Posts Tagged ‘Fenomene meteorologice’
17 octombrie 2008 – Haloul
Friday, October 17th, 2008 Luna rasare la ora 19:41 si apune la ora 10:54
Haloul este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiţii atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracţiei luminii în cristale de gheaţă care sunt prezente la nori de mare altitudine.
Haloul este un grup de fenomene optice, ce se prezintă sub formă de cercuri luminoase concentrice, simple sau întretăiate, albicioase sau slab colorate, care apar în jurul Soarelui sau al Lunii, la trecerea prin dreptul lor a unui nor Cirrostratus alcătuit din cristale de gheaţă. Cristalele de gheaţă din sistemul hexagonal, foarte fine, aflate în suspensie în nor şi orientate diferit în urma mişcării turbulente, cauzează refracţia şi reflexia parţială a razelor, precum şi dispersia acestora. Haloul poate să apară sub diferite forme: halou ordinar, sub formă de cerc luminos colorat, cu raza sferică de 22° , cu centrul în Soare sau în Lună, halou extraordinar, concentric cu haloul ordinar, cu raza sferică de 46°, cerc parhelic (parselenic), care trece prin astru şi taie de-a curmezişul haloul ordinar şi extraordinar, parhelii (parselene), focare luminoase (pete) situate la întretăierea cercului parhelic cu haloul ordinar, arc circumzenital, arc tangent, arc tangent infralateral.
Unele dintre efectele speciale ale cerului ne sunt cunoscute, cum ar fi traznetele, curcubeul dupa ploaie sau aurorele iar altele, neobisnuite, fascineaza si au in comun faptul ca nu pot aparea fara o complicitate intre lumina Soarelui si atmosfera, precum Soarele deformat sau raza verde. Toate aceste fenomene care intriga se datoresc Terrei, cu o atmosfera care absoarbe, reflecta si deviaza razele luminoase, spre desfatarea privirii.
Pana la urma, totul nu este altceva decat un joc al luminii, incepand chiar cu culorile cerului…
- Albastru …In absenta norilor, atunci cand atmosfera este foarte pura, moleculele de azot si hidrogen ale cerului (cele mai numeroase) difuzeza lumina Soarelui favorizand dispersia componentei albastre. Exista dispersie si nu absorbtie, ceea ce se traduce printr-o restituire a acestui albastru ansamblului cerului. – Alb… Coloratura norilor se explica de asemenea printr-un fenomen de difuzie dar punand de aceasta data in scena picaturi minuscule, de cativa microni, de apa. Lumina difuzata are aceeasi nuanta cu lumina incidenta, respectiv alba.
- Rosu… La apus, razele Soarelui au de parcurs in atmosfera un traseu mult mai lung: absorbtia este mult mai importanta. Radiatiile albastre dispar pe drum, iar Soarele capata o nuanta de rosu. Astfel atmosfera joaca un rol de filtru, interzicand, de exemplu, unei mari parti din radiatiile ultraviolete sa atinga solul, dar de asemenea difuzand lumina in toate directiile, fara de care cerul ar fi negru. Mai general, acest filtru protector impune luminii ocolisuri, deviatii si difractii, cu atat mai frecvente, pe masura ce ne apropiem de sol. Deci aici se produce marea parte a fenomenelor, fie sub forma de curcubee, halouri sau Sori falsi, miraje sau raze de lumina parand a converge spre orizont. Razele de lumina apar atunci cand Soarele este sub orizont; atunci se poate vorbi de “raze crepusculare”. Ele apar intre munti sau in spatele celor mai indepartati nori. Un nor este compus din miliarde de picaturi de apa care se transforma in cristale atunci cand, spre 5000 de metri altitudine, temperatura coboara sub 0 grade Celsius. Aceasta nu are nimic in comun cu formele complexe ale fulgilor de zapada: cristalele de gheata din atmosfera au toate fete plane, care le fac sa semene cu adevarate oglinzi minuscule. Alaturi de aceste cristale de dimensiuni reduse si de grosime mica, se gasesc de asemenea baghete cu aceeasi sectiune, dar mult mai lungi, tablete si creioane, numite astfel din cauza formelor. Jocul luminii pe aceste oglinzi naturale da nastere unor fenomene ciudate. Imaginea Soarelui formata pe fatetele orizontale ale acestor cristale se numeste “Soare fals”. El nu poate aparea decat intr-o atmosfera stabila. Cand cristalele danseaza usor in aer, precum frunzele moarte ce cad din copaci, imaginea Soarelui data de fiecare cristal este usor decalata vertical: atunci apare ceea ce se numeste “coloana”. Daca vantul se intensifica, reflexele sumt complet dezorganizate. Marea majoritate a fenomenelor luminoase întâlnite in viata de zi cu zi se explica considerand pur si simplu ca lumina se propaga in linie dreapta. Dar aceast lucru nu este adevarat decat atata timp cat traverseaza un mediu transparent; de indata ce intalneste un corp opac, o parte din aceasta lumina este absorbita si o alta parte reflectata. Se formeaza deci o umbra in spatele obstacolului, pe o mare de nori. In timpul unui experiment, un sir de rachete a lasat pe cerul nocturn al Californiei dare stralucitoare. Acesti nori artificiali capata in general o tenta rosie sau verde, dupa cum in produsele de combustie utilizate de vehiculele spatiale este prezent bariul sau litiul. Aceste dare, vizibile cand sunt luminate de Soare, se deplaseaza sub actiunea vantului, astfel incat ele pot fi studiate de la distanta. Prin miscarea intamplatoare a planetelor, Venus apare aici deasupra norilor.
Termenul de “halou” acopera in limbajul curent doua fenomene distincte: haloul propriu-zis si coroanele. O coroana este o pata circulara cu unul sau doua inele colorate care inconjoara Soarele sau Luna. Dimensiunile sale sunt in general reduse, depinzand de picaturile de ploaie care o formeaza: cu cat acestea sunt mai fine, cu atat coroana va fi mai mare, dar fara sa depaseasca un diametru de cateva grade. Un halou este un inel circular, colorat, cu un diametru mult mai important, centrat pe Soare sau pe Luna, de care este separat de un interval obscur destul de mare. Cu exceptia coroanelor unde exista toata gama de diametre, nu exista decat doua “formate”de halou: cel mic, de 22° raza si cel mare, de 46° raza.
Curcubeu, cel mai spectaculos fenomen ceresc dintre toate, apare atunci cand o ploaie fina este luminata de Soare. Sunt necesare mii de picaturi de apa pentru a-l face vizibil (trebuie de asemenea ca observatorul sa fie cu spatele la Soare). O foarte mica parte (circa 10%) din lumina care cade pe aceste picaturi este reflectata, in timp ce esentialul patrunde la interior si se reflecta inainte de a iesi afara. Aceasta da nastere arcului primar, cel mai luminos, si celebrei sale succesiuni de culori: violet, indigo, albastru, verde, galben, portocaliu, rosu, pornind dinspre interior (fiecare corespunde unui unghi de refractie preferential). Interiorul acestui curcubeu, mai luminos, se impodobeste uneori cu benzi alternative, rosii sau verzi care poarta numele de “arce suplimentare”. In sfarsit se intampla ca un curcubeu mai mare, cu culorile puse in ordine inversa sa-l inconjoare pe primul: acesta este curcubeul secundar, care corespunde razelor luminoase reflectate de doua ori in interiorul picaturilor. Cu putina atentie se remarca faptul ca regiunea dintre cele doua arce este putin mai inchisa decat restul cerului:este banda intunecata a lui Alexandru, numita astfel in onoarea lui Alexandru din Afrodisias, care a fost primul care a facut o descriere a benzii, in jurul anului 200 i. C.
Puternicele explozii care zguduie suprafata Soarelui proiectand in jur o masa de particule, protoni si electroni care, ajungand in apropierea Terrei, sunt dirijate spre poli de catre liniile campului magnetic. Acolo, la mai mult de 100 de km. altitudine, coliziunea lor cu moleculele si atomii aerului produc minunate voaluri fluorescente, adica aurorele, care se formeaza intr-o banda eliptica subtire (ovalul aurorei) centrat deasupra polului geomagnetic. Fluorescentei rosii si verzi a atomilor de oxigen corespunde lumina albasru-violet intensa a atomilor de azot ionizati, iar cea rosie intens, moleculelor de azot. Cu ocazia puternicelor furtuni magnetice, fenomenul se poate extinde pana deasupra Europei, cum a fost cazul in trei reprize in 1989, la apropierea maximului activitatii solare.
Atunci cand Soarele este sub orizont, drumul pe care il au de parcurs razele prin atmosfera este foarte lung. Instantaneu, lumina albastra este difuzata complet si singura care ajunge la noi este lumina portocalie. In regiunea de un portocaliu inchis a apusului se distinge adeseori o zona rosiatica-liliachie, centrata pe Soare (acesta fiind sub orizont) si o raza 20°-30°. Fenomenul a inceput de fapt cu cateva zeci de minute dupa apusul Soarelui, prin aparitia la 60° inaltime a unei coloratii violete care urmeaza sa se intensifice. Aceasta parte este datorata prezentei, la 15 km. altitudine, in partea joasa a stratului de ozon, a unei paturi de aerosoli stratosferici. Ea rezulta din amestecul de lumina rosie provenita direct de la Soare si de lumina albastra difuzata de atmosfera. Fenomenul persista cu altitudinea, atat cat Soarele nu are mai mult de 18° sub orizont.
Atmosfera da o imagine mai mult sau mai putin deformata a obiectelor, dupa inaltimea lor. In fapt, cu cat se coboara sub orizont, cu atat straturile de aer sunt mai dense si cu atat mai mult intrepatrund razele luminoase. Aceasta refractie atmosferica da nastere la numeroase curiozitati celeste cum ar fi cea numita “Soarele alungit”. Cand Soarele apune, lumina sa este descompusa si diferitele culori ingramadite unele peste altele, ca tot atatea imagini diferite, prin refractie. Se intampla, de asemenea ca fenomene “anormale”de refractie sa ne fragmenteze steaua si atunci se vorbeste despre “Soarele fragmentat”. Observarea razei verzi care dispare atat de repede pe cat apare, este intotdeauna ceva vrajit si emotionant. Trebuie pandita pe un orizont indepartat, in momentul in care ultimul fragment din Soare este pe punctul de a disparea. Aceasta mica pata de culoare verde ca smaraldul straluceste atunci pentru aproximativ un sfert de secunda. Fenomenul se explica din nou prin descompunerea luminii Soarelui din cauza refractiei. Pe masura ce acesta coboara sub orizont, discurile portocalii, galbene apoi cele verzi dispar unele dupa celelalte (lumina albastra fiind de mult absorbita). Daca totusi conditiile meteo sunt favorabile (absorbtia galbenului si a portocaliului de catre vaporii de apa si de azot), raza verde va aparea separata de discul solar.
Norii microscopici sunt rari, ei nefiind vizibili decat la latitudini inalte la sfarsitul verii, unde sunt luminate razant mai multe ore dupa apusul Soarelui. Norii microscopici se formeaza la o altitudine foarte mare (80 km.) in mezosfera superioara, chiar daca seamana mult ca aspect cu norii de apa troposferici. La aceasta altitudine si deci la aceasta presiune, domnesc temperaturi de la -100°C -70°C, permitand transformarea in ghheata a celor cateva molecule de apa care scapa din stratosfera. Mirajul esteo imagine fragila si fantomatica se leagana in departare. Un miraj se formeaza pe un timp calm, atunci cand exista diferente mari de temperatura intre sol si straturile inferioare ale atmosferei si cand lumina este astfel deviata de la traseul sau in linie dreapta. Mirajul inferior se produce cand un sol supraincalzit (sosea, desert) se intinde pe o distanta mare. Razele luminoase emise “de deasupra”, de catre un obiect situat la inaltime fata de observator, sufera o asemenea deviatie incat par in final ca provin de la sol. Vom vedea astfel peisajul, inclusiv cerul, rasturnat fata de sol si vom lua drept balti ceea ce nu este nimic altceva decât imaginea cerului. Invers, un miraj superior se formeaza la contactul unui sol foarte rece (pe mare sau pe regiunile polare). Imaginea unui obiect situat la sol va parea ca pluteste deasupra orizontului. Astfel vom putea observa coaste indepartate, in mod normal invizibile. Cateodata fulgerele sfasie noaptea. Acest fenomen de origine electrostatica ia nastere in nori cumulo-simbus foarte “grasi”, unde miscarile verticale de aer produc o separare a sarcinilor pozitive si negative. Cand sarcinile devin prea importante, se declanseaza o prima descarcare, care se indreapta in zig-zag spre sol. Odata stabilita aceasta “legatura” un curent electric puternic, de mai multe milioane de volti poate urca de la sol producând astfel traznetul.
PLAYLIST:
GRAVEWORM – Nocturnal Hymns (“As The Angels Reach The Beauty” / Serenades Rec.)
LEGENDA – Melancholy (“Eclipse” / Holy Records)
DIABOLIQUE – Blood Of Summer (“Wedding The Grotesque” / Black Sun Records)
MEMORY GARDEN – Shadow Season (“Verdict Of Posterity” / Metal Blade)
GODS TOWER – Beyond Praying (“Ebony Birds” / Prophecy Productions)
THEATRES DES VAMPIRES – Blutdivine (“Jubilaeum Anno Dracula 2001″ / Blackend Records)
TRISTANIA – Endogenesis (“Ashes” / Steamhammer)
PENUMBRA – Falling Into My Soul (“Emanate” / Serenades)
LEFT HAND SOLUTION – Illusions (“Fevered”)
DIO – Heaven And Hell (“Dio’s Inferno The last In live” / Steamhammer)
AGONHYMN – Doom jazz part IV (“Doom Jazz” / Heathen Skulls rec.)
SOULSEARCH – The Sidh (“Abred VS Annwn” / Serenades Rec.)
MORGION – The Serpentine Scroll (“Solinari” / Relapse Rec.)
YOB – Exorcism Of The Host (“The Illusion Of Motion” / Metal Blade)
Haloul este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiţii atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracţiei luminii în cristale de gheaţă care sunt prezente la nori de mare altitudine.
Haloul este un grup de fenomene optice, ce se prezintă sub formă de cercuri luminoase concentrice, simple sau întretăiate, albicioase sau slab colorate, care apar în jurul Soarelui sau al Lunii, la trecerea prin dreptul lor a unui nor Cirrostratus alcătuit din cristale de gheaţă. Cristalele de gheaţă din sistemul hexagonal, foarte fine, aflate în suspensie în nor şi orientate diferit în urma mişcării turbulente, cauzează refracţia şi reflexia parţială a razelor, precum şi dispersia acestora. Haloul poate să apară sub diferite forme: halou ordinar, sub formă de cerc luminos colorat, cu raza sferică de 22° , cu centrul în Soare sau în Lună, halou extraordinar, concentric cu haloul ordinar, cu raza sferică de 46°, cerc parhelic (parselenic), care trece prin astru şi taie de-a curmezişul haloul ordinar şi extraordinar, parhelii (parselene), focare luminoase (pete) situate la întretăierea cercului parhelic cu haloul ordinar, arc circumzenital, arc tangent, arc tangent infralateral.
Unele dintre efectele speciale ale cerului ne sunt cunoscute, cum ar fi traznetele, curcubeul dupa ploaie sau aurorele iar altele, neobisnuite, fascineaza si au in comun faptul ca nu pot aparea fara o complicitate intre lumina Soarelui si atmosfera, precum Soarele deformat sau raza verde. Toate aceste fenomene care intriga se datoresc Terrei, cu o atmosfera care absoarbe, reflecta si deviaza razele luminoase, spre desfatarea privirii.
Pana la urma, totul nu este altceva decat un joc al luminii, incepand chiar cu culorile cerului…
- Albastru …In absenta norilor, atunci cand atmosfera este foarte pura, moleculele de azot si hidrogen ale cerului (cele mai numeroase) difuzeza lumina Soarelui favorizand dispersia componentei albastre. Exista dispersie si nu absorbtie, ceea ce se traduce printr-o restituire a acestui albastru ansamblului cerului. – Alb… Coloratura norilor se explica de asemenea printr-un fenomen de difuzie dar punand de aceasta data in scena picaturi minuscule, de cativa microni, de apa. Lumina difuzata are aceeasi nuanta cu lumina incidenta, respectiv alba.
- Rosu… La apus, razele Soarelui au de parcurs in atmosfera un traseu mult mai lung: absorbtia este mult mai importanta. Radiatiile albastre dispar pe drum, iar Soarele capata o nuanta de rosu. Astfel atmosfera joaca un rol de filtru, interzicand, de exemplu, unei mari parti din radiatiile ultraviolete sa atinga solul, dar de asemenea difuzand lumina in toate directiile, fara de care cerul ar fi negru. Mai general, acest filtru protector impune luminii ocolisuri, deviatii si difractii, cu atat mai frecvente, pe masura ce ne apropiem de sol. Deci aici se produce marea parte a fenomenelor, fie sub forma de curcubee, halouri sau Sori falsi, miraje sau raze de lumina parand a converge spre orizont. Razele de lumina apar atunci cand Soarele este sub orizont; atunci se poate vorbi de “raze crepusculare”. Ele apar intre munti sau in spatele celor mai indepartati nori. Un nor este compus din miliarde de picaturi de apa care se transforma in cristale atunci cand, spre 5000 de metri altitudine, temperatura coboara sub 0 grade Celsius. Aceasta nu are nimic in comun cu formele complexe ale fulgilor de zapada: cristalele de gheata din atmosfera au toate fete plane, care le fac sa semene cu adevarate oglinzi minuscule. Alaturi de aceste cristale de dimensiuni reduse si de grosime mica, se gasesc de asemenea baghete cu aceeasi sectiune, dar mult mai lungi, tablete si creioane, numite astfel din cauza formelor. Jocul luminii pe aceste oglinzi naturale da nastere unor fenomene ciudate. Imaginea Soarelui formata pe fatetele orizontale ale acestor cristale se numeste “Soare fals”. El nu poate aparea decat intr-o atmosfera stabila. Cand cristalele danseaza usor in aer, precum frunzele moarte ce cad din copaci, imaginea Soarelui data de fiecare cristal este usor decalata vertical: atunci apare ceea ce se numeste “coloana”. Daca vantul se intensifica, reflexele sumt complet dezorganizate. Marea majoritate a fenomenelor luminoase întâlnite in viata de zi cu zi se explica considerand pur si simplu ca lumina se propaga in linie dreapta. Dar aceast lucru nu este adevarat decat atata timp cat traverseaza un mediu transparent; de indata ce intalneste un corp opac, o parte din aceasta lumina este absorbita si o alta parte reflectata. Se formeaza deci o umbra in spatele obstacolului, pe o mare de nori. In timpul unui experiment, un sir de rachete a lasat pe cerul nocturn al Californiei dare stralucitoare. Acesti nori artificiali capata in general o tenta rosie sau verde, dupa cum in produsele de combustie utilizate de vehiculele spatiale este prezent bariul sau litiul. Aceste dare, vizibile cand sunt luminate de Soare, se deplaseaza sub actiunea vantului, astfel incat ele pot fi studiate de la distanta. Prin miscarea intamplatoare a planetelor, Venus apare aici deasupra norilor.
Termenul de “halou” acopera in limbajul curent doua fenomene distincte: haloul propriu-zis si coroanele. O coroana este o pata circulara cu unul sau doua inele colorate care inconjoara Soarele sau Luna. Dimensiunile sale sunt in general reduse, depinzand de picaturile de ploaie care o formeaza: cu cat acestea sunt mai fine, cu atat coroana va fi mai mare, dar fara sa depaseasca un diametru de cateva grade. Un halou este un inel circular, colorat, cu un diametru mult mai important, centrat pe Soare sau pe Luna, de care este separat de un interval obscur destul de mare. Cu exceptia coroanelor unde exista toata gama de diametre, nu exista decat doua “formate”de halou: cel mic, de 22° raza si cel mare, de 46° raza.
Curcubeu, cel mai spectaculos fenomen ceresc dintre toate, apare atunci cand o ploaie fina este luminata de Soare. Sunt necesare mii de picaturi de apa pentru a-l face vizibil (trebuie de asemenea ca observatorul sa fie cu spatele la Soare). O foarte mica parte (circa 10%) din lumina care cade pe aceste picaturi este reflectata, in timp ce esentialul patrunde la interior si se reflecta inainte de a iesi afara. Aceasta da nastere arcului primar, cel mai luminos, si celebrei sale succesiuni de culori: violet, indigo, albastru, verde, galben, portocaliu, rosu, pornind dinspre interior (fiecare corespunde unui unghi de refractie preferential). Interiorul acestui curcubeu, mai luminos, se impodobeste uneori cu benzi alternative, rosii sau verzi care poarta numele de “arce suplimentare”. In sfarsit se intampla ca un curcubeu mai mare, cu culorile puse in ordine inversa sa-l inconjoare pe primul: acesta este curcubeul secundar, care corespunde razelor luminoase reflectate de doua ori in interiorul picaturilor. Cu putina atentie se remarca faptul ca regiunea dintre cele doua arce este putin mai inchisa decat restul cerului:este banda intunecata a lui Alexandru, numita astfel in onoarea lui Alexandru din Afrodisias, care a fost primul care a facut o descriere a benzii, in jurul anului 200 i. C.
Puternicele explozii care zguduie suprafata Soarelui proiectand in jur o masa de particule, protoni si electroni care, ajungand in apropierea Terrei, sunt dirijate spre poli de catre liniile campului magnetic. Acolo, la mai mult de 100 de km. altitudine, coliziunea lor cu moleculele si atomii aerului produc minunate voaluri fluorescente, adica aurorele, care se formeaza intr-o banda eliptica subtire (ovalul aurorei) centrat deasupra polului geomagnetic. Fluorescentei rosii si verzi a atomilor de oxigen corespunde lumina albasru-violet intensa a atomilor de azot ionizati, iar cea rosie intens, moleculelor de azot. Cu ocazia puternicelor furtuni magnetice, fenomenul se poate extinde pana deasupra Europei, cum a fost cazul in trei reprize in 1989, la apropierea maximului activitatii solare.
Atunci cand Soarele este sub orizont, drumul pe care il au de parcurs razele prin atmosfera este foarte lung. Instantaneu, lumina albastra este difuzata complet si singura care ajunge la noi este lumina portocalie. In regiunea de un portocaliu inchis a apusului se distinge adeseori o zona rosiatica-liliachie, centrata pe Soare (acesta fiind sub orizont) si o raza 20°-30°. Fenomenul a inceput de fapt cu cateva zeci de minute dupa apusul Soarelui, prin aparitia la 60° inaltime a unei coloratii violete care urmeaza sa se intensifice. Aceasta parte este datorata prezentei, la 15 km. altitudine, in partea joasa a stratului de ozon, a unei paturi de aerosoli stratosferici. Ea rezulta din amestecul de lumina rosie provenita direct de la Soare si de lumina albastra difuzata de atmosfera. Fenomenul persista cu altitudinea, atat cat Soarele nu are mai mult de 18° sub orizont.
Atmosfera da o imagine mai mult sau mai putin deformata a obiectelor, dupa inaltimea lor. In fapt, cu cat se coboara sub orizont, cu atat straturile de aer sunt mai dense si cu atat mai mult intrepatrund razele luminoase. Aceasta refractie atmosferica da nastere la numeroase curiozitati celeste cum ar fi cea numita “Soarele alungit”. Cand Soarele apune, lumina sa este descompusa si diferitele culori ingramadite unele peste altele, ca tot atatea imagini diferite, prin refractie. Se intampla, de asemenea ca fenomene “anormale”de refractie sa ne fragmenteze steaua si atunci se vorbeste despre “Soarele fragmentat”. Observarea razei verzi care dispare atat de repede pe cat apare, este intotdeauna ceva vrajit si emotionant. Trebuie pandita pe un orizont indepartat, in momentul in care ultimul fragment din Soare este pe punctul de a disparea. Aceasta mica pata de culoare verde ca smaraldul straluceste atunci pentru aproximativ un sfert de secunda. Fenomenul se explica din nou prin descompunerea luminii Soarelui din cauza refractiei. Pe masura ce acesta coboara sub orizont, discurile portocalii, galbene apoi cele verzi dispar unele dupa celelalte (lumina albastra fiind de mult absorbita). Daca totusi conditiile meteo sunt favorabile (absorbtia galbenului si a portocaliului de catre vaporii de apa si de azot), raza verde va aparea separata de discul solar.
Norii microscopici sunt rari, ei nefiind vizibili decat la latitudini inalte la sfarsitul verii, unde sunt luminate razant mai multe ore dupa apusul Soarelui. Norii microscopici se formeaza la o altitudine foarte mare (80 km.) in mezosfera superioara, chiar daca seamana mult ca aspect cu norii de apa troposferici. La aceasta altitudine si deci la aceasta presiune, domnesc temperaturi de la -100°C -70°C, permitand transformarea in ghheata a celor cateva molecule de apa care scapa din stratosfera. Mirajul esteo imagine fragila si fantomatica se leagana in departare. Un miraj se formeaza pe un timp calm, atunci cand exista diferente mari de temperatura intre sol si straturile inferioare ale atmosferei si cand lumina este astfel deviata de la traseul sau in linie dreapta. Mirajul inferior se produce cand un sol supraincalzit (sosea, desert) se intinde pe o distanta mare. Razele luminoase emise “de deasupra”, de catre un obiect situat la inaltime fata de observator, sufera o asemenea deviatie incat par in final ca provin de la sol. Vom vedea astfel peisajul, inclusiv cerul, rasturnat fata de sol si vom lua drept balti ceea ce nu este nimic altceva decât imaginea cerului. Invers, un miraj superior se formeaza la contactul unui sol foarte rece (pe mare sau pe regiunile polare). Imaginea unui obiect situat la sol va parea ca pluteste deasupra orizontului. Astfel vom putea observa coaste indepartate, in mod normal invizibile. Cateodata fulgerele sfasie noaptea. Acest fenomen de origine electrostatica ia nastere in nori cumulo-simbus foarte “grasi”, unde miscarile verticale de aer produc o separare a sarcinilor pozitive si negative. Cand sarcinile devin prea importante, se declanseaza o prima descarcare, care se indreapta in zig-zag spre sol. Odata stabilita aceasta “legatura” un curent electric puternic, de mai multe milioane de volti poate urca de la sol producând astfel traznetul.
PLAYLIST:
GRAVEWORM – Nocturnal Hymns (“As The Angels Reach The Beauty” / Serenades Rec.)
LEGENDA – Melancholy (“Eclipse” / Holy Records)
DIABOLIQUE – Blood Of Summer (“Wedding The Grotesque” / Black Sun Records)
MEMORY GARDEN – Shadow Season (“Verdict Of Posterity” / Metal Blade)
GODS TOWER – Beyond Praying (“Ebony Birds” / Prophecy Productions)
THEATRES DES VAMPIRES – Blutdivine (“Jubilaeum Anno Dracula 2001″ / Blackend Records)
TRISTANIA – Endogenesis (“Ashes” / Steamhammer)
PENUMBRA – Falling Into My Soul (“Emanate” / Serenades)
LEFT HAND SOLUTION – Illusions (“Fevered”)
DIO – Heaven And Hell (“Dio’s Inferno The last In live” / Steamhammer)
AGONHYMN – Doom jazz part IV (“Doom Jazz” / Heathen Skulls rec.)
SOULSEARCH – The Sidh (“Abred VS Annwn” / Serenades Rec.)
MORGION – The Serpentine Scroll (“Solinari” / Relapse Rec.)
YOB – Exorcism Of The Host (“The Illusion Of Motion” / Metal Blade)
10 octombrie 2008 – Fulgerul globular
Friday, October 10th, 2008 Luna rasare la ora 16:33 si apune la ora 02:06
Fulgerele globulare (o bila de lumina care se misca incet plutind prin aer si care apare uneori in timpul furtunilor) constituie un fenomen rar care i-a uimit pe cercetatori timp de secole. Mult timp au fost chiar considerate a fi un mit sau un fenomen pur psihologic. Fulgerele globulare au fost fotografiate foarte rar, iar detaliile martorilor sunt de multe ori contradictorii. Ele apar uneori in timpul furtunilor ca o consecinta a fulgerelor obisnuite, insa exista si relatari ale aparitiilor unor fulgere globulare pe vreme senina. Forma lor poate fi sferica, ovala, de picatura sau cilindrica. Cele mai mari fulgere globulare sunt in jur de 15-40 centimetri.
Pana acum, toate incercarile de a le reproduce in laborator fie au esuat, fie au generat numai rezultate vag similare. Exista mai multe teorii asupra naturii fulgerelor globulare. Cea mai populara dintre ele spune ca sunt niste bile de plasma care raman concentrate la un loc datorita campurilor magnetice auto-generate. Plasma este un gaz de molecule ionizate si electroni. Cu toate ca per total plasma este neutra electric, la scara mica ea este formata din particule incarcate electric. Miscandu-se, aceste particule incarcate genereaza campuri magnetice. Cu toate acestea, teoria plasmei arata ca pentru ca o asemenea bila de plasma sa poata exista sustinuta de campurile magnetice auto-generate, ea ar trebui sa fie extrem de incinsa. Cu alte cuvinte, particulele care produc campurile magnetice ar trebui sa se miste foarte repede. Insa, datorita faptului ca gazul fierbinte este mai usor decat cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica in atmosfera extrem de repede. Iar acest lucru nu se observa in cazul fulgerelor globulare.
Pe linga fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care sintem obisnuiti, pe Terra apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat. Pe suprafata Pamantului se produc anual aproximativ 16 milioane de furtuni cu descarcari electrice. Pe langa fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care suntem obisnuiti, apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat. Deseori sunt asociate cu OZN-urile. Fulgerul globular a dat multa bataie de cap oamenilor de stiinta, in incercarea de a gasi o teorie satisfacatoare care sa explice formarea, structura si miscarea lui, iar datorita acestuii fapt, suntem inca departe de a sti totul despre fulgerul globular. Misterioasele aparitii incandescente continua sa dea fiori si sa provoace lumea stiintifica. In ultimii 300 de ani, de cand se studiaza fulgerul globular, aceasta rara manifestare a electricitatii naturale, au fost adunate mii de marturii si au fost publicate sute de descrieri amanuntite ale acestui fenomen. Cu toate acestea, globul de foc e si azi una dintre cele mai mari enigme ale naturii. In 1852, la cateva clipe dupa ce a auzit un zgomot ca de tunet, un parizian a vazut cum, din semineul apartamentului sau, a tasnit o minge de foc care s-a rostogolit spre el „ca o pisica”. Barbatul s-a ferit, tragandu-si picioarele. Sfera s-a dus spre mijlocul camerei. Desi stralucitoare, nu emana caldura perceptibila. Mingea de foc s-a inaltat putin, a pornit inapoi spre punctul din care se ivise, apoi a luat-o in sus pe cosul semineului, explodind la iesirea in aer liber.
Intr-o zi a lui februarie 1946, pilotul sovietic Valentin Akkuratov s-a trezit cu o sfera orbitor de alba in carlinga. Se misca lin, de-a lungul peretelui. Apoi s-a apropiat de fata pilotului, pulsand. Pilotul n-a simtit decat o usoara intepatura in cap. Schimbindu-si culoarea in verzui, sfera s-a dus in cabina de radiotelegrafie si s-a cuibarit sub scaun unde a explodat cu zgomot puternic. Picioarele metalice ale scaunului s-au topit si a izbucnit un mic incendiu. Nimeni n-a patit nimic. Nu s-a putut explica cum a patruns sfera de foc intr-o incinta perfect etansa. In 1977, la Moscova, intr-o scoala, un fulger globular portocaliu cu diametrul de 5 cm a gaurit sticla ferestrei si s-a dizolvat imediat dupa aceea. Gaura parea facuta cu un fascicul laser. Australianul John Barry se grabea sa inchida ferestrestrele cand o sfera luminoasa de marimea unei mingi de handbal a patruns pe usa principala in casa. Era incandescenta si vibra, scotand un sunet usor, de frecventa inalta. A plutit de-a lungul scarilor catre etaj unde se afla dormitorul mamei lui John si a iesit pe geam. A dereglat televizorul, care si-a pierdut imaginea pentru scurt timp. Mama lui Barry, care suferea de multa vreme de reumatism si de-abia putea merge, in urma acestei neobisnuite vizite, s-a simtit mult mai bine, durerile au incetat si ea si-a putut relua treburile in gospodarie. O femeie din Texas s-a trezit si ea cu un glob luminos in sufragerie. Dar trecerea lui n-a avut efecte placute. In urma lui, florile din jardiniera pareau arse. Mai dramatice sint marturiile persoanelor care au avut o interactiune fizica cu mingile de foc. La 8 august 1975, in timpul unei furtuni, o englezoaica a fost lovita de un fulger globular de 10 cm in diametru, inconjurat de un halou. I-a provocat o arsura de gradul I la mana stanga cu care incercase sa-l indeparteze. O rusoaica a avut curajul sa loveasca cu palma sfera care plutea langa intrerupator. Sfera s-a descompus in altele mai mici, care au cazut pe podea. „Abia atunci m-am speriat. Mana imi era arsa pana la os. Pielea de pe degete se innegrise”, a marturisit ea unui ziar local. Un alt caz dramatic este cel al unor alpinisti, in 1978, in Caucaz, la 3.900 metri altitudine. Sfera luminoasa a intrat in mai multi saci de dormit, ranindu-i pe alpinisti. Nu au suferit arsuri, dar bucati intregi de muschi le-au fost smulse de pe os. Unul dintre alpinisti a murit, iar ceilalti aveau cate 7-8 astfel de rani. In vara anului 1978, la Habarovsk, in fosta Uniune Sovietica, un fulger globular cu diametrul 1,5 m a stat aproximativ un minut deasupra unei cladiri, dupa care a explodat, distrugand firele electrice pe o raza de 150 m si lasand un crater cu diametrul de 1,5 m si adanc de 25 cm. Familia Ellison din Noua Zeelanda, in urma unei astfel de intalniri, a ramas fara casa, iar un membru al ei a pierit in incendiu. Cei doi baieti ai familiei, au deschis geamul sa poata vedea mai bine mingea de foc. In cateva secunde, perdelele au luat foc, apoi intreaga casa. O alta relatare spune ca un fulger globular a fost zarit pe o autostrada rostogolindu-se si sarind, lasind in urma gropi de un metru si jumatate in diametru. De unde o forta atit de puternica intr-o minge de foc? La aceasta intrebare, oamenii de stiinta au tot cautat raspunsuri.
Globurile de lumina incandescenta sint cunoscute inca din evul mediu. In contemporaneitate, ele au fost asociate fenomenului OZN, datorita miscarilor nerectilinii. Exista mai multe teorii asupra naturii fulgerelor globulare. Cea mai populara dintre ele spune ca sint niste bile de plasma care raman concentrate la un loc datorita campurilor magnetice autogenerate. Plasma este un gaz de molecule ionizate si electroni. Teoria arata ca, pentru ca o asemenea bila de plasma sa poata exista, ar trebui sa fie extrem de incinsa, iar particulele sa se miste foarte repede. Insa, datorita faptului ca gazul fierbinte este mai usor decit cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica in atmosfera extrem de repede. Iar acest lucru nu se observa in cazul fulgerelor globulare. Au fost vazute coborind, nu urcand.Revista „Nature” a prezentat ipoteza formulata de doi cercetatori din Noua Zeelanda. Acestia sunt de parere ca etericele mingi de foc nu ar fi altceva decit siliciu aprins. In timpul furtunilor puternice, fulgerele care lovesc pamantul ridica in aer o pulbere fina de particule de siliciu. In prezenta oxigenului si a carbonului, intre particulele microscopice de siliciu se formeaza o retea densa de micro-filamente ce emit lumina. In mod natural, reteaua astfel formata ar lua o forma sferica. Un alt cercetator, in 1955, a lansat teoria electromagnetica: fulgerul globular apare la interferenta unor unde electromagnetice ce provin dintr-o activitate electrica prezenta in decursul unei furtuni. Acelasi om de stiinta a presupus ca durata lunga a mingii de foc se datoreaza unei „fantani” de energie exterioara si a sugerat ca ar putea fi vorba de unde electromagnetice stationare intre nori. Teoria microfurtunilor din1960 sustine ca fulgerul ce precede fulgerul globular produce o separare a sarcinilor negative (electroni) si pozitive (ioni) care au fost capturate si transportate de pulberi si aerosoli atmosferici. Teoria nucleara a lui Altschuler (1970) presupune ca, in timpul unei furtuni, fulgerele liniare pot disocia moleculele de apa, iar protonii care rezulta pot da nastere reactiilor nucleare. Acest lucru ar explica viata lunga a fulgerului globular. Teoria bozonilor formulata de G.C. Dijkhuis (1980), considera ca se creeaza o regiune de plasma in atmosfera prin intermediul unui curent electric cu impulsuri. In stare de plasma, electronii sunt suficient de legati intre ei pentru a da nastere unei stari stationare a plasmei, adica fulgerul globular.
Fulgerul sferic e glob de foc de culoare alb-albastruie, portocalie, galbena, rosie, roz sau gri. Marimea si forma poate varia de la dimensiunea unei portocale la cea a unei mingi de volei sau chiar mai mare, media fiind de 20 cm in diametru, iar forma poate fi regulata (ovala, cilindrica, inelara) sau neregulata (ca o para, flacara sau pata de cerneala). In 6% din cazuri s-au inregistrat variatii de forma, cu un halou transparent, cu coada, cu filamente in miscare in interior. Marginile sunt usor estompate si uneori e vizibil un nucleu mai clar. Luminozitatea medie e comparabila cu cea a lampilor incandescente de 100 W. Astfel, sunt vizibile chiar si la lumina zilei. In mod obisnuit luminozitatea sferelor ramsne constanta in timpul aparitiei, dar scade in timpul fazei de disparitie. Viteza lor e de ordinul a cativa m/s. Foarte rar prezenta unui fulger globular provoaca senzatie de caldura. Totusi, exista rapoarte despre fulgere globulare care au ars suri sau acoperisuri si au topit cabluri electrice. Intr-un raport gasit la McNally (1966) se descrie un fulger globular care a lovit un bazin de apa producand un zgomot „ca si cum ai pune o bucata de fier incandescent in apa”. S-a mai raportat si un miros distinct ce insoteste fulgerul globular, descris ca fiind intens si respingator, asemanator cu sulful arzand sau ozonul. Mingile de foc sunt atrase de obiecte metalice, liniile telefonice, garduri de sarma, etc. Cand se ataseaza de obiecte metalice, se misca de-a lungul acestora. Apar la cativa metri de pamant simultan cu descarcarea electrica dintre nor si pamant. Altele au fost observate atarnand in aer sau cazand din nori spre pamant. Uneori apar ca invartindu-se, rotindu-se, sarind, mergand in zig-zag sau vibrand atunci cand se deplaseaza. Uneori fulgerele globulare se aseaza pe obiecte si nu se ridica. Unii cred ca sferele luminoase miscatoare sunt ghidate de campul electric, fapt care poate explica atractia lor pentru conductori. Se pot misca si impotriva vantului dand impresia ca ar fi de origine artificiala. Intr-un mare procent din cazuri, aceste mingi patrund in cladiri prin ferestre, usi sau hornuri. Sunt rapoarte care afirma ca iau nastere in clipa cand se da un telefon. Pot exista in orice spatiu inchis metalic, chiar si in interiorul avioanelor. Exista mai mult de 2.000 de observatii facute de piloti si de specialisti care cunosc cerul. Se pot materializa oriunde si pot trece prin orice obstacol. In 52% din cazuri, fulgerele globulare au fost observate in interiorul incintelor, 24% pe strada si doar 1% deasupra norilor. Comportamentul lor e imprevizibil. Datorita acestor performante, multi pot crede ca fulgerul sferic e o structura inteligenta. Fenomenul apare, de obicei, in timpul sau imediat dupa o furtuna cu tunete si fulgere. In majoritatea cazurilor (70%), apare dupa un trasnet. La rusi, 89% din cazuri s-au semnalat in timpul furtunilor si 10% pe cer senin. La japonezi, doar 2,5% din fulgere au aparut in timpul furtunii. Luna preferata a fulgerelor globulare este iulie, urmata de august. Cele mai putine apar in noiembrie. In timpul iernii, sunt aproape inexistente. Intervalul in care s-au inregistrat cele mai multe aparitii este cuprins intre orele 12 si 15. Un fulger globular poate disparea in tacere, cu un zumzet usor sau cu o explozie violenta. Stingerea lui este de obicei brusca, exploziva in peste 60% din cazuri, putand produce deteriorari ale obiectelor din jur. Dupa disparitie, in aer poate ramane un miros caracteristic de ozon, sulf sau oxid de azot. Uneori s-a inregistrat prezenta reziduurilor solide a caror origine si natura nu e foarte clara. Una dintre problemele care nu au fost inca rezolvate satisfacator e legata de intelegerea modului in care fulgerele globulare pot sa traiasca atat de mult. Odata cu cresterea diametrului, creste si durata vietii unui fulger globular. In general, traieste mai putin de 5 secunde, dar s-au inregistrat si cazuri de mai mult de 3 minute. Majoritatea celor aproximativ 10.000 de cazuri de observatii ale fulgerelor globulare e de origine rusa. Sunt observatii mai ales cu caracter vizual, avand in vedere imprevizibilitatea fenomenului.
Pana acum, incercarile de a reproduce fulgere globulare in laborator fie au esuat, fie au generat numai rezultate vagi. Cercetatorii israelieni au reusit recent sa recreeze asemenea bile de foc in conditii controlate in laborator. Ei cred ca fulgerul globular este o combinatie de torta si bec cu halogen. Eli Jerby si Vladimir Dikhtyar de la Universitatea din Tel Aviv au folosit o asa zisa „foreza cu microunde”. Dispozitivul este similar unui cuptor obisnuit cu microunde de 600 de wati, cu singura exceptie ca intreaga putere este concentrata in numai un centimentru cub. Au indreptat microundele catre interiorul unui substrat de sticla, siliciu, germaniu, oxid de aluminiu si alte ceramice. Energia microundelor a produs o zona fierbinte in substrat, iar apoi, pe masura ce oamenii de stiinta au ridicat foreza din solid, zona fierbinte a fost ridicata si ea in atmosfera. Picatura fierbinte a devenit, in mod spontan, datorita interactiei cu oxigenul, o bila de foc de aproximativ 3 centimetri care a rezistat citeva zeci de milisecunde. „Bila de foc arata ca o meduza incinsa, zbatandu-se in aer”, a spus Jerby. „Abilitatea noastra de a genera asemenea bile de foc intr-o maniera sistematica poate conduce la diverse tehnici de a sintetiza bile de foc din diferite materiale”, explica Jerby. El spera chiar ca aceste mingi de foc sa aiba aplicatii practice in depunerea de straturi subtiri sau producerea de energie. Fulgerul globular ar putea functiona in laborator ca instalatie in care sa se realizeze procese de fuziune nucleara. Si-ar gasi aplicatii in economie, industrie si, de ce nu, uzul casnic. Dar, desi acum poate fi creat in laborator, si sperantele oamenilor de stiinta sunt foarte mari, deocamdata bila de foc ramine inca un mister nedezlegat. De existenta fulgerului globular unii oameni de stiinta se indoiesc chiar si in zilele noastre. Obiectiile scepticilor sint foarte asemanatoare cu argumentele acelora care contesta relatarile despre farfuriile zburatoare. Dovezile sunt neconcludente, majoritatea, daca nu chiar totalitatea fotografiilor sunt indoielnice, si nici o teorie stiintifica logica nu poate da o explicatie plauzibila fenomenului. In natura, s-au observat mai multe forme de fulger si anume: fulger globular, fulger fierbinte (heat lightning), fulger margica, fulger foaie, fulger tacut, fulger negru, fulger funda, fulger colorat, fulger tubular, fulger cu meandre, fulger stratosferic, jeturi rosii, jeturi albastre, „spiridusi”. Fulgerul fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat si este considerat o forma intermediara intre fulgerul obisnuit si cel globular. Natura electrica a fulgerului a fost dovedita de catre M. V. Lomonosov si Benjamin Franklin. Primul a descoperit ca in atmosfera exista electricitate chiar si atunci cind timpul este frumos. Ideile lui stau si astazi la baza teoriilor care explica electricitatea in atmosfera. Franklin a fost primul care a conceput un experiment care a dovedit natura electrica a fulgerului. A presupus ca norii sunt incarcati cu sarcini electrice, deci fulgerul trebuie sa fie tot de natura electrica. A experimentat mai intai cu ajutorul unui zmeu. In timpul unor descarcari electrice din Pennsylvania, in anul 1752, cel mai faimos zmeu din istorie a zburat cu scantei. Primul care a studiat serios fulgerul a fost F. Arago (1786-1853), in cartea „Furtuni si fulgere” in care vorbeste si despre fulgerul globular. In 1753, Richmann a reusit, involuntar, sa reproduca in laborator o sfera de lumina, probabil primul fulger globular artificial din istorie. In 1952, savantul suedez Benediks a publicat o lucrare in care spunea: „Inainte de toate, denumirea de fulger globular nu e exacta. Ar fi mai corect sa fie denumit glob fulgerator, deoarece nu e deloc un fulger”.
PLAYLIST:
GRIP Inc. – Heretic War Chant (“Power Of Inner Strenght” / Steamhammer)
ARCH ENEMY – We Will Rise (“Anthems Of Rebelion” / Century Media)
FEAR FACTORY – Zero Signal (“Demanufacture” / Roadrunner)
THE KOVENANT – Industrial Twilight “S.E.T.I.” / Nuclear Blast)
RAM-ZET – Ballet (“Intra” / Tabu Records)
MELECHESH – A Summoning Of Ifrit And Genii (“Djinn” / Osmose Productions)
DEATHSTARS – Trinity Fields (“Termination Bliss” / Nuclear Blast)
IHSAHN – The pain Is Still Mine (“The Adversary” / Candlelight Records)
THE VISION BLEAK – The Charm Is Done (“Carpathian” / Prophecy Productions)
NOVEMBERS DOOM – Leaving This (“The Novella Reservoir” / The End Records)
DAYLIGHT DIES – Cathedral (“Lost To The Living” / Candlelight Records)
MOURNING BELOVETH – The Burning Man (“A Disease For The Ages” / Prophecy Records)
AVA INFERI – Sinisters (“Burdens” / Season Of Mist)
MAR DE GRISES – El Otro… (“The Tattardemalion Express” / Firebox Records)
Fulgerele globulare (o bila de lumina care se misca incet plutind prin aer si care apare uneori in timpul furtunilor) constituie un fenomen rar care i-a uimit pe cercetatori timp de secole. Mult timp au fost chiar considerate a fi un mit sau un fenomen pur psihologic. Fulgerele globulare au fost fotografiate foarte rar, iar detaliile martorilor sunt de multe ori contradictorii. Ele apar uneori in timpul furtunilor ca o consecinta a fulgerelor obisnuite, insa exista si relatari ale aparitiilor unor fulgere globulare pe vreme senina. Forma lor poate fi sferica, ovala, de picatura sau cilindrica. Cele mai mari fulgere globulare sunt in jur de 15-40 centimetri.
Pana acum, toate incercarile de a le reproduce in laborator fie au esuat, fie au generat numai rezultate vag similare. Exista mai multe teorii asupra naturii fulgerelor globulare. Cea mai populara dintre ele spune ca sunt niste bile de plasma care raman concentrate la un loc datorita campurilor magnetice auto-generate. Plasma este un gaz de molecule ionizate si electroni. Cu toate ca per total plasma este neutra electric, la scara mica ea este formata din particule incarcate electric. Miscandu-se, aceste particule incarcate genereaza campuri magnetice. Cu toate acestea, teoria plasmei arata ca pentru ca o asemenea bila de plasma sa poata exista sustinuta de campurile magnetice auto-generate, ea ar trebui sa fie extrem de incinsa. Cu alte cuvinte, particulele care produc campurile magnetice ar trebui sa se miste foarte repede. Insa, datorita faptului ca gazul fierbinte este mai usor decat cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica in atmosfera extrem de repede. Iar acest lucru nu se observa in cazul fulgerelor globulare.
Pe linga fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care sintem obisnuiti, pe Terra apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat. Pe suprafata Pamantului se produc anual aproximativ 16 milioane de furtuni cu descarcari electrice. Pe langa fulgere, trasnete si tunete, fenomene cu care suntem obisnuiti, apar si fulgerele globulare, discuri de foc cu un comportament ciudat. Deseori sunt asociate cu OZN-urile. Fulgerul globular a dat multa bataie de cap oamenilor de stiinta, in incercarea de a gasi o teorie satisfacatoare care sa explice formarea, structura si miscarea lui, iar datorita acestuii fapt, suntem inca departe de a sti totul despre fulgerul globular. Misterioasele aparitii incandescente continua sa dea fiori si sa provoace lumea stiintifica. In ultimii 300 de ani, de cand se studiaza fulgerul globular, aceasta rara manifestare a electricitatii naturale, au fost adunate mii de marturii si au fost publicate sute de descrieri amanuntite ale acestui fenomen. Cu toate acestea, globul de foc e si azi una dintre cele mai mari enigme ale naturii. In 1852, la cateva clipe dupa ce a auzit un zgomot ca de tunet, un parizian a vazut cum, din semineul apartamentului sau, a tasnit o minge de foc care s-a rostogolit spre el „ca o pisica”. Barbatul s-a ferit, tragandu-si picioarele. Sfera s-a dus spre mijlocul camerei. Desi stralucitoare, nu emana caldura perceptibila. Mingea de foc s-a inaltat putin, a pornit inapoi spre punctul din care se ivise, apoi a luat-o in sus pe cosul semineului, explodind la iesirea in aer liber.
Intr-o zi a lui februarie 1946, pilotul sovietic Valentin Akkuratov s-a trezit cu o sfera orbitor de alba in carlinga. Se misca lin, de-a lungul peretelui. Apoi s-a apropiat de fata pilotului, pulsand. Pilotul n-a simtit decat o usoara intepatura in cap. Schimbindu-si culoarea in verzui, sfera s-a dus in cabina de radiotelegrafie si s-a cuibarit sub scaun unde a explodat cu zgomot puternic. Picioarele metalice ale scaunului s-au topit si a izbucnit un mic incendiu. Nimeni n-a patit nimic. Nu s-a putut explica cum a patruns sfera de foc intr-o incinta perfect etansa. In 1977, la Moscova, intr-o scoala, un fulger globular portocaliu cu diametrul de 5 cm a gaurit sticla ferestrei si s-a dizolvat imediat dupa aceea. Gaura parea facuta cu un fascicul laser. Australianul John Barry se grabea sa inchida ferestrestrele cand o sfera luminoasa de marimea unei mingi de handbal a patruns pe usa principala in casa. Era incandescenta si vibra, scotand un sunet usor, de frecventa inalta. A plutit de-a lungul scarilor catre etaj unde se afla dormitorul mamei lui John si a iesit pe geam. A dereglat televizorul, care si-a pierdut imaginea pentru scurt timp. Mama lui Barry, care suferea de multa vreme de reumatism si de-abia putea merge, in urma acestei neobisnuite vizite, s-a simtit mult mai bine, durerile au incetat si ea si-a putut relua treburile in gospodarie. O femeie din Texas s-a trezit si ea cu un glob luminos in sufragerie. Dar trecerea lui n-a avut efecte placute. In urma lui, florile din jardiniera pareau arse. Mai dramatice sint marturiile persoanelor care au avut o interactiune fizica cu mingile de foc. La 8 august 1975, in timpul unei furtuni, o englezoaica a fost lovita de un fulger globular de 10 cm in diametru, inconjurat de un halou. I-a provocat o arsura de gradul I la mana stanga cu care incercase sa-l indeparteze. O rusoaica a avut curajul sa loveasca cu palma sfera care plutea langa intrerupator. Sfera s-a descompus in altele mai mici, care au cazut pe podea. „Abia atunci m-am speriat. Mana imi era arsa pana la os. Pielea de pe degete se innegrise”, a marturisit ea unui ziar local. Un alt caz dramatic este cel al unor alpinisti, in 1978, in Caucaz, la 3.900 metri altitudine. Sfera luminoasa a intrat in mai multi saci de dormit, ranindu-i pe alpinisti. Nu au suferit arsuri, dar bucati intregi de muschi le-au fost smulse de pe os. Unul dintre alpinisti a murit, iar ceilalti aveau cate 7-8 astfel de rani. In vara anului 1978, la Habarovsk, in fosta Uniune Sovietica, un fulger globular cu diametrul 1,5 m a stat aproximativ un minut deasupra unei cladiri, dupa care a explodat, distrugand firele electrice pe o raza de 150 m si lasand un crater cu diametrul de 1,5 m si adanc de 25 cm. Familia Ellison din Noua Zeelanda, in urma unei astfel de intalniri, a ramas fara casa, iar un membru al ei a pierit in incendiu. Cei doi baieti ai familiei, au deschis geamul sa poata vedea mai bine mingea de foc. In cateva secunde, perdelele au luat foc, apoi intreaga casa. O alta relatare spune ca un fulger globular a fost zarit pe o autostrada rostogolindu-se si sarind, lasind in urma gropi de un metru si jumatate in diametru. De unde o forta atit de puternica intr-o minge de foc? La aceasta intrebare, oamenii de stiinta au tot cautat raspunsuri.
Globurile de lumina incandescenta sint cunoscute inca din evul mediu. In contemporaneitate, ele au fost asociate fenomenului OZN, datorita miscarilor nerectilinii. Exista mai multe teorii asupra naturii fulgerelor globulare. Cea mai populara dintre ele spune ca sint niste bile de plasma care raman concentrate la un loc datorita campurilor magnetice autogenerate. Plasma este un gaz de molecule ionizate si electroni. Teoria arata ca, pentru ca o asemenea bila de plasma sa poata exista, ar trebui sa fie extrem de incinsa, iar particulele sa se miste foarte repede. Insa, datorita faptului ca gazul fierbinte este mai usor decit cel rece, o asemenea bila de plasma s-ar ridica in atmosfera extrem de repede. Iar acest lucru nu se observa in cazul fulgerelor globulare. Au fost vazute coborind, nu urcand.Revista „Nature” a prezentat ipoteza formulata de doi cercetatori din Noua Zeelanda. Acestia sunt de parere ca etericele mingi de foc nu ar fi altceva decit siliciu aprins. In timpul furtunilor puternice, fulgerele care lovesc pamantul ridica in aer o pulbere fina de particule de siliciu. In prezenta oxigenului si a carbonului, intre particulele microscopice de siliciu se formeaza o retea densa de micro-filamente ce emit lumina. In mod natural, reteaua astfel formata ar lua o forma sferica. Un alt cercetator, in 1955, a lansat teoria electromagnetica: fulgerul globular apare la interferenta unor unde electromagnetice ce provin dintr-o activitate electrica prezenta in decursul unei furtuni. Acelasi om de stiinta a presupus ca durata lunga a mingii de foc se datoreaza unei „fantani” de energie exterioara si a sugerat ca ar putea fi vorba de unde electromagnetice stationare intre nori. Teoria microfurtunilor din1960 sustine ca fulgerul ce precede fulgerul globular produce o separare a sarcinilor negative (electroni) si pozitive (ioni) care au fost capturate si transportate de pulberi si aerosoli atmosferici. Teoria nucleara a lui Altschuler (1970) presupune ca, in timpul unei furtuni, fulgerele liniare pot disocia moleculele de apa, iar protonii care rezulta pot da nastere reactiilor nucleare. Acest lucru ar explica viata lunga a fulgerului globular. Teoria bozonilor formulata de G.C. Dijkhuis (1980), considera ca se creeaza o regiune de plasma in atmosfera prin intermediul unui curent electric cu impulsuri. In stare de plasma, electronii sunt suficient de legati intre ei pentru a da nastere unei stari stationare a plasmei, adica fulgerul globular.
Fulgerul sferic e glob de foc de culoare alb-albastruie, portocalie, galbena, rosie, roz sau gri. Marimea si forma poate varia de la dimensiunea unei portocale la cea a unei mingi de volei sau chiar mai mare, media fiind de 20 cm in diametru, iar forma poate fi regulata (ovala, cilindrica, inelara) sau neregulata (ca o para, flacara sau pata de cerneala). In 6% din cazuri s-au inregistrat variatii de forma, cu un halou transparent, cu coada, cu filamente in miscare in interior. Marginile sunt usor estompate si uneori e vizibil un nucleu mai clar. Luminozitatea medie e comparabila cu cea a lampilor incandescente de 100 W. Astfel, sunt vizibile chiar si la lumina zilei. In mod obisnuit luminozitatea sferelor ramsne constanta in timpul aparitiei, dar scade in timpul fazei de disparitie. Viteza lor e de ordinul a cativa m/s. Foarte rar prezenta unui fulger globular provoaca senzatie de caldura. Totusi, exista rapoarte despre fulgere globulare care au ars suri sau acoperisuri si au topit cabluri electrice. Intr-un raport gasit la McNally (1966) se descrie un fulger globular care a lovit un bazin de apa producand un zgomot „ca si cum ai pune o bucata de fier incandescent in apa”. S-a mai raportat si un miros distinct ce insoteste fulgerul globular, descris ca fiind intens si respingator, asemanator cu sulful arzand sau ozonul. Mingile de foc sunt atrase de obiecte metalice, liniile telefonice, garduri de sarma, etc. Cand se ataseaza de obiecte metalice, se misca de-a lungul acestora. Apar la cativa metri de pamant simultan cu descarcarea electrica dintre nor si pamant. Altele au fost observate atarnand in aer sau cazand din nori spre pamant. Uneori apar ca invartindu-se, rotindu-se, sarind, mergand in zig-zag sau vibrand atunci cand se deplaseaza. Uneori fulgerele globulare se aseaza pe obiecte si nu se ridica. Unii cred ca sferele luminoase miscatoare sunt ghidate de campul electric, fapt care poate explica atractia lor pentru conductori. Se pot misca si impotriva vantului dand impresia ca ar fi de origine artificiala. Intr-un mare procent din cazuri, aceste mingi patrund in cladiri prin ferestre, usi sau hornuri. Sunt rapoarte care afirma ca iau nastere in clipa cand se da un telefon. Pot exista in orice spatiu inchis metalic, chiar si in interiorul avioanelor. Exista mai mult de 2.000 de observatii facute de piloti si de specialisti care cunosc cerul. Se pot materializa oriunde si pot trece prin orice obstacol. In 52% din cazuri, fulgerele globulare au fost observate in interiorul incintelor, 24% pe strada si doar 1% deasupra norilor. Comportamentul lor e imprevizibil. Datorita acestor performante, multi pot crede ca fulgerul sferic e o structura inteligenta. Fenomenul apare, de obicei, in timpul sau imediat dupa o furtuna cu tunete si fulgere. In majoritatea cazurilor (70%), apare dupa un trasnet. La rusi, 89% din cazuri s-au semnalat in timpul furtunilor si 10% pe cer senin. La japonezi, doar 2,5% din fulgere au aparut in timpul furtunii. Luna preferata a fulgerelor globulare este iulie, urmata de august. Cele mai putine apar in noiembrie. In timpul iernii, sunt aproape inexistente. Intervalul in care s-au inregistrat cele mai multe aparitii este cuprins intre orele 12 si 15. Un fulger globular poate disparea in tacere, cu un zumzet usor sau cu o explozie violenta. Stingerea lui este de obicei brusca, exploziva in peste 60% din cazuri, putand produce deteriorari ale obiectelor din jur. Dupa disparitie, in aer poate ramane un miros caracteristic de ozon, sulf sau oxid de azot. Uneori s-a inregistrat prezenta reziduurilor solide a caror origine si natura nu e foarte clara. Una dintre problemele care nu au fost inca rezolvate satisfacator e legata de intelegerea modului in care fulgerele globulare pot sa traiasca atat de mult. Odata cu cresterea diametrului, creste si durata vietii unui fulger globular. In general, traieste mai putin de 5 secunde, dar s-au inregistrat si cazuri de mai mult de 3 minute. Majoritatea celor aproximativ 10.000 de cazuri de observatii ale fulgerelor globulare e de origine rusa. Sunt observatii mai ales cu caracter vizual, avand in vedere imprevizibilitatea fenomenului.
Pana acum, incercarile de a reproduce fulgere globulare in laborator fie au esuat, fie au generat numai rezultate vagi. Cercetatorii israelieni au reusit recent sa recreeze asemenea bile de foc in conditii controlate in laborator. Ei cred ca fulgerul globular este o combinatie de torta si bec cu halogen. Eli Jerby si Vladimir Dikhtyar de la Universitatea din Tel Aviv au folosit o asa zisa „foreza cu microunde”. Dispozitivul este similar unui cuptor obisnuit cu microunde de 600 de wati, cu singura exceptie ca intreaga putere este concentrata in numai un centimentru cub. Au indreptat microundele catre interiorul unui substrat de sticla, siliciu, germaniu, oxid de aluminiu si alte ceramice. Energia microundelor a produs o zona fierbinte in substrat, iar apoi, pe masura ce oamenii de stiinta au ridicat foreza din solid, zona fierbinte a fost ridicata si ea in atmosfera. Picatura fierbinte a devenit, in mod spontan, datorita interactiei cu oxigenul, o bila de foc de aproximativ 3 centimetri care a rezistat citeva zeci de milisecunde. „Bila de foc arata ca o meduza incinsa, zbatandu-se in aer”, a spus Jerby. „Abilitatea noastra de a genera asemenea bile de foc intr-o maniera sistematica poate conduce la diverse tehnici de a sintetiza bile de foc din diferite materiale”, explica Jerby. El spera chiar ca aceste mingi de foc sa aiba aplicatii practice in depunerea de straturi subtiri sau producerea de energie. Fulgerul globular ar putea functiona in laborator ca instalatie in care sa se realizeze procese de fuziune nucleara. Si-ar gasi aplicatii in economie, industrie si, de ce nu, uzul casnic. Dar, desi acum poate fi creat in laborator, si sperantele oamenilor de stiinta sunt foarte mari, deocamdata bila de foc ramine inca un mister nedezlegat. De existenta fulgerului globular unii oameni de stiinta se indoiesc chiar si in zilele noastre. Obiectiile scepticilor sint foarte asemanatoare cu argumentele acelora care contesta relatarile despre farfuriile zburatoare. Dovezile sunt neconcludente, majoritatea, daca nu chiar totalitatea fotografiilor sunt indoielnice, si nici o teorie stiintifica logica nu poate da o explicatie plauzibila fenomenului. In natura, s-au observat mai multe forme de fulger si anume: fulger globular, fulger fierbinte (heat lightning), fulger margica, fulger foaie, fulger tacut, fulger negru, fulger funda, fulger colorat, fulger tubular, fulger cu meandre, fulger stratosferic, jeturi rosii, jeturi albastre, „spiridusi”. Fulgerul fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat si este considerat o forma intermediara intre fulgerul obisnuit si cel globular. Natura electrica a fulgerului a fost dovedita de catre M. V. Lomonosov si Benjamin Franklin. Primul a descoperit ca in atmosfera exista electricitate chiar si atunci cind timpul este frumos. Ideile lui stau si astazi la baza teoriilor care explica electricitatea in atmosfera. Franklin a fost primul care a conceput un experiment care a dovedit natura electrica a fulgerului. A presupus ca norii sunt incarcati cu sarcini electrice, deci fulgerul trebuie sa fie tot de natura electrica. A experimentat mai intai cu ajutorul unui zmeu. In timpul unor descarcari electrice din Pennsylvania, in anul 1752, cel mai faimos zmeu din istorie a zburat cu scantei. Primul care a studiat serios fulgerul a fost F. Arago (1786-1853), in cartea „Furtuni si fulgere” in care vorbeste si despre fulgerul globular. In 1753, Richmann a reusit, involuntar, sa reproduca in laborator o sfera de lumina, probabil primul fulger globular artificial din istorie. In 1952, savantul suedez Benediks a publicat o lucrare in care spunea: „Inainte de toate, denumirea de fulger globular nu e exacta. Ar fi mai corect sa fie denumit glob fulgerator, deoarece nu e deloc un fulger”.
PLAYLIST:
GRIP Inc. – Heretic War Chant (“Power Of Inner Strenght” / Steamhammer)
ARCH ENEMY – We Will Rise (“Anthems Of Rebelion” / Century Media)
FEAR FACTORY – Zero Signal (“Demanufacture” / Roadrunner)
THE KOVENANT – Industrial Twilight “S.E.T.I.” / Nuclear Blast)
RAM-ZET – Ballet (“Intra” / Tabu Records)
MELECHESH – A Summoning Of Ifrit And Genii (“Djinn” / Osmose Productions)
DEATHSTARS – Trinity Fields (“Termination Bliss” / Nuclear Blast)
IHSAHN – The pain Is Still Mine (“The Adversary” / Candlelight Records)
THE VISION BLEAK – The Charm Is Done (“Carpathian” / Prophecy Productions)
NOVEMBERS DOOM – Leaving This (“The Novella Reservoir” / The End Records)
DAYLIGHT DIES – Cathedral (“Lost To The Living” / Candlelight Records)
MOURNING BELOVETH – The Burning Man (“A Disease For The Ages” / Prophecy Records)
AVA INFERI – Sinisters (“Burdens” / Season Of Mist)
MAR DE GRISES – El Otro… (“The Tattardemalion Express” / Firebox Records)
26 septembrie 2008 – Fulgerul
Friday, September 26th, 2008 Luna rasare la ora 3:38 si apune la 17:40
Fulgerul este un fenomen natural, care este produs de o descarcare electrica provenind din diferenta de potential dintre doua extremitati ale aceluiasi nor sau intre doi nori situati la inaltimi diferite. Majoritatea fulgerelor se produc vertical sau oblic. Datorita curentilor ascendenti si descendenti din norii de furtuna, picaturile de apa sunt divizate in particule mici, unele incarcate cu electricitate pozitiva, altele cu electricitate negativa, producand in norii respectivi aglomerari de sarcini electrice. Aerul, fiind rau conductor de electricitate, nu permite unirea acestor sarcini electrice si ca urmare, el se incarca cu o cantitate tot mai mare de sarcini electrice. Treptat, aerul nu mai poate indeplinii rolul de izolator, iar de la norul incarcat cu electricitate negativa incepe sa se scurga electricitatea printr-un asa numit “canal de scurgere” cu o grosime de 50 cm in directia norului cu electricitate pozitiva. Imediat se produce o descarcare electrica, de culoare albastruie, cu o durata de o jumatate de secunda, suficienta insa pentru a strabate distante de la cateva sute de metrii la kilometri. Energia unui nor de furtuna este atat de mare, incat folosirea ei ar fi suficienta pentru consumul electric al unui oras cu mai multe milioane de locuitori. Producandu-se fulgerul, temperatura aerului inconjurator se ridica brusc la mai multe mii de grade. In urma incalzirii rapide, aerul isi mareste volumul ca in cazul unei explozii si se raspandeste in toate directiile. In urma racirii, aerul din “canalul de scurgere” se comprima brusc provocand cel de-al doilea zgomot. Fulgerul si tunetul se produc in acelasi timp, dar datorita vitezei diferite de deplasare in spatiu a luminii (cca. 300 000 km/s) si a sunetului (cca. 340 m/s) zarim intai fulgerul. Pentru a afla distanta in kilometri care ne desparte de norii de furtuna trebuie sa impartim la trei intervalul de timp ce trece intre momentul cand se vede fulgerul si acela cand se aude tunetul, intrucat sunetul se deplaseaza cu aproximativ un kilometru in trei secunde. Avand in vedere numeroasele masuratori ce au fost facute, s-a constat ca picaturile de ploaie, fulgii de zapada, grindina etc., in caderea lor spre pamant, transporta si sarcini electrice. S-a mai stabilit ca sarcinile pozitive transportate de precipitatii sunt mai numeroase decat cele negative. In timpul caderii aceleiasi precipitatii (ploaie ori zapada), unele particule lichide ori solide sunt incarcate cu electricitati diferite, iar altele raman neutre. Cauza formei in zig zag a fulgerului este produsa prin descarcarea electrica numai prin zonele cu aer ionizat. Fulgerul este deci un arc luminos, ca urmare a procesului de descarcare electrica cauzat de o diferenta de potential electrostatic, realizat la nivelul norilor sau intre nori si Pamant. Fulgerul are in medie 4 sau 5 descarcari care necesita o descarcare prealabila ce dureaza 0,01 secunde, iar cea pricipala numai 0,0004 secunde. Dupa o pauza scurta (0,03 s – 0,05 s) urmeaza descarcari noi. Au fost observate astfel de descari atingand un numar de 42 cu o intensitate in medie de 20.000 Amperi. Fulgerul poate avea o lungime de 1-3 Km. Trasnetul, fulgerul si tunetul care insotesc furtunile si care au ingrozit oamenii multe secole isi gasesc explicatia stiintifica in existenta electricitatii in atmosfera. Descarcarea electrica ce se produce intre nori si Pamant (sau un corp de pe Pamant) se numeste trasnet. Lungimea unui trasnet poate fi si de 2 sau 3 km. Trasnetele sunt atrase de toate corpurile bune conductoare de electricitate de pe Pamant. In ceea ce priveste copacii, sunt “preferati” cei care au o rezistenta electrica redusa, dar care au un sistem radicular mai dezvoltat si o umiditate mai mare a esentei lemnoase. Cand cade direct pe sol, trasnetul alege portiunile mai bogate in argila, deoarece are o conductibilitate mai mare decat nisipul sau pietrisul. Trasnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant. Norii de furtuna se incarca, in special, in partea lor inferioara cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata Pamantului cu sarcina pozitiva. Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe Pamant il urmareste ca o umbra. Norul si Pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti. Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si Pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet. Exista multe forme de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc… Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet. Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km. Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm). In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia Pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre Pamant circa 50 de m, cu o viteza egala cu 50.000 km\s. Dupa un timp foarte scurt de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou. Uneori au loc zeci de descarcari preliminare. Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul Pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori. Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor. In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma. Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice. Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger. Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa zeci de centimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute. Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva. Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat. El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular. Statisticile arata ca in fiecare minut globul Pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca anual cad aproximativ un miliard de trasnete. In fiecare zi trasnetul omoara, pe intreg globul, circa 20 de persoane si raneste alte 80. Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete. Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum si din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trec spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant.
Fulgerele de vară au fost dintotdeauna surse de credinţe misterioase. Atrag atenţia deoarece cerul este mult mai senin decât iarna. Într-o perioadă de furtuni frecvente, mai mult sau mai puţin cu fulgere, lucrurile nu atrag atenţia prea mult. Dar dacă, în schimb, există – aşa cum se întâmplă vara – o etapă de linişte meteorologică, survenirea fulgerelor şi săgeţilor luminoase este înregistrată ca un fapt anormal. Forţa fulgerelor este dată de Soare. Energia solară care soseşte pe Pământ alimentează motorul meteorologic care mişcă enorme mase de aer, care, deplasându-se, se încarcă electric, având în vedere că sunt alcătuite din atomi ale căror structuri sunt particule cu sarcini electrice opuse: protoni /pozitive/ şi electroni /negative/.
Se poate întâmpla ca un element să fie smuls unui atom din aer /azot 78 la sută, oxigen 21 la sută, alte elemente 1 la sută/. Se mai poate întâmpla, totodată, ca electronul smuls să ajungă în alt atom care, dobândindu-l, devine o entitate cu sarcină negativă. În acest fel se nasc condiţiile de dezechilibru electric, care produc fulgere: un atom pierde un electron, iar un alt atom îl dobândeşte. Atunci când două mase de aer de semn opus se apropie, sarcinile electrice se atrag şi se declanşează un fulger, care şterge diferenţa de sarcină ce există între cele două mase de aer. Fulgerele sunt deci modul în care se alătură sarcini electrice de semn opus, separate de mişcarea subită a maselor de aer. Atunci când se declanşează un fulger, sarcinile electrice nu dispar. Sarcina totală a celor doi nori devine zero, ca două cantităţi de semne opuse. Din fericire pentru om, Creatorul lumii i-a dat protonului exact sarcina electrică egală şi de semn opus celei a electronului. Dacă nu ar fi fost aşa, materia nu ar fi putut fi neutră din punct de vedere electric, iar viaţa omului ar fi fost o continuă încrucişare de fulgere şi săgeţi electrice venite din cer. Aceasta înseamnă că sarcina electrică a protonului, exact egală şi de semn opus celei a electronului, nu constituie un detaliu al unei teorii ştiinţifice abstracte. Dacă nu ar fi fost aşa, viaţa nu ar fi putut exista. Fulgerele şi săgeţile nu ascund aspecte misterioase şi nefaste, ci reprezintă o cale de a se reveni la echilibrul perfect al materiei electric neutre. Iată de ce există zone în care fulgerele şi săgeţile survin cu mai mare frecvenţă. Exemplul cel mai răsunător a fost cel al unei familii bulgare a cărei casă a fost fulgerată, într-o perioadă de doi ani, de nouă ori. Această anomalie, datorată particularităţilor structurilor ambientale, a fost interpretată ca un blestem din cauza existenţei unei misterioase comori aflate sub casă, pe baza unei credinţe populare care explica în acest fel misterul fulgerelor ce preferau să cadă asupra acelei case. Bineînţeles că acea comoară nu a fost găsită niciodată. Era suficient să se amplaseze un paratrăznet, în loc să se conchidă că acel loc era „persecutat” de vreun blestem divin. Familia numeroasă care locuia în căsuţă a preferat să se mute în altă locuinţă, lipsită de apă şi electricitate. Acest episod s-a întâmplat în satul îndepărtat Zarancea din Munţii Rodopi, în Bulgaria, iar el revine în actualitate, având în vedere proliferarea credinţelor populare de fiecare dată când natura îşi manifestă perfecta supunere faţă de legile descoperite, studiind cu rigurozitate galileană realitatea lumii înconjurătoare. În loc să se inventeze vreun blestem divin ar fi mai corect să se explice că paratrăznetele ajută suprafaţa terestră şi toate structurile să nu se încarce electric. Fulgerele pot fi evitate dacă nu se formează zone cu puternic dezechilibru electric. Fulgerele nu au nici o legătură cu vreun blestem divin. Ele sunt dovada că materia trebuie să se supună legilor Creaţiei. Conform acestor legi trebuie să existe un echilibru perfect între sarcinile pozitive şi cele negative. Nu este un detaliu banal, deoarece acest echilibru garantează existenţa vieţii pe Terra. In fiecare an, la 21 iunie începe vara astronomică şi e bine sa ne bucuram de frumuseţea şi calmul zilelor senine. Atunci când totuşi survin fulgerele, nu trebuie uitat că ele restabilesc echilibrul între sarcinile electrice, un echilibru fără de care nu ar putea exista viaţa. Revista italiană „Famiglia Cristiana” aminteşte că paratrăznetul a fost inventat de Benjamin Franklin (1706-1790) atunci când a descoperit că vârfurile metalice fac să iasă cu mare eficienţă sarcinile electrice. La vremea respectivă se credea că electricitatea este ca un fluid, iar vârfurile metalice ca nişte robinete deschise ce permit fluidului electric să iasă. Franklin a publicat rezultatele descoperirilor sale în 1769, iar astăzi, la 239 de ani de la inventarea paratrăznetului, mai există persoane care cred în blesteme legate de fulgere, uitând că în urmă cu aproape un sfert de mileniu, un om de ştiinţă a înţeles deja că fulgerele sunt principala cale de a garanta materiei revenirea la echilibrul perfect al neutralităţii electrice. Tot Benjamin Franklin, in anul 1752, demonstra ipoteza ca fulgerul este rezultatul tensiunii dintre nori si Pamant, cu ajutorul unui zmeu de hartie cu care a declansat fulgerul in prezenta norilor de furtuna. Aceasta a fost un punct deosebit de important in cercetarea fulgerelor. Exista totusi controverse cu privire la efectul fulgerului, ca si a modului in care ia nastere. Azi se folosec in locul zmeelor rachete sau baloane metereologice de cercetare. Parerea cercetatorilor ca fulgerul produs si in laborator este rezultatul unei simple descarcari electrice s-a schimbat la sfarsitul anilor 1990, aparand unele aspecte care nu au putut fi clarificate. Fiecare fulger degajă minim 500 de megajouli, adică destul cât să ţină aprins un bec de 100 de waţi timp de două luni, dar folosirea fulgerului pe post de resursă energetică este, deocamdată, imposibilă din punct de vedere tehnic. La câteva săptămâni după experimentul lui Thomas-François Dalibard, desfăşurat în localitatea Marly-la-Ville, Benjamin Franklin a făcut publică o aşa-zisă experienţă similară, prin care, cu ajutorul unui zmeu înălţat în timpul furtunii, el ar fi reuşit să „captureze” un fulger, care a traversat sfoara umedă, „împrăştiind scântei peste tot”. Tom Tucker, unul dintre autorii care au scris despre viaţa savantului american, a notat că Franklin, deşi avea păreri corecte despre natura fulgerelor şi despre faptul că electricitatea „preferă” unele materiale, nu a efectuat totuşi celebra experinţă cu zmeul. Prin anul 1088, în timpul dinastiei Song, un om de ştiinţă chinez nota în jurnalul său ce s-a întâmplat cu o casă fulgerată în plin, în timpul unei furtuni. “Toţi au crezut că acea casă va arde până la pământ, dar n-a fost aşa. Zidurile, deşi erau de lemn, numai s-au afumat, iar obiectele lăcuite n-au păţit nimic. În schimb, sabia stăpânului casei s-a topit complet”. Era prima observaţie care nota limpede că unele materiale sunt mai bune conducătoare de electricitate decât altele, pentru ca un fulger este descărcarea bruscă spre pământ a sarcinilor electrice care se acumulează la suprafaţa norilor. De cele mai multe ori, fulgerele apar în timpul furtunilor, când doi nori cu sarcini diferite ajung unul lângă altul, dar se pot produce şi din senin, în timpul erupţiei unui vulcan, de pildă. Dintre credintele legate de fenomenele meteorologice, cele referitoare la fulger, tunet si trasnet sunt cele mai abundente, probabil din cauza caracterului spectaculos al acestor fenomene. La vechii greci detinatorul fulgerelor si trasnetelor era Zeus, care dezlantuia adesea urgia asupra pamantenilor. La romani, zeul stapanitor al fulgerului si tunetului era Jupiter, care mai era cunoscut si sub denumurile de “Luminator” sau “Fulgerator”. Trasnetul, considerat ca atribut al lui Jupiter, era reprezentat pe rand prin: sulita, ciocan cu doua capete, bici, trident, fus aruncator de flacari sau de raze. In Biblie fulgerele si tunetele sunt o solie, folosite pentru exprimarea maniei lui Dumnezeu. Etruscii considerau fulgerele ca oracol care le prezicea viitorul. Vechii germani considerau fulgerele ca semn al zeului Thor care arunca ciocanul sau spre Pamant. Slavii aveau zeul Perun ca zeu al furtunii si cel care trimitea fulgerele spre Pamant. In perioada Renasterii, zeii furtunii erau reprezentati de Zeus, Jupiter si Donar, iar saxonii inainte de crestinism considerau stejarul ca arbore sfant sau zeu al furtunii.
PLAYLIST:
FARMER BOYS – While God Was Sleeping (“The World Is Ours”/ Motor Music) GREEN CARNATION – Into Deep (“A Blessing In Disguise” / Season Of Mist)
ARCTURUS – Shipwrecked Frontier Pioneer (“Sideshow Symphonie” / Season Of Mist)
SOLEFALD – Christiania (“In Harmonia Universali” / Century Media)
PENITENT – The Test Of Time (“Songs Of Despair” / Beyond Productions)
DORNENREICH – Wer hat Angst vor Einsamkeit? (“Her von welken Nachten” / Prophecy Productions)
OPERA IX – Beyond The Black Diamond’s Gates (“The Black Opera” / Avantgarde Music
DARK LUNACY – Fragile Caress (“Forget-Me-Not” / Fuel Records)
THE PROJECT HATE MCMXCIX – Symphony Of The Deceived (“Armageddon March Eternal-Symphonies Of Slit Wrists” / Three man Records)
THEE MALDOROR KOLLECTIVE – Rigid Pulse Starfire (“New Era Viral Order” / code666)
GREGORIAN – In The Air Tonight (“Masters Of Chant-ChpaterIII” / Edel Records)
AVRIGUS – Desolate/Flesh (“The Secret Kingdom” / Well Of Urd Records)
MOUTH OF THE ARCHITECT – The Worm (“Time And Whitering” Translation Loss Records)
BURIED AT SEA – The Dogs Of Doom Are Howling More (“Demo” / self released)
CORTISOL – Protocol Of The Last Bodies (“Meat” / GWN Records)
Fulgerul este un fenomen natural, care este produs de o descarcare electrica provenind din diferenta de potential dintre doua extremitati ale aceluiasi nor sau intre doi nori situati la inaltimi diferite. Majoritatea fulgerelor se produc vertical sau oblic. Datorita curentilor ascendenti si descendenti din norii de furtuna, picaturile de apa sunt divizate in particule mici, unele incarcate cu electricitate pozitiva, altele cu electricitate negativa, producand in norii respectivi aglomerari de sarcini electrice. Aerul, fiind rau conductor de electricitate, nu permite unirea acestor sarcini electrice si ca urmare, el se incarca cu o cantitate tot mai mare de sarcini electrice. Treptat, aerul nu mai poate indeplinii rolul de izolator, iar de la norul incarcat cu electricitate negativa incepe sa se scurga electricitatea printr-un asa numit “canal de scurgere” cu o grosime de 50 cm in directia norului cu electricitate pozitiva. Imediat se produce o descarcare electrica, de culoare albastruie, cu o durata de o jumatate de secunda, suficienta insa pentru a strabate distante de la cateva sute de metrii la kilometri. Energia unui nor de furtuna este atat de mare, incat folosirea ei ar fi suficienta pentru consumul electric al unui oras cu mai multe milioane de locuitori. Producandu-se fulgerul, temperatura aerului inconjurator se ridica brusc la mai multe mii de grade. In urma incalzirii rapide, aerul isi mareste volumul ca in cazul unei explozii si se raspandeste in toate directiile. In urma racirii, aerul din “canalul de scurgere” se comprima brusc provocand cel de-al doilea zgomot. Fulgerul si tunetul se produc in acelasi timp, dar datorita vitezei diferite de deplasare in spatiu a luminii (cca. 300 000 km/s) si a sunetului (cca. 340 m/s) zarim intai fulgerul. Pentru a afla distanta in kilometri care ne desparte de norii de furtuna trebuie sa impartim la trei intervalul de timp ce trece intre momentul cand se vede fulgerul si acela cand se aude tunetul, intrucat sunetul se deplaseaza cu aproximativ un kilometru in trei secunde. Avand in vedere numeroasele masuratori ce au fost facute, s-a constat ca picaturile de ploaie, fulgii de zapada, grindina etc., in caderea lor spre pamant, transporta si sarcini electrice. S-a mai stabilit ca sarcinile pozitive transportate de precipitatii sunt mai numeroase decat cele negative. In timpul caderii aceleiasi precipitatii (ploaie ori zapada), unele particule lichide ori solide sunt incarcate cu electricitati diferite, iar altele raman neutre. Cauza formei in zig zag a fulgerului este produsa prin descarcarea electrica numai prin zonele cu aer ionizat. Fulgerul este deci un arc luminos, ca urmare a procesului de descarcare electrica cauzat de o diferenta de potential electrostatic, realizat la nivelul norilor sau intre nori si Pamant. Fulgerul are in medie 4 sau 5 descarcari care necesita o descarcare prealabila ce dureaza 0,01 secunde, iar cea pricipala numai 0,0004 secunde. Dupa o pauza scurta (0,03 s – 0,05 s) urmeaza descarcari noi. Au fost observate astfel de descari atingand un numar de 42 cu o intensitate in medie de 20.000 Amperi. Fulgerul poate avea o lungime de 1-3 Km. Trasnetul, fulgerul si tunetul care insotesc furtunile si care au ingrozit oamenii multe secole isi gasesc explicatia stiintifica in existenta electricitatii in atmosfera. Descarcarea electrica ce se produce intre nori si Pamant (sau un corp de pe Pamant) se numeste trasnet. Lungimea unui trasnet poate fi si de 2 sau 3 km. Trasnetele sunt atrase de toate corpurile bune conductoare de electricitate de pe Pamant. In ceea ce priveste copacii, sunt “preferati” cei care au o rezistenta electrica redusa, dar care au un sistem radicular mai dezvoltat si o umiditate mai mare a esentei lemnoase. Cand cade direct pe sol, trasnetul alege portiunile mai bogate in argila, deoarece are o conductibilitate mai mare decat nisipul sau pietrisul. Trasnetul este o descarcare electrica in scanteie care se produce in atmosfera terestra, fie intre doi nori, fie intre un nor si pamant. Norii de furtuna se incarca, in special, in partea lor inferioara cu sarcina negativa, iar aceasta incarca prin influenta suprafata Pamantului cu sarcina pozitiva. Cand norul se deplaseaza, zona de sarcina pozitiva de pe Pamant il urmareste ca o umbra. Norul si Pamantul pot fi considerati drept armaturile unui condensator intre care tensiunea electrica atinge valori de ordinul zecilor si chiar al sutelor de milioane de volti. Daca tensiunea dintre doi nori sau dintre nori si Pamant devine suficient de mare apare o descarcare electrica foarete puternica numita trasnet. Exista multe forme de trasnete: trasnetul liniar, superficial, globular, perlat, etc… Fenomenul luminos care insoteste trasnetul se numeste fulger, iar fenomenul acustic poarta denumirea de tunet. Lungimile pe care le pot atinge scanteile trasnetului sunt cuprinse intre cateva sute de metrii si cativa km. Diametrul scanteilor este de cativa centimetri (pana la 20 de cm). In majoritatea cazurilor, scanteia trasnetului, la inceput foarte mica si anemica incepe in dreptul norilor si se alungeste in directia Pamantului, aceasta fiind o descarcare preliminara care creaza in aer ceva in genul unui canal bun conducator de electricitate si care se deplaseaza spre Pamant circa 50 de m, cu o viteza egala cu 50.000 km\s. Dupa un timp foarte scurt de la disparitia primei descarcari apare o alta descarcare preliminara care se apropie si mai mult de pamant si care se intrerupe din nou. Uneori au loc zeci de descarcari preliminare. Dupa ce descarcarea preliminara ajunge la pamant sau la un obiect aflat in legatura electrica cu pamantul, apare o luminozitate foarte puternica a canalului parcurs de scanteie, mai intai in dreptul Pamantului apoi din ce in ce mai sus spre nori. Acum a aparut descarcarea principala a trasnetului, care se deplaseaza de la pamant spre nor. In canalul trasnetului aerul este complet ionizat, substanta fiind aici sub forma de plasma. Datorita degajarii unei mari cantitati de energie intr-un interval de timp foarte scurt, in canalul subtire de plasma are loc un salt brusc al presiunii care produce unde de soc acustice. Fenomenul lumimos care insoteste descarcarea se numeste fulger. Spectaculuase sunt fulgerele globulare de diverse forme si diametre cuprinse intre cativa zeci de centimetri si zeci de metri si care se deplaseaza in aer cu viteze relativ mici, asezandu-se uneori pe diferite obiecte, iar durata lor e cuprinsa intre cateva fractiuni de secunda si cateva minute. Stingerea lor este de obicei brusca, explosiva, putand produce deteriorari insemnate ale obiectelor din regiunea respectiva. Fulgerul al carui canal luminos nu este continuu ci fragmentat intr-o serie de formatiuni mici sferice luminoase, ce par insirate pe un fir, se numeste fulger perlat. El este considerat o forma de tranzitie intre fulgerul obisnuit si cel globular. Statisticile arata ca in fiecare minut globul Pamantesc este lovit de aproximativ 1800 trasnete, ceea ce inseamna ca anual cad aproximativ un miliard de trasnete. In fiecare zi trasnetul omoara, pe intreg globul, circa 20 de persoane si raneste alte 80. Impotriva efectelor produse de loviturile directe ale trasnetelor se folosesc instalatii de protectie numite paratrasnete. Paratrasnetul este format din unul sau mai multe elemente de captare (conductoare electrice de otel sau de cupru in forma de tije verticale sau de bare inclinate sau orizontale) instalate pe partile cele mai inalte ale obiectivelor protejate, precum si din unul sau mai multe conductoare de coborare (prin care trec spre pamant curentul electric de descarcare a trasnetului) si prizele de pamant.
Fulgerele de vară au fost dintotdeauna surse de credinţe misterioase. Atrag atenţia deoarece cerul este mult mai senin decât iarna. Într-o perioadă de furtuni frecvente, mai mult sau mai puţin cu fulgere, lucrurile nu atrag atenţia prea mult. Dar dacă, în schimb, există – aşa cum se întâmplă vara – o etapă de linişte meteorologică, survenirea fulgerelor şi săgeţilor luminoase este înregistrată ca un fapt anormal. Forţa fulgerelor este dată de Soare. Energia solară care soseşte pe Pământ alimentează motorul meteorologic care mişcă enorme mase de aer, care, deplasându-se, se încarcă electric, având în vedere că sunt alcătuite din atomi ale căror structuri sunt particule cu sarcini electrice opuse: protoni /pozitive/ şi electroni /negative/.
Se poate întâmpla ca un element să fie smuls unui atom din aer /azot 78 la sută, oxigen 21 la sută, alte elemente 1 la sută/. Se mai poate întâmpla, totodată, ca electronul smuls să ajungă în alt atom care, dobândindu-l, devine o entitate cu sarcină negativă. În acest fel se nasc condiţiile de dezechilibru electric, care produc fulgere: un atom pierde un electron, iar un alt atom îl dobândeşte. Atunci când două mase de aer de semn opus se apropie, sarcinile electrice se atrag şi se declanşează un fulger, care şterge diferenţa de sarcină ce există între cele două mase de aer. Fulgerele sunt deci modul în care se alătură sarcini electrice de semn opus, separate de mişcarea subită a maselor de aer. Atunci când se declanşează un fulger, sarcinile electrice nu dispar. Sarcina totală a celor doi nori devine zero, ca două cantităţi de semne opuse. Din fericire pentru om, Creatorul lumii i-a dat protonului exact sarcina electrică egală şi de semn opus celei a electronului. Dacă nu ar fi fost aşa, materia nu ar fi putut fi neutră din punct de vedere electric, iar viaţa omului ar fi fost o continuă încrucişare de fulgere şi săgeţi electrice venite din cer. Aceasta înseamnă că sarcina electrică a protonului, exact egală şi de semn opus celei a electronului, nu constituie un detaliu al unei teorii ştiinţifice abstracte. Dacă nu ar fi fost aşa, viaţa nu ar fi putut exista. Fulgerele şi săgeţile nu ascund aspecte misterioase şi nefaste, ci reprezintă o cale de a se reveni la echilibrul perfect al materiei electric neutre. Iată de ce există zone în care fulgerele şi săgeţile survin cu mai mare frecvenţă. Exemplul cel mai răsunător a fost cel al unei familii bulgare a cărei casă a fost fulgerată, într-o perioadă de doi ani, de nouă ori. Această anomalie, datorată particularităţilor structurilor ambientale, a fost interpretată ca un blestem din cauza existenţei unei misterioase comori aflate sub casă, pe baza unei credinţe populare care explica în acest fel misterul fulgerelor ce preferau să cadă asupra acelei case. Bineînţeles că acea comoară nu a fost găsită niciodată. Era suficient să se amplaseze un paratrăznet, în loc să se conchidă că acel loc era „persecutat” de vreun blestem divin. Familia numeroasă care locuia în căsuţă a preferat să se mute în altă locuinţă, lipsită de apă şi electricitate. Acest episod s-a întâmplat în satul îndepărtat Zarancea din Munţii Rodopi, în Bulgaria, iar el revine în actualitate, având în vedere proliferarea credinţelor populare de fiecare dată când natura îşi manifestă perfecta supunere faţă de legile descoperite, studiind cu rigurozitate galileană realitatea lumii înconjurătoare. În loc să se inventeze vreun blestem divin ar fi mai corect să se explice că paratrăznetele ajută suprafaţa terestră şi toate structurile să nu se încarce electric. Fulgerele pot fi evitate dacă nu se formează zone cu puternic dezechilibru electric. Fulgerele nu au nici o legătură cu vreun blestem divin. Ele sunt dovada că materia trebuie să se supună legilor Creaţiei. Conform acestor legi trebuie să existe un echilibru perfect între sarcinile pozitive şi cele negative. Nu este un detaliu banal, deoarece acest echilibru garantează existenţa vieţii pe Terra. In fiecare an, la 21 iunie începe vara astronomică şi e bine sa ne bucuram de frumuseţea şi calmul zilelor senine. Atunci când totuşi survin fulgerele, nu trebuie uitat că ele restabilesc echilibrul între sarcinile electrice, un echilibru fără de care nu ar putea exista viaţa. Revista italiană „Famiglia Cristiana” aminteşte că paratrăznetul a fost inventat de Benjamin Franklin (1706-1790) atunci când a descoperit că vârfurile metalice fac să iasă cu mare eficienţă sarcinile electrice. La vremea respectivă se credea că electricitatea este ca un fluid, iar vârfurile metalice ca nişte robinete deschise ce permit fluidului electric să iasă. Franklin a publicat rezultatele descoperirilor sale în 1769, iar astăzi, la 239 de ani de la inventarea paratrăznetului, mai există persoane care cred în blesteme legate de fulgere, uitând că în urmă cu aproape un sfert de mileniu, un om de ştiinţă a înţeles deja că fulgerele sunt principala cale de a garanta materiei revenirea la echilibrul perfect al neutralităţii electrice. Tot Benjamin Franklin, in anul 1752, demonstra ipoteza ca fulgerul este rezultatul tensiunii dintre nori si Pamant, cu ajutorul unui zmeu de hartie cu care a declansat fulgerul in prezenta norilor de furtuna. Aceasta a fost un punct deosebit de important in cercetarea fulgerelor. Exista totusi controverse cu privire la efectul fulgerului, ca si a modului in care ia nastere. Azi se folosec in locul zmeelor rachete sau baloane metereologice de cercetare. Parerea cercetatorilor ca fulgerul produs si in laborator este rezultatul unei simple descarcari electrice s-a schimbat la sfarsitul anilor 1990, aparand unele aspecte care nu au putut fi clarificate. Fiecare fulger degajă minim 500 de megajouli, adică destul cât să ţină aprins un bec de 100 de waţi timp de două luni, dar folosirea fulgerului pe post de resursă energetică este, deocamdată, imposibilă din punct de vedere tehnic. La câteva săptămâni după experimentul lui Thomas-François Dalibard, desfăşurat în localitatea Marly-la-Ville, Benjamin Franklin a făcut publică o aşa-zisă experienţă similară, prin care, cu ajutorul unui zmeu înălţat în timpul furtunii, el ar fi reuşit să „captureze” un fulger, care a traversat sfoara umedă, „împrăştiind scântei peste tot”. Tom Tucker, unul dintre autorii care au scris despre viaţa savantului american, a notat că Franklin, deşi avea păreri corecte despre natura fulgerelor şi despre faptul că electricitatea „preferă” unele materiale, nu a efectuat totuşi celebra experinţă cu zmeul. Prin anul 1088, în timpul dinastiei Song, un om de ştiinţă chinez nota în jurnalul său ce s-a întâmplat cu o casă fulgerată în plin, în timpul unei furtuni. “Toţi au crezut că acea casă va arde până la pământ, dar n-a fost aşa. Zidurile, deşi erau de lemn, numai s-au afumat, iar obiectele lăcuite n-au păţit nimic. În schimb, sabia stăpânului casei s-a topit complet”. Era prima observaţie care nota limpede că unele materiale sunt mai bune conducătoare de electricitate decât altele, pentru ca un fulger este descărcarea bruscă spre pământ a sarcinilor electrice care se acumulează la suprafaţa norilor. De cele mai multe ori, fulgerele apar în timpul furtunilor, când doi nori cu sarcini diferite ajung unul lângă altul, dar se pot produce şi din senin, în timpul erupţiei unui vulcan, de pildă. Dintre credintele legate de fenomenele meteorologice, cele referitoare la fulger, tunet si trasnet sunt cele mai abundente, probabil din cauza caracterului spectaculos al acestor fenomene. La vechii greci detinatorul fulgerelor si trasnetelor era Zeus, care dezlantuia adesea urgia asupra pamantenilor. La romani, zeul stapanitor al fulgerului si tunetului era Jupiter, care mai era cunoscut si sub denumurile de “Luminator” sau “Fulgerator”. Trasnetul, considerat ca atribut al lui Jupiter, era reprezentat pe rand prin: sulita, ciocan cu doua capete, bici, trident, fus aruncator de flacari sau de raze. In Biblie fulgerele si tunetele sunt o solie, folosite pentru exprimarea maniei lui Dumnezeu. Etruscii considerau fulgerele ca oracol care le prezicea viitorul. Vechii germani considerau fulgerele ca semn al zeului Thor care arunca ciocanul sau spre Pamant. Slavii aveau zeul Perun ca zeu al furtunii si cel care trimitea fulgerele spre Pamant. In perioada Renasterii, zeii furtunii erau reprezentati de Zeus, Jupiter si Donar, iar saxonii inainte de crestinism considerau stejarul ca arbore sfant sau zeu al furtunii.
PLAYLIST:
FARMER BOYS – While God Was Sleeping (“The World Is Ours”/ Motor Music) GREEN CARNATION – Into Deep (“A Blessing In Disguise” / Season Of Mist)
ARCTURUS – Shipwrecked Frontier Pioneer (“Sideshow Symphonie” / Season Of Mist)
SOLEFALD – Christiania (“In Harmonia Universali” / Century Media)
PENITENT – The Test Of Time (“Songs Of Despair” / Beyond Productions)
DORNENREICH – Wer hat Angst vor Einsamkeit? (“Her von welken Nachten” / Prophecy Productions)
OPERA IX – Beyond The Black Diamond’s Gates (“The Black Opera” / Avantgarde Music
DARK LUNACY – Fragile Caress (“Forget-Me-Not” / Fuel Records)
THE PROJECT HATE MCMXCIX – Symphony Of The Deceived (“Armageddon March Eternal-Symphonies Of Slit Wrists” / Three man Records)
THEE MALDOROR KOLLECTIVE – Rigid Pulse Starfire (“New Era Viral Order” / code666)
GREGORIAN – In The Air Tonight (“Masters Of Chant-ChpaterIII” / Edel Records)
AVRIGUS – Desolate/Flesh (“The Secret Kingdom” / Well Of Urd Records)
MOUTH OF THE ARCHITECT – The Worm (“Time And Whitering” Translation Loss Records)
BURIED AT SEA – The Dogs Of Doom Are Howling More (“Demo” / self released)
CORTISOL – Protocol Of The Last Bodies (“Meat” / GWN Records)
19 septembrie 2008 – Norii
Friday, September 19th, 2008 Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat, adică apă de pe planeta Pamânt sau de cristale de gheaţăatmosferă deasupra suprafeţei Pământului sau deasupra unei alte planete ce posedă atmosferă. In acest sens, există o ramură specială a meteorologiei care studiază norii, nefologia. condensate care se găseşte în
Norii sunt mase de vapori de apa din atmosfera care acopera, în medie, la un moment dat, aproximativ 50% din suprafata Pamântului. Ei fac parte din “circuitul apei”, procesul care asigura prin apa proaspata existenta vietii pe Pamânt. Se produce foarte putina apa proaspata. Ploaia pe care o vedem a mai cazut de milioane de ori. Soarele încalzeste oceanele si lacurile si milioane de litri de apa se ridica în atmosfera prin procesul de “evaporare”, sub forma de vapori de apa invizibili. O data cu ascensiunea, vaporii se racesc si se transforma în lichid sau solid (apa sau gheata). Se formeaza astfel masele vizibile cunoscute sub numele de “nori”. Apa se reîntoarce la suprafata Pamântului sub forma de precipitatii: ploaie, lapovita, zapada, grindina, roua sau chiciura. Ea este apoi purtata înapoi spre oceane prin apa râurilor si fluviilor si ciclul reîncepe.
Pe planeta Pamânt, substanţa care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de apă sau de cristale de gheaţă (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul pur (când proporţia de cristale de gheaţă este mare) până la nuanţe foarte închise de gri (pentru norii ce conţin picături de apă în proporţie majoritară). O altă cauză a culorii norilor care variază între alb şi negru, trecând prin nenumărate nuanţe intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece norii reflectă la fel toate lungimile de undă ale luminii solare albe. Totuşi, cu cât norul este mai gros şi mai dens, cu atât culoarea este mai închisă, din cauza absorbţiei luminii produsă în interiorul norului. Norii sunt formati din apa sau gheata sau o combinatie a acestora. Vaporii de apa, evaporati din mari si oceane, sunt prezenti pretutindeni în atmosfera. Cantitatea continuta într-un volum dat de aer se numeste ” umiditatea absoluta” a aerului. Cu cât temperatura este mai ridicata cu atât mai mare poate fi cantitatea de apa din aer. Când aerul contine cantitatea maxima posibila de vapori de apa, pentru o temperatura data, se spune ca este “saturat” si are o “umiditate relativa” de 100% .Aceasta temperatura se numeste “punct de roua”. Condensarea este procesul prin care vaporii de apa se transforma în lichid sau în forma solida si are loc atunci când aerul continând vapori de apa este racit si devine saturat. Norii se formează când vaporii invizibili de apă din aer se condensează în picături de apă vizibile sau în cristale de gheaţă. Acest fenomen se produce în trei modalităţi distincte. 1) Aerul este răcit sub punctul de saturaţie. Aceasta se întâmplã când aerul intrã în contact cu o suprafaţã rece sau cu o suprafaţã care se răceşte prin iradiere, sau în cazul în care aerul este răcit de expansiunea adiabatică, care este datorată creşterii în altitudine. 2) Norii se pot forma atunci când se amestecă două mase de aer care sunt ambele sub punctul de saturaţie. De exemplu respiraţia într-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic, etc. 3) Aerul rămâne la aceeaşi temperatură dar absoarbe mai mulţi vapori de apã, până când ajunge la saturaţie. Apa dintr-un nor obişnuit poate avea o masă de câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenţii de aer de desubtul şi din interiorul norului să fie capabili să susţină picăturile suspendate în aer. De asemenea, condiţiile din interiorul unui nor nu sunt statice: picăturile de apă se formează şi se evaporă în mod constant. O picatură de apă obişnuită are o rază de 1 x 0.00001 m şi o viteză terminală de circa 1 sau 2 cm/s. Aceasta oferă picăturilor de apă destul timp să se reevapore când cad în aerul mai cald de sub nor.Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenuşă sau sare. În condiţii de suprasaturare, picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare. Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sunt produse în două feluri. Cel mai important se presupune a fi Procesul Bergeron, descoperit de către Tor Bergeron, care afirmă „că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheaţă dintr-un nor, interacţionează şi duc la creşterea rapidă a cristalelor de gheaţă, care precipită din nor şi se topesc în timp ce cad. Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puţin de -15°C”. Al doilea proces important este acela de coliziune şi captare, care are loc în nori cu vârfuri mai calde, în care coliziunea picăturilor de apã care se ridicã şi coboarã, produce picãturi din ce în ce mai mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie. În timp ce o picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o “trezire” care atrage câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la rãspândirea procesului. Aceastã metodă de producere a picăturilor de ploaie reprezintă mecanismul primar în norii stratiformi joşi, şi în micii nori de tip Cumulus.
Peste tot in lume aerul din atmosfera contine vapori de apa, cea mai mare parte evaporata din oceane. Norii si ceata sunt compuse din picaturi de apa sau cristale de gheata care se formeaza cand vaporii de apa condenseaza. Norii de tip Cumulus sunt rezultatul unui proces de convectie. Marimea norilor Cumulus, este o consecinta a puterii termicelor, care variaza in timpul zilei. De obicei, dimineata cand Soarele este prea jos pe cer, incalzirea suprafetei solului este moderata iar termicele formate sunt prea slabe ca sa ajunga la nivelul de condensare. Tarziu, dimineata se formeaza cativa nori care devin din ce in ce mai mari si mai numerosi in cursul dupa-amiezii. Dupa amiaza tarziu cand Soarele coboara incalzirea suprafetei, este din ce in ce mai slaba si norii dispar. Daca termicele sunt foarte puternice si se desprind de Pamant se formeaza nori mari, negri cu puternica dezvoltare verticala, Cumulonimbus. Cand aerul este fortat sa urce peste o denivelare topografica a scoartei terestre: deal, munte, aerul se raceste in timpul urcarii si se produce condensarea vaporilor de apa. Norii care rezulta sunt nori in straturi Stratus. Daca stratul devine foarte gros, pare a fi negru de la sol si produce ploi puternice. Norii produsi se numesc Nibostratus. Prima clasificare a norilor a fost cea propusa de Luke Howard in anul 1803. Aceasta clasificare porneste de la altitudine si de la aparenta norilor. Ea a devenit baza clasificarii in Atlasul International al Norilor care a fost publicat pentru prima data in 1896. Howard a folosit 4 cuvinte latine ca baza a clasificarii sale: “Cirrus” (fibros, asemenea parului), “Cumulus” (gramada), “Stratus” (strat / nivel orizontal) si “Nimbus” (care aduc ploaia). Combinand acesti 4 termeni si introducand prefixul “alto” Howard a ajuns la clasificarea utilizata si in prezent a a norilor. La altitudini mari, de peste 6000 metri se formeaza norii Cirrus, Cirrus uncius, Cirrostratus si Cirrocumulus. Norii Cirrus sunt albi, delicati, matasosi si fibrosi la aspect si formeaza pachete sau benzi inguste. Cirrus uncius sunt albi, delicati, fibrosi, cu aspect de virgula sau carlig. Cirrostratus sunt subtiri, transparenti, albi. Soarele se vede prin ei si lasa umbre. Poatefi vizibil un halo (coroana luminoasa si colorata ce apare in jurul soarelui si a lunii, in special al Lunii pline). Cirrocumulus sunt pachete subtiri stratificate incretite sau ondulate. La altitudine medie, intre 2000 si 6000 de metri se formeaza norii Altostratus, Altocumulus lenticularis, Altocumulus castelanus, Altocumulus undulatus si Altocumulus. Altostratus sunt nori de culoare gri deschis, cu aspect fibros, uniform. Suficient de subtiri ca sa permita sa fie vazut Soarele. In jurul lor nu apare halo. Altocumulus lenticularis, sunt nori albi sau gri deschis, cu aspect de lentile si cu margini foarte precise. Se formeaza la miscarea aerului deasupra unei bariere topografice. Altocumulus castelanus sunt nori albi sau gri deschis asemanatori cu norii cumulus dar avand inaltime mai mare. Cu forme de castele sau turnuri. Uneori sunt aranjati in linie. Altocumulus undulatus sunt albi sau gri, cu forma de pachete si aspect ondulatoriu. Altocumulus sunt albi sau gri, cu forme si texturi variabile. La altitudine joasa, sub 2000 de metri se formeaza norii Cumulus, Stratocumulus, Stratus, Fractostratus, Cumulonimbus, Nimbostratus. Norii Cumulus au aspect individualizat, de un alb stralucitor sau gri, cu densitate mare si forma de vata cu margini foarte precise. Norii Stratocumulus variaza de la gri la alb si formeaza rulouri rotunjite. Norii Stratus sunt straturi gri cu o baza uniiforma si sunt asociati cu burnita. Norii Fractostratus (St fra) sunt foi sau straturi gri de nori cu forme neregulate. Norii Cumulonimbus au aspect individualizat cu o masa imensa, dezvoltata pe verticala, cu baza neagra si lateralele albe. Sunt asociati cu precipitatiile puternice si furtunile. Adesea au forma de nicovala la varf. Norii Nimbostratus sunt de culoare gri inchis, grosi. Familia Cirilor sunt nori de gheata, inalti, fini, de culoare alba cu stralucire matasoasa, in general filamentosi si transparenti. Apar in fruntea unui sistem noros si prevestesc schimbarea vremii in rau, intr-o perioada de maxim 3 zile. Norii Cirostratus produc in general fenomenul optic numit halo, vestind ploaiea la un interval de 24 de ore. Familia Cumulusilor in general compusi din picaturi de apa, uneori cristale de gheata, sunt albi, masivi, cu margini stralucitoare. Norii Cumulus de timp frumos, aparuti dimineata prevestesc vreme buna. Altocumulus care urmeaza Cirilor anunta ploaie si descarcari electrice. Familia Stratilor, dispusa in straturi, de culoare cenusie sau albastrie, mai ales in compunerea celorlalte familii de nori, prevestesc de obicei stricarea timpului. Familia norilor Nimbus, sunt nori grosi, in culori sumbre, constituiti in general din picaturi de apa . Asociati cu norii Cumulus anunta furtuna si ploaie trecatoare, sau furtuna iminenta, ploaie in averse si descarcari electrice. Norii din aceasta familei pot aduce rapid vijelia, aversa, grindina, fulgerul si trasnetul.
PLAYLIST:
PRIMORDIAL – The Gathering Wilderness (“To The Nameless Dead”/ Metal Blade)
DOWN – In The Thrall Of It All (“III Over The Under”/ Warner Music Group)
MORPHIA – Emptiness (“Frozen Dust”/ Fear Dark)
THE PROPHECY – Cascades (“Rvelations”/ No Face Records)
THE BLOOD DIVINE – In Crimson Dreams (“Awaken”/ Peaceville)
EPICA – Chasing The Dragon (“The Divine Conspiracy”/ Nuclear Blast)
TYPE O NEGATIVE – Black No. 1 (“Dead Again”/ SPV)
REVEREND BIZARRE – Caesar Forever (“III: So Long Suckers”/ Spinefarm)
WHISPERING GALLERY – Beyond The Light
ISOLE – By Blood (“Bliss Of Solitude”/ Napalm)
UMBRA NIHIL – The Dreams In The Witch-House (“Gnoia”/ Firedoom Music) AARNI – The Battle Hymn Of The Eristocracy (“Tohcoth”/ Epidemie Records) AVA INFERI – Pulse Of The Earth (“The Silhouette”/ Season Of Mist)
DAYLIGHT DIES – At A Loss (“Lost To The Living”/ Candlelight)
Norii sunt mase de vapori de apa din atmosfera care acopera, în medie, la un moment dat, aproximativ 50% din suprafata Pamântului. Ei fac parte din “circuitul apei”, procesul care asigura prin apa proaspata existenta vietii pe Pamânt. Se produce foarte putina apa proaspata. Ploaia pe care o vedem a mai cazut de milioane de ori. Soarele încalzeste oceanele si lacurile si milioane de litri de apa se ridica în atmosfera prin procesul de “evaporare”, sub forma de vapori de apa invizibili. O data cu ascensiunea, vaporii se racesc si se transforma în lichid sau solid (apa sau gheata). Se formeaza astfel masele vizibile cunoscute sub numele de “nori”. Apa se reîntoarce la suprafata Pamântului sub forma de precipitatii: ploaie, lapovita, zapada, grindina, roua sau chiciura. Ea este apoi purtata înapoi spre oceane prin apa râurilor si fluviilor si ciclul reîncepe.
Pe planeta Pamânt, substanţa care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de apă sau de cristale de gheaţă (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul pur (când proporţia de cristale de gheaţă este mare) până la nuanţe foarte închise de gri (pentru norii ce conţin picături de apă în proporţie majoritară). O altă cauză a culorii norilor care variază între alb şi negru, trecând prin nenumărate nuanţe intermediare de gri, este grosimea acestora, deoarece norii reflectă la fel toate lungimile de undă ale luminii solare albe. Totuşi, cu cât norul este mai gros şi mai dens, cu atât culoarea este mai închisă, din cauza absorbţiei luminii produsă în interiorul norului. Norii sunt formati din apa sau gheata sau o combinatie a acestora. Vaporii de apa, evaporati din mari si oceane, sunt prezenti pretutindeni în atmosfera. Cantitatea continuta într-un volum dat de aer se numeste ” umiditatea absoluta” a aerului. Cu cât temperatura este mai ridicata cu atât mai mare poate fi cantitatea de apa din aer. Când aerul contine cantitatea maxima posibila de vapori de apa, pentru o temperatura data, se spune ca este “saturat” si are o “umiditate relativa” de 100% .Aceasta temperatura se numeste “punct de roua”. Condensarea este procesul prin care vaporii de apa se transforma în lichid sau în forma solida si are loc atunci când aerul continând vapori de apa este racit si devine saturat. Norii se formează când vaporii invizibili de apă din aer se condensează în picături de apă vizibile sau în cristale de gheaţă. Acest fenomen se produce în trei modalităţi distincte. 1) Aerul este răcit sub punctul de saturaţie. Aceasta se întâmplã când aerul intrã în contact cu o suprafaţã rece sau cu o suprafaţã care se răceşte prin iradiere, sau în cazul în care aerul este răcit de expansiunea adiabatică, care este datorată creşterii în altitudine. 2) Norii se pot forma atunci când se amestecă două mase de aer care sunt ambele sub punctul de saturaţie. De exemplu respiraţia într-o zi rece, evaporarea apei Oceanului Arctic, etc. 3) Aerul rămâne la aceeaşi temperatură dar absoarbe mai mulţi vapori de apã, până când ajunge la saturaţie. Apa dintr-un nor obişnuit poate avea o masă de câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenţii de aer de desubtul şi din interiorul norului să fie capabili să susţină picăturile suspendate în aer. De asemenea, condiţiile din interiorul unui nor nu sunt statice: picăturile de apă se formează şi se evaporă în mod constant. O picatură de apă obişnuită are o rază de 1 x 0.00001 m şi o viteză terminală de circa 1 sau 2 cm/s. Aceasta oferă picăturilor de apă destul timp să se reevapore când cad în aerul mai cald de sub nor.Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenuşă sau sare. În condiţii de suprasaturare, picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare. Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sunt produse în două feluri. Cel mai important se presupune a fi Procesul Bergeron, descoperit de către Tor Bergeron, care afirmă „că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheaţă dintr-un nor, interacţionează şi duc la creşterea rapidă a cristalelor de gheaţă, care precipită din nor şi se topesc în timp ce cad. Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puţin de -15°C”. Al doilea proces important este acela de coliziune şi captare, care are loc în nori cu vârfuri mai calde, în care coliziunea picăturilor de apã care se ridicã şi coboarã, produce picãturi din ce în ce mai mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie. În timp ce o picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o “trezire” care atrage câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la rãspândirea procesului. Aceastã metodă de producere a picăturilor de ploaie reprezintă mecanismul primar în norii stratiformi joşi, şi în micii nori de tip Cumulus.
Peste tot in lume aerul din atmosfera contine vapori de apa, cea mai mare parte evaporata din oceane. Norii si ceata sunt compuse din picaturi de apa sau cristale de gheata care se formeaza cand vaporii de apa condenseaza. Norii de tip Cumulus sunt rezultatul unui proces de convectie. Marimea norilor Cumulus, este o consecinta a puterii termicelor, care variaza in timpul zilei. De obicei, dimineata cand Soarele este prea jos pe cer, incalzirea suprafetei solului este moderata iar termicele formate sunt prea slabe ca sa ajunga la nivelul de condensare. Tarziu, dimineata se formeaza cativa nori care devin din ce in ce mai mari si mai numerosi in cursul dupa-amiezii. Dupa amiaza tarziu cand Soarele coboara incalzirea suprafetei, este din ce in ce mai slaba si norii dispar. Daca termicele sunt foarte puternice si se desprind de Pamant se formeaza nori mari, negri cu puternica dezvoltare verticala, Cumulonimbus. Cand aerul este fortat sa urce peste o denivelare topografica a scoartei terestre: deal, munte, aerul se raceste in timpul urcarii si se produce condensarea vaporilor de apa. Norii care rezulta sunt nori in straturi Stratus. Daca stratul devine foarte gros, pare a fi negru de la sol si produce ploi puternice. Norii produsi se numesc Nibostratus. Prima clasificare a norilor a fost cea propusa de Luke Howard in anul 1803. Aceasta clasificare porneste de la altitudine si de la aparenta norilor. Ea a devenit baza clasificarii in Atlasul International al Norilor care a fost publicat pentru prima data in 1896. Howard a folosit 4 cuvinte latine ca baza a clasificarii sale: “Cirrus” (fibros, asemenea parului), “Cumulus” (gramada), “Stratus” (strat / nivel orizontal) si “Nimbus” (care aduc ploaia). Combinand acesti 4 termeni si introducand prefixul “alto” Howard a ajuns la clasificarea utilizata si in prezent a a norilor. La altitudini mari, de peste 6000 metri se formeaza norii Cirrus, Cirrus uncius, Cirrostratus si Cirrocumulus. Norii Cirrus sunt albi, delicati, matasosi si fibrosi la aspect si formeaza pachete sau benzi inguste. Cirrus uncius sunt albi, delicati, fibrosi, cu aspect de virgula sau carlig. Cirrostratus sunt subtiri, transparenti, albi. Soarele se vede prin ei si lasa umbre. Poatefi vizibil un halo (coroana luminoasa si colorata ce apare in jurul soarelui si a lunii, in special al Lunii pline). Cirrocumulus sunt pachete subtiri stratificate incretite sau ondulate. La altitudine medie, intre 2000 si 6000 de metri se formeaza norii Altostratus, Altocumulus lenticularis, Altocumulus castelanus, Altocumulus undulatus si Altocumulus. Altostratus sunt nori de culoare gri deschis, cu aspect fibros, uniform. Suficient de subtiri ca sa permita sa fie vazut Soarele. In jurul lor nu apare halo. Altocumulus lenticularis, sunt nori albi sau gri deschis, cu aspect de lentile si cu margini foarte precise. Se formeaza la miscarea aerului deasupra unei bariere topografice. Altocumulus castelanus sunt nori albi sau gri deschis asemanatori cu norii cumulus dar avand inaltime mai mare. Cu forme de castele sau turnuri. Uneori sunt aranjati in linie. Altocumulus undulatus sunt albi sau gri, cu forma de pachete si aspect ondulatoriu. Altocumulus sunt albi sau gri, cu forme si texturi variabile. La altitudine joasa, sub 2000 de metri se formeaza norii Cumulus, Stratocumulus, Stratus, Fractostratus, Cumulonimbus, Nimbostratus. Norii Cumulus au aspect individualizat, de un alb stralucitor sau gri, cu densitate mare si forma de vata cu margini foarte precise. Norii Stratocumulus variaza de la gri la alb si formeaza rulouri rotunjite. Norii Stratus sunt straturi gri cu o baza uniiforma si sunt asociati cu burnita. Norii Fractostratus (St fra) sunt foi sau straturi gri de nori cu forme neregulate. Norii Cumulonimbus au aspect individualizat cu o masa imensa, dezvoltata pe verticala, cu baza neagra si lateralele albe. Sunt asociati cu precipitatiile puternice si furtunile. Adesea au forma de nicovala la varf. Norii Nimbostratus sunt de culoare gri inchis, grosi. Familia Cirilor sunt nori de gheata, inalti, fini, de culoare alba cu stralucire matasoasa, in general filamentosi si transparenti. Apar in fruntea unui sistem noros si prevestesc schimbarea vremii in rau, intr-o perioada de maxim 3 zile. Norii Cirostratus produc in general fenomenul optic numit halo, vestind ploaiea la un interval de 24 de ore. Familia Cumulusilor in general compusi din picaturi de apa, uneori cristale de gheata, sunt albi, masivi, cu margini stralucitoare. Norii Cumulus de timp frumos, aparuti dimineata prevestesc vreme buna. Altocumulus care urmeaza Cirilor anunta ploaie si descarcari electrice. Familia Stratilor, dispusa in straturi, de culoare cenusie sau albastrie, mai ales in compunerea celorlalte familii de nori, prevestesc de obicei stricarea timpului. Familia norilor Nimbus, sunt nori grosi, in culori sumbre, constituiti in general din picaturi de apa . Asociati cu norii Cumulus anunta furtuna si ploaie trecatoare, sau furtuna iminenta, ploaie in averse si descarcari electrice. Norii din aceasta familei pot aduce rapid vijelia, aversa, grindina, fulgerul si trasnetul.
PLAYLIST:
PRIMORDIAL – The Gathering Wilderness (“To The Nameless Dead”/ Metal Blade)
DOWN – In The Thrall Of It All (“III Over The Under”/ Warner Music Group)
MORPHIA – Emptiness (“Frozen Dust”/ Fear Dark)
THE PROPHECY – Cascades (“Rvelations”/ No Face Records)
THE BLOOD DIVINE – In Crimson Dreams (“Awaken”/ Peaceville)
EPICA – Chasing The Dragon (“The Divine Conspiracy”/ Nuclear Blast)
TYPE O NEGATIVE – Black No. 1 (“Dead Again”/ SPV)
REVEREND BIZARRE – Caesar Forever (“III: So Long Suckers”/ Spinefarm)
WHISPERING GALLERY – Beyond The Light
ISOLE – By Blood (“Bliss Of Solitude”/ Napalm)
UMBRA NIHIL – The Dreams In The Witch-House (“Gnoia”/ Firedoom Music) AARNI – The Battle Hymn Of The Eristocracy (“Tohcoth”/ Epidemie Records) AVA INFERI – Pulse Of The Earth (“The Silhouette”/ Season Of Mist)
DAYLIGHT DIES – At A Loss (“Lost To The Living”/ Candlelight)
12 septembrie 2008 – Curcubeul
Friday, September 12th, 2008 Luna rasare la ora 18:10 si apune la ora 3:15
Curcubeul, cel mai frumos fenomen din atmosfera, a impresionat omenirea din toate timpurile fiind considerat un “semn ceresc” care aduce binele, pacea si prosperitatea. Curcubeul este un fenomen optic si meteorologic care se manifesta prin aparitia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cand lumina soarelui se refracta in picaturile de apa din atmosfera. De cele mai multe ori curcubeul se observa dupa ploaie, cand soarele este apropiat de orizont. In conditii de vizibilitate foarte buna se poate observa uneori si un curcubeu mai slab, concentric cu primul dar putin mai mare si care are culorile inversate. La fel ca in prisma optica, in picaturile de apa din nori lumina se descompune in culori. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu, dar in literatura curcubeul este descris ca avand un anumit numar de culori care difera insa de la o cultura la alta. In traditia romaneasca paleta de culori a curcubeului este urmatoarea: rosu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet si este memorata sub forma acronimului ROGVAIV. Acelasi fenomen are loc si in alte conditii, de exemplu cu lumina lunii sau cu alta sursa de lumina in loc de soare, cu picaturi de apa provenite de la spargerea valurilor, fantani arteziene, cascade, stropitori, cu alte lichide in loc de apa ori cu obiecte solide si transparente (sticla, polistiren etc.) in forma sferica. Din punct de vedere stiintific, curcubeul poate fi explicat analizând mersul razelor de lumină într-o sferă transparentă. Lumina albă de la soare suferă mai întîi o refracţie la intrarea în picătura de apă, moment în care începe separarea culorilor. În partea opusă a picăturii are loc o reflexie la interfaţa dintre apă şi aer (o parte din lumină iese afară, dar aceasta nu produce efectul de curcubeu). În continuare lumina iese din picătură printr-o a doua refracţie, care amplifică separarea culorilor. Pentru fiecare lungime de undă există un unghi la care intensitatea luminii ieşite din picătură are un maxim. Existenţa acestui maxim se explică astfel: funcţia care face legătura dintre excentricitatea razei de intrare (distanţa dintre raza de lumină care intră în picătură şi centrul picăturii) şi unghiul de ieşire (unghiul dintre raza de la intrare şi cea de la ieşire) nu este monotonă, ci creşte de la zero, are un punct de întoarcere şi apoi scade. În jurul punctului de întoarcere, pentru un interval relativ larg de excentricităţi, unghiul de ieşire se modifică foarte puţin, ceea ce face la acest unghi să iasă din picătură o cantitate de lumină mult mai mare decît la alte unghiuri. Acest fenomen, combinat cu faptul că pentru fiecare lungime de undă unghiul corespunzător maximului de intensitate luminoasă are altă valoare, explică formarea curcubeului sub forma unui arc colorat. Punctul de întoarcere menţionat se remarcă prin faptul că partea atmosferei din interiorul arcului curcubeului este mai luminoasă decît cea din exterior.
Acelaşi raţionament explică de ce razele care ies din picătura de apă fără nici o reflexie internă nu formează un curcubeu: unghiul de ieşire depinde monoton de excentricitatea razei de intrare, deci la nici un unghi nu se concentrează o parte semnificativă din lumina soarelui; aceste raze nu fac decît să împrăştie lumina într-un mod care depinde prea puţin de lungimea de undă. Curcubeul secundar diferă de primul prin aceea că în interiorul picăturii de apă lumina suferă două reflexii interne. Analog, ordinele superioare se obţin printr-un număr sporit de reflexii interne, ceea ce explică în parte intensitatea lor scăzută. Legendele spun ca in urma cu foarte mult timp, chiar la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare si cea mai iubita. Verdele spuse: “Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot”. Albastrul l-a intrerupt si exclama: “Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!” Galbenul rase: “Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit.” Portocaliul incepu sa se laude: “Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire. “Ei bine”, incepu sa strige si rosul, “Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii. Atunci, Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii.” La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: “Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.” Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta. Apoi ploaia incepu sa vorbeasca: “Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma! Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini. De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei. Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati un curcubeu pe intinsul cerului. Cand apare, tineti minte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur.
Incaşii credeau despre curcube ca era un dar de la Zeul Soare. Arabii vedeau curcubeul ca pe o tapiţerie cerească ţesută de vântul ce bătea dinspre sud. Potrivit unei credinţe populare poloneze îngerii lăsau aur la capetele curcubeului, dar numai un om gol pusca il putea găsi. O legendă kenyană spune că Dumnezeu a creat două curcubee, unul bărbat şi celălalt femeie, ambele trebuiind să lucreze împreună pentru a opri ploaia. Asemeni zicalei marinăreşti care spune ca atunci când cerul nopţii este rosu,vremea va fi frumoasa a doua zi, acelaşi lucru prevesteşte şi curcubeul ce apare în timpul nopţii. În Vechiul Testament, după Potop, Dumnezeu îi arata lui Noe un curcubeu ca semn de îndurare pentru omenire. O poveste malayeziană spune că un curcubeu marchează sfârşitul unei perioade cu ploi torenţiale sau una în care s-au petrecut mari nenorociri. Indienii Mojave din Arizona considerau curcubeul o succesiune de practici magice de care Creatorul avea nevoie pentru a face ca ploaia să se oprească. Dar pentru a pune capăt unei furtuni violente era nevoie de întreaga paletă de culori. Indienii Shoshoni cred că bolta cerească este o cupolă de gheaţă de care curcubeul, care este un şarpe gigantic, îşi freacă spinarea, iar particulele de gheaţă ce se desprind de e cupolă în acest timp, vor reveni înapoi pe pământ, iarna sub formă de zăpadă, iar vara sub formă de ploaie. Atât înţelepţii Norse cât şi cei din tribul Navajo spuneau ca arcul multicolor ce se forma pe cer era un pod între cer şi pământ. Indienii Picior Negru denumes curcubeul pălăria ploiii, undiţa bătrânului sau lasso-ul. In mitologia africană se crede despre curcube ca este un şarpe uriaş ce iese la păscut după ploaie, şi care va devora pe nefericitul pe care îl va întâlni în cale. Pentru finlandezi şi laponi curcubeul era secera sau arcul zeului Tunetului, un iscusit arcaş a cărui săgeată era fulgerul. In Asia Centrală şi de nord se spune despre curcubeu că este o cămilă care poartă pe spate trei oameni, primul bate la tobă, şi este tunetul, al doilea flutură o eşarfă, fulgerul, iar cel de-al treilea trage căpăstrul făcând astfel ca apa (ploaia), să curgă din gura cămilei. Există un mit germanic în care curcubeul este vasul pe care Divinitatea l-a folosit atunci când a colorat penajul păsărilor. Alta tradiţie medievală germană considera că înainte cu patruzeci de ani de sfârşitul lumii nu va mai apare curcubeul de aceea oamenii se simţeau mângâiaţi ori de câte ori vedeau curcubeul pe cer. Pentru groelandezi curcubeul este tivul hainei Divinităţii. Pentru vechii galezii curcubeul era jilţul zeiţei Ceridwen. Peruvienii primitivi aveau atâta veneraţie pentru curcubeu încât stăteau muţi pe întreaga durată cât acesta rămânea pe cer. O credinţă ebraică spune că dacă Zeita Yahwe îşi lasă de-o parte arcul şi îl agaţă de nori, apare curcubeul si acesta este semn că i-a trecut mânia.
În literatura clasică a antichităţii, curcubeul personifica zeiţa Iris. În Grecia Antică, unde toate fenomenele naturale erau personificate, întruchipând zei sau zeiţe, curcubeul era zeiţa Iris: nepoata lui Oceanus (oceanul), fiica lui Thaumas (Zeul minunii) şi a Oceanidei (Electra); soţia lui Zephyrus (Vîntul de apus). Caduceul pe care-l poartă indică faptul că zeiţa avea puteri tămăduitoare, schimbându-şi uneori identitatea cu cea a lui Hermes sau Mercur. „Era mesagera cerurilor, ce zbura cu viteza vântului de la un orizont la celălalt, şi chiar în străfundul mării”. Prin curcubeul de pe cer, Iris arăta oamenilor calea pe care o străbătuse de la un capăt la altul al boltei cereşti, pentru ai ajuta, aripile şi hainele ei colorate fiind impregnate delumina soarelui. Numele de Iris a supravieţuit astăzi ca nume de floare, precum şi numele acelui cerc de culori din jurul punctului negru din mijlocul ochilor. În alte epoci, acesta era pur şi simplu considerat drumul pe care îl traversa mesagerul Zeiţei Hera, soţia lui Zeus. Accepţiunea curcubeului ca pod sau cale era larg răspândită in antichitate. Pentru unii curcubeul era cel mai bun dintre poduri, construit din trei culori, pentru alţii expresia de „a construi pe curcubeu” însemna o afacere falimentară, un efort inutil. Unele triburi de indieni nord-americani credeau despre curcubeu că era Calea Sufletelor, interpretare pe care o întâlnim la multe alte popoare. Pentru japonezi curcubeul este „podul plutitor al cerurilor”. Miturile hawaiene şi polineziene îl descriu ca pe calea spre lumea superioară. În Alpii Austriei, se spune că sufletele celor drepţi urcă pe curcubeu spre cer. Băştinaşii din Noua Zeelandă credeau că şefii de trib decedaţi se foloseau de curcubeu pentru a ajunge în noua lor locuinţă din ceruri. În unele regiuni din Franţa, crcubeul se numeşte „podul Sfântului Duh”, iar în multe regiuni este numit „podul Sfântului Bernard sau a Sf. Martin, sau a Sf. Petru. Pelerini basci îl numeau „puente de Roma” (podul de la Roma). Uneori, însă, era numit Croix de St. Denis (Crucea Sf. Denis, a Sf. Leonard, a Sf. Bernard, sau a Sf. Martin). În Italia numele de l’arco de Santa Marina este un nume relativ familiar.
Frecvent, curcubeul este asociat cu numele Căii Lactee. Numele Căii Lactee în arabă se traduce prin Poarta Cerului, iar în rusă curcubeu înseamnă „poarta cerului”. În alte zone ale Rusiei “curcubeu” se spune Poarta Raiului. Tot acolo se crede că este o rază de lumină ce cade pe pământ atunci când Sf. Petru deschide poarta railului. În unele zone ale Franţei curcubeul se mai numeşte “la porte de St. Jacques” (poarta Sf. Jacques), iar calea lactee este numită „chemain de St. Jacques” (Calea Sf. Jacques). În Bavaria se spune ca sfinţii coboară din cer pe pământ pe curcubeu, iar în Polinezia curcubeul este chiar calea zeilor. Unii budisti sustin ca cele sapte culoril ale curcubeului reprezinta cele sapte planete sau cele sapte regiune majore ale terrei. În traditia islamica se spune ca un curcubeu cuprinde doar patru culori – rosu, albastru, verde si galben, reprezentând cele patru elemente esentiale: apa, aerul, focul si pamantul. Alte culturi afirma ca in spectrul unui curcubeu se numara sute sau chiar mii de culori.
PLAYLIST:
SHINING – Latoss Ta Alt Fran Varandra
CULTUS SANGUINE – My Journey Is Long But My Time Is Endless
BELPHEGOR – Sepulture Of Hypocrisy
FUNERAL – Vile Are The Pains
FORGOTTEN TOMB – Springtime Depression
ANATHEMA – Restelss Oblivion
PENTAGRAM – Gorgon’s Slave
St VITUS – Shooting Gallery
TROUBLE – The Last Judgement
CANDLEMASS – Solitude
SOLITUDE AETURNUS – Eternal
WINTER – Eternal Frost
PARADISE LOST – Crying For Eternity
MY DYING BRIDE – Your River
EVOKEN – Pavour Nocturnus
RAINBOW – Catch The Rainbow (live)
Curcubeul, cel mai frumos fenomen din atmosfera, a impresionat omenirea din toate timpurile fiind considerat un “semn ceresc” care aduce binele, pacea si prosperitatea. Curcubeul este un fenomen optic si meteorologic care se manifesta prin aparitia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci cand lumina soarelui se refracta in picaturile de apa din atmosfera. De cele mai multe ori curcubeul se observa dupa ploaie, cand soarele este apropiat de orizont. In conditii de vizibilitate foarte buna se poate observa uneori si un curcubeu mai slab, concentric cu primul dar putin mai mare si care are culorile inversate. La fel ca in prisma optica, in picaturile de apa din nori lumina se descompune in culori. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu, dar in literatura curcubeul este descris ca avand un anumit numar de culori care difera insa de la o cultura la alta. In traditia romaneasca paleta de culori a curcubeului este urmatoarea: rosu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet si este memorata sub forma acronimului ROGVAIV. Acelasi fenomen are loc si in alte conditii, de exemplu cu lumina lunii sau cu alta sursa de lumina in loc de soare, cu picaturi de apa provenite de la spargerea valurilor, fantani arteziene, cascade, stropitori, cu alte lichide in loc de apa ori cu obiecte solide si transparente (sticla, polistiren etc.) in forma sferica. Din punct de vedere stiintific, curcubeul poate fi explicat analizând mersul razelor de lumină într-o sferă transparentă. Lumina albă de la soare suferă mai întîi o refracţie la intrarea în picătura de apă, moment în care începe separarea culorilor. În partea opusă a picăturii are loc o reflexie la interfaţa dintre apă şi aer (o parte din lumină iese afară, dar aceasta nu produce efectul de curcubeu). În continuare lumina iese din picătură printr-o a doua refracţie, care amplifică separarea culorilor. Pentru fiecare lungime de undă există un unghi la care intensitatea luminii ieşite din picătură are un maxim. Existenţa acestui maxim se explică astfel: funcţia care face legătura dintre excentricitatea razei de intrare (distanţa dintre raza de lumină care intră în picătură şi centrul picăturii) şi unghiul de ieşire (unghiul dintre raza de la intrare şi cea de la ieşire) nu este monotonă, ci creşte de la zero, are un punct de întoarcere şi apoi scade. În jurul punctului de întoarcere, pentru un interval relativ larg de excentricităţi, unghiul de ieşire se modifică foarte puţin, ceea ce face la acest unghi să iasă din picătură o cantitate de lumină mult mai mare decît la alte unghiuri. Acest fenomen, combinat cu faptul că pentru fiecare lungime de undă unghiul corespunzător maximului de intensitate luminoasă are altă valoare, explică formarea curcubeului sub forma unui arc colorat. Punctul de întoarcere menţionat se remarcă prin faptul că partea atmosferei din interiorul arcului curcubeului este mai luminoasă decît cea din exterior.
Acelaşi raţionament explică de ce razele care ies din picătura de apă fără nici o reflexie internă nu formează un curcubeu: unghiul de ieşire depinde monoton de excentricitatea razei de intrare, deci la nici un unghi nu se concentrează o parte semnificativă din lumina soarelui; aceste raze nu fac decît să împrăştie lumina într-un mod care depinde prea puţin de lungimea de undă. Curcubeul secundar diferă de primul prin aceea că în interiorul picăturii de apă lumina suferă două reflexii interne. Analog, ordinele superioare se obţin printr-un număr sporit de reflexii interne, ceea ce explică în parte intensitatea lor scăzută. Legendele spun ca in urma cu foarte mult timp, chiar la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare si cea mai iubita. Verdele spuse: “Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot”. Albastrul l-a intrerupt si exclama: “Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!” Galbenul rase: “Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit.” Portocaliul incepu sa se laude: “Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire. “Ei bine”, incepu sa strige si rosul, “Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii. Atunci, Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii.” La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: “Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.” Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta. Apoi ploaia incepu sa vorbeasca: “Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma! Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini. De acum incolo, zise ploaia, cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei. Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati un curcubeu pe intinsul cerului. Cand apare, tineti minte ca fiecare dintre voi este special. Lasati culorile curcubeului sa va reaminteasca sa va apreciati pe voi insiva si pe cei din jur.
Incaşii credeau despre curcube ca era un dar de la Zeul Soare. Arabii vedeau curcubeul ca pe o tapiţerie cerească ţesută de vântul ce bătea dinspre sud. Potrivit unei credinţe populare poloneze îngerii lăsau aur la capetele curcubeului, dar numai un om gol pusca il putea găsi. O legendă kenyană spune că Dumnezeu a creat două curcubee, unul bărbat şi celălalt femeie, ambele trebuiind să lucreze împreună pentru a opri ploaia. Asemeni zicalei marinăreşti care spune ca atunci când cerul nopţii este rosu,vremea va fi frumoasa a doua zi, acelaşi lucru prevesteşte şi curcubeul ce apare în timpul nopţii. În Vechiul Testament, după Potop, Dumnezeu îi arata lui Noe un curcubeu ca semn de îndurare pentru omenire. O poveste malayeziană spune că un curcubeu marchează sfârşitul unei perioade cu ploi torenţiale sau una în care s-au petrecut mari nenorociri. Indienii Mojave din Arizona considerau curcubeul o succesiune de practici magice de care Creatorul avea nevoie pentru a face ca ploaia să se oprească. Dar pentru a pune capăt unei furtuni violente era nevoie de întreaga paletă de culori. Indienii Shoshoni cred că bolta cerească este o cupolă de gheaţă de care curcubeul, care este un şarpe gigantic, îşi freacă spinarea, iar particulele de gheaţă ce se desprind de e cupolă în acest timp, vor reveni înapoi pe pământ, iarna sub formă de zăpadă, iar vara sub formă de ploaie. Atât înţelepţii Norse cât şi cei din tribul Navajo spuneau ca arcul multicolor ce se forma pe cer era un pod între cer şi pământ. Indienii Picior Negru denumes curcubeul pălăria ploiii, undiţa bătrânului sau lasso-ul. In mitologia africană se crede despre curcube ca este un şarpe uriaş ce iese la păscut după ploaie, şi care va devora pe nefericitul pe care îl va întâlni în cale. Pentru finlandezi şi laponi curcubeul era secera sau arcul zeului Tunetului, un iscusit arcaş a cărui săgeată era fulgerul. In Asia Centrală şi de nord se spune despre curcubeu că este o cămilă care poartă pe spate trei oameni, primul bate la tobă, şi este tunetul, al doilea flutură o eşarfă, fulgerul, iar cel de-al treilea trage căpăstrul făcând astfel ca apa (ploaia), să curgă din gura cămilei. Există un mit germanic în care curcubeul este vasul pe care Divinitatea l-a folosit atunci când a colorat penajul păsărilor. Alta tradiţie medievală germană considera că înainte cu patruzeci de ani de sfârşitul lumii nu va mai apare curcubeul de aceea oamenii se simţeau mângâiaţi ori de câte ori vedeau curcubeul pe cer. Pentru groelandezi curcubeul este tivul hainei Divinităţii. Pentru vechii galezii curcubeul era jilţul zeiţei Ceridwen. Peruvienii primitivi aveau atâta veneraţie pentru curcubeu încât stăteau muţi pe întreaga durată cât acesta rămânea pe cer. O credinţă ebraică spune că dacă Zeita Yahwe îşi lasă de-o parte arcul şi îl agaţă de nori, apare curcubeul si acesta este semn că i-a trecut mânia.
În literatura clasică a antichităţii, curcubeul personifica zeiţa Iris. În Grecia Antică, unde toate fenomenele naturale erau personificate, întruchipând zei sau zeiţe, curcubeul era zeiţa Iris: nepoata lui Oceanus (oceanul), fiica lui Thaumas (Zeul minunii) şi a Oceanidei (Electra); soţia lui Zephyrus (Vîntul de apus). Caduceul pe care-l poartă indică faptul că zeiţa avea puteri tămăduitoare, schimbându-şi uneori identitatea cu cea a lui Hermes sau Mercur. „Era mesagera cerurilor, ce zbura cu viteza vântului de la un orizont la celălalt, şi chiar în străfundul mării”. Prin curcubeul de pe cer, Iris arăta oamenilor calea pe care o străbătuse de la un capăt la altul al boltei cereşti, pentru ai ajuta, aripile şi hainele ei colorate fiind impregnate delumina soarelui. Numele de Iris a supravieţuit astăzi ca nume de floare, precum şi numele acelui cerc de culori din jurul punctului negru din mijlocul ochilor. În alte epoci, acesta era pur şi simplu considerat drumul pe care îl traversa mesagerul Zeiţei Hera, soţia lui Zeus. Accepţiunea curcubeului ca pod sau cale era larg răspândită in antichitate. Pentru unii curcubeul era cel mai bun dintre poduri, construit din trei culori, pentru alţii expresia de „a construi pe curcubeu” însemna o afacere falimentară, un efort inutil. Unele triburi de indieni nord-americani credeau despre curcubeu că era Calea Sufletelor, interpretare pe care o întâlnim la multe alte popoare. Pentru japonezi curcubeul este „podul plutitor al cerurilor”. Miturile hawaiene şi polineziene îl descriu ca pe calea spre lumea superioară. În Alpii Austriei, se spune că sufletele celor drepţi urcă pe curcubeu spre cer. Băştinaşii din Noua Zeelandă credeau că şefii de trib decedaţi se foloseau de curcubeu pentru a ajunge în noua lor locuinţă din ceruri. În unele regiuni din Franţa, crcubeul se numeşte „podul Sfântului Duh”, iar în multe regiuni este numit „podul Sfântului Bernard sau a Sf. Martin, sau a Sf. Petru. Pelerini basci îl numeau „puente de Roma” (podul de la Roma). Uneori, însă, era numit Croix de St. Denis (Crucea Sf. Denis, a Sf. Leonard, a Sf. Bernard, sau a Sf. Martin). În Italia numele de l’arco de Santa Marina este un nume relativ familiar.
Frecvent, curcubeul este asociat cu numele Căii Lactee. Numele Căii Lactee în arabă se traduce prin Poarta Cerului, iar în rusă curcubeu înseamnă „poarta cerului”. În alte zone ale Rusiei “curcubeu” se spune Poarta Raiului. Tot acolo se crede că este o rază de lumină ce cade pe pământ atunci când Sf. Petru deschide poarta railului. În unele zone ale Franţei curcubeul se mai numeşte “la porte de St. Jacques” (poarta Sf. Jacques), iar calea lactee este numită „chemain de St. Jacques” (Calea Sf. Jacques). În Bavaria se spune ca sfinţii coboară din cer pe pământ pe curcubeu, iar în Polinezia curcubeul este chiar calea zeilor. Unii budisti sustin ca cele sapte culoril ale curcubeului reprezinta cele sapte planete sau cele sapte regiune majore ale terrei. În traditia islamica se spune ca un curcubeu cuprinde doar patru culori – rosu, albastru, verde si galben, reprezentând cele patru elemente esentiale: apa, aerul, focul si pamantul. Alte culturi afirma ca in spectrul unui curcubeu se numara sute sau chiar mii de culori.
PLAYLIST:
SHINING – Latoss Ta Alt Fran Varandra
CULTUS SANGUINE – My Journey Is Long But My Time Is Endless
BELPHEGOR – Sepulture Of Hypocrisy
FUNERAL – Vile Are The Pains
FORGOTTEN TOMB – Springtime Depression
ANATHEMA – Restelss Oblivion
PENTAGRAM – Gorgon’s Slave
St VITUS – Shooting Gallery
TROUBLE – The Last Judgement
CANDLEMASS – Solitude
SOLITUDE AETURNUS – Eternal
WINTER – Eternal Frost
PARADISE LOST – Crying For Eternity
MY DYING BRIDE – Your River
EVOKEN – Pavour Nocturnus
RAINBOW – Catch The Rainbow (live)
Tags: Fenomene meteorologice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.