* Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre
locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte
veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile
istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această
perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la
stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi
regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au
putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele
misteriosului manuscris. Dăruită de un grof În 1982, Viorica Enachiuc a
aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele
Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o
limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit
ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei
de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost
păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany
Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838. Nu se ştie
prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După
Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi
scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în
Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul
Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni
n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat”. Literele sunt
asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele
feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a
mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat
Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din
observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice
acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în
secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu
caractere moştenite de la daci. “Sunt semne care au aparţinut
alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu
legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina
vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile
semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.
Solii şi cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu
circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi
religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de
discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.
Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea
domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. “Sunt informaţii despre
organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea
hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la
izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea
din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc.
“Jurământul tinerilor blaki” Codexul conţine şi versurile unui cântec de
luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul
următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui,
puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!” Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc,
în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de
scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător. Este numit
după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană
Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din
estul Austriei. Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii
de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii
“Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a
luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus
şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat
scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. Şi-a prezentat
lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa,
Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe
probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică.
Aceste fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi
ştiinţifice de la noi? Sau mass media. Pentru că sunt mai importante
furturile, violurile sau accidentele auto sau se “vând” mai bine?
Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?
DACIA
M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive
într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt
tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos,
contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori
religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei
îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:
- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul
ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest
la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).
Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă
profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea
întrebare:
- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în
limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei
soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!
Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite
părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din
Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni
din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la
Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali
din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi,
Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii
(C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
Şi ultima întrebare:
- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ
populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba
latină , de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi
promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de
înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care,
nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului
daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile
lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba
latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru,
Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la
sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii
“romani”?
După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar
şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor
lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât
“copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii
feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”,
aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp,
să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când
de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani
cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce
le-au înjosit căminele.
La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999,
am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în
arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin
băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la
nişte soldaţi cam fără haine pe ei?
Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre
bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are
voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….
De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe
tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii
orice, numai român nu!
Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14%
şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din
teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este
greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi
învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe
soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina ,
atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau
tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac
veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie
fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina
vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l
ştie.
“Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au
trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi
romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din
cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să
vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot
evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în
funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima
femeie” a apărut în sud-estul Africii.
Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în
Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija
Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început
să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii
Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut
surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel.
Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E.
Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la
Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago ,
Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului
5 î.d.H., care-şi avea
locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de
arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în
Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu
citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce
scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie,
folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă
a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.
Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai
mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe,
locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam.
Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu
suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în
Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe
cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon
Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se
publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The
History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod
fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între
paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul
primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel
vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi
apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul
mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru,
la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi
spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din
peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H.,
(vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the
cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New
York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care
aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care
îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!
Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti,
hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac
ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând
448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu
alfabet geto-dac.. Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri.
În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care
prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de
la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că
în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba
” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la
oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai
multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri
rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii
pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care
a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor,
conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.
Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor
în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale
Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui
document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un
alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin
al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus
amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să
nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare
sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales
internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici
urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi
să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.