În misiune pentru Franţa
Numele Ioanei d'Arc şi cel al Sfântului Arhanghel Mihail
sunt indisolubil legate. Nu ne-am propus aici să reluăm epopeea ei, ci
doar să contemplăm misterul relaţiilor sale cu lumea angelică şi cu
Arhanghelul Mihail, să subliniem pedagogia acestuia şi maniera în care
el a ajutat-o să-şi ducă la îndeplinire misiunea cu care Dumnezeu o
investise.
Viaţa Ioanei d'Arc aruncă o provocare raţiunii, căci este istorie –
povestea unui copil de 17 ani care cunoaşte, într-un interval de 2 ani,
destinul cel mai glorios apoi cel mai atroce. În Ioana există mai multe
personaje: există o sfântă care are viziuni mistice, există omul de
război practic, curajos şi autoritar, dar există de asemenea faţa umană,
vie şi sensibilă şi acest personaj este cel mai emoţionant.
La începutul secolului al XV-lea, Franţa se găsea într-o situaţie
tragică. Englezii au invadat-o, reclamând coroana Franţei pentru tânărul
rege Henri al VI-lea. Ei au ocupat Parisul, Normandia, numeroase locuri
privilegiate şi sperau că aliatul lor, ducele de Bourgogne, îi va ajuta
să cucerească ţara în întregime. Ei au venit să-şi pună sediul în faţa
Orleansului pe care puţin câte puţin l-au încercuit şi i-au dat foc.
Dacă acaparau această poziţie cheie, ei ocupau apoi toată Franţa fără
dificultate. Carol al VI-lea nu le-a opus deloc rezistenţă. El lâncezea
în viaţa de la curte, mergând din castel în castel, de-a lungul văii
Loirei, cu favoriţii lui. Francezii erau disperaţi. Ei şi-au întors
privirile spre Dumnezeu, gândindu-se la profeţia conform căreia Franţa,
pierdută de o femeie, va fi salvată de către o fecioară din târgurile
provinciei Lorraine.
Ori,
trăia în acele vremuri, la Domremy, o ţărăncuţă cu numele de Ioana,
care-şi ajuta mama menajeră şi lua parte la muncile câmpului. Când avea
13 ani, într-o zi de vară, în grădina tatălui său, ea a văzut o lumină
mare şi a auzit o Voce care îi spunea să fie bună, cuminte şi pioasă.
Deşi s-a speriat, Vocea a revenit, însoţită de apariţii. Arhanghelul
Mihail, Sfânta Caterina şi Sfânta Marguerite i-au vorbit: "Ioana, vino
în ajutorul regelui Franţei şi îi vei reda regatul".
În 1425, Ioana avea 13 ani, si era numita familiar Ionuţa. Chiar daca îi
auzise de multe ori pe părinţii ei punând-o în gardă in legatura cu
bandele de soldaţi care, cutrerierând regiunea, erau susceptibile să
siluiască femeile şi fetele, ea ignora fără îndoială faptul că regatul
Franţei se afla în agonie. Satul Domremy, aflat la intrarea în Lorena,
nu era interesat decât de departe de bulversările politice ale
momentului.
Prima manifestare sensibilă este a unei voci: "La vârsta de 13 ani, am auzit o voce care îmi vorbea despre mine. Şi, pentru prima oară, am fost cuprinsă de o mare frică."
Teama inţială s-a estompat pe masura ce vocea devenea mai precisa si mai identificabila.
“Prima dată, eram copil şi mi-era frică, dar apoi Arhanghelul Mihail
m-a învăţat, mi s-a arătat şi mi-a demonstrat că trebuia să cred cu
fermitate că este el."
"Domnule, îi răspundea ea Arhanghelului Mihail, nu sunt decât o fată săracă, nu voi şti să călăresc, nici să conduc soldaţi."
“Prima data, m-am îndoit ca Sfântul Mihail era cel care mă vizita si
chiar eram cuprinsă de frica; l-am văzut apoi de mai multe ori până când
am reuşit să îl recunosc că era chiar el."
Apoi, mult mai familiarizată cu lumea angelică, (ea va mărturisi mai
târziu judecătorilor săi că vedea în mod obişnuit îngerii păzitori ai
celorlalţi, cu care chiar putea vorbi), ea aderă prin credinţă spuselor
mesagerului ceresc.
“Îl recunoşteam pe Sfântul Mihail după cum vorbea şi după limbajul
îngerilor şi cred cu tărie ca aceştia erau îngeri. Am simţit acest lucru
destul de repede pentru că mi-am dorit să îl cred şi să îl simt."
Totul era limpede în aceste comunicări, a căror origine divină este
demonstrată şi de localizarea lor geografică, biserica parohială, de
unde ea ştia că nu poate veni nici un rău.
“Auzeam vocea dinspre partea dreaptă, dinspre Biserică şi foarte rar
se petrecea să nu o aud cu claritate. Această claritate venea chiar din
locul de unde se auzea vocea. Se manifesta în general o mare claritate
în toate aceste comunicări. Când am venit în Franţa, am auzit deseori
această voce."
Ceea ce a disipat ultimele îndoieli ale adolescentei, a fost totuşi
bunăvoinţa pe care o manifesta întotdeauna în privinţa ei celestul
interlocutor.
“Vocea mi-era trimisă parcă de Dumnezeu şi după ce am auzit-o de trei
ori, am fost sigură că era vocea unui înger. Această voce m-a protejat
mereu şi m-a înţeles întotdeauna foarte bine".
În primul rând, arhanghelul s-a dovedit un foarte bun pedagog. Asocind
misiunea ei cu exigenţelele sfinţeniei pe care Dumnezeu o cere
apropiaţilor sai, el a educat-o şi a învăţat-o pe Ioana în vederea
misiunii sale care trebuia să fie un răspuns de credinţă la iubirea
Domnului.
“Înainte de toate, el îmi spunea să fiu un copil bun căci în felul
acesta Dumnezeu mă va ajuta. Şi, între alte lucruri, el mi-a spus să vin
în ajutorul regelui Franţei. Îngerul îmi povestea de asemenea despre
situaţia demnă de milă a regatului francez."
Sfinţenia vieţii, ca un răspuns firesc la iubirea divină, era condiţia
reuşitei în această misiune. În general, cu cât misiunea este mai
importantă. cu atât sfinţenia este mai necesară, şi cu atât mai mult
Dumnezeu acordă graţia sa.
“Când a venit la mine, Sfântul Mihail mi-a spus că Sfintele Caterina si
Margerita vor veni la mine să mă ajute cu sfaturile lor, că ele aveau ca
sarcină să mă ajute şi să mă sfătuiască în legătura cu ceea ce urma să
fac şi trebuia să cred că ceea ce ele îmi spun vine ca ordin chiar de la
Dumnezeu."
Cu
vocea sa, mesagerul celest o pregăteşte pe adolescentă să fie detaşată
în privinţa faptului că va duce singura la împlinire această misiune
pe Pământ şi în acelaşi timp o asigură că va reuşi să îndeplinească tot
ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la ea.
“Această voce mă dirija cu înţelepciune, mă învăţa să frecventez
biserica. Ea mi-a spus că eu, Ioana , trebuia să merg in Franţa. De
două- trei ori pe săptămână, această voce îmi spunea că trebuie să merg
în Franţa fără ca tatăl meu să ştie de plecarea mea. Vocea îmi spunea că
trebuie să merg în Franţa şi că nu mai trebuie să rămân acolo unde
eram".
Această pregătire a durat patru ani, şi este important de remarcat, că
Ioana, la vârsta de 17 ani, a pornit în epopeea care o va conduce până
la sacrificiul suprem din 30 mai 1431, pe rugul de la Rouen, condiţie
ultimă a succesului misiunii sale.
Timp de patru ani, vocile au insistat. Ele au instruit-o despre situaţia
politică şi militară a Franţei, oferindu-i numeroase detalii. Ele au
devenit în final atât de presante, încât Ioana a decis să meargă la
Vancouleurs. Baudricourt a început prin a o respinge cu glume groteşti.
Dar ea s-a întors să-l vadă, până când, într-o zi el i-a dat o sabie
spunându-i: "Du-te şi fie ce-o fi!".
Pe data de 23 februarie 1429, ea a plecat la Chinon, cu o mică escortă,
şi, contrar oricărei previziuni, a traversat fără nici o piedică ţara
răvăşită de către oamenii ducelui de Bourgogne. Ea a suferit mult de pe
urma călăritului. De altfel ea nu s-a obişnuit niciodată cu lungile
călătorii pe cal şi nici cu purtarea armurii care o rănea.
La Chinon, ea a fost primită de către rege, cu mare ceremonie. Mai mult
de 300 de persoane erau prezente, toate îmbrăcate superb. Ioana, în
cizme înalte negre şi tunică scurtă gri strălucitor, a înaintat spre
rege, fără timiditate. Era înaltă, bine făcută şi avea chipul surâzător,
însufleţit, încadrat de părul negru tăiat rotund deasupra urechilor.
"Prea nobile rege, am venit de la Dumnezeu pentru a vă ajuta, pe
dumneavoastră şi regatul". Apoi ea a discutat cu el, în particular,
revelându-i secretul. Deşi regele era bulversat, ea l-a convins că era
chiar trimisa lui Dumnezeu.
Totuşi anturajul regelui, mai dispreţuitor, a decis că trebuie să o
supună pe Ioana unui examen pentru a se asigura că ea nu era nici
nebună, nici vrăjitoare. Clerici şi teologi au interogat-o la Poitiers
şi au concluzionat că ea nu avea nimic rău şi că "dată fiind
necesitatea, regele putea foarte bine să fie ajutat de ea."
Pe
29 aprilie, în fruntea unei mici armate, ea a sărit în ajutorul
oraşului Orleans. Comandanţii nu i-au revelat planurile lor de atac.
Atunci ea şi-a dat seama şi s-a mâniat foarte tare. Deşi căpitanii s-au
îndoit de talentele militare ale tinerei, ea s-a dovedit extrem de
pricepută în conducerea bătăliei şi mai ales în utilizarea artileriei.
Fortăreţele engleze au fost luate cu asalt, cedând una după alta. Cea
din Tourelles, întărită extraordinar pentru acea vreme, a rezistat o zi
întreagă. Ioana, deşi rănită de o săgeată care i-a traversat umărul, nu a
părăsit câmpul de bătălie, strigând englezilor să se retragă. În seara
zilei de 7 mai, ei s-au retras şi oraşul a fost eliberat. Ea a avut apoi
greutăţi în a-l convinge pe rege să plece la Reims. Totuşi a fost un
marş triumfal, cu victorii la Jargeau, Meung, marea victorie de la Patay
şi oraşele care deschideau porturi: Troyes, Châlons, Reims. Acolo, pe
17 iulie, Carol al VII-lea a fost încoronat în catedrală. Ioana era
lângă el, cu stindardul în mână. Din momentul în care el a primit
coroana, ea se aruncă în genunchi plângând de bucurie. "Nobile rege, îi spuse ea, acum s-a împlinit dorinţa lui Dumnezeu."
După Reims, ea a vrut să continue războiul, să profite de elanul
dobândit. Ea a înţeles că doar când va fi cucerit Parisul, Carol al
VII-lea va fi cu adevărat rege al Franţei. Dar ea a fost trădată de
către căpitani şi de favoriţii regelui exasperaţi de gelozie şi chiar de
către rege. Rănită în faţa Parisului, ea a trebuit să abandoneze
asediul şi să se replieze pe Loire. Ea a văzut cum puţin câte puţin
armata se descompunea, iar regele îi refuza subvenţiile pentru a
continua războiul. Ea s-a luptat încă câteva luni. Atunci când a venit
în ajutorul oraşului Compiegne, atacat de către oamenii lui Bourgogne, a
fost prinsă de inamic. Pe 23 mai 1430, după ce a asigurat retragerea
soldaţilor săi, ea nu a putut să mai intre în oraş, pentru că Guillaume
de Flavydin ridicase podul mobil.
În timp ce era prizonieră a oamenilor ducelui de Bourgogne, Carol al
VII-lea ar fi putut încerca să o salveze fie cu armele, fie prin
răscumpărare. Dar, spre ruşinea lui, el nu a făcut nimic. Dar Cauchon,
episcop de Beauvais, agent al englezilor, a cumpărat-o pe Ioana de la
oamenii ducelui de Bourgogne, pentru 10.000 de scuzi de aur. Prizonieră a
englezilor, ea a fost dusă la Rouen înainte de Crăciun, a fost
aruncată într-o celulă şi ţinută în lanţuri. Procesul său a început pe
21 februarie 1431. A fost o abominabilă maşinaţiune politică, camuflată
într-un proces de erezie. Englezii urmăreau să-l discrediteze pe regele
Franţei, dovedind că el datora coroana unei vrăjitoare. În cursul
interminabilelor interogatorii, ea s-a apărat cu curaj, demnitate,
fermitate, răspunzând judecătorilor: "Treceţi la altceva!...Voi nu veţi şti nimic!", atunci
când nu vroia să vorbească. Totuşi spre final, slăbită, bolnavă,
terifiată de ameninţarea torturii şi a focului, ea a avut un moment de
slăbiciune. Ea a abjurat şi a semnat un act prin care recunoştea că
Vocile sale şi misiunea sa nu veneau de la Dumnezeu. Începând de a doua
zi ea a revenit asupra declaraţiilor sale. Atunci judecătorii au
condamnat-o la ardere pe rug. În timp ce o legau pe rug, ea plângea
sfâşietor, implorându-i pe sfinţii şi sfintele sale, repetând că Vocile
nu au înşelat-o, că tot ceea ce a făcut, a făcut-o la porunca lui
Dumnezeu. În timp ce flăcările urcau, s-a auzit strigătul ei care l-a
chemat pe Iisus de 6 ori. Era dimineaţa zilei de 30 mai 1431.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.