Secrete.

miercuri, 17 octombrie 2012

Poligon de încercare în plan real pentru SIDA, dezindustrializare, deznaţionalizare, depopulare



ROMÂNIA - VICTIMA UNUI PLAN CRIMINAL AL STRATEGILOR NOII ORDINI MONDIALE

Poligon de încercare în plan real pentru SIDA, dezindustrializare, deznaţionalizare, depopulare

       Recent au fost prezentate o serie de documente ce incriminează strategii Noii Ordini Mondiale (N. O. M.) de producere artificială şi răspândirea controlată a virusului AIDS. Conform acestor documente, în "fundamentarea" descoperirii sunt angrenate organisme precum CIA, Ministerul Apărării al SUA (Departement of Defense - DOD) şi Clubul de la Roma. Interesant este că malefica idee a producerii unui virus ucigaş ca antidot împotriva suprapopulării planetei a fost elaborată şi dezvoltată în mod secret de către eminenţa cenuşie a Clubului de la Roma, dr. Aurelio Peccei, o dată cu pregătirea documentelor pentru Conferinţa Populaţiei de la Bucureşti, când s-a atras atenţia asupra dublării populaţiei în progresie geometrică. Astfel, dacă în 1900, populaţia Globului era de 1,6 miliarde locuitori, în 1960 se dublase (deci crescuse cu 1,6 miliarde în 60 de ani), ca în 1999, deci în acest an să se dubleze din nou şi să ajungă la 6 miliarde. Ceea ce înseamnă că în mai puţin de 40 de ani populaţia Globului a crescut cu 3 miliarde de locuitori. Iată de ce, în documente strict confidenţiale, strategii lumii, autorii din umbră ai Noii Ordini Mondiale (N.O.M.) au pus la punct un plan de reducere în masă a populaţiei, în special a celor din ţările subdezvoltate ale Africii, unde deşi mortalitatea este extrem de ridicată (în jur de 20 la mie) natalitatea este dublă (peste 40 la mie) astfel că şi sporul anual al populaţiei în aceste ţări este de 20-25 la mie şi chiar mai mult. În schimb în ţările dezvoltate sporul populaţiei este de circa 1 la mie, zero sau chiar subunitar, dar nu mai mult de 1-2 la mie. În această situaţie de depopulare lentă (Germania, Suedia, Olanda etc.) au luat măsuri de sprijinire a familiilor, încurajând femeile să aibă cât mai mulţi copii, chiar şi atunci sau mai ales atunci când nu sunt căsătorite. În Germania situaţia de femeie necăsătorită cu doi, trei sau patru copii a devenit un soi de meserie, ele fiind un fel de matcă reproducătoare a statului german, foarte aproape de ceea ce visa cu decenii în urmă un alt precursor al N.O.M. Se ştie că rata mortalităţii este direct dependentă de nivelul de trai şi se modifică rapid, în vreme ce natalitatea ţine de genă şi de mentalităţi, fiind mai dificil de modificat. Aşa se face că în ţările arabe, care au dat de bogăţia petrolului, rata natalităţii a rămas neschimbată ca în vremurile de sărăcie, respectiv foarte ridicată, în vreme ce rata mortalităţii a scăzut la cote incredibile, de 3-5 la mie. Motiv pentru care strategii N.O.M. şi întreţin acolo focare de război în ideea stopării acestei explozii demografice. Nimic nu se face la întâmplare. Virusul HIV a fost produs tocmai pentru a stopa creşterea populaţiei în Africa devenită o bombă demografică pentru a se abate atenţia opiniei publice, mai precis pentru a fi intoxicată cu informaţii ce par veridice s-a prezentat varianta infectării de la maimuţele verzi din Congo, prin consumul cărnii acestora ori prin sodomie. Pe aceeaşi linie a inoculării ideii că ar fi vorba de "pedeapsa divină" pentru devierile omenirii sfârşitului de mileniu, s-a mers şi în cazul infestării deliberate a grupurilor de homosexuali din America. În toate cazurile, virusul imunodeficitar (HIV) a fost inoculat prin injectare. În acelaşi mod s-a procedat în cazul planului complex de-a dreptul criminal la care este supusă România de peste un deceniu, devenită un poligon de experimente incredibile. Dar care îşi arată de acum rezultatele odioase. Este ştiut că primele cazuri de SIDA au apărut în Leagănul nr. 1 "Sfânta Ecaterina" din Bucureşti. Explicaţia medicilor de bună credinţă a fost şi este că virusul a fost inoculat în mod dirijat, în cadrul unui program de vaccinare, susţinut de o fundaţie internaţională, implicată şi în exportul de copii din România. La vremea respectivă s-a declanşat o anchetă urmată de un proces penal care au fost însă muşamalizate la intervenţia unor forţe internaţionale oculte, aceleaşi însă care aveau în vedere anihilarea României sub toate aspectele, începând cu populaţia. Inocularea HIV şi răspândirea SIDA constituie doar unul din mijloacele folosite pentru depopularea galopantă a României. Conform unor cifre vehiculate de presa străină (din Israel, de pildă) România are actualmente o populaţie cu 2 milioane mai redusă decât în 1990, deci cu 10% mai puţin. Cert este că în baza ultimelor cifre statistice, România a ajuns la un raport natalitate-mortalitate mai mult decât alarmant, fără corespondent într-o altă ţară sau într-o altă perioadă. Conform datelor Comisiei Naţionale pentru Statistică, mortalitatea depăşeşte 14,7 la mie, în vreme ce natalitatea scade sub 10 la mie. Aşadar, de la 2-3 la mie spor în anii '80 s-a ajuns la minus cinci la mie, cu zone foarte extinse în care s-a ajuns la minus şapte sau opt la mie!
Cifrele coincid întrutotul cu cele preconizate de cupola N.O.M., care are în vedere ca în următoarele decenii populaţia să se reducă în mod drastic la numai 2 miliarde de oameni, aproximativ la nivelul la care se găsea în perioada anterioară primului război mondial. Ca un argument în plus care confirmă cele ce se întâmplă în România trebuie arătat faptul că strategii creării virusului S.I.D.A. şi ai celorlalte mijloace criminale de diminuare a populaţiei s-au ocupat de reducerea populaţiei în Salvador prin declanşarea unui război local. Planul însă a eşuat, conform unor declaraţii ce provin din chiar cercul celor iniţiaţi întrucât nu a fost combinat cu alte mijloace de reducere a populaţiei, motiv pentru care un asemenea plan complex cuprinzând inocularea virusului HIV, atacul la nivel psihosocial, înfometarea, deznaţionalizarea şi, în cele din urmă, şi un război civil sau interetnic se aplică în România. Thomas Ferguson, cel care a făcut dezvăluirile cu privire la Salvador şi care este unul din strategii Clubului de la Roma a susţinut cât se poate de nevinovat că Salvadorul trebuia "salvat" întrucât rata natalităţii era de 3,3 la mie, aproape unică în lume între ţările non-africane. Printr-o coincidenţă tragică, România avea, în anii 80, când s-a pus la punct planul ce avea să înceapă cu asasinarea lui Ceauşescu, exact acelaşi procent de creştere demografică: peste trei la mie. Reducerea populaţiei prin mijloacele arătate este, după Ferguson, "cheia" strategiei Clubului de la Roma şi a grupului lui Henry Kissinger, care au elaborat o strategie ce se potriveşte exact cu ceea ce s-a întâmplat în România. Ei spuneau astfel: "Vom veni într-o ţară şi vom întreba: care este planul vostru de dezvoltare? Aruncaţi-l. Nu vă trebuie nimic. Doar să aplicaţi un plan de exterminare a populaţiei. Prea mulţi oameni înseamnă răscoală sau comunism." În baza acestor informaţii vehiculate şi în ţara noastră, dar de fiecare dată ocolindu-se faptul că şi România constituie un astfel de cobai, se explică toate acţiunile de agresiune împotriva României şi populaţiei sale. Se explică de ce Banca Mondială a alocat 50 milioane de dolari pentru ca să se desfiinţeze 100.000 de locuri de muncă ale minerilor, se explică de ce Fondul Monetar Internaţional condiţionează acordarea împrumuturilor sale de desfiinţare a marilor combinate zootehnice şi de distrugere a agriculturii, respectiv a surselor de hrană, se explică de ce România a fost obligată să-şi reducă la 30% efectivele miliare, se explică de ce România a fost obligată să-şi reducă rezerva de grâu de la 2 milioane de tone la numai 350.000 de tone pe care deja a consumat-o. Anii 1999-2000 constituie punctul final al acestui plan decenal de anihilare a României. Foametea ce se prefigurează în mod cert - respectiv realizarea unei recolte de numai 2 milioane de tone de grâu faţă de un necesar de cel puţin 3,5 milioane de tone - coincide cu situaţia încetării de plăţi concomitent cu epuizarea rezervei valutare prin plata forţată a dobânzilor de 2,5 miliarde de dolari, cu radicalizarea populaţiei prin creşterea explozivă a şomajului şi încetarea plăţilor către bugetari şi pensionari (aceştia din urmă în număr de 6 milioane) şi mai ales cu declanşarea conflictelor interetnice în Ardeal în scopul implicării României într-un râzboi de uzură, distrugător. Acestea sunt faptele binecunoscute din presa de toate zilele, din informaţiile publice. Ceea ce nu văd politicienii, nici cei de la putere şi nici toţi cei din opoziţie, este prezenţa acestui plan diabolic ce leagă lucrurile şi le face întrutotul explicabile. Din păcate, într-un mod catastrofal pentru noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.