Secrete.

vineri, 9 mai 2014

Un rău imens este perpetuat în România chiar sub nasul nostru – veţi deveni Dvs. următoarea lui victimă ?

 
 
 
 
 
 
Rate This

De ceva vreme am devenit interesat de mărturiile oamenilor care se plâng că sunt iradiaţi de la distanţă prin pereţii casei sau apartamentului lor. Prima tendinţă a ne-cunoscătorilor fenomenului este de a bagateliza alegaţiile, punându-şi semne de întrebare asupra sănătăţii mentale a celor care se plâng. Prea e bizară activitatea asta susţinută asupra unor oameni care nu au omorât o muscă, ‘ba nici politică n-au făcut, dar totuşi, să analizăm un pic inainte de a le răspunde “dar cine eşti tu ca să ti se facă asa ceva?“…
Dacă ce spun ei e adevărat, nu-i aşa că merită să conştientizăm măcar că un pericol de moarte ne paşte pe noi toţi, la bunul plac al unor ofiţeri corupţi ai serviciilor secrete, aflaţi în goană după o proprietate dezirabilă, sau pentru a preveni un adevăr incomod de la ieşi la lumină ? Sau poate chiar mai rău, pentru controlul total al populaţiei…
Oricât de credibile sunt mărturiile victimelor, e bine să avem şi un fundament tehnic în sprijinul celor afirmate. E uimitor să aflăm cât de veche e cercetarea şi rezultatele practice ale iradierii cu microunde. Spre şi mai marea noastră surpriză, ca ţară UE/NATO, România este şi ea inclusă într-un program de controlare a minţii cetăţenilor, prin tehnicile descrise concret mai jos.
Aveţi zile în care vă simţiţi letargici, ne-în stare de a duce la îndeplinire până şi lucruri simple? Dar dureri de cap frecvente pe care nu vi le puteţi explica şi de care nu vă amintiţi să fi suferit în trecut? Vă este somnul bun şi odihnitor, sau o întoarcere prelungită de pe o parte pe alta, urmată de vise neplăcute şi o trezire în stare de buimăceală?
Există explicaţii concrete pentru toate astea, să le aflăm.
Nu este necesar să fiţi vizaţi la modul particular ca şi cei care mi-au scris, ci doar aşa, la modul general, pentru a vă ţine placizi şi bolnăvicioşi, deci incapabili de acţiune susţinută pentru o schimbare reală în bine a ţării. Deasemenea, atenţie la vecini- cine ştie cărui mahăr de prin serviciile secrete i s-a pus pata pe proprietatea sau de ce nu, pe soţia Dvs.!

Control mental prin “sunete tacute”
Mecanismul de modificare a mintii umane se bazeaza pe tehnologia purtatorului subliminal: Spectrul de Difuzare a Sunetelor Tacute (SDST) – în engleza SSSS, uneori numit S-quad sau Squad. El a fost dezvoltat de Dr Oliver Lowery din Norcross, Georgia (SUA) si este descris în Patentul SUA nr. 5159703, numit “Sistem de Prezentare Subliminala Tacuta”, din 27 octombrie 1992. În introducerea scrisa pentru acest patent, gasim:
“Un sistem de comunicare silentios în care purtatori non-aurali (care nu se pot auzi – nn), din spectrul foarte jos sau foarte înalt al frecventelor audio sau din spectrul ultrasonor adiacent (ultrasunete) sunt modulati în amplitudine sau în frecventa cu informatiile dorite si propagati acustic sau vibratoriu, pentru a ajunge la creier, în mod traditional prin folosirea difuzoarelor, castilor audio sau traductorilor piezoelectrici. Purtatorii modulati pot fi transmisi direct, în timp real, sau pot fi înregistrati si depozitati pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii programate si repetate catre ascultator.”
Conform celor sustinute de Silent Sounds Inc., acum este posibil, folosind calculatoare, sa se analizeze modelul emotional regasit în electro-encefalograma umana (EEG) si sa se replice (sa se “cloneze”) aceste modele, adevarate “semnaturi emotionale”, pe alt calculator, si, la vointa, “sa se induca sau sa se modifice starea emotionala a fiintei umane, în mod silentios”.
Compania Silent Sounds Inc. declara ca este interesata numai în emotii pozitive, dar cartelul militar american nu este atât de limitat în scopuri. Este deci evident ca acesta este un proiect al Departamentului Apararii al SUA.
Edward Tilton, presedintele companiei Silent Sounds, declara chiar el aceste lucruri despre S-quad într-o scrisoare din 13 decembrie 1996:
“Toate semnaturile si schemele (referitoare la starile emotionale – nn) au fost declarate secrete de stat de catre Guvernul SUA si nu avem permisiunea de a revela detaliile exacte… Facem casete înregistrate si CD-uri pentru Guvernul German si chiar pentru tarile fostei Uniuni Sovietice! Totul se face, evident, cu permisiunea Departamentului de Stat al SUA… Sistemul a fost folosit pe tot parcursul operatiunii Furtuna în Desert (Iraq) cu un deplin succes.”
“Pe bunica mea Dumnezeu sa o odihneasca o terorizau cu unde electromagnetice de tipul celor ce moduleaza trairile emotionale: mereu plangea si era intr-o dispozitie trista. foloseau tehnica V2K (voice to skull) prin care transmiteau zgomote percepute in interiorul craniului: ea zicea ca are o gaza in ureche ce nu o lasa sa doarma. Eu si parintii mei suntem sub asalt electromagnetic zilnic.
E noua forma de sclavie a zilelor noastre cu operatori cu nimic mai presus decat asasinii comunisti”.
Ilustratia grafica ce apare în patent, numita “Evolutia semnaturii emotionale prin inducerea undelor alfa – theta” este identificata cu AB 116-394-95 UNCLASSIFIED si este obtinuta de la “cel mai sensibil si versatil electro-encefalograf din lume”. Are un raport de amplificare de 200000, fata de celelalte EEG-uri obisnuite care au numai 50000. Este controlat prin program de “cele mai rapide calculatoare” folosind o tehnologie de anulare a zgomotului similara celei folosite de submarinele nucleare la detectia obiectelor foarte mici din apa, la distante foarte mari.
Scopul acestei întregi “creme” de tehnologii avansate este obtinerea unei “harti” a semnaturilor emotionale umane si modificarea lor prin semnale catre creier. Ilustratia arata ecranul EEG-ului de la un subiect uman, atât emisfera stânga cât si cea dreapta, simultan.
Clonarea emotiilor
Folosind aceste EEG-uri asistate de calculator, oamenii de stiinta pot identifica si izola “semnaturile emotionale” electrice de foarte mica amplitudine ale creierului, le pot sintetiza si stoca pe alt calculator. Cu alte cuvinte, studiind modelele subtile ale undelor cerebrale care apar atunci când un subiect uman experimenteaza o anumita emotie, oamenii de stiinta au identificat aceste modele ale undelor cerebrale si acum le pot duplica, oricând, la vointa. “Aceste semnaturi sunt apoi transmise folosind frecvente purtatoare de tip Silent Sound si ele vor determina exact acelasi tip de emotie în orice alt subiect uman care le primeste!”
Sistemul si aplicatiile
Aici este vorba de mai mult decât un simplu sistem de control prin semnale subliminale. Exista extrem de multe tehnologii patentate care se pot adauga în acest sistem de frecvente purtatoare, în scopul de a obtine toate tipurile de efecte.
Exista doua metode de transmisie cu acest sistem. Una este inductia directa de microunde în creierul subiectului, fiind limitata la operatiuni în imediata apropiere. Cealalta, asa cum a fost descrisa mai sus, foloseste frecventele purtatoare ale radioului si televiziunii, care sunt prezente peste tot.
“Noaptea mi-a tras in creier, identic cu nopţile cu care mă obişnuisem dar de data asta când m-au trezit din visul indus, nu se restabilea orientarea, gândirea, limbajul şi nu îmi reveneam nici din starea de rău de parcă muream în chinuri groaznice cerebrale – Este noapte? Iar îmi induce un vis cu elemente mai mult sau mai puţin de ruşine, şi iar mi se fac atrocităţi şi tehnici de distrugere, iar mă trezeşte la un pas să mor, iar îmi va fi extrem de rău, vine dimineaţa ne-odihnită, am impresia că mi-au încărcat curenţi electrici în toată faţa şi tot capul, iar voi fi torturată şi se vor face experienţe cu arme cu energie direcţionată asupra mea”
Sistemul este folosit pentru a controla fie o singura persoana, fie mai multe. Faptul ca informatiile sunt transmise subliminal, le face virtual imposibil de detectat si, deci, periculoase pentru public.
Într-o utilizare conventionala, S-quad poate folosi comenzi vocale, ca ajutor în sistemele de siguranta. Dar, în spatele placutei melodii pe care o auziti în magazine si în supermarket-uri poate fi un mesaj secret, absolut nedetectabil în mod obisnuit, care va interzice sa furati de pe rafturi, sau va îndeamna sa cumparati cât mai multa marfa. Si chiar daca simpla comanda vocala este destul de eficienta, atunci cînd sistemul de prezentare subliminal transmite semnaturi emotionale, rezultatul este cu mult mai puternic.
Pe piata libera se foloseste acesta tehnologie pentru casetele audio de auto-educare prin afirmatii pozitive, relaxare si meditatie, precum si metode de crestere a disponibilitatilor de învatare (mai ales pentru studenti si elevi).
În context medical, aceste sisteme pot fi folosite pentru a rezolva multe probleme grave de natura psihiatrica si psihosomatica.
Se spune ca este cel mai eficient mod de a trata surzenia. Dar acestea sunt numai promisiuni, pentru ca surzii ramîn tot surzi desi metoda se foloseste de 30 ani. În schimb, cartelul militar si elita mondiala au acum o arma pe care o folosesc împotriva omului obisnuit care aude normal.
“Mama mea este torturată cu mult mai rău şi fizic şi psihic, ea este chinuită şi torturata cu mai multe device-uri şi de mai mulţi operatori.
Pt un interviu cu ea, problema este că i-au făcut zi de zi foarte rău, cerebral. Am observat de la o zi la alta că nu mai ştie din ce în ce mai mult de ea şi nu mai este în stare nici ciorapii să şi-i ridice psihopatii chinuind-o f rău oricum fără să le pese cât de departe s-a ajuns cu debandada pe care au menţinut-o distrugînd şi viaţa vecinilor şi obligându-i mereu nesătui să ne hartuiască şi jignească de moarte”

Oficialii nu recunosc nimic
De fapt, Guvernul SUA nu recunoaste nimic si a refuzat sa comenteze pe marginea existentei armelor de control mental, de ani de zile. Numai anul trecut, revista US News & World Report a publicat un articol intitulat “Arme miraculoase”, care este doar o simpla trecere în revista a asa-numitelor arme “care nu ucid”. Nici-un cuvânt însa despre S-quad, desi tehnologia era folosita de sase ani.
Extrase din articol:
“Charles Bernard, fost director de proiecte pentru cercetarea armelor din Marina americana: Nu am vazut înca o astfel de arma care sa si functioneze.”
“DARPA (Agentia pentru Proiecte de Cercetare Avansata pentru Aparare) a venit la noi anual pentru a vedea daca sunt cai de a suspenda functionarea sistemului nervos central de la distanta, spune Dr F. Terry Hambrecht, seful Programului de Proteze Neurale, dar nu a aparut nimic pâna acum. Totul pare prea Science-Fiction.”
Poate parea ca este de domeniu SF, dar nu este deloc asa. Oricum, asta nu este decât ceea ce ei vor sa credem, ca sa-i lasam în pace sa-si urmeze planul…
Ideea care sta la baza acestor arme “care nu ucid” este de a determina ca inamicul sa-si piarda capacitatea de a rationa fara a-l ucide, pentru a-i lua ostateci, pentru a zadarnici orice forma de rezistenta fara a-i rani (fizic), de preferat chiar fara sa-si dea seama. Toate tehnologiile de modificare a starilor mentale pe cale electromagnetica sunt toate în aceasta categorie, dar din moment ce nu sunt recunoscute oficial ele pot fi folosite oriunde si oricând, dupa bunul plac al celor care hotarasc acest lucru.
“Era mereu câmp magnetic în casă, îmi amintesc că dimineaţa când mă trezeam aveam memoria ştearsă şi îmi dădeam seama că pot să mă opun dar făcând un efort f. mare de a nu da frâu liber unui comportament şi unei gândiri, deviante, fizic, psihic, uman şi social. Mama mea se zdruncina în somn, făcea urât în somn şi de multe ori îi povestea bunicului, sorei bunicului cosmarurile aberante care o şocau, o impresionau foarte mult”
Si de ce anumite companii din industria divertismentului au recunoscut ca au acces la aceste tehnologii când chiar existenta acestora este negata fata de marele public?
Chiar în februarie 1998, abordarea de tip “monolit” în negarea existetei acestor tehnologii si totala tacere în ce priveste acest subiect s-a mentinut chiar si în fata comitetelor Congresului american!
Comitetul Economic Unit, condus de Jim Saxton, s-a reunit pe 25 februarie pe tema “Audierea despre Armele de Radio Frecventa si proliferarea lor: impactul asupra economiei”. Ca martori au fost invitati numeroase personalitati militare:
Dr Alan Kehs, de la Laboratoarele Militare SUA, a vorbit despre amenintarea Radio-Frecventelor, în general.
James O’Bryon, director de Testari Operationale si director de Testari Incendii de la Biroul Secretarului Apararii la Pentagon, a discutat rolul testelor la incendiu si implicatiile acestor teste în cazul armelor de radio-frecventa. (se pot creea incendii de la distanta cu ajutorul laserelor).
Dr. Ira Meritt, seful Diviziei de Identificarea Conceptelor si Analiza a Aplicatiilor, al Directoratului de Tehnologie Avansata, de la Centrul de Rachete Defensive si Tehnologie Spatiala din Huntsville, Alabama (SUA), a vorbit despre proliferarea armelor de radio-frecventa venind mai ales dinspre fosta Uniune Sovietica.
Desi aceste informatii de interes tehnic sunt importante, mult mai importanta este lipsa oricaror informatii despre existenta armelor de radio-frecventa care afecteaza în mod direct creierul si sistemul nervos uman.
Psihotronica de la KGB
Aceste tehnologii nu au aparut peste noapte. Exista o lunga istorie de dezvoltare si ascundere a acestora de catre Guvernul SUA si probabil ca înca jumatate din celelalte guverne ale lumii.
Noi stim ca fosta Uniune Sovietica era activ angajata în acest tip de cercetari. În timpul anilor 1970 KGB-ul sovietic a dezvoltat un Sistem de Influenta Psihotronic care era folosit pentru a transforma soldatii în adevarati “roboti umani” programabili. Sistemul se baza pe o combinatie de hipnoza si radio-frecventa. Proiectul a fost început ca raspuns la o schema de antrenament similara lansata în SUA de presedintele Jimmy Carter, a afirmat Iuri Malin, fost consilier de securitate al presedintelui URSS, MIhail Gorbaciov.
În cartea “Istoria Armelor Electromagnetice” s-a aratat ca timp de peste 60 ani s-au realizat numeroase cercetari în acest domeniu, iar în articolul despre telepatia sintetica am aratat ca primele cercetari în cadrul programului “vocea din creier” s-au realizat în 1961, folosind referinte din literatura stiintifica publica.
“De la 8 ani primeam vise cu avertizări a ceea ce ne vor face mie, bunicului, mamei mele şi toate functiile şi procesele mele erau oprite, blocate, declanşate, pornite, absolut oricând vroiau cei care făceau asta, eu dându-mi seama că sunt controlată total. “
Ar fi deasemenea posibil sa creeam convorbiri transmise cu inalta fidelitate in corpul uman, marind posibilitatea sugestiilor ascunse si a manipularii psihologice… Astfel ar fi posibil sa vorbim unor adversari selectati, intr-o maniera cat se poate de deranjanta pentru ei
Secretarul Apararii al USA, William S. Cohen, Defense Viewpoint, December 1, 1998

Puterea complexului militar-industrial (sau elita mondiala)
Jan Wiesemann a scris o notabila descriere a situatiei care exista acum în SUA, despre “fortele de drept” si cum s-a ajuns la aceasta situatie: “În timpul razboiului rece, Statele Unite nu numai ca s-au angajat într-o cursa deschisa de înarmare cu tehnica nucleara împotriva Uniunii Sovietice, dar si într-o cursa secreta de dezvoltare de arme neconventionale. Pe masura ce agentiile de spionaj au continuat sa-si mareasca puterea de influenta si control – de unde pâna la al doilea razboi mondial au avut doar un rol de sustinere si de servire a guvernelor – la fel au fost suplimentate si fondurile cheltuite pentru dezvoltarea tehnicilor proiectate pentru surclasarea celorlalti competitori.
“Si pe masura ce grupul american de spionaj avea sa creasca, o cultura secreta s-a raspândit, ceea ce a permis celor din spionaj sa aplice numeroasele tehnici dezvoltate de ei pentru a ocoli în mod perfid procesele si institutiile democratice…”
“Ca multe alte democratii, Guvernul SUA este compus din doua mari parti: cei care au fost votati, adica guvernatorii, judecatorii, cei din Congres si Presedintele, si, a doua parte – birocratia perpetuata de-a lungul timpului, cei care sunt în numeroasele agentii federale.”
“într-o democratie bine echilibrata si care functioneaza corect, partea votata de public controleaza partea birocratica, asigurând poporului o reprezentare reala în cadrul planului guvernamental.”
“Ce s-a intamplat in ultimiii 4 ani, e greu de descris in cuvinte. Ajunsesem la un moment dat intr-o stare greu de imaginat. Auzeam voci, la trezire sau la culcare. Gaseam obiecte din casa in alt loc, decat cel obisnuit, cosmarurile erau pline de cadavre, morti, sange, violenta, frica…durerile de cap insuportabile. Ajunsesem sa cred ca o iau razna. Ce era cel mai trist, era ca nimeni nu intelegea ce spun, de parca vorbeam chineza, nimeni nu ma credea…. Baiatul cel mare a facut o pareza la mana stanga si desi fiziologic nu i s-a gasit nimic, m-am chinuit cu el din august 2005 pana in februarie 2006. internari peste internari, recuperare, spitale, medicatie…. Greu, dar a trecut…a pierdut si clasa I, a trebuit sa inchei anul, pe motiv medical.”
“În timp ce o parte semnificativa din guvernul SUA urmeaza fara îndoiala acest principiu, o alta parte opereaza într-un deplin secret si urmeaza propriul plan ascuns, fara stirea celor multi, plan care este de cele mai multe ori complet diferit de cel public.”
În mesajul sau de adio adresat natiunii americane în 1961, presedintele Eisenhower a spus: “…am fost obligati sa construim o industrie de armament permanenta, care a atins proportii vaste. În plus, trei milioane si jumatate de oameni sunt direct implicati în stabilimentul apararii. Anual cheltuim pe securitate militara mai mult decât profitul net al tuturor corporatiilor americane.”
“Aceasta reunire a imensului stabiliment militar cu marea industrie de armament este noua pentru americani. Influenta totala (economica, politica, chiar spirituala) este simtita în fiecare oras, în fiecare casa, în fiecare birou al guvernului federal. Recunoastem nevoia imperativa pentru aceasta dezvoltare. Totusi nu trebuie sa trecem cu vederea gravele sale implicatii. Munca, resursele si chiar viata noastra sunt deplin implicate; la fel si chiar structura societatii noastre.”
“În cadrul consiliilor guvernamentale, trebuie sa veghem împotriva influentelor nedorite, voite sau nu, ale complexului militar-industrial. Potentialul unei cresteri dezastruoase a puterii acestuia deja exista si va persista. Nu trebuie sa lasam ca presiunile acestuia sa puna în pericol libertatile sau procesele noastre democratice.”
“La 8 ani am constatat că eu şi ea ne aflăm sub control total şi fizic şi psihic şi bănuiam că şi bunicul este controlat fizic şi că se încearcă dar fără succes să îl controleze mental. Bunicul a rezistat hartuirii oamenilor asmuţiti pe noi. Mi-a fost indus un vis cu bunicul mort, era negru, f bronzat, într-un teleferic oprit în aer deasupra unei prăpăstii f mari. Peste o săptămână bunicul a fost omorât cu un aparat electromagnetic menţinut în gât şi deplasat spre inimă până tot horcăind şi sufocându -se din ce în ce mai rău, nemaiputându-se tine de chiuveta de la bucătărie, tocul uşii, s-a prăbusit treptat dar tot s-a prăbusit, pe hol, abia reusind să facă un pas din bucătărie spre holul de la intrare, a mai horcăit puţin, s-a mai sufocat puţin şi a murit. Eram acasă împreună cu sora lui.
Din momentul ăsta mi-am dat seama că eu şi mama mea ne aflăm sub un control mai puternic decât până atunci ELECTRONIC, te rog frumos să mă crezi că a predominat chinul provocat de aparate electronice din casele vecinilor. Nu îţi pot povesti doar despre hărţuirea noastră de către vecini, avertismente din clasa I-a pe care le-am primit din care am bănuit eu că serviciile secrete au oameni asmuţiţi pe mine, alţi oameni pe străzi, în autobuze, de care am avut parte infernal.”
Nelinisti internationale în legatura cu noile arme
Natiunile Unite a fost infiintata în 1945 cu scopul de a “salva generatiile viitoare de la pericolul razboiului”. În 1975 Adunarea generala a ONU a luat în considerare o prima propunere de proiect a Uniunii Sovietice: “Interzicerea dezvoltarii si producerii de noi tipuri de arme de distrugere în masa si de noi sisteme de acest fel”.
În 1979 URSS a adaugat la lista acestor sisteme de distrugere în masa:
1. Armele radiologice (cu materiale radioactive) care ar putea produce efecte similare cu cele ale unei explozii nucleare;
2. Armele cu raze de particule subatomice (neutrino, pozitroni, etc) care afecteaza tinte biologice;
3. Arme cu radiatie acustica infrasonora
4. Arme electromagnetice care opereaza prin anumite radiatii de radio-frecventa care au efecte negative asupra functionarii organelor din corpul uman.
Ca raspuns, SUA si celelalte guverne occidentale au ignorat demersul.
“Dinainte de a merge în clasa I-a golani apropiaţi de 30 de ani sau care aveau mai mult de 30 de ani roiau în jurul meu, abrutizându-mă, cu vorbele lor despre intimitatea noastră şi a casei, şi spuneau ca şi vecinul care dădea cu aparate în perete că mie îmi vor cădea părul şi unghiile, că nu voi face nici un fel de şcoală, că nu voi avea nici o calificare, niciodată nu voi fi om în rândul oamenilor, că nu voi fi în stare de nimic niciodată şi mai spuneau că eu sunt urmărită şi în casă şi pe stradă prin satelit.
Mama mea a fost şi este cu mult mai chinuită, pe ea au atacat-o şi torturat-o de la distanţă cu arme cu energie direcţionată şi cu mult mai rău. Dacă îţi spun doar despre cât ne-au hărţuit vecinii şi scursurile societăţii, se poate crede că am făcut noi ceva. Aşa se poate înţelege că am fost aleşi să se facă experienţe asupra noastră de la distanţă.
Îi făceau asta cu cruzime de la distanţă de l-a îngrijorat pe bunicul care fiind profesor şi compozitor i-a aranjat mai uşor să meargă inr-o staţiune să se trateze. Se trata degeaba.”
În articolul “Armele non-letale nu respecta tratatele”, autorul noteaza ca asa-numita Conventie a Armelor Conventionale acopera multe din armele ne-conventionale; “cele care folosesc infrasunete sau energie electromagnetica (inclusiv lasere, microunde, sau radio-frecventa, sau lumina vizibila pulsând la frecvente proprii creierului – unde cerebrale)”.
Harlan Girard, Director executiv al Comitetului International Împotriva Armelor cu microunde, mi-a spus ca strategia guvernului care sta în spatele promovarii armelor non-letale este un subterfugiu. Acum se încearca un scrutin pentru aprobarea publica a acestor arme. Tehnologiile de control mental nu sunt deloc mentionale, dar ele vor fi aduse “la lumina” mai târziu, si integrate sub generoasa umbrela a “armelor non-letale”.
Aceste arme au fost recent transferate de la Departamentul Apararii la Departamentul de Justitie. De ce? Pentru ca exista numeroase tratate internationale care limiteaza în mod specific sau chiar exclud folosirea armelor de acesta natura în razboi.
Cu alte cuvinte, arme care sunt interzise într-un razboi împotriva inamicilor natiunii americane (desi ele au fost folosite în razboiul din Iraq!) acum pot fi folosite împotriva propriilor cetateni de catre politia locala, împotriva unor grupuri de protestanti pasnici la adresa politicii nucleare americane. (de fapt ele se alfa in mainile bandelor infractionale civile inclusiv in România, cu care agenti corupti din sistem, coopereaza)
“Stii ce este mai important? Să pot explica în cuvinte ce îmi fac ăştia cu o armă electro-magnetică cu energie direcţionată cu tehnologia adaptată pt a chinui fiinţe umane -mai sadic, mai insistent, cu mai multe posibilităţi şi tehnici, să tortureze aplicând în acelaşi timp şi tehnici psihologice de chinuire şi de tortură şi de batjocură şi de târâre a fiinţei umane, care provoacă suferinte insuportabile”
Spre un control mental la scara planetara
Secretul în dezvoltarea tehnologiei de control mental reflecta uriasa putere care sta în ea. Ca sa o spunem direct, cine controleaza aceasta tehnologie, controleaza populatia. Toata populatia.
Exista dovezi ca Guvernul SUA are planuri de a extinde aplicatiile acestei tehnologii de control mental, pentru a îngloba pe toti oamenii, din toate tarile. Aceasta este posibil si chiar se realizeaza în aceste momente folosind celebrul proiect HAARP pentru zonele externe si reteaua GWEN pentru zonele interne ale SUA. Guvernul SUA nu recunoaste nimic. (Mai stim noi si altii care nu recunosteau nimic… – nn)
Nu îţi mai spun de un aparat psihotronic cu tehnologia total schimbată ce poate induce şi menţine orice comportament cu ştiinţa omului sau fără ştiinţa lui sau alternativ, eu constatând personal că nu pot face nimic şi dacă sunt conştientă şi dacă nu, că fac şi spun lucruri absolut necunoscute, total razna… zi de zi constat că sunt inregistrate în creier adevărate şabloane digitale şi drivere de programe ca la calculator.”
Dr Michael Persinger este profesor de psihologie si Stiinte Neuronale la Universitatea Laurentiana din Ontario, Canada. El a mai vorbit despre efectele profund nocive ale radiatiilor electromagnetice asupra creierului uman.
“Stimularea lobului temporal al creierului poate evoca în pacient sentimentul unei prezente stranii, dezorientare si dereglari de perceptie.
Poate activa imagini din memoria subiectului, inclusiv cosmaruri si monstri, care în mod normal sunt ascunsi în subconstient.” ( de fapt aceste vise pot fi “construite” pe calculator, exact ca şi un film animat, cu personaje şi elemente ireale sau reale, apoi transmise discret de la distanţă în creierul victimei în timpul somnului. Mi s-a raportat că cei care fac asta, se delectează în special inducând coşmaruri copiilor victimei, deveniţi la rândul lor victime ale acestor psihopaţi – nb )
“Dacă voi înregistra o declaraţie, un interviu cu ea îţi trimit.
Cei care au implementat sistemul pe noi se numesc familia Albu, Marilena Albu a fost profesoară şi directoare la scoala generală nr 177, N.Grigorescu din apropiere şi este soţia vulpoiului şi mama celor doi care se numesc Claudiu şi Horaţiu Albu. Cei trei bărbaţi au organizat vecinii de jur împrejurul casei noastre şi i-au obligat să ne atace cu aparate electromagnetice şi să primească vagabonzi şi vagaboande care să se antreneze pe noi din casele lor. Familia Albu locuieste pe strada într Gheorghe Vâlceanu nr 23 sect1 Cart Dămăroaia -pese drum de unde ne-am vândut casa ca să scăpam de a fi chinuite şi torturate la distanţă”
Dr Persinger a scris un articol în urma cu câtiva ani, intitulat “Despre posibilitatea accesului direct la creierul fiecarui om prin inductia electromagnetica a algoritmilor fundamentali”. Citam din articol:
“Stiinta neuronala contemporana sugereaza existenta unor algoritmi fundamentali prin care toate semnalele senzoriale sunt traduse într-un fel de cod specific creierului. Stimularea (sinteza) directa a acestor coduri în lobii temporali sau corticali prin aplicarea modelelor electromagnetice necesita nivele energetice care sunt deja prezente în mediul înconjurator: activitatea geomagnetica naturala a planetei si retelele de comunicatie contemporana (radio, televiziune, telefonie mobila, etc).”
“În ultimile doua decenii s-au realizat multe care în trecut erau doar la stadiul de posibilitate. Este vorba despre posibilitatea tehnica de a influenta direct cele aprox. sase miliarde de creiere umane, fara intermediere, prin generarea informatiei neuronale în mediu fizic atotcuprinzator (planeta Pamânt – nn)”.
“Aparitia si dezvoltarea istorica a acestor posibilitati, începând cu praful de pusca si continuând cu fisiunea nucleara, au determinat schimbari majore în evolutia sociala care a urmat extraordinar de repede dupa începerea folosirii lor. Reducerea riscului folosirii gresite a acestor tehnologii necesita discutii deschise în ceea ce priveste implicatiile lor atât pe tarâm stiintific, cât si în plan public.”
Nu poate fi mai clar de atât! Însa nu poate fi vorba de discutii deschise atâta timp cât Guvernul SUA nu recunoaste existenta acestei tehnologii.
“Eu vreau să fie dezvăluită abominatia care se face asupra mea. Suntem îngropate de vii pt nişte dementi care ne fac la greu lucruri bolnave cu arme cu energie dirijată. Nu îmi lăsa viaţa în mâinile lor! Ăştia sunt răi de tot. Cineva mi-a spus că o victimă ca mine nu ai. Ăştia sunt ieşiţi din minţi. Fac aberaţii demente pe noi fără pauză. Fă ceva nu ii lăsa, si-au pierdut de mult luciditatea şi dau cu noi de pământ. Fă ceva împotriva lor, te rog frumos. Ai încercat atât de perfect să mă scapi, nu lăsa să fie tăinuită abominatia care se face asupra mea cu tertipuri viclene. Nu te da bătut Doamne fereşte în faţa lor!”
“Cel ce ii trimite aici este generalul C. El vrea casa mea, dar si pe cele ale vecinilor, dupa disparitia fizica a acestora. Vrea sa lotizeze terenurile si sa le vanda. Daca mai punem la socoteala, ca acolo urmeaza sa se introduca apa si canalizare, si ca zona are un potential turistic pentru pescuit, putem spune ca va obtine un profit frumos.”
D-le Preşedinte Băsescu, în mod evident, viaţa unor români în propria lor ţară, a ajuns să fie un coşmar intolerabil ce nu se mai sfârşeşte. Îmi pare greu de crezut că şi România în care mi-am repatriat familia după mulţi ani de străinătate, a ajuns să semene atât de mult cu occidentul din care am plecat. Sperăm totuşi la un cu totul alt viitor pentru copiii României, decât oribilul prezent descris de victimele unor sceleraţi înafara oricărui control, precum expuşi mai sus.
Ca Preşedinte al ţării, cred că e vremea să luaţi notă de cele prezentate şi să dispuneţi luarea de măsuri pentru redresarea imediatâ a situaţiei acestor cetaţeni.Existenţa acestor grupuri de presiune infracţionale civile organizate şi echipate după modelul serviciilor secrete, este un rău uriaş. Ele transformă România într-o adevărată închisoare pentru unii cetăţeni şi într-una potenţială pentru toţi românii.Câtă vreme un singur suflet de om e astfel torturat, nici un român nu poate să spună că se află în siguranţă.
Eu unul v-am ales împreună cu întreaga familie. Dovediţi-ne vă rog că nu am greşit investindu-vă ca Preşedinte al tuturor Românilor, asemănându-vă Celui care a spus:
“Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. “
Pentru ca nu cumva să vă fie dat la dreapta judecată să auziţi acestea:
“El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. “
Ecaterina, Ionel, Alina, Laurenţiu, Dănuţa, Claudiu si toţi ceilalţi care m-aţi contactat, promit colaborarea mea deplină cu organele legii, în scopul stârpirii bandelor infracţionale. Domnul să vă ajute si ţină intre timp!
Bibliografie: Resonance (Bioelectromagnetics Special Interest Group), Judy Wall, tradus aici.
Miscarea de Rezistenta - articol de exceptie despre “zona”, vedeti si comentariile

Share this:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.