cu greu poate fi văzut cu ochiul liber. Şi creştem pentru a ne naşte, venind ca bebeluşi din pântecul mamei noastre - la fel cum sămânţa trandafirului creşte pentru a deveni un mic lăstar, ce iese din pământ.
Atât oamenii cât şi trandafirii cresc până devin persoane mature sau plante. Atunci începe reproducerea. Posibila mamă devine frumoasă şi atractivă sexual, şi capetele tuturor băraţilor se întorc după ea. În aceeaşi etapă trandafirul explodează în frumuseţea sa maiestuasă, şi insectele sunt atrase către mijlocul său roşu.
În mare parte din lumea de azi, acţiunile şi valorile se întemeiază pe acest moment al tinereţii şi al pasiunii sexuale, cu mişcarea lui rapidă - chiar violenţă, agresivitate - şi, deseori, o lipsă totală de compasiune. Acesta este comportamentul ce caracterizează momentul cuceririi sexuale. Este acea stare ce caracterizează bărbaţii aflaţi în competiţie pentru o femeie.
Şi totuşi această înflorire, acest moment fertil, plin de cea mai mare pasiune, este acel aspect al Vieţii pe care - cu preţul tuturor celorlalte lucruri - lumea vestică a ales să-l divinizeze.
Îmbătrânirea şi Cercul Vieţii
Dar oare se poate ca o întreagă cultură să venereze această energie a tinereţii, agăţându-se de ea ca de singura valoare reală şi refuzând să-i dea drumul, ca şi cum ar fi Marele Premiu al Vieţii?
Şi dacă Viaţa are un scop mult dincolo de imaginile exterioare ale lumii. Dacă Viaţa noastră nu e decât un ciclu într-o spirală, aşa cum spun bunicii, o întoarcere, şi încă o întoarcere ce ne conduce înapoi către Sursă?
Şi dacă, pentru a rămâne fideli scopului nostru superior, trebuie să permitem bătrânilor să facă trecerea atunci când trecerea trebuie făcută.
Aşa că haideţi să sărbătorim aceşti bătrâni ce merg pe străzile fiecărui oraş din lume cu trupurile lor zbârcite şi înţelepciunea lor neexplorată.
Bătrânii sunt trecutul, dar şi mai important, ei sunt viitorul. Viitorul nostru. Cu excepţia bebeluşilor, care încă nu pot vorbi, doar ei ştiu că Cercul Vieţii se completează pe sine.
Doar bătrânii, participând activ în vieţile noastre, vor fi capabili sa ne spună când este momentul potrivit să facem trecerea.
În serviciul dragostei,
Drunvalo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.