Secrete.

vineri, 22 iunie 2012

Hernan Cortes (cca 1485-1547)
Aventurier spaniol

Cel mai celebru dintre conchistadori
Cu o mână de oameni, cu şiretenie şi talente oratorice, acest fost notar a luat cu asalt un imperiu aztec care data de secole.
Am greşi daca ni l-am imagina pe Hernan Cortes ca pe un simplu asasin. Formaţia de jurist şi experienţa de administrator în Cuba îi creaseră reflexele necesare pentru a face faţă indienilor; ca şi popoarele europene, şi acestea aveau gustul disputelor; modul lor de viaţă şi practicile religioase violente accentuau dezbinările etnice. Cortes era convins că o expediţie împotriva aztecilor era posibilă şi că ea va fi foarte rentabilă.

Bogăţie pentru toţi
Cortes a avut inteligenţa de a promite tuturor forţelor angajate în cucerire profituri imense şi rapide. În scopul de a justifica în ochii coroanei spaniole o expediţie care nu avea nimic oficial, el a debarcat în Mexic susţinând că bogătiile imperiului aztec ar aduce metropolei aurul pe care Columb nu-1 găsise în Antile. Fără a aştepta autorizaţia, conchistadorul a reuşit rapid să adune, pe baza unei motivaţii reale, puţin mai mult de 500 de aventurieri. Apoi, pentru a pune coroana Spaniei în faţa faptului împlinit, el a fondat un oraş pe coasta mexicană şi şi-a sabordat vasele, interzicându-şi astfel orice posibilitate de retragere, apoi a plecat în expediţie. El a luat foarte repede pulsul situaţiei politice locale şi s-a aliat cu un trib puternic, tlaxcala. Sub conducerea lui Cortes, fiecare lupta din motive personale: hidalgo, pentru aur şi glorie; preoţii, în numele evanghelizării; ajutoarele indiene, pentru a-şi elibera poporul de azteci.

Bogăţie cu orice preţ
Atunci când s-a aflat faţă în faţă cu Moctezuma, împăratul aztecilor, Cortes 1-a tratat ca pe un frate, i-a adormit neîncrederea şi s-a folosit de temperamentul superstiţios al gazdei sale. Apoi, Cortes 1-a capturat prin trădare şi a început să guverneze în locul lui. Însă, în 1520, guvernatorul spaniol din Cuba a vrut, la rândul sau, să-1 captureze pe Cortes ca să-1 judece pentru nesupunere. Printr-un singur discurs, acesta a întors armata împotriva şefului ei. Cu această întărire de soldaţi răzvrătiţi, Cortes a asediat şi apoi a distrus Tenochtitlan, actualul Mexic.
În 1523, doi ani mai târziu, toată America Centrală devenise spaniolă. Regele nu a putut decât să-i mulţumească...

Bunele alegeri
În ciuda perspicacităţii sale, Cortes înainta pe un tărâm necunoscut. El a avut inteligenţa de a-şi lua drept consilieră - şi amantă - pe o tânără prizonieră indiană care i-a servit ca translator. Prinţesa Malinche (dona Marina pentru spanioli) a fost de mare ajutor în timpul expediţiei, întrucât ea îl informa pe Cortes despre practicile şi mentalitatea duşmanilor săi. Mai târziu, după ce prima lui soţie a dispărut în circumstanţe neelucidate, Cortes s-a recăsătorit cu o tânără de la curtea Spaniei, pentru a rămâne în anturajul lui Carol Quintul, singurul capabil să-l apere de geloziile născute din prea rapida lui ascensiune.












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O zi plina-ochi de pace, va ureaza cristian_kinetoterapy.....si tot ceva doriti in viata.. Doresc ca fiecare sa poata posta liber cu conditia pastrari bunului simt si fara postari xenofobe si rasiste. Cu totii suntem copii Divinitatii.