Curs editat de Vlad T. Popescu, maestru Reiki
pe baza informaţiilor din cursul original al maestrului Vincent P. Amador,
fondatorul Karuna Ki,şi a experienţei practice în predarea şi utilizarea sistemului© Cursul poate fi distribuit gratis, cu condiţia păstrării lui în această formă.
Dintre toate tehnicile spirituale
şi terapiile alternative, cea mai largă răspândire o are, în ultimii
ani, Reiki. Apărut ca sistem de terapie prin punerea mâinilor, dezvoltat
ca sistem de control al energiei provenite de la Sursa Universală cu
ajutorul simbolurilor şi suportând grefarea unor tehnici New Age, de
genul proiectelor şi a grilelor de cristale, a channelling-ului, a
vederii la distanţă, Reiki are marele avantaj că poate fi abordat şi de
persoane care nu au calităţi native deosebite şi nici nu au o cunoaştere
sau o convingere spirituală.
Faptul că sistemul de acordaj şi de iniţiere este extrem de pragmatic a
făcut ca, după evadarea sa din cercul terapeuţilor, să devină suportul
ideal pentru predarea tehnicilor şi cunoaşterii ezoterice, ceea ce a
dus, mai ales din anii 1990, la apariţia de numeroase sisteme, unele
fără nici o legătură cu sistemul originar al lui Mikao Usui.
Esenţa Reiki constă în implementarea prin acordaje şi iniţiere a celor
mai importante elemente necesare pentru dezvoltarea energetică şi
spirituală, ca şi a capacităţilor de a acorda ajutor semenilor printr-o
formă de terapie care nu apelează la resursele bio-energetice ale
terapeutului, ci la dirijarea unei energii benefice exterioare.
Un sistem, o şcoală spirituală (nu numai Reiki), trebuie să ofere o
serie de elemente: deschiderea/optimizarea circuitelor energetice,
dezvoltarea capacităţii de vizualizare, a operării cu informaţiile din
câmpul-A (informaţia stocată în Cronica Akaşă), mentalizarea şi operarea
cu simboluri, modelarea „irealităţii imediate" (a dimensiunii subtile
în care se petrec fenomenele considerate a fi „paranormale").
Acordajul optimizează traseele energetice principale şi energia circulă
astfel mai uşor către palmele cu ajutorul cărora este oferită celui
aflat în nevoie, sunt implementate simboluri la nivel energetic şi, prin
iniţiere, se încearcă recuperarea arhetipului corespondent, pe urmă, în
unele sisteme, se forţează al treilea ochi pentru a permite
vizualizarea şi modelarea, şi se optimizează Hara, chakra a II-a, pentru
a permite, în timp, atingerea valorii necesare pentru „urcarea"
energiei Kundalini.
Simbolurile utilizate permit concentrarea energiei, ridicarea vibraţiei,
deschiderea spatiilor şi a câmpurilor, transmiterea la distanţă,
tăierea stringurilor, modelarea informaţiei, dar şi diverse acţiuni
specifice asupra chakrelor şi a energiei spirituale.
Pentru a se justifica, pentru a-şi creea o identitate, pentru a oferi
chiar un suport mnemotehnic, sistemele recurg în prezentarea lor la
anecdotică, mitologie şi elemente ezoterice care au scopul de a declara
spaţiul cultural şi sistemul de valori la care aderă pentru ca viitorul
practicant să poată alege sistemul potrivit, cu care „rezonează".
Ce este Karuna Ki?
Karuna Ki este un sistem Reiki care utilizează Energia Compasiunii prin
diverse tehnici, meditaţii şi simboluri. Sistemul are rădăcini comune
cu Sai Baba Reiki, Tera Mai™ Reiki, Karuna™ Reiki, foloseşte aceleaşi
simboluri, dar sub o altă formă.
Spre deosebire de Karuna™ Reiki, nu este o marcă înregistrată, a rămas un sistem deschis.
Se urmăreşte identificarea cu
Compasiunea, vibraţia acestei stări psihice fiind benefică atât pentru
sănătatea fiecăruia, cât şi pentru atingerea pe cele mai bune căi a
scopurilor propuse. Este şi motivul pentru care sistemul oferă o
legătură deosebită cu zeiţa Qwan Yin, zeiţa milostenie, a compasiunii.
Se poate spune că la baza tuturor sistemelor Karuna se află Kathleen Ann Milner.
Kathleen Ann Milner: iniţiată în Reiki I şi II din anul 1983, a devenit
maestră Reiki Usui în 1989. Pe parcursul unei meditaţii, o fiinţă
spirituală superioară, iniţial considerată a fi Sai Baba, a iniţiat-o pe
ea şi pe Marcy Miller în simbolul Zonar. Ulterior, în mai 1991, aceeaşi
fiinţă superioară i-a transmis simbolul Harth şi modalitatea de a face
iniţierile, ca şi sugestia de a numi Tera Mai™ Reiki noul sistem.
Conform ghidului lui Kathleen, Reiki este numai una dintre razele
vindecătoare, aceea a Pământului, şi i-a prezentat celelalte raze, a
Apei (Sophi-El), a Focului (Sakara) şi a Aerului (Angeliclight)
Vincent P. Amador a dezvoltat
tehnici de utilizare a energiei Karuna şi a simbolurilor Karuna, ca şi
tehnici de meditaţie, pe care le-a grupat în sistemul Karuna Ki,
sistemul său fiind o „cale a compasiunii", nu „acţiunea compasiunii",
aşa cum se defineşte Karuna™ Reiki, sistemul lui William Lee Rand
(http://www.reiki.org).
Maestrul Amador pune accentul şi în acest sistem, ca şi în predarea şi utilizarea Reiki Usui, pe simplitate şi intuiţie.
Simbolurile Karuna Ki
Simbolurile se activează şi se utilizează ca simbolurile din Reiki Usui.
Se activează prin desenarea în palme, rostirea numelui simbolului de
trei ori, vizualizarea simbolului, şi se utilizează în spaţiu şi pe corp
prin trasare, vizualizare, suflare, trimiterea prin privire.
Utilizarea simbolului poate fi însoţită de rostirea numelui acestuia, ca într-o mantră.
ZO
în locurile dureroase.
A fost primit prin channelling de Kathleen Ann Milner şi Marcy Miller.
Conectează la Energia Compasiunii, care vine de la Sursa Divină, este infinită, şi o utilizează pentru vindecare.
Vindecă la nivel celular şi are acţiune şi asupra încărcăturii
informaţionale din vieţile trecute, stocată şi în ADN, rezolvând
problemele şi Karma asociată acestora. Ajută la creşterea grijii şi a
responsabilităţii faţă de întreaga umanitate. Se utilizează la începutul
terapiei, ca „anestezic" spiritual. Se poate aplica pe toate chakrele,
dar şi
HA
A fost primit prin channelling de Kathleen Ann Milner şi Marcy Miller.
Halu înseamnă armonie, iubire, adevăr şi frumuseţe. Se aseamănă cu SHK
în sensul că dizolvă tiparele negative din subconştient care ne
îndepărtează de adevăr şi aduce echilibrul. Este utilizat în respingerea
atacurilor psi - în acest scop se trasează simbolul în aer în scopul
conectării la compasiunea divină. Este mai puternic decât Zonar şi
acţionează la nivel mai profund şi mult mai punctual. Se poate aplica pe
toate chakrele, dar şi în locurile dureroase.
HT
A fost primit prin channelling de Kathleen Ann Milner şi Marcy Miller.
înseamnă iubire, adevăr, armonie şi echilibru, fiind principalul simbol
din Karuna Ki. Simbolizază iubirea şi compasiunea infinită a Sursei.
Este un simbol pentru inimă şi problemele inimii şi ajută la sporirea
compasiunii. Poate îndepărta dependenţele de orice fel. Este simbolul
prin care se poate face apel la ajutorul zeiţei Qwan-Yin.
A fost primit prin channelling de Kellie-Ray Marine.
RA
Deschide, conectează şi echilibrează chakrele inferioare. Armonizează
chakrele superioare cu cele inferioare. Este utilizat pentru curăţare,
pentru îndepărtarea energiilor negative. Susţine atingerea obiectivelor
materiale. Aplicat pe chakrele tălpilor împreună cu CKR, le deschide şi
conectează la energia Pământului.
GN
A fost primit prin channelling de Maria Abraham.
Mai este numit şi simbolul vindecării şi iluminării planetare. Gnosa
este în mod tradiţional cunoaşterea mistică şi spirituală revelată de
Dumnezeu oricărei fiinţe. Conectează la şinele superior, creşte gradul
de conştientizare al dimensiunilor superioare ale sinelui. Determină
activarea merkabelor din locul vizat.
KR
A fost primit prin channelling de Pat Miller.
Reprezintă echilibrul perfect. Este utilizat pentru manifestări fizice
şi pentru vindecarea întregii rase umane. Aduce sau eliberează energie
pentru a se ajunge la echilibrul ideal. După o meditaţie, este ideal
pentru împământare.
lA
A fost primit prin channelling de Catherine Mills.
Echilibrează cele patru elemente. Fiecare dintre cele patru bucle
reprezintă, de jos în sus, pământul, apa, aerul şi focul. Rupe vălul
iluziilor şi permite vederea lucrurilor aşa cum sunt ele. Poate vindeca
de dependenţe. Ajută la vindecarea Pământului, în special în caz de
dezastru natural.
SH
A fost primit prin channelling de Pat Courtney.
înseamnă pace şi ajută la vindecarea trecutului, la trăirea în mod
armonios a prezentului şi la pregătirea viitorului. îndepărtează
coşmarurile, temerile. Ajută la deschiderea chakrelor, în special a
chakrei a VI-a (a celui de-al treilea ochi).
DKMT
Simbolizează energia Kundalini, focul care susţine înălţarea Şarpelui.
Unificarea minţii şi a trupului degajă energie sub formă de căldură,
care are vibraţie joasă.
îndepărtează energiile negative din trup, spaţii, situaţii, vindecă sufletul.
Este cunoscut şi sub numele D***.
OM
Simbol sanscrit utilizat de numeroase şcoli spirituale, reprezintă
universul ca întreg. Mantra „Om" încarcă aerul cu energie pozitivă,
prana.
Raku
îndepărtează karma negativă şi ajută la separarea aurelor (a maestrului de cel pe care 1-a iniţiat, a terapeutului de client).
Şarpe
Conectează şi aliniază chakrele deschizând canalul central pentru a permite ascensiunea Kundalini.
DKM
Este utilizat în Karuna Ki ca reprezentare a legăturii cu compasiunea Sursei.
Utilizarea combinată a simbolurilor Usui/Gendai şi Karuna Ki
Atât pentru autotratament, cât şi pentru alte persoane, pentru curăţare şi energizare
CK VII - CKR, SHK, CKR, DKM, ZO, HA, HT, RA, IA, SH, GN, OM,.......DKMT
CK VI - CKR, SHK, CKR, ZO, HA, RA, SH, GN,.......................................DKM
CK V - CKR, SHK, CKR, SS, ZO, HA, RA, SH, GN,...............................DKM
CK IV - CKR, SHK, CKR, ZO, HA, RA, SH, GN, SSK, HT,......................DKM
CK III - CKR, SHK, CKR, ZO, HA, RA, SH, GN,........................................DKM
CK II - CKR, SHK, CKR, ZO, HA, RA, SH, GN,.........................................DKM
CK I - CKR, SHK, CKR, ZO, HA, RA,.........................................................DKM
Utilizarea combinată a simbolurilor Usui/Gendai şi Karuna Ki pentru curăţarea spaţiilor
- pe pereţi, CKR
- pe tavan, CKR, RA
- pe podea, CKR, SHK, CKR
- în centrul încăperii, CKR, ZO, HA, HT, RA, DKM
- în colţurile de sus, RA
Chandrakala mudra
"Minority Report"
Chandrakala means Digit of the Moon.
Release the thumb in Suchi Mudra and hold it straight (like in Shikhara gesture).
It is used to denote the following
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.