Cheia descifrarii codului getic-CASTA IO

Cheia descifrarii codului getic-CASTA IO

„Limba poporului roman se potriveste celui mai cult popor de pe pamant, atat este de armonioasa si bogata”, scria Alfred Hoffmann in „Istoria Pamantului” (1820).

Matricea lingvistica de pe statueta preotului de la Adamclisi

„Civilizatia si istoria au inceput acolo unde locuieste azi neamul romanesc”, scria si arheologul american W.Schiller. Tot pe aceste meleaguri a aparut si scrierea, la inceput cu functii sacre, dupa parerea multor cercetatori, printre care si Maria Gimbutas. Aceasta scriere a fost codificata de catre preotii Soarelui si ai Luminii dupa ingenioase matrice lingvistice.
Scrierea spre rasarit

Inelul de la Ezerovo ne transmite peste timp salutul sacru

Fabre d’Oliviet nota ca “scrierea hieroglifica si mai tarziu hieratica era apanajul magului, preotului si castei acestora” De aceea, inca din cele mai vechi timpuri se gasesc statui de zei cu semne inscriptionate.  De aceea, pana la aparitia regilor si a cancelariilor regale, tablete cu inscriptii se gaseau numai in centrele de cult. Preotii rasei ariene carpato-dunarene adorau Soarele si-si indreptau scrierea spre rasarit, spre sursa luminii divine. Cei care scriu de la dreapta la stanga isi arata sursa de unde au preluat scrierea, de la rasarit, de la inceputul tuturor inceputurilor.
Matrice cu 10 coloane

Zeita Tea, care apare pe inelul de la Ezerovo

Prof. Tudor Diaconu si dr. Ilie Stanciu sunt doi cercetatori care au reusit sa „sparga” codul getic, acea scriere hieratica a carei existenta este dovedita de inscriptii pe monumentele megalitice ale Daciei, pe statuete de zei si preoti, pe artefacte de aur infatisand scene sacre. Dovada concreta ca a existat o astfel de scriere este matricea ligvistica de pe statueta Marelui Preot de la Adamclisi, datand din epoca bronzului. Demn de remarcat faptul ca in epoca bronzului preotii inventasera deja matricele lingvistice pentru a-si codifica mesajele sacre. Pentru cine cauta „antecedentele”, le recomandam semnele pictografice si scrierea hieroglifica din aria culturala Tartaria, Caranovo, Gracianita, Lipinski Vir, considerata a fi sursa tuturor alfabetelor. „Cele patru coduri de cult – ebraic, latin, elin, sanscrit – reprezinta cele patru sfere ale cunoasterii izvorate din pulverizarea limbii sacre a sacerdotilor geti”, spune prof.Diaconu. Pentru a reface nucleul primordial, din care s-a „pulverizat” scrierea sacra, cei doi cercetatori au stabilit baza matematica a fiecarei litere, dupa care prof. Diaconu a stabilit un algoritm de citire, bazat pe aspectul izomorf al grafiei cu litera si cifra. „Am constatat ca pictograma, ideograma, silabarul, alfabetul nu sunt forme de comunicare in evolutie, ci moduri de reprezentare ale aceluiasi inteles invariant”, spune prof.Diaconu. Parcurgandu-se in spirala – acest simbol stravechi ce apare ca o emblema a culturii carpato-danubiene – traseul invers risipirii lingvistice, s-a ajuns  la numarul 5508! Acesta este „anul facerii”, al numirii prin cuvant al tuturor lucrurilor si nu intamplator acest an este inscris pe lacasurile de cult din tara noastra. Dupa ce s-a facut „numirea”, anumite cuvinte sacre au fost inscriptionate pe stancile aflate in calea pastorilor carpato-istrieni si au constituit limbajul sacru comun paleo-european. Casta sacerdotala a daco-getilor era „IO”, ca litere si „zece” ca numar. De aceea, codificarea sacerdotilor trebuia sa includa sistemul „IO”.
Citirea in spirala

Dr. Ilie Stanciu spune ca orice simbol si inscriptie se decripteaza cu codul getic

In inscriptiile sacre, deseori se folosesc literele alfabetului latin cu cel grec in paralel si semne pictografice stravechi. Trebuia sa stii „originalul” din care au derivat ca sa stii cum sa le citesti. Cheia citirii este parcurgerea in spirala, in sensul miscarii burghiului, a inscriptiilor sacre. Acea spirala care este esenta crezului geto-dac, lasat ca simbol in toata creatia mestesugareasca. Dr. Ilie Stanciu subliniaza ca orice inscriptie, orice simbol, indiferent de spatiul geografic al sursei arheologice, poate fi transpus in acest limbaj stravechi, prin „insiruire continua, ordonata intr-o matrice avand zece coloane, dupa care fiecrarei litere i se asociaza una si aceeasi cifra, formandu-se alta matrice”. Numarul literelor contine cheia ecuatiei, spune care este litera de inceput, cu care, in mod obligatoriu, se si incheie ecuatia. Numai atunci rezolvarea matricei – prin aceeasi insiruire de operatii matematice – este corecta. Orice inscriptie se rezolva complet, pana in miezul mesajului, cel ascuns, in 6 derivate, rareori in 10. Cel mai interesant fapt este ca in urma rezolvarii matematice a matricelor ligvistice, indiferent din care alfabet fac parte simbolurile, si in urma citirii fonetice, intotdeauna iese o „noima” in limba romana, de altfel singura limba fonetica existenta. „Toate inscriptiile sacre, indiferent de spatiul geografic, indiferent de timpul cand au fost facute, se citesc levogir, spiralat si se adancesc in sensul miscarii burghiului scotand noi si noi intelesuri decat mesajul initial ”. Si toate in limba neaosa! Nu-i de mirare! 90% din inscriptiile hieratice au fost descoperite pe teritoriile locuite de daco-geti in vechime si pe unde a ajuns casta misionara a sacerdotilor prin masageti si getuli.
Mesajul matricei de pe inelul de la Ezevora”

Prof. T.Diaconu transpune literele in matricea lingvistica, rezolvand ecuatiile

De exemplu, pe inelul de la Ezerovo (Bulgaria, pe fostul teritoriu al tribalilor), sec.V i.C.,considerat de academicieni „principalul izvor de cunoastere a limbii traco-getilor”, dar nedescifrat inca de „specialisti”, apare la o prima citire lejera: „Rolis, tine(-l) (inelul) la sine, a fost ( provine) de la Tea, nu(-l) scapa, Zea, doamna ta lauza, iarta(-ma pe) mine. Raze”. Unde Tea este zeita titanica a luminii, fiica a lui Uran si a Gaiei, mama zeilor Soare (Ra.Ze), Zori de Zi si Luna, care avea si un templu oracular! De aici, se poate compune povestea inelului: o ipoteza ar fi ca fusese cumparat de o „domnita” de la un templul Teei sau Tiei, comandand preotilor o dedicatie pentru sotul ei, ca sa fie aparat de zeii strabuni. Conform algoritmului profesorului T.Diaconu, matricea se formeaza astfel: „roomicronl – 98726 -4315 – 5 – 10/ambdaiotas – 6235 – 10 – 74189 – 10/igmataueps- 97104 – 8 – 2856 – 11 – 13/” si asa mai departe, scriindu-se literele asa cum se citesc, ordonate pe zece coloane. Rezolvarea matricei transmite urmatorul mesaj: „Noroc! Scrii limba spusa odata geta, imnul Troii apare; aflasi enigma si prin epos; ii dac, spita get-familia IO ; Ea toata limba ta Fias – Deul Apoll!”
Protolatinii suntem noi

Spirala sacra s-a pastrat pana in ziua de azi, aparand si pe „painea mortului”, care simbolizeaza nemurrirea sufletului

Cei doi cercetatori insista ca numai in limba noastra romaneasca relatia semn-litera-cifra are o noima, aceasta relatie fiind elementul principal al misteriilor practicate de preotii geto-daci. De exemplu, cifrei „6” , care simbolizeaza spirala spatiului cosmic, vortexul, in limbaj modern, ii corespunde litera F, care inseamna suflu, viata! „Protolatinii suntem noi, iar prin binecunoscuta filiatie masageti-geti-getuli, casta sacerdotala misionara acoperea trei continente”, spunea prof. Diaconu. De aceea nici nu ne mira sa descoperim scriere getica sacra din Carpati, pana in Urali, Egipt, America Latina.
Dr. Ilie Stanciu a creat un centru de studiu pluridisciplinar la Pitesti, privind istoria si limba romana, la care Tudor Diaconu, profesor de limba romana, era secretar stiintific. Acest centru s-a vrut o continuare a celui patronat de Nicolae Miulescu.

ADINA MUTAR

 

Striga istoria sub noi, oameni buni!

„Trebuie sa intelegeti, oameni buni, ca nu sunteti intamplatori pe pamantul asta! Nu suntem intamplatori aici. Striga istoria sub noi, oameni buni! Striga pamantul, pietrele, zbiara cioabele astea pe care noi le gasim peste tot! Ganditi-va. Cate vieti s-au jertfit in tarana asta… Spuneti-le copiilor, urmasilor vostri. Vorbiti! Fiti mandri, caci noi, tartarenii, suntem vechi! Noi traim intr-un leagan al lumii. Noi am fost aici dintotdeauna, de la inceputurile omenirii…”Stam sus, pe crestetul ogorului ce se pravale rotunjit, in siruri lungi de brazde. Preotul cade in genunchi, ingropandu-si palmele in crapaturile pamantului. Scoate de-acolo doua cioburi mari, arcuite, roscate, din lut nears. Mi le arata, cu amandoua mainile intinse, de parca ar cere ajutor: „Uitati-va, striga pamantul! Daca noi tacem, daca noi suntem muti, vorbesc cioabele astea!”. Le-arunca, cu obida, inapoi in tarana. Mai face doi-trei pasi, grabit, impiedicandu-se-n bulgarii de huma. Scoate altele. Si altele. Si altele!… „Na! Priviti. Cioabele astea ar trebui sa le aratam strainilor si sa le zicem: „Uitati-va, fratilor, noi suntem inaintea voastra!…”.” Ma apropii timid, uluit. Ingenunchez si eu, dand inconjur cu privirea. Da, sunt pretutindeni! La vedere, risipite prin brazde, oriunde te-ai uita. Ma intind peste darele de tarana, le apuc de peste tot, le adun la piept. In doar cateva minute, aveam sa-mi umplu poalele camasii de cioburi ceramice. Unele au inceputuri de toarte si margini rasfrante in relief. Altele sunt incizate cu felurite modele ori pictate-n rosu, cu serpi negri. Toporisti, cutite de silex, sau chiar bucati de sculpturi. Un fund de vas ornamentat cu puncte, incizii si benzi orizontale, tipice pentru cultura Turdas, pastrat aproape perfect. Hoinaresc printre taieturile gliei, ridicand in palme comori. Si iarasi mi-aduc aminte de vorbele profesorului Ciugudean: „Mergeti doar sa vedeti! N-o sa va vina sa credeti…”. Imi spusese ca toate bucatile de ceramica si uneltele pe care-o sa le gasesc la Tartaria, intoarse nemilos in fiecare primavara de fierul plugului, toate sunt cel putin dacice. Cele mai multe neolitice. Majoritatea. Vremuri pe cand Sumerul si Grecia antica asteptau sa se nasca…
Corabii neolitice„Au fost case aici, acum sase-sapte mii de ani”, imi spunea profesorul Ciugudean. „O intreaga asezare stabila. Case mari, din lemn „muruit” cu lut, toate cu doua camere si cu acareturi. Oameni „sedentari”, adica legati de pamant, care traiau multe generatii in acelasi loc, crescand animale, cultivand pamantul cu niste tehnici agricole pe care le mai folosesc si azi taranii nostri. La acea vreme, asa ceva nu exista in restul Europei, decat in spatiul carpato-danubian. Foloseau razboiul de tesut vertical, cu greutati. Cunosteau mestesugul modelarii si pictarii lutului, plamadind adevarate opere de arta. Ba mai mult, stapaneau si arta… navigatiei! Pe fundurile unor vase au fost gasite incizii cu reproducerile exacte ale unor ambarcatiuni cu panze. Chiar Vlassa a gasit o asemenea „corabie”.” O alta a gasit-o Horia Ciugudean, la sapaturile din ‘89. „Da, nu trebuie sa ne surprinda. La nivelul bronzului timpuriu, aurul transilvanean circula chiar pe cale maritima, existau legaturi pe ape intre asezarile si comunitatile respective. Cel care a desenat aceste corabii e sigur ca le-a si vazut. Le-a vazut in realitate, cu ochii lui!…”
O lumina stranie, portocalie, invaluie ogorul gol, accentuand parca si mai mult adancimea straturilor scormonite de plug. Soarele apune, umbre fantastice joaca peste intinderea de pamant milenar. In fata, e lunca intinsa si verde a Muresului. Abia vezi raul, ondulandu-se pierdut in mijlocul unei vai imense, de cativa kilometri. „Se zice ca altadata pe-aici au fost corabii? Nu-i de mirare”, zice parintele Marin. „Altadata Muresul a fost mare, incalcit, se revarsa mereu, intre malurile astea indepartate. Ca o mare. Uitati-va acolo, vedeti ceva, ca doua scobituri in tarm? Acolo au fost doua „valaie” mari, adica un fel de ecluze adanci, sapate de mana omului, in vremuri preistorice. De sus, dinspre Pianu, coborau carele cu minereu de aur, pana la muchia tarmului. Descarcau pe ambarcatiunile care apoi se lansau pe apele crescute ale Muresului, ajungand pana la Arad si chiar mai departe. N-o spun eu, o spun istoricii. Aici, in lunca asta, a fost odinioara o asezare fantastica, un furnicar de oameni traind laolalta, facand agricultura, minerit, negot. Ceva mai incolo, tot pe Mures, au fost asezarile neolitice de la Turdas, Daia Romana, Alba-Iulia… Iar in mijlocul acestui spatiu magnific, Tartaria…”
RevoltaCoboram sa spalam cioburile la un izvor ascuns chiar sub povarnisul dealului arat. Se spune ca aici s-ar fi oprit sa bea apa marele Decebal, infrant, fugar, in ultimul sau drum de retragere catre cetatea de la Piatra Craivii. Chiar asa ii zice: izvorul lui Decebal. Suvoaiele reci de apa se preling pe ceramica rosiatica, scotand la lumina alte picturi si incizii milenare. De-a lungul vietii sale, parintele Gheorghe i-a cunoscut pe toti marii cercetatori veniti aici, mai ales pe strainii care priveau cu ochii cat cepele asemenea bucati de vase, nepricepand cum este posibil. Recent, Horia Ciugudean descoperise, chiar pe aceasta tarina, un intreg mormant de cavaler dac din secolul I i.Cr. – lancea, zabala calului, teaca spadei, pumnalul incovoiat si oasele incinerate erau toate imprastiate aiurea printre razoare, distruse de plug. Le-a cules din tarana, ca pe cartofi. „Am dus multi straini pe ogorul acela”, imi spunea profesorul. „Turisti, cercetatori… M-au rugat sa-i duc, fiindca stiam locul. Citisera pe Internet, asteptau sa vada un muzeu, un panou, macar stravechiul Sit conservat cat de cat. Toti imi spuneau la sfarsit: „Plecam de aici cu un gust amar…”. Pur si simplu nu reuseau sa priceapa cumplita lipsa de interes fata de asemenea valori. Noi am fost intrecuti de tari care n-au nici un sfert din resursele noastre arheologice. Asta e realitatea. Tari care n-au nici pe departe o asemenea mostenire a antichitatii, direct in fibra etnica, isi conserva si respecta infinit mai bine monumentele decat o facem noi.”    FORMULA-AS

Publicat de pintilie nicolae la 12:26

DACOROMANIA MULTIMILENARA

Editura BUNA—VESTIRE din Râmnicu Vâlcea isi face o datorie de onoare de a aduce la cunostiinta lumii intregi cea mai frumoasä veste: Roma Veche si Romanii vechi au fost si sunt inca in DACOROMANIA de astazi.

Aceastä surprinzatoare, noutate—veche este ipoteza studiatä si argumentatä a valorosului cercetätor istoric Parinte1e DUMITRU BALASA, PATRIARHUL de Drägásani. La cei 87 de ani,

Pärintele Bä1asa din Sutestii de Vâlcea, lângä Drägäsani, ortodox convins, a infruntat multe greutàti, afirmând cu tärie cã avem o glorioasa ginta, GINTA DACOROMANA si nu am valorificat-o. Aceastä cronicä este dovada cea mai gräitoare a ortodoxismului, statornic pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Cunoscut in tarä, cat si in strainatate Pärintele Bä1asa se alãturä unor, monstri sacri asa cum ii numeste G. D. ISCRU in lucrarea, Traco—Geto—Dacii, natiunea matcä din spatiu1 Carpato—Danubiano— Balcanic (Bucuresti 1998), inscriindu-se pe linia lui N. Densusianu, Mihai Eminescu, B. P. Hasdeu, Mircea Eliade si a altor cunoscätori si pretuitori ai traditiei si sufletului românesc.

Lucrarea de fatä, cel mai valoros document istoric ce priveste continuitatea noasträ in aceste tinuturi, se adreseazã tuturor intelectualilor din lume si domicilor de a afla adevärul in ceea ce priveste, DACOROMANIA de ieri, de azi si dintotdeauna cum ii place parintelui D. BALASA sä ne spunä. Dumnezeu sä-i binecuvânteze cununa acestor ani multi si sä rämânä un exemplu pentru noi toti; de muncä, de trudä, de räbdare, de cinste, verticalitate, iubitor de neam, de frumos si mai ales de scormonitor al documentelor vechi.

Sä ne bucurati, ani multi de aici inainte, Patriarhule de Drägãsani.

Omagiu si multumire ing. PANU MISAILESCU DUMITRU fàrä de care n-am fi putut scoate aceastä carte.

Preot NICOLAE STATE BURLUSI

IN LOC DE PREFATA

Roma Veche si Roma Italicã

(a se vedea revista, Columna 1998 iulie-septembrie, reprodusã si de, Adevãrul literar, Bucuresti, 1998, octombrie)

S-a precizat de rarii arheologi ai lumii cä Vechea Europa a fost la nord de Dunäre si a avut centrul — Corona Montium, cu cetätile Helis—Sarmisegetuza (din depresiunea Hategului) si Roma Veche (de la confluenta Siretului cu Moldova). Utilizând documentele etnografice si istorice am precizat cä suntem aici de mii de ani. Nu am venit si nu am fost nomazi. Austral—antbopus—olteniensus ne apartine.

Cel mai vechi regat feminin (c. 6500—3 500 i.H.), cu regina Dacia—Dokia, sau cu regina Hestia; devenitä zeita in panteonul grecesc ca si in cel roman—peninsular — sub numele de Vesta, este

al nostru; de fapt ca si cea mai veche limbä — Limba Dacorornânä. Termenul de dacoromân utilizat de marii nostri lingvisti l-am socotit real si nu stiu de ce istoricii nu au adoptat acest termen?!... Revolutionarii de la 1848 voiau ca tara sä se numeascä Dacoromânia. Dacã se adopta acest termen (vezi Aura Florescu din Craiova) nomazii sedentarizati nu ne-ar mai fi contestat continuitatea.

In patriarhat am avut un mare preot si rege—legislator —Zalmoxa (Sal = preot; moxa mare). Cea mai veche scoalä de pe Terra, cu local propriu, a fost Universitatea Zalmoxianã (circa 1400 i.H.). Elevii lui Pitagora au invätat in Scolile Zalmoxiene. Jurämantul pe care ii depun medicii si astazi, asa zisul, Jurämânt al lui Hipocrat, este de fapt jurämântul medicilor zalmoxieni —amplificat.

Nu s-a stiut (sau nu s-a dorit sã se stie) de giganticul arbore geneatogic at tracodacilor si nici faptul cä Traian a fost Trojan —un dac. Räzboiul cu Decebal a fost un räzboi fratricid. Cel mai mare tezaur al lumii vechi a fost in capitala Daciei. Roma Veche, cu mii de ani inainte de Roma italicà (c. 3000 ani i.H.) a fost in actuala Moldovã, unde azi se aflä orasul Roman. Impäratii Regilianus (c. 25 9—260 d.H.) si Ler—Galer I (+311), ca si Galer II— de la Romula (+313), au fost daci. In anul 305, Galer I a desfiintat Imperiul Roman si a infiintat Imperiul Dacia Mare, ce tinea din Asia Mica pânä in Iberia. Este o realitate necunoscutä istoricilor. desi ea apare documentar (vezi Lactentius si Eusebiu). Limba dacilor nu a dispärut, ea este limba ce o vorbim noi azi, desigur dezvoltatä.

Curtile imparatesti, ale lui Ler Impäratul, erau la Romula, lângä Caracal. (Dimitrie Cantemir stia acest lucru).

Apusul papal a vrut sã distrugä Ortodoxia. Cronica, Roma Veche, scapata de pârjolul papistas, s-a gäsit ulterior la Petersburg si Moscova. Se stie cä incepând cu papa Formos (89 1— 896), care, s-a lepadat de legea lui Hristos trecând la latinie, au urmat cruciadele impotriva ortodoxiei, care au culminat cu Cruciada a IV-a, a lui Baldovin conte de Flandra, care s-a incoronat imparat a transformat Sfánta Sofia in bisericä papistasä, la 13 aprilie 1204. Acesta, cu ajutorul inchizitiei a ars toate documentele si arhivele ortodoxe din Constantinopol si din tot teritoriul, actiune ce a durat pânä in anul 1330; când Basarab Voievod a bätut la Posada armatele intregutui Apus papal. De aceea noi nu avem documentele mai vechi decát secolul al XI V-lea. Cronica, Starâi Râmâ aflatä la Petersburg in patru exemplare si la Moscova in trei exemplare, dintre care trei se aflä microfilmate ta Academia Românã din Bucuresti, ne vorbesc de Vechea Romä, ce era in actuala Moldovä, cu mii de ani inaintea Romei Peninsulaire—italicä.

Citind cu atentie, Eneida, afläm ca Eneas a fost izgonit din Troia (care era lânga Histria), cu douäzeci de coräbii, cu romani cu, Roma Dea. Asa scrie Virgilius. Deci romanii italici au venit din Troia. Aromãnii — Românii Macedoneni sunt Dacoromânii din muntii Pindului, care nu au recunoscut niciodatä stãpânirea roma­nilor peninsulari.

La indicatiile mele ing. Venera Dumitrescu a alcätuit, Adevãrata hartä a lumii vechi (A se vedea si, Tara Soarelui de Pr. D. Bãlasa — Ed. Kogaion, Bucuresti 1997).

Asa cum am scris cândva in revista, Tribuna ideilor din Nasaud, cea mai veche cultura de pe Terra este Scoala—Universitatea Zalmoxianä; despre care am scris si in ziarul, Gorjanul in 1995. In baza unor documente grecesti si latinesti neutilizate de istoricii nostri, am declansat in 1982, Miscarea Zalmoxianä la Floresti (Gorj). Dintre membrii fondatori, aläturi de mine, care i-am catalizat, pot aminti pe prof. Zenobie Cârlugea, prof. Nicolae Brânzan, cc. Zoe Elena Deju, prof. Liviu Poenaru si altii.

Aläturi de acestia, se aflä un grup inimos si dinamic la Cluj, alcätuit din profesorii Horia Muntenus, Bogdan Pletea, Ion Florin Tene, iar impreunä cu remarcabilii oameni de culturä craioveni Alexandru Firescu, Toma Rädulescu si cu d-l Vasile Ponea redactorul coordonator al revistei, Caietele Columna — Gorj, alcätuiesc suficiente nume si potente care vor duce mai departe miscarea zalmoxianä in Dacoromânia — patria noasträ.

Revista, Dochiana aflata in al treilea an de existenta, redactatä de Pr. Ion Marinescu, sub directia inca si sub realizarea tehnicä a ing. Venera Dumitrescu, duce mai departe, in lume, concluziile documentate ale — Culturii Zalmoxiene — care dominä antichitatea. Este suficient sä amintim cä elevii lui Pitagora s-au instruit in sco1ile Zalmoxiene (vezi Platon) si de asemeni putem mentiona cä Eminescu a fost cel dintâi zalmoxolog. Sarmis — craiul si Getuza (Getuta) — cräitä, vor sta marturie peste veacuri.

Dupä ce am aflat de marea cetate a lumii Roma Veche, din actuala Moldovä (România) am inteles de ce Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Preotul Alexei Mateevici au scris intr-o limbä atât de frumoasã. Este limba Dacoromânitor.

Cea mai frumoasä, cea mai veche, si cea mai raspanditã limbä (dupä Herodot) si cea mai interesantä de pe Terra este Limba Dacoromanä, evoluatã. Ea stä la baza tuturor limbilor zise, romanice si nu dupa multã vreme va fi invatata si studiatã de inteleptii lumii.

10 Aug.1998 -

Pr. Dumitru Bälasa

Dragãsani

— cercetator istoric —

ROMA VECHE

— Prelegere —

„Prelegere pe scurt

despre domnii Mol­dovei

... De când s-a inceput Tara Moldovei... in anul 6867 (—1359).

Din cetatea Viniteai (jud. Fàgaras) s-au inapoiat doi frati, voievozi Roman si Vlah(ata), care find de credintã crestinä au fugit de prigoana ereticilor impotriva crestini1or, si au venit la locul numit Roma Veche.

Si au zidit cetate, Roman, dupà numele säu...

Si si-au trait anii, ei si neamul lor (in pace) pânä ce papa Formos (891—896) s-au despartit de Ortodoxie a trecut la Latinie.

Si dupä despàrtirea de legea lui Hristos, latinii si-au intemeiat cetatea nouä si au numit-o Roma Noua (sau Noul Rimâ)...

Si au chemat la dânsii, la latinie, pe Romanovici (urmasii lui Roman). Dar Românii nu-au vrut. Si au inceput sa facä räzboi mare cu dânsii...

Si nu s-au despärtit de credinta lor in Hristos.

Si din vremea aceea a tot fost in rãzboi, pâna la domnia lui Vladislav craiul Ungariei (1077— 1095). Iar Vladislav craiul era nepot de frate lui Sava arhiepiscopul Sârbilor si a fost botezat de dânsul. Si pästra credinta lui Hristos in tainä. Dar dupà lirnbä si dupä orânduiala cräiascä era latin.

Si in anii domniei lui Vladislav s-a ridicat räzboi de cãtre Tàtari impotniva Ungurilor, de la cneazul Neimet (=Mamet han tátar) din locurile sale in care rätàceau, de La rãul Prut si de la râul Moldova. Si a trecut peste munti inalti si  de-a curmezisul Tärii Ardealului unguresc si au ajuns la râul Mures si s-au oprit acolo.

Si auzind craiul unguresc, Vladislav, despre nävàlirea Tàtarilor, a trimis in grabà la Roma, la impàrat si la papa ca sã-i vinä in ajutor. A trimis si la Romanii Vechi la Romanovici. Rornanii Noi si Romanii Vechi s-au adunat impreuna si au venit in Ungania, in ajutorul craiului Vladislav. <Scrisoarea Papii trimisä lui Vladislav>

Romanii Noi (papistasii) au trimis o scrisoare, in taina, lui Vladislav, al Ungariei, numit Tesàtura de Aur. Romanii Vechi au räzboi cu noi pentru credintà (si) n-au vrut sà fie cu noi in legea romanà cea nouã, si trãiau in credinta greceasca, in Roma Veche. Iar acum ei toti au venit cu noi la tine, in ajutor. Numai femeile si copiii rnici au rãmas in Roma Veche. Iar noi suntem cu tine de-o lege. Cu prietenii tãi suntem impreunä prieteni si dusmanilor täi suntem dusmani. Iar pe ei sä-i trimitt inaintea tuturor oamenilor (= a ostasilor) impotriva Tätarilor, ca ei sä fie- ucisi. Dacã Dumnezeu ii va scäpa pe acestia (pe Vechii Romani), tu sà-i asezi la tine, in tara ta, ca ei sä nu se mai intoarcä la Roma Veche. Iar pe femeile si pe copiii lor ii vom lua la noi in legea romanä.

Si netrecand multá vreme, a fost o lupta mare a lui Vladistav craiul Unganiei, cu Tàtarii, cu cneazul Neimet, La raul Tisa. Si au pornit Romanii Vechi inaintea tuturora, si dupä ei multi oameni, Unguri si Romani de lege latinä. Si i-au bàtut pe Tãtari mai intâi Romanii Vechi si dupá aceea Ungunii si Romanii. Si au cäzut putini dintre Romanii Vechi. Iar craiul Vladislav al Unganiei s-a bucurat foarte mult de acest ajutor al lui Dumnezeu, iar Romanilor Vechi le-a dat privilegiu si i-a miluit foarte mult pentru vitejia lor. Si le-a arãtat Scrisoarea Romanilor Noi ce scria despre ei si despre femeile lor. Si i-a chemat ca sa-i slujeascä lui (in armatä) ca sà nu se ducä la Roma Veche, sa nu piarà de pe urma Romanilor Noi. Si uitându-se in scrisoarea craiului, nu aveau incredere si au cerut de la crai sà le dea voie sä trimità sa cerceteze Roma Veche: Oare mai sunt femeile si copiii lor ­sau nu ? Si s-au dus trimisii si s-au intors curand si le-au spus: Cetatea noasträ, Roma Veche a fost dãrâmatä si femeile si copiii nostri i­au luat Romanii Noi in legea latinä.

Ei deci s-au inchinat Craiului Vladistav, rugându-l sä nu-i impingä la legea latinä si sã le dea voie sä-si tie legea crestinã greceascä, si sa le dea pãmânt pentru trai.

Iar Vladislav i-a primit cu bunavoie si le-­au dat pãmânt in Maramures intre râurile Mures si Tisa, locul numit Cris. Si aici s­au asezat si s-au adunat Românii.

Si au trait aici si si-au luat femei din Ungaria din legea latinä (trecute) la legea crestinä (ortodoxà) panà in ziua de astãzi...

Si intre ei era un barbat intelept si viteaz, anume Dragos. Si a pornit cu ceata lui de ostasi la vânätoare de fiare. Si au aflat sub munti inalti, urma unui taur. Si au pornit pe urma bourului prin munti inalti si au trecut peste plaiurile inalte, adicä munti si au ajuns pe urma bourului la locuri de ses si frumoase. Si au prins din urma càlãri pe bour, la un râu, pe mal sub o salcie si l-au omorât. Si s-au ospätat din vãnatul lor.

Si le-a venit de la Dumnezeu in inimä gândul sa-si caute loc de trai. Si s-au asezat aici si s-au unit intr-un singur gand si au hotärât cu totii sä rämânä aici. Si s-au intors, inapoi, au spus tuturor alor sai despre frumusetea tarii si despre râuri si despre izvoare ca sä se aseze acolo. Si ceata lor de ostasi a laudat gândurile lor si s­au hotàrât sa se ducã acolo unde fuseserã ei. Si au cercetat locul, pentru cä era loc pustä si la marginea tinutunilor in care rataceau Tätarii. Si s-au inchnat craiului Vladislav al Ungariei, rugându-l sa le dea drumul sä plece.

Iar craiul Vladislav le-a dat drumul cu mare miluire.

Si au iesit din Maramures cu toatä ceata de ostasi si cu femeile si copiii, peste munti mari, când täind padure, când dând pietrele in laturi, si au trecut peste munti cu ajutorui lui Dumnezeu si au ajuns la locul in care Dragos ucisese bourul. Si le-a placut (locul) si s-au asezat acolo. Si au ales din ceata lor de ostasi pe un bärbat intelept, Dragos si l-au ridicat domn-voievod al lor. Si de atunci s-a inceput (in Roma Veche) tara Moldovei.

Si Dragos voievod a stabilit cea dintâi asezare pe râul Moldova. Si dupa aceea, a intemeiat asezarea Baia si alte vetre de locuit pe rauri si la izvoare. Si si-a fàcut pecete voievodalá pentru toatä tara, cu capul de zimbru. Si a domnit ca voievod doi ani.

Si dupä dânsul a domnit fiul sãu Sas voievod, patru ani.

Si dupà Sas, fiul lui Latcu opt ani (c. 1367— 1375).

Si dupà aceea a domnit voievod, fiul Musatei, saisprezece ani(c.1375—1392).

Si dupä dânsul (a urmat) fratele lui Petru, Roman (voievod) trei ani (1392—1394).

Dupä dânsul a domnit fratele lui, Stefan sapte ani (1394—1399). Si dupä dânsul a domnit Iuga voievod doi ani (1399— 1400).

In anul 6915 (1407) a domnit Alexandru voievod 32 de ani si 8 luni (1400 iunie — 1432 ianuarie).

Dupä dânsul, Ilias voievod, fiul lui cel mai mare a domnit singur doi ani si 9 luni, iar cu fratele säu Stefan (voievod) a domnit impreunä 7 ani (1432 ianuarie — 1429 septembrie).

Stefan voievod a prins pe fratele sãu Ilias voievod si l-a orbit, iar Stefan voievod, dupà fratele säu, a domnit 3 ani (1433 octombrie — 1435 august).

Si i-a taiat capul lui Stefan, Roman, fiul fratelui sãu Ilias voievod.

Si a domnit Roman un an. Si dupà dânsul a domnit Petru, fiul lui Alexandru voievod, un an.

Si Petru (voievod) a dat cetatea Kilia Ungurilor.

Si dupä el a domnit Ciubár voievod 2 luni.

Dupá el a domnit Alexandru voievod, fiul lui Ilias, voievod 4 ani.

Dupà Alexãndrel voievod a domnit Bogdan voievod, fiul lui Alexandru voievod si tatãl lui Stefan voievod, 2 ani.

Si i-a täiat capul Petru voievod numit Aron. Iar insusi Petru voievod a domnit 2 ani.

Si in vremea lui s-a inceput sä se dea darea turceascä si dupä câtäva vreme i-a tàiat capul Stefan voievod, fiul lui Bodan voievod.

In anul 6973 (1465), Stefan voievod, fiul lui Bodan voievod a luat inapoi cetatea Chilia de la Unguri.

In anul 6992 (1484) a venit impäratul Baiazid al Turcilor si a luat de 1a Stefan douä cetäti Kilia si Cetate Albá.

In anul 7005 (1497) venit craiul lesesc Albert asupra lui Stefan voievod si s-a impäcat cu inse1äciune si a pornit in tara lui prin locuri nevatamate. Si i-a ajuns din goana din urma, Stefan voievod, la Bucovina l-a bàtut in anul 7012 (1504) iulie a räposat Stefan voievod. Iar Stefan voievod a avut 4 fii: Petru Alexandru (si) doi Bogdani.

Iar dupa dânsul inceput sä domneascä fiul säu Bodan.”

COMENTARIU

Am prezentat Cronica moldo—rusã, tipäritä de P. P. Panaitescu in volumul intitulat Cronicele slavo—romane din sec. XV—XVI, publicate de Ion Bogdan, in Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1959, p. 152—161, text chirilic si traducere. Ea formeazä, al 13-lea capitol al letopisetu1ui rusesc Voskresenskaia Letopis. Este vorba de o fericitä intâmplare, prin care aceastä cronicä dacicä a scäpat de pârjolul declansat de papalitate, in special al Cruciadei a IV-a, sustinutä de oribila Inchizitie. Activitatea papalä de distrugere a Ortodoxiei si a culturii ci in general, si la nord de Dunãre, in special, a durat pãnä in anul 1330, când Basarab Voievod, in arhicunoscuta lupta de la Posada, a dat ultima loviturä armatelor papale ale Apusului, conduse de Carol Robert.

Repet, printr-o fericità intâmplare, aceastä cronicä anonimä, pe care eu am intitulat-o ROMA VECHE a fost scãpatà de la distrugerea sistematicä desfàsuratã de papistäsie. Este probabil cä ea sau textul ei lärgit sä se pãstreze inca in Arhivele Secrete ale Vaticanului.

Aceastä Scazanie sau Prelegere — o lectie didacticä, aduce o noutate veche in Istoria Universalã.

Stiam ca dupa ultimele cercetäri arheologice, cel mai vechi popor a fost acela al Dacilor, VECHEA EUROPA, dupä concluzia marilor arheologic si cercetätori: Constantin S. Nicolaescu­Plopscot; Dr. Dardu Nieoläescu-Plopscot; Vasile Boroneanh Marqa Gimbutas din Los Angeles, Mircea Ticleanu, urmati de Nicolae Copoiu, Radu Carpianu, Iordache Moldoveanu, Gabriel Gheorghe, Paul Tonciulescu, Zenobie Gárlugea, Nicolae Bránzan, Nicolae Diaconu, Horia Munteanu, Ionica Tene, Luca Manta, Zoia Elena Deju, J’ènera Dumitreseu, Petre Popescu ­Gogan, Pr. Ion Marinescu, Adrian Marinescu, Jon LaM,; Pr D. Bàlasa si multi altii. Stiam zic, cä Vechea Europa isi avea Centrul in Corona Montium, Cetatea Soarelui — Sarmisegetuza, Valea

Nandrisului, Pesterile toate, indeosebi Pestera Muierii, Chindia, ca si localitälile Dragoesti. (jud. Olt), Acidava (jud. Romanali), dar in special Tärtaria (jud. Alba) cu tabliLele ceramice datate Intre 8—1 2000 de ani etate. Toate acestea vorbesc de stràvechimea

Dacilor. Nu gresim dacä inlocuim termenul de, ctrian cu cel de carpato-dunärean (Nic. Miulescu, Dada — Tara Zeilor, p. 62).

Austratanthropus Olteniensis, cu prima statiune australanthropopithecianä cunoscutä pe continentul Europa, cu Bugiulestii judetului Vâlcea  sunt suficiente dovezi privitoare la strävechimea acestei civilizatii care se ridicä La 1,8—2.000.000 de ani.

In ceea ce ma priveste, lämuresc pe onoratul cititor, cä am

pus de acord concluziile arheologilor cu documentele literare antice si etnoistorice nevalorificate de cercetâtori.

Am scris despre regina DOKIA (Dacia), despre regina HESTIA (Vesta), despre ZALMOXA — cel dintâi rege dac cunoscut nominal, (vezi Pr. D. Bälasa, De la Zalmoxis la Isus Hristos, Editura Cuget românesc, 1993; Avant Post despre LER (Galer) Imparatul Daciei Man (Vezi Revista de etnografie si folclor Edit. Acad., 1995, 2), despre VLAH (ernus) mare rege ca noutati. Sunt recunoscãtor moral domnului Dan Berindei, domnului Alexandru Dobre (pe care regret cä nu-l cunosc personal) si domnului Ion Dragoescu (de La revista, Albina) care au apreciat rezultatul si concluziile mele in problemele de Istorie Universalä.

De asemenea multumesc doamnei Lidia Bârsan pentru editarea lucrärii mele Tara Soarelui sau Istoria Dacoromaniei, in editura Kogaion, Bucuresti, 1997, in care am prezentat ROMA VECHE. Nu este vorba de Roma peninsularä, cum s-ar putea crede. Este vorba de o noutate senzationalä! Pe vatra orasului Roman din Moldova, lângä confluenta Siretului cu Moldova, la est de Carpati, in calea migratorilor, s-a aflat cândva una din cele mai vechi fortärete ale Vechii Europe, ROMA VECHE, cetate dacicä (lãnga Petrodava). Cred cã Ramidava (Romidava) inregistratä de marele geograf Ptolomeu (c. 90 — c. 163) poate fi identificatà cu Roma Veche (Fontes, I, 545 — oras in Dacia). Dacã Ramidava ar fi altä asezare similara, Cu atât mai bine.

ROMA VECHE, aflatä cândva pe vechea vatrã a orasului Roman, (din judetul Roman — desfiintat de comunisti), reprezintä pentru cultura mondialã una dintre pietrele unghiulare nevalorificata de cercetatorii nostri. Este vorba de o informatie categorica pe care ne-o prezintä asa zisa Cronicà moldo—rusâ (pe care eu am numit-o Roma Veche — 0 cronica ortodoxá dacicä),Prelegere. Textul s-a pästrat in mai multe exemplare ca o anexä la cronica ruseascä intitulata Voskfresenskaia Lietopis, in care formeaza capitolul 13 (Vezi Cronicele slavo-romdne din sec. XV— XVI, publicate de Ion Bogdan, Editie revazuta si completatä de P. P.

Panaitéscu, Editura Academiei, Bucuresti, 1959, p. 152—161). Este vorba de mai multe manuscrise pastrate patru la Petrograd si trei La Moscova. Dintre ele, trei, in foto se pästreazä la Academia Romana din Bucuresti.

Este intr-adevär, rezumatul unei Cronici Qrtodoxe dacice, pierdutã sau distrusä de Inchizitia papalä, intre anii 891 si 1330. Oricum, ea reproduce esentialul de care istoriografia trebuie sã tinã cont. Nevalorificarea ei a fost o mare pagubã pentru cultura si Istoria Universalã.

In Moldova actualä exista, locul numita Roma Veche =meastonaritaemoe Stäräii Rimâ (p.154).

Aici — dupä Cronica ortodoxä — doi duci, frati, Roman si Vlah(ata) de credintä crestinä ortodoxa au sosit in cetatea Vinetia din cauza prigoanei papistasilor. Am crezut cä este vorba de Venetia italianä, asa cum multi an crezut. Ce cäutaserä cei doi frati in Venetia italicã ? Am gândit cä au fost cumva ostateci luati de armatele papale: doi fii de voievozi dacoromani.

M-am intrebat: De ce s-au oprit ei in Roma Veche (din actuala Moldova) si cum de au devenit stãpani si au rezidit o veche cetate (Roma Veche) pe care au numit-o ROMAN? Am citit Cronica Ortodoxã dacicâ de mai multe ori. Am harta Dacoromâniei (României) din Ghidul drumurilor (lucrat de Ion Cämäräsescu, Bucuresti, 1928) si am gàsit in judetu1 Fagäras localitätile Venetia de Jos si Venetia de Sus si pârâiasul Venetia afluent al Oltului, douä localitäti (plansa 21, 20 si 3 c.) in 1968 s-a facut o nouä orânduire administrativã. Fãgärasul a trecut de judetul Brasov. La Ion Iordan, Petre Gistescu si D. I. Oancea. -Indicatorul..., p.269, gäsesc inregistrate: 1.Venetia — sat desfiintat, inglobat la satul Lemnia, com. Lemnia, jud. Covasna. Ultimul sat la est de Tg. Secuiesc spre Bacäu. 2.Venetia de Jos — sat, com. Päräu, jud. Brasov (lângä pârâul Venetia) (sic!). 3.Venetia de Sus — sat, com. Päräu, jud. Brasov.

0 parte din judetul istoric Roman a fost trecutä de judetul Neamt. I. Constantinescu, in Romania de la A la Z, dictionar turistic (Editura Stadion, Bucuresti, 1970, p. 417), inregistreazã VENETIA DE JOS (16), sat, comuna Parau, judetuL Brasov, situat in stãnga Oltului... Statiune balneoclimatericà sezonierä. Altitudine 450 m. Stabilimentul de ..... .“

Cred ca aici sau in jurul acestei statiuni se afla, cetatea Venetia (pe malul pârâului Vinetia), de care aminteste Cronica Ortodoxä. De aci, din cauza prigoanei au plecat cei doi frati Roman si Vlah(ata). Au trecut muntii si s-au oprit la locul cunoscut sub numele de Roma Veche. Aci au rezidit vechea cetate si i-au zis Novo—grad — Cetatea Nouä, sau dupä numele ctitorului de acum, Roman, Cetatea Roman. Locuitorii cetatii, ridicatä pe vatra Roma Veche s-au numit Romani. Pe parcurs spre a-i deosebi de Romanii italici, cronicarul i-a numit Romanii Vechi sau Vechii Romani. Este destul de clara situatia ce prezintä autorul acestei cronici.

Cercetätorii, dintre care unii sträini: Bising, Benku, Fouino, Bonfiniu, Gantemfr Wolf citati de Gr. Tocilescu (vezi M.D.G., V, p.265) se ocupaserä de aceastä cronicä. Unii chiar avansaserä niste ipoteze deosebit de interesante, in ceea ce priveste toponimuL Roma Veche. Cei mai multi s-au oprit asupra celor doi duci, Roman si Vlahale si au neglijat esentialul: Roma Veche si Venetia (de langá Brasov si Fagaras). Confundatä cu Venetia italicä. Istoricii sträini au tras concluzii eronate.

Este vorba de niste consemnäri autentice, Romanii Vechi au razboi cu latinii pentru credintá si ei, n-au vrut sa fie cu noi in legea romaná, cea nouä, ci sã trãiascä in credinta greceascä, in Roma Veche. Cetatea Roma Veche a fost dãrámatä de câteva ori, ultima data de Tätari (inainte de cunoscuta invazie din 1241, a Hoardei de Aur). In aceastä cronicã. Roma Veche este mentionatä de sase ori. De asemenea, Romanii Vechi sunt mentionati de mai multe ori. Este de asemenea mentionatä Roma Noua (Noväi Rimâ) in timpul papii Formos (891-896), care s-a despärtit... de la Ortodoxie la legea latinä. Si dupã despârtirea de legea lui Hristos, latinii si-au intemeiat o cetate noua si au numit-o Roma Nouã, paralel cu Constantinopolul de mai târziu.

Deci inainte de marea schismä, a existat o altã despartire a Apusului papal, de legea lui Hristos.

Ceea ce ne intereseazä indeosebi, este faptul consemnat de cronicarul ortodox — si anume, cä Roma Veche, ca si Venetia, era in Dava nord-dunäreanä. Roma Noua locuitä de papistasi in secolul IX (in timpul papii Formos) era amintitä o singurä data. Regele Ungariei, la nävälirea tatarilor a trimis in grabä la Roma, la impärat si la papa (vezi Cronicele slavo—románe ..., p. 158 si textul nostru p. 3). Este vorba desigur de Roma italicä.

Dupä Cronica ortodoxà dacicâ: Roma Veche, este vorba de Roma Nouä in timpul lui Formos si de Roma Nouä Constantinopolul ocupat de papistasi in timpul papii Inocentiu al Ill-lea, La 1204, in timpul Cruciadei a IV-a. Mult mai târziu se va numi Roma Nouä, Moscova.

Interesant de retinut este faptul cä insusi regele Ungariei Vladislav (1077—1095) pästra credinta lui Hristos — ortodoxia —in tainâ.

Locuitorii strävechii asezari, din Roma Veche, apar sub numele de Romani credinciosi ortodocsi, iar Latinii, cu Roma peninsularä, sunt socotiti de cronicar despartiti de legea lui Hristos, (Vezi textul de mai sus).

Roman si Vlah(ata)

Dupã ce P. P. Panaitescu scria cã Importanta acestui letopiset al Moldovei este redusä, deoarece este mult prescurtat fatä de celelalte cronici moldovenesti o singura stire se aflã in aceastä cronicá fatä de celelalte cronici: existenta a patru fii ai lui Stefan cel Mare... Roman si Vlahate sunt noii eponimi ai celor douã state romanesti, Moldova si Tara Romaneascã (Vezi Cronicele slavo—romane..., p. 154, vezi si textul nostru p. 1.)

Câti voievozi, Romani si Vlahi vor fi fost, Dumnezeu stie.

In 1247, cälugärul franciscan Giovani de Piano del Carpini, in drumul sau de inapoiere la curtea hanului (Hoarda de Aur), intálnea doi duel, cu numele de Roman si Olaha (Gh. Brätianu, Traditia istorica..., 1945, p. 156—157). Ei au fost considerati voievozi români, unul moldovean si altul muntean. Este vorba de doua eponime (Vezi si Radu Popa in vol. Istonia militara a poporului roman, I, p. 356), care au fost interpretate diferit.

Esentialul Cronicii ce am prezentat este localitatea Roma Veche, cetate a Ortodoxiei distrusã de tätari, odatä, si altä data de papistasi, ca si Venetia fàgãrãsanä.

LAMURIRE

Am cunoscut Cronica prezentatá mai sus. Stiam ca Roma Veche din Dacoromânia fusese comentatä de multi, dar dacä, marii nostri istorici nu au luat in seamä aceastà importantä consemnare, nu am avut curajul sã infrunt pe Tocilescu, pe Parvan, pe Iorga, pe Giurescu etc. Aveam douäzeci si ceva de ani.

De abia dupa ce m-am convins de orizontul strâmt in care s-au desfasurat profesorii am reluat punctele cardinale si am precizat erorile de istorie universalâ si nationalâ, care prejudicia continuitatea si i-am inaintat Academiei. Am pornit de la realitäti precis documentate:

Hestia regina si apoi zeitä a grecilor (sic!), Belaginele sau Legile Frumoase, Regele Zalmoxa, Scoala Medicalá Zalmoxianä, Juramdntui lui Hipocrat, Farmacoanele si Epodeie (incantatiile-descântecele) medicilor daci, care erau superiori medicilor greci (sic!), Ler Imparatul Daciei Marele (Galer 1, +3 11) — Clwia de boltà a continuitâtii Dacoromanilor (din Asia Mica pânä in Iberia), Viai (Vlahernus) rege al Dacilor, Boia regina — fosta sotie a lui Vlah, Marele dezastru provocat de cruciada a IV-a cu desfiintarea Ortodoxiei crestine (pentru 57 de ani in Constantinopol, si pãna in 1330, la Dunãre, când papistasii au distrus toate arhivele, toate cronicele dacoromâne (Vezi Pr. D. Balasa sansele pierdute, in revista Albina, 1996, aprilie; Pr. D. Balasa, Tara Soarelui sau Istoria Dacoromaniei, 1, p. 148—150). De aceastã data, infruntând ignoranta, am prezentat concluziile mele — cu constatarea tristä ca alte neamuri isi construiesc un (recut fictiv iar noi avem o glorioasa Ginta, Ginta Dacoromana, documentata, cum am aratat in Studiul, Dacii de-a lungul mileniilor si nu am valorificat-o! Am ajuns din cauza conducãtorilor sä repetam ca ne tragem de la Rim, ca adicã suntem migratori, Muntii nostri aur poartà / Noi cersim din poartá-n poartã..., dar cred cã s-a terminat cu intunericul si se lumineaza de ziua.

Roma Veche si Vinetia, douä antice cetati dacice, au fost in Dacia nord dunãreanâ. Impreuna cu Ler Impáratul Daciei Mari, cu papa Fortnos, in Cruciada a IV-a din 1204 si Posada din 1330, sunt pietre unghiulare ale marelui edificiu DACOROMANIA MULTIMILENARA?

Repet: A nu valorifica aceastä cronica este o eroare fundamentalä. Ea pagubeste patrimoniul si continuitatea.

Publicat de pintilie nicolae la 01:05

Publicat de pintilie nicolae la 21:53