Realitatea colectivă

	Realitatea colectivă

Să fie oare lumea aşa cum o vedem?        David Bohm, profesor de fizică teoretică la Universitatea din Londra, afirmă în cadrul teoriilor sale, că tot ceea ce aparţine universului material are un caracter iluzoriu, fiind rezultatul unei ordini implicite, un fel de lume a cauzelor şi ideilor, denumită „holo-mişcare", pentru a sugera astfel dinamismul şi interacţiunile aspectelor din univers. Comentând teoriile lui Bohm, prof. Arthur Ellison spune: „Ştiinţa obişnuită oferă teorii care sunt doar aproximări ale condiţiilor locale specifice acestei infime părţi din univers pe care o putem cunoaşte la ora actuală. Observăm natura cu lupa şi încercăm s-o obiectivăm alterând şi deformând astfel ceea ce este, înlocuind-o de fapt cu ceea ce sperămsă vedem”. Astfel, ceea ce se observă depinde de locul şi timpul observatorului - iar concret, în viaţa zilnică, de temerile, prejudecăţile şi limitările sale.        Când primele corăbii europene au ajuns în ceea ce se numeşte acum Noua Zeelandă, maurii nici măcar nu le-au observat. Paradoxal, şi aceasta deoarece ele pur şi simplu nu existau în lumea fizică pentru ei - am spune noi pentru că nu existau în acel ansamblu de concepţii, idei, viziuni şi mentalităţi ale acelor oameni, ansamblu pe care îl vom numi realitatea colectivă a maurilor. FLORILE ZBURĂTOARE        Pentru a ilustra că oamenii văd numai ceea ce sunt "programaţi" să vadă, profesorul Ellison a făcut un experiment simplu. Utilizând principiile electromagnetismului, a aranjat ca o vaza cu flori lăsată pe masa din faţa sa în timp ce el ţinea o conferinţă, să se ridice în aer şi apoi să coboare din nou pe masă, ca o consecinţă firească a interacţiunilor într-un câmp electro-magnetic pe care el urma să-1 declanşeze acţionând discret un comutator la un moment dat. El nu a atras însă deloc atenţia publicului asupra a ceea ce se întâmplă. Florile s-au ridicat conform planului, el continuându-şi neperturbat conferinţa, aşteptând comentariile care urmau să se facă. Câţiva oameni au afirmat cu curaj că au văzut florile ridicându-se şi coborând. Alţii au adăugat că au văzut chiar şi "mâinile" unui spirit ridicându-le. Dar marea majoritate dintre cei prezenţi - raţionaliştii - au declarat că ei nu au văzut nimic. Fiind un lucru atât de ilogic şi bizar pentru mintea şi simţurile lor, pur şi simplu i-au refuzat existenţa. CUM AR FI ASCULTAT HOMER RADIOUL        S-a declarat că percepţia şi conştiinţa se pot schimba în decursul veacurilor, şi că "marea vinului negru" a lui Homer, este de fapt o descriere ad literam mai degrabă decât una poetică, a ceea ce generaţia sa percepea ca fiind culoarea mării. Dar tocmai pentru că anticii erau mai orbi în privinţa culorilor, aşteptările şi experienţele lor erau de asemeni mai limitate. Este evident, de exemplu că pentru ei o voce metalică, neumană, nu ar fi putut veni de la un aparat de radio, ci mai degrabă de la zei sau de la un oracol.        S-a ajuns la concluzia că creierul uman este un receptor foarte selectiv: ne permite să vedem şi să reţinem, doar ceea ce poate fi asimilat de moştenirea noastră personală şi culturală. AMNEZIA OZN-urilor        Ca în experimentul profesorului Ellison, mulţi oameni nu au văzut evenimentul care contravenea viziunii lor. Alţii 1-au înfrumuseţat după gustul lor. Dar în afara celor care au perceput bizarerii şi lucruri "imposibile", mulţi suferă de ceea ce parapsihologul Brian Inglis numeşte "disonanţă retrocognitivă".        Aceasta este situaţia celor care sunt martori ai fenomenelor paranormale: cu cât trece mai mult timp de la producerea lor, cu atât martorii oculari tind să le creadă mai puţin. Acest fenomen s-a constatat şi în ceea ce priveşte martorii apariţiilor unor OZN-uri. Deşi o experienţă atât de puternică şi specială nu ar trebui să se mai şteargă niciodată din memoria lor, faptele demonstrează contrariul. Timpul este un mare duşman al rezultatelor pozitive în parapsihologie.

Când sunt confruntaţi cu paranormalul, raţionaliştii se comportă ostil, frizând uneori isteria. Oamenii de ştiinţă urmăresc marginalizarea lui, de "teama" unei noi ere negre a superstiţiilor. De fapt, ei se tem că, prin revelarea realităţii, va apare necesitatea imperioasă a revizuirii conceptelor ştiinţifice cu care vor trebui să se confrunte mai departe. Raţionaliştii care nu au legătură cu ştiinţa, au adesea inconştient o teamă şi mai aberantă: că realitatea noastră colectivă va fi astfel distrusă şi ceea ce este nebunie acum va deveni bun simţ şi invers.        Dar nu oricine are experienţe paranormale, chiar dacă le caută. Cei "senzitivi", ca marele medium Daniel Douglas Home sunt rari şi în ciuda rezultatelor extraordinare ale experimentului Philip în care mesele se ridicau de la sol în cadrul şedinţelor de spiritism, marea majoritate a meselor au rămas şi rămân în continuare liniştite pe sol. Chiar şi printre cei care cred sincer în existenţa paranormalului, realitatea noastră colectivă, mentalitatea comun acceptată, este atât de puternică, încât adesea asemenea fenomene trec neobservate. Având în vedere această capacitate a minţii de a ignora inacceptabilul, putem presupune că multe experienţe bizare au loc practic tot timpul dar sunt adesea neobservate. REALITATEA ILUZIEI ŞI ILUZIA REALITĂŢII        În lumea ocultă, realitatea este manipulată de adept folosind transa, hipnoza şi formele mentale proiective. În ritualurile legendare, se realizau proiecţii ale unei realităţi noi; "lumea de dincolo", lumea imaginaţiei şi lumea fizică ajungeau să interfere până la a se suprapune. O păpuşă poate fi îmbrăcată asemeni unei persoane şi botezată cu numele acesteia, iar un magician îi poate da o corespondenţă cu o situaţie concretă de viaţă conform unui scenariu ce mimează rezultatele scontate în planul realităţii. Două păpuşi aşezate spate în spate, de exemplu, pot simboliza şi evoca o ceartă pe care magicianul negru o doreşte între două persoane.        Mulţi ocultişti şi mistici afirmă că tot ce ne imaginăm capătă imediat o existenţa de sine stătătoare şi se întipăreşte într-un plan ideoplasmatic. Vizualizarea puternică şi deliberată va duce imaginea mentalizată în acest plan, de unde în situaţii excepţionale poate fi percepută cu simţurile fizice. Orice idee puternică sau dorinţă devine o formă-gând, care, teoretic, ar trebui să distrugă realitatea colectivă creând o nouă realitate proprie mentalizată, deşi doar rareori o face. Astfel, de exemplu, imaginea Fecioarei Măria poate fi proiectată în forma-gând a celor ce cred în existenţa ei, marea majoritate fiind copii sau fete tinere, care devin primii receptori ai mesajelor paranormale venite de la ea. Din câte se ştie, Fecioara Măria nu s-a adresat decât celor credincioşi.        Ocultiştii susţin că formele-gând, dacă sunt puternic impulsionate energetic prin emoţia intensă a celor care le animă pot avea o viaţă a lor proprie. Acesta ar fi motivul pentru care Fecioara din Medjugore a devenit necaracteristică ecumenic: ea a ales o femeie localnică         pentru a-i dărui graţia sa - deşi femeia era musulmană. În plus, aceasta nu este o viziune tradiţională a Fecioarei. Viziunile mai ridică şi alte întrebări în legătură cu modul lor de manifestare.        Adesea  cei care au admis  existenţa fenomenelor paranormale şi au trăit chiar percepţii neobişnuite au sfârşit pe rug sau în instituţii psihiatrice; chiar şi azi, foarte rar doctorii încurajează asemenea fenomene. Totuşi Morton Schatzman, lucrând cu un spirit numit "Ruth" în 1970 a reuşit să aducă o anume înţelegere a ceea ce numim "realitate colectivă", sau acces la arhetipurile subconştientului colectiv.        Departe de a sfârşi aici subiectul, în numerele viitoare ale revistei vom dezbate şi alte aspecte legate de parapsihologic în lumina ultimelor descoperiri ale ştiinţei moderne. Claudiu Trandafir