Pagini

duminică, 7 octombrie 2012

STRANII MEGALITI DIN BUCEGI

STRANII MEGALITI DIN BUCEGI

Megaliti Babele 1

Vom incepe un scurt serial fotografic cu cei mai evidenti megaliti de pe platoul din Bucegi. Voi incerca sa expun cat mai amanuntit detaliile fotografiei si, acolo unde este cazul, sa aduc un aport de comentarii. Desi cele mai multe vorbesc de la sine, sunt totusi megaliti al caror inteles se lasa inca ascuns. M-am ferit sa le dau nume, cu siguranta in popor ele au unul. Traditia s-a ocupat de asta foarte bine.

Prima plansa reprezinta o imagine in care am captat fotografia unei stanci de dimensiuni impresionante, insa fara valoare imagistica din imediata apropiere. In fapt, acesta este secretul tuturor megalitilor! In Caietele Argedava am amintit despre acest proces, pare-se astro-religios insa cu aspecte social-istorice. Fac aceste afirmatii in baza marturiilor celor care au studiat megalitii inaintea mea si le-au gasit “aplicabilitate” functie de constelatii si “mersul” Cosmosului. Fiecare megalit in parte capteaza, transforma si degaja un anumit tip de energie; din cauza pozitionarii sale, evident neintamplatoare.

Am mai spus ca megalitii au fost creati de o civilizatie fizic si psihic net superioara umanitatii de astazi! Pentru a construi ceva de proportii uriase si care sa arate incredibil de sugestiv de la distanta mare dar si la anumite ore din zi sau din noapte, atunci cand se formeaza un “joc” de umbre si lumini, trebuie sa fi fost vorba ori de civilizatii de uriasi (exact cum construiam cu totii castele de nisip, dar intotdeauna mai mici decat dimensiunile noastre pentru a putea controla proportiile), ori de civilizatii cu statura apropiata de a umanoidului de astazi, insa utilizand tehnologie necunoscuta publicului larg astazi (cum ar fi un aparat de zbor cu diferite raze care pot “sculpta” de la distanta zborului sau tehnologie de topire a pietrei – care se observa cu usurinta in cazul Sfinxului din Bucegi).

Spuneam ca fotografia a fost facuta unei stanci din partea de V a sa, in imediata apropiere a ansamblului numit Sfinx. Cadrul a fost luat in jurul orelor 13:30 cu o camera de fotografiat normala. Stanca este evidenta! Se poate observa cu usurinta forma unui crocodil, reptila, cu tot ce include el: cap, bot, ochi, labe, coada, chiar solzi daca lasam un pic imaginatia sa se desfasoare. Am asemuit-o cu o fotografie a unui crocodil autentic din zilele noastre pentru o mai buna “revelatie”. Stanca are dimensiunile unui bloc cu patru etaje si doua scari (n-am gasit alt termen de comparatie !!).

Daca vreti, ne putem intreba impreuna cine a construit megalitul asta, de ce tocmai un crocodil si de ce tocmai din unghiul de V al sau, de la apusul Soarelui adica, de ce cu alura corporala indreptata spre Sfinx, Sfinx care privit din partea de E si NE isi dezvaluie un chip usor reptilian (dar cu siguranta necunoscut omului de astazi) si un om care sta ghemuit cu un “rucsac” in spate? (omul si chipul de reptilian stau spate in spate, este vorba de fotografia postata ca imagine a blogului)

Am mai spus, o repet! A existat o alianta intre om si reptilian, o incrucisare chiar, nu mai departe priviti-va dosul palmelor, veti remarca cu siguranta insusirea pielii de reptila! Aveti oportunitatea sa va puneti o multitudine de intrebari cu baza reala! Nu o pierdeti! Ganditi liber!

Megaliti Babele 2

Plansa de astazi mi-a dat putin de furca in identificarea personajului, pentru ca undeva subconstient il recunoscusem, ii stiam pozitia corpului, o pozitie maiastra, sacedortala in acelasi timp. In aceeasi eroare, daca ai privi stanca de aproape, poate cadea cititorul daca mareste fotografia.

Stanca fotografiata este aceeasi din cadrul anterior, reprezentand crocodilul, insa vederea de astazi este luata dintr-o pozitie diferita. Din unghiul de SE-E ea se deschide precum o floare in lumina diminetii! Stanca este vizibila in orice ora a zilei! In ea se identifica statura lui Hercule, Heracle, cel care a luptat cu Hidra si cel care a trecut prin cele douasprezece munci imposibile. Eu asa l-am vazut, asa mi-a dictat constientul! Nicolae Densusianu il regaseste pe Hercule in megalitii Romaniei (vezi Dacia Preistorica), chiar stalpii lui Hercule si ii si identifica.

Romanii, mai ales, sunt tributari acestui mare nume care a batut tinuturile astea in lung si-n lat.

Elementul care a scos in evidenta identitatea lui Hercule in stanca sculptata este chiar imaginea Leului, de care stim cu totii ca este legat. Pentru mine, pielea leului care il protejeaza este o metafora. Leul are o simbolistica de exceptie! Moartea lui Hercule o clasez alaturi de cea a miresei lui Iason, argonautul care a inselat increderea Medeei. Amandoi sunt  victime ale unor morti cumplite, prinsi in niste pelerine otravite care ii ard. Povestea Medeei este splendida, o recomand cu cea mai mare deschidere!

Sunt foarte multe caractere istorice care pozeaza in aceasta ipostaza, Apollo, David al lui Michelangelo, am fost tentat sa o asemuiesc cu Venus din Willendorf etcaetera. Dar Leul este cel care a facut diferenta! Am certitudinea ca ansamblu ascunde o multitudine de “artefacte” sculpturale legate de istoria lui Hercule, insa eu nu le-am gasit. La baza ei, partea din stanga, se observa o bucata rupta din ansamblu; aduce foarte mult cu un cap al carui craniu este alungit (de amintit cei cu craniu alungit din Egipt – a se cauta pe google). Mai apare un cap de berbec (intalnit si in Muntii Ciucas – in filmul Sfincsii din Romania recomandat de Limonada ieri in cadrul comentariilor articolului cu megaliti, apare la minutul 23:03 – berbecul apare mai ales in Dobrogea pe coloanele templelor – sa ne amintim de REB, BER ) dar si un chip usor distorsionat.

Fiti fericiti!

Megaliti Babele 3

Inainte de a incepe vreau sa atrag atentia asupra faptului ca nimeni nu a realizat o manuire din condei pe care am facut-o! Asa cum am spus, stanca despre care am vorbit ieri este aceeasi cu cea despre care am vorbit cealaltaieri. Asta recurge automat si autonom la un atribut specific megalitului ce arata precum un crocodil. Adica?! Spuneam ieri ca la baza stancii se afla prabusita o bucata din complex. Privit dinspre cardinalul V aceasta bucata pravalita formeaza botul crocodilului. Deci, el, crocodilul, nu este o piesa dintr-o bucata! Asta inseamna ori ca avem de-a face cu o “harta de pirati”, in care orice grad al unui unghi are o importanta covarsitoare, ori ca suntem martorii unei interventii cu adevarat Divina, ori ca suntem un fragment al intamplarii haotice. Acum depinde cine mai crede in coincidente si cine nu?! Daca, privind in spatele bucatii de stanca pravalita, se infatiseaza un alt “bot” al crocodilului, atunci nu e hazard, sigur! Daca nu, exista o sansa!

Plansa pe care o prezentam astazi este un chip surprins in orele amiezii, poate 14:00. Poate fi vazut din partea de SE. Il consider parte integranta a “omului cu rucsac in spate“, pentru ca formeaza intregul aceleiasi stanci. Insa, din pozitia in care acest chip se lasa vazut, imaginea “omului cu rucsac” de estompeaza mergand in disparitie.

Nu gasesc foarte multe de spus despre el. In mod cert este cineva cu rol deosebit in istorie, altfel chipul sau nu ar fi fost sculptat in piatra! Seamana foarte mult cu un chip de get, cu cusma, barba, in fine, un chip puternic si darz. Probabil, asa cum afirmam in trecut, aici fiind o scoala a initiatilor, a fost unul din cei care au izbandit. Am alaturat mai jos o figura a unui get din muzeele naturale ale Romei. Acum, judecati si voi!.. Daca imaginea de pe Sfinx este imaginea lui Decebal de pe Columna Traiana, se cam schimba istoria, nu-i asa? Si asta foarte, foarte mult! Ceea ce ne impinge sa intelegem sub comanda cui s-a facut Columna (exista cercetari pe baza acestui lucru, dati cu search pe google), ce a vrut sa transmita s.a.m.d.

Fiti parte din Adevar!

Megaliti Babele 4

Am uitam sa spun ieri ca in cazul chipului care se aseamana cu cel al lui Decebal de pe Columna Traiana exista un efect de 3D asa cum este in vederile chinezesti cu fete care fac cu ochiul sau nu, functie de miscarea vederii. Daca se schimba unghiul din care este privit, mergand spre SE, chipul apare cu ochii inchisi (ochiul inchis intrucat este profil) si un fel de zambet. Ori e mort, ori doarme. Acest efect se observa, cu precadere, in orele diminetii, intre 10:00 si 11:00. Am incercuit acest chip cu Rosu.

Culoarea Galben am alocat-o unei alte figuri care apare pe Sfinx, din exact aceeasi pozitie E. Se observa cel mai bine in orele diminetii cand  umbrele ii dau o alura cu totul deosebita.

Cel de-al treilea chip este semiprofilul dorsal al Sfinxului cunoscut de toata lumea. Ciudat este ca din partea sa stanga (partea pe care o supun discutiei este partea sa dreapta) nu exista. In acelasi timp, acest semiprofil se transforma in chipul de reptilian daca este privit dinspre E-NE total, imaginea Sfinxului cea populara disparand.

Mai jos, plansa de lucru cu cele trei chipuri fotografiate in data de 3-4 Iulie anul 2008. Exista o voce, in literatura de specialitate, care afirma ca ansamblul Sfinx reprezinta cele 3 chipuri ale Hecatei, zeita raspantiilor, a lumii de jos si matusa Medeei. Ea i-ar fi dat Medeei elixirul cu care adoarme balaurul care pazea Lana de Aur, astfel ca Iason o poate lua. De remarcat ca fiecare chip priveste intr-o directie diferita! Poate fiecare sens al privirii este un drum in initiere!

Megaliti Babele 5

Buna ziua!

Astazi ne vom apleca putin asupra unui megalit drag mie, care a fost si nu a fost sesizat pana acum. Este, binenteles din punctul meu de vedere, inaintasul celui din Egipt, acela care poarta numele de Sfinx. De fapt, multi au spus ca exista o conexiune intre Sfinxul din Bucegi si Sfinxul din Egipt, atat la nivel facial (exista un roman care a demonstrat ca unghiurile trasaturilor fetei sunt aceleasi) cat si subtil. Poate ca da, poate ca nu, eu nu am studiat aspectul asta, inca! Dar stiu ca exista o conexiune intre megalitul pe care il vom arata astazi si Sfinxul din Egipt. Ce conexiune? In afara de faptul ca sunt pazitori ai unor porti … nu stiu altul, insa nici nu-mi trebuie altul!

Este vorba de Leu, asa cum si cel din Egipt a avut la inceput trup si cap de Leu. Expresia de felina se vede cel mai bine din directia Sfinxului, adica un NE, la orice ora din zi. Sfinxul din Egipt are exact aceeasi pozitie ca Leul din Bucegi: sezand, cu labele intinse natural in fata. Adesea privesc pisica mea si o vad in aceeasi pozitie. E o pozitie mandra, maiastra! Chipul Leului a fost spart, partea sa stanga superioara lipsind. Asta nu incurca cu nimic! Povestea cu Leul din Bucegi este cam aceeasi cu a tuturor megalitilor din zona: privit din unghiuri diferite, infatiseaza chipuri diferite, parca povesti si povetitori diferiti, drumuri de urmat diferite, cai de invatat diferite. Si ce ar fi daca pietrele ar vorbi? Si ce ar fi daca am invata sa ne lasam invatati de catre ele?

Nu vreau sa lungesc comentariile mele, simt ca nu as face decat sa va arunc cu tarana in ochi. Ce e sfant are o sfintenie pe care praful nu se aseaza. Parca se teme! Mai jos, fotografii cu chipurile Leului din diferite unghiuri. Denumirile pe care le-am dat fotografiilor sunt pur ajutatoare, uneori usor puerile, insa asa cum am spus, ei, megalitii, nu au nevoie de mine sa poata vorbi. Fiecare are o relatie personala, pana la urma …

Megaliti Babele 6

Astazi, de curiozitate, am deschis DEX-ul Academiei Romane Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan – Al. Rosetti” sa vad care este definitia cuvantului megalit. Definitia este urmatoarea si este diferita de cea a DEX-ului online, care mi se pare de o superficialitate de nedescris: “Nume dat unor monumente preistorice (mil. III – II i.H.), cu functie necunoscuta (probabil funerara sau de cult), din blocuri sau dale mari de piatra bruta cioplite sumar.”

Nu stiu daca megalitii din Bucegi au vechimea asta sau nu. Nu stiu daca sunt mai “tineri” sau mai “batrani”. Si atunci intervin intrebarile:

1. Daca toti megalitii au fost facuti in perioada mileniilor III – II i.e.n., inseamna ca o anume civilizatie sau o anume generatie de umanoizi a fost aici in perioada respectiva dupa care ori si-a luat talpasita ori a disparut?

2. Daca nu toti megalitii au fost facuti in perioada sus amintita, cum incadram celelalte constructii de aceasta natura? Li se potriveste lor denumirea de megaliti?

Megalitul de astazi mi-a atras atentia din doua puncte de vedere. Primul, pentru ca face parte dintr-o formatie de 3 stanci asezate in triunghi (nu am efectuat nici un fel de masuratori asupra unghiurilor, laturilor etcaetera) din care numai celui despre care amintim astazi i-am putut gasi o forma ce prinde contur definitoriu pentru oameni. Al doilea, pentru ca se aseamana cu “un ceva” care ori zboara, ori calatoreste printr-o dimensiune, ori aspira catre ceva. Are ceva cu totul inaltator. Nu pare a fi pasare. Nu stiu ce poate fi!

———————————————————————————————————————————————

Revin cu o adaugare gratie lui Mesager: in fotografia 8.3., piatra din planul cel mai apropiat (din cele trei) este capul unei forme umanoide de tip maimuta. Pentru un unghi diferit a se verifica la comentarii link-ul YT. Multumesc Mesager!

Megaliti Babele 7

Usor, usor, ne apropiem de niste raspunsuri, fie ca ne-am pus numite intrebari, fie ca nu ni le-am pus! Mi se pare ca aceste “statui” aduc cu sine din vremea lor deparazitarea  istoriei noastre. Recunoastem personaje pe care le stiam doar de poveste, asa cum spre exemplu apare cel din grupul de astazi, cu urechi de elf, ascutite, dar si caciula getica.

Grupul statuar cuprinde trei personaje. Unul central, care pare, ierarhic, in fruntea celorlalte, iar doua de-a stanga si de-a dreapta sa. Ce vedem noi este cadrul unei discutii sau al unei decizii. Batranul din mijloc, cel cu barba si mustati si craniu alungit (asemeni faraonilor din Egipt, mostenire genetica din Zei – a se verifica cu google, exista documentare importante pe tema asta) are imprimat pe chip raspunderea unui fapt. In stanga sa, un al doilea personaj ii sopteste ceva la ureche. Cel de-al treilea personaj este in dreapta batranului, cu spatele la el. Pare o scena desprinsa din “Cina cea de taina” a lui Da Vinci!

Megalitul se afla in spatele stancii cu forma de crocodil, exact cand se coboara de pe coada lui. Fotografia a fost facuta in jurul orelor 13:30 dinspre partea de V.

——————————————————————————————————————————————————–

Aduc o rectificare, sunt patru personaje in “tablou”. Pe cel de-al patrulea l-am trasat cu culoare Albastru si se afla in stanga personajului cu urechi alungite din stanga “batranului”.

Megaliti Babele 8

In apropiere de tabloul statuar de ieri se afla si aceasta stanca in care se gaseste sculptat chipul unui alt barbat, tot batran, insa cu craniul “normal” pentru oamenii de astazi. Mai multe detalii nu putem aduce decat ca am tras cadrul la aceleasi ore 13:30 si din aceeasi directie V, 3 Iulie 2012, Marti.

————————————————————————————————————————————————-

Multumita Gabrielei care a semnalat prezenta a inca unui chip langa cel al batranului, soptindu-i parca ceva la ureche, am schitat cu culoarea Rosu aceasta “noua” aparitie. Cu siguranta exista intregi ansambluri de astfel de creatii, toate vorbind despre ceva! Un ceva de care, intr-adevar, odata si odata vom stii!

Megaliti Babele 9 (plus modificari)

Tot pe ansamblul Sfinx se spune ca apare imaginea unui om cu o casca pe cap. Aceasta imagine poate fi fotografiata in orele diminetii. Eu nu am facut-o, insa am gasit-o in filmul documentar Sfincsi din Romania pe care l-a recomandat si Limonada aici. (Imi amendez afirmatia de mai sus! Surprinzator si pentru mine, am reusit sa prind imaginea batranului cu coif, se va vedea in sfarsitul articolului). Apar mai multe contururi, mai multe expresii, asa ca fiecare cititor se poate juca cu imaginatia lui. In fond, Creatia sta in imaginatie.

Fotografiile primului colaj sunt captate in data de 3 Iulie 2012, orele 14:30. Fotografia de sus in cel de-al doilea colaj este facuta in data de 4 Iulie 2008 orele 11:00.

—————————————————————————————————————————————

Cu o atentie sporita, in cel de-al doilea colaj, se poate vedea in fotografia de sus (mai clar – intrucat fotografia de jos are o rezolutie slaba) chipul omului cu casca sau coif (as spune eu). El are chiar si o barba lunga. Voi incerca sa accentuez caracteristicile faciale ale sale intr-o imagine separata, prezentata mai jos, pentru ca imaginea din partea de jos a colajului de mai sus imi pare usor fortata, adusa din condei, astfel ca celor care au “capturat” cadrul le-a scapat elementul barba. De altfel, contrastul pe care ei l-au introdus pentru o mai clara vedere, face sa se resoarba alte insusiri fizice.

Megaliti Babele 10

Cand am luat decizia sa publicam megalitii din Bucegi, am insusit automat posibilitatea de a nu-i “auzi” pe toti. Daca in Bucegi este un mare altar si cu ce se ocupa, nu vom stii cu exactitate decat in momentul in care Dumnezeu ne va pune fata in fata cu ei! Altfel, la capacitatea oamenilor din ziua de astazi, totul este doar o loterie! Care ei? Ei, cei care si-au asumat aceasta enigma.

Imaginea clasica a Sfinxului din Bucegi a fost atat de cunoscuta, incat a trecut usor neobservabila. Caci orice capata o natura extravaganta, isi pierde din importanta. Cum? Simplu. Cioran a spus ca in fata inexplicabilului, atitudinea corecta este perplexitatea. Altceva nu exista. Aceasta este relevarea misterului Providentei! Pe cand, Sfinxului din Bucegi, i s-a etichetat deja aparitia: “Monument natural geomorfologic” !!! Are placuta de lemn langa el. Cum adica “monument natural geomorfologic”? Adica e facut de ploi, zapezi, vant si alte situatii atmosferice. Cu alte cuvinte, i s-a luat inexplicabilul. Astazi se flirteaza la baza Sfinxului, se fac poze cu el ca si cu maimuta pe plaja s.a.m.d. Am intalnit o femeie (pe internet) care facuse o poza de genul celor iluzorii, in care ea tine fata Sfinxului in palme si il saruta. Asta perplexitate!

Am mai vazut si oameni care mediteaza, fie sub barbia lui, fie pe capul lui (acolo unde este altarul), fie formeaza un inel uman in jurul lui. Nimeni nu si-a pus intrebarea: in fata cui mediteaza, cui se roaga, cui aduc ofrande? Eu insumi am meditat langa el, m-am intins pe altarul sau, am vorbit cu el. Nu l-am intrebat niciodata cine este, de unde vine. Dar m-a lasat mereu sa ma apropii mai mult si mai mult de el.

Au fost intotdeauna trei elemente care mi-au dat de furca in intrebarile mele. Primul, piatra topita din care s-au modelat toate formele ansamblului Sfinx. Cel de-al doilea, cele doua altare de deasupra, lespezi mari, dintr-o bucata, puse cu grija ca peste un cavou sau ca o masa de altar. O singura data m-am suit pe altarul de deasupra Sfinxului clasic si ghizii mei spirituali au tipat la mine sa ma dau jos de acolo cu o putere pe care nu o mai auzisem. De ce oare? Mai exista povestea unei profesoare care a meditat la baza lui si au dus-o acasa leguma. Nu mai era in ea nimic, doar ca trupul ii traia.

Imaginea clasica se comporta si ea functie de unghiul de unde este privita. Spre exemplu, daca este privita din lateral dinspre V, profil total, atunci gura sa capata bot de maimuta. Daca este privit frontal, un NV, aceasta caracteristica devine imprecisa, dispare transformatoriu pentru o noua figura. Acum apare cel de-al treilea element. Se refera la dentitia sa care apare din ambele unghiuri. Dentita prezinta 2 dinti (i-as numi canini dar mi-e teama sa nu cad in eroare) inferiori proeminenti, mari, iesiti din cavitatea bucala, si dinti normal conturati in partea laterala, ca si cum nu ar fi acoperiti de buze. Buzele se vad si ele, insa nu acopera mare parte din dinti. Ma face sa cred, ca dincolo de a fi fost un laborator, tot acest tinut a fost un mare consiliu al mai multor civilizatii. Un consiliu care a pus la cale un plan de populare al planetei. E ceea ce mi se pare plauzibil in momentul asta.

Fotografiile de mai jos prezinta imagini surprinse, ale Sfinxului clasic, din puncte cardinale si distante focale diferite. Restul e poveste!

Megaliti Babele 11

Am gasit de cuviinta sa tratez problema acestui megalit separat, intrucat am realizat ca il aveam si eu fotografiat insa trecusem peste el. Regret ca fac astfel de erori, insa numarul fotografiilor este mare si chipurile de piatra apartin, in genere, aceluiasi tip de material, ceea ce creaza confuzii usoare.

In fapt, megalitul de astazi nu este cel din formatia celor trei megaliti prezentati in articolul Megaliti Babele 6. Se poate vedea usor asta din cauza suprafetei terenului pe care sunt asezati fiecare in parte. Mesager sugerase existenta acestuia (a se urmari filmul de scurt metraj de la comentarii) atunci si am fost  incantat sa-l vad din alt unghi decat il fotografiasem eu. Insa nu era asa, ei sunt diferiti!

Alaturat (megalitul de care a amintit Mesager, de fapt) se poate observa portretul unui umanoid de tip maimuta sau reptila cu coif sau casca. Nu am nici cea mai mica indoiala de ceea ce spun, pentru ca este extrem de “graitor”. De ce este graitor? Pentru ca acest chip a fost modelat in piatra iar conturul castii a fost turnat cu alt material ce s-a pietrificat. Cuvintele mele sunt rudimentare pentru ca nu stiu sa exprim ceea ce vad. Cu siguranta exista specialisti care pot face distinctia dintre cele doua materiale. A se observa ca portretul nu infatiseaza un chip agresiv, ci chiar unul contemplativ.

Am conturat imaginea pentru a o scoate in evidenta celor care nu o pot vedea de la bun inceput. Cred ca exista o paralela intre acest portret si cel al Sfinxului clasic privit dinspre V, atunci ca prezinta acel bot proeminent. Fotografia apartine si ea expeditiei din 4-5 Iulie 2008.

Megaliti Babele 12

Uneori ar trebui sa atingem Pamantul cu urechea si sa fim atenti la ce ne spune. Uneori pentru a afla raspunsuri trebuie sa devii nebun si renegat. Uneori trebuie sa te suspectezi de ipocrizie, alteori de fantezie. Doar ca toate acestea sunt ingredientele unei revelatii. Eram pe stanca cu aspect de crocodil si ascultam vantul cum imbratisa iarba. Am scos bidonul cu apa. Eram insetat, Soarele era in puterea lui maxima. Mai aveam doua guri de apa. Am dus bidonul la gura si am auzit:

“Daca imi dai o gura de apa iti voi deschide portile!”

Si i-am dat. Am turnat acolo pe fruntea lui de stanca acoperita de iarba. Am facut cateva fotografii si am plecat. Nu vazusem nici o intrare, nici o pestera, nici un tunel, nici o groapa, put, camera, semn, nimic, nimic. Doar fotografiasem stanci. De ce? Nu stiu! Am ajuns acasa si am vazut ca se tinuse de cuvant! In imagini vorbeau fiinte din alte timpuri. Asa cum spunea si Gabriela, era o curte intreaga. Erau savanti, regi, slujitori, soldati, intelepti, mesageri, pazitori. Toti erau acolo.

Bucegii sunt impanziti de megaliti. Romania este impanzita de ei. Ar cam fi timpul ca oamenii sa inceapa sa-i inteleaga, sa le vorbeasca si sa ii asculte. Eu nu am reusit sa-i fotografiez pe toti. Am publicat doar pe cei mai evidenti.

Mi se pare salutara ideea de publica si fotografiile voastre, sunt sigur ca i-ati “surprins” chiar si din “aparenta”. Astept fotografiile si comentariile aferente!

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13

Am observat ca se face o confuzie intre megaliti si constructii megalitice. Se spune ca megalit inseamna “piatra mare” (sau “mareata” as traduce eu). Deocamdata nu asta intereseaza, atat doar ca am tinut sa specific.

As vrea sa dezbatem un pic imaginea de ansamblu a megalitilor din Bucegi. Ceea ce cocheteaza cu un suicid temerar de investigare. Am decis sa corelam discutia cu urmatoarele patru teme, anume:

1. Lespezile de piatra perfect asezate, paralele cu solul, de tip altar

2. Alura megalitilor strabatuta de o rafala cu sens NNV-SSE

3. Megalitii sunt “zgariati” de anumite “linii” ce urmeaza cursul NV-SE

4. In jurul anumitor megaliti s-a format o unda care a ridicat pamantul circular in jurul lor.

Astazi vom vorbi despre LESPEZILE DE PIATRA

Le-am intalnit in cinci locuri, ma refer la platoul de la Babele, astfel: doua lespezi pe complexul numit Sfinx, patru lespezi pe cele patru picioare numite Babe, doua in spatele cabanei Babele (doua constructii diferite), o lespede la o distanta de aproximativ 50 m in ESE de Sfinx. Am observat ca toate sunt taiate dintr-o piatra separata de stanca in care a fost facut megalitul in cauza, dupa care aduse si plasate deasupra lor. Lespezile de pe Sfinx si de pe Babe sunt plasate pe directia NV-SE, pe cand o lespede din spatele cabanei Babele este pe directia E-V.

Cu siguranta ca, daca ele ar fi fost altare, ar fi avut scopuri diferite sau cel putin lucrau cu energii diferite. Daca ele au legatura cu pozitionarea planetelor in Galaxie si Univers? Cred ca da! Exista o posibilitate ca leganda aruncatului in cele 3 sulite sa aiba legatura cu aceste lespezi.

Se spune ca primii care au invatat pe oameni sa faca altare au fost ciclopii. De aceea, altarele de la Babele mai sunt numite si altare ciclopice. Dupa cum am vazut in articolul referitor la Hidra, ea se hraneste (hranea) cu ciclopi. Faptul ca in mitologie s-a mostenit ideea ca ciclopii si oamenii nu coabitau in cele mai bune relatii poate fi o diversiune. La fel cum e si cea cu racul care il musca de calcai pe Hercule cand se lupta cu Hidra. Toate astea ne duc cu gandul la conlocuirea aceluiasi spatiu a micro si a macro Cosmosului planetar.

Am tot batut fierul cu piatra topita pentru ca ea pare modelata. Putea fi desigur si mortar sau ciment, insa calculand 5 milenii posibile (conform DEX) de cand ar fi fost facute, un mortar nu ar fi avut aceeasi rezistenta de pastrare ca a pietrei topite. In orice caz, ele au fost asezate si nu sculptate acolo. Se vede chiar la baza lor; in momentul plasarii, sub greutatea lespezii, materialul lichid s-a lasat usor (pentru ca fie ca este vorba de mortar, fie ca este vorba de piatra topita, inseamna partea fluida a pietrei) formand o unda circulara. De unde ideea de piatra topita? Pai Cinamar spune ca americanii pentru a putea penetra acea sala de sub Babe, ar fi folosit o masina de topit piatra. Oare sunt capabili ei de inventia unei astfel de masini sau au dobandit datele de la vreo civilizatie? Deocamdata … ipoteze de lucru. Poate vor intelege si ei ca anumite porti nu se deschid cu tehnologie, ci cu alte valori.

Greutatea lor este mare, evident, deci transportarea lespezilor a fost facuta de cineva cu tehnologie sau cu puteri ori fizice ori psihice superioare omului de astazi. Lespezile au forma de placa alungita, de placa de surf (n-am gasit o asemanare mai buna), rotunjita la un capat si cu terminatie de baza plata.

O singura lespede (din cele cinci aduse in discutie) nu este paralela cu planul ci pare usor inclinata inspre V.

A existat, la un moment dat, o tentativa a unor oameni de a pune niste “ipsos” pe megaliti pentru a ii consolida. De aceea astazi vedem bine-cunoscutele semnaturi infantile pe unii din ei.

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.1.

ALURA MEGALITILOR STRABATUTA DE O RAFALA CU SENS NNV-SSE

S-a demonstrat ca pe teritoriul actual al Romaniei, cu milioane de ani in urma, s-a aflat un lac. Nu putem stii ce adancime avea si nici ce insule putea avea, insa stim ca platoul Bucegilor este nisipos si are alura de fund de lac. Mai stim ca este posibil ca apele “sa se fi retras” si aparitia unor insule ar fi avut echivalent in existenta faimoasei Atlantide in Marea Neagra de astazi. Am spus ca fiicele lui Atlas, se chemau Atlantide. Si au legatura directa cu Pleiadele (Vasile Lovinescu – Basmul Gainusa de Aur). Atlas era gigant, deci fiicele sale cu siguranta si ele, deci atlantii erau si ei din neamuri gigantice. Noe, protagonistul legendei potopului era si el din acelasi neam, intamplare datata acum aproximativ 5000 de ani (in principal de traditiile romanesti). Acest fapt produce o confuzie si o paralela demna de dezbatut intre suprasensibil si supranatural.

Gandind ca megalitii ar fi putut fi construiti in vremea lui Noe, posibil supravietuitor al neamului Atlantilor, putem sa ne explicam mai multe dileme. Insa nu as vrea sa ne indepartam de la titlul articolului.

Mai jos, o schita a arcei lui Noe (din cartea The Secret Teachings of All Ages de M. P. Hall) in care marimea lui Noe este cea a arcei sale. De aici intrebari despre: ce vrea, de fapt, sa spuna legenda lui Noe? Trebuie ea interpretata sau pur citita ca literatura?

Un element care atrage atentia este forma arcei, care, daca ii decupam colturile din partea superiora, arata precum prototipul lespezii de pe Sfinx. Mai tarziu, romanii vor mosteni forma cosciugului din aceasta “capsula”. Dar si arta gotica va prelua forma ferestrelor tot de aici. Probabil.

Daca mergem pe firul legendelor, potopul a venit ca urmare a unei “pedepse”. Din basmul atlantilor, se pare ca ei ar fi folosit tehnologie pe care nu o puteau controla sau echilibra. Cumuland acestea cu existenta Cristalului Negru (cea mai puternica forma de energie de pe planeta Pamant), se pare ca potopul a plecat pe principiul unui tzunami produs, adica prin unda electromagnetica sau de alt tip. Acest fapt pare o concidenta atunci cand se aduce argumentul ca “Soarele Negru” (cum mai este cunoscut Cristalul Negru) se afla in maruntaiele Pamantului sub Varful Omul, adica directia NV fata de complexul Sfinx. Daca unda a plecat de acolo, atunci se pot explica usor urmele lasate asupra megalitilor de pe platoul Bucegi.

Asta ne conduce automat spre afirmatia ca megalitii au fost construiti inainte de marele potop.

Ganditi liber!

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.2.

 MEGALII SUNT “ZGARIATI” DE ANUMITE “LINII” CE URMEAZA CURSUL NV-SE

Am vorbit anterior despre o posibila unda energetica sau electromagnetica (sau de orice alt tip la care nici nu ne gandim) care si-ar fi putut lasa amprenta asupra megalitilor pe o traiectorie NNV-SSE. De asemeni, poate incapea in discutie si posibilitatea unei aluviuni, in urma unui mare potop, insotita de o unda sau nu, care sa fi sapat in piatra megalitilor, dupa cum se poate observa foarte usor in toate fotografiile.

Exista insa anumite linii care apar pe Sfinx (si aici spun Sfinx pentru ca ele sunt cel mai vizibil pe chipul clasic al sau) si care pot sau nu pot sa-si justifice existenta prin acea unda la care ne-am referit. Se pot folosi de acest argument doar in cazul in care devine o evidenta faptul ca si ele urmeaza acelasi drum NNV-SSE. Insa, ceea ce ar combate teoria ca ele sa fi aparut in urma acestei unde este tocmai faptul ca se incadreaza in creionarea unor contururi faciale ale “monumentului”.

Astfel, in fotografia de mai jos, am incercat sa stilizez in linie punctata pe acestea. Ele, liniile, apar in trei sectiuni diferite, iar numarul lor difera de la una la alta. Avem, asadar, linia ochilor, doua linii ale pometilor si trei linii ale buzelor. Cu cat coboara, cu atat numarul lor creste.

Este de specificat ca pe anumiti megaliti a caror restaurare s-a incercat, apar anumite linii imprimate in cimentul aplicat. Cum s-au format ele? S-au format ca urmare a unei modalitati de lucru: dupa aplicarea cimentului, megalitul este infasurat in folie de plastic si legat de jur imprejur cu sfoara sau sarma pentru sustinere, pana la intarirea sa (cimentul, desi prezinta durabilitate si rezistenta mare nu are un grad adeziv ridicat in momentul aplicarii). Aceasta ipoteza iese din calcul in cazul Sfinxul, intrucat Sfinxul este “cioplit”. Doar pentru aplicarea lespezilor sau pentru conturarea unor chipuri s-a folosit piatra topita sau “mortar”. Ceea ce ne duce cu gandul ca nu toate chipurile ce apar pe complexul Sfinx dateaza din aceeasi vreme.

Mai ies in contrastul sculpturii megalitice si perechi de gauri (cate doua gauri) asezare paralel in preajma liniilor.

Odata etalate datele problemei noastre, putem incepe sa cautam necunoscutele:

1. Reprezinta liniile procedeul folosit si astazi in pictura pentru a trasa contururile fetei? (A se remarca faptul ca liniile nu s-au produs in urma unei scrijeliri de unealta care a sculptat, intrucat ele apar pe portiuni ridicate de contur si nu in scobituri)

2. Daca liniile prezinta o perfectiune fina, au fost ele trasate de mana sau cu o unealta speciala?

3. Perechile de gauri ce insotesc liniile pot fi efectul unor dispozitive plasate pe sculptura in timpul lucrului ce ar fi folosit in procesul “artistic”?

4. Exista un alt scop al liniilor, poate de mici santuri prin care sa se poata strange apa in anumite zone ale Sfinxului cu rol prestabilit?

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.3.

Posted on July 22, 2012 by Belsim

Articolul de fata nu era in calcul, a venit oarecum spontan. Fiindca am adus in discutie cateva elemente posibile din constructia megalitilor, iata un lucru interesant pe care l-am intalnit prima data in Romania Megalitica, blogul.

—————————————————————————————————————————————————

MODIFICARE IMPORTANTA: Cristiana Antonovici este, de fapt, cea care a observat pentru prima data existenta celor 4 gauri. Romania Megalitica a preluat informatia ei. Imi astern scuzele pentru imensa gafa de a nu ma prinde la timp. Recunosc, este un lucru care-mi lipseste: nu ma prind din prima la lucruri subtile desi in mod elegant, mi s-a sugerat. De asemeni, multumesc pentru comentariile ajutatoare ale Cristianei!

——————————————————————————————————————————————————

Este vorba de patru “puncte” sub forma de gauri care apar pe cativa megaliti. Ei au gasit doi, doi am gasit si eu, din care avem doar unul comun. Interpretarile pe care le dau cei de pe RM imi par usor fortate. Este o ipoteza fara baza reala, dar poate fi considerata un pas spre cunoastere. Eu, mai degraba, as merge pe ideea unui dispozitiv montat pe acesti megaliti. Daca aceste gauri apartin contemporanilor nostri sau nu, asta nu am verificat. Ele insa apar doar pe partea E a megalitilor (ma refer aici la fotografiile pe care le-am intreprins). In continuare, pentru comparatie, fotografiile.

Cel de-al doilea megalit, infatiseaza un chip uman cu aspect de aripi care pornesc din tample. In cazul in care nu v-ati prins cine este, va vand un pont: la romani se chema Mercur, la greci Hermes. Eu il chem “Invaluitul”, pentru ca Hermes (cu terminatia -es) este numele grecificat, asemeni Burebistas, Decebalus, Iisus s.a.m.d. In limba latina, HERM inseamna INVALUIT. Daca aripile de la tample sunt naturale, daca apartin coifului sau daca Hermes era singurul ori facea parte dintr-o familie de razboinici ce purtau aceleasi coifuri, nu stiu. Sunt intrebari ce fac obiectul unei alte discutii.

Fotografie realizata in jurul orelor 14:00, in data de 3 Iulie anul curent. Unghiul de fotografiere este dinspre E spre V, cu rotatiile ce se implica.

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.4.

Daca tot am amintit de Hermes, m-am gandit sa fac si paralela necesara, un fel de confirmare a faptului ca nu “am luat-o razna prin poiana”. Tot in cartea The Secret Teachings of All Ages de M. P. Hall, Hermes apare intr-o schita infatisat cu chip de berbec si alaturat numelui sau scrie KION. De la KION la KOGAION/ KOGAIONON este o aruncatura de bat.

Interesant este ca de-a stanga si de-a dreapta sa se afla stilizate doua capete cu altare deasupra lor. Este vorba de chipul unei Femei si de un chip de Taur. Femeia este imaginea clasica a Sfinxului, o sa vedeti ca literatura de specialitate pomeneste despre aceasta posibilitate. In Caietele Argedava am postat cateva fotografii referitoare la asta. Altarul de pe capul de Taur poate fi cel de la Varful Omul. Dupa pozitionarea lui Hermes in schita, adica cu Femeia de-a dreapta sa si cu Taurul de-a stanga sa, inseamna ca, asezat intre Sfinx si Omul, priveste spre E. Ceea ce o confirma fotografia megalitului nostru, captata doar dinspre E. Mai mult decat atat, daca cititorul va avea curiozitatea sa revizualizeze fotografiile prezentate in Megaliti Babele 2, se va incanta vazand ansamblul de megaliti in care apare chipul de Berbec alaturi de cel al Leului.

Daca Hermes ar fi Berbecul, REB, BER, BRE si tot asa, inseamna ca si sacrificiul de pe obrazarul coifului de la Cotofenesti tot la era sa face referire. Ce pot sa va spun … lumea a stat un pic altfel decat ne-a fost prezentata social.

Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.5.

IN JURUL ANUMITOR MEGALITI S-A FORMAT O UNDA CARE A RIDICAT PAMANTUL CIRCULAR

Ne-am lansat pe o pista cel putin alunecoasa vorbind despre megaliti si mai ales istoria aparitiei lor. Continui sa fac aceasta afirmatie intrucat nu am gasit nici un element izbavitor. Doar presupuneri. Unele evidente, altele la logica bunului simt, altele la 6/49.

Am intalnit trei parti de megaliti care formeaza in jurul lor un cerc de pamant ridicat. Singura asemanare pe care o intrevad este aceea cu a unei pietre aruncate pe fundul unei ape, iar datorita undei formate de forta caderii, solul de jur imprejur se ridica. Acelasi fenomen este intalnit si la suprafata unei ape atunci cand un obiect este aruncat in oglinda ei: formeaza unde circulare.

Cum ar fi fost aruncate cele trei formatiuni megalitice … nu stiu. Merg pe calea aceleiasi supozitii a existentei platoului Bucegi sub ape si constructia megalitilor ori sub ape, ori imediat dupa retragerea apelor. Daca marele potop ar fi fost produs de o unda care ar fi spulberat anumiti megaliti, se explica cele trei stanci ce au cazut pe fundul apei si au format cercul de pamant.

Daca ar fi fost construiti sub ape, as putea accepta o ipoteza: aceea a colaborarii cu sirenele. Nu-mi pare viabil dar nu as fi afirmat asta daca nu as fi intalnit pe blogul lui Kotev1000 un articol cu o nimfa. Real sau nu, dentitia si forma gurii aduce cu cea a Sfinxului.

Cele trei stanci megalitice:

Incheiem, asadar, aici micul nostru serial despre megalitii din Bucegi! Sper ca fiecare din noi sa-si gaseasca explicatiile cele mai plauzibile pentru Adevar. In rest … sa va bucurati de viata insa cu masura!

Cu drag,

George Grigorescu

SURSA: http://belsim.wordpress.com/2012/07/26/ipoteza-de-fotografie-megaliti-babele-13-5/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.