Teotihuacan - oraşul zeilor

	Teotihuacan - oraşul zeilor

La 50 de km nord-est de oraşul Mexico se găsesc ruinele "oraşului celor care au devenit zei": Teotihuacan. Acum două mii de ani, acest oraş radia, pentru mulţimile de pelerini, o atracţie mistică. Toate legendele au o naştere şi o moarte misterioasă: Teotihuacan nu face excepţie de la regulă. Strămoşii aztecilor: "Marii artizani"      Acest oraş imens, cel mai important din America precolumbiană (avea aproximativ 200.000 de locuitori), a fost construit pe un platou, la 2.300 de metri altitudine. Nici măcar aztecii nu au cunoscut decât ruinele acestui impresionant ansamblu care se întindea pe aproape 30 de kilometri pătraţi, între anii 200 î.Hr. - 700 d.Hr. Piramidele, templele şi locuinţele se succedau de-a lungul imenselor bulevarde care se intersectau în unghi drept, într-o armonie, un simţ al proporţiilor şi o măiestrie a spaţiului demne de cele mai mari capitale din istoria omenirii. Deşi locul este favorabil stabilirii unei aşezări umane (o vale fertilă, surse abundente de apă şi mari zăcăminte de obsidian), o întrebare rămâne totuşi fără răspuns: de unde au venit bărbaţii şi femeile care au creat şi clădit atât de rapid o cultură absolut originală? Chiar şi în ziua de azi există mai multe ipoteze contradictorii. Se ştie că existau cultivatori indieni care ocupau valea înainte de întemeierea oraşului. Câteva sate de bordeie de lut, câteva culturi... nimic care să fi lăsat să se întrevadă dezvoltarea rapidă a unei civilizaţii deosebit de evoluate. Iar singura civilizaţie anterioară celei din Teotihuacan era cea a olmecilor, primii care au impus schema de aliniere a clădirilor religioase după axa Nord-Sud. În afară de acest indiciu, nici o altă caracteristică nu permite decelarea unei filiaţii culturale directe. În tradiţia lor, aztecii vorbeau despre un popor străvechi pe care îl considerau strămoşul lor: "Marii Artizani", iar Teotihuacan pare să fi fost capitala sa. Aceşti Mari Artizani erau iniţiatorii legendei celui de-al cincilea Soare, legendă în care se vorbeşte despre distrugerea şi recrearea Universului. Întemeietorii oraşului erau consideraţi drept ctitorii unei noi ere, numită "era mişcării". În absenţa unor elemente concrete, misterul persistă în privinţa originii acestui popor inspirat. Arhitectura ezoterică      Absenţa fortificaţiilor şi a reprezentărilor războinice face din Teotihuacan o excepţie în cultura precolumbiană a Americii Centrale. În plus, nici un indiciu nu ne permite să credem că aici au avut loc sacrificii umane. Se pare că puternicele concepţii spirituale ale acestor oameni s-au tradus printr-o viaţa paşnică: o societate foarte strict ierarhizată, dar deloc războinică.   Centrul ceremonial din Teotihuacan se organizează în jurul unei axe exacte Nord-Sud, de 45 de metri lăţime şi doi kilometri lungime.      Piramida Lunii şi cea a Soarelui (cea mai mare) îşi impun masa lor gigantică, echilibrata de templul lui Quetzalcoatl, şarpele cu pene. Celebrul şarpe cu pene s-a născut la Teotihuacan, din sacrificiul zeului focului, în vârful unei piramide. El simbolizează uniunea forţelor pământului şi cerului, şi trezeşte omul faţă de natura divină şi evoluţia sa spirituală. În jurul templului său se află resturile unui ansamblu de clădiri, instituţii de învăţământ şi şcoli: un veritabil centru iniţiatic.      Piramida Soarelui este plasată pe o axă Est-Vest uşor decalată. Căutând motivul acestui decalaj, arheologii au pus în evidenţă plasarea templului pe axa răsăritului şi a apusului de Soare în zilele de zenit: locuitorii din Teotihuacan luau în considerare nu numai axele orizontale terestre, ci şi axa verticală solară. Cu o înălţime de 70 de metri şi o latură a bazei de 250 de metri, această piramidă este un colos de piatră de un milion de metri cubi care se înalţă în pantă lină către cer.

S-a calculat că numai construcţia acestei piramide ar fi necesitat munca a 3.000 de oameni timp de 30 de ani. Deşi departe de estimările relative la marea piramidă a lui Kheops (25.000 de oameni timp de 20 de ani), aceasta necesita totuşi o organizare socială extrem de bine structurată şi evoluată.      Piramidele aveau un simbolism foarte puternic pentru populaţiile din aceasta regiune. Într-adevăr, cifra 5 (cele patru puncte de la bază plus al cincilea, centrul) se referă la Inimă, la chintesenţă (quinta-essentia), centru al înnobilării spirituale a omului, punct de întâlnire a forţelor complementare. Piramidele reprezintă deci fizic, în spaţiul terestru, arhitectura spirituală a sufletului uman.      Recent, s-a descoperit că în privinţa organizării sale, ansamblul prezintă similitudini cu constelaţia Orion. Într-adevăr, cunoştinţele astronomice ale poporului din Teotihuacan erau foarte avansate. De exemplu, calendarul lor era bazat pe un an de 365 de zile incluzând şi anii bisecţi. Aceste cunoştinţe necesitau observaţii foarte precise şi regulate precum şi calcule matematice avansate.      În plus, sistemul lor de scriere (din care au rămas foarte puţine urme) îmbina se pare cifre, litere şi sensuri implicite, constituind un domeniu de studiu fascinant pentru amatorii descifrării enigmelor istorice.      Toate aceste constatări nu pot duce decât la concluzia ca Teotihuacan a fost construit de oameni conştienţi de rolul şi de menirea lor ca parte integranta a universului.      Declinul oraşului rămâne şi el misterios. Invazie? Foamete? Război civil? Nici o dovadă concludentă nu a fost încă găsită...      Rămân piramidele, templele şi basoreliefurile. Prin aceste pietre radiază lumina interioară a oamenilor care au clădit această civilizaţie. "Cei care au devenit zei" ne vorbesc, dar prin intermediul singurului limbaj potrivit spiritului lor tăcerea.   Peregrinările chinezilor      Chinezii au păstrat scrisă amintirea îndepărtată a unei expediţii întreprinse în 459 d. Hr. de către Hui Shen, însoţit de alţi patru călugări budişti, plecaţi în căutarea tărâmului Fusang, paradisul terestru pe care legenda îl situa de cealaltă parte a oceanului Oriental. Barca lor, purtată de curentul cald care se îndreaptă către răsărit, din Japonia până în California, a realizat se pare un mare ocol prin nordul oceanului Pacific. După ce a atins Alaska, barca a coborât probabil de-a lungul coastei Americii de Nord până în Mexic. Potrivit relatării lor, chinezii au găsit aici un popor foarte evoluat, posedând un sistem de scriere propriu, "dar fără cetăţi şi aşezări întărite... şi [care] nu ducea războaie". Ei au descoperit arborele Fusang, "care are fructe comestibile ca şi bambusul. Fructul, care seamănă cu o pară, este roşiatic. Se toarce fibra scoarţei acestui copac, făcându-se o pânză groasă, şi de asemenea o ţesătură mai fină. Lemnul este folosit la construirea caselor, iar scoarţa arborelui Fusang este folosită la fabricarea hârtiei". Aceste însemnări corespund epocii de Aur a Teotihuacan-ului (400 î. Hr. - 700 d. Hr.). Deşi agava mexicană (plantă din familia amaryllidaceelor, cultivată în ţările calde pentru fibra textilă extrasă din frunzele sale), nu are fructe roşiatice, ea poate fi luată drept un arbore datorită corolei sale (care poate atinge o înălţime de 10 metri), ea are flori roşii şi fructe comestibile care seamănă într-adevăr cu cele ale bambusului. Din această plantă se extrag într-adevăr filamente din care se confecţionează pânza, şi se poate face de asemenea hârtie din fibrele cele mai fine. Octavian Creţ