Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada
moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci
înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui
Dumnezeu. Evrei 11:05
“În cartea a 8-a
“Riturile Iubirii”, Anastasia a menţionat că străvechiul oraş Arkaim ce
datează din secolul 20 î.Chr., descoperit recent în regiunea Chelybinsk
din Rusia, a fost un centru ştiinţific, unde înţelepţii vedici (volhvi)
au trăit şi au creat imagini, transformându-le în rituri şi ritualuri
bazate pe Legile Universale, Legile lui Dumnezeu.”
Autorităţile locale doreau să construiască un rezervor
imens de apă, pentru irigarea câmpurilor aride. De atunci, istorici,
arheologi şi numeroşi cercetători au încercat să înţeleagă secretele
acestei cetăţi circulare, mai ales pe cele legate de naţia care a locuit
aici în urmă cu peste 4000 de ani, la vârsta la care a fost datată
aşezarea.
Arienii din Urali
Săpăturile au scos la iveală o structură bazată pe
cercuri concentrice, cu scop presupus ritualic, ca cele care fac parte
din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmizegetusa
pâna în Mexic. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi de-o
vârstă cu Egiptul şi Babilonul. Gennadi Zdanovici, preşedintele
asociaţiilor de arheologi care cercetează Uralii, a susţinut că
proiectul foarte costisitor pentru construirea bazinului de apă să fie
abandonat, importanţa arheologică a aşezării fiind considerată
inestimabilă. De atunci, prin Arkaim s-au preumblat cohorte de
cercetatori. S-a avansat ipoteza că populaţia care a întemeiat Arkaimul
aparţinea celei mai vechi civilizaţii, numită indo-europeană, deşi, dacă
luăm în calcul ordinul de vechime, ar trebui redefinită ca
europeano-indiană.
Vadim Cernobrovi este de părere că cei care au întemeiat
acest oraş antic pe valea Arkaim ar fi arieni. Tipic pentru cultura
ariană, şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic
de “tip Stonehenge”, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăstiei de
pe teritoriul geto-dacilor. Vadim Cernobrovi este copleşit de
înfăţişarea cetăţii solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul
îţi lasă o impresie incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale
sunt perfect vizibile. Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste
cercuri. Încă nu ştim importanţa lor, dacă erau făcute în scop defensiv,
ştiinţific, educaţional sau pur şi simplu ţineau de vreun ritual”.
O cetate abandonată
Cetatea a fost construită pe un deal, un loc virgin,
fară să fi existat altă aşezare înainte, dupa un model care, după
părerea cercetătorilor ruşi, imită secţiunea unui trunchi de copac, dar
în planuri în trepte, fiecare cerc coborând o treaptă faţă de cel
precedent.
Întregul ansamblu reprezintă un complex complicat, având
probabil rost civil, citadin, dar şi funcţie religioasă, fiind orientat
după poziţia unor constelaţii. Cetatea circulară conţinea 60 de
clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă
asigura tot confortul, cu spaţii structurate în jurul unei vetre
deschise, din care cauză acoperişul era boltit, cu orificiul de evacuare
a fumului protejat, ca să nu patrundă ploaia sau ninsoarea.
Fiecare casă avea o anexă, o cămară pentru
păstrarea alimentelor. Apa era adusă printr-un sistem de conducte
subterane, foarte ingenios şi util. Unele treceau prin apropierea
vetrei, unde aveau şi rolul de a regla tirajul focului, folosit, în
opinia cercetătorilor, şi la confecţionarea unor bunuri de uz comun, din
cupru şi bronz. Un alt sistem de conducte trecea pe sub cămări, apa
rece curgătoare având rol de răcire a încăperii. Piaţa centrală din
Arkaim, de formă neregulată, avea pe margini, din loc in loc, altare
ritualice pentru foc.
Cercetătorii au observat că oraşul era echipat cu un
sistem antifurtună, care îl proteja împotriva ploilor torenţiale, apa
scurgându-se, prin canale, în vale. Casele erau protejate împotriva
incendiilor, materialele de construcţie fiind impregnate cu o substantă
ignifugă. Cu atât mai curios este modul în care locuitorii au părăsit
oraşul, incendiindu-l intenţionat, după ce şi-au strâns strictul
necesar, fără să fi fost amenintaţi. Cercetătorii au ajuns la această
concluzie pentru că nu există rămăşiţe umane şi nici indicii că ar fi
avut loc vreo luptă în împrejurimi. Un mod similar de părăsire a
cetăţilor l-au practicat şi mayaşii.
Focar geopatogen?
Specialiştii de la staţiile de monitorizare a
anomaliilor din Urali au semnalat o serie de fenomene curioase, care se
manifestă în aria oraşului-cetate: fluctuaţii ale parametrilor magnetici
şi de temperatură, care se măreşte sau scade cu 5 grade Celsius
spontan, fară sa fie un efect al schimbării atmosferice, precum şi
fulgere globulare. Şi turiştii care se perindă prin Arkaim se plâng
anual de stări nefireşti, sunt cuprinşi inexplicabil de panică, cu
creşterea tensiunii şi accelerarea bătăilor inimii, dar şi de o stare de
febră, toate dispărând brusc, aşa cum apar.
Multi copaci din zonă prezintă malformaţii şi trunchiuri
torsionate, semne că există focare geopatogene, ceea ce ar putea
explica de ce oamenii şi animalele nu se simt bine dacă stau prea mult
în zonă. În plus, geologii au constatat că există şi fracturi de plăci
tectonice în valea Arkaimului, munţii din jur fiind activi seismic, o
alta sursă a anomaliilor fizice. Stările nefireşti semnalate de oameni
pot fi provocate şi de canalele subterane de apa, concentrări de resurse
minerale sau terenuri mlăştinoase, toate acestea fiind descoperite nu
departe de cetatea de la Arkaim.
Masageţii – arhitecţii construcţiilor circulare
Istoricul
Jean Deshayes, autorul lucrării “Civilizaţiile vechiului Orient”,
atribuie genul acesta de construcţie circulară, total atipic pentru
regiune, masageţilor, geţi care au emigrat în masă, în mai multe etape,
ajungând până la Munţii Urali, în China şi Tibet, păstrând de-a lungul
timpului religia şi simbolistica solară. Deshayes remarcă “organizarea
de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţat ulterior arta funerară
a vechiului Orient.
Până să mergem mai departe cu masageţii, acest popor
uitat de istoria ţării de provenienţă, România, e bine de amintit o
particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief concentric,
care coboara în trepte, de la Munţii Carpaţi la Subcarpaţi, la dealuri
şi podişuri, apoi la câmpii. Un model circular sacru, am putea spune,
pentru triburile plecate în bejenie. În ce
priveşte cetatea solară Arkaim (în limba română arhaică “im” înseamna
noroi, mâl), probabil că arca fusese doar un popas spre destinaţia
finală, de aceea au şi părăsit-o, aparent fara motiv.
Cert
este că în ruinele cetăţii au fost descoperite săbii scurte cu lame
curbate, ceramică ornamentată cu zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze,
aceleaşi simboluri fiind prezente şi pe cămăşile din pânză topită
purtate de localnicii văii Arkaim. Toate acestea duc cu gândul la
folclorul geto-dac, deşi vechimea cetăţii Arkaim este mult mai mare. În
schimb, urmele arheologice descoperite în Ucraina sunt extrem de
asemănatoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale
Prutului, şi datând din urmă cu 4-5 milenii.
Adoratorii Soarelui
Istoricul Burchard Brentjes, autorul vastei lucrări
“Civilizaţia veche a Iranului”, îi descrie în termeni elogioşi pe acesti
masageţi, “aşezaţi pe fluviul Sar Daria şi mai la est, principalii
duşmani ai lui Cirus”.
Sărdărie este un vechi cuvînt al limbii române, desemnând un
fel de instanţă populară de judecată, asemănătoare cu obştile
ţăranilor.
Dupa cum scria şi istoricul grec Hekataios, care trăia
la curtea regelui Cirus, “ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul
închinat lui, calul, sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt
echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă, de
aramă. Harnaşamentele cailor le sunt împodobite cu aur, iar ei poartă în
bătălii centuri şi fruntare de aur”.
Una dintre cetăţile masageţilor a fost descoperită de
arheologul sovietic S.P. Tolstov, în 1940, la Sanii – Daria. Era tot o
cetate circulară, în vârf de deal, înconjurată de un zid dublu de
apărare, umplut cu pământ, ca murul dacic. Nu departe de aceasta cetate
s-au înfruntat oştile lui Cirus, în 530 i.e.n., cu cele masagete,
conduse de regina Tomiris.
Herodot ne spune că “cea mai mare parte a oştii lui
Cirus a fost nimicită, iar Cirus însuşi şi-a găsit acolo sfărşitul.
Tomiris a umplut un burduf cu sânge de om, a pus să fie căutat leşul lui
Cirus printre mormanele de perşi morţi şi când l-a gasit i-a înmuiat
capul în burduf, ocărând mortul: “Ţi-am promis atunci când mi-ai ucis
fiul prin înşelăciune că o să te înving şi o să te satur de sânge!”.
Monumentul circular de la Adamclisi
Urmasul lui Cirus, Darius, a patruns în 517 î.e.n. cu
oştile în ţinutul masageţilor, Horezm, care a trebuit să se supună, “în
afară de triburile conduse de Tomiris”, conform cronicilor. Darius a
fost oprit din războaiele de cucerire dincoace de Dunăre, “unde numai
podul construit de perşi (peste Dunare) îl salvă pe rege şi armata lui
să împărtăşească soarta lui Cirus, fugăriţi de oştile geţilor”.
Un alt mare comandant al antichităţii, Alexandru cel
Mare, a poftit să-i cucerească pe masageţi, dar a dat greş. Horezmul a
rămas în afara cuceririlor lui, totuşi, unul dintre prinţii locali,
Faramane, a vrut să încheie cu Alexandru o alianţă împotriva sciţilor de
la Marea Neagră. Conform istoricului expediţiilor lui Alexandru, Arian,
Faramane venise cu 1550 de călăreţi şi-i promitea că, dacă Alexandru va
accepta alianţa, va aduce şi pe vecinii lui, colchii şi amazoanele!
Conform lui Brentjes, alianţa lui Faramane a reuşit să-i
alunge pe sciţii din Ucraina şi de mai departe. Poate că această mare
bătalie este consemnată pe monumentul circular de la Adamclisi, unde
apar şi amazoane prinse în luptă (mulţi istorici susţin că monumentul
este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia). Faramane a
înfiinţat regatul “Amu Daria”.
“Cetatea berbecului viril” a dahilor
Istoricul Burchard Brentjes scrie despre un trib al
dahilor (“dahii şi dachii tot unii sunt”, ne spune Miron Costin în
“Letopiseţul Ţării Moldovei”) care se aşezase la nord de lacul Aral şi
care tăbărăsc, la 250 î.e.n., sub conducerea lui Arsache şi a lui
Tiridates, în nord-estul Iranului. Aceştia sunt întemeietorii temutelor
seminţii ale parţilor! (Poate nu întâmplator, la Parta, judeţul Timiş,
se află cel mai vechi sanctuar din Europa, datat aprox. 5000 de ani!).
Cetatea lor circulara, care pare a fi construita dupa
planul Arkaimului, se numea “Koi – Kirlan”, tradusă în mod ciudat de
către istoricii uzbeci drept “Cetatea Berbecului mort” deşi conform
limbii române actuale, sensul ar fi mai degrabă “berbecul viu”. Fără
supărare, “coi” e cuvânt stravechi, cu conotaţii de virilitate! Şi tot
celor care încă mai susţin că limba română s-a format după cucerirea
Daciei de către romani, le mai oferim câteva elemente derutante, notate
de Burchard Brentjes, şi anume – urmaşii dahilor lui Arsache au
întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de
Mitreadates.
Iar Surenas (originar probabil din munţii cu acelaşi
nume, Sureanu, unde a înflorit cultul solar din timpuri străvechi),
strălucita căpetenie a oştilor regelui part Orodes al II-lea, a învins
şapte legiuni de romani, conduse de legendarul Crassus, în anul 60
i.e.n. După modelul răzbunării reginei masageţilor, Tomiris, lui Crassus
i s-a tăiat capul şi i s-a turnat pe gura aur topit, “că sa-l sature de
setea de aur care l-a mânat la război”.
Zvastici solare şi la Staraia Riazan
În
urmă cu câţiva ani, arheologul Ilia Ahmedov a descoperit în Rusia,
lângă Staraia Riazan, o cetate având o construcţie considerată de “tip
Stonehenge”, numai că avea dimesiuni mai mici şi era din lemn, ca cea de
la Sarmizegetusa, din Muntii Şureanu. Sanctuarul circular este situat
pe culmea cea mai înaltă, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia, o arie
bogată arheologic, începând cu paleoliticul. Echipa de arheologi a
constatat că sanctuarul are 7 metri în diametru şi este format din
coloane din lemn de jumatate de metru grosime, situate la distanţe egale
una de alta. În centru se afla o altă construcţie, rectangulară, şi un
pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite în partea de est şi
de sud a sanctuarului. Pilonii cercului formeaza o poartă prin care se
vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează
răsăritul.
Satul în care a fost descoperit sanctuarul se numeşte Spasskaya Luka, iar rîului Oka oamenii îi mai spun şi Oke sau Oki.
Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la
Sarmizegetusa, în zig-zag, asemeni unor raze solare, şi altele şerpuite
ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele
proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma
sanctuarului nu a fost descoperită nici o aşezare. Nici nu era bine
pentru sănătatea omului să existe o aşezare la confluenţa a două rauri,
iar preoţii din vechime ştiau acest lucru.
Din moment ce numai masageţii şi dacii lui Arsache
ridicau cetăţi circulare prin stepele Asiei, putem presupune că
“arienii” care au construit Arkaim erau strămoşii lor. Gordon Childe,
profesor la Universitatea din Oxford, publică, în anul 1993, la Barnes
& Noble Books, New York, “The History of Civilization”. El situa
leagănul arienilor, în timpul primei lor aparţtii, în spaţiul
carpato-dunărean.
Reamintim că în “Cartea aştrilor cereşti”, Enoh,
patriarhul antediluvian, este învăţat de îngerul Uriel cum să
construiască un “aparat ceresc”, pe care să-l lase pământenilor.
Reconstruit după instrucţiunile lui Uriel, de către cercetătorii
britanici Christopher Knight şi Robert Lomas, acesta a ieşit exact de
forma şi dimensiunea sanctuarului rotund de la Sarmizegetusa. Şi atunci,
nici nu ne mai miră de ce, oriunde se găsesc astfel de sanctuare, în
jur sunt denumiri străvechi ce amintesc de uriaşul Uriel: Urali la ruşi,
Uroiul, la noi, cu mituri despre uriaşi.
Ca o regulă, toate aceste “aparate” sunt bazate pe
anumite zile, solstiţiile de vară şi iarnă, când razele soarelui cad pe o
anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională pavată cu
plăci de granit care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut,
prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Acelaşi model sacru îl aveau şi preoţii daci, care construiau “aparatul solar” din lemn şi granit.
Arkaim nu este decât o altă cetate-sanctuar închinată
Soarelui, de slujitorii lui străvechi: arienii din bazinul
carpato-dunărean.
Un articol de Melania Papadache în revista “Formula As”
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.