Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada
moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci
înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui
Dumnezeu. Evrei 11:05
Dacă după N.
Densuşianu pelasgii au construit cel mai mare şi mai puternic imperiu în
Europa preistorică, întinzîndu-se din pustiurile Saharei pînă în munţii
Norvegiei, din păcate nu au lăsat nimic scris care să le dovedească
trecutul măreţ în afară de pietre şi ruine cu “zmangălituri” ciudate,
despre care nimeni nu s-a gîndit că ar putea reprezenta ceva.
Alergînd pe intinsurile Europei, răspîndindu-şi cultura
şi limba, arienii, pelasgii, tracii au generat “cultura latină”.
Înotdeauna în spatete unei culturi mari se găseşte o alta, neobservată,
uitată, neglijată, ignorată… Şi care a fost cultura, civilizaţia în
spatele celei greceşti, latine?
Departe în lume, foarte departe, pe întinsurile Asiei,
tocmai în India, o civilizaţie Ariană i-a “invadat”, în urmă cu 4-5000
de ani, provocînd o adevarată “explozie”, nu numai culturală, dar şi
socială. Indienii îşi amintesc şi azi de acei arieni, populţie albă,
care s-a suprapus populaţiei locale negroide şi, din dorinţa de a nu se
amesteca fizic cu populaţia locală au creat “castele”, ei
reprezentînd-o pe cea a “ramanilor” (brahmanilor).
Cultura Vedică, considerată pînă azi cea mai veche din lume, din care
îşi trag originea cele caldeiană, egipteană, iudaică şi creştina, care
stă la baza întregii civilizaţii a lumii, este considerată ca pornind
din spaţiul Carpato-Dunărean… (şi nu de către români, ci de cei de la
Cambridge-Anglia, precum şi de către americani şi asta nu de 5 sau 10
ani, ci de mai mult de o sută de ani!).
De multe ori trebuie să ne uităm la
istorie privind la ea în spate, observînd efectele unei civilizaţii
asupra altora şi descompunînd-o cu privirea. Este foarte greu de
imaginat căutarea urmelor acelei imense civilizatii pelasgice în…
centrul Asiei, dintr-o perioadă preistorică fără literatură scrisă (cel
puţin negăsită încă), fără anale şi cronici, ci numai cu ce a rămas în
“literatura vorbită” …vedică.
Cînd, nu de mult, vorbeam cu un prieten, R. Cristian,
despre relaţia dintre traci şi sanscriţi, el mi-a replicat imediat: “…cu
ani în urmă mă aflam în Tibet, într-unul din templele hinduse,
acomodîndu-mă religiei locale, am fost surprins de asemănarea cuvintelor
acestora cu cele româneşti… nimeni în lume, nici un popor nu are
cuvîntul OM “.
Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891) în DOCTRINA
SECRETĂ – o sinteză a ştiinţei, religiei şi filozofiei, aminteşte despre
acei “pur arieni”, ale căror urme se găsesc peste tot în Europa, urme
pe care Dr. Schliemann le scoate la iveală din ruinele Troiei, semne şi
simboluri gravate pe pietre, vase şi obiecte, de neînţeles şi ignorate
ca atare ori considerate simple ornamente, dar cărora ancestorii noştri
le dădeau înţelesuri mistice (legate de acel Arhitect al Universului) pe
care le mai găsim încă în culturi izolate, uitate în lume.
Cînd în vara anului 1995 călătoream în Orient, m-am
oprit şi în insula Bali din Arhipeleagul Indoneziei, a cărei populaţie
hindusă trăia într-o epocă uitată de sute de ani, închinîndu-se la zei
şi zeiţe luate dintr-o lume de poveşti, construind “în disperare” temple
ciudat ornamentate şi colorate, cu zvastici desenate pe pietre de
hotare şi care, cu superstiţii necunoscute nouă, trăieşte într-o lume
spirituală amintindu-mi de cea a noastră, tracică, unde un simplu cerc
desenat sau săpat în lemn avea o anumită însemnătate, iar dacă-i adaugau
un punct, o linie ori o cruce în mijloc îşi schimba cu totul înţelesul.
În acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, în care
lumea preistorică ne invadează prezentul prin simboluri ciudate, în
care-i descoperim pe stăabunii noştri pelasgii arieni răspîndindu-se
spre vestul Europei dînd naştere la italieni, spanioli, portughezi şi
francezi – ori răspîndindu-se în Asia împrăştiind cultura vedică ce
renaşte acolo departe ori cutreierând drumurile Asiei Mici, trecînd
peste Egipt pînă în Caldeea, creînd sacrul şi ocultul în Babilon… uneori
ai impresia unui chibrit aprins într-o magazie de praf de puşcă, veche
şi uitată, dar care încă poate exploda.
Cine au fost aceşti arieni, pelasgi, traci… în ce
colturi uitate ale lumii ori… ale ţării noastre vor descoperi arheologii
într-o zi trecutul lor simbolistic-spiritual pe care azi îl vedem doar
ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare,
cu care au venit în contact!
SIMBOLISTICA LA PELASGII-ARIENI
Cercul simplu – pe care-l găsim şi azi sculptat pe
poarta de la intrarea ogrăzii ţăranului român ori pe sub cornişele
caselor, desenat şi multiplicat… Ce o fi însemnînd? V-aţi gîndit că acum
5-6 milenii avea o însemnătate?
Cercul este o unitate divină, de unde totul porneşte şi
se… reîntoarce. Este universul fără limite, este energia emanată de zeul
suprem, Gebeleizis; circumferinţa lui este uneori interpretată ca
liniştea mentală a fiinţei umane. Cînd faţa discului este albă, fundul
negru ar reprezenta marea respiraţie, mişcarea continuă a universului în
sens nelimitat.
Cercul
cu un punct în mijloc – în credinţa arienilor din Rig-Veda reprezintă
prima diferenţiere a manifestărilor periodice şi eterne în natură,
asexuale şi… infinite. Aşa îl considerau strămosii noştri acum mai bine de cinci milenii.
Ce uşor le-a fost “filozofilor” greci ai antichităţii să-i “transfere”
această cultură şi s-o traducă în… greceşte! Cercul cu punctul în mijloc
mai reprezintă în cultura Arienilor şi spaţiul potenţial în contact cu
spaţiul abstract. Tot el înseamnă şi redeşteptarea naturii, trezirea
universului, fiind un semn Universal pe care-l găsim şi în KABALA. Cînd
acesta a căzut în mîinile creştinilor neştiutori ai simbolismului
universal, aceştia l-au confundat cu “MUNDANE CROSS” (CRUCEA LUMII). Ce spuneţi stimaţi cititori, să ne continuăm călătoria în lumea simbolistică generată de ai noştri strămoşi?
Cercul
în care punctul central se transformă extinzîndu-se într-un diametru
simbolizează, se pare, DIVINA IMACULATĂ, MAMA NATURĂ. Este considerat
uneori ca o umbră, o aluzie la procreaţie.
Cînd
linia este verticală, cercul simbolizează separarea sexelor (să fi
cunoscut acest simbol şi sculptorul Brâncuşi?… cine ştie?). Este un semn
mai mult feminin, omul îşi cunoaşte mai bine mama decat tatăl (natura
şi până la o anunmită limită, chiar unele Spirite, sînt considerate de
sex feminin.)
Lucrurile
încep să se complice când punctul central se extinde în patru puncte
cardinale dînd naştere la aşa numita şi controversata CRUCE A LUMII –
MUNDANE CROSS.
La acest moment se consideră că lumea a atins nivelul
celei de-a treia rase şi este “semnalul începerii vieţii oamenilor”;
simbolizează purul PANTEISM, doctrina care consideră Zeul Suprem nimic
altceva decât forţele şi legile Universului, fiind mai mult o “credintă”
ateista din acest punct de vedere. Să fie aceasta oare o simbolistică
veche de milenii? Nici nu ne vine a crede! Şi azi bunicile noastre la
ţară îl desenează pe colaci şi cozonaci, avînd însă un înţeles schimbat;
la creştinii mistici este simbolul “unirii dintre spini şi cruce”,
coroana din spini de trandafiri uscaţi pusă pe capul Domnului Isus
Cristos: “The Union of the Rose and Cross” ori “Rosi Cruciati” (“Rose
Cross”).
Cînd
cercul dispare simbolul îşi schimbă şi el sensul: lumea se schimbă –
unii, tilutenii, îl consideră simbol al apariţiei celei de-a patra rase…
Dar crucea, necircumscrisă, devine uneori simbol “phallic”. Târziu în
istorie cînd va apare creştinismul, ea va deveni un simbol reprezentativ
acestuia.
Dar,
surpriză, punctul central uneori se răspîndeşte numai în trei puncte
cardinale, insemnînd “TAU”. Cînd Biblia ne povesteşte de Noe şi de Potop
nu credem că se va descoperi aceeaşi istorie la Caldeeni, de această
dată cu cîteva sute de ani înaintea creştinismului, avîndu-l ca erou pe
XISUTHRUS… Dar iată că şi ei, caldeenii, au luat această poveste de la
arieni; în alegoria lui VAIVA SWATA MANU se vorbeşte despre Potop şi
aventurile eroului principal. Cum să nu-i credem acum pe Fenicieni,
care-i acuzau pe Caldeeni, pe Egipteni şi pe Israeliţi, că-şi construiau
cultura pe cea a misterioşilor pelasgi?
Cînd
TAU coboară ajungînd tangent la polul sudic al cercului regăsim Emblema
Vieţii, cum de altfel o vom găsi mai tîrziu la vechii egipteni.
Crucea Lumii, Mundane Cross, coborînd în afara cercului o va simboliza pe Venus (Isis) la vechii greci.
Ciocanul
lui Thor (Thor’s hammer) sau Crucea Jaina sau simplu Zvastica într-un
cerc… Crucea Hermetică. Cînd este separată de cerc are şi un înţeles
“phallic”: reprezintă cea mai filozofică ştiinţă a simbolurilor, fiind
cea mai complexă forma a muncii de creaţie şi evoluţie, a renaşterii,
fiind ascunsî în religiile oricărei vechi civilizaţii.
La Caldeeni (civilizaţie născută între cele doua fluvii Tigru şi Eufrat
– în zona Irakului de azi, cu oraşul Babilon dominând lumea antică) în
“Cartea Numerelor” cât şi în “Cartea Misterelor Ascunse” se vorbeşte
despre ciocanul lui Thor ca despre o armă magică folosită de pitici în
lupta împotriva giganţilor ori împotriva forţelor Titanice pre-Cosmice
ale Naturii. Ciocan al Creaţiei, cu cele patru braţe îndoite în unghiuri
drepte, sugerînd mişcarea continuă, revoluţia Cosmosului invizibil şi
el forţelor lui; cele două linii din mijloc reprezintă spiritul şi
materia în timp ce braţele îndoite (unul în sus -reprezentînd Cosmosul,
iar altul în jos – Pămîntul) şi sunt legate între ele prin Spirit şi
Materie. Semnul
zvasticii, născut în concepţia mistică a Arienilor timpurii
(pelasgilor), după Blavatsky (vol. 2, pag. 99) şi de ei plasat ca semn
al Eternităţii îl găsim pe capul lui Ananta, este Alpha şi Omega al
forţelor creative ale Universului, de la forţa pură Spirituală la cea
Materială, este cheia ciclului Ştiinţific, Divin şi Uman. Ea va fi
preluata şi de Marii Maeştri ai lojilor Masonice.
Cînd Schliemann, săpînd in ruinele vechii Troia, a scos
la lumina obiecte cu ornamente ciudate si “fara sens”, el de fapt scotea
la lumină, reînviind tradiţia pelasgică a celor mai vechi Arieni,
simboluri vechi de peste 50 de secole, despre care şi N. Densuşieanu
aminteşte în 1884 în a sa “Dacia Preistorică”, menţionînd Pasărea
Phoenix care venea din nordul Egiptului să moară în Munţii Cernei,
pentru a renaşte din propria-i cenuşă. Ea purta în cioc acest semn al
vieţii veşnice şi al eternităţii.
Este un semn sacru care în preistorie simboliza pe al 7-lea Constructor al “Universului de mai jos”,al “Universului fizic”.
El
îi reprezinta pe cei şapte constructori ai lumii avîndu-l în centru pe
conducatorul lor, pe DAKSHA, reprezentînd şi cele 7 perioade ale
creaţiei. Şi nu ne miră cînd autorul lui Qabbalah remarca că cu sute de
ani înaintea Creştinismului, lumea era dominată de religia NOASTRĂ,
RELIGIA ÎNŢELEPCIUNII, religie pe care ei Vedicii, Carpato-Dunărenii, au
purtat-o prin Asia Centeală, Persia, India şi Mesopotamia, de la Ur şi
Haran pînă în Palestina.. Fii
ALEŞI AI MARELUI ZEU DAKSHA, dacii, carpato- dunăreni şi-au revărsat
cultura nu numai asupra Egiptului, dar şi a Chinei şi în special a
Indiei. Cînd cu multe mii de ani mai tîrziu se năştea
creştinismul, el Isus Cristos în cei 17 ani ai dispariţiei lui, nu a
făcut altceva decît să călătorească pe urmele noastre, a vedicilor. Şi
ca un bun elev să se îndoctrineze cu această religie a înţelepciunii şi
ca un adevarat vedic, născut de două ori, să se întoarcă şi să o
propăvăduiască (dupa cum Elizabeth Clare Prophey în cartea “The Lost
Years Of Jesus” încearcă să ne convingă, prezentîndu-ne evidenţe
documentare despre această călătorie.)
Unul
dintre cele mai vechi simboluri este cel ce era tatuat pe capul marelui
zeu al creaţiei, al Genezei lumii, a celui ce si-a asezat pe primii
10.000 de fii- “pe poporul ales”- pe cele mai frumoase plaiuri ale
lumii. Acest semn se gaseste pe capul zeului “DACIA” (DAKSHA)-fiind si
un simbol al apei, al potopului si al materiei. Il gasim si astazi peste
tot cuprinsul vechii Dacii-tara pe care EL marele zeu al genezei lumii a
iubit-o asa de mult” Tara Zeilor”. -Dar nu numai la noi ci si peste tot in lume, il vom gasi mai
tirziu,ca in vechiul alfabet heroglific egiptean avind inteles de apa.
El apare persistent pe portalurile caselor taranilor daci, ori pe
covoare,ori pe fote si tesaturi, aratind ca respectivii sint alesii fii
ai lui DAKSHA a lui Dacia-pe care chiar daca aparent ei l-au uitat, EL
inca continua sa-i protejeze pe ei,pe noi, fii lui iubiti, primii fii ai
genezei lumii. SPIRALA DACICA este poate cel mai caracteristic, dar si cel mai ermetic simbol al poporului nostru: -simpla, dubla si in special tripla ,ea probabil reprezinta
viata vesnica ce ne-a harazit-o EL, DAKSHA zeul suprem si
zamisluitor-creator al poporului DAC. Este semnul nemuririi natiei noastre, al raspindirii noastre in
spirala, spre infinit, fara a ne uita niciodata,originea Daca, este
semn al poporului ales de el DAKSHA zeu al genezei care sa-l reprezinte
aici pe pamint,este semnul nemuririi fiilor lui; este si cu sens de
blestem, pentru cei ce-si uita limba, neamul.
PENTAGRAMA MAGICA Dacica dupa Prof. Dumitru Balasa face
parte din tezaurul de cultura dacica fiind identificata in Pestera de la
Chindia, din jud. Mehedinti, de Vasile Boroneant fiind prezentata si in
revista “Arhitectura”, de Silvia Paun, ca un insemn dacic vechi cu mii
de ani inainte de Pitagora; acesta o va studia mai tirziu impreuna cu
alti ucenici greci in universitatea Zalmoxiana, ducind acest semn pina
in Atena si facindu-l cunoscut sub numele de “Diagrama lui Pitagora”.
Despre aceasta pentagrama magica gasita si pe o caramida la biserica
fostei minastiri Stanesti de linga Dragasani, arhitectul Andrei Panoiu
vorbeste in “Arhitectura … Gorjului”, Bucuresti, 1982, P.118: “semn de
mare mester”. Acest semn, amulet, dupa credinta daco-getilor era asezat in
fata templului Zalmoxian pentru a impiedica intrarea strigoiului sau a
oricarui duh malefic. El se va transforma in decursul timpului intr-un
simbol esoteric, cel a lui Kali Yugo, steaua in cinci puncte inversata;
este un semn magic de folosire a puterii primita de la un spirit rau in
bine. Cind cele doua picioare de sus sunt indreptate spre rai – este si
un semn ocult folosit de multe ori in ceremonii magice.
Majoritatea simbolurilor pe care vi le-am descris le
intalnim si astazi peste tot in Romania, sculptate pe portile caselor,
asezate cuminti si tacute sub cornisele caselor, pe vase si pe covoare,
intelesul lor fiindu-ne de cele mai multe ori necunoscut. Vor ramane ele
in continuare niste taine?… Sau NOI le vom cauta si interpreta acum?! Ele nu mai sunt “floricele ornamentale”, ele sunt simboluri ale
culturii noastre spirituale de peste 50 de secole. Sa le cautam… Sa le
intelegem… Sa le respectam..
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.