Susţinătorii plasării Atlantidei
în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sînt îngropate în
apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşiţă a
înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Atlantidă românească
Etnograful Adrian Bucurescu arată
că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath,
adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de
atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai
mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia
preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de
Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti
prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor
din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea,
arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite,
după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite
uimitoarele figurine din lut, intitulate generic „Gînditorul“ şi datate
5000-3000 î.Hr., într-o perioadă cînd de gîndire abstractă nu putea fi
vorba. Însăşi cetatea Histria conţine o ciudăţenie: pare a fi construită
pe role.
Insula Şerpilor, rămăşiţa unui continent
Conform ipotezei susţinute de tot
mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă a rămas doar Insula Şerpilor
(foto). Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stîncă azi
pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo.
Puţini ştiu că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de
enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. „Din Fundul Mării Negre, din
înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea
zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“. Locuitorii Insulei Şerpilor
din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi
urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul
actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard,
descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de
ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a
cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv.
Un argument în sprijinul localizării continentului dispărut în spaţiul
românesc este şi acela că, în faza de descompunere a imperiului,
atlanţii practicau intens sacrificiile umane, obicei sîngeros şi crud pe
care-l aveau geto-dacii.
Atlanţi la Şinca Veche?
Charles Berlitz a publicat
într-una din cărţile sale, „Atlantis, al optulea continent“, o hartă
modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el
arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia
(foto). De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona
Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns
în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare
(atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat
lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului. Edificiul antic avea formă
pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare.
Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură
albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost
construit de mîna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care
întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi
ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei
care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost
întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din
Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii au avut cunoştinţe
extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde să le ia decît de
la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Din ce cauză s-a scufundat?
• Astronomul polonez M.M.
Kamienski a apreciat că aşa-numita Cometă a lui Galilei s-a ciocnit cu
Terra ( 9541 î.Hr.) şi a produs scufundarea Atlantidei. Inginerul german
Otto Muck susţine că în Oceanul Atlantic ar fi căzut cu o viteză de 20
km/secundă un meteorit gigant cu diametrul de 10 km. Legenda potopului
este arhicunoscută. Această faimoasă catastrofă a lumii antice poate fi
întîlnită la majoritatea popoarelor, cu excepţia aborigenilor
australieni, a laponilor şi eschimoşilor. Oamenii de ştiinţă admit
faptul că la baza mitului a stat un fenomen real, verificabil istoric şi
arheologic, uriaşele inundaţii fiind o consecinţă a încălzirii climei
după ultima glaciaţiune. Potopul menţionat şi în Vechiul Testament şi
apreciat de Vatican că a avut loc acum 13.100 de ani, a lăsat din
Atlantida numai „Insula celor 7 cetăţi“.
Multe legende venite de dincolo
de timp vorbesc despre pamânturi sfinte aflate pe locul unde acum domină
Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată
străvechea Atlantida, cu templele sale, în special Templul lui Apollo,
zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur
tot mai precis. Din străvechea Atlantida, se zice, că a rămas doar
Insula Şerpilor.Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de
trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stâncă acum pustii, se
ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului
Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor
şi ale profanilor.
Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor,
cunoscută ca Insula Leuky: “În faţa ţinutului celţilor, în parţile
Oceanului, este o insula numită Leuky, adică Albă. Latona, mama lui
Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici
decţt ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau
“nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii
Riphei (Carpaţi)…”
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi
şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe
lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul
românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde
guvernează toate ale lumii, bune şi rele. Ipoteza existenţei unei
Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbraţişata şi de
Robert D. Ballard, fost ofiţer al armatei maritime a Statelor Unite şi
oceanograf specializat ân arheologie acvatică, printre altele fiind
descoperitorul rămăşiţelor Titanicului şi a navei de luptă Bismark.
Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămâînt care
separa Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei.
Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului
respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor
două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii
ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să
fie oare vorba despre Atlantida? Susţinătorii plasării Atlantidei în
Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în
apropierea coastelor României, iar Insula Şerpilor e o rămăşişă a
înfloritoarei civilizaţii de acum 10.000 de ani.
Etnograful Adrian Bucurescu arată că Atlantida s-a scufundat în
marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui
Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii,
egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh,
enigmaticul Sfinx. În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Denşuşianu
localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi.
„Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii
antici denumeau actuala Insula a Şerpilor din Marea Neagră, (Nesos)
Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au
descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, dupa unii,
atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele
figurine din lut, intitulate generic „Gânditorul“ şi datate 5000-3000
î.Hr., într-o perioadă când de gândire abstractă nu putea fi vorba.
Însaşi cetatea Histria conţine o ciudaţenie: pare a fi
construită pe role. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale
peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sunt
specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora
actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este
celebrul sistem de “clădiri pe role” care asigură siguranţa înaintea
cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe
ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetaţile
din patria lor (mult mai încercată din punct de vedere seismic) şi din
alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Charles Berlitz a publicat într-una din carţile sale,
„Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului
Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că exista şi azi, acoperit
de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii
au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii
atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Alba) unde există acel
templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul
Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormântul semizeului.
Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură având 29,87 m şi se
pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape
totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau
că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine
divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfântă.
Atlanţii e posibil sa fi ajuns şi prin parţile Braşovului, dacă ar fi să
dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursiţelor de
la Sinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat
şi Templul Alb din Insula Şerpilor. Un lucru e sigur şi uimitor: tracii
au avut cunoştinte extraordinar de avansate pe care nu prea avea de unde
sa le ia decât de la nişte colonizatori, necunoscuţi deocamdată.
Memento mori
de Mihai Eminescu
” Din fundul Mării Negre, din înalte-adânce hale
Dintre stânce arcuite, din gigantice portale
Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit…
Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale,
Se reped pe trepte’nalte şi cobor în sure hale
Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos;
Dară ea, înfiorată de adânca ei durere,
În imagini de talazuri cânt-a Daciei cădere
Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mângâie duios.”
Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit
decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa
ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi
in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au
intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom
ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor,
constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte
putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la
randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama
la niste ‘povesti’, cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste “povesti” sunt demonstrate fizic,
cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin
inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea
refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu
migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este
specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra
Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de
Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in
bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael
Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde
echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii
de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si
undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii,
piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
“In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice
care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul
patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in
România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici
macar nu au auzit”. Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in
lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt
ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau
chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai
multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu
singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica
Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a
ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea
acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii
Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
“Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt,
singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost
construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde
a inceput si marea inundatie a Pamantului”.
Sfinxul, ce s-a dovedit a fi
cheia, « farul » Kogaionului, o infatiseaza pe Marea Mama –
personificare a Pamantului, matrice si receptacul al vietii…. Principala
functie a Sfinxului din Bucegi se identifica in structura atributiva a
Zeitei numita Tara, din traditiile Indiei si Tibetului . In limba
sanscrita Tara (Târa) inseamna Stea, iar Tara (Târâ) inseamna
Salvatoare. Conform textelor budiste Tara este Stea calauzitoare; ea
este cea care arata drumul si conduce pana la pragul realizarii supreme.
“Daci montibus inhaerent”, adica
“Dacii (care) stau aninati de munti”, scrie istoricul roman Lucius
Annaeus Florus. Nenumarate cetati geto-dacice s-au descoperit indeosebi
pe munti si pe dealuri, mai rar in campii. Stramosii nostri erau asadar
“neam de piatra”, dupa cum le spuneau primii nostri istorici, mai
romantici decat cei de mai incoace.
Muntii Carpati sunt plini de vestigii preistorice, pe care
unii visatori le numesc “atlante”, altii “pelasgice”. In acest sens,
Bucegii aprind imaginatia prin toponimie, dar mai ales prin multimea de
megaliti, fie ca au fost sculptati de mesteri din stravechime, fie ca
i-ar fi cioplit vantul, zapada si ploaia. Cele mai spectaculoase astfel
de monumente sunt, desigur, Sfinxul Romanesc si Babele.
Pământul uitat de timp
Tuathanii sau hiperboreii nu au
dispărut aşa cum lasă să se înţeleagă legenda Atlantidei. Ei există si
au existat întotdeauna. „ În sfârşit cât despre superioritatea
tradiţiei dacice până în Evul mediu, în epoca întemeierii principatelor
române, aceasta nu are nimic neverosimil; în privinţa epocilor mai
moderne, poate să nu fie vorba decât de o transmie mai putin
consistentă; evident este destul de dificil să găseşti ceva care să
permită să fii absolut afirmativ în această problemă, ca şi atunci când
este vorba să ştii până în ce moment tradiţia druidică, pe de altă
parte, a rămas cu adevărat vie… Acesta (Regele Lumii-n.n) joacă un rol
important în istoria Ioanei d’Arc, şi unii o consideră ca titlu al
şefului unui anumit centru spiritual care, în acea epocă, ar fi existat
încă undeva în Europa, fără să poată fi localizat însă într-un mod
precis. Mă întreb dacă nu se poate face o apropiere cu numele acela de
Căliman, Caraiman al cărui sens este în orice caz foarte apropiat” spune
R. Guenon în corespondenţa sa cu V Lovinescu.
Însuşi Lovinescu ne spune
următoarele: „ (Dacia) a fost centrul suprem al unei tradiţii mult mai
puternice şi mai pure decât tradiţia celtică. Ocupaţia romană a durat
numai de la 110 la 275 d.Ch, în total 185 de ani.Şi mai puţin de o
treime din Dacia a fost ocupată; Transilvania şi Oltenia actuală. În tot
restul ţării dacismul a subzistat fără să fie tulburat….Centrele
spirituale ale dacilor se găseau în masivele centrale ale munţilor cei
mai sălbatici şi mai de nepătruns din Europa. După părăsirea de către
romani , avalanşa invaziilor barbare, care a durat mai mult de 1000 de
ani, s-a preciptat peste Dacia făcând astfel imposibilă nu numai viaţa
citadină ci chiar viaţa agricolă. O imensă pădure a acoperit Dacia şi
viaţa pastorală s-a generalizat din nou mai ales în munţii centrali
inaccesibili… În jur, barbarii goţi, ostrogoţi,
vandali,gepizi,slavi,cumani,pecenegi, unguri, mongoli au făcut vid. Să
lasăm pe istorici să se lamenteze si să constatăm că că acest fapt a
ocrotit tot ceea ce trebuia să rămână neviolat…Tradiţia dacică a
continuat să subziste netulburată, în afara istoriei care se făcea în
jurul ei. Astfel , când în sec XIII-XIV când au fost întemeiate
principatele Moldovei, Valahiei şi Transilvaniei, a căror reunire avea
să formeze România modernă, Dacia era neatinsă de istorie, ea se găsea
în sensul cel mai riguros şi literal al cuvântului ,în aceeaşi stare ca
pe vremea în care domnea peste ea Ler Împărat”! „Apa trece , pietrele
rămân” spune tradiţia românescă şi acei ţărani de prin crângurile
şi cătunele munţilor,puţini şi bătrânicare mai stiu legendele şi
tradiţiile legate de Centrul Lumii, de Regele Lumii şi de Marea Maică
Dochia se încăpăţânează cu îndârjire să păstreze intactă Întelepciunea
Sf Graal şi inviolabilitatea misteriosului Avalon, locul unde se
ascunde aceasta.
zamolxe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.