Recuperarea bolnavului paraplegic la pat

PROCESUL DE RECUPERARE A BOLNAVULUI PARAPLEGIC LA PAT

Desi imobilizat la pat, pacientul a depasit deja ,,socul spinal” si îsi începe recuperarea în spital pentru aceasta etapa.
În aceasta perioada, amilia trebuie bine instruita pentru a i se asigura bolnavului o cât mai buna reeducare functionala.
Reeducarea la pat se practica în primele doua stadii si implica:

a.Pozitionarea urmareste doua principale obiective:

-Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calcâi).
Se vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele cearceafului, se va masa si talca pielea.
-Evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase.
Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de spasticitate.
Posturarea va fi deci: coapsele, gambele în extensie, piciorul la 900 fata de gamba, coapsele în usoara abductie cu perna între ele.

b. Mobilizarile pasive

In toate articulatiile si pe toata amplitudinea de miscare, se executa pe segmentele paralizate pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine, pentru prevenirea anchilozelor articulare, a retracturilor musculo-tendinoase, pentru revenirea pozitiilor vicioase. Miscarile pasive se executa lent, amplu, cu blândete, progresiv, articulatie dupa articulatie, înepând cu cele distale.
Fiecare membru se lucreaza timp de 15 minute – 1 ora, de doua ori pe zi în primele sase saptamâni, apoi odata pe zi.
c. Mobilizarile active

Pentru cresterea fortei musculare la membrele superioare si trunchi, se încep, desigur, dupa iesirea din stadiul I al socului spinal si sunt absolut necesare pentru a compensa jumatatea inferioara paralizata.
Se executa exercitii active ample, ale membrelor superioare libere, cu baston, cu minge medicinala, etc.
Tonifierea musculaturii se realizeaza pin exercitii izometrice si cu rezistenta, utilizând gantere, extensoare, elastice, etc.
O atentie deosebita se acorda marelui dorsal, muschiul care face legatura între membrul
inferior si bazin, adductor si extensor al bratului, care intra în actiune la sprijinul în cârje sau bare paralele, ridicator al semibazinului homolateral, antreneaza si membrul inferior respectiv, permitând mersul în 4 timpi.
Antrenarea lui se face din decubit lateral, pacientul înercând sa ridice bazinul contra opunerii realizate de kinetoterapeut.
Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul brahial, toti intrând în actiune în moementul transferului din pat, în scaunul cu rotile si invers.
Se utilizeaza tehnica de facilitate, ,,secventialitatea pentru întarire”, dar pot fi utilizate si altele: contrcatiile repetate, inversarea lenta cu oprire, inversarea agonistica.
Tonfierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior, care prin metodologia sa, urmareste promovarea influxului nervos, de la musculatura puternica a trunchiului superior, spre muscultura slaba a celui inferior , utilizând cunoscutele tehnici de ,,despicare” (,,chop”) sau de ,,ridicare” (,,lifting”), care se vor executa din decubit, din semisezând si sezând.
Efectele se materializeaza în tonifierea musculaturii abdominale ca si a extensorilor trunchiului inferior.

d.Gimnastica respiratorie

Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci când este cazul.
Pentru reeducarea miscarilor respiratorii, între exercitii se executa miscari de respiratie sub rezistenta.
În inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea mâinilor pe fata anterioara sau laterala a toracelui.
Mâinile se opun maririi volumului cutiei toracice.
În expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia mâinilor în asa fel încât, pe de o parte, sa opuna rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta parte, cu primele trei degete ale mâinii stângi sa opuna rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele xifoid.
Respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii între exercitii.
Dupa Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate.
În respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii.
Acestui moment kinetoterapeutic trebuie sa-i acorde atentie.

e. Autoposturarile în pat

Respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia în pat. Bolnavul îsi va mobiliza initial membrele inferioare cu mâinile pe directia în care urmeaza sa-si rasuceasca apoi corpul.
Se va trece din decubit dorsal în lateral, apoi în ventral.
Dupa primele 2-3 saptamâni de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea.
Spasticitatea este salutara, caci fixând postura membrelor inferioare în extensie permite stablitatea genunchilor în ortostatism, ajuta expulsia urinara, mentine densitatea osoasaprin forta musculara aplicata pe os.
Trebuie luate masuri pentru a milita intensitatea spasticitatii cum ar fi:
-Evitarea excitarii tegumentelor (prezenta escarelor, procese algice ale tesuturilor moi, mâinile reci si aspre ale persoanei care-l îngrijeste, frigul, etc).
-Evitarea starilor de enervare, stresurile, etc.
-Evitarea (tratarea) infectiei vezicale.
-Promovarea cu grija a posturilor reflex-inhibitorii ale spasticitatii (poztiile Bobath).
Amintim doua posturi dintre cele mai importante:
-abductia cu rotatiei externa si usoara extensie a coapsei, extensia genunchiului, dorsiflexia piciorului si extensia degetelor.
-rotatia în sens invers a umerilor si pelvisului.
-Încalzirea usoara a tegumentelor jumatatii inferioare a corpului.
Diminuând în acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si în plus, se vor evita posturile spastice disfunctionale.

sursa: kineto.ro

keywords: kinetoterapie, fizioterapie, fiziokinetoterapie, Piatra Neamt, recuperare medicala, masaj terapeutic, gimnastica de recuperare, recuperare paraplegie, paraplegie