de Daniel Roxin
Ideea
că ar mai putea exista viaţă şi pe alte planete a născut întotdeauna
controverse. Unii oameni de ştiinţă au negat această posibilitate, alţii
au vorbit, pe baza calculelor făcute de ei, de probabilitatea
existenţei a milioane de civilizaţii doar în Calea Lactee... Şi dacă în
primul caz am putea discuta despre o aroganţă şi o suficienţă de-a
dreptul prosteşti, în al doilea caz ne-am putea gândi la o anumită
exaltare pseudo-ştiinţifică... În consecinţă, mi-am propus să fac
propriile mele calcule. Şi mi-am propus să fac asta cu maxim bun simţ şi
exigenţă. Spre surprinderea mea, rezultatele pe care le-am obţinut
sunt, cu adevărat, tulburătoare...
Conform estimărilor
făcute de astronomi, în galaxia noastră se află nu mai puţin de două
sute de miliarde de stele, adică aproximativ 33 de stele pentru fiecare
dintre locuitorii acestei planete. Dacă luăm în considerare faptul că
majoritatea stelelor au sisteme planetare, am mai putea înmulţi această
cifră cu zece (un procent mic când ne gândim că sistemul nostru solar
este format din nouă planete şi o mulţime de sateliţii: Pământul – 1
satelit; Marte – 2 sateliţi; Jupiter 16 sateliţi, dintre care 4 de
dimensiunea Lunii; Saturn – 18 sateliţi, dintre care unul, Titan, mai
mare decât planeta Mercur...) şi am ajunge la uriaşa cifră de cel puţin
două mii de miliarde de planete a căror existenţă este posibilă în
galaxia noastră, câte 330 de planete pentru fiecare locuitor al Terrei.
Şi acum, să începem o
abordare foarte exigentă: în situaţia în care am pleca de le premiza că
ar putea exista o planetă cu viaţă la fiecare 200.000 (două sute de mii)
de sisteme planetare, adică la fiecare 2.000.000 (două milioane de
planete), am ajunge la următoarele rezultate (şi trebuie să recunoaşteţi
că o planetă cu viaţă la două milioane de planete e chiar un calcul
exigent, cu atât mai mult cu cât, chiar în sistemul nostru solar, sunt
elemente care îi fac pe specialişti să creadă că pe planeta Marte ar fi
existat viaţă la un moment dat, şi se speculează că ar mai putea exista
viaţă pe satelitul Europa al planetei Jupiter):
- 1 planetă cu viaţă la 200.000 de sisteme planetare;
- 10 planete cu viaţă la 2.000.000 de sisteme planetare;
- 100 de planete cu viaţă la 20.000.000 de sisteme planetare;
- 1.000 de planete cu viaţă la 200.000.000 de sisteme planetare;
- 10.000 de planete cu viaţă la 2.000.000.000 de sisteme planetare;
- 100.000 de planete cu viaţă la 20.000.000.000 de sisteme planetare;
- 1.000.000 de planete cu viaţă la 200.000.000.000 de sisteme planetare.
Prin
urmare, chiar şi la un calcul foarte exigent, spun eu, am avea
probabilitatea existenţei a un milion de planete cu viaţă! Şi chiar dacă
am considera că doar una dintr-o sută de planete cu viaţă a permis
dezvolatrea unei civilizaţii de fiinţe conştiente de ele însele, am avea
nu mai puţin de 10.000 (zece mii) de civilizaţii extraterestre în Calea
Lactee!!!
Să
nu uităm însă faptul că, potrivit aceloraşi astronomi, galaxia noastră
este doar una dintre cele aproximativ 100-200 de miliarde de galaxii din
Universul Cunoscut..., adică din acea părticică a acestui spaţiu
gigantic pe care telescoapele l-au putut cerceta...
Iată
ce ar însemna asta dacă am lua în calcul acelaşi procent de planete cu
viaţă, precum cel de mai sus, pentru fiecare galaxie din universul
cunoscut:
-1.000.000
de planete cu viaţă x 100.000.000.000 de galaxii =
100.000.000.000.000.000 de planete cu viaţă în universul cunoscut!!!
Dacă cineva ştie cum se citeşte această cifră astronomică, să îmi
comunice neapărat!
Desigur,
am putea face un calcul şi mai exigent. Spre exemplu, am putea reduce
cifra de 10.000 de posibile civilizaţii extraterestre din Calea Lactee
la doar una singură, a noastră. Chiar şi aşa, dacă n-ar exista decât o
singură planetă cu viaţă, o singură civilizaţie pentru fiecare galaxie,
şi tot am avea cel puţin o sută de miliarde de civilizaţii extraterestre în universul cunoscut,
adică aproximativ 16 civilizaţii extraterestre pentru fiecare locuitor
al planetei noastre!!! Este enorm dar în acelaşi timp cât se poate de
plauzibil!
Şi
credeţi că am epuizat toate posibilităţile? Ei bine, nu! Gândiţi-vă că
tot ce am spus mai sus se referă la momentul prezent; la astăzi, 20
septembrie 2010... Să nu uităm însă de perioadele imense de timp în care
îşi „trăiesc viaţa” galaxiile! Este vorba despre 5-10-15 miliarde de
ani. Pe o astfel de întindere uriaşă a timpului, viaţa poate să apară şi
să dispară în mii şi mii de locuri într-o galaxie. Se pot naşte
civilizaţii... şi pot muri civilizaţii de mii şi mii de ori... Priviţi
doar la civilizaţia noastră, pe care o evaluăm la câteva mii de ani, şi
la cât de aproape suntem de autodistrugerea ei...
Aşadar,
dacă am lua în considerare şi ceea ce ar fi putut să se petreacă în
ultimele 15 miliarde de ani, atunci toate calculele de mai sus ar trebui
înmulţite, fără exagerare, cu zece mii sau poate chiar cu mai mult!...
Acestea
sunt, spun eu, nişte calcule exigente. Ele par exagerate datorită
faptului că Universul este enorm iar posibilităţile pe care le oferă
sunt nelimitate. Cu siguranţă, viaţa inundă Cosmosul!...
ŞI NU AR FI ABSURDĂ O ASEMENEA RISIPĂ DE ENERGIE ŞI CREATIVITATE DACĂ NU AM EXISTA DECÂT NOI?!...
Articol similar: Ştiinţa Cimaticii şi misterioasele cercuri din lanuri
Articolul poate fi preluat cu citarea sursei şi link.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.