Terapia Gerson - Dreptul de a trăi

 

Omorârea căpitanului William Morgan

un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2

O “fractură” semnificativă în codul masonic al tăcerii a apărut în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea. William Morgan, ce trăia în Batavia - New York, dispare subit de acasă. Singurul indiciu legat de dispariţia sa a fost faptul că Morgan îşi propusese, în colaborare cu altă persoană, să publice o carte intitulată «Illustration of Masonrz by one of the fraternity who has devoted thirty years to the subject» - Ilustrări ale masoneriei de cineva din fraternitate care şi-a dedicat 30 de ani acestui subiect. Cartea promitea a conţine o descriere exactă a unor ceremonii şi legăminte secrete urmate şi asumate de cei ce intrau în francmasonerie. Simplul anunţ al intenţiei de a publica această lucrare a fost primită cu vie indignare de multe persoane din societatea Bataviei, membri recunoscuţi ai francmasoneriei. Corpul puternic descompus al lui Morgan va fi găsit peste un an. Eşecul justiţiei americane de a-i găsi şi pedepsi pe ucigaşi a dat naştere la o mare mişcare politică anti-masonică (Partidul Anti-Masonic).

În 1829 apare o descriere a tratamentului barbar aplicat la Fort Niagara căpitanului William Morgan, care a fost apoi omorât de masoni şi aruncat în lacul Ontario pentru că a publicat “Secretele masoneriei”, scrisă de Edward Gibbins care se auto-intitulează “fost paznic al fortului şi fost mason”. Iată câteva citate semnificative din această lucrare: “Căpitanul William Morgan, din New York, un om inteligent şi republican inflexibil, convins de pericolele reprezentate de societăţile secrete, s-a hotărât să facă toate eforturile pentru a lupta contra lor. Fiind membru al masoneriei, a fost martor al corupţiei promovată de această societate secretă, al faptului că masoneria oferă avantaje personale nemeritate şi chiar privilegii celor care îi devin membri şi al influenţei invidioase a masoneriei în fiecare domeniu al societăţii. Căpitanul Morgan a fost soldat şi un bărbat adevărat. El şi-a dat seama de conspiraţia masonică detestabilă şi a îndrăznit să îşi rişte viaţa, sfărmându-şi lanţurile şi punând în gardă oamenii simpli înşelaţi de masonerie! A fost ridicat cu forţa de o bandă de masoni  şi închis sub paza unui gardian. În aceeaşi noapte a fost luat din acea închisoare şi dus la o alta, aflată la 100 de mile, la Fortul Niagara. De aici începe mărturia domnului Gibbins, paznicul fortului Niagara. Astfel, putem vedea foarte clar că închisorile şi forturile noastre sunt în serviciul masonilor pentru a-i ajuta să-şi ducă la sfârşit metodele criminale de răpire şi pedepsire cu moartea! Citiţi acest pamflet şi răspundeţi: Merită o societate secretă să mai existe printre noi, în condiţiile în care membrii ei pot comite crime şi să rămână totuşi nepedepsiţi ? MASONII AU FĂCUT ACEASTA, iar fraţii săi îi protejează. Cetăţeni, merită aceşti oameni, legaţi de astfel de obligaţii şi principii, să fie conducătorii unor oameni liberi? Citeşte şi dă mai departe!

În prezentarea următoarei declaraţii, vă cer să reţineţi faptul că nu am nici o scuză de a fi acţionat aşa cum am acţionat. La acea vreme eram membru al masoneriei şi consideram obligaţiile masonice ca prevalând asupra propriei mele conştiinţe. Acum, că dezvălui aceste obligaţii şi constrângeri ale masoneriei marelui public, mă supun deciziei acestuia în legătură cu cât de mult am acţionat ghidat de principii şi cât de mult de frică.

În legătură cu cei care au acţionat împreună cu mine, pot spune că ei au acţionat dintr-un simţ al datoriei faţă de masonerie şi sub ameninţarea pedepselor celor mai cumplite care îi aşteptau dacă ar fi acţionat în alt mod.

Să sperăm că o astfel  de instituţie, precum este masoneria, ale cărei principii conduc în mod direct la astfel de fapte şi crime oribile şi care se bazează pe disimulare şi fraudă, va fi complet eliminată din această ţară şi din întreaga lume. Să sperăm că se va ridica o barieră care să prevină poluarea Pământului cu influenţa insidioasă a masoneriei. Dar marea masă a oamenilor cinstiţi să nu aştepte la realizarea acestui obiectiv al eliminării masoneriei fără dureri şi fără a da dovadă de o vigilenţă neîncetată.

Dacă oamenii cinstiţi şi curajoşi vor da dovadă de lipsă de circumspecţie şi perseverenţă, acest monstru care este francmasoneria va înflori cu şi mai mare forţă şi va comite şi mai mari atrocităţi ca niciodată.”Citiţi şi alte mărturii:

Charles G. Finney: «De ce am părăsit francmasoneria?»

Jack Harris: «Satana este dumnezeul francmasoneriei»

18 iunie 2005
yogaesoteric.net

 

 

 

 

Charles G. Finney: «De ce am părăsit francmasoneria?»

Un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2 

Charles Grandison Finney (1792-1875) a părăsit în 1821 francmasoneria şi s-a convertit la creştinism, devenind ulterior un predicator cunoscut. În 1869 a publicat cartea "The Character, Claims, and Practical Workings of Freemasonry" (Caracterul, afirmaţiile şi lucrările practice ale francmasoneriei)  în care a dezvăluit multe dintre secretele acestei secte satanice, avertizând asupra pericolului pe care aceasta îl reprezintă. 

Iată în continuare câteva pasaje relevante din această carte cutremurătoare:

„Înainte de întoarcerea mea către Iisus, am aparţinut de Loja Masonică din Adamns, New York, timp de 4 ani. Acum nu îmi pot imagina ce legături aş fi putut avea cu această Lojă, care impune legăminte monstruoase şi barbare.

Curând după convertirea mea la creştinism şi întoarcerea către Iisus, am avut programată o întâlnire la loja de care aparţineam. Toţi cei de acolo erau la curent cu faptul că devenisem creştin şi Marele Maestru al Lojei mi-a cerut să deschid adunarea Lojii cu o rugăciune. Am realizat acest lucru, iar la închiderea adunării mi s-a cerut din nou să mă rog. După cele două rugăciuni trăite cu tot sufletul, am realizat că m-am convertit complet de la francmasonerie către Iisus şi că nu mai pot avea nici o afinitate cu nici una din activităţile Lojei. Legămintele impuse de masonerie mi-au apărut dintr-o dată în adevărata lor lumină: erau profane şi barbare.  

Fără a mai consulta pe nimeni altcineva, am mers la Lojă şi am cerut să o părăsesc. Eram foarte hotărât să renunţ la masonerie, indiferent de părerea lor. Curând, toţi membrii lojei au aflat că m-am retras din francmasonerie.

În scurt timp au organizat un festival masonic şi au trimis un comitet la mine, special alcătuit, cerându-mi să prezint o alocuţiune cu acea ocazie. Le-am spus, foarte calm, că refuz să fac acest lucru şi să-mi arăt, prin alocuţiune, aprobarea sau simpatia faţă de masonerie.

Totuşi, în anii care au urmat nu am avut nici o poziţie publică împotriva masoneriei, deşi consideram legămintele făcute ca membru al Lojei ca fiind nule şi neavenite. Evident, hotărârea mea era clară: nu mai eram membru al Masoneriei.Membrii Lojei au aflat că eu m-am retras.  

 Poziţia mea se va schimba în urma publicării relatărilor despre francmasonerie ale căpitanului William Morgan (ucis de masoni din cauza acestor relatări făcute). Când a apărut cartea, am fost întrebat despre veridicitatea relatărilor incluse în ea. Am admis cu sinceritate că tot ceea ce a fost relatat de căpitanul Morgan reprezintă o descriere corectă a masoneriei şi o expunere adevărată a legămintelor, principiilor şi ritualurilor masonice.

Legat de aceste legăminte sau jurăminte făcute la intrarea mea în masonerie, pot spune că am fost înşelat în privinţa lor, deoarece mi s-a creat convingerea că urmează să mi se comunice secrete foarte importante. Judecând după nenumărate dovezi disponibile, putem spune fără teama de a greşi în vreun fel, că francmasoneria este o instituţie ne-creştină şi anti-creştină. Moralitatea şi jurămintele impuse de masonerie sunt ne-creştine şi chiar satanice. Jurămintele masonice cer cele mai satanice lucruri cu putinţă:  

1.Să ascunzi crimele înfăptuite de ceilalţi fraţi masoni;

2.Să-ţi scapi fratele mason din orice dificultate, indiferent de motivele, care pot fi justificate, pentru care a ajuns în aceea situaţie;

3.Să favorizezi pe fraţii masoni în acţiunile politice şi în afaceri;

4.Masonii jură să se răzbune şi să persecute până la moarte pe cei care încalcă obligaţiile masonice;

5.Masoneria nu cunoaşte mila şi compasiunea şi obligă pe membrii săi să jure că vor răzbuna violările obligaţiilor masonice;

6.Jurămintele masonice sunt profane, luând numele Domnului în van;

7.Pedepsele pentru cei care încalcă aceste jurăminte sunt barbare, chiar sălbatice;

8.Învăţăturile masonice sunt false şi profane;

9.Ceremoniile masonice sunt un amestec de pueril şi satanic;

10.Masoneria este o mare escrocherie, cerând bani de la membrii săi sub pretexte false;

11.Masoneria refuză orice examinare obiectivă a sa şi se acoperă cu un văl dens sub pretextul păstrării secretului;

12.Masoneria este o conspiraţie contra Statului şi Bisericii.

Concluzii:  

Nimeni, până acum, nu a urmărit să apere masoneria, răspunzând acuzaţiilor de mai sus. Înşişi masonii nu pretind că organizaţia lor este compatibilă cu creştinismul.

Aşadar:

1.Biserica creştină nu trebuie să aibă nici o relaţie cu masoneria, iar aceia care aderă conştient şi deliberat la masonerie nu mai au nici un drept să rămână şi să se considere creştini. Spun acest lucru cu părere de rău, dar solemn!

2.Ce să răspundem la întrebarea : “Ce facem cu marele număr de creştini care sunt francmasoni?” Răspund: ajutaţi-i să se desprindă de tirania satanică a masoneriei. Făceţi-i să înţeleagă, într-un mod conştient şi responsabil, că toţi masonii, de la rangul trei în sus, au jurat solemn să ascundă faptele rele ale celorlalţi fraţi şi că masonii de la gradul şase în sus au jurat să sprijine cauza celorlalţi fraţi şi să-i scape din orice dificultate în care se află, indiferent de motivele pentru care au ajuns în acea situaţie.

3.Dacă întâlniţi masoni care au fost iniţiaţi în acele grade pentru care au jurat să persecute până la moarte pe cei ce violează legile masonice, întrebaţi-i dacă chiar sunt în stare să facă aşa ceva!

4.Poate un om care aderă la jurământul masonic de a ascunde orice fărădelege să fie un om de încredere în societate? Putem avea încredere în aceşti oameni dacă-i întâlnim ca martori, juraţi sau implicaţi în orice alt mod, în realizarea actului de justiţie?

5.Poate un om care a realizat jurăminte masonice să mai prezinte încredere dacă exercită funcţii publice, în armată, poliţie, justiţie, etc.?

Care este răspunsul vostru ?  

Fac apel solemn la conştiinţa voastră şi la lumina lui Dumnezeu, un apel pentru un răspuns cinstit la următoarele întrebări:

1.Este fiinţa umană aflată sub un jurământ solemn de a ucide pe toţi cei ce violează legile masonice, o fiinţă care se mai poate situa printre oameni?

2.Francmasonii de această teapă mai pot să fie primiţi în Biserică?

3.Credeţi în consecinţele acestor jurăminte satanice de a-i urmări numai pe cei ce le aplică întocmai? Consecinţele îngrozitoare vor veni şi asupra celor ce jură, chiar dacă nu aplică întocmai acele jurăminte.

            “Sângele lui Iisus Christos ne-a curăţat de toate păcatele.

          Toţi aceia ce cred în El se vor purifica şi vor deveni puri precum el. (Ioan, 1:17, 3:3)”

Citiţi şi alte mărturii: Jack Harris: «Satana este dumnezeul francmasoneriei»

Omorârea căpitanului William Morgan

18 iunie 2005

yogaesoteric.net

 

 

 

Jack Harris: «Satana este dumnezeul francmasoneriei»

Un articol preluat din revista Franmasoneria nr.2  

Jack Harris  este un fost maestru mason care a publicat dezvăluiri cutremurătoare despre adevărata faţă a masoneriei. Redăm în continuare câteva extrase din cartea lui  "Freemasonry: the Invisible cult in our midst" (Francmasoneria: cultul invizibil în mijlocul nostru).

«În ianuarie 1968, am fost instalat ca Venerabil Maestru al unei Loji Masonice ce cuprindea aproape 600 de membri. Din punctul meu de vedere, consideram că atinsesem culmea vieţii mele. Ca Venerabil Maestru, aveam o totală autoritate asupra a tot ce se petrecea în Loja mea şi dădeam socoteală numai Marelui Maestru al Statului meu.

Eram însurat, aveam doi copii, o slujbă foarte bună şi o sănătate excelentă. De fapt, atunci chiar credeam că obţinusem o cunoaştere specială despre Dumnezeu, om, univers şi despre modul în care să obţin o viaţă plină de succes. Ce mai îmi puteam dori ?

Chiar la începutul activităţii mele ca Venerabil Maestru, în timp ce conduceam o întâlnire masonică, unul dintre fraţii masoni prezenţi şi-a exprimat o obiecţie la încheierea rugăciunilor ce aveau loc în Lojă. Tradiţia masonică în statul meu, Maryland, cerea să ne încheiem rugăciunile zicând: “Fie ca fiecare virtute morală şi socială să ne întărească. Amin !”

În toată activitatea mea ca mason, nu auzisem nici o obiecţie la această formulă de încheiere. L-am asigurat atunci pe fratele meu mason că voi discuta despre obiecţia lui cu Marele Maestru.

Ceea ce am şi făcut câteva zile mai târziu. Marele Maestru mi-a răspuns că francmasoneria acceptă membri de orice credinţă sau religie, atâta timp cât membrul potenţial crede într-o “fiinţă supremă” (orice ar fi aceasta) şi în renaşterea corpului într-o viaţă viitoare (nu contează cum şi pentru cine s-ar realiza acest lucru). Am avut un mare şoc deoarece am realizat că cei ce erau membri ai unor culte sau religii anti-creştine puteau deveni masoni.

Marele Maestru mi-a spus că una din datoriile mele ca Venerabil Maestru al Lojii mele era să nu jignesc pe nici unul din fraţii mei care nu era creştin, chiar dacă era cazul să renunţ la a mai pronunţa numele lui Iisus în rugăciunile mele. Mi-a spus chiar că are autoritatea să dizolve Loja pe care o conduceam dacă persistam în a folosi numele lui Iisus, în condiţiile în care ar fi fost obiecţii la aceasta, din partea fraţilor masoni.

În martie 1973, Marea Lojă din Maryland a aprobat următoarele instrucţiuni referitoare la rugăciunile dintr-o lojă masonică: "Toate rugăciunile ce se realizează într-o Lojă Masonică trebuie adresate acelei zeităţi căreia toţi masonii îi spun “Marele Arhitect al Universului”. Ne vom adresa Acestuia ca Tatălui nostru Ceresc, Dumnezeu Etern, Atotputernicul. Trebuie să ne încheiem rugăciunile cu o expresie precum aceasta: „În numele Tău cel mai sfânt şi mai preţios nume, ne rugăm acum” … şi să nu folosim cuvinte în plus, cuvinte ce ar putea intra în conflict cu credinţele religioase ale altor masoni prezenţi. Fratele mason ce rosteşte rugăciunea o face pentru toţi fraţii şi oaspeţii masoni prezenţi şi nu pentru el însuşi."

Evident, toată credinţa mea şi încrederea în masonerie au fost puternic zguduite după ce am citit aceste rânduri. Pastorul şi diaconii de la biserica mea erau toţi masoni! În centrul fiecărei Loji Albastre se află un altar. Acolo se află ceea ce mulţi masoni numesc “Marea Lumină a Masoneriei” sau “Biblia”. Mai târziu, am descoperit că francmasoneria declară cărţile sfinte ale oricărei religii din lume ca fiind echivalente ale Bibliei. Orice “carte sfântă” se află pe altarul dintr-o Lojă Masonică.

La începuturile mele ca mason, am crezut că scopul esenţial al fiecărui grad masonic este de a împărţi lumină spirituală, înţelepciune, adevăr şi o cunoaştere despre viaţă, moarte, etc. Acum realizam şocat că Satana este aşa-zisul “Dumnezeu” al francmasoneriei. Am început atunci să citesc Biblia, să discut cu pastorii, să mă rog sau să dezbat cu alţi fraţi masoni despre cine este Iisus Christos. Acestea au continuat doi ani de zile, până într-o noapte când citind pasaje din Evrei 4:12 şi Romani 3:10-18 am realizat, prima dată în viaţa mea, că mă îndreptam alături de ceilalţi fraţi masoni, către Iad. Am căzut în genunchi, am renunţat la Satana, „Dumnezeul” francmasoneriei şi l-am implorat pe Iisus să mă ierte şi să mă salveze de pe calea către pierzania sufletului pe care mă îndreptam! Forţa irezistibilă a Duhului Sfânt a îndepărtat toate minciunile francmasoneriei, minciuni ce păreau de neclintit până atunci.

Am renunţat imediat la toate diviziunile francmasoneriei de care aparţineam (Loja Albastră, Arca Regală, Cavalerii Templieri şi Altarul). Toate acestea predau doctrine şi învăţături contrare învăţăturilor creştine, contrare cuvintelor lui Iisus.

Dacă eşti mason, studiază cu atenţie cuvântul Domnului, în special Evanghelia lui Ioan, şi compară aceste învăţături cu cele propagate de Lojile Masonice. Rugăciunea mea pentru tine este ca adevărurile spirituale să-şi deschidă ochii către Iisus Christos şi să respingi cu curaj pe Satana, patronul francmasoneriei»

Citiţi şi alte mărturii:

Charles G. Finney: «De ce am părăsit francmasoneria?»

Omorârea căpitanului William Morgan

18 iunie 2005

 

 

 

 

Mărturii cutremurătoare ale unor foşti masoni

"Francmasoneria este nevoită să aibă 2 organizaţii:  una pe care o cunoaştem cu toţii şi alta ascunsă,  rămasă necunoscută chiar pentru imensa majoritate a propriilor ei aderenţi până în ziua de astăzi” scriau  Radu Comănescu şi Emilian Dobrescu în cartea "Istoria masoneriei".

Iată cum secretul păzit de jurăminte îngrozitoare face ca doar cei din cercurile superioare să cunoască teribilul adevăr despre francmasonerie. Aceia care se lasă înşelaţi de masca de societate de binefacere creată de  intensa propagandă pro masonică nici nu bănuiesc cui servesc de fapt.

Despre aceste lucruri stau  însă mărturie declaraţiile unor foşti masoni care ajungând să cunoască adevărată faţă a francmasoneriei s-au dezis imediat de aceasta. Pentru faptul de a fi vorbit despre lucruri interzise, unii dintre ei au plătit chiar cu viaţa!

 

Consultă şi:

> Reeditarea mărturiei cutremurătoarea a lui Albert Vigneau

de Mihai Vasilescu   Editura franceză du Trident a republicat recent cartea lui Albert Vigneau, „Loja masonică”. Această carte a fost scrisă şi publicată în 1934, an marcat în Franţa de o puternică criză care a pornit de la afacer

> Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

fragment din lucrarea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media, volumul IV Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri...

> Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

fragment din lucrarea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media, volumul IV Citiţi prima parte a acestui articol: Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) .

> ORDINUL «SKULL & BONES» («Cap de mort»)
Ordinul “Skull & Bones” a fost înfiinţat la Colegiul Yale din New Haven, Connecticut, în anul 1832. El este cel mai vechi şi cel mai prestigios dintre cele şapte societăţi secrete de la Yale. Printre celelalte sunt: “Scroll & Key” (“Sulul şi cheia”), “Book & Snake” (“Cartea...

> Charles G. Finney: «De ce am părăsit francmasoneria?»
Un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2  Charles Grandison Finney (1792-1875) a părăsit în 1821 francmasoneria şi s-a convertit la creştinism, devenind ulterior un predicator cunoscut. În 1869 a publicat cartea "The Character, Clai

> Jack Harris: «Satana este dumnezeul francmasoneriei»
Un articol preluat din revista Franmasoneria nr.2   Jack Harris  este un fost maestru mason care a publicat dezvăluiri cutremurătoare despre adevărata faţă a masoneriei. Redăm în continuare câteva extrase din cartea lui 

> Omorârea căpitanului William Morgan
un articol preluat din revista Francmasoneria nr.2 O “fractură” semnificativă în codul masonic al tăcerii a apărut în Statele Unite la începutul secolului al XIX-lea. William Morgan, ce trăia în Batavia - New York, dispare s

 

 

 

Terapia Gerson - Yoga

la 16:21 - Matt

În Dying To Have Known, regizorul Steve Kroschel, un veteran al filmelor Disney, BBC şi IMAX,  se angajează într-o odisee de 52 de zile, traversând neobosit continente şi oceane, din New York, în San Diego şi Alaska, din Japonia în Spania şi apoi Mexic, motivat fiind de o declaraţie a Charlottei Gerson, fiica octogenară a dr. Max Gerson, privind eficacitatea terapiei tatălui ei - minimalizată sau interzisă de peste 80 de ani - în tratarea cancerului şi a oricărei forme de boală cronică degenerativă, afirmaţie pe care realizatorul şi-a propus să o verifice prin mărturii şi pe baze ştiinţifice.

Filmul, care a avut premiera în Manhattan, la New York International Film Festival, este onest şi convingător, fiindcă înregistrează declaraţiile experţilor, exact aşa cum au fost făcute, fără cosmetizare, declaraţiile pro sau contra, documentate sau nu, relevând tot mai clar prezenţa unei misiuni, constând în promovarea mândră a terapiei nutriţionale a cancerului, aflată încă sub semnul controversei.

Se spune că cel mai bun film este cel care nu ţi-ai dori să se mai termine şi, pentru un documentar, este o reală surpriză îndeplinirea acestui criteriu, deşi degajă deopotrivă tristeţe şi optimism, tristeţe pentru milioanele de victime ale unor tratamente medicamentoase barbare, destinate să umple buzunarele asasinilor chimici şi ale complicilor cu diplome medicale şi optimism, fiindcă, până la urmă, există o rază de speranţă, chiar dacă o legislaţie criminală, Codex Alimentarius, încearcă să ne rupă tocmai de legătura noastră cu natura, singura capabilă să ne refacă sănătatea, ruinată de agresiunile nenumărate ale mediului terestru infestat de lăcustele corporatiste, confirmând că respingerea prin lege a unei terapii naturiste nu este o simplă întâmplare, ci o strategie de genocid, ce durează de secole.

Unul dintre scepticii bine plătiţi, medic de vedete, dr. Dean Edell, afirma:

"Aşa convingi ştiinţa, aşa avansezi, aşa am ajuns unde suntem azi".

Nimic mai adevărat, doar că acel "savant de cârpă" privea această afirmaţie ca pe un motiv de laudă.

Unde am ajuns ?

Ce anume considera, acel individ, că ar putea fi contabilizat drept progres ?

Ne putem lăuda, oare, cu dezastrul medical actual, când cancerul a devenit o epidemie ce loveşte în 50% din cazuri, deşi, nu cu multă vreme în urmă, pacienţii cu cancer erau adevărate curiozităţi, din cauza manifestării foarte rare a fenomenului, în 2% din cazuri cum se afirmă undeva în documentar ?

Doctorii preferă spună că un cancer se poate vindeca singur sau pot sugera, subtil, incompetenţa unor oncologi, care au pus diagnostice eronate de cancer, decât să recunoască incapacitatea lor de a vindeca această boală, prin comparaţie cu terapiile naturiste, reaua lor credinţă fiind de necontestat, în condiţiile în care există, acum, sute de mărturii ale unor pacienţi, care au supravieţuit vreme de zeci de ani unor boli aşa-zise terminale: cancer, scleroză în plăci ş.a.m.d., dacă am contabiliza doar cei 1.500 de pacienţi vindecaţi la momentul dispariţiei lui Gerson.

Un alt "corifeu" al prostiei şi îngâmfării bine plătite, dr. Wallace Sampson, vorbea cu tupeu de marele profit făcut de medicina alternativă, exagerând de peste cinci ori costurile reale - în opinia realizatorului documentarului - având fiul bine plantat în Societatea Americană a Cancerului, ce este finanţată aproape exclusiv de industria farmaceutică - sugerând, involuntar desigur şi unul dintre motivele care stau la baza cataractei selective a comunităţii medicale, când afirma că s-ar lăsa convins de validitatea rezultatelor unei astfel de terapii, dacă i s-ar putea demonstra unde au greşit, ei savanţii, vreme de 50 de ani, deşi susţin că ştiu totul despre cancer.

Vreţi să ştiţi cu cât a exagerat, de fapt, individul ?

Fiindcă am ajuns la acest punct, îmi permit chiar să-l contrazic pe regizor şi vă invit să vizitaţi, voi înşivă, acest site, unde, la centrul din Ungaria, de lângă Budapesta, tratamentul costă 5.500 dolari pentru două săptămâni, incluzând o taxă de 25% impusă de guvernul ungar, deci valoarea reală e de 4.125 dolari, pentru două săptămâni, de peste şapte ori mai mică decât "estimarea" traficantului de droguri cu titlu de medic emerit, care se temea că lumea este prea "jumulită", de cei ce ne aduc aminte să trăim sănătos.

Voi continua să folosesc atât în text cât şi în subtitrare, termenul de drog, în loc de cel de medicament, din motivele pe care le-am expus în articolele privind drogurile psihiatrice, asupra cărora nu mai revin şi tot ca într-unul din acele articole, îmi permit să  atrag  atenţia  şi  asupra  excepţiilor  notabile ale  profesiei medicale, precum dr. Marsha Angel din New England ar cărei articol, "Is academic medicine for sale ?", sugerează un răspuns ferm, afirmativ, mafia medico-farmaceutică fiind plaga ultimului secol.

Merită amintit, desigur şi excelentul chirurg dr. Caldwell Esselstyn din Cleveland, încă un medic ce a avut curajul să treacă peste prejudecăţi şi "adevăruri", încastrate pe vecie în tomurile medicale, relevând importanţa dietei vegetariene în eradicarea bolilor cardio-vasculare, prin refacerea naturală a mecanismelor de apărare ale organismului.

Nici un medic nu a fost judecat, vreodată, pentru pacienţii morţi sub tratament sau operaţie, din incompetenţă sau neglijenţă sau ambele, dar cei ce se abat de la medicina alopată, sunt imediat supuşi presiunii judiciare, dirijate de nulităţi ca acel dr. Steven Barrett, o "autoritate" în frauda medicală.

Etichetare pe care nu aş contesta-o, totuşi, fiindcă cine poate fi mai calificat să recunoască un coleg, dacă nu hoţul însuşi ?

Nu au intervievat nici un pacient, nu au analizat nici un caz - ci au intervievat "câţiva pacienţi trataţi de alţi doctori", conform declaraţiei tâmpe a "competentului" Barrett - nu au vizitat niciodată vreo clinică Gerson şi au tras suveran şi complet cretin, fireşte, concluzia finală... nu există terapie Gerson.

Îmi permit chiar să le dau aparent dreptate, fiindcă sunt câţiva termeni care au ajuns să mă deranjeze - agricultură convenţională, medicină tradiţională şi chiar terapie vegetariană - fiindcă omenirea este tare atinsă de amnezie, când foloseşte mecanic asemenea noţiuni.

Convenţională era agricultura practicată vreme de zeci de mii de ani de strămoşii noştri, care omiseseră să deschidă fabrici de azotaţi sau să cumpere erbicide sau plante modificate genetic de DuPont sau Monsanto; tradiţională era medicina practicată de la Esculap şi până la spiţerii Evului Mediu, care au început să se joace iresponsabil cu retortele lor, ajungând să ne intoxice cu reziduurile lor chimice, botezate "medicamente", chimizarea fiind singura căreia i s-ar putea ataşa termenul de "alternativă"; vegetarian este un termen ce poate fi asociat mai degrabă cu "meniu" decât cu "terapie", meritul fantastic al lui Max Gerson fiind acela al verticalităţii, al curajului şi al hotărârii, pe care le-a plătit cu preţul vieţii, de a ne aduce aminte nouă, uitucilor, cum ar trebui, de fapt, să mâncăm, evitând cu grijă, în totalitate, gunoaiele de la supermarket, strălucitor ambalate şi la fel de toxice ca şi ambalajul.

Cât de penibil şi trist sună expresia, "legume organice", fiindcă am ajuns să acceptăm pleonasme vegetale, într-o vreme în care, ceea ce băgăm în gură, e la fel de natural şi hrănitor ca bomba atomică.

Pe măsura derulării filmului, detractorii şi scepticii vor repeta obsedant, argumentul lor forte, netestarea placebo a terapiei Gerson, pe care nici nu se grăbesc s-o facă, de altfel, fiindcă declaraţiile lor doar maimuţăresc limbajul ştiinţific, în căutarea unei credibilităţi ieftine.

Ceea ce pare a fi argumentul lor forte este, de fapt, punctul lor cel mai slab, dacă ţinem cont că, majoritatea procedurilor medicale, nu au fost vreodată testate, în acest mod, dacă ar fi să ne referim, strict în cazul de faţă, la radioterapie, deşi cred că nu era mare lucru de inventat o falsă sală de iradiere, care să rivalizeze cu luminile sclipitoare ale unei nave interstelare imaginată de Gene Roddenberry.

Dacă nu am făcut o astfel de testare, când vorbim de o singură variabilă, în cazul Gerson nu cumva este ridicol să soliciţi o testare placebo ?

Cum am putea testa oare variabilele multiple inerente unui tratament nutriţional, precum terapia Gerson ?

Cu sucuri vegetale placebo ?!

Şi de ce am mai avea nevoie de testări când, lipsită de toxicitate fiind, orice om s-ar supune unei asemenea diete, fără să fie nevoie de aprobări ministeriale, ceea ce au şi făcut, de altfel, dovadă stând sertarele pline de dosare cu pacienţi, vindecaţi de medicii ce au avut curajul să încalce regulile penibile ale profesiei.

Negarea acestor evidenţe se poate traduce numai prin aroganţă, sfidare sau chiar nesimţire, fiindcă toţi aceşti vraci cu diplome, se ştiu a fi protejaţi de legi făcute de unii asemenea lor - gunoaiele parlamentare mondiale, aservite banului.

Când va testa vreodată comunitatea medicală, catastrofa lor de vaccin antipoliomielitic, pe două seturi a câte 100.000 de copii, folosind doar ser fiziologic pe un set şi aşteptând, mai apoi, câţiva ani, ca să constate care paralizează primii ?

Niciodată !

Vor verifica doar rapoartele medicilor alopaţi şi exact acelaşi lucru ar trebui să facă, dacă ar fi cinstiţi şi în cazul terapiei Gerson.

Desigur că, diagnosticul de cancer, este spaima societăţii "civilizate", dar când o terapie naturală, netoxică, se bucură de sprijinul unor somităţi de bună credinţă ca profesorul Universităţii Cornell, nutriţionistul Colin T. Campbell, considerat unanim ca o autoritate supremă în domeniu sau profesorul medic - şi supravieţuitor Gerson, totodată - dr. Yoshihiko Hoshino, cred că este momentul de a fi analizată cu foarte mare atenţie.

Mă tem că această dorinţă a mea este utopică, în condiţiile în care, în SUA, într-un studiu al Societăţii Americane a Cancerului, intitulat sugestiv "Impactul economic al cancerului - 2009", totul este contabilizat meschin, fiind urmăriţi şi cuantificaţi parametri de genul "Costuri indirecte ale morbidităţii - datorate reducerii productivităţii muncii, prin boală" sau "Costuri indirecte ale mortalităţii - datorate pierderii productivităţii muncii, prin deces prematur", la un ritm apreciat la 1.500 de decese zilnice, în acel an.

Incitat fiind de motive personale, am căutat eu însumi pe net, cândva, referinţe legate de un tratament nemedicamentos dar eficace, al cancerului şi, cam toate cercetările mele de atunci, m-au condus inevitabil către cărţile terapiei Gerson, foarte populare, dacă ţin cont de viteza foarte mare cu care s-au descărcat din torrente.

De aceea nu mă miră deloc faptul că, o ţară ca Japonia, a ajuns să fie atât de implicată în această direcţie şi tocmai la Fukushima se afla clinica japoneză ce era pe cale de a dovedi, comunităţii medicale internaţionale, că terapia Gerson este viabilă, acum mai mult ca oricând şi, fiindcă nu cred în coincidenţe, mă întreb, hazardat poate, dacă dezastrul de la Fukushima nu-şi are pe undeva sorgintea şi în această onestitate medicală, la nivel de naţiune, care ne-ar fi ajutat să scăpăm mai repede de tirania Big Pharma, fiindcă oamenii de afaceri japonezi investesc în clinici Gerson, unde vând sănătate şi nu hamburgeri McDonalds.

"Audierile Pepper-Neely, 1-3 iulie, 1946, Congresul SUA, au fost atât de cenzurate, încât au dispărut complet din înregistrări. Mi-a luat ceva vreme să descopăr un microfilm la o bibliotecă satelit. Trebuie să fi avut o susţinere politică masivă, pentru a şterge lucruri din arhiva Congresului, plus toate copiile din bibliotecile depozitare din ţară. Abia după aceea, am descoperit în arhiva noastră o înregistrare făcută prin grija Fundaţiei Gerson, mult mai nouă însă."

"Cenzurat, fiindcă a vindecat cancerul"

S.J. Haught

D1 + S1

D2

Dying To Have Known

 

 

Sursa: http://antiiluzii.blogspot.com/2011/05/terapia-gerson-dreptul-de-trai.html

 

Ghidul spiritual îţi dezvăluie realitatea dincolo de iluzie

 

Este singurul care are dreptul să spună că totul în acest univers este perfect

 

„Deşi binele şi răul sunt amândouă manifestări condiţionate ale spiritului, totuşi răul este învelişul său cel mai exterior, în timp ce binele este mult mai apropiat de omul real, de Sine. Omul nu poate ajunge la Sine până când nu renunţă mai întâi la învelişul faptelor sale rele, iar abia apoi la învelişul faptelor sale bune. Deci, în final, karma care mai rămâne încă ataşată de corpul şi de mintea sa va fi întotdeauna o karma pozitivă, căci până când toate impurităţile sale nu au fost arse, omului îi este imposibil să atingă Adevărul Suprem.

Îl putem recunoaşte pe cel eliberat în viaţă prin faptele lui bune; buzele sale nu pot rosti decât binecuvântări, mâinile sale nu pot săvârşi decât acţiuni bune, mintea sa nu poate gândi decât lucruri sublime, prezenţa lui este o binecuvântare, oriunde s-ar afla. Un asemenea om are darul de a-i schimba prin simpla lui prezenţă chiar şi pe păcătoşi în sfinţi. Aceasta este imensa diferenţă dintre cei doi poli, dintre adevărata realizare spirituală şi simpla pretenţie de a o fi atins....

Dintr-o greşită înţelegere, oamenilor le este teamă că, dacă ei vor atinge realizarea supremă, fântânile iubirii vor seca în inimile lor, că tot ceea ce ei iubesc în această viaţă va dispărea. Ei nu se gândesc niciodată că marii profeţi ai acestei lumi au fost numai aceia care au renunţat la orice urmă de individualitate, că nu iubeşti cu adevărat atunci când te ataşezi de un obiect mărunt sau de o fiinţă muritoare. Adevăratul obiect al iubirii nu poate fi un pumn de ţărână, ci numai Dumnezeu cel Viu. Prin realizare spirituală, soţia îşi va iubi cu atât mai mult soţul, cu cât Îl va recunoşte în el pe Dumnezeu. Soţul îşi va iubi cu atât mai mult soţia, ca cât Îl  va recunoaşte în ea pe Dumnezeu. Iar mama îşi va iubi cu atât mai mult copiii, cu cât Îl va recunoaşte în ei pe Dumnezeu. Chiar şi cel mai cumplit duşman poate fi iubit, atunci când Îl recunoşti în el pe Dumnezeu....

Numai un astfel de om are dreptul să susţină că totul este perfect în acest univers. Acesta este marele bine pe care desăvârşirea spirituală îl poate aduce acestei lumi: dacă întreaga umanitate ar realiza măcar un mic aspect al adevărului, atunci pământul însuşi ar deveni un rai, iar locuitorii săi nu vor mai fi oameni, ci zei.”

 

Swami Vivekananda

 

 

Există fiinţe care au venit pe pământ pentru noi. Simpla lor prezenţă trezeşte în suflet cele mai profunde sentimente de fericire, de pace şi de iubire. Ele aduc la lumină tot ceea ce este mai frumos în fiecare. Ele ne arată cum să ne împlinim cel mai mare dor a inimii. Ele ne deschid poarta desăvârşirii spirituale şi ne ghidează în fiecare clipă.

Ele sunt permanent în comuniune cu Dumnezeu.

„Starea de iluminare este descrisă astfel: există o conştiinţă continuă a unităţii dintre Sinele Suprem Atman  al fiinţei şi Dumnezeu. Nu mai există nici o urmă din identificarea lui Atman cu învelişurile sale. Orice simţ al dualităţii este cu desăvârşire şters. Există o conştiinţă pură, unificată. Omul care este ferm stabilit pe acest nivel de conştiinţă, se spune că este iluminat.

Un om este eliberat chiar în această viaţă atunci când este pe deplin şi permanent stabilit în starea de iluminare. Beatitudinea sa este fără de sfârşit. Chiar dacă mintea sa este dizolvată în Dumnezeu, el este complet conştient, eliberat de ignoranţă. Este complet lucid dar este eliberat de dorinţă. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.

 

Pentru el, suferinţele acestei lumi s-au sfârşit. Deşi posedă un corp finit, el rămâne unit cu Infinitul. Inima sa nu cunoaşte neliniştea. Un astfel de om se spune că este eliberat chiar în această viaţă.

Deşi el trăieşte în trup, acesta este mai degrabă o umbră care îl urmează. El nu mai este tulburat de gândul lui „Eu” şi „Al meu”. Acestea sunt caracteristicile unui om care este eliberat chiar în această viaţă.

El nu mai este legat de trecut. Nu mai este înlănţuit de viitor. Este detaşat faţă de prezent. Iată cum poţi recunoaşte omul care este eliberat chiar în această viaţă.

Binele şi răul par să existe pretutindeni în lume. Oamenii şi obiectele par să fie distincte. Cu toate acestea, el priveşte totul din punctul de vedere al egalităţii şi unităţii, deoarece Îl vede pe Supremul Dumnezeu în toate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Destinul bun sau rău poate veni asupra lui. El le priveşte pe amândouă cu detaşare şi calm lăuntric, rămânând neatins de vreunul din ele. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Deoarece mintea sa este în mod continuu topită în beatitudinea lui Dumnezeu, el priveşte în mod egal lumea interioară şi lumea exterioară. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Viaţa se scurge: el o priveşte ca un martor detaşat. Nu se identifică cu corpul, organele de simţ, etc.  El a trecut dincolo de ideea de datorie şi obligaţie. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat în această viaţă.

Cu ajutorul cuvintelor vii ale scripturilor, a realizat unirea cu Dumnezeu. El nu mai este constrâns să renască. Iată cum poţi să îl recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Nu se identifică niciodată cu corpul sau cu organele de simţ.El nu mai are nici un sentiment de posesivitate. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Prin luciditatea sa transcendentală a realizat că Dumnezeu este totul. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Oamenii sfinţi pot să îl glorifice, oamenii răi pot să îl insulte – sentimentele sale faţă de ei sunt aceleaşi. Iată cum poţi să-l recunoşti pe omul eliberat chiar în această viaţă.

Râurile se varsă în ocean, dar oceanul nu se învolburează din această cauză. Obiectele simţurilor curg în mintea sa, dar el nu simte nici o reacţie, deoarece el are conştiinţa Realităţii unice. El este eliberat cu adevărat, chiar în această viaţă.”

 

Din Viveka Chudamanide Shankaracharya

 

 

yogaesoteric