Secretele lumilor Astrale blog.

espre cucerirea Americii de Felicia Mihali      Cum de a fost posibilă cucerirea Americii? Pînă in prezent s-au dat tot felul de răspunsuri la aceasta întrebare. Cu toate acestea niciuna din soluţiile propuse nu explică în totalitate cum a fost posibil ca o mînă de oameni sa reducă la neant o întreaga populaţie. Statisticile demografice estimează că la sfîrşitul secolului XIV populaţia globului era de 400 milioane de locuitori, din care 80 de milioane locuia în America. Un secol mai tîrziu, America număra numai 10 milioane. Mexicul, de exemplu, avea la început 25 de milioane, pentru ca un secol mai trîziu să numere doar un milion. Conquistadorii spaniolii sînt deci autorii primului genocid la scara mondiala, niciodată egalat ca volum.      Cel mai des invocat argument al cuceririi Americii este superioritatea tehnica a spaniolilor, a înzestrării lor cu cai, tunuri şi praf de puşcă. Ori caii nu le erau decît arareori utili, în condiţiile unor regiuni accidentate, tunurile nu erau nici ele prea numeroase, avînd in vedere că un vapor nu putea transporta decît un număr redus, iar praful de puscă era mai tot timpul umed. Într-una din cărţile sale, publicată în 1982 la Seuil, Tzvetan Todorov emite o impoteză lingvistică a acestul fenomen. Nu ştiu dacă Cucerirea Americii a fost tradusă în româneşte. Pe vremea cînd eram studentă, la Universitatea din Bucreşti, Todorov era asociat cu teoriile asupra fantasticului în literatura. La una din lecturile de vacanţă, unde m-am decis să recuperez toate titlurile de care nu am avut timp în timpul studiilor la Université de Montreal, m-am decis să revin la această carte, ale cărei idei le-am citat adesea din auzite fără să îl citesc cu adevărat. Şi deoarece cartea mi-a plăcut ca lectură înainte de a mă apleca asupra conţinutului său teoretic, încerc să o introduc publicului românesc, într-o variantă prescurtată. Cortes şi Montezuma      În Cucerirea Americii, Tzvetan Todorov analizează un anume loc, o anume perioadă şi un aspect al colonizării. Este vorba despre cucerirea Mexicului, în jurul anului 1519 şi a conflictului dintre Cortes şi Montezuma. Premiza cărţii este că cucerirea Americii - pe lîngă ceilalţi factori care nu sînt de neglijat - a fost posibilă şi datorită codurilor lingvistice diferite, a modului de receptare a semnelor, şi a genului diferit de comunicare care regiza cele două tabere. Cortes pleacă să cucerească Mexicul din Cuba, trimis de guvernatorul spaniol al insulei, în fruntea a circa 300 de persoane. De îndată ce navele părăsesc coasta, şeful său ierarhic se răzgîndeşte şi revocă ordinul. Dar Cortes refuza să se supună deciziei şi începe o expediţie pe cont propriu în imperiului aztec, condus la acea vreme de Montezuma II. Capitala Mexico cade fără mari probleme, în fapt el este chiar bine întîmpinat de localnici. Cu toate acestea, Cortes îl face prizonier pe Montezuma, care se supune de bună voie încarcerării, fără să opună nici un fel de rezistentă. Între timp, Cortes afla ca ţărmul a fost invadat de trupele trimise din Cuba pentru pedepsirea lui. Montezuma rămîne prizonier în Mexico, supravegheat de spanioli, in timp ce Cortes se luptă cu proprii săi conaţionali, pe care îi şi învinge. La sosirea sa, Montezuma fusese asasinat de gardieni.      Todorov se întreabă care ar fi raţionamentul acestui comportament la un rege despre care se spun cele mai bune lucruri. E adevărat că unele cronici îl caracterizează drept un tip melancolic şi resemnat. Dar la acuzaţia de incapacitate politică, se poate răspunde că Montezuma era şeful celui mai mare imperiu, care supusese toate triburile din jur, că era şeful unei armate puternice, numeroase şi bine organizate. Spaniolii vld în el fie un nebun, fie un înţelept. Ceea ce alţii consideră naivitate politică, Tordorov ia deja drept un semn de ambiguitate culturală, singura explicaţie plauzibilă a lipsei de rezistenţă în faţa unui pericol atît de mare. Pentru Todorov este clar că la întîlnirea cu un fenomen atît de nou, Montezuma este derutat de diferenţa, şi învins de neputinţa de a comunica. Limbă şi rit      Todorov vorbeşte despre două tipuri de comunicare în general. Una este o comunicare interumană şi se bazează pe interacţiunea între indivizi pe baza unui bagaj comun de informaţii. Este tipul de comunicare folosit de spanioli. Cel de al doilea este unul ritual, bazat pe comunicarea dintre individ şi lume, sau individ şi zei, caracterizat în general prin codificare, ritualizare şi reinterpetare. Este vorba despre tipul practicat de indieni.      Pentru indieni, societatea este cea care decide asupra destinului fiecărui individ. Individul nu reprezintă prin el însuşi o totalitate socială, el este numai un element constitutiv al acestei totalităţi, reprezentată de colectivitate. Aztecii nu acordă importanţă opiniei personale, iniţiativei individuale. Socialul are un rol determinant în evoluţia individului şi decide asupra tuturor actelor sale. În această societate suprastructurată, şi puternic ierarhizată, un individ nu poate fi egalul altuia. Viaţa unui individ nu este un un cîmp deschis şi nedeterminat, ci realizarea unei ordini prestabilite. Viitorul individului este reglat de trecutul colectiv.      Primul gest făcut de Montezuma la sosirea spaniolilor este de a refuza constant să comunice cu ei. Singurul mesaj pe care li-l trimite este că nu vrea sa primească mesaje. Eşecul său începe cu modul în care foloseşte sau valorifică informaţiile primite. Interpretarea lor se face în cadrul comunicării cu lumea în general, şi nu cu indivizii. În loc să ceara sfat consiliului de război, el cere sfat zeilor despre felul cum trebuie să acţioneze.      Identitatea spaniolilor este atît de diferită şi imprevizibilă, că Aztecii nu reuşesc acolo unde excelaseră în războiul dintre triburi, adică în adunarea de informaţii. Nereuşind să îi integreze pe noii veniţi într-un sistem cunoscut, ei renunţă la propriul lor sistem de a interpreta diferenţele, livrînd acest neprevăzut zeilor, cronicilor, prevestirilor.      În al doilea rînd, pentru Azteci discursul are o funcţie rituală, puternic reglementată ca formă şi ca funcţie. Cuvîntările sînt memorizate şi citate la emiterea fiecărui nou discurs, care devine o repetiţie a ceea ce s-a spus de secole. Ca şi interpretarea lor, producţia acestor discursuri este dominată de trecut şi nu de prezent. În aceasta lume dominată de tradiţie intervine sosirea spaniolilor. Un eveniment unic, imprevizibil, surprinzător      Întîlnirea dintre o lume rituală şi un eveniment unic, îl reduce la neant pe întreprinzătorul Montezuma, extrem de eficace în războiul dintre triburile locale. Primul lui eşec se măsoară în incapacitatea sa de a produce mesaje apropriate şi eficace. Maeştrii în arta de a produce discursuri rituale, aztecii eşuează într-o situaţie de improvizaţie - ori tocmai aceasta este situaţia sosirii spaniolilor. Paradigma lor verbală favorizează codul în detrimentul contextului, conformitatea la ordine în loc de eficacitatea momentană, trecutul în locul prezentului.      Marea majoritate a mesajelor adresate de azteci spaniolilor frapează prin inadvertenţă. De exemplu, pentru a-i convinge să părăsească ţara, ei le dăruiesc aur şi femei, ceea ce îi motivează pe invadatori să devină stăpînii acestei lumi. Pe lîngă aceste mesaje voluntare, la fel de ineficace sînt cele involuntare. Este vorba despre incapacitatea aztecilor de a disimula adevărul, de a concepe o strategie perversă. Strigătele de război nu fac decît să le trădeze prezenţa în cazul unui atac, podoabele şefilor îi transformă în ţinte uşoare pentru trăgătorii spanioli. Pe scurt, spaniolii nu respectă niciodată cuvîntul dat, în timp ce Indienii ignoră minciuna. Creştin va deveni pentru indieni în scurt timp sinonim cu mincinos. Un episod posterior cuceririi povesteşte cum un preot îl întreabă pe un indian dacă este creştin, iar acesta îi răspunde : «Da, domnule , eu sînt puţin creştin pentru că ştiu să mint puţin. Într-o zi, voi şti să mint mai mult şi mult creştin voi fi». A cuceri înseamnă a înţelege      Cortes cîştigă războiul pentru că el excelează în relaţiile interumane. Lupta lui se bazează în primul rînd pe a înţelege. În faţa unei armate care îl depăşeşte numeric, prima sa sarcină este de a cunoaşte, şi mai ales de a-i cunoaşte slăbiciunile. De aici marea importanţă jucată de traducători. Rolul cel mai important este jucat de o femeie, cunoscută sub numele de La Malinche (în franceză), şi fără de care - se spune - Mexicul nu ar fi fost cucerit. Considerată drept primul model de metisaj cultural, prin cunoaşterea a trei limbi, ea este considerată de Mexicanii de după eliberare drept trădătoare.      Malinche este aztecă, dar este cedată ca prizonieră populaţiei Maya, de unde ajunge apoi în tabăra lui Cortez. În scurta vreme ea devine amanta şi omul său de încredere. Malinche apare în toate picturile reprezentînd întîlnirile dintre Cortes şi Montezuma, căruia Malinche îi poarta un adînc resentiment. Se crede că Malinche a luat de multe ori discursul pe cont propriu şi nu a tradus decît partial ce îşi spuneau protagoniştii. În ciuda ajutorului său, cînd imperiul aztec este distrus, Malinche va fi cedată de Cortes unuia din tovarăşii săi.      Prima grijă a lui Cortez este de a controla informaţia primită de la indieni, dar şi efectul pe care discursul său îl face asupra indienilor. El este deci atent nu numai la emiterea, ci şi la receptarea mesajelor sale. De exemplu, el are tot timpul grijă sa îi facă pe ceilalţi să creadă ca este mult mai puternic decît în realitate. Toată campania sa este regizată în jurul efectelor spectaculoase. Praful de puşcă de care vorbeam la început era în general folosit ca foc de artificii, pentru a-i impresiona în afara cîmpului de bătaie. Folosirea armelor rămîne în acest război mai mult simbolică decît practică. Pentru Montezuma limbajul serveşte la integrarea individului în sînul comunităţii. Pentru Cortez limba este o unealtă de manipulare. Un ultim argument adus de Todorov - aztecii nu au înţeles importanţa politică a unei limbi naţionale. Diversitatea lingivistică a triburilor supuse de azteci făcea imposibilă comunicarea între ele. Spaniolii vor fi cei care vor impune limba aztecilor drept limba naţională a tuturor triburilor, înainte de a le impune spaniola.      Cucerirea Americii coincide cu apariţia în Spania a primei gramatici a unei limbi moderne europene. Autorul ei este Antonio de Nebrija. Cunoaşterea teoretică a limbii face dovada unei atitudini noi faţă de uneltele comunicării, o atitudine care înlocuieşte veneraţia cu analiza, cu conştientizarea utilităţii sale practice. În introducerea sa, Nebija scrie profetic : “Limba a fost întotdeauna tovarăşa imperiului”.