ORIGINEA TERESTRĂ A UNOR O.Z.N-URI (I)

ORIGINEA TERESTRĂ A UNOR O.Z.N-URI (I)

Scris de Teodor Filip

Joi, 10 Mai 2012

În articole anterioare am prezentat activitatea unor organizaţii secrete oculte şi a 2Iluminaţilor”. Care, din umbră, dirijează toate evenimentele ce se produc pe Terra. Iar scopul final este instaurarea „Noii Ordini Mondiale”, a unui „Guvern Mondial”, cu un singur conducător. Numai în vis ne-am putea închipui puterea extraordinară pe care o deţin şi influenţa pe care o au. Deciziile şi hotărârile pe care le iau, decretele care se emit când se întâlnesc reprezentanţii acestora, au o influenţă hotărâtoare asupra desfăşurării tuturor evenimentelor pe plan mondial. Ei deţin tehnologie şi secrete care nu trebuie cunoscute de opinia publică. Tocmai din această cauză sunt puternici.  Aţi mai dori să aflaţi câteva dintre aceste secrete? În materialele următoare vă prezint unele referitoare la fenomenul UFO (obiecte zburătoare neidentificate). Sunt conştient că problemele vor fi citite cu neîncredere, cititorul nu va crede nimic din cele ce urmează. Şi aceasta înseamnă că cei care conduc destinele omenirii şi-au atins scopul. Deşi existenţa obiectelor zburătoare neidentificate a fost semnalată încă din antichitate până în zilele noastre, după 1920, problema lor devine mai mult „terestră”. Realitatea este că opinia publică cunoaşte doar ce spun cei de la N.A.S.A. şi ce se difuzează în mass-media. Ştirile respective sunt strict cenzurate şi opiniei publice i se ascunde adevărul. Nu cunoaştem nimic despre energia magnetică, cea care nu costă nimic. Foarte puţin oameni, şi aceştia numai din lumea ştiinţei, au auzit despre descoperirile lui Nikola Tesla: maşini bazate pe energia liberă, transportul energiei fără cablu, antigravitaţia sau controlul vremii prin utilizarea dirijată a „undelor staţionare”. Şi multe altele încă. În întreaga lume s-a ordonat o cenzură strictă privind fenomenul O.Z.N. Tocmai pentru a anihila credinţa oamenilor în existenţa lor (extra)terestră. Comisia „Majestic 12” este de părere că fenomenul O.Z.N. trebuie banalizat în rândul opiniei publice, iar pentru inducerea în eroare să se prezinte explicaţii banale (baloane şi sonde meteorologice, meteoriţi, halucinaţii etc.) Raportul comisiei spune: „Dacă nu avem expilicaţii plauzibile (deşi există, nu vor să le dea – n.a.), atunci să ridiculizăm martorii”. În continuare, să vedem care este realitatea. O realitate incredibilă, la dezvăluirea căreia şi-au adus contribuţia unii oameni de ştiinţă şi specialişti în diferite domenii, care nu au putut fi cumpăraţi. O parte dintre ei au murit în condiţii mai mult decât suspecte… REGIMUL NAZIST ŞI O.Z.N.-URILE În anul 1919, membrii unui ordin templier au constituit organizaţia „VRIL”, cu sediul în localitatea Ramsau (Germania, la graniţă cu Austria). Din ea făceau parte reputaţi oameni de ştiinţă: Viktor Shanberger, dr. W.O.Schumann, Schriewer, Habermohl, Miethe, Belozie şi mulţi alţii. Propunându-şi ca temă exclusivă construirea unor farfurii zburătoare, timp de trei ani, oamenii de ştiinţă din organizaţie „VRIL” au studiat energii alternative. În cercetările lor, s-au ghidat după faptul că energia bazată pe explozie sau ardere este o energie distructivă. Pe când, implozia este o energie constructivă. Şi, au preluat ştiinţa secretă a pitagoreenilor, păstrată din tată în fiu de Templieri, respectiv ştiinţa lui Joan Kepler. În vara anului 1922, au construit primul obiect zburător rotund, format din trei discuri cu diametrele de 8 m, 6,5 m şi7 m. Fiecare disc avea în mijloc o gaură de 1,80 m . Suprapuse, în gaura discurilor s-a montat un agregat înalt de 2,40 m. Pentru a ţine discurile în balanţă, în partea inferioară s-a montat un pendul. Când agregatul era pornit, discurile se învârteau în sens invers între ele şi dădeau naştere unui câmp electromagnetic de rotaţie. Au căutat ca, prin crearea unui câmp puternic de energie, să-şi creeze o independenţă faţă de forţele cosmice (gravitaţia, electromagnetismul, materia, micro-cosmosul). Cu acest obiect zburător rotund au făcut experimente timp de doi ani. Rezultatele au fost încurajatoare. În iunie 1934, Viktor Schanberger a primit de la Hitler misiunea de a continua lucrul la a est proiect, precum şi sprijinul logistic financiar. Echipa condusă de dr. W.O.Schumann a construit primul prototip al obiectului zburător în formă de disc: RFZ 1. Condus de pilotul Lotthar Waiz, prototipul nu a dat rezultate: ala prima încercare, aparatul s-a prăbuşit, distrugându-se (pilotul s-a salvat). Cercetările au continuat şi, la sfârşitul anului 1934, a fost construit prototipul celui de-al doilea aparat: RFZ 2, prevăzut cu o comandă de impuls magnetică de 5 m diametru. Aparatul a avut un succes previzibil. Cercetările au fost impulsionate şi de faptul că, în 1939, în Munţii Pădurea Neagră, a căzut o farfurie zburătoare de origine extraterestră, care nu s-a avariat. După ce au studiat în amănunţime acest obiect, datele au fost coroborate cu cele cunoscute în domeniul imploziei şi al antigravitaţiei. Rezultatele au apărut foarte repede şi au fost deosebit de spectaculoase. Pe care, citindu-le, mulţi cititori nu le vor crede… Primind un câmp de experimentare propriu, în Branderburg, organizaţia „VRIL” şi-a extins experimentele.  În 1939, a fost construit aparatul RFZ 3, iar în august s-a executat primul zbor cu el. Având 8 oameni la bord şi dezvoltând o viteză între 4.800-17.000 km/h, el era echipat cu două tunuri de 6 cm şi patru MK-106. În 1940, un aparat RFZ 2, în timpul zborului spre Polul Nord a fost fotografiat în sudul Oceanului Atlantic. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, mai ales în „bătălia Angliei”, nu a putut fi folosit ca avion de luptă, deoarece manevrele şi zborul său se executau numai în linii de 90, 45 şi 22, 5 grade. Echipele de ingineri conduse de savanţii Schriver-Habermohl şi Mietle-Beluzo au construit mai multe aparate RFZ 2. Unul dintre acesta a fost fotografiat deasupra Pragăi.La sfârşitul anului 1942 a fost construit „VRIL 1”, cu un diametru de 11,5 m şi care atingea o viteză de zbor de până la 2.900 km/h. Din acest model au fost construite 17 bucăţi. Cercetările continuând, în anul 1942 a fost conceput aparatul numit „Hanebu 1”, cu performanţe extraordinare: diametrul de 32 m şi o înălţime la axa mijlocie de 11 m, echipaj de 9 până la 20 persoane, o viteză de 6.000 km/h şi o autonomie de zbor de 55 ore. A fost construită şi o variantă de mare capacitate a lui „Hanebu II”, cu un diametru de 120 m şi care cuprindea şi spaţii de…dormit! Însă, prototipul cel mai performant a fost „Hanebu III”. Cu un diametru de 71 m, un echipaj format din 31 de persoane, atingea viteza de 7.000 km/h. În cazuri excepţionale atingea viteza incredibilă de 40.000 km/h!! Autonomia de zbor era de ( (opt) săptămâni!!! Ulterior, realizările organizaţiei „VRIL” a oferit posibilitatea executării, la începutul anul 1945, a înconjurării Pământului în  câteva ore! Referitor la cele prezentate până acum – lucruri incredibile pentru cititori – se pune întrebarea firească: dacă s-au construit aparate cu o autonomie de zbor de opt săptămâni, de ce s-au construit spaţii de dormit în interior? Cine avea nevoie de ele? Dar mai ales, pentru ce? Un alt aparat de zbor deosebit de performant era „VRIL 7” (V 7) – un elicopter supersonic în formă de disc, faţă de care bombardierele Stealht par simple jucării. Era echipat cu 12 turboreactoare BMW 028. Pe data de 14 februarie 1944, într-un zbor de încercare cu decolare verticală şi o viteză de 2.200 km/h, a atins altitudinea de 24.000 m !! În cadrul S.S.-ului, s-a constituit S.S.E. IV (Centrul Secret de Dezvoltare a Energiilor Alternative), format dintr-un grup de savanţi care se ocupau exclusiv de energii alternative. Aceasta, pentru ca maşina de război germană să nu depindă de petrol. Pe bună dreptate, mulţi cititori îşi vor pune întrebarea firească: cum de Hitler nu a câştigat războiul, dacă poseda o asemenea tehnologie? Simplu: aceste avioane şi elicoptere în formă de disc nu puteau fi folosite în scopuri militare. Ele funcţionau cu energie magnetică. Câmpul magnetic, ce produce levitaţia, acţiona în acelaşi timp, ca un scut de protecţie în jurul navei, care nu permitea să fie lovită. Dar, concomitent, nu permitea lansarea din interior a proiectilelor. Deci, armele convenţionale nu puteau fi folosite. Dar totuşi, pentru ce le-au construit şi experimentat germanii? Ufologul Vladimir Terzinski pretinde că, în ultimele zile ale celui de Al Doilea Război Mondial, capii celui de-al Treilea Reich s-au îmbarcat în submarine şi farfurii zburătoare, într-unul plasându-l chiar pe Hitler. Terzinski, pretinde că s-ar afla în posesia unui document video uluitor despre organizaţia secretă „Thule Gesellschafi”, oculta „Societate THULE”, care, înaintea apariţiei lui Hitler, născocise mare parte din ideologia dezvoltată de acesta. În anul 1942, naziştii au ajuns în Antarctica, pe care au rebotezat-o „Neues- Schwabeland”, unde au săpat oraşe subterane şi şi-au stabilit capitala la Noul Berlin. Astăzi, acesta are peste două milioane de locuitori, ce terorizează populaţia de la suprafaţa Pământului cu farfurii zburătoare şi, desigur, în secret, beneficiază de statutul de naţiunea cea mai favorizată în comerţul cu Statele Unite ale Americii… Interesant este că serviciile americane şi britanice de informaţii erau la curent cu cercetările şi realizările germanilor în acest domeniu. Încă din 1942. Şi le frigeau mâinile să pună mâna pe ele. Dar acestea erau cunoscute doar de un număr restrâns de persoane, aflate la cele mai înalte nivele. Aşa se explică multe din evenimentele celui de Al Doilea Război Mondial, asupra cărora încă nu s-au pus de acord toţi cercetătorii militari şi analişti în domeniu: de ce poporul american a fost împins în război?; de ce operaţiunile militare s-au extins şi în Asia de sud-est?; de ce a avut loc debarcarea în Normandia?; de ce conducerea militară americană şi britanică nu s-au înţeles de la început?; de ce Berlinul a fost împărţit în mai multe zone de ocupaţie?; de ce americanii s-au înfipt bine în Europa?... Şi încă multe altele. La sfârşitul marii conflagraţii, Aliaţii au pus mâna pe întreaga arhivă a organizaţiei „VRIL” şi pe aparatele construite până atunci (partea care rămăsese). Ruşii au intrat în posesia unei mici părţi din planurile de construcţie ale aparatelor respective. Restul arhivei a fost dusă în Statele Unite (aspect pe care l-am prezentat în articole anterioare). O parte din aparatele construite au fost demontate şi duse în Anglia şi Statele Unite. Neputându-le însă lua pe toate, cele rămase au fost scufundate într-un lac din Austria, unde zac şi în ziua de azi. În martie 1946, preşedintele Truman a emis ordinul „Paperclip”, în cadrul căruia toţi oamenii de ştiinţă şi inginerii germani care au lucrat în organizaţia „VRIL” au fost aduşi în State prin filiere particulare. Şi astfel, cercetările americane în domeniul Cosmosului, tehnologia construită şi folosită în acest scop, s-au dezvoltat în baza rezultatelor organizaţiei „VRIL” şi a…legăturii cu extratereştrii. AMERICANII AU AJUNS PE MARTE ÎN 1961!!! Dacă s-ar face un sondaj, la întrebarea dacă cred că pe planeta Marte este posibilă viaţa, majoritatea celor intervievaţi ar răspunde prompt că nu. Alţii nu ar şti ce să răspundă. Mulţi ar face referire şa ştirea care, pe data de 13 august 1996, a făcut înconjurul lumii – difuzată şi de toate posturile de televiziune din România. Şi anume, declaraţia administratorului Agenţiei spaţiale americane N.A.S.A, Daniel Goldin, cum că N.A.S.A. şi Universitatea Stanford au descoperit „o puternică evidenţă amănunţită asupra posibilei existenţei formelor primitive de viaţă pe Marte, inclusiv resturi de microfosile găsite într-un meteorit marţian căzut pe Pământ în urmă cu 13.000 de ani”. Totul fals şi pentru dezinformarea opiniei publice mondiale! Căreia, din când în când, trebuie să i se servească şi puţin adevăr. Dar numai cu pipeta. Realitatea este cu totul alta. Citiţi în continuare şi vă cruciţi! Începând cu anul 1959, americanii au demarat programul de explorare a planetei Marte. Care a fost şi este ţinut secret. El s-a desfăşurat şi se desfăşoară paralel cu programul oficial american al explorării Cosmosului. În 1960, ei au instalat pe Lună două baze: „Baza lui Arhimede” şi „Baza lui Cassini”. Ca punct de plecare spre Marte. Iar, la 22 mai 1962, au realizat o performanţă deosebită: au trimis o farfurie zburătoare cu oameni la bord pe planeta Marte! Tot zborul a fost filmat din interiorul navei. Filmul prezintă cabina pilotului, aparatele şi instrumentele de bord. Iar când nava a ajuns pe Marte, prezintă aparatele care indicau presiunea atmosferică de afară de 700 milibari şi temperatura de 40 grade C. Se aud strigătele echipajului: „Ura! Este 22 mai 1962, noi suntem pe planeta Marte şi avem aer!”. Dar cel mai senzaţional fapt este că farfuria zburătoare a parcurs distanţa Luna-Marte în aceeaşi zi: 22 mai 1962!! Odiseea acestui film este lungă şi spaţiul tipografic nu-mi permite să-l prezint. Reţin atenţia cititorilor doar asupra a două aspecte: până în primăvara anului 1977, când acest film a fost difuzat de societatea de televiziune „Science Report”, care aparţine canalului de televiziune „Secpeter TV” (Anglia), au murit în accidente misterioase mai mulţi oameni de ştiinţă care intraseră în posesia lui. Iar la foarte scurt timp după difuzarea filmului, conducerea canalului de televiziunea a fost avertizată că i se ridică licenţa, dacă-l mai difuzează sau continuă să comenteze acest film, Prin aceasta se dovedeşte încă o dată acţiunea din umbră a forţelor oculte care conduc lumea…