O tehnica de manipulare

Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.

Apophis

Top Secret Writers -  Apophis Asteroid Is The Focus of Russian Satellite Mission

O tehnica de manipulare

Dragii mei, vă prezint acum o tehnică de manipulare foarte uzitată, care se foloseşte de tendinţa omului spre extreme dar şi de o capacitate discriminatorie redusă.

În general, cei mai mulţi oameni gândesc în şabloane şi scheme foarte simple. Nuanţele sunt mai greu de pătruns, iar marea masă nu are deprinderea de a pătrunde în şi între ele.

Astfel, în general, o afirmaţie categorică şi mult exagerată naşte în psihicul omului mai puţin deprins cu subtilităţiletendinţa de a vrea să o corecteze printr-una total opusă.

Uneori această slăbiciune a minţilor mai modeste este speculată de oameni sau grupuri care doresc să manipuleze.

Iată un exemplu:

Avem o ştire despre venirea şefului Grupului Bilderberg în România.

Iată un comentariu făcut cu vădit sens manipulatoriu:

DA, AU VENIT NELEGIUITII DIN OCCIDENT!!! JOS CAPITALISMUL SI ORICE MIZERIE IDEOLOGICA. CARE VINE DIN OCCIDENTUL NELEGIUIT!!!AFARA CU STRAINII DIN TARA!!!

Ce simte omul simplu la vederea acestei izbucniri de (aparentă) imbecilitate într-o direcţie?Să se ducă direct în partea opusă, pentru a balansa, pentru echilibrarea situaţiei.

Deci dacă imbecilul spune aşa, omul de bine, dar nepriceput, va fi convins că adevărul e exact pe dos, din occident vin doar lucruri minunate, capitalismul e perfect, străinii sunt miere.

În subsidiar (fiindcă articolul la care se referă, indirect, comentariul e cu Bilderberg), prostovanul va trăi cu impresia că nu e nimic necurat cu Bilderberg, conspiraţiile sunt prostii ale fanaticilor plini de ură pentru că sunt săraci.

Reţinem nuanţa: chiar şi când interesul unui astfel de comentator nu este de a manipula şi el este doar un biet imbecil sau un bolnav, efectul la nivelul maselor este acelaşi – neagă complet ce spune respectivul, dar îmbrăţişând complet ideea, situaţia opusă.

Unul spune că TOTUL e o conspiraţie, că masoneria conduce absolut tot, iar apoi lumea se împarte în două:

- unii se simt învinşi, consideră că nu mai au nimic de făcut, fiindcă…ASTA E!,

- iar alţii neagă complet orice conspiraţie, cred că astea sunt prostii, fiindcă în mod evident se apără de exagerările voite ale manipulatorului

MORALA:

Supravegheaza-te mai mult. Vezi ce reacţii ai la ce auzi şi vezi. Gândeşte, informează-te, pune mâna pe carte. Fă introspecţie. Nu te crede deştept prea repede.

Preluare de pe sursa:

http://camionagiu.ro/?p=7136

Noi ne cream propria realitate - David Icke

preluare de pe sursa:

http://www.1235.ro/Noi-ne-cream-propria-realitate---David-Icke-detailsrecvideo-id876.html  

30 ianuarie 2012

Manipulare pe scara larga - Dezvaluiri din istoria secreta a manipularii: experimentele si planurile criminale elaborate de Institutul Tavistock

                                                                                de Vlad Petreanu

"Am vazut un om de afaceri echilibrat si sigur pe el, care a intrat in laborator zambind increzator. In mai putin de 20 de minute era chinuit de ticuri si se afla in pragul unei crize de nervi. Se tot tragea de lobul urechilor si isi frangea miinile. La un moment dat si-a lasat capul in palme si a murmurat: Dumnezeule, opriti-va! Si totusi a continuat sa execute fiecare instructiune a experimentatorului si s-a supus pana la capat." S. Milgram, 1963 (concluzii in urma unor experimente de manipulare)

Subiectul conspiratiei planetare fascineaza si intriga publicul larg. Dezvaluirile facute mai ales in ultimii ani au aruncat lumina asupra faptului ca exista o gigantica si monstruoasa conspiratie care urmareste sa ia in stapanire intreaga planeta. Manipularea este una dintre armele de temut folosita de conspiratori pentru a-si ascunde scopurile reale si pentru a controla publicul larg.

Multi oameni se indoiesc ca ar putea exista o conspiratie pe o scara atat de larga. Unii cer probe, dar atunci cand le gasesc le neaga existenta sau le considera irelevante. Altii raman indiferenti, spunand ca au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui intr-o societate concurentiala. Vedem cum in mod paradoxal toti acestia reactioneaza exact asa cum sunt programati, in timp ce neaga in continuare existenta programarii. Bernard Levin dezvaluie in cartea sa "Time Perspective and Morale" cum au fost si sunt utilizate astfel de mecanisme.

"Profilarea" creierelor - arma razboiului psihologic

In jargonul conspiratorilor, tehnicile de influentare si manipulare se numesc "profilare". 

Odata ce vom intelege cat de usor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe conditionate, conspiratia nu va mai fi un mister pentru nimeni.

Profilarea este o tehnica elaborata in 1922 in Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internationale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a infiintat in cadrul Universitatii din Sussex cea mai mare institutie de "spalare a creierului" din lume - Institutul Tavistock pentru Relatii Umane.

Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Razboi Psihologic al Marii Britanii. Rezultatele cercetarilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul ca au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldati luati prizonieri de armata britanica) supusi mai multor forme de experimente.

Utilizand metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populatia SUA a fost usor de convins sa participe la al Doilea Razboi Mondial. In urma acestui succes, sub indrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost infiintat Biroul de Servicii Strategice - OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o "necesitate" pentru acele vremuri.

In timpul razboiului Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force sa se concentreze asupra bombardarii cartierelor muncitoresti din Germania, lasand intacte tintele militare tactice, cum erau fabricile de munitii. Trebuie mentionat aici ca fabricile de munitii din ambele tabere apartineau bancherilor internationali, care nu aveau nici un interes sa-si vada bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardarii pana la saturatie a cartierelor muncitoresti civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin si echipa sa au stabilit o cifra tinta, si anume ca daca bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65% din locuintele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea sa se prabuseasca. Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda maresalului Arthur Travers Harris, supranumit si "Bombardierul" a dus la indeplinire planurile lui Lewin, culminand cu teroarea bombardarii orasului Dresden, in timpul caruia au fost masacrati peste 125.000 de oameni, in majoritate batrani, femei si copii. Adevarul cu privire la raidurile ororii declansate de "Harris-Bombardierul" asupra civililor germani a ramas un secret bine pazit si a fost dezvaluit dupa multi ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Mai tarziu, dupa sfarsitul razboiului, NATO a ordonat Universitatii din Sussex sa infiinteze un al doilea centru de "spalare a creierului", institutie care a fost integrata in Biroul de Razboi Psihologic al Marii Britanii. Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetarilor mai degraba spre aplicatii civile decat spre cele militare.

Asa a aparut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscuta ca un institut al "socurilor viitorului", titlu atribuit asa-numitei psihologii destinate sa manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente socante si schimbari foarte rapide de situatie, menite sa provoace panica, deruta si nesiguranta in randul populatiei. SPRU a fost prima dintre numeroasele institutii de acest gen infiintate la Tavistock.

Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de "administrarea" lor, se urmareste ca oamenii sa devina incapabili sa ia decizii corecte, sa-si hotarasca singuri destinele si astfel sa fie mai usor de manipulat. In cazul Statelor Unite exista deja o agentie de administrare a crizelor - Agentia Federala de Administrare a Urgentelor (Federal Emergency Management Agency - FEMA). FEMA a jucat un rol important in manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberata a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.

Crizele artificiale si "socurile viitorului"

"Socurile viitorului" sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atat de rapid, incat creierul omenesc nu poate asimila toate schimbarile de situatii. Stiinta a aratat ca exista limite clar demarcate ale numarului si naturii schimbarilor carora le poate face fata mintea omeneasca. Astfel, dupa un sir continuu de socuri, grupul vizat nu mai vrea sa aleaga intre variantele existente care i se par incerte.

In urma confruntarii cu prea multe posibilitati ambigue, populatia este astfel derutata si demoralizata, cuprinsa de o violenta necugetata, determinand astfel aparitia ucigasilor in serie, a violatorilor si a rapitorilor de copii, generandu-se sentimente de frica, angoasa si teroare. Ulterior, se instaleaza o stare de apatie generala, de inertie si de indiferenta fata de orice alta schimbare. Un asemenea grup devine usor de controlat si va urma docil ordinele, fara sa se opuna.

"Socurile viitorului", spun cei de la SPRU si manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca niste "tulburari fizice si psihice cauzate de sarcina excesiva impusa mecanismului de luare a deciziilor din mintea omeneasca". La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranta fuzibila, si oamenilor incep sa li se "arda sigurantele" - sindrom pe care stiinta medicala abia acum incepe sa-l inteleaga, desi John Rawlings Reese a efectuat experimente in acest domeniu inca din anii '20 ai secolului trecut.

Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea si proliferarea consumului de droguri. Pentru ca grupul-tinta vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficienta a fost crearea "miracolului Beatles", de fapt o inventie a Institutului Tavistock si parte integranta din procesul de "fragmentare-adaptare deficitara" elaborat de profesorul Willis Harmon.

Acest proces consta in introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv si dezbinator in interiorul unui mare grup demografic, vizat sa fie schimbat impotriva propriei lui vointe."

Ceea ce a inceput cu Beatles si cu pachetelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide) distribuite sub forma de esantioane in timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care si la ora actuala inunda lumea. Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fara cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de "noi idei" si "noi culturi" ce se dezvoltau in lumea artei si a muzicii.

O reclama absolut gratuita pentru LSD, firav deghizata in "arta" si "cultura", in timp ce cuvintele elaborate in contextul "muzicii rock" fabricate in aceleasi laboratoare ale manipularii nu erau altceva decat stimuli cu intelesul subliminal de a folosi droguri si a fi "cool".

"Violul multimilor" prin intermediul publicitatii si al propagandei politice

Un vechi banc spunea ca daca cineva l-ar fi intrebat pe cainele lui Pavlov ce crede despre stapanul sau, acesta ar fi spus: "Iata ce reflex conditionat i-am creat. Cand se aprinde beculetul imi aduce de mancare." Pavlov a demonstrat existenta unui tip de reflexe conditionate numite intarziate, prin care putea determina aparitia unui anumit comportament, in absenta stimulului original care crease conditionarea, dar care fusese asociat cu alti stimuli.

Extrapoland la fiinta umana experimentele facute de Pavlov pe caini, studiul starilor nevrotice ne demonstreaza faptul ca aceste stari negative sunt adesea conditionate de dezechilibre care se instaleaza la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitari la care este supus subiectul. Pe baza acestui principiu se bazeaza si psihologia publicitatii.

Prin intermediul publicitatii se urmareste influentarea omului obisnuit - numit consumator, prin declansarea unor reflexe conditionate in sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea incearca sa creeze celui caruia i se adreseaza o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe conditionate abil ascunse.

Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmareste mai mult sa "frapeze" decat sa convinga, sa sugestioneze mai mult decat sa explice. Apoi apare obsesia si nevoia stringenta de a avea acel lucru caruia i se face publicitate, chiar daca cel manipulat nu este constient de aceasta si, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.

Publicitatea, ca si propaganda politica care se adreseaza maselor, speculeaza intens faptul ca nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scazut. In consecinta, utilizeaza doua principii importante: prin repetitia nesfarsita a acelorasi sloganuri, imagini, sonoritati ritmice obsedante, se creeaza o stare de oboseala mentala, care este propice supunerii la vointa celui care a initiat acest proiect; al doilea principiu consta in faptul ca majoritatea oamenilor sunt inclinati sa creada in lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar daca acestea nu au la baza nici o motivatie reala, ci sunt doar de factura emotionala. Ne aflam astfel in fata unei adevarate imposturi psihice, un adevarat viol psihic exercitat asupra individului si a maselor de oameni.

Atunci cand un ziarist scrie un articol politic, cand un om de stat semneaza un decret, cand un cetatean depune un buletin de vot in urna, cand adversarii politici se cearta si se ataca reciproc, toate aceste acte, fara exceptie, nu sunt altceva decat reflexe conditionate de diverse grade. Iata ce spune Serghei Ceahotin: "Ceea ce caracterizeaza cu adevarat epoca in care traim este mai degraba o descrestere a influentei reale a colectivitatii asupra vietii publice; ele devin mai degraba instrumente docile in mainile dictatorilor si chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoastere mai mult sau mai putin intuitiva a legilor psihologice si pe de alta parte dispunand de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astazi statul modern, nelasandu-se impiedicati de nici un fel de scrupule morale, exercita asupra indivizilor care compun un popor o actiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.

Altfel spus, acestia sunt fara incetare violati psihic. E firesc ca, din cand in cand, sa fie obligati sa recurga la manifestatii zgomotoase, in care exploateaza si fac sa se dezlantuie fortele inerente multimilor." Acest lucru - la care se refera Ceahotin in cartea sa "Violul multimilor prin propaganda politica" - se explica prin faptul ca daca un reflex conditionat nu este "reimprospatat" din cand in cand, el isi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create "socurile viitorului") care sa determine reaparitia sentimentului de frica, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lantul cu care erau inainte legati acesti "sclavi psihici" sa se stranga si mai tare.

O alta premisa pe care se bazeaza unele tehnici de manipulare este aceea ca numai o parte dintre oameni au capacitatea de a intelege si de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care isi formeaza doar opinii superficiale si trecatoare; asa stau lucrurile in privinta tuturor problemelor societatii. Reiese astfel ca irationalitatea este predominanta la nivelul constiintei publice.

Manipulatorii au profitat de aceasta constatare pentru a submina si distrage atentia oamenilor de la perceperea starii reale de fapt. Cu cat devin mai complexe problemele societatii industriale moderne, cu atat este mai usor sa se introduca diversiuni tot mai mari, astfel incat s-a ajuns in situatia absurda ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niste manipulatori abili, sa dobadeasca aparentele unor realitati stiintifice.

Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanta extraordinara cuvantului ca stimul in formarea reflexelor conditionate. Influenta propagandistica se realizeaza cu un succes evident folosind mass-media. Prin intermediul "actualitatilor" de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente in a prezenta cat mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse in casele si mintile oamenilor ideile dorite.

Iar atunci cand trebuie sa se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins sa-l accepte, cineva scrie un articol, abordand acel subiect din toate punctele de vedere si dandu-i o importanta deosebita. Apoi procesul este repetat pana cand rezistenta publicului este invinsa pe toate planurile. Un ziarist trebuie sa fie inainte de toate un "muzician al sufletelor", el trebuie sa cunoasca perfect instrumentul la care canta - claviatura pulsiunilor si instinctelor umane, strafundurile si sublimarile lor.

El trebuie sa poata provoca deliberat in mase reflexele conditionate, sa le inhibe pe unele si sa dezinhibe altele, sa creeze unele noi, sa declanseze noi actiuni. Pentru a atinge aceste scopuri, el se foloseste de presa. Printr-o informatie mai mult sau mai putin tendentioasa se creaza o stare emotionala, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evoca reflexele conditionate pe care ziaristul urmareste sa le directioneze pentru a-si atinge scopul.

O alta metoda de manipulare consta in a organiza talk-show-uri de televiziune live, in care un grup de experti promoveaza produsul si/sau ideea, sub pretextul "dezbaterilor". Se recruteaza participanti pro si contra, discutand in punct si contrapunct si exprimandu-si sprijinul sau opozitia. Cand totul se termina fara a se ajunge la nicio concluzie pentru ca nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat in mintea telespectatorilor. Aceasta practica, noua la inceputul anilor saizeci, a devenit in prezent o metoda standard.

Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

In afara de mass-media, o alta zona importanta de intersectie dintre experimentele programarii mentale si ceea ce devine politica publica este cea a "sondajelor de opinie". 

Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela si manipula opinia publica in modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim in ziare sau vedem la televizor a fost mai intai validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Aceasta procedura se numeste "faurirea opiniei publice".

Aceasta este perla "olimpienilor" caci, cu ajutorul miilor de specialisti in noile stiinte sociale aflati la discretia lor si tinand strans in mana toata mass-media si in special agentiile de stiri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume in mai putin de doua saptamani.

Ideea simpla care sta la baza acestei metode de conditionare sociala este aceea de a afla cat de receptiv este publicul fata de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele si indivizii, oricat de puternici si de siguri pe sine s-ar crede acestia. Ea acopera finantele, domeniul apararii si partidele politice de toate culorile si orientarile. Nu exista nici o entitate pe care Comitetul sa n-o poata depista si controla, inclusiv religiile organizate ale lumii).

Oamenii sunt numiti "grupuri-tinta ale populatiei", iar sondajele de opinie masoara de fapt rezistenta acestora fata de ceea ce apare la stiri - care reflecta directivele transmise de la nivelul cel mai inalt al guvernului invizibil. In functie de rezultatele obtinute prin aceste barometre de opinie se iau anumite masuri, corectandu-se prin metode de programare si manipulare adecvate abaterile grupurilor tinta de la directia dorita. 

Oamenii traiesc cu impresia ca sunt bine informati, dar nu-si dau seama ca opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create in institutiile de cercetare de grupuri de gandire (care gandesc deci in locul lor).

Ei nu sunt lasati sa isi formeze opinii proprii, iar cei care indraznesc sa o faca sunt imediat sanctionati social. Si la acest proces contribuie chiar informatiile oferite de mass-media si sondajele de opinie. Un asemenea proces de conditionare este descris in termeni tehnici ca "mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie sa fie influentata".

Totul face parte din elaboratul proces de influentare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre expertii in sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru in Comitetul celor 300 si patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfieste sa afirme in fata studentilor sai ca sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.

Ideea nu ii apartine insa, ea a fost inspirata de cartea "Trend Report" a lui Daniel Naisbett, scrisa la comanda Clubului de la Roma. In aceasta carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de fauritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.

Oamenii de stiinta angajati in procesul conditionarii sunt numiti pompos "ingineri sociali" sau "savanti ai noilor stiinte sociale" si joaca un rol crucial si deserori nebanuit in tot ceea ce vedem, auzim si citim. Inginerii sociali de "scoala veche" au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care impreuna cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrala a specialistilor noii stiinte de la Institutul Tavistock.

In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, peste o suta de cercetatori au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiinciosi metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S. Dupa cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice - Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA si s-a bazat pe metodologia nazista a lui Heidrich.

Guvernele Marii Britanii si Statelor Unite au deci deja de mult pregatita masinaria cu care vor sa ne aduca pe linia Noii Ordini Mondiale, posibila a fi implementata doar prin materializarea unei rezistente slabe si simbolice din partea omenirii. Aceasta "masinarie" functioneaza din 1946 si fiecare an ce trece aduce noi si noi perfectionari ale ei.

De exemplu, inainte ca Statele Unite sa intre in al doilea razboi mondial, americanii au fost conditionati sa priveasca Germania si Japonia ca pe niste dusmani periculosi, care trebuiau sa fie opriti cu orice pret. Pe baza informatiilor cu care fusesera indopati, americanii erau convinsi ca inamicii trebuiau intr-adevar sa fie Germania si Japonia, era modul cel mai sigur de a-i determina sa ignore adevaratul inamic. Mai recent, am vazut cat de bine functioneaza procesul de conditionare de la Tavistock, cand intr-un mod similar americanii au fost conditionati sa perceapa Irakul ca pe o amenintare si pe Saddam Hussein ca pe un dusman personal al Statelor Unite.

Aceasta s-a petrecut cand George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin sa atace Irakul. In doua saptamani, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape intreaga opinie publica mondiala s-a intors impotriva Irakului. La fel stau lucrurile acum cu asmutirea lumii impotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip "soc al viitorului".

Demolarea deliberata a celor doua turnuri World Trade Center de catre americani pentru a crea pretextul invadarii Irakului este similara inscenarii de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia. Vedem deci cum istoria se repeta, iar oamenii orbiti prin manipulare si programare par sa nu invete nimic din ea.

Amenintarea cea mai grava a manipularii se adreseaza libertatii individuale si colective a omenirii. Odata cu aparitia Guvernului Mondial Unic si a Noii Ordini Mondiale, se vor pune in aplicare experimente cu raza lunga de actiune, in scopul de a-i eradica omului din minte, trup si suflet dorinta de libertate. Atacul asupra sufletului consta intr-o serie de experimente cumplite, aflate in faza de elaborare, aplicate pana acum, pe scara restransa, in locuri ca Spitalul Naval Bethesda si inchisoarea Vacaville din California.

Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stapanii acestei planete au cautat dintotdeauna sa-l submineze. Totusi dorul de libertate al fiecarei fiinte umane este atat de mare, incat pana in prezent, niciun sistem nu l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc in URSS, Marea Britanie si SUA, pentru a toci si amorti dorinta de libertate a fiintei umane, s-au dovedit pana in prezent incapabile de succes.

sursa: Active Information Media

preluare de  pe sursa: www.aim.active.ws

Montauk Project (5CD) - subtitrare RO

 

preluare de pe sursa: 

http://www.1235.ro/Montauk-Project-5CD---subtitrare-RO-detailsrecvideo-id865.html

29 ianuarie 2012

POLUAREA PSIHICĂ A FIINŢEI UMANE

Dan Sebastian CHERTES

Masterand, UBB

Abstract: The psychological pollution of the human being. The Environmental Law hasn't been recognized and established in our country until the last two decades. Therefore, there are many studies to be made and many subjects to be treated concerning this new branch of law. This study tries to draw attention to a very important problem which should be in the attention of the Environmental Law, but which has rarely been debated: the psychological pollution of the human being. First, we made a classification of the psychological polluters. Then we presented each psychological polluter, revealing its negative action on humans and showing the necessity to adopt legal regulations to protect the members of the society from becoming subjects of this kind of pollution. At the same time, we presented the poor legislation adopted in this domain in our country.

1. Problema poluării psihice

Incontestabil, progresul de orice natură şi la orice nivel (naţional, continental, mondial) se datorează, într-o foarte mare măsură, omului. "Unealta" de bază folosită de acesta în munca sa pentru progresul Umanităţii a fost, este şi cu siguranţă va fi creierul (psihicul) uman. Cu toate acestea, în mod paradoxal, având în vedere şi nivelul de dezvoltare a societăţii planetare în care trăim, legislaţiile din majoritatea ţărilor europene afectează un spaţiu extrem de restrâns în ceea ce priveşte protejarea acestei importante valori.

Deşi există argumente pertinente, consacrate atât de izvoarele de drept internaţional, cât şi de anumite acte normative de drept intern[1], România, ca majoritatea ţărilor mai sus amintite, nu a elaborat o lege specială menită să protejeze, la modul cel mai serios, psihicul uman. Fără a avea intenţia de a propune ceva concret de lege ferenda, considerând că un astfel de demers ar necesita o mai amplă documentare şi o mai largă dezvoltare a subiectului pus în discuţie, ne vom limita, pe mai departe, la a aduce argumente în favoarea necesităţii adoptării unui act normativ special, care să protejeze psihicul uman de factorii poluanţi.

Două ar fi argumentele legale pe care ne sprijinim acest demers doctrinar, unul internaţional, cel de-al doilea intern. Astfel, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[2] menţionează în art. 18 căorice om are dreptul la libertate de gândire, conştiinţă şi religie, iar în art. 19 că orice om se bucură de libertatea convingerilor şi de libera lor exprimare. Aceste drepturi sunt încălcate în cazul poluării psihice (mai ales în situaţia poluării cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii). Aceleaşi drepturi sunt garantate şi de Legea Fundamentală a României, Constituţia, care consacră, în art. 22 (1), dreptul la integritate fizică şi psihică.

2. Clasificarea poluanţilor psihici

Într-o clasificare nedefinitivă şi neierarhizată, poluanţii psihici despre care vom vorbi în cele ce urmează sunt: a) undele (radiaţiile) şi câmpurile electromagnetice, b) zgomotul, c) stresul şi d) informaţiile nocive, dăunătoare, false, manipulatorii.

Precizăm că cea de-a doua categorie de poluanţi, anume zgomotul, poate fi considerată a fi o categorie de poluanţi fizici[3], însă, în ceea ce ne priveşte, nu împărtăşim această părere. Prin poluarea produsă, zgomotul afectează fiinţa umană preponderent psihic. Doar în subsidiar efectele sunt în plan fizic. Având în vedere acest fapt, zgomotul este considerat, în cele ce urmează, a fi un poluant psihic.

3. Undele (radiaţiile) şi câmpurile electromagnetice

După cum au subliniat şi specialiştii[4] în domeniu, în toate organismele vii există un sistem arhaic (ancestral, strămoşesc, moştenit din generaţie în generaţie), diferit de sistemul nervos şi de cel umoral (care are în vedere circuitul sangvin şi pe cel hormonal), sistem care este considerat a avea natură electromagnetică, radiaţia electromagnetică fiind cea mai comună formă de informaţie (sau cale de transmitere a informaţiei) în natură. Impulsurile (semnalele) electromagnetice au constituit şi încă constituie atât "limbajul" folosit în comunicare de către atomi şi molecule, cât şi mijlocul prin care până şi cele mai simple organisme primesc o serie de informaţii cu privire la mediul de viaţă (spre exemplu, prin intermediul luminii solare). De aceea, nu există nici un dubiu că majoritatea fiinţelor vii au învăţat să folosească şi folosesc electromagnetismul ca pe un sistem de transmitere şi receptare a informaţiilor vitale şi ca un mijloc de comunicare între celule şi ţesuturi[5].

Undele electromagnetice pot avea influenţe nocive asupra creierului (psihicului) uman, cu efecte vizibile în ceea ce priveşte comportamentul individului afectat. Astfel, s-a susţinut că armele ce folosesc EMR (electromagnetic radiation) sunt la fel de periculoase ca bomba atomică. "Prin folosirea lor", s-a spus, "Al Treilea Război Mondial poate fi câştigat fără a se şti că acesta s-a purtat. Şi aceasta pentru că armele ce folosesc EMR sunt silienţioase, nedetectabile sau foarte greu detectabile şi nu lasă «urme» prin care să poată fi incriminate. Cu ajutorul acestora, libertatea de gândire, conştiinţă şi voinţă pot fi foarte grav viciate şi chiar înlăturate"[6]. Deşi SUA afirmă că aceste arme produc doar efecte termice (heating effects) asupra organismului uman şi că, în concluzie, acestea nu sunt nocive pentru sănătatea umană, în 1990, a fost dovedit, cu documente guvernamentale ale SUA, faptul că s-au folosit asemenea arme pentru mind control.

Denumirea convenţională de arme, dată acestor poluanţi, nu trebuie să determine apariţia unui raţionament greşit, de genul: armele nu pot fi considerate poluanţi! Faptul că anumite substanţe, fenomene sau procese pot fi categorisite intr-un anumit fel nu înseamnă că acestea nu pot face parte şi din alte categorii. Astfel, dacă o substanţă chimică este, de regulă, considerată otravă, nu înseamnă că aceasta, ca urmare a deversării în apa unui râu, nu constituie un poluant. În acelaşi fel, armele, chiar dacă ele nu se întâlnesc, în mod normal, în viaţa de zi cu zi, pot fi considerate poluanţi, atâta timp cât ele au potenţialitatea de a produce un anumit tip de poluare.

Armele ce folosesc EMR se bazează pe principiul conform căruia sistemul nervos uman foloseşte, în activitatea sa, semnale electromagnetice[7]. Un relevant articol al literaturii de specialitate[8] explică de ce aceste arme produc efecte la nivelul psihicului. Astfel, având în vedere că organismul uman este un sistem electrochimic, există anumite aparaturi care disturbă, întrerup sau afectează impulsurile electrice ale sistemului nervos putând modifica negativ comportamentul şi afecta funcţiile vitale[9].

Efectele concerete produse de aceste arme sunt numeroase, acestea fiind atât de natură psihică, cât şi de natură fizică. În editorialul Buletinului oamenilor de ştiinţă din domeniul atomic, din septembrie 1994 se fac următoarele precizări relativ la aceste efecte: "Multe dintre armele nonletale avute în vedere utilizează ultrasunete sau energie electromagnetică (unde electromagnetice - inclusiv laseri, microunde, radiaţii de radiofrecvenţă sau lumină vizibilă pulsatorie, având frecvenţa undelor cerebrale) pentru a produce efecte. Se consideră că aceste arme interferează cu procesele psihice (mintale), provoacă modificarea comportamentului şi a emoţiilor, pierderea conştiinţei, orbire temporară sau permanentă, dureri puternice, ameţeli, greaţă sau afectare severă a funcţiilor organelor interne, în foarte multe alte feluri. Marele interes manifestat în prezent în ceea ce priveşte tehnologiile pe bază de unde electromagnetice şi cele similare fac din adoptarea unui act normativ internaţional, care să interzică în mod expres aceste arme dezumanizante, o chestiune urgentă"[10].

Munca de cercetare în domeniul armelor ce folosesc unde electromagnetice a fost dezvoltată în aproape toate ţările industrializate, şi în special de către marile puteri, avându-se în vedere folosirea acestora în scopuri antiumane. În ciuda faptului că s-au publicat foarte rar articole care să trateze acest subiect şi că, în mod normal, asemenea informaţii sunt strict secrete, cercetările întreprinse în acest domeniu par a fi demonstrat că şi radiaţiile electromagnetice de slabă intensitate pot altera, în mod semnificativ, funcţionarea normală a celulelor vii[11].

La persoanele afectate de astfel de poluanţi întâlnim simptome şi de altă natură. Astfel, acestea au bătăi neregulate ale inimii (când puternice, când slabe), dereglări ale somnului, persoanele din jur par a le repeta identic gândurile pe care acestea le au şi au impresia că aud voci sau că aud microunde[12](fenomen denumit microwave hearing)[13]. Astfel de victime au fost, în general, catalogate ca fiind bolnave mintal. Nu suntem în măsură să susţinem că unele dintre ele nu ar suferi, într-adevăr, de boli psihice, dar, după cum şi specialiştii în domeniu declară, aceste efecte pot fi produse de aparatură emiţătoare de unde electromagnetice de o anumită frecvenţă şi intensitate, deci nu putem să excludem din start ipoteza că victime ale folosirii acestor arme există şi că pot fi discreditate prin încadrarea lor în rândurile bolnavilor psihici.

Prima ţară din lume care s-a exprimat pentru interzicerea armelor ce folosesc radiaţii electromagnetice (EMR) a fost fosta Uniune Sovietică, şi asta încă din anii '70. În contradicţie, SUA au trecut aceste arme sub tăcere, incluzându-le în categoria informaţiilor secrete încă din anii '60, şi au negat existenţa unor efecte produse de aceste arme până la începutul anilor '90. În anii '80, Pentagonul declara CNN-ului că subiectul armelor ce folosesc unde electromagnetice este încă prea delicat pentru a discuta despre el[14].

Datele despre programele ruseşti secrete de mind control au fost făcute publice ca urmare a dezmembrării Uniunii Sovietice. Un articol publicat în 1993, în Defence news, intitulat US explores russian mind-control technology, dezvăluie câteva dintre efectele produse de aceste arme: "Cunoscută sub denumirea de psihocorecţie prin sunete (psihocorecţie acustică), capacitatea de control al minţii şi de alterare (modificare) a comportamentului civililor sau militarilor ar putea fi dezvăluită, în curând, oficialilor americani din armată, cercetare şi politică (...) Iniţiată de către Departamentul de Psihocorecţie, înfiinţat de guvernul rusesc, şi de către Academia Medicală Moscovită, psihocorecţia prin sunete implică transmiterea unor ordine (îndemnuri), prin intermediul benzilor statice de sunete, către subconştientul individului, interferând cu alte procese psihice, pe care le tulbură"[15].

Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor Unite a pus în discuţie propunerea Rusiei[16] de a interzice armele ce folosesc EMR. Dintre acestea, un anumit tip de armă a fost descris de către guvernul Uniunii Sovietice, ca fiind "o armă cu radiaţii infrasonice, ce utilizează efectele nocive ale oscilaţiilor infrasonice asupra biocurenţilor creierului şi asupra sistemului nervos". Documentul continuă prin a sublinia că, "având în vedere rezultatele cercetărilor în privinţa efectelor produse de radiaţiile electromagnetice asupra «ţintelor» biologice, existenţa unor efecte nocive (dăunătoare) ale undelor de radiofrecvenţă, de pe o bandă foarte largă, asupra unor organe vitale ale omului (inima, creierul, sistemul nervos central) trebuie privită ca pe un fapt ferm stabilit, dovedit în mod cert. Aprecierile citate din literatura de specialitate de la nivel internaţional asupra pericolului potenţial de dezvoltare a unor noi arme de distrugere în masă se fundamentează pe rezultatele cercetărilor legate de aşa-numitele efecteatermale ale radiaţiilor electromagnetice asupra individului. Aceste efecte pot lua forma unor deteriorări grave, a unor disfuncţii ale organelor interne şi ale sistemelor organismului uman sau a unor schimbări în funcţionarea de ansamblu a organismului poluat"[17].

Faptul că radiaţiile electromagnetice pot produce efecte biologice atermale este deja o teorie demonstrată ştiinţific, ne mai fiind un subiect al speculaţiilor faptul că sistemele biomoleculare sunt sensibile la câmpurile electromagnetice de joasă frecvenţă. Un articol recent[18], atenţionează că "progresul realizat în ceea ce priveşte armele nonletale constă într-o interacţiune între individ şi undele de radiofrecvenţă care, în urma expunerii la acestea, poate provoca şi alte efecte decât cele termice putându-se semnala pierderea conştiinţei, spaimă, lipsă nejustificată de voinţă".

Una dintre dovezile solide că armele ce folosesc EMR (denumite şi arme de control al minţii) sunt luate în serios şi că au ajuns în atenţia comunităţii internaţionale este şi includerea acestora, alături de armele nucleare, biologice şi chimice, într-un document publicat, în anul 2002, de către Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării, anume 2002 Media Guide to Disarmament in Geneva[19]. Acest ghid încearcă să aducă în atenţia opiniei publice importanta problemă a dezarmării. Dar acest real semnal de alarmă nu este singurul. Există ţări ale căror legislaţii, chiar dacă într-un mod foarte timid, au încercat să reglementeze problema armelor ce folosesc EMR, pe care şi acestea le consideră capabile de poluare psihică, prin intermediul efectelor manipulatorii pe care le au.

Astfel, Duma de Stat a Rusiei a luat foarte în serios problema şi a propus spre adoptare o lege aSecurităţii individului (cetăţeanului) care reglementează folosirea mesajelor subliminale în clipurile publicitare, statutul sectelor pseudo-religioase şi prin care se doreşte impunerea controlului statului asupra oricărei aparaturi deţinute de persoane private, care ar putea fi folosită ca armăpsihotronică[20]. Preşedintele Comisiei care s-a ocupat cu realizarea proiectului de lege, domnul Vladimir Lopatkin, a declarat că "legea este una care se doreşte preventivă, astfel ca echipamentele ce există în prezent în laboratoarele de cercetare să fie foarte strict controlate, pentru a evita vânzarea acestora spre sectorul privat"[21]. De asemenea, Legea federală rusească ce reglementează regimul armelor (1998) interzice, printre altele, circulaţia armelor militare sau civile care folosesc radiaţii electromagnetice, infrasonice şi ultrasonice.

Recent, şi în Anglia a fost supusă dezbaterii o iniţiativă legislativă asemănătoare cu cea rusească. Astfel, Dennis Kucinich, membru în Camera Reprezentanţilor, a depus spre aprobare un proiect de lege asemănător[22]. Acest proiect propunea interzicerea plasării armelor în spaţiul cosmic, în special "a armelor psihotronice şi a celor de control al minţii". Unul dintre alineatele acestui proiect de lege prevedea sancţionarea situaţiilor în care unei persoane îi sunt afectate viaţa, sănătatea fizică sau psihică sau bunăstarea economică, prin utilizarea unor sisteme (terestre, de apă sau spaţiale) ce folosesc radiaţii electromagnetice, psihotronice, sonice sau alte energii care au ca ţintă populaţia în ansamblu sau cetăţeanul (individul), în scopul dirijării comportamentului, a manipulării sau a controlului minţii. În mod curios însă, în primăvara anului 2002, această secţiune a proiectului de lege a fost înlăturată, datorită îngrijorării că legea nu va fi adoptată[23]. Totuşi, având în vedere proiectul iniţial al legii, putem afirma că, până şi la nivel politic şi legislativ, se recunoaşte existenţa fenomenului poluării psihice (care are ca important element component acest fenomen al controlului minţii, al vicierii gândirii libere).

În ceea ce priveşte SUA, ţară ale cărei autorităţi sunt mult mai reţinute în privinţa acestui subiect, în 1998, a fost făcut public un raport al Organizaţiei Mondiale Împotriva Torturii[24], ce aminteşte şi acesta de existenţa unor arme ce folosesc microunde şi care ar fi fost testate pe subiecţi civili nevoluntari (fără acordul sau înştiinţarea subiectului-ţintă). De asemenea, autorii raportului îşi susţin afirmaţiile citând un memorandum interguvernamental al Casei Albe (27.03.1997), care stabilea anumite recomandări pentru interzicerea unor astfel de experimente secrete (pe subiecţi civili nevoluntari) şi care, indirect, recunoştea că este foarte posibil ca astfel de experimente să fi avut şi să mai aibă loc[25].

Cu toate acestea, considerăm că cel mai important şi cel mai pertinent act oficial este Rezoluţia Parlamentului European asupra Mediului, Securităţii şi Politicii Externe[26]. Proiectul[27] acestei rezoluţii pune în discuţie, în mod special, pericolele potenţiale ale utilizării armelor ce folosesc radiaţii electromagnetice. Textul final al rezoluţiei cheamă la "adoptarea unei convenţii internaţionale care să interzică, la nivel mondial, dezvoltarea, producerea şi răspândirea armelor ce pot fi folosite la manipularea fiinţelor umane"[28].

Concluzionând, trebuie să subliniem încă o dată ceea ce evidenţiază documentele mai-sus citate şi anume faptul că poluarea psihică exercitată de undele şi câmpurile electromagnetice este o realitate recunoscută cu îngrijorare până şi de Uniunea Europeană, dar de care nu se vorbeşte aproape deloc în doctrină şi faţă de care nu se ia aproape nici o măsură legislativă la nivelul legislaţiilor naţionale. Având în vedere toate argumentele aduse, considerăm utilă renunţarea la scepticismul exagerat al puterii legislative şi adoptarea unei legislaţii în măsură să rezolve o problemă socială atât de importantă. De asemenea, sperăm într-o anumită revizuire a gândirii formaliste a doctrinarilor, care să se reflecte în abordarea serioasă şi aprofundată a acestei probleme juridice cât se poate de importante.

4. Zgomotul

Auzul este o funcţie vitală pentru om, folosindu-i în supravieţuire şi comunicare. Totuşi, nu toate sunetele sunt dorite, ci există şi sunete nedorite sau zgomote (cum mai sunt denumite) ce sunt produse, în majoritatea cazurilor, de anumite activităţi umane (în principal, transport, industrie şi gospodărie). Zgomotul a fost definit[29] ca fiind un complex sonor nearmonios, supărător şi dezagreabil. S-a constatat că acesta are efecte nocive asupra urechii interne, asupra creierului şi a întregului organism[30].

Numărul de studii asupra poluării sonore în Europa este scăzut, datele în acest domeniu fiind destul de puţine. Totuşi, încă din anii '80, s-a stabilit că poluarea sonoră există, mai ales în marile oraşe şi că este într-o continuă creştere. În general, cauza răspândirii acestui fenomen este creşterea rapidă a volumului traficului rutier. În ţările europene industrializate, ca Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda sau Marea Britanie, dar şi Austria, Slovacia, Spania sau Elveţia, mai mult de 50% din populaţie este expusă la niveluri de zgomot produse de transportul rutier[31] mai mari de 55 dB[32] (decibeli), nivel la care fiinţa umană devine serios deranjată (iritată, enervată)[33].

Efectul de enervare, iritare, supărare pe care îl produce zgomotul este foarte greu de cuantificat, de apreciat după anumite limite precise, deoarece toleranţa indivizilor la nivelurile de zgomot şi la diferitele tipuri de zgomote variază considerabil. Anumite variaţii în ceea ce priveşte nivelurile de zgomot şi intensitatea acestora pot apărea de la o zonă a unui oraş la alta şi de la un moment la altul, astfel că largi variaţii se pot întâlni în aceeaşi zi, într-o săptămână sau într-un an[34].

Există grupuri care pot fi considerate mai sensibile în ceea ce priveşte efectele zgomotelor, grupuri cărora trebuie să li se acorde o atenţie specială (de exemplu, aşa sunt elevii, persoanele în vârstă, persoanele bolnave, aceste grupuri putând reprezenta chiar şi 30% din populaţie). Reacţiile acestor grupuri pot fi luate în considerare ca semnale de atenţionare în ceea ce priveşte efectele pe care ar putea să le aibă asupra altor grupuri de persoane expunerea la niveluri înalte de zgomot[35].

Cel mai des întâlnit efect produs de zgomot asupra fiinţei umane este starea de iritare, de enervare, înregistrându-se, în fiecare an, numeroase plângeri legate de o multitudine de tipuri de zgomote ce provoacă această stare. De asemenea, şi situaţiile în care intervine poluarea sonoră sunt diferite. Astfel, s-a demonstrat că parcurile şi grădinile publice sunt mult mai puţin folosite pentru recreere când nivelul zgomotului perceptibil în perimetrul acestora este mai ridicat[36].

O cercetare sociologică a determinat ierarhizarea surselor care produc iritarea (enervarea) prin intermediul poluării fonice. Aşa fiind, traficul rutier ocupă locul fruntaş (20% din populaţie), în timp ce traficul aerian este pe locul doi (11%), într-o astfel de ierarhizare. Zgomotul industrial (3%) şi cel provocat de traficul feroviar (1,2%) sunt şi ele prezente în acest "top", dar ocupă poziţii nu foarte importante[37]. Ceea ce trebuie să îngrijoreze este faptul că zgomotul din centrul marilor oraşe creşte cu 10 dB pe deceniu, conform unor studii în acest domeniu[38]. Ca urmare, şi procentul celor care vor acuza starea de iritare va creşte, cu siguranţă.

Încă nu s-a stabilit cu certitudine în ce mod şi cât de puternic afectează poluarea sonoră sănătatea umană şi starea de bine a individului, dar cunoştinţele acumulate până în prezent în acest domeniu ne îndreptăţesc să confirmăm existenţa efectelor nocive ale poluanţilor sonori asupra sănătăţii umane[39]. Se ştie sigur însă, că expunerea la niveluri fonice foarte mari produce pierderea auzului[40] şi fenomenul numit tinnitus sau acufenă[41]. Cazangii pierd, în 10 ani, 50% din acuitatea lor auditivă, iar în 20 de ani pierderea se ridică la 80%[42]. De asemenea, în Australia de exemplu, protecţia muncii recomandă ca un muncitor într-un mediu poluat fonic să nu aibă un program de lucru mai mare de 8 ore, la un nivel al zgomotului de maxim 85 dB, nivel care ar caracteriza o stradă cu trafic rutier intens.

Unul dintre cele mai întâlnite efecte ale zgomotului, pe timpul nopţii, este tulburarea somnului. Acest fenomen poate apărea şi fără ca persoana afectată să fie conştient de el, reflectându-se doar într-o stare de oboseală ulterioară. Dacă fenomenul de tulburare a somnului se permanentizează efectele psihologice ale acestuia sunt variate, cuprinzând insomnie, nervozitate, anxietate, depresii nervoase, care, cu timpul, se pot acutiza, devenind cronice. Pentru a asigura un somn lipsit de tulburări de acest gen este necesar ca intensitatea sunetelor nocturne să nu atingă limita de 55 dB[43].

Poluarea sonoră modifică ritmul cardiac şi pe cel respirator, provoacă creşteri ale presiunii cerebrale, probleme gastro-intestinale şi, după unii, este o cauză a arteriosclerozei. Potrivit datelor statistice aleCasei naţionale franceze de asigurări în caz de boală, în anul 1988, s-au identificat 1.269 afecţiuni provocate de zgomot. De asemenea, influenţe negative apar şi în ceea ce priveşte performanţa şi productivitatea în muncă (prin diminuarea capacităţii de concentrare şi atenţie). La funcţionarii de birou supuşi unor zgomote discontinue, erorile sunt cu 37% mai numeroase decât de obicei. La muncitorii manuali scade randamentul cu 33%, începând cu cea de-a patra oră de muncă, într-o uzină în care funcţionează un ciocan pneumatic[44].

E necesar să precizăm faptul că această poluare fonică are efecte negative şi în plan material (economic). Astfel, în zonele locuibile, costul chiriei sau al unei locuinţe scade cu cât poluarea fonică este mai ridicată. De asemenea, aceste efecte în plan material se regăsesc şi în cazul bolilor provocate de poluarea fonică, al diminuării productivităţii muncii sau al ratei ridicate a accidentelor, datorate tulburării somnului[45]. E drept, aceste efecte sunt mai greu de cuantificat, dar ele există în mod cert. O încercare de acest gen s-a făcut în Franţa, unde s-a constatat că zgomotul duce la pierderea a 200 de milioane de ore de muncă, pe plan naţional, adică mai mult decât pierderile pricinuite de totalitatea bolilor profesionale. Cât despre costul economic şi social al daunelor provocate de sonoritatea nocivă (accidente de muncă, retardări şcolare sau depreciere financiară a proprietăţilor), acesta a fost evaluat, în 1983, la aproximativ 100 miliarde de franci[46].

Aeroporturile sunt, în ierarhia prezentată mai sus, a doua sursă de poluare sonoră. Un studiu privind aeroporturile din Germania a relevat un fapt îngrijorător şi anume că numărul persoanelor expuse la niveluri de zgomot relativ mari (între 67 şi 75 dB) a crescut simţitor în decada analizată (1981-1990) şi anume, de la 500.000 de persoane s-a ajuns la 610.000 (în cazul pragului de 67 dB) şi de la 100.000 de persoane s-a ajuns la 122.000 (în cazul pragului de 75 dB)[47]. De asemenea, studiile ştiinţifice au arătat că persoanele care locuiesc în apropierea aeroporturilor sau a drumurilor cu trafic intens au o frecvenţă mai mare a durerilor de cap, iau mai multe somnifere sau sedative, sunt predispuşi la accidente uşoare şi apelează mai des la tratament psihiatric. În Olanda, s-a constatat că cel puţin 42.000 de locuinţe sunt supuse unei poluări sonore severe. Sursa acesteia: aeroportul Schiphol din Amsterdam. În 1990, autorităţile aeroportului au luat măsuri pentru a reduce efectele acestei poluări. Astfel, unele locuinţe au fost mutate, altele au fost izolate fonic. La aeroportul Orly din Paris, au fost impuse restricţionări asupra zborurilor de noapte, iar pentru avioanele mai zgomotoase au fost percepute taxe mai mari. În unele aşezări (Osaka, Hong-Kong, Seul), autorităţile au redus poluarea sonoră, deviind trasele curselor aeriene în aşa fel încât acestea să treacă pe deasupra golfurilor şi a coastelor oceanului, nu pe deasupra locuinţelor. Rata mortalităţii, a îmbolnăvirii de cancer sau de astm este mult mai ridicată la persoanele ce locuiesc în apropierea aeroporturilor. Copiii care locuiesc în aceste zone au tensiunea arterială ridicată, sunt mult mai stresaţi şi le este mult mai dificil să înveţe să citească[48].

Cel mai mare procentaj al populaţiei expuse la poluarea sonoră, produsă de traficul feroviar, îl întâlnim în Slovacia şi Elveţia, deoarece, în aceste ţări, datorită reliefului specific, căile ferate trec prin zonele în care sunt concentrate majoritatea aşezărilor umane. Măsurile luate pentru reducerea poluării având ca sursă traficul feroviar s-au evidenţiat prin introducerea unor cortine (perdele) de protecţie de-a lungul căilor ferate. Dar, având în vedere introducerea trenurilor de mare viteză în Franţa, Germania şi Spania şi, în curând, şi în Olanda, Belgia şi Marea Britanie, se estimează că numărul de persoane expuse la o astfel de poluare va creşte. S-a constatat, totuşi, că poluarea sonoră rezultată din traficul feroviar nu este considerată a fi la fel de deranjantă ca cea rezultată în urma traficului rutier şi este considerată a fi, pe timp de noapte, cea mai puţin iritantă, deranjantă[49].

Activităţile industriale generatoare de poluare sonoră sunt numeroase, incluzând atât micile ateliere sau industria uşoară, cât şi fabricile sau industria grea. Expunerile la niveluri de zgomot mai mari de 75 dB sunt rare, în general aceste niveluri nedepăşind 55 dB. Totuşi, aceasta nu înseamnă că zgomotul provocat de activităţile industriale este un poluant neglijabil, ci, dimpotrivă, persoanele expuse la astfel de zgomote pot fi cât se poate de deranjate (iritate) şi de afectate în ceea ce priveşte starea de bine, de confort[50].

Literatura de specialitate[51] include printre sursele de poluare sonoră şi activităţile recreative. Cu anumite rezerve referitoare la includerea tuturor activităţilor recreative zgomotoase în categoria poluanţilor sonori, acceptăm că unele activităţi de acest gen pot juca rol de poluanţi sonori. Dar acestea devin poluanţi doar în măsura în care depăşesc o anumită limită temporală şi/sau a intensităţii sunetului. Astfel, un concert în aer liber, în apropierea unor locuinţe, într-un moment festiv, nu poate fi considerat a fi o sursă de poluare sonoră. Dacă însă, acesta depăşeşte limita temporală general-admisă sau pe cea a intensităţii sunetului, poate fi inclus în categoria poluanţilor sonori. Considerăm că zgomotele produse de copii, în locurile rezervate acestora pentru recreere, joacă sau distracţie, nu pot fi catalogare, în nici o situaţie, ca fiind surse de poluare sonoră. Asta pentru că nu întrezărim nici o situaţie reală în care astfel de subiecţi ar avea potenţialitatea de a produce o poluare fonică demnă de luat în seamă ca factor poluant real. De regulă, astfel de subiecţi nu au o capacitate reală de a deveni factori poluanţi, astfel încât ne considerăm îndreptăţiţi să nu-i încadrăm printre posibilele surse de poluare fonică (sonoră).

Pentru a evidenţia cât se poate de clar faptul că poluarea sonoră este o problemă actuală şi de importanţă majoră, vom cita în continuare o statistică realizată la nivel european, ce are ca subiect expunerea populaţiei europene la diferite niveluri de zgomot. Astfel, aproximativ 450 milioane de persoane (65% din populaţia Europei) sunt expuse 24 din 24 de ore unui nivel de zgomot de 55 dB, poluare ce provoacă iritare şi tulburare a somnului; aproximativ 113 milioane de persoane (17% dintre europeni) sunt supuse unui nivel al poluării sonore de 65 dB, nivel de zgomot ale cărui efecte sunt cât se poate de serioase; în fine, aproximativ 9,7 milioane de europeni (1,4% din populaţia Europei) sunt expuşi unui nivel al poluării sonore considerat inacceptabil, anume 75 dB.

La nivelul ţărilor membre ale OECD[52] există un acord în ceea ce priveşte nivelul de zgomot admis. Acesta nu trebuie să depăşească 65 dB, pe timp de zi. Comisia Europeană a statuat, în a cincea ediţie aEnvironmental Action Programme, că "nici o persoană nu trebuie expusă la niveluri de zgomot ce pot pune în pericol sănătatea personală şi calitatea vieţii sale". Ca urmare a acestui deziderat, s-au impus, prin acest program, următoarele limite pentru nivelurile de zgomot nocturn: expunerea populaţiei la un nivel al zgomotului mai mare de 65 dB trebuie evitată, dar, dacă se depăşeşte acest prag, este interzis a se atinge pragul de 85 dB; persoanele expuse la un nivel al zgomotului cuprins între 55 şi 65 dB nu trebuie să sufere o creştere a acestui nivel (de exemplu, într-o zonă cu un nivel al zgomotului de 56 dB, construirea unei fabrici ce ar ridica acest nivel la 58 dB nu este de dorit); persoanele expuse la un nivel al zgomotului de 55 dB sau mai mic nu trebuie să suporte o creştere a acestui nivel peste 55 dB[53].

Măsurile de reducere a zgomotului (a poluării sonore) sunt împărţite în două categorii: a) măsuri legale (care se impun prin lege) şi b) măsuri ce ţin de tehnologie.

În prima categorie ar intra următoarele măsuri: definirea limitelor sau a valorilor-etalon în ceea ce priveşte nivelurile de zgomot acceptate pentru perioada nocturnă şi pentru cea diurnă şi stabilirea unor criterii general-acceptate pentru măsurarea zgomotului (a poluării sonore); stabilirea unor zone-limită pentru zgomot, de-a lungul rutelor de trafic şi în jurul aeroporturilor şi a instalaţiilor industriale; stabilirea unor norme ce trebuie respectate în situaţiile în care există mai multe surse poluante (situaţia aşa-numitului amestec de zgomote); emiterea unor norme care să prevadă nivelul maxim admis al emisiilor sonore provenite din diferite surse; stabilirea celor mai potrivite metode de măsurare a poluării sonore; stabilirea unor cerinţe minime de izolare fonică a locuinţelor; limitarea vitezei sau a accesului anumitor tipuri de vehicule în anumite zone.

În cea de-a doua categorie de măsuri am putea aminti: orientarea şi construirea locuinţelor (a clădirilor de locuinţe) în aşa fel încât să fie cât mai bine protejate de poluarea fonică; reducerea emisiilor poluante prin dotarea produselor fabricate cu tehnologii noi (în special, cele ce privesc echipamentele motorizate), ce diminuează sau înlătură aceste emisii; aplicarea de măsuri ce reduc zgomotul, prin obstrucţionarea căii de transmitere a acestuia (cortine de protecţie); izolarea fonică a clădirilor de locuinţe sau montarea de geamuri izolatoare fonic; îmbunătăţirea managementului traficului[54].

Cei aproximativ 113 milioane de europeni (adică aproape o cincime din populaţia Europei), ce sunt expuşi unei poluări fonice capabile să producă efecte negative serioase asupra sănătăţii populaţiei poluate, constituie o importantă problemă de rezolvat. Dezvoltarea economică a ţărilor central şi est-europene este susceptibilă de a îngreuna rezolvarea acesteia, datorită traficului rutier aflat în continuă creştere (poluarea sonoră produsă de acesta fiind problema prioritară de rezolvat). Doar eforturile concentrate la nivel tehnologic şi la nivelul politicilor de mediu adoptate sunt în măsură să îmbunătăţească situaţia actuală, inversând orientarea actuală a nivelurilor poluării. Elementele cerute pentru stabilirea unei strategii de succes în ceea ce priveşte controlul poluării sonore sunt cunoscute, dar anumite eforturi mai trebuie făcute la nivelul legislaţiilor naţionale şi a celei europene, pentru a institui şi întări legislaţia privitoare la poluarea fonică[55].

În mod relativ surprinzător, legislaţia internă reglementează, într-un mod foarte precis, această sursă de poluare.

Astfel, Legea nr. 137/1995 a protecţiei mediului, modificată substanţial prin OUG nr. 91/2002, cuprinde o serie de astfel de reglementări[56]. În primul rând, art. 43 (1), lit. d) însărcinează autoritatea centrală pentru protecţia mediului[57] cu "elaborarea normelor tehnice şi a regulamentelor de aplicare ce privesc pragul fonic şi reglementările pentru limitarea zgomotelor". Apoi, art. 47, lit. e) prevede în sarcina persoanelor juridice obligaţia de "a asigura măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, de a verifica eficienţa acestora şi de a pune în exploatare numai pe cele care nu depăşesc pragul fonic admis". În al treilea rând, art. 61, lit. f) stabileşte obligaţia consiliilor locale "de a reglementa, inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor cu predominanţa spaţiilor de locuit, zone destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului".

În fine, în domeniul sancţiunilor, Legea nr. 137/1995 modificată prevede, în art. 85, lit. f), că "producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană" constituie infracţiune[58] şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 75.000.000 lei. Această infracţiune este prevăzută şi de noul Cod penal, în art. 402, însă limitele pedepsei sunt 

mai mici: de la 3 luni la un an sau zile amendă[59].

În afară de Legea nr. 137/1995, există şi alte acte normative ce reglementează problema poluării fonice. Unul dintre cele mai importante este Ordinul nr. 536 (din 23.06.1997) pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei ce conţine o serie de reglementări care acoperă problema poluării fonice. Astfel, art. 4 al acestui ordin prevede că "unităţile de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot (...), se amplasează în clădiri separate, la distanţa de minimum 15 metri de ferestrele locuinţelor". De asemenea, art. 6, lit. a) precizează expres că "în zonele de odihnă şi recreere se interzice amplasarea intreprinderilor care, prin activitatea lor, produc zgomot". Art. 8 al actului normativ amintit continuă prin a dezvolta normele de protecţie a populaţiei. Astfel, se precizează în cuprinsul articolului că "între intreprinderile industriale, care pot polua factorii de mediu sau produce zgomot şi vibraţii, şi teritoriile protejate învecinate, se asigură zone de protecţie sanitară. Prin teritorii protejate se înţelege: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreere, instituţiile social-culturale şi medicale, precum şi unităţile economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiţi de impurităţi". Acelaşi act normativ precizează (art. 9) că nocivităţile ce afectează fiinţa umană (fiind amintit aici şi zgomotul) "nu vor putea depăşi limitele maxime admisibile de standardele de stat în vigoare". Art. 15 reglementează protejarea de poluarea sonoră a unor unităţi ce necesită protecţie specială, cum ar fi: spitalele, centrele de sănătate, creşele, grădiniţele, şcolile, bibliotecile, muzeele, care "se vor amplasa în aşa fel încât să li se asigure o zonă de protecţie de minimum 50 metri faţă de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de zonele urbane aglomerate".

Unul dintre cele mai importante articole ale Ordinului nr. 536/1997, în ceea ce priveşte reglementarea poluării sonore, este art. 17. Acesta face, în cele trei alineate ale sale, următoarele precizări: "(1) Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot (...) se va face în aşa fel încât, în teritoriile protejate, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 metri de peretele exterior al locuinţei şi la 1,5 metri înălţime de sol să nu depăşească 50 dB şi curba de zgomot 45. În timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul zilei. (2) Pentru apartamente, nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB şi curba de zgomot 30, în timpul zilei; în timpul nopţii (orele 22,00-6,00), nivelul echivalent continuu trebuie redus cu 10 dB faţă de valorile din timpul zilei. (3) Pentru şcoli (săli de clasă), nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat în interiorul clasei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB şi curba de zgomot 30. Aceste valori sunt obligatorii şi pentru alte unităţi de învăţământ şi biblioteci".

De asemenea, actul normativ în discuţie reglementează şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de către mijloacele de transport pentru a evita producerea poluării sonore. Astfel, "la amenajarea traseelor mijloacelor de transport în comun, se va ţine seama de următoarele necesităţi privind menţinerea sănătăţii populaţiei: a) alegerea traseului se va face astfel încât acesta să nu parcurgă zone cu obiective protejate (locuinţe, parcuri, locuri de odihnă, de studiu, asistenţă medicală, îngrijirea copiilor şi bătrânilor etc.), iar dacă acest lucru este inevitabil din considerente urbanistice, se vor păstra distanţe, stabilite prin studii de impact, între aceste trasee şi obiectivele protejate; c) amenajarea traseelor se va face în aşa fel încât să se reducă la minimum impactul poluanţilor asupra sănătăţii publice (linii de tramvai insonorizat, pavimente din materiale care să nu producă zgomot)"[60]. Se mai precizează (art. 98) că la construcţia şi amenajarea mijloacelor de transport în comun, se vor lua măsurile necesare pentru reducerea la minimum a emisiilor de zgomot şi de vibraţii, produse prin funcţionarea acestora. În fine, mai trebuie amintit că acest Ordin al Ministerului Sănătăţii stabileşte norme de diminuare a poluării sonore şi în cazul transporturilor feroviare, navale şi al construcţiilor de autostrăzi[61].

După cum precizam anterior în acest subcapitol, unele activităţi recreative pot fi considerate generatoare de poluare sonoră. În legislaţia românească, un astfel de caz a fost reglementat prinOrdinul 354[62] (din 31.07.2001), privind unele măsuri de reducere a poluării fonice în staţiunile turistice din zona litoralului Mării Negre şi în celelalte staţiuni balneoclimatice care precizează, în primul său articol, că: "În staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în sezonul estival 2001, programul de funcţionare a discotecilor în aer liber şi a celorlalte unităţi de alimentaţie pentru turism, cu activităţi muzicale în spaţii deschise, se va stabili astfel încât să nu depăşească ora 1,00 noaptea". Deşi a fost un act normativ îndelung contestat de un anumit segment de vârstă al opiniei publice, chiar şi având în vedere exceptarea staţiunii Costineşti de la prevederile acestei norme, bunul-simţ ne îndeamnă să considerăm acest ordin al Ministerului Turismului a fi unul care răspunde dorinţei de linişte (necesară unui concediu) a unui anumit segment de vârstă.

Un ultim act normativ la care am dori să facem trimitere este Hotărârea de Guvern nr. 672[63](din 19.07.2001), privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer. Aceasta stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele electrocasnice[64] comercializate, în ceea ce priveşte nivelul zgomotului admis spre a fi emis de către acestea. Astfel, articolul 3 precizează standardul în conformitate cu care se face aprecierea nivelului de zgomot şi faptul că informaţia privind nivelul de zgomot transmis prin aer trebuie să fie înscrisă pe eticheta produsului şi în documentaţia tehnică însoţitoare.

Prezenţa reglementărilor ce privesc poluarea sonoră într-un număr destul de mare de acte normative interne ne bucură şi ne întăreşte convingerea că şi celelalte categorii de poluanţi psihici, vor face, cât de curând, obiectul unor acte normative interne de nivel european.

5. Stresul[65]

Stresul este un cuvânt de origine engleză, folosit pentru prima dată de către H. Selye, în 1936, pentru a desemna "starea în care se găseşte un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenţi sau condiţii care pun în pericol mecanismele sale homeostatice"[66]. Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte stresul ca fiind o stare de încordare sau tensiune neuropsihică, un ansamblu de perturbaţii organice şi psihice provocate de factori agresori variaţi, un ansamblu de reacţii fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere şi să-şi menţină echilibrul de bază. Este numit agent stresant orice factor susceptibil de a distruge echilibrul organismului, fie el factor de origine fizică (traumatism, frig), chimică (otravă, noxe), infecţioasă sau psihologică (emoţie, zgomot).

După cum subliniază şi literatura de specialitate[67], în ultimii 20-30 de ani, schimbări importante s-au produs în Europa în ceea ce priveşte calitatea mediului urban. În ciuda progreselor realizate în direcţia diminuării poluării apei şi a aerului, există semne că poluarea psihică cauzată de stres se află într-o continuă creştere. Principalele preocupări ale oraşelor europene sunt nivelul de poluare a aerului, nivelul poluării sonore şi blocajele traficului rutier[68]. Spaţiile de recreere şi zonele verzi sunt sub o continuă ameninţare, fiindcă mediile urbane se dezvoltă continuu, fapt ce necesită noi spaţii pentru construirea de imobile. Spaţiul rezervat construcţiilor este, în general, limitat, fapt ce duce, la un moment dat, la diminuarea spaţiilor verzi sau de recreere la care se renunţă în favoarea noilor construcţii, apelându-se la argumentul economic, care, în opinia noastră, nu este, în mod necesar, argumentul suprem, dacă viaţa cetăţeanului şi calitatea acesteia nu sunt avute în vedere. De asemenea, calitatea vieţii în mediul urban este afectată şi de deteriorarea clădirilor, a infrastructurii şi a peisajului urban. Pe de altă parte, oraşele folosesc o cantitate impresionantă de resurse şi produc cantităţi din ce în ce mai mari de emisii şi deşeuri, împovărând în mod semnificativ mediul local şi cel global. Toate aceste probleme reprezintă nişte semnale de de alarmă asupra existenţei unei crize ecologice mult mai profunde decât se crede, semnale care cer, în mod imperios, o regândire a modului actual de organizare şi dezvoltare a mediului urban[69].

Simptomele poluării psihice provocate de stresul urban devin evidente dacă examinăm calitatea mediului urban şi efectele acesteia asupra sănătăţii şi calităţii vieţii populaţiei din mediul urban. Cauzele stresului urban pot fi înţelese numai dacă analizăm modul în care oraşele sunt administrate şi modul în care organizarea actuală a spaţiului intravilan (planificarea urbanistică) afectează mediul urban, deteriorându-l. Calitatea mediului urban este rezultatul interacţiunii între o sumă de variabile interdependente, pe de o parte şi între activităţile unui oraş şi structura acestuia, pe de altă parte.

Impactul activităţilor urbane asupra mediului urban nu rezultă din însumarea efectelor produse de diferiţi factori, astfel că, deşi în mediul urban locuitorii sunt expuşi simultan mai multor tipuri de poluare (a apei, a aerului, a solului, de natură fonică, de natură electromagnetică), efectul poluator final nu este cuantificat prin însumarea acestor factori, ci reliefează o acţiune conjugată, întrepătrunsă, rezultantă a acestora. Nu putem nega însă, că existenţa mai multor factori poluanţi afectează mult mai puternic calitatea mediului, a vieţii populaţiei urbane[70].

Stresul urban este o rezultantă a mai multor factori poluanţi conjugaţi. Cei mai des întâlniţi astfel de factori sunt a) aerul poluat, b) zgomotul[71] şi c) aglomeraţia creată de traficul rutier (în special, blocajele traficului rutier). Aceşti factori sunt, în mod evident, în strânsă legătură cu schimbările rapide ale stilului de viaţă urban şi creşterea numărului de activităţi urbane, lucruri petrecute în ultimii 20-30 de ani. De asemenea, poluarea atmosferei, poluarea fonică şi aglomeraţia în trafic sunt în strânsă legătură. Astfel, poluarea aerului se datorează, în principal, traficului şi industriei, două dintre cele mai mari consumatoare de energie şi, implicit, de combustibili fosili (importanţi poluatori). De asemenea, zgomotul este şi el o consecinţă a traficului intens şi a industriei, principalele surse generatoare de poluare fonică. Prin urmare, traficul rutier urban stă, în mare măsură, la baza celorlalţi doi factori poluanţi generatori de stres (poluarea aerului şi zgomotul). Aşadar, problema traficului rutier este prima căreia trebuie să i se găsească soluţii viabile. Rezolvarea acesteia ar duce la diminuarea considerabilă a poluării atmosferice şi fonice, ceea ce, la rândul ei, ar duce la diminuarea stresului urban.

Cauză a stresului urban poate fi şi mediul de viaţă (locuinţa). Astfel, s-a constatat că locuinţele din blocurile cu multe etaje şi apartamente, slab luminate natural, cu încăperi prea mici, sunt considerate un factor de stres. Acest fapt se explică prin aceea că majoritatea oamenilor simt nevoia de a avea un spaţiu personal, un teritoriu propriu, potrivit pentru o viaţă adecvată, necesitate pe care anumite locuinţe nu o îndeplinesc aproape deloc[72].

Stresul zilnic se regăseşte printre cauzele provocatoare de boli mintale. Astfel, un studiu efectuat în SUA a arătat că din 72 de persoane care şi-au pierdut economiile destinate pensionării, din cauza falimentelor băncilor, 21 (deci 29% din total) au suferit depresii majore în următorii doi ani. De asemenea, specialiştii au avertizat că aglomerările urbane pot contribui la înmulţirea anxietăţilor pe care o persoană le poate avea. În fine, s-a arătat că, în plan grafic, a trăi în New York este echivalent cu a fuma 38 de ţigări/zi (nu numai din punctul de vedere al poluării aerului, ci având în vedere toţi ceilalţi factori poluanţi care afectează starea de sănătate a individului, pe ansamblu)[73].

La nivelul legislaţiei interne, acest gen de poluare a fost reglementat, chiar dacă într-un mod destul de timid, printr-o serie de acte normative. Acestea nu fac trimitere la stres, dar au în vedere protejarea populaţiei de eventualele activităţi sau factori ce le-ar putea crea un anumit disconfort. În această direcţie conţin prevederi Legea nr. 137/1995[74] modificată, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 ce face referire la normele de igenă şi condiţiile de viaţă ale populaţiei[75] şi Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 803/2001, care enumeră bolile profesionale ce pot apărea în urma desfăşurării activităţii profesionale într-un mediu ce predispune la stres.

Cu toate acestea, considerăm că legislaţia actuală nu este suficientă (nici cantitativ, nici calitativ) pentru a răspunde problemei majore a stresului cauzat de diverşi factori, stres ce afectează gravsănătatea fiinţei umane, în unele cazuri având efecte mult mai nocive decât alţi poluanţi. De aceea, considerăm că şi acest aspect al poluării psihice a fiinţei umane trebuie privit cu multă seriozitate de către legiuitorul român, seriozitate ce trebuie să se concretizeze, cât de curând, într-o serie de acte normative menite, dacă nu să rezolve, cel puţin să diminueze efectele negative ale stresului ca factor poluant.

6. Informaţiile nocive, dăunătoare, false, manipulatorii

Ne simţim obligaţi să oferim o explicaţie a fenomenului de poluare cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii. În general, poluarea fiinţei umane presupune afectarea, mai mult sau mai puţin gravă, a sănătăţii acesteia. Sănătatea unei persoane are o dublă natură: fizică şi psihică. Sănătatea psihică a persoanei presupune o stare de bine psihic, stare ce nu trebuie viciată în nici un fel. După cum am văzut anterior, prin anumite unde (radiaţii) sau câmpuri electromagnetice, prin zgomot sau prin stres această stare poate fi modificată în mod negativ, alterând-o mai mult sau mai puţin, determinând în final apariţia unor stări nesănătoase sau a unor boli ale psihicului. Ca în cazul poluării prin intermediul undelor electromagnetice, în cazul căreia putem avea de a face cu o viciere a libertăţii de gândire sau acţiune, şi în cazul poluării cu informaţii nocive, dăunătoare, false, manipulatorii avem de a face cu o viciere a libertăţii de gândire şi acţiune, prin modificarea comportamentului, prin inducerea unui anumit comportament, a unei anumite atitudini, deseori nocivă pentru persoana în cauză, dar şi pentru alte persoane, sau prin determinarea apariţiei unui comportament dăunător pentru propria persoană sau pentru colectivitatea din care face parte individul în cauză. În concret, considerăm că anumite informaţii prezentate, în special, în mass-media scrisă şi audio-vizuală au capacitatea de a afecta anumite persoane, cărora pot să le influenţeze comportamentul în mod negativ, datorită nocivităţii sau falsităţii informaţiilor prezentate.

Ulterior schimbării de regim politic din decembrie 1989, datorită câştigării de către mass-media a libertăţii de exprimare numărul de mijloace de comunicare în masă a crescut şi, direct proporţional, a crescut şi numărul categoriilor de informaţii prezentate de către acestea. Departe de a contesta un drept fundamental la exprimare liberă, pe care, la rându-ne ni-l exercităm, punem totuşi sub semnul întrebării întinderea acestui drept, considerând că aceasta ar trebui grăniţuită pe considerentul protejării sănătăţii psihice a individului. Astfel, printr-un evident abuz de drept (la liberă exprimare), majoritatea mijloacelor de comunicare în masă poluează psihicul uman cu informaţii (percepute auditiv şi vizual) nocive şi dăunătoare. Includem între acestea imaginile violente prezentate în jurnalele de ştiri, în filme sau emisiuni de gen, care, repetate obsesiv, zilnic, pot induce stări de psihic nesănătoase, disconfort psihic (având în vedere că puţini oameni simt plăcere la vederea unor imagini violente, a necazurilor semenilor sau a prezentării repetate a unor infractori). De asemenea, aceste imagini (repetate cu o frecvenţă foarte mare) pot genera modificări comportamentale negative, ce pot duce la apariţia unor efecte negative serioase asupra vieţii personale a poluatului sau asupra vieţii comunităţii din care acesta face parte.

Efectele produse de acest tip de informaţii variază de la caz la caz şi sunt variate: dezangajarea de la muncă, lipsa nejustificată de voinţă, complacerea într-o situaţie parazitară, considerarea faptului că viaţa nu merită trăită, că este inutilă, neputând fi îmbunătăţită calitativ, oricât de mare ar fi efortul personal sau cel al colectivităţii (locale sau naţionale). Aceste stări sunt, de regulă, generate de ştirile care prezintă, în mod exagerat, faptul că majoritatea cetăţenilor au comportamente parazitare, infracţionale, omiţând prezentarea celor ce se abat de la acest tipar negativ (a persoanelor cinstite, de succes). În această direcţie s-a exprimat şi o opinie[76] cât se poate de avizată.

Astfel, ne este prezentat un model explicativ al comparării descendente a satisfacţiei. Modelul ia în calcul influenţa mass-media asupra societăţii, pornind de la premisa următoare: cunoaşterea individului referitoare la stările de satisfacţie ale membrilor unor grupuri sociale mai largi este, în primul rând, mediată de mijloacele de comunicare în masă. Acestor medii li se atribuie o funcţie de ierarhizare, de alegere, de ordonare şi prezentare a informaţiei şi, prin aceasta, de construire a unei imagini a actualităţii. Rolul media este de a stabili pentru opinia publică şi pentru dezbaterea publică, subiectele şi temele prioritare, şi totodată o ordine ierarhică a acestora. Viaţa cotidiană a individului este relativ săracă în evenimente traumatizante sau catastrofale, cel puţin în decursul unei perioade scurte de timp. Acelaşi lucru se petrece şi în legătură cu instanţele apropiate (familie, vecini, colegi, prieteni). În schimb, experienţa cognitivă referitoare la membrii localităţii, şi mai ales ai ţării în care trăieşte este, mai degrabă, mediată, rolul cel mai important avându-l mijloacele de comunicare în masă. Dar caracteristica definitorie a mediilor de informare contemporane este de a prezenta evenimente problematice, negative. Aglomerarea acestor tablouri într-un spaţiu restrâns creează imaginea unei lumi catastrofice. Prin urmare, individului i se sugerează că toţi ceilalţi membrii ai comunităţii sunt, în mod obligatoriu, mai nemulţumiţi. Este însă la fel de adevărat că, mai ales în ultimii ani, mass-media zugrăveşte un tablou tot mai sumbru al societăţii româneşti. Asistăm, pe alocuri, la o iremediabilă blazare naţională, demersurile presei fiind manifestări a ceea ce putem numi o "cultură a lamentaţiei"[77].

În această ordine de idei, legislaţia românească, deşi săracă în acest domeniu, cuprinde două acte normative protecţioniste[78], ce interzic mass-mediei promovarea sau stimularea, în orice situaţie sau prin orice mijloc, a unor comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei, dăunătoare sănătăţii mediului sau a unor comportamente imorale[79]. O atenţie specială este acordată dezvotării psihice şi fizice a minorilor, care se vrea protejată prin intermediul actelor normative menţionate. Astfel, art. 32 al Legii nr. 504/2002 precizează că: "Publicitatea şi teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să nu fie adresate minorilor sau să nu prezinte minori consumând băuturi alcoolice; b) să nu stabilească o legătură între consumul de alcool şi îmbunătăţirea calităţilor fizice, psihice sau a abilităţii în conducerea de vehicule; c) să nu sugereze că prin consumul de alcool se pot obţine performanţe sociale sau sexuale; d) să nu sugereze că alcoolul are calităţi terapeutice sau că acesta este stimulent, sedativ sau mijloc de rezolvare a problemelor personale; e) să nu încurajeze consumul exagerat de alcool şi să nu pună într-o lumină negativă consumul moderat sau abţinerea de la consumul de băuturi alcoolice; f) să nu prezinte drept o calitate conţinutul ridicat în alcool al băuturilor". De asemenea, art. 39 al aceluiaşi act normativ prevede că: "(1) Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată. (2) Difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective".

Tot aşa, Decizia nr. 57/2003 a CNA prevede că: "Sunt interzise în intervalul orar 6,00-22,00 anunţurile promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii"[80]. Acelaşi act normativ, în art. 29, interzice "difuzarea producţiilor şi a videoclipurilor muzicale care încurajează consumul de droguri sau care sugerează că drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viaţă".

Informaţiile false şi manipulatorii fac şi ele parte dintre poluatorii psihici avuţi în vedere. Într-o formă foarte timidă, legislaţia română reglementează problema acestora, în art. 3 al Legii nr. 504/2002 a audiovizualului. Astfel, textul de lege prevede că: "(2) Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă (s.n.) a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor (s.n.); (3) Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate revine, în condiţiile legii, radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz". Aşadar, după cum reiese şi din textul de lege, mass-media este responsabilă pentru caracterul corect şi adevărat al informaţiilor prezentate de către aceasta, fiindu-i interzisă orice formă de inducere în eroare sau manipulare, în scopul îngrădirii libertăţii de formare liberă a opiniilor sau pentru favorizarea apariţiei unui comportament dirijat, nociv pentru persoana în cauză sau pentru comunitate. De altfel, Codul penal român, în art. 1681, consideră infracţiune[81] comunicarea de informaţii false, pedepsind această faptă cu închisoare de la 1 la 5 ani. Este adevărat însă, că prevederea legală în cauză face referire doar la informaţiile false ce sunt de natură a aduce atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României. E evident că o reglementare mult mai riguroasă a acestei probleme (răspândirea de informaţii false şi manipulatorii) este mai mult decât necesară.

O situaţie notorie în care presa a răspândit informaţii false, manipulatorii şi deosebit de nocive este perioada anilor 1990-2000, în care a existat un val puternic de informaţii mistico-escatologice, ce prezentau minuni inexistente în realitatea obiectivă, apocalipse care urmau să vină, dar care nu s-au produs nici până în zilele noastre, superstiţii şi vrăji ale unor persoane ignorante sau bolnave psihic. Toate acestea au dezangajat de la muncă persoanele ce le-au perceput ca adevărate, afectându-le psihic, datorită încărcăturii emoţionale (au generat spaimă, stări de anxietate, de lipsă de voinţă, au generat chiar şi crime cu substrat religios - a se vedea cazurile în care justificarea crimei se rezuma la faptul că victima era percepută ca fiind un personaj mitologic negativ - Satana, Dracul etc.).

Pe tema prezentării în presă a informaţiilor false sau manipulatorii[82] au apărut o serie de cărţi de specialitate[83] ale căror subiecte sunt prea vaste pentru a fi dezvoltate aici. Am făcut însă această precizare pentru a arăta că legislativul are un anumit suport în literatura de specialitate pentru a reglementa această problemă. De altfel, un pas timid a fost făcut prin art. 27 (3) al Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, care prevede că "tehnicile subliminale sunt interzise în publicitate şi teleshopping". Din nou avem de a face, ca şi în cazul mind control-ului prezentat anterior, cu o recunoaştere indirectă a unei probleme tabú pentru dezbaterile legislative din multe state europene.

Problema poluării psihice prezentate este, după cum se poate deduce, la o atentă citire, una de actualitate şi cât se poate de stringentă. Chiar dacă prezentarea acesteia a fost una mai mult de natură ştiinţifică, considerăm că e necesar a se pune în discuţia doctrinei interne şi internaţionale rezolvarea pe cale legislativă a acesteia. De aceea, doctrina trebuie să-şi îndeplinească rolul de antemergător şi să propună, prin cât mai multe tratări şi discuţii pe marginea acestui subiect, măsurile ce trebuie luate pentru a soluţiona, pe cât posibil, o asemenea problemă a societăţii în care cu toţii trăim.

[1] Aceste acte normative vor fi enumerate în cele ce urmează pentru fiecare poluant în parte.

[2] Adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10.12.1948.

[3] De altfel, legislaţia română consideră zgomotul ca fiind un poluant fizic. A se vedea art. 9 al Ordinului nr. 536 din 23.06.1997 al Ministerului Sănătăţii.

[4] P. Bellavite, A. Signorini, Fundamental research in ultra-high dilution and homoeopathy, Kluwer Acad. Publ., Dordrecht, The Netherlands, p. 127-142 (http://digilander.libero.it/bioem/verona_bioem_effects.html).

[5] Idem, p. 127.

[6] Pentru o amplă dezvoltare asupra subiectului a se vedea: C. Welsh, 2003 survey of evidence regarding mind control experiments, http://www.ufomag.com/archive/1801.html. Autoarea este preşedintele unei organizaţii nonguvernamentale din SUA - CAHRA (Citizens Against Human Rights Abuse) -, organizaţie cu scop de cercetare şi educare şi care a fost recunoscută ca expert în problema armelor non-letale (printre care se regăsesc şi cele ce folosesc undele electromagnetice) de către Forumul de la Geneva (forum ce reprezintă o iniţiativă a mai multor organizaţii internaţionale, printre care şi Institutul Naţiunilor Unite pentru Cercetare asupra Dezarmării). A se vedea: 2002 Media Guide to Disarmament in Geneva, www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf.

[7] De altfel, după cum am arătat anterior, majoritatea organismelor vii folosesc semnale electromagnetice.

[8] D. Pasternak, Wonder weapons - The Pentagon's quest for nonlethal arms is amazing. But is it smart?, US News and World Report, July, 1997, p. 38.

[9] Pentru un studiu ştiinţific obiectiv şi pertinent, realizat de specialişti în domeniu, a se vedea: P. Bellavite, A. Signorini, op.cit., p. 127-142.

[10] B. H. Rosenberg, The soft-kill fallacy, Bulletin of Atomic Scientists, Sept.-Oct./1994, p. 45.

[11] L. Doswald-Beck & G. C. Cauderay, The development of new antipersonnel weapons, International Review of the Red Cross, nr. 279, nov., 1990.

[12] Acest fenomen - de a auzi microunde - se defineşte ca fiind transmiterea unor sunete de la o sursă exterioară către creierul unei persoane, sunete pe care numai persoana-ţintă le poate auzi.

[13] C. Welsh, loc.cit., capitolul: Simptome ale fenomenului controlului minţii - declaraţii ale victimelor.

[14] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html.

[15] Ibidem.

[16] Pentru detalii asupra documentului, a se vedea: Negotiations on the question of the prohibition of new types of weapons of mass destruction and new systems of such weapons, Comitetul pentru Dezarmare al Naţiunilor Unite, documentul CD/35 din 10.07.1979. Propunerea a fost făcută de V.L. Issraelyan, reprezentantul Uniunii Sovietice (URSS) în Comitetul pentru Dezarmare.

[17] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/1801.html

[18] Navel Studies Board, An assessment of non-lethal weapons science and technology, National Academy Press, 2002, p. 35. A se vedea şi: http://books.nap.edu/books/ 0309082889/htm./3.5.html#pagetop

[19] Pentru versiunea completă a acestui Ghid, a se vedea: www.unidir.ch/pdf/activites/pdf2-act201.pdf

[20] O altă denumire dată armelor nonletale ce folosesc unde electromagnetice este aceea de arme psihotronice.

[21] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[22] Proiectul de lege poartă numărul 2977 şi numele The Space Preservation Act of 2001, fiind datat 2.10.2001. Pentru mai multe detalii, a se vedea: http://www.dcn.davis.ca.us/~welsh/1-02-3.htm

[23] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[24] World Organization Against Torture USA, Torture in the United States - The status of compliance by the US Government with the International Convention Against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment, oct., 1998. A se vedea şi siteul oficial al Organizaţiei: http://www.woatusas.org

[25] C. Welsh, op.cit., http://www.ufomag.com/archive/ 1801.html

[26] Rezoluţia poartă nr. A4-0005/99 şi a fost adoptată pe 29.01.1999. Pentru textul complet al acesteia, a se vedea: http://www. europarl.eu.int/home/default_en.htm

[27] Pentru textul complet al Raportului asupra proiectului Rezoluţiei A4-0005/99, a se vedea:http://www2.europarl.eu.int/omk

[28] A se vedea pct. 27 din textul final al Rezoluţiei şi pct. 30 al Raportului asupra proiectului Rezoluţiei.

[29] Pentru dezvoltări: N. Sillamy, Dicţionar de Psihologie, Ed. Univ. Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p. 345.

[30] Ibidem.

[31] Numărul de maşini deţinute a crescut cu 61 % în ECE (Europa Centrală şi de Est) şi cu 21 % în EECAC (12 ţări din Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală) între anii 1990 şi 1999. Cu toate acestea, numărul de vehicule la 1.000 de locuitori, în ECE, reprezintă jumătate din numărul de vehicule din Europa de Vest, iar cele din EECAC mai puţin de o şesime din acest număr. Pentru dezvoltări, a se vedea: Europe's environment: the third assessment, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg , 2003.

[32] Concluzia comună, rezultată din studiile ştiinţifice, este că fiinţa umană devine considerabil iritată (enervată, deranjată), dacă nivelul de zgomot provenit din mediul exterior (datorită traficului rutier, feroviar, aerian) este mai mare de 40 dB, noaptea, şi 50 dB, ziua. Pentru detalii asupra măsurării zgomotului, a se vedea: D. Stamers, P. Bourdeau, Europe's environment, European Environment Agency, Copenhaga, 1995, p. 361.

[33] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 359.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 360.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem. A se vedea figura 16.1. prezentată la acea pagină, pentru o reprezentare grafică a ierarhiei.

[38] S. M. Williams, Environment and mental health, Ed. John Wiley & Sons, England, 1994, p. 28.

[39] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 360.

[40] Deteriorarea auzului pe termen scurt intervine la o intensitate a sunetului mai mare de 120 dB, iar o intensitate a sunetului de 140 dB poate cauza pierderea permanentă a auzului. A se vedea: www.science.org.au./nova/072/ 072glo.htm#decibel. Cercetările experimentale au arătat că zgomotele, mai ales cele ascuţite, acţionează ca nişte agresiuni repetate, producând leziuni ale terminaţiilor nervoase ale nervului auditiv.

[41] Fenomenul constă într-un ţiuit continuu al urechilor.

[42] N. Sillamy, op.cit., p. 345.

[43] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 360.

[44] N. Sillamy, op.cit., p. 346.

[45] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 361.

[46] N. Sillamy, op.cit., p. 346.

[47] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 362.

[48] Ed Ayres, Airports and cities: can they coexist?, World Watch, iul.-aug./2001, p. 23-33. A se vedea şi: www.worldwatch.org

[49] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 363.

[50] Ibidem.

[51] Ibidem.

[52] Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Pentru detalii: www.oecd.org

[53] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 364.

[54] Ibidem (Căsuţa 16 C - Măsuri de reducere a zgomotului).

[55] Idem, p. 364-365.

[56] Reglemetările în cauză sunt prezentate aşa după cum au fost ele modificate de OUG nr. 91/2002.

[57] În sensul modificărilor operate de OUG nr. 91/2002, această autoritate centrală de protecţie a mediului este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.

[58] Pentru o speţă soluţionată pe acest text legal şi pentru critica acesteia, a se vedea: D.Creţu, L. Herghelegiu, Infracţiuni la protecţia mediului. Inconsecvenţe legislative, Revista de Drept Penal nr. 4/2004, p. 155-157.

[59] După intrarea în vigoare a noului Cod penal, aceste limite de pedeapsă vor fi aplicabile acestei infracţiuni.

[60] A se vedea art. 97, Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii.

[61] A se vedea art. 118, 125, 140, Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii.

[62] Publicat în M. Of. nr. 481 din 21.08.2001, emis de Ministerul Turismului.

[63] Publicată în M. Of. nr. 445 din 8.08.2001.

[64] În Anexa 1 a acestei Hotărâri de Guvern se precizează aparatele electrocasnice cărora li se aplică această normă: frigidere, congelatoare şi combinaţiile lor, aspiratoare de praf, aparate de încălzire cu convecţie forţată, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe şi storcătoare centrifugale, aparate de încălzire a încăperilor, storcătoare de rufe cu tambur, ventilatoare, aparate de tuns şi ras electrice, aparate electrice destinate preparării hranei, hote de bucătărie, uscătoare de păr.

[65] Pentru o lucrare de specialiate pertinentă care dezvoltă acest subiect, a se vedea: J.-B. Stora,Stresul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1999.

[66] N. Sillamy, op.cit., p. 301.

[67] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 584.

[68] Această din urmă "preocupare" este cauza mai multor poluări: poluarea aerului, poluarea sonoră, poluarea psihică generată de stres (enervarea în trafic este o cauză a stresului). Pentru o prezentare detaliată a principalelor probleme ecologice ale mediului urban (calitatea mediului, spaţiul folosibil, traficul, consumul de energie, emisiile şi deşeurile), a se vedea: D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 585.

[69] D. Stamers, P. Bourdeau, op.cit., p. 584.

[70] Ibidem.

[71] Zgomotul, deşi este un factor autonom de poluare, este şi o cauză a stresului, un factor de producere a acestuia.

[72] S. M. Williams, op.cit., p. 25.

[73] Idem, p. 69-70.

[74] A se vedea art. art. 61, lit. f).

[75] A se vedea, pentru detalii, articolele 4, 5, 6, 15, 16, 97, 98, 99, 125, 140 ale Ordinului.

[76] S. Bălţătescu, Modele ale percepţiei calităţii vieţii, Calitatea vieţii, nr. 1-4/2000, p. 3-9.

[77] Idem, p. 7-8.

[78] A se vedea Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, publicată în M. Of. nr. 534 din 22.07.2002 şi Decizia nr. 57/2003 a CNA, privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, publicată în M. Of. nr. 199 din 27.03.2003.

[79] Legea nr. 504/2002, art. 29.

[80] Art. 16 al respectivului act normativ.

[81] În redactarea noului Cod penal român, această infracţiune apare la art. 278.

[82] Pentru o scurtă clasificare a manipulărilor, a se vedea: B. Ficeac, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001, p. 30-52.

[83] A se vedea: P. Coruţ, Întoarcerea lui Zamolxe, Ed. Miracol, Bucureşti, 1995; M. Bugnon-Mordant,America totalitară - Armele secrete pentru stăpânirea lumii, Ed. Lucman, Bucureşti, 1999; H.-P. Cathala, Epoca dezinformării, Ed. Antet, Bucureşti, 2001; G. Le Bon, Psihologia mulţimilor, Ed. Antet XX Press, Bucureşti, 2001; V. Volkoff, Tratat de dezinformare, Ed. Antet, Bucureşti, 2001; B. Ficeac,Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucureşti, 2001; C. Hentea, Arme care nu ucid, Ed. Nemira, Bucureşti, 2004 etc.

Preluare de pe sursa:

http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=201