TU TACI, TACEREA POPORULUI ROMAN
TU TACI, TACEREA POPORULUI ROMAN
02 Sep 2012
Scrisoare deschisă poporului român transmisa de arhimandritul Iustin Parvu – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria
Popor român ,
Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţ
i! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a
născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin,
nu ştiu dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te
loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu
eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale? Eşti
primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun
tăbliţele de la Tărtăria, şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste
meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima
civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a
apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu
recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ? Ai fost singurul
popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost
împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a
putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit
doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi,
nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în
paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.
NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.
De ce te laşi dezbinat ? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat
Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori
ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica
drepturile ? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu
Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu,
Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi
şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu
i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor
român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum
vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ? -
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici
o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce
doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.
Tu taci!
Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi
mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii
cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.
Tu taci!
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor
sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu
taci!
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să
muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie
de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas,
te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi
proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă,
lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de
plastilină din ei. Tu taci!
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii,
linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici,
gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.
Tu taci!
Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează
pământurile şi întreprinderile “nerentabile “ la indicaţiile unor
străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând
că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc
peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci!
Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca
fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine
le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele
experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt
vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar
nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă
nedescoperită. Tu taci!
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara
ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un
răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci!
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de
interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea
şi dovezile de unitate naţională. Tu taci !
Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi
bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii,
apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare,
adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de
serviciile tale”. Tu taci!
Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba
altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în
faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să
împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de
parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale
dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i
se datorează lui. Tu taci!
Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de
interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească
nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic
deosebit. Tu taci!
Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care
au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi
că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci!
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează,
iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se
întâmplă nimic. Tu taci!
- Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la
examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la
reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită
pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci!
- Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele
, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu
faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi
neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe
care nu le aveai la intrare. Tu taci!
Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă
maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se
întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de
naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se
intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al
ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.
Toţi tac. Tu taci!
Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar
şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu
meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te
dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti
datoriile cei ce le vor urma.Tu taci !
Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi
impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente
cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din
fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te
duce la pieire. Tu taci!
Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva
judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi
făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci!
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a
Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile
interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe
tine. Tu taci!
Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de
recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii
români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe
cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând
jurământul făcut la investire. Tu taci!
Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi – Tu taci!
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra
ta,românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti,
să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va
scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.
Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine
şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.
-
Cât o să mai taci ?
Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se
şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi
lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu
ştiai să scrii.
Acesta este mesajul nedescifrat până acum, al tăbliţelor de la Tărtăria !
Citeste! Ai inteles? Nu trebuie sa mai taci! Gandeste la ce ai fost.
Doreste-ti sa fii mai mult decat ai fost! Incepe prin a “vorbi.” Sa
auda, sa-i apuce frica, ca nu suntem muti ci, multi. Sa strigam trezirea
poporului Roman.
“Fratie si dreptate!” Ce bine suna atunci. Ce bine ne poate face si acum.
“O timp strãbun – a ta stihie
S-a potolit gonind prin hãu,
Strig: unde esti tu Tãrtãrie?
Prin vremuri n-aud rãspunsul tãu.
Se-ascunde gându-n depãrtare
Desertul uitãrii, mut
Dar a-nviat a ta chemare
În micul ti-mpietritul lut.
El a sosit ca ciocârlia
Solia fratilor pre-daci
Nu, n-ai pierit în vesnicia
Care-i ucide pe cei dragi
Aud iar glasul Tãrtãriei
Un colb de val e destrãmat
si caut a ei slavã vie
Ce încã nu a rãsunat…”
Andrei Nadirov, poet rus, din Leningrad
Buna dimineata! Trezirea la noi “vorbe.” Neuitand ca,
“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă
curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că
are putere!”
SURSA:http://alexbidam.wordpress.com/2012/09/01/tu-taci-tacerea-poporului-roman/
Share this:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.