Busuiocul - planta medicinala

{jcomments on}

Originar din India şi preţuit de mai toate popoarele europene, busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta "de suflet", numit in popor si vasileac, borjolica sau bosioc iar  frunzele sale, la simpla atingere sau frecare, raspandesc un parfum puternic, dulce-intepator, care, pe lîngă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate. Busuiocul este bun "pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea", fiind un foarte bun calmant, dar, în acelaşi timp, fiind şi un excelent tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibiotică, antimicrobiană, antitusivă şi expectorantă. Acţionează ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este antifungic şi febrifug.

Este folosit de foarte multa vreme, nu doar ca planta medicament, cat mai ales ca un condiment in prepararea diverselor mancaruri traditionale. Numeroasele principii active din aceasta planta (concentrate mai ales in frunze si flori) au facut ca ea sa fie folosita adesea in medicina naturista, pentru ameliorarea a diferite afectiuni precum: dureri si iritatii ale gatului, tuse, raceala si gripa; afectiuni ale aparatului digestiv, inapetenta, colici; afectiuni ale epidermei, acnee, furunculoza, eczeme, exces de sebum, dar si probleme de diabet si calculi biliari. Ceaiul de busuioc stimulează pofta de mîncare. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă, uscată şi mărunţită, la 200 ml apă clocotită; se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze 10 minute, apoi se strecoară şi se beau 2 ceaiuri călduţe pe zi, prin înghiţituri rare, după mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angină pectorală, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonări. Combate greaţa şi senzaţia de vomă. Stimulează pofta de mîncare, combate astenia şi scade febra. Ajută la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii şi reumatismului, dar este şi un foarte bun energizant. Este un bun stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alăptează, dar şi contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie buloasă post-medicamentoasă. Ceaiul se poate prepara din frunze mărunţite sau din seminţe, în 500 ml de apă, se fierbe 5 minute şi apoi se infuzează încă 10 minute. Se consumă întreaga cantitate de ceai într-o zi întreagă.
Sirop din busuioc şi miere, dezinfectant al intestinelor. Pentru a obţine sirop de busuioc, se pun 75 g plantă uscată la un litru de apă şi se îndulceşte cu miere de albine. Acest sirop are o aromă suavă şi a fost recomandat încă din antichitate, de către Plinius cel Bătrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.Esenţa de busuioc, luată cîte 5-6 picături adăugate în lapte, ceai sau puse pe o bucată de zahăr cubic, are efect contra spasmelor gastrice, durerilor de cap de origine atonă digestivă şi contra nevrozelor atonice. "Aghiasma" sau maceratul la rece, elixir al tinereţii. Macerat la rece, cunoscuta "aghiasmă", desigur fără puterile conferite prin sfinţirea ei de către preoţi, se obţine prin ţinerea florilor uscate de busuioc în apă, vreme de cel puţin 8 ore, urmată de filtrare. Se bea pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevărat elixir al tinereţii, fiind recomandat în cazurile de îmbătrînire prematură, în tulburări de menopauză, andropauză, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate. Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că, atît la femei, cît şi la bărbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzură din organism şi îmbătrînirea la nivel celular.

Alifie pentru călcîie crăpate. Din 20 g busuioc uscat şi măcinat fin, amestecat cu 30 g ceară albă, 30 g seu de oaie, 30 g terebentină, 60 g colofoniu şi 90 g untură de porc se obţine un unguent foarte util în uz extern. Se pun ingredientele la foc slab pînă se topesc şi se amestecă pînă la răcirea unguentului, după care se toarnă în cutii din plastic. Se foloseşte la tratarea crăpăturilor apărute pe sfîrcul sînilor la femeile care alăptează, a rănilor cu puroi (cărora le grăbeşte vindecarea), a buzelor crăpate, pentru călcîie şi palme crăpate, în cazuri de scabie, ulceraţii infectate şi cheratodermii palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tălpi).

Contra durerilor de cap. Cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite şi aplicate pe răni deschise, ulceraţii cronice şi leziuni infectate favorizează vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncărimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scărpinat. Se aplică pe frunte, în cazul durerilor de cap, avînd un efect de combatere a acestora aproape instantaneu.Sucul din busuioc proaspăt se picură în urechi pentru a combate congestionarea internă sau se aplică pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînă la dispariţia lor.